proiect

1. RELAŢIA KINETOTERAPEUT-
PACIENT ÎN
SCOPUL TERAPEUTIC

2.  Pentru psihologia medicală studiul
relaţiei terapeut-pacient este, (după
numeroşi autori), însăşi raţiunea ei de a
exista, succesul actului terapeutic
depinzând, în cel mai înalt grad, de buna
funcţionare şi organizare a acestei relaţii.
Contactul terapeutului cu pacientul nu este
numai un act terapeutic sau numai de
morală, ci şi una şi cealaltă în acelaşi
timp.

3.  În cadrul demersului terapeutic, între
pacient -kinetoterapeut-boala- se
realizează o serie de legături ce
definesc relaţia: dorinţa de a fi
ingrijit, de a obţine o îmbunătăţire a
situaţiei şi chiar vindecarea, cât mai
rapid, conduc la o atitudine de
supunere, credulitate, ataşament
excesiv şi dependenţă de
kinetoterapeut.

4.  Este indispensabil ca terapeutul să
ţină cont de importanţa relaţiei
terapeut- pacient şi mai ales de
influenţa acestuia asupra procesului
de vindecare; în cadrul acestei relaţii
terapeutul este primul instrument
terapeutic.

5.  Rolul kinetoterapeutului nu se
identifică cu cel de vindecător. El
reprezintă numai o componentă a
planului terapeutic complex, cu
valenţe interdisciplinare.

6.  Un aspect important al relaţiei
kinetoterapeut - pacient este
confidenţialitatea. Orice neglijenţă în
aceste sens distruge elementul esenţial al
acestei colaborări adică încrederea.
( Judd,1983).

7.  Un alt element important al acestei
relaţii îl reprezintă comunicarea - văzută
nu ca limbaj, ci ca problematică legată de
cunoaşterea şi înţelegerea bolnavului.

8.  O situație de comunicare, ce pune
față în față două persoane din medii
diferite și cu psihologii diferite. În
ciuda acestor diferențe, cele două
persoane trebuie să se afle pe același
nivel de poziționare și anume cel
uman – de la om la om. De multe ori
vedem boala și nu bolnavul.

9.  Două afirmații au devenit celebre:
 Sydenham: „Terapeutul să trateze
bolnavul așa cum ar dori el să fie
tratat.”
 Thilbon: „Ceea ce aștept eu de la
terapeut este să fiu tratat ca om de
către om”.

10.  Kinetoterapeutul trebuie sa obţină
consimţământul pacientului său, mai
corect spus adeziunea lui la actul
medical. El trebuie să respecte libertatea
pacientului, motiv pentru care trebuie să-
i explice acestuia procedurile pe care le
va aplica, pentru a-i obţine asentimentul.

11.  Pentru a obţine adeziunea pacientului,
este necesar să se cunoască exact
complianţa acestuia. Participarea activă a
pacientului la actul terapeutic presupune o
atitudine cooperantă, o bună atenţie şi o
bună memorie. Chiar şi atunci când se fac
mobilizări pasive ale unui segment, se
solicită atenţia pacientului prin explicarea
acţiunii şi exemplificarea ei.
( Vlad, 1971).

12.  Kinetoterapeutul nu trebuie să se lase
condus de bolnav. El trebuie să găsescă
momentul propice pentru a-i prezenta
bolnavului care este tratamentul indicat.
(Dolbeau şi Abt, 1996).

13.  Pacientul nu trebuie tratat cu milă,
ci considerat o persoană normală
care treptat îşi va relua gesturile
normale ale vieţii curente. Ca atare,
terapeutul nu trebuie să aibă tendinţa
de a executa o serie de acţiuni în
locul pacientului sau de a-l ajuta
prea mult, ci va încerca să-i dea
mereu sarcini noi pe care să le
depăşească.

14.  În derularea acestei relaţii,
kinetoterapeutului îi revin câteva
obligaţii:
a) De elaborarea a planului şi
programului terapeutic specific fiecărui
pacient;

15.  b) Programul de tratament să fie
împărţit, pe intervale regulate de timp de
preferinţă zilnic, şi să se desfăşoare într-
un spaţiu care permite izolarea şi
intimitatea cu bolnavul. Dacă bolnavul
este imobilizat la pat, se recomandă
folosirea unor paravane pentru asigurarea
intimităţii.

16.  c) Evaluarea rezultatelor să fie făcută la
intervale regulate de timp,
kinetoterapeutul urmărind rezultatele
obţinute în raport cu obiectivele fixate.
Uneori în funcţie de caz, poate fi necesară
modificarea planului de tratament sau
reajustarea obiectivelor propuse.

17.  d) Întreruperea relaţiei pacient-terapeut
se realizează numai când obiectivele
fixate au fost atinse sau când pacientul nu
colaborează. ( Dolbeau 1996).

18.  În activitatea sa practică specialistul se
confruntă cu o gamă largă de situaţii, pe
care trebuie să le analizeze şi să le rezolve
cu competenţă. Pentru obţinerea unor
rezultate pozitive, el trebuie să fie nu
numai un bun kinetoterapeut, dar şi un
bun psiholog.

19. VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!