SlideShare a Scribd company logo
Realismul
[object Object]
Li teratura
In sens literar, realismu l , denumeşte oglindirea realităţii aşa cum este, fără a deforma sensurile sau situaţiile. Termenul "realism" a fost folosit pentru prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor german. Manifestarea curentului literar, s-a produs însă în prima jumătate a secolului al XlX-lea, ca reacţie împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă, obiectivismul percepţiei se opun sensibilităţii subiective şi imaginaţiei debordante promovate de romantism. Scriitorul realist observă omul în mediul său natural, social şi istoric, portretul şi descrierea întemeindu-se pe reflecţie morală şi analiză psihologică. în literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei Scriitorii reprezentativi din literatura română sunt:  Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creangă, loan Slavici, Liviu Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda ş.a. In literatura universala, marii scriitori realişti sunt:  Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski etc.
Trasaturi: •  perspectiva narativă obiectivă şi naratorul omniscient conferă veridicitate operei; •  interesul pentru problematica socială  •  creează iluzia de realitate,  aspectele traiului obişnuit  sunt semnificative şi tipide; •  acţiunea se defineşte prin accentul pus pe fapte, întâmplări şi personaje luate din realitate, incipitul operei având rolul de a induce cititorului iluzia vieţii reale • relaţiile interumane • naratorul este obiectiv • personajul realist este reprezentativ pentru o  tipologie umană şi se supune valorilor morale ale colectivităţii respective •  precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste, figurile de stil, atunci când apar, au rol
Muzica
În anul 1949, "Societatea compozitorilor români" este desființată și în locul ei este creată Uniunea Compozitorilor din România. Cu această ocazie, compozitori români de valoarea incontestată, considerați reacționari, formaliști sau decadenți, nu mai sunt admiși în noua organizație. Din compozițiile lui George Enescu se execută doar cele două Rapsodii române, creațiile unor compozitori ca Richard Wagner dispar din sălile de concert sau din programele radio, muzica pe teme religioase nu mai este executată, iar jazz-ul este etichetat expresie a imperialismului american. Genul preferat îl constituie compozițiile vocal-simfonice, ca oratoriul "Tudor Vladimirescu" de Gheorghe Dumitrescu sau imnurile revoluționare de tipul "Îi mulțumim din inimă partidului În genul muzicii ușoare sau "de estradă" se puteau asculta șlagăre ca: "Macarale, râd în soare argintii" sau "Hai Leano  la vot!".
Pictura
Realismul in arte se refera la acuratetea si detaliul vietii concrete si ale problemelor sale. Artistii realisti se îndreaptă către viaţa socială, prezentând omul în strânsă legătură cu aceasta, ca un produs al mediului în care trăieşte. Prezentarea societăţii trebuie să fie sinceră, adevărată, lipsită de orice idealizare. Primul pictor care s-a declarat realist a fost  Gustave Courbet  .  Intr-un manifest a anuntat ca, pentru el, pictura reprezenta o arta a vizibilului si concretului.  Un alt pictor realist a fost  Jean-Francois Millet  , unul dintre primii artisti care a portretizat munca taranului si viata rurala intr-o maniera simpla dar eroica.  Edgar Degas ,  c hiar daca a fost unul din intemeietorii impresionismului ,  şi-a pastrat însa stilul sau propriu independent, pe care el îl numeste realist.  El a început cu academismul clasic, însa dupa un timp revine la tematica realista , pentru care si-a cautat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinant a a balerinelor. Pictorul  Diego Rivera  ( 8 Decembrie, 1886 – 24 Noiembrie, 1957) a fost reprezentant al Realismului Social sau Socio-realismului, care ilustreaza activitatile clasei sociale muncitoare.
Gustave Courbet  - Spărgătorii de pietre -
Jean-Francois Millet -Pastora-
Edgar Degas   -Blue Dancers -
Arhitectura
[object Object],[object Object]
[object Object]
Precum întreaga mişcare artistică a barocului , sculptura  realizată în acest  stil  este în primul rând destinată unei citiri directe, adresându-se direct simţurilor umane şi componentei emoţionale a privitorului. De asemenea, sculptura barocă este caracterizată printr-o dorinţă irezistibilă a artistului de a sugera  mişcarea  prin surprinderea unei acţiuni în timpul execuţiei sale, preferabil în momentul său cel mai important.
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]

More Related Content

What's hot

Formarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceFormarea constiintei istorice
Formarea constiintei istorice
Anneroman
 
1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx
StefaniaPricob
 
Alexandru lapusneanu caracterizare
Alexandru lapusneanu   caracterizareAlexandru lapusneanu   caracterizare
Alexandru lapusneanu caracterizaredaniella104
 
Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existenței
NoName0000
 
Studiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacismStudiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacismSilivestru Catalin
 
Boli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la omBoli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la om
atiafodor
 
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiCristian Ghinghes
 
Ion creanga-PPT for the little
Ion creanga-PPT for the littleIon creanga-PPT for the little
Ion creanga-PPT for the little
Lazar Viorica
 
Moldova independentă
Moldova independentăMoldova independentă
Moldova independentă
Biblioteca Drept
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamului
dalex4c
 
Grigore Vieru
Grigore  VieruGrigore  Vieru
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandri
paladish
 
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic  -Nichita StanescuIn dulcele stil clasic  -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
Ana-MariaPopescu
 
Eugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muziciiEugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muzicii
Biblioteca Ialoveni Petre Stefanuca
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Angesha
 
Ion creangă biografie
Ion creangă   biografieIon creangă   biografie
Ion creangă biografiestela s
 

What's hot (20)

Formarea constiintei istorice
Formarea constiintei istoriceFormarea constiintei istorice
Formarea constiintei istorice
 
1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx
 
Alexandru lapusneanu caracterizare
Alexandru lapusneanu   caracterizareAlexandru lapusneanu   caracterizare
Alexandru lapusneanu caracterizare
 
Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existenței
 
Studiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacismStudiu de caz latinitate si dacism
Studiu de caz latinitate si dacism
 
Boli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la omBoli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la om
 
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
 
Ion creanga-PPT for the little
Ion creanga-PPT for the littleIon creanga-PPT for the little
Ion creanga-PPT for the little
 
Moldova independentă
Moldova independentăMoldova independentă
Moldova independentă
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamului
 
Franta
FrantaFranta
Franta
 
Grigore Vieru
Grigore  VieruGrigore  Vieru
Grigore Vieru
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandri
 
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic  -Nichita StanescuIn dulcele stil clasic  -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
 
Eugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muziciiEugen Doga poet al muzicii
Eugen Doga poet al muzicii
 
Mihai Eminescu
Mihai EminescuMihai Eminescu
Mihai Eminescu
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
Alexandru ioan cuza
Alexandru ioan cuzaAlexandru ioan cuza
Alexandru ioan cuza
 
Stefan cel mare
Stefan cel mareStefan cel mare
Stefan cel mare
 
Ion creangă biografie
Ion creangă   biografieIon creangă   biografie
Ion creangă biografie
 

Similar to Realismul

Curentul artistic Romantism
Curentul artistic RomantismCurentul artistic Romantism
Curentul artistic Romantism
mihaela82
 
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Oana Merfea
 
Evoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei româneEvoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei româneDumitru Maros
 
Prezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhh
Prezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhhPrezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhh
Prezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhh
denisalaza24
 
Prezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
Prezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhhPrezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
Prezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
denisalaza24
 
Romantismul
RomantismulRomantismul
Romantismulalyyex
 
Romantismul
RomantismulRomantismul
Romantismulalyyex
 
40595884 suprarealismul
40595884 suprarealismul40595884 suprarealismul
40595884 suprarealismul
Lupoaie Emil Mihai
 
Expresionismul în literatura universală
Expresionismul în literatura universalăExpresionismul în literatura universală
Expresionismul în literatura universalăOvidiu Moldovan
 
Expresionismul in literatura universala
Expresionismul in literatura universalaExpresionismul in literatura universala
Expresionismul in literatura universalaOvidiu Moldovan
 
Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20
florina24
 
Realismul schiță.docx
Realismul schiță.docxRealismul schiță.docx
Realismul schiță.docx
DorinaFir1
 
Despre pictura si simtire
Despre pictura si simtireDespre pictura si simtire
Despre pictura si simtireAndrei Popa
 
Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)
Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)
Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)ÎnLinieDreaptă
 
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Angesha
 
Simbolismul si bacovia
Simbolismul si bacoviaSimbolismul si bacovia
Simbolismul si bacovia
maran41
 
Stilul baroc si rococo
Stilul baroc si rococoStilul baroc si rococo
Stilul baroc si rococoCristilam
 
221121211121222122
221121211121222122221121211121222122
221121211121222122Alex Alexx
 
arta medievală.pptx
arta medievală.pptxarta medievală.pptx
arta medievală.pptx
CarolinaBaluel
 

Similar to Realismul (20)

Curentul artistic Romantism
Curentul artistic RomantismCurentul artistic Romantism
Curentul artistic Romantism
 
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale
 
Evoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei româneEvoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei române
 
Prezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhh
Prezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhhPrezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhh
Prezentare (22).pptxbbjhghjhggvhhhggghhhh
 
Prezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
Prezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhhPrezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
Prezentare (22).pptxvbhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
 
Romantismul
RomantismulRomantismul
Romantismul
 
Romantismul
RomantismulRomantismul
Romantismul
 
40595884 suprarealismul
40595884 suprarealismul40595884 suprarealismul
40595884 suprarealismul
 
Expresionismul în literatura universală
Expresionismul în literatura universalăExpresionismul în literatura universală
Expresionismul în literatura universală
 
Expresionismul in literatura universala
Expresionismul in literatura universalaExpresionismul in literatura universala
Expresionismul in literatura universala
 
Curenteliterare
CurenteliterareCurenteliterare
Curenteliterare
 
Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20
 
Realismul schiță.docx
Realismul schiță.docxRealismul schiță.docx
Realismul schiță.docx
 
Despre pictura si simtire
Despre pictura si simtireDespre pictura si simtire
Despre pictura si simtire
 
Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)
Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)
Inliniedreapta.net frumusetea si-profanarea (roger scruton)
 
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
 
Simbolismul si bacovia
Simbolismul si bacoviaSimbolismul si bacovia
Simbolismul si bacovia
 
Stilul baroc si rococo
Stilul baroc si rococoStilul baroc si rococo
Stilul baroc si rococo
 
221121211121222122
221121211121222122221121211121222122
221121211121222122
 
arta medievală.pptx
arta medievală.pptxarta medievală.pptx
arta medievală.pptx
 

More from LunaXx

Motoare cu aburi
Motoare cu aburiMotoare cu aburi
Motoare cu aburiLunaXx
 
Refractia luminii
Refractia luminiiRefractia luminii
Refractia luminiiLunaXx
 
Cele 7 minuni ale lumii
Cele 7 minuni ale lumiiCele 7 minuni ale lumii
Cele 7 minuni ale lumiiLunaXx
 
Sculptura gotică
Sculptura goticăSculptura gotică
Sculptura goticăLunaXx
 
Venetia2
Venetia2Venetia2
Venetia2LunaXx
 
Boswash
BoswashBoswash
BoswashLunaXx
 
Revolutia franceza
Revolutia francezaRevolutia franceza
Revolutia francezaLunaXx
 

More from LunaXx (7)

Motoare cu aburi
Motoare cu aburiMotoare cu aburi
Motoare cu aburi
 
Refractia luminii
Refractia luminiiRefractia luminii
Refractia luminii
 
Cele 7 minuni ale lumii
Cele 7 minuni ale lumiiCele 7 minuni ale lumii
Cele 7 minuni ale lumii
 
Sculptura gotică
Sculptura goticăSculptura gotică
Sculptura gotică
 
Venetia2
Venetia2Venetia2
Venetia2
 
Boswash
BoswashBoswash
Boswash
 
Revolutia franceza
Revolutia francezaRevolutia franceza
Revolutia franceza
 

Realismul

  • 2.
  • 4. In sens literar, realismu l , denumeşte oglindirea realităţii aşa cum este, fără a deforma sensurile sau situaţiile. Termenul "realism" a fost folosit pentru prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor german. Manifestarea curentului literar, s-a produs însă în prima jumătate a secolului al XlX-lea, ca reacţie împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă, obiectivismul percepţiei se opun sensibilităţii subiective şi imaginaţiei debordante promovate de romantism. Scriitorul realist observă omul în mediul său natural, social şi istoric, portretul şi descrierea întemeindu-se pe reflecţie morală şi analiză psihologică. în literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei Scriitorii reprezentativi din literatura română sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creangă, loan Slavici, Liviu Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda ş.a. In literatura universala, marii scriitori realişti sunt: Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski etc.
  • 5. Trasaturi: • perspectiva narativă obiectivă şi naratorul omniscient conferă veridicitate operei; • interesul pentru problematica socială • creează iluzia de realitate, aspectele traiului obişnuit sunt semnificative şi tipide; • acţiunea se defineşte prin accentul pus pe fapte, întâmplări şi personaje luate din realitate, incipitul operei având rolul de a induce cititorului iluzia vieţii reale • relaţiile interumane • naratorul este obiectiv • personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană şi se supune valorilor morale ale colectivităţii respective • precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste, figurile de stil, atunci când apar, au rol
  • 7. În anul 1949, "Societatea compozitorilor români" este desființată și în locul ei este creată Uniunea Compozitorilor din România. Cu această ocazie, compozitori români de valoarea incontestată, considerați reacționari, formaliști sau decadenți, nu mai sunt admiși în noua organizație. Din compozițiile lui George Enescu se execută doar cele două Rapsodii române, creațiile unor compozitori ca Richard Wagner dispar din sălile de concert sau din programele radio, muzica pe teme religioase nu mai este executată, iar jazz-ul este etichetat expresie a imperialismului american. Genul preferat îl constituie compozițiile vocal-simfonice, ca oratoriul "Tudor Vladimirescu" de Gheorghe Dumitrescu sau imnurile revoluționare de tipul "Îi mulțumim din inimă partidului În genul muzicii ușoare sau "de estradă" se puteau asculta șlagăre ca: "Macarale, râd în soare argintii" sau "Hai Leano la vot!".
  • 9. Realismul in arte se refera la acuratetea si detaliul vietii concrete si ale problemelor sale. Artistii realisti se îndreaptă către viaţa socială, prezentând omul în strânsă legătură cu aceasta, ca un produs al mediului în care trăieşte. Prezentarea societăţii trebuie să fie sinceră, adevărată, lipsită de orice idealizare. Primul pictor care s-a declarat realist a fost Gustave Courbet . Intr-un manifest a anuntat ca, pentru el, pictura reprezenta o arta a vizibilului si concretului. Un alt pictor realist a fost Jean-Francois Millet , unul dintre primii artisti care a portretizat munca taranului si viata rurala intr-o maniera simpla dar eroica. Edgar Degas , c hiar daca a fost unul din intemeietorii impresionismului , şi-a pastrat însa stilul sau propriu independent, pe care el îl numeste realist. El a început cu academismul clasic, însa dupa un timp revine la tematica realista , pentru care si-a cautat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinant a a balerinelor. Pictorul Diego Rivera ( 8 Decembrie, 1886 – 24 Noiembrie, 1957) a fost reprezentant al Realismului Social sau Socio-realismului, care ilustreaza activitatile clasei sociale muncitoare.
  • 10. Gustave Courbet - Spărgătorii de pietre -
  • 12. Edgar Degas -Blue Dancers -
  • 14.
  • 15.
  • 16. Precum întreaga mişcare artistică a barocului , sculptura realizată în acest stil este în primul rând destinată unei citiri directe, adresându-se direct simţurilor umane şi componentei emoţionale a privitorului. De asemenea, sculptura barocă este caracterizată printr-o dorinţă irezistibilă a artistului de a sugera mişcarea prin surprinderea unei acţiuni în timpul execuţiei sale, preferabil în momentul său cel mai important.
  • 17.
  • 18.