SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Câinele şi căţelul
de Grigore Alexandrescu

,,Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
,,Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
,,- Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
,,- Dar ziceaţi..." ,,- Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
Fişă de lectură
,,Câinele şi căţelul’’ de Grigore Alexandrescu
1.Titlul poeziei: __________________________________________________________
2.Autorul: ______________________________________________________________
3.Personajele: __________________________________________________________
______________________________________________________________________

VOCABULAR:
- dobitoace=animale;
- sine

=el însuşi (pronume);

- nobil

=ales, aristocrat;

- potaie

=câine slab, jigarit sau leneş;

- lighioană =animal (sălbatic);
- sadea

=care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat;cu totul,

complet, pe de-a-ntregul;autentic, veritabil, adevărat;
- dulău

=câine mare (şi latos);

- deşarte =lipsite de valoare, de folos, de importanţă; zadarnice;
4.Alcătuiţi enunţuri cu noile cuvinte, de la vocabular.
5.Precizaţi animalele din poezie: __________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
6.Completaţi:
Samson era un ..........................de curte.
Câinele conversa într-o zi cu un ...................... oarecare.
Samurache era un ................................. .
7.Raspundeţi la următoarele întrebări:
a) Ce credea dulăul despre el însuşi?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
b) Ce susţinea Samson ca nu iubeşte?
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..
c) Ce trăsătură moralăîl caracterizează pe Samson?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………….
8.Identificaţi şi transcrieţi versurile care conţin morala textului.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
9.Explicaţi, în cuvintele voastre, morala de mai sus.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
10.Personajul pozitiv este………………………………………………………, iar cel negativ
este…………………………..

11. Textuleste o……………………………
Explicati !
……………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………..
12. Precizaţi structura fabulei.
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
13. Desenaţi personajul pozitiv!

More Related Content

What's hot

Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiTundeLaudat
 
1 martie 2016
1 martie 20161 martie 2016
1 martie 2016tavikeith
 
Matematica in tara_povestilor
Matematica in tara_povestilorMatematica in tara_povestilor
Matematica in tara_povestilorteozavoianu
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-EminescuVilleFTW
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoaneRoxana Giusca
 
Povesti ion creanga
Povesti ion creangaPovesti ion creanga
Povesti ion creangaoanamuresan
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluidalex4c
 
Cromatica
CromaticaCromatica
Cromaticaviviana
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiVictoria Berdilo
 
Lectie comunicarea ppt
Lectie comunicarea pptLectie comunicarea ppt
Lectie comunicarea pptOanaArdeleanu1
 
Proiect international.traditii si obiceiuri
Proiect international.traditii si obiceiuriProiect international.traditii si obiceiuri
Proiect international.traditii si obiceiuriaidarosianu
 
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lecturăIdei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lecturăBibliotecaCreanga
 
Ecosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseEcosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseKar Gayee
 
Lectura de placere
Lectura de placereLectura de placere
Lectura de placereMaria
 
Alexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratino
Alexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratinoAlexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratino
Alexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratinocico1975
 
What's hot (20)

Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietii
 
1 martie 2016
1 martie 20161 martie 2016
1 martie 2016
 
Matematica in tara_povestilor
Matematica in tara_povestilorMatematica in tara_povestilor
Matematica in tara_povestilor
 
Scenariu -balul bobocilor
Scenariu -balul bobocilorScenariu -balul bobocilor
Scenariu -balul bobocilor
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-Eminescu
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoane
 
Povesti ion creanga
Povesti ion creangaPovesti ion creanga
Povesti ion creanga
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Grigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamuluiGrigore Vieru - Poet al neamului
Grigore Vieru - Poet al neamului
 
Cromatica
CromaticaCromatica
Cromatica
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
 
Lectie comunicarea ppt
Lectie comunicarea pptLectie comunicarea ppt
Lectie comunicarea ppt
 
Atelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptxAtelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptx
 
Atelierul de comunicare
Atelierul de comunicareAtelierul de comunicare
Atelierul de comunicare
 
Evaluarea scolara
Evaluarea scolaraEvaluarea scolara
Evaluarea scolara
 
Proiect international.traditii si obiceiuri
Proiect international.traditii si obiceiuriProiect international.traditii si obiceiuri
Proiect international.traditii si obiceiuri
 
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lecturăIdei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
 
Ecosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioaseEcosistemul unei paduri de foioase
Ecosistemul unei paduri de foioase
 
Lectura de placere
Lectura de placereLectura de placere
Lectura de placere
 
Alexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratino
Alexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratinoAlexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratino
Alexei tolstoi-cheita-de-aur-sau-minunatele-patanii-ale-lui-buratino
 
More from Nicoleta Cristea

Delta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monica
Delta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monicaDelta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monica
Delta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monicaNicoleta Cristea
 
Revolutia de la 1848 in tarile romane
Revolutia de  la 1848 in tarile romaneRevolutia de  la 1848 in tarile romane
Revolutia de la 1848 in tarile romaneNicoleta Cristea
 
Franta in timpul lui napoleon bonaparte 3
Franta in timpul lui napoleon bonaparte   3Franta in timpul lui napoleon bonaparte   3
Franta in timpul lui napoleon bonaparte 3Nicoleta Cristea
 
Vegetatia, animalele si solurile 2
Vegetatia, animalele si solurile 2Vegetatia, animalele si solurile 2
Vegetatia, animalele si solurile 2Nicoleta Cristea
 
Fisa echipe istorie 10 oct
Fisa echipe istorie 10 octFisa echipe istorie 10 oct
Fisa echipe istorie 10 octNicoleta Cristea
 
Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]
Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]
Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]Nicoleta Cristea
 
Mircea cel batran schema mea -de completat
Mircea cel batran schema mea -de completatMircea cel batran schema mea -de completat
Mircea cel batran schema mea -de completatNicoleta Cristea
 
Mircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema meaMircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema meaNicoleta Cristea
 
Harta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrân
Harta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrânHarta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrân
Harta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrânNicoleta Cristea
 
Rebusuri civica 6 ian 2014
Rebusuri civica 6 ian 2014Rebusuri civica 6 ian 2014
Rebusuri civica 6 ian 2014Nicoleta Cristea
 
Test grecii un model de civilizatie si cultura
Test grecii un model de civilizatie si culturaTest grecii un model de civilizatie si cultura
Test grecii un model de civilizatie si culturaNicoleta Cristea
 
Roma de la cetate la imperiu
Roma de la cetate la imperiuRoma de la cetate la imperiu
Roma de la cetate la imperiuNicoleta Cristea
 
Roma de la cetate la imperiu completata
Roma de la cetate la imperiu   completataRoma de la cetate la imperiu   completata
Roma de la cetate la imperiu completataNicoleta Cristea
 
5 cand s au format poporul roman si limba romana
5 cand s au format poporul roman si limba romana5 cand s au format poporul roman si limba romana
5 cand s au format poporul roman si limba romanaNicoleta Cristea
 
More from Nicoleta Cristea (20)

DELTA DUNARII
DELTA DUNARIIDELTA DUNARII
DELTA DUNARII
 
Delta dunarii leo
Delta dunarii leoDelta dunarii leo
Delta dunarii leo
 
Delta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monica
Delta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monicaDelta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monica
Delta dunarii-dobre andra & dobre tibi& hampu patricia&milea monica
 
Revolutia de la 1848 in tarile romane
Revolutia de  la 1848 in tarile romaneRevolutia de  la 1848 in tarile romane
Revolutia de la 1848 in tarile romane
 
Franta in timpul lui napoleon bonaparte 3
Franta in timpul lui napoleon bonaparte   3Franta in timpul lui napoleon bonaparte   3
Franta in timpul lui napoleon bonaparte 3
 
Vegetatia, animalele si solurile 2
Vegetatia, animalele si solurile 2Vegetatia, animalele si solurile 2
Vegetatia, animalele si solurile 2
 
Fisa echipe istorie 10 oct
Fisa echipe istorie 10 octFisa echipe istorie 10 oct
Fisa echipe istorie 10 oct
 
Carte abilitati practice
Carte abilitati practiceCarte abilitati practice
Carte abilitati practice
 
Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]
Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]
Fisa de lucru-_intmeierea_moldovei,_a_viii-a[1]
 
Mircea cel batran schema mea -de completat
Mircea cel batran schema mea -de completatMircea cel batran schema mea -de completat
Mircea cel batran schema mea -de completat
 
Mircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema meaMircea cel batran schema mea
Mircea cel batran schema mea
 
Harta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrân
Harta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrânHarta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrân
Harta munteniei în timpul domniei lui mircea cel batrân
 
Rebusuri civica 6 ian 2014
Rebusuri civica 6 ian 2014Rebusuri civica 6 ian 2014
Rebusuri civica 6 ian 2014
 
Mircea cel batran-schita
Mircea cel batran-schitaMircea cel batran-schita
Mircea cel batran-schita
 
Mircea cel batran-schita
Mircea cel batran-schitaMircea cel batran-schita
Mircea cel batran-schita
 
Mate test u2
Mate  test u2Mate  test u2
Mate test u2
 
Test grecii un model de civilizatie si cultura
Test grecii un model de civilizatie si culturaTest grecii un model de civilizatie si cultura
Test grecii un model de civilizatie si cultura
 
Roma de la cetate la imperiu
Roma de la cetate la imperiuRoma de la cetate la imperiu
Roma de la cetate la imperiu
 
Roma de la cetate la imperiu completata
Roma de la cetate la imperiu   completataRoma de la cetate la imperiu   completata
Roma de la cetate la imperiu completata
 
5 cand s au format poporul roman si limba romana
5 cand s au format poporul roman si limba romana5 cand s au format poporul roman si limba romana
5 cand s au format poporul roman si limba romana
 
Fişă de lectură cainele si catelul+gr alexandrescu

  • 1. Câinele şi căţelul de Grigore Alexandrescu ,,Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace, Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva, Care cred despre sine că preţuiesc ceva! De se trag din neam mare, Asta e o-ntâmplare: Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte, Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte. Cât pentru mine unul, fieştecine ştie C-o am de bucurie Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă, Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră." Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare. Căţelul Samurache, ce şedea la o parte Ca simplu privitor, Auzind vorba lor, Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte, S-apropie îndată Să-şi arate iubirea ce are pentru ei: ,,Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată, Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei." ,,- Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie, Noi, fraţii tăi, potaie! O să-ţi dăm o bătaie Care s-o pomeneşti. Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie, Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?" ,,- Dar ziceaţi..." ,,- Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam? Adevărat vorbeam, Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, Că voi egalitate, dar nu pentru căţei." Aceasta între noi adesea o vedem, Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
  • 2. Fişă de lectură ,,Câinele şi căţelul’’ de Grigore Alexandrescu 1.Titlul poeziei: __________________________________________________________ 2.Autorul: ______________________________________________________________ 3.Personajele: __________________________________________________________ ______________________________________________________________________ VOCABULAR: - dobitoace=animale; - sine =el însuşi (pronume); - nobil =ales, aristocrat; - potaie =câine slab, jigarit sau leneş; - lighioană =animal (sălbatic); - sadea =care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat;cu totul, complet, pe de-a-ntregul;autentic, veritabil, adevărat; - dulău =câine mare (şi latos); - deşarte =lipsite de valoare, de folos, de importanţă; zadarnice; 4.Alcătuiţi enunţuri cu noile cuvinte, de la vocabular. 5.Precizaţi animalele din poezie: __________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ 6.Completaţi: Samson era un ..........................de curte. Câinele conversa într-o zi cu un ...................... oarecare. Samurache era un ................................. . 7.Raspundeţi la următoarele întrebări: a) Ce credea dulăul despre el însuşi? ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… b) Ce susţinea Samson ca nu iubeşte? ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………..
  • 3. c) Ce trăsătură moralăîl caracterizează pe Samson? ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………. 8.Identificaţi şi transcrieţi versurile care conţin morala textului. ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… 9.Explicaţi, în cuvintele voastre, morala de mai sus. ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………… 10.Personajul pozitiv este………………………………………………………, iar cel negativ este………………………….. 11. Textuleste o…………………………… Explicati ! …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………….. 12. Precizaţi structura fabulei. …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………………… 13. Desenaţi personajul pozitiv!