2. DELIMITAREA SPECIEI LITERARE
Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire),
numit şi poveste, este alături de povestire, snoavă
şi legendă, una dintre cele mai vechi specii ale
literaturii orale, semnalată încă din antichitate,
răspândită într-un număr enorm de variante la
toate popoarele.
3. CLASIFICAREA BASMULUI
După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica
acţiunii, predominanţa elementelor miraculoase sau a aspectelor
concrete de viaţă, basmele se clasifică în:
fantastice , cele mai semnificative şi mai răspândite desprinse , de
regulă, din mit , cu o pregnanţă a fenomenelor miraculoase
animaliere , provenite din dezvoltarea narativă a legendelor
totemice despre animale , chiar despre plante sau unele obiecte
simbolice
nuvelistice , având ca punct de plecare snoava , în naraţiune
sesizându-se o puternică inserţie a aspectelor concrete de viaţă
După autor, basmele pot fi populare, creaţie a colectivităţii
anonime, culte, creaţie a unui autor cunoscut.
4. BASMUL CULT
• arta conversaţiei ţărăneşti;
• umanizarea şi autohtonizarea fantasticului;
• deplasarea interesului naratorului de la simpla povestire la crearea
unor situaţii de viaţă autentică şi a unor personaje individualizate
(prin vorbire, atitudini, gesturi);
• introducerea, în derularea întâmplărilor, a dialogului personajelor,
dramatizând faptele relatate (ca în teatru);
• analiza psihologiei protagoniştilor ce nu se mai impun prin eroism,
comportamentul ideal şi stereotip, ci se comportă ca oamenii obişnuiti,
care izbândesc prin calităţile sufletului şi ale minţii: bunătate, milă,
solidaritate, isteţime, capacitate de adaptare;
Motive şi teme inexistente în basmul tradiţional:
• relaţia tensionată părinţi-copii;
• false ierarhii sociale şi conflictele pe care le generează adesea;
• discrepanţa între identitatea reală şi cea aparută în personalitatea
umană ;
• absenţa comunicării şi a cunoaşterii între oameni;
• vocaţia prieteniei şi reuşita colectivă (nu individuală) în confruntarea
cu forţele Răului în lume;
• încrederea în Dumnezeu sş în sprijinul oferit de Divinitate omului
moral şi generos;
5. REPREZENTANŢI ÎN
LITERATURA ROMÂNĂ
• Nicolae Filimon
• Alexandru Odobescu
• Ion Creangă
• Mihai Eminescu
• Ion Luca Caragiale
• Ioan Slavici
• Barbu Ştefănescu-
Delavrancea
6. REPREZENTANŢI ÎN
LITERATURA UNIVERSALĂ
• Iacob si Wilhelm Grimm
• Hans Ch. Andersen
• Ch. Perrault
8. TRĂSĂTURI ALE BASMULUI
conflictul are loc între bine (Harap-Alb) şi rău (Spân); prin eroul care
simbolizează binele sunt personificate valorile perene ale umanităţii: bine,
frumos, adevăr, milostenie, prietenie, iubire; cultivă principii morale esenţiale:
adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul
sunt folosite formule iniţiale (“Amu cică era odată într-o ţară un crai care
avea trei feciori”), mediane (“Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste,
înainte mult mai este”) şi finale (“Cine se duce acolo
bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se
uită şi rabdă”)
timpul şi spaţiul nu sunt determinate: intâmplările au loc într-un spaţiu real:
curtea craiului, a împăratului Verde, a împăratului Roş, dar şi într-unul
fantastic: grădina cu sălăţi păzită de un urs fabulos, izvorul unde se adapă un
cerb înstelat, tărâmul în care se întâlnesc cei cinci năzdrăvani
principala trăsătură a fantasticului este antropomorfizarea: personajele
fabuloase se comportă în general ca oamenii; este un fantastic de tip beningn,
9. TRĂSĂTURI ALE BASMULUI
la acţiune participă personaje reale (verosimile):
fiul craiului, cei doi împăraţi, dar mai ales năzdrăvane
(fantastice, fabuloase): cei cinci năzdrăvani, fata
împăratului Roş, Sfânta Duminică
apar animale năzdrăvane credincioase (adjuvanţi):
calul lui Harap-Alb, turturica, crăiasa furnicilor şi a
albinelor sau care pun în primejdie (ursul din grădina cu
sălăţi, cerbul)
apar obiecte miraculoase (tava cu jăratec, armele şi hainele
de mire, cele trei smicele, apa vie şi apa moartă)
motive narative tipice:
călătoria, probele, răzbunarea, demascarea spânului,
pedeapsa, căsătoria, cifra 3, superioritatea mezinului,
supunerea prin vicleşug
9. cifre fatidice: craiul avea 3 fii, există 3 apariţii ale
spânului, spânul îl supune la 3 probe iniţiatice, calul vine
de trei ori să mănânce jăratic, apoi se scutură de 3 ori.
10. FORMULELE SPECIFICE BASMULUI
• Formulele iniţiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului ,
aduc argumente menite să atragă atenţia asupra “minciunii “ ficţionale .
În basmul lui Creangă , formula este mult mai simplă, redusă doar la
“amu cică era odată” urmată de o pagină întreagă în care naratorul explică
într-un mod care pare
verosimil de ce rudele nu se mai văzuseră de atât de mult timp .
• Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia
ascultătorului/cititorului . În acest basm , formule ca “Dumnezeu să ne
ţie , ca cuvântul din poveste înainte mult mai este “ au şi un rol clar
în delimitarea secvenţelor narative .
• Formulele finale au rolul de a scoate cititorul/ascultătorul din lumea
ficţiunii şi de a-l readuce în lumea reală în care binele nu mai învinge
întotdeauna răul pentru că aici se joacă după alte reguli .Basmul lui
Creangă oferă o formulă cu totul originală în care ieşirea este dură,
neaşteptată : “Şi a ţinut veselia ani întregi , şi acum mai ţine încă ;
cine se duce acolo bea şi mănâncă , iar cine nu , se uită şi rabdă.”
În lumea basmului fericirea este asimilată şi cu belşugul gastronomic,
dar cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul este stăpânul
absolut.
11. Caracterul basmului
CARACTER MORAL :
LUPTA DINTRE
BINE ŞI RĂU , ÎNCHEIATĂ CU VICTORIA BINELU
PROMOVAREA STĂRILOR UMANE UNANIM
ACCEPTATE ( CURAJ, VITEJIE, OMENIE, ISTEŢIME
CARACTER MITIC :
EVENIMENTE CARE SE PETREC
ÎNTR-UN TIMP MITIC, ŞI
ÎNTR-UN SPAŢIU NEDETERMINAT
CARACTER INIŢIATIC :
EROUL LUPTĂ PENTRU
DOBÂNDIREA UNUI NOU STATUT
12. SIMBOLURI
Podul, locul unde se desfăşoară încercarea
pusă la cale de către Crai, leagă sfârşitul împărăţiei
de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit, ameninţător,
plin de păduri şi drumuri întortocheate, ce sugerează în cod
mitologic obstacolele şi labirintul. Simbolismul podului sau al punţii,
care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, este unul dintre cele mai
larg răspândite. Această trecere înseamnă şi trecerea de la pământ la cer,
de la starea omenească la cele supraomeneşti.
Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal pe
care eroii le trec unul după altul: Lancelot trece un pod-sabie;
13. SIMBOLURI
• Pădurea-labirint, simbol ambivalent
15. SIMBOLURI
Fântâna apare în diverse tradiţii ca izvor de apă vie,
fântâna vieţii, fântâna nemuririi, a tinereţii veşnice.
Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna simbolizează nu
atât nemurirea cât o perpetuă întinerire.
Inclus în acest episod, regăsim şi simbolul jurământului pe
paloş. Devenit slugă eroul îşi începe ascensiunea de pe cea
mai de jos treaptă. Intrarea sa în slujba Spânului se face sub
jurământ cavaleresc-prinţul jură pe paloş şi îşi va ţine acest
jurământ, ca un adevărat cavaler. Spânul îl va învăţa
umilinţa, îl va supune la probe decisive, dar mai presus de
orice îi pune la încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de
om.
16. SEMNIFICATIA DRUMULUI
Drumul lui Harap-Alb nu este numai un
drum geografic, fizic, ci şi un drum
spiritual, de perfecţionare şi purificare.
Pe de altă parte, Spânul poate fi
considerat un maestru spiritual, un guru.
Funcţia lui formativă, de mistagog, e
recunoscută chiar de cal: „Şi unii ca
aceştia [spânul] sunt trebuitori pe lume
câteodată, pentru că fac pe oameni să
prindă la minte” – „Spânul este o piatră
sub înfăţişare de om, care poate fi piatră
de poticnire, dar şi piatră de temelie...”
(Vasile Lovinescu).
Pentru Harap Alb e pregatirea
suprema; presupunea cunoasterea lumii
şi a propriilor limite; reprezintă o
metaforă a vietii. Pe parcursul drumului
află puterea răbdării şi valoarea
prieteniei; trece peste experienta capitala
– moarte / înviere;
17. VIRTUŢI ALE
PROTAGONISTULUI
RĂBDAREA: FURNICILE CARE ALEG MAC
ÎNŢELEPCIUNEA : SALATELE DIN GRĂDINA URSULUI
BLÂNDEŢEA : ARE GRIJĂ DE FURNICĂ ,
DE ALBINĂ
CUMPĂTAREA :
ECHILIBRUL MILOSTENIA :
CU CARE TRECE POMANA FĂCUTĂ
PRIN ÎNCERCĂRI UNEI BĂTRÂNE.:
SF. DUMINICĂ
HĂRNICIA ,
CURAJUL,
ASCULTAREA SF.
DUMINICI
18. SIMBOLURI
Animalele, simboluri ale vieţii instinctuale, sunt
proiectate în numeroase sectoare ale existenţei; unele
sunt benefice, îl ajută pe erou să treacă diferite probe, să
învingă obstacolele apărute în drumul său: de multe ori
o albină îi dă aripa sa, o pasăre îi aduce vestea cea bună,
furnicile selectează grămezi de seminţe, în locul eroului,
altele sunt rău-prevestitoare sau ameninţătoare.
Albina este considerată (în credinţele multor
popoare) o miraculoasă întrupare a spiritului; ea poartă
mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi iniţierii;
Furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina
idealul de hărnicie.
19. SIMBOLURI
Cele cinci apariţii bizare reprezintă întruchipări ale forţelor cosmice:
gerul(Gerilă), foamea(Flâmanzilă), setea(Setilă), Ochilă este ciclopul din epopeea
homerică, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este un săgetător coborât pe Pământ.
Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural, trăsătura dominantă
fiind îngroşată pâna la limita absurdului şi capătă dimensiuni fantastice. Gerilă
este ,,o dihanie de om”, ,,care se perpelea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de
stânjini şi tot atunci striga […] că moare de frig, Flamânzilă o ,,namilă de om”, Setilă
o ,,arătanie de om”, Ochilă o ,,schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este
o ,,pocitanie de om”. Astfel ipostaza umană este vazută în oglinzile buclucaşe ale
simţurilor. Cei cinci trăiesc într-o deplină singurătate, fiind respinşi din zona
umanului.
Portretele lor sunt hiperbolizate. Namilele (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-
Lăţi-Lungilă) sunt simboluri ce reprezintă idealurile umanităţii, dorinţa de a depăşi
limitele. Ele pot reprezenta şi principiul „lumii pe dos”(dincolo de fizicul
înspăimântător se află o bunătate uimitoare)
Ei reprezintă de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său
spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerilă, foamea-
Flămânzilă) dar şi limitele materiale, obiective (timpul-Ochilă, spaţiul-Păsări-Lăţi-
Lungilă).
20. SIMBOLURI
Apa, cel mai cunoscut
simbol al inconştientului.
Element primordial,
prezent cu această
semnificaţie în aproape
toate mitologiile, apa este
substanţa naşterii şi a
morţii;
Apa vie şi apa moartă,
aduse din „tărâmul de
dincolo”, reprezintă
puterea eroului asupra
vieţii şi a morţii,
încheierea unui ciclu prin
moarte şi inceperea unei
noi etape ca iniţiat.
21. Arta naraţiunii
Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de
spunere a întâmplărilor
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:
• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci
Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci
spânul zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş
avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi l-a dat tata
de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam după
mine ca să-mi încurce zilele.";
• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu
dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos
praf şi pulbere.";
• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână
şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi,
Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără
cap";
22. Arta naraţiunii
• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful
unui munte şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa,
zbrr!... şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei,
teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin."
• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei
zile cu cea de alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";
• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog
să ascultaţi";
• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai
vedea eu..."; "Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în
păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";
• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie",
"vorba unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am
avut,/ Să mă mier ce m-a găsit";
23. Arta naraţiunii
• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate
oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după
cum vrea Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea
Dumnezeu omului, cât poate el suferi".
• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu
Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui Pândilă, din sat de la Chitilă,
peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă
nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal
bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".
• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile morţii"
(m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cui bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală"
(se ducea la păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n); "hatârul" (plăcerea -
n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare,
şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleagă" (partea de dinainte a plugului -
n.n.);
24. Arta naraţiunii
Modalităţi de realizarea umorului:
• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil
să nu te amuzi: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât
se poate mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că
din mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea
punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacă are de gând a ne ospăta,
după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că acolo
stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin
meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea
neauzită.";
• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar
nu încapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n
baligă"; "Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";
25. Arta naraţiunii
• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş
este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în
picioare, ba încă şi mai şi"; "care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau
aţele şi curgeau oghelele după dânşii";
• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";
• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un
păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu.“
• ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru
tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum zici, căci
mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a
împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.";
26. Arta naraţiunii
• caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai
satură de a vărsa sânge omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită";
împăratul Verde este blând, vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";
• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;
• situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor
personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi
protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea,
văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i
ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";
• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline
cu vin din cel hrănit (vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare"
pentru "nişte buzoaie groase şi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.):
"Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...";
27. Instanţe narative
• Naratorul are în această operă o intenţie ludică , se joacă cu cititorul ,
ignorând regulile şi clasificările .
• la început, se prezintă ca narator –auctorial , trăitor în alt timp decât
cel al povestirii : “pe vremile acelea” drumurile erau cu primejdie nu ca
“în ziua de astăzi” , pentru ca la sfârşit să sugereze că a fost invitat la
ospăţ: “un păcat de povestariu fără bani în buzunariu.”
• Îşi exprimă părerea direct sau se declară necreditabil deşi până atunci
fusese creditabil : “lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos ; puţini
suie , mulţi coboară , alţii macină la moară…Ce-mi pasă mie ? Eu sunt
dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi.”
28. Instanţe narative
• Personajele sunt “fiinţe de hârtie “ (Roland Barthes) care trăiesc doar în
lumea ficţiunii , nu au consistenţă , dar mimează realitatea şi uneori
“concurează starea civilă “ .
• Personajul principal , Harap-Alb este real şi nu fabulos ( G. Călinescu
îl asemăna cu un flăcău de la ţară datorită mentalităţii sale ).
• Celelalte personaje au rolul de “pedagogi” în contextul caracterului
acestui basm de bildungsroman : Craiul este întâiul său pedagog – el îl
învaţă simţul onoarei, să fie mândru şi corect.
• Sfânta Duminică este pedagogul bun care face totul în locul lui.
• Spânul este pedagogul rău dar care va face din el un erou
• Calul este pedagogul rezervat , este ajutorul şi confidentul tânărului
29. Autor: prof. Corina Ţifrea ,
Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe”, Botoşani
