1. Oda(in metru antic)
Poezia a aparut in revista Convorbiri literare si a devenit o elegie si ruga de mantuire
spre a trece in moarte o meditatie, pe tema tragismului existentei finite supreme care-si
asuma suferinta si moartea.
Poezia este considerate un cantec de dragoste si de moarte. Patetismul si nostalgia
sunt atat ale eului lyric avand doua valente,dionisiacul care este definitoriu pentru fiinta
ce traieste cu voluptate iubirea si moartea si apolinicul care este o solutie a echilibrului
si armoniei cu universal.
Poetul aduce motive emblematice precum “manta”, “rugul”, “titanul”, “codrul”. De la
ipoteza de geniu nemuritor, unic, insingurat trece la ipostaza de fiinta atinsa de moarte
si suferinta.
Simbolu pasarii Phoenix sugereaza speranta, castigarea sinelui purificat prin ardere. El
cere interogativ redobandirea vietii sub forma corpului de lumina “Pot sa mai renviu
luminous din el ca Pasarea Phoenix?”.
Corp de lumina au doar zeii, iar gandul reinvierii din propria cenusa cate o garantie a
intrarii in alta forma de existent cu puteri regenaratoare si intrarii in mitologie.
Ca o rostire a nefericitului din iubire apare dorinta de recuperare a singuratatii, a
nepasarii triste pentru a muri “Piara-mi ochii tulburatori din cale/Vino iar in san,
nepasare trista/Ca sa pot muri linistit, pe mine/Mie reda-ma/”
Din punct de vedere prosaic, poezia este un model antic, este strofa safica, construita
din strofe, versuri lungi si unul conclusiv.
Versul safic are o construcit special adaptata limbii romane care nu cunoaste silaba
lunga si o inlocuieste pe aceasta.
Acest poem se incadreaza in structura celor cu forma fixa (rondel, sunet).
Scrisoarea I
In 1881 au fost publicate in Convorbirii literare cele cinci scrisori numerotate cu ciofre
romane, iar initial au fost stranse sub titlul de satire.De altfel fiecare ele este construita
pe o antiteza, partea a doua reprezentand ironie usturatoare la adresa contemporanilor
poetului, reliefand defectele unei generatii de “epigoni” incapabili sa inteleaga iubirea
unui trecut glorios ca in scrisoarea trei, volumele omului de geniu ca in scrisorile doi si
patru, vol dascalului cercetator al universului ca in scrisoarea intai saul val poetului
insusi ca inscrisoarea cinci.
In perioada cand scrie acest poem Eminescu se afla la Berlin fiind preocupat de legea
conservarii energiei extinse asupra echilibrului si sortii sistemului solar asa cum apar in
operele stiintifice ale lui Laplace, Humbold, Claussius. Bun cunoscatoral scrierilor
indiene, de asemenea prelucreaza teoriile cunoasterii lui Kant si este preocupat de
epistemologie.
Tema filozofica a nasterii si stingerii universului reprezinta limitele gandirii batranului
dascal si transforma poemul intr-o meditatie.
Prima parte debuteaza cu intrarea intr-un alt spatiu precosmic axandu-se pe tema
timpuluisi pe motivele romantic.
In partea a doua este adresata catre astrul nocturn ce devine atotputernic deoarece
produce transferul in transcendent “ Luna tu stapana-a marii, pe a lumii, bolta luneci/Si
gandirilor dand viata suferintele intuneci”.

2. Indiferent de conditia sociala sau de starea materiala a oamenilor infata lumii si a mortii
toti suntem egali “Desi trepte osebite le-au iesit din urma sortie/Deopotriva-I stapaneste
raza ta si geniul mortii”.
Apare imaginea batranului dascal stabilindu-se o antinomie intre fizicul sau si
capacitatea gandirii ”Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic/Universul fara margini e
in degetul lui mic/”
Partea a treia este cosmogonica, porneste din starea precosmica “Fu
prapastie?Genune?Fu noian intins de apa?[…]/E stapanul fara margini peste marginile
lumii…/”.
Intre creatiune su apocalipsa poetul face referire ironica asupra efemiritatii umane si a
incapacitatea de a recunoaste valorile acolo unde exista “Musti de-o zi pe-o lume mica
de se masura cu cotul”.
Imaginea stingerii universului este maditatia profunda a poemului, spaima de neant
“Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros/…/Caci in sine impacata reincep-etrena
pace…/”.
In partea a patra(87-96) reprezinta in interludiu in care poetul prezinta preocuparea
oamenilor pentru cautarea unui sens al exintentei in timp ce soarta oarba trece peste
muritori ca vantul peste valuri. De aceea critica de specialitate a interpretat ca
Eminescu aduce nota de pesimism si fatalitate. El insa presupune a te lasa in voia sorti,
prin sintagma “Asta e!”dar nu putem vorbi despre asa ceva in cea ce priveste eul liric
din poem, fiind un rezultat nelasand nimic la voia intamplarii asadar vorbim mai degraba
despre un scepticism.
In ultima parte se revine la cadrul romantic,initial, luna este narrator al sortie omenesti in
fata careia toti sunt egali.
Simbolismul
A aparut la mijlocul secolului XIX-lea in Franta si este singurul curent literar care a fost
promovat aproape simultan in toate celelalte tari europene. Cel care a pus bazele
simbolismului francez a fost J Moreas cu articolul "Simbolul".Alaturi de el au venit
A.Rimbaud, Mallarne, P.Valley, P.Verlaine, C.Boudlaire. Trasaturile simbolismului
sunt:simbolul cu incarcatura sa de semnif.;corespondentele care realizeaza legatura
dintre sunet, culoare si sentiment;sugestia ca principala trasatura de insinuare, ritmul
facil(usor),cuvant/vers reluat in refren ca lait motiv; imagini cromatice, folosirea
instrumentelor muzicale, a numerelor cu valoare estetica. La noi in tara cel care a dat o
directie a curentului simbolist a fost A Macedonski, a infiintat revista si cenaclul
literar"Literarul" si a atras pe tinerii scriitori, viitorii poeti:T. Arghezi, G.Bacovia, I.Pillat.
Alaturi de ei au scris Stf.Petica, D.Anghel, I.Minulescu. Al.M ca sef de scoala literara si-
a manifestat activitatea spre poezie, proza si dramarturgie. Cele mai import.volume ale
sale sunt:"Poema Rondelurilor"(rondelul este poezia cu forma fixa de dimens. 2 catrene
si o cvinarie), "Ciclul Noptilor"(pe fiecare luna inafara de octombrie a scris un
poem).Poemul Noapte de Decemvrie se inscrie in simbolism avand toate trasaturile
specifice, iar sursa de inspiratie o constituie proza"Meka si Meka" in care este vorba de
printul Bagdadului. Mohamed ben Hassan ben Ali primeste mostenire de la tatal sau
intreaga avere cu promisiunea de a ajunge in Cetatea Preasfanta Meka. Astfel, va
incalca toate bogatiile pe camile, isi va lua slugile si pleaca in aceasta calatorie pe un
drum drept prin pustiul Arabiei, conditiile fiind foarte grele si murind pe rand si oameni si

3. camile. Ultimul care moare este printul al carui suflet va patrunde in Meka Cereasca . In
acelasi timp cu printul pleaca si un personaj de o conditie inferioara Pocitan ben
Pehlovan, va urmari un drum cotit pe la umbra si racoare, iar in final reuseste sa intre in
Meka Pamanteasca. Simbolurile vor fi preluate in poem astfel printul este omul de geniu
animat de idealuri marete, si isi va dori absolutul. In prima parte poetul este intr-un
spatiu ostil "Pustie si alba este camera moarta", nu mai are inspiratie, il cheama pe
Ingerul decazut "-Arhanghel de Aur cu tine ce-ai adus?". Acesta ii raspunde ca a venit
cu inspiratia si ii creaza dorinta de a evada in spatii exotice in "Rozul Bagdad". Imaginile
cromatice sunt in functie de starea de spirit a eului liric, optimista culorile roz/albastru,
pesimista prin cenusiu, alb/negru. Printul este dominat de perfectiune, are un caracter
integru, nu face compromisuri, ci isi asuma toate riscurile in atingerea idealurilor. Omul
comun, inferior desi are si el idealuri face nroase compromisuri(drumul cotit), isi atige
scopul prin orice mijloace fara remuscari "Auzu-i se umple de-un vesel tumult/Si drumu-
ocoleste mai mult - tot mai mult.//.....//Un chin fara margini de sete-arzatoare.../Nesip, si
deasupra, cer rosu - si-atat.-/Si totusi nainteaza sub flacari de soare./". Pe masura ce
inainteaza prin "jarul pustiu" emirul are visarea fetei Morgana, i se pare ca se apropie
de Cetate dar acesta este doar o "naluca" si in finalmoare patrunzindu-i doar sufletul in
Meka. Inainte de a muri insa il vede pe drumetul Pocit cum reuseste sa intre in Meka.
Finalul poemului aduce o revenire la planul initial, o intoarcere din moarte a poetului
care concluzioneaza pesimist ca absolutul devoreaza si cele mai puternice caractere,
iar viata este un dat supus compromisurilor"Sunt toate pustia din calea cea
dreapta,/S-acea izolare, si acea dezolare,/Sunt Meka cereasca, sunt Meka ce
mare.../Murit-a amirul sub jarul pustiei"
Romanul Subiectiv
In functie de curentul literar caruia circumscriu compozitional romanele sunt mai multe
tipuri: romanul traditional care conserva traditia si obiceiurile ancestral precum
“Baltagul” de Mihail Sadoveanu, “Mara” de I.Slavici care creaza arhetipul femeii
singure, vaduve, nevoita sa creasca singura doi copii; ”Ciclul Comanestenilor” din care
fac parte ”Viata la Tara”, “Tanase Scatiu”, “In Razboi” scrise de Duiliu Zamfirescu;
romanul obiectiv este remarcabil prin detasare extradiegetica a naratorului care scrie la
persoana a III-a avand focalizare zero si perspectiva narativa ”Dindarat”, “Ion” de Liviu
Rebreanu pune bazele romanului modern si “Enigma Otiliei” roman balzacian ce creaza
tipologii fiind narator omniscient si omniprezent.
Romanul modern descinde din directivele lui Eugen Lovinescu ce creaza in 1919
cenaclul si revista Sburatorul unde recomanda inlocuirea vechilor teme de factura
taraneasca precum problematica pamantului, cu altele ca orasul si intelectualul
inadaptat care ”vede idei” este lucid pana la monstruozitate si de aici drama. Romanul
subiectiv se numeste de introspectie psihologica, de autoanaliza, tip jurnal sau memorii,
narat la persoana I intradiegetic asa cum se intalneste la Camil Petrescu in Ultima
Noapte de Dragoste, Intaia Noapte de Razboi.
Romanul este scris dupa formula lui Marcel Proust din romanul “In cautarea timpului
pierdut” unde se foloseste declansarea memoriei involuntare, un proces de constiinta
de intoarcere catre sine a protagonistului supus propriilor remuscari.
Romanul se dovedeste a fi chiar jurnalul de razboi al autorului, participat la P.R.M, iar
acesta drama l-a ajutat sa depaseasca propria sa durere sufleteasca. Cartea are doua

4. parti, prima este o fictiune avand ca tema iubirea si gelozia iar a doua parte are ca tema
razboiul.
Romanul foloseste declansarea memoriei involuntare, autoanaliza si procesele de
constiinta, are o constructive bipolar asa cum arata si titlul. Substantivul “noapte” din
titlu arata incertitudinea protagonistului Stf.Gheoghidiu asupra iubirii sale dar sin
inceputul unei alte experiente aceia a razboiului.
Tema principala este intelectualul inadaptat, lucid care “vede idei”, este tragedia
geloziei aspect pe care in procesul de autoanaliza el respinge “Eu nu am fost niciodata
gelos, desi am suferit atat de mult din iubire”.
Primul capitol surprinde o discutie la popota ofiterilor , suntem intr-un timp real al
razboiului, iar subiectul este o crima din gelozie ceea ce va declansa rememorarea
celor doi ani de mariaj dintre Stefan si Ela intrand in timpul psihologic.
De aici aflam ca se cunosc pe vremea, cand ea era sudenta la litere, iar el professor de
filozofie. Fiind cea mai frumoasa fata din facultate el este mandru ca s-a indragostit
alegandu-l dintre ceilalti barbati care o curtau si astfel se casatoresc, sunt doi ani fericiti
desi au o stare materiala modesta caci traiau din salariul lui de profesor aspect care nu
constituia o problema.
Dupa doi ani Stefan primeste mostenire de la unchiul sau Tache iar lucrurile iau o alta
turnura. Ela se adapteaza perfect noii situatii, intra in lumea mondena, participa la
serate, la excursii cu diverse prilejuri, iar distractiile se tin lant. Stefan insa are alt
temperament, o alta lume a ideilor in care traieste si face fata cu greu mediului in care
este nevoit sa mearga cu sotia sa.
De indata ce Ela incepe sa mearga singura la petreceri, relatia lor se deteriorizeaza caci
venind dimineata Stefan nu poate sa inteleaga cum l-a ignorant fara sa-i pese de timpul
pe care nu l-au petrecut impreuna. El o dorea tot timpul in preajma sa, nu concepea o
alta lume inafara ei, o considera parte din sufletul lui si era contrariat ca Ela nu simte
aceleasi lucruri.
Se cearta deseori odata cu aparitia domnului G in viata lor mondena, el are complexe
vizavi de acest personaj si crede ca sotia sa il insala. Vrea sa se razbune si intr-o seara
cand Ela este plecata, cheama acasa o femeie de moravuri usoare, asa incat cand Ela
isi da seama durerea ei este atat de mare incat pleaca de acasa, se impaca, dar se
declanseaza P.R.M si el se inroleaza voluntar crezand ca astfel va depasi pripria drama
atunci cand va veni in contact cu o tragedie mondiala.
Cartea a doua este jurnalul de razboi al autorului iar cel mai important capitol care
consemneaza ororile conflagratiei este “Ne-a acoperit pamantul Lui Dumnezeu!!!” aici
consemneaza in detaliu cum mor oamenii si zgomotul asurzitor facut de arme, si
reuseste sa inlocuiasca durerea personala cu durerea universala.
Intre timp Ela se apropriase aproape de front asa incat sotul ei sa vina mai repede
acasa, insa in permisia pe care o ia, ii propune Elei sa se desparta. Si-a dat seama ca
gelozia din iubire il decade din statutul de intelectual si prefera sa divorteze.
La terminarea razboiului chiar face acest lucru, luand doar un geamantan cu carti si
lasandu-i ei toata averea. Asa considera ca va scapa de trecutul care il devorase si de
care nu era mandru.
Romanul este roman realist psihologic de autoanaliza, ionic ce se inscrie in linia
modernista prin conditia intelectualului inadaptat dintr-o lume careia ii refuza intrarea cu
forta in viata sa.