Plan de ingrijire

1. INGRIJIRI PALIATIVE IN GERIATRIE
“Cand nu mai este sansa pentru vindecare, trebuie sa punem accent pe calitatea vietii”
Paliatia reprezinta ingrijirea pacientilor aflati in faza avansata a unei boli incurabile, in
stadiul care a depasit posibilitatile curative. Prin asistenta paliativa se asigua un tratament
complex de control al simptomelor, suport emotional, social, spiritual si respectarea demnitatii
umane fiecarei persoane bolnave. Scopul este asigurarea calitatii vietii bolnavului, atenuarea
suferintelor somatice si psihice, susţinerea si încurajarea activităţilor fizice si mentale precum si
suportul pentru membrii de familie ( inclusiv în perioada de doliu).
In asistenta paliativa este implicata o echipa multidisciplinara alcatuita din medici, ingrijitoare,
psihologi/specialisti in igiena mentala, asistenti sociali, preoti si voluntari instruiti.
Conform definitiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii, „ingrijirea paliativa este o abordare care
imbunataţeste calitatea vietii pacientilor si familiilor acestora, facand fata problemelor asociate
cu boala amenintatoare de viata, prin prevenirea si inlaturarea suferintei, prin identificarea
precoce, evaluarea corecta atat a tratamentului durerii cat si ale altor probleme fizice, psiho-sociale
si spirituale. OMS a elaborat unele principii de baza, potrivit carora ingrijirea paliativa:
• atenueaza durerea si alte simptome chinuitoare
• afirmă viaţa si consideră moartea ca pe un proces normal;
1
• nu grăbeste si nici nu amână moartea;
• integrează aspectele psiho-sociale si spirituale ale îngrijirii pacientului;
• oferă un sistem de suport pentru a ajuta familia să facă faţă greutăţilor din timpul bolii
• oferă un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul să ducă o viaţă cât mai apropiată de cea
normală până la moarte;
• îmbunătăţeste calitatea vieţii si poate influenţa pozitiv evoluţia bolii;
• se bazează pe o abordare de echipă pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului si familiei, inclusiv prin servicii de suport în perioada de doliu, dacă este cazul;
• este aplicabilă în stadii timpurii ale bolii, în corelaţie cu o serie de alte terapii menite să
prelungească viaţa, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, si include investigaţii necesare unei
mai bune înţelegeri si abordări ale complicaţiilor clinice.
Bolnavul în stare avansată are dreptul ca durerile si simptomele sale somatice si suferinţele
psihice să fie alinate, si să fie înconjurat de prieteni si familie. Îngrijirea de tip hospice se
remarcă prin implicarea aparţinătorilor în îngrijirea bolnavului precum si suportul emoţional al
acestora în perioada de doliu.

2. Casa de Asigurări de Sănătate nu recunoaste deocamdată serviciul de îngrijire paliativă ca fiind
un serviciu finanţabil, si suportă prin urmare doar o mică parte a costurilor de întreţinere.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ingrijirea paliativa reprezinta ingrijirea activa si
totala a pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ. Controlul durerii si al
altor simptome, problemele psihologice, sociale si spirituale au importanta majora. Scopul
ingrijirii paliative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnavi si pentru
familiile acestora. .
In Recomandarea 24 din 2003 a Comitetului de Ministri ai statelor membre UE privind
ingrijirea paliativa se arata ca termenul "paliativ" provine din latinescul "pallium", care
inseamna "masca”, "acoperamint". Aceasta etimologie indica de fapt esenta ingrijrii
paliative: mascarea efectelor bolii incurabile, sau asigurarea unui "acoperamant" pentru cei
lasati in frig, atunci cand medicina curativa nu mai poate oferi vindecare.
Inca de la inceputuri, comunitatile au incercat sa ofere un nivel de ingrijire adecvat si sprijin
bolnavilor si celor in prag de moarte. Totusi, pana la jumatatea acestui secol, medicina a oferit
putin in domeniul managementului durerii si controlului eficient al simptomelor. Dezvoltarea
terapiilor medicamentoase din anii ’50, combinata cu o intelegere mai ampla a nevoilor
psihosociale si spirituale ale pacientilor in pragul mortii, au pus bazele dezvoltarii serviciilor de
ingrijiri paliative. Principiile ingrijirilor paliative au devenit mai cunoscute si aplicate in a doua
jumatate a secolului XX. .
Prima unitate hospice moderna de educatie si cercetarea fost cea infiintata in 1967, la Londra,
de Cicely Saunders, formata din asistenta medicala, asistenta sociala si medic care este
considerata si consacrata ca pionier al miscarii hospice moderne.
Recent, o serie de studii au furnizat date despre asemanari si diferente in dezvoltarea ingrijirilor
paliative in Europa.
• Polonia si Rusia au cele mai numeroase servicii de ingrijiri paliative. Cateva dintre
republicile foste sovietice au servicii nerecunoscute. In Estul Europei, ingrijirea la domiciliu
este cel mai obisnuit tip de serviciu de ingrijiri paliative, urmat de ingrijirile paliative in
unitati cu paturi. Studiul a identificat cinci asa-numite "centre de referinta" in patru tari
(Romania, Ungaria, Polonia si Rusia). Acestea sunt centre care au avut o importanta cruciala
in dezvoltarea ingrijirilor paliative si care in prezent au rol de centre de referinta.
Principiile ingrijirii palliative. .
OMS a elaborat urmatoarele principii de baza, potrivit carora ingrijirea paliativa:
2

3. - asigura inlaturarea durerii si a altor simptome;
- afirma viata si considera moartea pe ca un proces normal;
- nu grabeste si nici nu amana moartea;
- integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale ale ingrijirii pacientului;
- ofera un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul sa duca o viata cat mai apropiata de cea
3
normala pana la moarte;
- ofera un sistem de suport pentru a ajuta familia sa faca fata in timpul bolii pacientului si dupa
decesul acestuia;
- se bazeaza pe o abordare de echipa pentru a se putea adresa tuturor nevoilor pacientului si
familiei, inclusiv prin servicii de "bereavement" (suport in perioada de doliu), daca este
cazul;
- imbunatateste calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
- este aplicabila in stadii timpurii ale bolii, in corelatie cu o serie de alte terapii menite sa
prelungeasca viata, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, si include investigatii necesare unei
mai bune intelegeri si abordari ale complicatiilor clinice.
Îngrijirea vârstnicului.
Populatia de vârsta a III sau batrânii constituie o categorie specifica a societatii care
întruneste persoanele începând cu vârsta de 60-65 ani, pînă la deces.
În 1975 vîrsta a III-a reprezenta pe glob 5,6% din populaţie, iar în 2000 — deja 6,3%. În Europa
indicii sunt, respectiv, de 12,3% si 14,3%, ceea ce denotă îmbătrînirea populaţiei europene.
Între anii 1980 si 1991 numărul persoanelor avînd mai mult de 75 ani a crescut
în toate ţările Uniunii Europene, cota maximă fiind atinsă de cele din sudul Europei, unde s-a
înregistrat o crestere de circa 30% (Politique sociale Europeene,Luxemburg,1993).
Stiinţa ce studiază toate aspectele îmbătrînirii (sanitar, sociologic, economic, comportamental,
de mediu s.a.) e definită ca gerontologie. Ea face apel aproape întotdeauna la mai multe
discipline. Geriatria este o ramură a gerontologiei si a medicinii ce se ocupă de sănătatea
bătrânilor din toate aspectele - profilaxia, tratament, recuperare, supraveghere etc.
Unii cercetători definesc senescenţa drept un proces insidios,dar constant, ce urmează perioadei
de maturitate si se produce diferenţiat, în funcţie de particularităţile individuale, precum si de
ansamblul condiţiilor de trai . Conform altor studii ,viaţa bătrînului, activitatea lui, posibil
profesională, dar primordial habituală, este indispensabilă de problema „calităţii vieţii”,care este
determinată nu numai de boală etc., dar si de suferinţa sufletească greu recuperabilă,

4. discomfortul psiho-emoţional, readaptarea redusă, în special socială. .
Unii autori definesc noţiunea de „calitate a vieţii” ca nivel de bunăstare reală si percepută în
raport cu nivelul ideal sau dorit al unei condiţii specifice . Potrivit altor opinii, calitatea vieţii
este determinată de cîţiva factori de bază: individual, de populaţie, economic si de mediu
înconjurător.
Conferinţa internaţională ONU cu privire la dezvoltarea socială (1995, Copenhaga) a
recomandat includerea concepţiei securităţii oamenilor în lista problemelor prioritare ale
secolului XXI. Aceasta întruneste sase principii: securitatea economică; securitatea alimentară;
securitatea sănătăţii, inclusiv ecologică; securitatea personală; securitatea socială; securitatea
politică. Realizarea tuturor acestor principii ar permite asigurarea unei bătrîneţi decente.
Îngrijirile la domiciliu pot fi definite ca fiind gama de servicii si facilităţi acordate în comunitate
persoanelor dependente, pentru ca acestea să trăiască, pe cît de independent posibil, în propriile
case. Aceste îngrijiri ar trebui sa se realizeze prin reabilitarea gerontologică, care include trei
sfere: diagnosticarea,intervenţia,rezultatele. .
Diagnosticarea cuprinde informaţia despre problemele medico-sociale ale vârstnicului si aportul
familiei si al comunităţii la soluţionarea lor. .
Intervenţia constă din:
1.informarea bătrânilor despre procesele de senescenţă, despre tipurile de susţinere a
vârstnicilor, etc;
2.propagarea modului sănătos de viaţă, alimentaţie corectă; ;
3.ameliorarea suferinţelor batrânilor;
4.acţiunea asupra factorilor sociali, economici si politici negative, ce influenţează vârstnicul;
5.recomandări despre autoajutor.
Rezultatele reabilitării vârstnicilor reprezintă dirijarea proceselor de senescenţă ce se petrec în
organism si integrarea bătrânului în societate. Conform datelor OMS scopurile reabilitării
geriatrice sunt: :
Reactivitatea — antrenarea activă a bătrînului în mediul său; ;
Resocializarea — reînnoirea si întărirea comunicării bătrînului în familie si societate, evitînd
izolarea;
Reintegrarea — participarea activă si adecvată a bătrînului în viaţa socială, culturală, politică,
economică etc.
4