nursing, teorii, definitii

1. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Procesul de îngrijire reprezintă însăşi esenţa activităţii de nursing.El trebuie privit ca o modalitate clinică, raţională şi pragmatică de abordare şi soluţionare a nevolilor de sănătate şi de
îngrijire ale pacientului sau comunităţii.Deşi etapele procesului de îngrijire pot fi delimitate teoretic şi implicit artificial în variate moduri, în funcţie de abordarea conceptuală specifică
fiecărei şcoli sau tradiţii de nursing, în toate modelele elaborate se regăsesc elemente comune, care permit structurarea generală a acestui proces în patru sau cinci etape distincte. Nu trebuie
însă uitat nici un moment faptul că această delimitare reprezintă numai un artificiu, succesiunea logică a desfăşurării procesului de îngrijire rămânând în esenţă unitară.
În concepţia noastră, componentele fundamentale ale procesului de îngrijire sunt în număr de patru, incluzând: avaluarea pacientului, elaborarea planului de îngrijire, realizarea acestuia şi
evaluarea continuă a eficacităţii îngrijirilor.
Reprezentarea schematică a acestor patru etape definitorii ale procesului de îngrijire este ilustrată în figura 1.
Cele patru componente fundamentale ale procesului de îngrijire sunt următoarele:
 Evaluarea pacientului/comunităţii;
 Elaborarea unui plan logic de îngrijire;
 Realizarea planului de îngrijire;
 Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire.
Evaluarea pacientului/comunităţii pentru stabilirea stării de sănătate sau boală existente, identificarea problemelor acutale sau potenţiale de sănătate conducând la formularea
diagnosticului de îngrijire.
Elaborarea unui plan logic de îngrijire destinat specific pacientului sau comunităţii evaluate, strict individualizat şi dirijat în funcţie de diagnosticul sau diagnosticele de nursing
formulate.
Realizarea (îndeplinirea sau implementarea) planului de îngrijire elaborat pentru rezolvarea problemelor de îngrijire ale pacientului/comunităţii.
Evaluarea eficacităţii acţiunilor de îngrijire realizate şi recorelarea/reformularea permanentă a planului redactat iniţial cu evoluţia stării de sănătate a pacientului/comunităţii
îngrijite.
_________________________________________________________________________________
Anamneza:
Anamneza reprezintă modalitatea directă de culegere a datelor de la pacient, prin discuţia cu acesta. Discuţia permite cunoaşterea nemijlocită a stării de sănătate şi boală a persoanei îngrijite,
a condiţiilor de viaţă şi muncă a acesteia, a gradului de instrucţie, profilului psihic şi gradului de realizare şi satisfacere a nevoilor fundamentale de independenţă şi autoîngrijire ale
interlocutorului.
Modul de desfăşurare şi calitatea interviului realizat sunt determinante pentru calitatea procesului de îngrijire şi reprezintă adevărata măsură a profesionalismului, experienţei, personalităţii şi
talentului asistentei medicale.
_______________________________________________________________________________
Este o metoda stiintifica de lucru
Este orientat spre ingrijiri individualizate de rezolvare a problemelor bolnavului
Permite personalizarea ingrijirilor
Se sprijina pe date reale furnizate de bolnav
Termenul a fost utilizat pentru prima data de Hall in1955.

Este o metoda organizata si sistematizata de acordare a ingrijirilor in mod individualizat,centrata pe reactiile particulare ale fiecarui pacient;
Este un mod de a gandi logic care permite interventia constienta si planificata a asistentei pentru a proteja si promova sanatatea individului;
PLANUL DE INGRIJIRE



Este un document scris care permite sumarea etapelor procesului de ingrijire



Beneficiaza de ingrijiri de calitate conforme cu nevoile sale
Prin el se transmit informatii intre asistente, despre pacient si interventiile realizate
Reprezinta un mijloc de comunicare intre persoanele implicate in ingrijirea pacientului
_________________________________________________________________________________________________________________
AVANTAJE PENTRU PACIENT
Are asigurata continuitatea ingrijirilor
Determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei stari de sanatate mai bune
ABILITATI NECESARE ASISTENTEI MEDICALE








Cunoasterea etapelor procesului
Conducerea interviului
Observarea permanenta a pacientului
Utilizarea comunicarii verbale/nonverbale
Stabilirea relatiei terapeutice
Sistematizarea datelor obtinute
Capacitate de decizie
Competenta si profesionalism in interventii
CUNOSTINTE NECESARE
-nevoile biologice,fiziologice,psihologice culturale si spirituale ale individului
-etiologia problemelor de dependenta
-semnele caracteristice problemelor
-factorii de risc ai problemelor
-val normale ale parametrilor de sanatate
-tehnici de nursing:aparatura si instrumentar,efectuare,accidente
-criterii de evaluare a interventiilor efectuate
-drepturile pacientului
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
AVANTAJE-PENTRU ASISTENTA
-permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului
-evidentiaza legalitatea actiunilor
-creste profesionalismul
-creste responsabilitatea
-da satisfactie muncii

2. ACTIVITATI ALE ASISTENTEI
1.
Culegerea si verificarea datelor
2.
Stabilirea profilului pacientului
3.
Analiza si interpretarea datelor
4.
Elaborarea diagnosticului de ingrijire
5.
Stabilirea prioritatilor si obiectivelor
6.
Alegerea strategiilor de nursing
7.
Intocmirea planului de nursing
8.
Linistirea si sustinerea pacientului
9.
Efectuarea interventiilor proprii si delegate
10. Aprecierea raspunsului pacientului la interventiile efectuate
11. Compararea raspunsului cu criteriile de evaluare
12. Reanalizarea si modificarea planului
ETAPELE PROCESULUI DE NURSING





EVALUARE
ANALIZA(DIAGNOSTIC)
PLANIFICARE
IMPLEMENTARE
EVALUARE
Aceste etape au fost adoptate in 1982 de National Council of State Boards of Nursing, la propunerea:Yura&Walsh,Mundiger&Jauron,Little&Carnevali,Bloch&Roy;
____________________________________________________________________________________________________________________________________________

Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale!
Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite prin caracterul lor liberal şi implicarea comună în realizarea asistenţei de sănătate a populaţiei. Nu trebuie să uităm însă nici un
moment că ele rămân profesii distincte, autonome, independente, între ele neexistând automat relaţii de subordonare, ci de colaborare. Reprezentanţii celor două profesii sunt parteneri cu
roluri diferite ai echipei multidisciplinare complexe implicate în realizarea asistenţei de sănătate.
Diagnosticele de îngrijire şi diagnosticele medicale sunt categorii diferite de diagnostice, având caractere conceptuale, calitative şi pragmatice distincte.
Diagnosticele de îngrijire:
-se referă la modul individual, particular de reacţie al pacientului/comunităţii faţă de o anumită situaţie de sănătate/boală.
-modelul conceptual utilizat de asistenta medicală în formularea diagnosticului este focalizat asupra pacientului, axat pe modalitatea în care boala modifică calitatea vieţii acestuia şi gradul de
satisfacere al necesităţilor fundamentale ca fiinţă umană.
-din acest punct de vedere, rolul asistentei medicale faţă de pacient ar putea fi descris drept “avocat al pacientului şi necesităţilor sale”.
Diagnosticul de îngrijire este în permanenţă susceptibil de schimbare în funcţie de modul de răspuns al individului/comunităţii la măsurile de îngrijire elaborate şi aplicate.
Din acest motiv diagnosticul de îngrijire trebuie periodic reevaluat.
-in formularea diagnosticului de îngrijire există în prezent o terminologie fixă, recomandată de NANDA asupra modului de redactare a enunţului acestui diagnostic.
-in elaborarea diagnosticului de îngrijire asistentei medicale îi revine o atribuţie exclusivă şi autonomă.
-diagnosticul de nursing determină tipul intervenţiilor de îngrijire acordate în mod autonom de către asistenta medicală şi permite identificarea problemelor conexe, de colaborare cu
medicul pentru realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii medicale a pacientului.
Diagnosticele medicale:
-sunt formulate în exclusivitate de către medic şi reprezintă descrierea procesului patologic prezent la pacientul asistat medical.
-modelul conceptual utilizat de doctor în elaborarea diagnosticului medical este focalizat asupra bolii, medicul regăsind la pacient manifestăriloe acesteia.
-din acest punct de vedere, rolul medicului faţă de pacient ar putea fi descris drept “aliat al pacientului în lupta împotriva bolii”.
Diagnosticul medical are o formulare unitară, bine standardizată şi unanim acceptată pe baza criteriilor medicale de diagnostic, fundamentate ştiinţific, având la bază caracterele generale de
manifestare a bolilor la specia umană.
-de regulă diagnosticul medical nu se modifică, eventual la diagnosticul iniţial adăugându-se alte diagnostice medicale, în cazul apariţiei unor complicaţii ale bolii de bază sau noi
îmbolnăviri asociate.
-in formulare diagnosticului medical nu sunt de regulă incluşi factorii cauzali ai bolii (exceptând infecţiile sau alte situaţii etiologice particulare).
-diagnosticul medical este utilizat pentru stabilirea tratamentului medical al pacientului.
INFECTIILE NOSOCOMIALE
CRITERIILE DE DEFINIRE ALE INFECTIEI NOSOCOMIALE
Infectia nosocomiala este infectia contractata in spital sau in alte unitati sanitare cu paturi si se refera la orice boala datorata microorganismelor, boala ce poate fi
recunoscuta clinic sau microbiologic, care afecteaza fie bolnavul datorita internarii lui in spital sau ingrijirilor primite, fie pacientul spitalizat sau in tratament
ambulatoriu, fie personalul sanitar datorita activitatii sale, indiferent daca simptomele bolii apar sau nu in timp ce persoana respectiva se afla in spital.
Definitia infectiei nosocomiale se bazeaza pe : date clinice (ex. clinic), date de laborator si alte teste de diagnostic.
Dovada clinica deriva din observarea bolnavului sau din analiza informatiei din foaia de observatie a pacientului si alte evidente din salon sau din unitate. Dovada de
laborator consta in rezultatele culturilor, testelor de detectare a antigenelor sau anticorpilor si metodelor de vizualizare microscopica.Alte teste de diagnostic cum
ar fi: rezultatele examenelor radiologice, ultrasunete, tomografie computerizata, rezonanta magnetica, imagini cu radioizotopi, examene endoscopice, biopsii si
aspiratie cu acul (punctie).
Diagnosticul de infectie stabilit de medic, derivat din observatia in timpul actului chirurgical, observatia endoscopica sau alte studii de diagnostic, sau bazat pe
judecata clinica este un criteriu acceptabil pentru o infectie, cu conditia sa nu fie dovezi contrarii.
Pentru ca o infectie sa fie dovedita ca nosocomiala trebuie sa nu existe dovada ca infectia era prezenta sau in incubatie in momentul internarii in spital.
Trebuie considerate ca nosocomiale si infectiile dobandite in spital, dar diagnosticate dupa iesirea din spital (infectia nou-nascutului, rezultata prin trecerea prin
tractul genital si diagnosticata dupa externare).
Nu se considera infectie nosocomiala infectia asociata cu o complicatie sau o extindere a unei infectii prezente la internare, daca nu s-a schimbat agentul patogen sau
daca semnele nu arata o noua infectie, precum si infectia transplacentara la nou-nascut (ex. herpes simplex, rubeola, sifilis, citomegalovirus, toxoplasmoza) si care

3. devine evidenta la scurt timp de la nastere.
Fiecare caz de infectie nosocomiala trebuie dovedit ca se datoreaza spitalizarii sau ingrijirilor medico-sanitare ambulatorii in unitati sanitare.
Infectia nozocomiala determina consecinte importante atat in plan medical, cat si in plan economic (sanitar si nu numai): infectii respiratorii grave la cei intubati mai multe zile, complicatii
postoperatorii tardive (peritonite postoperatorii tardive, abcese intraperitoneale, granuloame de corp strain, etc.), posibile interventii chirurgicale ulterioare, prelungire a duratei de spitalizare,
incapacitate temporara, prelungita sau definitiva de munca, etc.
Se manifesta prin:
•
•
•
•
infectii urinare - uretrite, cistite pina la pielonefrite;
infectii ale pielii si partilor moi - escare sacrate ce se suprainfecteaza - la bolnavii imobilizati indelung;
infectii peritoneale postoperatorii: peritonite postoperatorii (dupa interventii chirurgicale digestive, vasculare, urologice, ginecologice) sau peritonite ce survin dupa o spitalizare
indelungata (pe fondul unei pancreatite, ischemii digestive cu perforatii, unui ulcer de stress, etc.);
pneumopatii nosocomiale - mai ales la pacientii intubati la care se mai asociaza si o imunitate dficitara.
Tratament
Tratamentul presupune in primul rind respectare riguroasa a principiilor de asepsie si antisepsie, antibioticoterapie rationala, utilizare de compartimente (sali operatorii, sali de pansamente
si instrumentar, saloane, etc.) total separate pentru pacientii septici si aseptici, asigurarea circuitelor corespunzatoare (rufe murdare, rufe curate, vizitatori, personal medical, alimente, etc.),
respectarea principiilor de igiena individuala si colectiva, schimbarea antibioticelor folosite la fiecare 3 luni (pentru a impiedica selectarea unei flore rezistente agresive), antibioterapie tintita,
etc
Sursa
Pacientul spitalizat poate contacta o infectie nosocomiala fie prin autoinfectie ± germeni din flora proprie, fie dintr-o sursa exogena, specifica spitalului: aer conditionat sau apa contaminate,
echipamente medicale de orice tip incomplet sterilizate, personal medical, alti bolnavi, vizitatori etc.
Exista o serie de manevre si interventii medicale care favorizeaza aparitia infectiilor intraspitalicesti. Dintre acestea amintim:
- sondarea urinara si traheala;
- administrarea medicatiei pe cale endovenoasa;
- interventii chirurgicale laborioase;
- manevre endoscopice;
- folosirea protezelor;
- transplantul de organe etc
De asemenea, exista si caracteristici ale pacientului care pot favoriza aparitia infectiilor nosocomiale:
- pacient tarat (imunodeprimat, cu afectiuni severe asociate ± neoplazii, SIDA, insuficienta renala cronica etc.);
- varsta inaintata;
- boli asociate;
- tratamente medicamentoase diverse: citostatice, antibiotice, imunosupresoare etc
PREVENIREA INFECTIILOR NOSOCOMIALE INTRASPITALICESTI
Se considera ca o treime din totalul infectiilor nozocomiale poate fi prevenit
prin aplicarea concomitenta a urmatoarelor masuri:
1. Supravegherea locala si nationala a infectiilor nozocomiale. Trebuie evaluata sensibilitatea si specificitatea masurilor de supraveghere, mai ales în cazul unor infectii dificil de diagnosticat,
cum este pneumonia la bolnavii asistati sau ventilati mecanic. In plus, trebuie dezvoltat un sistem de evaluare si supraveghere a infectiilor nozocomiale care apar la bolnavii îngrijiti la
domiciliu.
2. Asigurarea ca metodele de supraveghere a infectiilor nozocomiale sunt corespunzatoare. Sunt necesare dispozitii de la autoritatea care acrediteaza unitatile sanitare si metode de
supraveghere a evenimentelor individual.
3. O sursa de succes în profilaxia infectiilor nozocomiale este ameliorarea dispozitivelor de monitorizare si tratament invaziv. Utilizarea unor dispozitive moderne, menite sa reduca riscul
infectiilor nozocomiale este recomandata. Intre modificarea comportamentului uman (masuri de asepsie) si modernizarea dispozitivelor, ultimul aspect s-a dovedit întotdeauna mai fezabil si
mai eficient. In acelasi sens, progresul metodelor neinvazive de monitorizare reduce riscul infectiilor nozocomiale prin respectarea barierelor naturale de aparare a pacientului (piele,
mucoase).
4. Este necesar un control riguros al antibioterapiei (din punctul de vedere al indicatiei, al antibioticului si duratei tratamentului). Se spera ca în viitor vor fi disponibile noi metode de
tratament: vaccinarea si flora competitiva.
5. Introducerea pe scara tot mai larga a xenotransplantelor ridica problema aparitiei unor zoonoze, nemaiîntîlnite pâna în prezent. Rolul microbiologiei în acest context este crucial.
6. Acolo unde tuberculoza a fost stapânita, s-a demonstrat ca limitarea unei îmbolnaviri infectioase este posibila prin colaborarea între factorii medicali, comunitari si organizatii cu rol de
control ,dar pe lânga bolile
infectioase, se prevede ca în viitorul foarte apropiat va fi necesar si controlul afectiunilor provocate de noxele specifice epocii noastre: polimeri, unde magnetice, contaminarea mediului cu
medicamente, etc.
_