Documentul conține o serie de poezii și creații literare scrise de elevi pe teme diverse, în special despre toamnă, amintiri și sentimentul de apartenență. Fiecare scriere exprimă emoții și reflecții personale, de la dorul de copilărie la observații despre natura în schimbare. În plus, se evidențiază importanța scrisului ca formă de exprimare creativă și de conectare cu experiențele interioare.

1. Raze de lumină

2. Raze de lumină
2

3. Raze de lumină
3
A scris, a scris
Mult şi frumos,
Poezii despre viaţă.
Luceafărul său încă răsare,
Seara, pe bolta albastră.
Şi păsărelele alinta,
La ceasuri târzii, noaptea,
Şi luna o dezmierda duios
Cu vorbele dulci ca mierea.
Şi cu un codru tinerel
Vorbea, vorbea neîncetat.
Şi îi spune tot despre el,
Şi iarba-i ţinea loc de pat.
Şi România o iubea,
Cu poezii el a slăvit-o.
Istorioare vechi citea,
Şi ţara şi-a cinstit-o.
Şi-n urma sa, el a lăsat
Mare tezaur de poezie,
Cu pană şi cerneală a scris
Cuvinte şi versuri o mie.
Comoara sa, la noi se afla,
Se află în sufletul nostru.
Iubire, cultură și dor,
Îi mulţumim lui Eminescu!
Jigoreanu Maria, V A
Vers
O adiere de vânt,
Comoară de toamnă,
Bucurie-n inimă,
Magie-n cuvânt.
Ea cutremură-n vânt.
Aduce-n suflete toamnă.
Intră şi topeşte orice inimă
Al crăiesei cuvânt.
Robu Alexandra, VIII B

4. Raze de lumină
4
Călimara de argint
Sunt istovit, dar nu îmi este somn! De mult nu am
mai prins un cuvânt pe câmpul alb al unei pagini deschie în
faţa mea. Înmoi peniţa în călimara mea de multe ori ...
poate ... poate mai prind ceva în zbor de la muza mea. Sunt
prea istovit. Mă culc ... dezamăgit.
Mii de semne se întind în faţa mea, unele se
contureză în imagini miniaturale, altele în negre arabescuri.
Mâna mea, precum un fluture, ce încearcă să-şi ia
zborul se străduie să aşeze toate acestea, să le dea un sens, o formă ... Oare un
tablou? Dar cine le controlează? Cine aşterne aceste închipuiri neplăsmuite şi
gânduri negândite încă?
Tresar! Îmi cade perna şi mă trezesc. Sunt transpirat, mai obosit decât atunci
când m-am culcat, dar, ca hipnotizat, mă aşez la masa mea şi încep să scriu ... să
scriu. Încet, încet îmi vin în minte idei pe care abia reuşesc să le strunesc, să adun
recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În faţa mea parcă îmi zâmbeşte şi călimara, lucind în soare, reflectănd sclipiri
de argint.
Robu Alexandra, VIII B
Copilăria, un tablou de amintiri
Credeam în mine...
Oricând, oriunde
Prieteni aveam alături de mine.
Împreună făceam lucruri mărunte.
Luceafărul visurilor mele,
Aprindea scânteia jocului
Râdeam de lucrurile rele,
Înaintea norocului
Era copilărie….
Năstase Beatrice, VII A
Sima Alexia, IV A
Neacșu Ioana, VI A

5. Raze de lumină
5
Nuanțe - o lume deformată
Mă plimb pe străduțele lăturalnice ale cartierului doar
ca să văd exact lucrul de care voiam să scap: dezolanță.
Nu mă potrivesc aici, nu mă potrivesc nici dincolo...
Totul a fost împărțit în două grupe: cei care au puterea și cei
care nu au nimic. Deocamdată nu am fost repartizată
nicăieri. Mi-au lăsat nouă zile să aleg.
Toți adepții lui Ron sunt cei care îi batjocoresc pe cei diferiți. Nimeni nu
se aliază împotriva lor deoarece le e frică.
Chiar ieri cartierul a primit mâncare dintr-o sursă necunoscută, iar
adepții au atacat pentru a o lua.
Cam asta e ideea. Dacă nu te supui lor, rămâi pe dinafară. Dacă ai păreri
diferite, rămâi pe dinafară. Dacă nu faci ce zic ei, muști țărâna.
Mi-o imaginez pe mama ținându-mi o predică și spunându-mi că e foarte
dezamăgită de mine. Mi-ar spune că în trecut toți se supuneau puterii și că n-ar
mai trebui să stau pe gânduri.
Mama e o adeptă.
Însă știu că minte. Știu că în trecut au avut loc proteste și revolte, iar
adepții vor o comunitate uniformă, fără divergențe.
Eu nu vreau. Îmi continui plimbarea prin cartier și văd copii care aruncă
pietre într-un câine. Simt cum mă ia furia și i se aprind obrajii.
Merg spre ei și le smulg pietrele din mâini.
- Lăsați-l în pace! Credeți că dacă vă bateți joc de un biet animal sunteți
mai presus? Vă credeți mai buni dacât el? Credeți că dacă îl loviți o să aveți ce
mânca, o sa vă asculte cineva, o să primiți ceva? Se presupune că noi, cei care
nu suntem adepți, suntem diferiți, mai curajoși, mai inteligenți. Vreți să
deveniți versiuni stricate ale lor? Întreb arătând spre un afiș cu sloganul
adepților:” Uniformitate pentru umanitate.”Acum luați câinele, mergeți acasă
și-l îngrijiți cum puteți. S-a-nțeles?
- Da, spun copii cu părere de rău în glas.
Atunci realizez că am folosit cuvântul “noi” în mini-discursul meu
pentru cei care nu suntem adepți. Îmi smulg banderola roșie din jurul brațului
care atenționa că încă sunt indecisă. Nu sunt pentru uniformitate, mofturi sau
superficialitate. Nu sunt o adeptă. Sunt mai bună de atât. Sunt pentru nuanțe și
diversitate!
Costin Bianca, VII A

6. Raze de lumină
6
Clipe
La orizont se
vede soarele. Pare
nesemnificativ, dar
el este cauza
căldurii. În viteza
cu care merge
trenul, reuşesc să
zăresc un câmp plin cu flori de
maci. "Ce privelişte superbă!"
mă gândesc.
Clipele trec încet, sacadat.
În compartiment se află un
domn care poartă la mână un
ceas. În liniştea ce se lasă se
aude sunetul provocat de
mişcarea acelor. Număr
secundele şi mai arunc din când
în când o privire fugară pe
geam. Aceeaşi privelişte ne
înconjoară: lanuri de grâu şi pe
ici pe colo un câmp cu flori sau
câte o mică pădurice.
Timpul parcă stă în loc.
Secundele trec greu. Mai este
mult până la destinaţie.
Priveliştea de afară e de vis. Ah,
un vis...închid ochii şi mă las
purtată de liniştea ce mă
înconjoară.
Ciobanu Karina, VIII B
Barbu Tudor, IV A
Cântecul toamnei
De după deal lumina zboară
În raze galbene ca un tezaur.
Noaptea în luncă iar coboară
Și-nghite iar soarele de aur.
Adieri sporadice de vânt
Molcom zvon împrăștie în luncă.
Se-aude șoptind pe pământ
Ecoul toamnei. Acum e o nălucă.
De pe coastă vine miros de mir.
Se îmbracă via în struguri copți.
Pe întinsul luncii ca un patrafir,
Se scrie povestea unei nopți.
Candelabrele bolții se-aprind.
Luna, mireasa cerului, se-arată.
Straiele-i par codri de argint,
Iar iarba de omăt ca văl o poartă.
Maftei Briana-Ștefania, VII A

7. Raze de lumină
7
LANSARE DE CARTE
Micii scriitori din clasa a II- a D au reușit deja să lanseze la biblioteca
școlii primele lor “cărţi”. Puteţi găsi ȋn ele creaţii
literare cum ar fi: poezii, ghicitori, scurte
povestioare, chiar și rebusuri despre toamnă.
Iată cȃteva fragmente selectate:
“ E toamnă iar. Mă uit pe geam și un soare, nu
foarte prietenos, ȋmi face cu mȃna. Copacul din faţa
casei pare puţin speriat de ce i s-a ȋntȃmplat: toate
frunzele i s-au ȋngălbenit și au ȋnceput să se astearnă
pe jos. In bătaia firavă a vȃntului pare că-și tot
ȋnvȃrte crengile ȋn stȃnga și-n dreapta.”
(Dudău Alexia, Toamna)
“Carte scumpă, carte mică,
Te iubesc ca pe-o bunică!
Iţi sunt paginile toate
Chiar de Făt-Frumos umblate!
Carte scumpă orișicui,
Astăzi ce povești ne spui?”
( Muntenescu Gabriela, Cartea )
Pe insulă
Au fost odată ca niciodată trei frați. Ei au jucat la loterie și au câștigat o
croazieră. Au urcat pe vapor și au plecat.
Dar un angajat de la Loto și-a dat seama că s-a făcut o eroare, nu erau ei
câștigătorii. Au fost aruncați de pe vas.
- Ce o să ne facem acum?
- Exact... nu știu!
- Poate o să dormim aici!
Ei s-au gândit la o soluție. Au început să-și construiască lucruri. Fratele mai
mare și-a construit un nai. Fratele mijlociu a construit un joc, iar cel mic, o armă.
Într-o noapte au fost atacați de o panteră. Noroc de fratele cel mic, și-a folosit
arma și a omorât pantera. Așa au scăpat cu viață.
Iar dimineață a apărut din depărtare un vapor. Au fost salvați și au ajuns acasă.
Cei trei frați au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Sandu Mihnea, I C

8. Raze de lumină
8
Neacșu Ioana, VI A
Dor de cățelul meu, Bobiță
După ce m-am născut, am stat cu mami și tati acasă la bunici la Huși. Bunicii
mei aveau un cățel de rasă canish și era tare mic. Însă și eu eram la fel de mic și
părinții mei nu-l lăsau pe Bobiță la mine în cameră.
Când am mai crescut, am avut și eu voie să mă joc cu el. Mi-a devenit cel
mai bun prieten. Ne jucam împreună, îi dădeam de mâncare, îl mai trăgeam de
codiță, dar el niciodată nu mi-a făcut rău, pentru că era mic și cuminte. Mergeam
împreună afară și ne jucam.
Eu îi mai spuneam Calu. Așa îmi plăcea mie.
Când ne-am mutat la Vaslui a trebuit să mă despart de cel mai bun prieten și
să ne vedem doar când merg la mămaia și tătaia. Mi-aș fi dorit să poată să stea cu
mine, dar venea doar în vizită cu bunicii.
Într-o zi m-a sunat tătaia și mi-a spus că Bobiță s-a îmbolnăvit tare și că a
trebuit să îl ducă la un spital de căței din București.
Am plâns foarte mult și l-am certat pe tătaia, de ce a trebuit să-l ducă așa
departe.
Tătaia mi-a spus că numai la București este spital de căței, dar ar fi putut să-l
aducă și la Vaslui, pentru că știam eu pe tatăl unei colege de la grădiniță că este
doctor veterinar și ar fi putut el să-l facă bine.
A trecut mult timp de atunci și mie îmi este foarte dor de prietenul meu,
Bobiță.
Într-o zi mi-a venit o idee și l-am rugat pe unchiul meu care stă în București
să meargă la spitalul de căței să-mi spună ce face Bobiță. Așa am aflat, că acolo la
spital, Bobiță a găsit-o pe mămica lui și a rămas cu ea.
Îi înțeleg bucuria de a fi lângă mama sa, dar mie tot îmi este foarte dor de el
și chiar și acum plâng după Bobiță al meu.
Apetrei Liviu, I C
Știrbu Miruna, I C

9. Raze de lumină
9
Toamna
Toamna cu a ei albă frunte s-a lăsat peste sat. Noiembrie se
plimbă pe poteci lăcrimȃnd ȋn frunze ruginii arse de brumă.
Eram la bunici cȃnd a căzut negura bătrȃnă. Pădurea din
spatele casei și-a dezbrăcat haina verde și probează haina
ruginie a toamnei. Frunzele cad alene spre pămȃnt formȃnd un
covor multicolor. Cerul și-a schimbat veșmȃntul. Vȃntul suflă
aducȃnd nori cenușii.
Păsările călătoare ȋnnegresc cu zborul lor zarea. Pe
ramurile copacilor tot mai goi au rămas doar gălăgioasele
vrăbiuțe.
Toamna e zȃna belșugului. Pămȃntul ȋși dăruiește roadele.
Bunicul are hambarul ȋmbelșugat. Din nucul bătrȃn una cȃte una
cad nuci lemnoase ȋn cămăși zdrențuite. Ȋntr-un coș bunicul ȋmi
pregătise: mere ca focul, pere gălbui, prune brumate și gutui cu puf auriu. Am foarte
ȋncȃntată de darul bunicului.
Gȃzele plăpȃnde, amorțite de frig ȋși caută adăpost sub stratul gros de frunze
uscate. Ȋn pădurea posomorȃtă animalele ȋși caută vizuini călduroase pentru iarnă.
Vȃntul a adus primele picături de ploaie din norii plumburii. Am fugit ȋn casă.
Picăturle grele de ploaie loveau geamurile. Au urmat zile umede și reci care prevesteau
apropierea iernii.
Antochi Giulia, IV-a A
Cioburi de toamnă
Ar fi un covor, dacă iei fiecare frunză.
Ar fi un uragan, dacă iei fiecare pală de vânt.
Ar fi o ploaie, dacă iei fiecare ceață.
Ar fi o poveste, dacă iei fiecare viață.
Toamna ar fi o sticlă, dacă nu ar fi un pom.
Ar fi o cerneală căzută dintr-un nor.
Pomul e un om, iar sticla-i o cerneală,
Am pus niște cuvinte doar la încâlceală...
Costin Bianca Ioana, VII A
Neacșu Ioana, VI A

10. Raze de lumină
10
Darnica toamnăDarnica toamnăDarnica toamnă
Toamna ȋși desprinde straiele ȋn trei părți: septembrie, octombrie și noiembrie.
Ȋn zilele lunii septembrie ea a lăsat pe pămȃnt frunze, poleindu-le ȋn culori
naturale, de o rară frumusețe, ȋmprăștiindu-le ȋn desișul pădurii. Vȃntul pribegește ca
o albină prin atmosferă. Ceața ȋși lasă cȃte o picătură sentimentală ca semn că se
apropie iarna aprigă. Soarele ȋși mai ȋntinde din cȃnd ȋn cȃnd o rază fină ca de
mătase. Brazii mohorȃți vestesc că ȋn curȃnd va veni iarna. Unele viețuitoare ȋși
rostuiesc odihna, iar altele ȋși strȃng provizii.
Un urs rătăcit merge agale prin pădure căutȃndu-și un bȃrlog.
Țăranii ȋși strȃng recoltele muncite din primăvară, iar cămările
ȋncep să se umple de fructe aromate și legume gustoase. Ȋn vii
strugurii atȃrnă ca niște cercei uriași pe vițele cu frunze arămii.
Păsărelele speriate ȋși pregătesc bagajele de plecarea ȋn lunga
călătorie spre țările calde. Cȃte un văl de brumă argintie se
ȋntinde pe cȃmpul ruginiu.
Cȃteodată, ȋn vremea prȃnzului, se mai deapănă ca o amintire
din freamătul verii cȃte o luminiță blȃndă de căldură.
Sima Alexia-Elena, IV A
ToamnaToamnaToamna
Toamna cu galbeni conduri coboară dinspre munte.
Peste pajiștile adormite, trece-n taină mare, Zȃna Toamnă, cu alaiul ei de vȃnt,
de ploaie, de neguri. Zȃna smulge cu greu o rază de soare și o aruncă peste
luminișuri fără flori și singuraticele poieni.
Din ce ȋn ce mai mult, ploaia pune stăpȃnire pe lume.
Vȃntul vuiește printre brazi, către vale. Apele murmură printre stȃnci. Totul
pare pustiu. Brazii ȋși plȃng singurătatea unul pe
umărul celuilalt.
Munții țin pe umeri negura bătrȃnă.
Brazii și munții așteaptă iarna pentru a fi
ȋmbrăcați ȋn mantia argintie ȋn care să-și poată dormi
ȋn pace somnul tainic.
Barbu Tudor, IV A
Neacșu Ioana, VI A

11. Raze de lumină
11
S-a aurit ţara
Uite cum a trecut timpul şi suntem deja în luna octombrie.
Doamna Toamnă deja s-a aşezat comod în casa noastră primitoare, România. Şi-a aşezat
frumos lucrurile din desaga cu bogăţiile pe care ni le oferă în semn de mulţumire că am primit-o
la noi. Bineînţeles că ni le oferă treptat, ca să vadă dacă suntem gazdă bună.Ce-i drept, ne mai dă
şi când nu merităm, că aşa e ea, sufletistă.
Deja ne-a dăruit straie aurii de sărbătoare. Sărbătorim zi de zi lucruri minunate, cum ar fi
soarele, florile, familia. Îmbrăcată în aceste straie, ţara primeşte cu bucurie fructe pe alese.
Primeşte mere, pere, nuci , gutui, struguri, fructele pe care le mâncăm cu atâta încântare.
Bineînţeles, nu poate fi totul doar lapte şi miere. Frigul, pruncul Toamnei, nu este chiar aşa de
cuminte. Ne cam dă bătăi de cap, dar e copil, trebuie înţeles.
Darurile sunt trecătoare, se duc odată cu Toamna. Dar bucuria și farmecul ei rămân veșnic în
sufletul nostru.
Jigoreanu Maria
Clasa a V-a A
Un pui de lup se juca în pădure cu
prietenii săi. Micuțul lup se bucura de
ultimele clipe de căldura și de soare.
Știa de la părintii săi că după vară
vine toamna.
Nu înțelegea de ce toată lupimea se
întrista când venea toamna. Lui îi
plăcea. Putea sări în mormane de
frunze, avea la dispoziție o grămadă
de mere și nuci pe post de mingi, și se
putea tăvăli pe salteaua de ciuperci de
la poalele regilor stejari.
Vântul își mâna nervos caii prin
satele de frunze. Norii îi vegheau de
sus de pe cer, parcă înnegrindu-se de
furie. Puținele păsări rămase în pădure
zburau speriate.
Unul dintre lupi s-a oprit din joacă,
s-a uitat în sus și a văzut că lăncile
norilor, fulgerele, deja au început
lupta cu pământul.
Lupișorul nostru a observat că
șeful haitei norilor a început o luptă cu
cel al copacilor și cu cel al pământului.
Ploaia și vântul cel rece, pentru acei
mici pui de lup, nu erau altceva decât o
luptă între haita norilor și haita
copacilor. Au fugit la adăpost. Lupta
devenea tot mai crâncenă.
Furtuna, adică haita norilor, a învins
haita copacilor.
Puiul de lup a ieșit din ascunzătoare
și și-a spus:
- Deci așa e toamna! Haita lupilor
norilor se bate în continuu cu cea a
copacilor!
Neacșu Ioana, VI A

12. Raze de lumină
12
Regatul Zânei-Toamna
Atingerea toamnei a preschimbat peste noapte armonia specifică
verii.
Peisajul sobru și plin de tristețe domină natura într-un mod plăcut.
Pe cer, o armată zburătoare se îndreaptă spre țările calde - pleacă
păsările călătoare. Copacii, ca niște tovarăși îndurerați de plecarea
prietenelor lor din timpul verii, plâng cu lacrimi uscate, frunzele. Tot acest peisaj este
completat de nervozitatea vântului și de lacrimile chiar ale Celui-de-sus: plouă. Plantele
plâng și ele cu lacrimi firave: bruma. Toamna s-a folosit însă de tristețea copacilor
pentru a îmbrăca aleile în fel de fel de culori.
Gâzele încep să iasă de prin ascunzători, neștiind ce le așteaptă.
Până și ele simt tristețea din jurul lor, chiar dacă văd în lacrimile copacilor
doar niște frunze care le creează un adăpost cât de cât primitor.
Zâmbetul de copil însă alungă orice supărare și ieșirea copiilor de la
ore înviorează frunzele și le dă sens unora mai norocoase, care sunt
folosite de copii la școală și puse chiar la expoziție. Această selecție lasă
însă în urmă și mii de frunze disperate, care tot speră că, într-o zi, un
școlar le va lua de pe jos și le va ajuta să redevină ce au fost odată -
niște bogății ale naturii.
În tot acest peisaj, însă predomină o singură regină, care rânduiește
totul, Zâna-Toamna, o regină rea, dar corectă în felul ei...
Chiriac Laura-Florina, VI A
Inainte de începerea jocului, copilul
trebuia să recite o poezie. De fiecare dată se
încurca, iar versurile deveneau un plâns
amar.
Dar anul acesta se întamplase un lucru
bizar. Copilul, care trecea în clasa a patra, nu
mai voia să participe la joc. El sugera că
jocul acela era copilăresc și că el era, la cei
zece ani ai săi, matur.
A urcat încet scările și s-a dus în camera
lui. Acolo, pe pat, se afla o carte de povești.
Băiatul o luă și o așeză în dulap.
Când se întoarse, cartea căzu și se
deschise la o pagină cu o imagine sub care
scria “Castelul copilăriei”. Deodată, cartea
dispăru, împreună cu băiatul.
Se trezi într-o împărăție de nedescris.
Acolo, în poarta castelului se afla un
spiriduș supărat.
-De ce m-ai concediat? Ce am greșit?
Copilul se uită în spatele lui, apoi iar la
spiriduș, cu o privire uimită. Apoi îl întrebă:
-Cine ești?
-Paznicul copilăriei tale.Trebuia să te mai
păzesc șapte ani, dar tu ai renunțat la mine.
Spune-mi, de ce vrei să renunți la copilărie?
Băiatul muți. Spiridușul ii explică: cu cât
copiii renuntă mai repede la copilărie, cu atât
lumea aceea va dispărea mai repede.
Deodată, apăru un alt personaj,
maturitatea, care îi strigă spiridușului să
înceteze. Acest personaj îi explică băiatului
avantajele maturității. Spiridușul nu se lăsă
mai prejos și le spunse și el pe cele ale
copilăriei.
Băiatul era indecis. Nu știa pe cine să
aleagă, până când o carte imensă i se deschise
în fața ochilor. Copilul o ridică și îi citește
titlul: “Responsabilitățile unui adult”.
După ce o răsfoiește, o aruncă și fuge la
spiriduș. Spiridușul spune fericit:
- A ales copilăria!
Neacșu Ioana, VI A

13. Raze de lumină
13
Era o dimineață liniștită de toamnă. Copacii se legănau ȋncet ȋn
adierea vȃntului, iar frunzele cădeau domol pe covorul ruginiu. Ȋntr-o
scorbură dintr-un copac ca toți alții, trăia o veveriță.
Acea veveriță a fost cam leneșă toată vara și nu și-a adunat
provizii pentru iarnă, așadar acum trebuia să cutreiere potecile sumbre
și fără soare pentru a găsi și ea măcar două ghinde. Merse ea ce merse
ȋnfruntȃnd vȃntul cel nemilos și văzu o coajă verde cu țepi. Crezȃnd că
e o ghindă, fugi repede către ea. O singură problemă era: nu putea să
deschidă coaja.
Ȋncercă și ȋncercă, dar nimic, niciun rezultat. Nu-și dădu seama ȋnsă că deasupra ei se
afla un copac plin cu aceste coji țepoase care conțineau ȋnăuntru un miez dulce și proaspăt.
Vȃntul sulfa din ce ȋn ce mai tare, rȃurile cristaline erau ȋmpodobite cu mici poduri din
frunzele salcȃmilor. La un moment dat, pe covorul colorat se auzi cȃțiva pași grăbiți. Era un
vȃnător!
„Mă paște ghinionul!”, zise veverița indignată.
Fără a lua vreun „fruct țepos” o luă la fugă, dar tot nu scăpă de ochii ageri ai
vȃnătorului.
A fost o alergare acerbă pe lȃngă copacii vestejiți ai Măritei Toamne, dar veverița văzu
alt „fruct țepos”. Ȋl aruncă pe fața rece a pădurarului, iar el căzu pe frunzele moi de parcă ar fi
leșinat.
Atunci, fericită, veverița căută alte fructe gustoase prin frigul aspru al toamnei care se
instalase ȋn toată pădurea.
Porumboiu Matei, IV A
Pulbere de stele
Din marea gri ce ne acoperă,
Din ochii strălucitori ai uriașului ce zilnic ne
descoperă,
Cad liniștit și tainic firave mărgele,
O prețioasă pulbere de stele.
O ploaie albă ne cuprinde lin,
Un cântec de argint ne-mbracă cu senin....
Al stelelor veac ne pătrunde în suflet,
Minunea ni se coboară în cuget....
Murmur de liniște ne cucerește deplin,
Luceafărul ne privește senin....
Vătămanu George,V A
Neacșu Ioana, VI A
Vintilă-Boroda Maria, I C

14. Raze de lumină
14
Numele meu este culoare. Sunt o pagină gri aruncată în lume. O
poveste spusă tuturor și nespusă mie. Un joc de cuvinte,un joc de
trăiri,un joc de sentimente…
Scriu. Scrisul mi se lipește de trup ca o a doua ființă. E masca pe care
o port când mă aplec peste coala
inexpresivă ce, cu timpul, se umple cu
oftaturi. Deși, din exterior, pare
inofensivă, în interior este o ființă
complexă ce a încercat de multe ori să
mă domine, dar a sfârșit căzând în
propria-i capcană. Umplându-se foaia,
constat că sunt păpușarul tenace ce-și
aruncă în joc cuvântul-păpușă,
așteptând aplauzele unei lumi pe care nu o cunosc și care nu mă
cunoaște. Cuvântul devine astfel cel mai de încredere aliat și, în același
timp, cel mai perfid dușman pe care îl am în lupta cu masca, cu lumea, cu
mine… A te juca cu sensul e ca și cum te-ai juca cu focul. O mișcare
greșită, un cuvânt aruncat pe poziția nepotrivită la momentul nepotrivit
poate să năruie totul, transformându-l până și pe cel mai bun jucător în
cel mai anost meșteșugar al vorbei. În această luptă, pe care El a
declanșat-o, eu am avut ultimul cuvânt. Am reușit să îi învăț toate
trucurile, să-i cunosc toate fețele și să-i anticipez mișcările, empatizând
cu fiecare stare pe care o exprimă și transpunându-mă în fiecare sens pe
care părea să îl ascundă ca pe cea mai de preț comoară a sa.
Cuvântul e puterea…Eu sunt forța. Și asta pentru că l-am inventat și
din el am făcut seva ce îmi alimentează masca. Pentru că l-am îmblânzit
și l-am determinat să se ditrugă singur, prin multitudiea sa de încercări
de a distruge totul în jur. Pentru că am reușit să îi adopt atitudinea falsă
și să o folosesc împotriva lui. Pentru că eu l-am absorbit pe el și nu el pe
mine. Pentru toate acestea mă declar învingătoare, chiar dacă știu că se
va întoarce și nici de data aceasta nu vom fi aliați.
Iacob Raluca Teodora, VIII B
MascaMascaMasca…

15. Raze de lumină
15
Lumea mea
Sunt într-o lume ciudată. Înaintez cu teamă pe o cărare din
turtă dulce, apărută parcă din senin.
,,Oare chiar e din turtă dulce?”mă întreb eu, auzindu-mi
ecoul.
Mai merg eu şi zăresc copaci, flori...Dar nu orice fel de
copaci; erau copaci cu trunchiul din lemn dulce şi cu o coroană
mare din vată de zahăr.
-Alo! E cineva ? Heeeeeei! întreb eu, neprimind niciun
răspuns.
Văzând că nu e nimeni şi făcându-mi-se poftă, rup puţin
din coroana copacului, adică...din vata de zahăr.
,,Mmmm...căpşuni!”Apoi încerc să gust şi din trunchiul
copacului de ciocolată. Nu mică mi-a fost mirarea că, m-am
trezit dintr-o dată în faţa unui palat pe care scria: ,,Şcoala
copiilor fericiţi”.
,, E imposibil! Visez! Oare aceasta este şcoala unde mi-a spus mama că mă va înscrie?
Şi eu care credeam c-o să mă plictisesc în oraşul acesta; dar m-am înşelat! spun eu, uitându-
mă mirată în jur.
Înaintez, fiind nerăbdătoare de ceea ce voi descoperi mai apoi. Cărarea din turtă dulce
s-a shimbat într-una din bomboane de caramel, vanilie, lapte; căci...nici ele n-au scăpat
negustate. Peisajul din jurul meu se schimba rapid, în imagini ameţitoare. Nu mai sunt pe
cărare; sunt pe o pajişte, pe o pajişte din...fistic! ce lume extraordinară! Nu vreau să mai
plec de aici! În faţa mea apăru o căsuţă cu acoperişul din zahăr caramelizat, cu pereţii din
bomboane gigant, un jeleu pentru uşă, iar bastonaşe acadele pentru gard. Bat la uşă, dar nu
răspunde nimeni. Intru cu precauţie şi, o lumină puternică mă făcu să clipesc. Când am
deschis ochii, o masă plină de bucate, un pat moale, pufos şi...bineînţeles confortabil. Mă
aşez pe pat şi adorm...
Deodată aud uşa. Mă trezesc brusc.
-Ce faci, Andreea? Te-ai trezit? întreabă mama.
Văd cum totul în jurul meu este schimbat. Sunt în camera
mea.
-Casa şi...zahărul...şi dulciurile. Au dispărut. Nuuuu! strig
eu dezamăgită.
-Ce dulciuri, Andreea?
-Of, mamă! Nu-nţelegi! Lumea mea din dulciuri! Am
visat că eram într-o lume plină de dulciuri, mamă!
-Vezi dacă-ai mâncat toate bomboanele din dulap? Of,
fata mea!
-Dar, casa...casa mea!
A fost doar un vis...un vis frumos de copil.
Dărângă Emanuela, IV DRusu David, I C
Bordeianu Tudor, I C

16. Raze de lumină
16
Iarna ȋși ȋncepe cȃntecul cu o
adiere liniștitoare. Natura se ascunde
după o ramură ȋnghețată și suspină din
cauza frigului. Nemărginitul templu
alb, ȋncarcă atmosfera de splendoare.
Copacii, ca niște soldați tăcuți, triști ȋși
exprimă singurătatea. Fulgii se aștern
pe case, punȃndu-și mănuși de puf,
jucȃndu-se de-a prinselea prin aer.
Cerul este agățat ca un imens
policandru ȋncununat cu stelute. Brazii
cei tineri dau drumul la lumină șoptind
cȃte-o veste bună. Ȋmpodobiți cu nea,
se leagănă ȋn văzduh lin. Stelele de
sclipici ȋmpletesc un felinar ajutate de
gerul care-l decorează cu flori de
gheață. O ploaie de fluturași de argint
vestea apropierea gerului.
O tăcere domnea după nori și se
ascundea ȋn codrul adȃnc. Era ȋmbrăcat
ȋntr-o mantie de mătase, o perdea
groasă, cu peticele de sclipici.
Pentru o clipă vȃntul ȋși trăgea
sufletul.
Ȋnserarea umbrește cerul oțelit,
iar peste noapte, apa deveni pod de
gheață.
Fulgii cristalini amplifică magia
iernii.
Sima Alexia-Elena, IV-a
De prin meleaguri amorţite de ger, iarna se apropie de plaiurile
noastre înflăcărate.
Copacii trosnesc, aruncând în zare fiori de groază. Cerul înstelat pare
acoperit de un strat gros de gheaţă ce se topeşte cu fiecare faptă bună făcută.
Spiritul sărbătorilor, poveştile cu tâlc ale bătrânilor, mirosul bradului veşnic
verde transformă aerul rece şi soarele palid în două elemente în perfect echilibru.
Nerăbdarea copiilor ce îl aşteaptă pe cel mai bun moş, Moş Crăciun, mă face sa
înţeleg care e adevăratul sentiment de bucurie.
Zămbetele celor ce primesc reaprind focul bunătăţii din
sufletul celor ce dăruiesc.
Să stai la pieptul mamei şi să asculţi poveştile
bunicii e cu adevărat minunat. Mama e ca o rază
magică de soare.
Frigul iernii ne aduce mai aproape unii de
ceilalţi.
Jigoreanu Maria, V A
Neacșu Ioana, VI A
Neacșu Ioana, VI A

17. Raze de lumină
17
1939- Ȋn luna veverițelor
Era o zi frumoasă ȋn Vanglia. Veverița Țuțuș s-a hotărȃt să
strȃngă alune cu prietenul său, Pufosul.
─Salut, prietene! Ce mai faci?
─Bine! M-am pregătit de plecare.
Au plecat ȋmpreună vorbind diverse lucruri.
─Ai citit ziarul de astăzi?
─Nu. N-am avut timp.
─Țara noastră, Vanglia, a declarat război Vevermaniei! Urmează al doilea război
veverițian!
─Sperăm să nu vină vevernaziștii pe aceste meleaguri.
Și atunci au apărut ȋn fața lor ȋn jur de cinci sute de
soldați venglezi, conduși de generalul Veverilă.
─ Bună ziua, domnule general! Ne puteți spune unde
este paradisul alunelor?
─ Mergeți trei sute de sărituri ȋnainte, două sute la
dreapta și ați ajuns!
─ Mulțumim!
Veverițele au găsit paradisul alunelor, ba mai mult,
Pufosul a găsit chiar aluna de aur.
Alexandru Amitricioaei, IV A
Este iarnă.
Zăpada a acoperit furioasă toată
pădurea. Veverița s-a adăpostit ȋn
scorbură ronțăind timid alunele
adunate. Albert Lupul calcula posibilele
șanse de lapoviță. Leonardo di Ursul
repeta cascadoriile pentru filmul
„Titanic”, ȋnainte ca omătul să acopere
sala de repetiții ȋn care stătea.
Potecile străjuite de colibe ninse
erau acum pustii. Ludwing von Bufniță
zbura printre arbuști și jnepen
ȋncercȃnd să se inspire pentru a
compune „Simfonia a X-a”. Cȃteva
broaște dintr-o grotă din apropiere
jucau poker. Cȃștigătorul primea
douăzeci de milioane de muște sterline.
Peste rȃul de lȃngă grota broaștelor,
viezurele ȋși deschise propriul
restaurant italian de trei stele Michelin
și toată lumea s-a ȋngrămădit la el.
Ȋn concluzie, natura era liniștită
chiar dacă iarna cea geroasă a acoperit
codrul mereu verde și binedispus!
Porumboiu Matei, IV A
Talpalaru Ema, I C

18. Raze de lumină
18
Silivenschi Bianca, IV A
Se lasă seara, fulgii cad ușor pe
jos și țes un covoraș argintiu.
Acoperișurile caselor par învelite în
spumă de lapte. Copacii par niște
acadele uriașe.
Eu, stau lipită de geam, cu ochii
la derdeluș, doar, doar, să văd sania
moșului trasă de reni.
În casă, agitație mare. Mama
pregătește bunătăți,sora mea face
fursecuri în diferite forme și încălzește
lapte pentru moșul.
Bradul e făcut. Casa strălucește
de luminițe.
Totul e pregătit doar moșul se lasă
așteptat. În seara aceasta am hotărât să
îl aștept.
Stele strălucesc pe cer și
luminează orașul nostru.
Copiii au pornit pe la uși cu
colindatul și am plecat și eu la
colindat.
La întoarcerea acasă sunt convinsă
că vreau să îl aștept
pe moșul, să îl
servesc chiar eu cu
lapte și prăjituri, să
îl întreb cum sunt
ceilalți copii de pe
planetă și dacă a
fost deja la prietenii mei. Aș mai fi
vrut să îi arăt camera mea, însă mama
mă strigă să mă pregătesc de
culcare.Îmi iau pijamalele cu ochii
țintă pe brad. Timpul trece și încep să
cred că în loc de Moș Crăciun vine
Moș Ene pe la gene. Abia îmi mai pot
ține ochii deschiși. Oare îl văd pe
moșul?
În casă se aud colinde. E
dimineață și toată lumea forfotește prin
casă. Alerg la brad. Cadourile mă
așteaptă. Mă gandesc…iar l-am ratat
pe moșul.
Pușcașu Iarina, I C
A fost odată un regat alb, plin de
bucurie și seninătate.
Sursa lui de bucurie era Crăciunul,
cu darurile lui valoroase și comoara lui
albă.
Poarta spre acest tărâm este bradul,
cu cetina lui veșnic verde și mireasmă
misterioasă, cu strălucirea și farmecul
său.
Regatul acesta dăinuie și astăzi, iar
veșnicia lui este dată de bucuria copiilor
care vor aștepta mereu ca porțile sale să
se deschidă.
Vătămanu George-Daniel, V A
Regatul bucuriei

19. Raze de lumină
19
Iarna în Paint
A sosit iarna. Se apropie deja Crăciunul. Frigul mă pătrunde, vântul îmi bate în
față, însă pământul este rece și gol. Zăpada lipsește, n-am avut anul acesta niciun strat,
unul subțire măcar. A fost într-o zi o scurtă ninsoare, dar fulgii erau plini de apă și se
topeau la contactul cu pământul.
Am deschis laptopul și am început să desenez iarna în Paint, o iarnă pe care mi-o
doresc. Pământul este acum acoperit cu o plapumă albă de nea. Am luat sania și m-am
dus la derdeluș. Ce bucurie! Am întâlnit mulți prieteni care erau la fel de fericiți ca și
mine. Am construit împreună un om mare de zăpadă. I-am pus nas dintr-un triunghi
portocaliu și o oală dintr-un dreptunghi roșu. Am pus trei triunghiuri, unul peste altul, și
am făcut un brad. Am umplut totul cu culoare, folosind ,,găletușa”. Am salvat desenul.
Eram emoționată pentru că seara trebuia să vină Moș Crăciun. Am adormit la
gândul că moșul nu mai vine pentru că nu are zăpadă pentru sanie. Dimineață m-am
trezit în sclipirea instalației din brad și...
surpriză! Sub pom moșul lăsase multe cadouri.
Am alergat la fereastră și surpriza
devenise mai mare pentru că, pe pământ, se
așternuse un strat subțire de zăpadă. Fulgii pufoși
roiau prin aerul înghețat.
În sfârșit venise iarna adevărată, nu era
doar în Paint.
Știrbu Miruna Ștefania, I C
Într-o zi frumoasă de toamnă, am mers să mă plimb prin parc. M-am aşezat pe o bancă
şi am privit cum frunzele dansau prin aer, iar apoi, într-un ultim acord de mandolină, se
aşterneau tăcute, îngroşând covorul auriu.
Eram atât de fericit! Priveam în depărtare şi încercam să-mi imaginez visul pe care l-
am avut întotdeauna: să construiesc un oraş al bucuriei, unde toţi oamenii să zâmbească, să se
iubească şi unde aş aduce să trăiască toţi copiii necăjiţi din lume. Mi-aş dori să nu mai fie copii
bolnavi sau copii care să nu ştie gustul unei prăjituri...copii fără părinţi sau fără o casă...copii
fără un trai decent, fără să ştie cum este să mergi la şcoală unde să înveţi atâtea lucruri! Mi-aş
dori ca într-o astfel de lume, plină de lumină şi culoare să devenim toţi mai buni, mai grijulii,
mai atenţi la nevoile celorlalţi.
Mi-ar plăcea să construiesc o şcoală unde copiii să înveţe tot
ceea ce doresc ei şi să devină înţelepţi. Îmi imaginez un club sportiv
în care copiii să practice sporturi pentru sănătatea lor. În centrul
oraşului aş construi cel mai mare parc de distracţii, o Grădină
Zoologică cu multe animale de care copiii să aibă grijă.
Când voi fi mare mi-ar plăcea să devin arhitect şi toate aceste
lucruri să le construiesc pentru ca oamenii să fie fericiţi, să nu existe
războaie, să fie pace, flori şi copii fericiţi!
Grosu Cosmin, IV D
Copilărie-tărâm de vis

20. Raze de lumină
20
O furnică minusculă a hotărât într-o bună zi că nu mai poate rămâne
una dintre cele mai mici făpturi din lume. O fascina tot ce era mare și
puternic, ființele la care abia putea ajunge cu privirea. Așa că, într-o zi, a
părăsit liniștea mușuroiului, plecând în căutarea celei mai puternice
vietăți din țara sa.
A căutat urma lupului, pe care îl admira pentru puterea și
rapiditatea sa, dar pădurea i-a șoptit că acesta e un animal foarte fioros și
că ar fi bine să se ferească de el. A alergat apoi la iepure, pe care îl credea
frumos și iute, dar iarba înaltă a avertizat-o că e o vietate fricoasă, care se
teme până și de umbra sa. Dezamăgită, s-a avântat până la bârlogul
ursului bâtrân care o impresionase mereu prin forța și înțelepciunea sa. I-
ar fi plăcut să fie ca el! Insă copacii scorțuroși au atenționat-o că acesta e un animal morocănos și că
toate animalele fug de el.
Tristă și dezorientată, furnica a părăsit pădurea, îndreptându-se spre inima muntelui. Acolo a
descoperit o altă pădure deasă și fioroasă. Și-a spus că aici ar trebui să o găsească pe cea mai puternică
vietate din țara sa! A zărit printre copaci un zimbru! Trebuia să-i vorbească! Era atât de mare încât
furnicii i-a trebuit o zi pentru a ajunge pe fruntea lui. După ce i-a ascultat povestea, zimbrul s-a încruntat
și i-a spus:
-Ai bătut atâta drum degeaba. Să fii puternic nu înseamnă doar să fii mare. Tu ești mică, dar
rapidă și harnică, te poți strecura oriunde. Folosește-ți calitățile și poți deveni și tu una dintre cele mai
puternice vietăți din lume!
Vătămanu George Daniel
Clasa a V-a A
Bucurie nocturnă
Te întâlnesc pentru o clipă în vis,
Colorat luminez nocturna feerie,
Tu mă primești cald cu un surâs,
Cine ești? Îmi spune a ta privire.
Sunt un fluture venit din amintire,
Nu cocon din gogoașă de mătasă,
Nici uscat în insectar de nemurire.
Vin să-ți spun: Viața e frumoasă!
Vreau să-ți cânt pentru eternitate,
Pe aripile de dor un tril de iubire,
Ofer miresme de flori cutreierate,
Să te întinerească iar. Ce fericire!
Maftei Briana-Ștefania, VII A
Rusu David, IC

21. Raze de lumină
21
-Așa, pământenii, la fiecare 365
de zile, sărbătoreau trecerea unui an.
Dar după cum stiți, copii, ei aveau
împărțit anul în mai multe luni,
douăsprezece la număr, iar fiecare își
însemna ziua de naștere, serbând-o.
Dar v-am zis asta ca fapt divers. Noi
acum abordăm altfel trecerea
timpului, nu ne însemnăm zile, luni
sau ani. Asta ajută la eliminarea
stresului și la concentrarea pe
lucrurile importante precum evoluția.
Totul stă în evoluție. Fără ea, poate,
am ajunge ca strămoșii nostri și vom
muri din cauza meteoriților. Dar după
cum stiți, Ducalion a reușit să
formeze un scut de protecție în jurul
stației, așa că putem să stăm fără griji.
Cam atât pentru astăzi, ne vedem
mâine la ora de mecanică spațială.
Mi-am luat tableta și am ieșit
din clasă, cu obișnuita mea expresie,
plină de oboseală. Talia se apropie de
mine entuziasmată:
-Cristina, astăzi este ploaia de
meteoriți pe care o așteptăm cam de
când… ne-am născut. Haide, spune-
mi că nu ești și tu încântată…
-Ba da sunt foarte încântată,
spun eu pe un ton neutru. Știi… nici
măcar nu ai luat în considerare faptul
că ploaia de meteoriți nu se vede din
nicio capsulă, iar singurul loc cu o
priveliște mai bună ar fi platforma de
lansare a cardinalelor….
-Așa, și?
-Mda… facem cum vrei tu.
Mi-am dat seama că Talia vrea
să mergem pe platforma de lansare.
Este un lucru interzis, dar cum să
spun… nu prea țin cont de reguli. Ce
pot să spun… Locuiesc pe o stație
spațială, faimoasa stație
LD56TERRA04, plină cu urmași ai
supraviețuitorilor invaziei de pe Terra.
Acum o sută de ani, “Planeta
Albastră”, cum se mai numea, a fost
victima unei ploi de meteoriți, iar
după ce totul se distrusese, se spune
că gazele toxice au creat monștrii, cu
mutații genetice, din vechile animale.
Noroc de stația aceasta, unde nu au
reușit să ajungă decât în jur de o mie
trei sute o mie patru sute de
pamânteni.
Printre supraviețuitori s-au aflat
și străbunicii mei. Mda… Se spune că
stația aceasta oferă condiții
extraordinare pentru a duce o viață
lipsită de griji. Părinții mei mereu îmi
spun să mă bucur, deoarece viață mai
bună ca aici nu găsești nicăieri. Eu,
sincer, detest stația. Oameni
plictisitori egal viață plictisitoare. Toți
sunt setați pe “evoluție”. Eu una vreau
să explorez Terra. Să aflu mai multe
despre cei ce au trăit acolo odată. Să
văd copacii și cum arată cerul de
O lume subestimată

22. Raze de lumină
22
acolo de jos. Am auzit că la
descendența soarelui, cerul devine
violaceu. Aici sus cerul este albastru,
negru în unele zile.
Revenind, am decis să mergem pe
platformă, chiar dacă este interzis,
deoarece o ploaie de meteoriți ca
aceasta este de neratat. Așa că eu,
împreună cu Talia, fratele meu geamăn
Caleb, Henri, Galactia și Zlendar, am
pornit, la câteva vârfuri după stingere
spre locul “interzis”. Am intrat ușor,
deoarece Henri avea copiate toate
cartelele de acces ale stației și ne-am
așezat fix pe marginea platformei.
Chiar atunci ploaia a început. Era…
uimitoare. Roșu, verde, albastru, negru,
toate aceste culori se îmbinau și formau
ceva de nedescris. Toți am rămas muți
de uimire la vederea nebuloasei din fața
noastră. Captivați de eveniment, nici
nu am observat când luminile s-au
aprins. Am simțit o atingere rece pe
umărul drept. Și da, cum mă
așteptam… Carlos. El este
supraveghetorul stației:
-Ce căutați după ora de stingere,
pe platforma de lansare a cardinalelor?
Ați luat-o razna? Treceți acum fiecare
în capsula lui.
Am pornit în fugă spre capsule
știind că la o a treia avertizare am fi
ajuns în biroul lui Ducalion. Am intrat
cu Caleb în liniste, ca să nu-i trezim pe
mama și tata și ne-am dus în camera
noastră.
-Ce ai? mă întreba el.
-N-am nimic, doar m-am săturat.
Vreau și eu măcar odată puțină
aventură. Îmi aplec capul și mă trântesc
în pat.
-Știi că atât timp cât stăm aici,
așa va fi viața noastră. Nu putem să
facem nimic.
-Așa este, zic dezamăgită.
Mă înfofolesc în pături și aștept ca
somnul să mă ia. Adorm cu greu, tot
gândindu-mă la planeta visurilor mele,
“Terra”.
Dimineață mă trezesc plină de
viață. Am o idee genială.
Caleb deja plecase să se
întâlnească cu Henri și Zlendar. M-am
îmbrăcat repede cu ce aveam la
îndemână, mi-am luat geanta și am ieșit
pe ușa capsulei. La prima oră nu am
putut fi atentă din cauza entuziasmului
meu. În pauză i-am strâns pe toți în
jurul meu și le-am spus:
-Mai țineți minte cărțile și
informațiile despre pământeni?
-Mmm…
-Exact. Nici eu. Ne-au privat de
ele, ne-au spălat creierele cu ideile lor
preconcepute. Bine, la noi au încercat,
dar nu au reușit. Așa că, eu zic, astăzi în
timpul ceremoniei de mărire a lui
Ducalion, noi ne vom strecura în
parcarea navelor și plecăm pe Terra în
cercetare.
-

23. Raze de lumină
23
- Super idee! Dar stai, cine va
pilota? spuse Galactia.
-Eu! strigă Henri. Tatăl meu m-a
învățat. O mânuiesc precum o jucărie.
-Perfect! Deci suntem toți de
acord?
-Daaa! Au strigat toți în cor.
Ne-am continuat ziua, fără să dăm
nimic de bănuit. Când am intrat în
capsulă, după terminarea orelor, mama
și tata erau plecați. Ei se ocupau cu
organizarea evenimentului. Împreună
cu fratele meu am adunat cam tot ce ne
trebuia și le-am pus în niște saci.
La nouă stele ne-am întâlnit în fața
întrării în parcare. Preamărirea lui
Ducalion începuse, astfel culuarele erau
pustii.
Am intrat în fugă și ne-am
îmbarcat pe navă. După aproximativ
două vârfuri, Henri a pornit nava.
Acum suntem la mii de kilometri de
stație.
-Ce priveliște! Abia aștept să
ajungem pe Terra. Vai, uite ce culori
superbe, aceea e Terra?
-Da, aprobă Galactia.
M-am uitat uimită la sfera de care
părinții noștri se tem atât de tare. Pare
atât de primitoare și inofensivă.
-Mai avem cinci vârfuri și
ajungem.
Ne-am pregătit pentru aterizare.
Ne-am lovit însă de acea fâșie numită
atmosferă. Ne-am prăbușit undeva…
nu știu… ciudat. Nu era nimeni rănit,
proviziile erau în regulă, însă naveta
era distrusă. Talia începu să se
panicheze.
-Calmează-te, Talia, totul va fi
bine. Inspiră adânc aer în piept.
Aceasta s-a mai calmat și am
apucat să mă uit în jur. Erau copaci.
Toată viața mi-am dorit să văd un
copac. E verde, toți sunt. Am atins unul
și e aspru. Dar are un aspect protector.
Acum stăm toți în cerc și privim
în jur. Oare ce ne așteaptă pe această
planetă plină de mister?
Cenușă Diana, VIII B
Cartea este comoara de mărgăritare a vieții, speranța
vie din sufletul noastru. Ea este singurul lucru care ne-a fost,
ne este și ne va fi prieten, la bine și la rău.
Cărțile ne-ajută să iubim natura, dar și persoanele din
jurul nostru. Dumnealor ne-arată că răul se va preschimba în
bine și că totul va avea un final fericit.
Cartea este scrisă de împovărații autori care trudesc ca
niște copii obijduiți zi de zi pentru a-i da viață. Cărțile îi
răsplătesc pe autori, purtând învățăturile din mână în mână.
Ele ne comunică despre dragoste și ură, bine și rău, prieten
și dușman.
În lumea ștrengăriilor m-a purtat Ion Creangă împreună cu „Amintiri din copilărie”.
Cartea-izvor de bucurii

24. Raze de lumină
24
Fulgușorul de nea
A fost odată un fulgușor de nea
și el cădea din cer cu familia sa.
Pe drum familia sa s-a topit.
După aceea el a ajuns pe pământ.
Fulgi s-a întâlnit cu o vulpe.
Vulpea l-a întrebat:
- Unde te duci, frățioare?
- Îmi caut familia.Tu cine ești?
- Eu sunt doamna vulpe. Vrei să
vii acasă la mine să te încălzești la
sobă?
- Da, vreau, a spus fulgușorul.
Astfel Fulgi a căzut în capcana
vulpii și s-a dus acasă la cumătra
vulpe. Fulgi, cât era de înghețat, s-a
lipit de sobă și s-a topit. Vulpea era
bucuroasă că l-a prins în castron. Ea
nu a văzut că acel castron era spart.
Fulgi a văzut crăpătura și s-a dus la ea.
Astfel Fulgi a trecut prin crăpătură.
Când a ajuns afară s-a întâlnit cu un
iepuraș.
Iepurasul l-a întrebat:
- Tu cine ești?
- Eu sunt Fulgi și îmi caut
familia. Tu cine ești?
- Eu sunt Iepurilă. Știu unde ți-e
familia.
- Unde?
- Este pe un patinoar.
- Hai să mergem!
Când au ajuns la patinoar Fulgi s
-a întâlnit cu famila sa.
Astfel au trăit fericiți până la
adânci bătrâneți.
Ionel Diana, I C
Am mers și la Polul Nord alături de Fram,ursul polar și Cezar Petrescu; și împreună cu
Clementina și Sara Pennypacker am învățat că nu toți vedem lucrurile la fel, fiecare este
original și unic.
O să-mi amintesc mereu de Nikki Maxwell, o cuceritoare nu chiar atât de fericită, și îl
voi purta mereu în sufletul meu pe Nică ștrengarul, căci datorită poveștilor sale, acum
scriu această compunere, și tot datorită lui, acum citesc multe cărți.
Cred că, dacă aș scrie o carte aș încerca să comunic că binele învinge răul și că viața ne
oferă multe încercări la care noi nu trebuie să cedăm atât fizic, cât și psihic.
În afară de familie, cartea îmi este singurul prieten care este mereu cu mine și în care
mă pot baza. Atunci când prietenele mele nu erau cu mine, ea era acolo!
Dărângă Emanuela, IV D
Rășcanu Maria, I C

25. Raze de lumină
25
Într-o zi, pe coridor,
L-am văzut pe-Apolodor.
Era micuţ, curat, dar trist.
Nu părea că e corist.
Eu, ca un copil educat,
L-am întrebat:"Ce s-a întâmplat?"
El, sfios, cu ochii mici,
Mi-a răspuns precum un pici:
"Azi, la şcoală-am învăţat
Joaca de-a cuvintele,
Dar cum nu am fost atent,
Mi-au fugit cuvintele.
Eu îi răspund supărată,
Pe un ton uşor sever:
"Măi, măi, măi, Apolodor,
Poate că eşti tu tenor,
Însă trebuie să înveţi
Ca să devii bun, să creşti.
Acum, lecţia n-o ştii
Şi probleme o să ai!
Hai să te-nvăţ eu ceva!
Joaca de-a cuvintele
E un minunat ceva,
E o jucărie mică,
Dar utilă va să zică.
Cu ea faci unelte mari.
Cu uneltele ridici
O căsuţă minunată
Plină, plină cu pitici.
Toţi aceşti pitici formează
Minunatul dicţionar.
Dicţionar nu-i bine zis!
Să-i zicem vocabular!"
Apolodor tace un pic.
Probabil se mai gândeşte.
Ridică privirea un pic,
Şi uşor, uşor şopteşte:
"Ai dreptate, tu, Maria!
Stai puţin, să îmi notez!
Gata, uite, mi-am notat.
Acum sper să te distrezi
Cu această jucărie
Plină, plină cu poveşti!"
Jigoreanu Maria, V A
Neacșu Ioana, VI A

26. Raze de lumină
26
Antoine Laurent de Lavoisier
Antoine Laurent de Lavoisier s-
a născut la data de 26 august 1743 și a
decedat pe 8 mai, 1794. A fost
un chimist, filozof și economist francez.
În 1771 s-a căsătorit cu Marie-
Anne Pierrette Paulze care avea atunci
13 ani. Lavoisier a fost decapitat
pe ghilotină de revoluționarii francezi.
Deși a fost respectat pe vremea
sa, el a avut mai multe erori. De
exemplu, a greșit când a spus că
toți acizii conțin oxigen, dar la acea
vreme nu fusese descoperit încă acidul
clorhidric. A clasificat substanțele anor-
ganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De
asemenea, el a elaborat o listă a tuturor
elementelor chimice cunoscute atunci și
a enunțat legea conservării masei
substanțelor.
A introdus noțiunea de
element chimic și a demonstrat că
tot ce ne înconjoară este compus
din elemente chimice. De ase-
menea, a dovedit că arderile care
se produc în aer au loc deoarece
acesta conține oxigen.
Lucache Denisa, VIII B

27. Raze de lumină
Benjamin Franklin (n. 17 ianu-
arie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790)
este una dintre cele mai cunoscute
personalități din istoria Statelor Unite,
diplomat, omdeștiință, inventator, filo-
zof, profesor și om politic.
A organizat prima bibliotecă
din America, a fost un inventator care a
creat multe obiecte, care sunt
indispensabile astăzi, printre care se
pot menționa ochelarii bifocali și
paratrăsnetul, și i-a uimit pe oamenii de
știință din toată lumea cu experi-
mentele sale din domeniul electricității.
În vremea sa era extrem de cunoscut și
de influent și în Europa. Franklin a fost
cel care i-a convins pe englezi să
retragă "Legea timbrului", respectiv i-a
convins pe francezi să intervină
în Războiul de Independență al Statelor
Unite de partea acestora. În Statele
Unite, a fost unul din semnatarii de
frunte ai Declarației de Independență a
Uniunii și ai Constituției americane.
Copilăria și adolescența
Benjamin Franklin s-a născut
la Boston pe 17ianuarie 1706, tatăl său,
Josiah, fiind un fabricant de săpun și
lumânări, iar mama sa, Abiah, era a
doua soție a lui Josiah. Benjamin
Franklin era cel mai tânăr din cei 17
copii.
La vârsta de 10 ani, Benjamin a
început să ajute la magazinul de
lumânări al tatălui său, tăind lumânări.
Deși a studiat la școală doar doi ani, el
citea mult în timpul său liber. De
asemenea, îi plăcea și să înoate, una din
invențiile sale fiind un dispozitiv cu
care să înoate mai repede.
La 12 ani, a mers să lucreze ca
ucenic la tipografia fratelui său, James.
În fiecare noapte, studia scriitorii
clasici și pe cei ai timpului său, și de
asemenea aritmetica, navigația și
gramatica. După un timp a devenit un
expert în jurnalistică și tipografie, dar
nu era mulțumit de aceasta, un ucenic
câștigând puțini bani și fiind forțat să
semneze un contract în care promitea
să rămână timp de nouă ani.
Când James a lansat săptămânalul

28. Raze de lumină
28
numit "The New England Courant",
Benjamin a scris în secret o serie de
scrisori umoristice pe care le-a trimis la
gazetă sub numele de "Mrs. Silence
Dogood". În acestea Franklin râdea de
studenții de la Harvard College și de
poeții netalentați. El devine faimos cu
publicația “Poor Richard’s Almanac”,
care este cunoscută în toată America
și-n Europa, devenind la fel de
populară ca și Biblia. Cumpără
“Pennsylvania Gazette”, unde este
director și redactor. În 1730 s-a
căsătorit cu Deborah Read, care i-a
dăruit un fiu și o fiică
Când Franklin a auzit că un
european a reușit să stocheze electri-
citate în niște tuburi speciale, a
cumpărat niște tuburi din acelea, și-a
construit un laborator în casa sa. A
realizat multe experimente și a publicat
o carte despre electricitate. Pe princi-
piile sale se bazează Teoria Electri-
cității moderne. Franklin și-a dat seama
că fulgerul este o descărcare electrică
din nori. În cartea sa a sugerat un
experiment pentru a testa aceasta. Cu
ajutorul fiului său William, Franklin a
realizat acest experiment în 1752. Cei
doi au mers într-un câmp în timpul unei
furtuni, au înălțat un zmeu, și au atras
sarcina electrică cu ajutorul unei chei.
Văzând o scânteie, teoria lui era
demonstrată. Franklin era și un om
practic pe lângă un bun teoretician,
inventând paratrăsnetul pentru a apăra
clădirile de fulgere.
Benjamin Franklin a murit la
vârsta de 84 de ani, pe 17 aprilie 1790.
El a fost înmormântat alături de soția sa
în cimitirul Bisericii Creștine din Phi-
ladelphia.
Alexandru Alexandra, VIII B

29. Raze de lumină
29
Oare e bine, dacă în organism e prea
mult fier?
Credinţa populară a asociat din
totdeauna fierul cu tăria şi energia. De la
celebrele desene animate cu Popeye dând pe
gât conservele de spanac (unul din alimentele
bogate în fier) una după alta şi până la
legendarul “ John de Fier”, fierul a intrat în
conştiinţa oamenilor ca mineralul care te face
puternic, care nu poate lipsi din alimentaţie.
Prea mult fier însă, strică, iar excesul poartă şi
un nume: hemocromatoză.
Celulele organismului nu-şi pot
desfăşura activitatea fără prezenţa fierului.
Însă excesul de fier perturbă activitatea
celulară, devenind toxic. O persoană cu
constituţie normală nu trebuie să depăşească o
cantitate totală de 6-7 grame de fier ( normal 4
-5 grame fier). Pacienţii cu hemocromatoză au
cantităţi mari de fier, în general peste 20 de
grame, în cazuri extreme chiar 40-80 de
grame.
Hemocromatoza: este una dintre cele
mai frecvente boli genetice din Europa. Mai
ales bărbaţii sunt afectaţi de această boală,
decât femeile. Se estimează că pe glob există
circa 250 000 000 de oameni care suferă de
această boală. Hemocromatoza este
caracterizată prin acumulări excesive de fier
în organism, predoninând în anumite organe
ca ficatul, pancreasul, inima. Boala poate fi
moştenită (ereditară) sau dobândită
(secundară).
Simptomele hemocromatozei apar de
cele mai multe ori la varsta de 40-60 de ani,
fapt explicat prin acumularea lentă a fierului
de-a lungul vieții.
Simptomele includ: oboseală, dureri
articulare, de obicei la nivelul mâinilor,
șoldurilor, genunchilor și/sau gleznelor,
slăbiciune, scădere în greutate, dureri
abdominale, poliurie (micțiuni în cantitate
crescută).
Fără tratament, fierul se acumulează în
continuare în organimsul uman. Când
nivelurile serice de fier sunt periculos de
crescute, poate apărea afectarea organelor și
țesuturilor. Pot apărea complicații, cum ar
diabetul.
Elisei Eliana, VIII B

30. Raze de lumină
30
Istoria automobilului
Istoria automobilului începe în 1769, odată cu crearea automobilului, a motorului
cu abur și care putea transporta persoane la bord. În
1806, apar vehiculele dotate cu motoare cu ardere
internă care funcționau cu combustibil lichid. În jurul
anului 1900, apar și vehiculele cu motor electric.
Germanul Nikolaus Otto realizează motorul
cu benzină în patru timpi, iar cel similar cu moto-
rină este creația lui Rudolf Diesel.
Primul vehicul acționat de abur
poate fi considerat cel realizat în jurul
anului 1672 de către călugărul iezu-
it Ferdinand Verbiest. Acesta era
incapabil să transporte pasageri. Primele
încercări de construire a unor astfel de
motoare au fost sortite eșecului, deoarece
combustibilii fluizi necesari arderii încă
nu apăruseră. Un exemplu ar fi
dispozitivul cu cilindru și piston realizat
de Christian Huygens și asistentul său,
Denis Papin, care poate fi considerat o
primă formă a motorului cu ardere
internă.
În 1807, elvețianul François Isaac
de Rivaz realizează un motor cu ardere
internă care utiliza un amestec
de hidrogen și oxigen și aprinderea se
efectua prin scânteie electrică.
Belgianul Étienne Lenoir testează
în 1860 automobilul său, ce consuma
hidrogen, deplasându-se cu acesta de
la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9
km în aproape 3 ore. Ulterior acesta
aduce și unele inovații, cum ar
fi carburatorul modificat care permitea și
utilizarea petrolului lampant drept com-
bustibil.
La începutul secolului XX asistăm
la o dezvoltare fără precedent a industriei
automobilului mai ales în țările
dezvoltate. Astfel, firmele america-
ne constructoare de automobile, pre-
cum Ford și General Motors, cunosc o
dezvoltare rapidă fără precedent.
Butucel Teodora, VI B

31. Raze de lumină
31
Lumea macro-
şi microcosmosului a
repezentat una dintre
cele mai fascinante
atracţii spre cercetare
a omului.
Incă din secolul
al V-lea î.e.n., teoria atomistă sugerată de
filosoful grec Leucip şi desvoltată ulterior de
către Democrit a pus la baza constituţiei
materiei particule individuale ce diferă intre
ele prin dimensiuni şi forme, fiind în continuă
mişcare. El a emis şi ipoteza plurităţii
lumilor ,” Lumile ordonate sunt nelimitate şi
diferă ca mărime, iar intervalele cosmice
dintre ele sunt inegale...”.deci, încă din cele
mai vechi timpuri se intrevedea corelaţia
dintre infinitul mic şi infinitul mare, dintre
microunivers şi macrounivers.
Giordano Bruno, Galileo Galilei, Isaac
Newton, etc., au susţinut teoria atomistă, care
a început să se impună tot mai mult la
începutul secolului al XIX-lea, dovedindu-se
necesară pentru explicarea unor constatări
experimentale, mai ales în fizică.
Principiile fundamentale ale teoriei
atomiste a lui Dalton au fost expuse pentru
prima dată la 21 octombrie 1803 în faţa
Societăţii Literare şi Filosofice din
Manchester şi abordate în scris după 5 ani în
lucarea „ Un nou sistem al filosofiei
chimice” .În această lucrare el a reuşit să
dovedească utilitatea ipotezei atomiste în
explicarea legii conservării masei emisă de
Lavoisier (1743-1794) şi a legii proporţiilor
constante emisă de Proust.
Cercetări
riguroase au făcut şi
chimiştii Gay- Lussac
şi Amedeo Avogadro,
În aceeaşi
perioadă a secolului al
XIX-lea, au luat avânt
şi cercetările în fizică.
Primul proces care a
demonstrat că atomul nu este „ indivizibil” a
fost electroliza soluţiilor studiată de Faraday
(1791 – 1867 ) şi apoi , descărcarea electrică
în gaze efectuată de Crookes. În 1874, Stoney
numeşte „ atomii de electricitate” ai lui
Helmholtz „ electroni”. În 1897 , fizicianul
Thomson i-a determinat sarcina specifică e/m
=0,77.1011
C/Kg, valoare foarte apropiată de
cea obţinută actualmente prin măsurători
precise.
Descoperirea radiaţiilor X sau Röntgen
în 1895, a radioactivităţii în 1896 şi a radiului
în 1898 au pus la dispoziţie noi şi puternice
mijloace de investigare. O importantă
contribuţie în studierea radiaţiilor X a adus-o
Horia Hulubei ( 1896 – 1972 ), care a obţinut
cele dintâi spectre de raze X în gaze, din
lume.
Cu paşi din ce în ce mai mari, fizica şi
chimia se apropiau de un hotar comun la care
însă, îi aştepta noi piedici în explicarea
microcosmosului.
În perioada în care cele două ştiinţe se
luptau cu microuniversul, au început să apară
noutăţi şi în descrierea hărţii cereşti, a
Universului. Ipoteza fabricantului englez de
instrumente, T. Wright din 1750 sugerând
că stelele sunt grupate ca într-o „ piatră de
moară” turtită şi-a găsit confirmarea actuală
în Calea Lactee. Pe măsură ce telescoapele se
perfecţionau, mii de nebuloase eliptice sau
spirale completau catalogul. I. Kant pare să fi
fost primul care a presupus că unele
nebuloase sunt galaxii asemănătoare cu a
noastră, ipoteză ce şi-a găsit confirmarea
experimentală la începutul secolului al XIX-
lea, după ce fizica şi-a completat aparatura ei
de investigare.
În prima jumătate a secolului nostru,
concluzia la care s-a ajuns, este că galaxiile
se depărteaxă de noi cu viteze proporţionale
cu distanţa. Prin urmare, iniţial galaxiile
trebuie să fi fost cu mult mai apropiate, iar
lumina, undele luminoase au reprezentat
factorul determinant în studierea
macrocosmosului.deci, cosmologia şi fizica –
stiinţa limitrofă astrofizicii – şi-au găsit un
obiect comun , undele luminoase.
Prin diversificarea metodelor ştiinţifice
teoretice şi practice, ale celor trei obiecte –
fizică, chimie , astrologie – imbinate cu

32. Raze de lumină
32
metodele matematice, s-a ajuns la înţelegerea
parţială a complexităţii naturii, visul de
milenii a umanităţii.
În acest context, fizica ne oferă primele
nume celebre: Newton, Maxwell şi Einstein,
cei mai mari gânditori de sinteză din toate
timpurile. Cu aproximativ 300 ani în urmă,
Newton a identificat şi a unificat gravitaţia
terestră – forţa ce determină căderea
corpurilor – cu gravitaţia cerească – forţa ce
păstrează planetele pe orbite în jurul Soarelui.
După două secole, Maxwell a unmificat forţa
electricităţii cu cea a magnetismului
explicând că lumina reprezintă o dovadă a
acestei unificări. În 1905, Einsten a unificat
noţiunile de spaţiu şi timp, iar în 1916, a
reuşit să dovedească matematic că gravitaţia
lui Newton este o manifestare a acestei
îndrăzneţe unificări ( spaţiu – timp), în
sensul că gravitaţia se manifestă printr-o
curbă a varietăţii spaţio-temporale. Einstein
nu s- a oprit aici, şi-a pus întrebarea dacă s-
ar putea unifica electromagnetismul lui
Maxwell cu gravitaţia lui Newton în acelaşi
mod în care Maxwell a unificat electricitatea
şi magnetismul. El a arătat că, după cum
gravitaţa lui Newton e o consecinţă a curburii
varietăţii spaţio – temporale, tot astfel
electromagnetismul lui Maxwell ar fi
manifestarea unei alte proprietăţi geometrice
a acestei varietăţi. A fost ultimul vis a lui
Einstein, vis care în 1979 se conturează a fi
foarte realist.
În 1935, cunoştiinţele privind alcătuirea
materiei din universul stelar şi atomic se
rezumau astfel: aproape întreaga materie din
jurul nostru, în cea mai simplă formă, este
constituită din 4 particule fundamentale – 2
particule nucleare - protonul şi neutronul -şi
2 particule uşoare –electronul şi neutrinul.
Atunci când aceste particule se află la
distanţe extrem de mici, comportarea lor este
determinată de 4 forţe fundamentale:
 Forţa gravitaţională ce dirijează
mişcarea planetelor, stelelor şi
galaxiilor. Ea determină aspectele
globale ale universului în care trăim
deoarece toate cele 4 particule ce
alcătuiesc materia, se atrag reciproc cu
o forţă proporţională cu masa
particulelor;
 Forţa electromagnetică prin care
protonii atrag electronii. Mărimea
acestei forţe este proporţională cu
sarcina electrică a celor două tipuri de
particule. Ea determină unitatea
atomului şi guvernează în mod esenţial
toate fenomenele vieţii de pe Terra.
 Forţa nucleară slabă prin care toate cele
4 particule ( protoni, neutroni,
electroni, neutrini) interacţionează
unele cu altele cu condiţia ca ele să se
afle, una faţă de alta, la distanţe mai
mici de 10-16
cm şi să fie în stare de
polarizare stângă. Această forţă a fost
descoperită la începutul acestui secol.
 Forţa nucleară tare prin care protonii şi
neutronii se atrag puternic dacă se află
la distanţe mai mici de 10-13
cm. ..
Această forţă asigură existenţa
nucleelor atomice prin legarea
neutronilor şi protonilor.
Cercetătorii de fizică modernă speră să
unifice cele 4 forţe distincte într-o singură
forţă fundamentală, iar biologii şi medicii
speră să conlucreze cu fizica, chimia,
astrofizica şi matematica pentru a înţelege
esenţa vieţii pe Terra.
BIBLIOGRAFIE
G. Folescu, „ Din enigmele
microcosmosului”
E. Schördinger, „ Ce este viaţa ? şi Spirit
şi materie”
S. Weinberg, „ primele trei minuni ale
Universului”
Robu Alexandra, VIII B

33. Raze de lumină
33
Zahărul rafinat și
alimentele îndulcite
Evitați alimentele cu zaharuri
rafinate, precum și cele foarte bogate
în fructoza sau sirop de porumb.
Bomboane, suc, sirop, jeleu, prăjituri
și produse de patiserie -
toate se află pe lista
alimentelor de evitat. În
schimb, putem consuma
alimente care sunt în mod natural
dulci, sau îndulcite cu fructe sau
100% suc de fructe. Putem folosi, de
asemenea, îndulcitori naturali, cum ar
fi mierea sau nectarul de agave.
Alimentele ambalate
Multe alimente
ambalate, care par
sănătoase, conțin
adesea materiale de
umplutură, conservanți
și alte ingrediente pe care nu le dorim
în dieta noastra. Dacă alegeți ceva
care a fost fabricat (conserve,
ambalate, etc), încercați să le evitați
pe cele care conțin ingrediente pe care
nu le recunoașteți.
Alimentele de dietă
Alimentele pentru
dietă sunt versiuni
mai mici ale celor cu un număr
ridicat de calorii, realizate prin
reducerea cantității de zahăr și / sau
de conținutului de grăsimi.
Alimentele și băuturile care conțin
foarte puțin zahăr, sunt adesea
foarte procesate, încărcate cu
derivate ale zahărului chimic, iar
alimentele cu un conținut mic în
grăsimi au, de obicei, multe
zaharuri adăugate. Ambele opțiuni
necesită aditivi și prelucrare, de
aceea e bine sa le evităm.
Alimentele prăjite
Alimentele prăjite,
mai ales cele care
sunt ambalate sau
provin de la
restaurantele fast-food, cel mai
adesea, nu conțin grăsimi saturate.
Aceste grăsimi sunt în legătură cu
diverse afecțiuni și probleme de
sănatate.
Fast-food
Oricât de supărător ar părea
acest lucru,
mâncarea de fast-
food este cea mai
periculoasă. Cele
mai multe produse
sunt produse în masă, procesate și
pline de conservanți, arome
artificiale, coloranți și aditivi. În
plus, restaurantele de tip fast-food
au tendința de a folosi ingrediente
de calitate inferioară combinate cu
grăsimi nesănătoase.
Tighici Roberto, VI B

34. Raze de lumină
34
Orice medic pediatru insistă ca părinții
să îi prepare acasă copilului toate mesele. Iar
nutriționiștii recomandă mâncarea de la
bunica de acasă, adica cea naturală. Au
dreptate, dar cu toate acestea există și așa-
numitele E-uri bune pe care puteți să le
ingerați fără efecte secundare negative.
Primul loc pe lista E-urilor
bune îl ocupă licopenul, un
colorant roșu-galben, obținut din
tomate. Îl găsiți în produse sub
denumirea comerciala de E 160.
Licopenul se obține din fierberea roșiilor. "Iar
natura a fost mai mult decât generoasă, pentru
că, prin fierbere, licopenul în loc să se distrugă,
se generează în cantitate și mai mare".
"Licopenul e un antioxidant puternic. Este
dovedit că scade riscul aparitiei cancerului de
prostată si chiar al cancerului de sân. Un alt
aditiv de culoare rosie care nu prezintă efecte
negative este E 162 sau roșul din sfeclă. "Un
colorant bun, sănatos, care nu prea are varianta
de sinteză și care poate fi găsit de multe ori în
iaurturi.
Și roșul din ardei e un colorant bun,
sănatos care conține o substantă
indicată în curele de slăbire.
Aceasta are ca efect creșterea ratei
metabolismului, adică accelerează
arderea grăsimilor" .
Și E-urile 163 sunt considerate sigure.
Din această grupă fac parte coloranți de la roz la
albastru închis, în funcție de fructele și legumele
din care se extrag.
Vitaminele sunt aditivi alimentari
buni. Vitamina E sau E 306 are un rol
important în prevenția bolilor
cardiovasculare. E 306 e dovedit a
avea acțiune
antioxidantă foarte puternică și
astfel devine eficient în
prevenirea și tratarea
arterosclerozei. Si vitamina C sau E 300,
alaturi de betacarotenul numit E 160 nu
periclitează sanatatea.
De asemenea, echivalentul vitaminei B12,
E 101, are un rol important în metabolismul
glucidelor, grăsimilor și proteinelor. Mai
mult, E 100 este hepatoprotector
care favorizează secreția biliara și se
găsește cu preponderență în
amestecul cunoscut sub numele de
curry.
E 140 are un efect dezinfectant, iar E
322 înseamnă lecitina și se găsește în
ciocolată. Atenție însă! Pentru
acești aditivi există atât varianta
naturală, cât și cea de sinteză, iar
consumatorii nu le pot deosebi.
"Legea nu obligă producătorii să specifice
dacă e vorba de varianta naturală sau de
sinteză a acestor E-uri", Firesc, varianta de
sinteză e tot un produs chimic care nu are
de-a face cu ceea ce se găsește în natură. De
asemenea, aditivii buni sunt și mult mai
scumpi pe piața alimentară și acesta e
motivul pentru care nu sunt folosiți frecvent.
Citește eticheta !
Iată care este recomandarea pe care o
fac toți specialiștii în nutriție. Dacă nu ai
informații suficiente despre posibilele efecte
ale aditivilor, ghidează-te dupa un principiu
simplu: cu cât mai puține substante
componente, cu atât mai bine. Dar și aici
sunt nuanțe. Spre exemplu, într-un aliment
foarte simplu, borșul, poți să găsești acid
citric (tot un E) care nu e obținut prin
fermentarea naturală care stă la baza acestui
lichid.
Manea Alexandra, VI B

35. Raze de lumină
tiați ca TERMOMETRUL a
fost inventat de către părintele
știintei Galileo Galilei? În anul
1593, el a construit un termometru,
folosind dilatația și contracția
aerului dintr-un glob pentru a mișca
apa dintr-un tub atașat. Forma
etanșă a termometrului a fost
realizată abia în 1650. Fizicianul
german Gabriel Fahrenheit a fost
primul care a utilizat mercurul ca
lichid termometric și a fabricat
primele termometre de dimensiuni
reduse ce puteau măsura tempera-
tura umană și temperatura atmosfe-
rică până la 96 de grade. Tot el a
propus și prima scală termometrică
care îi poartă și numele. În anul
1742 astronomul suedez Anders
Celsius a propus o scară
termometrică ce-i poartă numele.
tiați că luminii de la Soare îi
ia 8 minute până atinge
Pamântul? Dacă Soarele s-ar
stinge acum, în 8 minute am
rămane în întuneric.
tiati că prima mașina
de calcul care poate realiza
operații de împărțire și
înmulțire apare în 1671 și
este realizată de Wilhelm
Gottfried Leibnitz?
Culese de Ailioaiei Bianca , VI B
tiati că oamenii au găsit soluții să-și
răcească locuințele din cele mai vechi
timpuri? Astfel, romanii reglau tempe-
ratura locuințelor construind canale în
zidurile caselor prin care, vara, circulă apa
rece. Totuși, doar cei bogați aveau acces la
aceasta metodă. Într-o formă mai avansată,
astfel de soluții se regăsesc și astăzi în
lume.
tiați că cea mai puternică
bombă atomică detonată vreodată
a avut o forță explozivă de 50
megatone de TNT (trinitrotoluen),
de 2.500 de ori mai mare decât
bomba de la Nagasaki? Numită
“Tsar bomba”, explozibilul a fost
detonat de URSS în cadrul unui
test desfășurat pe 30.10.1961 într-
un arhipelag din Oceanul Arctic,
în nordul Rusiei. Forța inițială a
bombei era de 100 de megatone
TNT însă a fost redusă pentru a
limita cantitatea de deșeuri
radioactive rezultate.
tiati că gazele dintr-o
pată solară sunt cu 1.650
grade Celsius mai reci
decât zonele înconjură-
toare de pe Soare?

36. Raze de lumină
36
 corpul unui om de 70 de kg cuprinde 6
kg de hidrogen, 44 kg de oxigen și 14
kg de carbon? Numele hidrogenului
înseamnă "generator de apă".
 metanul a fost descoperit de A. Volta
în anul 1778 în malul bălților?
1 km pătrat de pădure de conifere
elimină în atmosferă o cantitate de
oxigen de 10 ori mai mare decât
aceeași suprafață cultivată cu culturi
agricole?
 Marea Moartă are o
salinitate de 240g/
litru?
 cele 7 metale
cunoscute în antichi-
tate sunt: aur, argint, cupru, plumb,
mercur, fier și staniu?
 din cele 109 elemente chimice
cunoscute, 92 se afla în natură, iar
restul s-au obținut pe cale artificială?
 electronul gravitează în
jurul nucleului atomului cu
o viteză de aproximativ
2000 km/s? Cu o astfel de
viteză electronul ar putea
înconjura Pământul în 20 de
secunde?
 clorul este primul halogen
obtinut în stare liberă
(1774)?
 clorul a fost primul gaz
folosit ca armă de luptă, de
către germani, în primul
război mondial?
 "azot" înseamnă "fără
viață"?
 cel mai vechi material
plastic este celuloidul,
fabricat în Statele Unite în
1870 pentru a înlocui
fildeșul bilelor de biliard?
Culese de Budacea Mariana, VI B
 diametrele aproximative ale atomilor sunt cuprinse între 0,0000001
mm (hidrogen) și 0,0000005 mm (cesiu)?
 într-un punct minuscul desenat cu creionul sunt
30.000.000.000.000.000 de atomi?
 numele celui mai rar element de pe Pământ este astatin (69 mg în toată scoarța
Pământului)?
 pentru prima oară în lume, profesorul Hatsujiro Hashimoto de la
Universitatea din Osaka, a realizat fotografierea structurii interne
a atomului?

37. Raze de lumină
37
Propuse de Apetrei Liviu, I C
Veverița Dale și-a asigurat
provizii pentru iarnă și are în
cămară 30 de ghinde. Ea a
mâncat din ele 5.
Câte ghinde mai are
veverița în cămară?Mătușa Raluca a vândut la
piață 7 boboci de rață și 22 pui de
găină.
Câți pui a vândut mătușa în to-
tal?
În poiană
zburdau 6 miei.
Au mai venit încă
10.
Câți miei sunt
acum în poiană?
La o librărie s-au vândut într-o dimineață 6 ursuleți de
pluș, iar după-amiază cu 21 mai mulți.
Câți ursuleți s-au vândut după-amiază la acea librărie?
La ZOO s-au mai adus
câteva animale: 10 lupi, 2
urși, 3 tigri, un leu și un
zimbru. Câte animale s-au
mai adus la ZOO?
Matei are 20 iepurași, Ștefan
cu 2 mai mult, iar Maria cu 6 mai
puțini decât Ștefan.
Câți iepurași au Ștefan și
Maria?
Irina a desenat 4 căței, 12
pisicuțe și 10 iepurași.
Câte animale a desenat
Irina?
Bunica are 10 cai. Jumătate
sunt maro, negri sunt cât cel mai
mic număr impar de o cifră, iar
restul sunt albi.
Câți cai are bunica din
fiecare?

38. Raze de lumină
38
Culese de Robu Alexandra, VIII B
Mama vorbește cu fiul ei:
- Fiule, ți-am cumpărat manuale
noi pentru școală, au fost
scumpe, așa că, să ai mare grijă
de ele.
- Bine mamă, nici nu mă ating de
ele!
La școală:
Învățătoarea: Copii, ce fapte bune ați făcut
în vacanță?
Ionel: Eu am ajutat o bătrânică să treacă
strada.
George: Eu l-am ajutat pe Ionel să o treacă
strada pe bătrânică.
Vasile: Eu i-am ajutat pe George și Ionel să
treacă bătrânica strada.
Învățătoarea: Dar de ce au fost nevoie de 3
persoane?
Ionel : Pentru că bătrânica nu voia să treacă
strada.
- Care sunt
păsările cele mai
înaintate in
vârstă?
- Cele
împăiate,
răspunde Ionel.
- În ce grupă de animale
clasificăm șarpele cu ochelari?
- În cea a animalelor cu
vedere slabă, răspunde
un elev.
Doi atomi de hidrogen mergeau pe drum. Unul spune:
- Cred că am pierdut un electron.
- Chiar? Ești sigur?
- Da, sunt (zero) pozitiv.
- Ce îi spune fluorul hidrogenului?
- Sunt atras de tine...
- Da? Atunci să formăm o moleculă.
Profesoara:
- Ionel, cum se numește animalul
cu 2 ochi si 150 de dinți?
- Crocodil !
- Bravo ! Dar ce are 150 de ochi
si 2 dinți?
- Un autobuz cu pensionari...
La grădina zoo un hipopotam
întreabă zebra:
- Auzi, de ce ai dungi?
- Pentru că la magazin nu mai
aveau buline.
- Care este cea mai
folositoare pasăre? Întreabă
învățătorul.
- Găina!
- De ce?
- Păi , ea poate fi mâncată și
înainte de a se naște și după moarte.

39. Raze de lumină
39
Culese de clasa a IV-a D
1. Alături de râul Timiş fac limita de sud a Carpaţilor Occidentali.
2. Brăzdează Munţii Făgăraşului, iar înainte de a se vărsa în Dunăre primeşte
apele Dâmboviţei.
3. Cel mai mare râu din vestul României ce traversează Depresiunea
Transilvaniei şi Câmpia de Vest, după care se varsă în Tisa.
4. Râul ce formează graniţa de est a ţării.
5. Râul ce primeşte apa Prahovei şi, înainte de a se vărsa în Dunăre formează o
minunată baltă.
6. Cel mai lung râu din partea de sud a ţării.
7. Râul ce curge prin vestul Podişului Moldovei de la nord la sud, până la
Dunăre, lunca sa a inspirând mulţi scriitori.

40. Raze de lumină
40
Coordonatori:
Colectivul de redacţie:
 prof. Vatamanu Florența
 prof. Diaconu Alina
 prof. Jacotă Mihaela
 prof. Neagu Monica
 prof. Păduraru Delia
 prof. Dulan Ada
 Robu Alexandra, VIII B
 Lucache Denisa, VIII B
 Costin Bianca, VII A
 Iacob Raluca, VIII B
 Cenușă Diana, VIII B
 Budacea Mariana, VI B