1. – aspecte teoretice & aplicaţii practice –
Prof. dr. ing. Mitică
MANEA
Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău
2. ARGUMENT
Problemele pe care elevii le vor avea în viaţa profesională,
socială sau personală impun decizii care nu se regăsesc în cadre
disciplinare. Dimpotrivă, ele au caracter integrat, iar rezolvarea lor
impune corelaţii rapide şi semnificative, sinergie şi acţiune
contextualizată.
În orice sistem de educaţie, învăţarea ar trebui să se sprijine
pe următorii piloni aflaţi în interacţiune directă: „a învăţa să cunoşti”,
”a învăţa să faci”, „a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi”, „a învăţa
să exişti” (J. Delors) şi „a învăţa să te transformi pe tine însuţi şi să
schimbi societatea” (Shaffer).
02.01.2018 2
3. ARGUMENT
„Cel mai puternic argument pentru integrarea
disciplinelor este însuși faptul că viața nu este împărțită pe
discipline.”
(J. Moffett)
02.01.2018 3
4. INTEGRAREA CURRICULARĂ
Promovarea integrării curricularei în învăţământul românesc actual este o
necesitate impusă de schimbările şi acumulările cognitive din multiplele domenii ale
cunoaşterii, apariţiei unor noi calificări profesionale prin integrarea sinergetică unor
meserii tradiţionale, precum şi de complexitatea şi diversitatea problemelor cu care se
confruntă omenirea.
Astăzi, mai mult ca oricând, adolescentul/absolventul/specialistul trebuie
să-şi asume roluri şi responsabilităţi, să ia decizii pentru cei din jur, să răspundă rapid
şi bine la diversele provocări ale vieţii; succesul şi performanţa apar doar dacă deţine
cunoştinţe integrate, dacă priveşte realitatea ca o imagine unitară şi dacă gândeşte
flexibil şi creator.
Pornind de la aceste realităţi în învăţământul românesc s-a declanşat o
reformă a conţinuturilor, o reformă la nivel curricular; aşa a apărut abordarea
conţinutului învăţării din perspectiva integrării curriculare.
02.01.2018 4
5. INTEGRAREA CURRICULARĂ
Conceptul de integrare în context educaţional
Acţiunea de a face să interrelaţioneze diverse elemente pentru a
constitui un tot armonios, de nivel superior, a aduce părţi separate într-un
întreg unitar, funcţional, armonios.
Sinonime pentru integrare: fuziune, armonizare, încorporare,
unificare şi coeziune
Holism: Teorie care vorbeşte despre ireductibilitatea întregului la
părţile componente, de superioritatea ansamblului faţă de suma părţilor, de
viziunea integrală şi integrată asupra obiectelor, fenomenelor, proceselor
studiate.
02.01.2018 5
6. INTEGRAREA CURRICULARĂ
Particularităţi ale învăţării integrate
interacţiunea obiectelor de studiu;
centrarea pe activităţi integrate de tipul proiectelor;
relaţii între concepte, fenomene şi procese din domenii diferite;
corelarea rezultatelor învăţării cu situaţiile din viaţa cotidiană;
unităţiletematice, conceptele sau problemele ca principii
organizatoare ale curriculumului;
flexibilitatea în gestionarea timpului şcolar şi în gruparea elevilor;
rezolvarea de „probleme” – cea mai importantă forţă motrice a
integrării, datorită relevanţei sale practice.
02.01.2018 6
7. INTEGRAREA CURRICULARĂ
Caracteristici definitorii ale activităţii integrate
Finalităţile activităţii integrate sunt selectate din listele de obiective -cadru şi
de referinţă ale domeniilor experienţiale, iar obiectivele acesteia vor constitui
un set unitar şi restrâns de patru-cinci obiective, cu referire directă la
experienţele de învăţare vizate (nu sunt sarcini de învățare, ci obiective !).
Conţinuturile abordate sunt selectate şi abordate în strânsă relaţie cu nucleul
de integrare curriculară (tema anuală de studiu, tema proiectului
tematic/tema săptămânii, tema zilei, tema activității integrate)
Fiecare din situaţiile de învăţare proiectate şi desfăşurate în cadrul activităţii
integrate contribuie la explicitarea, analiza, rezolvarea temei activităţii (tema
activității este una singură !).
Activitatea integrată trebuie să vizeze antrenarea de abilităţi disciplinare
şi/sau transferabile, oferind copiilor/elevilor ocazii de comunicare, cooperare,
utilizare a unor surse variate de informaţii, investigaţie, experimentare,
identificare de soluţii, testare de ipoteze etc.
02.01.2018 7
9. MONODISCIPLINARITATEA/INTRADISCIPLINARITATEA
Monodisciplinaritatea este centrată pe obiectele de studiu independente,
pe specificitatea acestora. Abordarea monodisciplinară presupune “acțiunea de a
aborda un proiect sau de a rezolva o problemă prin limitarea la datele unei singure
discipline” (Legendre).
Intradisciplinaritatea - Integrarea intradisciplinară este operația de
conjugare a două sau mai multe conținuturi interdependente ale învăţării, aparținând
aceluiași domeniu de studiu, pentru a rezolva o problemă, a studia o temă sau a
dezvolta deprinderi.
02.01.2018 9
14. MULTIDISCIPLINARITATEA/PLURIDISCIPLINARITATEA
Multidisciplinaritatea este forma cea mai puțin dezvoltată de întrepătrundere
a disciplinelor, constând numai în alăturarea anumitor elemente ale diverselor
discipline, evidențiind aspectele lor comune şi presupune o comunicare simetrică între
diverșii specialiști şi diverse discipline, în axiometrie proprie.
O temă sau problemă ce aparține unui domeniu este supusă analizei din
perspectiva mai multor discipline, care se mențin ca structură şi rămân independente
unele în raport cu celelalte. Fiecare disciplină contribuie, în funcție de propriul său
specific, la clarificarea temei investigate. E o corelare a demersurilor mai multor
discipline în vederea clarificării unei probleme. Se presupune conștientizarea faptului că
unele teme sau probleme din lumea reală necesită un efort conjugat pentru a fi
rezolvate, dar structura disciplinară rezistă, fără integrare de noi elemente.
Pluridisciplinaritatea - Distincția încă insuficient de consistentă între
multidisciplinaritate şi pluridisciplinaritate este legată de tipul de discipline care intră
în procesul de integrare la acest nivel:
pluridisciplinaritatea se referă la corelarea unor discipline înrudite,
multidisciplinaritatea are în vedere punerea împreună a unor discipline care nu
sunt neapărat vecine şi cu legături evidente între ele.
02.01.2018 14
19. INTERDISCIPLINARITATEA
Interdisciplinaritatea vizează aplicarea metodelor specifice unei
discipline pe teritoriul altor discipline
Interdisciplinaritatea este definită ca “interacţiune existentă între două
sau mai multe discipline, care să poată să meargă de la simpla comunicare de idei
până la integrarea conceptelor fundamentale privind epistemologia, terminologia,
metodologia, procedeele, datele şi orientarea cercetării”.
Principala modalitate de introducere a interdisciplinarităţii în învăţământ o
reprezintă regândirea conţinuturilor şi elaborarea planurilor, a programelor şi
manualelor şcolare în perspectiva conexiunilor posibile şi necesare sub raport
epistemologic şi pedagogic. Acţiunea de promovare a interdisciplinarităţii trebuie să
se integreze în contextul sistemului educativ dat. De asemenea, pentru a fi eficientă,
trebuie să se asocieze cu alte principii sau inovaţii specifice unui învăţământ modern.
02.01.2018 19
23. TRANSDISCIPLINARITATEA
Preluând termenul introdus în 1970 de Jean Piaget, Basarab Nicolescu
defineşte transdisciplinaritatea ca fiind „ceea ce este în acelaşi timp între
discipline, înăuntrul diferitelor discipline şi dincolo de orice disciplină”,
finalitatea ei fiind înţelegerea lumii prin unitatea cunoaşterii
“Pentru că ne aflăm astăzi în plină revoluţie a inteligenţei, trebuie să înţelegem
că transdisciplinaritatea ne descoperă dimensiunea poetică a existenţei,
traversând, aşa cum am spus, toate disciplinele, dincolo de ele. A nu se
confunda, însă, cu pluridisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea” (Basarab
Nicolescu).
02.01.2018 23
24. TRANSDISCIPLINARITATEA
Transdisciplinaritatea este privită ca o formă superioară a învăţării
integrate şi presupune concepte, metodologie şi limbaj care tind să devină universale
(teoria sistemelor, teoria informaţiei, cibernetica, mecatronica, integronica, etc).
Întrepătrunderea disciplinelor şi coordonarea
cercetării pot sfârşi prin
adoptarea aceluiaşi ansamblu de concepte fundamentale sau elemente metodice
generale, adică un nou domeniu de cunoaştere sau o nouă disciplină.
Abordarea de tip transdisciplinar tinde către o fuziune a cunoştinţelor
specifice diferitelor discipline, la descoperirea unor noi câmpuri de investigaţie, la
conceperea unor noi programe de cercetare.
Abordarea transdisciplinară este centrată pe “ viaţa reală” cu probleme
importante , aşa cum afectează viaţa oamenilor în context cotidian. Considerându-se că
deschide calea către atingerea unui nivel al cunoaşterii superior, transdisciplinaritatea a
fost ridicată la rangul de “noua viziune asupra lumii”, fiind capabilă să conducă la
înţelegerea, soluţionarea multiplelor probleme complexe şi provocări ale lumii actuale.
30. TRANSDISCIPLINARITATEA
Metodologia transdisciplinară este construită pornind de la trei postulate,
înrădăcinate în descoperirile ştiinţei moderne.
Primul postulat (de natură ontologică) afirmă faptul că în Natură şi în
cunoaşterea Naturii de către noi există diferite niveluri de realitate şi de
percepţie.
Conform celui de-al doilea postulat (de natură logică), trecerea de la un
nivel de realitate la altul se face cu ajutorul logicii terţului inclus.
Cel de-al treilea postulat (cel epistemologic), Fiecare nivel de Realitate
este ceea ce este pentru că toate celelalte niveluri de Realitate există simultan;
structura ansamblurilor nivelurilor de Realitate este, astfel, una complexă.
02.01.2018 29
31. TRANSDISCIPLINARITATEA
Dacă cercetarea disciplinară se referă la cel mult unul si acelaşi nivel de Realitate
(în fapt, la fragmente ale unuia şi aceluiaşi nivel de Realitate), cercetarea
transdisciplinaritatea se preocupă de dinamica provocată de acţiunea simultană a mai
multor niveluri de Realitate. Descoperirea acestei dinamici trece în mod necesar prin
cunoaşterea disciplinară.
Transdisciplinaritatea, fără a fi o nouă disciplină ori o nouă superdisciplină,
se nutreşte din cercetarea disciplinară care, la rândul său, este limpezită într-o manieră
nouă şi fertilă de cunoaşterea transdisciplinară. În acest sens, cercetările disciplinare
şi trans-disciplinare sunt complementare.
02.01.2018 30
32. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A NIVELURILOR DE INTEGRARE CURRICULARĂ
INTRADISCI-
PLINARITATEA
integrarea unor
subdiscipline din
interiorul unei
discipline.
„este operaţia care
constă în a conjuga
două sau mai multe
conţinuturi
interdependente
Ce este? aparţinând
aceluiaşi domeniu
de studiu, în
vederea rezolvării
unei probleme,
studierii unei teme
sau dezvoltării
abilităţilorˮ.
(Dictionnaire
actuelle de
l’education,
Guerin, 1993)
MULTIDISCI-
PLINARITATEA
Folosirea
cunoştinţelor de la
mai multe
discipline care nu
sunt înrudite, dar
care au legături
între ele;
Disciplinele rămân
independente;
„juxtapunerea
disciplinelor diverse,
uneori fără relaţii
aparente între ele”
(OCDE, 1972).
INTERDISCI-
PLINARITATEA
ruperea hotarelor
disciplinelor şi
abordarea unor
teme comune mai
multor discipline
„transferul
metodelor de la o
disciplină la alta“.
B. Nicolescu
TRANSDISCI-
PLINARITATEA
Reprezintă gradul
cel mai elevat de
integrare a
curriculumului
„ceea ce se află în
același timp și între
discipline, și
înlăuntrul
diverselor
discipline, și
dincolo de orice
disciplinăˮ
34. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A NIVELURILOR DE INTEGRARE CURRICULARĂ
INTRADISCI- MULTIDISCI- INTERDISCI- TRANSDISCI-
PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA
Trăsături
„oferă în mod constă în
selectarea din
direct, atât
Continuturile mediul natural și Tinde către o
profesorului, cât şi
predate / învățate /
elevului, o social a unui decompartimentare
evaluate aparțin
structură care domeniu şi completă a
cu prioritate unei
respectă ierarhia gruparea obiectelor de studiu
discipline de
cunoştinţelor cunoștinţelor implicate;
studiu;
anterioare derivate din
diferite discipline
dobândite.”
știinţifice
(D’Hainaut).
Constituie o
Inglobează
celelalte forme de
predarea acestor
abordare integrare,
economică propunând un
este centrată pe conținuturi (raportul dintre demers bazat pe
obiectele de studiu beneficiază și de cantitatea dinamica şi
independente; resursele altor informaţiei şi interacţiunea a
discipline; volumul de patru niveluri de
învăţare) intervenţie
educativă;
36. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A NIVELURILOR DE INTEGRARE CURRICULARĂ
Obiectul
integrării
Focalizarea
procesului
INTRADISCI- MULTIDISCI- INTERDISCI- TRANSDISCI-
PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA
Probleme ale vieţii
Conţinuturi,
Conţinuturi, Competenţe reale situate în
cunoştinţe generale, de bază contexte culturale,
cunoştinţe valori şi atitudini
Se propun soluţii /
Se formează şi se se rezolvă
Se integrează un probleme ale lumii
Se fac conexiuni
perfecţionează
fragment în competenţe reale, cu impact
între conţinuturi
structura unei transferabile social, se dezvoltă
discipline competenţe pentru
viaţă
38. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A NIVELURILOR DE INTEGRARE CURRICULARĂ
Rolul
profesorului
Avantaje
INTRADISCI- MULTIDISCI- INTERDISCI- TRANSDISCI-
PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA
Modelator / Modelator / Partener în
Modelator facilitator facilitator organizare
specialist specialist Partener în învățare
Creşterea coerenţei
interne a
disciplinei de
studiu Stimulează Încurajarea
realizarea de colaborării directe Determină
Creşterea planificări corelate şi a schimbului responsabilizarea
relevanţei predării
(corelarea în timp
între elevilor în raport
prin îmbogăţirea specialişti în cu propria
a predării
activităţilor de diferite învăţare
conţinuturilor, la
învăţare şi prin
diverse discipline) discipline
stimularea
realizării de
legături între
conţinuturi;
02.01.2018 34
39. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A NIVELURILOR DE INTEGRARE CURRICULARĂ
INTRADISCI- MULTIDISCI- INTERDISCI- TRANSDISCI-
PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA PLINARITATEA
facilitează încurajarea
realizarea de către pedagogiilor active
elevi a unor şi a metodologiilor
creşterea eficienţei legături între participative
învăţării conţinuturile
este centrată pe
diverselor
rezolvarea
discipline
problemelor lumii
reale prin
contribuţia la
mobilizarea
cunoștințelor și
contribuie la o mai crearea unor competențelor din
structuri mentale diverse arii
bună explicare sau
şi acţional – disciplinare
înţelegere a unor comportamentale,
teme / probleme flexibile şi
care nu pot fi
este securizantă integrate, cu mare
lămurite integral potenţial de
în cadrul strict al transfer şi
uneia sau alteia
adaptare
dintre discipline
02.01.2018 35
40. INTEGRAREA CURRICULARĂ - CONCLUZII
1. Integrarea conţinuturilor şcolare este o necesitate şi un deziderat.
2. Se vorbeşte mult de inter/pluri/multidisciplinaritate, numai că foarte puţine şcoli
din lume îşi organizează curriculumulul şi orarul după aceste principii.
3. Strategiile de predare/ învăţare integrată, precum şi nivelurile la care acestea se
realizează sunt condiţionate de o multitudine de factori, de natură obiectivă şi
subiectivă:
dificultatea pregătirii cadrelor didactice care să predea într-o asemenea manieră;
sistemul de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din România este
predominant axat pe predarea pe discipline, în funcţie de specializarea de pe
diploma de absolvire a facultăţii;
imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii ştiinţifice specializate;
lipsa de tradiţie pedagogică a integrării;
opoziţia latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendinţele integratoare.
4. Aceste modalităţi de integrare au avantaje, dar şi dezavantaje.
5 În dorinţa noastră de a fi moderni, de a inova practica şcolară, trebuie prudenţă,
deoarece echilibrul dintre extreme (diferenţiere pe discipline vs. integrare totală) se
pare că este soluţia cea mai eficientă.
02.01.2018 36
41. INTEGRAREA CURRICULARĂ - CONCLUZII
În planul practicii educaţionale, limitele dintre ipostazele integrării sunt
mobile şi permeabile.
Integrarea transdisciplinară este un proces dinamic, ce se poate „mişca” cu
uşurinţă de la un nivel la altul.
Proiectarea integrată nu va conduce la desființarea disciplinelor; acestea vor
continua să existe în planurile de învăţământ, dar „permeabilizate” şi interconectate,
deschise către formarea unor competenţe ce trec dincolo de discipline.
Rămâne în sarcina noastră să identificăm o serie de abordări ale instruirii
care să favorizeze învăţarea integrată, cum ar fi: învăţarea bazată pe proiect, predarea
în echipă formată din mai multe cadre didactice, învăţarea prin cooperare, învăţarea
activă, implicarea comunităţii, aplicaţii ale inteligenţelor multiple, etc.
,,Nu există un model universal, absolut, pentru desfăşurarea
activităţii/lecției. În funcție de predominanta referinței la obiective, conținuturi,
activităţi, locuri de desfăşurare a activităţii/ lecției (cabinet, laborator, atelier, agent
economic, natură), mod de organizare a elevilor/copiilor (pe grupe, individual), se pot
structura modele diferite de desfăşurare a activităţilor” (Cucoș, C., Pedagogie, pag
321).
Proiectarea şi implementarea demersului instructiv-educativ trebuie să fie
adecvate situațiilor concrete de învăţare pentru a obține rezultate satisfăcătoare.
02.01.2018 37
