1. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BECLEAN
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR PROFESIONALE
NIVEL III
DOMENIUL: RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
CALIFICAREA: TEHNICIAN ECOLOG ŞI PROTECŢIA CALITĂŢII
MEDIULUI
PROF. POP AUREL
2010
2. 2
GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BECLEAN
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
TEMA PROIECTULUI
ALIMENTAŢIA ECOLOGICĂ
PROF. POP AUREL
2010
4. 4
ARGUMENT
Nutriţia a reprezentat dintotdeauna pentru specia umană un mijloc de influenţare a stării
de sănătate şi a evoluţiei sale biologice, problema alimentară fiind una dintre cele mai acute
probleme naţionale şi internaţionale, intrând în sfera preocupărilor cu caracter universal .
Între alimentaţie şi starea da sănătate se manifestă o interacţiune complexă, manifestată în
dublu sens : pe de o parte, alimentele determină starea de sănătate a individului prin calitatea lor
igienică şi nutriţionalaă, iar pe de altă parte, situaţia patologică şi fiziologică influenţează regimul
alimentar şi nivelul asimilabilităţii acestuia. Dincolo de riscurile pe care le prezintă lipsa valorii
igienice a produselor, a inocuităţii acestora, o altă sursă de subminare a sănătăţii indivizilor rezidă în
însuşi caracterul hranei consumate, în caracterul său mai mult sau mai puţin echilibrat, corect,
raţional.
În prezent a devenit evidentă necesitatea punerii la dispoziţia consumatorilor bunuri
alimentare sigure nu numai din punct de vedere igienic, dar şi biologic şi nutritiv, cu atât mai mult cu
cât studiile efectuate pe plan mondial au evidenţiat faptul că alimentaţia omului modern nu
corespunde noilor solicitări ale ambientului. Această situaţie se datorează faptului că, prin creşterea
ponderii populaţiei urbane (dependenţa de produsele industrializate), a crescut şi consumul de
alimente cu grad ridicat de prelucra tehnologică, conservate şi păstrate timp îndelungat, ceea ce
provoacă pierderi în nutrienţi esenţiali, în primul rând în vitamine. Un factor de risc deosebit îl
prezintă creşterea consumului de produse rafinate cu o înaltă densitate calorică (grăsimi, zahăr,
făinoase albe, băuturi alcoolice, etc.), practic lipsite de vitamine şi alţi compuşi activi din punct de
vedere ecologic.În acelaşi timp, omul actual este solicitat în mai mare măsură sub aspect intelectual,
este supus la o gamă extrem de variată de stresuri ; el trebuie să se adapteze la accentuarea poluării
mediului înconjurător, iar toate acestea necesita un aport mai mare de substanţe biologic active
pentru a neutraliza efectele negative ale acestor solicitări.
În aceste condiţii se impune formularea şi adoptarea practică a unor căi concrete de
realizare a unor produse alimentare echilibrate capabile să răspundă noilor cerinţe ale organismului
în funcţie de particularităţile fiecărui individ fără a conduce însă la extrema reprezentată de exces.
5. 5
1. SEMNIFICAŢIILE ALIMENTAŢIEI ECOLOGICE.
CALITATEA ECOLOGICĂ A PRODUSELOR ALIMENTARE
Noţiunea de alimentaţie ecologică, introdusă relativ recent în circuitul internaţional,
poseda profunde semnificaţii sanogenetice, trofice şi social economice.În linii generale alimentaţia
ecologică se referă la consumarea unor produse diversificate, curate, sănătoase, lipsite de reziduuri,
cu un conţinut ridicat în substanţe bioactive şi minerale şi de calitate superioară, care să contribuie la
nutriţia raţională fiziologică a organismului uman.
Întrucât omul modern se confruntă cu dezechilibre alimentare care influenţează în mod
dramatic mortalitatea (inclusiv în ţările industrializare unde proliferează bolile abundenţei), se
impune acordarea unei atenţii deosebite acelor bunuri alimentare care nu afectează starea de sănătate
a unei populaţii, indiferent de zona ecologică unde aceasta se găseşte.
În zilele noastre, stabilirea unei nutriţii corespunzătoare nu se poate realiza decât după
criterii ecologice, întrucât mediul ambiant natural, dar şi cel artificial, industrial, condiţionează
puternic alimentaţia, alături de condiţiile geografice, climatice şi etnice. Din acest punct de vedere
diferenţierile privind alimentaţia sunt foarte ample, atât pe zone ecologice globale cât şi în interiorul
unui teritoriu naţional.
În acest context sensul ecologic al alimentaţiei este privit prin prisma intervenţiei în
economia naturii, prin cultivarea plantelor şi creşterea animalelor într-un mediu înconjurător special,
ceea ce conduce la un anumit specific al nutriţiei umane.
Fig. 1. Alimente ecologice
Manipularea unor componente ale ecosistemelor a produs modificări ale însuşirilor
6. 6
biologice ale plantelor şi animalelor, rezultând de aici o diversificare a alimentelor de origine
animală şi vegetală.Cu timpul, biocenozele artificiale le-au susţinut pe cele naturale, amplificând
potenţial hrana populaţiei globului.
Rezolvarea problemei echilibrului nutriţional nu presupune numai acordul trebuinţe-aport,
ci impune în acelaşi timp îndeplinirea cerinţei ecologice a alimentaţiei şi convergenţa acesteia cu
factorii biotici toxici ai mediului ambiant. Astfel, degradarea mediului are adeseori o influenţă
directă, profundă asupra stării de nutriţie a ţărilor în curs de dezvoltare. Spre exemplu în regiunile cu
lemn de foc disponibil în cantitate mică, alimentele sunt insuficient fierte, fiind periculoase pentru
sănătate. Resursele piscicole sunt ameninţate cu degradarea, datorită administrării proaste, presiunii
demografice, contaminării apelor şi deturnării acestora către zonele urbane, în industrie şi
agricultură. Supraexploatarea rezervelor de peşte în multe regiuni ale lumii au epuizat rapid stocul
din această hrană, bogată în proteine, indispensabilă pentru milioane de locuitori.
De aceea, politicile alimentare şi nutriţionale se îmbină cu politicile ecologice, care
trebuie îndreptate cu precădere spre cauzele care afectează sănătatea şi nutriţia populaţiei. Din punct
de vedere ecologic, industria alimentară trebuie să se adapteze la nevoile fiziologice de hrană a
populaţiei, fabricând alimente echilibrate cantitativ şi calitativ. Substanţele folosite în gastronomia
alimentară trebuie alese cu deosebită atenţie în funcţie de cerinţele omului modern, dar opinia
generală este aceea că, pentru că alimentul să prezinte rezonanţe sanogenetice, în compoziţia sa nu
trebuie să intervină substanţe sintetice, aditivi chimici, lucru posibil prin utilizarea biotehnologiilor
alimentare.
Asigurarea unui mediu sănătos depinde de stilul de viaţă, în cadrul căruia trebuie
promovat în mod raţional de consum din punct de vedere ecologic. De aceea ţările dezvoltate îşi
reorientează în mod continuu modul de producţie şi consum, în vederea realizării obiectivelor
economice şi nutriţionale fără a dăuna ecologic alte naţiuni.
Proteinele animale corespunzătoare din punct de vedere ecologic pot fi furnizate utilizând
biotehnologiile şi pot fi introduse apoi în alimentaţia zilnică, aşa cum se procedează în Japonia.
Cultivarea bacteriilor şi algelor pe substraturi adecvate poate oferi proteine de o bună calitate, bogate
în enzima şi în vitamine din complexul D ; în acelaşi scop se pot folosi ciuperci producătoare de
proteine cu calităţi nutritive ridicate, care pot fi cultivate pe deşeuri ale industriei agroalimentare.
Promovarea bio produselor alimentare este strâns legată de dezvoltarea alternativă a
agriculturii, de alegere între 2 opţiuni : agricultura biologică, de artizanat, aplicată pe suprafeţe
reduse în mici ferme familiare, bazată numai pe îngrăşăminte organice, rotaţia culturilor şi soiurilor
7. 7
rezistente genetic la boli, dar fără pesticide, respectând agricultura ecologică, cu folosirea
îngrăşămintelor organo-minerale, a pesticidelor chimice şi biochimice şi altor tehnici specifice
aplicate în ferme industriale, cu o mare eficienţă economică.
Importanţa alimentaţiei ecologice constă, deci, în aceea că ea poate asigura nu numai
furnizarea bunurilor alimentare suficiente din punct de vedere cantitativ, dar şi o alimentaţie
raţională, echilibrată, în scopul menţinerii sănătăţii fizice şi psihice a organismului pentru a favoriza
procesul de evoluţie biologică a omului.
Fig. 2. Alimente ecologice
8. 8
2.ALIMENTELE ECOLOGICE
Alimentele ecologice, denumite şi organice sau biologice, sunt produse de origine
animală sau vegetală care au fost obţinute fără utilizarea substanţelor chimice precum pesticide sau
erbicide, fără adaosuri de substanţe sintetice la procesarea lor, nemodificate genetic şi care nu au fost
expuse iradierii. Beneficiile sunt deopotrivă pentru sănătatea consumatorului dar şi pentru mediul
înconjurător care nu are de suferit în urma proceselor tehnologice.……………………………..
Odată cu educarea populaţiei asupra stilului de viaţă şi conştientizarea importanţei unei
alimentaţii corecte pentru sănătatea organismului, noile produse ecologice au început să înlocuiască
o parte dintre cele convenţionale în dieta multor persoane. La noi în ţară, produsele ecologice nu sunt
chiar atât de populare precum în ţările occidentale, unde agricultorii şi comercianţii au prevederi
legale stricte iar consumatorii sunt siguri de ceea ce cumpără.………………………………………...
Se ştie că alimentaţia nesănătoasă, ce conţine aditivi, coloranţi, amelioratori şi alte tipuri
de E-uri este frecvent implicată în apariţia unor afecţiuni grave. Produsele ecologice sunt naturale şi
nu conţin E-uri, de aceea consumul alimentelor organice poate preveni boli grave precum cancerul
sau boli cardiovasculare.
Iată care sunt avantajele consumului de produse ecologice:
la producerea lor nu s-au folosit erbicide, pesticide, hormoni;
nu conţin aditivi sau alte substanţe chimice;
nu sunt modificate genetic;
produsele de origine animală nu conţin urme de antibiotice;
sunt produse sănătoase, lipsite de reziduuri toxice;
au un conţinut echilibrat de substanţe bioactive şi minerale;
impactul asupra mediului înconjurător este minim.
9. 9
Fig.3. Fructe ecologice
Fructele ecologice sunt mult mai sănătoase decât fructele pentru cultivarea cărora s-au folosit
pesticide. În plus, cantitatea de substanţe minerale şi vitamine este mult mai mare în cadrul fructelor
şi legumelor organice. Fructele şi legumele ecologice conţin cu 40% mai mulţi antioxidanţi decât
cele convenţionale. Folosirea de îngrăşăminte naturale şi nu chimice, pe bază de azot, face că
fructele şi legumele ecologice să conţină cantităţi mult mai mici de nitraţi, substanţe cunoscute cu
potenţial cancerigen.…...……………………………………………………………………………….
Fig. 4. Ouă şi produse lactate ecologice
Lactatele şi ouăle ecologice provin de la animale care au fost hrănite natural, cu plante
obţinute fără utilizarea de produse chimice. În plus, în lactatele normale se regăsesc urme de
antibiotice care se administrează animalelor. Acestea ajunse în corpul uman pot produce o serie de
perturbări ale metabolismului, pot declanşa alergii sau alte sensibilizări. Acestea nu se găsesc în
produsele lactate ecologice. Chiar dacă au un conţinut mai scăzut de proteine, acestea produse sunt
de calitate superioară şi sunt mai sănătoase.……………………………………………………...
10. 10
Produsele organice conţin cu minim 50% mai multe vitamine, minerale, enzime şi
fitoelemente comparativ cu acelea convenţionale. Cromul este un micronutrient deficitar în dieta
modernă şi se găseşte cu 78% mai mult în alimentele ecologice. Seleniul este un antioxidant puternic
care ne protejează de radicalii liberi şi are un nivel de concentrare în alimentele organice mai mare
de patru ori faţă de cele convenţionale. Calciul are biodisponibilitate cu 70% mai mare în alimentele
ecologice, iar litiu şi magneziu se găsesc de asemenea în cantităţi mult mai mari în aceste produse.
Dezavantajele produselor biologice sunt reprezentate în primul rând de preţul ridicat şi
gama destul de restrânsă de alimente ecologice. Preţurile crescute sunt consecinţe unei productivităţi
mai mici decât în cazul produselor ne-ecologice, tocmai din cauză că nu se folosesc stimulatori ai
creşterii, inginerie genetică, protejarea de dăunători cu pesticide şi erbicide, care au rolul de a creşte
producţia.
Alimentele ecologice capăta acest statut numai după ce unitatea în care sunt produse este
verificată şi autorizată. Aceste produse au un certificat de calitate şi poartă pe ambalaj sigla
organismului de certificare şi nu orice produs despre care se spune că este natural este şi ecologic. Pe
etichetă unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: numele şi adresa producătorului
sau prelucrătorului, denumirea produsului, inclusiv metodă de producţie ecologică utilizată, numele
şi marca organismului de inspecţie şi certificare. Chiar dacă deocamdată produsele ecologice îşi
găsesc cu greu loc pe masă romanului, în viitor ponderea lor va creşte printre alimentele consumate,
odată cu educarea populaţiei, cu creşterea nivelului de trăi şi cu susţinerea producătorilor care
produc ecologic.……………………………………………………………………………………....
Până când vom putea avea o dietă cu totul ecologică, este bine să ne asumăm lucrurile
simple şi care ne stau în putinţă în ceea ce priveşte alimentaţia, şi să încercăm să ne hrănim cât mai
sănătos cu produsele la care avem acces.
11. 11
3. LEGIFERAREA PRODUSELOR ALIMENTARE ECOLOGICE
În ultimii ani se pune din ce în ce mai mult problema producerii şi comercializării unor
produse agricole cultivate după tehnologii ecologice sau biologice. Aceasta cerinţă este legată de
faptul că în unele ţări, consumatorii solicită produse agroalimentare cât mai ieftine din punct de
vedere biochimic şi fiziologic, cât mai ‘curate’, cu o mai mare încărcătură de substanţe nutritive şi
bioactive. Promovarea acestor produse vizează satisfacerea exigenţelor unor grupe largi de
consumatori, diferiţi ca profesie, vârstă, sex, grad de cultură, venituri şi tradiţie, atât din punct de
vedere biologic cât şi sociocultural.
Tendinţa de a obţine produse vegetale ecologice, diversificate, curate, sănătoase,
nemodificate genetic, libere de dăunători şi boli, lipsite de reziduuri nocive, cu un conţinut ridicat în
substanţe nutritive şi bioactive, nepoluate apare ca fiind motivată puternic de imperativul asigurării
echilibrului nutriţional şi al inocuităţii, de necesitatea de a transforma alimentele în factori care
generează şi întreţin sănătatea organismului.
Produsele ecologice-componente ale ecosistemului- se cultivă având în vedere principiile
agriculturii ecologice sau biologice după sisteme şi metode de producţie reglate şi controlate, fără a
se folosi substanţe chimice de sinteză. Acesta produse sunt controlate şi certificate de un organism
special.În unele ţări, pentru a putea comercializa un produs ecologic, toţi operatorii, cultivatori şi
transformatori, trebuie să respecte un caiet de sarcini specifice, fiind în mod periodic controlaţi
asupra respectării metodelor de cultivare şi transformare. Produsele biologice sunt în acest mod
identificate prin referinţă la sistemul de control şi la menţiunea de ‘agricultura biologică’.
La nivelul UE şi al ţărilor componente există o serie de reglementari comunitare
aplicabile produselor agricole vegetale şi animale. Astfel, în Franţa, Ministerul Agriculturii a emis,
gestionarea şi fixarea condiţiilor de utilizare pentru marca AB (aflată în proprietatea sa) care permite
identificarea produselor brute sau transformate de natură biologică şi ecologică. Denumirea’eco’ sau
‘bio’ este rezervată numai produselor care în proporţie de 95% sunt obţinute sub tehnici biologice de
cultură.
Produsele biologice se comercializează în numeroase ţări, dar mai ales în Franţa, Olanda,
Italia, SUA, Cehia.În Franţa funcţionează peste 1800 magazine ‘bio’ şi peste 80 de pieţe en gross cu
o cifră de afaceri de 3 miliarde de franci, ceea ce reprezintă 0,4% din piaţa produselor alimentare.În
ultimii ani se manifestă tendinţa de dezvoltare a comerţului cu legume şi fructe bio. Produsele
rezultate din agricultură ecologică reprezintă componente ale ecosistemului care se comercializează
12. 12
în stare proaspătă sau transformate (conservate casnic şi industrial). Ele sunt obţinute conform
criteriilor ecologice după anumite metode de cultivare, fără utilizarea substanţelor chimice de
sinteză, fiind reglementate şi controlate periodic. Produsele pot purta denumirea de ecologice (‘eco’)
sau biologice (‘bio’), cu condiţia să obţină certificarea de la un organism guvernamental abilitat în
acest scop.
Fig.6. Etichete bio
În multe ţări industrializate există practică certificării ecologice a unei activităţi sau a
unui produs, care obligatorii trebuie înregistrat la oficiul mediului după ce a trecut prin mai multe
faze de verificare şi control din punct de vedere al posibilităţilor de poluare. În această operaţie sunt
implicate o serie de organisme şi ministere al căror aviz pentru certificarea ecologică este absolut
necesar. În Germania, de exemplu, se pune accentul pe elaborarea de noi tehnologii de protecţie cu
norme şi reglementări foarte precise, astfel, în martie 1993 a intrat în vigoare norma de protecţie
intitulată ‘produse suportabile pentru mediu’, care conţine pentru toate fazele din fabricaţia şi viaţa
unui produs-reglementările ce permit utilizarea şi în final reciclarea acestuia, fără a provoca
dăunarea mediului.
În Germania, Franţa, Anglia, certificarea ecologică se face la peste 3000 de produse care
au trecut examenul criteriilor de performanţă şi au fost declarate ‘curate’, adică nepoluate pentru
mediul ambiant. După avizarea favorabilă, marca poate fi reprezentată pe etichetă produsului, pe
care se înscriu date privind motivele pentru care produsul este considerat compatibil cu mediul
ambiant, arătând astfel că produsele ecologice poseda unele caracteristici specifice şi corespund unor
reguli stabilite anterior cu privire la producere, transformare şi condiţionare.
O atenţie deosebită se acorda denumirii de origine controlată-noţiune definitorie pentru
toate categoriile de produse horticole- care permite consumatorului să dispună de produse cu o
13. 13
identitate sigură atunci când însuşirile de calitate sunt fundamental legate de locul de origine şi
condiţiile ecologice ale producţiei. Mai ales pentru produsele vegetale ‘bio’ şi ‘eco’, apelaţia de
origine are o importanţă deosebită, deoarece este legată de mediul geografic, de factorii
pedoclimatici delimitaţi pe un anumit areal.
Fig.7. Produse ecologice de origine controlată
Conversia agriculturii clasice, convenţionale trebuie să se facă în mod treptat la început în
agricultură ecologică pe suprafeţe mari care să cuprindă şi zone şi microzone compacte libere de boli
şi dăunători şi numai după aceea în agricultură biologică, dacă aceasta cade de acord cu cerinţele,
consumurile de produse ale societăţii şi cu exigenţele economice. Demn de reţinut este faptul că nu
se pot produce vegetale ‘bio’ având în vedere numai criteriile de sanogeneza, respingând pe cele
strict alimentare, nutritive şi financiar-economice.
Obţinerea şi promovarea produselor ‘eco’ şi ‘bio’ este posibilă prin intermediul unei
politici coerentă şi de lungă durată, care să ţină seama de următoarele elemente :
Ansamblul interacţiunilor dintre tehnicile de cultură, mediu şi vegetaţia consumabilă,
Introducerea şi generalizarea tehnologiilor mai puţin poluante sau mai puţin poluante,
Promovarea metodelor operaţionale ce permit evaluarea calităţii produselor,
Controlul produselor de la producător până la consumator.
La comercializarea bioproduselor se impune cunoaşterea exactă a originilor, aria
geografică a terenului unde s-au cultivat şi componenta chimică a acestuia. Produsele trebuie să
provină dintr-o producţie ce se limitează la o tehnologie strict ecologică sau biologică, ce posedă
notorietate locală sau naţională şi care fac obiectul unei proceduri de recunoaştere de către
14. 14
factorii guvernamentali abilităţi în acest scop.
4. CONTROLUL ECOLOGIC AL PRODUSELOR
AGRO-ALIMENTARE
Un alt aspect esenţial al politicii de securitate alimentară îl constituie controlul eficient al
produselor obţinute agroindustrial, deoarece în circuitul economic se pot introduce produse de slabă
calitate, murdare, nesortate şi chiar poluate, care atentează la viaţă şi sănătatea consumatorului.
Cercetarea şi supravegherea unor asemenea produse este esenţială din punct de vedere igienic şi
medical, pentru a reduce şi elimina eventualele maladii rezultate din consumul lor.
În societăţile industriale, poluarea de către industria alimentară a aprovizionării cu
alimente a populaţiei presupune o specializare care prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.
Astfel, industria este capabilă de a produce majoritatea alimentelor cu un preţ cu mult mai
convenabil şi într-un timp mai scurt decât cei care le prepara, însă uneori, datorită condiţiilor
necorespunzătoare, statul, împreună cu organizaţiile nonguvernamentale, este dator să preia funcţia
de control care să garanteze maximum de prospeţime, compatibilitate şi igiena a produselor
comercializate en-gross sau en detail.
Controlul produselor de natură vegetală şi animală este efectuat diferit în statele lumii,
dar se bazează pe principii comune :
Existenţa unei legislaţii bine pusă la punct, obligatorie pentru toţi producătorii şi
comercianţii ;
Efectuarea controlului de către organele de stat abilitate ;
Autorizarea Poliţiei de a efectua controlul produselor fabricate şi comercializate ;
Colaborarea instanţelor de control cu consumatorii, institutele de cercetare şi
laboratoarele de analize fizice şi chimice ;
Protejarea consumatorului de eventualele daune provocate sănătăţii sale de substanţele
nocive existente în alimente, de înşelare sau derută ;
Autorizarea exclusiv pentru importul de produse agroalimentare ce corespunde
exigentelor igienice în vigoare.
Şi în ţara noastră, în vederea practicării unei industrii alimentare ecologice, s-a impus
introducerea licenţelor de fabricaţie la carne, lapte, conserve de peşte, legume, fructe, băuturi
răcoritoare şi vin, care obligă alinierea producătorilor la standardele internaţionale. Pe această cale,
agenţii economici sunt obligaţi să practice tehnologii moderne, nepoluante, sanogenice, cu
garantarea calităţii şi originalităţii produselor fabricate, evitându-se astfel produsele falsificate,
15. 15
degradate şi alterate, contrare cerinţelor pieţii şi normelor sanitare.
Licenţele de fabricaţie a produselor alimentare se acorda agenţilor economici de către
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin Direcţia de Politici Agroalimentare, care are
drept obiectiv, printre altele, supravegherea şi controlul activităţii producătorilor în domeniul
respectării normelor ecologice.
În această acţiune sunt angrenate Agenţia de supraveghere şi protecţia mediului şi Poliţia sanitar
veterinară.
Pe lângă Ministerul de Resort, un rol deosebit revine Ministerului Comerţului,
Ministerului Sănătăţii care, în colaborare cu asociaţiile patronale din industrie agro-alimentară,
trebuie să elaboreze strategia şi programele de producere, fabricare şi condiţionare a alimentelor,
acordă licenţele pentru import-export şi preia iniţiativele legislative în domeniu.
Controlul produselor se face prin Poliţia sanitară şi de medicină preventiva din Ministerul
Sănătăţii şi Poliţia sanitar veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. O
verigă importantă o reprezintă:
- Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Oficiile pentru protecţia
consumatorilor, care prin intermediul laboratoarelor Larex, efectuează analizele necesare asupra
produselor puse în vânzare, din import sau autohtone.
Calitatea produselor ecologice trebuie să fie conforme cu cele mai exigente norme sanitare şi de
calitate aprobate de U.E.Conform sistemelor ‘Hazard Analysis and Critical Control Points ‘
(H.A.C.C.P.) şi ‘Standard Sanitation Organisation Procedured’ (S.S.O.P.).
În România, legiferarea produselor alimentare ecologice este realizată prin ordonanţa de
urgenţă nr. 34/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.172 din data de 21.04.2000.
Conform acestui act normativ producţia ecologică, definită ca fiind obţinerea de produse
agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză are ca scop realizarea unor sisteme
agricole durabile, diversificate şi echilibrate care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea
consumatorilor.
Produsele ecologice obţinute pot fi etichetate corespunzător astfel încât prin conţinutul
etichetei cumpărătorul să fie informat că acestea au fost obţinute în conformitate cu metodele de
producţie ecologice prevăzute.
Eticheta produselor ecologice va indica în mod obligatoriu :
Numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului ;
Denumirea produsului inclusiv metodă de producţie ecologică utilizată ;
Numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare ;
16. 16
Condiţii de păstrare ;
Termenul minim de valabilitate
Interzicerea depozitarii în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse .
Etichetele vor cuprinde o siglă specifică produselor ecologice controlate.
Orice operator în acest domeniu trebuie să îşi înregistreze activitatea la Autoritatea
Naţională a Produselor Ecologice. Ordonanţa menţionată include un sistem de sancţiuni pentru
nerespectarea prevederilor sale.
Tendinţa accentuate a urbanizării în ţările în curs de dezvoltare, unde ritmul de concentrare
urban este dublu faţă de ţările industrializate, alături de alţi factori ridică problema dublării
capacităţilor de producţie agricolă şi alimentară şi a modernizării sistemului de distribuţie. Aceasta
presupune introducerea de modificări substanţiale în producţia agroalimentară, de a elabora
principiile unor sisteme naţionale şi internaţionale de aprovizionare.
Criteriile pentru perfecţionarea sistemului de alimentaţie pe plan naţional se pot rezuma la
următoarele :
Sistemul trebuie să dispună de cantităţi suficiente de alimente sănătoase şi nutritive, care
să corespundă necesitaţilor şi tradiţiilor naţionale ;
Sistemul trebuie să conserve cu grijă resursele naturale şi pentru generaţiile viitoare
prin strategii agroalimentare pe termen scurt, mediu şi lung ;
Sistemul trebuie să fie compatibil cu alte sisteme sociale şi economice, cu valorile
proprii ale unei societăţi umane.
În SUA şi în alte ţări dezvoltate aceste criterii funcţionează optim, ceea ce se
concretizează în productivitatea în creştere a sistemului agroalimentar, în marea varietate a ofertei şi
în faptul că alimentele au preţul de vânzare relativ scăzut. Consumatorii plătesc 17-20% din buget
pentru cheltuielile alimentare, comparativ cu ţările în dezvoltare (care aloca în acest sens peste 50%)
acesta fiind şi un indicator al gradului de civilizaţie.
Multitudinea aspectelor ce concura la realizarea unei alimentaţii suficiente şi raţionale se
corelează cu măsuri destinate ameliorării sănătăţii publice, care privesc în acelaşi timp starea
agriculturii şi modernizarea tehnologiilor, educaţia nutriţională a colectivităţilor şi conexiunile între
serviciile sociale cu implicaţii în sfera alimentaţiei şi nutriţiei.
17. 17
5. CONCLUZII
OMUL MODERN NU ARE O ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ !
CARE SUNT PROBLEMELE ?
Prima problemă pentru fiecare dintre noi o constituie modul în care hrana este produsă :
începând cu recoltarea timpurie, dar mai ales problemele legate de tratarea culturilor cu îngrăşăminte
chimice, pesticide, hormoni. Urmează apoi transportul, ambalarea, congelarea care duc la scăderea
calităţilor nutritive ale alimentelor. Acesta însă, este doar începutul.
A doua problemă în acest traseu al alimentelor este prelucrarea excesivă. Un minus serios
al civilizaţiei noastre este lipsa timpului şi comoditatea. Cumpărăm semifabricate, conserve,
mezeluri. Aceste produse au cantităţi mari de sare, grăsimi, conservanţi. Noi coacem, prăjim sau
supraîncălzim alimentele pentru a obţine felurile de mâncare pregătită. Este foarte adevărat că
bucătăria tradiţională românească este recunoscută ca fiind foarte gustoasă, dar aceste feluri de
mâncare se obţin după o preparare ce necesită fierbere sau prăjire. Ca rezultat, vitaminele,
mineralele, enzimele se pierd şi rămân calorii, sare, colesterol, grăsimi. O asemenea mâncare mai
necesita să fie şi digerata, transformată din bucăţi în substanţe nutritive microscopice, pentru a
pătrunde în sânge şi pentru a hrăni celulă.
Aşa apare o a treia problema, pentru că în aceste condiţii digerarea hranei reprezintă a treia
problema în alimentaţia omului modern. Procesul de digestie începe în gură, unde hrana trebuie
mestecată, mărunţită, îmbibata cu fermenţi, care încep să o descompună. Din păcate, noi nu
mestecam hrana suficient de bine, mâncând în grabă sau cu multă poftă. Digestia esenţială are loc în
stomac, unde hrana se descompune în elemente mai mici. Mulţi oameni suferă de indigestii, gastrite,
ulcere. Cu asemenea probleme se elimină insuficienţi acizi şi enzime pentru o descompunere
completă a hranei. Mai sunt şi alţi factori, care împiedică eliminarea acizilor şi a enzimelor:
alimentele bogate în grăsimi, bolile, medicamentele, cafeaua, alcoolul, ţigările. Apoi hrana ajunge în
intestinul subţire, care foloseşte pentru absorbţie nişte organe microscopice, numite vilozităţi.
Anume la acest nivel hrana este digerata definitiv, absorbită şi transmisă în sânge. Este un sistem
excepţional de sensibil, extrem de vulnerabil.
La acest nivel apare a patra problema. Aceste vilozităţi se distrug în urma acţiunii
factorilor nocivi şi nu se restabilesc fără o nutriţie adecvată. Ca rezultat, scade absorbţia, toate
celulele corpului nu mai primesc suficientă hrană şi starea generală de sănătate se înrăutăţeşte.
18. 18
Alimentaţia a jucat totdeauna un rol de prim ordin în viaţa omului. Calităţile şi defectele
acesteia influenţează în mod hotărâtor starea de sănătate. Ştiinţa modernă a nutriţiei nu face decât să
aprofundeze numeroasele fete ale legăturii fundamentale dintre om şi aliment. Metabolismul general
al organismului - deci totalitatea reacţiilor biochimice-isi are ca drept punct de plecare alimentele
ingerate.
19. 19
BIBLIOGRAFIE
1.” BAZELE ECOTEHNICII AGRICOLE”, B.MĂNESCU, ED. ASE, BUCUREŞTI, 2000
2.” CONTROLUL ECOLOGIC AL PRODUSELOR AGROALIMENTARE”, B.MĂNESCU, ÎN
TRIBUNĂ ECONOMICĂ, NR.49/DEC.1999
3.” PRODUSELE AGROALIMENTARE ECOLOGICE” I.MEDESAN, ÎN TRIBU7NA
ECONOMICĂ, NR.17/IAN.2001
4.” XXX-O.U.NR.34/2000 PUBL.ÎN M. OF. NR.172/21.04.2000 PRIVIND PRODUSELE
ALIMENTARE ECOLOGICE
