Poesia

1. Mihai Eminescu
Luceafărul
A fostodată ca-npoveşti,
A fostca niciodată.
Dinrude mari împărăteşti,
O prea frumoasăfată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-ntoate cele,
Cum e Fecioaraîntre sfinţi
Şi luna între stele.
Dinumbra falnicelorbolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră,unde-ncolţ
Luceafărul aşteaptă.
Priveaîn zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îl vede azi,îl vede mâini,
Astfel dorinţa-igata;
El iar,privindde săptămâni,
Îi cade draga fată.

2. Cum eape coate-şi răzima
Visândale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cât de vius-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când eao să-i apară.
...
Şi pas cu pas pe urmaei
Alunecă-nodaie,
Ţesândcu recile-i scântei
O mreajăde văpaie.
Şi când în pat se-ntindedrept
Copilasăse culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geanadulce;
Şi din oglindăluminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari,bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.

3. Ea îl priveacuun surâs,
El tremura-noglindă,
Căci o urma adânc în vis
De sufletsăse prindă.
Iar ea vorbindcuel în somn,
Oftânddingreususpină:
- O, dulce-al nopţii meledomn,
De ce nu vii tu? Vină!
Cobori în jos,luceafărblând,
Alunecândpe-orază,
Pătrunde-ncasăşi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
El ascultatremurător,
Se aprindeamai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufundaîn mare;
Şi apa unde-aufostcăzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.
Uşor el trece ca pe prag

4. Pe margineaferestei
Şi ţine-nmânăun toiag
Încununatcu trestii.
Păreaun tânăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheienod
Pe umerele goale.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumoscu ochii vii
Ce scânteie-nafară.
- Dinsferamea venii cugreu
Ca să-ţi urmezchemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-meae marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privescde-aproape,
Am coborâtcu-al meusenin
Şi m-am născutdinape.
O, vin'!odorul meunespus,
Şi lumeata o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,

5. Iar tu să-mi fii mireasă.
Colo-npalate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-nocean
De tine os-asculte.
- O, eşti frumos,cumnuma-nvis
Un înger se arată,
Dară pe caleace-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străinla vorbăşi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eusuntvie,tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
...
Trecu o zi,trecură trei
Şi iarăşi,noaptea,vine
Luceafărul deasupraei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilordomn

6. De inim-oapucă:
- Cobori în jos,luceafărblând,
Alunecândpe-orază,
Pătrunde-ncasăşi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
Cum el dincer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe aroti
În locul unde piere;
În aerrumene văpăi
Se-ntindpe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chipse-ncheagă;
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Veneaplutindînadevăr
Scăldatîn focde soare.
Dinnegrugiulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine tristşi gânditor
Şi palide lafaţă;

7. Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fărăsaţ
Şi pline de-ntuneric.
- Dinsferamea venii cugreu
Ca să te-ascultş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin',odorul meunespus,
Şi lumeata o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O, vin',în părul tău bălai
S-anincununi de stele,
Pe-amele ceruri sărăsai
Mai mândră decâtele.
- O, eşti frumoscumnuma-nvis
Un demonse arată,
Dară pe caleace-ai deschis
N-oi merge niciodată!
Mă dor de crudul tău amor
A pieptuluimeucoarde,

8. Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privireatamă arde.
- Dar cum ai vreasă mă cobor?
Au nu-nţelegi tuoare,
Cum că eusunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?
- Nucaut vorbe pe ales,
Nici ştiucum aş începe -
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgescpe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritorca mine.
- Tu-mi cei chiar nemurireamea
În schimbpe-osărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubescde tare;
Da, mă voi naşte dinpăcat,
Primindoaltă lege;
Cu veciniciasuntlegat,
Ci voi să mă dezlege.

9. Şi se tot duce...S-atotdus.
De dragu-unei copile,
S-a ruptdinlocul lui de sus,
Pierindmai multe zile.
...
În vremeaastaCătălin,
Vicleancopil de casă,
Ce umple cupele cuvin
Mesenilorlamasă,
Un paj ce poartă pascu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat dinflori şi de pripas,
Dar îndrăzneţcu ochii,
Cu obrăjei cadoi bujori
De rumeni,bată-i vina,
Se furişeazăpânditor
PrivindlaCătălina.
Dar ce frumoasăse făcu
Şi mândră, arz-ofocul;
Ei, Cătălin,acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.

10. Şi-ntreacăto cuprinse lin
Într-unungherdegrabă.
- Da' ce vrei,mări Cătălin?
Ia du-t'de-ţi vezi de treabă.
- Ce voi?Aş vreasă nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.
- Dar nici nu ştiumăcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace,fugi departe -
O, de luceafărul dincer
M-a prinsun dor de moarte.
- Dacă nu ştii,ţi-aşarăta
Dinbob în bob amorul,
Ci numai nute mânia,
Ci stai cu binişorul.
Cum vânătoru-ntinde-ncrâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;
Şi ochii tăi nemişcători

11. Subochii mei rămâie...
De te înalţ de subsuori
Te-nalţădincălcâie;
Când faţamea se pleacă-njos,
În susrămâi cu faţa,
Să ne privimnesăţios
Şi dulce toată viaţa;
Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubireacunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.
Ea-l asculta pe copilaş
Uimităşi distrasă,
Şi ruşinosşi drăgălaş,
Mai nu vrea,mai se lasă,
Şi-i zice-ncet:- Încăde mic
Te cunoşteampe tine,
Şi guralivşi de nimic,
Te-ai potrivi cumine...
Dar un luceafăr,răsărit
Dinlinişteauitării,
Dă orizonnemărginit

12. Singurătăţii mării;
Şi tainicgenele le plec,
Căci mi le umple plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorindspre dânsul;
Luceşte c-unamor nespus,
Durereasă-mi alunge,
Dar se înalţă totmai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
Pătrunde tristcu raze reci
Dinlumeace-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-nveci
Va rămâneadeparte...
De-aceeazilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-sde-unfarmecsfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.
- Tu eşti copilă,astae...
Hai ş-omfugi în lume,
Doar ni s-orpierde urmele
Şi nu ne-orşti de nume,

13. Căci amândoi vomfi cuminţi,
Vomfi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
...
Porni luceafărul.Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâteaclipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cerde stele -
Păreaun fulgerne'ntrerupt
Rătăcitor prinele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejurde sine,
Vedea,ca-nziuaceadentâi,
Cum izvoraulumine;
Cum izvorândîl înconjor
Ca nişte mări,de-a-notul...
El zboară,gând purtat de dor,
Pân' piere totul,totul;

14. Căci unde-ajungenu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcăînzadar
Dingoluri a se naşte.
Nue nimicşi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
- De greul negrei vecinicii,
Părinte,mădezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-alumii scară-ntreagă;
O, cere-mi,Doamne, orice preţ
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvoreşti de vieţi
Şi dătător de moarte;
Reia-mi al nemuririinimb
Şi focul dinprivire,
Şi pentrutoate dă-mi în schimb
O oră de iubire...
Dinchaos, Doamne,-amapărut
Şi m-aş întoarce-nchaos...

15. Şi din repaosm-amnăscut,
Mi-e sete de repaos.
- Hyperion,ce dingenuni
Răsai c-o-ntreagălume,
Nucere semne şi minuni
Care n-auchipşi nume;
Tu vrei un omsă te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cutoţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
Ei numai doar durează-nvânt
Deşerte idealuri-
Când valuri aflăunmormânt,
Răsar în urmăvaluri;
Ei doar au stele cunoroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avemnici timp,nici loc
Şi nu cunoaştemmoarte.
Dinsânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-ncer
S-aprinde iarăşi soare;

16. Părândpe veci a răsări,
Dinurmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Iar tu, Hyperion,rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meudentâi-
Să-ţi dau înţelepciune?
Vrei să dauglas acelei guri,
Ca dup-aei cântare
Să se ia munţii cupăduri
Şi insulele-nmare?
Vrei poate-nfaptăsăarăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aşda pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.
Îţi dau catarg lângăcatarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-nlungşi marea-nlarg,
Dar moartea nuse poate...
Şi pentrucine vrei să mori?

17. Întoarce-te,te-ndreaptă
Spre-acel pământrătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.
...
În locul lui menitdincer
Hyperionse-ntoarse
Şi,ca şi-nziuaceade ieri,
Luminaşi-orevarsă.
Căci este sara-nasfinţit
Şi noapteao să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurânddinapă
Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările dincrânguri.
Subşirul lungde mândri tei
Şedeaudoi tineri singuri:
- O, lasă-mi capul meupe sân,
Iubito,săse culce
Subraza ochiului senin
Şi negrăitde dulce;
Cu farmecul luminii reci

18. Gândirile străbate-mi,
Revarsălinişte de veci
Pe noapteameade patimi.
Şi de asupramea rămâi
Durereameade-ocurmă,
Căci eşti iubireameadentâi
Şi visul meudinurmă.
Hyperionvedeade sus
Uimirea-nalor faţă:
Abiaun braţ pe gât i-apus
Şi ea l-aprinsîn braţe...
Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-adoi copii
Cu plete lungi,bălaie.
Ea, îmbătată de amor,
Ridicăochii.Vede
Luceafărul.Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:
- Cobori în jos,luceafărblând,
Alunecândpe-orază,
Pătrunde-ncodruşi în gând,

19. Norocu-mi luminează!
El tremurăca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzindsingurătăţi
De mişcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasăţie,chipde lut,
Dac-oi fi eu saualtul?
Trăindîn cercul vostrustrâmt
Norocul vă petrece,
Ci euîn lumeameamă simt
Nemuritorşi rece.