11. Au aflat de la Pricop, la care se opriseră, că găzduise un muntean care avea
„cal negru ţintat în frunte” şi „căciulă brumărie” şi care plecase noaptea
la drum, deşi el şi baba Dochia insistaseră să rămână la ei.
11
12. La Vatra Dornei, „nevasta lui Lipan se socotea ea singură intrată în altă
lume”. De la prefectură, cei doi drumeţi au aflat că în luna noiembrie
Nechifor Lipan cumpărase 300 de oi de la Gheorghe Adamachi şi Vasile
Ursachi, fiind cea mai mare vânzare din tot târgul. Nechifor vânduse apoi
100 de oi la 2 munteni, pe care el nu-i cunoştea, dar ştia că o luaseră spre
Neagra.
12
13. Poposind la o crâşmă de la marginea Dornelor, Vitoria întreabă de data
asta dacă n-au fost văzuţi 3 ciobani călări, dintre care unul „pe-un cal
negru ţintat”, care conduceau „un cârd de 300” de oi. La următorul
popas, crâşmarul îşi aminteşte de „turma de 300 de oi şi de trei oameni
călări”, precum şi de cel care era pe „un cal negru ţintat şi purta căciulă
brumărie”, care îi cinstise cu rachiu pe ceilalţi 2 tovarăşi şi chemase
preotul pentru sfinţirea turmei.
13
15. Trecând din nou muntele la Sabasa, pe când întreba din casă
în casă despre Lipan, Vitoria a descoperit câinele soţului ei,
Lupu, care, recunoscând-o, „i se aşternu la picioare”,
scheunând.
15
17. Câinele Lupu i-a călăuzit pe Vitoria şi pe Gheorghiţă într-o râpă, unde
au găsit „oase risipite, cu zgârciurile umede (…). Botforii, taşca, chimirul,
căciulă brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă împuţinat de
dinţii fiarelor. Scheletul calului, curăţit de carne, sub tarniţă (şa
ţărănească de lemn – n.n.) şi poclăzi (ţesături de casă, folosite ca pătură
sub şaua calului – n.n.) zăcea mai încolo”. La vederea rămăşiţelor
pământeşti ale bărbatului ei, Vitoria „răcni aprig, Gheorghiţă!”,
strigându-l pe „numele cel adevărat şi tainic al lui Nechifor Lipan”, apoi
a observat că avea „căpăţâna (…) spartă de baltag”.
17
18. Pomenirea mortului s-a făcut acasă la domnul Toma şi, pentru că era în
„vremea postului celui mare”, fusese mai greu cu mâncarea, dar „băutură
era destulă şi bună, care împlinea lipsurile”.
18
19. Opera autorului (volume, teme,
titluri) + opinie critică
M. Sadoveanu a fost unul dintre cei mai
importanţi scriitori interbelici, ce
impresionează, înainte de toate prin
monumentalitatea operei, adevărată frescă a
sufletului românesc.
19
20. Temele majore ale creaţiei au fost:
VIAŢA SATULUI ROMÂNESC TRADIŢIONAL, cu valorile lui
reprezentative; în discursul de recepţie la Academia Română, scriitorul
afirma : „Ţăranul român a fost principalul meu erou." Omul de la sat şi
mentalitatea sa arhaică a fost evocat în „Bordeienii", „Hanu Ancuţei",
„Baltagul".
O altă temă majoră a creaţiei a fost VIAŢA TÂRGURILOR DE
PROVINCIE, prin care se evocă un spaţiu mohorât, cangrenat de tristeţe şi
plictis : „Locul unde nu s-a întâmplat nimic".
ISTORIA NAŢIONALǍ evocată mai ales ficţional este o altă temă majoră
a creaţiei. Perpessicius scrie : „pornind de la izvoarele istorice, Sadoveanu
le învăluie într-o atmosferă de irealitate legendară ». Autorul reconstituie
artistic perioada dacică în „Creanga de aur", precum şi etape ale istoriei
Moldovei (secolelel XV – XVII) : „Fraţii Jderi", „Neamul Şoimăreştilor".
A patra temă majoră a creaţiei este NATURA: „Sadoveanu este un mare
poet al naturii; îl socotesc un grandios contemplator, căci priveliştile şi
simfoniile naturii sunt în cărţile sale infinite, opera lui însăşi e o ţară
dincolo de negură pe care o străbatem mereu. " (G. Călinescu) : „Ţara de
dincolo de negură", „Împărăţia apelor".
20
21. Sadoveanu
Formula estetică sadoveaniană ilustrează două
constante ale concepţiei sale:
legătura cu lumea ţărănească şi
legătura cu trecutul
„Simt că trecutul trăieşte în mine ca un sânge
al celor dispăruţi, mă simt ca un stejar de la
Orhei cu mii şi mii de rădăcini înfipte în
pământul românesc.”)
21
22. OPERA LUI SADOVEANU
Sadoveanu a scris povestiri şi romane
(aproximativ 120).
Proza lui are 2000 de personaje (Pompiliu
Marcea).
Vasta sa operă se grupează în trei etape:
antebelică (de tinereţe), interbelică (de maturitate
- a capodoperelor) şi postbelică:
22
23. Trei etape
a) Perioada antebelică: în volumele din această perioadă este
prezentat satul şi ţăranul român (în stilul sămănătorist şi
poporanist de la începutul secolului 20). Anul 1904 este
numit de Iorga „anul Sadoveanu” pentru că acum debutează
editorial cu 4 volume: „Povestiri”, „Şoimii”, „Dureri
înăbuşite” şi „Crâşma lui moş Precu”.
b) Perioada interbelică cuprinde operele de maturitate: „Țara
de dincolo de negură”, „Hanu Ancuţei”, „Zodia Cancerului
sau vremea Ducăi-Vodă”, „Baltagul” (1930) = scris la 50
de ani, „Creanga de aur” şi „Fraţii Jderi”.
c) Perioada postbelică: „Mitrea Cocor” = roman al
colectivizării.
23
24. „CEAHLǍUL LITERATURII
ROMÂNE“
Scriitor interbelic, ca şi Rebreanu şi Camil Petrescu,
Sadoveanu a fost supranumit, datorită talentului său deosebit
şi vastităţii operei sale, „CEAHLĂUL LITERATURII
ROMÂNE“ (Geo Bogza), „ŞTEFAN CEL MARE AL
LITERATURII ROMÂNE“ (G. Călinescu).
Deosebită de proza rurală rebreniană, opera sadoveniană
propune imaginea unui sat retras din fața civilizaţiei banului,
într-o izolare naturală. Eroii săi sunt mai rar plugari; sunt
ciobani, pădurari, care preţuiesc mai întâi bărbăţia, iscusinţa
şi tăria de caracter.
24
25. Definiţia şi trăsăturile genului/ speciei:
„Baltagul” aparține genului epic.
GENUL EPIC este o grupare de opere literare
în care autorul își transmite în mod indirect
gândurile și sentimentele, prin intermediul
personajelor, folosind ca mod de expunere
narațiunea.
Trăsăturile genului epic din text sunt: acțiunea,
subiectul, personajele, indici spaţio-temporali,
naratorul și narațiunea.
25
26. ROMAN
Ca specie, textul este un roman.
ROMANUL este o specie a genului epic, cu o întindere mai
mare decât a tuturor celorlalte specii epice în proză (schiţă,
basm, povestire), cu o acţiune complexă şi complicată,
desfăşurată pe mai multe planuri (paralele sau intersectate), cu
o intrigă complicată.
Personajele sunt foarte numeroase (principale, secundare,
episodice, figuranţi) şi puternic individualizate, sunt angrenate
în conflicte puternice (exterioare / interioare; principale /
secundare).
Acţiunea se poate desfăşura în mai multe locuri (spaţii) şi pe o
perioadă lungă de timp.
Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se
conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte,
gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului
interior. 26
27. Roman …….
respectă schema specifică unui roman poliţist: crima,
ancheta, decoperirea şi dovedirea ucigaşilor, pedepsirea
acestora;
este roman mioritic prin mottoul („Stăpâne, stăpâne/
Mai cheamă şi-un câine”) şi prin motivul transhumanţei
(plecarea lui Nechifor cu oile la munte);
roman mitic, reformulare a mitului Isis - Osiris, din
mitologia egipteană;
roman iniţiatic (bildungsroman) prin iniţierea lui
Gheorghiţă, care se maturizează, se formează ca bărbat,
preluând în finalul romanului rolul tatălui, într-un
proces de naturală continuitate
27
28. Roman …….
baladesc (se inspiră din baladele „Mioriţa”, „Dolca” şi „Şalga”);
erotic (prezintă iubirea dintre Vitoria şi Nechifor Lipan);
poliţist (ancheta, investigaţia minuţioasă): personaj victimă, ucigaş, complice, detectiv,
ajutorul detectivului (prieten, ucenic, simplu însoţitor), martori, personaje
investigate;
al existenţei ancestrale;
monografie a vieţii muntenilor:
prezentarea satului Măgura, a locurilor de popas în călătoria Vitoriei până în
ţinutul Dornelor şi a drumurilor din zona muntelui Stânişoara;
scenele de viaţă cotidiană (masa, veghea, somnul);
gospodăria ţărănească şi rânduielile păstoritului;
marile ceremonii (botez, nuntă, înmormântare);
credinţa creştină şi practicile magice.
bildungsroman: Gheorghiţă se maturizează după călătoria împreună cu mama sa;
= evoluţia lui Gheorghiţă are multe asemănări cu aceea a lui Harap-Alb. Este şi
el la început un adolescent excesiv de încrezător în forţele sale, care se
maturizează de-a lungul unui drum străbătut într-un singur sens, ce poate fi
considerat iniţiatic. La popasuri, ca şi fiul de împărat, adoarme îndată, parcă ar
fi trecut spre alt tărâm, în timp ce mama veghează. Se plânge mereu de greutăţile
drumului şi de severitatea călăuzei.
28
29. CURENT CULTURAL/ LITERAR:
Romanul „Baltagul” este unul tradiţional, pentru că
recompune imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor
tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui.
Totodată, prin complexitate, prin polimorfism şi prin
semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele tradiţionalismului şi
intră în categoria romanului mitic.
Romanul aparține curentului literar realism prin prezentarea
veridică şi obiectivă a lumii, deoarece autorul îşi propune să
dea cititorului impresia că universul ficțional este o oglindă
exactă a realității;
dar şi tradiționalism prin recompunerea imaginii unei
societăți arhaice, păstrătoare a unor tradiții care au
supraviețuit în vârful muntelui.
29
30. Realismul
Realismul apare la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu
scrierile lui Champfleury, „Le realisme ».
Reprezentanţii majori sunt în Franţa, unde a apărut
curentul: Honore de Balzac, Stendhal, Gh. Flaubert, E. Zola, P.
Merimee, dar şi în Rusia (Lev Tolstoi, A. P. Cehov, N. Gogol,
F. M. Dostoievski), Anglia (Ch. Dickens iar în România I.
Slavici, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, M. Preda).
Pricipiile acestuia sunt:
OBIECTIVITATEA (Stendhal credea că „romanul este o
oglindă purtată de-a lungul unui drum”),
VEROSIMILITATEA (personaje tipice, în împrejurări
tipice), preocuparea pentru mediul social („felie de viaţă”).
30
31. PERIOADĂ
„Baltagul” a apărut în 1930, în perioada de
maturitate a operei sale.
Romanul este scris doar în 17 zile.
Manuscrisul e scris aproape fără ştersături,
fiind trimis aşa cum era la editură.
31
32. Se inspiră din:
„Mioriţa” = punct de plecare pentru „Baltagul”. Sadoveanu a
colecţionat 145 de variante ale „Mioriţei”. Romanul
păstrează următoarele elemente ale baladei:
cei 3 ciobani (transhumanţa, cadrul mirific - feeric);
omorârea celui mai avut („Am făcut fapta asta, ca să-i luăm oile”);
animalul credincios (mioriţa - câinele Lupu); Lipan îşi hrăneşte cu mâna
lui câinele cu pâine.
rolul măicuţei bătrâne este luat de nevasta oierului (femeia energică şi
curajoasă);
mottoul din „Mioriţa”: „Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ş-un câne…”
uciderea „l-apus de soare” – „era vremea în asfinţit”;
Paul Georgescu: „o parafrază cultă, modernă, a <Mioriţei>”;
G. Călinescu: „o <Mioriţă> în dimensiuni mari”.
Două balade populare româneşti:
„Dolca” (prietenia om - câine credincios) şi
„Şalga” (femeia energică, hotărâtă să răzbune moartea soţului);
32
33. Se inspiră din:
După propria mărturisire a autorului, la baza romanului stă şi un fapt real:
oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui
cioban şi despre posibilii făptaşi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente
şi a elaborat o construcţie epică, riguroasă, plasând în centru o psihologie
feminină complexă.
viaţa oierilor pe care o cunoştea din copilărie, de la un frate al mamei;
numele satului Lipanilor – Măgura – e fictiv. Însă celelalte toponime aparţin
geografiei reale: Piatra Neamţ, Călugăreni, Farcaşa, Borca, Sabasa, Broşteni,
Suha;
Obicei de schimbare a numelui: Când Nechifor avea numai 4 ani, fiind bolnav
de „hidropică” (= acumulare de lichid seros într-o cavitate a corpului), familia lui
pierduse orice speranţă. Copilul a fost salvat printr-o acţiune magică: mama sa l-a
vândut simbolic vrăjitoarei satului, pe un bănuţ de aramă, trecându-i-l peste
fereastra casei ca peste un prag al morţii. Vrăciţa l-a descântat şi i-a schimbat
numele din Gheorghe în Nechifor, „ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea”.
33
34. MITUL ISIS – OSIRIS: VINE DIN
MITOLOGIA EGIPTEANǍ
Osiris, zeul pământului, era căsătorit cu Isis, sora lui. Sora zeiţei Isis şi
soţia lui Seth ia chipul surorii sale, dorind un copil de la Osiris.Astfel se
naşte Anubis, cu înfăţişare de câine, asemănător cu şacalul sau cu lupul.
Seth, fratele lui Osiris, îl convinge pe acesta prin vicleşug să intre într-o
ladă făcută pe măsura lui; lada este aruncată în fluviul Nil. Isis şi sora ei
găsesc cadavrul lui Osiris şi îl ascund. Seth, descoperindu-l, îl
dezmembrează în 14 bucăţi, împrăştiindu-le în tot Egiptul.
Isis adună rămăşiţele soţului ei şi îl reînvie prin vrăji, ajutată fiind în
căutarea ei, dar şi în actul îmbălsămării, de Anubis. Între timp, Isis îl naşte
pe Horus. Acesta, ajuns adult, îl urmăreşte pe Seth şi îşi răzbună tatăl,
devenind, în locul lui Osiris, stăpân al regatului pământesc. (Osiris =
Nechifor Lipan, Isis = Vitoria Lipan, Seth = Calistrat Bogza, Horus =
Gheorghiţă).
Anubis = cu înfăţişarea sa de câine negru sau de lup = călăuza divină care
îi conduce pe morţi în infern, iar pe morţii păcătoşi îi devorează îndată
după ce îi judecă Osiris;
Isis = dragostea şi fidelitatea, dar şi devotamentul matern.
34
35. Se inspiră din:
Pajura care se roteşte deasupra rămăşiţelor lui Nechifor Lipan = în vechile
credinţe româneşti, sufletul celui mort se transformă în pasăre; fiinţă
fabuloasă venită din „tărâmul de dincolo”.
Câinele (lupul) = călăuză a sufletelor în lumea de dincolo, în bocetele de
înmormântare.
Infernul = coborârea în infern este o probă iniţiatică, obligatorie în
scenariul morţii şi al reînvierii;
Motivul crengii de aur = folosită de toţi eroii care trebuie să coboare în
infern pentru a dobândi iniţierea şi pentru a comunica cu spiritele
strămoşilor. Gheorghiţă găseşte creanga de aur pentru că e obligat să
vegheze rămăşiţele tatălui, în râpă. Dar iniţierea lui nu e deplină pentru că
nu reuşeşte să rămână prea mult timp în râpă (în Infern). Coborârea în
Infern e o moarte simbolică, un proces iniţiatic. Baltagul lui, ca o creangă de
aur (simbol magic), a rămas nepătat, asigurându-i intrarea într-o etapă nouă
a existenţei.
= descoperirea lumii de dincolo şi comunicarea cu spiritele strămoşilor
(Iisus, Orfeu, Ulise, Eneas).
35
36. TEMELE
lumea de tip arhaic a muntenilor,
iubirea,
iniţierea unui tânăr,
datoria,
moartea,
familia.
MOTIVELE aferente sunt: căutarea
adevărului morții lui Nechifor, transhumanța,
viața satului de munte arhaic românesc.
36
37. Redus ca dimensiuni, „Baltagul”
ilustrează o caracteristică importantă:
forţa de concentrare.
Din acest punct de vedere, Nicolae
Manolescu făcea constatarea că
Sadoveanu pune într-o pagină (în
cazul precis al acestui roman) cât
Rebreanu într-un capitol.
37
38. STRUCTURǍ ŞI COMPOZIȚIE
În țesătura romanului sunt două structuri: una epică şi
realistă, alta simbolică şi mitică: realistă - epică
(reconstituirea monografică a lumii păstoreşti); mitică -
simbolică (gesturile personajelor au un sens ritualic).
Romanul înfăţişează o societate de tip arhaic (lumea
muntenilor) şi un individ reprezentativ al ei, Vitoria
Lipan.
Romanul este alcătuit din 16 capitole, care se grupează
pe 3 părţi:
38
39. 1. Aşteptarea lui Nechifor Lipan (prezentarea vieţii muntenilor + pregătirile Vitoriei
Lipan pentru a pleca în căutarea soţului) (CAP. 1 – 7): prezentarea vieţii de la
munte, a muntenilor şi a gospodăriei lui Nechifor Lipan; tablou de sociogonie
mitică = povestirea spusă de Nechifor Lipan la cumătrii şi nunţi, iarna, învăţată de la
un baci bătrân: muntenii nu mai primesc de la Dumnezeu „decât o inimă uşoară ca să
vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune, să vie la voi cel cu cetera; şi cel cu
băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe”. Ocupaţiile muntenilor: sunt tăietori
de lemne (fac plute din brazi şi le trimit pe Bistriţa şi pe Siret, la Galaţi) şi păstori -
cu stâni la munte, de unde coboară numai toamna şi duc turmele la iernat în bălţi;
Vitoria merge la biserică şi la baba Maranda pentru a înţelege semnele ce i se
arată (visul = Lipan este mereu întors cu spatele la ea şi la lume, traversând o apă
neagră, în asfinţit = părăsirea lumii vii de către erou, trecând peste Styx, râul morţii,
cântecul cocoşului, uciderea lupului); Căutarea soţului începe din interior spre
exterior; Vitoria merge la Piatra, poposeşte la mănăstirea Bistriţa.
2. Călătoria Vitoriei şi a lui Gheorghiţă de la Măgura, până la găsirea mortului în
muntele Stânişoara (CAP. 8 – 13) (Bistriţa, Bicaz, Călugăreni, Borca, Dorna,
Broşteni, Sabasa şi Suha; între Sabasa şi Suha a fost Nechifor omorât, la un loc
numit „Crucea Talienilor.“ Vitoria pleacă în luna martie, când Sfântul Gheorghe
străpunge cu suliţa luminii solare balaurul iernii şi al întunericului; Apare laitmotivul:
„Să-mi spuneţi […] cine-aţi văzut pe un om de la noi călare pe un cal negru ţintat în
frunte şi-n cap cu căciulă brumărie?”; jalba la Piatra, fata trimisă la Văratec,
slujbe, post; popasurile Vitoriei la cârciumi pentru căutarea adevărului; găsirea
câinelui Lupu, în sat la Sabasa; aflarea rămăşiţelor lui Nechifor Lipan între Sabasa şi
Suha.
3. Înmormântarea, dovedirea şi pedepsirea vinovaţilor (CAP. 14 – 16): Vitoria îl
pune să-şi păzească tatăl la lumânare; între timp se întunecă, el se sperie de pasăre
(intrarea în lumea lui Hades - ritual de inițiere); acţiunile Vitoriei pentru îndeplinirea
datinei creştine şi cinstirea mortului; dovedirea şi pedepsirea vinovaţilor. 39
40. TITLU
Baltagul este un fel de toporaş cu coada foarte lungă. În basm este unealta magică şi simbolică
furată de răufăcător şi redobândită de erou, care rămâne pătată de sânge (Gheorghiţă ia baltagul
răufăcătorilor). În roman mai există şi un al doilea baltag: este cel pe care Vitoria l-a pregătit
pentru Gheorghiță, sfințindu-l la biserica din Măgura Tarcăului. În scena finală, când feciorul
mortului îl loveşte pe Bogza cu baltagul, această unealtă devine „Creanga de aur" (din mitul
pomenit de Frazer): gestul simbolizează preluarea de către tânărul inițiat a locului pe care tatăl
său îl ocupase în lume (şi pe care ucigaşul i-l uzurpase, luându-i turma).
La nivelul comunității, baltagul este încrustat în existența muntenilor, cărora le-a fost hărăzit „să-
şi câştige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața”. În esență, titlul romanului rezumă
viața, moartea şi continuitatea generațiilor.
Titlul romanului sugerează faptul că în această lume arhaică acţionează vechea lege a talionului
= „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.
Cuvântul „baltag “ poate veni şi de grecescul „labrys”, care înseamnă secure cu 2 tăişuri, dar şi
labirint. În roman este vizibil simbolul labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl
parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale,
evoluând de la nelinişte la bănuială, apoi la certitudine, cât şi un labirint exterior, al drumului
săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese şi Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale
şerpuite, aminteşte curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă: Vitoria porneşte
în căutarea soţului din interior, din întuneric pentru a putea ajunge în exterior, la lumină. În
romanul „Baltagul”, centrul acestui labirint este râpa dintre Suha şi Sabasa, unde zac
osemintele lui Nechifor Lipan.
Baltagul este un simbol al bărbăţiei, un semn al maturizării. Gheorghiţă are prima oară
iniţiativa şi acţionează corect. Îl înfruntă pe pe Bogza cu baltagul cel nou şi sfinţit la plecarea din
sat. Gestul nu mai e de copilandru, ci de bărbat adevărat. Nu îl ucide, pentru că moartea nu o
poate da decât Dumnezeu, dar îl opreşte cu o putere mai mare şi mai dreaptă decât a ucigaşului.
Baltagul este echivalentul „hainelor”, al „armelor” şi al „calului” pe care fiul cel mic al
craiului le luase de la tatăl său, subliniind continuitatea, preluarea ştafetei de la generaţia
anterioară.
40
41. ACŢIUNEA
ACŢIUNEA este prezentată pe parcursul a şaisprezece
capitole.
Acțiunea este liniară, simplă, cu un singur fir narativ, însă se
desfăşoară pe două coordonate temporale:
una retrospectivă, trecută, în care Vitoria rememorează întâmplări din
viața de familie, şi
una care prezintă faptele în desfăşurarea lor, de la pregătirile pentru
drum şi până la pedepsirea asasinilor soțului ei.
Această structură evidențiază două niveluri:
unul, al celor vii, în care se manifestă Vitoria Lipan,
celălalt, al lumii de dincolo, în care a pătruns şi trebuie să-şi găsească
liniştea Nechifor Lipan.
Opoziția acestor două lumi va fi anulată prin acțiunile justițiare
ale Vitoriei şi prin îndeplinirea ceremonialului funerar.
41
42. CONFLICT
Există două tipuri de conflict: un prim conflict, cel interior, este
marcat de neliniştea Vitoriei, care nu înțelege absența
prelungită a lui Nechifor Lipan şi nu ştie ce soluție să adopte.
Acest conflict încetează în momentul în care femeia
conştientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă
acasă după atâta timp. Un rol important îl are visul premonitoriu
în care Nechifor trecea călare o apă neagră, îndreptându-se către
asfințit.
Al doilea tip de conflict este cel exterior şi se manifestă între
Vitoria şi asasinii soțului ei, Calistrat Bogza şi Ion Cuțui.
Punctul de maximă intensitate al acestui conflict îl constituie
scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la care
fuseseră supuşi, mărturisind singuri crima comisă.
42
43. RELAŢII TEMPORALE SI
SPAŢIALE:
Timp: acțiunea începe toamna şi se termină
primăvara.
Nu este menționat anul, pentru că Vitoria trăieşte într-un
timp mitic.
Toată acțiunea pare suspendată în timp.
Timpul se plasează între două mari sărbători creştine,
având corespondent în calendarul pastoral: Sâmedru
(Sfântul Dumitru – 26 octombrie) şi Sângeorz
(Sfântul Gheorghe – 23 aprilie).
Timpul derulării acțiunii este precizat cu ajutorul
sărbătorilor creştine: „aproape de Sfântul Andrei”, „în
Postul Mare”, „10 martie”.
43
44. Spaţiul
Spaţiul este ambivalent: închis (iniţial: satul Măgura,
gospodăria familiei Lipan, semnificând siguranţă, protecţie,
intimitate) şi deschis, odată cu plecarea Vitoriei şi a lui
Gheorghiţă: cuprinde atât toponime reale, existente, cât şi
toponime simbolice, cu rezonanţe ce anunţă răul, moartea (râul
Neagra).
Acțiunea se desfăşoară în jurul anului 1924, în Măgura
Tarcăului din Nordul Moldovei, în zona Dornelor şi a
Bistriței, dar şi în zona de câmpie: Cristeşti, în Balta Jijiei.
Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de
Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, este
transcris de pe hartă. Însă, fiind o scriere ficțională cu valențe
mitice, romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura
Tarcăului, şi utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri,
râul Neagra, Crucea Talienilor). Apar opoziţii semnificative
între spaţiul sacru al muntelui, situat în apropierea cerului, şi
spaţiul degradat al văii. Cititorul este purtat printr-o geografie
reală – Dorna, Bistriţa, Piatra, Călugăreni, Borca, Fărcaşa,
Broşteni – în care cea ficţională se integrează firesc. 44
45. PERSPECTIVĂ NARATIVĂ
este obiectivă, specifică romanului realist, textul fiind scris
la persoana a III-a.
Naratorul prezintă faptele, fără a se implica, ci lăsând
personajele să se prezinte. F
ocalizarea este zero, viziunea este dindărăt şi narațiunea
este heterodiegetică.
Naratorul prezintă evenimentele obiectiv, impersonal, în
ordine cronologică. Este omniscient şi omniprezent, având
acces atât la mecanismele vieții sociale, cât şi la resorturile
vieții afective.
Vitoria preia rolul de personaj-reflector, prin intermediul
căruia se realizează portretul lui Nechifor, dar şi unele
etape ale acţiunii
45
46. INCIPITUL
INCIPITUL romanului „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, îl constituie
legenda privind rânduielile pe care Domnul Dumnezeu le-a stabilit
pentru toate neamurile omeneşti, după facerea lumii. Legenda o spunea
Nechifor Lipan „la cumătrii şi nunţi”, de la care era nelipsit în vreme de
iarnă şi această poveste îi vine în minte nevestei lui, Vitoria, din memorie
afectivă, ea având aici rolul de narator-mesager. Acest incipit are valoarea
unui prolog. Legenda este o prezentare a locuitorilor din „munţii ţărilor de
sus”, a trăsăturilor aspre de caracter generate de traiul în locuri stâncoase, a
vieţii dure a muntenilor, cărora Dumnezeu le hărăzise să stăpânească ce au şi
în plus le dăruise „o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru”.
Domnul - Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn
fiecărui neam... La urmă, au venit şi muntenii ş-au îngenunchiat la scaunul
împărăţiei. Domnul-Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă (...). Apoi aţi venit cei
din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă
face. Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară,
ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu
cetera; şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe...”.
46
47. FINALUL
FINALUL este sfârşitul lucrării şi este închis.
În „Baltagul", finalul (închis) constituie o prelungire a
incipitului: pentru a respecta „rânduiala", Vitoria
decide să se întoarcă la Suha spre „ a împlini datoria
de patruzeci de zile" a parastasului lui Nechifor.
După aceea, familia îşi va relua viața, noua generație
repetând tiparul existențial al generațiilor anterioare.
Putem observa că finalul intră în raport de simetrie cu
incipitul, prin destinul exponentului exemplar al
oamenilor de la munte, Vitoria.
47
48. LIMBAJ, REGISTRE STILISTICE
fonetisme moldoveneşti, stil sfătos şi limba
bătrânească şi blândă a moldovenilor.
Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi
populare, care se conjugă armonios cu
neologismele, trădează ceremonia unei culturi
vechi şi nobile.
48
49. Toate cele 3 nume ale personajelor principale sunt în legătură cu ideea
de victorie:
Nichifor < (din gr. Nike - phoros, înseamnă purtător de victorie)
Vitoria = (formă populară de la Victoria, provine din latinescul victorie,
biruinţă)
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe (23 aprilie), biruitorul balaurului, este
legată de începutul primăverii şi al unui nou ciclu din viaţa naturii, dar şi
de începutul păstoritului.
Toţi 3 sunt nişte învingători: femeia, pentru că a reuşit în ceea ce şi-a
propus; bărbatul, pentru că îşi continuă existenţa prin fiu, şi fiul, pentru că
se va fi dovedit până la urmă capabil să înfrunte viaţa.
Toate cele 3 nume ale personajelor principale sunt
în legătură cu ideea de victorie:
49
50. Vitoria este un personaj reprezentativ pentru lumea rurală, un „exponent
al speţei” (Călinescu), personaj de factură realistă, cu o personalitate
complexă, individualizat prin caracterizare directă şi indirectă.
Statutul social al Vitoriei Lipan dezvăluie de la început
condiţia de mamă şi soţie de păstor, îndatoriri pe care şi le
îndeplineşte cu dăruire: pe cei doi copii, Gheorghiţă şi
Minodora, încearcă să-i educe în spiritul tradiţiei: pe Minodora
o trimite la mănăstire pentru a-i desăvârşi educaţia, dar o
pregăteşte şi pentru viaţa de familie, încercând sa-i insufle
mentalitatea tradiţională: „Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză…! Nici
eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea – şi-n
legea noastră trebuie să trăieşti şi tu!”. Gheorghiţă este
singurul sprijin al mamei sale, de aceea ea contribuie la
maturizarea lui prin căătoria întreprinsă. De altfel, el o
caracterizează în mod direct, observând schimbările ei de
comportament: „şi maică-sa s-a schimbat, se uită numai cu
supărare şi i-au crescut ţepi de aricioaică”; „ mama asta e
fărmecătoare, cunoaşte gândul omului”.
50
51. Statut psihologic
Concepţia asupra vieţii, dezvăluie în Vitoria o personalitate
contradictorie: îngrijorată de absenţa lui Nechifor, ea caută
explicaţii la autorităţile morale ale satului (părintele Milieş,
ceea ce-i arată latura credincioasă, la baba Maranda,
accentuându-i latura superstiţioasă).
Vitoria Lipan este o bună cunoscătoare a psihologiei
oamenilor din felul în care desprinde informaţii despre drumul
lui Nechifor Lipan.
Are fler detectivist în momentul praznicului, când face
reconstituirea uciderii soțului ei.
Vitoria este caracterizată indirect şi prin nume, care
sugerează că va fi victorioasă, biruind toate greutățile şi
împlinindu-şi destinul.
51
52. Vitoria
„Vitoria e un Hamlet feminin” (G. Călinescu, „Istoria literaturii române
de la origini până în prezent”) va iniţia, cu tenacitate, o acţiune paralelă cu
ancheta oficială şi va reuşi să-i găsească singură pe asasini, după o călătorie
îndepărtată, peste 7 munţi, ca-n basme.
Vitoria are o „frumuseţă neobişnuită în privire” de femeie care nu mai
era tânără, dar ai cărei ochi „luceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul
genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe”. E o femeie de 40 de ani, încă
tânără şi frumoasă, cu „ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea
lumina castanie a părului”, „cu ochi aprigi şi încă tineri”, inteligentă,
cu un caracter ferm, cu abilitate tranzacţională (admirată de negustorul
David, de subprefectul Anastase Balmez, de un călător anonim).
Vitoria e înzestrată cu o inteligenţă nativă, ea îşi stabileşte opririle în
locuri unde ştie că va primi cât mai multe informaţii.
Vitoria ştie să întrebe, să scoată adevărul de la oameni, să lege faptele şi să
reconstituie mental drumul soţului ei. Ştie să fie prietenoasă, la nevoie
umilă, chiar să mintă şi să învrăjbească pe cele două femei, soţiile lui
Bogza şi Cuţui. În discuţiile cu cei doi simulează naivitatea şi neştiinţa,
când în realitate este convinsă de vinovăţia celor doi.
52
53. Vitoria = Antigona
Vitoria a fost comparată cu
Antigona, eroina din
tragedia lui Sofocle, care îşi
îngroapă fratele, pe Polinice,
în ciuda poruncii unchiului
său, Creon, care ameninţase
cu moartea pe oricine va
îndrăzni să îndeplinească
ritualul înmormântării
(cetatea Teba).
53
54. Nechifor Lipan 1
Nechifor Lipan – personaj absent in operă; este o emblemă a
lumii oierilor; eroul absent (reconstituit din amintirile
diferitelor personaje episodice: negustor, potcovar, slujbaşi,
hangii, cârciumari);
Nu frumos, dar impunător, inegalabil povestitor, nelipsit de
la petrecerile rurale pe care le anima, ştia să-şi facă
prieteni şi să se bucure împreună, fire comunicativă şi
pasională, lui Nechifor îi plăcea compania femeilor frumoase
(consătenii, ironici, „o întrebau despre omul ei”, crezând că a
părăsit-o pentru altă femeie).
Imaginea lui câştigă impozanţă, fiind mereu prezentat în
poziţie ecvestră (călare), ca eroii din basme.
54
55. Nechifor Lipan 2
Nechifor avea o înfăţişare îndesată şi spătoasă, „cu mustaţă neagră şi groasă”.
El era un bărbat voinic, puternic şi curajos.
Nechifor nu se temea de hoţi, deoarece avea stăpânire asupra lor, iar atunci când
aceştia au vrut să-l prade „numai şi-a lepădat din cap căciula, şi-a scuturat pletele,
şi-a înhăţat baltagul. Atât a strigat: Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în
numele Tatălui şi vă prăvălesc cu piciorul în râpă“.
El este harnic şi priceput în meşteşugul oieritului, căci „stânile i-au fost bine
rânduite şi ciobanii ascultători”. Protagonistul ştie să-şi aleagă bacii, care nu
cunoşteau numai istorisiri, ci şi taina laptelui acru, ş-a brânzei de burduf „şi de
aceea el primea cereri pentru brânzeturi de departe, din nişte târguri cu nume
ciudate“.
El este prietenos, petrecăreţ şi nu lipseşte de la nunţi şi cumetrii, unde îi place să
povestească întâmplări „cu înţeles“.
Uneori era om cu harţag, la chef unde-i plăcea să petreacă cu prietenii şi cu
lăutarii „şi de aceea, când se zvonea pe Tarcău că lui Nechifor i-a căzut veste cu
parale “, la crâşmă îşi făceau apariţia şi lăutarii, „parcă i-ar fi adus haitul”.
Faptele şi atitudinile personajului subliniază ideea că acesta era un om vrednic şi
nu se uita la bani, devenind chiar risipitor, dacă i se oferea tot ce-i trebuia şi după
gustul său. El este generos cu toţi cei pe care-i întâlnea şi-i considera demni de
atenţia sa
55
56. Nechifor Lipan 3
Numele lui adevărat este Gheorghiţă, dar de la patru ani îi este
„schimbat pentru a fi salvat de boală şi de moarte “. Portretul
său este reconstituit din relatările Vitoriei şi ale altor personaje
cu care el „vine în contact“, deoarece oamenii îi simt prezenţa
pretutindeni, iar munteanca găseşte pretutindeni „vorbe vii“
despre trecerea lui.
Trăsăturile fundamentale ale lui Lipan (curajul, cinstea,
omenia) sunt reliefate prin acţiunile tuturor personajelor,
prin vorbele acestora.
Prin unele dintre însuşirile sale, aminteşte de personajele
baladelor noastre populare, fiind înfăţişat într-o aură
legendară, ca un adevărat erou popular, însumând
calităţile categoriei tipologice din care face parte.
56
57. Gheorghiţă < Gheorghe (din gr. Georgos = lucrător
al pământului, agricultor, ţăran)- (tată şi fiu):
Gheorghiţă - personaj principal ale romanului; fiul Vitoriei şi al lui Nechifor
Lipan, unul din cei „şapte prunci cu care-i binecuvântase Dumnezeu” şi din care
le rămăseseră doar doi .
El era mult îndrăgit de mama sa , „care îl ocrotea şi-l apăra ori de câte ori în ochii
lui Lipan erau nouri de vreme rea”.
Protagonistul poartă numele adevărat şi tainic al lui Nechifor Lipan, el îi moştenise
nu numai numele, dar şi multe dintre însuşiri.
El este un flăcău sprâncenat, ce are ochii Vitoriei şi şaptesprezece ani. Acesta
are un zâmbet frumos de fată şi abia „începea să-i înfiereze mustăcioara.”
Încă de la şaptesprezece ani, el este deja iniţiat în viaţa de păstor. El coboară cu
oile şi cu asinii la iernat în balta Jijiei, în satul Cristeşti.
Ager la minte şi ştiutor de carte, băiatul îi comunică mamei sale despre
întârzierea lui Nechifor. Prin intermediul scrisorii trimise mamei sale de către
Gheorghiţă, se evidenţiază sensibilitatea şi credinţa veşnică în Dumnezeu: „şi noi,
din mila lui Dumnezeu, suntem bine -sănătoşi; şi vremea-i încă bună, şi mi-i dor de
casă. Sărut mâna mamă; sărut mâna tată.”
Gheorghiţă trece de la starea de inocenţă a copilăriei la maturitate, alăturându-se
mamei sale în tentativa acesteia de a-l găsi şi pedepsi pe asasinul tatălui său: „Cum
se risipeşte mireasma în ger, aşa s-au dus toate. Acum a intrat la slujbă grea şi la
necaz.”
57
58. Gheorghiţă
Dispariţia tatălui său îl pune pe Gheorghiţă în anumite situaţii, care-i
marchează devenirea, iniţierea, fiind supus unor adevărate probe: lupta cu
troianul, înfruntarea străinului, priveghiul, înfăptuirea dreptăţii.
Un rol hotărâtor în acest proces de iniţiere îl are Vitoria, dar ea însăşi
trăieşte o experienţă fundamentală alături de fiul ei. Vitoria şi Gheorghiţă
parcurg împreună un drum al experienţelor iniţiatice, dar fiecare în felul lui.
Gheorghiţă este un bun ajutor pentru mama sa în cunoaşterea şi aflarea
morţii tatălui său. Portretul acestuia este conturat pentru a sublinia
numărul mare de însuşiri ale Vitoriei.
Relaţiile din familie şi dintre membrii ei se bazează pe o anumită tradiţie,
deoarece obişnuinţa este baza care statorniceşte raporturile dintre oameni.
Personaj simbolic, sânge din sângele lui Nechifor, Gheorghiţă se
metamorfozează, devine „bărbatul“ familiei, continuator al tradiţiilor
comunităţii de oieri care îşi au sălaşul în munţii Tarcăului.
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe (23 aprilie), biruitorul balaurului, este
legată de începutul primăverii şi al unui nou ciclu din viaţa naturii, dar şi
de începutul păstoritului.
Toţi 3 sunt nişte învingători: femeia, pentru că a reuşit în ceea ce şi-a
propus; bărbatul, pentru că îşi continuă existenţa prin fiu, şi fiul, pentru că
se va fi dovedit până la urmă capabil să înfrunte viaţa.
58
59. PERSONAJE
Minodora = gr. Menodora = „dar al zeiţei lunare Mene/
Selene”. Este alintată de tată, dar mama este foarte severă cu
ea, pentru că tinde să iasă din rânduială, să fie
“domnişoară”.Este curtată de băiatul dăscăliţei, care–i trimite
o ilustrată, caracterizată prin comic onomastic:„Frunzuliţă de
mohor/ Te iubesc şi te ador/ Ghiţă C. Topor”.
Ucigaşii (anormali): Calistrat Bogza = mătăhălos şi cu buza
de sus despicată ca la iepure, râdea des; Ilie Cuţui (mai
puţintel la trup şi negricios). Amândoi sunt veniţi de la
câmpie, fiind nişte intruşi în lumea muntenilor şi tulburând
rânduiala.
Crâşmari: din Măgura, din Sabasa – domnul Toma, mare şi
pletos + cucoana Catrina (vorbăreaţă); din Suha - domnul
Iorgu Vasiliu, mititel + cucoana Maria (vorbăreaţă, şireată).
59
60. CRITICA
Referitor la caracterul mitic al romanului, nu
există o unanimitate de păreri.
Perpessicius raportează textul la <Mioriţa>, adică
la unul dintre cele patru mituri fumndamentale ale
poporului român: „Primul şi cel mai mare merit al
<Baltagului> este de a fi păstrat acestei creaţii
ivite din lava de cleştar a <Mioriţei>, toată
puritatea de timbru a baladei şi tot conturul ei
astral”.
Al. Paleologu, în cartea „Treptele lumii sau calea
către sine a lui Mihail Sadoveanu”, crede că la
baza romanului stă mitul egiptean al căutării lui
Osiris de către Isis.
Paul Georgescu: „<Baltagul> nu conţine o singură
structură, ci două, complementare: una
monografică, epică, realistă, alta simbolică,
mitică”.
60
63. Baltagul – critica
„Povestea Vitoriei Lipan
în căutarea rămăşiţelor
lui Nechifor, risipite
într-o văgăună, este
povestea lui Isis în
căutarea trupului
desmembrat al lui
Osiris”.
(Alexandru Paleologu, „Treptele
lumii sau calea către sine a lui
Mihail Sadoveanu“)
63
64. Aprecierea valorică a operei comentate, a
scriitorului + o opinie critică
În concluzie, Sadoveanu „are realismul lui Balzac,
melancolia unui romantic, meditaţia aspră a lui Miron
Costin şi diversitatea senzorială a lui Rabelais. E un
creator de atmosferă, un cunoscător al individului şi
al colectivităţii, al grupurilor arhaice şi al societăţii
moderne." (G. Călinescu)
Romanul „Baltagul” este „o <Mioriţă> în dimensiuni
mari” (G. Călinescu).
64
65. Bibliografie
Badea, Mariana, „Literatura română pentru elevii de liceu. Proza. Poezia. Dramaturgia (examenul de
BAC!)”, Ed. Badea @ Professional Consulting, Bucureşti, 2003.
Călinescu, G., „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1986.
Columban, M. H, Corcheş, H, Gal V., Lascăr, M., Lupu, M, Paicu, L, „Cartea definitivă. Pregătirea
examenului de Bacalaureat”, Grup Editorial Art, Bucureşti.
Columban, M. H, Corcheş, H, Gal V., Lascăr, M., Lupu, M, Paicu, L, „Cartea definitivă. Pregătirea
examenului de Bacalaureat”, Grup Editorial Art, Bucureşti.
Creangă, Ion, „Povestea lui Harap-Alb”, Editura Albatros, București, 1883.
Onofrei, Margareta, „Literatura română: eseuri pentru clasele 9 - 12”, Booklet, Bucureşti, 2008.
Onofrei, Margareta, „Română: BAC – Eseuri”, Booklet, Bucureşti, 2008.
Paicu, L. , Columban, M., Corcheş H., Lascăr, M., „Limba şi literatura română, Bacalaureat 2010. Proba
scrisă. Proba orală”, Ed. Art, 2009.
Paicu, L., Lazăr, M., „Literatura română. Eseul”, Bucureşti, Ed. Art, 2008.
Paleologu, Alexandru, „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu”, Ed. Cartea
Românească, Bucureşti, 1978.
Soare, Hadrian, Soare, Gheorghe, „Limba şi literatura română, clasa a XI-a”, Ed. Carminis, Piteşti, 2002.
Stoleru, Cecilia, „Literatura română”, Ed. Pestalozzi, Bucureşti, 2002.
www.didactic.ro
https://www.google.ro
Manualele de liceu de „Limba şi literatura română” (în vigoare)
Imaginile au fost preluate de pe Internet.
65
