2. Povestile sunt nemuritoare doar
atunci cand le citesti.
Se spune că a trecut vremea Cosânzenelor şi a Feţilor-
Frumoşi, că tentativa înlocuirii lor cu echivalente contemporan
– intelectualele a sfârşit printr-un eşec, că nu se mai poate
scrie basm păstrând cât de cât convenţia. Şi totuşi...
3. Poveştile din lumea oamenilor
1. Zmeul răpeşte prinţesa
2. Împăratul pune un premiu pe capul zmeului
3. Mulţi voinici încearcă, în zadar
4. Soseşte Voinicul
5. El ajunge la palatul zmeului
6. Ajutat de domniţă – care, de obicei, îl induce-n
eroare pe zmeu – voinicul îl ucide pe zmeu
7. Voinicul şi domniţa se căsătoresc şi trăiesc
fericiţi până la adânci bătrâneţi
4. Poveştile din lumea zmeilor
1. Zmeul detectează domniţa;
2. Zmeul se deplasează spre palatul domniţei
3. Zmeul supune oastea împăratului (tatăl fetei) şi obţine prinţesa
ca tribut
4. O aduce în propriul castel şi o vrăjeşte
5. Zmeul detectează prin preajmă un voinic
6. Ajutat de domniţă – care, de obicei scoate ochii voinicului –
zmeul îl ucide pe voinic
7. Zmeul şi domniţa se căsătoresc şi trăiesc fericiţi până la adânci
bătrâneţi
5. SCHEMA NARATIVĂ
I. Lipsa
II. Înşelătoria
III. Încercări
IV. Violenţă
V. Lichidarea
VI. Lichidarea violenţei
VII. Lichidarea încercărilor
VIII. Lichidarea înşelătoriei
lipsei
6. Prâslea cel Voinic şi merele de aur
“Sosi primăvara: pomul înflori mai frumos şi legă mai mult decât altădată.
Împăratul se veseli de frumuseţea florilor şi de mulţimea roadelor sale, dară când
se gândea că nici în anul acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite, se căia
că l-a lăsat netăiat (...).
Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba
cu săgeţile. Îşi alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în
pământ şi se puse între ele, aşa cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca,
daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui şi
daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi.
Astfel pândi până când, într-una din nopţi, cam după miezul nopţii, simţi
că-l atinge încetişor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o
piroteală moleşitoare se legă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să
moţăiască îl deşteptară, şi rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori,
un uşor fâşâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii ţintă la pom, luă arcul şi sta
gata; fâşâitul se auzi mai tare şi un oarecine se apropie de pom şi se apucă de
ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două şi, când dete cu a treia, un geamăt
ieşi de lângă pom şi apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puţin,
culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur şi le duse la tatăl său.
Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la
masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.”
7. Particularităţile eroului – cel mic, dar şi cel viteaz – sunt sugerate
chiar de numele său, Prâslea cel Voinic. Astfel, toate etapele, parcurse de
erou, se constituie ca probe iniţiatice, capabile să fortifice spiritul
omenesc şi să-l pregătească pentru reuşita finală.
Este evident faptul că Prâslea îşi va încerca norocul având o triplă
motivaţie: să se cunoască pe sine şi realele lui posibilităţi; să-şi ia
revanşa asupra fraţilor mai mari, alinând deziluzia şi amărăciunea
părintească; şi să-i demonstreze împăratului că neîncrederea iniţială a
fost neîntemeiată.
Confruntarea cu forţele malefice (zmeii, balaurul, fraţii cei mari) a
fost absolut necesară, din nevoia de a cunoaşte suferinţa umană, de a
distinge binele de rău. Maturizat de experienţele dramatice, de întâlnirea
cu suferinţa umană, cunoscând oamenii dincolo de aparenţe, şi, după ce
învinge dificultăţi ce păreau insurmontabile, eroul primeşte învestitura
binemeritată de împărat.
8. CV de Fat-Frumos
Făt-Frumos este întruchiparea frumuseţii trupeşti, sufleteşti şi a vitejiei
fără seamăn. Nu are defecte, este omul perfect. Învinge întotdeauna răul, nu
datorită puterilor supranaturale, ci fiindcă este întotdeauna ajutat de zâne,
regine ale necuvântătoarelor, babe sfinte, duhuri bune.
Făt-Frumos este cel mai adesea fiu de împărat, fie copil unic şi dorit cu
ardoare de părinţii săi şi născut în urma unei intervenţii vrăjitoreşti, fie fratele
cel mai mic din seria de trei prinţi ai unui împărat puternic. Uneori, destinul face
ca acest băiat deosebit să fie orfan şi găsit de vreun pustnic acrit în
singurătatea lui.
Făt-Frumos urmează un drum de iniţiere pe tărâmul celălalt, unde se
luptă cu zmeul, basmul fiind povestea transformării lui într-un bărbat împlinit, cu
casă, nevastă şi avere.
9. CV de Ileana
Cosanzeana
Este fiică de împărat, dar nu una obişnuită, ci cea mai frumoasă, de
care s-a auzit peste mări şi peste ţări. Are cosiţe de aur, încât „la soare te
poţi uita, dar la dânsa ba.” Luceferii îi stau pe umeri, soarele pe piept şi luna
pe spate. E bună la suflet, ceea ce o face cu atât mai râvnită. Poate de
aceea zmeii tânjesc să se căsătorească cu ea. Lucru nu prea lesne de
realizat, deoarece Făt-Frumos trebuie să-şi împlinească destinul de erou,
vine pe calul năzdrăvan şi o readuce pe tărâmurile noastre.
Ileana Cosânzeana e cea alături de care Făt-Frumos trăieşte fericit
până la adânci bătrâneţi, „iar, dac-a fi adevărat ce zice lumea, că pentru feţii-
frumoşi vremea nu vremuieşte, apoi poate c-or fi trăind şi astăzi.”
10. Enciclopedia Zmeilor – Mircea Cărtărescu
“Astor urcă la suprafaţă (...). Nimeri într-o livadă cu mere ce se coceau
sub soarele strălucitor. Fiecare măr strălucea şi el ca soarele. Puiul îşi înfipse
colţii într-un fruct şi se pomeni, uimit, că-i sar toate părţile în ţărână, căci merele
erau de aur. Degeaba îi adună de pe jos şi încercă, urlând de durere, să şi-i pună
la loc. Ţinându-se de fălci, mârâind şi scâncind, umblă prin livada nesfârşită până
ce dădu de un prăpădit care moţăia sub un măr. Îşi pusese o ţepuşă la ceafă şi
una sub bărbie, ca să poată sta treaz. Degeaba: cea de sub bărbie îi sfredelise
guşa, apoi limba şi ieşise de-o palmă prin buza de sus, iar voinicul coninua să
sforăie haiduceşte.
- Hei, nene, îl scutură Astor. Nene, scoală-te!
Prăpăditul sări în sus de trei coţi, îşi smulse furios ţepuşa din falcă şi se
răsti la zmeuşor:
- Sine mama naibii eşti tu? Tu eşti hosu! De se furi mere, netrebnicule?
Măi, ştii tu cine sine sunt eu? Eu sunt Prâslea cel Voinic şi merele de aur, mă. Ai
auzit tu de mine? (...)
Prâslea (ce-şi spunea în taină Presley) culese câteva mere, le puse pe o
tipsie de aur şi, triumfător, se-ndreptă spre palat cu zmeuşorul ţopăind după el.
Împăratul nu mai putu de fericire. Era pentru prima dată când avea parte de merele
cele minunate” (“Povestea lui Astor, puiul zmeului de văgăună”)
11. STIATI CA
Zmeii sunt, după credinţa populară, un fel de fiinţe mitologice, un fel de
oameni, dar cu proporţii mai mari şi foarte puternici, cu câte unul-
douăsprezece capete, care locuiesc de obicei pe “tărâmul celălalt” în curţi
frumoase, durate în creierii munţilor, în cer sau în pustiuri, unde nu poate
străbate niciun om pământean, ci doar Năzdrăvanii şi Feţii Frumoşi.
Arma lor este buzduganul, care, aruncat de departe, în semn de sosire,
izbeşte cu vuiet poarta şi uşa, deschizându-le, sare apoi pe masă, de unde,
după ce se învârteşte de trei ori, în semn că bucatele să fie gata, se aşază
singur în cui. Mai pot fi înarmaţi şi cu un paloş.
Şi zmeoaicele şi zmeii pot lua
diferite forme. Se pot preface în
pădure, izvor, fântână şi rug, dar
voinicul le loveşte cu paloşul şi
sângele negru ce curge din apă
sau arbore dovedesc pe cel ce se
ascunde în ele.
12. Zmeii umblă călare pe fiare sălbatice şi pe cai năzdrăvani cu
câte una-douăsprezece inimi. Pasiunea lor cea mare este de a
răpi copilele cele mai frumoase de pe la părinţi, fete de
împăraţi, şi de a le duce la curţile lor, însă mai totdeauna sunt
urmăriţi de Năzdrăvani şi Feţi Frumoşi care, învingându-i în
luptă dreaptă cu paloşurile şi buzduganele şi tăindu-le
capetele, le iau fetele furate înapoi şi se însoară cu acestea.
Când zmeii îi întâlnesc pe aceşti viteji îi provoacă astfel: “Cum
vrei să ne luptăm? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne
tăiem, ori în luptă dreaptă să ne luptăm?”.
De obicei, zmeii sunt în număr de trei: zmeul cel
mic, zmeul cel mijlociu şi zmeul cel mare. Mama lor
e înfiorătoare şi urâcioasă cât toţi fiii ei la un loc.
Se ia după Făt-Frumos, aleargă după el c-o falcă-n
cer şi cu una în pământ, aruncă flăcări pe nări.
Dacă nu este învinsă în luptă dreaptă, crapă fierea-
n ea de ciudă. A nu se confunda totuşi cu Muma
Pădurii, cunoscută şi sub numele de Baba Cloanţa,
ai cărei fii sunt balaurii (cele mai crude fiinţe, căci
adună ce-i mai rău la toate celelalte arătări, cum ar
fi douăsprezece limbi, şapte capete, ochii bulbucaţi
ca la broască şi un pântec mare ce pofteşte doar la
carne de om).
13. Rase de zmei
Zmeul Zmeilor
Zmeul sur de văgăună
Zmeul cu colţi
Câinele de zmeu
Muma zmeilor
Zmeul mioritic
Animicştiutorul
Zmăul
Încălţaţii
Zmeul asiatic
(după Mircea Cărtărescu)
14. Învăţământul
“Învăţământul este general, obligatoriu şi gratuit. Doar că, zmeii
născându-se cu toate cunoştinţele necesare, la şcoală se duc numai cei
bătrâni, care-au uitat aproape tot. Îi vezi, cocârjaţi, cu ghiozdanele-n
spinare, îmbrâncindu-se şi ţipând pe străzi. Adesea sunt urecheaţi de
propriii lor copii şi nepoţi sau puşi să spună câte o poezie. În cărţile de
şcoală sunt povestite faptele eroice ale zmeilor care, de câte ori aveau
ocazia, îi vârau pe Feţii-Frumoşi pân-la gât în pământ şi le tăiau capul.
Învăţământul începe cu universitatea, continuă cu colegiul şi şcoala medie.
Încununarea studiilor o constituie grădiniţa, dar puţini sunt zmeii care se pot
lăuda că au ajuns atât de savanţi. Preşedintele Acedemiei trebuie să facă
dovada că a absolvit şase luni de creşă.” (Mircea Cărtărescu –
Enciclopedia Zmeilor)
15. O carte pentru copii între nouă şi nouăzeci de ani, pe
care nu trebuie s-o rataţi!"(Gabriel Liiceanu)
Şi totuşi, un postmodernist precum Mircea Cărtărescu
perpetuează experienţa poveştii în miezul modernităţii, prin fabuloasa
Enciclopedie a zmeilor.
Este o carte elaborată, chiar plină de ironie, ce trădează o
conştiinţă estetică exigentă.
Basmul modern nu mai este, aşadar, un basm adresat în
exclusivitate copiilor, pentru că apelează la jocuri narative, temporale sau
lingvistice, uneori destul de dificil de descifrat, pentru că trimiterile la
diferite opere literare, aluziile politice şi parodierea anumitor personaje
reale îi cer cititorului o anumită cultură.
Întâlnim parodieri ale unor basme renumite, precum „Prâslea cel
Voinic şi merele de aur”, Povestea lui Harap-Alb”, „Aleodor Împărat”,
ale unor poeme eroice, dintre care amintim poemul „Dan, căpitan de
plai” al lui Vasile Alecsandri, dar şi cartea lui Jules Verne „Călătorie spre
centrul pământului”.
E o lume pe dos, în care eroii sunt zmeii, iar antogoniştii,
« monştrii », sunt Făt – Frumos, Prâslea cel Voinic (Presley din Carpaţi,
cum îi place să îşi zică în ascuns), Roşu-Împărat, Verde-Împărat etc.
16. DICTIONAR
Parodia – constă în imitarea satirică a unei opere cunoscute, cu
de a sublinia comic trăsăturile modelului
17. Si eu încalecai p-o sa, si va povestii d-
voastra asa...
Realizator:
prof. Ciobănuc Marcela
Liceul Teoretic “Spiru Haret”, Tecuci
