Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei - Tâlcuire amănunţită la Cântarea cântărilorStea emy
Am luat cunoştinţă de râvna ce o ai, pe măsura vieţii tale cuvioase şi a sufletului tău curat, pentru Cântarea Cântărilor, râvna pe care ne-ai arătat-o atât în persoană, cât şi prin scrisoare, ca să se dezvăluie, printr-o tâlcuire corespunzătoare în înţelesurile ei curate, înţelepciunea ascunsă în aceste înţelesuri şi în cuvintele ei curăţite de înţelesul nemijlocit literal. De aceea mi-am însuşit cu toată inima dorinţa ta cu privire la aceasta, nu pentru că ar reieşi de aici vreun folos pentru viaţa ta morală (căci sunt încredinţat că ochiul sufletului tău e curat de tot înţelesul pătimaş şi întinat şi priveşte spre harul curat prin aceste cuvinte dumnezeieşti), ci pentru a li se da celor mai trupeşti o oarecare călăuzire spre starea duhovnicească şi nematerială a sufletului, spre care duce această carte prin înţelepciunea ascunsă în ea. Talc. la cantare
Bătălia cărților - Ediția a VII a Concursului de lectură destinat copiilor (11- 14 ani) și adolescenților (15 - 18 ani).
Perioada: martie- octombrie 2021
Lectura te face învingător!
Concursul de lectură „Bătălia cărților” (adolescenți 15 - 18 ani)BibliotecaMickiewicz
Bătălia cărților - Ediția a VII a Concursului de lectură destinat copiilor (11- 14 ani) și adolescenților (15 - 18 ani).
Perioada: martie- octombrie 2021
Lectura te face învingător!
Fabula este specia genului epic, în versuri sau în proza, cu un singur fir narativ care prezinta o întâmplare in care personajele sunt necuvântatoare sau obiectele sunt personificate; scopul este de a critica defecte ale comportamentului uman .
Fabula is species epic genre in lyrics or in prose, single narrative that shows an event in that characters are dumb or objects are personified; order is a critical behavioral defects human.

Prezentarea face parte din proiectul realizat de grupul "Loca People" in cadrul activitatii desfasurate pe spatiul wiki al clasei a Xa G din C.N.N.T. Pucioasa. http://genepicxg.wikispaces.com/
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, împreună cu filialele sale organizează Concursul de lectură „Bătălia cărților”, ediția a X-a, realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, România.
Scopul Concursului este de a promova lectura și literatura artistică ca un factor important în educația copiilor și adolescenților, de a dezvolta arta oratoriei.
Concursul este destinat pentru trei categorii de vârstă: 10-12 ani; 13-15ani și 16-18 ani.
Perioada de desfășurare este martie-octombrie 2024.
Titlurile de carte propuse participanților au fost selectate de către un juriu competent, format din bibliotecari, scriitori, critici literari, profesori universitari, respectând criteriile regulamentului concursului dat.
Regulile de participare la Concurs prevăd următoarele: participanții trebuie să citească cele 7 cărți din lista oferită, să completeze fișa de lectură pe parcursul perioadei desfășurării concursului, iar participanții finaliști, care vor primi punctajul maxim pentru completarea fișelor de lectură, vor participa în Marea Finală și vor prezenta public pledoaria „Convinge-mă să citesc!”. Pentru a susține argumentat cartea preferată din lista recomandată și a-și exprima opinia concurenții vor răspunde la întrebările adresate de juriu.
Participanții, care vor prezenta cele mai frumoase şi argumentate pledoarii despre eroul preferat și vor răspunde cel mai bine și argumentat la întrebări, vor deveni Cititorii anului. Toți participanții vor vota și aprecia cele mai bune cărți. Astfel, concurenții vor alege Cartea Anului 2024.
Finaliştilor li se vor acorda premii băneşti, seturi de cărţi și diplome cu susținerea Primăriei mun. Chișinău și partenerilor. De asemenea, juriul va acorda premii la următoarele categorii: cititorul exeget, cititorul erudit, cititorul fidel, cititorul proactiv, cititorul creativ, cititorul performant, cititorul entuziast, cititorul orator, cititorul implicat, cititorul dialogal și mențiuni.
Concursul de lectură „Bătălia cărților” oferă participanților o experiență de lectură inedită și un prilej de comunicare intelectuală.

2. “Basmul este oglindirea vieţii în moduri
fabuloase.”
George Călinescu
•Basmul este o creaţie populară străveche ,
apărută ca o expresie a dorinţei oamenilor
simpli de a evada într-o lume mirifică,în care
împlinirea oricărui vis este posibilă şi în care
•abaterile de la moralitate sunt aspru pedepsite.
•Basmul “Prâslea cel Voinic şi merele de aur”
este cules de Petre Ispirescu de la tatăl său.
A fost publicat în 1882 în volumul “Legendele
şi basmele românilor”.
3. Titlul basmului
• Este alcătuit din substantivul propriu compus
“Prâslea cel
Voinic “ evidenţiază destoinicia personajului şi
substantivele “merele de aur” numesc elementele
fantastice datorită cărora va intra într-o lume
fabuloasă. Prâslea,cel de-al treilea fiu al
împăratului ,deşi cel mai mic , este cel mai isteţ şi cel
mai voinic.
•Basmul urmăreşte strădania împlinirii unei dorinţe
imposibile în lumea reală. De-a lungul acţiunii se
prezintă lupta dintre BINE şi RĂU, din care iese
biruitor BINELE.
4. SĂ DESCOPERIM ÎMPREUNĂ !
M
1.Un împărat are un măr care face mere de aur,dar ele sunt
O furate imediat ce se pârguiesc.
M 2.Încercările repetate de a prinde pe hoţii merelor dau greş.
E 3.Prâslea se pregăteşte să-şi încerce şi el norocul.
4.El reuşeşte să-l rănească pe hoţ şi îi duce tatălui merele
N dorite.
T 5.Împreună cu fraţii săi pleacă în căutarea hoţului.
6.Prâslea ajunge pe tărâmul celălalt ,se luptă cu cei trei zmei,
E eliberează fetele de împărat şi transformă palatele zmeilor în
L mere fermecate.
E
Subiectului
5. SĂ DESCOPERIM ÎMPREUNĂ!
M
O
M 7.Fraţii,din răutate şi invidie,vor să-l piardă pe voinic.
E 8.Prâslea este adus pe pământ de zgripsoroaică,
drept mulţumire că i-a scăpat puii de la moarte.
N 9.Voinicul intră ucenic la un argintar şi face podoabele cerute
T de fata cea mică de împărat.
E 10.Dragostea fetei îl salvează.
11.Dreptatea divină pedepseşte pe fraţii cei mari, Prâslea se
L căsătoreşte cu fata cea mică şi moşteneşte împărăţia.
E ?
Subiectului
6. CARACTERISTICILE BASMULUI
În fiecare moment al subiectului se regăseşte cel puţin o
trăsătură a basmului. Astfel, expoziţiunea are ca prim enunţ
FORMULA INIŢIALĂ :“ A fost odată ca niciodată...”, ce are
rolul de a introduce cititorul în lumea fantastică.
Când Prâslea pleacă împreună cu fraţii săi pe dâra de
sânge,drumul este marcat de o FORMULĂ MEDIANĂ:
“Se luară deci după dâra sângelui şi merse, merse...”.
Basmul se încheie cum a început, tot cu o FORMULĂ:
“Şi încălecai pe-o şa...” de data aceasta FINALĂ, care are
rolul de a-l readuce pe cititor în lumea reală, anunţându-l că
povestea a luat sfârşit.
•În basme există CIFRE FATIDICE : 3,7,9...
Prâslea se luptă cu trei zmei, salvează trei fete ...
7. CARACTERISTICI ALE
BASMULUI
•În basm,timpul este nedefinit ,iar spaţiul
întâmplărilor narate este vag delimitat.
•Găseşte şi transcrie structuri din textul basmului
în care se prezintă:
a)timpul când au loc întâmplările narate;
b)spaţiul în care se desfăşoară acestea.
Exemple:”A fost odată ca niciodată” –timpul
“...avea pe lângă palaturile sale...”
“În fundul grădinii avea...” _ spaţiul
8. CARACTERISTICI ALE
BASMULUI
• În basm există întâmplări ,personaje şi obiecte
fantastice.
Notează cu R elementele reale şi cu F elementele
fantastice:
__ existenţa împăratului şi a fiilor săi;
__ dorinţa feciorilor de a-i prinde pe hoţi;
__ existenţa mărului cu mere de aur;
__ furtul merelor de aur de către zmei;
__ existenţa tărâmului celuilalt;
__ lupta lui Prâslea cu zmeii;
__ transformarea lui Prâslea şi a zmeului în focuri;
__ salvarea lui Prâslea de către zgripsoroaică;
__ convorbirea dintre Prâslea şi corb;
__ furca fermecată care toarce singură.
9. CARACTERISTICI
• La acţiune participă un număr mare de
personaje care reprezintă binele sau răul.
Grupează personajele enumerate în cele două
categorii de mai sus:
Prâslea,fraţii cei mari, împăratul, zmeii,fetele de
împărat ,balaurul, zgripsoroaica,puii de
zgripsor,argintarul, corbul.
Grupează aceleaşi personaje în personaje reale,
obişnuite şi personaje cu puteri fantastice
(supranaturale).
10. PERSONAJELE
Personajul principal este Prâslea;
fraţii,fetele,zgripsoroaica şi zmeii
sunt personaje secundare,
iar împăratul şi argintarul
sunt personaje episodice.
11. CARACTERIZAREA PERSONAJULUI
PRINCIPAL
În centrul acţiunii basmului se află Prâslea, un
personaj complex, înzestrat de autorul popular
anonim atât cu trăsături omeneşti, cât şi cu
însuşiri supranaturale.
Din punct de vedere fizic lui Prâslea nu i se face
nici o descriere, dar, se subînţelege că, fiind
personaj ce întruchipează binele,este tânăr şi
frumos.
Trăsătura sa dominantă, după cum se
precizează încă din titlu, este voinicia, la care se
adaugă şi alte calităţi.
12. CARACTERIZAREA PERSONAJULUI
PRINCIPAL
La început ,dorinţa eroului de a încerca să
prindă hoţul este privită cu multă neîncredere de
împărat ,din cauza tinereţii şi a lipsei de
experienţă . De aceea tatăl, întâi îl refuză ,
caracterizându-l în mod direct:”Fugi d-aci
nesocotitule!”,”...tocmai tu,un mucos ca tine, o
să izbutească?”
În ciuda cuvintelor împăratului, Prâslea,
ambiţios,păzeşte mărul, dar nu înainte de a-şi
face un plan cum să prindă hoţul, ceea ce
sugerează şi isteţimea. După ce răneşte
vinovatul, pleacă împreună cu fraţii săi pe dâra de
sânge lăsată de acesta şi se va caracteriza în
continuare , îndeosebi indirect, prin fapte.
13. Continuă caracterizarea personajului
folosindu-te de următoarele sugestii:
Însuşiri omeneşti
1.Dovedeşte voinţă şi tenacitate în
atingerea scopului propus.
2.Este curajos şi viteaz.
3.Bun la suflet,sare în ajutorul celor
aflaţi în dificultate.
4.Este corect,cinstit şi generos.
Însuşiri supraomeneşti
1.Este înzestrat cu forţă mai mare decât
a zmeilor.
2.Poate să comunice cu făpturile de pe
celălalt tărâm.
3.Săvârşeşte fapte imposibile oamenilor
obişnuiţi.
14. CONCLUZII
“Prâslea cel Voinic şi merele de aur” este un basm,
fiindcă se narează o întâmplare despre confruntarea
forţelor binelui cu forţele răului ,în care binele iese
învingător; întâmplarea se petrece atât în spaţiul
locuit de fiinţe umane, cât şi în spaţiul locuit de fiinţe
fantastice. Protagonistul are trăsături umane şi
supraumane şi este ajutat de personaje fantastice.
“Prâslea cel Voinic şi merele de aur” este un basm
popular, fiindcă autorul este anonim.
Basmul circulă oral în variante, ceea ce evidenţiază
caracterul colectiv.