1. “Citește încet ce-a scris iubirea mută, cu harul ei, prin ochi, ea stă și ascultă… “ William Shakespeare Poveste eminesciană de iubire, in versuri și desene imaginate de:Maximoaia CameliaMutescu VoichițaMutescu AncuțaOproaia LarisaVerciuc Irina Clasa :a X-a C Profesor coordonator:Rotariu Maria

3. “Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere…” Mihai Eminescu

4. Luminat de luna plină, lacu-i ca o nestemată. Şi plutind în taina serii, doua lebede se arată. Stelele lucesc pe cer, norii tremură alene, Pe când El stă pe un mal, şi priveşte pe sub gene…

5. Şi pe când El cugeta, răsfoind gând după gând, Veronica suspina, printre sălcii rătăcind... Şi privirea îi căzu, dând papura la o parte. Pe - un băiat care ţinea pe genunchii lui o carte. „ El e” luna îi şopteşte, ascunzându-se într-un nor. Şi prin pieptul Veronicăi se perindă un fior…

6. El întinde mâna-i caldă şi îi spune chiar pe nume. „ Veronico, floare albastră, haide să fugim în lume!” Pletele-i întunecate şi le scutură pe spate, Fragedă-i ca o prinţesă, ochii-s două nestemate.

7. Tu, luceafăr blând pe ceruri, tu mă chemi dar nu ştii, oare? Că-s atât de ne-nsemnată, că-s o biată muritoare? Dacă vrei şi mă iubeşti, hai coboară pe pământ. Jur că îţi voi fi mireasă, pân’ m- or pune în mormânt.

8. Tu nu vrei să laşi pământul. Şi eu nu te pot opri… De-acum de-ale mele gânduri mai departe tu vei fi. S-o oblig să stea cu mine? Nu, din drumu-i n-aş opri-o. Chiar de inima mi-i frântă am să-i spun curat „Adio”.

9. Trecut-au anii rând pe rând, şi ani or să mai treacă, Căci fruntea Lui de gânduri plină, azi tot mai mult se-apleacă. Şi-n timp ce scrie, tot mai mult, şi tot mai rar se-arată, Ceilalţi îşi spun că e nebun când trec pe lângă poartă. Iar mai târziu când trupul rece căzut era pe carte L-au ridicat să-L ia de-acolo şi să-Lducă mai departe…

10. Ce greu un clopot mare sună, ce trist şi ce stingher Ce noapte-ntunecată vine, şi satu-i fără cer.

11. Şi dacă somnul nu mă fură „mai am un singur dor”. Cu „somnoroase păsărele” să mă ridic în zbor. „De ce să mori” trecând pe lume atâţia vor să moară. Şi „dintre sute de catarge” al tău ai vrut să piară? „Trecut-au anii”, Tu „te duci”, „O, mai rămâi,” rămâi, „Din valurile vremii”, Tu, nu-mi vii, „de ce nu-mi vii”?