1. Turismul în ariile protejate din România
1
ARGUMENT
Turismul, ca formă de cunoaştere a naturii şi a bunurilor culturale create de om, are
nevoie să-şi reconsidere poziţia în funcţie de relaţiile sale cu mediul înconjurător.
Turismul este, în prezent, potrivit mai multor aprecieri , sectorul cu cea mai rapidă
dezvoltare şi reprezintă principala forţă a economiei globalizate, iar viitorul nu poate fi imaginat,
inclusiv în România, fără un turism modern, care să valorifice întregul potenţial turistic natural şi
antropic. Datorită rolului şi importanţei mereu sporite a turismului şi a mediului înconjurător în
viaţa oamenilor, se impune cu stringenţă introducerea în circuitul intern şi internaţional a celei
mai noi şi atractive forme de turism dinamic, turismul de Parcuri Naţionale şi rezervaţii, care
deschide noi şi importante orizonturi ale cunoaşterii, creează repere de referinţă, dă noi valenţe şi
dimensiuni turismului.
Lucrarea este structurată pe trei mari părţi tematice, care formează un tot unitar:
debutează cu clarificarea noţiunilor de arii protejate, Ariile protejate din România, continuă cu
prezentarea detaliată a potenţialului turistic al acestora, a posibilităţilor de practicare a turismului.
Un aspect important pe care lucrarea îl scoate în evidenţă este legat de acţiunile distructive ale
unor activităţi turistice care se manifestă, în principal, prin folosirea necorespunzătoare a
mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o intervenţie brutala a omului
asupra peisajului şi resurselor naturale. Toate aceste acţiuni au ca rezultat o supraîncărcare a
teritoriului cu instalaţii turistice, afectează echilibrul ecologic, conduc la urbanizarea staţiunilor.
Lucrarea încearcă să dea o nouă dimensiune modului de acţiune şi valorificare a
ecoturismului în Parcurile Naţionale. Astfel, ecoturismul este, mai întâi de toate, o acţiune de
dezvoltare sub forma unui parteneriat activ între turişti, agenţii de turism, comunităţi locale,
gestionari de spaţi Studiul de caz pe care îl propune lucrarea are ca subiect Parcul Naţional
Retezat, care este înzestrat cu bogate şi variate resurse turistice naturale, ceea ce îi conferă o mare
disponibilitate pentru turism. Acest potenţial turistic valoros se concretizează în diverse şi
spectaculoase forme de relief şi peisaje pitoreşti, armonios îmbinate pe întreg teritoriul, floră
bogată, specii faunistice de interes cinegetic şi vânătoresc, frumoase lacuri glaciare, tradiţii
populare etc. şi poate satisface, printr-o multitudine de forme de turism, variate motivaţii ale
turiştilor români şi străini. i protejate, asociaţii de mediu şi colective de specialişti în domeniu.

2. Turismul în ariile protejate din România
2
CAPITOLUL I
ARIILE PROTEJATE DIN ROMÂNIA
1.1 Ariile protejate. Nevoia de arii protejate
Ariile protejate joacă un rol critic în mentinerea vietii pe Pământ. Se afirmă în
„Managementul ariilor protejate”, Ghidul Global al Uniunii Mondiale Pentru Conservarea Naturii
publicat în 2006.
Aria protejată etse un spaţiu geografic clar delimitat, recunoscut, desemnat şi administrat
în baza unor acte legale sau prin alte mijloace eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe
termen lung a naturii precum şi a serviciilor de mediu şi a valorilor culturale asociate.
În legislaţia românească, respectiv în Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, ariile
protejate sunt definite ca arii naturale protejate, indicându-se că valorile protejate/conservate sunt
în principal cele naturale: „arie naturală protejată - zonă terestră/acvatică şi/sau subterană în care
există specii de plante şi animale sălbatice,elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice,
geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori
culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare stabilit conform
prevederilor legale.”
Ariile protejate se constituie în elemente ale reţelei de arii protejate. În adevăratul sens al
cuvântului, reţeaua de arii protejate ar trebui să fie formată din arii protejate şi din „coridoarele”
care le leagă. Conform legislaţiei româneşti, „coridoarele ecologice” sunt „zone naturale sau
amenajate care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice
terestre şi acvatice şi în care se aplică măsuri de protecţie şi conservare”.
Ariile protejate sunt esenţiale în conservarea capitalului natural şi cultural întrucât includ cele mai
reprezentative şi semnificative zone din punct de vedere al biodiversităţii, al valorilor naturale şi
culturale asociate. Măsurile de management în aceste arii se elaborează şi se implementează în
aşa fel încât să se menţină sau chiar să se refacă, acolo unde este nevoie, ecosistemele naturale şi
populaţiile de specii sălbatice, menţinându-se în acelaşi timp sau căutându-se soluţii pentru
utilizarea durabilă a resurselor naturale.

3. Turismul în ariile protejate din România
3
Dincolo de obiectivul principal de menţinere şi chiar de refacere a valorilor naturale şi
culturale ameninţate de o dezvoltare economică accelerată şi uneori haotică, ariile protejate ar
trebui să se constituie în zone model pentru o convieţuire armonioasă a omului cu natura, chiar şi
în condiţiile în care ritmul de dezvoltare economică se accelerează. În aceste zone, printrun
management adecvat se poate demonstra că dezvoltarea nu înseamnă neapărat distrugerea naturii
şi ar trebui să se facă eforturi deosebite pentru a se găsi soluţii viabile pentru o dezvoltare
economică bazată pe utilizarea durabilă a resurselor naturale.
Înfiinţarea de arii protejate şi managementul eficient al acestora reprezintă o necesitate
deoarece:
• reprezintă cel mai eficient mod de conservare in-situ, întrucât fiind desemnate adesea
pe suprafeţe relativ mari, pot include ecosisteme naturale şi seminaturale reprezentative
şi permit conservarea şi monitorizarea lor,
• sunt zone model, unde acţiunile eficiente de conservare a ecosistemelor naturale şi
seminaturale, inclusiv prin utilizare durabilă, pot demonstra că, menţinerea într-o stare
corespunzătoare a componentelor capitalului natural permite asigurarea resurselor şi
serviciilor ce stau la baza dezvoltării socio-economice durabile,
• sunt adevărate „laboratoare”, în care acţiunile de protecţie strict sau management activ
cu scop de conservare a biodiversităţii permit acumularea de cunoştinţe valoroase fie cu
privire la procesele naturale, fie pentru găsirea „formulelor” eficiente pentru asigurarea
tranziţiei de la o dezvoltare economică concentrată pe profit la un model de dezvoltare
durabilă.
Nu în ultimul rând, ariile protejate sunt adevărate „săli de clasă în aer liber” în care
oamenii pot fi educaţi cu privire la importanţa naturii şi necesitatea conservării şi a dezvoltării
durabile.
1.2 Scurt istoric al ariilor protejate în România
Prezentăm succint în cele ce urmează câteva din cele mai importante punctede reper în
istoria ariilor protejate din ţara noastră.
• 1467 – este atestată documentar braniştea dăruită de Mircea cel BătrânMănăstirii
Cozia, braniştile fiind locuri oprite sau rezervate care au apărut probabil prima dată în

4. Turismul în ariile protejate din România
4
secolul XIV, în care nimeni nu avea voie să intre pentru a tăia lemne, a cosi fân, a paşte
vite, a prinde peşte sau a culege fructe fără acordul stăpânului.
• 1904 - prima rezervaţie naturală din spaţiul românesc: Codrul secular Slătioara.
• 1928-1944 - perioada de pionerat privind conservarea naturii şi ariile protejate în
România. Primul pas a fost făcut în anul 1928 când la Cluj aavut loc primul congres al
naturaliştilor din România, unde la propunerea lui Emil Racoviţă a fost adoptată o
hotărâre privind elaborarea legii referitoare la protecţia naturii în România.
• 1930 - se adoptă prima lege pentru protecţia „monumentelor naturii” şi se constituie în
cadrul Academiei Române Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii – CMN.
• 1935 - se înfiinţează primul parc naţional, Parcul Naţional Retezat.
• 1938 - numărul total al ariilor protejate se ridică la 30.
• 1950 - se adoptă Decretul privind ocrotirea naturii iar în 1954 se elaborează
regulamentul de aplicare. 1965 - numărul total al ariilor protejate ajunge la 130, în
suprafaţă de aproximativ 75.000 ha, la care se mai adaugă numeroase rezervaţii
forestiere şi o suprafaţă importantă de păduri protejate prin prevederile
amenajamentului silvic (cca. 64.000 ha în 1955 şi peste 190.300 ha în 1984).
• 1973 - se adoptă prima lege privind protecţia mediului înconjurător.
• 1990 - se constituie 13 parcuri naţionale în fond forestier.
• 1993 - se întocmesc studiile pentru constituirea parcurilor naţionale şi se înfiinţează
ARBDD – Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
• 1995 - se adoptă o nouă formă a Legii protecţiei mediului.
• 1999/2000 – se înfiinţează primele 3 administraţii de parcuri naţionale şi naturale
pentru Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Piatra Craiuluişi Parcul Natural
Vânători Neamţ. Înfiinţarea acestora şi activităţile demanagement derulate între 2000 şi
2006 au fost sprijinite de FondulGlobal de Mediu (GEF – Global Environmental Fund)
prin Banca Mondială prin Proiectul Managementul Conservării Biodiversităţii,
cofinanţat de Guvernul României şi Regia Naţională a Pădurilor.
• 2000 - se adoptă Legea 5 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional
– Secţiunea a III-a arii protejate, care prezintă pentru prima dată într-un act normativ
lista ariilor protejate de interes national existente la data respectivă.

5. Turismul în ariile protejate din România
5
• 2001 - apare primul act normativ al ariilor protejate şi pentru conservarea
biodiversităţii, OUG 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice9, aprobată prin Legea 462/2001.
• 2002 - se demarează procesul de clarificare a limitelor pentru ariile protejate existente
la acea dată şi materializarea lor în GIS tot ca parte a proiectului care a permis
înfiinţarea primelor administraţii şi elaborarea primei legi a ariilor protejate.
• 2003 - se adoptă acte normative specifice ariilor protejate, care legiferează limitele
acestora, fac precizări referitor la zonarea internă şi la măsuri speciale de management
şi stabilesc procedura de încredinţare în adminsitrare. Acestea sunt Hotărârea de
Guvern 230, Ordinul de Ministru 552, Ordinul de Ministru 850.
• 2004 - încheierea de contracte de administrare între Ministerul Mediului şi Gospodăririi
Apelor pentru 16 parcuri naţionale şi naturale cu Regia Naţională a Pădurilor -
Romsilva şi pentru Parcul Naţional Ceahlău cu Consiliul Judeţean Neamţ.
• 2005 - declararea prin HG nr.1581 a Parcului Naţional Defileul Jiului, a 3 rezervaţii
naturale şi a primei arii de protecţie specială avifaunistică, Pădurea Ciuașului, în total
11.324 ha.
• 2005 - acordarea în administrare de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a
Parcului Naţional Buila Vânturariţa şi a înca 4 parcuri natural Regiei Naţionale a
Pădurilor – Romsilva a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului Universităţii
Bucureşti şi a Geoparcului Platoul Mehedinţi Consiliului Judeţean Mehedinţi, iar a
Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior Agenţiei de Protecţia Mediului Galaţi.
• 2006 - se pune în discuţie pentru prima dată înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Arii
Protejate.
• 2006 - desemnarea Parcului Natural Lunca Muresului ca sit RAMSAR - Zona Umedă
de Importanţă Internaţională.
• 2007 – sunt desemnate ariile speciale de importanţă avifaunistică (SPA) prin HG
nr.1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, ca parte
integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
• 2007 – sunt desemnate siturile de importanţă comunitară (pSCI) prin Ordinul de
Ministru nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor
de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000
în România.

6. Turismul în ariile protejate din România
6
• 2008 – se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Arii Protejate (ANAP) prin hotărâre de
guvern. La data publicării acestei lucrări ANAP nu este încă funcţională. La începutul
anului 2007, România avea inclusă cca. 8% din suprafaţa ţării în arii protejate. Cea mai
mare parte a suprafeţei este în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (560.000 ha), în cele
13 parcuri naţionale (315.000 ha) şi 14 parcuri naturale (756.000 ha).
La finele anului 2007 suprafaţa ariilor protejate creşte în mod semnificativ prin
desemnarea Ariilor de Importanţă Comunitară propuse (pSCI – proposed Sites of Community
Interest) şi a Ariilor Speciale de Protecţie Avifaunistică (SPA – Special Protection Areas). Astlel,
în urma obligaţiilor ce îi revin ca stat membru al Uniunii Europene, România a propus în 2007 un
număr de 381 de situri, reprezenzând 17,84% din suprafaţa ţării. Respectiv 108 SPA - uri şi 273
SCI - uri.Acestea se suprapun parţial. SPA reprezintă 11,89% din suprafaţa ţării iar SCI
reprezintă 13,21% din suprafaţa ţării.
1.3 Categorii de arii protejate din România
Figura 1. Harta ariilor naturale protejate de interes naţional, 2007. Sursa: Ministerul Mediului
Arii de interes national. La nivel european, România deţine cel mai diversificat şi
valoros patrimoniu natural; suprafaţa ariilor naturale protejate de interes naţional, raportată la
suprafaţa ţării, este de 7%.

7. Turismul în ariile protejate din România
7
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi
completările ulterioare, categoriile de arii naturale protejate de interes naţional sunt:
 rezervaţii ştiinţifice;
 parcuri naţionale: Parcul Naţional Munţii Rodnei, Parcul Naţional Călimani, Parcul
Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Buila
Vânturariţa, Parcul Naţional Defileul Jiului, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional
Domogled-Valea Cernei, Parcul Naţional Semenic-Ch Caraşului, Parcul Naţional Cheile
Nerei-Beuşniţa, Parcul Naţional Munţii Măcinului, Parcul Naţional Ceahlău, Parcul
Naţional, Parcul Naţional Cozia.
 monumente ale naturii;
 rezervaţii naturale;
 parcuri naturale: Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Natural Vânători-Neamţ,
Parcul Natural Bucegi, Parcul Natural Putna Vrancea, Parcul Natural Grădiştea
Muncelului-Cioclovina, Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Lunca Mureşului,
Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Comana,
Parcul Natural Lunca Joasă Prutului Inferior, Parcul Natural Defileul Mureşului Superior,
Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Geoparcul Platoul Mehedinţi.
Ariile naturale protejate de interes naţional sunt declarate în baza: Legii nr. 5/2000 privind
amenajarea teritoriului naţional, secţiunea III, zone protejate; Hotărârii de Guvern 2151/2004
privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârii de Guvern nr.
1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârea de
Guvern nr.1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate.
Ariile naturale protejate pot fi atribuite în custodie sau pot avea structuri de administrare.
Acest proces este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr.
1533/2008 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate
care necesită constituirea de structuri de administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei
ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare.
Arii de interes international. Pentru ţara noastră, au fost declarate la nivel internaţional:
 rezervaţii ale biosferei: Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979)

8. Turismul în ariile protejate din România
8
 zone umede de importanţă internaţională ; Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei
(2001), Lunca Mureşului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul
Techirghiol (2006).
 situri naturale ale patrimoniului natural universal: Delta Dunării
 geoparcuri:Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Geoparcul Platoul Mehedinţi
desemnate prin HG 2151/2005 la categoria parcuri naturale.
Arii de interes comunitar. Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 oferă numeroase
instrumente utile, iar extinderea reţelei prin includerea şi gestionarea ariilor naturale protejate din
România, reprezintă un pas important în direcţia conservării peisajului şi biodiversităţii. Cu alte
cuvinte, în ceea ce priveşte fondul natural, această reţea serveşte, atât intereselor României, cât şi
celor ale Uniunii Europene.
Reţeaua Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii, protejare care nu
înseamnă neapărat „limitări şi restricţii”.
Natura 2000 permite, atât conservarea, cât şi dezvoltarea pe mai departe a biodiversităţii
României. Astfel, se observă oportunităţi în numeroase direcţii: de la un turism durabil, la o
combinaţie între activităţile agricole şi alternativele de protejare a naturii.
Natura 2000 reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul
Uniunii Europene.
Reţeaua Natura 2000 este alcătuită din:
 SAC-uri (Special Areas for Conservation – Arii Speciale de Conservare) desemnate
pentru: habitate naturale (198 prezentate în Directiva Habitate); specii de floră şi
faună sălbatică (peste 800 prezentate în Directiva Habitate);
 SPA-uri (Special Protection Areas – Arii de Protecţie Specială Avifaunistică)
desemnate pentru specii de păsări (aproximativ 200 conform Directivei Păsări);
 SCI -uri (Sites of Community Importance - Situri de importanţă comunitară)
reprezintă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le
aparţine, contribuie în mod semnificativ la menţinerea sau readucerea unui habitat din
anexa 2 sau a unei specii din anexa 3 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu
modificîrile şi completările ulterioare, la un stadiu corespunzător de conservare şi, în

9. Turismul în ariile protejate din România
9
acelaşi timp, la coerenţa sistemului Natura 2000, precum şi/sau la menţinerea
diversităţii biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective.
Directiva privind păsările (79/402/EEC), publicată în aprilie 1979, a fost primul act
legislativ menit să protejeze speciile de păsări şi mediile lor naturale şi prevede stabilirea la nivel
naţional a unor arii de protecţie specială (SPA – Special Protection Areas), iar Directiva privind
habitatele (92/43/EEC), publicată în 1992, solicită selectarea la nivel naţional şi european a unor
arii speciale de conservare (SAC – Special Areas of Conservation). Ambele Directive au fost
transpuse în legislaţie iar România, ca stat membru, are obligaţia protejării şi conservării durabile
a speciilor şi habitatelor periclitate. Siturile Natura 2000 trebuie să includă activităţi umane care
sunt compatibile cu scopurile conservării, iar oamenii trebuie să înţeleagă, prin propria lor
experienţă, de ce un anumit sit merită protejat.
Aşadar, obiectivele Natura 2000 sunt:
 oprirea declinului biodiversităţii, prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase
specii şi habitate de interes comunitar;
 protejarea biodiversităţii Europei;
 promovarea activităţilor economice benefice.
 Avantajele sunt următoarele:
 activităţile economice pot continua într-un sit Natura 2000, cu condiţia evitării
activităţilor care ar putea afecta speciile sau habitatele specifice sitului;
 sunt recunoscute şi protejate interesele localnicilor – Natura 2000 nu înseamnă scoaterea
din uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiţionale agro-pastorale şi silvice care nu
dăunează patrimoniului existent;
 dezvoltarea turismului şi agro-turismului, etichetarea de produse naturale locale ce pot
deveni mărci recunoscute, preferate în locul preparatelor artificiale; - posibilitatea de a
atrage fonduri europene;
 locuri de muncă;
 relaxarea şi petrecerea timpului liber;
 promovarea tezaurului natural şi cultural; 136 statutul de sit Natura 2000 înseamnă un
căştig de imagine şi recunoaştere europeană, ceea ce reprezintă un motiv de mândrie
pentru localnici; se creează un lanţ al locurilor din Europa cu o natură ce merită păstrată
în bună stare, pentru că are multe de oferit şi generaţiilor viitoare.

10. Turismul în ariile protejate din România
10
Pentru declararea unui sit „Natura 2000”, se ţine seama de caracteristicile naturale ale
sitului, de interesele economice, culturale şi sociale, fiind permise acţivităţi economice care vin în
sprijinul dezvoltării durabile şi nu afectează starea de conservare favorabilă a sitului respectiv.
Selectarea unei zone „Natura 2000” înseamnă recunoaşterea importanţei zonei la nivel european,
este o sursă de mândrie pentru localnici, dar le poate oferi şi oportunităţi economice
semnificative.
Între ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană, România deţine cea mai mare
diversitate biogeografică, contribuţia ei la realizarea Reţelei „Natura 2000” fiind foarte
importantă. Potenţialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o evaluare ştiinţifică la nivel
naţional.Propunerile de desemnare au fost înaintate Uniunii Europene pentru aprobare în anul
2007.
România deţine 273 Situri de Importanţă Comunitară şi 108 Situri de Protecţie Specială
Avifaunistică, declarate prin Ordinul de Ministru nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de
arie naturala protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice
europene Natura 2000 în România şi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea
ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura
2000 în România. Suprafaţa totală a siturilor Natura 2000, în România, reprezintă 17,84% din
suprafaţa ţării. SCI-urile reprezintă 13,21 % din suprafaţa ţării, iar SPA-urile reprezintă 11, 89%
din suprafaţa ţării.

11. Turismul în ariile protejate din România
11
CAPITOLUL II
PARCUL NAŢIONAL RETEZAT
2.1 Descrierea Parcului Naţional Retezat
Masivul Retezat, una din cele mai valoroase zone montane din ţara nostră care dispune de
atracţii turistice deosebit de interesante şi diverse, precum şi de multe elemente naturale cu
valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, paleontologic,
speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice,
educative, recreative şi turistice. Astfel, relieful predominant glaciar – adăpostind peste 80 de
lacuri glaciare, printre care cel mai adânc (Zănoaga, 29m) şi cel mai întins (Bucura, 8,86 ha) –
atrage an de an numeroşi turişti, în special în sezonul de vară. Cea mai mare pădure naturală de
amestec din Europa se află la altitudini joase în aria strict protejată. Această zonă, ce ocupă ceva
mai mult de jumătate din suprafaţa parcului, este acoperită de păduri (molid, fag, brad,
mesteacăn, zâmbru), în rest regăsindu-se jnepeniş, păşuni alpine, creste stîncoase, piscuri şi
povârnişuri acoperite cu grohotişuri şi lespezi de piatră. Altitudinea variază între 765 m la Gura
Zlata şi 2.509m în vârful Peleaga, alte 19 vârfuri având peste 2.000 m. Flora este deosebit de
bogată, cuprinzând multe specii rare (garofiţa, flămânzica, darie, anghelină, pelin, floare de colţ,

12. Turismul în ariile protejate din România
12
sângele voinicului), la fel ca şi fauna (capră neagră, cerb, căprior, mistreţ, urs, râs, pisică
sălbatică, lup, vulpe, jder, bursuc, vidră, marmotă, acvilă, cocoş de munte etc.).
Parcul a fost înfiinţat în anul 1935 pe suprafaţa iniţială de 100 de kilometri patraţi a
fostului domeniu de vânatoare deţinut de Casa Regală. Caprele negre erau protejate incă de pe
atunci, pentru a fi apoi vânate, motiv pentru care de la începutul veacului trecut fuseseră stabilite
zone în care păşunatul era interzis.
Parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional si internaţional iar din 1979
este cunoscut ca Rezervaţie a Biosferei. Odata cu constituirea Parcului Naţional Retezat s-a
urmărit protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-
geografic, floristic faunistic, hidrologic, geologic, paleotologic, speologic, pedologic si
peisagistic.
Anul trecut, Consiliul Europei a acordat Parcului Naţional Retezat „Diploma de Excelenţă
pentru Arii Protejate“. Incepând din anul 1999, parcul are administraţie proprie, din 2004 a
devenit membru al Fundaţiei Pan Parks iar din 2007 este protejat ca propunere de sit pentru
reţeaua ecologică europeană Natura 2000, in vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor
de plante si animale sălbatice de interes comunitar.
În 1974 s-a inceput construirea barajului de la Gura Apei (situat la marginea vestică a
Parcului). Debitul Râului Mare nu era însă suficient pentru a umple acumularea ce se dorea a fi
făcută prin ridicarea unui baraj de arocamente pentru a cărui constructie s-a folosit un volum de
piatră de trei ori mai mare decat în cazul Piramidei lui Keops. Aşa s-a decis săparea unui tunel de
aducţiune de la Râuşor lung de 23 de kilometri. Spre ambele capete ale tunelului există acum
drumuri asfaltate, drumuri care au încurajat aparitia de cabane incă din anii ’80.
Administraţia Parcului Naţional Retezat doreşte să păstreze mediul acesta natural şi să
combată orice tentativă de mecanizare a turismului in Retezat. Aşadar nu există nici telecabină si
nici telescaun, parcul rămânând un loc pentru excursiile făcute cu pasul.
Parcul Naţional Retezat cuprinde două zone, prima zonă are un caracter ştiinţific fiind
interzisă orice exploatare precum păşunat, vânat, pescuit, culegerea fructelor, turism camping.
Accesul este permis doar cu autorizaţie din partea Comisiei Monumentelor Naturii. A doua zonă
este mai puţin riguroasă întrucât păşunatul este permis 2 luni pe an.

13. Turismul în ariile protejate din România
13
2.2 Biodiversitatea Parcului Naţional Retezat
Retezatul prezintă o arie naturală montană cu o gamă floristică și faunistică diversă,
exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre, acesta adăpostind aproape
1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50
specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.
Habitate. Cele mai importante habitate pentru conservare sunt reprezentate de păşunile
alpine şi subalpine, stâncăriile, jnepenişurile, aninişurile, pădurile de conifere boreale şi
subalpine, respectiv pădurile de foioase montane, habitatele acvatice şi tufărişurile de pe văile
râurilor.
Cele mai răspândite păduri sunt cele de răşinoase, făgetele, şi amestecurile de răşinoase cu
fag. Pădurile de fag se găsesc între 800-1200 m, cele de amestec între 1200-1400 m, iar
molidişurile între 1400-1800 m. Limita superioară a pădurii se află în medie la 1800 m, dar
uneori urcă la 1900 m (de exemplu pe Pârâul Şesele).
Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate (Păduri medio-europene de fag din
Cephalanthero-Fagion pe substrate calcaroase, Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri
de Tilio-Acerion pe versanți, grohotișuri și ravene, Păduri acidofile de molid (Picea) din etajul
montan până în cel alpin, Păduri alpine de Larix decidua și/sau Pinus cembra, Păduri de fag de tip
Luzulo-Fagetum, Tufărișuri de Pinus mugo și Rhododendron hirsutum, Tufărișuri alpine și
boreale, Tufărișuri subarctice de Salix, Pajiști de Nardus bogate în specii, pe substraturi silicatice
din zone montane și submontane, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Pajiști boreale și alpine pe
substrate silicatice, Fânețe montane, Formațiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae,
Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la câmpie și din etajul montan până în cel
alpin, Cursuri de apă montane și vegetația erbacee de pe malurile acestora, Mlaștini turboase de
tranziție și turbării mișcătoare, Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan
până în cel alpin, Grohotișuri silicatice din etajul montan până în etajul nival, Vegetație lemnoasă
cu Myricaria germanica de-a lungul cursurilor de apă montane, Vegetație lemnoasă cu Salix
elaeagnos de-a lungul cursurilor de apă montane și Versanți stâncoși silicatici cu vegetație
casmofitică) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic meridional.
Populaţia de zâmbru (Pinus cembra) este probabil cea mai reprezentativă din Munţii Carpaţi.

14. Turismul în ariile protejate din România
14
Floră. Flora parcului național este constituită din specii vegetale distribuite etajat, în
concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice
sau altitudinii.
Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1190 specii de
plante superioare din cele peste 3450 cunoscute în Romania. Existenţa aici a mai bine de o treime
din flora României este unul din motivele pentru care a fost declarat Parc Naţional. La acestea se
adaugă un număr aproximativ egal de specii inferioare.
Pentru Retezat sunt descrise 60 de asociaţii vegetale de cormofite cuprinse în 10 clase de
vegetaţie, fapt care dovedeşte încă o dată marea diversitate floristică a Retezatului. Se pot întâlni
cele mai variate asociaţii de la Pino-Quercetum moehringietosum pendulae din regiunile joase ale
PNR la Oreochloo-Juncetum trifidi a cărei cenoze populează pe suprafeţe restrânse vârfurile,
crestele şi versanţii puternic înclinaţi din etajul alpin. Deosebit de importantă din punct de vedere
floristic este zona calcaroasă a Retezatului Mic cu un mare număr de plante rare şi/sau endemice
cum ar fi Barbarea lepuznica, Pedicularis baumgarteni şi multe altele. Zona este foarte
vulnerabilă la impactul păşunatului.
Flori și ierburi. La nivelul ierburilor diversitatea floristică este reprezentată de mai
multe specii și subspecii de plante, dintre care unele protejate prin lege sau endemice pentru
această zonă a țării.

15. Turismul în ariile protejate din România
15
Specii floristice: bujor de munte (Rhododendron myrtifolium), floarea-de-colț
(Leontopodium alpinum Cass.), ghințura galbenă (Gentiana lutea), talpa ursului (Heracleum
palmatum), angelică (Angelica archangelica), albăstreaua de munte (Centaurea pinnatifida),
clopoțel de munte (Campanula patula ssp. abietina), garofiță (din speciile: Dianthus glacialis ssp.
gelidus, Dianthus tenuifolius, Dianthus henteri), șofran (Crocus banaticus), orhidee (cu specii de:
Pseudorchis albida, Pseudorchis frivaldii, Dactylorhiza cordigera), pufuliță (Epilobium
alsinifolium), sisinel de munte (Pulsatilla alba), crin de pădure (Lilium carniolicum ssp. jankae),
credei de munte (Luzula sudetica), crușățea (Barbarea vulgaris), ghințură punctată (Gentiana
punctata), pătlăgină (Plantago gentianoides), mac de munte (Papaver alpinum ssp. corona-sancti-
stephani), darie de munte (Pedicularis baumgartenii), rogozuri (din speciile: Juncus filiformis,
Carex pauciflora, Carex rostrata, Carex echinata, Carex dacica).
Arbori și arbusti. Conifere cu specii de: pin (Pinus), brad (Abies alba), larice (Larix
decidua), zâmbru (Pinus cembra), zadă (Larix), tisă (Taxus baccata), molid (Picea Abies).
Specii de foioase cu arboret de: gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur), fag
(Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), tei (Tilia
cordata), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus glabra), arțar (Acer platanoides), jugastru (Acer
campestre), mesteacăn (Betula pendula), arin de munte (Alnus viridis), arin negru (Alnus
glutinosa), salcie albă (Salix alba).

16. Turismul în ariile protejate din România
16
Faună. Primele studii ale faunei de vertebrate şi de nevertebrate din Retezat au fost
efectuate de Bielz şi Csato, în a doua jumătate a secolului XIX. În secolul următor, numeroşi
cercetători au studiat fauna masivului.
Parcul National Retezat, datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale, sau puţin
modificate de intervenţia umană, adăposteşte o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte
numărul de specii cât şi în numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii.
Nevertebratele, reprezentate prin mii de specii încadrate în toate grupele taxonomice
caracteristice habitatelor carpatice, cu toate că au fost mult studiate sunt încă puţin cunoscute.
Fauna parcului este una diversificată și reprezentată de mai multe specii de mamifere,
păsări, pești, amfibieni și reptile, unele protejate prin lege și aflate pe lista roșie a IUCN.
Mamifere. Specii de mamifere: urs carpatin (Ursus arctos), lup (Canis lupus), râs (Lynx
lynx), mistreț (Sus scrofa), capră neagră (Rupicapra rupicapra), cerb (Cervus elaphus), căprioară
(Capreolus capreolus), pisică sălbatică (Felis silvestris), jder de copac (Martes martes), vulpe
(Vulpes vulpes), liliacul comun (Myotis myotis), liliacul de apă (Myotis daubentonii), liliacul
mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus
hipposideros), liliacul cu urechi late (Barbastella barbastellus), liliac cu urechi de șoarece (Myotis
blythii), pârșul cu coada stufoasă (Dryomys nitedula), pârșul de stejar (Eliomys quercinus), pârș
de alun (Muscardinus avellanarius), chițcan pitic (Sorex minutus), șoarece pitic (Micromys
minutus), chițcan de pădure (Sorex araneus)chițcanul de câmp (Crocidura leucodon) sau chițcan
de munte (Sorex alpinus).

17. Turismul în ariile protejate din România
17
Amfibieni și reptile. Ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata), brotacul verde de
copac (Hyla arborea), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca-roșie-de-munte (Rana
temporaria), salamandra de foc (Salamandra salamandra), tritonul de munte (Triturus alpestris),
tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta
viridis), șarpele de alun (Coronella austriaca), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), vipera cu
corn (Vipera ammodytes), șarpele orb (Anguis fragilis), năpârcă (Natrix natrix), vipră (Vipera
berus).
Păsări. Specii de păsări (enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European
147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice) protejate semnalate în
arealul parcului: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), potârniche de tundră (Aegolius funereus),
pescăruș albastru (Alcedo atthis), acvila de munte (Aquila chrysaetos), acvilă-țipătoare-mică

18. Turismul în ariile protejate din România
18
(Aquila pomarina), cocoșul de mesteacăn (Bonasa bonasia), caprimulg (Caprimulgus europaeus),
barză neagră (Ciconia nigra), șerpar (Circaetus gallicus), cristei de câmp (Crex crex), ciocănitoare
cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), ciocănitoarea de
stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare de munte (Picoides tridactylus), ciocănitoarea verzuie
(Picus canus), șoim călător (Falco peregrinus), muscar (Ficedula parva), muscar-gulerat (Ficedula
albicollis), ciuvică (Glaucidium passerinum), sfâncioc-roșiatic (Lanius collurio) sau viespar
(Pernis apivorus).
2.3 Lacurile
Cu aproximativ 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, Masivul Retezat deţine aproape
40 la sută dintre lacurile glaciare de pe teritoriul României. Lacurile, alimentate de zapada topită
a crestelor, oferă privelişti de vis.
Una dintre cele mai spectaculoase este cea de pe traseul dintre Bucura si Zănoaga. Taul
Porţii, Taul Agăţat, Florica, Viorica, Ana si Lia se înşiră pe versantul sudic al Judelui, iar
„căldarea“ formatăîntre Judele şi Peleaga este dominată de Bucura, cel mai întins lac glaciar din
România (aproape 9 hectare). Cel mai adânc lac glaciar este însă Zănoaga, 29 de metri; aici se
inregistrează si cel mai mare volum de apă, aproape 700.000 de metri cubi.

19. Turismul în ariile protejate din România
19
Dispunerea celor 58 de lacuri glaciare permanente în căldări, pe trepte de versanţi, în
complexe sau izolate şi concentrarea lor într-un singur masiv muntos atrage an de an nu numai
admiraţia turiştilor, ci şi atenţia oamenilor de ştiintă.
Lacurile si râurile sunt populate de păstrăvi iar în arealele calcaroase îşi face simţită
prezenţa vipera.
30 la sută dintre turiştii care vin anual în Retezat sunt străini. Străinii spun că vin în
Retezat pentru două lucruri importante: frumuseţea peisajelor si „sălbăticia“ zonei. Retezatul
atrage ca un magnet pentru că este impunător, spectaculos şi primitor.
Parcul Naţional Retezat a intrat în cursa demarată de Fundaţia New 7 Wonders pentru a fi
alese cele şapte minuni naturale ale lumii. Demersul apartine Fundaţiei New 7 Wonders, acelaşi
organism care a reusit, cu doi ani in urmă, după o campanie similară, să stabilească cele 7 minuni
ale lumii contemporane (obiective create de om).
2.4 Oazele glaciare din Munţii Retezat
Dacă zbori deasupra golurilor alpine din Carpaţii Meridionali, poţi privi munţii drept în
ochi: sunt taurile de un albastru mirat, lacurile suspendate între creste. În urmă cu 10.000 de ani,
prin văile aflate la peste 1.500 de metri se scurgeau lenes, dar implacabil, ghţarii.
În urma lor rămâneau jgheaburi largi, cu fundul plat, şi morene, grămezi de stânci împinse
de fruntea gheţarului. Din loc în loc, fluviul de gheaţă făcea un popas, lărgind şi adîncind copaia

20. Turismul în ariile protejate din România
20
de granit. După ţncălzirea climei ţi topirea postglaciară, în căldări s-a acumulat apa din ploi,
zăpezi şi izvoare.
S-au format astfel cele mai frumoase, mai limpezi şi mai neîntinate lacuri din ţara noastră.
Aici, apele au o strălucire de argint, din cauza nisipului bogat în mica albă spălată din
granit. Şi tot arginţii sunt în lumina razelor irizaţiile care tremură deasupra lacului, ca intr-o
magie. Sunt roiuri de fluturi, de libelule, popoare întregi de alte insecte.
La 3-4 metri adâncime, apele devin de un verde întunecos, imprimat de vegetaţia din care,
ici-colo, mijesc epavele unor arbori scufundaţi. Dăm chiar de resturile unui Pinus cembra, un
conifer relict al timpurilor glaciare.
Parcul Naţional Retezat conferă un peisaj aparte in Munţii Carpaţi, şi asta pentru că este
caracterizat de elemente ce se găsesc aici din abundenţă. Aici s-au format astfel cele mai
frumoase, mai limpezi şi mai neîntinate lacuri din România. Aceste lacuri deţin numeroase
recorduri. Retezatul este muntele din România cu cele mai multe lacuri glaciare, dintre care 58 cu
caracter permanent. Bucura este cel mai mare lac glaciar din ţară, cu o suprafaţăde 88.612 metrii
pătraţi, iar Zănoaga este cel mai adânc, având 29 m. Altitudinea la care se situează lacurile, este
cuprinsă între 1700 si 2300 de metrii.
O altă caracteristică importantă este prezenta grohotişurilor şi a suprafetelor mari cu
bolovănişuri, formate in cea mai mare parte din granit, care împreună cu lacurile si crestele
stâncoase, lipsite de vegetaţie abundentă, conferă o măreție și un farmec aparte acestor munţi.
Lacul glaciar Bucura estecel mai impunător lac alpin din Carpaţii românesti, este un
lac situat în Parcul Național Retezat din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din
România.

21. Turismul în ariile protejate din România
21
Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind orientat în direcția
nord - sud, la altitudinea de 2040 m. Suprafata lacului este de 8,90 ha, lungimea de 550 m și
lățimea medie de 160 m, perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul
estimat este de 625.000 m³. Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării
Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează
printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă.
Populația piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.
Lacul Zănoaga Mare este un lac glaciar situat în Munții Retezat, care fac parte din
grupa montană Retezat-Godeanu a Carpaților Meridionali. Este cel mai adânc lac de acest tip din
țară, adâncimea lui maximă fiind de 29 m. Este un lac format într-un circ glaciar.
În general, lăcașurile lacurilor au fost dăltuite de ghețari în stânca tare a masivelor
muntoase, la obârșia văilor sau chiar pe văi, formând lacuri de circ și de vale glaciara. Cele mai
numeroase s-au format în neregularitățile create de morenele de fund frontale si laterale ale
glaciațiunii de calotă.
Glaciațiunile cuaternare pleistocene din Carpați au lăsat numeroase urme: căldări (circuri
glaciare), văi suspendate, văi cu profil în formă de U și în trepte, morene și lacuri glaciare.
Asemenea urme, care au fost atribuite ultimelor două glaciațiuni, Riss si Wurm, se întâlnesc în
Munții Rodnei, Munții Călimani, Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Iezer-Păpușa, Munții
Parîng, Munții Retezat, Munții Godeanu și Muntii Țarcu.
Lacurile de circ au ponderea cea mai mare, sunt mici în suprafață și puțin adânci, dar sunt
cunoscute și cazuri cu adâncimi surprinzătoare.Circurile glaciare au o formă oarecum circulară și

22. Turismul în ariile protejate din România
22
se găsesc în imediata apropiere a crestei muntoase, la obârșia văilor. Zăpezile accumulate și
transformate în gheață la obârșia văilor, prin subsăpare au format depresiuni limitate în partea
inferioară de praguri glaciare. Acest tip de lacuri se găsește în fiecare lanț muntos care a fost
afectat de glaciațiune: în Munții Rodnei, Munții Făgăraș și Munții Retezat (lacurile Bîlea,
Podragu, Capra, Buda, Bucura, Zănoaga).
Lacurile de circ nu se gasesc numai izolate, la obârșia unei vai. În anumite bazine
superioare mai mari și ramificate s-au dezvoltat suite de circuri, numite circuri complexe (de
exemplu Bucura în Munții Retezat). O alta formă întâlnită în relieful glaciar este aceea a
circurilor în trepte, dezvoltate pe același ax de vale, ca urmare a succesiunii fazelor glaciare.
Lacul Tăul Porţii se află in Parcul Naţional Retezat, la altitudinea de 2260 m, pe una
din cele mai înalte trepte a circului glaciar Bucura. Lacul are 5 m adâncime.
O caracteristică a acestui minunat lac constă in faptul că este acoperit cu gheată aproape
tot anul, doar în anii călduroşi gheată dispărând prin luna august.
Pe vreme frumoasă în apele lui îşi oglindesc măreţia Turnul Porţii, Vf. Judele împreună
cu colţii stâncoşi ai Porţii Bucurei.
Tăul Porţii este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Retezat, obiectiv pe
care nu ar trebui să-l rateze nimeni dacă se află în apropiere.

23. Turismul în ariile protejate din România
23
Lacul Tăul Agăţat se află in Parcul Naţional Retezat, aproape de Rezervaţia
Gemenele, la altitudinea de 2208 m. Ocupăun circ glaciar suspendat sub Vârful Bucura. Din acest
punct se pot observa lacurile înşirate.
Este un lac micuţ ascuns între 3 versanţi, care se oglindesc in apele liniştite ale acestuia.
Se alimentează din izvoarele subterane.Este considerat al doilea lac din “lacurile işirate”, primul
fiind Lacul Tăul Porţii.
Lacul Florica se află in Parcul Naţional Retezat, la o altitudine de 2090 m, mai sus de
Lacul Viorica. Este situat în spatele unui baraj morenic, fiind orientat pe directia vest – est.
Lungimea maximă a lacului Florica este de 160 m, iar lăţimea de 65 m. Suprafaţa destul de
redusă, 0,80 ha şi adâncimea medie de numai 1 m fac ca lacul să aibă un volum de apă redus,
7000 mp. Adâncimea maximă a apei de 2 m se găseşte in dreptul emisarului, la 10 m de mal.
Lacul Florica este alimentat de două izvoare ce intra în lac din partea vestică. Acesta a fost
populat cu puiet de păstrăv fântânel.
Intre Lacul Viorica şi Lacul Florica este o distantă de 5 – 10 minute.
Lacul Viorica se află în Parcul Naţional Retezat, la altitudinea de 2070 m, pe platforma
situată deasupra Lacului Ana, între acesta şi Lacul Florica.
Lung de 165 m şi cu o lăţime medie de 60 m, lacul însumeaza o suprafaţă de 0,95 ha, având
un volum de apă de cca. 25000 m3 şi o adâncime medie de 3 m.

24. Turismul în ariile protejate din România
24
Adâncimea maximă de 6 m se realizează în dreptul intrării pârâului alimentator in lac, la
50 m de ţărm. Emisarul ce se îndreapta spre lac are un debit estimat la 50 – 100 l/s. Lacul a fost
populat cu păstrăvi. Traseul dintre Lacul Ana si Viorica se parcurge în 10 minute.
Lacul Ana este aşezat în căldarea situată deasupra celei care găzduieşte Lacul Lia, la
altitudinea de 1990 m, are forma unei pere, lungimea mare de 260 m, iar lăţimea de 180 m,
realizând o suprafaţă de 3,10 ha si o adâncime a apei de 11,5 m. Primeşte pârâul ce vine din lacul
Viorica, cu un debit bogat de 200 – 300 l/s.
În direcţie opusă alimentării, porneşte emisarul ce va ajunge în Lacul Lia. Populaţia
piscicolă este reprezentată prin păstrăvul indigen. Lacul Ana este situat la aprox 15 minute de
Lacul Lia.
Lacul Lia este situat in Zănoaga Bucurii, la altitudinea de 1.910 şi face parte din şirul de
lacuri ale Bucurii. Se întinde pe o suprafaţă de 1,35 ha, având adâncimea de 4,5 m si forma
triunghiulară. Lacul Lia este alimentat cu ajutorul izvoarelor ce coboară din şirul de lacuri ale
Zănoagei, respectiv ale Căldării Bucurii şi este alimentat cu păstrăvi.Accesul se face de la capătul
drumului forestier de pe Lapusul Mare, drum care se opreşte la pârâul Dracsanu, la 14 km de
Gura Apei.
2.5 Rezervaţia ştiinţifică Gemenele
Rezervaţia ştiinţifică Gemenele se află în centrul Parcului Naţional Retezat, judeţul
Hunedoara şi este o arie naturală protejată de interes national, de tip ştiinţifică.
Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 1.630 hectare şi a fost înfiinţată în anul 1935, fiind
inclusă în anul 1979 în Reţeaua Internaţională a Rezervaţiilor prin programul de ocrotire al
biosferei, coordonat de UNESCO.
Importanţa rezervaţiei este cu atât mai importantă datorită existenţei ultimei păduri
primare neafectate existente în Europa, precum şi singura zonă de pădure antică amestecată.
Rezervaţia ştiinţifică Gemenele are regim strict de protecţie, prin care habitatele sunt
păstrate în starea lor naturală, fiind permise doar activitaţile ştiinţifice, cu acordul Academiei
Române.

25. Turismul în ariile protejate din România
25
2.6 Posibilităţi de cazare în Parcul Naţional Retezat
Drumeţii care intră în Retezat pot avea ca destinaţii cabanele masivului sau locurile de
campare admise prin regulament. Principalele structuri de primire cu destinaţie turistică din
Parcul Naţional Retezat la nivelul anului 2008 sunt prezentate în tabelul următor :
Tabel nr.1. Principalele structuri de primire cu destinaţie turistică din Parcul Naţional Retezat:
Cabane Locuri de campare Pensiuni
Cabana Buta Pietrele Pensiunea Anita
Cabana Cascada Stănuleţi Pensiunea Dumbravita
Refugiul Genţiana Drăcşanu Pensiunea Mara
Cabana Gura Zlata Poiana Pelegii Pensiunea Turbopin
Cabana Pietrele Buta Pensiunea Ancuta
Cabana Rotunda Zănoaga
Complex Cheile Buţii Bucura
Complexul turistic Râuşor
Reguli de vizitare a Parcului Naţional Retezat. În Parcul Naţional Retezat sunt permise
activităţi de turism şi de educaţie, cu respectarea regulilor de vizitare a Parcului. Nu sunt permise
activităţi de turism în zonele cu protecţie strictă.Punctele de acces în Parcul Naţional Retezat sunt la
Gura-Zlata, Gura Apei, Rotunda, Râuşor, Cîrnic, Baleia , Stâna de Râu, Buta, Câmpuşel. Accesul în
Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele este permis doar în baza autorizaţiei eliberate de Academia Română -
Comisia Monumentelor Naturii. Accesul va fi aprobat numai pentru cercetători, biologi sau specialişti în
domenii legate de conservare/mediu, studenţi de la secţii cu specializări în domeniile respective, grupuri
care desfăşoară excursii de studii/practică în aceste domenii. Mărimea grupului care intră în Rezervaţia
Ştiinţifică nu poate fi mai mare de 9, decât în cazuri excepţionale aprobate de Comisia Monumentelor
Naturii Accesul/vizitarea Parcului Naţional Retezat se face doar în baza biletului de vizitare.
Valoarea biletului de vizitare se percepe la punctele de acces şi control Gura Zlata, Gura Apei,
Rotunda, Râuşor, Cîrnic, Pietrele, Buta, sau pe teritoriul Parcului de către persoane autorizate de
Administraţia Parcului Naţional Retezat, cu legitimaţie eliberată de aceasta.
Vizitarea Parcului Naţional Retezat este permisă numai pe traseele turistice marcate cu semne
convenţionale (marcaje vopsite, cu bandă, triunghi, cruce sau punct de culori diferite funcţie de traseu şi
încadrate cu alb) şi pe traseele de alpinism marcate şi pitonate şi stabilite ca fiind accesibile în lista
avizată anual de către Administraţia Parcului Naţional Retezat.
Camparea pe teritoriul Parcului Naţional Retezat se reglementează astfel:

26. Turismul în ariile protejate din România
26
 Camparea este permisă în zona tampon, respectiv: în zona cabanelor Gura-Zlata, Râuşor,
Câmpuşel şi în Stâna de Râu în locurile amenajate de deţinătorii de terenuri cu avizul
Administraţiei Parcului Naţional Retezat, precum şi în locurile de campare amenajate de Ocolul
Silvic Retezat de-a lungul văilor Râului Mare.
 În zona cu protectie speciala a Parcului este permisă camparea în: zona cabanelor Pietrele,
Rotunda, Buta, în Poiana Pelegii, în căldarea Bucurei (lângă refugiul Salvamont), la Zănoaga (în
apropierea punctului de permanenţă Salvamont) şi în locurile de campare amenajate de către
ocolul silvic pe Valea Lăpuşnicului Mare, în locurile marcate în acest sens.
Aprinderea focului pe teritoriul Parcului Naţional Retezat se reglementează (articolul 30 din
Regulamentul Parcului Naţional Retezat) astfel: focurile de tabără sunt permise doar în vetrele
special amenajate în acest scop în campările din zonele: Cabana Pietrele, Cabana Gura-Zlata, Poiana
Pelegii, Râuşor, cu lemn de foc asigurat de administratorii locului de campare. Se vor respecta
normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Regimul deşeurilor pe teritoriul Parcului Naţional Retezat se reglementează astfel:
 este interzisă abandonarea deşeurilor de orice fel pe teritoriul Parcului Naţional Retezat; Turiştii
au obligaţia de a evacua deşeurile pe care le generează pe timpul vizitării Parcului. Deşeurile vor
fi evacuate în afara Parcului şi se lasă doar în locuri special amenajate pentru colectare;
 gestionarii cabanelor şi a locurilor de campare pentru care se percepe taxă de campare au
responsabilitatea depozitării temporare a deşeurilor cu respectarea condiţiilor legale, astfel încât
să nu existe posibilitate de acces pentru câini şi animale sălbatice. Locurile permise pentru
depozitarea temporară a deşeurilor provenite din activitatea cabanelor sunt: Cârnic, Cabana
Pietrele, Cabana Gura-Zlata, Cabana Gura Apei, Cabana Rotunda, Râuşor, Canton silvic
Câmpuşel, Cabana Buta, Cabana Baleia;
Se interzice distrugerea, degradarea, respectiv colectarea în orice scop, fără acordul
Administraţiei Parcului Naţional Retezat, a ciupercilor, plantelor, animalelor, rocilor şi a oricăror
eşantioane de origine naturală de orice fel din Parcul Naţional Retezat.
Colectarea de specii de floră, faună roci şi a oricăror eşantioane de origine naturală se poate face
doar cu scop ştiinţific şi numai cu acordul scris al Administraţiei Parcului Naţional Retezat.
Folosirea ambarcaţiunilor de orice tip pe lacurile alpine, cu excepţia celor destinate pentru colectarea de
probe pentru cercetări ştiinţifice, este interzisă.

27. Turismul în ariile protejate din România
27
Scăldatul şi utilizarea de detergenţi pentru spălare în apele curgătoare şi în lacurile alpine sunt
interzise.
Administraţia Parcului Naţional Retezat monitorizează turismul pe teritoriul parcului, în vederea
stabilirii impactului acestei activităţi asupra florei şi faunei din parc şi pentru stabilirea măsurilor de
protecţie ce se impun, inclusiv a celor de restricţionare a accesului turiştilor, dacă acest lucru se impune
pentru conservare.
Accesul public cu mijloace motorizate sau cu biciclete se reglementează de către Administraţia
Parcului Naţional Retezat în colaborare cu deţinătorii/administratorii drumurilor aflate pe teritoriul
parcului. Pe drumurile pe care se interzice accesul public cu mijloace motorizate sau biciclete, au acces
doar mijloace motorizate care deservesc interesele de management al parcului, lista cazurilor precum şi
a instituţiilor/persoanelor cărora li se permite accesul motorizat, fiind întcmită de Administraţia Parcului
Naţional Retezat şi aprobată de Consiliul Ştiinţific.
2.7 Principalele trasee turistice din Retezat
Turiştii pot alege pentru drumeţie (atât vara cât şi iarna) unul dintre cele peste 61 de trasee
marcate, omologate şi grupate în mai multe zone:
 Peleaga – Valea Rea;
 Bucura II – Valea Pietrelor;
 Judele – Tăul Ştirbului;
 Vârful Retezat – Creasta Ascuţită;
 Cheile Buţii.
Cele mai frumoase şi mia importante trasee sunt:
• Ohaba de sub Piatră – Sălaşu de Sus – Nucşoara – Cîrnic – cabana Pietrele. Este principala
arteră de acces în Munţii Retezat, pornind din Depresiunea Haţegului. Traseul este accesibil
vara şi iarna, prezintă marcajul bandă albastră şi are o durată de 5-5,5 ore.
• Cabana Pietrele – Valea Pietrelor – Lacul Bucura – cabana Buta. Este un traseu
nerecomandabil iarna, marcat cu bandă albastră şi cruce roşie şi are o durată de 7-7,5 ore.
• Cabana Pietrele – Vârful Retezat – Vârful Bucura I – Lacul Pietrele – cabana Pietrele. Este
accesibil iarna numai alpiniştilor şi schiorilor avansaţi. Traseul are o durată de 8-9 ore şi de-a
lungul său întâlnim marcajele: triunghi albastru, bandă roşie, bandă albastră.

28. Turismul în ariile protejate din România
28
• Cabana Pietrele – Valea Pietrele – Lacul Bucura – Tăul Agăţat – Lacul Zănoaga – Gura Apei
reprezintă o traversare a Munţilor Retezat prin zona centrală; deşi este lung (având o durată de
10 ore) şi dificil, traseul străbate locuri de o neasemuită frumuseţe, care răsplătesc din plin
efortul depus.
• Cabana Pietrele – Valea Pietrele – curmătura Bucurei – Lacul Bucura – Vârful Peleaga –
Valea Rea – cabana Pietrele. Traseul nu este recomandat iarna, are o durată de 11-12 ore şi
prezintă marcajele: bandă albastră, punct roşu, cruce galbenă, „momâi” ciobăneşti, triunghi
roşu.
• Cabana Baleia – şaua Gorovii – Lacul Groapele – Peştera Mălăieşti. Traseul nu este
recomandat iarna, are o durată de 7-8 ore şi este marcat cu bandă roşie, triunghi albastru şi
roşu.
• Cabana Buta – Vârful Custura – Uricani. Traseul este marcat cu punct albastru, cruce roşie şi
galbenă, bandă roşie, triunghi albastru, poate fi parcurs în circa 10 ore şi este inaccesibil iarna.
• Câmpu lui Neag – Scocul Jiului – Cantonul silvic Câmpuşel. Este un traseu mai scurt (3-4
ore), accesibil şi iarna. Marcajul întâlnit pe traseu este triunghi roşu.
• Cabana Gura Zlata – Lacul Zănoaga – La Crucea Trăsnitului – Lacul Bucura. Traseul poate fi
parcurs în 8-9 ore şi nu este recomandat iarna datorită avalanşelor şi poleiului. Poteca este
marcată cu triunghi roşu şi cruce albastră.
• Gura Apei – Lacul Zănoaga – cabana Gura Zlata. Traseul nu este recomandat iarna, poate fi
parcurs în 8-9 ore şi este marcat cu triunghi roşu şi cruce albastră.
• Grupa Apei – Lacul Bucura este un traseu nerecomandat iarna; timpul necesar este de 7-8 ore,
iar poteca este marcată cu punct galben.
• Câteva dintre traseele de iarnă ce pornesc de la cabane spre punctele de mare interes turistic şi
pe itinerare mai ferite de pericolul avalanşelor sunt:
• • Cabana Pietrele – Valea Stânişoarei – Vârful Retezat şi înapoi. Este un traseu marcat cu
triunghi albastru, poate fi parcurs în 7-8 ore şi traversează poieni, păduri de molid, pante
netede sau înclinate, platoul Vârfului Retezat, custura Retezatului, şaua Retezatului.
• Cabana Pietrele – Refugiul Genţiana – Lacul Pietrele şi înapoi. Traseul prezintă şi zone
periculoase şi numeroase pante de schi. Spre Vârful Peleaga şi spre Custura Bucurei traseul
este accesibil numai alpiniştilor şi schiorilor avansaţi, conduşi de cunoscători ai zonei.

29. Turismul în ariile protejate din România
29
• Cabana Baleia – Vârful Cleanţu Cozmei şi înapoi. Platoul Cleanţul Cozmei oferă o grandioasă
panoramă din care se desprind nu numai crestele semeţe ale Lazărului, Gruniului şi Custurii,
dar şi valea suspendată între Lănciţa şi Nedeuţa, Valea Vasielului, închisă la vest de cortina
stâncoasă a Vârfului Mare.
• Cabana Buta – şaua Plaiului Mic – vârful Custura şi înapoi. Traseul este în general accesibil
drumeţilor cu pregătire medie. Prezintă şi sectoare supuse avalanşelor, dar şi porţiuni
inaccesibile turiştilor în timpul iernii. Însă priveliştea de iarnă din Vârful Custura este însă una
dintre cele mai impresionante din munţii noştri, ea oferind nu numai un Retezat central alpin şi
dantelat, dar şi o impresionantă suită de piramide albe pierzându-se spre est până în depărtare,
unde se ridică trapezul Cârja – Parângu Mare
CAPITOLUL III
PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI
ÎN PARCUL NAŢIONAL RETEZAT
3.1. Elemente de atractivitate
Cu toate neajunsurile legate de insuficienta valorificare a potenţialului turistic bogat de care
dispune, Parcul Naţional Retezat are reale perspective de dezvoltare, atât pentru odihnă şi agrement, cât
şi pentru practicarea sporturilor de iarnă. Acest lucru se poate realiza printr-o valorificare superioară a
zonei, dar şi printr-o consolidare şi îmbunătăţire a ofertei deja existente.
Atractivitatea turistică a Parcului Naţional Retezat se referă în general la configuraţia geografică,
condiţiile naturale, accesibilitate, infrastructura generală, depinzând în bună măsură de echipamentele şi
animaţia pe care o oferă.
Factori de succes care determină oportunitatea amenajării acestei zone montane sunt:
• accesibilitatea, din punct de vedere fizico-geografic, dar şi al situaţiei drumurilor de acces;
• potenţialul turistic, respectiv varietatea şi calitatea resurselor turistice naturale şi antropice;
• domeniul schiabil potenţial;
• echipamentele turistice – capacitatea de cazare, structurile de alimentaţie publică, structura şi
diversitatea agrementului, infrastructura generală.

30. Turismul în ariile protejate din România
30
Din acest punct de vedere au fost identificate atât puncte forte, cât şi puncte slabe ale amenajării
zonei montane studiate.
Din punctele forte enumerăm:
- un potenţial turistic montan deosebit de valoros, de o mare complexitate şi varietate a
resurselor naturale, şi antropice, pe un teritoriu întins, cu un relief favorabil practicării unei multitudini
de activităţi turistice; o natură virgină, în mare parte;
- un important domeniu schiabil potenţial, garantat de prezenţa zăpezii pe o perioadă de circa
cinci luni pe an, în medie, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă;
- îmbinarea resurselor turistice montane cu factorii naturali terapeutici (microclimat sedativ);
- accesibilitatea relativ mare datorită existenţei văilor şi a reţelei de comunicaţii în toate
masivele;
- populaţie dispersată pe văi, primitoare şi interesată în dezvoltarea activităţilor turistice, cu
locuinţe tradiţionale sau moderne;
- existenţa unui patrimoniu cultural – religios valoros: tradiţii, datini, obiceiuri ale satelor de la
poalele sau de pe văile din munţi;
- un mediu natural în general lipsit de surse majore de poluare;
- cererea turistică potenţială în creştere, motivată de posibilitatea practicării a numeroase forme
de turism – odihnă şi recreere, drumeţie, sporturi de iarnă, speologie, alpinism şi alte activităţi sportive
în aer liber.
Există însă şi multe puncte slabe, manifestate în acest domeniu, care au împiedicat dezvoltarea
mai impetuoasă a acestei zone montane, pe măsura potenţialului său turistic. Dintre aceste puncte slabe
amintim:
- inegala repartizare spaţială a resurselor turistice montane din punct de vedere al structurii,
volumului şi posibilităţilor de valorificare turistică;
- inexistenţa unei evaluări precise a domeniului schiabil potenţial;
- reţeaua de unităţi turistice de cazare şi alimentaţie de confort mediu şi redus;
- unităţile de agrement sunt, în general, de confort mediu şi scăzut;
- slabe performanţe tehnice ale amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă (pârtii şi
instalaţii de transport pe cablu), la care se adaugă corelarea acestora, din punct de vedere al lungimii şi al
capacităţii, cu capacitatea de cazare;

31. Turismul în ariile protejate din România
31
- proasta întreţinere a multora dintre căile de acces rutier în zonă, mai ales a drumurilor
secundare, precum şi a traseelor montane, ca şi a pârtiilor de schi;
- degradarea mediului natural datorită eroziunii solului, dar şi neglijenţei multora dintre
vizitatorii ariilor montane respective, a lipsei educaţiei în spiritul apărării naturii.
3.2. Valorificarea ecologică
În cadrul Parcului Naţional Retezat, sub impactul turistic, cu toate măsurile de protecţie luate de
Comisia Monumentelor Naturii a Academiei Române, resursele turistice, cele naturale în special, sunt
supuse unei continue degradări cu consecinţe dintre cele mai grave asupra unor teritorii cu elemente de
originalitate şi real interes ştiinţific aflate în stare de echilibru natural.
În cadrul Rezervaţiei ştiinţifice, datorită acţiunii de ocrotire, accesul turiştilor sau al oricăror
persoane este permis doar cu autorizaţia eliberată de Comisia Monumentelor Naturii, vegetaţia forestieră
şi cea a golurilor de munte a rămas intactă sau aproape intactă. Spre deosebire de acest teritoriu, în zona
tampon a parcului intervenţia oamenilor şi acţiunile mai slab organizate de turism au provocat unele
deprecieri frumuseţilor naturii vegetale şi animale.
În plan general, degradările produse obiectivelor turistice se datorează în primul rând absenţei
sau nivelului scăzut al amenajărilor sau organizării lor pentru exploatare turistică. Astfel, lipsa sau starea
necorespunzătoare a drumurilor de acces sau de circulaţie la un obiectiv dispersează turiştii pe suprafeţe
întinse, iar lipsa dotărilor specifice (scări, parapete, indicatoare) conduc la o circulaţie anarhică, la
producerea de accidente şi la ştirbirea mesajului educativ, recreativ a zonelor sau obiectivelor respective.
Circulaţia turistică necontrolată în zonele sau la obiectivele turistice aflate în afara traseelor marcate,
duce la distrugerea vegetaţiei şi florei, la ruperea copacilor, distrugerea puieţilor, desprinderea de roci,
etc. Alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de incendii, împiedicarea regenerării plantelor, tasarea
solului, braconajul. Dispariţia unor specii floristice poate fi datorată colectării abuzive a florei, în special
a plantelor declarate monumente ale naturii, urmare a insuficientei popularizări a plantelor ocrotite şi
nerecunoaşterii de către turişti a gravelor implicaţii ce le pot avea acţiunile lor necontrolate asupra
factorilor de mediu. Aşa se explică de ce floarea de colţ, garofiţa de munte şi alte specii de plante sunt pe
cale de dispariţie în unele areale, deşi sunt ocrotite de lege.
Lipsa în zonele şi de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor obiective turistice a unor
locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi provoacă inevitabil degradarea peisajului şi

32. Turismul în ariile protejate din România
32
a altor componente ale mediului înconjurător, datorită numeroaselor urme reziduale lăsate la întâmplare
de turişti în locurile în care au poposit.
Construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri, prin densitatea mare a lucrărilor cele
necesită (defrişări, ziduri de protecţie, poduri, piloni, viaducte) poate afecta peisajul, anulând farmecul
acestuia.
Măsurile ce se impun pe linia potenţialului turistic şi a prevenirii degradării lui urmăresc, în
principal:
- valorificarea ştiinţifică şi raţională a resurselor turistice;
- sensibilizarea unităţilor economice a căror activitate poluantă afectează potenţialul turistic;
- cunoaşterea aprofundată a problemelor pe care le ridică păstrarea echilibrelor ecosistemelor în
plan global;
- amenajarea şi organizarea adecvată şi la un nivel superior a zonelor, traseelor sau obiectivelor
turistice prin cunoaşterea amănunţită a tuturor peisajelor şi domeniilor schiabile, a altor resurse care să
ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice viitoare (poteci, marcaje, puncte de belvedere, dotări
pentru sporturile de iarnă, conservarea pădurilor);
- realizarea amenajărilor cu caracter turistic în zone, localităţi şi pe trasee, în legătură cu care se
impune o echipare turistică adecvată unui turism modern şi ecologic;
- susţinerea prioritară a unor obiective de protecţie ecologică a zonelor turistice montane,
inclusiv în detrimentul obiectivelor de natură economică.
Protecţia mediului înconjurător şi a patrimoniului turistic este influenţată în mare măsură şi de
conştiinţa ecologică a turiştilor şi a sentimentului de respect pentru natură. Aceasta se poate realiza
printr-o susţinută acţiune de educaţie cu privire la mediul şi potenţialul turistic, prin insuflarea unei
atitudini de respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale şi create de om în vederea ocrotirii lor.
Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii, a potenţialului turistic, trebuie făcută permanent
pentru toate vârstele, dar este important să se facă din copilărie. Activitatea de educaţie ecologică se
poate desfăşura prin conferinţe, expuneri, prin radio şi televiziune, presă, proiecţii, asociaţii pentru
turism şi ocrotire a naturii excursii în Parcul naţional de unde pot obţine informaţii despre ocrotirea
naturii de la ghizi sau de la administratorii parcului.

33. Turismul în ariile protejate din România
33
CONCLUZII
În ultimii ani presiunile asupra ariilor protejate, zone prioritare pentru conservarea patrimoniului
natural şi cultural al României şi pentru realizarea unor modele de succes de dezvoltare locală durabilă
sunt în continuă creştere. Ilegalităţile, lipsa totală a interesului, ineficienţa justiţiei în soluţionarea
problemelor legate de abuzuri şi ilealitaţi în arii protejate, capacitatea si resursele reduse ale autorităţilor,
capacitatea redusă de management a administratorilor sunt factori care duc într-un ritm accelerat la
pierderea bogăţiilor şi a resurselor naturale şi a valorilor culturale şi spirituale asociate ariilor protejate
pentru care aceste zone au fost create.
Deşi România recunoaste, prin legislaţia naţională importanţa ariilor naturale protejate,
implementarea adegvată a acesteia este obstrucţionată de lipsa voinţei politice necesare înlăturării unor
bariere generate de:
• legislaţia incompletă, incoerentă, necorelată şi aplicată defectuos în domeniul conservării
naturii şi ale ariilor naturale protejate.
• absenţa unor strategii şi politicii clare şi coerente pentru menţinerea patrimoniului natural, care
să stea la baza dezvoltării durabile la scară mică prin utilizarea responsabilă a resurselor
naturale.
• lipsa sprijinului financiar din partea guvernului pentru managementul ariilor protejate.
• capacitate administrativă scăzută şi lipsa posibilităţilor necesare unei instruiri adecvate in
domeniul specific conservării naturii si managementul ariilor naturale protejate.
• lipsa de preocupare pentru conştientizarea şi educarea cetăţenilor cu privire la menţinerea
patrimoniului natural şi cultural asociat arei protejate.
Lipsa resurselor adecvate, a măsurilor legislative si financiare coerente pentru managementul
ariilor naturale protejate şi implicit a reţelei de interes comunitar poate duce şi la neîndeplinirea
obligaţiilor asumate faţă de Comisia Europeană, cu consecinţe financiare semnificative conforme cu
legislaţia comunitară.
Printr-un management eficient, ariile naturale protejate pot deveni în scurt timp modele viabile
socio-economie, constituindu-se astfel ăn catalizatorul principal al dezvoltării comunităţilor din
interiorul ariilor protejate şi din imediata lor vecinătate.

34. Turismul în ariile protejate din România
34
BIBLIOGRAFIE
1. Cosmescu, I. Turismul – Fenomen complex contemporan, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
2. Erdeli G.
Gheorghilas A., Amenajări turistice, Editura Universitara, Bucuresti, 2006
3. Ghinea D. Enciclopedia geografică a României, voi. I, II, III, Ed.
Enciclopedică, Bucureşti, 1996-1998
4. Glăvan V., Turismul în Romania, Editura Economica, Bucuresti, 2000
5. Glăvan V., Resursele turistice pe Terra, Editura Economica, Bucuresti, 2000
6. Hristea Cristian, “ Parcurile şi rezervaţiile naturale, factori activi de educaţie
Niculescu G.. ecologică » Conferinţa Economie şi Globalizare ECO-TREND
2005 Universitatea “Constantin Brâncuşi “, Târgu Jiu , Facultatea
de Ştiinţe Economice - Târgu Jiu din 3-4 iunie 2005
7. Neacşu, N. Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert
8. http://www.slideshare.net/natura2000/ariile-protejate-din-romania-notiuni-introductive
9. http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_National_Retezat
10. http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/parcul-national-retezat
11. http://www.retezat.ro
12. www.natura2000.ro
13. www.infopensiuni.ro