1. Placebo si Efectul Placebo: implicatii asupra demersului terapeutic
(II) (publicat in rev. Viata Medicala, 22.08.2008)
„Efectul Placebo” consta in efectul fiziologic si psihologic ce determina imbunatatirea
starii de santatate a unui pacient in urma adminstrarii unui placebo. Dupa cum sublinia
antropologul medical Daniel Moerman (Universitatea din Michigan, Dearborn) „efectul
placebo” nu este cauzat de „placebo” ci mai degraba de convingerea, expectatiile sau
eventualele conditionari anterioare fata de placebo, adica de semnificatia pe care pacientul
o da substantei sau procedurii ce ii este administrata. „Semnificatia raspunsului”reprezinta,
dupa cum spunea el, „efectele fiziologice sau psihologice ale semnificatiei in tratamentul
afectiunii”. In acest context, rezultatele tratamentului pot fi influentate de stimuli ca
limbajul (ce este spus si cum este spus), procedurile (ce este facut si ce explicatii sunt
oferite), spatiul in care are loc intalnirea pacient-medic (clinica, spital, etc.), modul in care
informatia oferita (verbal si non-verbal) este integrata in istoria personala si in setul de
convingeri socio-culturale al pacientului.
Efectul sau mai bine spus efectele produse de diversele forme de placebo sunt inca privite
reticient in lumea medicala, ca fiind o „inselatorie” in practica terapeutica si un „zgomot”
in cadrul testelor clinice. Dupa cum remarca Anne Harrington (Universitatea Harvard),
efectul placebo este considerat simplist ca o fiziologie de nivel secundar care „pluteste
asemenea uleiului pe apa”, la suprafata transformarilor fiziologice fundamentale asociate
cu tratamentul activ. In realitate, el moduleaza tratamentele active precum si pe cele
inactive farmacologic, jucand un rol atat in grupul activ (potentand efectul farmacologic)
cat si in grupul de control al testelor clinice. Filozofia simplista fata de „placebo” se
reflecta si in reglementarile legale ce incurajeaza un design al testelor clinice care cauta
marirea efectelor specifice ale tratamentelor active, nu si a efectului placebo desi in
practica terapeutica ambele efecte lucreaza impreuna in beneficiul pacientilor.
Desi in secolul XX placebo a devenit o unealta comuna in metodologia testelor clinice,
„efectul placebo” nu este sinonim cu „raspunsul placebo”, dupa cum arata cercetatorii
fenomenului. „Raspunsul placebo” sau „efectul placebo perceput” este orice schimbare ce
are loc dupa administrarea unui placebo, schimbare ce se poate datora unor diversi factori
(regresia catre medie, tratamente concomitente pe care pacientul nu a precizat ca le
urmeaza, cursul natural al bolii, etc.). Adevaratul „efect placebo” este acea portiune din
raspunsul placebo ce nu s-ar fi manifestat daca placebo nu ar fi fost administrat. De aceea
in testele clinice trebuie sa existe pe langa grupul experimental si grupul-control caruia ii
este administrat placebo un al treilea grup „no-placebo” caruia nu ii este administrat nici
un tratament. Doar astfel, comparand si rezultatele dintre aceste grupuri, poate fi decis daca
exista sau nu un efect placebo real. Din pacate, multe din testele clinice publicate in
revistele de specialitate nu au grupul de control „no-placebo”, cu toate ca acest fapt nu este
neaparat relevant in testarea eficacitatii noilor tratamente. Cu toate ca ramane in continuare
controversata, existenta unui efect placebo in testele clinice capata tot mai multa acceptare,

2. in special in cazul pacientilor cu dureri sau depresie, fapt datorat si progreselor in
clarificarea mecanismelor bio-chimice implicate.
Mai mult decat in testele clinice – unde uneori exista posibilitatea evitarii acestei situatii- in
demersul terapeutic problemele etice fac dificila o decizie pro-placebo, deoarece aceasta
este asociata cu inselarea pacientilor. Deseori insa, mai ales cand nu exista un tratament
eficient pentru afectiunea respectiva, administrarea de placebo are loc. Pe baza
chestionarului lor cu privire la atitudini si experiente fata de placebo („Questionnaire
survey on use of placebo”, BMJ, 2004), autorii, Nitzan si Lichtenberg, arata ca 53% din
medici si 71% din asistentele medicale chestionate in Israel utilizeaza placebo in demersul
terapeutic pe baza experientelor anterioare si a cercetarilor privind eficacitatea administrarii
de placebo in anumite situatii.
Asa cum folosirea placebo ca o modalitate certa de diagnostic pentru a distinge intre
afectiunile psihogenice si cele organice poate fi in detrimentul pacientilor deoarece - dupa
cum arata cercetarile din ultimii ani - efectul placebo implica mecanisme biochimice reale
(cum ar fi rolul endorfinelor in analgezia placebo), tot astfel neinformarea pacientului de
faptul ca i se administreaza placebo, pe principiul moral al altruismului medicului si al
efectelor potential benefice ale placebo-ului administrat, poate fi chiar periculos. Conceptia
conform careia, desi violeaza acordul consimtit, pacientul poate fi inselat in anumite
aspecte ”nefundamentale” ale actului terapeutic, pare viabila la nivel abstract insa la nivel
practic, cum ar fi in cazul unei erori medicale, poate avea consecinte nedorite suportate in
primul rand de pacient. Dupa cum sublinia Sissela Bok de la Harvard School of Public
Health, un pacient care realizeaza ca medicul a profitat de increderea sa (cu consecinte
asupra sanatatii sale), cu greu va mai avea incredere in cadrele medicale. Acesta este
marele pericol ce determina costuri umane si sociale: descoperirea inselarii poate duce la
pierderea increderii cu repercursiuni la un moment ulterior, intr-o situatie medicala ce
necesita cu adevarat o mare incredere din partea pacientului.
Stud. Adrian Andreescu
Facultatea de psihologie, USH, Brasov
Adrian.research@yahoo.com