SlideShare a Scribd company logo
1 of 23
Obiective strategice şi rezultate concrete




                                                DOINA POPA
                                              Preşedinte ANBPR


     Viitorul aparţine bibliotecilor în schimbare
               Brăila, 18-20 Octombrie 2012
Criză financiară şi economică globală
   Încetinirea ritmului de creştere economică;
   Majorarea costului finanţării interne şi externe;
   Scăderea producţiei interne;
   Scăderea veniturilor salariale;
   Creşterea şomajului;
   Scăderea puterii de cumpărare;
   Deteriorarea calităţii vieţii;
    Încetinirea ritmului de creştere a produsului intern brut
o     reduceri de personal, reprezentând 10% din
totalul personalului de specialitate, adică peste 500
de bibliotecari dintr-un total de aproximativ 5000;

o     reduceri salariale care au însemnat şi pierderea
unor sporuri;

o      diminuarea    alocărilor bugetare         pentru
cheltuieli curente, ceea ce a afectat în principal
achiziţia de documente şi investiţiile în tehnologie.
Programul Internaţional
           Global Libraries,
dezvoltat de Fundaţia Bill & Melinda Gates

         şi devenit în România
    Programul Naţional Biblionet
1475 de biblioteci publice dotate tehnologic;
                     din care
1151 în mediul rural, adică 78%;

540 de biblioteci publice în curs de dotare
Îmbunătăţirea comunicării interne şi externe;

Consolidarea      formării      şi    dezvoltării
profesionale;
Creşterea capacităţii ANBPR de a deveni
partener strategic al autorităţilor publice;
Transmiterea de ştiri şi informaţii curente despre activitatea
                            ANBPR

    Site-ul şi blogul ANBPR;

    Buletinul informativ BiblioMagazin;

    Corespondenţa informativă

    Prezenţa în presa

    Materiale de prezentare personalizate
Promovarea de experienţe noi şi exemple de bune practici
                            Conferinţele Asociaţiei
„Biblionet - lumea în biblioteca ta” organizată de Fundaţia IREX şi ANBPR;
                                                     Bucureşti, 23 aprilie 2009;
„Dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Asociaţiei în contextul Programului
Biblionet” coorganizator Biblioteca Municipala Gheorgheni;
                                              Lacu-Roşu, 28-31octombrie 2009;
„e-aptitudini prin biblioteca publică”, coorganizator Biblioteca Jude țeană
Suceava;                                   Gura Humorului, 22-24 aprilie 2010;

„Biblioteca publică și dezvoltarea comunitară”, coorganizator Biblioteca
Județeană Braşov;                                        Braşov,21-23.10.2010;
Promovarea de experienţe noi şi exemple de bune practici
                 Conferinţele Asociaţiei

"Comisiile profesionale şi procesul de modernizare a bibliotecilor
publice" coorganizator Biblioteca Jude țeană Dolj;
                                      Craiova, 31 martie -1 aprilie 2011;
„Modele de voluntariat în biblioteca publică”, coorganizator Biblioteca
Județeană Maramureş                          Baia-Mare 12-14 mai 2011;

„Construim împreună forţa Asociaţiei”, coorganizator Biblioteca
Județeană Braşov                   Poiana Braşov, 20-21 octombrie 2011;
Promovarea de experienţe noi şi exemple de bune practici
                 Conferinţele Asociaţiei

„Impactul transformator al bibliotecii publice în comunitate”, coorganizator
Biblioteca Județeană Mureş
                                              Tg. Mureş, 26-28 aprilie 2012;

Conferinţa ProEdit – „Informaţia editorială pe circuitul edituri-biblioteci”,
organizatori UER şi ANBPR
                                              Sinaia, 29-30 septembrie 2012;

„Viitorul aparţine bibliotecilor în schimbare,” coorganizator Biblioteca
Județeană Brăila
                                                Brăila, 18-20 octombrie 2012;
Participarea cu intervenţii la reuniuni internaţionale

   Conferinţele IFLA, ediţiile: 2009; 2010; 2011; 2012;

   Congresul pentru e-incluziune de la Bruxelles: 2009;

    2010; 2011;

   Conferinţele ALA;

   Conferinţa “Pedalând pentru biblioteci”.
Comunicarea cu tinerii bibliotecari


 Şcoala de Vară pentru bibliotecari

Participarea cu comunicări în cadrul

            Conferinţelor
Optimizarea relaţiei cu filialele şi cu membrii acestora
    Cafenelele ANBPR

    Acţiuni realizate în colaborare cu filialele

    Vizite în filiale

    Participarea al Adunările generale pentru alegeri

     locale
Cooperarea cu alte organizaţii profesionale

Cu Asociaţia Bibliotecilor Americane în proiectul „Campania
pentru bibliotecile lumii”;


Cu Asociaţia Bibliotecilor din Moldova;


Cu Asociaţia Bibliotecilor din Italia în „Proiectul Te iubeşte
mama!
Cooperarea cu alte organizaţii profesionale

Colaborarea cu      Asociaţia Femeilor Române din Italia în
„Proiectul Te iubeşte mama! ”

 Colaborarea cu Asociaţia Bibliotecarilor din România în
proiectul„Campania pentru bibliotecile lumii”

Colaborarea    cu Centrul Mortenson pentru Programe
Internaţionale pentru Biblioteci, din cadrul Universităţii
Illinois, SUA
Concluzii
• Situaţia comunicării   interne şi externe în ANBPR s-a
îmbunătăţit;

•Bibliotecarii sunt mai informaţi şi mai conştienţi de rolul
Asociaţiei;

•Gradul de implicare a filialelor în acţiunile Asociaţiei a crescut;


•Există premise foarte bune pentru continuarea dezvoltării.
Asociaţia a devenit furnizor de formare profesională autorizat
CNFPA;

Organizează cursuri prin propriu Centru de Formare şi Dezvoltare
Profesională;

Activitatea centrului este coordonată de o persoană cu expertiză în
domeniu;

Deţine autorizare pentru trei programe de formare:
                  Calificare bibliotecar;
                 Perfecţionare bibliotecar;
Competenţe informatice -Dezvoltarea Serviciilor de Bibliotecă-DSB
Sunt în curs de autorizare două programe de formare:
       Marketingul Serviciilor de Bibliotecă;
       Advocacy pentru Biblioteci;
A fost admisă ca Academie de certificare a
competenţelor Microsoft ( 2012-2013) - Microsoft IT
Academy;

Lucrează cu specialişti în domeniu şi cu cei 12 formatori
proprii
A organizat trei cursuri pilot la care au participat 70 de
bibliotecari:
           Curs pilot DSB;
           Curs pilot Marketingul Serviciilor de Bibliotecă;
           Curs pilot Advocacy pentru Biblioteci;
A organizat cursuri de specialitate pentru 191 de bibliotecari:
           UNIMARC bibliografic;
           UNIMARC fişiere de autoritate;
           Statistică şi Evaluare;
           Marketingul Serviciilor de Bibliotecă
Au primit diplomă de calificare în meseria de
bibliotecar, studii medii, 21 de absolvenţi;

Au primit diplomă de absolvire în meseria de
bibliotecar, studii superioare, 53 de absolvenţi;

Au absolvit în anul 2012 modulul I de calificare 40
de absolvenţi
Direcţii de acţiune:
Obţinerea acordurilor de colaborare şi semnarea Protocoalelor de
Colaborare cu:
             Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional;
             Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;

Asociaţiile administraţiei publice locale:
           Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România
           Asociaţia Municipiilor din România
           Asociaţia Oraşelor din România
           Asociaţia Comunelor din România
Direcţii de acţiune
Pregătirea documentelor strategice:

   Strategia privind dezvoltarea bibliotecilor publice româneşti prin prisma
dezvoltării economiei bazate pe cunoaştere şi a comunicaţiilor electronice în
România pentru perioada 2014-2020;

    Planul de acţiuni comune ANBPR - Asociaţiile administraţiei publice
locale;

Proiectul “Principii şi norme de funcţionare a bibliotecilor publice”

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor înaintat MCPN
spre modificare şi legiferare.
ANBPR a reuşit să realizeze un canal de
comunicare cu principalele entităţi de
care depinde dezvoltarea bibliotecilor
publice şi a realizat documente care susţin
interesele de dezvoltare ale acestora.

More Related Content

What's hot

Ghidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publice
Ghidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publiceGhidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publice
Ghidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publiceDelia Pantea
 
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilor
Biblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilorBiblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilor
Biblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilorVasilica Victoria
 
Biblioteca în era digitală: tendințe și prognoze
Biblioteca în era digitală: tendințe și prognozeBiblioteca în era digitală: tendințe și prognoze
Biblioteca în era digitală: tendințe și prognozeCristina
 
Ghidul de utilizare a bibliotecii digitale
Ghidul de utilizare a bibliotecii digitaleGhidul de utilizare a bibliotecii digitale
Ghidul de utilizare a bibliotecii digitaleCorpodeanVlad2
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...
Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...
Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 

What's hot (20)

Ludmila Corghenci.
Ludmila Corghenci.Ludmila Corghenci.
Ludmila Corghenci.
 
Comunicat final Conferințe zonale 2017
Comunicat final Conferințe zonale 2017Comunicat final Conferințe zonale 2017
Comunicat final Conferințe zonale 2017
 
Ghidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publice
Ghidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publiceGhidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publice
Ghidul activitatilor de indrumar emetodica in bibliotecile publice
 
Conferinte zonale
Conferinte zonaleConferinte zonale
Conferinte zonale
 
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
 
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
 
Biblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilor
Biblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilorBiblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilor
Biblioteca publică  şi  comunitatea posibilităţi de consolidare a relaţiilor
 
Comunicat final „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
Comunicat final  „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017Comunicat final  „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
Comunicat final „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
 
Biblioteca în era digitală: tendințe și prognoze
Biblioteca în era digitală: tendințe și prognozeBiblioteca în era digitală: tendințe și prognoze
Biblioteca în era digitală: tendințe și prognoze
 
Elena Cociurca. STUDIU „BIBLIOTECA ŞCOLARĂ ÎN VIZIUNEA DIRECTORULUI INSTIT...
Elena Cociurca. STUDIU  „BIBLIOTECA ŞCOLARĂ ÎN  VIZIUNEA DIRECTORULUI  INSTIT...Elena Cociurca. STUDIU  „BIBLIOTECA ŞCOLARĂ ÎN  VIZIUNEA DIRECTORULUI  INSTIT...
Elena Cociurca. STUDIU „BIBLIOTECA ŞCOLARĂ ÎN VIZIUNEA DIRECTORULUI INSTIT...
 
Ghidul de utilizare a bibliotecii digitale
Ghidul de utilizare a bibliotecii digitaleGhidul de utilizare a bibliotecii digitale
Ghidul de utilizare a bibliotecii digitale
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
 
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
 
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
 
Rodica SOBIESKI-CAMERZAN. TRANSFORMĂM BIBLIOTECILE – TRANSFORMĂM COMUNITĂȚILE
Rodica SOBIESKI-CAMERZAN. TRANSFORMĂM BIBLIOTECILE –  TRANSFORMĂM COMUNITĂȚILERodica SOBIESKI-CAMERZAN. TRANSFORMĂM BIBLIOTECILE –  TRANSFORMĂM COMUNITĂȚILE
Rodica SOBIESKI-CAMERZAN. TRANSFORMĂM BIBLIOTECILE – TRANSFORMĂM COMUNITĂȚILE
 
Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...
Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...
Biblioteca publică și impactul asupra comunității: contribuții în sfere vital...
 
SOBIESKI-CAMERZAN, Rodica. Implementarea Proiectului LNSS: activități și real...
SOBIESKI-CAMERZAN, Rodica. Implementarea Proiectului LNSS: activități și real...SOBIESKI-CAMERZAN, Rodica. Implementarea Proiectului LNSS: activități și real...
SOBIESKI-CAMERZAN, Rodica. Implementarea Proiectului LNSS: activități și real...
 
Evan Tracz.
Evan Tracz.Evan Tracz.
Evan Tracz.
 
HARCONIŢA, Elena. Proiectul LNSS – factor important în adoptarea schimbărilor
HARCONIŢA, Elena. Proiectul LNSS – factor important în adoptarea schimbărilorHARCONIŢA, Elena. Proiectul LNSS – factor important în adoptarea schimbărilor
HARCONIŢA, Elena. Proiectul LNSS – factor important în adoptarea schimbărilor
 

Viewers also liked

2013 lecturiade cercuri_lectura
2013 lecturiade cercuri_lectura2013 lecturiade cercuri_lectura
2013 lecturiade cercuri_lecturaBaciu Ani
 
Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...
Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...
Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita
0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita
0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplitaAlex Leo
 
0 metodaexplozieistelare
0 metodaexplozieistelare0 metodaexplozieistelare
0 metodaexplozieistelareaammcc
 
Revista cdi nr 4-2013
Revista cdi   nr 4-2013Revista cdi   nr 4-2013
Revista cdi nr 4-2013Lucretia Birz
 
Comunicare limba romana cls ii
Comunicare limba romana cls iiComunicare limba romana cls ii
Comunicare limba romana cls iiomcf
 
Internetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilorInternetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilorLucretia Birz
 
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul AlbaElevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul AlbaLucretia Birz
 
Modalitati de dezvoltare a competentelor de lectura
Modalitati de dezvoltare a competentelor de lecturaModalitati de dezvoltare a competentelor de lectura
Modalitati de dezvoltare a competentelor de lecturaMaria
 
Cerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaCerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaMaria
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiVictoria Berdilo
 
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lecturăIdei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lecturăBibliotecaCreanga
 
Lectura,carte...încotro?
Lectura,carte...încotro?Lectura,carte...încotro?
Lectura,carte...încotro?Lucretia Birz
 
76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)Bianca Dotcos
 
Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)Pad Marius
 

Viewers also liked (18)

2013 lecturiade cercuri_lectura
2013 lecturiade cercuri_lectura2013 lecturiade cercuri_lectura
2013 lecturiade cercuri_lectura
 
Szonda Szabolcs
Szonda SzabolcsSzonda Szabolcs
Szonda Szabolcs
 
Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...
Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...
Genoveva SCOBIOALĂ. Forme şi metode noi de promovare a lecturii: continuitate...
 
0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita
0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita
0 dezvoltarea competentelor_de_lectura_sf._ilie_toplita
 
0 metodaexplozieistelare
0 metodaexplozieistelare0 metodaexplozieistelare
0 metodaexplozieistelare
 
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturiiTerapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
 
Revista cdi nr 4-2013
Revista cdi   nr 4-2013Revista cdi   nr 4-2013
Revista cdi nr 4-2013
 
Creativitatea0
Creativitatea0Creativitatea0
Creativitatea0
 
Comunicare limba romana cls ii
Comunicare limba romana cls iiComunicare limba romana cls ii
Comunicare limba romana cls ii
 
Internetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilorInternetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilor
 
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul AlbaElevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
 
Modalitati de dezvoltare a competentelor de lectura
Modalitati de dezvoltare a competentelor de lecturaModalitati de dezvoltare a competentelor de lectura
Modalitati de dezvoltare a competentelor de lectura
 
Cerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaCerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lectura
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
 
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lecturăIdei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
Idei inovative de atragere a copiilor la bibliotecă şi lectură
 
Lectura,carte...încotro?
Lectura,carte...încotro?Lectura,carte...încotro?
Lectura,carte...încotro?
 
76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)
 
Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)
 

Similar to Popa

Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Strategia abbpr&irex&mcsi
Strategia abbpr&irex&mcsiStrategia abbpr&irex&mcsi
Strategia abbpr&irex&mcsiClaudia Popescu
 
L. Corghenci
L. CorghenciL. Corghenci
L. CorghenciDIB ULIM
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...
Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...
Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaDIB ULIM
 
Construim impreuna viitorul asociatiei
Construim impreuna viitorul asociatieiConstruim impreuna viitorul asociatiei
Construim impreuna viitorul asociatieiBiblioteci Bihorene
 

Similar to Popa (20)

Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
 
Bilanturi conferinte zonale
Bilanturi  conferinte zonaleBilanturi  conferinte zonale
Bilanturi conferinte zonale
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
 
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
 
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
 
Strategia abbpr&irex&mcsi
Strategia abbpr&irex&mcsiStrategia abbpr&irex&mcsi
Strategia abbpr&irex&mcsi
 
L. Corghenci
L. CorghenciL. Corghenci
L. Corghenci
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...Biblioteca Municipală  „Eugeniu Coșeriu” Bălți:  de la succesul instituțional...
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți: de la succesul instituțional...
 
Animatie
AnimatieAnimatie
Animatie
 
Imaginea bibliotecii
Imaginea biblioteciiImaginea bibliotecii
Imaginea bibliotecii
 
Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...
Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...
Demersul formativ al Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova de la o...
 
Prezentare strategie
Prezentare strategiePrezentare strategie
Prezentare strategie
 
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
 
Direcţiile de dezvoltare ANBPR 2016-2020
Direcţiile de dezvoltare ANBPR 2016-2020Direcţiile de dezvoltare ANBPR 2016-2020
Direcţiile de dezvoltare ANBPR 2016-2020
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
 
Construim impreuna viitorul asociatiei
Construim impreuna viitorul asociatieiConstruim impreuna viitorul asociatiei
Construim impreuna viitorul asociatiei
 
Buletinul ABRM Nr.1(7)/2008
Buletinul ABRM Nr.1(7)/2008Buletinul ABRM Nr.1(7)/2008
Buletinul ABRM Nr.1(7)/2008
 
Apelul Forumului Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci
Apelul Forumului Managerilor din  Sistemul Național de BiblioteciApelul Forumului Managerilor din  Sistemul Național de Biblioteci
Apelul Forumului Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci
 
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
 

More from Corina Ciuraru (20)

Factorul X şi bibliotecile publice
Factorul X şi bibliotecile publiceFactorul X şi bibliotecile publice
Factorul X şi bibliotecile publice
 
Mituca
MitucaMituca
Mituca
 
Balas
BalasBalas
Balas
 
Dediu
DediuDediu
Dediu
 
Neagu
NeaguNeagu
Neagu
 
Anghelescu
AnghelescuAnghelescu
Anghelescu
 
Marinescu
MarinescuMarinescu
Marinescu
 
Manea
ManeaManea
Manea
 
Kleiner
KleinerKleiner
Kleiner
 
Gudana
GudanaGudana
Gudana
 
Campan
CampanCampan
Campan
 
Barbu
BarbuBarbu
Barbu
 
Pantea&Mirisan
Pantea&MirisanPantea&Mirisan
Pantea&Mirisan
 
Gabureac
GabureacGabureac
Gabureac
 
Matei
MateiMatei
Matei
 
Cretu
CretuCretu
Cretu
 
Olteanu
OlteanuOlteanu
Olteanu
 
Stanca&Florutau
Stanca&FlorutauStanca&Florutau
Stanca&Florutau
 
Badea&Dobrogeanu
Badea&DobrogeanuBadea&Dobrogeanu
Badea&Dobrogeanu
 
Dana Radulescu
Dana RadulescuDana Radulescu
Dana Radulescu
 

Popa

  • 1. Obiective strategice şi rezultate concrete DOINA POPA Preşedinte ANBPR Viitorul aparţine bibliotecilor în schimbare Brăila, 18-20 Octombrie 2012
  • 2. Criză financiară şi economică globală  Încetinirea ritmului de creştere economică;  Majorarea costului finanţării interne şi externe;  Scăderea producţiei interne;  Scăderea veniturilor salariale;  Creşterea şomajului;  Scăderea puterii de cumpărare;  Deteriorarea calităţii vieţii;  Încetinirea ritmului de creştere a produsului intern brut
  • 3. o reduceri de personal, reprezentând 10% din totalul personalului de specialitate, adică peste 500 de bibliotecari dintr-un total de aproximativ 5000; o reduceri salariale care au însemnat şi pierderea unor sporuri; o diminuarea alocărilor bugetare pentru cheltuieli curente, ceea ce a afectat în principal achiziţia de documente şi investiţiile în tehnologie.
  • 4. Programul Internaţional Global Libraries, dezvoltat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi devenit în România Programul Naţional Biblionet
  • 5. 1475 de biblioteci publice dotate tehnologic; din care 1151 în mediul rural, adică 78%; 540 de biblioteci publice în curs de dotare
  • 6. Îmbunătăţirea comunicării interne şi externe; Consolidarea formării şi dezvoltării profesionale; Creşterea capacităţii ANBPR de a deveni partener strategic al autorităţilor publice;
  • 7. Transmiterea de ştiri şi informaţii curente despre activitatea ANBPR  Site-ul şi blogul ANBPR;  Buletinul informativ BiblioMagazin;  Corespondenţa informativă  Prezenţa în presa  Materiale de prezentare personalizate
  • 8. Promovarea de experienţe noi şi exemple de bune practici Conferinţele Asociaţiei „Biblionet - lumea în biblioteca ta” organizată de Fundaţia IREX şi ANBPR; Bucureşti, 23 aprilie 2009; „Dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Asociaţiei în contextul Programului Biblionet” coorganizator Biblioteca Municipala Gheorgheni; Lacu-Roşu, 28-31octombrie 2009; „e-aptitudini prin biblioteca publică”, coorganizator Biblioteca Jude țeană Suceava; Gura Humorului, 22-24 aprilie 2010; „Biblioteca publică și dezvoltarea comunitară”, coorganizator Biblioteca Județeană Braşov; Braşov,21-23.10.2010;
  • 9. Promovarea de experienţe noi şi exemple de bune practici Conferinţele Asociaţiei "Comisiile profesionale şi procesul de modernizare a bibliotecilor publice" coorganizator Biblioteca Jude țeană Dolj; Craiova, 31 martie -1 aprilie 2011; „Modele de voluntariat în biblioteca publică”, coorganizator Biblioteca Județeană Maramureş Baia-Mare 12-14 mai 2011; „Construim împreună forţa Asociaţiei”, coorganizator Biblioteca Județeană Braşov Poiana Braşov, 20-21 octombrie 2011;
  • 10. Promovarea de experienţe noi şi exemple de bune practici Conferinţele Asociaţiei „Impactul transformator al bibliotecii publice în comunitate”, coorganizator Biblioteca Județeană Mureş Tg. Mureş, 26-28 aprilie 2012; Conferinţa ProEdit – „Informaţia editorială pe circuitul edituri-biblioteci”, organizatori UER şi ANBPR Sinaia, 29-30 septembrie 2012; „Viitorul aparţine bibliotecilor în schimbare,” coorganizator Biblioteca Județeană Brăila Brăila, 18-20 octombrie 2012;
  • 11. Participarea cu intervenţii la reuniuni internaţionale  Conferinţele IFLA, ediţiile: 2009; 2010; 2011; 2012;  Congresul pentru e-incluziune de la Bruxelles: 2009; 2010; 2011;  Conferinţele ALA;  Conferinţa “Pedalând pentru biblioteci”.
  • 12. Comunicarea cu tinerii bibliotecari Şcoala de Vară pentru bibliotecari Participarea cu comunicări în cadrul Conferinţelor
  • 13. Optimizarea relaţiei cu filialele şi cu membrii acestora  Cafenelele ANBPR  Acţiuni realizate în colaborare cu filialele  Vizite în filiale  Participarea al Adunările generale pentru alegeri locale
  • 14. Cooperarea cu alte organizaţii profesionale Cu Asociaţia Bibliotecilor Americane în proiectul „Campania pentru bibliotecile lumii”; Cu Asociaţia Bibliotecilor din Moldova; Cu Asociaţia Bibliotecilor din Italia în „Proiectul Te iubeşte mama!
  • 15. Cooperarea cu alte organizaţii profesionale Colaborarea cu Asociaţia Femeilor Române din Italia în „Proiectul Te iubeşte mama! ”  Colaborarea cu Asociaţia Bibliotecarilor din România în proiectul„Campania pentru bibliotecile lumii” Colaborarea cu Centrul Mortenson pentru Programe Internaţionale pentru Biblioteci, din cadrul Universităţii Illinois, SUA
  • 16. Concluzii • Situaţia comunicării interne şi externe în ANBPR s-a îmbunătăţit; •Bibliotecarii sunt mai informaţi şi mai conştienţi de rolul Asociaţiei; •Gradul de implicare a filialelor în acţiunile Asociaţiei a crescut; •Există premise foarte bune pentru continuarea dezvoltării.
  • 17. Asociaţia a devenit furnizor de formare profesională autorizat CNFPA; Organizează cursuri prin propriu Centru de Formare şi Dezvoltare Profesională; Activitatea centrului este coordonată de o persoană cu expertiză în domeniu; Deţine autorizare pentru trei programe de formare: Calificare bibliotecar; Perfecţionare bibliotecar; Competenţe informatice -Dezvoltarea Serviciilor de Bibliotecă-DSB
  • 18. Sunt în curs de autorizare două programe de formare: Marketingul Serviciilor de Bibliotecă; Advocacy pentru Biblioteci; A fost admisă ca Academie de certificare a competenţelor Microsoft ( 2012-2013) - Microsoft IT Academy; Lucrează cu specialişti în domeniu şi cu cei 12 formatori proprii
  • 19. A organizat trei cursuri pilot la care au participat 70 de bibliotecari: Curs pilot DSB; Curs pilot Marketingul Serviciilor de Bibliotecă; Curs pilot Advocacy pentru Biblioteci; A organizat cursuri de specialitate pentru 191 de bibliotecari: UNIMARC bibliografic; UNIMARC fişiere de autoritate; Statistică şi Evaluare; Marketingul Serviciilor de Bibliotecă
  • 20. Au primit diplomă de calificare în meseria de bibliotecar, studii medii, 21 de absolvenţi; Au primit diplomă de absolvire în meseria de bibliotecar, studii superioare, 53 de absolvenţi; Au absolvit în anul 2012 modulul I de calificare 40 de absolvenţi
  • 21. Direcţii de acţiune: Obţinerea acordurilor de colaborare şi semnarea Protocoalelor de Colaborare cu: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Asociaţiile administraţiei publice locale: Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România Asociaţia Municipiilor din România Asociaţia Oraşelor din România Asociaţia Comunelor din România
  • 22. Direcţii de acţiune Pregătirea documentelor strategice:  Strategia privind dezvoltarea bibliotecilor publice româneşti prin prisma dezvoltării economiei bazate pe cunoaştere şi a comunicaţiilor electronice în România pentru perioada 2014-2020;  Planul de acţiuni comune ANBPR - Asociaţiile administraţiei publice locale; Proiectul “Principii şi norme de funcţionare a bibliotecilor publice” Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor înaintat MCPN spre modificare şi legiferare.
  • 23. ANBPR a reuşit să realizeze un canal de comunicare cu principalele entităţi de care depinde dezvoltarea bibliotecilor publice şi a realizat documente care susţin interesele de dezvoltare ale acestora.