Your SlideShare is downloading. ×
  • Like
57360546 teza-doctorat
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Now you can save presentations on your phone or tablet

Available for both IPhone and Android

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply
Published

 

  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
2,339
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
22
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE COMERŢ CATEDRA TURISM-SERVICII IANC TEODOR PETRE STRATEGII DE DEZVOLTARE A TURISMULUI BALNEAR ÎN ROMÂNIA ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII EUROPENE TEZĂ DE DOCTORAT CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Prof. univ. dr. GABRIELA STĂNCIULESCU BUCUREŞTI 2006
  • 2. - 1 -
  • 3. - 2 - CUPRINS INTRODUCERE …………………………………………………….. STADIUL CUNOAŞTERII …………………………………………. CAP. I. Consideraţii generale privind strategiile de dezvoltare a turismului .................................................................... 1.1. Importanţa strategiei în conducerea previzională. Conceptul şi tipologia strategiilor ………………………………………………… 1.2. Turismul ca prioritate în strategia generală a dezvoltării economice 1.2.1. Turismul parte integrantă a strategiei generale de dezvoltare economico-socială ................................................... 1.2.2. Fundamentarea politicii şi strategiei de dezvoltare a turismului ……………………………………………………. 1.2.3. Rolul statului în dezvoltarea turismului .................................. 1.3. Turismul balnear ..................................................................................... 1.3.1. Dimensiunea istorică şi religioasă a turismului balnear ....... 1.3.2. Concepte, definiţii, puncte de vedere privind turismul balnear şi staţiunile balneare ................................................ 1.3.3. Particularităţi ale turismului balnear .................................... 1.3.4. Relaţia turismului balnear cu celelalte forme de turism ....... Cap. II. Integrarea europeană, oportunitate pentru dezvoltarea turismului balnear românesc ............................................................... 2.1. Abordări conceptuale ale integrării ................................................... 2.1.1. Puncte de vedere referitoare la integrare ............................... 2.1.2. Modelul integrării europene ................................................... 2.2. Uniunea Europeană şi turismul ............................................................ 2.2.1. Preocupări ale Uniunii Europene în domeniul turismului … 2.2.2. Aspecte ale politicilor U.E. legate direct sau indirect de turism ………………………………………………………. 2.3. România pe drumul integrării europene ............................................ 2.3.1. Evoluţia relaţiilor dintre România şi UE ................................ 2.3.2. Premise ale integrării ............................................................... 2.3.3. Direcţii ale integrării turistice europene a României ............ CAP. III. Particularităţi şi tendinţe de evoluţie a turismului balnear pe plan european ............................................... 3.1. Particularităţi ale turismului european .............................................. 3.2. Turismul balnear în unele state ale Uniunii Europene .................... 3.3. Caracteristicile ofertei balneoturistice europene .............................. 3.3.1. Factorii naturali de cură ...................................................... 3.3.1.1. Factorii climatici şi cadrul natural al staţiunilor balneoturistice ……………………………………… 3.3.1.2. Substanţele minerale terapeutice ........................... 3.3.2. Termalismul şi tehnicile de cură .............................................. 3.3.3. Talasoterapia, formă specială de cură ................................... 3. 4. Particularităţi şi tendinţe în oferta balneară europeană ................ 3.4.1. Structuri de primire ................................................................. 5 8 16 16 25 26 30 36 44 44 48 55 61 64 64 64 69 74 74 77 90 91 93 95 100 100 103 112 112 113 114 123 126 128 128
  • 4. - 3 - 3.4.2. Structuri de alimentaţie ............................................................ 3.4.3. Structuri de tratament ............................................................. 3.4.4. Structuri de agrement .............................................................. 3.4.5. Structuri de utilităţi publice ..................................................... 3. 5. Cererea balneoturistică europeană ................................................. 3.5.1.Consideraţii generale privind cererea pentru turismul balnear european …………………………………….……… 3.5.2.Motivaţia cererii pentru turism balnear ............................ 3.5.3. Morbiditatea ca factor al cererii balneoturistice europene ... 3.5.4. Noi segmente ale cererii balneoturistice ................................. 3.5.5. Principalele tendinţe ale cererii balneoturistice ...................... CAP. IV. Turismul balnear în România ............................................ 4.1.Evaluarea şi ierarhizarea staţiunilor balneare din România ................ 4.1.1. Factori naturali de cură balneară .......................................... 4.1.2. Modalităţi de evaluare . ........................................................... 4.1.3. Ierarhizarea staţiunilor în plan general ……………………. 4.1.4. Ierarhizarea staţiunilor balneoturistice pe profile de patologie ............................................................................................................... 4.2. Modificări structurale ale ofertei balneoturistice româneşti ............... 4.2.1. Particularităţi ale ofertei turismului balnear ……………... 4.2.2 Evoluţia ofertei din turismul balnear românesc …………... 4.2.2.1 Structuri de primire ........................................................ 4.2.2.2. Structuri de alimentaţie .................................................. 4.2.2.3. Structuri de tratament ..................................................... 4.2.2.4. Structuri de agrement ..................................................... 4.2.3. Infrastructura generală şi turistică ...................................... 4.3. Protecţia mediului şi turismul balnear .................................................. CAP. V. Analiza circulaţiei turistice în staţiunile balneare din România şi previziunea cererii pentru perioada 2005-2010 ................ 5.1. Factori ce influenţează dinamica turismului in general şi a turismului balnear în special ................................................................ 5.2. Indicatorii statistici ce caracterizează activitatea de turism ................ 5.3. Cererea potenţială şi cererea efectivă ................................................ 5.4. Evoluţia principalilor indicatori ce caracterizează circulaţia turistică .................................................................................................... 5.5. Previziunea cererii pentru turismul balnear în perioada 2005-2010 .................................................................................................. 5.5.1. Estimarea evoluţiei cererii de turism balnear pe baza morbidităţii ............................................................................ 5.5.2. Previziunea evoluţiei numărului de turişti pentru turism balnear ....................................................................... 5.6. Direcţii de dezvoltare a turismului balnear românesc ..................... CAP. VI. Strategii de dezvoltare a turismului balnear în România 6.1. Oportunităţi şi limite ale dezvoltării .................................................. 6.2. Concepţia de dezvoltare a turismului balnear la nivel macroeconomic ......................................................................................... 6.2.1. Coordonate ale dezvoltării ………………………………... 131 132 134 136 139 140 144 145 146 148 152 152 153 156 157 163 167 167 168 168 180 183 187 187 188 194 194 198 201 204 212 212 216 219 223 223 228 229
  • 5. - 4 - 6.2.2. Programe şi instituţii implicate în dezvoltarea şi promovarea turismului balnear………………….……………… 6.3. Strategii aplicabile staţiunilor balneare .......................................... 6.3.1. Strategii de produs …………………………………….... 6.3.2. Strategii de preţ şi distribuţie ........................................... 6.3.3. Rolul promovării, ca element al mixului de marketing turistic, în dezvoltarea turismului balnear …………….. 6.4. Propuneri de strategii de dezvoltare a staţiunilor balneare româneşti ............................................................................................. 6.4.1. Staţiuni de interes naţional şi internaţional ...................... 6.4.2. Staţiuni de interes local ...................................................... 6.4.3. Realizarea unui nou produs turistic balnear ..................... 6.4.3.1. Strategii privind produsele turistice noi .............. 6.4.3.2. Promovarea unui nou produs turistic balnear românesc …………………………………………. Cap. VII. Covasna - staţiune ,,pilot” în procesul de aliniere a turismului balnear românesc la standardele europene ........................ 7.1. Premise ale dezvoltării staţiunii Covasna .............................................. 7.1.1. Date de referinţă .................................................................... 7.1.2. Baza tehnico-materială .......................................................... 7.1.3. Cererea turistică ...................................................................... 7.2. Propuneri de dezvoltare a staţiunii Covasna ....................................... 7.2.1. Puncte forte şi puncte slabe ................................................. 7.2.2. Modernizarea structurilor existente . .................................. 7.2.3. Construirea unui hotel de patru stele .................................. 7.2.4. Dezvoltarea ofertei de schi, în conexiune cu cea a turismului de sănătate .......................................................... Contribuţii proprii .............................................................................................. Concluzii finale ................................................................................................... Bibliografie .......................................................................................................... Anexe ................................................................................................................... Rezumatul tezei de doctorat ………………………………………………….. 232 241 241 244 246 250 250 257 259 259 260 266 267 267 270 272 274 274 276 278 278 281 288 292 296 342
  • 6. - 5 - INTRODUCERE Pentru secolul XXI, în care abia am intrat, este acceptată ideea că economia mondială va fi dirijată de trei supra-industrii ale serviciilor: tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi industria turismului şi a călătoriilor. Datorită efectelor benefice în plan economic, social, cultural, ecologic şi politic, toate statele depun eforturi de implementare a unor strategii de dezvoltare a turismului, care să determine valorificarea superioară a potenţialului turistic pe care îl au, creşterea circulaţiei turistice şi a încasărilor. Reuşita sau eşecul acestei încercări este influenţată de concurenţa puternică ce caracterizează turismul la nivel planetar. Stabilirea politicii turistice va avea în vedere elementele ce pot influenţa decizia turistului în alegerea destinaţiei sale. Măsurile luate la nivel central pot ameliora poziţia concurenţială a propriei destinaţii sau pot să-i aducă prejudicii. Pentru ţările din fostul bloc socialist, cu putere economică redusă şi evoluţii contradictorii, deci şi pentru România, ritmuri cât mai mari ale dezvoltării turistice şi alinierea la standarde occidentale a bazei tehnico-materiale şi a serviciilor turistice, reprezintă obiective majore, ce pot determina apropierea şi integrarea în topul ţărilor turistice cu o bună cotă de piaţă şi cu efecte economice de care astfel de ţări beneficiază din plin, iar pentru noi reprezintă încă un deziderat. Una din formele de turism care, în ultimii 20 de ani, s-a remodelat la nivel european, datorită conceptului potrivit căruia ,,sănătatea este o stare de bunăstare”, este turismul balnear. Creşterea economică şi evoluţia condiţiilor de viaţă ale omului modern aduc, pe lângă aspectele pozitive, unele aspecte negative, cum ar fi: intensificarea stresului, dezechilibrele alimentare calitative şi cantitative, intensificarea acţiunii patogene a mediului ambiant asupra organismului uman datorită poluării fizice şi chimice, care au impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei. În vederea diminuării impactului acestor efecte negative, tot mai mulţi turişti aleg ca destinaţie de vacanţă staţiunile balneare. Prin rezultatele eficiente obţinute în menţinerea şi consolidarea sănătăţii şi a refacerii potenţialului energetic, turismul balnear a devenit una din formele de turism a cărei poziţie pe piaţa turistică internaţională este în creştere continuă.
  • 7. - 6 - Dintre ţările Europei Centrale şi de Est, ce au devenit sau vor deveni în curând state membre ale Uniunii Europene, România are avantajul oferit de cantitatea şi calitatea factorilor naturali de cură, unii cu valoare de unicat, dar şi dezavantajul unei baze tehnico - materiale depăşite. După o perioadă de creştere şi modernizare la nivelul anilor ‫ۥ‬ 70, când a beneficiat de politica de socializare a acestei forme de turism, concomitent cu dezvoltarea turismului internaţional, turismul balnear românesc a intrat, după 1989, într-o perioadă de criză. Perioada prea lungă de tranziţie cu efectele sale, lipsa unei strategii la nivel naţional şi local pentru stoparea declinului şi dezvoltare, au favorizat degradarea staţiunilor balneare. Cu toate acestea, printr-un program realist de dezvoltare generală a turismului, turismul balnear, la rândul său, se poate repoziţiona pe piaţa turismului românesc şi pe piaţa turismului balnear european. Punerea în practică a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a căror calitate depinde reuşita acestei acţiuni, care se poate concretiza atât în creşterea cererii internaţionale pentru turismul balnear românesc şi integrarea staţiunilor balneare din ţara noastră în topul celor cu o bună cotă de piaţă din Europa, cât şi în determinarea unui număr cât mai mare de turişti români să aleagă ca destinaţie de vacanţă o staţiune balneară. Strategiile naţionale de dezvoltare a turismului din România, trebuie să armonizeze strategiile elaborate la nivel regional, local şi al fiecărei staţiuni, ţinând cont şi de strategiile europene, în vederea evidenţierii bogăţiei ofertei româneşti de acest gen şi pentru a trezi interesul turiştilor străini atraşi spre staţiunile balneare din statele dezvoltate ale Uniunii Europene nu numai de calitatea ofertei dar şi de promovarea susţinută a acesteia. Pornind de la aceste premise, lucrarea îşi propune să evidenţieze principalele direcţii de dezvoltare a turismului balnear în ţările din Uniunea Europeană cu tradiţie în domeniu şi, pe baza acestora să contureze posibile strategii de dezvoltare, ce ar permite turismului balnear românesc să devină competitiv în perspectiva integrării europene. Acest demers s-a făcut plecând de la prezentarea importanţei strategiei la nivel macro şi microeconomic şi a oportunităţii pe care o reprezintă integrarea europeană pentru România, urmată de efectuarea unei analize a particularităţilor şi tendinţelor actuale de evoluţie a turismului balnear pe plan european şi a situaţiei ofertei şi cererii din turismul balnear românesc.
  • 8. - 7 - Punerea în aplicare a strategiilor, pe care le-am propus în capitolul şase, ar contribui la dezvoltarea acestei forme de turism, ce poate reprezenta pentru ţara noastră, datorită valorii deosebite a factorilor naturali terapeutici şi efortului constant de aliniere la standardele occidentale a bazei tehnico-materiale şi a serviciilor, insuficient cunoscute în afara ţării, o repoziţionare a României ca destinaţie turistică. Reluarea creşterii economice, înregistrată după 2000, perspectiva integrării europene, strategiile formulate la nivel macroeconomic şi iniţiativele investitorilor locali, ne dau convingerea că turismul balnear românesc va reuşi în efortul de realizare a unei oferte de calitate, la nivel european, devenind o destinaţie atractivă pentru turiştii potenţiali din Uniunea Europeană.
  • 9. - 8 - STADIUL CUNOAŞTERII La acest început de mileniu, în multe state din lume există interes şi preocupare pentru limitarea efectelor negative pe care le-a avut dezvoltarea economică asupra sănătăţii populaţiei. Una din căile eficiente de luptă împotriva bolilor civilizaţiei lumii moderne este oferită de turismul balnear. Trendul internaţional este acela al întoarcerii la natură pentru tratament şi recreare, iar din acest punct de vedere staţiunile balneare sunt în mod evident o destinaţie potrivită. Datorită acestui fapt şi a efectelor benefice pe plan economic şi social, ţările ce deţin factori naturali de cură şi au tradiţie în exploatarea acestora, printre care se află şi România, stabilesc pentru turismul balnear strategii de diversificare şi relansare, unele, sau de dezvoltare şi modernizare, altele. Atenţia acordată acestei forme de turism la nivel mondial este relevată de declararea anului 2000 ca „An mondial al Balneologiei” şi de manifestările ştiinţifice organizate, dintre care amintim: Congresul Mondial de Balneologie de la Roma, din anul 2000, cu tema „Balneologia în mileniul trei”, unde specialişti din diferite ţări au prezentat puncte de vedere şi soluţii valoroase pentru viitorul balneologiei europene; Congresul Societăţii Internaţionale de Tehnică Balneară de la Levico Terme din Italia, din anul 2002, cu tema „Turismul de sănătate şi tratament medical în staţiunile balneo-climatice”. Găzduirea acestor manifestări de către Italia dovedeşte implicarea factorilor de decizie de la nivel macroeconomic din această ţară, cu tradiţie milenară în domeniu, în diversificarea şi relansarea turismului balnear care a depăşit perioada de criză. Lucrări de specialitate cuprind o analiză a evoluţiei acestei forme de turism în Italia, denumită termalism, din 1890 şi până în prezent, unele aspecte fiind comune şi altor state. Astfel, specialiştii italieni apreciază că turismul termal din această ţară este rezultatul unui lung proces, ce a trecut prin cinci generaţii de activitate termală până să ajungă la forma actuală. Emilio Becheri, unul din cei mai apreciaţi experţi în economie, marketing turistic şi termalism, prezintă în lucrarea sa ,,Rapporto sul sistema termale in Italia 2004” evoluţia activităţii termale în Italia sub forma unui tablou sintetic, intitulat „generaţiile de activitate termală”.
  • 10. - 9 - Figura nr. 1. Generaţiile de activitate termală TERMALISM LUDIC TERMALISM SOCIAL TERMALISM ASISTAT TERMALISM ŞI BUNĂSTARE BUNĂSTARE TERMALĂ PIAŢĂ LIBERĂ TERMALISM PUBLIC ATENŢIE LA SĂNĂTATE CONCEPŢIE HOLISTICĂ DE LA CONCEPŢIA DE BĂI LA ACEEA DE TERME ŞI ORAŞE TERMALE DEZVOLTAREPUTERNICĂ SUPRA DIMENSIONAREA PIEŢEI MASIFICAREA DETERMINĂ PIERDEREA CREDIBILITĂŢII ANII ’80 DEZVOLTARE AUTONOMĂ BUNĂSTARE (NU TERMALĂ) CRIZA TERMALISMULUI SOCIAL SUBSTITUIREA PARTICIPANŢILOR LA CURĂ CU ALŢI TURIŞTI (SEJUR MULT MAI SCURT ) CONEXIUNE ÎNVINGĂTOARE ÎNTRE AMBIENT, TERME ŞI BUNĂSTARE VALORIFICAREA TERMELOR CA TRATAMENTE NATURALE ”A MERGE LA APELE TERMALE” VACANŢĂ TERMALĂ TURISM TERMAL TURISM DE SĂNĂTATE TURISM DE BUNĂSTARE MARCA MODEL LIBERTY (Izvor, Apă) PUTERNICĂ CREDIBILITATE SEJURURI LUNGI SANITARIZAREA SECTORULUI NOI CLĂDIRI DIVERSIFICATE PENTRU CURE DE MASĂ CURELE ASISTATE DEPĂŞESC NET PE CELE PRIVATE AXARE PE SANITARIZARE ŞI REFUZUL BUNĂSTĂRII DOMINARE NETĂ A CURELOR DE MASĂ ŞI PIERDERE A CREDIBILITĂŢII CURE APROAPE ÎN EXCLUSIVITATE ASISTATE ACTIVAREA CENTRELOR DE BUNĂSTARE TERMALĂ ADJECTIVUL ”TERMAL” UTILIZAT ALĂTURI DE CENTRELE DE BUNĂSTARE ÎN UNELE STAŢIUNI TERMALE SOSIRILE PENTRU ALTE FORME DE TURISM DEPĂŞESC PE CELE PENTRU TURISM TERMAL DESANITARIZAREA IMAGINII DAR VALIDARE ŞTIINŢIFICĂ LOGICA BUNĂSTĂRII TERMALE CA VALOARE ADĂUGATĂ ÎNNOIRE A PRODUSULUI , ÎNNOIRE A IMAGINII TRATAMENTE CURE TERAPEUTICE PREVENIRE PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII 1890-1930 ŞI PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL ANILOR ‘40 DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL PÂNĂ LA JUMĂTATEA ANILOR ‘70 DIN A DOUA JUMĂTATE A ANILOR ’70 LA ANII ‘80 ANII NOUĂZECI ANII DOUĂMII Sursa: adaptată de autor după E. Becheri – Rapporto sul Sistema Termale in Italia 2004, FEDETERME, 2004. 1 2 543 TERME (NEVOIE) şi VACANŢĂ (LUDICĂ ) PENTRU UN CLIENT DIN ELITA SOCIETĂŢII NEVOIA DE ÎNGRIJIRE NECESITATE PUBLICĂ POSIBILĂ NEVOIE DE CLIENT “NECESITATEA ” SUBORDONATĂ TERMELE ŞI BUNĂSTAREA CONVIEŢUIESC DAR PIEŢELE SUNT SEPARATE REDESCOPERIRE SUBIECTIVITATE CRIZĂ INIŢIALĂ URMATĂ DE INTEGRARE ÎNTRE TERME ŞI BUNĂSTARE PLURALISM COMPORTAMEN TE şi ÎNTINERIREA SECTORULUI DIN INTERIOR ÎN AFARA PIEŢEI DIN AFARĂ ÎN INTERIORUL PIEŢEI
  • 11. - 10 - Prima generaţie ar putea fi definită „Termalismul ludic”. Este perioada dintre anii 1890-1930, în care termelor le era atribuită nu numai o funcţie terapeutică, ci şi aceea de prevenire şi relaxare. Această primă generaţie de activitate termală se baza pe concepţia de tratament, pe un sejur lung şi o clientelă aristocratică, a elitelor. În primii ani ai secolului trecut „a merge la apele din staţiunile termale” în timpul verii avea aceeaşi valenţă pe care a avut-o câteva decenii mai târziu petrecerea vacanţei la mare. A doua generaţie ar fi cea a „Termalismului social”, ce cuprinde perioada de după al doilea război mondial şi până la jumătatea anilor şaptezeci. Componenta ce vizează sănătatea are aceeaşi importanţă majoră şi „a merge la apele din staţiunile termale” devine „a efectua cure termale”. Staţiunile termale devin favoritele politicii sanitare, iar curele sunt plătite de Serviciul Sanitar Naţional. În această perioadă curele susţinute de stat depăşesc cu mult pe cele suportate integral de turist. În a treia generaţie de activitate termală „Termalismul asistat” (din a doua jumătate a anilor şaptezeci până în anii optzeci), termalismul social se dezvoltă către o concepţie mai pasivă, cu o axare a sectorului pe concepţia de sanitarizare şi refuzul ideii de bunăstare. Se remarcă o prevalenţă a curelor de masă şi un acces facil la prestaţiile sanitare, curele fiind plătite aproape în exclusivitate de Serviciul Sanitar Naţional, motiv pentru care termalismul asistat este considerat ca fiind în afara pieţei. Acest fapt a determinat o pierdere de credibilitate care, începând cu sfârşitul anilor optzeci şi până în prezent, a provocat introducerea unor limite din partea Serviciul Sanitar Naţional (măsuri mai restrictive pentru efectuarea curelor, introducerea de tichete, etc.). Aceste condiţionări au generat prima criză a sectorului şi au provocat o modificare a concepţiei despre termalism, care presupune trecerea de la cură la prevenţie, mutând atenţia de la boală la sănătate şi la a vrea să-ţi fie bine, de la patologie şi terapie la un sistem integrat de servicii funcţionale axate pe crearea unor condiţii favorabile şi dezvoltarea poteţialului individului în funcţie de mediul în care trăieşte. Astfel, începe a patra generaţie de activitate termală şi de integrare între termalism şi bunăstare. În virtutea acestei optici se schimbă şi funcţia prestaţiilor termale, de la o viziune de tip ştiinţific ce consideră cura o terapie, la o viziune holistică, ce are ca obiectiv atingerea unei stări globale de bunăstare psiho-fizică şi chiar spirituală, ca integrare între corp şi minte.
  • 12. - 11 - Din acest moment se poate vorbi de a cincea generaţie de activitate termală şi de promovarea propriei bunăstări psiho-fizice. Nu se tratează doar un tip de boală, dar, fără a se pierde nimic din partea terapeutico-preventivă, se propune cura de sănătate a omului în sens general şi complet. Ultima concepţie, totuşi, încă reprezintă o ipoteză de lucru, deoarece în epoca în care trăim se suprapun multiple forme de activitate termală, de la cele tradiţionale, care se referă la curele recunoscute de Serviciul Sanitar Naţional şi cele tipice practicate în staţiuni, la cure de bunăstare care se identifică cu un sistem integrat de servicii funcţionale cerute de clienţi şi plătite integral de ei, pentru îngrijirea şi promovarea propriului aspect fizic şi psihologic, după o concepţie holistică. Sectorul termal propriu-zis poate fi considerat cel istoric şi acesta reprezintă încă imaginea termelor care, doar în ultimul timp, şi cu o notabilă întârziere în comparaţie cu evoluţia pieţei, au început să introducă între opţiunile lor şi servicii pentru bunăstare, făcând loc unui nou concept , acela al bunăstării termale1 . Specialiştii în domeniu din Italia consideră că pentru această formă de turism criza a fost determinată aproape în exclusivitate de sectorul termal nu de cel de bunăstare, care din contră, în ultimii ani, a înregistrat o mare dezvoltare, cu strategii proprii, diferite şi separate de partea termală. Diferenţele între staţiunile termale „tradiţionale” şi cele „noi” sunt sintetizate de Emilio Becheri în tabelul nr. 12 . Chiar dacă analiza se referă la turismul termal din Italia, multe dintre aceste diferenţe caracterizează şi termalismul altor state cu tradiţie în domeniu şi nivel similar de dezvoltare din Uniunea Europeană. Astfel, cu excepţia generaţiilor de activitate termală şi a modului de implicare a Serviciului Sanitar Naţional din Italia, care îmbracă forme specifice de la ţară la ţară, considerăm că celelalte elemente sunt general valabile. În staţiunile balneare din statele Uniunii Europene s-au dezvoltat serviciile aferente turismului de bunăstare, care au atras o clientelă nouă, diferită de cea clasică. Tratamentelor tradiţionale li s-a alăturat o nouă ofertă bazată pe satisfacerea noilor exigenţe ale cererii: algoterapie; aromoterapie; înlăturarea stresului; repunerea în formă; drenaj limfatic; presoterapia; reflexoterapia; cure de slăbit; cure de înfrumuseţare; etc. 1 Emilio Becheri, Il sistema termale della Toscana: tendenze e prospetive, UNIONCAMERE della Toscana, 2005, pag. 3. 2 Emilio Becheri, Secondo rapporto sul sistema termale in Italia, edito da IL SOLE 24 ORE, 2005, pag. 6.
  • 13. - 12 - Tabelul nr. 1. Terme „tradiţionale” şi „noi” Sursa: adaptată de autor după E. Becheri - Secondo rapporto sul sistema termale in Italia, edito da IL SOLE 24 ORE, 2005. Cu referire la: TERME TRADIŢIONALE TERME DE BUNĂSTARE - generaţiile de activitate termală - funcţiune - prestaţii - resursa de bază - caracterizare - pachete - intermediere - preţuri (1) - preţuri (2) - preţuri şi pachete (3) - marketing teritorial (1) - marketing teritorial (2) - imagine - personalul sectorului - număr tratamente - prima, a doua şi a treia generaţie de activitate termală - predomină aspectul terapeutic: clientelă cu diferite maladii - cură a bolii şi problemelor reale, nu antistress, nu psihice - ape şi/sau alte resurse termale - integrare între diverse cure termale - rigide sau semirigide, cu o durată cel puţin săptămânală - foarte limitată, injustă şi subordonată bunăstării - în bună parte finanţate de Serviciul Sănătăţii Naţionale (în afara pieţei) - preţuri oricum scăzute fiind condiţionate de tarifele SS - pachete rigide; preţuri fixe sau aproape fixe - integrare întotdeauna prezentă cu teritoriu - lipseşte integrarea cu alte forme de turism, chiar dacă sunt prezente - clintelă în vârstă, ambient închis - personalul necesar pt. cură destul de rigid, muncă dependentă - spectrul celor definite în timp şi tradiţionale - a patra şi a cincea generaţie de activitate termală - predomină (sau foarte prezentă) prevenirea şi promovarea sănătăţii: clientelă sănătoasă. - fizice (reducere greutate) şi de evitare a bolilor şi problemelor de viitor - folosirea apelor şi/sau a altor resurse termale pentru promovarea sănătăţii - folosirea resurselor termale pentru caracterizarea produselor de bunăstare (saune, băi turceşti, masaje) - flexibile, personalizate, chiar şi pentru week-end sau pauză de o zi - hotelierii asociaţi la un centru de bunăstare - bunăstarea este în interiorul pieţei, tratamente cu plată integrală - preţ mediu pentru tratament considerabil mai scumpe - variabile în funcţie de serviciul oferit - integrare variabilă cu teritoriul, de la inexistentă la mult - grad mare de integrare cu alte forme de turism - clientelă tânără şi de vârstă medie, ambient deschis şi vesel - flexibili: de la cure obişnuite la cele personalizate; prezenţi mulţi profesionişti - expansiune continuă, a numărului şi tipologiilor; se poate vorbi de o explozie
  • 14. - 13 - Aceste schimbări au loc începând cu anii ′90, când conceptul de bunăstare este din ce în ce mai prezent în modul de a interpreta calitatea vieţii, iar termalismul trece de la concepţiile conform cărora era considerat în afara pieţei, la acelea de tip competitiv care-l situează în interiorul pieţei. În această perioadă oferta privind termalismul este amplificată şi modificată, trecându-se de la funcţia terapeutică la promovarea sănătăţii, ce înglobează şi aspectul psihic. Se extinde numărul prestaţiilor ce au în vedere omul sănătos, prevenirea bolii şi promovarea curelor de sănătate. Valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură este folosită pentru realizarea unor oferte noi, cu produse atractive promovate în noile centre de bunăstare. Pachetele de servicii puse la dispoziţia clientului sunt foarte flexibile, fiind modelate în funcţie de dorinţa şi timpul acestuia. Creşte semnificativ gradul de integrare cu alte forme de turism, cu efecte economice însemnate, atât prin atragerea mai multor categorii de turişti, cât şi prin creşterea gradului de ocupare în extrasezon. O realizare importantă este şi schimbarea imaginii prin atragerea tinerilor şi a turiştilor de vârstă medie, care contribuie la crearea unui ambient deschis şi vesel. Expansiunea continuă a numărului şi tipologiilor de produse au impus atragerea unui personal profesionist, care să poată asigura servicii de cea mai bună calitate, justificate de creşterea preţurilor. Avantajele turismului de sănătate şi bunăstare nu presupun renunţarea la turismul balnear clasic. Dimpotrivă, datorită varietăţii numărului de tratamente ce se pot realiza, tour-operatorii asociază turismul termal cu turismul de bunăstare invitând la o vacanţă de tratament, de restituire a vigorii şi dezintoxicare a organismului, sau o vacanţă pentru a-ţi regăsi propriul aspect îmbunătăţit, prin efectuarea de cure de regenerare cu tratamente naturale, într-un ambient cu vegetaţie bogată şi aer curat. Suntem de aceeaşi părere cu specialiştii care susţin că strategia învingătoare pentru un nou turism balnear contează pe combinarea noilor tendinţe privind conceptul de sănătate cu cele tradiţionale. Remarcăm faptul că într-un interval relativ scurt de timp s-au conturat concepte noi şi obiective noi pentru staţiunile balneo-climatice, racordate la noile orientări din domeniul sănătăţii.
  • 15. - 14 - Concepţiile şi orientările noi din medicina modernă, ce abordează sănătatea ca un drept fundamental al omului, introducerea între criteriile de evaluare a sănătăţii a noţiunilor de calitate a vieţii, stil de viaţă, bunăstare au determinat o reevaluare a asistenţei medicale din staţiunile balneo-climatice, a balneologiei în general, ca şi a turismului tradiţional. Între balneologia tradiţională şi turismul tradiţional a apărut turismul de bunăstare, turismul de sănătate sau curele de sănătate profilactice, care au la bază calitatea vieţii, strâns împletită cu apărarea sănătăţii şi un raport psiho-fizic valid3 . Noile criterii de evaluare arată saltul uriaş înregistrat în terapia cu factori naturali de cură, de la perioadele de criză când i se reproşa lipsa unei fundamentări ştiinţifice solide, metodologia utilizată fiind bazată în cea mai mare parte pe empirism, la multiplele studii şi cercetări ştiinţifice care au dovedit eficienţa curelor terapeutice şi de recuperare în diferite grupe de afecţiuni, pe baza unei metodologii complexe. Evaluarea modernă a sănătăţii, a bunăstării , a calităţii vieţii, impune continuarea şi dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică, pentru stabilirea mecanismelor de acţiune şi a efectelor curative ale factorilor terapeutici naturali. Sunt considerate prioritare cercetările asupra metodologiei şi efectelor „curelor de sănătate”, care reprezintă cel mai important domeniu al profilaxiei primare a bolilor majore din patologia legată de modul de viaţă în civilizaţia noului mileniu. În aceste condiţii, reflectând principalele elemente ale curei balneare în staţiunile balneo-climatice moderne, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Balneologie şi Climatologie – Prof. Dr. H. Pratzel, definea cura balneară ca fiind4 „balneoterapie, regimuri dietetice, terapie complexă, motivaţie pentru un mod de viaţă sănătos, sub supravegherea unor experţi medicali experimentaţi şi calificaţi, într-un mediu plăcut, acceptat de pacient, aproape de natură şi cultură”. Contribuţia specialiştilor din România la fundamentarea ştiinţifică a terapiei cu factori naturali de cură este remarcabilă. Încă din 1949, când a fost înfiinţat Institutul de Balneologie şi Fizioterapie din Bucureşti, balneoclimatologia a făcut eforturi deosebite pentru studiul complex al factorilor terapeutici naturali, atât fizico-chimic, microbiologic şi farmacologic experimental, cât şi clinico-terapeutic. Cadre medicale şi tehnice au efectuat cercetări sistematice în clinici, laboratoare şi staţiuni balneare. Au fost organizate studii şi cercetări complexe, au fost descoperite, studiate şi exploatate noi surse valoroase de factori 3 Nicolae Teleki, Laviniu Munteanu, Sorin Bibicioiu, România Balneară, Editată de O.P.T.B.R. cu sprijinul Min. Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Bucureşti, 2004, pag. 9. 4 Idem, pag. 41.
  • 16. - 15 - naturali de cură. Rezultatele acestor studii au fost publicate într-o colecţie de 11 volume de „Studii şi cercetări de balneologie şi fizioterapie”, într-o monografie în 3 volume „Apele minerale şi nămolurile din România” în perioada 1960-1972, precum şi în numeroase „Îndreptare metodologice” şi „Indicaţii pentru tratamente în staţiunile balneo-climatice” apărute în 1960, 1965, 1975, 19865 . Aportul cercetătorilor români la creşterea gradului de cunoaştere în domeniul balnear este remarcabil şi a permis punerea în valoare a extraordinarului potenţial al factorilor terapeutici naturali din România. Din acest punct de vedere avem o poziţie de invidiat în comparaţie cu alte state din Europa. Relansarea turismului balnear din ţara noastră şi alinierea staţiunilor noastre balneare la standardul existent în celelalte ţări din Uniunea Europeană, alături de care dorim să fim de la 01. 01. 2007, depinde însă de un complex de factori, ce fac obiectul analizei acestei lucrări. Datorită factorilor naturali de cură şi aparaturii moderne din bazele de tratament, staţiunile balneare din Uniunea Europeană pot oferi atât posibilitatea tratării diverselor afecţiuni, prin balneologia terapeutică şi de recuperare, cât şi soluţii de prevenire a îmbolnăvirii şi menţinere a stării de sănătate prin balneologia de bunăstare (curele de sănătate). În perspectiva integrării europene, pentru a asigura în acelaşi timp cure de sănătate, pentru tineri şi adulţi sănătoşi, dar şi cure terapeutice pentru bolnavi sau de recuperare pentru persoane cu deficienţe funcţionale, în România este necesar un amplu program strategic şi investiţional, atât în vederea modernizării structurilor specifice staţiunilor balneare clasice cât şi pentru crearea noilor structuri, a centrelor de bunăstare, care să poată oferi servicii de calitate pentru curele de sănătate, cele de înfrumuseţare şi bunăstare. 5 Idem, pag. 45.
  • 17. - 16 - CAPITOLUL I Consideraţii generale privind strategiile de dezvoltare a turismului În evoluţia economiei mondiale de la acest început de mileniu, turismul ocupă un loc important, atât în comerţul internaţional, cât şi în economia naţională a majorităţii statelor lumii. Prin contribuţia sa la realizarea produsului mondial brut şi la ocuparea forţei de muncă, turismul se situează printre cele mai de seamă componente ale economiei mondiale. Datorită modului eficient de valorificare a resurselor şi efectelor benefice pe plan economic, social şi cultural, guvernele multor ţări dau turismului atenţia cuvenită atunci când stabilesc programele de dezvoltare la nivel macroeconomic. Punerea în practică a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a căror calitate depinde reuşita acestei acţiuni, care se poate concretiza în creşterea cererii interne şi internaţionale pentru turism. Ca şi în alte domenii, conceptul de strategie este integrat conducerii previzionale a activităţii din turism, iar între strategiile la nivel macroeconomic, naţional şi cele de la nivelul organizaţiilor şi al staţiunilor de turism există o strânsă interdependenţă. Datorită potenţialului turistic deosebit, ţara noastră nu poate face excepţie de la regulă şi, încă din 1994, printr-un program Phare s-a realizat un „Plan strategic de dezvoltare a turismului în România”, care acordă importanţa cuvenită şi turismului balnear, formă de turism cu un potenţial de excepţie şi cu perspective, după părerea noastră, net superioare turismului clasic. Din această perspectivă, după prezentarea tipologiei strategiilor, în subcapitolele următoare ne-am referit la turism ca prioritate în strategia generală a dezvoltării economice şi apoi la turismul balnear. 1.1. Importanţa strategiei în conducerea previzională. Conceptul şi tipologia strategiilor Termen specific domeniului militar încă din Grecia antică (în greaca veche stratos = armată, iar egos = conducător), strategia în sens modern însemna „arta de a conduce un război”. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte strategia ca fiind „o parte
  • 18. - 17 - componentă a artei militare, care se ocupă de problemele pregătirii, planificării şi ducerii războiului şi operaţiunilor militare”6 . Evoluţia societăţii a adus o serie de idei şi concepte politico-militare care au format un corp coerent de principii strategice. Principiile de bază ale strategiei politico-militare le regăsim în dezvoltarea pe termen lung a marilor organizaţii contemporane, societăţi comerciale sau alte tipuri de organizaţii (fundaţii, organizaţii religioase) combinate cu elemente introduse de tehnologia actuală şi sistemul prezent de valori7 . În prezent termenul strategie se utilizează cu semnificaţii diferite în funcţie de domeniul în care se aplică. Utilizarea acestui concept în domeniul economic, atât la nivel macroeconomic cât şi la nivel microeconomic, este reflectată de cercetările specialiştilor în management şi marketing. Peter Drucker a fost printre primii care, în 1954, subliniind importanţa strategiei pentru firme, arăta că aceasta trebuie să răspundă la două întrebări: în ce constă afacerea? şi care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei8 ? Cu abordări diferite, dar contribuţii importante la dezvoltarea acestui concept s-au remarcat9 : Alfred Chandler (1962); Keneth Andrews (1965); Igor Ansoff (1965); G.M. Hofer şi D. Sehendel (1978); Brian Quinn (1980); Henry Mintzberg (1990); Michael Porter (1990); Corneliu Russu (1993); Ovidiu Nicolescu (1996); Tiberiu Zorlenţan (1996). Prima abordare temeinică a acestui concept a aparţinut lui Alfred Chandler, în lucrarea sa ,,Strategy and Structure”, publicată în 1962, care definea strategia ca ,,determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea deciziei de alocare a resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”10 . Igor Ansoff defineşte strategia ca fiind ansamblul criteriilor de decizie care ghidează comportamentul unui agent economic11 . Recunoscut ca unul dintre cei mai mari specialişti în management, Henry Mintzberg, în baza examinării a 1495 de lucrări consacrate strategiei, a identificat zece şcoli de gândire managerială în ceea ce priveşte strategia şi prezintă cinci definiţii ale 6 *** DEX, Academia Română, Institutul de lingvistică Iorgu Iordan, Bucureşti, 1999. 7 Bogdan Băcanu, Management strategic, Editura Teorra, Bucureşti, 1999, pag. 18. 8 Peter Drucker, Managing in turbulent times, First Edition, Harper & Row, New York, 1980, pag. 58. 9 Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management, Editura Economică, Bucureşti, 1999 , pag. 130-131. 10 Alfred Chandler, Strategy and Structure, MIT Press, Cambridge, Massachussets, 1962, pag. 80. 11 Igor Ansoff, Stratégie de dévelopement de l`entreprise, Les Edition d´Organisation, Paris,1989, pag. 110.
  • 19. - 18 - strategiei12 : • strategia ca o percepţie, prin care se desemnează un curs prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o situaţie; • strategia ca o schiţă sau un proiect ce constă într-o manevră menită să asigure depăşirea unui concurent sau oponent; • strategia ca un model ce stabileşte o structură de acţiuni consistente în plan comportamental; • strategia ca o poziţionare a firmei ce rezidă în mijloacele de identificare a locului pe care organizaţia îl are în mediul său, cel mai frecvent pe piaţă; • strategia ca o perspectivă ce implică nu numai stabilirea unei poziţii dar şi o anumită percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile sale, vizând piaţa, tehnologia etc. Contribuţii majore la definirea strategiei a avut Michael Porter, considerat specialistul numărul unu în strategii în perioada actuală, accepţiunea sa asupra conceptului de strategie, pentru care foloseşte termenul de strategie generică, fiind că aceasta constă în13 „specificarea abordării fundamentale pentru obţinerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acţiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcţional”. Ovidiu Nicolescu, prin strategie, desemnează14 : ansamblul obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv, potrivit misiunii organizaţiei. Modalităţile diferite de abordare şi aplicare a strategiei în economie reflectă evoluţia acestui concept. Astfel, strategia s-a impus ca domeniu distinct al managementului şi se referă la obiectivele pe termen lung ale unei organizaţii, la mijloacele prin care aceasta intenţionează să realizeze obiectivele15 . Dezvoltarea economică şi schimbările produse în mediile de afaceri au determinat reacţii complexe de adaptare din partea firmelor, care s-au concretizat în sistemul managementului strategic, a cărui componentă esenţială este conceptul de strategie. Scopul managementului strategic este de ,,a potrivi resursele întreprinderii cu ameninţările şi 12 Henry Mintzberg, Perspectives on Srategic Management, Harper & Row, New York, 1990, pag. 40. 13 Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, op. cit., pag.131. 14 Ibidem. 15 Claudia Ţuclea, Management strategic, Editura Uranus, Bucureşti, 2003, pag. 9.
  • 20. - 19 - oportunităţile mediului, astfel încât să obţină o viabilitate pe termen lung a acesteia”16 şi este definit ca fiind ,,procesul de analiză a situaţiei prezente şi viitoare, de formulare şi de adoptare pe termen lung a obiectivelor întreprinderii, de implementare şi de control al deciziilor concentrate pe realizarea acestor obiective în condiţiile de mediu prezente şi viitoare”17 . În definiţia dată de Berkowitz18 managementul strategic reprezintă „etapele parcurse la nivelul general al întreprinderii şi la nivelul unităţilor strategice de afaceri ale acesteia (divizional) în scopul dezvoltării strategiilor de lungă durată pentru supravieţuire şi dezvoltare”. Mediul economic, politic şi social dinamic obligă organizaţiile să adopte o conducere previzională, performanţele realizate depinzând decisiv de strategiile alese. Managementul strategic, ca formă de conducere previzională, este un sistem modern de conducere, definit ca un proces amplu şi complex prin care conducerea de vârf a firmei stabileşte, pe baza anticipării schimbărilor ce se vor produce în cadrul şi în exteriorul acesteia, evoluţia ei pe termen lung şi performanţele pe care le va realiza, asigură formularea riguroasă, aplicarea corespunzătoare şi evaluarea continuă a strategiei stabilite19 . Din acest punct de vedere Corneliu Russu formulează următoarele definiţii20 : ♦ Strategia reprezintă un produs al procesului managementului strategic ce constă într-un plan cuprinzător, unitar şi integrator de acţiune managerială stabilit în vederea îndeplinirii obiectivelor fixate, care precizează cum va fi condusă firma şi cum va acţiona, precum şi ce acţiuni vor fi desfăşurate pentru a asigura firmei îndeplinirea misiunii asumate. ♦ Planul strategic materializează strategia aleasă şi reprezintă un document cuprinzător care exprimă, într-o concepţie unitară, misiunea strategică a firmei, obiectivele acesteia şi strategia adoptată ca linie majoră de evoluţie viitoare. ♦ Formularea strategiei este procesul prin care managementul firmei defineşte misiunea ei strategică, deduce obiectivele strategice necesare realizării misiunii, alege strategia adecvată atingerii obiectivelor şi precizează modalităţile punerii în operă a acesteia. 16 Olsen M. Tse & E.C.-Y & West J. , “Strategic Management in the Hospitality Industry”, Van Nostrand Reinhold, New York, 1992, pag. 23. 17 Chon K-S. & Olsen M. , Applying the strategicmanagement process in the management of tourism organzations, Van Nostrand Reinhold, New York, 1990, pag. 14. 18 Berkowitz E. N., Kerin R. A. & Rudelius W., Marketing, ediţia a II-a, Homewood, USA, 1989, pag.18. 19 Corneliu Russu, Management strategic, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, pag. 11. 20 Idem, pag. 51.
  • 21. - 20 - Acelaşi autor consideră următorii factori ca fiind determinanţi pentru strategia firmei21 : 1. oportunităţile pieţei şi situaţia industriei de profil; 2. capabilităţile firmei; 3. ameninţările potenţiale; 4. viziunea strategică a managerilor, valorile personale şi aspiraţiile lor; 5. realităţile economice, sociale, politice, legislative şi etice ale mediului firmei; 6. cultura firmei. De modul în care managementul de vârf reuşeşte să aleagă strategiile, ce, ţinând cont de incidenţa acestor factori interni şi externi, vor minimiza efectele negative şi le vor maximiza pe cele benefice, depinde reuşita organizaţiei în atingerea misiunii sale. Toate acestea evidenţiază importanţa strategiei în conducerea previzională. Din multitudinea de definiţii date conceptului de strategie de către specialişti în domeniu, împărtăşim opinia potrivit căreia strategia desemnează ansamblul obiectivelor majore ale unei organizaţii pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit scopului stabilit de organizaţie. Strategia, după părerea noastră defineşte căile şi mijloacele care permit unei organizaţii să-şi asigure o bună poziţie pe piaţă, să se dezvolte armonios în prezent şi în viitor, în condiţiile dure ale mediului concurenţial intern şi internaţional. Realizarea misiunii strategice şi a obiectivelor presupune coordonarea acţiunilor desfăşurate la diferitele niveluri ierarhice de conducere din cadrul firmei, pe baza unor planuri, rezultat al unor viziuni strategice, corespunzătoare fiecărui nivel ierarhic. Structurarea se efectuează pe nivelurile firmei, unităţilor de afaceri strategice, domeniilor funcţionale şi operaţiunilor, la aceste niveluri fiind stabilite şi aplicate strategii cu sferă corespunzătoare de cuprindere, conform schemei din figura 1.1.22 Având în vedere obiectul analizei lucrării de faţă vom evidenţia principalele orientări la nivelul strategiilor de firmă, care sincronizate cu o strategie economică naţională, pot genera dezvoltarea turismului balnear românesc în perspectiva integrării europene. 21 Corneliu Russu, op. cit., pag.52-58. 22 Idem, pag.58-59.
  • 22. - 21 - Fig. 1.1. Nivelurile ierarhice în cadrul firmei, obiectivele şi strategiile corespunzătoare acestora ( după Corneliu Russu, op. cit., pag. 59) I. Nivelul strategic al firmei Misiunea strategică şi obiectivele firmei Strategia Firmei II. Nivelul strategic al unităţilor de afaceri strategice ( UAS ) Misiunea strategică şi obiectivele UAS Strategia UAS III. Nivelul strategic al domeniilor funcţionale Obiectivele domeniilor funcţionale Strategii funcţionale IV. Nivelul strategic operaţional Obiectivele operaţionale Strategii operaţionale Strategia se situează astfel în prim planul managementului atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic. Realizarea obiectivelor economice şi sociale la nivel naţional sau regional nu se poate face fără a avea o strategie coerentă, fundamentată ştiinţific, care să favorizeze elaborarea şi implementarea de strategii competitive la nivelul organizaţiilor23 . De asemenea, ne propunem abordarea strategiilor ca părţi ale unui sistem strategic, atât în sensul restrâns al conceptului – sisteme strategice în interiorul organizaţiei, cât şi în sens larg – când defineşte relaţiile strategice stabilite cu alte entităţi juridice, necesare atingerii scopurilor strategice ale organizaţiei. Un sistem strategic se defineşte prin alegerea mai mult sau mai puţin hotărâtă şi explicită a unei anverguri de produse şi a unei anverguri a pieţelor24 . Formularea strategiei se face în funcţie de câteva elemente de referinţă. Unul dintre acestea este determinat de necesitatea tratării strategiei într-o viziune specifică de marketing25 . Potrivit evoluţiei conceptului de marketing şi ideilor directoare ale managementului strategic, marketingul nu mai semnifică una din activităţile funcţionale ale unei organizaţii economice, ci semnifică abordarea conducerii de ansamblu a acesteia cu o accentuată orientare spre piaţă. Adoptarea conceptului de marketing presupune utilizarea unui sistem adecvat de conducere, urmărindu-se sincronizarea şi utilizarea 23 Gabriela Ţigu, Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 17. 24 Yvan Allaire, Mihaela Fârşirotu, Management strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 278. 25 Corneliu Russu, Management strategic, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, pag. 224.
  • 23. - 22 - eficientă a resurselor, în condiţiile mediului extern al organizaţiei. Aceasta va trebui să-şi formuleze anumite strategii de dezvoltare care să asigure mobilizarea forţelor umane, materiale şi financiare, în vederea atingerii cu succes a obiectivelor şi scopurilor fixate26 . În cazul turismului, deci şi a turismului balnear, ca o consecinţă a procesului de specializare a marketingului a apărut marketingul turistic, ce poate fi definit ca politica promovată de o organizaţie de turism care, studiind constant cerinţele de consum turistic, prezente şi în evoluţie, urmăreşte prin metode şi tehnici specifice adaptarea permanentă a ofertei proprii la actualele cerinţe, în vederea satisfacerii lor optime şi a realizării unei activităţi economice rentabile în condiţiile date ale pieţei27 . Întreaga politică de marketing are ca nucleu strategia de piaţă, strategie rezultată în urma unei evaluări realiste a dimensiunilor şi caracteristicilor interne ale organizaţiei, pe de o parte, şi ale pieţei, pe de altă parte. În ceea ce priveşte piaţa, la stabilirea strategiei se va ţine cont de următoarele elementele semnificative: dinamica pieţei, gradul de segmentare, ritmul schimbărilor, exigenţele pieţei, nivelul concurenţei. Aceste elemente reprezintă tot atâtea criterii de clasificare a strategiilor de piaţă, care conform punctului de vedere al specialiştilor se structurează astfel28 : 1. În funcţie de poziţia întreprinderii faţă de dinamica pieţei: • strategia creşterii, a dezvoltării activităţii, posibilă într-o piaţă dinamică şi având ca variante: strategia de penetrare a pieţei, de dezvoltare a pieţei, de îmbunătăţire sau extindere a ofertei de produse/servicii, de diferenţiere şi segmentare a pieţei, de diversificare (orizontală - produse/servicii noi realizate prin tehnologii noi, pe pieţe actuale; concentrică - produse/servicii noi realizate prin tehnologii asemănătoare, pe pieţe noi; laterală - produse/servicii noi realizate prin tehnologii noi, pe pieţe noi ); • strategia menţinerii volumului activităţii, aplicabilă în condiţiile unei pieţe saturate sau ale limitării resurselor întreprinderii; • strategia restrângerii activităţii, sau a supravieţuirii, pe o piaţă aflată în regres sau ca o variantă aleasă de firmă în cazul reprofilării activităţii sale (în acest caz, strategia 26 I. Cătoiu, Strategii de piaţă, în. Vol. Strategii manageriale de firmă, coord. O. Nicolescu, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, pag. 312. 27 E. Nicolescu, Marketingul în turism, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1975, pag. 40. 28 Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 163-166; Yvan Allaire, Mihaela Fârşirotu, Management strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 299-364; C. Florescu (coord.), Marketing, Ed. Marketer, Bucureşti, 1992, pag.275; Gabriela Ţigu, Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 18-21; Marcela Naneş, Managementul strategic al întreprinderii şi provocările tranziţiei, Ed. All Beck, Bucureşti 2000, pag. 99-106.
  • 24. - 23 - restrângerii pe o piaţă poate fi însoţită de o strategie a creşterii pe o altă piaţă). 2. În funcţie de poziţia firmei faţă de structurile pieţei (respectiv segmentele de clienţi): • strategia nediferenţiată (insuficient diferenţiată), adoptată de întreprindere în cazul în care se adresează pieţei în mod global, fără a ţine seama de segmentarea ei, utilizând acelaşi mix de marketing pentru toate pieţele ţintă; • strategia diferenţiată, utilizată pentru ţintirea mai multor segmente de piaţă şi orientarea politicilor privind produsul, preţul, distribuţia şi promovarea către fiecare segment în parte; • strategia concentrată, folosită de firmele care îşi concentreză atenţia asupra unui singur segment sau unui număr restrâns de segmente de piaţă, care le asigură valorificarea maximă a potenţialului propriu. 3. În funcţie de poziţia întreprinderii faţă de schimbările pieţei: • strategia activă, care presupune anticiparea modificărilor în perspectivă a mediului extern şi intervenţia pentru modelarea pieţei, conform intereselor proprii; • strategia adaptivă, specifică firmelor care îşi propun să-şi coreleze schimbările în activitatea sa cu modificările pieţei, fără a încerca influenţarea pieţei; • strategia pasivă, caracteristică întreprinderilor cu posibilităţi reduse care îşi modifică activităţile ca urmare a schimbărilor intervenite în piaţă. 4. După poziţia întreprinderii faţă de exigenţele pieţei: • strategia exigenţei ridicate, presupune acordarea unei atenţii deosebite calităţii produselor şi serviciilor, pentru ca acestea să satisfacă în mod corespunzător cererea consumatorului; • strategia exigenţei medii, caracteristică întreprinderilor cu potenţial mediu, ce oferă consumatorilor produse diferenţiate din punct de vedere al calităţii; • strategia exigenţei reduse, acceptată, în viziunea marketingului, în cazul unor pieţe mai sărace, cu un nivel scăzut al concurenţei, cererea fiind mai mare decât oferta. 5. După poziţia firmei faţă de nivelul competiţiei: • strategia ofensivă (de creştere sau dezvoltare), specifică întreprinderilor puternice sau celor care deţin un avantaj competitiv deosebit, adoptată în scopul creşterii cotei de piaţă; câteva variante ale acestei strategii pot fi: specializare, integrare orizontală, integrare verticală,diversificare etc.;
  • 25. - 24 - • strategia defensivă, care vizează menţinerea sau restrângerea cotei de piaţă utilizată de întreprinderi cu dificultăţi financiare, în perioade de recesiune economică, în condiţiile unei pieţe cu o concurenţă puternică; dintre variantele acestei strategii enumerăm: retragerea strategică, deposedarea parţială de active, situaţia de captiv, înregistrarea pentru faliment, lichidare etc. Strategia firmei trebuie stabilită şi prin prisma a două aspecte importante:29 ♦ Strategia întreprinderii ca un ansamblu integrat de strategii de piaţă, întrepătrunse şi ierarhizate după rolul şi importanţa fiecăreia. ♦ Relaţia dinamică ce trebuie să se stabilească între diferitele strategii de piaţă şi fazele evoluţiei pieţei. Pe măsură ce piaţa evoluează, firmele existente pe piaţă sau cele nou intrate adoptă diferite strategii. Ambele aspecte sunt surprinse sugestiv de autori în figura 1.2., care, pe lângă prezentarea strategiilor de piaţă, considerate de aceştia, generice sau tip, în succesiunea fazelor de evoluţie a pieţei, relevă tentativele permanente de repoziţionare strategică a frmelor şi eforturile susţinute ale concurenţilor de a modifica conturul pieţei şi al segmentelor de piaţă. Figura 1.2. Fazele de evoluţie ale pieţei şi strategiile de piaţă (adaptat după Yvan Allaire, Mihaela Fârşirotu, op. cit., pag. 301) Tipuri de strate- gii Faze ale pieţei Creare şi dominare de piaţă Diferen- ţiere Anver- gură de piaţă Anver- gură de produse Avantaj de costuri Concen- trare Specia- lizare Inter- stiţii Emergen- ţă • • Creştere • • • • Epurare • • • • • Maturitate • • • • • • • Saturaţie • • • • • • Declin • • • • Figura 1.2. ilustrează şi faptul că pe parcursul evoluţiei unei pieţe are loc atât modificarea naturii acesteia, cât şi modificarea peisajului concurenţial: întreprinderile apar pe piaţă, dispar de pe piaţă, rivalizând prin strategii diferite. 29 Yvan Allaire, Mihaela Fârşirotu, Management strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 299-302.
  • 26. - 25 - În finalul acestei prezentări a câtorva tipuri de strategii, aplicabile în turism, având în vedere şi tema lucrării de faţă, amintim clasificarea strategiilor, făcută de Mintzberg30 , în funcţie de vectorul de dezvoltare. Sunt delimitate strategii de penetrare, dezvoltare a pieţei, dezvoltare a produsului şi diversificare. În contextul economic actual, al concurenţei dure din economia de piaţă, considerăm că pe baza unei orientări profesioniste a managementului firmei în alegerea sistemului strategic corespunzător poziţiei organizaţiei pe piaţă, diferitele tipuri de strategii, selectate mai sus, pot permite atingerea obiectivelor strategice, obţinerea de avantaje competitive importante şi a unei rentabilităţi superioare. De asemenea, dezvoltarea turismului românesc, deci şi a turismului balnear, în perspectiva integrării europene, depinde în mod hotărâtor de strategiile stabilite în planurile de dezvoltare la nivel macroeconomic, care ar trebui să fie în consonanţă cu strategiile adoptate de guvernele statelor membre ale UE. O strategie naţională bine fundamentată va determina elaborarea şi punerea în practică, la nivel regional, local şi al agenţilor economici, a unor strategii unitare, cu efecte benefice în realizarea obiectivelor economice şi sociale atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic. 1.2. Turismul ca prioritate în strategia generală a dezvoltării economice Turismul a înregistrat în ultimele decenii ritmuri anuale de creştere foarte ridicate la sosiri şi încasări turistice. Chiar dacă atentatul de la 11 septembrie 2001 şi alte atentate, ca cele de la Madrid şi Londra, războiul din Iraq, gripa aviară sau alte evenimente de acest fel au generat scăderea ritmului de creştere, iar în 2003, la nivel mondial s-a înregistrat chiar o scădere de 1,7 % faţă de 2002 la sosiri turişti şi tot atât la încasări31 , turismul rămâne printre cele mai importante componente ale comerţului internaţional. De asemenea, prin efectul multiplicator, turismul antrenează alte ramuri economice a căror evoluţie depinde de această activitate ( construcţii, transporturi, industria alimentară, agricultura, industria prelucrării lemnului, serviciile, etc.). 30 H. Mintzberg, Generic Strategies; toward Comprehensive Framework, in Shrivastava, P. Lamb, R., Advance in Strategic Management, JAI Press, London, vol. 5. 1988, pag. 4-6. 31 *** Statistici WTO, www. world-tourism.org
  • 27. - 26 - În aceste condiţii, poziţia şi contribuţia pe care turismul, ca ramură a sectorului terţiar, o poate avea la produsul intern brut al unei ţări, efectele sale benefice pe plan social, cultural şi al mediului, impun integrarea sa între priorităţile pe care orice guvern le are când stabileşte strategia generală a dezvoltării economice. În consecinţă, am considerat necesară evidenţierea în cadrul acestui subcapitol a relaţiei turismului cu strategia generală de dezvoltare economico-socială, a modului de fundamentare a politicii şi strategiei de dezvoltare a turismului şi a rolului statului în dezvoltarea turismului. 1.2.1. Turismul parte integrantă a strategiei generale de dezvoltare economico- socială Datorită evoluţiei sale la nivel mondial, turismul a devenit pentru multe ţări un factor important de dezvoltare economico-socială. Amploarea şi complexitatea legăturilor dintre turism şi celelalte ramuri ale economiei naţionale impun guvernelor armonizarea acestora cu ocazia elaborării strategiei generale de dezvoltare economico-socială. Efectele turismului, la nivelul economiei unei ţări sau regiuni, trebuie analizate plecând de la relaţia lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic; „ se poate determina astfel contribuţia turismului la creşterea economică, la stabilitatea preţurilor, la echilibrul balanţei de plăţi, la distribuţia justă şi echitabilă a venitului naţional şi utilizarea deplină a forţei de muncă”32 . Conform studiilor realizate de Organizaţia Mondială a Turismului efectele turismului se grupează în trei categorii33 : - efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei ţări (zone) sau efecte globale; - efecte parţiale asupra economiei naţionale, respectiv asupra agenţilor, sectoarelor, variabilelor şi macrodimensiunilor fundamentale ale economiei; - efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic şi cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte (vezi tabelul nr. 1.1.)34 . 32 R. Baretje, P. Defert, Aspects économique du tourisme, Éditions Berger-Levrault, Paris (VI), 1972, pag. 11 33 R. Minciu, Economia turismului, Ediţia Uranus, Bucureşti 2000, pag. 23. 34 *** OMT, Etude sur les effets du tourisme dans l economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980.
  • 28. - 27 - Tabelul nr. 1.1. Tipologia efectelor turismului asupra economiei Tipuri de efecte Obiectivele generale ale politicii economice Efecte asupra: Globale 1. Strategia dezvoltării 2. Creşterea în sectoarele de producţie – eficacitatea sistemului 1.1. economiei naţionale, în general (finanţarea deficitului exterior, rol de motor, etc.) 1.2. dependenţei de exterior şi noii ordini economice internaţionale 2.1. stimulării producţiei 2.2. stimulării forţei de muncă Parţiale 3. Sector extern stabilitate şi echilibru extern 4. Sector public gradul de intervenţie a statului 5. Stabilitatea preţurilor 6.Echitatea sistemului 7. Amenajarea teritoriului 3.1. echilibrul balanţei de plăţi 3.2. nivelul ratei de schimb şi raportului real al schimburilor 3.3. masei monetare şi circulaţiei băneşti 4.1. veniturilor publice 4.2. cheltuielilor publice 5.1. nivelul inflaţiei 5.2. speculaţiei terenurilor 6.1. modului de distribuţie a veniturilor 7.1. dezvoltării regionale 7.2. mediului rural 7.3. mişcării demografice Externe 8.Utilizarea corespunzătoare şi protejarea resurselor umane şi naturale 9. Aspecte socio-culturale 8.1. calităţii mediului 8.2. formării profesionale 9.1. obiceiurilor de consum 9.2. instruirii şi educaţiei 9.3. schimbărilor sociale şi culturale Sursa: adaptat după OMT, Etude sur les effets du tourisme dans l economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980. Toate acestea dovedesc rolul important pe care turismul îl are în viaţa economică şi socială a statelor lumii prin acţiunea sa contribuind atât la stimularea creşterii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, cât şi la valorificarea superioară a potenţialului turistic al fiecărei ţări. Evoluţiile turismului arată că acest sector are un deosebit impact economic reprezentând uneori o sursă principală de redresare a economiilor naţionale pentru ţările care dispun de resurse turistice importante. Turismul acţionează astfel ca un factor stimulator al sistemului economic global.
  • 29. - 28 - Semnificativ, din acest punct de vedere, este aportul turismului la PIB, diferit de la un stat la altul în funcţie de potenţialul turistic, structura şi nivelul de dezvoltare al economiei. Prin specificul său - activitate de servicii, consum mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate - turismul are o contribuţie importantă la realizarea valorii adăugate. Datorită legăturilor complexe dintre industria turistică şi celelalte ramuri ale economiei, turismul are şi un important efect de antrenare , de stimulare a producţiei în alte domenii. Pe lângă faptul că permite o valorificare superioară a resurselor naturale şi antropice (forme de relief, peisaje, factori naturali de cură, monumente istorice, etc.), prin dezvoltarea şi exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, turismul contribuie la dezvoltarea economiilor locale. Astfel devine o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale atât la nivel naţional cât şi mondial. Efectele economice ale turismului se manifestă şi prin contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern şi internaţional35 . Un alt rol deosebit, pe care turismul îl are în economiile naţionale, este acela de a genera locuri de muncă şi a contribui la scăderea şomajului. Contribuţia turismului pe plan socio-uman este la fel de importantă ca cea din plan economic. Acţiunea sa se răsfrânge atât asupra turiştilor cât şi asupra populaţiei zonelor vizitate cu efecte în planul consumului, instruirii şi educaţiei, utilizării timpului liber, calităţii mediului, legăturilor dintre naţiuni. În general efectele sale sunt pozitive, benefice, dar nu sunt excluse, datorită complexităţii sale, nici incidenţele negative. Răspunzând unor cerinţe de ordin social turismul are o importanţă deosebită în36 : • satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului; • utilizarea timpului liber, reprezentând una din cele mai complexe şi benefice metode din acest punct de vedere; 35 R. Minciu, op. cit., pag. 26. 36 Idem, pag.34-36.
  • 30. - 29 - • exercitarea unei influenţe pozitive şi/sau negative asupra mediului, ca totalitate a factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane, ca materie primă a turismului; • intensificarea şi diversificarea legăturilor dintre naţiuni. O bună parte din relaţia turismului cu strategia generală a dezvoltării economico- sociale, ale cărei linii definitorii au fost prezentate, sunt relevate şi de Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2004 a României. Astfel, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului rezultă din următoarele aspecte37 : ♦ Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul din sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung; ♦ Exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului, contribuind la echilibrarea balanţei de plăţi externe; ♦ Turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei disponibilizate din sectoarele economiei puternic restructurate; ♦ Prin efectul său multiplicator, turismul acţionează ca un element dinamizant al sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest fel la diversificarea structurii sectoarelor economiei naţionale; ♦ Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind o importantă sursă de sporire a veniturilor populaţiei; ♦ Turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele tradiţionale, ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale; ♦ În condiţiile respectării şi promovării pricipiilor de dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare a potenţialului istoric, cultural şi folcloric al ţării; ♦ Prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, 37 *** Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2004; domeniu-turismul, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2000.
  • 31. - 30 - floră, faună, a ecosistemelor vulnerabile, etc.) turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică; ♦ Pe plan social turismul se manifestă ca mijloc activ de educare şi ridicare a nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populaţiei. Impactul economic pe care turismul, ca factor stimulator al sistemului economic global, îl poate avea în relansarea economiei naţionale a unei ţări, impune implicarea hotărâtă, a factorilor de decizie de la nivel naţional din România, în adoptarea unor politici şi strategii de dezvoltare a turismului care să ne permită, prin calitatea ofertei, să concurăm de pe poziţii egale cu celelalte state ale Uniunii Europene 1.2.2. Fundamentarea politicii şi strategiei de dezvoltare a turismului Politica de dezvoltare turistică la nivel naţional presupune stabilirea unor obiective şi utilizarea eficientă a pârghiilor macroeconomice, specifice acestui domeniu. Obiectivele politicii turistice pot fi38 : - obiective extraeconomice, legate de valorificarea potenţialului natural şi antropic al unei ţări, de aplicarea în practică a drepturilor fundamentale ale oamenilor, cum ar fi libertatea de circulaţie şi de comunicare; - obiective economice, cum sunt creşterea producţiei (în turism şi în ramurile antrenate de acesta), sporirea veniturilor, ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea economică a unor regiuni sărace în alte tipuri de resurse (decât cele turistice) etc. Pentru atingerea obiectivelor propuse, politica turistică beneficiază de o serie de pârghii sau instrumente economice care decurg fie din politica economică globală, fie din specificul sectorului turistic. Pârghiile politicii economice globale care pot favoriza dezvoltarea activităţii de turism sunt39 : 38 Cristiana Cristureanu, Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona, Bucureşti, 1992, pag. 220. 39 Idem, pag. 222.
  • 32. - 31 - a) instrumentele financiare şi fiscale, care se referă la ansamblul politicilor de credit, a ratei dobânzilor şi a impunerilor fiscale; ele contribuie la crearea unui cadru favorabil acumulărilor, investiţiilor turistice şi creări de noi activităţi turistice; b) politica bugetară şi monetară, ale cărei efecte se reflectă asupra evoluţiei preţurilor interne şi asupra ratei de schimb valutar; de exemplu, devalorizarea propriei monede poate stimula exportul de turism (recepţia turistică); c) măsurile în plan social, cum ar fi cele legate de durata timpului de muncă, de durata vacanţelor, de formarea profesională etc. Cele mai uzuale instrumente de politică economică specifice sectorului turistic se referă la următoarele: finanţarea de către bugetul de stat a unor investiţii turistice, acordarea unor credite cu dobânzi mici pentru investiţii în echipamente turistice, suportarea de către bugetul de stat a unei părţi a cheltuielilor turistice pentru anumite categorii sociale (tineri, pensionari) sau măsuri de ordin fiscal – exonerări, reduceri sau amânări de plată a impozitelor, taxe hoteliere (sau de sejur), taxe aplicate pentru diverse servicii turistice, taxe asupra valorii adăugate în turism, etc. Strategiile de dezvoltare a turismului la nivel naţional se vor înscrie în coordonatele trasate de politica turistică adoptată şi susţinută prin intermediul acestor instrumente. La rândul lor strategiile la nivel de firmă, staţiune sau regiune se vor corela cu cele macroeconomice. Toate statele cu un bun potenţial turistic depun eforturi de implementare a unor strategii de dezvoltare a turismului pentru buna valorificare a acestuia. Reuşita sau eşecul acestei încercări este influenţată de concurenţa puternică ce caracterizează turismul la nivel planetar. Stabilirea politicii turistice va avea în vedere elementele ce pot influenţa decizia turistului în alegerea destinaţiei sale. Măsurile luate la nivel central pot ameliora poziţia concurenţială a propriei destinaţii sau pot să-i aducă prejudicii. Punctul de plecare în stabilirea strategiei pentru ameliorarea poziţiei concurenţiale a destinaţiei îl constituie elementele determinante ale competitivităţii, care sunt date în principal de40 : 1. Condiţiile factoriale, respectiv: • resursele naturale şi culturale ( peisaj, climat, izvoare cu apă minerală şi alţi factori naturali de cură balneară, cursuri de apă, lacuri, plaje, situaţie geografică, 40 *** Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung, Ministerul turismului, Bucureşti 1997.
  • 33. - 32 - populaţie, monumente, oraşe istorice, opere de artă, patrimoniu cultural, colecţii de artă ş.a.); • resursele de capital şi infrastructura; turismul are nevoie de infrastructură dezvoltată, mijloace de transport moderne, condiţii corespunzătoare de cazare, alimentaţie şi agrement, amenajări locale şi regionale; nivelul investiţiilor din turism depinde de sursele financiare pe care capitalul autohton sau internaţional le alocă dezvoltării acestui sector; • resursele umane. Combinarea celor trei grupe de factori formează baza poziţiei concurenţiale a unei destinaţii. 2. Un alt element de bază îl constituie calitatea şi structura ofertanţilor care reprezintă destinaţia ; Poziţia concurenţială a unei destinaţii este determinată în mare măsură de gradul său de specializare şi de calitatea ofertanţilor. Calitatea produselor turistice este dată la rândul ei de calitatea naturală (condiţiile mediului), calitatea materială (echipamente hoteliere, de servire a mesei, dotarea bazei de tratament, mijloce de transport, evenimente culturale şi sportive, spectacole, ş. a.) şi calitatea imaterială (serviciile, sistemul de informare a clienţilor, managementul firmei, ş. a.). 3. Structura pieţei şi structura organizatorică, circuitele de distribuţie, în calitatea lor de determinante ale poziţiei concurenţiale a destinaţiei, sunt puternic influenţate de dimensiunea întreprinderii. Faţă în faţă cu concurenţa mondială, numeroasele întreprinderi mici şi mijlocii au dificultăţi în constituirea unei destinaţii unice şi în distribuirea produselor lor în lumea întreagă. Situaţia este general valabilă pentru întregul continent european. Pe de altă parte, acestea au costuri de producţie şi comercializare de nivel mediu şi dovedesc în general dificultăţi în a realiza economii interne, necesare dezvoltării. Având în vedere aceste dificultăţi, în contextul companiilor de talie mondială, pătrunderea şi rezistenţa acestora pe piaţa concurenţei va deveni din ce în ce mai dependentă de gradul în care aceştia vor fi deschişi la cooperare şi vor fi capabili să renunţe la o parte din autonomia lor antreprenorială în scopul asigurării supravieţuirii lor economice în sectorul turistic. 4. Condiţiile de manifestare a cererii şi de adaptare a ofertei, elemente de bază ale competitivităţii, determinate de dimensiunea şi structura pieţei ( ponderea pieţei
  • 34. - 33 - turistice specifice, nivelul veniturilor şi nivelul social, gradul de saturaţie ş.a.), de experienţa călătorilor faţă de noile produse şi noile norme. Turiştii şi consumatorii evoluaţi sunt un factor important pentru avantajul concurenţial al unei destinaţii; turiştii care dau prioritate calităţii servesc drept control permanent al calităţii şi pot contribui substanţial la avantajul concurenţial. Pentru a adapta oferta la necesităţile consumatorilor trebuie reperate fără întârziere noile tendinţe şi noile posibilitaţi de realizare a produsului turistic. Măsura în care aceste determinante pot contribui la poziţia concurenţială depind de tipul destinaţiei, respectiv de nivelul de dezvoltare socio-economică, particularităţile topografice, climat, cultură, regim politic, factori speciali ş.a. Politica turistică durabilă trebuie să aibă în vedere şi să rezolve pe termen lung probleme principale date de slăbirea pieţei şi de necesitatea eliminării distorsiunilor acesteia, care , în sectorul turistic, cel mai des se manifestă în domeniile: • Învăţamănt şi cercetare ; Absenţa mecanismelor moderne şi competitive de creare a factorilor de producţie reprezintă adesea slăbiciunea determinantă a unei destinaţii. Prin urmare, punerea în funcţiune a mecanismelor de creare a factorilor – educaţie şi cercetare, program de investiţii în aceste domenii ş.a. este instrumentul cel mai important în obţinerea de avantaje concurenţiale durabile. În domeniul învăţământului se manifestă o necesitate crescândă de a se dezvolta mijloace educaţionale adecvate pentru a furniza turismului personal cu spirit de întreprinzător, „savoir-faire” în materie de organizare , capacitatea de a rezolva probleme şi conflicte, competenţă socială şi cunoaşterea limbilor străine, sau noi profiluri de post în materie, precum gestiunea destinaţiilor sau organizarea loisir-ului, fără însă a neglija pregătirea de bază în domeniul prestării serviciilor turistice. Utilizarea şi noua valorificare a capitalului uman poate fi o strategie pentru trecerea de la concurenţa preţurilor la concurenţa calităţii. Crearea unui organism care să poată studia sistematic şi complet evoluţiile şi inovaţiile în sectorul „loisir-ului” şi al turismului ar putea fi un mijloc eficient de reducere a deficienţelor actuale ale cercetării. Rezultatele acestor studii ar facilita detectarea la timp a noilor tendinţe sau schimbărilor de tendinţe, ceea ce ar contribui la scăderea costurilor de adaptare la schimbare.
  • 35. - 34 - • Modernizarea infrastructurii; Avantajele naturale ale unui loc (frumuseţea şi diversitatea peisajului, factorii climatici, aerul ş.a.) nu sunt suficiente pentru atragerea vizitatorilor. O infrastructură adaptată şi eficientă este în egală măsură necesară. Nu este vorba numai de aeroporturi, drumuri, căi ferate şi servicii publice; centrele turistice au nevoie şi de alte tipuri de infrastructură, în special în domeniul culturii, sporturilor şi spectacolelor. Construcţia unor asemenea echipamente este costisitoare. În măsura în care o asemenea infrastructură îmbracă un caracter public, subvenţiile statului sunt de dorit şi necesare. • Organizarea şi finanţarea activităţilor de comunicaţie; În multe cazuri o destinaţie se compune din ofertanţi diferiţi. Realizarea cooperării între aceştia şi/sau a alianţelor strategice sunt un mijloc puternic de a face faţă concurenţei marilor întreprinderi turistice cu sucursale sau activităţi în toată lumea. Sectorul public ar trebui să furnizeze cadrul organizatoric care să permită crearea şi buna funcţionare a unui organism pentru comercializarea unei destinaţii în ansamblul său. Sarcina principală a acestuia este aceea de a comercializa regiunea sau ţara ca o destinaţie turistică şi de a-i ameliora global imaginea. Cum campaniile publicitare şi de creare a imaginii pentru o întreagă ţară sau pentru o destinaţie mai mare au efecte externe şi se pot repercuta asupra economiei regiunii sau ţării respective, activitatea organismelor implicate îmbracă un caracter public şi au nevoie de o finanţare publică. Un exemplu de efect extern datorat unei campanii de imagine este ameliorarea condiţiilor structurale şi a imaginii unei destinaţii determinate, ceea ce poate atrage industrii şi servicii importante, care îşi vor stabili aici unităţi comerciale şi/sau sedii. Ulterior necesităţile clientelei şi ale oamenilor de afaceri vor obliga întreprinderile locale să-şi diversifice oferta şi să îmbogăţească calitatea. Acelaşi lucru nu este valabil însă şi pentru Centrele de rezervare care trebuie să funcţioneze, dar care, după o coordonare şi o susţinere publică la început, ar trebui să funcţioneze ca şi unităţi private. • Politici promoţionale în industria turistică; Încurajarea îmbunătăţirii competitivităţii destinaţiei trebuie să fie unul din obiectivele majore ale politicii turistice. Este necesar sprijinul financiar pentru dezvoltarea
  • 36. - 35 - software-ului turistic, stimularea cooperării şi a alianţelor strategice. Îmbunătăţirea condiţiilor economice generale pe care le antrenează reforma legislaţiei fiscale şi sociale şi eliminarea obstacolelor birocratice întăresc, de asemenea, poziţia concurenţială a industriei turistice pe piaţa internaţională. • Protecţia şi valorificarea resurselor; Mai multe regiuni turistice riscă să atingă limitele creşterii cantitative iar starea mediului riscă să se degradeze. Această situaţie este datorată în general supradezvoltării ofertei de-a lungul timpului în anumite regiuni, precum şi puternicei concentrări spaţiotemporale a turismului. Se pot adopta măsuri de reglementare a turismului în zonele protejate, mai ales în zonele turistice supraaglomerate, unde este necesar să se fixeze limite de capacitate pentru protejarea naturii împotiva dezvoltării turistice. Această gestionare a capacităţii se poate pune în practică într-o manieră suplă: limitarea numărului de locuri de cazare şi restaurante construite, a amplasamentelor pentru staţionări, limitarea fluxurilor turistice la anumite obiective, ş.a. Distorsiunile pieţei cele mai importante sunt date de situaţia financiară a industriei turistice care este departe de a fi optimală. Ea se caracterizează printr-o dotare insuficientă cu fonduri proprii şi printr-o structură de datorii care, în numeroase cazuri este expusă fluctuaţiilor sau presiunilor dobânzilor bancare. O îmbunătăţire a condiţiilor financiare cu care este confruntat sectorul turistic ( capital - risc, dobânzi fixe ş.a.) va ajuta la crearea unui climat propice cheltuielilor de investiţii şi inovaţie. Din acest punct de vedere politica şi strategia de dezvoltare a turismului trebuie să stabilească principiile şi condiţiile necesare îmbunătăţirii poziţiei concurenţiale, prin prisma: •dezvoltării produsului turistic astfel încât să asigure o valorificare superioară a condiţiilor factoriale existente şi ridicarea calităţii acestuia; •stimulării creării de structuri instituţionale, organizatorice şi economice a ofertanţilor ( realizatorii şi valorificatorii de produse turistice ) capabile să pătrundă pe piaţa concurenţială şi să reziste în cadrul acesteia ; • stimulării cererii, în condiţiile dezvoltării şi adaptării ofertei turistice în cadrul unui program de dezvoltare şi promovare a produsului turistic;
  • 37. - 36 - • dezvoltării învăţământului şi cercetării turistice necesare asigurării calităţii şi diversităţii ofertei turistice şi depistării din timp a tendinţelor pieţei ,în scopul reglării din mers a pieţei interne; • modernizării şi dezvoltării infrastructurii, ca o condiţie de bază a existenţei pieţei interne şi a pătrunderii acesteia pe piaţa concurenţei; • asigurării comunicaţiei cu piaţa şi disiparea informaţiei referitoare la oferta turistică şi condiţiile acesteia; • îmbunătăţirii climatului economic general; • organizării şi dezvoltării spaţiale, prin urmărirea valorificării şi conservării elementelor de mediu ca şi componente de bază ale ofertei prezente şi de viitor; • îmbunătăţirii cadrului general de funcţionare a sectorului într-o economie de piaţă concurenţială. Aceste măsuri pot ajuta la crearea unui mediu favorabil acestui sector şi să determine o strategie de dezvoltare, care să sprijine strategiile de la nivelul firmei şi de la nivel operaţional în orientarea realizării unor produse turistice competitive, în promovarea şi vânzarea acestora. 1.2.3. Rolul statului în dezvoltarea turismului Datorită importanţei turismului pentru economia naţională a oricărei ţări, statul este interesat în dezvoltarea acestui sector. Statul, în calitatea sa de coordonator la nivel macroeconomic al întregii activităţi, stabileşte strategia economico-socială şi modul de alocare a resurselor. Ca proprietar sau coproprietar al resurselor turistice, statul participă direct la producţia turistică, ceea ce justifică necesitatea intervenţiei acestuia în domeniul turismului41 . Datorită complexităţii activităţii turistice şi multitudinii interdependenţelor sale pe plan economic şi social, rolul statului se concretizează în42 : - stimularea dezvoltării turismului; 41 Rodica Minciu, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, pag. 109. 42 Ibidem.
  • 38. - 37 - - coordonarea, controlul şi supravegherea activităţii firmelor specializate; - producerea de servicii sau vacanţe turistice; - promovarea turistică. Măsurile luate de stat, la nivel central, trebuie sa ajute la crearea unui mediu favorabil dezvoltării şi promovării turismului, deci şi a turismului balnear. Aceste măsuri se pot implementa prin: • politica financiară şi de încurajare a investiţiilor; • legislaţia contra poluării mediului; • politica veniturilor; • legislaţia concurenţei; • structura şi obiectivele organismelor naţionale, regionale şi locale pentru turism; • politica privind piaţa forţei de muncă; • politica în materie de formare şi cercetare. În acest context sarcinile esenţiale ce revin statului în domeniul politicii privind dezvoltarea şi promovarea turismului sunt, în principal: 1. definirea şi elaborarea principiilor fundamentale ale politicii turistice, respectiv determinarea bazei deciziilor de luat (statistici, studii ale serviciilor de specialitate) şi a strategiei (concept şi program); 2. antrenarea participării serviciilor statului pentru crearea unui mediu favorabil turismului, posibilă a se realiza numai printr-o activitate strânsă de coordonare şi colaborare între acestea; 3. catalizator al promovării turistice; este incontestabil faptul că activitatea de comunicare necesară comercializării unei destinaţii naţionale are nevoie de o susţinere publică centralizată, crearea şi protejarea unei „ imagini de marcă” pentru o ţară turistică fiind un bun public; Cu cât comercializarea destinaţiei trebuie să fie orientată şi formulată spre piaţă, cu atât devine esenţial de a putea conta pe cooperarea şi sprijinul financiar al sectorului privat; 4. dezvoltarea ofertei în domeniul formării profesionale, considerată de asemenea o sarcină a statului; evident, în acest context, trebuie aplicat principiul
  • 39. - 38 - subsidiarităţii, pentru că este vorba în cea mai mare parte de obligaţii către societate, ce revin fie guvernului, fie autorităţilor regionale şi locale de care depind; 5. statul are în mod special datoria de a susţine întreprinderile mici şi mijlocii implicate în activitatea turistică. Susţinerea înterprinderilor individuale de către stat este în contradicţie cu principiile unei politici axate pe regulile de piaţă; adesea însă, acest sector cheie nu este în măsură să finanţeze investiţiile necesare recurgând la piaţa de capital. Este necesară intervenţia statului care să ajute aceste firme să-şi acopere lipsa de finanţare. Schiţarea sarcinilor esenţiale ale statului în domeniul politicii turistice ajută la definirea misiunii organului administraţiei centrale în turism, respectiv Autoritatea Naţională pentru Turism. Faţă în faţă cu schimbările situaţiei de concurenţă, Autoritatea Naţională pentru Turism trebuie să fie în măsură să acţioneze rapid, la nivelul conceptelor şi al instrumentelor. Rolul său prezent şi de viitor, va fi acela de a stabili principiile de bază, planificarea strategică devenind cu timpul , mult mai importantă dacât competenţele administrative. În turism ponderea cea mai mare a investiţiilor aparţine sectorului privat. Dezvoltarea acestui domeniu al economiei naţionale depinde în mare măsură de atenţia pe care statul i-o acordă şi de abilitatea acestuia de a utiliza ca elemente de susţinere mecanismele şi pârghiile specifice economiei de piaţă. Turismul este influenţat de modul în care statul îşi îndeplineşte rolul său major în asigurarea stabilităţii macroeconomice, în crearea unui cadru legislativ stimulativ, în asigurarea unei infrastructuri generale şi turistice moderne, în protecţia turiştilor, în conservarea şi protejarea mediului. Prin armonizarea politicilor economice sectoriale, statul poate contribui în mod substanţial la consolidarea poziţiei turismului în cadrul economic general al ţării. Intervenţia statului în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii şi a serviciilor prin intermediul investiţiilor finanţate de stat, susţine indirect şi dezvoltarea turismului balnear. Prin realizarea la standarde europene a unor aeroporturi, reţele feroviare şi de drumuri, reţele de distribuţie, servicii fundamentale cum ar fi cele privind serviciile de sănătate şi formare profesională, asigurarea liniştii, ordinii şi securităţii, statul se angajează
  • 40. - 39 - şi în dezvoltarea turismului. Promovarea turistică este încredinţată unor organisme guvernamentale specializate şi constă în antrenarea statului financiar sau administrativ în acţiuni cu caracter promoţional. Statul se poate constitui într-un catalizator al promovării turistice, activitatea de comunicare necesară comercializării unei destinaţii naţionale având nevoie de o susţinere publică centralizată, crearea şi protejarea unei "imagini de marcă" pentru o ţară turistică fiind un bun public43 . Luând în considerare avantajele turismului ca mobilizator al ofertei de muncă, cea mai importantă contribuţie pe care statul o poate aduce pentru încurajarea creşterii numărului de locuri de muncă în turism este aceea de a creea un mediu favorabil creşterii sectorului turistic pe pieţele pe care acesta poate opera efectiv, cu o puternică focalizare pe liberalizare, pe reglementare şi privatizare şi pe posibilitatea industriei de a investi şi a inova. Acest fapt presupune: • introducerea turismului în programele principale de creare şi formare a forţei de muncă; • asigurarea datelor statistice şi a analizelor necesare identificării legăturilor dintre turism şi forţa de muncă din economie, în scopul luării deciziilor; • încurajarea cercetării şi a politicilor de sporire a productivităţii în cadrul structurilor organizatorice, a produsului, a marketingului şi tehnologiei informaţiei; • investirea în programe de infrastructură, care să asigure o creştere durabilă şi o bună ocupare a forţei de muncă; • eliminarea taxelor excesive pentru încurajarea creşterii pieţei specifice şi a investiţiilor ; • recunoaştera valorii întregii game de meserii / locuri de muncă care derivă din cererea turistică, inclusiv contribuţia cu locuri de muncă sezoniere, part-time sau ocazionale în special pentru tineri, studenţi, femei sau minorităţi şi locuri de muncă în regiuni,centre urbane sau rurale aflate în schimbări structurale; • programe de educaţie şi formare profesională pentru îmbunătăţirea aptitudinilor, productivităţii şi calităţii serviciilor; 43 *** Guvernul României, Ministerul Turismului, Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung, Bucureşti, 1997, pag. 35.
  • 41. - 40 - • consolidarea relaţiilor de parteneriat între sectorul public şi privat pentru îmbunătăţirea standardelor, structurilor şi sistemelor în baza cărora forţa de muncă îşi poate dezvolta aptitudinile şi pregătirea şi poate urma drumul în industria turistică. România, datorită potenţialului turistic foarte valoros pe care îl are, poate face din turism, prin acţiunea susţinută a statului şi implicarea sa în dezvoltarea şi promovarea acestuia, o sursă principală de redresare a economiei. În “Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2004”, Autoritatea Naţională pentru Turism prezenta faptul că s-a declanşat reforma in turism, acţionându-se pe trei coordonate de bază: i. instituţională; ii. legislativă; iii. economică. În această ordine sunt prezentate ca principale obiective următoarele44 : i. coordonata instituţională evaluarea şi redefinirea, într-o primă etapă, a rolului şi locului Ministerului Turismului ca organ de specialitate a administraţiei publice centrale, în elaborarea, aplicarea, monitorizarea şi evaluarea politicii naţionale în domeniul turismului; identificarea activităţilor care pot fi transferate către sectorul privat sau semi-privat, în conformitate cu practica internaţională: marketing şi promovare, licenţiere, brevetare, clasificare în turism; descentralizarea acestor activităţi şi înfiinţarea unor structuri zonale; crearea parteneriatului dintre sectorul privat, în consolidare, şi sectorul public, în redefinirea rolului şi locului său; ii. coordonata legislativă revizuirea legislaţiei specifice sectorului prin prisma aquis-ului comunitar; elaborarea şi promovarea unui pachet coerent de acte normative în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu; amendarea, în scopul armonizării, a altor prevederi legale iniţiate anterior sau în domenii conexe, cu influenţă directă sau indirectă asupra turismului; promovarea unor acte normative care să genereze un mediu economic 44 *** Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Turism, Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu, 2000-2004 Bucureşti, martie 2000.
  • 42. - 41 - stimulativ dezvoltării turismului prin crearea de facilităţi specifice; aderarea la asociaţii internaţionale de profil; iii. coordonata economică retragerea statului de la administrarea şi gestionarea întreprinderilor de turism prin intermediul Ministerului Turismului, locul său fiind luat de reprezentanţii FPS şi FPP (ulterior SIF); retragerea administrativă a statului de la stabilirea tarifelor de cazare şi liberalizarea acestora; acordarea de facilităţi investitorilor în turism; tratarea turismului internaţional ca activitate specifică de export indirect şi stabilirea cotei “0” de TVA pentru serviciile a căror contravaloare se încasează în valută ca urmare a sosirilor de turişti străini în ţara noastră; crearea fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului prin colectarea unui procent de 3% din veniturile realizate de societăţile comerciale de turism şi utilizarea acestui fond pentru derularea programelor anuale de promovare şi dezvoltarea turismului aprobate prin hotărâre de guvern. O bună parte din obiectivele stabilite la coordonatele instituţională şi economică au fost atinse, dar la coordonata legislativă mai sunt multe de făcut, în special pe linia elaborării şi promovării de acte normative în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu. Schimbarea imaginii pe care România o are în străinătate, poate fi îmbunătăţită substanţial prin intermediul turismului. În acest fel turismul românesc în ansamblu va deveni mai puternic reprezentat şi mai bine articulat la turismul internaţional. Pentru crearea unei noi imagini, sarcinile ce revin statului în domeniul îmbunătăţirii şi dezvoltării activităţii de marketing şi promovare sunt45 : • perfecţionarea mecanismelor şi instrumentelor necesare ridicării nivelului de performanţă în activitatea de marketing şi promovarea prin utilizarea pe scară largă a tehnologiei informaţiei şi a sistemelor create pe baza acesteia (sistemul computerizat de rezervări, sistemul computerizat de alegere a destinaţiei; • trecerea efectivă la derularea programelor de marketing şi promovare pe baza studiilor de piaţă; 45 Ibidem.
  • 43. - 42 - • îmbunătăţirea sistemului de finanţare a activităţii de marketing şi promovare; • implicarea sistemului privat în promovarea şi comercializarea programelor turistice într-un mod coerent şi eficient. In prezent, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ca organ al administraţiei centrale în turism, continuă strategiile instituţiilor anterioare (Ministerul Turismului, Autoritatea Naţionala pentru Turism) şi rolul său precumpănitor, în viitor, va fi axat pe planificarea strategică. Implicarea statului în dezvoltarea turismului se realizează şi prin politica socială, ca ansamblu de acţiuni prin care puterea publică distribuie venituri şi alocă resurse publice, în perspectiva umanistă a dreptăţii sociale. Dintre obiectivele politicii sociale a statului, următoarele două au importanţă deosebită pentru turismul balnear: • activităţi şi programe de dezvoltare şi promovare pentru: infrastructură, urbanistică, apărare, securitate, sănătate, educaţie, cultură, ştiinţă; • protecţia socială a segmentelor de populaţie , aflate în dificultate, prin sistemul asigurărilor sociale. Atingerea acestor obiective va permite ca această formă de turism să fie accesibilă celui mai mare segment de turişti potenţiali, cei cu venituri modeste. Statul român îşi îndeplineşte rolul social prin programe ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ce suportă, parţial sau integral, costul unor bilete de tratament, sau acţiuni, ale Ministerului Turismului, de promovare a unor staţiuni balneare, în extrasezon, prin pachete de servicii săptămânale - cazare, pensiune completă, tratament - la preţuri accesibile. Astfel, atât pensionarii sau cei cu probleme de sănătate, cât şi celelalte categorii de populaţie, interesate de refacerea capacităţii de muncă, ale căror venituri nu le permit petrecerea concediului într-o staţiune balneară, graţie iniţiativelor prezentate pot deveni clienţii acestor staţiuni. Importanţa programelor cu larg impact social este cu atât mai mare, cu cât evoluţia economică, pe plan mondial şi european, arată o scădere generală a puterii de cumpărare a populaţiei, o creştere a şomajului, o reducere a timpului liber alocat concediilor şi vacanţelor, în favoarea unor activităţi aducătoare de venituri suplimentare, fragmentarea vacanţelor. Ele au meritul de a contribui la creşterea calităţii vieţii, la o mai bună integrare personală şi socială a anumitor segmente ale populaţiei.
  • 44. - 43 - Există şi câteva elemente negative ce pot influenţa cererea: • obstacol psihologic când clienţii potenţiali refuză să-şi facă concediul în extrasezon; • obstacol familial determinat de faptul că un procent important dintre turişti sunt familişti, având copii de vârstă şcolară şi care nu-şi pot lua concedii decât în perioada de vară; • obstacol tehnic legat de marile întreprinderi care în perioada de sezon ar trebui să- şi închidă porţile pentru salariaţii care doresc să-şi petreacă concediile în aceeaşi perioadă cu vacanţele. Aceste aspecte pot fi remediate prin îmbunătăţirea ofertei turistice din perioada de extrasezon, realizarea unui acord între patronate şi sindicate pentru închiderea temporară a întreprinderilor în perioada concediilor şi vacanţelor, fracţionarea vacanţelor pe toată durata anului, pentru a realiza o concordanţă între anul social şi anul şcolar. Realizarea rolului social al statului, în afara măsurilor luate la nivel macroeconomic, este condiţionată şi de colaborarea activă între societăţile de turism, instituţiile statului de la nivel central şi local şi sistemul asigurărilor de sănătate şi de pensionare. “Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu, 2000-2004”, a acordat importanţă dezvoltării şi promovării turismului, dar în practică, atât pârghiile politicii economice globale, instrumentele financiare şi fiscale în special, cât şi cele de politică economică specifice sectorului turistic, nu şi-au adus contribuţia cuvenită la atingerea obiectivelor politicii turistice. Din acest punct de vedere, după părerea noastră, trebuia făcut mult mai mult pentru valorificarea potenţialului turistic atât de valoros pe care îl are România, pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, pentru alinierea la standardele şi legislaţia Uniunii Europene. Implicarea hotărâtă a statului este însă justificată de importanţa pe care turismul o are în dezvoltarea globală a fiecărei economii naţionale şi datorită faptului că experienţa internaţională a dovedit că ţările care nu au o politică turistică şi nu depun eforturi pentru dezvoltarea şi promovarea turismului îşi pierd cu timpul poziţia pe piaţa internaţională, în profitul concurenţei internaţionale, iar soluţiile ulterioare, în materie de politică turistică, necesare recâştigării pieţei sunt greu de găsit.
  • 45. - 44 - 1.3. Turismul balnear Evoluţia economiei mondiale, societatea industrializată şi cibernetizată de azi şi efectele pe care acestea le au asupra sănătăţii oamenilor, determină un număr din ce în ce mai mare de turişti să aleagă pentru vacanţă o staţiune balneară. Călătoriile pentru tratament şi recreere se situează printre principalele destinaţii turistice. Turismul balnear nu se adresează numai celor cu probleme medicale, ci şi celor care vor să se relaxeze, să-şi regăsească vitalitatea şi o bună condiţie fizică, mentală şi spirituală. Datorită acestui fapt în ultimele decenii, prin importantele sale efecte sociale şi economice, turismul balnear a devenit un segment major al pieţei turistice internaţionale, spre care se centrează importante mijloace materiale şi umane, cu implicare tot mai profundă a ştiinţei şi tehnicii, a prestării unor servicii turistice şi medicale de o factură complexă şi de un înalt nivel calitativ, chemate să satisfacă cerinţele vitale ale omului modern, determinate de evoluţia condiţiilor de viaţă şi a stării de sănătate a populaţiei. Prin valorosul şi diversificatul său potenţial turistic, ca şi prin vasta experienţă acumulată în domeniul exploatării turistice a teritoriului, ţara noastră ocupă o poziţie bună printre ţările bătrânului continent, iar în domeniul balnear primii paşi s-au făcut de mai bine de două milenii, staţiunea Băile Herculane fiind mărturie în acest sens. 1.3.1. Dimensiunea istorică şi religioasă a turismului balnear O scurtă incursiune istorică ne arată că turismul balnear are rădăcini adânci în istoria omenirii. Primele forme de valorificare a proprietăţilor terapeutice ale factorilor naturali de cură se pierd în timp şi sunt legate de băile în apele termale. Experienţa practică l-a învăţat pe om că anumite dureri sau boli, pot fi tratate ori ameliorate cu ajutorul anumitor ape minerale calde sau reci, plante, sau în locuri caracterizate printr-o climă specială. Îmbăierea a fost o consecinţă importantă a culturii greceşti. În perioada greco- romană unii învăţaţi şi tămăduitori au utilizat apele termo-minerale în tratarea bolilor. Homer a fost primul care a lăudat calităţile îmbăierii în tratarea bolilor şi Hipocrate (460- 370), a fost fondatorul terapiei naturale. Hipocrate a integrat apa, pământul, aerul şi focul,
  • 46. - 45 - ca fiind cele patru elemente ce pot fi folosite în determinarea cauzelor de boală sau sănătate46 . Mai târziu Asclepiade a folosit hidroterapia şi băutul apei pentru pacienţii săi şi a recomandat baia ca element de sănătate47 . Aceste idei au fost repede acceptate de romani, ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea băilor în teritoriile ocupate. În expansiunea sa în Europa, Imperiul roman a realizat, în Italia, Spania, Franţa şi chiar în România, adevărate opere de artă, acolo unde existau ape termale şi minerale. O dovadă grăitoare, în acest sens, este şi staţiunea din vechea Dacie, Băile Herculane. Este una din puţinele staţiuni balneare construite de romani care îşi mai păstrează şi azi funcţia de altă dată. Istoricii au stabilit că bazele acestei staţiuni au fost puse de însuşi împăratul Traian, cuceritorul Daciei, în perioada 102-117 e.n. Numele actual al staţiunii vine de la zeul Hercule, considerat în mitologia romană drept patron al izvoarelor termale şi simbol al puterii. În cei aproape 165 de ani de stăpânire romană, staţiunea Herculane ajunsese să fie cunoscută în întregul Imperiu Roman. Întemeind staţiunea, romanii introduc acel cult balnear, pe care l-au luat de la greci şi l-au îmbogăţit48 . .Astfel baia romană, olanele apeductelor antice, inscripţiile latine Ad Aquas Herculi Sacras sau Thermae Herculi ad Mediam precum şi inscripţiile descoperite la Băile Herculane, prin care bolnavi veniţi din diversele părţi ale Imperiului roman (Galia, Nordul Africii, Asia Mică) mulţumeau zeilor că s-au vindecat cu ajutorul apelor termale49 din staţiunea noastră, situează România în rîndul ţărilor europene cu o tradiţie balneară de peste două milenii. În perioada următoare căderii Imperiului roman, ca rezultat al plecării romanilor, băile construite în zonele ocupate au fost abandonate. La rândul lor, tămăduitorii arabi, au adoptat şi recomandat folosirea apei în vindecarea bolilor. Abu Baker Al Razi (841-926) şi majoritatea celorlalţi, foloseau apa rece în tratarea pojarului50 . Spania a beneficiat de civilizaţia arabă şi, mai ales din secolul al şaptelea, au început să apară băi în regiunea 46 Adams F., The genuine works of Hippocrate, Edited in: Routh H., Balneology mineral water and spas in historica lperspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 552. 47 Jackson R., Water and spas in the clasical world, Edited in: Behari R., Balneology mineral water and spas in historica lperspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 552. 48 Iancu şi Doina Gogâltan, Băile Herculane ghid balnear şi turistic, Ed. Mirdor, Arad, 1992, pag. 20. 49 Sebastian Bonifaciu-coordonator colectiv autori, România ghid turistic, Ed. Sport turism, Bucuresti, 1983, pag. 212. 50 Clarke A.,An essay on warm, cold and vapour bathing with practical observation on sea bthing, disease of the skin, bilious, liver and dropsy, : Routh H., Balneology mineral water and spas in historica lperspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 553.
  • 47. - 46 - Andalusiei. În Anglia, baia reprezenta o preocupare doar pentru personalul religios. Izvoarele calde din Polonia au început să fie vizitate din 113751 . În perioada medievală, mai ales din secolul al şaptesprezecelea, în Europa devin faimoase, pentru apele lor cu puteri tămăduitoare, câteva locuri ca: Montecatini şi Lucca în Italia; Varna în Bulgaria; Vichy şi Bourbon – Lancy în Franţa; Epsom şi Tunbridge în Anglia52 . Tot din această perioadă provine şi originea cuvântului staţiune balneară ( în engleză „spa” ), ce are legătură cu belgianul Collin le Loup, un fierar ce în 1326 a mers la izvorul „ Espa” de lângă Liege, în sudul Belgiei, aproape de graniţa cu Germania, pentru a-şi tămădui corpul de boli. Espa, în limbajul volon, înseamnă fântână53 . Emigrarea europenilor în America de Nord, în secolele al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea, a determinat şi extinderea utilizării apelor cu proprietăţi curative, în jurul cărora s-au dezvoltat staţiuni, renumite azi, cum ar fi Bedfort Springs, Pennsylvania, White Sulphur Springs, West Virginia şi Hot Springs Arkansas. Dacă în America locuitorilor le-a scăzut interesul pentru apele minerale, cu excepţia apei minerale îmbuteliate, în Europa, marea majoritate şi-a menţinut interesul atât pentru apa minerală de băut cât şi pentru băi54 . De-a lungul timpului, în jurul izvoarelor de ape termale, ape minerale, a zonelor cu nămoluri terapeutice, au apărut diverse forme, de multe ori rudimentare, de punere în valoare a acestora, care s-au dezvoltat treptat în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea. Turismul balneo-medical din acele timpuri a reprezentat o formă a turismului de lux un privilegiu al claselor bogate. În secolul al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului nostru s-a conturat chiar un “cult” al staţiunilor balneare, frecventate nu atât din motive de îngrijire a sănătăţii, cât mai mult din motive de prestigiu, din snobismul caracteristic păturilor sociale cu venituri ridicate 55 . După cel de-al doilea război mondial, baza materială a staţiunilor a fost modernizată extinzându-se şi diversificându-se într-un ritm vertiginos. Din acest moment dar în special ca urmare a profundelor transformări ce au avut 51 Routh H, op. cit., pag. 553. 52 Routh H., ibidem. 53 Lund J., Taking the waters:introduction to Balneology, Geo-Heat Bulletin, September 2000, pag. 2. 54 Routh H, op. cit., pag. 553 55 Ion Cosmescu-Turismul-Fenomen complex contemporan, Editura economica, Bucuresti ,1998, pag. 19.
  • 48. - 47 - loc în economia mondială începând cu anii ’60, turismul a cunoscut o expansiune deosebită, nu a mai fost privilegiul celor înstăriţi, ci a devenit unul din cele mai complexe fenomene sociale cu implicaţii însemnate asupre economiilor naţionale şi asupra relaţiilor economice internaţionale. Dimensiunea religioasă a turismului balnear este în strânsă legătură cu cea istorică. De la Hipocrate, considerat fondatorul terapiei naturale, susţinător al folosirii apelor termo-minerale în vindecarea diferitelor boli, grecii au crezut că zeii au dat puteri terapeutice acestor ape. În jurul izvoarelor calde în Grecia s-au construit temple. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în nordul Indiei. Oamenii au numit diferit aceşti zei. Astfel, Burbo, era zeul izvoarelor minerale, iar Eshlibious, era zeul sănătăţii56 . Cele trei religii, creştinismul, iudaismul şi islamismul au susţinut importanţa apei pentru tratament, sănătate şi curăţenie. Pentru creştinism, apa râului Iordan, unde Ioan l-a botezat pe Isus, este un simbol important. În ritualul botezului, ceremonia cufundării în apă însoţită de citirea pasajelor din Biblie este esenţială. Locul sacru al botezului iniţial, de pe malul estic al râului Iordan, este şi în prezent folosit, atât pentru oficierea ceremoniei botezului, cât şi ca loc de pelerinaj, pentru mii de turişti din lumea întreagă57 . Iudaismul subliniază, în Vechiul Testament, importanţa apei în curăţenie. Astfel se pot exemplifica pasajele de genul „ stropeşte-i cu apa iertării”, „ Aaron şi fii săi trebuie să o folosească pentru a spăla mâinile şi picioarele lor”, sau simboluri ca Mikvah, baia sacră a femeilor. De asemenea era cunoscută şi folosită puterea apei din Marea Moartă, existând mărturii încă din timpul lui Herod cel Mare ( 73-4 î.e.n.), rege al iudeilor şi a reginei Egiptului, Cleopatra (69-30 î.e.n.)58 . Islamismul, pune accentul în Coran pe folosirea apei pentru curăţenie şi sănătate. Înaintea celor cinci rugăciuni zilnice, musulmanii trebuie să-şi spele părţi ale corpului-faţa, braţele, mâinile, capul şi picioarele. Apa de la izvorul Zamzam, din Mecca, este considerată de toţi musulmanii binecuvântată şi cu putere de vindecare pentru multe boli. 56 Routh H., Balneology mineral water and spas in historica lperspective, Clinics in Dermatologie, 14/1996, pag. 553. 57 Ibidem 58 Abels D. and Kipnis V., Bioclimatology and Balneology in Dermatology: a Dead Sea Perspective, Clinics in Dermatology, 16/1998, pag. 696.
  • 49. - 48 - În Hadith, Profetul Mahomed spune: „ Apa de la Zamzam este binecuvântată, ea este hrană şi leac pentru durere”59 . În zilele noastre, utilizarea apelor minerale în refacerea sănătăţii sau pentru relaxare şi a tuturor celorlalţi factori naturali de cură este o soluţie la care apelează toate segmentele de populaţie. Civilizaţia modernă, viaţa în oraşe, crează tensiuni, stres şi maladii. Pe fondul credinţei religioase şi a puterilor tămăduitoare pe care le au factorii naturali de cură, conceptul reîntoarcerii la natură revine puternic în actualitate. Tocmai de aceea, spre turismul balnear, ce asigură valorificarea ştiinţifică, sub supraveghere medicală, a valorii terapeutice a factorilor naturali de cură, se orientează din ce în ce mai mulţi clienţi. 1.3.2. Concepte, definiţii, puncte de vedere privind turismul balnear şi staţiunile balneare În lucrări de specialitate din România turismul balnear are abordări diferite. Astfel specialişti ai Institutului de Cercetări pentru Turism prezentau această formă de turism astfel: „ turismul balnear reprezintă un ansamblu de mijloace şi dotări turistice menite să pună în valoare factorii naturali balneari (apele minerale, nămolurile, gazele terapeutice, litoralul cu complexul său de factori terapeutici şi altele)”60 . Dicţionarul de terminologie turistică defineşte turismul pentru tratament şi cură balneo-medicală ca fiind: „ forma specifică a turismului de (sejur) odihnă practicată de persoanele care se deplasează în staţiunile balneoclimaterice pentru îngrijirea sănătăţii sau prevenirea unor boli”61 . În ţara noastră turismul balnear are accepţiunea efectuări unor cure de prevenire a unor boli sau pentru îngrijirea sănătăţii, spre deosebire de unele ţări ale Uniunii Europene (Franţa, Italia, Spania) unde turismul balnear este considerat turismul de litoral, fără ca acesta să presupună efectuarea unor tratamente cu utilizarea complexului de factori terapeutici ai litoralului, deoarece pentru acest tip de cură folosesc conceptul de talasoterapie. Talasoterapia presupune utilizarea simultană, într-o zonă marină privilegiată, sub supraveghere medicală, a binefacerilor elementelor din mediul marin (apa mării, 59 Sayed Sabeq, Fiqeh Assunah, vol. 1, Dar el Fikr, Damascus, Syria, 1993, pag. 504. 60 Vasile Glăvan şi colectiv, Tendinţe şi perspective ale ofertei turistice balneare în contextul turismului european, ICT 1995, pag.3. 61 Aurelia Felicia Stăncioiu, Dicţionar de terminologie turistică, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 207.
  • 50. - 49 - nămolurile, algele, climatul marin ş.a.) în scop preventiv sau curativ62 . Deşi talasoterapia nu este un concept nou pentru îngrijirea sănătăţii, actualul concept, apărut în urmă cu aproximativ două decenii, se individualizează prin noua abordare şi cerinţele de calitate pe care le impune. Pentru turism balnear în ţările amintite mai sus se foloseşte conceptul de termalism. Termalismul (crenoterapia) este utilizarea în scopuri terapeutice a apei minerale termale direct de la sursă (creno = sursă fr.) Deoarece cuvântul termal, când este vorba despre o staţiune, se referă, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, la acea staţiune „care are izvoare calde de ape minerale”63 , specialiştii români definesc termalismul ca fiind „ ansamblul activităţilor legate de valorificarea şi utilizarea apelor minerale calde în scop curativ pentru turişti aflaţi într-o staţiune termală”64 . Diferenţa este dată de faptul că pentru italieni, francezi, spanioli termalismul se referă la utilizarea în scopuri terapeutice a tuturor categoriilor de ape termale, inclusiv a celor care nu sunt calde, pentru că există şi din acestea. Şi termenul de balneoterapie are diferite accepţiuni în literatura de specialitate din diferite ţări. Astfel, în timp ce în ţara noastră, prin balnoeterapie se înţelege utilizarea băilor curative pentru efectuarea unor tratamente, pentru specialiştii francezi balneoterapia este utilizarea apei curente (nu a celei minerale, termale sau de mare) în scopuri terapeutice. Odată cu dezvoltarea fitness-ului, paralel cu utilizarea medicală a balneoterapiei, au apărut şi o serie de utilizări ale apei în scopul relaxării utilizând piscine, băi, bazine, jacuzzi, parcuri acvatice, care sunt solicitate în prezent de către un număr tot mai mare de turişti. Alături de aceste concepte, pentru a defini tratamentele efectuate cu ajutorul factorilor naturali de cură se mai folosesc: climatoterapia şi balneoclimatoterapia. Climatoterapia este folosirea acţiunii diverselor tipuri de climat în scop profilactic şi curativ. Aceasta are efecte asupra creşterii rezistenţei organismului la infecţii şi stres, în tratarea astmului bronşic alergic, a tuberculozei, a hipertensiunii arteriale oscilante, a nevrozelor, afecţiunilor endocrine ş.a65 . 62 Gerard Rouzade, La Thalassotherapie, Notes des conferences pour l’organisation Nationale de Tourisme de Sante, de Roumanie. 63 *** DEX, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag. 950. 64 Gabriela Stănciulescu, Nicolae Lupu, Gabriela Ţigu, Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, Editura All, 2000, pag. 177. 65 Elena Berlescu, Dicţionar enciclopedic medical de balneoclimatologie a României,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 117.
  • 51. - 50 - Cel mai cuprinzător concept este însă cel de balneoclimatoterapie care presupune folosirea complexului de factori naturali: clima, factorii balneari (ape minerale, lacuri sărate, saline, nămoluri, gaze terapeutice, plaje) ai unei staţiuni sau localităţi balneoclimaterice în scop profilactic, curativ sau de recuperare medicală66 . Dezvoltarea turismului balnear nu ar fi posibilă fără cercetările întreprinse în cadrul balneologiei. Balneologia este ştiinţa care se ocupă cu descoperirea, studiul complex şi aplicarea în practica medicală a factorilor naturali: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice, etc67 . Dacă balneologia se referă la întregul arsenal de metode şi tehnici medicale folosite pentru valorificarea factorilor naturali de cură, asigurându-le un rol profilactic şi curativ asupra organismului, turismul balnear oferă mijloacele şi dotările necesare pentru pentru utilizarea factorilor de cură, fără de care nu s-ar putea efectua tratamentele. Considerăm că o armonizare a conceptelor prezentate s-a produs de către noua abordare a turismului balnear, apărută de aproximativ două decenii, şi anume turismul de sănătate. În literatura de specialitate turismul pentru sănătate, care include turismul curativ, turismul medical şi turismul de prevenire a fost definit în moduri diferite. International Union for Official Tourism Organisation ( IUOTO ) definea turismul pentru sănătate astfel68 : „ Asigurarea stării de sănătate utilizând resursele naturale ale ţării, în special apele minerale şi climatul.” Definiţia este destul de limitată, deoarece se referă numai la turismul de cură balneară, iar la acesta pune accentul doar pe doi, din multipli, factori naturali ce permit efectuarea de cură balneo-medicală, cum ar fi apa lacurilor terapeutice, apa mărilor şi oceanelor, nămolurile minerale şi turbele, gazele mofetice, etc. O altă definiţie prezintă turismul pentru sănătate ca:69 „ Timpul liber petrecut departe de casă, în care unul din obiective este ameliorarea stării de sănătate”. Turismul pentru sănătate mai este considerat ca fiind:70 66 Elena Berlescu, op. cit., pag. 48. 67 Elena Berlescu, Mică enciclopedie de balneoclimatologie a României, Editura All,Bucureşti, 1996, 68 *** The International Union for Official Tourism Organisation ( IUOTO ), IUOTO Publications, Geneva, Switzerland, 1983, pag. 7. 69 Clift S. and Page J., Health and international tourist, Routledge, London and New York, 1996, pag. 199.
  • 52. - 51 - „Timpul liber, activităţile recreative şi educaţionale petrecute la distanţă de locul de muncă şi de casă, acel produs turistic şi servicii destinate să ajute şi să permită clienţilor să-şi amelioreze şi să-şi menţină sănătatea şi bunăstarea lor.” Această definiţie introduce o nouă dimensiune a turismului pentru sănătate, aceea educaţională. O altă abordare a turismului pentru sănătate face distincţie între turismul medical, turismul curativ sau terapeutic şi turismul de prevenire a bolilor:71 1. Călătoria în scopul tratamentului anumitor dureri ale corpului, sau pentru efectuarea unor operaţii sub supraveghere medicală în spitale sau centre medicale, iar pacientul (turistul ) poate avea nevoie să rămână o perioadă de timp în staţiune în scopul recuperării. Acest tip este denumit turism medical. 2. Călătoria în scopul tratării anumitor boli sau pentru convalescenţă, sub supraveghere medicală, folosind surse naturale de cură, cum ar fi izvoarele termo-minerale, lacuri sărate, nămol şi nisip radioactiv şi terapia climatică. Acest tip este denumit turism curativ sau terapeutic. Călătoria în scopul relaxării, recreerii, distracţiei, găsirii unei căi de a scăpa de tensiunile zilnice şi pentru revitalizare, prin orice resursă ori staţiune de sănătate, fără supraveghere medicală. Acest tip de turism este denumit turism de prevenire. În acest context, la intrarea în mileniul trei au apărut o serie de dezbateri pe plan internaţional, care tind să contureze noi concepte şi noi obiective pentru staţiunile balneo- climatice, privind conceptul de sănătate, curele de sănătate, profilaxia primară şi secundară, calitatea vieţii ş.a. Noile orientări au la bază conceptul „pozitiv” de sănătate din definiţia actuală dată de OMS, potrivit căreia,”Sănătatea este o stare de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu constă numai din absenţa bolii sau infirmităţii” precizându-se în continuare că obţinerea celei mai bune stări de sănătate, pe care fiecare dintre noi este capabil să o realizeze, constitutie unul dintre drepturile fundamentale ale tuturor fiinţelor umane. Această definiţie nouă a sănătăţii îmbină concepţia negativă – lipsa bolii şi infirmităţii cu o viziune nouă pozitivă - starea de bunăstare. 70 Gartner W. and Williams D., Trends in outdoor recreation, leisure and tourism, CAB Publishing, Wallinford, Oxon, UK, 2000, pag. 165 71 Jallad A., Environment and Curative Tourism, Alam AL Kutub, I st edition, Cairo, 2000, pag. 11,12.
  • 53. - 52 - Noţiunea de bunăstare poate fi definită fie ca o stare bună, ca vigoare fizică, fie ca un concept medical cenestezic, respectiv ca un sentiment nedeterminat al existenţei corpului, perceput în conştiinţă ca tonalitate pozitivă (bunăstare), în contrast cu tonalitatea negativă (stare proastă). Prin extensie s-a ajuns la noţiunea de „calitate a vieţii”, situaţie care depinde cel puţin de integrarea sănătăţii fizice, mentale şi sociale, calitatea ambientului, a atmosferei, a climei, ca şi a situaţiei calitative şi cantitative a stării economice individuale şi generale72 . Toate aceste concepţii şi orientări noi în medicina modernă privind sănătatea ca un drept fundamental al omului, introducerea între criteriile de evaluare a sănătaţii a noţiunilor de calitate a vieţii, bunăstare, stil de viaţă, au determinat o reevaluare a asistenţei medicale din staţiuile balneo-climaterice, a balneologiei în general, ca şi a turismului tradiţional. Între balneologia tradiţională şi turismul tradiţional a apărut turismul de bunăstare, turismul de sănătate sau curele de sănătate profilactice, care au la bază calitatea vieţii, strâns împletită cu apărarea sănătăţii şi un raport psiho-fizic valid73 . Turismul de sănătate se află astfel la graniţa dintre îngrijirea sănătăţii şi loisir, fiind considerat un produs destinat îngrijirii sănătăţii care depăşeşte conceptul de boală şi urmăreşte realizarea acestei „stări de bine” a populaţiei , a cărei evoluţie este determinată de o serie de factori socio-demografici ca: urbanizarea, feminizarea populaţiei active, dezvoltarea sectorului social şi nu în ultimul rând, de factorii socio- economici. Autorii „Ghidului centrelor termale din Spania” apreciază că în ultimii douăzeci de ani a avut loc o revenire fără precedent a termalismului, petrecerea vacanţei într-o staţiune balneară transformându-se într-o alternativă la turismul tradiţional, denumită în prezent turism de sănătate74 . Datorită importanţei pe care o are această formă de turism pentru statele din Uniunea Europeană, Planul de acţiune al UE a inclus termalismul ca formă specifică a turismului şi considerăm necesară uniformizarea conceptelor privind turismul balnear. Având în vedere multitudinea definiţiilor, a punctelor de vedere prezentate şi evoluţia acestei forme de turism, după părerea noastră, putem defini turismul de sănătate, sau de bunăstare ca fiind călătoria în scopul tratării anumitor boli, ori pentru recuperare în 72 Nicolae Teleki, Laviniu Munteanu, Sorin Bibicioiu, România Balneară, Editată de O.P.T.B.R. cu sprijinul Min. Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Bucureşti, 2004, pag. 8. 73 Idem, pag.9. 74 *** Guia de los centros termales de Espana, Balnearios 2002-2003, Salvat Editores, Espana, 2002, pag.12.
  • 54. - 53 - cazul unor persoane cu deficienţe funcţionale, prin intermediul curelor terapeutice, în staţiuni balneare clasice şi/sau în scopul prevenirii îmbolnăvirii, a recăpătării vitalităţii, pentru relaxare, recreere şi realizarea unei stări de bine, prin intermediul curelor de sănătate, în centrele de bunăstare, din staţiunile balneare moderne. Sursele terapeutice naturale, cum ar fi izvoarele calde şi minerale, lacurile terapeutice, nămolurile minerale, turbele, gazele mofetice, apa mărilor şi oceanelor, ce constituie baza tratamentelor tradiţionale, completate cu oferta centrelor de bunăstare, bazată pe satisfacerea noilor exigenţe ale cererii (algoterapie, aromoterapie, înlăturarea stresului, repunerea în formă, drenaj limfatic, presoterapia, reflexoterapia, cure de slăbit, cure de înfrumuseţare, etc.) şi un personal profesionist ce asigură servicii de cea mai bună calitate, în structuri moderne de cazare, alimentaţie, tratament şi agrement compun imaginea a ceea ce trebuie să fie turismul de bunăstare în mileniul trei. Turismul de sănătate, indiferent de terminologia folosită pentru a defini acest concept, turism bazat pe termalism, cură helio-marină, climatoterapie etc., se practică prin intermediul staţiunilor balneare. Totodată, multitudinea factorilor de cură utilizaţi în cadrul turismului balnear a impus existenţa mai multor tipuri de staţiuni, respectiv staţiune balneară, staţiune climaterică, staţiune termală. O staţiune balneară este o localitate sau o parte a unei localităţi care dispune de factori naturali de cură (ape minerale, nămoluri etc.) şi ambientali recunoscuţi ştiinţific, beneficiind totodată de structurile, mijloacele şi dotările necesare realizării produselor turistice de tip balnear75 . Staţiunea climaterică este staţiunea situată într-o zonă cu condiţii climaterice ce favorizează tratarea unor boli şi fortificarea organismului76 . Staţiunea termală este o saţiune situată într-o zonă în care se află izvoare minerale termale cu proprietăţi terapeutice recunoscute pentru vindecarea unor boli77 . Pe lângă punctul de vedere privind originea sintagmei staţiune balneară, prezentată la dimensiunea istorică a turismului balnear, denumirea în engleză, spa, se consideră că este abrevierea din latină pentru: S = salud (sănătate); P= per (prin); A = agua (apă)78 . 75 *** Proiect de modificare a Normelor şi criteriilor pentru atestarea staţiunilor şi zonelor turistice din România, INCDT, 2000. 76 Felicia Aurelia Stăncioiu, op. cit., pag. 189. 77 Idem, pag.190. 78 Lund J., Taking the waters:introduction to Balneology, Geo-Heat Bulletin, September 2000, pag. 2.
  • 55. - 54 - O staţiune balneară cuprinde însemnate resurse naturale, materiale, financiare, instalaţii tehnice, dotări şi amenajări, în scopul realizării funcţionalităţii sale dominante, aceea de a asigura un tratament balnear complex cu caracter profilactic, curativ sau recuperator. La baza oricărei staţiuni balneare stau următoarele componente: - natura zăcământului de resurse naturale; - infrastructura tehnică de exploatare a acestor resurse; - populaţia existentă la nivelul ţării, sau turiştii străini care suferă de afecţiuni tratabile în staţiuni; - prevederile medicale privind cantitatea şi calitatea factorului terapeutic utilizat în tratamentul diferitelor afecţiuni; - normele administrative şi legislative de extragere şi exploatare balneară a factorului natural de cură în vederea utilizării pe termen lung a zăcămintelor. Staţiunile balneare exprimă cel mai bine interacţiunea medicină – turism, în domeniul utilizării factorilor naturali terapeutici. Armonizarea spontană a domeniilor medicale cu cele turistice şi geologice nu este totdeauna o problemă facilă, punându-se problema realizării unei activităţi socio- economice în beneficiul sănătăţii umane. Pornind de la ipoteza acceptării unei staţiuni balneare ca sistem recreativ – terapeutic, ca rezultat al noilor concepte şi orientări privind staţiunile balneare, la nivelul căreia are loc interacţiunea între cerere şi ofertă, se conturează câteva trăsături specifice79 : - conceptul de staţiune balneo-climatică diferă astăzi de cel din trecut, în funcţie de finalitate şi obiective, altele decât tipologia anterioară; - promovarea conceptului potrivit căruia “Sănătatea este o stare de bunăstare” oferă staţiunilor o nouă dimensiune de dezvoltare şi promovare iar turismului de sănătate o nouă piaţă deosebit de importantă. Clienţii staţiunilor balneo-climaterice se vor încadra în două tipologii: sănătoşi (ţinând seama de situaţia lor generală) şi bolnavi, care vor utiliza facilităţile de tratament cu factori naturali ca mijloc de refacere a sănătăţii; - staţiunile balneo-climatice trebuie să-şi adapteze structura şi infrastructura pentru a asigura în acelaşi timp mai multe tipuri de activitate: cure de sănătate, pentru 79 Nicolae Teleki, Laviniu Munteanu, Sorin Bibicioiu, România Balneară, Editată de O.P.T.B.R. cu sprijinul Min. Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Bucureşti, 2004, pag. 10.
  • 56. - 55 - oameni tineri şi adulţi sănătoşi, cure profilactice secundare şi terapeutice pentru oameni bolnavi, cure de recuperare pentru oameni cu deficite funcţionale, de toate vârstele; - toate aceste activităţi urmăresc să obţină o bunăstare psihico-fizică durabilă, pentru a reveni în societate cât mai refăcuţi, dacă se poate complet. În acest scop trebuie asigurat în staţiune un context ambiental de calitate, care include un climat de cruţare, sedativ, relaxant, precum şi posibilităţi de divertisment, proceduri de întreţinere (fitness, sport), care să fie stimulative din punct de vedere cultural şi artistic; - staţiunile balneo-climatice trebuie să includă, alături de obiectivele lor de bază-prevenire şi terapie-recuperare, un al treilea obiectiv - înfrumuseţare, prin crearea în staţiuni a unor centre cosmetice (“ beauty center “, cum sunt definite în multe ţări cu tradiţii balneare sau în hotelurile din staţiuni turistice reputate); - la începutul mileniului trei majoritatea specialiştilor şi managerilor din sistemul balnear consideră că medicina balneară poate fi considerată o modalitate curativă capabilă să menţină şi/sau să amelioreze, şi/sau să refacă sănătatea şi calitatea vieţii în staţiuni balneo-climatice structurate şi organizate în acord cu conceptele şi obiectivele privind drepturile omului la sănătate, ca stare de bunăstare. După o perioadă prea lungă de tranziţie marcată de stagnare, indecizie şi situaţii de criză, şi în turismul balnear românesc se observă o tendinţă de modernizare a infrastructurilor hoteliere şi de tratament balnear, de căutare a unor soluţii de ameliorare a serviciilor oferite în cadrul curelor, pentru ridicarea acestora la standardele europene şi mondiale, investitorii fiind din ce în ce mai convinşi de faptul că turismul balnear, turismul de sănătate are perspective mai bune decât turismul clasic. 1.3.3. Particularităţi ale turismului balnear Turismul balnear este o formă specifică a turismului care a cunoscut, mai ales în ultimele decenii, o amplă dezvoltare, odată cu creşterea stresului, a bolilor profesionale şi a celor provocate de ritmul vieţii moderne din marile aglomeraţii urbane. El se caracterizează printr-o serie de particularităţi izvorâte din conţinutul şi complexitatea activităţii sale. În continuare vom încerca să evidenţiem aceste particularităţi. O caracteristică importantă a turismului balnear, care îl diferenţiază net de celelalte forme de turism şi stă la baza uneia dintre clasificările formelor de turism este motivaţia
  • 57. - 56 - călătoriei. În cazul turismului balnear aceasta este îngrijirea sănătăţii (tratamentul) care se realizează zilnic, conform unui program bine stabilit, utilizându-se o gamă variată de factori şi aplicându-se o diversitate de proceduri. Aria de acţiune a turismului balnear este foarte largă, aceasta vizând: • curele profilactice care, spre deosebire de celelalte tipuri de tratament au o arie de cuprindere mult mai largă, pentru că se adresează persoanelor sănătoase şi aparent sănătoase cu factori predispozanţi spre îmbolnăvire, provenind din mediul intern sau extern. La acestea se adaugă faptul că obiceiurile de viaţă, proasta gestiune a timpului de odihnă, igiena alimentară necorespunzătoare, manifestate tot mai pregnant în ultimile decenii, accentuează necesitatea dezvoltării acestei laturi; • curele terapeutice folosite pentru a trata, cu ajutorul factorilor naturali, o gamă variată de afecţiuni şi anume: afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, digestive, ginecologice, renale, hepato-biliare, cardiovasculare, dermatologice, ale sistemului nervos ş.a.; • curele recuperatorii utilizate în cazul unor forme şi stadii de boală care generează incapacitate de muncă, deficit funcţional şi cu potenţial invalidant (arterita, ateroscleroza periferică, afecţiuni ale aparatului locomotor şi de natură reumatismală). Dintre multiplele forme de turism ce pot fi practicate, turismul balnear este cel mai valoros, pentru că valorifică în mod complet resursele naturale şi factorii naturali de cură de care dispune o ţară sau o zonă. Totodată turismul balnear se bazează pe un potenţial permanent, de mare complexitate, care este practic inepuizabil, valorificarea acestuia fiind independentă de condiţiile atmosferice.. Această particularitate generează şi o altă caracteristică a turismului balnear şi anume faptul că nu prezintă concentrări sezoniere semnificative, fiind singura formă de turism care se bazează pe un potenţial permanent de mare complexitate. În practică se înregistrează concentrări mai mari ale cererii pe perioada verii din cauza condiţiilor atmosferice favorabile, care determină şi planificarea concediilor cu prioritate în acest sezon. Atunci când motivaţia practicării turismului balnear este îngrijirea sănătăţii, durata sejurului este mare. Această particularitate a turismului balnear constă în faptul că în funcţie de recomandarea medicului cura este un multiplu de 7 zile putând ajunge însă, la 18-21 zile. Tendinţele actuale manifestate pe plan mondial au dus la apariţia unor produse
  • 58. - 57 - turistice noi, care se caracterizează printr-o durată mai scurtă a sejurului, uneori doar 3 zile. La aceasta au contribuit şi alte cauze cum ar fi: apariţia unor noi motivaţii şi fragmentarea vacanţei. Având în vedere aceste tendinţe manifestate la nivelul cererii pentru turismul balnear, acesta a încercat să se adapteze, prin conceperea unor produse turistice de scurtă durată: 3-5 zile, destinate oamenilor ocupaţi, oameni de afaceri şi chiar angajaţi. Aceste programe au ca scop refacerea organismului şi înfrumuseţarea. Larga diversificare a produselor are rolul de a atrage mult mai multe segmente de clientelă. Posibilitatea realizării curei balneare pe tot timpul anului, dar şi durata mare a sejurului, au determinat dezvoltarea staţiunilor balneare prin apariţia a numeroase şi variate activităţi de producţie, comerciale şi servicii specifice aşezărilor umane care au atras şi crearea unor funcţii urbane. În prezent specialiştii apreciază că aproximativ 60% din staţiunile balneare au devenit oraşe, în adevăratul sens al cuvântului, asigurarea echilibrului între funcţiile urbane şi turistice ale acestora necesitând un proces atent de gestionare a teritoriului80 . O altă particularitate a turismului balnear este generată de larga răspândire în teritoriu a factorilor naturali, ceea ce face ca turismul balnear să poată fi practicat în orice zonă. În zonele montane, unde predominante sunt apele minerale, bioclimatul şi uneori gazele terapeutice, în zonele de dealuri şi podiş unde se întâlnesc mai ales apele minerale şi bioclimatul salin şi nămolurile terapeutice, precum şi în zonele de litoral unde bioclimatul marin, nămolurile terapeutice, marea, soarele, nisipul şi ionizarea sunt principalii factori de cură, turismul balnear este prezent. Amplasarea şi amenajarea staţiunilor balneare - condiţionate de prezenţa surselor de substanţe minerale terapeutice – aduce şi îmbunatăţirea cadrului natural prin amenajarea unor parcuri şi grădini pe suprafeţe care pot ajunge până la sute de hectare (Vichy-Franţa) sau plantându-se păduri pentru a crea climatul sedativ de destindere şi recreere necesar într-o staţiune balneară. Aceasta reprezintă o altă particularitate a turismului balnear. Desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de turism balnear presupune o bază materială specifică, cu tehnică medicală, pavilioane, policlinici balneare, instalaţii diverse şi prezenţa unor cadre medicale de specialitate, medici specializaţi în medicină fizică şi recuperare medicală, kinetoterapeuţi, asistenţi etc., particularitate definitorie a turismului balnear. 80 Rodica Minciu, Amenejarea turistică a teritoriului, Univ.Creştină Dimitrie Cantemir, Bucureşti 1995, pag.72.
  • 59. - 58 - Având în vedere specificul activităţilor de tratament si condiţia fragilă a turiştilor pentru care contactul cu atmosfera în perioada rece ar putea fi fatal, amenajarea unităţilor se face în general după principiul preluat din comerţ „totul sub acelaşi acoperiş”, conform căruia baza materială de cazare, alimentaţie, tratament si agrement sunt situate în aceeaşi incintă. Şi în ceea ce priveşte clientela turismului balnear se pot identifica o serie de particularităţi. Dacă până acum10-20 de ani predominau copiii cu vârste de până la 10 ani, cu probleme de sănătate, sau persoane cu vârsta de peste 60 de ani, în prezent, atât din cauza ratei mari a afecţiunilor cu caracter de uzură, cât şi accentului care se pune pe latura profilactică a tratamentelor, precum şi datorită diversificării ofertei staţiunilor prin aşa- numitele „cure de punere în formă”(fitness), segmentele de turişti s-au diversificat. Diversificarea produselor pe care le oferă staţiunile balneare face ca aria de adresabilitate a acestora să fie foarte mare. Produsele de tipul „punere în formă” (fitness), talasoterapie fiind destinate turiştilor cu venituri mari, în timp ce produsele balneare tradiţionale sunt destinate segmentelor de turişti cu venituri mai mici, pentru că în acest caz o parte din cheltuielile medicale sunt suportate de către asigurările de sănătate. În funcţie de ţară, statul subvenţionează curele balneare, într-o măsură mai mare sau mai mică, prin intermediul asigurărilor de sănătate sau a altor organisme sociale, asigurând astfel accesul tuturor categoriilor de populaţie la practicarea turismului balnear. Totodată, clientela staţiunilor balneare se caracterizează printr-o fidelitate mai mare decât în cazul celorlalte forme de turism, explicaţia constând în faptul că tratarea unor afecţiuni presupune o perioadă mai îndelungată, repetarea tratamentului fiind obligatorie pe parcursul mai multor ani sau tratamentul efectuat are doar rolul de ameliorare a afecţiunii şi deci el trebuie repetat de două ori pe an. Turismul balnear este printre puţinele forme de turism care valorifică într-o mare masură progresul tehnic atât la nivelul echipamentelor medicale moderne care sunt prioritare pentru dezvoltarea acestei forme de turism cât şi la nivelul celorlalte categorii de echipamente (cazare, alimentaţie, agrement). Nealinierea dotărilor la noile tendinţe manifestate pe plan mondial poate duce la izolarea unei zone balneare, indiferent de calitatea resurselor naturale existente. Cercetările ştiinţifice contribuie la creşterea eficienţei tratamentelor şi la recunoaşterea lor în lumea medicală.
  • 60. - 59 - Motivaţia îngrijirii sănătăţii determină modificări în conţinutul turismului balnear care devine mai complex decât în cazul celorlalte forme de turism, fiind rezultatul combinării resurselor naturale (factori terapeutici) cu serviciile turistice (transport, cazare, alimentaţie, agrement) şi cu tratamentul balnear care devine serviciu de bază. Mutarea centrului de greutate în favoarea tratamentului balnear determină şi modificarea ponderii deţinute de către fiecare componentă a produsului turistic în structura cererii. Totodată, conţinutul şi specificitatea turismului balnear impun particularizarea fiecăruia dintre serviciile turistice la cerinţele turismului balnear, ajungându-se ca unele dintre ele să reprezinte chiar o continuare a tratamentului. Astfel, transporturile turistice, pe lânga contribuţia pe care o au la valorificarea ofertei balneare şi în alegerea destinaţiei călătoriei, se confruntă, în cazul turismului balnear cu o serie de probleme de organizare, determinate atât de necesitatea asigurării unui confort suplimentar pentru a nu agrava starea de boală a curanţilor şi cu necesitatea adaptării mijloacelor de transport la cerinţele diferitelor segmente de clientelă, cât şi cu nevoia de a păstra nealterată calitatea factorilor de mediu, condiţie obligatorie în cazul turismului balnear. De aceea se impune tot mai pregnant tendinţa de a utiliza în staţiunile balneare numai mijloace de transport nepoluante, celelalte putând fi lăsate în parcările special amenajate de la intrările în staţiuni. Cazarea este chemată să asigure pe lângă condiţiile de igienă şi confort optime şi o serie de comodităţi care să-i uşureze curantului şederea în cameră. În acest sens echipamentele hoteliere, prin dimensionarea spaţiilor, construirea unor holuri mai largi, existenţa unor dotări speciale în baie, a lifturilor de tip sanatorial, a paturilor ergonomice şi chiar a modului de dispunere a mobilierului, trebuie să fie adaptate sejurului într-o staţiune balneară. Cercetări recente au arătat că şi coloritul (cromoterapia), sonorizarea (meloterapia), mirosurile (aromoterapia), iluminatul, pot contribui la reuşita tratamentului. Totodată, pentru a putea răspunde într-o cât mai mare măsură diverselor solicitări ale clientelei, este important ca unitatea de cazare să ofere o gamă largă de servicii complementare adaptate nevoilor acestui segment. Pentru că în cazul turismului balnear, alimentaţiei îi revine un rol important în efectuarea cu succes a tratamentelor, ea poate reprezenta fie o prelungire a tratamentului (fiecărui tip de afecţiune fiindu-i recomandat un anumit regim alimentar) fie o modalitate
  • 61. - 60 - de tratament în sine; dietoterapia. Alimentaţiei i se pot asocia o serie de sfaturi nutriţioniste care vizează educaţia în scopul asigurării unei vieţi sănătoase. Deşi în cazul turismului balnear, agrementul nu reprezintă un serviciu de bază, importanţa sa tinde să devină din ce în ce mai mare odată cu modificările înregistrate în structura cererii turiştilor. Astfel, curanţii manifestă tot mai intens nevoia de a nu mai fi trataţi ca bolnavi, ci ca turişti, aceasta cu atât mai mult cu cât efectuarea tratatmentelor nu ocupă decât jumatate de zi. Totodată trebuie spus că o componentă indisolubilă a curei balneare o reprezintă detaşarea de cotidian, de problemele vieţii de zi cu zi, la aceasta contribuind în mod semnificativ agrementul cu toate componentele sale. În urma studiilor de specialitate, cercetătorii au evidenţiat rolul terapeutic al agrementului ca adjuvant al curei balneare, fiind chiar o etapă a tratamentului, ce trebuie efectuată sub control medical. Problema dezvoltării agrementului se pune tot mai acut în cazul turismului de sănătate al cărui slogan este „punerea în formă” (fitness), pentru că anumite forme de agrement reprezintă chiar motivaţia deplasării, iar de modul în care acesta este conceput şi realizat, depinde şi aprecierea generală a staţiunii. Adresându-se într-o proporţie destul de mare populaţiei mai în vârstă, turismul balnear se îmbină cu o serie de servicii cu caracter cultural, acestea fiind solicitate într-o proporţie mult mai mare decât în cazul celorlalte forme de turism (montan, litoral etc.). Implicaţiile în plan economic şi social pe care le generează dezvoltarea turismului balnear, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, îl poziţionează pe acesta pe primul loc în cadrul celorlalte forme de turism pentru că, aşa cum arăta dl. Guy Ebrad- preşedintele Federaţiei Internaţionale a Termalismului şi Climatologiei (FITEC): „turismul balnear are nu numai valenţe medicale, profilactice şi de recuperare medicală ci şi un potenţial economic major. Aspectul economic reiese atât din activitatea specifică de turism, generatoare de capital, cât şi la un nivel mai puţin vizibil şi cuantificabil, ca generator de importante economii în cadrul bugetului social, prin reducerea semnificativă a cheltuielilor de spitalizare, a consumului de medicamente şi a numărului total de zile de boală.”81 Trebuie menţionat însă că amploarea circulaţiei turistice internaţionale, în cazul turismului balnear este mai redusă decât în cazul altor forme de turism (litoral, montan, 81 Revista română de turism, Tendinţe în turismul balnear, nr.4 .1994.
  • 62. - 61 - urban) din cauza faptului că, în general, statele subvenţionează numai sejururile de tratament efectuate în propria ţară. 1.3.4. Relaţia turismului balnear cu celelalte forme de turism Conţinutul, specificul şi complexitatea turismului balnear au generat practic o relaţionare a acestuia cu toate celelalte forme de turism. Acest efect este amplificat şi de amenajarea unor staţiuni polivalente destinate să răspundă cererii unor segmente mult mai diversificate de clientelă. Creşterea cererii pentru produsele tip „punere în formă” (fitness), dorinţa manifestată tot mai pregnant de curanţi de a fi trataţi ca turişti, nevoia acestora de a ieşi din rutina zilnică, precum şi rolul agrementului ca adjuvant al tratamentelor evidenţiază relaţia implicită a turismului balnear cu turismul de odihnă, de recreere, de agrement, sportiv, turismul aflându-se, de altfel, la graniţa dintre tratament şi loisir. Totodată, durata mare a sejururilor şi ponderea destul de ridicată a curanţilor în vârstă de peste 60 de ani, precum şi lărgirea segmentului de clientelă au determinat creşterea cererii pentru activităţile culturale. Răspândirea factorilor de cură la nivelul tuturor formelor de relief a determinat amenajarea staţiunilor balneare, atât în zonele montane, de dealuri şi podiş, cât şi în cele de câmpie, litoral şi chiar deltă, ceea ce implică o îmbinare a turismului balnear cu activităţi specifice turismului montan, de litoral, rural, urban ş.a. O consecinţă a independenţei practicării turismului balnear de condiţiile atmosferice şi a constanţei valorii factorilor de cură tot timpul anului o reprezintă şi faptul că turismul balnear, asemeni celui cultural şi de afaceri este un turism continuu. Calitatea şi eficacitatea factorilor de cură, dublate de calitatea şi diversitatea produselor turistice oferite, de preţurile şi tarifele practicate şi de politicile de promovare folosite, pot constitui puncte forte pentru atragerea turiştilor străini, asigurând astfel dezvoltarea turismului internaţional de recepţie, cu efecte pozitive asupra volumului încasărilor valutare şi implicit asupra balanţei de plăţi. Ca urmare a accentuării funcţiei profilactice a turismului balnear şi a diversificării ofertei prin introducerea produselor turistice sub sloganul „punere în formă”(fitness),
  • 63. - 62 - aceasta poate interfera atât cu turismul de afaceri, în acest caz cererea orientându-se spre produse tip cure antistres, antitabac, înfrumuseţare, antimigrene, cât şi cu turismul de sfârşit de săptămână de genul „3 zile de cură pentru a obţine o formă excelentă”, ca urmare a beneficierii de tratamente de hidroterapie, presopunctură şi estetică.. Datorită noilor tendinţe manifestate pe piaţa turistică internaţională, turismul balnear poate fi inclus atât în categoria turismului social (în special în cazul curei balneare clasice), când o parte din cheltuielile medicale sunt suportate de către asigurările de sănătate, cât şi în categoria turismului de lux, în cazul „punerii în formă” (fitness), când serviciile oferite sunt personalizate şi de cea mai bană calitate, iar unele centre sunt amenajate chiar în incinta unor foste castele. Generată de interdependenţa dintre componentele turismului balnear, modalitatea de comercializare a prestaţiilor se prezintă sub forma unor sejururi forfetare, care includ 2, 3 sau 4 tipuri de proceduri pe zi, cazare, pensiune completă sau demipensiune, deci avem de a face cu un turism organizat. Existenţa în apropierea staţiunilor balneare a unor podgorii sau centre de echitaţie poate oferi alte alternative de tratament. Vinurile roşii (Cabernet Sauvignon din podgoriile Jidvei) au efecte în tratarea unor afecţiuni cardiovasculare, iar echitaţia are efecte benefice asupra unor afecţiuni ale aparatului locomotor (Parkinson ş.a.) îmbinându-se astfel turismul balnear cu turismul spotiv sau cura uvală. De asemenea prezenţa unor mânăstiri în zona staţiunilor balneare poate ocaziona şi efectuarea unor pelerinaje care nu au numai un scop cultural, ci şi unul spiritual, putând avea efecte pozitive în procesul de vindecare. Prin prisma celor prezentate apreciem că dintre multiplele forme de turism care se pot practica în ţara noastră, turismul balnear este poate cel mai valoros, deoarece valorifică în mod complet bogăţia factorilor naturali terapeutici existenţi. Din păcate, schimbarea de sistem politic, economic şi social din 1989, care a însemnat revenirea României în rândul statelor democratice europene, a însemnat pentru turismul balnear intrarea într-o criză profundă. Trecerea la economia de piaţă a determinat modificări structurale la nivelul întregii economii, care au afectat evoluţia staţiunilor balneare şi asistenţa medicală balneară, structurile de cazare şi alimentaţie , bazele de tratament, sistemul de valorificare şi protecţie a factorilor naturali de cură suferind degradări considerabile în lipsa investiţiilor.
  • 64. - 63 - Am constatat că în ultimii patru ani pe fondul relansării creşterii economice şi a finalizării procesului de privatizare, după perioade de stagnare şi criză, potenţialul extraordinar pe care ţara noastră îl are în domeniul balnear a reânceput să fie pus în valoare. Cu strategii adecvate, atât la nivel macroeconomic cât la nivel microeconomic, se poate răspunde noilor cerinţe manifestate pe piaţa turistică balneară prin crearea unor staţiuni polivalente, cu un profil de bază al staţiunii modernizat, dar şi prin apariţia unor staţiuni cu profiluri noi: înlăturarea stresului, repunerea în formă, înfrumuseţarea, talasoterapia, profilaxia. Reuşita unui astfel de plan de dezvoltare ar face din turismul balnear românesc un punct de atracţie nu numai pentru turiştii români, ci mai ales pentru cei din celelalte state ale UE, iar România ar deveni un concurent serios pentru ceilalţi membri, în perspectiva integrării europene.
  • 65. - 64 - CAPITOLUL II Integrarea europeană, oportunitate pentru dezvoltarea turismului balnear românesc Economia mondială este marcată la acest început de nou mileniu de coexistenţa tendinţelor de globalizare, regionalizare şi integrare economică. Integrarea ca proces, se află în acelaşi timp, atât în centrul procesului de regionalizare, cât şi în centrul procesului de globalizare. Poziţia strategică a României şi necesitatea apropierii nivelului nostru de dezvoltare economică de cel al ţărilor din vestul Europei au impus implicarea activă a guvernelor postdecembriste în procesele de integrare în N.A.T.O. şi Uniunea Europeană. Extinderea Uniunii Europene a reprezentat o oportunitate istorică pentru România, eforturile ţării noastre de integrare în această familie fiind în sfârşit încununate de succes. Votul Parlamentului European din 13 aprilie 2005, după ce ne-a creat ceva emoţii, a permis semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană în 25 aprilie 2005. Dacă ne vom respecta obligaţiile asumate, vom evita activarea clauzei de salvgardare şi de la 01 ianuarie 2007 România va deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. În persectiva integrării europene a ţării noastre, am tratat în acest capitol abordări conceptuale ale integrării, preocupările UE în domeniul turismului, drumul României în procesul de aderare la UE şi direcţiile de acţiune pentru integrarea turismului românesc în cel european. 2.1. Abordări conceptuale ale integrării Conceptul de integrare îşi găseşte aplicabilitatea în sectorul turistic. Integrarea turismului ca sector al economiei (integrarea sectorială) este pusă în evidenţă mai ales în contextul eforturilor ţării noastre de a accede în Uniunea Europeană – obiectiv major al politicii externe româneşti în perioada actuală. 2.1.1. Puncte de vedere referitoare la integrare Termenul de integrare economică, în literatura de referinţă economică, nu apare
  • 66. - 65 - înainte de anii 194082 . Totuşi au existat unele referiri chiar înainte de acest an. Enciclopedia ştiinţelor sociale, publicată în 1937, are în indexul său termenul integrare, dar sub formă de integrare industrială, adică un mix de sectoare industriale. O nouă ediţie a aceleiaşi enciclopedii, publicată în 1968, are 4 poziţii definitorii pentru conceptul de integrare internaţională. Trei dintre ele (integrare regională, integrare globală şi integrare funcţională) sunt elaborate de cercetători în domeniul ştiinţelor politice∗ , doar a patra, despre uniunile ecomomice, fiind concepută de un economist. Se poate spune chiar că a avut loc un proces de ezitări terminologice şi chiar redefiniri ale conceptelor. Când, în 1954, Jan Timbergen a publicat lucrarea „Integrarea economică internaţională”, el afirma în prefaţă că prima ediţie a aceleiaşi cărţi, din 1945, s-a numit „ Cooperare Economică Internaţională”. Se poate observa că există o familie numeroasă de termeni, mergând de la apropierea economică, trecând prin cooperare şi solidaritate pînă la combinare, fuziune şi unificare, care au primit acelaşi nume integrare economică. În ceea ce priveşte inovatorii acestui concept, există posibilitatea unor creatori multipli în literatura de specialitate, diferite persoane ajungând astfel în mod autonom la aceiaşi inovare terminologică. Cu alte cuvinte nu există un „ inventator” al acestui termen. Mai mulţi economişti au scris şi publicat în acelaşi timp lucrări de referinţă, utilizând conceptul de integrare economică fără să se citeze unul pe celălalt. Astfel este cazul lui Hecksher şi apoi Mises care au folosit termenul de dezintegrare şi nu cel de integrare, urmaţi de Moritz J. Bonn, care în întreaga sa lucrare vorbeşte de „izolarea economică” şi de „naţionalism economic regional” ca despre două mişcări care au contribuit la „completa dezintegrare” a lumii occidentale şi au pus bazele primelor semne de „universalism economic”. El a crezut că alegerea va opera între cucerire şi federalizare, iar în ce priveşte al doilea caz, în federalizarea benevolă sau forţată. În oricare din cazuri „ziua unei Europe federative se apropie” preciza autorul. În seria primilor creatori ai termenului se poate înscrie şi Alfred Weber, care a publicat o lucrare despre teoria localizării în economie şi care în traducerea engleză are titlul „The Production – Economic Integration of Europe, an Investigation of Europe, an Investigation of Interwaving by Trade of the Countries of Europe”. F. Hilgerdt a fost mult 82 D.Miron, G.Drăgan, F. Ilie, Economia Integrării Europene, Ed.III-a rev, Editura ASE, Bucureşti 2002, pag.1. ∗ In domeniul ştiinţelor politice ,termenul “integrare politică” între ţări a fost folosit mult mai devreme la finele anilor 1920. In documentele Ligii Naţiunilor el avea un sinonim-“solidaritatea economică”.
  • 67. - 66 - mai ambiţios întrucât studiile sale s-au referit la întreaga economie mondială, concentrându-şi cercetările asupra economiei comerţului internaţional pentru a exprima mutaţiile care se produc în fundamentele comerţului, care devine din ce în ce mai complex. până la „stadiul integrării activităţilor diferitelor zone”. Deşi în 1941, în cadrul Societăţii Naţiunilor a avut loc o dezbatere cu tema „Integrarea economică a anumitor zone şi grupuri de ţări aşa cum rezultă din statisticile de comerţ exterior”83 , cu toată denumirea generoasă a acestei mese rotunde, termenul de integrare nu se regăseşte în conţinutul comunicărilor prezentate. În decembrie 1942, două comunicări folosind conceptul de integrare economică au fost prezentate la o reuniune a Asociaţiei Economice Americane, una de Falke Hilgerdt, intitulată ”Cazul comerţului multilateral” şi a doua de Antonin Basch cu titlul „Regionalismul economic european”. În aceste comunicări Hilgerdt vorbea despre „schimbările multilaterale de bunuri şi servicii care generează o integrare economică a ţărilor într-o manieră profitabilă pentru toţi”, iar Basch se ocupa de situaţia „revenirii la evoluţiile antebelice ale autosuficienţei de toate felurile” şi de „comerţul intraeuropean menit să genereze o mai puternică integrare a economiei europene”. În săptămânile în care se pregătea Planul Marshall, termenul de integrare economică a apărut de mai multe ori în numeroase documente, care au circulat între vârfurile administraţiei americane. Astfel un raport al unui comitet special de Coordonare a Strategiei navale a SUA (21 aprilie 1947) folosea în anexă termenul de integrare economică în două accepţiuni diferite. Se vorbeşte de „nevoia de integrare şi de coordonare eficientă a programelor economice în regiunile critice”, şi despre speranţa de „reintegrare a acestor ţări ( ţările europene) într-un sistem productiv şi comercial mondial şi regional sănătos”. Se pare că această aserţiune este una dintre cele mai solide referiri la conceptul actual de integrare economică regională. Anul 1948 ne oferă o bogată literatură economică şi numeroase documente oficiale în care termenul de integrare economică este folosit tot mai mult. Cel mai adecvat conţinut al termenului îl oferă Paul Hoffman, administratorul Administraţiei Cooperării Economice, care, adresându-se Organizaţiei de Cooperare Economică Europeană, sublinia următoarele cuvinte: „substanţa unei astfel de integrări va fi crearea unei largi pieţe unice în interiorul 83 D.Miron, G.Drăgan, F. Ilie, op. cit., pag. 3.
  • 68. - 67 - căreia restricţiile cantitative în calea mişcării bunurilor, barierele monetare în calea fluxurilor de plăţi şi eventual, taxele vamale, vor fi pe deplin înlăturate”. Corespondentul de la Paris al New York Times scria la 1 noiembrie 1949 că „Domnul Hoffman a folosit termenul de integrare de 15 ori sau o dată la fiecare 100 cuvinte din discursul său. Este un cuvânt care a fost folosit rareori, dacă nu deloc, de oamenii de stat europeni, având legătură cu Planul Marshall, pentru a descrie ce se va întămpla cu economiile europene.” După ce am văzut în ce context a apărut şi a fost folosit termenul de integrare economică trebuie să vedem ce conotaţii au fost acordate acestui concept. Se poate spune că nu de definiţii ale termenului ducem lipsă, ci suferim de abundenţa unor definiri contradictorii84 . Cei care utilizează conceptul sunt în principiu de acord că integrarea poate fi înţeleasă, atât ca un proces, cât şi ca o stare de fapt la care se ajunge printr-o înlănţuire de transformări. O întrebare care se pune este cu privire la ce anume poate face obiectul integrării, populaţii, zone geografice, pieţe, producţii de bunuri, resurse etc.? Dacă este vorba de integrarea în dimensiunea sa spaţială, de zone geografice ce se integrează, este neapărat necesar ca ele să fie teritorii naţionale distincte. Se mai ridică şi alte întrebări , cum ar fi în ce constă substanţa integrării şi care ar fi criteriile esenţiale care stau la baza deciziei de integrare, care sunt simptomele potrivit cărora putem decide dacă procesul a început şi funcţionează corect sau este doar un deziderat? Răspunsurile la aceste întrebări sunt variate, conturând mari şcoli de gândire economică în domeniu. În ceea ce priveşte definirea conceptului, Ernest Hass, profesor de ştiinţe politice de la Universitatea din California, defineşte integrarea ca fiind un proces în virtutea căruia actorii politici aparţinând mai multor comunităţi naţionale distincte, ajung să se convingă de necesitatea aderării la un centru politic nou, căruia să îi asigure loialitatea şi activităţile lor politice, în care să-şi pună speranţele şi ale cărei instituţii să fie înzestrate cu jurisdicţie asupra ansamblului statelor naţionale preexistente, coordonate de noul centru. Reluând definiţia dată de Hass, Leon N. Linberg de la Universitatea din Winsconsin, în lucrarea lui despre Comunitatea Europeană, defineşte integrarea în modul următor85 : 1) proces în virtutea căruia naţiunile renunţă la dorinţa şi la deprinderea de a-şi dezvolta în continuare politica externă şi sistemul fundamental al politicii interne în mod 84 Idem, pag. 4. 85 C. Grigoruţ, Integrarea turismului românesc în Europa şi pe plan mondial, Teză de doctorat, 1998, pag. 9.
  • 69. - 68 - independent una de alta şi în schimb caută să promoveze sistemul unor hotărâri comune, sau chiar să delege procesul prin care se iau hotărârile fundamentale unor noi organe centrale; 2) este procesul prin care anumiţi actori politici aparţinând unor forme de organizare politică distinctă se hotărăsc să-şi reorienteze după un centru nou speranţele şi activităţile lor cu caracter politic. Profesorul Johan Galtung, director al Institutului Internaţional pentru cercetări în domeniul păcii (International Peace Research Institute) din Oslo, defineşte integrarea ca fiind procesul în virtutea căruia doi sau mai mulţi actori constituie un actor nou pe plan politic. Atunci când procesul ajunge să fie desăvârşit se spune că actorii s-au integrat. Integrarea este şi un proces prin care se sporeşte interdependenţa dintre actorii în curs de integrare, pe plan politic şi economic, actorii ajungând să fie atât de mult legaţi între ei încât, când unul dintre ei este vătămat, implicit suferă şi celălalt actor. Integrarea constituie un proces în cadrul căruia se atribuie o mare importanţă atât actorilor componenţi cât şi mediului înconjurător. După concepţia lui Galtung, numai atunci când actorul nou integrat este şi atât de puternic integrat încât imaginile pe care le elaborează el şi imaginile pe care le elaborează ceilalţi coincid se poate considera că procesul de integrare s-a desăvârşit. Una dintre cele mai cuprinzătoare sinteze asupra definirii conceptului de integrare economică o găsim la Balassa el propunând respingerea definirilor prea generale. Acest autor a pledat pentru integrarea economică redusă de la o stare de fapt sau un ansamblu de procese prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional. Alţi autori apreciază că nu este binevenită îngustarea termenului de integrare economică, întrucât economia politică a integrării a surprins şi posibilitatea unor provincii din ţări diferite, care pot deveni „mai integrate”, sau diferite naţiuni în cadrul mai multor blocuri regionale, sau integrarea la scară globală a mai multor blocuri regionale. Se poate vorbi despre integrarea naţională (intranaţională şi interprovincială), de integrarea regională (plurinaţională) sau de integrarea globală (multilaterală, universală). În mod asemănător, în loc să se încerce să se explice modul în care anumite aranjamente privind coordonarea sau uniformizarea managerială a unor sectoare economice din două în două sau mai multe economii (electricitate, minerit, transporturi, turism, comunicaţii) deservesc ceea ce se
  • 70. - 69 - numeşte integrarea economică se poate conveni a considera aceste aranjamente ca integrare sectorială, adică o formă particulară de integrare economică generală86 . Expresia integrare economică acoperă mai multe categorii economice87 . Ea se poate referi la absorbirea unei companii într-un concern mai mare. Integrarea poate avea o dimensiune spaţială referindu-se spre exemplu, la includerea unei economii regionale într-o economie naţională. Fără a fi un scop în sine, integrarea economică serveşte o serie de alte obiective foarte generoase. Cel mai important obiectiv economic este creşterea prosperităţii entităţilor integrate. Un alt obiectiv generos este câştigul în planul stabilităţii politice zonale, fiind maximizat când „ armele tac şi disensiunile se atenuează”. Folosită într-o accepţiune statică, categoria economică reprezintă o stare de fapt în care componentele naţionale ale unei economii compozite nu mai sunt semnificativ separate prin frontiere economice, ci funcţionează independent maximizând efecte sinergice. Utilizând accepţiunea dinamică, integrarea economică desemnează eliminarea treptată a frontierelor economice dintre statele participante ( ceea ce poate echivala cu înlăturarea multora dintre formele discriminării), fostele state naţionale separate economic fuzionând într-un ansamblu funcţional mai cuprinzător. Trecerea de la componenta statică la cea dinamică derivă din stadiile pe care le-a parcurs integrarea europeană. 2.1.2. Modelul integrării europene Toată această teorie a integrării economice este bine exemplificată de stadiile pe care le-a parcurs integrarea europeană până la desăvârşirea Uniunii Europene (U.E.). O primă axă de analiză a procesului de cristalizare al U.E.este aceea că integrarea europeană trebuie studiată ca un proces complex şi nu ca un inventar de etape mai mult sau mai puţin independente. Deşi integrarea europeană este un proces specific ultimilor ani ea are rădăcini istorice ce merită a fi prezentate. Astfel, Pierre Dubois a propus crearea unei confederaţii europene încă din secolul al XVI-lea, iar Wiliam Penn propunea înfiinţarea unor instituţii europene încă din secolul al XVII-lea. De asemenea au existat propuneri de demarare a 86 D. Miron, G. Drăgan, F. Ilie, op. cit., pag. 5. 87 Idem. pag. 7.
  • 71. - 70 - unui proces de federalizare, ca o altenativă eficace de soluţionare a conflictelor regionale, la finele secolului al XIX- lea. Sistemul continental napoleonean impunea liberalizarea schimburilor comerciale la scară europeană şi un nivel înalt de armonizare a standerelor legislaţiei şi practicilor economice. Multe din valenţele acestor propuneri au fost ratate odată cu exacerbarea naţionalismului european, singurul semnal al înclinaţiei spre regionalizare fiind apariţia Zollverein-ului german care a reprezentat o uniune vamală între statele germane datând din 1833. Această arhitectură integrativă a contribuit efectiv la prima unificare germană. Pe măsură ce astfel de procese de integrare, mai ales cu determinanţi politici, se conturau, asupra lor îşi puneau amprenta şi alţi factori. Pe măsură ce, ca urmare a progreselor tehnologice, costurile de transport se reduceau relativ, se amplificau fluxurile comerciale între naţiunile europene la începutul secolului al XX-lea.. O parte tot mai mare din producţia globală se realiza pe calea comerţului interstatal. Primul război mondial a introdus determinanţi neeconomici la acest proces, astfel că, după tratatul de la Versailles, s-a acutizat fragmentarea economică prin crearea unui număr mare de naţiuni mici care, în mod firesc, făceau apel la barierele comerciale ca atribut al suveranităţii economice şi politice. Marea criză care a debutat în 1929, cu toate implicaţiile sale directe pe linia escaladării protecţionismului, a generat reducerea fluxurilor comerciale intraeuropene şi a atenuat înclinaţia spre integrare. După cel de-al doilea război mondial, ideea de integrare a renăscut pe fondul revigorării ideii de internaţionalizare a afacerilor. Un proces de internaţionalizare de o asemenea amploare avea nevoie de instituţii globale de tipul GATT sau FMI. Pe acest fond s-au relansat ideile de integrare economică europeană. Deşi efectele negative ale dezintegrării au fost, parţial, cauza revigorării internaţionalizării, primii paşi pe calea integrării europene au fost ezitanţi. Integrarea europeană a fost în mare măsură, un fenomen cu pronunţată tentă politico-ideologică, nefiind ghidată de minuţioase calcule economice care să evidenţieze distinct costurile şi beneficiile unui astfel de proces88 . Astfel între anii 1947-1950 au fost făcute mai multe încercări de creare a unor uniuni vamale, însă cu excepţia celei din cadrul Benelux-ului au eşuat. Conştiente de faptul 88 Sterian Dumitrescu – coordonator, Economie mondială, Editura Independenţa Economică, Bucureşti 1998, pag. 70-78.
  • 72. - 71 - că dimensiunile lor reduse constituiau o piedică în cale afirmării pe piaţa mondială, ţările din Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg) au încheiat la Haga, în 1947, un protocol care prevedea desfiinţarea taxelor vamale în mod reciproc şi stabilirea unui tarif vamal comun în relaţiile cu alte ţări. Ţările din Benelux cunosc o nouă evoluţie, spre o „uniune economică”, prin semnarea unui tratat în 1958. Se poate spune că acest tratat, prin structura lui, prin modul de funcţionare, a fertilizat terenul pentru ideea de integrare economică în Europa. Prima organizaţie economică internaţională cu caracter integraţionist a constituit-o Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ea a luat fiinţă în 1951, prin semnarea tratatului de la Paris, de către Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Cele şase ţări îşi propuneau să-şi unească eforturile pentru scoaterea din criză a industriei carbonifere şi a celei siderurgice, să creeze o „ piaţă comună” pentru aceste industrii în scopul lichidării stocurilor acumulate. Era o perioadă în care ţările vest – europene se caracterizau printr-o pronunţată instabilitate politică şi economică. A doua etapă a procesului de integrare a început prin formarea Comunităţii Economice Europene (CEE). Cunoscută sub denumirea de „Piaţa Comună”, această organizaţie economică internaţională a fost creeată prin semnarea, în anul 1957, a Tratatului de la Roma de către cele şase ţări membre ale CECO. Mult mai reprezentativă pentru integrarea economică, CEE şi-a propus desfiinţarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în comerţul dintre statele membre. Stabilirea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale comune faţă de ţările terţe, libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, instituirea unei politici comune în domeniul agriculturii, transprturilor, energeticii etc. Tot în anul 1957, la Roma, aceleaşi ţări au semnat şi Tratatul cu privire la crearea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), organizaţie care îşi propune coordonarea politicilor ţărilor membre în domeniul cercetării ştiinţifice şi crearea unei pieţe comune pentru materialele şi echipamentelor nucleare. Piaţa comună este o formă de integrare superioară, atât faţă de zona de liber schimb, cât şi faţă de uniunea vamală. Totuşi ea reprezintă doar o etapă intermediară în calea către uniunea economică şi mai ales integrarea totală. Ideea de bază este stimularea concurenţei între agenţii economici din ţările membre şi realizarea economiei de scară. Printre realizările importante din această perioadă se numără şi fuziunea celor trei instituţii (CECO, CEE şi Euratrom), ce marchează trecerea la cea de-a treia etapă a
  • 73. - 72 - integrării vest-europene. S-a constituit un ansamblu integraţionist, intitulat oficial Comunităţile Europene, având aceleaşi organe de conducere şi un buget comun. Structura instituţională cuprindea: Consiliul European, instanţă supremă în care statele membre sunt reprezentate la cel mai înalt nivel, aceasta stabilind liniile directoare ale activităţii CEE; Comisia Comunităţilor Europene (Comisia Europeană), care veghează la corecta aplicare a deciziilor luate, ea având dreptul de a face propuneri şi de a lua decizii în anumite limite; Consiliul Ministerial organ investit cu putere de decizie efectivă, care rezolvă probleme de politică economică curentă; Parlamentul European, organ deliberativ care aprobă proiectele de legi, nefiind constituit pe criteriul reprezentativităţii naţionale ci după apartenenţa deputaţilor la diverse partide politice; Curtea de Justiţie. Ca instituţii consultative, CEE, dispunea de un Comitet Economic şi Social, de un Comitet monetar şi de Comitetul Înţelepţilor, din care fac parte personalităţi desemnate de fiecare ţară membră. Au mai fost înfiinţate organisme comune: Banca Europeană de Investiţii, care asigură în principal, fonduri pentru investiţii în diferite regiuni ale CEE, în special în cele mai puţin dezvoltate; Fondul Social European, menit să reglementeze unele probleme de muncă şi angajare a forţei de muncă care apar la nivelul comunităţii. Printre performanţele Comunităţii Europene se înscrie şi lărgirea sa. Acest proces vorbeşte de la sine despre marea forţă de atracţie a ideii de uniune europeană. În 1973 primul val de extindere a cuprins Anglia, Danemarca şi Irlanda ca în ianuarie 1986 să adere Grecia, iar cinci ani mai târziu Spania şi Portugalia. Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg, în februarie 1986, de către „CEI 12” şi a intrat în vigoare un an mai tîrziu. O serie de amendamente şi completări au fost aduse tratatului de la Roma în sensul întăririi cooperării monetare, în special a consolidării Sistemului Monetar European, intrat în vigoare în 1979, a cărei unitate monetară a fost stabilită ECU (European Currency Unit), precum şi modificarea sistemului de vot în cadrul instituţiilor comunitare. Un moment de referinţă în procesul devenirii Uniunii Europene l-a constituit Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht), după denumirea localităţii olandeze unde a fost semnat în februarie 1992. Comunitatea Europeană capătă denumirea oficială de Uniunea Europeană (UE). Noul tratat, care înlocuieşte pe cel semnat la Roma în 1957, stabileşte drept principal obiectiv economic trecerea la Uniunea monetară, prin adoptarea unei monede unice şi a unei parităţi fixe şi irevocabile. La 1 ianuarie 1995, devin
  • 74. - 73 - membre ale UE Austria, Finlanda şi Suedia. Ia naştere „Europa celor 15”. Consiliul European, la reuniunea de la Madrid, din 1995, stabileşte programul pentru introducerea monedei unice. Conform acestui program, în 1998 s-a efectuat nominalizarea a 11 ţări care să participe la Uniunea Economică şi Monetară (UEM)89 . Programul şi scenariul pentru introducerea monedei unice EURO a fost stabilit la Madrid şi prevedea trei faze: 1998 - pregătirea instituţiilor implicate şi înfiinţarea Băncii Central Europene; 1999-2001 - intrarea în funcţiune a Uniunii Monetare, creându-se totodată Sistemul European al Băncilor Centrale; 1 ianuarie 2002 - trecerea definitivă la euro, finalizându-se la 1 iulie 2002 cel mai târziu, prin eliminarea monedelor naţionale. În octombrie 1997 se ajunge la semnarea Tratatului de la Amsterdam, care îl înlocuieşte pe cel de la Maastricht. Noul Tratat îşi propune adâncirea şi lărgirea, în continuare, a integrării interstatale, cu accent deosebit pe problema locurilor de muncă, pe problemele sociale, în general. În acelaşi an (decembrie 1997), Consiliul European, în reuniunea sa de la Luxemburg, adoptă Pactul de Stabilitate şi de Creştere, menit să stea la baza coordonării măsurilor destinate pregătirii ultimei faze a UEM, precum şi lansarea ideii unităţii procesului de extindere a Uniunii Europene – cel mai ambiţios proiect de extindere – care se va realiza în cadrul unor „parteneriate de aderare”, cuprinzând toate cele 12 state candidate: Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Toate aceste ţări aspirante au fost invitate să înceapă negocierile de aderare, urmând ca integrarea în Uniune să se realizeze cel mai devreme în anul 2004, pentru cele mai avansate dintre acestea. Cu ocazia Conferinţei Interguvernamentale care a dus la Tratatul de la Nisa (decembrie 2000) s-a afirmat ireversibilitatea procesului de extindere a UE, acesta impunând o reformă a instituţiilor europene care să facă faţă provocărilor derivate atât din extinderea Uniunii Europene, din adâncirea procesului de integrare cât şi din sfidările climatului economic global. Dar marea provocarea a secolului XXI rămâne integrarea politică a UE, mult rămasă în urmă în raport cu cea economică. De la o zonă la alta a economiei mondiale există deosebiri în ceea ce priveşte momentul declanşării procesului de integrare90 , ritmul evoluţiei sale, formele concrete de 89 Marea Britanie şi Suedia deşi au îndeplinit criteriile de convergenţă îşi amână aderarea la moneda unică. .La rândul ei Grecia deşi dorea aderarea, iniţial nu a îndeplinit condiţiile, ulterior reuşind aceasta. 90 Grupări integraţioniste în diferite zone NAFTA-America de nord; Pactul Anmn; CARICOM MELCOSUR; ALADI-America Latină; ASEAN-Asia de Sud-est; CSI-Europa; UDEAC,CEDEAO-Africa.
  • 75. - 74 - manifestare şi mai ales, performanţele realizate. În mod incontestabil, Europa occidentală a făcut şcoală în domeniul integrării. Din acest punct de vedere, ea oferă lumii un adevărat model – modelul integrării europene. 2.2. Uniunea Europeană şi turismul Uniunea Europeană acordă importanţa cuvenită turismului, care contribuie substanţial la atingerea obiectivelor sale economice şi sociale. Încasările în 2004 au fost de 262,3 mld. Euro, cu 2,3 % mai mult decât în 2003, truismul producând în mod direct 5 % şi indirect 10 % din PIB91 . Numărul de locuri de muncă ce au fost create au fost de 6,8 milioane angajaţi permanenţi şi peste 2 milioane sezonieri. Oportunităţile pe care le oferă regiunilor mai puţin dezvoltate de a progresa economic, contribuţiile la protejarea mediului înconjurător, la consolidarea identităţii şi viziunii europene, justifică interesul Uniunii Europene şi al fiecărui stat membru pentru dezvoltarea industriei turistice. 2.2.1. Preocupări ale Uniunii Europene în domeniul turismului Turismul, cu toate componentele sale, este astăzi cea mai dezvoltată industrie în economia europeană, cu cea mai mare rată de creştere (între 2-4,5% pe an în ceea ce priveşte cifra de afaceri şi 1-1,5% ca oportunitate de creare a noi locuri de muncă92 ), afirmaţie bazată pe caracterul naţional şi internaţional al activităţii turistice şi pe faptul că formează elementul constitutiv al multor politici sectoriale în cadrul UE. Activităţile desfăşurate de Direcţia de Turism – cunoscută şi sub denumirea de Directoratul General XXIII, fiind de altfel departamentul specializat în turism al UE – a Directoratului General pentru Întreprinderi (engl. DG Entreprise – Tourism Unit) au loc în contextul unui aport din ce în ce mai mare al turismului la creşterea economică, prosperitate şi creare de locuri de muncă. Activitatea sa este bazată pe obiectivele ţintă privind îmbunătăţirea calităţii, competitivităţii, dezvoltare durabilă şi protejarea intereselor turiştilor. Această abordare ne asigură că turismul în general şi, implicit, turismul balnear îşi aduce o contribuţie optimă la obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene. Direcţia Turism îşi desfăşoară activitatea 91 *** European Travel Comission, European tourism: Facts and Figures, (www.tourmis.info). 92 *** Economic and Social Comitee, Opinion on the european tourism policy, Brussels, 24-25,2003, pag. 2.
  • 76. - 75 - în strânsă cooperare cu Comitetul Consultativ pentru Turism care are reprezentanţe în statele membre ca şi alte instituţii europene: Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Urmându-şi această politică bazată pe consultanţă şi parteneriat Direcţia Turism păstrează o relaţie strânsă cu organizaţiiile reprezentative din industria turistică precum şi cu alte grupuri de interes, în special atunci când este vorba de acţiuni specifice. Tratatul de la Maastricht include pentru prima dată “măsurile în sfera turismului” în lista de actvităţi care vor beneficia de sprijinul comunitar. Acest tratat nu acordă o importanţă particulară pentru o politică turistică comunitară, neexistând o bază legală specifică pentru măsurile Comunităţii în turism. Aceasta înseamnă că orice document al Consiliului de Miniştri în domeniul turismului are nevoie de unanimitate pentru statele membre. Unul din rolurile de bază ale DG Entreprise – Tourism Unit este de coordonare în interiorul Comisiei Europene, asigurându-se că interesele turismului sunt luate în considerare pe deplin atunci când se întocmesc acte legislative, programe, sau politici. În practică, multe programe şi politici, fie se referă direct la turism, fie au un impact asupra activităţilor turistice. Acestea au o influenţă importantă asupra dezvoltării industriei turistice, asupra conservării patrimoniului natural şi cultural şi asupra intereselor turiştilor. Comisia Europeană93 şi-a prezentat ideile în 13 noiembrie 2001 asupra modului cel mai potrivit de exploatare a potenţialului competitiv al sectorului turistic. Scoasă în evidenţă în comunicarea cu titlul “Să lucrăm împreună pentru viitorul turismului european”, Comisia accentuează nevoia de a spori cooperarea şi consistenţa politicilor în sectorul turistic pentru cei interesaţi în acest sector (statele membre, autorităţile locale şi regionale, industria, asociaţiile şi destinaţiile turistice). Comisia urmăreşte dezvoltarea competitivităţii şi durabilităţii turismului. Sublinierea contribuţiei turismului la dezvoltarea durabilă este în topul listei de recomandări a comisiei, acordând o atenţie deosebită resurselor culturale şi de mediu. În vederea realizării în industria turistică a unei platforme politice şi a îmbunătăţirii cooperării şi coordonării, s-a propus un forum anual al turismului european care să reprezinte o interfaţă a grupurilor de interes. Comunicarea “să lucrăm împreună pentru viitorul turismului european” este ultimul pas al procesului “turism şi crearea de locuri de muncă” care a fost lansat în 1997. Este rezultatul unei munci asidue din ianuarie 2000 cu statele 93 *** Eurostat-Statictics in focus, Industry, trade and services, theme 4-16/2001,(http:/europa.eu.int)
  • 77. - 76 - membre, grupurile de interese din societatea civilă cu privire la patru probleme cheie: - informaţia; - pregătirea profesională (training-ul); - calitatea dezvoltării durabile; - noile tehnologii. Comisia subliniază importanţa schimbului de informaţii şi de experienţă între părţile interesate, pentru a pregăti implementarea acţiunilor recomandate în comunicare, prin următoarele activităţi cheie: ♦ promovarea dialogului între operatorii industriei turistice şi alte părţi interesate, organizând un forum anual a turismului; ♦sprijinirea serviciilor de reţea şi factorilor de sprijin, de exemplu prin “Centre de competenţă” (Centre de studiu şi de cercetare) la nivel naţional, regional şi local; ♦asigurarea bunei funcţionări a instrumentelor financiare şi nefinanciare în beneficiul industriei turismului în cooperare cu autorităţile naţionale sau regionale şi cu operatorii; ♦definirea şi diseminarea metodelor şi instrumentelor de evaluare – indicatori calitativi şi benchmaking – necesari pentru monitorizarea calităţii destinaţiilor turistice şi serviciilor. Preocupările U.E. în turism arată implicarea directă la nivelul comunităţii, prin acţiunea instituţiilor de specialitate, implicare necesară pentru menţinerea la un nivel redus, competitiv al preţului pachetului de servicii turistice prin contribuţia financiară alocată industriei turistice de autorităţile publice: U.E., guvernele naţionale şi administraţiile locale; creşterea atractivităţii turistice prin alocarea de fonduri speciale (fonduri structurale) pentru regiuni ale căror venituri pe locuitor sunt foarte mici; promovarea UE ca destinaţie turistică pentru turiştii de pe alte continente, factor major în creşterea ponderii turismului comunitar receptor; crearea unei singure pieţe turistice comunitare ceea ce presupune acţiuni concrete ale Comisiei Europene: asistenţă şi sprijin acordate IMM-urilor pentru a se adapta noilor condiţii socio-economice. Aceste măsuri favorizează în mod deosebit şi turismul balnear european reprezentând, alături de celelalte preocupări ale Uniunii Europene în domeniul turismului, premisele dezvoltării acestuia.
  • 78. - 77 - 2.2.2. Aspecte ale politicilor U.E. legate direct sau indirect de turism Uniunea Europeană, prin instituţiile sale, joacă un rol important în94 : promovarea utilizării responsabile a turismului ca un instrument de dezvoltare economică în regiunile slab dezvoltate şi mai puţin favorabile circulaţiei turistice din comunitate, luând în calcul importanţa lor în sistemul ecologic; stimularea creşterii calităţii serviciilor turistice prin generalizarea sistemului de standarde de calitate comune ţărilor membre UE; coordonarea legislativă pentru protecţia turiştilor şi asigurarea condiţiilor de lucru minime în industria turistică comunitară; încurajarea creşterii economice şi facilitarea colaborării între IMM- urile cu activitate turistică şi respectiv amplificarea schimburilor comerciale şi acţiunilor de cooperare cu sectoarele aferente industriei turistice din aval sau amonte; instituirea unor condiţii favorabile pentru creşterea sectorului industriei turistice prin acordarea de facilităţi fiscale (sistemul de impozite şi taxe reduse), informaţii diverse, studii şi statistici internaţionale; protecţia şi securitatea socială şi îmbunătăţirea sistemului de transport regional, în interesul protecţiei teritoriului, populaţiei şi mediului înconjurător; îmbunătăţirea posibilităţilor de training atât pentru personalul din industria turistică cât şi pentru instituţiile oficiale angajate în procesul de planificare şi promovare a turismului; informatizarea turismului, crearea de reţele de informaţii, rezervări naţionale şi internaţionale, coordonarea proiectelor de cibernetizare a activităţii turistice. Obiectivul principal al politicii turistice comunitare este să favorizeze dezvoltarea armonioasă a activităţii turistice în ţările membre. Pentru aceasta Comisia a identificat domeniile prioritare în cadrul cărora acţiunile comunitare ar contribui la rezolvarea problemelor specifice domeniului şi expansiunii turismului în ţările membre. Obiectivele politicii UE în domeniul turismului se referă în principal la libera circulaţie a persoanelor în interiorul UE şi protecţia turiştilor, armonizarea şi apropierea legislaţiilor naţionale în domeniul turismului, protejarea tradiţiilor culturale şi a mediului înconjurător, dezvoltarea turistică în planul regional, condiţiile de lucru specifice profesiunilor turistice şi perfecţionarea profesională, infrastructura şi transportul, crearea unui sistem statistic european. În cele ce urmează se vor aborda câteva aspecte ale politicilor UE, care au avut şi 94 C. Grigoruţ, op. cit., pag. 23.
  • 79. - 78 - au impact asupra turismului, datorită legăturilor directe şi indirecte cu turismul şi cu dezvoltarea acestuia. A. Realizarea unei pieţe unice în Europa. Programul privind definitivarea unei pieţe unice în Europa, a însemnat pentru turism costuri mai mici, dar şi preocupare sporită pentru creşterea calităţii ofertei, eliminarea măsurilor protecţioniste ale fiecărui stat generând o concurenţă puternică. Crearea pieţei unice a avut ca rezultat folosirea economiilor de scală în competiţia Europei cu S.U.A. sau Japonia. De aceste economii de scală beneficiază şi sectorul turistic prin reducerea costurilor şi creşterea competitivităţii mondiale. B. Uniunea Economică şi Monetară o monedă unică şi pentru turism Pe termen lung folosirea unei singure monede europene va elimina multe din plăţile asociate schimburilor valutare şi plăţilor transfrontiere. În perioada interimară (1999- 2001), au fost luate măsuri pentru a se asigura că toate informaţiile sunt disponibile clienţilor şi permit o înţelegere mai uşoară a costurilor implicate. S-a constat că există strânsă legătură între INTERNET şi euro: 67% din plăţile în euro (în termeni cantitativi) s-au efectuat prin cărţile de credit ca rezultat al comerţului electronic. În turism, jumătate din cheltuieli sunt făcute prin alte modalităţi decât cele cash. Dimensiunea internaţională a industriei turistice va fi facilitată în mare măsură de moneda unică, fluctuaţiile cursurilor de schimb şi riscurile asociate acestora fiind eliminate. Politica de preţ va fi simplificată. Eliminarea costurilor cu schimbul de valută în interiorul UE încurajează turismul. Euro reprezintă un plus pentru turismul european din punct de vedere al transparenţei privind preţurile în turism. În cazul turismului internaţional95 un euro puternic va încuraja vacanţele spre destinaţiile non-euro iar un euro slab ar favoriza sejururile în interiorul zonei euro, cu alte cuvinte un euro puternic va descuraja turismul intern. C. Politica în domeniul transportului În ceea ce priveşte politica de transport se constată o creştere a rolului coordonării şi cooperării. Deşi aceasta nu se referă în mod implicit la turism, o situaţie favorabilă a transportului creşte opţiunile pe care le au diferitele forme de turism. Propunerile privind crearea unei reţele trans-europene de transport, a uneia care 95 ***WTO- News May 1998, p 1-2
  • 80. - 79 - combină căile navigabile cu cele terestere au fost acceptate, principiile conturate aici fiind deja puse în practică. S-au mai pus în discuţie şi propuneri privind existenţa unor servicii omogene de informare în aeroporturi, gări sau porturi. Scopul acestor iniţiative îl reprezintă asigurarea capacităţilor acestor reţele care să poată face faţă solicitărilor viitoare precum şi ca dezvoltarea acestora să fie compatibilă cu priorităţile de dezvoltare a mediului. Merită a fi memţionate în acest sens două exemple care sunt relevante şi pentru turism: în primul rând, propunerile Comisiei de îmbunătăţire a controlului traficului aerian, iar în al doilea rând, reţeaua trenurilor de mare viteză care vor asigura transportul între multe state membre, care au dus la dezvoltarea interoperabilităţii între state, nemaivorbind de beneficiile economice şi sociale pe care o reţea ar putea-o aduce pentru Uniune în general. În anul 2000 Comisia a lansat o nouă iniţiativă intitulată “Cerul unic European” care are ca obiectiv principal pregătirea reformei în managementul traficului aerian incluzând dezvoltarea unui management integrat al spaţiului aerian european. În plus, măsurile luate în domeniul siguranţei maritime denumite uzual Erika, sunt proiectate pentru a preveni dezastrele din zonele de coastă şi litoral şi au un impact direct asupra dezvoltării turismului. Un aspect important îl constituie şi liberalizarea serviciilor de transport. Transportul constituie elementul vital pentru a vedea dacă marea piaţă unică funcţionează în practică. Politica UE în acest domeniu este de liberalizare a serviciilor prin dereglementări care trebuie să conducă la costuri mai mici pentru sectorul turistic unde transportul reprezintă un cost important. Rezultatul acestor liberalizări reprezintă o oportunitate pentru turism mai ales prin creşterea flexibilităţii în organizarea călătoriilor. D. Sistemul de impozitare şi TVA În absenţa unui regim direct de impozite al UE, multe întreprinderi din sectorul turistic sunt subiectul unor politici fiscale în statele membre unde îşi desfăşoară activitatea. Scopul reglementărilor comunitare este de a elimina toate formele de dublă impozitare în UE, o convenţie în acest sens fiind semnată de statele membre. Nu există o cotă comună a TVA în UE. Diferenţele existente între statele membre au impact şi asupra hotelurilor, restaurantelor şi firmelor de catering. Din ianuarie 1993, au fost introduse în toate statele membre două cote minime pentru impozite şi TVA- o cotă standard de nu mai puţin de 15 % şi o rată de reducere de nu mai puţin de 5%. Statele membre pot introduce una sau două cote de cel puţin 5%, pentru a acoperi
  • 81. - 80 - produsele şi serviciile cu caracter social şi cultural. În sectorul turistic sunt cuprinse următoarele: • transportul de pasageri; • cazarea turiştilor în hoteluri şi alte unităţi similare incluzând campingurile şi caravanele; • servicii balneo-climaterice; • folosirea facilităţilor sportive; • intrarea în parcurile de distracţii, evenimente sportive, spectacole, teatru cinema, târguri, circ, muzee, grădini zoologice, concerte şi expoziţii. Aplicarea TVA în statele membre prezintă multe diferenţe de la stat la stat. Comisia intenţionează să abordeze unele dintre aceste probleme în noua sa strategie asupra TVA. Aceasta se va realiza în anii următori, ca parte a revizuirii generale a reglementărilor de impozitare a serviciilor. TVA asupra transportului de pasageri. Transportul de pasageri este subiectul unui regim diferenţiat de impozitare în statele membre. Astfel, sunt folosite diverse criterii, pentru determinarea cotelor aplicate, cum ar fi mijlocul de transport, dacă transportul este intern sau internaţional etc. De obicei TVA a fost percepută asupra serviciilor de transport naţionale şi nu asupra celor internaţionale. Transportul aerian şi cel maritim are cota 0 a TVA în toate statele, având această cotă şi în cazul transportului feroviar sau rutier. În cazul în care TVA este percepută şi asupra călătoriilor internaţionale, aceasta se plăteşte în diferitele state membre relativ la distanţele parcurse şi cota de TVA aplicată. Comisia a propus ca TVA să fie percepută doar în ţara de plecare. Aceasta ar simplifica situaţia în mod semnificativ. Transportul de pasageri înspre şi dinspre statele membre continuă să fie scutit de TVA. TVA pentru agenţiile de turism şi touroperatori. O ,,schemă marginală” ( engl. margin scheme ) este pusă în aplicare în special pentru agenţiile de turism şi touroperatori, toate serviciile oferite agenţiilor de turism fiind privite ca un singur serviciu de către autorităţi şi impozitate în statele membre unde agenţiile îşi desfăşoară activitatea sau unde îşi au sediul. TVA este plătită pe baza acestui model sau diferenţa dintre preţul plătit de client –exclusiv TVA şi costul total al serviciilor
  • 82. - 81 - – inclusiv TVA oferit de alte persoane sau entităţi impozitate; se impune precizarea că doar tranzacţiile pentru beneficiul direct al clientului pot fi calculate pe seama acestui model. Călătoriile în afara UE sunt scutite de impozitarea marginală în prezent, iar acolo unde o călătorie implică deplasarea atât în interiorul cât şi în afara UE, doar călătoria în afara UE este scutită de impozitarea marginală. În data de 7 iunie 2000, Comisia a adoptat o strategie de îmbunătăţire a operaţiunilor supuse TVA în contextul pieţei unice. Conform Articolului 26 al celei de-a şasea Directive asupra TVA-ului, agenţiile de turism şi touroperatorii sunt subiectul unei scheme speciale de impozitare. În ciuda unor probleme tehnice, Comisia vizează propunerea unor schimbări în sistem în viitorul apropiat. Obiectivul propus este armonizarea aplicării acestei scheme speciale în statele membre şi evitarea evaziunii fiscale prin extinderea activităţilor în terţe ţări. E. Relaţiile externe şi politica de dezvoltare regională Politica externă a UE are impact asupra turismului incluzând cooperarea cu terţe ţări. Premisa de bază este că dezvoltarea asemănătoare a turismului în aceste ţări poate fi o generare de creştere economică. Impactul asupra sectorului turistic este indirect, aceste politici conducând în timp la descoperirea unor noi destinaţii de către operatorii din UE pentru turismul european, dar în acelaşi timp poate să conducă la creşterea concurenţei din partea acestor non- destinaţii ale UE. În runda Uruguay a negocierilor din cadrul GATT, UE a căzut de acord şi în ceea ce priveşte serviciile. Ca parte GATT, UE asigură investitorilor străini accesul nediscriminatoriu pe următoarele pieţe în sectorul turistic: • hoteluri, restaurante şi catering (cu excepţia firmelor de catering în serviciile de transporturi); • agenţii de voiaj şi touroperatori (incluzând tour- managerii); • ghiduri turistice. În schimb terţe ţări au făcut concesii asemănătoare în sectorul turistic. Rezultatul va consta într-o mai mare liberalizare a sectorului turistic în lume, prin aceasta şi a comerţului. În ceea ce priveşte dezvoltarea regională, pentru a stimula dezvoltarea economică a regiunilor mai puţin dezvoltate, UE sprijină activităţile care generează efecte multiple. Turismul este recunoscut ca un sector cu un potenţial mare de a genera, atât dezvoltare
  • 83. - 82 - economică, cât şi de a creea locuri de muncă, ca atare sectorul beneficiază de un sprijin considerabil din partea fondurilor structurale. Ca urmare a consultării dintre Parlamentul European şi reprezentanţii statelor membre, Comisia Europeană a adoptat la 28 aprilie 2000 principiile directoare pentru iniţiativa comunitară INTERREG III pentru perioada 2000-2006, care oferă un sprijin financiar de 4875 milioane euro prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională. La 28 aprilie 2000, Comisia a adoptat versiunea finală a altei iniţiative intitulată URBAN II, care asigură 700 milioane de euro sprijin pentru revigorarea vechilor oraşe precum şi a cartierelor. ,,LEADER“ reprezintă o altă iniţiativă comunitară în ceea ce priveşte dezvoltarea rurală implementată cu ajutorul fondurilor structurale pentru perioada 2000-2006, contribuţia UE fiind de 2020 milioane euro. Printre obictivele prioritare în politica turistică a UE se menţionează şi problema regionalismului, în sensul promovării regionale a turismului ca factor de stimulare a dezvoltării zonelor defavorizate dar care au vocaţie turistică. Activităţile aferente industriei turistice pot adesea genera o creştere economică în ţările şi regiunile cu probleme, dar care, totuşi, pot oferi motivaţii pentru atragerea turiştilor; regiunea fiind astfel ajutată în înlăturarea dezechilibrul economic. F. Crearea de locuri de muncă şi politica socială Măsurile comunitare care sunt implementate pentru crearea de locuri de muncă şi politica socială au o strânsă legătură şi cu cei 8 milioane de angajaţi în turism. O serie de măsuri legislative ale UE în domeniul social reprezintă un interes direct pentru turism, datorită caracterului de sezonalitate şi orarului de muncă, specifice sectorului (pentru mai multe detalii privind actele legislative ale UE privitoare la turism a se vedea anexa 1A) . a) Munca atipică. A fost aprobată legislaţia asupra sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă pentru muncitorii sezonieri şi se pregătesc încă două directive care privesc practica muncii atipice şi condiţiile de muncă part-time pentru muncitorii sezonieri. b) Îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă. Există propuneri pentru directive care să se refere la organizarea timpului de muncă şi protecţia tinerilor. Prima dintre acestea va stabili reglementări ce privesc pauzele, condiţiile de muncă în ture, protejarea sănătăţii şi siguranţa. În general, se stabileşte o săptămână de lucru de 48 de ore, existând anumite derogări acolo unde situaţia o impune.
  • 84. - 83 - c) Consultaţii între angajaţi şi angajatori. Datorită creşterii activităţilor integrate ca urmare a dezvoltării pieţei unice, un număr tot mai mare de firme din domeniul turismului vor fi acoperite de aceste prevederi (de reţinut că Marea Britanie nu este inclusă în această propunere, ea respectându-şi decizia de a respinge prevederile sociale din Tratatul de la Maastricht). În plus în ceea ce priveşte activităţile specifice companiilor, există un dialog sectorial la nivel comunitar. Astfel Confederaţia asociaţiilor naţionale din hotelărie, restaurante şi cafenele din Europa, ( 30 de asociaţii în 17 ţări ), HORECA, se întâlneşte cu organizaţiile reprezentanţilor angajaţilor în interiorul acestei structuri sociale formale, un grup conducător stabileşte identificarea şi evaluarea iniţiativelor. Pe baza a două studii finanţate de Comunitate, grupurile de lucru au în vedere chestiuni legate de mobilitatea angajaţilor şi protecţia mediului: se aşteaptă ca recomandările din acest dialog să fie puse în practică în acest sector. Comitetul de Dialog Social Horeca înfiinţat în februarie 1999 îşi desfăşoară şi acum activităţile. Pe parcursul anului 2000, partenerii sociali au discutat despre recunoaşterea calificărilor profesionale şi au început realizarea unui studiu privind tendinţele pe termen mediu în industria ospitalităţii şi impactul acestora asupra întreprinderilor şi forţei de muncă. d) Cercetarea şi dezvoltarea. Aspectul cheie al politicii de cercetare –dezvoltare în UE în sectorul turistic îl reprezintă încurajarea telecomunicaţiilor şi a tehnologiei informaţiei. Turismul va beneficia de o piaţă operaţională de servicii de informaţii în Europa făcând astfel produsele turistice mai accesibile, atât pentru touroperatori, agenţii de turism cât şi pentru consumatori. Totuşi, există încă probleme tehnice şi obstacole în ceea ce priveşte dezvoltarea telecomunicaţiilor în UE. O mare proporţie a eforturilor UE în domeniul cercetării - dezvoltării se îndreaptă spre dezvoltarea tehnologiei actuale sau spre promovarea stadiului în care se află cercetarea unor proiecte; în această privinţă proiectele care privesc turismul şi-au găsit locul, prin intermediul noilor tehnologii care oferă informaţii turiştilor. G. Libera circulaţie Frontierele interne: cetăţenii UE au dreptul de a vizita orice alt stat membru fără nici o restricţie. Un element cheie al programului pieţei unice l-a reprezentat eliminarea controalelor vamale între statele membre pentru a încuraja o circulaţie mai mare a celor care călătoresc în Europa pentru diferite motive cum ar fi cele educaţionale, profesionale
  • 85. - 84 - sau de petrecere a timpului liber. Practic, cetăţenii nu trebuie să mai prezinte un paşaport sau o carte de identitate la frontierele naţionale, având libertatea de a călători pe tot teritoriul comunitar fără restricţii. Totuşi, un sistem de control efectiv este prezent la frontierele externe ale UE. Libera circulaţie se referă de asemenea şi la turiştii din terţe ţări, aceştia o dată ce au trecut de controalele vamale dintr-un stat membru, pot călători în alte state membre fără alte formalităţi vamale. Pentru turiştii din terţe ţări, măsurile care se iau întăresc percepţia unei Europe ca o singură destinaţie turistică. Libera circulaţie a bunurilor reprezintă unul dintre pilonii de bază ai programului pieţei unice. Deşi, acest aspect nu priveşte direct industria turistică, el are semnificaţii indirecte în ceea ce priveşte controlul bunurilor la frontieră, în speţă al bagajelor turistice. Controalele şi formalităţile asupra bagajelor turiştilor care călătoresc cu avionul sau cu alte mijloace de transport în spaţiul intracomunitar au fost desfiinţate, prin aceasta refăcâdu-se întârzierile din timpul real de călătorie, totuşi, se fac anumite controale de securitate în special pe aeroporturi. Este important de analizat în acest caz şi impactul operaţional asupra turismului. Atât timp cât extinderea pieţelor este un rezultat al pieţei unice, vor exista consecinţe importante pentru mulţi operatori de turism, ca de exemplu : • eliminarea controalelor vamale va duce la reducerea timpului de călătorie şi la economii; • studenţii, muncitorii sau liber - profesioniştii din turism au dreptul de a intra sau de a-şi stabili reşedinţa în orice stat membru; aceasta reprezintă un element vital pentru turism care este o activitate ce presupune şi deplasări ale forţei de muncă dintr-o ţară în alta; • sunt în curs de aplicare directivele UE care vor recunoaşte calificarea unui cetăţean în toate statele membre, pentru cei care lucrează în domeniul turismului; aceasta înseamnă că ei vor putea să îşi continue profesia fie prestând servicii în alte ţări, fie stabilindu-şi o reşedinţă aici. H. Politica în domeniul concurenţei În turism, politica în domeniul concurenţei ajută la crearea unei adevărate Europe fără frontiere, contribuind la dezvoltarea economico-socială echilibrată în Uniune prin deschiderea pieţelor dominate de cartele, prin eliminarea acordurilor restrictive şi
  • 86. - 85 - abuzurilor din partea celor care domină piaţa şi prin asigurarea faptului că intervenţia statului nu este prea mare. UE a conferit puteri depline Comisiei Europene pentru a veghea la existenţa unei concurenţe loiale în Comunitate, tratatul UE conţinând prevederi importante care garantează concurenţa loială. În această privinţă, ajutorul acordat de către stat IMM-urilor este considerat în general favorabil de Comisie, incluzându-se şi programul de promovare a turismului. Modelele existente care se referă la IMM-uri se aplică de asemenea şi turismului: scopul politicilor este de a asigura că schemele de ajutor ale statelor membre nu influenţează piaţa. Comisia este vigilentă şi în ceea ce priveşte activităţile mari cu posibil impact asupra concurenţei la nivel comunitar. De exemplu, sunt interzise monopolurile privind organizarea şi vînzarea pachetelor turistice pentru evenimente sportive internaţionale (Jocurile Olimpice sau Cupa Mondială de fotbal), când sunt găzduite de un stat membru. Este probabil ca marile fuziuni sau achiziţii să ofere companiilor respective o poziţie dominantă pe piaţa europeană, prin aceasta urmărindu-se să nu se ameninţe concurenţa loială. Au existat cazuri în sectorul turistic în care Comisia a impus condiţii specifice, înainte de a aproba o fuziune sau o preluare de importanţă europeană. În anumite cazuri, asemenea condiţii au inclus renunţarea la anumite activităţi de noua companie rezultată pentru a se asigura că nu s-a ajuns la o condiţie de monopol asupra câtorva segmente de piaţă. Pe scurt, reglementările referitoare la concurenţa în UE, pot constitui un factor important pentru turism, pe de altă parte, ele oferind o garanţie a unei pieţe libere pentru micii întreprinzători. I. Drepturile turiştilor şi protecţia consumatorilor Printr-o multitudine de modalităţi politica UE are impact asupra turismului ca şi consumator. Libera circulaţie este un drept de bază în Uniune şi desfiinţarea frontierelor fizice a dus la creşterea numărului de turişti. Totuşi, au fost puse în practică o serie de măsuri de conştientizare a drepturilor consumatorului pentru a asigura consumatorii că pot beneficia de acest drept, multe dintre acestea influenţând şi sectorul turistic. Natura produselor turistice şi modul în care ele sunt oferite comsumatorului pot aduce în discuţie diferite aspecte ale politicii Comisiei în ceea ce priveşte protecţia
  • 87. - 86 - consumatorului, de exemplu în cazul acordului contractual, când se achiziţionează un produs turistic, drepturile consumatorului sunt garantate din momentul când se face cumpărarea produsului respectiv. Multe produse turistice, vacanţe, servicii de călătorie sau chiar proprietăţi în sistem time-sharing sunt localizate la mare distanţă de punctele de vânzare, foarte adesea într-o altă ţară. În general există bunuri şi servicii pentru care trebuie plătit în avans în cazul turismului, consumatorul retransmiţând cu greu operatorilor din turism, informaţii despre produsul turistic. În mod similar, o dată ce ajung la o destinaţie turistică, turiştii pot să nu fie familiarizaţi cu limba, cu practicile locale de vânzări sau să nu cunoască ce drepturi au, rămâne de competenţa consumatorului ca el să-şi dea seama dacă este înşelat cu privire la produsele oferite sau dacă operatorii fac anulări neanunţate, de exemplu. Legislaţia comunitară are în vedere asemenea chestiuni, Comisia Europeană jucând un rol important în a răspunde nevoilor consumatorilor-turişti pentru a fi informaţi de drepturile lor şi pentru a şti unde pot cere ajutorul autorităţilor. Câteva aspecte reţin atenţia: a) Informarea şi educarea consumatorului: Comisia a condus o campanie de conştientizare a legislaţiei protecţiei consumatorului şi a drepturilor călătorilor şi turiştilor, concentrându-se asupra directivelor pachetelor turistice precum şi a unor chestiuni adiacente lor. Publicarea unui ghid al consumatorului de către Comisie va contribui la creşterea conştietizării, iar operatorii din turism vor vedea aceasta reflectându-se în cererea consumatorului în viitor. b) Centre europene de informare a consumatorului: au fost înfiinţate centre de informare a consumatorului în regiunile de graniţă ca parte a unui proiect pilot acestea având rolul de a ajuta consumatorii în a înţelege problemele şi oportunităţile efectuării cumpărăturilor din afara graniţelor, printre altele a serviciilor turistice. c) Informaţii standardizate în hotelurile existente. Consiliul de miniştri a recomandat un sistem standardizat bazat pe un set de simboluri uşor de recunoscut, pentru a permite consumatorilor din Eniunea Europeană evaluarea gamei de facilităţi într-un hotel. Aceasta nu a fost pe deplin realizată, Comisia considerând că este de competenţa ei să ajute la dezvoltarea sistemelor existente. d) Protecţia în caz de incendiu în hoteluri. Există prevederi pentru un standard minim a protecţiei în caz de incendiu, o directivă în domeniul construcţiilor prevăzând măsuri de sigaranţă în eventualitatea unui incendiu.
  • 88. - 87 - e) Termenii care sunt negociaţi în contracte: o directivă îşi propune să anuleze prevederile necinstite care apar în contractele dintre vânzător şi cumpărător, stabilind o listă generală de criterii pentru a vedea dacă o prevedere contractuală este necinstită sau nu, ea oferă de asemenea, chiar o listă a clauzelor necinstite care ar putea să apară în contractele care privesc serviciile turistice. f) Directiva pachetelor turistice : aceasta stabileşte standardele minime pentru a armoniza legislaţiile care se referă la pachetele turistice, permiţând operatorilor dintr-un stat membru să-şi ofere serviciile în alt stat membru, iar consumatorilor să beneficieze de aceleaşi condiţii când cumpără un pachet de servicii într-un stat membru. Este prevăzut ca: • să se ofere informaţii detailate şi cuprinzătoare înaintea plecării într-o călătorie; • persoanele care îşi petrec vacanţele ar trebui protejate de un contract căruia nu i se pot aduce modificări decât dacă se precizează aceasta înaintea semnării contractului; • operatorii garantează turiştilor că nu vor fi abandonaţi la destinaţia de vacanţă, chiar şi în cazul falimentului; • în anumite cazuri în care pachetele turistice nu se potrivesc cu cerinţele operatorilor trebuie luată în cansiderare o anumită despăgubire. Atunci când pasagerilor li se refuză un loc în avion datorită rezervărilor, compensaţia oferită de transportator este transferată asupra agenţiilor de turism sau touroperatorilor care sunt obligaţi să o transfere consumatorului. g) Vânzarea la distanţă: se referă la o propunere pentru o directivă care să conţină standarde minime privind protecţia consumatorului când se negociază contractele cu furnizorii de bunuri şi servicii, la distanţă prin mijloacele mass-media cum ar fi telefonul, faxul sau teleshopingul: transportul, cazarea, catering-ul şi serviciile de agrement au luat proporţii prin acest tip de vânzare, deşi la început au fost excluse. h) Timeesharing-ul: legislaţia naţională asupra acestei activităţi este dată de relativa noutate a acestui concept – obţinerea dreptului de a utiliza una sau mai multe proprietăţi imobiliare pe baza împărţirii în timp a acestuia. Ca atare, această propunere pentru o directivă vrea să armonizeze reglementările europene de la început; reglementările ar proteja pe cel care cumpără în regim timesharing de abuzul potenţial de putere şi tehnicile de vânzare agresive ale vânzătorilor în regim timesharing. i) Accesul consumatorului la justiţie. Datorită caracterului transnaţional al turismului, accesul la justiţie al consumatorului din turism prezintă serioase probleme
  • 89. - 88 - atunci când a fost încălcat un contract de securitate fizică sau interesele economice au fost ameninţate; în multe cazuri perioada de timp a celui care îşi petrece vacanţa nu este suficientă pentru a-şi rezolva toate problemele care apar în ţara respectivă, iar turistul nu are de ales şi trebuie să urmărească aceasta din ţara lui de reşedinţă. În anul 2000 s-a lansat o campanie de informare asupra drepturilor pasagerilor din cursele aeriene. Astfel la cererea Comisiei în multe aeroporturi s-au afişat postere care prezentau drepturile pasagerilor. La 30 noiembrie 2000 Comisia a propus două mari linii de acţiune în această privinţă: angajamentele voluntare ale companiilor aeriene şi ale aeroporturilor de a-şi îmbunătăţi calitatea serviciilor şi legislaţia care protejează interesele de bază ale pasagerilor. J. Protecţia mediului şi turismului Pe de-o parte, un mediu nepoluat este vital pentru viitorul sectorului turistic în UE, politica comunitară de protecţie a mediului fiind relevantă pentru turism, prin mai multe aspecte care se referă la calitatea apei, reducerea poluării în aer sau îmbunătăţirea mediului urban, pe de altă parte programul al cincilea de acţiune al UE a identificat turismul ca fiind o potenţială ameninţare asupra mediului, vizându-se totodată şi transporturile ( prin prisma legăturii cu turismul), stabilind linii de acţiune care trebuie luate în considerare pe deplin, în toate domeniile politicii în viitor. Există trei direcţii principale de acţiune ale politicii UE în domeniul turismului, care încurajează : • o mai bună planificare, dezvoltare şi un mai bun management al turismului de masă, în special în zonele de coastă şi cele alpine; • dezvoltarea turismului durabil şi a diferitelor tipuri de activităţi şi produse în alte zone; • schimbări în comportamentul turistic şi conştientizarea turiştilor cu privire la problemele mediului înconjurător. În practică, modul în care Comisia Europeană a reuşit să se asigure că problemelor de mediu li se acordă atenţia cuvenită, este legat de toate proiectele care s-au finanţat prin Fondurile Structurale. Cei care îşi desfăşoară activitatea în sectorul turistic şi au nevoie de acest gen de finanţare, trebuie să găsească cele mai bune opţiuni pentru mediu când dezvoltă un proiect.
  • 90. - 89 - În plus, legislaţia existentă a UE care prevede evaluarea impactului asupra mediului pentru anumite proiecte din sectorul public sau privat, afectează direct proiectele de dezvoltare din turism, rezultatele unor asemenea evaluări, putând influenţa direct întregul proiect. Comunitatea a susţinut financiar sprijinirea acţiunilor legate de mediul înconjurător. În particular, Programele BIFF cofinanţează proiectele demonstrative care ajută la dezvoltarea şi implementarea politicii de mediu a UE. K. Patrimoniul arhitectural şi cultural Unul din factorii cheie care poate fi exploatat de sectorul turistic european, îl reprezintă patrimoniul cultural răspândit în întreaga Europă. Într-adevăr, împreună cu sectorul turistic, cultura a devenit un domeniu de creare a unor potenţiale locuri de muncă şi de creştere economică: de aceea, din punct de vedere a politicii interesele celor două sectoare adesea coincid. Programele operaţionale în turism, având ca finanţare fondurile structurale din statele membre, sprijină deseori moştenirea arhitecturală, industrială sau rurală. Acţiunile au variat de la sprijinirea muzeelor la transformarea clădirilor istorice în hoteluri sau în alte unităţi de cazare. În alte cazuri, Fondurile Structurale au ajutat alte edificii culturale cum ar fi sălile de concerte, teatrele, bibliotecile ş.a., totodată programele urbane au vizat conservarea centrelor istorice a unor oraşe, beneficiarul direct al acestui sprijin, fiind turismul. În plus Comunitatea sprijină un număr de acţiuni care pun accentul în primul rând pe aspectele calitative. Asemenea acţiuni includ proiecte pilot de conservare a patrimoniului arhitectural, restaurarea monumentelor europene şi a obiectivelor de interes istoric, (Oraşul European al Culturii, Luna culturală europeană şi proiectul Kaleidoscope) pentru a încuraja evenimentele culturale sau activităţile cu dimensiune europeană, implicând participanţi din cel puţin trei state membre. Programul Cultura 2000 sprijină rolul cooperării culturale în dezvoltarea socio- economică a Europei, rezultatul proiectului având un efect pozitiv asupra turismului cultural. În anul 2000 acest program a cofinanţat 219 proiecte în valoare totală de 32 de milioane de euro. Similar, iniţiativele comunitare în favoarea capitalelor europene au permis unor oraşe din Europa (Avignon, Bergen, Bologna, Bruxelles, Helsinki, Cracovia, Praga, Reykjavik şi Santiago de Compostela ) să organizeze activităţi culturale care să
  • 91. - 90 - reprezinte atracţii turistice în acelaşi timp. Suma alocată a fost de 250000 de euro pentru fiecare oraş. L. Politica agricolă Deşi politica agricolă comună nu are efecte asupra turismului, schimbările care au loc în sectorul agricol comunitar au impact direct asupra turismului. Fenomenul creşrerii productivităţii agricole combinat cu nevoia de a controla producţia agricolă duce la reducerea suprafeţelor cultivate şi a numărului de oameni angajaţi în agricultură, ca rezultat veniturile medii au scăzut în multe zone rurale. Eforturi din ce în ce mai mari se fac pentru a găsi surse alternative de venituri. Turismul a fost identificat ca şi una din sursele potenţiale ale unor noi venituri pentru unele din comunităţile rurale, turismul rural sau agroturismul fiind încurajat şi primind sprijin în cadrul multor programe ale UE, cu precădere prin intermediul Fondurilor Structurale şi a iniţiativelor lider, mai precis prin Secţiunea de Ghidare a Fondului European de Garantare a Agriculturii. Agenda 2000 a întărit politica de dezvoltare rurală a UE, stabilindu-se un “al doilea pilon de bază“ a politicii agricole comune. În perioada 2000-2006, se alocă 50.000 de milioane de euro, peste 7000 milioane pe an pentru programele rurale din Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă. Printre cele 22 de măsuri eligibile pentru aceasta , una se referă strict la turism intitulată “încurajarea turismului şi industriei artizanale “, celelalte având impact indirect asupra dezvoltării industriei turistice. Politicile UE cu legătură directă sau indirectă cu turismul sunt un exemplu de utilizare responsabilă a turismului ca un instrument de dezvoltare economică. Dezvoltarea armonioasă a turismului în ţările membre face din acesta un factor catalizator al repartiţiei dintre state, un instrument de integrare economico-socială internaţională. Integrarea României în Uniunea Europeană va presupune alinierea la aceste politici cu toate efectele pozitive, pe care le presupune aplicarea lor, în valorificarea optimă a potenţialului nostru turistic. 2.3. România pe drumul integrării europene Drumul apropierii României de Uniunea Europeană a fost acela impus de istoria continentului european şi al lumii după cel de-al doilea război mondial. Dorinţa ţării
  • 92. - 91 - noastre are legătură nu numai cu încadrarea în sistemele economice şi sociale dezvoltate din statele UE, ci şi cu identitatea europeană comună. 2.3.1 Evoluţia relaţiilor dintre România şi UE Imediat ce primii paşi pe linia democratizării instituţiilor statului şi a construirii noului sistem economico-social de după 1989 au fost făcuţi, au început şi demersurile factorilor politici de a readuce România în rândul ţărilor europene. Relaţiile ţării noastre cu ţările UE au avut creşteri şi căderi care pe scurt se prezintă astfel96 : Între Comunitatea europeană şi România a fost încheiat un Acord comercial încă din anul 1980, ulterior fiind suspendat de către comunitate din cauza încălcării drepturilor omului în perioada regimului comunist. După un debut ratat în anul 1990, relaţiile României cu UE cunosc, treptat îmbunătăţiri. În anul 1991 intră în vigoare Acordul de Comerţ şi Cooperare, care va fi înlocuit cu Acordul Interimar, aceasta fiind, la rândul său, înlocuit, la 1 februarie 1995, cu Acordul european de asociere. La 1 august 1996 a intrat în vigoare Protocolul Adiţional la Acordul european de asociere, semnat la 30 iunie 1995, privind deschiderea programului Uniunii Europene către România. În vederea supravegherii modului de implementare a Acordului European de asociere, precum şi pentru pregătirea procesului de aderare, au fost create mecanisme româno-comunitare şi anume: Consiliul de Asociere la nivelul ministerelor; Comitetul de Asociere la nivel guvernamental şi Comitetul Interparlamentar de Asociere. În plan naţional, au fost constituite Comitetul Interministerial, prezidat de primul- ministru, Departamentul pentru integrare europeană şi Comisia parlamentară pentru integrare, toate având drept scop eficientizarea aplicării Acordului european. Din anul 2001 a fost creat Ministerul Integrării. Consiliul european a adoptat, în decembrie 1994, strategia de pregătire a ţărilor asociate din Europa Centrală în vederea aderării la UE, iar dialogul ministerial româno- comunitar a fost extins sectorial, luând denumirea de dialog structurat în toate domeniile ce ţin de pregătirea aderării şi respectării Tratatului de la Maastricht şi acelor 3 “piloni” 96 Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag.171-173
  • 93. - 92 - menţionaţi în acest tratat: PESC, Afaceri interne şi justiţie şi Uniunea economică şi monetară. Obiectivul principal al dialogului structurat îl reprezintă identificarea şi găsirea soluţiilor potrivite pentru problemele care apar în procesul de pregătire al integrării. La 22 iunie 1995, România a depus, împreună cu cererea oficială de aderare la UE, şi Strategia Naţională de Pregătire a Aderării Romăniei la UE, care încearcă să ofere cîteva soluţii privind modul de ridicare la nivelul standardelor europene a diferitelor sectoare. La 25 iulie 1996, a fost depus la Bruxelles răspunsul României la chestionarul Comisiei europene privind pregătirea avizului asupra cererii de aderare la UE. Programul PHARE al UE, de asistenţă economică nerambursabilă pentru reforme economice şi sociale din Europa Centrală şi de est, a fost extins în România în anul 1991, concentrându-se asupra dezvoltării economice a sectorului particular, dezvoltării în domeniul resurselor umane, al ocupării forţei de muncă, reformei instituţionale şi sprijinirii societăţii civile în ansamblu. În perioada 1991-1996, România a beneficiat de un volum de 811 milioane ECU. La 9 septembrie 1996, au fost semnate alte două documente privind asistenţa PHARE în România: Programul Indicativ Multianual 1996-1999, în valoare de 550 milioane ECU şi Programul Operaţional, ambele destinate îmbunătăţirii infrastructurii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi dezvoltării sociale şi regionale. Principalele probleme rezultate ca urmare a aplicării Acordului European de Asociere şi Strategie pentru Pregătirea Aderării privesc : • armonizarea legislaţiei româneşti cu cea comunitară şi aplicarea ei în domeniul Pieţei interne, al mediului înconjurător,al standerdelor statistice. Guvernul român a adoptat, în anul 1995, Programul naţional de armonizare legislativă în domeniul Pieţei interne, înaintând totodată, Parlamentului lista cu priorităţile legislative; • stadiul reformei economice; • pregătirea de specialişti în probleme comunitare, jurişti, specialişti în administraţia publică comunitară şi economişti. Dacă până la Consiliul european de la Helsinki, din decembrie 1999, România făcea parte din “grupul doi “, începând cu anul 2000, România a început negocierile în vederea aderării la UE. Votul Parlamentului European din 13 aprilie 2005, a permis semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană în 25 aprilie 2005.
  • 94. - 93 - 2.3.2. Premise ale integrării România are legături tradiţionale cu Uniunea Europeană, fiind prima şi singura ţară din Europa de Est care, încă din anii 70, a avut un cadru juridic bine definit în relaţiile cu UE, iar în 1980 a procedat la recunoaştera de facto a acestei grupări economice prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România-CEE. Totodată, o serie de factori obiectivi fac din UE principalul partener comercial al României, respectiv: apropierea geografică, complementaritatea şi potenţialul economic, precum şi evoluţia în timp a cadrului juridic. De fapt, România a fost din totdeauna un stat european, iar românii nu au încetat să se considere europeni şi să aspire la întregirea familiei europene. Contextul istoric în care se încadrează demersurile României vizând integrarea în structurile comunitare se plasează atât sub semnul schimbărilor profunde care au intervenit în societatea românească după 1989, cum ar fi construirea unei societăţi democratice şi instaurarea unei economii de piaţă, cât şi al provocării la nivelul Uniunii Europene, care a dus la necesitatea unor reforme interne structurale, dublată de inevitabila sa extindere asupra ţărilor europene ce subscriu aceloraşi valori democratice. Prin încheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeană (Acordul European) la 1 februarie 1993, România s-a angajat ireversibil pe calea integrării europene. Aceasta înseamnă stabilirea unui cadru juridic care va fixa un regim preferenţial al schimbărilor reciproce, care va îngădui în perspectivă, o cât mai mare apropiere economică şi comercială între părţi97 . După încheierea Acordului European, cercetările din domeniul turismului vor avea în vedere dimensiunile integrări europene98 . Prevederile acestui document în domeniile transportului, turismului, a dezvoltării infrastructurii generale, a conservării mediului înconjurător, a reglementărilor vamale şi a altor domenii, devin teme de cercetare, de găsire a soluţiilor de integrare a României pe piaţa turistică, europeană şi mondială, la un nivel corespunzător exigenţelor actuale. În acest sens, colaborarea regională devine relevantă atât prin promovarea unor standarde comune, cât şi prin organizarea unor acţuini comune în plan regional ale ţărilor dunărene, carpatice sau pontice. 97 Gabriela Stănciulescu, Evaluarea întreprinderii hoteliere, Editura Uranus, Bucureşti, 2003, p. 86-88 98 Această afirmaţie este bazată şi pe elaborarea de către Institutul de Cercetare a Turismului a unor studii cum ar fi: Strategiile de adoptare a turismului românesc la structurile CEE şi de integrare a României prin turism sau Modalităţi de integrare a ofertei româneşti în circuitul turistic european şi mondial în 1993 şi respectiv 1994. Din păcate, din discuţiile purtate cu reprezentanţii acestei instituţii s-a constat că în ultimul timp nu s-au mai efectuat astfel de cercetări.
  • 95. - 94 - Logica duală a construcţiei europene se regăseşte pregnant în deciziile politice şi documentele programatice ulterioare semnării Tratatului de la Amsterdm. Agenda 2000 a deschis procesul de reflecţie asupra ajustărilor structurale impuse de noile realităţi ale unei Uniuni din ce în ce mai integrată la nivel economic, politic şi de securitate. Ca un corolar, Avizele Comisiei Europene asupra ţărilor asociate din Europa Centrală şi de Est, evidenţiind nivelul de pregătire al acestora în îndeplinirea criteriilor de aderare, au constituit o bază realistă şi obiectivă pentru iniţierea procesului de negociere şi aderare la Uniunea Europeană. Strategia naţională de pregătire a aderării României la UE, adoptată la Snagov în iunie 1995, ce a constituit de fapt depunerea de către România a cererii de aderare la UE, a jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau să fie înterprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare. Conştientă de deficienţele şi întîrzierile semnalate în Avizul Comisiei Europene din iulie 199799 , România a accelerat ritmul reformelor economice şi instituţionale. Statutul de candidat la aderare dobândit în urma Consiliului European de la Luxemburg şi oficializat odată cu lansarea procesului de extindere a UE din martie 1998, marchează un nou stadiu al relaţiilor cu Uniunea şi împlică asumarea de responsabilităţi sporite în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, în alinierea la normele şi practicile comunitare. În februarie 2000 a avut loc deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Romîniei la UE, în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale dedicată lansării Conferinţei Interguvernamentale, iar în luna martie a aceluiaşi an Guvernul României adoptă Strategia Economică pe Termen Mediu (SETM) şi o prezintă în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere România-UE. Se deschid discuţiile asupra primelor 5 capitole de negocieri: întreprinderi mici şi mijlocii; ştiinţă şi cercetare; învăţământ şi formare profesională; relaţiile economice internaţionale; politică externă şi securitate comună. În mai 2000 Guvernul României adoptă Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană (actualizat), precum şi Planul de Acţiune şi Cadrul Macroeconomic, complementare SETM. Se încheie discuţiile asupra primelor 5 capitole de negocieri. În iunie 2000, Comisia Europeană a acceptat continuarea procesului de negociere cu încă 99 Astfel sintetic, se consideră că România este pe cale să satisfacă în integralitatea lor criteriile politice, a făcut progrese semnificative în crearea unei economii de piaţă viabile, deşi aceasta reclamă eforturi substanţiale în continuare. Dificultăţi majore se întâmpină de asemena, în instaurarea unui veritabil climat concurenţial. Totodată, nu au fost transpuse sau preluate elementele esenţiale ale acquis-ului comunitar, în special în domeniul Pieţei Interne.
  • 96. - 95 - patru capitole: politica de concurenţă; statistica; telecomunicaţiile şi tehnologia informaţiei; cultură şi audiovizual. După cum se constată turismul nu este un capitol distinct de negociere, unele capitole având legătură directă sau indirectă cu turismul iar dintre cele mai importante menţionăm: politica în domeniul transporturilor; IMM-urile; protecţia mediului înconjurător; protecţia consumatorului; politica în domeniul concurenţei; politica socială şi de ocupare a forţei de muncă; capitolele privind libera circulaţie; impozitarea; politica regională; agricultura; cultura şi audiovizualul. 2.3.3. Direcţii ale integrării turistice europene a României Schimbările de după anul 1989 au impus modificări esenţiale în structura şi evoluţia turismului românesc. Ca urmare integrarea turistică a ţării noastre a devenit o temă de cercetare mai ales în contextul eforturilor României de integrare în Uniunea europeană. Cu toate acestea, subiectul este puţin tratat în literatura de specialitate poate şi datorită noutăţii sale existând totuşi câteva preocupări în domeniu. În ordine cronologică prima preocupare în acest sens a constituit-o elaborarea de către Institutul de Cercetare pentru Turism a studiului: Strategii de adaptare a turismului românesc la structurile CEE şi de integrare a României prin turism în anul 1993. Integrarea turismului românesc în structurile UE este văzută aici din trei puncte de vedere100 : al turistului, al individului care călătoreşte în interiorul sau în afara graniţelor ţării sale de reşedinţă; al întreprinzătorului din industria turistică; al administraţiei publice în domeniul turismului. Conceptul de integrare la nivelul turistului se poate realiza prin eliminarea obstacolelor din calea mişcării libere a cetăţenilor atât români care călătoresc în afara ţării cât şi străini care vizitează România. Această direcţie presupune: simplificarea formalităţilor la frontieră, inclusiv mai buna organizare a serviciului vamal în vederea reducerii timpului de aşteptare la graniţe; îmbunătăţirea sistemului de asigurare a turistului pe parcursul călătoriei; facilitarea obţinerii de vize turistice; introducerea cărţilor de credit pentru turiştii români ce vizitează alte ţări europene şi a facilităţilor pentru anumite categorii ale populaţiei (tineri sub 25 de ani, persoane cu handicap, pensionari etc). 100 *** Ministerul Turismului, I.C.T., Strategii de adaptare a turismului românesc la structurile CEE şi de integrare a României prin turism, Bucureşti, 1993, pag. 101.
  • 97. - 96 - O altă direcţie se referă la o mai bună informare şi protecţie a turiştilor privind condiţiile călătoriei, posibilităţile de cazare, obiectivele turistice. Dacă se analizează integrarea la nivelul agenţilor economici din turism se constată că aceasta presupune următoarele direcţii: îmbunătăţirea calităţii ofertei turistice româneşti, respectiv a echipamentelor turistice, a gradului de confort, a serviciilor, a pregătirii profesionale a forţei de muncă şi corelarea mai bună dintre calitate, preţuri şi tarife; diversitatea serviciilor şi prestaţiilor turistice româneşti de cazare, alimentaţie, transport, agrement, tratament balnear la nivelul cerinţelor de pe plan internaţional, inclusiv prin cooperarea cu firme străine de prestigiu; o mai bună protecţie a turiştilor cazaţi în unităţile de cazare din România (împotriva pierderilor, incendiilor, furturilor etc.); gruparea ofertei turistice prin crearea de lanţuri de unităţi de cazare, de restaurante sau unităţi de transport, care să promoveze un produs turistic omogen şi de calitate; intensificarea contractelor societăţilor comerciale din România cu firme străine cu activităţi în turism, în vederea realizării unor contracte reciproc avantajoase, a schimbului de experienţă, a intensificării circulaţiei turistice între României şi alte ţări; aderarea prin contracte de franciză sau de management la lanţurile hoteliere care operează în Europa, în vederea promovării unei oferte de cazare competitive; organizarea şi promovarea unor produse turistice de tipul turism rural, turism cultural, turism ştiinţific, urmărindu-se astfel o mai bună protejare a mediului înconjurător, a monumentelor istorice şi de artă. Analizând integrarea la nivelul administraţiei publice se constată că aceasta presupune: continuarea reformei în domeniul turismului, creâdu-se cadrul necesar acţiunii libere a legilor pieţei; finalizarea procesului de privatizare în turism; perfecţionarea legislaţiei privind modul de impozitare a activităţii turistice; încurajarea şi siguranţa investiţiilor; protecţia consumatorului; amenajarea teritoriului, sistematizarea şi zonarea etc; alinierea la cerinţele UE privind dezvoltarea şi promovarea unui turism pe principii ecologice, combaterea poluării de orice fel, în special în zonele turistice de mare atractivitate; intensificarea colaborării cu Ministerul Mediului, în vederea creării unui cadru legislativ necesar protejării zonelor fragile, declarării şi protejării pacurilor naţionale şi a rezervaţiilor naturale, conservării monumentelor istorice şi de artă şi a vestigilor arheologice; restaurarea unor clădiri cu valoare istorică (în scopul utilizării acestora pentru cazare şi alte servicii turistice)etc; perfecţionarea sistemului informaţional în turism, răspunzând cerinţelor statelor membre ale UE şi organizaţiilor internaţionale; intensificarea
  • 98. - 97 - promovării pe piaţa europeană a produselor româneşti, în special a celor originale, unice şi integrarea acestora în cadrul circuitelor turistice europene; desfăşurarea unei politici de promovare a turismului social şi a turismului pentru tineret, a turismului rural, a turismului verde precum şi a turismului de afaceri şi de congrese- cale importantă pentru atenuarea sezonalităţii activităţii turistice, ceea ce presupune şi organizarea unei infrastructuri specifice corespunzătoare; întărirea participării României la programele şi acţiunile comunitare de pregătire profesională în domeniul turismului pecum şi perfecţionarea sistemului intern de formare a forţei de muncă din turism; intensificarea cooperării internaţionale prin contracte bi şi multilaterale cu ţările europene şi cu UE în vederea efectuării unor acţiuni comune, a schimbului de turişti, a realizării de investiţii turistice comune etc. O altă abordare a problemeticii integrării turistice europene a ţării noastre o face Ion Ionescu în teza sa de doctorat, intitulată Mutaţii în turismul românesc, din anul 1997 propunând, în acest sens, direcţii ale integrării101 . Integrarea turistică europeană, proces în curs de realizare are ca scop dezvoltarea turismului, concomitent cu protecţia mediului şi creşterea calităţii serviciilor. Un alt autor care face o trecere în revistă a principalelor direcţii de integrare turistică este Alexandru Negrea în teza sa de doctorat Implicaţii financiar valutare privind redresarea turismului românesc. Ca un corolar, Guvernul României în Strategia naţională de dezvoltare economică pe termen mediu, prezentată în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere România – UE, din martie 2000, jalonează principalele direcţii ale integrării României în domeniul turismului. Integrarea turismului românesc în turismul european se circumscrie procesului mai amplu de integrare generală a României în Uniunea Europeană. Pricipalele direcţii ale integrării vizează: 1. crearea şi promovarea, prin mijloace specifice, a unei imagini cuprinzătoare şi realiste asupra turismului romînesc, pe plan intern şi internaţional; 2. armonizarea reglementărilor specifice turismului cu reglementările similare din ţările Uniunii Europene; 3. armonizarea sistemelor statistice; 101 Ion Ionescu, Mutaţia în turismul românesc, Bucureşti, 1997.
  • 99. - 98 - 4. dezvoltarea şi promovarea unui turism durabil, pe principii ecologice, combaterea poluării în general şi în special în zonele turistice de mare atractivitate; 5. sprijinirea dezvoltării turismului cultural, a turismului rural, turismului social şi de tineret; 6. intensificarea schimbului de ştiri şi informaţii care afectează sectorul turistic; 7. asigurarea şi menţinerea pe plan intern a unui climat de securitate şi siguranţă a turiştilor; 8. dezvoltarea şi eficientizarea relaţiilor de colaborare internaţională în domeniul turismului la nivelul ministerului, prin: • extinderea ariei geografice a acordului de colaborare în domeniul turismului prin includerea unor zone în plin avânt economic; • reînnoirea acordurilor existente cu o serie de ţări: Cehia, Slovacia, unele ţări din fosta Yugoslavie; • intensificarea şi eficientizarea întâlnirilor comisiilor mixte prevăzute în Acordurile de colaborare în domeniul turismului între România şi alte state; • concretizarea prevederilor din acordurile referitoare la pregătirea personalului, perfecţionarea acestuia şi schimburile de informaţii; 9. participarea la acţiuni în cadrul organismelor internaţionale şi elaborarea documentelor necesare pentru integrarea europeană pe linie de turism; 10. intensificarea contractelor între organizaţiile neguvernamentale cu caracter profesional, ştiinţific ş.a. din România, cu organizaţii internaţionale similare; afilierea la acestea şi participarea la acţiuni internaţionale, în scopul promovării pe plan internaţional a preocupărilor interne, a specificului şi originalităţii produselor turistice româneşti şi în scopul ridicării nivelului de performanţă a activităţii organizaţiilor naţionale; 11. intensificarea contractelor întreprinzătorilor români cu agenţii economici străini cu activitate de turism, profesionalizarea noilor touroperatori şi lărgirea ariei de activitate în Uniunea Europeană; 12. eliminarea obstacolelor din calea mişcării libere a cetăţenilor români care doresc să călătorească în afara graniţelor ţării şi a cetăţenilor străini care doresc să viziteze România, care se referă la : • formalităţi şi facilităţi legate de paşapoarte şi vize;
  • 100. - 99 - • formalităţi şi facilităţi monetare, taxe, drepturi şi obligaţii conexe aplicabile călătoriilor şi sejururilor turistice; • formalităţi şi facilităţi sanitar-medicale; • îmbunătăţirea sistemului de asigurare a turiştilor pe parcursul călătoriei sau a sejurului; • introducerea de tehnologii, tehnici şi metode operaţionale moderne pentru formalităţi de frontieră şi pentru călătorie; dezvoltarea sistemelor de comunicare şi rezervare internă şi internaţională; • o mai bună informare a turiştilor privind condiţiile călătoriei, posibilităţile de cazare, facilităţile acordate atât pentru turismul pe cont propriu cât şi pentru cel organizat; 13. întărirea participării României la programele şi acţiunile comunitare de pregătire profesională în domeniul turismului; 14. integrarea ofertei turistice româneşti în circuitul turistic european, în special în euroregiunile de confluenţă: zona dunăreană, zona Mării Negre, zona carpatică. Pentru implementarea acestor direcţii, România, ca şi celelalte candidate la integrarea în UE, a primit fonduri prin intermediul programelor Phare, de care turismul a beneficiat direct sau indirect. Astfel unele din programele de colaborare transfrontalieră (Phare CBC), Împreună cu iniţiativele INTERREG au cofinanţat proiecte în sectorul turistic. O decizie importantă s-a luat în anul 2001, când, odată cu reînfiinţarea Ministerului Turismului, a fost creată în structura acestui minister Direcţia de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale. Atribuţiile acestei Direcţii (prezentate în anexa 1B) arată importanţa pe care România o acordă integrării turismului românesc în Uniunea Europeană, privită oficial ca un proces ireversibil.
  • 101. - 100 - CAPITOLUL III Particularităţi şi tendinţe de evoluţie a turismului balnear pe plan european Faţă de celelalte regiuni turistice ale lumii, Europa se bucură de o situaţie deosebită. Aici se concentrează cel mai mare număr de ţări puternic industrializate, care deţin şi un valoros potenţial turistic, axat îndeosebi pe bunurile culturale de mare valoare istorică, arhitecturală şi artistică şi peisaje naturale de excepţie, renumite staţiuni turistice. Europa a fost şi va rămâne zona cu cel mai dezvoltat turism din lume, statisticile O.M.T. atestând acest fapt. Cu toate că ponderea ei este în scădere Europa deţine încă cea mai mare piaţă turistică din lume. De asemenea oferta pentru turism balnear, de la calitatea factorilor naturali de cură, la baza tehnico-materială foarte modernă, ce asigură punerea în valoare a resurselor balneoturistice şi permite asigurarea unor servicii de o foarte mare calitate şi diversitate, atât pentru partea de tratament cât şi pentru cazare, alimentaţie, transport şi agrement, va reprezenta întotdeauna o atracţie foarte tentantă pentru turiştii din întreaga lume. Plecând de la caracteristicile ofertei şi cererii de turism balnear în state cu tradiţie din Uniunea Europeană, ne-am propus să evidenţiem în acest capitol particularităţi şi tendinţe de evoluţie a acestei forme de turism pe plan european. 3.1. Particularităţi ale turismului european Chiar dacă din punct de vedere geografic Europa este o entitate unitară, există diferenţe importante care oferă atât oportunităţi cât şi dificultăţi pentru dezvoltarea turismului. Diversitatea culturală a Europei este unul dintre cele mai importante atu-uri ale sale102 . Europa nu are o identitate culturală unică existând mai degrabă o multitudine de limbi vorbite, de tradiţii, care reprezintă o atracţie pentru turismul intern şi internaţional, existenţa identităţii culturale în interiorul noţiunii de uniune a unor state federale din Europa este una din cele mai mari provocări pentru istoria europeană. Cea mai folositoare abordare, poate, din perspectiva industriei turismului, în definirea cuvântului “Europa” este cercetarea imaginii despre Europa a potenţialilor turişti. 102 Ray Youel, Tourism – an introduction. Longman, London, 1998, pag. 59.
  • 102. - 101 - Pentru turiştii proveniţi din SUA sau Orientul Îndepărtat, Europa este adesea percepută mai degrabă ca o entitate unitară decât ca un număr de state individuale; percepţia lor despre Europa este aceea a unor metropole renumite, imagine care se împleteşte cu o varietate de atracţii naturale ce depăşesc frontierele naţionale. Pentru europeni imaginea continentului lor este formată din mai mulţi factori în care nu puţin importanţi sunt regimul politic şi starea economică a ţării în care trăiesc. Restricţiile de călătorie din trecut, pentru cei care trăiau în estul continentului, alături de nivelurile scăzute ale veniturilor disponibile şi accesul limitat la mijloacele de informare în masă au contribuit la o viziune îngustă şi restrânsă despre Europa. Mulţi est-europeni încă privesc cu invidie la vecinii lor din Vest, deoarece aici se poate călători liber atât în interes de afaceri cât şi în scopuri recreative. La rândul lor mulţi occidentali consideră că termenul de Europa este sinonim cu cele 15 state din Uniunea Europeană. Dorinţa de a fi parte a UE a ţărilor din fostul bloc socialist reîmprospătează această percepţie. Istoria Europei privită în ansamblu, în secolul trecut, a fost aceea a conflictelor şi diviziunii. Distincţia rigidă între socialism, ţările cu economie planificată ale Europei de Est şi “lumea liberă”, democratică, capitalistă a Europei de Vest s-a atenuat după căderea Zidului Berlinului în 1989. Noile state din Europa Centrală şi de Est (inclusiv fosta URSS), ce au pornit pe calea implementării noilor reforme economice, începând cu anul 1990, au generat un impact pozitiv asupra industriei turistice din Europa benefic pentru ţările din regiune. Totuşi, sunt de reţinut cele mai importante schimbări politice, cu efecte notabile asupra turismului în ultimul deceniu, cum ar fi: căderea Zidului Berlinului şi unificarea Germaniei, destrămarea URSS şi formarea Federaţiei Ruse, schimbările din fosta Iuguslavie şi extinderea UE spre est. Un exemplu pentru a vedea influenţele celor de mai sus îl constituie războiul din fosta Iugoslavie care a decimat industria turistică şi a servit ca învăţătură pentru a vedea fragilitatea turismului internaţional în faţa conflictelor politice. Turismul în Europa este o industrie foarte fragmentată în care o mare pondere o au întreprinderile mici şi mijlocii. Comisia Europeană a estimat că mai puţin de jumătate dintre angajaţii din turism lucrează în hotelărie şi că aproximativ 95% dintre firmele care activează în acest domeniu sunt întreprinderi mici cu mai puţin de 9 salariaţi. Industria turistică europeană este dominată de companii din sectorul privat care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu mai mult sau mai puţin reglementat la nivel local, regional, naţional, european sau internaţional. Comisia Europeană face referire la “natura orizontală” a industriei turistice europene care
  • 103. - 102 - Turismul în America Agenţii de turism Turoperatori Servicii comerciale Comisia Europeană Comisia Europeană a Călătoriilor Organisme naţionale de turism Organisme naţionale de turism Industria turistică globală Corporaţii multinaţionale Turismul european Turismul în Australia Sectorul privat Sectorul public Elementele principale ale industriei turistice • Destinaţii • Unităţi de cazare • Atracţii • Transport Turişti interni şi internaţionali constă într-o multitudine de sectoare industriale interconectate cu activităţi ce depăşesc frontierele naţionale. Această complexitate a structurii industriei turistice europene, care rezultă din fig. 3. 1., pune accent pe un număr de caracteristici ale industriei turistice europene cum sunt:103 Fig.3.1. Structura industriei turistice europene ( după Ray Youell, op.cit. p.67) 103 Ray Youel, op. cit., pag. 68.
  • 104. - 103 - ► Europa concurează direct cu alte regiuni din lume în ceea ce priveşte cota sa de piaţă în sosirile internaţionale de turişti; ► Corporaţiile multinaţionale cum ar fi marile companii aeriene, companiile de închiriere, grupurile hoteliere care îşi desfăşoară activitatea dincolo de frontierele europene, pot avea diferite interese în alte regiuni ale lumii; ► Autorităţile publice şi private cooperează prin intermediul parteneriatelor sau independent şi asigură elementele esenţiale ale industriei turistice europene; ► Societăţile comerciale, incluzând agenţiile de turism şi turoperatorii oferă canale de distribuţie pentru produsele turistice europene, atât în interiorul ţării cât şi la nivel internaţional. Companiile germane cum ar fi TUI, NUR şi LTV, domină marea masă a pieţei turistice europene a turoperatorilor; ► O serie de agenţii publice, incluzând Comisia Europeană, Comisia Europeană a Călătoriilor, organismele naţionale de turism influenţează planificarea, dezvoltarea, reglementarea şi promovarea turismului european, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional; ► Componentele variate ale industriei turistice europene tind să satisfacă nevoile turismului intern şi internaţional. Apreciem că fenomenul de lărgire a UE presupune adaptarea acestor caracteristici ale industriei turistice europene la noua situaţie, statele nou intrate fiind interesate să-şi valorifice potenţialul natural, să ajungă la nivelul ţărilor din vest ca dotare tehnico- materială şi calitate a serviciilor şi să-şi armonizeze legislaţia cu cea a UE. Atenţia UE se va concentra mai mult pe rolul său de încurajare a dezvoltării turismului. Datorită fragmentării accentuate a acestei industrii şi sectorului predominant privat, influenţa UE în turism va rămâne la un nivel strategic, concentrat pe dezvoltare durabilă, protecţia consumatorului şi revigorarea cooperării între statele membre UE în domeniul formelor de turism în curs de repoziţionare, cum este şi cazul turismului balnear. 3.2. Turismul balnear în unele state ale Uniunii Europene Primele forme de valorificare a proprietăţilor terapeutice ale factorilor naturali de
  • 105. - 104 - cură se pierd în timp şi sunt legate de băile în apele termale. În expansiunea sa în Europa, Imperiul roman a realizat în Italia, Spania, Franţa şi chiar în România adevărate opere de artă acolo unde existau ape termale şi minerale. În jurul izvoarelor de ape termale, ape minerale, a zonelor cu nămoluri terapeutice, au apărut diverse forme de punere în valoare a acestora, care s-au dezvoltat treptat, ajungându-se la începutul secolului XX la un fel de ,,cult“al staţiunilor balneare , pe care clasele bogate le frecventau mai mult din snobism. Turismul balneo-medical din acele timpuri a reprezentat un privilegiu pentru cei înstăriţi, o formă a turismului de lux. Din a doua jumătate a secolului XX, odată cu dezvoltarea generală a economiei mondiale, turismul balnear devine accesibil şi celorlalte categorii sociale, înregistrând o evoluţie spectaculoasă a calităţii ofertei şi cererii. Datorită dezvoltării din ultimele decenii, oferta ţărilor cu bogate resurse naturale şi cu tradiţie în practicarea turismului balnear este foarte bine structurată şi deosebit de performantă. Cu toate acestea piaţa europeană a turismului balnear este în continuă schimbare şi readaptare, ofensiva statelor din est, candidate la Uniunea Europeană, cum este şi cazul ţării noastre, cu o mai slabă dotare din punct de vedere al bazei materiale şi infrastructurii, dar cu o deosebită şi valoroasă paletă de factori naturali de cură, putând determina reorientarea cererii spre aceste noi destinaţii. Cele mai importante ţări vest-europene în acest domeniu, deţinătoare de resurse minerale de cură, o tehnologie avansată, importante staţiuni balneare şi performanţe obţinute în timp, sunt Germania, Italia şi Franţa. GERMANIA În cele 16 landuri există în prezent circa 400 staţiuni balneare, din care 330 sunt recunoscute de stat. Reglementările legislative pentru acest domeniu se realizează la nivel de land. Aceste legi se elaborează ţinând cont de “Prevederile Asociaţiaţiei Patronale Balneare Germane cu privire la staţiunile balneare, staţiunile de recreere, izvoarele minerale“, prevederi elaborate în anii ’50 şi adaptate pe moment schimbărilor 104 . În noile landuri federale sunt recunoscute în prezent circa 60 de staţiuni balneare. 104 *** Tribuna Economică, nr. 5/1997, pag. 14.
  • 106. - 105 - În termen de 5 ani , acestea trebuie să îndeplinească condiţiile legale specifice şi necesare, pentru ca aceste unităţi să poată funcţiona. Acest termen mai poate fi prelungit odată, pentru alţi 5 ani. Spre deosebire de alte ţări, în Gemania se consideră staţiuni balneare atât staţiunile balneare de vară situate la litoral, cât şi staţiunile pentru cura Kneipp. Staţiunile pentru cura Kneipp sunt specifice, fiind o creaţie a preotului Sebastian Kneipp cel care a iniţiat acest tip de tratament acum 100 de ani. Este vorba de un complex terapeutic în care se acordă atenţie deosebită ordinii, alimentaţiei, mişcării, hidroterapiei şi fitoterapiei. Circa 80% dintre staţiunile balneare se află în subordinea administraţiei locale şi mai puţin de 10% din staţiuni sunt unităţi de stat. În 1994 în staţiunile balneare din Germania s-au înregistrat circa 112 milioane înnoptări, faţă de 113,604 milioane în anul 1993, realizate de persoane venite la tratament, o parte şi o altă parte să se recreeze. Circa 40% din totalul înnoptărilor în Germania reprezintă înnoptări în staţiuni balneare. În topul statisticii turistice germane după Berlin, Munchen şi Hamburg urmează Bad Fussing, iar printre primele 10 localităţi turistice se numără şi Bad Kissingen. În 1994 au fost înregistraţi 3,4 milioane turişti la tratament. Ei au petrecut mai mult de 4 zile în staţiunile germane, ceea ce reprezintă o creştere cu 0,5% faţă de anul precedent. Circa 1,5 milioane de turişti, deci aproximativ 1/6 din total, au beneficiat de tratamente balneare subvenţionate de Casele de asigurari sociale, a căror contribuţie la tratamentele din staţiuni se ridică la 70%105 . Staţiunile balneare germane asigură 310.000 locuri de muncă dependente direct sau indirect de activitatea de tratament. În Germania, turismul contribuie cu 5% la crearea P.I.B. având acelaşi aport ca şi industria automobilului, care este o industrie cheie a Germaniei. Valoarea nou creată în staţiuni este de 10 miliarde Euro/an, conform estimărilor economiştilor. Forme de tratament În Germania există tratamente curative şi de recuperare, stabilite de comun acord cu sursele de subvenţionări ale acestora. În funcţie de statutul pacientului, în Germania curele se efectuează ambulatoriu sau staţionar. Durata minimă a unei cure în Germania este de trei săptămâni; curele ambulatorii au, de regulă , această durată; curele staţionare durează patru săptămâni. Durata tratamentului poate fi prelungită de către medicul curant 105 Ibidem
  • 107. - 106 - din staţiune. Tratamentele curative ulterioare se realizează în Germania în mare măsură, în clinici pentru cură şi în complexe speciale din staţiune. O formă nouă de tratament ambulatoriu este “cura compactă “, care reprezintă rezultatul tratativelor îndelungate dintre Asociaţia Patronală Balneară Germană şi reprezentanţii Caselor de asigurări de boală. Cura compactă este o variantă a tratamentului ambulatoriu, în acest caz pacientul alegându-şi singur locul de cazare. Acest tratament se efectuează în grupe de până la 15 persoane pentru care sunt valabile aceleaşi indicaţii medicale. Se practică o cură intensivă a cărei calitate este asemănătoare cu cea a tratamentului staţionar. Periodic se efectuează controale ale modului de realizare a tratamentului. În 1995 se efectuau cure compacte în 23 de staţiuni balneare germane pentru persoane care suferă de: afecţiuni ale căilor respiratorii , ale coloanei vertebrale, osteoporoză , boli de nutriţie , geroprofilaxie. Sunt în curs de elaborare şi alte forme de cure compacte . ITALIA Baza turistică balneară italiană este structurată în circa 300 de centre termale răspândite pe întreg teritoriul ţării, din care 70% este reprezentată de structuri hoteliere. Turismul balnear italian a cunoscut o perioadă de regres în anii 1991-1994, înregistrând o pierdere de aproximativ o jumătate de milion de turişti de cură balneară, ceea ce reprezenta circa 30% din totalul sosirilor în staţiunile balneare la sfârşitul anilor ’80. Staţiunile balneare italiene funcţionează în baza aprobării Serviciului Sanitar Naţional106 . Cifra încasărilor totale facturate în anul 1993 a fost de 281 miliarde lire italiene (circa 175 milioane USD), din care, 128 miliarde lire italiene, deci 45,6%, au fost plătite de către Serviciul Sanitar Naţional. Diverse instituţii de ajutor şi asigurări îşi trimit clienţii, pe bază de convenţii, în complexe termale sau în hoteluri obişnuite, ataşate unor baze de tratament. Analiştii cauzelor care au determinat scăderea semnificativă a consumatorilor 106 Tribuna Economică, nr. 7/1997, p. 18
  • 108. - 107 - de turism balnear acuzau statul italian în principal pentru faptul că lipseşte Legea termalismului, care să atribuie în mod corect gestionarea întreprinderilor termale publice şi să definească tipurile şi principalele caracteristici ale staţiunilor balneare italiene. De asemenea, statul italian este acuzat şi de lipsa implicării în îndeplinirea sarcinii de planificare a exploatării corecte a resurselor minerale de cură, în scopul unei valorificări corecte, adecvate rolului curativ integrat: profilactic, recuperator şi de menţinere a condiţiei fizice. Se ia în considerare tot mai mult, ca soluţie în favoarea relansării turismului balnear italian, privatizarea, pe baza unui proiect guvernamental, a majorităţii societăţilor termale, după modelul staţiunii Eagat. Statul italian a reacţionat la criticile aduse şi a treacut de la o atitudine pasivă, la o iniţiativă strategică, bazată pe gestiunea de tip industrial şi susţinerea iniţiativei private a întreprinzătorilor în domeniu107 . Această reacţie ne face să apreciem că rolul statului în dezvoltarea şi promovarea turismului se manifestă diferit în ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi turistic ale Uniunii Europene, datorită nivelului diferit pe care cele trei coordonate (instituţională, legislativă şi economică), îl au în ţările respective. Schimbarea atitudinii statului italian faţă de turism, ce ocupă la mai mulţi indicatori ai circulaţiei turistice unul din primele locuri în Europa, s-a manifestat prin Programul Guvernului Italiei pentru perioada 2000-2005, care acordă aceeaşi mare atenţie turismului, dar stabileşte şi strategia de relansare a turismului termal . În Italia, ca şi în alte ţări ale UE, turismul balnear este tratat ca turism termal, fiind considerat o combinaţie particulară între sănătate şi vacanţă, iar turism balnear este considerat cel legat de mare, climă caldă, distracţie şi relaxare108 . Strategia economică pentru turismul termal trebuie sa atingă următoarele obiective109 : • înnoirea şi dezvoltarea structurală a turismului şi staţiunilor termale; • ameliorarea şi promovarea ofertei turistice şi termale; • sprijinirea turismului în general şi a staţiunilor termale în special; 107 Ibidem. 108 ***Associazione Conca, Le diverse tipologie di turismo, http://www.associazioneaca.it/tipologie.html 109 ***Programul Guvernului Italiei pentru perioada 2000-2005, Strategia Economica pentru Turismul Termal, http://www.regione.toscana.it
  • 109. - 108 - ● programe şi proiecte comunitare în plan turistic. În ceea ce priveşte coordonata legislativă, prin Legea regională numărul 42/2000110 a fost aprobat un text unic pentru legile regionale în materie de turism, care disciplinează sistemul de organizare a turismului în fiecare regiune, structurile de primire turistică, întreprinderile şi profesiunile în sectorul turistic. Au fost astfel raţionalizate şi simplificate prevederile regionale în materie de turism. Ca reacţie la acuzele analiştilor şi datorită importanţei pe care statul italian o acordă sectorului turismului termal s-a elaborat o nouă lege naţională pentru acest domeniu. Prin Legea nr. 323 din 24 octombrie 2000, s-a făcut o reorganizare la nivel naţional şi regional a acestei forme de turism. Noile normative, pentru regiunile Italiei, sunt următoarele111 : ● în 120 zile de la intrarea în vigoare a legii, regiunile trebuie să definească instrumentele de valorizare, tutelă şi salvgardare urbanistico-ambientală a teritoriilor termale; ● regiunile trebuie să promoveze încadrarea din punct de vedere sanitar a bazelor termale şi integrarea acestora în structurile sanitare din teritoriu; ● bazele termale vor fi transferate din alte proprietăţi la regiuni şi la primării; ● legea instituie o “marcă de calitate ambientală termală” pe care regiunile pot să o ceară ministerului pentru acele teritorii care corespund cerinţelor specifice. Preocuparea pe plan legislativ este manifestată şi de un proiect al Parlamentului Italian la care au aderat 150 de deputaţi şi senatori de toate orientările politice proiect intitulat "Observatorul Parlamentar asupra Turismului". Obiectivul iniţiativei este monitorizarea şi elaborarea legislativă în aşa fel încât să fie compatibilă cu politicile de promovare şi valorizare turistică a staţiunilor şi teritoriilor112 . FRANŢA Ţară cu tradiţie în domeniul balnear, originile termalismului având rădăcini în antichitate, Franţa deţine în prezent aproximativ 20% din oferta turismului de sănătate din UE. Oferta balneară este reprezentată de cele circa 1200 surse termale concentrate în cea mai mare parte în jumătatea estică a ţării, în nord-estul şi sud-estul Masivului Central, 110 *** Legge regionale del 23 marzo 2000, n. 42 “Testo unico delle leggi regionali in materia di turismo”, http://www.regione.toscana.it 111 *** Legge 24 ottobre 2000, n 323: “Riordino del settore termale”, http://www.regione.toscana.it 112 *** Osservatorio Parlamentare sul Turismo, www.enit.it
  • 110. - 109 - precum şi în provincia Gascogne, aflată spre graniţa cu Spania113 . Pe teritoriul Franţei se regăsesc circa 1200 surse de ape minerale şi termale şi 100 de staţiuni balneare. În anul 1994 au fost înregistrate aproximativ 5 milioane de înnoptări în staţiuni balneare, din care 10-12% în reţele hoteliere termale. Acest segment de turism generează direct sau indirect circa 38000 locuri de muncă.114 Din cele 100 de staţiuni balneare existente in Franţa, 60 depind de organizaţii private, 5 sunt finanţate şi gestionate de către municipalităţi (administraţia publică locală). Se remarcă faptul că administraţia locală joacă un rol important în dezvoltarea staţiunilor balneare, tendinţa în cadrul acestora fiind de a se orienta către forme de gestiune de tipul ,,societăţilor economice mixte”, sau ,,regii municipale”, staţiunea balneară devenind o întreprindere care trebuie gestionată şi promovată către public. Cheltuieli legate de sejur şi cura balneară Durata sejurului, recomandată la 21 de zile, este apreciată astăzi a fi mult prea mare, ţinînd cont de tendinţa generală de reducere a sejurului. Se estimează că, în Franţa, cheltuielile totale pentru o persoană sunt de minim 900 Euro repartizate aproximativ jumătate pentru costurile sejurului şi jumătate pentru cura balneară, acestea din urmă fiind acoperite în măsură diferită de către diversele tipuri de asigurare (socială, medicală, etc.). Turiştii de cură estimează în general să cheltuiască în medie 40 Euro pe zi din propriul buget. O parte din această sumă este destinată, de regulă, cheltuielilor pentru divertisment. Ajustarea bugetului individual prevăzut pentru destinaţia sejur vacanţă, determină în realitate vulnerabilitatea activităţilor de divertisment, primele la care se renunţă în cazul reducerii bugetului turiştilor de cură, pentru a acoperi, în primul rînd, costurile sejurului. După 1966, cînd în Franţa a fost creat ”sistemul de vărsământ reprezentativ al impozitelor pe salarii”, localităţile balneare au beneficiat de o alocaţie suplimentară, iar în anul 1979, o dată cu înfiinţarea “Datoriei globale asupra funcţionării”, ideea a fost reluată, în sensul vărsământului unei alocaţii suplimentare de la bugetul de stat. 113 Pasqualini D.P., Jaquot B., Tourisme en Europe, Edture Dunot, Paris, 1992, pag. 134. 114 Tribuna Economică, nr. 7/1997, p. 18.
  • 111. - 110 - Principiul urmăreşte să ia în considerare nevoile financiare specifice pentru compensarea cheltuielilor suplimentare, rezultate din activitatea de cură balneară din staţiuni. Una din constrângerile majore puse în faţa solicitantului de cure balneare de astăzi din Franţa este reprezentată de capacitatea staţiunilor balneare de a răspunde la o dublă nevoie a acestuia: a primi îngrijiri medicale adecvate şi a fi tratat ca turist. Aspecte din alte state ale Uniunii Europene Există multe state vest-europene în care oferta este redusă, deţinând un număr limitat de staţiuni sau centre balneare (exemplu: Belgia cu 5 centre ), şi în care, datorită absenţei unei game largi de factori minerali de cură, s-au dezvoltat metode alternative, de tipul centrelor de talasoterapie sau al celor de fitness şi remise en forme, cure antistres etc.. Pierderea cea mai importantă în acest domeniu, înregistrată în ultimii 50 de ani, se manifestă în Marea Britanie, unde, infestarea microbiologică a apelor termale din cea mai mare şi de tradiţie staţiune termală, Bath, a dus la închiderea stabilimentelor balneare şi reorientarea tipurilor de cură spre latura soft , de odihnă şi remise en forme, preluată ca “modă” din S.U.A., antrenând după sine efecte similare şi la nivelul celorlalte staţiuni mici şi, implicit, dispariţia ofertei balneare clasice de pe piaţa turistică engleză. Evoluţia turismului balnear în statele din Europa, şi nu numai, este puternic marcată de gradul de acoperire a cheltuielilor legate de cura balneară, din bugetele asigurărilor de sănătate la nivelul fiecărei ţări. Acest factor major de influenţă depinde direct de situaţia economică internă şi internaţională, care se răsfrânge asupra bugetelor naţionale de asigurări sociale. Recesiunea economică ce a marcat sfârşitul anilor ‘80 şi începutul anilor ‘90 a determinat o scădere a bugetelor de asigurări sociale şi implicit a cuantumurilor destinate asigurărilor sociale de sănătate din majoritatea statelor europene. Astfel, atât în Portugalia, Spania, cât şi în Franţa, Italia, s-a înregistrat o reducere semnificativă a procentului de acoperire a cheltuielilor legate de cura balneară de la bugetul asigurărilor de sănătate. În iunie 1995, Belgia a renunţat integral la suportarea cheltuielilor legate de
  • 112. - 111 - cura balneară, afectând în mod direct majoritatea celor circa 30.000 de turişti de cură înregistraţi anual. Aceştia, în majoritate persoane în vârstă, sunt nevoiţi să-şi achite curele balneare din propriul buget şi se văd puşi în faţa a două posibilităţi: - să renunţe la practicarea curelor balneare în staţiunile turistice specializate; - să achiziţioneze pachete de servicii balneare mai ieftine, oferite în general de staţiunile balneare din ţările central şi est-europene. O situaţie deosebită se prezintă pe piaţa scandinavă (Danemarca, Suedia, Norvegia), unde turismul balnear avea popularitate în trecut, pentru ca în prezent, interesul pentru această formă de turism să scadă până aproape de dispariţie. Agenţii de turism sunt circumspecţi în oferirea unor programe turistice de cură balneară. Staţiunile renumite, bine organizate şi cu dotări de înalt nivel, precum cele din Germania (Baden-Baden, Baden-Pyremont) dar şi din Cehia (Karbovy-Vary sau Marianske Lazne ) nu au putut gasi pe piaţa scandinavă o firmă de turism care să preia oferta lor de tratament balnear. Într-un studiu-cercetare de piaţă realizat de Biroul Român de Informaţii Turistice din Danemarca se evidenţiază urmatoarele cauze ale scăderii morale a interesului danezilor pentru această formă de turism : - nu reprezintă o alternativă pentru danez, care, chiar dacă nu se simte sănătos, nu vrea să se considere bolnav. Se pare că atunci când era practicat, era determinat de curentul care exista în Germania, unde turismul balnear este foarte popular şi de faptul că statul prelua o parte din costul curelor. - în prezent statul danez nu mai subvenţionează programele de tratament balnear în străinătate; - medicii danezi nu recomandă curele balneare în străinătate, ci tratamente în sanatoriile din Danemarca, unde chiar dacă nu deţin factori naturali de cură, au condiţii de tratament alternative (masaj, gimnastică, piscină, electroterapie e.t.c.), pe care le cunosc, nu prezintă risc şi cu care pacienţii sunt obisnuiţi; - nici medicii, nici agenţiile turoperatoare, nu au dreptul de a face publicitate unor modalităţi terapeutice (ape minerale, nămoluri, mofete e.t.c.) care nu sunt recunoscute şi experimentate în Suedia sau Danemarca drept tratamente medicale, de către forurile guvernamentale autorizate. Ţările central şi est-europene cele mai cunoscute în trecut pentru oferta lor
  • 113. - 112 - balneară tradiţională sunt: România, Cehia, Slovacia, Rusia, Polonia, fostele state iugoslave şi Bulgaria. Pentru aceste ţări cu putere economică redusă şi evoluţii contradictorii, dar cu valoroşi factori naturali de cură, ritmuri cât mai mari ale dezvoltării turistice şi alinierea la standardele occidentale a bazei tehnico-materiale şi a serviciilor turistice, reprezintă obiective majore, ce pot determina apropierea şi integrarea în topul ţărilor turistice cu o bună cotă de piaţă şi cu efecte economice de care aceste ţări beneficiază din plin, iar pentru noi reprezintă încă un deziderat. 3.3 Caracteristicile ofertei balneoturistice europene Piaţa turismului balnear european a trecut printr-o perioadă de frământări şi reevaluări. Secolul XXI începe cu o imagine mult îmbunătăţită pentru turismul de sănătate din Europa115 . Pe lângă oferta pentru persoanele în vârstă, interesate de tratamente termale, promovată prin diverse programe de statele membre ale UE, există o cerere din ce în ce mai mare din partea altor categorii de vârstă, pentru turism de sănătate, pentru care s-a realizat în ultimii ani, în jurul factorilor naturali de cură, o ofertă diversificată, atractivă. 3.3.1. Factorii naturali de cură Europa dispune de o mare varietate de resurse balneare situate în interiorul sau la suprafaţa scoarţei terestre. Diversitatea factorilor naturali de cură de pe “bătrânul continent” permite tratarea unei game largi de afecţiuni, valorificarea acestor resurse determinând dezvoltarea puternică a turismului balnear. O activitate balneară mai amplă se realizează în Italia, Franţa, Germania, completate cu oferte interesante de Spania, Austria şi Elveţia şi cu acţiuni ofensive ale ţărilor din Europa de est, între care şi România, care, având şansa să deţină 1/3 din apele termale şi minerale de pe continent, trebuie să acţioneze hotărât în vederea remodelării ofertei sale balneoturistice, astfel încât, în perspectiva integrării europene, să redevină o destinaţie atractivă pentru turismul internaţional. 115 *** Guia de los centros termales de Espana, Balnearios 2002-2003, Salvat Editores, Espana,2002, pag.13.
  • 114. - 113 - 3.3.1.1. Factorii climatici şi cadrul natural al staţiunilor balneoturistice Bogăţia factorilor climatici din Europa este determinată de poziţia sa geografică pe globul pământesc, un continent înconjurat de mări, de oceanul Atlantic şi străbătut de paralela de 450 , un continent cu toate formele de relief, care îşi pun amprenta asupra climei din zona unde îşi manifestă influenţa. Factorii climatici, de la circulaţia atmosferică la radiaţia solară, temperatura, umiditatea, aeroionizarea, microclimatul salinelor ş.a.m.d., fac din climatoterapie, un mijloc eficient, care, prin formele sale specifice – aeroterapie, helioterapie, cura de teren, contribuie în orice staţiune balneară la completarea ofertei de tratament. Astfel oferta turistică balneară este întregită de factorii climatici cărora li se adaugă cadrul natural, de cele mai multe ori de o frumuseţe deosebită având în vedere că majoritatea lacurilor şi izvoarelor minerale sunt situate în zone de deal şi de munte, acolo unde evenimente tectonice sau intervenţia omului aduc la suprafaţă aceste adevărate izvoare de sănătate. Prezenţa factorilor naturali de cură dublată de un cadru natural deosebit, îmbogăţit ulterior de intervenţia omului, au reprezentat elementul esenţial în momentul luării deciziei privind amplasamentul staţiunilor balneare. Astfel staţiunea Evian se află într-un cadru natural superb constituit din suprafaţa lacului Leman, un mare plan înclinat şi din munţii înzăpeziţi o mare parte a anului, totul dând impresia unui munte complet închis, dar, în realitate deschis prin diverse căi de acces spre zona montană înaltă116 . De asemenea staţiunea Uriage les Bains, situată într-o splendidă vâlcea, între 414 şi 600 m altitudine, care graţie pădurilor de brazi foarte apropiate, are un climat temperat sedativ pentru sejururi de sănătate şi destindere, iar staţiunea Plombieres les Bains, situată la o altitudine de 450 m, într-o vale abruptă, înconjurată de păduri de brazi şi stejari, oferă frumuseţea calmă a peisajelor vosgiene şi aerul pur117 . În cazul staţiunilor de litoral, vecinătatea mării, cu microclimatul său specific, măreşte atracţia peisajului natural şi implicit valoarea produsului balnear oferit. Cadrul natural a fost în multe cazuri completat, sau îmbogăţit de intervenţia omului. S-au plantat chiar păduri, pentru crearea unui climat sedativ, dar, mai ales, s-au amenajat 116 *** Colectiv de elaborare, Adaptarea ofertei balneoturistice româneşti la cerinţele pieţei internaţionale, I.C.T., Ministerul Turismului, Bucureşti 1993, pag. 7. 117 Ibidem.
  • 115. - 114 - grădini şi parcuri balneare, cu o valoare foarte mare, pentru recreerea şi destinderea turiştilor. La Vichy, Franţa, de exemplu, un parc de 500 ha. constituie centrul oraşului. Modernul hotel termal Millepini din Montegetto, Italia, este, de asemenea, amplasat într-un mare parc de 30.000 m.p.118 . Ambianţa caldă, relaxantă, plină de verdeaţă a parcurilor se continuă şi în concepţia arhitectonică a staţiunilor balneare, astfel încât cura balneară să fie potenţată de cadrul natural şi arhitectonic. Tot pentru a fi cât mai departe de atmosfera rece de spital, pe care cei ce vin la tratament nu trebuie să o găsească într-o staţiune, una din orientările arhitectonice moderne este introducerea difuză a luminii naturale în stabilimentele termale, atenuând în percepţia turiştilor caracterul medical al sejurului şi intimizând ambianţa locurilor. În acest fel factorii climatici, cadrul ambiental natural şi construit pun în valoare oferta, calitatea lor putând influenţa decizia clientului de a cumpăra produsul turistic respectiv. 3.3.1.2.Substanţele minerale terapeutice Componenta determinantă a factorilor naturali de cură şi motivul principal pentru care s-a dezvoltat într-un anumit loc o staţiune balneară, este valoarea substanţelor minerale terapeutice, care prin proprietăţile fizico-chimice răspunde necesităţilor profilactice şi medicale de menţinere, consolidare, refacere a stării de sănătate, a capacităţii de muncă şi de reconfortare fizică şi psihică individuală. Substanţele minerale terapeutice cu efect benefic asupra sănătăţii se regăsesc atât în apele minerale şi termominerale, cât şi în apa lacurilor terapeutice, a nămolurilor, turbelor şi mofetelor. Din punct de vedere genetic substanţele minerale terapeutice ale Europei au rezultat din spălarea unor masive de sare (ape sărate), a unor săruri reziduale din diverse orizonturi sau depozite cuaternare (lacuri sărate de suprafaţă), sunt asociate unor zăcăminte de hidrocarburi (ape sărate), sunt legate de orizonturi purtătoare de sulfaţi, gipsuri, cărbuni care conţin sulfuri, pirită diseminată (ape sulfuroase, sulfatate), sau sunt manifestări ale 118 Idem, p.8.
  • 116. - 115 - vulcanismului neogen, primind aureole mofetice, dezvoltate şi în formaţiunile geologice limitrofe eruptivului (ape bicarbonatate, carbogazoase).119 I. Apele minerale Apele minerale au fost considerate din cele mai vechi timpuri ca factori curativi valoroşi, în prezent fiind folosite pe scară largă atât în staţiuni cât şi pentru consumul curent. Pentru a fi considerată minerală, o apă, conform definiţiei internaţionale, trebuie să conţină cel puţin 1 g de săruri minerale dizolvate la un litru de apă, elemente chimice sau gaze cu acţiune farmaco-dinamică sau să aibă la izvor temperatura de cel puţin +200 C şi să posede o acţiune curativă ştiinţific recunoscută. Modalitatea de clasificare şi definiţiile diferă de la ţară la ţară. În Franţa şi Italia, spre exemplu, ţări cu tradiţie balneară, definiţia şi clasificarea apelor minerale se bazează pe calităţile lor terapeutice, în timp ce în alte ţări, cu aceeaşi bogată experienţă, ca Rusia, Cehia, Germania pentru clasificare se folosesc calităţile lor fizico-chimice. Conform definiţiei formulate de Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatism (FITEC) o apă minerală trebuie să aibă o anumită origine, să nu fie supusă unor modificări artificiale şi să se deosebească de apa potabilă prin felul şi cantitatea componentelor minerale sau gazoase, prin temperatură, radioactivitate, să posede calităţi terapeutice confirmate de o academie de ştiinţe medicale. Plecând de la proprietăţile fizico-chimice apele minerale de clasifică astfel: a) după caracteristicile termice: - ape hipotermale (20-360 C), mezotermale (36-420 C) şi hipertermale (peste 420 C); b) după caracteristicile osmolare: - ape hipotone, izotone şi hipertone, clasificarea având ca reper presiunea osmotică a sângelui; c) după caracteristicile chimice: - ape oligominerale, carbogazoase, alcaline, alcalinoteroase, feruginoase, arsenicale, cloruratosodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate şi radonice. Carcateristica chimică a unei ape minerale este dată de procentul în miliechivalenţi, permiţându-se astfel o apreciere calitativă a posibilităţilor de combinare chimică a ionilor de apă minerală. 119 *** Colectiv de elaborare, Studii de modernizare, dezvoltare durabilă a turismului şi diversificarea ofertei turistice româneşti, ICT, Ministerul Turismului, Bucureşti, 1995, pag. 53.
  • 117. - 116 - A) Apele oligominerale Această categorie cuprinde apele cu mineralizare totală sub 1gram/litru. Sunt ape slab mineralizate, de infiltraţie, cu circulaţie prin roci care conţin substanţe solubile în apa de infiltraţie. Dacă apa de infiltraţie pătrunde la mari adâncimi, aceasta se încălzeşte proporţional cu treapta geotermică atinsă, putând ajunge la suprafaţă ca apă termală. Atunci când rocile străbătute de apă sunt vulcanice, termalitatea apei poate fi atinsă şi la adâncimi mai mici. Apele astfel încălzite se numesc acratoterme şi se folosesc, în special, pentru cura externă în bazine sau cadă. Au un efect general sedativ, calmant asupra durerilor, relaxant pentru musculatură şi resorbant asupra proceselor inflamatorii cronice. Apele oligominerale reci, denumite acratopege, au ca efect principal spălarea ţesuturilor prin traversarea compartimentelor de apă ale organismului, cu antrenarea metaboliţilor rezultaţi din catabolism, datorită diurezei provocate de cura internă cu aceste tipuri de apă minerală. În Europa apele oligominerale se află la: Fiuggi, Bormio (Italia); Evian, Thonon, Plombieres, St. Perrier, St. Nectaire, Neris (Franţa); Bath, Buxton (Marea Britanie); Widbad (Germania); Joachimov, Trencianske Teplice (Cehia)120 . B) Apele minerale carbogazoase Sunt ape care conţin cel puţin 1 gram bioxid de carbon/litru şi iau naştere prin dizolvarea în apele de infiltraţie a bioxidului de carbon, gaze de origine vulcanică. Aceste ape au o mare capacitate de solubilizare a sărurilor minerale din rocile pe care le străbat în drumul lor spre suprafaţă, devenind ape carbogazoase clorurate, sodice, sulfurate, feruginoase etc. Bioxidul de carbon se găseşte în apa minerală în stare liberă, iar la presiune mare se dizolvă în apă sub formă de acid carbonic, acesta fiind gazul care se degajă la deschiderea unei sticle îmbuteliate de apă carbogazoasă. Izvoarele de ape minerale carbogazoase pure sunt foarte rare, în schimb izvoarele ce conţin săruri minerale dizolvate de apa carbogazoasă sunt frecvente. Pe continentul european aceste ape se găsesc la121 : Montecatini, Pellegrino, Chianciano (Italia); Vals les Bains, Royat (Franţa); Bad Bruckennau, Bad Hamburg, Bad 120 *** Colectiv de elaborare, Studiu privind utilizarea resurselor hidrogeotermice din România în scopuri balneoterapeutice şi turistice, I.E.C.I.T., Ministerul Turismului, Bucureşti, 1978, pag. 10. 121 Idem, pag. 4.
  • 118. - 117 - Meuberg (Germania); Lasne Teplice, Marianske Lasne (Cehia). C) Apele minerale alcaline Din această categorie fac parte, apele minerale care conţin cel puţin 1 gram hidrocarbonat de sodiu/litru de apă concentraţie ce corespunde la 726 mg anion bicarbonic. Acest anion bicarbonic se găseşte în rocile sedimentare cu carbonaţi, dizolvarea acestora fiind uşurată de prezenţa bioxidului de carbon. Apele alcaline sunt de obicei mixte (calcice, magnezice, feruginoase, carbogazoase). Efectele farmaco-dinamice ale apelor alcaline sunt imprimate de prezenţa şi ponderea diferiţilor ioni din apa minerală, fapt ce explică individualitatea fiecărui izvor mineral. Apele minerale alcaline, de obicei slab mineralizate, sunt folosite în cura internă şi sub formă de aerosoli, producând modificări ale secreţiei gastrice în funcţie de forma gastritei, de momentul când sunt administrate, dar şi de proporţia dintre ionii izvorului mineral. În Europa ape minerale alcaline se găsesc la San Marco, Ischia, Recoaro (Italia); Vichy, Pougnes, Chatel-Guyon, Royat (Franţa); Neuenahr, Apolinaris, Ems (Germania). D) Apele minerale clorurate-sodice Sunt ape minerale ce au o concentraţie medie de 350-450 mg sodiu/litru şi 600-700 mg clor /litru, originea lor fiind legată de rocile sedimentare bogate în sare. Apele minerale clorurate-sodice ce nu depăşesc concentraţia de 15 grame/litru sunt folosite în cura internă sau sub formă de pulverizaţii şi aerosoli. În funcţie de concentraţia lor aceste ape sunt considerate izotone (320 milimoli), hipotone (sub 280 milimoli) sau hipertone (peste 350 milimoli). Acţiunea lor farmaco-dinamică se exercită asupra mucoasei gastrice, stimulând secreţia gastrică şi mobilitatea intestinală. Consumul acestor ape minerale acţionează enzimele digestive având un efect deosebit asupra amilazei pancreato-intestinale; dizolvă mucusul inflamator. Cura exercită şi un efect de scădere a glicemiei. În străinătate, ape de acest tip există la122 : Montecatini, Salsomagiore, Castrocaro (Italia); La Bourboule, Salins-de-Bearn, Salins-de-Jura (Franţa); Kissingen, Ischl, Riechenhall (Austria); Lazne Darkov (Cehia); Droitwich, Bridge of Allan (Marea Britanie). E) Apele minerale sulfatate 122 Idem. p. 5
  • 119. - 118 - Din această categorie fac parte apele minerale în care predomină anionul sulfat cu peste 20 miliechivalenţi, la o mineralizare totală a apei de peste 1 gram/ litru. Anionul sulfat îşi are originea în rocile sedimentare bogate în ghips (sulfat de calciu) şi rocile bogate în carbonat de magneziu. S-ar putea ca în straturile terestre să se formeze sulfat de sodiu foarte uşor solubil în apa de infiltraţie, formând anionul sulfat. Anionul sulfat se poate găsi sub forma de sulfat de sodiu (ape glauberine), sulfat de magneziu (ape amare) sau sulfat de calciu (ape ghipsoase). Combinarea în ape a anionului sulfat cu fierul şi aluminiul dă naştere apelor minerale vitriolice şi respectiv alaunice. Apele minerale sulfatate de mică concentraţie se folosesc în cura internă. Ele reduc secreţia sucului gastric, cresc peristaltica intestinală; sunt ape colagoge şi coleretice. Au de asemenea un efect diuretic, mai ales dacă mineralizarea lor totală este foarte redusă. În străinătate ape minerale sulfatate există la123 : Capvern, Contrexville, Vittel (Franţa); Fiugi, San Pelegrino (Italia); Marianske Lazne Vari (Cehia); Bad Durrheim, Bad Hersfeld, Konigshofen, Bad Lippspringe (Germania); (Turcia); Tarasp (Elveţia); Busko (Polonia). F) Apele minerale sulfuroase Încadrarea unei ape în această categorie presupune prezenţa sulfului titrabil în apă de cel puţin 1 mg/litru. Hidrogenul sulfurat din acest tip de apă minerală îşi are originea în rocile sedimentare gipsoase, care sub acţiunea bacteriilor sulfuroase sau a substanţelor organice reduce sulfatul. Microorganismele pot, de asemenea, da naştere la hidrogen sulfurat din substanţe organice (în lacuri, Marea Neagră sub 200 m adâncime). Hidrogenul sulfurat mai poate avea o origine vulcanică, aşa cum se constată în emanaţiile de gaz liber (solfatare - la Turia). În apa minerală sulfuroasă, sulful se găseşte sub mai multe forme (hidrogen sulfurat liber, grupe sulfhidrice, acizi polisulfhidrici). Toate acestea sunt forme instabile, uşor oxidabile, oxidarea lor ducând la forme metastabile ale acizilor tiposulfurici. Îngălbenirea, opalescenţa şi depunerea unui precipitat albicios pe fundul sticlei , cu apă minerală sulfuroasă pe cale de oxidare , traduce intensitatea procesului oxidativ al apei prin oxigenul din aer. În străinătate ape sulfuroase similare există la124 : Luchon, Barage, Cautrets, Challes, Uriage (Franţa); Piatigorsk, Matesta (Rusia); Harrogate (Anglia); Aachen 123 Ibidem. 124 Ibidem.
  • 120. - 119 - (Germania); Pietiany Teplice (Cehia); Baden (Austria); Battaglia, Poretta (Italia). G) Apele minerale feruginoase În această categorie se înscriu apele minerale ce conţin cel puţin 10 mg ion fier / litru apă. Fierul din aceste ape provine din spălarea rocilor eruptive sau sedimentare, prin ape de infiltraţie ce conţin întotdeauna şi bioxid de carbon (ape feruginoase-carbogazoase). Grupul cel mai numeros de ape feruginoase îl constituie însă apele ce conţin şi anionul bicarbonic, de care fierul este legat sub formă de hidrocarbonat de fier. Un alt grup important de ape feruginoase îl constituie apele carbogazoase-bicarbonatate-feroase. Uneori întâlnim fierul din apa minerală legat de anionul sulfat sub formă de sulfat de fier (ape minerale vitriolice). Hidrocarbonatul de fier din apa minerală este foarte labil; el se oxidează repede în contact cu aerul şi precipită fierul. La precipitarea fierului din apa minerală contribuie şi activitatea metabolică a bacteriilor feruginoase. Din acest motiv se preferă cura la izvor, iar îmbutelierea este necesar să fie corect executată. Pentru folosirea apelor feruginoase ca “apă de masă” se face de obicei deferizarea prealabilă a apei minerale sau îmbogăţirea artificială a acesteia cu bioxid de carbon, asigurându-se astfel o mai mare stabilitate a fierului în apa minerală. Apele feruginoase se prescriu în cura internă, efectul lor farmaco-dinamic fiind bazat pe prezenţa fierului bivalent (Fe++ ), foarte uşor asimilabil şi activ metabolic- enzimatic, cu condiţia ca aciditatea sucului gastric să fie normală. Curele cu apă minerală feruginoasă se recomandă în anemii secundare, în convalescenţe. În străinătate ape feruginoase există la125 : Saint Nactaire, Vlas (Franţa); Bruckeneau, Bad Homburg, Kissingen, Nauheim (Germania); Bukovicza (fosta Iugoslavie); Passugg. H) Apele minerale arsenicale Sunt considerate ape minerale arsenicale numai acelea care au cel puţin 0,7 mg ion arsen / litru şi care corespunde la 1 mg acid metarsenios sau 1,3 mg ion hidroarseniat. Arsenul din apa minerală provine din spălarea unor roci cristaline de origine eruptivă, ce însoţesc filoanele metalifere. Apele arsenicale conţin de obicei şi fier. Efectele farmaco-dinamice ale acestui tip de apă minerală sunt legate de reducerea proceselor 125 Idem, p. 6.
  • 121. - 120 - metabolice oxidative din organism, cu predominanţa proceselor de asimilaţie. Apele arsenicale stimulează hematopoeza. Indicaţiile de cură cu apele arsenicale sunt azi mult mai restrânse faţă de trecut şi ele se referă, îndeosebi, la stările de convalescenţă, debilitate sau disfuncţii tiroidiene cu hiperfuncţie. În străinătate ape arsenicale există la: La Bourboule, Le Mont-Dora, Vals, Vic-sur- Cere (Franţa); Pozzuolli (Italia); Bad Durkheim (Germania). I) Apele minerale iodurate În această categorie se încadrează apele minerale ce conţin cel puţin 1 mg iod /litru apă. Nu există în natură ape iodurate pure; iodul se găseşte în unele ape clorurate-sodice, sau bicarbonatate; unele ape de tip sulfuros conţin, de asemenea, mici cantităţi de iod. Iodul provine din rocile sedimentare sau are la origine flora sau fauna de odinioară. În apele subterane sărate concentrate, iodul se găseşte în concentraţie mare (40-70 mg/l). Apa minerală sărată-iodurată concentrată se foloseşte numai în cura externă. În străinătate ape minerale iodurate există la Bad Tolz, Bad Wiessee (Germania); Ciz, Lazne Luhacovice (Cehia); Busko (Polonia); Bad Goisern (Austria); Salsomagiore, Castrocaro, Agnano, Acireale, Salice (Italia).126 J) Apele minerale radioactive Aceste ape minerale conţin elemente radioactive din seria uraniului şi toriului. dezagregarea spontană a substanţelor radioactive emite radiaţii; emanaţia principală pe care o produce radiumul este radonul, gaz ce emite raze alfa şi mai puţin beta şi gama, constanta lui de înjumătăţire fiind de 3,82 zile. Radioactivitatea unei ape se calculează în raport cu emanaţia radonică. În străinătate, ape radioactive există la: Brambach, Kreuznach (Germania); Plombieres, Neris (Franţa) ; Ioachimov , Priestiany (Cehia ) . Emanaţia radonică are afinitate pentru organele bogate în ţesut gras, pentru glandele suprarenale, sistemul nervos şi în general pentru orice membrană biologică. Băile radonice stimulează funcţia sistemului vegetativ simpatic şi cresc permeabilitatea barierei hemato-tisulare. S-au constatat şi unele efecte metabolice, cum ar fi reducerea glicemiei şi a uricemiei. 126 Ibidem.
  • 122. - 121 - II. NĂMOLURILE TERAPEUTICE Nămolurile terapeutice (peloidele) sunt, conform definiţiei stabilite de Societatea Internaţională de Hidrologie Medicală (ISMH), substanţe ce se formează în condiţii naturale sub influenţa proceselor geologice şi care, în stare fin divizată şi în amestec cu apa, sunt folosite în terapeutică. Proprietăţile lor terapeutice sunt legate de însuşirile fizice şi chimice, una din caracteristicile de bază fiind capacitatea de a reţine şi absorbi apa (hidropexia). Hidropexia este dată de coloizii nămolurilor, alcătuiţi din componentele organice macromoleculare. Nămolurile de turbă vegetală reţin mai bine apa decât nămolurile minerale. De gradul de hidropexie depinde şi calitatea de a se putea întinde şi mula cu uşurinţă pe toată suprafaţa pielii. Plasticitatea şi consistenţa nămolurilor sunt şi ele dependente de cantitatea de apă absorbită, dar şi de gradul de dispersie a particulelor; acestea constituie şi excitanţi mecanici ai pielii, excitanţi foarte fini ce produc reflexe locale şi la distanţă. Termopexia, calitatea peloidelor de a reţine cât mai mult căldura înmagazinată prin încălzire, are o deosebită importanţă terapeutică, deoarece nu numai că menţine multă vreme o căldură constantă pe regiunea împachetată cu nămol, dar permite şi încălzirea nămolului la temperaturi mai ridicate, dar foarte bine suportate de organism (în comparaţie cu apa). Nămolurile ce conţin multe substanţe organice (turbele) sunt apreciate pentru înaltul grad de termopexie ce-l oferă, în timp ce nămolurile formate din substanţe anorganice au un grad redus de termopexie. Capacitatea de sorbţiune a unui nămol indică gradul acestuia de a face schimb de ioni cu pielea pe care se aplică. Fracţiunea coloidală, acizii humici şi celuloza contribuie mai ales la acest schimb ionic. Nămolurile se împart în: sapropelice, turbe şi nămoluri minerale. A. Nămolurile sapropelice sunt depozitele negre bogate în hidrosulfura de fier coloidală, care se găsesc pe fundul lacurilor sărate şi al mărilor şi care au luat naştere în timp îndelungat sub acţiunea microorganismelor din substanţa anorganică a solului, din flora şi fauna bazinului acvatic. B. Nămolurile de turbă au luat naştere prin descompunerea resturilor vegetale
  • 123. - 122 - acumulate de-a lungul timpului pe fundul unei malştini sub acţiunea microorganismelor. Turbele sunt bogate în substanţe organice, conţinând procente ridicate de acizi humici, bitume, grăsimi, ceruri, pectine, celuloză şi substanţe proteice. C. Nămolurile minerale iau naştere la emergenţa izvoarelor sulfuroase sau nesulfuroase. Slicurile (nămoluri de râuri, delta, limanuri) şi nisipul sunt şi ele folosite, mai rar, în practica medicală. Tratamentul cu nămol este pentru organism un excitant general nespecific, o procedură terapeutică de intensitate mare, cura de nămol, folosită cu judiciozitate, având efect terapeutic obţinut, în special, prin antrenarea şi călirea organismului. În străinătate, se utilizează nămoluri terapeutice similare cu cele din România la: Aix les-Bains , Dax, Bahueres de Luchon (Franţa); Bruckenau, Elster, Brambach (Germania); Marianske Lazne, Pestiany (Cehia); Albano, Bataglia (Italia); Balaton-Fured (Ungaria); Anapa, Baldone, Ahtala, Borikove (Rusia)127 . III. GAZELE TERAPEUTICE Sunt folosite numai în cura externă, bolnavul fiind introdus în incinta unde se degajă gazul. Gâtul şi capul rămân în afară, respiraţia făcându-se în aer liber. Procedura se practică individual, în cadă, sau în instalaţii colective, construite în acest scop. Se mai pot face aplicaţii parţiale, îndeosebi, la membrele inferioare. A. Gazul carbonic (mofete) Gazul carbonic provine din emanaţia liberă, în zonele geologice cu aureola mofetică postvulcanică; o altă provenienţă a gazului carbonic fiind aceea din apele minerale carbogazoase, efectuându-se, în acest scop, captări şi separări ale gazului din apa minerală. Gazul carbonic este mai greu decât aerul şi atâta timp cât nu este agitat prin mişcarea bolnavilor, se poate asigura un nivel de siguranţă constant, care să permită pacientului respiraţia în aer atmosferic normal. Mofeta este mai bine suportată de pacient decât băile carbogazoase. Staţiuni ce folosesc mofetele sunt: Covasna, Tuşnad, Buziaş, Borsec .Cu o calitate mai slabă a gazului carbonic, în Europa, se mai găsesc mofete doar în Cehia. 127 Idem, pag. 12.
  • 124. - 123 - B. Solfatarele Sunt proceduri ce folosesc emanaţiile de hidrogen sulfurat. Solfatarele se găsesc la Turia. La noi în ţară este o metodă puţin folosită. 3.3.2. Termalismul şi tehnicile de cură În funcţie de efectele substanţelor minerale terapeutice asupra organismului medicii prescriu pacienţilor tipul de cură termală adecvat afecţiunilor de care suferă aceştia, cură termală care completează alte tipuri de tratament. Datorită acestui fapt şi a caracterului preventiv pe care îl are, termalismul ocupă un loc important în terapeutica modernă. Termalismul este considerat că reprezintă în primul rând utilizarea direct de la sursă a apei minerale în scopuri terapeutice, fiind din acest punct de vedere, sinonim cu crenoterapia, adică sursa – terapia, tratament direct la sursă. Deşi termenul “termal” are semnificaţia de cald apele termale nu sunt toate calde128 . În funcţie de compoziţia lor chimică, adică ape bicarbonatate, sulfuroase, clorurate sau uşor mineralizate (bogate în elemente oligominerale) ele se folosesc în tratarea sau prevenirea diferitelor maladii. Fiecare staţiune este specializată în tratamentul unei anumite maladii, dar există bineînţeles şi staţiuni unde sunt tratate maladii diverse. Astfel, în unele staţiuni din Franţa, cura de apă minerală este elementul esenţial al curelor digestive şi urologice, dar în multe cazuri sunt tratate şi alte afecţiuni prin cură externă, prin punerea în contact a apei termale cu pielea şi mucoasele. În acest sens sunt mai utilizate baia sedativă şi analgezică, duşul la temperaturi şi presiuni variabile asociate cu masajul. De asemenea, se utilizează gazul termal, mofetele, nămolul. Durata curei este de trei săptămâni, perioadă considerată optimă pentru a obţine o bună impregnare a organismului. Pe parcursul tratamentului balnear se realizează şi o educaţie sanitară a pacienţilor, cei ce suferă de aceeaşi afecţiune fiind interesaţi atât de învăţarea măsurilor de prevenire, destinate să împiedice agravarea bolii lor, cât şi de un schimb de informaţii cu ceilalţi participanţi la cură privind tratamentul afecţiunii lor. Datorită varietăţii resurselor naturale şi în funcţie de nivelul dotării materiale, de gradul de specializare a personalului, sfera tehnicilor de cură şi a procedurilor medicale 128 *** Colectiv de elaborare, Cura balneoclimaterică,indicaţii şi contraindicaţii, Ministerul Sănătăţii, Editura Medicală, Bucureşti 1986, pag. 17.
  • 125. - 124 - este caracterizată de o mare diversitate. În acest sens, prezentarea câtorva tipuri de tehnici de cură şi proceduri caracteristice profilurilor de bază ale unor staţiuni din Franţa o considerăm elocventă: piscină de reeducare aplicaţii de nămol duşuri – masaje sub apă băi Uriage les Bians- reumatologie băi de aburi sudaţie (transpiraţie după baia medicală) duşuri în jet sau în ploaie Chaudes – Aigues – Cantal - dermatologie băi şi duşuri-solar duşuri pulverizate pulverizări pe faţă duşuri filiforme Uriage les Bians masaj electroterapie presoterapie gimnastică medicală drenaj limfatic reeducare în piscină scaună, cabină UV La Roche-Pasay - ORL gargară şi pipetaje pulverizări pe gât aerosoli şi sorbit insuflări tubare, metoda lui Proetr Uriage les Bians - slăbit cură de băutură (apă) masaje sub apă băi cu duş submarin piscină de mobilizare piscină de reeducare masaje de lungă durată pe uscat gimnastică colectivă Brides les Bains - afecţiuni ginecologice şi ale circulaţiei absorbţia apelor cale bucală băi calde masaje sub apă duşuri diverse La Léchère les Bains - fitness129 masaj corporal după metoda pariziană tratament anti-stress tratament de dezintoxicare terapie cu plante aromate Ragdale Hall (Marea Britanie) 129 *** Wealth from health, Cetever – Hotel Keeper, 1-7 aug. 91.
  • 126. - 125 - flotări în apă sărată masaj şi terapie pe bază de ape împachetări termale tratament al bustului tratament cu parafină tratament de exfoliere (alergologie) - talasoterapie băi efervescente, de alge, duşuri submarine piscine cu jeturi submarine aerosoli marini cu ioni negativi aplicaţii cu alge şi nămol marin duş cu aspersiune – duş jet tratament cu ultrasunete tratament cu infrasunete radiaţii electromagnetice gimnastică şi masaje înfăşurări cu alge şi frigithalgo îngrijiri estetice ale feţei şi corpului cu laser lampă pentru bronzat saună Port Barcares În ultimii 20 de ani a avut loc o revenire fără precedent a termalismului, vacanţele într-o staţiune balneară devenind o alternativă a turismului balnear tradiţional, numită turism de sănătate130 . Acest punct de vedere al specialiştilor spanioli este susţinut atât de modernizările staţiunilor cât şi de diversificarea ce a avut loc în domeniul prevenirii, recuperării şi al întreţinerii, pentru a se obţine o bunăstare psiho-fizică la fiecare turist. Dintre procedeele noi, deosebite, folosite în ultimul timp, cele prezentate în continuare au avut succes. Anilhilarea durerii în timpul tratamentelor balneare Un accent deosebit se pune în prezent pe caracterul blând, natural, al tehnicilor de cură (de exemplu, băile şi duşurile adaptate fiecărui bolnav). Se conturează, deci, pe plan internaţional tendinţa de anihilare a durerii în tratamentul balnear. În acest sens, o noutate hidroterapeutică ce funcţionează cu cele mai frumoase rezultate a fost pusă în practică în staţiunea La Léchere-les-Bains, specializată între altele, în tratarea afecţiunilor ginecologice. Este vorba de un duş în hamac care este suportat de curanţi foarte bine, fără dureri. 130 *** Guia de los centros termales de Espana, Balnearios 2002-2003, Salvat Editores, Espana,2002, pag. 12.
  • 127. - 126 - Cură de întinerire Staţiunea La Léchere, concretizează şi o altă tendinţă manifestată pe plan internaţional: cura de tratament poate fi numită cură de întinerire la femei, deoarece, în câteva săptămâni, simptomele ,,vârstei critice” (vertij, congestionare bruscă etc.) dispar, iar aspectul fizic şi starea generală se modifică. De un interes special se bucură şi programele de slăbire, curele de longevitate, antistress, aşa numitele ,,vitacure” practicate în Bulgaria. “Reeducarea” ca tehnică de cură Un rol important în ansamblul tratamentului balnear, îl joacă elementul ,,reeducare”, sub oricare dintre formele sale de manifestare: - piscine de reeducare, existente în toate staţiunile ce au ca profil de bază tratamentul afecţiunilor reumatismale, ca Chaudes Aigues-Cantal, Uriage les Bains, afecţiunile pielii, ca la Roche Peray, afecţiunilor metabolice (pentru slăbit), ca Brides les Bains. - gimnastica de reeducare (de grup şi audio-vizuală) practicată în staţiunea Plombieres les Bains, în cadrul forfait-ului “coloana vertebrală” ce are ca prin obiectiv “conştientizarea” mecanicii coloanei. - readaptarea la efort prin mersul pe jos de-a lungul parcursurilor jalonate din parcurile şi din pădurile-promenade special amenajate în staţiunile specializate în tratarea bolilor cardiovasculare ca Bains les Bains. - reeducare alimentară bazată pe conferinţe, consultaţii, pe teme dietetice, cursuri de bucătărie, specifică staţiunilor pentru slăbit ca de exemplu Brides les Bains. OMS a amintit de nenumărate ori că sănătatea nu este doar fizică, ci în egală măsură, morală şi psihică. Turismul balnear, datorită mediului şi metodelor sale este capabil să răspundă acestei definiţii a sănătăţii. Reeducarea funcţională, pe lângă aspectul său de reeducare fizică, poate răspunde unei reale reabilitări a individului. Spre acest lucru trebuie să tindă tot mai mult societatea noastră şi acestui lucru îi poate răspunde perfect turismul balnear. 3.3.3. Talasoterapia, formă specială de cură Cura pe litoralul marin îmbracă o formă particulară şi utilizează toţi factorii
  • 128. - 127 - naturali: climatul, apa de mare, apa lacurilor terapeutice, nămolul şi apele minerale. Indicaţiile de trimitere la cura pe litoral trebuie să ţină seama în primul rând de climat, care îndulceşte atât diferenţele mari de temperatură, cât şi schimbările bruşte meteorologice caracteristice climatului de câmpie. Climatul litoralului rămâne totuşi un climat excitant pentru organism. Din acest punct de vedere, sunt indicaţi pentru trimitere la cura pe litoral bolnavi cu mecanisme reactive mai lente şi cu rezerve funcţionale suficiente ce pot fi mobilizate în cursul curei. Băile de mare acţionează asupra organismului prin factori multipli. 1. Temperatura apei mării, a aerului, mai exact contrastul termic dintre aceste două medii, acţionează asupra circulaţiei periferice, dar şi asupra tuturor proceselor metabolice, stimulându-le. În cursul băii, dar şi după aceea (dacă este vânt), organismul pierde căldura, fapt ce stimulează mecansimele ce produc căldura (termogenetice). 2. Mişcarea valurilor izbeşte corpul, îl masează şi îl dezechilibrează continuu, aşa că bolnavul este obligat să execute mişcări permanente pe timpul cât se află în apă. 3. Salinitatea apei de mare acţionează, prin intermediul pielii, asupra întregului organism. Stratul sărat ce se depune pe piele după evaporarea apei acţionează ca o “manta de sare” ce stimulează metabolismul şi excitabilitatea receptorilor curanţi, precum şi formarea de mediatori chimici. Baia de aer nu poate fi omisă din complexul talasoterapeutic. Expunerea la aer, în loc umbrit, poate fi aplicată ca procedură independentă, ca procedură de introducere la baia de soare sau ca procedură alternantă cu baia de soare. Baia de aer ameliorează circulaţia sanguină în piele, stimulează schimbările nutritive şi are un efect sedativ asupra bolnavului. Ea normalizează echilibrul neuro- vegetativ, iar spre sfârşitul curei imprimă tendinţa la vagotomie. Baia de soare acţionează prin radiaţia calorică şi ultravioletă. Pe litoral, intensitatea radiaţiei ultraviolete creşte gradat de la ora 6 dimineaţa, pânăla ora 12, când atinge un maximum, după care descreşte; paralel cu evoluţia intensităţii radiaţiei ultraviolete, evoluează şi radiaţia calorică. Prin expunerea la soare în primele ore ale dimineţii, încărcarea calorică este mai mică, organismul suportă mai bine baia de soare, dar nu se poate conta nici pe un efect crescut al radiaţiei ultraviolete. Dacă însă încărcarea calorică este exagerată, baia de mare urmează să corecteze excedentul caloric acumulat.
  • 129. - 128 - Baia de nisip nu este valorificată în suficientă măsură, deşi prin efectele obţinute asupra transpiraţiei, ea reprezintă un procedeu terapeutic folosit în vederea stimulării pierderilor de lichide. Băile de nămol se fac la cadă, cu nămol cald (36-420 C), diluat cu apa lacului (după care urmează, obligatoriu, un moment de odihnă). Împachetările cu nămol se practică prin aplicarea directă de nămol cald (40-450 C) în strat gros de 2-5 cm asupra regiunilor bolnave ale corpului. Ungerile cu nămol generale sau parţiale se execută pe malul lacului în aer liber. Stratul subţire de nămol se usucă şi se încălzeşte prin expunerea corpului la soare. După uscare urmează spălarea cu apa rece în lac. Procedura este stimulantă atât prin alternanţele termice, cât şi prin exerciţiile mecanice şi chimice produse de nămol şi de apa concentrată a lacului. 3. 4. Particularităţi şi tendinţe în oferta balneară europeană Factorii naturali de cură reprezintă componenta determinantă a ofertei balneare, caracteristicile lor calitative şi cantitative determinând atât modul şi nivelul de organizare cât şi tipul de amenajare al structurilor necesare valorificării lor. Aceste structuri asigură servicii şi condiţii tehnico-materiale pentru efectuarea tratamentelor balneare, pentru cazare, alimentaţie şi agrement. În concordanţă cu nivelul de dezvoltare economică al ţărilor din Uniunea Europeană baza tehnico-materială, ce asigură punerea în valoare a resurselor balneoturistice, este foarte modernă şi permite asigurarea unor servicii de o foarte mare calitate şi diversitate atât pentru partea de tratament cât şi pentru cazare, alimentaţie şi agrement. Oferta balneară europeană reflectă preocuparea statelor şi a întreprinzătorilor din UE pentru valorificarea potenţialului turistic balnear şi pentru a răspunde cererii specifice turismului de sănătate, această nouă alternativă a turismului balnear,. 3.4.1. Structuri de primire În staţiunile balneare din străinătate oferta de cazare se caracterizează printr-o mare diversitate cuprinzând toate tipurile de unităţi de cazare, de la hotel până la camping,
  • 130. - 129 - situate atât în staţiuni, cât şi în împrejurimile acestora. Amplasarea hotelurilor de tratament se realizează în locuri liniştite, în zone retrase ale staţiunilor, dominate de spaţii verzi, suprafeţe de apă, parcuri atrăgătoare. Deoarece hotelul rămâne structura de primire cea mai importantă, plecând de la evoluţia hotelăriei balneare din Franţa (ţară reprezentativă pentru turismul balnear internaţional), prezentă cu ocazia “Zilelor Naţionale ale Termalismului” desfăşurate în perioada 11-12 ianuarie 1993 la Paris131 şi comparând cu alte ţări din Uniunea Europeană, rezultă tendinţele prezentate în continuare. Hotelurile de patru stele se reduc din punct de vedere al numărului şi al capacităţii. Adesea nu rămâne decât un hotel de acest gen în staţiune el având un dublu rol - amintirea unui trecut fastuos şi atragerea unei noi clientele de vârf. Totuşi în unele ţări (Germania, Danemarca) există o tendinţă de dezvoltare a unui produs de înaltă calitate, cu accent pe tratamentul şi cazarea de lux, fără ca serviciile auxiliare, cum ar fi practicarea sportului să-şi piardă din importanţă. Hotelurile de trei stele cunosc aceeaşi evoluţie ca număr şi capacitate, ceea ce are ca urmare absorbţia unei părţi a clientelei din categoriile sociale avute. Hotelăria de două stele pare să fi atins un punct de maturitate. Bilanţul său este pozitiv, acest tip de cazare constituind mai mult de 30% din primirea hotelieră în staţiunile balneare. Hotelurile de o stea au rezistat bine la evoluţiile pieţei satisfăcând o cerere interesată de un raport just calitate-preţ şi de o ambianţă familială. În Franţa se manifestă tendinţa de stopare a investiţiilor în hoteluri de lux şi canalizarea lor spre cea de o stea şi două stele pentru a fi accesibile şi categoriilor sociale mici şi mijlocii care reprezintă o cerere potenţială importantă pentru turismul balnear. O altă tendinţă în cazarea balneară este diversificarea serviciilor integrate, ce pot atrage clientela, pentru a se depăşi, totodată, şi criza hotelăriei determinată de dezvoltarea altor forme de cazare (în special reşedinţele mobilate şi dotate cu toate cele necesare unei cure balneare – condominium – pentru care cererea este din ce în ce mai mare). Dintre serviciile integrate ce pot atrage clientela se disting: 131 *** La Gazette Officielle du Thermalisme, ian-feb, 1993.
  • 131. - 130 - - Hotelurile cu bază de tratament sau servicii de hidroterapie integrate. După câţiva ani această formulă venită din Italia (Albano), s-a dezvoltat şi în Franţa la Aix- Marlioz, Dax, Vichy. - Reşedinţe hoteliere cu servicii integrate ce se caracterizează prin îmbinarea avantajelor unui hotel clasificat, cu confortul şi independenţa unui apartament modern: camere perfect echipate şi toate serviciile la dispoziţia clientului (formula alimentaţie – tratament, serviciu de menaj, grădiniţă, saloane de agrement şi săli de jocuri). Această structură poate fi îmbogăţită şi cu o unitate de animaţie. - Hoteluri cu animaţie integrată. Animaţia în cadrul hotelului a revenit pe primul loc, în măsura în care animaţia instituţională a staţiunilor şi-a pierdut atractivitatea. Hotelierul propune el însuşi distracţii, organizează circuite, angajază un animator. Pe de altă parte, se poate spune că, în prezent, clientul este în căutarea formulei de sejur semiorganizat. Din acest motiv, pentru a propune o ofertă performantă în acest domeniu, hotelierii independenţi au interesul de a se uni pentru a-şi coordona mai bine acţiunile şi pentru a avea forţa de a crea mijloace suplimentare de promovare a ofertei. Una din formele ce au rezultat din unirea hotelierilor, deci unul din lanţurile hoteliere este ,,Termotelul” francez, care reprezintă o nouă linie tematică a hotelăriei regionale. Acest ,,Termotel” este un grup voluntar de profesionişti din regiunea Auvergne care grupează 43 de stabilimente din 8 staţiuni: Châtel-Guyen, Bourbon l’Archabaull, Rouyat-Chamalières, Nerisles-Bains, Vichy, La Bourboulle, Le Mont-Doré şi Chaudes- Aignes. Se asigură promovarea comună cu difuzarea unui ghid ,,Bien-être et bons hôtels.” Aceasta este şi deviza grupului care reuneşte hoteluri de calitate, exploatate, în general, de mai multe generaţii şi cultivând o tradiţie de cazare pentru sejururi confortabile. ,,Carta de calitate” cuprinde cinci puncte: calitatea sejurului; primire; confort; bucătărie tradiţională; intimitate regăsită. Ghidul „Termotel” este actualizat anual printr-un caiet de preţuri pe patru tipuri de sejur: - cură privilegiată de 21 zile / 20 nopţi în pensiune completă; - echilibru de bună dispoziţie – îngrijire de 7 zile (pensiune completă); - week-end de 3 zile în demipensiune; - tarif ,,à la carte” 2 zile cu descriere detaliată a prestaţiilor şi opţiunilor (plimbări, golf, tenis, piscină, etc.) pentru fiecare staţiune.
  • 132. - 131 - Marea majoritate a lanţurilor hoteliere valorifică la maxim tehnica modernă. Astfel, lanţurile hoteliere franceze dispun de centrale automate proprii de informare şi rezervare. La fel şi lanţurile independente care au aderat la CITEL (Compagnie Internationale de Téléinformatique), proiect pus la punct cu Federaţia Naţională de Hotelărie şi SETCOM (Systhèmes et Equipements de Télécomandes). Tot în Franţa STT (Serviciul de Teleinformatică Turistică) conectează terminalele multor sisteme de informare şi rezervări. Prin aceasta se crează posibilitatea ca turiştii să aibă la dispoziţie, în punctele de mare trafic (aeroporturi, gări, autostrăzi, etc.), afişaje automatizate, ce le pot permite să cunoască posibilităţile de cazare dintr-o staţiune în momentul respectiv. Prin taxifonul plasat pe panoul de afişaj sau prin intermediul unui ghid, turistul poate să-şi rezerve locul în staţiunea preferată. În Olanda Centrul Naţional de Rezervare are un ordinator destinat acestui scop, iar în Germania, prin sistemul de rezervare automată, se pot face rezervări din gări, aeroporturi, etc., printr-o apăsare de buton.132 Tendinţa dezvoltării staţiunilor balneare prin investiţii în domeniul cazării a generat atât revenirea vechilor clienţi cât şi atragerea unor noi segmente ale cererii. 3.4.2. Structuri de alimentaţie În funcţie de tradiţia culinară a fiecărei ţări, oferind în acelaşi timp meniuri din bucătăria internaţională, restaurantele amplasate independent sau în hotelurile din staţiunile balneare europene sunt de o mare diversitate gastronomică, oferind meniuri variate şi sofisticate. În întâmpinarea cererii, din ce în ce mai exigente, şi în condiţiile unei concurenţe dure, fiecare administrator de restaurant luptă pentru menţinerea pe piaţă, oferind servicii de înaltă calitate şi preparate culinare care să-i determine pe consumatori să revină. Restaurantele cu specific oferă specialităţi de peşte, ca cel de la hotelul Beaulieu din Marlioz sau specialităţi din peşte şi vânat ca în cazul restaurantului de la hotelul Dauphines din aceeaşi staţiune. Un loc important în alimentaţia din staţiunile balneare îl deţin restaurantele dietetice, în special acolo unde profilul de bază al staţiunii o impune. 132 Idem, p. 18.
  • 133. - 132 - În staţiunea pentru slăbit Bâdes-les-Bains, de exemplu, toate restaurantele practică diete riguroase, iar restaurantul hotelului Hélios din staţiunea specializată în talasoterapie Port Barcare oferă o listă de meniuri pentru “slăbire”. Aceste meniuri sunt rezultatul colaborării între administratorii acestor restaurante, corpul medical şi serviciul de nutriţie, pentru a se evita exagerările, uneori dorite de clienţi (slăbire bruscă, regimuri severe). Pentru reuşita acestor cure colaborarea presupune buna informare pe care corpul medical trebuie să o facă clienţilor, privind echilibrul nutriţional, evitarea regimurilor neverosimile, cu un număr de calorii imposibil de respectat, care face viaţa insuportabilă atât turiştilor, cât şi reprezentanţilor restauraţiei. Tendinţa ce se conturează este deci aceea de diminuare a rigidităţii, a severităţii regimurilor dietetice. 3.4.3. Structuri de tratament Acţiunea agresivă, efectele secundare ale unor medicamente şi constrângerile impuse de tratamentele kinetoterapeutice au făcut ca, după o perioadă de declin, tratamentele balneare să fie din nou preferate de public. Impunerea pe piaţa turistică a noului concept, „turismul de sănătate” a determinat o amplificare a ofertei, astfel încât, pe lângă medicina omului bolnav, să poată fi rezolvate aspectele de medicină a omului sănătos. Datorită acestui fapt oferta balneară europeană evoluează spre o mare diversitate a profilurilor de bază ale staţiunilor. Profilurile de bază specifice unor staţiuni reprezentative pentru oferta balneară a Franţei se prezintă astfel: - reumatologie: Uriage-les-Bains, Plombières-les-Bains, Bourboune- les-Bains, Claude-Aigus-Cantal; - dermatologie: La Roche Pasay, Uriage-les-Bains; - O.R.L.: Uriage-les-Bains, Bourboune-les-Bains; - boli cardiovasculare şi ale circulaţiei: Bains les Bains, La Léchère- les-Bains; - obezitate: Brides-les-Bains; - căi respiratorii: Bourboune les Bains, Marlioz;
  • 134. - 133 - - boli ginecologice: La Léchère-les-Bains; - repunere în formă: Marlioz, Vittel. Tendinţa ce se manifestă pregnant este de lărgire şi completare a profilurilor de bază ale staţiunilor prin noi aplicaţii. Astfel, în staţiunile Aix-les-Bains, Marlioz orientările terapeutice de perspectivă sunt afecţiunile stomatologice sau afecţiunile mucoaselor bucale. Principalele indicaţii privesc: - maladii ale mucoaselor bucale: aftoze, micoze bucale, stomatite infecţioase, intoleranţă la proteze; - urmările chirurgiei paradontale; - gingivite, gingivo-stomatite, paradontite; - neajunsuri funcţionale: perturbări ale gustului. Tehnicile utilizate sunt cură de apă minerală, baie bucală, comprese, pulverizări în cavitatea bucală, duş gingival, duşuri filiforme. Diversitatea tehnicilor adaptate fiecărui bolnav permite corpului medical să aducă un ajutor preţios crenoterapiei. Aşa cum unele staţiuni îşi completează profilul de bază prin noi aplicaţii, altele revin la profilul tradiţional. Astfel staţiunea Plombières les Bains, ale cărei ape, descoperite de romani, sunt cunoscute pentru virtuţile lor curative de peste 2000 de ani, a avut ca profil de bază în ultima perioadă tratarea afecţiunilor digestive. În prezent staţiunea îşi redescoperă vocaţia romană: îngrijirea ,,reumatismului”. În acelaşi timp apar staţiuni noi cu profiluri inedite, determinate de mutaţiile în motivaţii intervenite de-a lungul anilor. Astfel, motivaţia pierderii în greutate a fost înlocuită de cea a înlăturării stresului din viaţa personală sau din munca de fiecare zi. Necesitatea repunerii în formă a fost completată de cea a înfrumuseţării, ca răspuns la creşterea cererii pentru astfel de aplicaţii. S-au dezvoltat staţiunile şi centrele de fitness, specializate în tratamente pentru sănătate fizică, sănătate psihică şi frumuseţe (exemplu: Ragdale – Marea Britanie). O altă tendinţă în planul profilului de bază este crearea de staţiuni balneare cu profil complex. Datorită acestui fapt creşte numărul de solicitări pentru staţiuni ce oferă posibilitatea urmării în paralel a două sau trei cure. Un exemplu în acest sens îl constituie staţiunea Uriage les Bains, care permite asocierea curelor pentru: - reumatologie + dermatologie; - dermatologie + O.R.L.;
  • 135. - 134 - - reumatologie + O.R.L. Dezvoltarea laturii profilactice a turismului balnear este o altă orientare deosebit de importantă avută în vedere de responsabilii staţiunilor. O altă tendinţă manifestată în turismul balnear o constituie relansarea staţiunilor tradiţionale prin realizarea de investiţii atât în cazare cât şi în baza de tratament. 3.4.4. Structuri de agrement Pentru turiştii-pacienţi agrementul terapeutic se poate situa uneori, ca importanţă, imediat după tratament, fiind considerat adjuvant al curei şi continuare a tratamentului sub control medical. Acest tip de agrement va fi adaptat profilului şi specializărilor balneare ale staţiunii, valorificând avantajele oferite de factorii naturali de cură, îmbinate cu procedurile terapeutice care concură la succesul curei balneare. În acest context, astfel de activităţi pot fi înţelese ca o extindere a culturii fizico- medicale în aer liber şi le conferă caracterul de agrement în economia timpului petrecut de curanţi. Dotările de agrement din staţiunile balneoturistice europene acoperă o paletă largă de activităţi: - jocuri sportive în doi (tenis de masă şi câmp, badminton) şi de echipă (volei, baschet, fotbal, handbal); - patinaj pe gheaţă sau cu rotile, schi, canotaj, ciclism; - tir, bowling, popice; - golf, minigolf; - nataţie, saună; - activităţi cultural distractive (săli spectacole, cluburi, biblioteci, discoteci, etc.). Una din activităţile de destindere de mare importanţă este reprezentată de plimbările pe jos. Ele pot avea şi un rol terapeutic, ca în cazul staţiunii Bains les Bains unde readaptarea la efort se realizează prin mers de-a lungul parcursurilor jalonate din marele parc şi din ,,pădurea promenadă”, cu poteci balizate şi zone de linişte benefică pentru arterită şi bolile coronariene. Plimbările de agrement se practică în toate staţiunile balneare (ca exemplu staţiunea La Lechère les Bains oferă turiştilor posibilităţi de plimbări
  • 136. - 135 - la: platoul Bettex, traversând pădurea; Petit Coeur şi Castelul în ruine; Pădurea Donay), ele fiind favorizate de existenţa celor două elemente omniprezente, pădurea şi parcul. Excursiile reprezintă o altă modalitate de agrement iar destinaţiile diverse şi interesante atrag turiştii. De exemplu, din staţiunea La Lechère les Bains se poate merge în toată zona Alpilor, în staţiuni montane renumite ca Val d’Isère, Chamonix sau în staţiunea de schi Valmorel, situată la 15 km. Staţiunea balneară Uriage poate constitui punct de plecare pentru excursii la Alpe d’Huez (52 km), Chamousse (18 km), Grenoble (12 km). Agrementul sportiv cuprinde o paletă diversificată de activităţi, unele prezente în aproape toate staţiunile, ca tenisul, golful şi echitaţia, altele specifice pentru anumite staţiuni, ca tir cu arcul sau cu pistoletul, pescuit (concurs de pescuit la Bains les Bains, Plombières les Bains), mers pe bicicletă, concursuri de caiac-canoe, zboruri cu aerostat cu aer cald (Bains les Bains), circuite automobilistice (Plombières). Activităţile culturale se desfăşoară sub forma vizitelor la muzee şi la galerii de artă (Plombières, muzeul Louis Francais şi Gallerie Tutier), a conferinţelor, concertelor şi spectacolelor de teatru (Plombières), a organizării de expoziţii (Bains les Bains). Datorită problemelor de buget, în primul rând, prestaţiile culturale din staţiunile balneare nu mai sunt ce erau cândva, cel puţin în Franţa. Altădată staţiunea Vichy era o mare scenă permanentă cu concerte, teatre, conferinţe. Tendinţa actuală este de a se reveni şi a se dezvolta din nou partea culturală în măsura în care şi numărul de turişti va creşte. Animaţia, constituită din jocuri de societate, cinema, discoteci, seri dansante, gale, focuri de artificii, manifestări folclorice etc., contribuie, alături de celelalte modalităţi de petrecere a timpului liber, la transformarea sejurului de cură într-un sejur de recreere. De altfel, aceasta este tendinţa ce se manifestă din ce în ce mai pregnant în turismul balnear: transformarea într-o măsură tot mai mare a sejurului de cură în sejur de recreere. Această tendinţă s-a considerat a fi atins proporţii îngrijorătoare în Germania, unde staţiunile balneare s-au transformat efectiv în staţiuni de plăcere pierzându-şi profilul de bază. Baden Baden, staţiune balneară cunoscută, are foarte puţini curanţi, numărul acestora fiind mai mic de 100, faţă de o jumătate de milion de turişti care efectuau în 1981
  • 137. - 136 - sejururi în staţiune. În general în această staţiune nu se mai vine pentru a urma o cură balneară, situaţie ce se constată şi în alte staţiuni balneare din Germania133 . Tendinţa generală de modernizare a staţiunilor balneare se manifestă, bineînţeles, şi prin modernizarea dotărilor de agrement, fără a se pierde din vedere tradiţiile din fiecare staţiune care dau culoarea necesară şi farmecul unor astfel de locuri. Astfel, vechile modalităţi (concerte de fanfară, de promenadă) coexistă alături de altele noi (spectacole de „sunet şi lumină”, concursuri de dans, etc.) şi diverse programe legate de terapia ocupaţională sau de profilaxia activă (programe fitness, etc.). Moderne şi incitante în domeniul agrementului sunt realizările de la Caldéa Spania: bazinul cu muzică subacvatică pentru înotători şi scufundători; peştera indiană cu baie romană cu lespezi de marmură încălzite (saună); cascada pe al cărei perete de apă se proiectează imagini video. 3.4.5. Structuri de utilităţi publice O infrastructură ce a atins un înalt grad de dezvoltare, ca cea din statele Uniunii Europene, contribuie pe măsură la definirea unei oferte balneoturistice de calitate. Spre deosebire de situaţia de la noi, de exemplu, reţeaua de apă, canal, energie electrică şi mai ales de încălzire termică, fără care, în extrasezon nu se pot asigura servicii, nu ridică probleme în staţiunile balneare din ţările europene. S-a realizat un echilibru în întreaga Europă în ceea ce priveşte reţeaua de telefonie automată, completată de reţeaua de telefonie mobilă. În ceea ce priveşte reţeaua de drumuri şi serviciile de transport diferenţele sunt mari. Astfel, în statele dezvoltate, staţiunile balneare oferă o mare varietate de servicii de cea mai înaltă calitate: - serviciu de transport urban pentru legătura cu principalele trenuri, staţiile fiind în centrul staţiunilor; - livrarea bagajelor la domiciliu; - servicii turistice asigurate de microbuze şi autocare pentru efectuarea de excursii în zonele apropiate; - servicii de taxi pentru cei ce preferă transportul individual; 133 *** La Gazette Officielle du Thermalisme, martie-aprilie, 1993.
  • 138. - 137 - - servicii rent à car; - servicii de transfer cu autocarul a turiştilor între staţiune şi gările aeriene, rutiere şi feroviare. Funcţionarea, pe lângă oficiul de turism din staţiune, a unui birou al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate care asigură servicii de vânzare bilete, rezervare, informare, orare, completarea talonului de transport din dosarul de la Securitatea Socială. Aceste prestaţii sunt oferite pentru a evita deplasarea turiştilor la gară în timpul curei. Pe plan internaţional, o parte a clientelei turismului balnear beneficiază de reduceri pentru transportul cu trenul. În Franţa, de exemplu, titularii cartei ,,Vermeiul” care merg la cură balneară se bucură de facilităţi. Numărul trenurilor puse la dispoziţia acestora este în creştere. Structurile de utilităţi publice de foarte bună calitate măresc gradul de confort şi susţin oferta balneară. Evoluţia fiecărei structuri prezentate arată sensibilitatea proprietarilor acestora la dorinţele noilor tipuri de consumatori. Următoarele exemple ilustrează, de asemenea, acţiunile întreprinse de ţările europene deţinătoare de potenţial balnear pentru a veni în întâmpinarea cererii.. • Ca urmare a schimbărilor motivaţionale generate de viaţa cotidiană se adoptă o serie de produse inedite dar cu mare căutare: (re)punerea în formă (fitness), întreţinerea frumuseţii printr-o multitudine de tratamente care se adresează corpului în general, afecţiunilor dermatologice, celulitei, tratamente de supleţe şi vitalitate a pielii, tratamente cosmetice adresate feţei, utilizându-se produse naturale de genul nămolurilor, extractelor de alge, alte produse naturale, tratamente de regenerare a părului, la care se adaugă cele de manichiură şi de pedichiură. Un loc aparte în cadrul acestor tratamente îl ocupă gimnastica de toate tipurile, cu sau fără aparate, gimnastica aerobică, aerobic în apă, yoga, ş.a. • Dezvoltarea unor combinaţii de tipul „repunerii în formă” (fitness) cu tratarea unor afecţiuni metabolice, sunt cel mai frecvent utilizate de către talasoterapia modernă, prin care virtuţile apeii mării şi climatului se completează cu tehnicile medicale ultramoderne (Thakazur-Antibes, Fort Croussty, Biaritz, la Boule, Saint Malo, Port Barcares-Franţa). • Creşterea numărului de persoane care, deşi au o stare bună de sănătate, dar au profesii sedentare a determinat apariţia unor produse turistice ce urmăresc reorganizarea
  • 139. - 138 - ofertelor şi produselor de gen pe principiul turismului de sănătate, cu accent pe sloganul „punere în formă”(fitness), vizând realizarea unui echilibru perfect între corp şi minte prin diferite tehnici ca: hidroterapie sub toate formele, diete, masaje clasice, energetice, Thai, Shiatsu, aromoterapie ş.a.(La Virgen, Termas de San Roque, Termes La Garrig – Spania). • În staţiunile de cură, clientela tradiţională se pierde treptat din cauza îmbătrânirii acesteia, ceea ce a determinat ca mai multe staţiuni balneare să-şi diversifice oferta incluzând în profilul staţiunilor o serie de servicii de sănătate „nebalneare”, foarte solicitate, dar neglijate cotidian din lipsa de timp: tratamente cosmetice, stomatologice, etc. (Aix les Bains, Merlioz, Plombiers-Franţa). • Ţinând cont de faptul că dietoterapia reprezintă una dintre componentele tratamentului balnear, unele staţiuni au optat pentru revizuirea episodului „alimentaţie” prin realizarea de reţete şi meniuri numai în urma conlucrării medic-restaurator-client. • Ca o consecinţă a noilor tendinţe manifestate în plan medical care pun accentul pe revizuirea tratamentelor de cură şi a procedurilor medicale în sensul adoptării unor mijloace nedureroase se înscriu şi o serie de produse turistice cu accent pe exerciţiile fizice, de reeducare. • Dezvoltarea segmentului agrement-divertisment-factor de mare atracţie penru orice staţiune şi cu importante efecte economice pentru organizatori. Animaţia constituită din jocuri de societate, cinema, discoteci, seri dansante, gale, seri costumate, focuri de artificii, contribuie alături de celelalte modalităţi de petrecere a timpului liber ca: plimbările, agrementul sportiv, activităţi culturale, la transformarea sejurului de cură într- un sejur pentru recreere. • În ţările dezvoltate din punct de vedere turistic se manifestă de câţiva ani tendinţa ca în hoteluri să se ofere o gamă cât mai diversificată de servicii, de cea mai bună calitate. S-ar putea afirma chiar că serviciile de cazare şi de alimentaţie au devenit servicii secundare, în timp ce serviciile legate de asigurarea formei fizice şi psihice, de petrecere utilă şi plăcută a timpului liber au devenit servicii de bază, acestea fiind şi capul de afiş al acţiunilor promoţionale. • În privinţa tendinţelor manifestate la nivelul ofertei de cazare, în staţiunile balneare europene, aceasta se caracterizează printr-o mare diversitate cuprinzând unităţi de cazare de la hoteluri, la campinguri. În privinţa confortului oferit de către acestea se constată fie o tendinţă de stopare a investiţiilor de lux şi canalizarea lor spre cele de una-
  • 140. - 139 - două stele pentru a putea fi accesibile şi categoriilor sociale mici şi mijlocii care prezintă o cere potanţială importantă pentru turismul balnear (Franţa), fie o tendinţă de dezvoltare a unui produs de înaltă calitate cu accent pe tratament şi cazare de lux, precum şi servicii de agrement (Germania). Am evidenţiat în această parte a capitolului eforturile constante şi susţinute ale întreprinzătorilor privaţi şi instituţiilor statale din Uniunea Europeană de a redefini şi îmbogăţi conţinutul şi aria de cuprindere a ofertei turismului balnear clasic, ca urmare a faptului că în ultimii ani evoluţia economică şi socială a impus pe piaţa turistică noul concept „turismul de sănătate”. Acest concept a determinat reorganizarea staţiunilor sau amenajarea unor noi staţiuni, nota dominantă fiind dată de serviciile turistice destinate omului sănătos, care solicită o astfel de staţiune pentru depăşirea stării de oboseală şi stres, pentru refacerea capacităţii fizice şi psihice, pentru recreare şi distracţie, beneficiind în acelaşi timp de asistenţă medicală, precum şi de dotările specifice unui sejur propriu-zis. S-au creat produse noi, de înaltă calitate, care, fie au adăugat tratamentului pachete de servicii pentru înfrumuseţare, relaxare, practicarea unor sporturi, fie şi-au adaptat oferta îndepărtându-se de cura tradiţională pentru a oferi tratamente flexibile şi complexe, orientate spre menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolilor. 3. 5. Cererea balneoturistică europeană Cererea, ca parte componentă a pieţei, reprezintă „dorinţa pentru un anumit produs dublată de posibilitatea şi decizia de a-l cumpăra”134 . După Robert Lanquar, economist francez, „desemnăm prin cerere turistică acea parte a persoanelor care se deplasează periodic şi în mod temporar, în afara rezidenţei obişnuite pentru motive de călătorie, altele decât pentru a munci sau pentru a desfăşura o activitate remunerată”135 . Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie136 . 134 Ph. Kotler, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, p. 36. 135 Robert Lanquar, L`Economie du tourisme, Deuxième édition mise à jour 14 emille, Presses Universitaires de France, 1987, pag. 21. 136 Cristina Cristureanu, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 106.
  • 141. - 140 - Plecând de la aceste definiţii ale cererii turistice, considerăm că în evidenţierea premiselor de manifestare a cererii pentru turismul balnear, trebuie pornit de la faptul că această cerere este manifestarea unei nevoi sociale specifice şi anume nevoia de sănătate. 3.5.1. Consideraţii generale privind cererea pentru turismul balnear european Sănătatea, conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este “o condiţie de bunăstare fizică, psihică şi socială completă şi nu numai lipsa bolii sau infirmităţii”. Datorită acestui fapt, în analiza completă a stării de sănătate, trebuie avute în vedere toate laturile acesteia: biologică, psihologică, socială, familială, ecologică, etc.. Dubla subordonare a fiinţei umane, faţă de societate şi, în acelaşi timp, faţă de biosferă, face ca ruperea echilibrului om-societate sau om-biosferă să genereze starea de boală. În nevoia sa de sănătate, de a învinge boala, fiinţa umană tinde spre o maximizare a „stării sale de bine”. În aceste condiţii nevoia de sănătate reprezintă premisa principală a manifestării cererii pentru activităţi balneoturistice. Cererea specifică acestei forme de turism prezintă o serie de particularităţi generate de faptul că manifestarea şi dinamica ei sunt determinate de o serie de factori economici, demografici, psihologici, organizatorici, etc. şi exprimă nevoile solvabile de consum pentru servicii turistice şi tratament balnear, influenţate la rândul lor de o serie de motive obiective (nevoia de sănătate, de menţinere şi refacere a capacităţii de muncă) şi subiective (vârstă, sex, nivel cultură). Evoluţia turismului în general, deci şi a celui balnear, ca rezultat al acţiunii conjugate a acestor factori, a marcat de-a lungul timpului un curs ascendent. Nivelul de dezvoltare al statelor vest-europene, puterea de cumpărare a populaţiei din aceste state şi evoluţia nevoii de sănătate a acesteia, se manifestă în solicitări crescânde de asistenţă medicală şi tehnologii de tratament tot mai complexe şi costisitoare. Mutaţiile intervenite în plan economic şi social, în structura consumului populaţiei se reflectă într-o îmbogăţire permanentă a conţinutului turismului balnear, într-o diversificare a formelor sale de manifestare. Ca urmare s-a creat o piaţă a turismului balnear din ce în ce mai competitivă cu sectoare distincte pe piaţă şi cu o creştere a ofertei de produse turistice destinată să satisfacă pieţe noi.
  • 142. - 141 - Toate acestea au făcut ca poziţia ocupată de turismul balnear în ansamblul turismului să devină din ce în ce mai importantă. La acestea se adaugă importantele efecte pe care le are turismul balnear atât în plan economic, cât mai ales în plan social. Dintre acestea se remarcă în mod deosebit economiile realizate în bugetul social datorită reducerii semnificative a cheltuielilor de spitalizare, a consumului de medicamente şi a numărului total de zile de boală. Totodată, turismul balnear reprezintă o alternativă pentru a face faţă solicitărilor crescânde la care este supus organismul uman ca urmare a intensificării ritmului de urbanizare şi deci a efectelor negative ale acestuia. Pe viitor se prefigurează o creştere a importanţei turismului balnear datorită tendinţelor de manifestare în plan medical şi anume trecerea de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, accentuând astfel funcţia profilactică a turismului balnear, a reconsiderării tratamentelor naturale, atât la nivelul specialiştilor cât şi la nivelul populaţiei, datorită interesului arătat de organisme cum ar fi U.E., datorită creşterii speranţei de viaţă şi a nevoii unor tratamente specifice vârstei a treia, precum şi a pregătirii celorlalte categorii de populaţie pentru a atinge vârste înaintate. Nivelul de dezvoltare a turismului balnear şi locul ocupat de acesta în ansamblul turismului, la nivelul ţărilor europene pot fi analizate prin prisma unor indicatori ca numărul de staţiuni balneare existente, numărul de curanţi, durata medie a sejurului. Astfel,în privinţa numărului de staţiuni şi a numărului de turişti sosiţi la tratament, pe primul loc se situează Germania cu peste 400 de staţiuni şi un număr de peste 2.700.000 turişti. Analizând durata medie a sejurului, care este de aproximativ 17 zile, se observă că deşi încă mare, aceasta este în scădere datorită introducerii noilor produse turistice bazate pe fitness. Durata mare a sejurului este o consecinţă a faptului că tratamentele balneare elastice deţin o pondere importantă în structura cererii pentru produsele turismului balnear. Pe locul al doilea se situează Italia, care are peste 240 de staţiuni, unde sosesc anual, la tratament sau cure de bunăstare, peste 1.300.000 turişti. Spre deosebire de Franţa şi Germania, durata medie a sejurului înregistrată în staţiunile balneare italiene este mult mai redusă datorită diversificării ofertei şi a dezvoltării centrelor de bunăstare. În schimb, centrele de bunăstare au atras un număr din ce în ce mai mare de turişti, conform datelor din tabelul 3.1., care prezintă evoluţia sosirilor în perioada 1999 –2004.
  • 143. - 142 - Tabelul 3.1. Evoluţia sosirilor de turişti termali şi de bunăstare termală în Italia (1999 – 2004) valori absolute variaţie procentuală cote din piaţa termală anul terme bunăstare t. total terme bunăstare t. total terme bunăstare t. total 1999 1.296.194 60.832 1.357.026 1,1 25,6 2,0 95,5 4,5 100,0 2000 1.292.962 83.024 1.375.986 -0,2 36,5 1,4 94,0 6,0 100,0 2001 1.275.110 103.800 1.378.910 -1,4 25,0 0,2 92,5 7,5 100,0 2002 1.229.478 115.375 1.344.853 -3,6 11,2 -2,5 91,4 8,6 100,0 2003 1.156.939 132.020 1.288.959 -5,9 14,4 -4,2 89,8 10,2 100,0 2004 1.161.682 143.783 1.305.465 0,4 8,9 1,3 89,0 11,0 100,0 Sursa: adaptat de autor după Emilio Becheri, Secondo rapporto sul sistema termale in Italia; pentru 2004 datele sunt estimate. În primul rând remarcăm faptul că sistemul statistic include deja informaţii privind curele de bunăstare. Se observă că, în perioada analizată, solicitările pentru cură tradiţională au scăzut cu 10,4 %, în timp ce pentru cura de bunăstare cererile au crescut cu 136,4 % (salturile de la un an la altul, în primii ani, au fost însemnate: 25,6 %; 36,5 %; 25,0 %). Chiar dacă deocamdată, în cifre absolute, cererea pentru turismul de bunăstare este mică (4,5 % din total în 1999), creşterea de 2,44 ori (11,0 %) din 1999 în 2004 confirmă anticipările specialiştilor. În plus încasările pe turist sunt de cel puţin 2,2 ori mai mari pentru curele de bunăstare, faţă de cele tradiţionale137 . Franţa, cu cele 104 staţiuni şi peste 637.000 turişti, se situează pe locul al treilea în ierarhia ţărilor cu tradiţie balneară din Europa. Durata medie a sejurului este de 20 de zile, ceea ce indică faptul că produsele balneare tradiţionale deţin o pondere importantă în cererea turistică. Totodată, se manifestă o tendinţă accentuată de diversificare a produselor turistice, mai ales datorită dezvoltării pe care a cunoscut-o în ultimii 10 ani talasoterapia. O altă ţară cu tradiţie este Spania, care deţine 92 de staţiuni balneare în care sosesc anual 300.000 de turişti. Durata medie a sejurului înregistrată la nivelul staţiunilor balneare este de 9 zile şi manifestă tendinţă de scădere, datorită creşterii cererii pentru noile produse turistice bazate pe punere în formă sau termalism. 137 Emilio Becheri, Secondo rapporto sul sistema termale in Italia, edito da IL SOLE 24 ORE, 2005, pag. 3.
  • 144. - 143 - Cu toate acestea, cererea pentru turismul balnear nu se situează pe primele locuri în preferinţele turiştilor europeni, ea deţinând o pondere de 9% în Germania, 2,7% în Italia, aproximativ 1% în Franţa şi sub 1% în Spania, Portugalia, Elveţia. Chiar şi în aceste condiţii, turismul balnear rămâne un segment important datorită efectelor pe care le are asupra creşterii calităţii vieţii. Explicaţia acestei situaţii constă în faptul că ţările deţinătoare de resurse balneare se caracterizează prin existenţa unei diversităţi de resurse care antrenează un număr important de turişti, între acestea remarcându-se litoralul, zonele montane cu staţiuni renumite, atracţiile culturale. Pe de altă parte, cauza ponderii reduse a turismului balnear, poate fi explicată prin faptul că până acum 15-20 de ani turismul balnear se caracteriza printr-o clientelă tradiţională: oamenii sosiţi la tratament pentru o serie de afecţiuni specifice în general vârstei a treia. În privinţa evoluţiei turismului balnear în ultimile două decenii se poate aprecia că, după un moment de declin apărut acum 10-15 ani, din cauza îmbătrânirii clientelei tradiţionale şi deci a scăderii numărului de curanţi, în prezent se constată o uşoară redresare a activităţilor de turism balnear datorită eforturilor făcute în direcţia modernizării staţiunilor, diversificării produselor turistice oferite, atragerii de noi segmente de clientelă. Momentul care a marcat un reviriment în turismul balnear îl reprezintă apariţia noului concept de turism de sănătate, care abordează o viziune diferită redefinind această formă de turism. O evoluţie interesantă prezintă însă talasoterapia, care, în ultimii 10-15 ani s-a caracterizat printr-un proces de redefinire şi dezvoltare. În această perioadă numărul centrelor de talasoterapie s-a dublat, iar numărul de curanţi a crescut de la 20.000 (1992) la 140.000 în prezent. La acest rezultat şi-au adus contribuţia politicile atractive folosite care au făcut ca unele centre să înregistreze un ritm de creştere cu 20% mai mare ca în anul precedent. De asemenea, cifra de afaceri anuală realizată la nivelul centrelor de talasoterapie a înregistrat o rată de creştere de 10-12% pe an în perioada 1995-1998. Rezultatele obţinute ca urmare a dezvoltării talasoterapiei în Franţa, au încurajat şi alte ţări să dezvolte acest segment. Astfel, se remarcă centrele de talasoterapie din Spania, Portugalia, Italia.
  • 145. - 144 - 3.5.2. Motivaţia cererii pentru turism balnear Motivaţia principală a cererii de turism balnear este în primul rând legată de nevoia obiectivă de efectuare a unui tratament, completată în mod fericit, datorită ofertei balneoturistice tentante şi de alte motivaţii. Motivaţiile celor veniţi la tratament pot fi grupate la rândul lor după cele trei tipuri de asistenţă medicală: pentru cură şi terapie; de recuperare funcţională; profilactică. Până acum câţiva ani cererea a fost pentru asistenţă medicală şi terapeutică (tratament) şi pentru recuperare funcţională. În prezent politica de ocrotire a sănătăţii publice pune un accent tot mai mare pe medicina omului sănătos, pe măsurile care vizează menţinerea sănătăţii fizice şi psihice, ca una din condiţiile de bază ale nivelului de civilizaţie actual, o componentă importantă a condiţiei de bunăstare materială şi spirituală, a calităţii vieţii. Motivaţia cererii pentru tratamente balneare preventive rezultă şi din condiţiile moderne de viaţă şi muncă ce creează, pentru o largă categorie de persoane, premisele unor dezechilibre şi decondiţionări psihice şi fizice, care, deşi nu se constituie în tablouri conturate de boală, trebuie considerate ca stări cu potenţial de risc pentru sistemul nervos, pentru aparatul cardiovascular sau cel locomotor. Toate aceste stări necesită o asistenţă medicală care se încadrează ideii de profilaxie primară asigurată în centre de bunăstare. Se estimează că motivaţia cererii pentru turism balnear ce are drept obiectiv profilaxia va reprezenta peste 75% din numărul celor ce vin într-o staţiune balneară. Această evoluţie este favorizată de situarea fericită a turismului balnear la graniţa dintre două sectoare aparent incompatibile, tratament şi loisir. În realitate oferta balneoturistică le cuprinde pe amândouă, acesta fiind motivul pentru care opţiunea pentru staţiuni balneare are şi alte motivaţii. Astfel, din ce în ce mai mulţi oameni de afaceri organizează întâlniri în staţiuni balneare. Sunt organizate conferinţe, târguri cu diverse tematici, contractări de mărfuri. De asemenea, turismul la sfârşit de săptămână chiar dacă are efecte negative asupra activităţii din staţiuni reprezintă una din motivaţiile cererii. Cererea pentru curele de reconfortare, „fitness”, „antistres”, înfrumuseţare este din ce în ce mai mare, ceea ce va determina, în anii următori, creşterea accentuată a ponderii celor ce vin în staţiunile balneare pentru turism de bunăstare, în comparaţie cu cei ce alegeau aceste destinaţii pentru turism balnear clasic.
  • 146. - 145 - 3.5.3. Morbiditatea ca factor al cererii balneoturistice europene În caracterizarea cererii balneoturistice este foarte importantă şi cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei. Deşi tendinţa dezvoltării laturii profilactice a turismului balnear este tot mai puternică, morbiditatea rămâne un factor important al cererii balneoturistice europene. Revista „Forum Mondial de la Santé” susţine ideea conform căreia „curba morbidităţii reprezintă din mai multe puncte de vedere un ideal social: o viaţă lungă şi plină de vigoare ce se încheie cu un colaps, o vitalitate permanentă şi o moarte ce survine fără teamă şi drame, ca o consecinţă naturală a vieţii umane”. În consecinţă o comprimare a morbidităţii într-o perioadă cât mai scurtă înainte de finalul vieţii, ceea ce pentru activitatea turistică ar echivala cu o creştere însemnată a segmentului de cerere balneară constituit de vârsta a III-a. Această tendinţă se manifestă deja prin creşterea duratei medii de viaţă pe plan internaţional cu 3-4 ani, atingând 61,5 ani pe ansamblul planetei138 . Deşi durata medie de viaţă a crescut în întreaga lume, anumite afecţiuni continuă să facă numeroase victime pe primul loc aflându-se bolile cardiovasculare (12 milioane în fiecare an). Datorită acestei situaţii în anul 1991, Ziua Mondială a Sănătăţii (7 aprilie) a fost declarată ca zi pentru “sănătatea inimii”, bolile cardiovasculare având incidenţa cea mai mare în întreaga lume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii aceleaşi mari grupe de boli influenţează cererea balneoturistică europeană şi mondială, dar în mod diferenţiat de la ţară la ţară. În Germania existau în ultimii ani 306.000 hipertensivi, iar numărul suferinzilor de boli cardiovasculare era de cca 2 milioane (3% din populaţie), cel al reumaticilor fiind sensibil apropiat de aceleaşi valori. În Italia bolile cardiovasculare se situează pe locul al doilea, cu aproape 2 milioane de bolnavi, din care peste 50% la persoane în vârstă de peste 60 de ani; afecţiunile aparatului locomotor reprezintă prima cauză de invaliditate, aici existând circa 8 milioane de reumatici. Ponderea în total populaţie a bolnavilor digestivi este de 11%. În Franţa, numărul îmbolnăvirilor de maladii cardiovasculare este de 200.000, iar al celor reumatice de 5 milioane (10% din populaţie). 138 *** Forum Mondial de la Santé, nr. 1/1995.
  • 147. - 146 - Informaţiile din literatura de specialitate, presă, etc., arată că, în ceea ce priveşte cererea balneoturistică europeană, se pot contura unele concluzii referitoare la principalele afecţiuni invalidante care presupun efectuarea de tratamente balneare şi anume: - afecţiunile osteoarticulare şi musculare ce se caracterizează printr-o netă preponderenţă feminină; - patologia neurologică şi senzorială repartizată aproape la egalitate pentru ambele sexe; - patologia vasculară şi patologia respiratorie ce afectează preponderent sexul masculin; - patologia accidentală şi cardiacă. Peste 60 de ani, la ambele sexe, un număr mare de persoane suferă de una sau mai multe boli ce le afectează viaţa cotidiană. Pentru vârstele mai puţin ridicate acestea sunt boli specifice patologiei osteo-articulare şi digestive la femei, respectiv patologie osteo- articulară şi respiratorie la bărbaţi. Cu vârsta creşte şi frecvenţa bolilor neurologice şi senzoriale pentru ambele sexe, patologia vasculară şi cardiacă, cu preponderenţă la bărbaţi iar patologia accidentală la femei de peste 80 de ani. Pentru problemele pielii tratamentele balneare pot limita intensitatea leziunilor în caz de psoriazis şi sunt eficace în cazul arsurilor (40% din cazuri sunt copii) favorizând cicatrizarea şi facilitând recuperarea musculară şi funcţională. Dorinţa firească de amelioare a acestor afecţiuni face ca o bună parte din cei suferinzi să efectueze tratamente balneare profilactice în staţiunile de profil, reputate pe plan european, prezentate la capitolul ofertă, cărora li se pot alătura cu succes, mai ales datorită calităţii factorilor naturali de cură, unele staţiuni din România. 3.5.4. Noi segmente ale cererii balneoturistice Dacă iniţial marea majoritatea a celor ce alegeau o staţiune balneară o făceau pentru tratament, în ultimii ani, noi segmente ale cererii se orientează spre această destinaţie. Astfel, turismul de afaceri şi congrese se desfăşoară din ce în ce mai mult în staţiunile balneare. Oamenii de afaceri afectaţi frecvent de stress şi maladii cardiace pot beneficia, atât de săli de reuniuni şi saloane de recepţie ca cele rezultate în urma planului
  • 148. - 147 - de modernizare a hotelului Thermal Palace de la Vichy, cât şi de baza de tratament ultramodernă. De altfel, marea majoritate a staţiunilor s-au orientat spre absorbţia acestui segment de cerere oferind săli şi servicii adecvate. Un alt segment al cererii de prestaţii balneoturistice îl constituie copiii. Ei reprezintă un segment important şi bine delimitat al cererii balneare. În Franţa se trimit în centre balneare 50000 de copii anual, iar în Germania 80000. Pentru afecţiuni respiratorii: rinofaringite recidivante, otite repetate se folosesc apele sulfuroase în staţiunile Luchon, Canterets, Digne les Bains. Sunt prescrise de la 4 băi în sus pe zi de către medicul balnear care stabileşte un program precis adaptat copilului. De asemenea, sub supravegherea unui kinetoterapeut se fac spălături de nas, gargară, şedinţe de reeducare respiratorie. Pentru simptomele alergice manifestate prin rinite, crize de astm sau tuse spasmodică sunt utilizate staţiunile: La Bourboule şi Le Mont-Doré în Auvergne, Saint- Honoré în Morvan. Afecţiunile pielii ca eczeme, psoriazis, arsuri sunt atenuate eficient cu tratamentele termale ce pot fi urmate în cură de la vârsta de 3 luni în staţiunile: La Bouche-Pasay în Pitou-Charentes, Saint-Gervais în Alpi. În staţiuni s-au construit cluburi pentru copii între 3-7 ani, ca cel de la Grand Hôtel des Thermes, din staţiunea Saint Malo. Segmentul cererii reprezentat de sportivi este din ce în ce mai prezent în staţiunile balneare. Motivaţia acestei cereri este dată de faptul că medicina termală poate colabora strâns cu medicina sportivă în profilaxie, pentru a reduce riscurile activităţilor sportive. În unele ţări tratamentul balnear este chiar inclus în programele de antrenament ale sportivilor de performanţă. De exemplu, în Franţa, s-au instalat centre de pregătire olimpică în staţiunile termale Font Rameau, Vichy şi Vittel. La centrul de pregătire olimpică din Vittel se desfăşoară numeroase activităţi sportive dirijate de o echipă de animatori: tenis, nataţie, bicicletă, parcursuri de sănătate Vita-Vittel. Sunt puse la dispoziţia sportivilor numeroasele instalaţii ale acestui centru, ca: săli sport, piscină, saună, săli specializate pentru activităţi multisportive. Îngrijirile acordate la stabilimentul termal de către hidroterapeuţi vin în completarea şi întărirea pregătirii sportive: duşuri percutante cu jet, băi, duşuri cu vapori, gimnastică acvatică. Aceste noi segmente ale cererii relevă rolul pozitiv al factorilor balneoclimatici în prevenirea anumitor boli şi în fortificarea organismului, calitatea acestora determinând şi
  • 149. - 148 - alte categorii profesionale şi de vârstă să aleagă staţiunile balneare ca destinaţie. S-a constat astfel că vârsta medie a turiştilor ce îşi petrec sejurul în astfel de staţiuni este în continuă scădere. 3.5.5. Principalele tendinţe ale cererii balneoturistice Până nu demult, motivaţia alegerii unei staţiuni balneare a fost legată cu precădere de tratarea diferitelor afecţiuni, la recomandarea medicului. În ultimii ani s-a conturat tot mai pregnant importanţa factorilor naturali în cura balneară preventivă, astfel încât, în prezent tot mai mulţi turişti vin în staţiunile balneoturistice din nevoia de a-şi consolida sănătatea, a se odihni şi destinde într-o ambianţă reconfortantă unde pot desfăşura activităţi care împiedică apariţia unor afecţiuni aşa-zise „ale civilizaţiei”, ca şi a altor boli cronice şi nu în ultimul rând să-şi întărească capacitatea de apărare a organismului la eventuale îmbolnăviri. Într-un recent raport al OMS se apreciază că aproximativ 20 milioane de oameni din Europa se deplasează anual dintr-o ţară în alta în scopuri balneoturistice. Această tendinţă a rezultat cu claritate şi dintr-o investigaţie efectuată în Germania, conform căreia: - 20% din turişti sunt atraşi de staţiunile balneare deoarece consideră că tratamentul balnear ajută la menţinerea sănătăţii; - circa 12% consideră că tratamentul balnear contribuie la regenerarea şi menţinerea capacităţii de muncă; - circa 25% efectuează un sejur într-o staţiune balneară pentru a se odihni, a se destinde; - peste 12% vin într-o staţiune balneară pentru tratarea unei anumite afecţiuni. Deci, se profilează tot mai preganant ideea prin care cura balneară devine o ofertă de sănătate atât pentru bolnavi, cât şi pentru oamenii sănătoşi, ca ofertă de petrecere a timpului liber în condiţiile unor staţiuni privite ca ,,oaze naturale”, într-o ambianţă lipsită de poluare, de consum de alimente preparate prin metode industriale, chimice, de consum de medicamente, alcool, tutun etc. De asemenea, legat de tendinţa de creştere a cererii pentru tratamentele preventive
  • 150. - 149 - se constată că, în ultimii ani, în lume se manifestă o tendinţă tot mai evidentă a populaţiei de respingere a tratamentelor medicamentoase şi înlocuirea lor cu tratamente naturale tradiţionale sau altele decât cele medicamentoase, pe care le găsesc în cadrul staţiunilor balneare. O altă tendinţă ce se conturează în turismul balnear priveşte categoriile de populaţie care practică această formă de turism. Dacă în prima jumătate a secolului, plecările în staţiuni balneare erau accesibile aproape în exclusivitate persoanelor cu venituri ridicate, în cea de-a doua, prin subvenţiile şi facilităţile acordate de guverne sau diferitele organizaţii obşteşti a făcut posibilă antrenarea în astfel de activităţi şi a persoanelor cu venituri medii şi modeste atât în plan naţional cât şi internaţional. Schimbările socio-economice intervenite în ultimul timp în lume au determinat sporirea numărului persoanelor cu venituri medii. Ca atare, volumul cererii pentru turismul balnear al acestui segement de populaţie va fi în continuă creştere, preferinţele acestei categorii îndreptându-se în special pentru structuri şi dotări mai puţin pretenţioase dar care să asigure servicii de bună calitate. Pe de altă parte, ,,curele de sănătate” intrând în conştiinţa populaţiei determină mărirea numărului de solicitanţi de astfel de activităţi care sunt dispuşi la cheltuieli ridicate pentru servicii performante. Durata medie a sejurului în staţiunile balneare manifestă la rândul ei tendinţe de modificare în perspectivă. Aceste tendinţe se manifestă fie prin creşterea sejurului, fie prin scăderea acestuia dar creşterea frecvenţei revenirii într-o staţiune în acelaşi an. Aceasta este o influenţă a reglementărilor existente în prezent în diferite ţări europene privind fracţionarea vacanţelor, care determină stabilirea duratei sejurului într-o staţiune în funcţie de timpul liber avut la dipoziţie şi de posibilitatea procurării biletelor într-un anumit moment. O evoluţie se constată în schimbarea comportamentului turiştilor, remarcându-se numărul tot mai mare al persoanelor conştiente de importanţa menţinerii sănătăţii, ca urmare a creşterii nivelului de cultură a populaţiei şi ca efect al campaniilor de educaţie sanitară în rândul acesteia, inclusiv prin mass media. În acelaşi timp, se observă că persoanele venite într-o staţiune sunt tot mai sociabile şi disponibile pentru activităţi de grup, consecinţă a însingurării la domiciliu şi la locul de muncă, precum şi a fricii persoanelor în vârstă de pierdere a independenţei fizice.
  • 151. - 150 - Semnificative sunt şi tendinţele manifestate în utlimul timp în ceea ce priveşte destinaţiile turistice. Astfel, se remarcă reorientarea interesului turiştilor de la zonele însorite de litoral spre cele cu ambianţă reconfortantă şi posibilităţi de consolidare a stării fizice şi psihice, ca urmare a trecerii „modei” litoralului şi mai ales, a sfaturilor medicale cu privire la efectele negative ale expunerii prelungite la soare asupra sănătăţii oamenilor. În acest context apropierea de staţiunile balneoturistice va avea un loc tot mai important în viaţa oamenilor fiind din ce în ce mai solicitate staţiunile din zonele depresionare şi montane, de litoral muntos. În aceeaşi ordine de idei este important de semnalat faptul că au intervenit schimbări în destinaţiile turiştilor asiatici, în special chinezi şi japonezi. În ultimul timp se manifestă din partea acestora tendinţa de a ieşi din cadrul oferit de ţările lor atât pentru agrement cât şi în special pentru consolidarea sănătăţii lor. De regulă preferinţele acestora se îndreaptă spre staţiuni balneoturistice cu un cadru plăcut, cu condiţii de confort mediu, dar, cu servicii ireproşabile. În ţările Europei Occidentale efectuarea concediului în altă parte decât propria reşedinţă a devenit o obişnuinţă în viaţa omului modern. Aceasta îl face să ia hotărârea de a călători ,,fără emoţii şi multe pregătiri”, de multe ori deciziile fiind luate în ajunul plecării spre destinaţiile despre care a fost informat că răspund necesităţilor şi dorinţelor lui de vacanţă, în special, în ceea ce priveşte posibilităţile de a-şi reface condiţia fizică şi psihică. Evoluţia condiţiilor de viaţă din Europa, îmbunătăţirea nivelului de trai şi reducerea ratei natalităţii sunt tendinţele unei îmbătrâniri a populaţiei continentului. Populaţia europeană cunoaşte o îmbătrânire cu fiecare an. Sunt deja regiuni în Germania şi nordul Italiei unde mai puţin de ¼ din populaţie este de sub 20 de ani. Peste 30 de ani, mai mult de unu din patru europeni va avea peste 60 de ani şi mai puţin de unu din cinci europeni va avea până în 20 de ani. Se aşteaptă ca în următorii 30 de ani, Europa să aibă o populaţie mai îmbătrânită. Se poate considera deci că, în perspectiva mai îndepărtată, creşterea numărului persoanelor în vârstă va fi urmată de sporirea numărului vacanţelor petrecute în staţiuni balneoturistice ca destinaţii agreate de aceştia. Organizarea, amenajarea şi crearea staţiunilor balneoturistice moderne răspund unui scop bine determinat: concretizarea şi dezvoltarea ,,turismului de sănătate”, formă de
  • 152. - 151 - turism în care, prin intermediul factorilor naturali de cură şi a structurilor materiale specific turistice se asigură, deopotrivă, terapia medicală propriu-zisă, profilaxia dar şi recăpătarea ,,bunei stări” a omului activ (remise en forme). Potrivit acestui relativ nou concept, staţiunile balneare care dispun de potenţialul necesar se reorganizează, nota dominantă fiind dată de serviciile turistice aferente ,,clientului sănătos” asigurate în centre de bunăstare, care solicită o astfel de staţiune pentru depăşirea stării de oboseală şi de stres, pentru refacerea fizică şi psihică, pentru recreere, deconectare şi distracţie într-un mediu natural agreabil, unde beneficiază simultan şi de asistenţă medicală (la cerere), precum şi de dotările pentru un sejur propriu-zis. Un alt segment de clientelă îmbină în cadrul sejurului, într-o astfel de staţiune, motivaţiile recreere şi profilaxie. În sfârşit un alt segment este reprezentat de persoanele circumscrise motivaţiilor clasice de tratament (recuperare şi readaptare funcţională) în unităţile medicale strict specializate. Această reorientare strategică în domeniul balneoturistic a fost impusă de cauze obiective şi este suficient să relevăm că deja în cele mai renumite staţiuni din Franţa, Italia, Spania, etc., cunoscute pentru efectele terapeutice ale apelor minerale, aproape 80-90% din clienţi, nu sunt bolnavi, dar “parcurg” servicii balneoturistice pentru profilaxie şi refacere psihofizică. Putem să conchidem că orientarea balneologiei în statele Uniunii Europene spre “turismul de bunăstare” este firească şi ireversibilă, aspect dovedit de evoluţia cererii şi de remodelarea continuă ofertei staţiunilor termale europene.
  • 153. - 152 - CAPITOLUL IV Turismul balnear în România Turismul balnear nu se adresează numai celor cu probleme medicale, ci şi celor care vor să se relaxeze, să-şi regăsească vitalitatea şi o bună condiţie fizică, mentală şi spirituală. Datorită acestui fapt în ultimele decenii, prin importantele sale efecte sociale şi economice, turismul balnear a devenit un segment major al pieţei turistice internaţionale, spre care se centrează importante mijloace materiale şi umane, cu implicare tot mai profundă a ştiinţei şi tehnicii, a prestării unor servicii turistice şi medicale de o factură complexă şi de un înalt nivel calitativ, chemate să satisfacă cerinţele vitale ale omului modern, determinate de evoluţia condiţiilor de viaţă şi a stării de sănătate a populaţiei. Din păcate, revenirea României în rândul democraţiilor europene, începând cu 1989, a însemnat pentru turismul balnear, în ciuda valorii factorilor naturali de cură, intrarea într-o criză profundă, baza tehnico-materială suferind o degradare continuă. În vederea fundamentării unor direcţii de dezvoltare a turismului balnear, în perspectiva integrării europene, am efectuat în acest capitol o analiză a poziţiei staţiunilor balneare din România pe baza indicelui de atractivitate, a factorilor naturali de cură şi a indicaţiilor terapeutice, urmată de prezentarea modificărilor structurale ale ofertei balneoturistice româneşti şi necesitatea protecţiei mediului în arealul staţiunilor balneare. 4.1. Evaluarea şi ierarhizarea staţiunilor balneare din România Turismul balnear este singura formă de turism din ţara noastră care se bazează pe un potenţial permanent, de mare complexitate, practic inepuizabil. România se înscrie printre ţările europene cu un fond balnear remarcabil. Avem şansa ca 1/3 din apele termale şi minerale de pe continent să se găsească în ţara noastră. Această valoare este accentuată de complexitatea factorilor naturali, respectiv regăsirea în aceaşi staţiune a factorilor principali de mediu, alături de o gamă largă de substanţe minerale de cură, cu efecte polifactoriale benefice şi de existenţa în România a tuturor tipurilor de substanţe minerale balneare care pot fi utilizate în întreaga gamă a profilurilor de tratament balneare.
  • 154. - 153 - 4.1.1. Factori naturali de cură balneară Cercetările hidrogeologice au arătat că subsolul României conţine o varietate de resurse balneare situate în interiorul sau la suprafaţa scoarţei terestre. Aceste resurse sunt reprezentate în primul rând de substanţele minerale terapeutice, care prin proprietăţile fizico-chimice răspund necesităţilor profilactice şi medicale de menţinere, consolidare, refacere a stării de sănătate, a capacităţii de muncă şi de reconfortare fizică şi psihică individuală. În al doilea rând, factorii climatici existenţi în România, datorită poziţiei geografice (radiaţia solară, circulaţia atmosferică, temperatura, umiditatea, aeroionizarea, microclimatul salinelor) fac din climatoterapie un mijloc eficient, care contribuie în orice staţiune balneară la completarea ofertei de tratament. Substanţele minerale terapeutice se regăsesc atât în apele minerale şi termominerale cât şi în apa lacurilor terapeutice a nămolurilor şi turbelor. A. Apele minerale Apele minerale sunt răspândite pe mai mult de 20% din suprafaţa ţării la diferite adâncimi, având o largă gamă de proprietăţi fizico-chimice şi terapeutice în funcţie de geneza lor. Sunt considerate ape minerale terapeutice, apele ivite la suprafaţă dintr-o sursă naturală sau aduse la zi prin foraje şi ale căror caracteristici fizico-chimice pot exercita efecte farmaco-dinamice cu rol terapeutic. În funcţie de temperatura lor naturală apele minerale pot fi reci (sub 200 C), izoterme (340 – 370 C) şi hiperterme (peste 370 C). Mineralizările medii, ce depăşesc frecvent procentul de 1gram/litru determină valoarea balneară a apelor minerale şi termominerale. O clasificare fizico-chimică a apelor minerale şi termominerale, unanim acceptată pe plan internaţional nu există. În România se foloseşte o clasificare bazată pe proprietăţile fizico-chimice ale apei minerale. Astfel, apele minerale reci, cuprind139 : - ape oligominerale (Călimăneşti, Slănic – Moldova, Băile Olăneşti şi cu caracter termal la Băile Felix, Călan, Moneasa, Geoagiu Băi, Vaţa de Jos); - ape minerale carbogazoase (Borsec, Zizin, Covasna, Biborţeni, Vatra Dornei, Buziaş, Lipova, Tuşnad, Borsec); 139 *** Colectiv de elaborare, Studii la modernizare, dezvoltare durabilă a turismului şi diversificarea ofertei turistice româneşti, I.C.T., Ministerul Turismului, Bucureşti, 1995, pag. 5.
  • 155. - 154 - - ape minerale clorurato-sodice pure (Băile Herculane, Someşeni, Ocna Sibiu); mixte (Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Băltăţeşti, Malnaş Băi); - ape minerale sulfatate (Slănic Moldova, Sărata Monteoru, Vaţa de Jos, Amara, Ocna Şugatag, Bălţăţeşti, Băile Govora, Călimăneşti); - ape minerale sulfuroase, unele având caracter mixt datorită componentelor clorurate, sodice, alcaline (Băile Herculane, Călimăneşti, Băile Olăneşti, Pucioasa, Săcele); - ape minerale feruginoase (Lipova, Homorod, Malnaş Băi, Vâlcele, Biborţeni, Tuşnad, Vatra Dornei); - ape minerale arsenicale (Covasna, Saru Dornei); - ape minerale iodurate (Băile Olăneşti, Călimăneşti,Cozia, Bazna); - ape minerale radioactive (Băile Herculane, Sângeorz Băi, Borsec). B. Apele termominerale Prezenţa apelor geotermale şi termominerale pe teritoriul României este legată de tectonică, anomalii hidrogeotermice, conductivitate termică. Acestea nu sunt pure, ci reprezintă diferite concentraţii minerale de săruri solubile, existând astfel ape termale bicarbonate, sulfuroase, clorurate, clorurat-sulfuroase, cu utilizări multiple în cura externă şi se găsesc în staţiunile140 : Băile Herculane, Călimăneşti, Căciulata, Băile Felix, Băile 1 Mai, Călacea şi Vaţa de Jos. C. Apa lacurilor terapeutice România dispune de un total de 3500 lacuri cu caracter permanent din care 63% au origine naturală, iar 27% antropice. Prin calităţile farmacologice şi farmacodinamice ale apelor lor, o bună parte din lacuri prezintă interes terapeutic deosebit141 . Din punct de vedere al genezei lacurile terapeutice se împart în trei categorii distincte: - lacuri de liman; - lacuri de câmpie; - lacuri din masivele de sare. Lacurile de liman au luat naştere prin bararea gurii de vărsare a unei ape curgătoare cu un grind fluviatil sau cordon marin. 140 Idem, p. 7. 141 Idem, p. 9.
  • 156. - 155 - Principalul lac de liman utilizat în scop terapeutic este lacul Techirghiol care are trei ramificaţii, Techirghiol, Tuzla, Urlichioi, cu apă cloruro-magneziană-sulfurată, utilizată în cură externă. Lacurile de câmpie sunt Amara, Slobozia, Strachina, Jirlău, Balta Amară, Câmpeni, Movila Miresii, Ianca, Sărat-Brăila. Toate aceste lacuri au compoziţie chimică variată alături de sărurile de natriu fiind prezenţi sulfaţii de magneziu şi calciu. Apele acestor lacuri sunt utile în curele terapeutice externe. Lacurile din masivele de sare sunt Sovata, Tg. Ocna, Slănic, Ocnele Mari, Cojocna. Mineralizarea neomogenă a apelor lacurilor sărate şi gradul diferenţiat de încălzire, explică fenomenul de heliotermie care are caracter terapeutic. Toate aceste lacuri depun pe fundul lor nămoluri sapropelice care alături de calitatea terapeutică a apelor sporesc valoarea balneară a acestora şi gama de tratamente balneare ce pot fi aplicate. D. Nămoluri şi turbe Nămolurile reprezintă mâluri care conţin peste 10% substanţe organice, iar turba este un depozit organic format din resturi vegetale incomplet descompuse, în condiţii de exces de umiditate anacrobiană142 . Există nămoluri sapropelice bogate în hidrosulfură de fier coloidală (Amara, Lacul Sărat, Techirghiol, Sovata, Ocna Sibiului) şi nămoluri minerale sulfuroase (Săcelu) sau nesulfuroase (Sângeorz Băi). Valoarea terapeutică a nămolurilor este dată de temperatura, compoziţia chimică, acţiunea mecanică şi puterea farmacologică a acestora. Turbele prin fracţiunile organice şi minerale pot căpăta valoare terapeutică. Turbării se găsesc în zona Dornelor, Bihor, Borsec, Mangalia. Tratamente cu nămoluri şi turbe se practică în staţiunile Ocna Sibiului, Vatra Dornei, Băile Govora, Sovata, Amara, Ocnele Mari, Techirghiol, Eforie Nord, Bazna. E.Gazele mofetice Prin intermediul fisurilor din scoarţa terestră şi în urma escavării rocilor, ajung la suprafaţă gaze libere rezultate din procesele biochimice ale scoarţei terestre143 . 142 Idem, p. 11. 143 Idem, p. 12.
  • 157. - 156 - În ţara noastră, zona Harghita-Căliman este foarte bine cunoscută pentru emanaţiile gazoase numite mofete. Băile Tuşnad, Borsec, Balvanyos, Buziaş, Covasna sunt staţiunile cele mai importante unde acest factor terapeutic este valorificat în spaţii amenajate. Solfatarele reprezintă emanaţii naturale de gaze unde gazul carbonic include şi hidrogen sulfurat. În judeţele Covasna şi Harghita există emanaţii carbogazoase-sulfuroase de altitudine, unice în Europa. La Turia, Şugaş Băi, Harghita sunt prezente asemenea emanaţii şi utilizate în scop terapeutic. 4.1.2. Modalităţi de evaluare În ţara noastră există 160 de staţiuni şi localităţi balneare ce deţin resurse minerale de cură, din care 24 sunt considerate de importanţă naţională cu recunoaştere şi pe plan european. Cele 24 de staţiuni de importanţă naţională au fost ierarhizate pe baza sistemului de clasificare din România în funcţie de gradul de dotare al acestora. Acest gen de clasificare poate fi considerat limitat şi nerealist reflectând înzestrarea la un moment dat a staţiunilor balneare, de obicei incompletă şi mai ales insuficientă pentru valorificarea complexă şi raţională a resurselor balneare. Datorită acestui fapt, pentru a avea o imagine reală, este necesară alinierea la sistemul internaţional de apreciere a staţiunilor, care face o ierarhizare ştiinţifică şi obiectivă a staţiunilor balneare în special. Evaluarea fondului balnear şi ierarhizarea staţiunilor în contextul ofertei balneare generale şi în detaliu pe profile de tratament este benefică atât în plan turistic cât şi socio- economic. Această evaluare trebuie să fie făcută avându-se în vedere factorii obiectivi ce caracterizează oferta balneară, în primul rând aspectele cantitative şi calitative ale substanţelor minerale terapeutice şi ale mediului ambiant; dotarea cu structuri turistice care permit valorificarea şi dezvoltarea funcţiei balneare, tradiţia valorificării acestora, gradul de înzestrare cu elemente de infrastructură generală şi turistică şi impactul cu turismul la sfârşit de săptămână. Evaluarea calitativă a ofertei staţiunilor balneare este sintetizată de indicele de atractivitate turistică ce poate fi calculat pe baza comensurării
  • 158. - 157 - factorilor ce o definesc, fiecare având o anumită pondere în atractivitatea totală a staţiunii, considerată 100% 14 : - substanţe minerale terapeutice 30% - mediu ambiant şi antropic 20% - posibilităţi de valorificare dezvoltare 10% - tradiţia valorificării 3% - accesibilitatea 6% - acces 5% - infrastructură 5% - structuri turistice 10% - dotări de interes general 4% - impactul la sfârsitul de săptămână 3% - alte forme de turism 4% 100% Pe baza indicilor de atractivitate calculaţi se poate face o ierarhizare a staţiunilor balneoturistice în plan general pe de o parte, şi în funcţie de profilul patologic al acestora pe de altă parte. În ambele cazuri ierarhizarea nu se suprapune clasificării actuale a staţiunilor balneoturistice, în staţiuni de interes naţional, zonal şi local, care are în vedere în principal, volumul şi gradul de dotare al staţiunilor, precum şi durata de exploatarea a acestora (permanentă sau sezonieră). 4.1.3. Ierarhizarea staţiunilor în plan general Staţiunile balneare de mare interes turistic cu indice de atractivitate între 3.00 şi 2.00, împreună cu cele cu un indice de atractivitate favorabil cu valori între 1.99 şi 1.50 sunt grupate în tabelul nr. 4.1. Pentru a ilustra diferenţele între clasificarea aceasta, bazată pe indicele de atractivitate şi clasificarea folosită în România am înscris în tabelul nr. 4.1., la coloana 4, staţiunile de interes naţional. Se observă că cele mai bune staţiuni din 14 *** Colectiv de elaborare, Adaptarea ofertei balneoturistice româneşti la cerinţele pieţei internaţionale, I.C.T., Ministerul Turismului, Bucureşti 1993, p 97.
  • 159. - 158 - Tabel nr. 4.1. Ierarhizarea staţiunilor în plan general şi după gradul de dotare. Nr. crt. Staţiuni balneare de mare interes turistic Indice atractivitate între 3,00 şi 2,00 Staţiuni balneare cu indice de atractivitate favorabil (între 1,99 şi 1,50) Staţiuni balneare de interes naţional Nr. crt. 0 1 2 3 4 5 1 Băile Herculane 2,23 • 1 2 Călimăneşti-Căciulata 2,20 • 2 3 Slănic Moldova 2,18 • 3 4 Eforie Nord –Techirghiol 2,14 • 4 5 Băile Tuşnad 2,12 • 5 6 Vatra Dornei 2,12 • 6 7 Mangalia Sud 2,11 • 7 8 Covasna 2,11 • 7 9 Borsec 2,10 • 8 10 Băile Olăneşti 2,09 • 9 11 Băile Govora 2,08 • 10 12 Sovata 2,05 • 11 13 Geoagiu Băi 2,04 • 12 14 Buziaş 2,02 • 13 15 Băile Felix – 1 Mai 2,00 • 14 1 Amara 1,96 • 15 2 Sângeorz Băi 1,94 • 16 3 Slănic Prahova 1,90 • 17 4 Neptun 1,88 • 18 5 Balvanyos -Turia 1,84 19 6 Stâna de Vale 1,83 • 20 7 Sinaia (balnear) 1,82 • 21 8 Moneasa 1,79 • 22 9 Borşa 1,74 • 23 10 Ocna Sibiului 1,74 24 11 Lacul Sarat 1,72 • 25 12 Bazna 1,72 26 13 Tinca 1,69 27 14 Lipova 1,65 28 15 Brădet 1,65 29 16 Vaţa.Băi 1,53 30 17 Mangalia Sud • 31 Sursa:*** Colectiv de elaborare, Adaptarea ofertei balneoturistice româneşti la cerinţele pieţei internaţionale, I.C.T., Ministerul Turismului, Bucureşti, 1993. România, din punct de vedere al indicelui de atractivitate, corespund cu cele de interes naţional, spre deosebire de cele cu indice de atractivitate favorabil, care sunt în număr mai
  • 160. - 159 - mare decât cele apreciate ca fiind de interes naţional. Avem şi excepţia reprezentată de Mangalia Sud, care nu are un indice de atractivitate favorabil dar intră în categoria staţiunilor de interes naţional datorită gradului de dotare. Harta amplasării staţiunilor din tabelul nr. 4.1. (anexa 2) ne oferă imaginea bunei repartiţii pe teritoriul României a resurselor balneare. Având în vedere că punctele marcate reprezintă sub 20% din totalul localităţilor cu resurse balneare, se poate realiza adevărata dimensiune pe care o poate căpăta turismul balnear românesc pe piaţa turistică din Europa prin extinderea ariei de valorificare a factorilor naturali de cură existenţi în ţara noastră, efectele economice şi sociale pe care le poate genera schimbarea cantitativă dar şi calitativă a factorilor ce definesc oferta balneoturistică. În analiza ce urmează ne vom referi la elemente de atractivitate şi elemente defavorizante ce caracterizează o parte din staţiunile României. Grupa staţiunilor balneare de mare interes turistic (col. 2) cuprinde staţiunile cu o ofertă balneoturistică de calitate superioară atât din punct de vedere al fondului balnear, cât şi al dotărilor. Toate staţiunile din acestă grupă sunt de interes naţional, cu tradiţie în activitatea turistică, multe dintre ele fiind cunoscute şi pe plan internaţional. Staţiunile din această grupă prezintă un indice de atractivitate ridicat, dar nici una dintre ele nu înregistrează valori apropiate de nivelul maxim (3.00), cele mai bine cotate fiind Băile Herculane (2.23), Călimăneşti-Căciulata (2.20) şi Slănic Moldova (2.18).Toate au un potenţial balnear valoros, dar atractivitatea lor turistică este influenţată negativ, într-o măsură mai mare sau mai mică, de celelalte componente ale ofertei turistice cum ar fi: - modul defectuos de exploatare a resurselor în staţiunile Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata, Slănic Moldova, Tuşnad, Mangalia Sud, Borsec, Govora,Geoagiu; - gradul scăzut de cunoaştere al zăcământului în staţiunile Borsec, Mangalia, Buziaş; - poluarea accentuată a aerului, sonoră, în staţiunile: Călimăneşti, Băile Herculane, Băile Tuşnad, Covasna, Vatra Dornei, Băile Felix e.t.c. şi a apei în staţiunea Techirghiol; - valoarea estetică redusă a cadrului natural din interiorul staţiunilor: Băile Herculane-Vicol, Covasna, Băile Felix sectorul hotelurilor nou construite; - structuri de cazare cu uzură fizică şi morală avansată în staţiunile:
  • 161. - 160 - Băile Herculane, Slănic Moldova, Techirghiol, Borsec şi parţial în Băile Tuşnad, Olăneşti, Govora, Geoagiu Băi, Buziaş; - uzura fizică în cazul unor structuri de tratament din Băile Herculane, Călimăneşti, Slănic Moldova, Techirghiol, Borsec, Olăneşti, Govora, Sovata, Buziaş, dar mai ales uzura morală în cadrul tuturor bazelor de tratament; - diversitatea redusă a structurilor de alimentaţie publică în toate staţiunile; - densitatea mare a construcţiilor în spaţii publice locuibile limitate în staţiunile Băile Herculane, Călimăneşti, Slănic Moldova,Vatra Dornei, Băile Felix; - numărul redus, calitatea şi diversitatea necorespunzătoare a structurilor de agrement din toate staţiunile; - comerţul general şi specific necorespunzător în toate staţiunile; - calitatea improprie a dotărilor de infrastructură în toate staţiunile cu excepţia staţiunii Mangalia Sud; - impactul cu turismul la sfârşit de săptămână în staţiunile: Slănic Moldova, Olăneşti, Geoagiu Băi, Sovata, Buziaş, Băile Felix. Prezentarea succintă a acestor aspecte evidenţiază faptul că dincolo de particularităţile staţiunilor balneoturistice, determinate în mod obiectiv de poziţia lor în teritoriu şi fondul balnear, există o serie de elemente defavorizante, comune tuturor, care include cu precădere, calitatea şi diversitatea structurilor de cazare, servirea mesei şi agrement, comerţul general şi specific şi calitatea unor dotări de infrastructură. În scopul creşterii competitivităţii pe plan intern, dar mai ales, pe plan internaţional, strategia dezvoltării viitoare a acestor staţiuni va urmări cu precădere, ameliorarea deficienţelor semnalate în prezent, care diminuează valorea lor turistică. - Grupa staţiunilor balneare de interes turistic al căror indice de atractivitate (1.99- 1.50 ) este favorabil dezvoltării activităţii balneoturistice. Staţiunile cuprinse în această grupă sunt considerate ca staţiuni de interes naţional sau zonal în funcţie de gradul lor de dotare. Ele au ca elemente de atractivitate: - potenţial balnear valoros sub aspect calitativ şi cantitativ; - ambianţa exterioară şi din cadrul lor în staţiunile: Neptun (balnear), Balvanyos, Stâna de Vale (balnear), Sinaia (balnear), Moneasa, Borşa, Tinca,
  • 162. - 161 - Sîngeorz Băi şi Brădet (AG); - tradiţia balneoturistică în staţiunile: Amara, Slănic Prahova, Ocna Sibiului, Bazna, Lipova, Lacul Sărat; - apropierea de capitală sau alte centre urbane importante, centre emitente de turişti: Amara, Slănic Prahova, Sinaia (balnear), Ocna Sibiului, Lacu Sărat, Brădet (AG); - structuri balneoturistice ample în staţiunile Amara, Neptun, Stâna de Vale, Sinaia (balnear), Moneasa, Sîngeorz Băi, Vaţa Băi; - condiţii de practicare pe o scară extinsă a activităţilor balneare cu caracter preventiv şi a odihnei active. Includerea acestor staţiuni în grupa de interes balnear este determinată de potenţialul mai mic al resurselor balneare în staţiunile Balvanyos, Tinca, Lipova, fie de lipsa de diversitate a factorilor de cură, care în ultimă instanţă au influenţat modul de dotare al staţiunilor Amara, Slănic Prahova, Neptun, Stâna de Vale, Sinaia (balnear), Moneasa, Ocna Sibiului, Bazna, Sîngeorz Băi, Şugaş Băi, Vaţa Băi şi Lacu Sărat pe de-o parte, iar pe de altă parte de posibilităţile mai reduse de valorificare a factorilor de cură, îndeosebi al celor din grupa substanţelor terapeutice, cel mai frecvent întâlnite. Elemente defavorizante în valorificarea prezentă şi viitoare, pot fi considerate: - insuficienta cunoaştere a zăcămintelor balneare şi a calităţii factorilor din staţiunile Stîna de Vale, Sinaia (balnear), Borşa; - deficienţe de ordin tehnic în exploatarea substanţelor din staţiunile Slănic Prahova, Balvanyos, Tinca, Sîngeorz Băi; - poziţia excentrică în teritoriu a staţiunilor Stâna de Vale, Moneasa, Borşa, Sîngeorz Băi,Vaţa Băi. Remedierea unora din deficienţele menţionate va contribui la sporirea interesului pentru produsele turistice respective şi constituirea lor ca staţiuni de mare importanţă pe plan naţional, intrând astfel în grupa întâi de atractiviate. În acest sens, perspectivele cele mai favorabile le prezintă staţiunile Amara, Slănic Prahova, Turia, Stîna de Vale, Borş, Moneasa, Sîngeorz Băi, Lacu Sărat. Pentru aceste staţiuni, ansamblul elementelor de atractivitate determină dezvoltarea în perspectivă a funcţiei balneoturistice corelată cu potenţialul resurselor şi cererea turistică.
  • 163. - 162 - Tabelul nr. 4.2 cuprinde staţiunile balneare de interes turistic limitat, cu indice de atractivitate între 1.49-1.00 . În această grupă sunt cuprinse staţiuni balneoturistice de importanţă zonală şi locală. Ele se caracterizează prin predominarea funcţiei balneare care, în unele cazuri este completată şi cu funcţia de agrement, respectiv de recreere în timpul şi la sfârşit de saptamână. Printre aceste staţiuni se remarcă Sărata Monteoru, Călacea, Ocnele Mari, Ocniţa, Cojocna Băi, Ocna Şugatag, Boghiş, Băile Turda, Teleaga, Ocna Dej, Jigodin, Balta Albă, Băile Sascut. Tabelul nr. 4.2. Staţiuni balneare de interes turistic limitat (indice de atractivitate între 1.49-1.00) 1. Sarata Monteoru 1,47 12. Bala 1,28 Malnaş Bai 13. Băile Turda 1,27 2. Vâlcele 1,46 Şugaş Băi 3. Săcelu 1,40 Telega 4. Valea Mariei 1,39 14. Băile Szeyke 1,24 5. Ocnele Mari 1,38 15. Băile Sascut 1,22 Călacea Cojocna 6. Ocna Şugatag 1,37 16. Ocna Dej 1,19 7. Boghiş 1,36 17. Jigodin 1,18 8. Băltăţeşti 1,34 18. Sântimbru Băi 1,17 Bughea de Sus 19. Băile Someşeni 1,16 9. Pucioasa 1,31 20. Remetea Băi 1,12 10.Băile Costiui 1,30 Ozunca Oglinzi 21. Balta Albă 1,11 11.Bizuşa 1,29 Băile Homorod Strunga 22. Dăneşti 1,10 Sursa: *** Colectiv de elaborare, Adaptarea ofertei balneoturistice româneşti la cerinţele pieţei internaţionale, I.C.T., Ministerul Turismului, 1993. În general, aceste staţiuni au potenţial cantitativ şi calitativ important, benefeciind de un cadru natural exterior reconfortant. Ele sunt defavorizate de poziţia în teritoriu, de accesibilitatea uneori dificilă, dar mai ales de existenţa unor structuri balneoturistice cu uzură fizică şi morală avansată, în cele mai multe cazuri, sau foarte redusă ca în cazul staţiunilor Valea Mariei, Ozuna, Oglinzi, precum şi a unor servicii mult inferioare. Toate aceste elemente fac, ca cererea turistică să fie mai redusă. Dezvoltarea structurilor turistice în unele staţiuni din această grupă va determina şi o intensificare a cererii turistice, mai ales în cazul acelora care dispun de factori de cură
  • 164. - 163 - utilizaţi în tratarea afecţiunilor cu grad de morbiditate ridicat sau care prezintă condiţii pentru promovarea activităţilor balneare cu caracter preventiv. Grupa staţiunilor balneare de interes turistic redus (tabel 4.3), este ultima grupă din punct de vedere al atracţiei turistice şi cuprinde staţiuni beneficiare în exclusivitate de resurse balneare şi de condiţii minime de desfăşurare a activităţilor cu caracter turistic, deci funcţia acestora este în exclusivitate balneară. Tabel nr. 4.3. Staţiuni balneare de interes turistic redus (indice de atractivitate sub 1.00) 1. Băile Cărbunari 0,99 2. Băile Miercurea Sibiului 0,96 3. Câineni 0,95 4. Beltiug 0,89 Valoarea cantitativă şi calitativă a resurselor şi a mediului ambiant determină o cerere prezentă şi de perspectivă cu caracter strict local. Analiza indicelui de atractivitate s-a făcut pentru cele mai reprezentative staţiuni balneare din ţara noastră. În afara acestora, există un numar foarte mare de staţiuni şi localităţi cu resurse şi dotări balneare, unele beneficiind de un cadru natural propice dezvoltării activităţilor balneare. Ele au o largă dispersie în teritoriu, fiind localizate mai ales în apropierea centrelor urbane mai importante. Caracteristicile factorilor naturali de cură, ca şi a celorlalte elemente ale ofertelor balneoturistice creează premisele dezvoltării lor tot la nivel de interes local, având ca funcţiuni principale, tratamentul balnear, agrementul sau ambele. 4.1.4. Ierarhizarea statiunilor balneoturistice pe profile de patologie O ierarhizare obiectivă şi în acelaşi timp pragmatică a staţiunilor se poate realiza prin gruparea lor pe profile de patologie. O astfel de ierarhizare este practicată în unele ţări ca Franţa, Italia e.t.c. datorită avantajelor pe care le oferă în compararea fondurilor balneare de aceeaşi natură şi pentru o bună orientare a cererii turistice. Ierarhizarea pe profile de patologie s-a realizat şi de către
  • 165. - 164 - I.C.T.15 şi cuprinde următoarele grupe: afecţiuni ale aparatului locomotor; afecţiuni neurologice periferice; afecţiuni cardiovasculare; afecţiuni respiratorii; afecţiuni ale aparatului digestiv, hepato-biliare şi boli ale rinichiului şi căilor urinare; afecţiuni ginecologice; afecţiuni dermatologice; boli profesionale. Pe lângă ierarhizarea pe profile de patologie realizată de specialiştii de la ICT am considerat necesară prezentarea tabelelor cu staţiuni balneo climatice indicate în afecţiunile respective, tabele prezentate în lucrarea România balneară16 . Fiecare din anexele 3 – 13 prezintă în paralel, pentru diversele tipuri de patologii, ierarhia staţiunilor şi tabela cu staţiunile indicate pentru afecţiunea respectivă, după cum urmează: ◊ Anexa 3. - A. Afecţiuni ale aparatului locomotor, - B. Tabela 1.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile reumatismale şi Tabela 2.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile ortopedo traumatice; ◊ Anexa 4. - A. Afecţiuni neurologice periferice - B. Tabela 3.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile neurologice; ◊ Anexa 5. - A. Afecţiuni cardiovasculare - B. Tabela 4.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile cardio-vasculare ◊ Anexa 6. -A. Afecţiuni respirarorii şi boli ORL -B. Tabela 5.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile respiratorii şi ORL; ◊ Anexa 7. - A. Afecţiuni ale aparatului digestiv, hepato-biliare şi boli ale rinichiului şi căilor urinare; - B. Tabela 6.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile tubului digestiv, hepato-biliare, ale rinichiului şi căilor urinare; 15 Colectiv de elaborare,I.C.T.,op.cit.,p.106-112 16 „ România balneară ” este un ghid pentru medicii de familie şi pentru medicii specialişti, apărută în anul 2004, ai cărei autori prof. dr. med. Nicolae TELEKI, dr.med. Laviniu MUNTEANU şi Sorin BIBICIOIU pun la dispoziţia medicilor şi publicului rezultatele cercetării ştiinţifice proprii şi a altor specialişti români.
  • 166. - 165 - ◊ Anexa 8 -A. Afecţiuni ginecologice; -B. Tabela 7.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile ginecologice; ◊ Anexa 9. -A. Boli de nutriţie şi metabolism; -B. Tabela 9.- Staţiuni balneo-climatice indicate în bolile metabolice; ◊ Anexa 10 -A. Afecţiuni dermatologice; -B. Tabela11.- Staţiuni balneo-climatice indicate în afecţiunile dermatologice; ◊ Anexa 11 - Boli profesionale; ◊ Anexa 12 - Tabela 8.- Curele balneo-climatice pentru vârstnici (Balneo- geriatrie); ◊ Anexa 13 - Tabela10.- Staţiuni balneo-climatice indicate în boli endocrine Tabelele sunt un veritabil instrument de lucru deoarece nu prezintă numai staţiunile indicate pentru diverse boli, ci şi stadiile de boală şi formele clinice, limitele, contraindicaţiile şi tipul de cură recomandabilă. Anexa 14 este un tablou sugestiv al principalelor 30 de staţiuni balneare din România, cu procedurile şi tratamentele puse la dispoziţia turiştilor, dar şi cu recomandările terapeutice pentru fiecare staţiune. Acest instrument de promovare este publicat în broşurile editate de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România cu ajutorul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – Autoritatea Naţională pentru Turism, sub denumirea Staţiuni Balneare din România17 . Remarcăm faptul că la proceduri şi tratamente apar cura antistress, fitness şi cura Gerovital, specifice curelor de sănătate, turismului de bunăstare. Staţiunile de importanţă zonală sau locală grupate după criteriul indicaţiilor generale de cură sunt grupate în anexa 15. Sunt 58 de staţiuni cu factori naturali de cură remarcabili, ce acoperă o gamă largă de afecţiuni, dar care nu au un nivel al bazei tehnico- materiale dezvoltat, sau dacă au avut, lipsa investiţiilor, scăderea veniturilor populaţiei şi proasta gospodărire din această lungă perioadă de tranziţie le-au scos parţial din categoria staţiunilor căutate de turişti. Ele reprezintă potenţiale staţiuni balneo-climatice ale mileniului III, de multe ori calitatea foctorilor naturali de cură fiind superioară staţiunilor 17 Broşurile sunt editate şi în limbi străine, pentru vorbitorii de limbă franceză intitulându-se „ Les Stations Balneaires de la Roumanie.
  • 167. - 166 - de importanţă naţională. Exemplificăm în acest sens staţiunea Bala, din judeţul Mehedinţi, ai cărei factori naturali de cură, aşa cum susţin specialiştii, au caracteristici mai bune decât cele din Băile Herculane. În acest fel avem o imagine complexă a staţiunilor grupate pe profile patologice. Deşi recomandarea pentru un anumit tip de cură o face medicul, apreciem că ar fi util şi practic să fie accesibile aceste indicaţii generale de cură şi turiştilor potenţiali, pentru o mai bună orientare a cererii turistice. Ne referim atât la turiştii de vârsta a treia şi cei îndrumaţi de medic spre o staţiune balneară, cât şi la celelalte categorii de vârstă, turişti din ţară şi străinătate, care vor să aleagă o staţiune pentru recuperare şi bunăstare, pentru o cură de sănătate. În perspectiva alinierii staţiunilor noastre la nivelul celor din UE, cu accent pe apărarea sănătăţii şi calitatea vieţii, pentru satisfacerea nevoilor de bunăstare ale oamenilor, calitatea factorilor naturali de cură va rămâne un element important în decizia turistului de a-şi petrece vacanţa într-o staţiune balneară. După cum se constată, ierarhizarea staţiunilor balneoturistice pe profile de patologie, regrupează staţiunile cu factorii de cură similari, valoarea acestora, precum şi celelalte criterii avute în vedere la stabilirea indicilor de atractivitate indicând ordinea lor în cadrul fiecărei grupe. Datorită dezechilibrului existent în prezent între valoarea fondului balnear şi structurile turistice ale diferitelor staţiuni, ordinea acestora în cadrul grupelor de calitate nu este reprezentată în mod obiectiv, dezvoltarea bazei materiale influenţând în mare masură poziţia staţiunilor. Astfel, în cazul afecţiunilor pentru tratamente ale aparatului respirator O.R.L., deşi factorii de cură de cea mai bună calitate se întâlnesc în staţiunea Govora, care în mod firesc ar trebui să se situeze pe locul I în grupa respectivă, datorită bazei materiale mai modeste, ea ocupă numai locul 3. Situaţii similare se regăsesc şi în cazul staţiunii Olăneşti. Produsele turistice, definite ca ambianţa specifică factorilor naturali şi antropici şi amenajărilor turistice, care reprezintă elemente componente ale animaţiei turistice şi pot exercita o anumită atracţie asupra turiştilor18 , formate de fiecare staţiune, au caracteristici care le diferenţiază de celelalte staţiuni. De această situaţie trebuie să se ţină seamă la dotarea şi comercializarea acestora, precum şi la stabilirea unor tarife general diferenţiate care să asigure, pe de o parte valorificarea optimă a fondului lor balnear şi pe de altă parte 18 Gabriela Stănciulescu, coordonator, Gabriela Ţigu, Felicia Stăncioiu, Emilia Ţiţan, Nicolae Lupu, Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar print, 2002, pag. 145.
  • 168. - 167 - corelarea cu posibilităţile financiare ale diferitelor segmente ale cererii turistice. În aceste condiţii, se poate aprecia că o problemă importantă în dezvoltarea viitoare a staţiunilor balneoturistice o constituie departajarea lor pe clase de calitate determinată de valoarea potenţială a factorilor balneari, considerată a fi elementul esenţial în stabilirea nivelului de dotare a staţiunilor şi mai ales a celui de realizare a unor produse balneoturistice competitive. 4.2. Modificări structurale ale ofertei balneoturistice româneşti Oferta balneoturistică românească prin diversitatea factorilor naturali de cură permite tratarea unei game largi de afecţiuni, valorificarea superioară a acestora putând determina dezvoltarea turismului balnear din ţara noastră. Resursele balneoturistice reprezintă componenta determinantă a ofertei balneare, caracteristicile lor cantitative şi calitative determinând modul şi nivelul de organizare şi amenajare ale structurilor necesare valorificării lor. Datorită evoluţiei economiei în perioada de tranziţie spre economia de piaţă, începută în 1990, structurile de primire, alimentaţie, tratament şi agrement au suferit modificări. 4.2.1. Particularitaţi ale ofertei turismului balnear Pînă în 1989 oferta din turismul balnear românesc a avut o dezvoltare extensivă, bazată pe ideea asigurării unui număr cât mai mare de locuri, la preţuri accesibile, realizându-se astfel condiţiile practicării, pe plan intern, a unui turism de masă, de tip social. De asemenea, în staţiunile incluse în circuitul internaţional s-au facut investiţii pentru creşterea calităţii produsului turistic „cură balneară" oferit turiştilor străini. Rezultatul programelor de dezvoltare a turismului balnear până în 1989 s-a materializat în realizarea unei baze tehnico-materiale moderne pentru acea perioadă. Datorită caracterului de turism de masă de tip social, care s-a imprimat turismului balnear până în 1989, investiţiile au fost orientate spre dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de cazare oferite cetăţenilor români şi străini în scopul satisfacerii cererii, atât
  • 169. - 168 - din punct de vedere al structurii - hoteluri de diverse categorii, vile, case ale pensionarilor, căsuţe şi campinguri, cât şi din punct de vedere al numărului de locuri oferite. Astfel în staţiunile balneare s-au construit la început unităţi simple de cazare şi alimentaţie pentru ca ulterior să se ajungă la complexe de mari dimensiuni, realizate conform conceptului „totul sub acelaşi acoperiş", ce permitea efectuarea curei balneare indiferent de anotimp. De asemenea până în 1989 s-a manifestat o tendinţă continuu ascendentă a circulaţiei turistice începută încă din 1970, atît pentru turism în general, cât şi pentru turism balnear, în particular, care a înregistrat o creştere deosebită. Era o reflectare a creşterii interesului pentru turism şi pentru refacerea capacităţii de muncă, a sănătăţii, care în acest deceniu, 1980-1989, a devenit o componentă importantă a existenţei fiecăruia, apropiindu- se pentru acea etapă, de un prag de saturare a cererii (la nivelul anilor 1988-1989 circa 1/2 din populaţia ţării petrecea un sejur într-o staţiune turistică, situaţie comparabilă cu cea a multor ţări europene dezvoltate) 19 . 4.2.2. Evoluţia ofertei din turismul balnear românesc Din 1990 au survenit schimbări majore în societate, care au determinat o evoluţie contradictorie, sinuoasă a economiei şi implicit a turismului din România. Scăderea performanţelor economice, înregistrată după 1989 în marea majoritate a sectoarelor economiei naţionale, a avut o legătură directă cu evoluţia descrescătoare a componentelor ofertei de turism balnear. Schimbările în structura forţei de muncă, nivelul înalt al şomajului, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei au avut ca efect şi scăderea cererii de turism şi turism balnear şi implicit a gradului de ocupare a structurilor de primire, alimentaţie şi tratament. 4.2.2.1. Structuri de primire În structurile de primire din turismul balnear s-a înregistrat o evoluţie diferită faţă de total ţară. Veniturile obţinute din turism, respectiv turism balnear, au fost din ce în ce mai mici în raport cu cheltuielile, limitînd posibilitatea de autofinanţare a activităţii. 19 RODICA MINCIU, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000,p.157
  • 170. - 169 - În condiţiile creditelor cu dobînzi deosebit de mari şi a cererii în scădere, decizia efectuării de investiţii pentru dezvoltarea ofertei balneare a devenit un act dificil, atâta timp cât sursele financiare proprii erau insuficiente pentru susţinerea activităţii curente şi pentru conservarea sau stoparea degradării structurilor existente. Efectele se observă în evoluţia structurilor de primire turistică în 1990-2002 (tabelul nr. 4.4. şi figura 4.1.). Tabelul nr. 4.4. Evoluţia unităţilor de cazare turistică şi a capacităţii de cazare existente în perioada 1990-2004 Anii Număr unităţi Total Stat. Rom. I Baln. I Număr locuri Total Stat. Rom. I Baln. I Col. 4/Col. 2 Col.8/Col.6 % I % I 1990 3213 100 535 100,0 453236 100,0 47310 100,0 16,65 100,0 10,4 100 1991 3329 103,6 559 104,5 312407 68,9 46854 99,0 16,8 100,9 15,0 144,2 1992 3277 102,0 546 102,0 302533 66,7 47652 101,7 16,7 100,3 15,75 151,4 1993 2682 83,5 484 90,5 293036 64,7 46652 98,6 18,0 108,1 15,9 152,9 1994 2840 88,4 532 99,4 292479 64,5 50484 106,7 18,7 112,3 17,3 166,3 1995 2905 90,4 510 95,3 289539 63,9 48432 102,3 17,6 105,7 16,7 160,6 1996 2965 92,3 504 94,2 288206 63,6 47972 101,4 17,0 102,1 16,6 159,6 1997 3049 94,9 489 91,4 287943 63,5 48401 102,3 16,0 96,1 16,8 161,5 1998 3127 97,3 487 91,0 287268 63,3 48460 102,4 15,6 93,7 16,9 162,5 1999 3250 101,2 435 81,3 282806 62,4 45768 96,7 13,4 80,5 16,2 155,8 2000 3121 97,1 400 74,8 280005 61,8 43186 91,3 12,8 76,9 15,4 148,1 2001 3266 101,6 367 68,6 277047 61,1 43624 92,2 11,2 67,3 15,8 151,9 2002 3332 103,7 347 65,0 272596 60,1 42735 90,3 10,4 62,5 15,7 151,0 2003 3569 111,1 356 66,5 273614 60,4 42189 89,2 10,0 60.1 15,4 148,1 2004 3900 121,4 360 67,3 275941 60.9 40894 86,4 9,23 55,4 14,8 142,3 I - 101,4 - 97,2 - 96,5 - 99,0 - 95,9 - 102,6 R - + 1,4 - - 2,8 - - 3,55 - - 1,0 - - 4,1 - + 2,6 Sursa: - Anuarele statistice ale României 1990-2001 - Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, date statistice 2001-2003 - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. -Prezentare şi prelucrare date pe baza indicatorilor După o creştere în 1991 faţă de 1990 a numărului de unităţi turistice, atât a celor din toată ţara, cât şi a celor din staţiunile balneare, pe total ţară a urmat o scădere cu 17,5% în 1993 şi o revenire pînă în 2004 când s-a înregistrat cel mai mare număr de unităţi. Pe de altă parte, numărul unităţilor din staţiunile balneare a scăzut cu 14 % din 1991 până în 1993, în 1994 a crescut cu 9 %, după care a scăzut aproape continuu reprezentând în 2004 doar 67,3 % din numărul existent în 1990.
  • 171. - 170 - Fig. 4.1. Evoluţia unităţilor de cazare turistică 3213 3329 3277 2682 2840 2905 2965 3049 3127 3250 3121 3266 3332 3569 3900 535 559 546 484 532 510 504 489 487 435 400 367 347 356 360 0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total ţară Staţiuni balneare Pentru aceeaşi perioadă (tabelul nr.4.4. şi figura 4.2.) capacitatea de cazare a înregistrat o scădere de la an la an pe total turism şi o evoluţie sinuoasă la turism balnear. Numărul de locuri pe total ţară, după o cădere de 31% în 1991 faţa de 1990, în următorii ani a scăzut lent, în 2004, fiind de 60,9 % faţă de 1990, deci o scădere într-un ritm mediu de 3,55% pe an. Fig.4.2. Evoluţia capacităţii de cazare existente 453236 312407302533293036292479289539288206287943287268282806280005277047272596273614275941 47310 46854 47652 46652 50484 48432 47972 48401 48460 45768 43186 43624 42735 42189 40894 0 50000 100000 150000 200000 250000 300000 350000 400000 450000 500000 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total ţară Staţiuni balneare
  • 172. - 171 - Aparent paradoxal menţinerea numărului de unităţi înregistrată în perioada analizată pe total turism, a fost însoţită de o descreştere accentuată a numărului de locuri (60,9 % în 2004 faţă de 1990, scădere de 177.295 locuri). Cei doi indicatori exprimă, însă, situaţia care începea să se generalizeze după 1990. Iniţiativa privată şi-a adus în aceşti ani contribiţia la creşterea numărului de unităţi dar prin unităţi de cazare de mici dimensiuni, cu locuri puţine, pe măsura resurselor financiare ale micilor întreprinzători. În acelaşi timp, unităţi de mari dimensiuni (hoteluri, moteluri), ieşeau din circuitul turistic. Încasările din ce în ce mai mici şi cheltuielile foarte mari aferente acestor acestor structuri de primire de mari dimensiuni au generat închiderea multora dintre ele sau mari dificultăţi în menţinerea la standarde, cu adoptarea unor soluţii de genul folosirii a unuia sau a două etaje din şase sau zece. În schimb situaţia din turismul balnear a fost inversă. Evoluţia în dinamică (figurile 4.3 şi 4.4.) ne arată că scăderea însemnată a numărului de unităţi, 67,3 % în 2004 faţă de 1990, nu a afectat major evoluţia numărului de locuri, 86,4 % în 2004 faţă de 1990, după un vârf de 106.7% în 1994 şi valori pozitive în continuare până în 1998. Ritmul mediu anual de scădere a numărului de locuri de cazare în turismul balnear a fost de 1 %. Considerăm că această situaţie se datorează pe de o parte închiderii unităţilor mici, vechi, depăşite si neintervenţiei iniţiativei private în realizarea de noi unităţi în turism balnear, iar pe de altă parte menţinerii în funcţiune a hotelurilor, a complexelor balneare şi a bazelor de tratament care deţin marea majoritate a numărului de locuri de cazare şi care au putut asigura serviciile specifice acestei forme de turism. În aceste condiţii a fost în interesul celor ce au administrat structurile de primire din turismul balnear să păstreze în funcţiune hotelurile mari, complexele balneare, care dispuneau şi de bază de tratament şi aduceau venituri pe tot parcursul anului, în defavoarea celor de capacităţi reduse, care au fost scoase din circuit şi s-au degradat în lipsa unor acţiuni de investiţii sau privatizare. Evoluţia în dinamică a celor doi indicatori în perioada 1990-2004 număr unităti şi număr locuri de cazare sunt redate în figurile 4.3 şi 4.4 şi reflectată sintetic în punctele de vedere exprimate.
  • 173. - 172 - Fig.4.3. Evoluţia în dinamică a numărului de unităţi 100 103.6 102 83.5 88.4 90.4 92.3 94.9 97.3 101.2 97.1 101.6 103.7 111.1 121.4 100 104.5 102 90.5 99.4 95.3 94.2 91.4 91 81.3 74.8 68.6 65 66.5 67.3 0 20 40 60 80 100 120 140 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total ţară Staţiuni Balneare Fig.4.4. Evoluţia în dinamică a capacităţii de cazare 1990-2004 100 68.9 66.7 64.7 64.5 63.9 63.6 63.5 63.3 62.4 61.8 61.1 60.1 60.4 60.9 100 99 101.7 98.6 106.7 102.3 101.4 102.3 102.4 96.7 91.3 92.2 90.3 89.2 86.4 0 20 40 60 80 100 120 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Staţiuni balneare Total ţară Situaţiile prezentate sunt susţinute şi de evoluţia ponderii pe care o deţine turismul balnear în totalul turismului în România. Ponderea unităţilor de cazare din staţiunile balneare a înregistrat, după o creştere până în 1994 când a atins 18,7%, o scădere de 9,2 % în 2004 într-un ritm mediu annual de 4,1 %. În schimb ponderea capacităţii de cazare din staţiunile balneare în total turism a crescut de la 10,4 % în 1990 la 14,8 % in 2004, într-
  • 174. - 173 - un ritm mediu anual de 2,6 % (figura 4.5). Fig. 4.5. Evoluţia în dinamică a raportului dintre numărul de unităţi de cazare din staţiunile balneare şi total ţară şi a raportului dintre numărul de locuri din staţiunile balneare şi total turism 100 100.9 100.3 108.1 112.3 105.7 102.1 96.1 93.7 80.5 76.9 67.3 62.5 60.1 55.4 100 144.2 151.4 152.9 166.3 160.6 159.6 161.5 162.5 155.8 148.1 151.9 151 148.1 142.3 0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Unităţi de cazare Capacitatea de cazare existentă O altă modalitate de caracterizare a capacităţii de cazare la nivel macroeconomic este cea rezultată din analiza capacităţii de cazare în funcţiune (disponibilă) indicatorul sub formă de mărime absolută, folosit în măsurarea acesteia fiind locuri-zile (tabel 4.5.). Capacitatea de cazare în funcţiune în perioada analizată a avut o evoluţie sinusoidală atât pe total România cât şi pe staţiuni balneare. Astfel, pe total ţară, capacitatea de cazare în funcţiune în 2004 reprezintă 70,1 % din cea înregistrată în 1990, evoluţie ceva mai bună decât cea a numărului de locuri care reprezenta 60,9% (tabel nr. 4.4.). După o primă scădere accentuată de 27,5% până în 1992 a urmat o creştere de 2,1% în 1993, o scădere cu 5,5% în 1994, o relativă creştere de 0,5% în urmatorii doi ani, o scădere de 2,1% în 1997, o nouă creştere de 1,5% în 1998 şi o scădere în următorii ani urmată de o revenire în 2003 şi 2004 (figura 4.6.). În ceea ce priveşte ponderea capacităţii de cazare în funcţiune în hoteluri din cea pe total ţară, constatăm o creştere a acesteia de la 60,7 % în 1990, la 67,5 % în 2004.
  • 175. - 174 - Tabel nr. 4.5. Evoluţia capacităţii de cazare în funcţiune în România şi staţiunile balneare în perioada 1990-2004 Anii Total turism România Mii.loc. Mii.loc. zile I zile I Staţiuni balneare Mii.loc. d.c.Hoteluri zile I Mii.loc.zile I Col 4 / Col 2 % Col 8 / Col 6 % Col 6/Col 2 % I 1990 77022 100 46787 100 17656 100 10673 100 60,7 60,4 22,9 100,0 1991 64124 83.3 42185 90.2 14744 83.5 10363 97.1 65.8 70.3 23.0 100.4 1992 55870 72.5 38123 81.5 12846 72.8 9819 92.0 68.2 76.4 23.0 100.4 1993 57434 74.6 39402 84.2 13206 74.8 9914 92.9 68.6 75.1 23.0 100.4 1994 53255 69.1 36908 78.9 12335 69.9 9598 89.9 69.3 77.8 23.2 101,.3 1995 53540 69.5 36470 77.9 12324 69.8 9667 90.6 68.1 78.4 23.0 100.4 1996 53639 69.6 36629 78.3 11922 67.5 9318 87.3 68.3 78.2 22.2 96.9 1997 52027 67.5 35594 76.1 11780 66.7 9131 85.6 68.4 77.5 22.6 98.7 1998 53164 69.0 36142 77.2 12412 70.3 9522 89.2 68.0 76.7 23.3 101.7 1999 51275 66.6 34910 74.6 11500 65.1 9415 88.2 68.1 81.9 22.4 97.8 2000 50197 65.1 33573 71.8 11327 64.2 9278 86.9 66.9 81.9 22.6 98.7 2001 51882 67.4 34338 73.4 11488 65.1 9273 86.9 66.2 80.7 22.1 96.5 2002 50752 65.9 34558 73.9 11091 62.8 9298 87.1 68.1 83.8 21.9 95.6 2003 51632 67,0 35552 76.0 11323 64,1 9592 89,9 68,9 84,7 21,9 95,6 2004 53989 70,1 36460 77,9 11424 64,7 9707 90,95 67,5 85 21,15 92,4 I - 97,5 - 98,2 - 96,9 - 99,3 - - - 99,4 R - - 2,5 - - 1,8 - - 3,1 - - 0,7 - - - - 0,6 Sursa:- Anuarele statistice ale României 1990-2001 - Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, date statistice 2001-2003 - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date pe baza indicatorilor În turismul balnear, pentru aceeaşi perioadă, evoluţia este foarte apropiată de cea pe total turism. Deşi numărul de locuri în staţiunile balneare a avut o evoluţie bună în intervalul acesta de timp, înregistrând un ritm mediu anual de scădere de 1,0 % capacitatea da cazare în funcţiune în staţiunile balneare în 2004, reprezenta 64,7 % din cea înregistrată în 1990, scăderea anuală fiind într-un ritm mediu de 3,1 %. O evoluţie bună, ce susţine concluzia noastră privind menţinerea în exploatare a hotelurilor în detrimentul unităţilor mici din turismul balnear, a înregistrat ponderea capacităţii de cazare în funcţiune din hoteluri în total turism balnear, care a crescut de la 60,4 % în 1990, la 85 % în 2004.
  • 176. - 175 - Această situaţie este datorată atât numărului mare de locuri pe care structurile Fig. 4.6. Evoluţia capacităţii de cazare în funcţiune în România şi staţiunile balneare 77022 64124 55870 57434 53255 53540 53639 52027 53164 51275 50197 51882 50752 51632 53989 17656 14744 12846 13206 12335 12324 11922 11780 12412 11500 11327 11488 11091 11323 11424 0 10000 20000 30000 40000 50000 60000 70000 80000 90000 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total ţară Staţiuni balneare hoteliere le au, cât şi integrării în complexele balneare, pe lîngă structurile de alimentaţie şi agrement, a bazei de tratament. Firesc şi cererea se îndreaptă în special spre acestea chiar dacă preţurile sunt mai mari. De altfel şi evoluţia numărului de locuri-zile din hotelurile balneare a înregistrat o scădere mică în cei cincisprezece ani, de la 10.673 mii loc-zile în 1990, la 9.707 mii loc- zile în 2004 (un ritm mediu anual de scădere de 0,7 %), faţă de total turism balnear unde s-au înregistrat 17.656 mii loc-zile în 1990 şi 11.424 mii loc-zile în 2004 (o scădere într-un ritm de 3,1 % pe an). Dacă puterea de cumpărare a populaţiei n-ar fi scăzut în tot acest interval de timp, atât capacitatea de cazare în funcţiune cât şi toţi ceilalţi indicatori ar fi avut evoluţii pozitive, crescătoare, în concordanţă cu dorinţa şi nevoia de refacere şi menţinere a sănătăţii pe care cetăţenii ţării noastre le au. Structura unităţilor de cazare pe tipuri de unităţi (tabelul 4.6.) reflectă rezultatul evoluţiei prezentate.
  • 177. - 176 - Tabel nr. 4.6. Structura unitatilor de cazare pe tipuri deunitati in 2004 Tipuri de structuri de primire turistica Total structuri de primire turisti Nr.Unitati % Statiuni Balneare Nr.Unitati % Col.4/Col.2 % Hoteluri 928 23.8 112 31.1 12.07 Moteluri 149 3.8 7 1..94 4.7 Vile Turistice 691 17.7 139 38.6 20.11 Cabane Turistice 132 3.4 3 0.82 2.27 Pensiuni Tur. urbane 461 11.8 35 9.72 7.6 Campinguri 72 1.8 19 5..3 13.7 Bungalouri 279 7.2 5 1.4 1.8 Tabere de Elevi 157 4.03 13 3.6 8.3 Casute Turistice 53 1.4 6 1.66 11.3 Pensiuni tur. rurale 892 22.87 15 4.2 1.7 Alte Tipuri 86 2.2 6 1.66 6.98 Total 3900 100.0 360 100.00 9.23 Sursa:- Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date La nivel naţional, în 2004, se poate observa că ponderea cea mai mare o au hotelurile şi vilele turistice care împreună deţin 41,5 % din totalul unităţilor de cazare din România. Următoarele unităţi sunt pensiunile turistice rurale cu 22,87 % şi pensiunile turistice urbane cu 11,8 % din total.(fig 4.7.) Ponderea cea mai mică o deţin căsuţele turistice şi de campinguri. Fig.4.7. Structura unităţilor de cazare, pe total ţară, pe tip de unităţi, în 2004 928 149 691 132461 72 279 157 53 892 86 Hoteluri Moteluri Vile Turistice Cabane Turistice Pensiuni Tur. urbane Campinguri Bungalouri Tabere de Elevi Casute Turistice Pensiuni tur. rurale Alte Tipuri În cazul staţiunilor balneare ponderea cea mai mare o au vilele turistice, care deţin peste 38,6 % din totalul unităţilor de cazare turistică. Pe următoarea poziţie se află
  • 178. - 177 - hotelurile care deţin 31,1 % din unităţile de cazare. Pe o poziţie bună se mai situează pensiunile turistice urbane cu 9,7 %. Restul, în proporţii mici, este împărţit de celelalte tipuri de unităţi de cazare (fig 4.8.). Fig. 4.8. Structura unităţilor de cazare din staţiunile balneare, pe tipuri de unităţi, în 2004 112 7 139 3 35 19 5 13 6 15 6 Hoteluri Moteluri Vile Turistice Cabane Turistice Pensiuni Tur. urbane Campinguri Bungalouri Tabere de Elevi Casute Turistice Pensiuni tur. rurale Alte Tipuri Procentajul mare al vilelor turistice din zona balneară se poate explica prin faptul că investiţiile şi cheltuielile aferente acestui tip de unităţi de cazare sunt mai mici, menţinerea lor în funcţiune şi chiar privatizarea fiind mai uşor de făcut. Importante pentru o desfăşurare în bune condiţii a procesului turistic sunt toate formele de cazare dar, pentru un astfel de areal, vilele şi hotelurile (aproximativ 70 %) sunt cele care conferă turistului siguranţă, un preţ adecvat serviciilor oferite şi primează ca număr. Analizând ponderea deţinută de unităţile din staţiunile balneare în total unităţi (col.6) se poate observa că în staţiunile balneare se concentrează 1/5 din totalul vilelor, urmată de campinguri şi hoteluri care deţin aproximativ 13,7 % respectiv 12.07 % din totalul acestor unităţi la nivel naţional.
  • 179. - 178 - Deşi ca număr de unităţi, vilele au ponderea cea mai mare în turismul balnear, ca număr de locuri, datorită capacităţii limitate de cazare vilele rămân mult în urma hotelurilor care deţin supremaţia (tabel 4.7) Tabel nr. 4.7. Capacitatea de cazare turistica existenta în 2004 pe tipuri de unitati de cazare Tipuri de structuri de primire turistică Total structuri de primire turistică Nr.Locuri % Staţiuni Balneare Nr.Locuri % Col.4/Col.2 % Hoteluri 160370 58,1 29025 70,98 18,1 Moteluri 5992 2,18 308 0,75 5,14 Vile Turistice 16107 5,84 5908 14,45 36,68 Cabane Turistice 6215 2,25 148 0,37 2,38 Pensiuni Tur. urbane 8100 2,94 625 1,54 7,7 Campinguri 26894 9,75 2254 5,5 8,38 Bungalouri 4854 1,77 35 0,08 0,72 Tabere de elevi 30198 10,95 1731 4,23 5,73 Căsuţe Turistice 4365 1,58 443 1,08 10,15 Pensiuni Tur. rurale 9405 3,4 203 0,5 2,16 Alte tipuri 3441 1,24 214 0,52 6,2 Total 275941 100,0 40894 100,0 14,8 Sursa:- Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date Astfel în privinţa capacităţii existente, la nivel naţional, se observă ponderea mare deţinută de hoteluri, 58,1 % din totalul numărului de locuri existente în România, iar numărul de locuri în hotelurile din staţiunile balneare reprezintă 71 % din capacitatea de cazare. Pentru turismul balnear ponderea mare a numărului de locuri în hoteluri (fig.4.9.) este datorată în principal modului extensiv în care a fost concepută pînă în 1989 dezvoltarea bazei tehnico-materiale din această formă de turism - complexe balneare cu bază de tratament, în multe cazuri în formula ,,totul sub acelaşi acoperiş”. Acest sistem permite în plus, o bună valorificare a capacităţii de cazare şi tratament pe tot timpul anului. Cu excepţia vilelor care deţin 17 % din numărul de locuri, celelalte tipuri de unităţi au o pondere aproape nesemnificativă în totalul capacităţii de cazare existente în staţiunile balneare.
  • 180. - 179 - Fig.4.9. Capacitatea de cazare exitentă în staţiunile balneare pe tipuri de unităţi în 2004 29025 308 5908 148 625 2254 35 1731 443 203 214 Hoteluri Moteluri VileTuristice CabaneTuristice Pensiuni Tur. urbane Campinguri Bungalouri Taberedeelevi CăsuţeTuristice Pensiuni Tur. rurale Altetipuri O imagine privind situaţia actuală a ofertei de cazare din turismul balnear ne este oferită şi de capacitatea de cazare în 2004 pe categorii de clasificare(tabelul 4.8) Tabel nr. 4.8. Structuri de primire turistică pe categorii de clasificare în 2004 Total din total, pe categorii de clasificare 5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea Neclasificate pe stele Total structuri de primire turistică 3900 10 168 584 11661 1057 420 Staţiuni balneare 360 - 7 36 169 91 57 % 9,23 - 4,2 6,2 1,45 8,6 13,6 Total capac. cazare exist. Nr. locuri 275.941 2.452 8.428 36.216 118.903 63.728 46.214 Staţiuni balneare 40.894 - 288 1939 26212 7612 4843 % 14,8 - 3,4 5,35 22,04 11,95 10,5 Sursa: - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date Conceput până în 1989 ca un turism de masă, fără unităţi de lux, şi în prezent oferta
  • 181. - 180 - turismului balnear se adresează în special celor cu venituri medii, marea majoritate a unităţilor fiind de o stea şi două stele, aceste două categorii însumând 260 unităţi, ceea ce reprezintă 72,2 % din totalul de 360 unităţi din staţiunile balneare (figura 4.10.). Fig. 4.10. Structura unităţilor de cazare din România şi staţiunile balneare pe categorii de confort în anul 2004 10 0 168 7 584 36 11661 169 1057 91 420 57 0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea neclasificate Total ţară Staţiuni balneare Chiar dacă ar fi cerere potenţială şi pentru unităţi de cinci stele, dimensiunile ei nu justifică încă realizarea unor astfel de unităţi în staţiunile balneo-medicale. 4.2.2.2. Structuri de alimentaţie Alimentaţia alături de cazare reprezintă un segment de bază al ofertei balneoturistice care contribuie în mare măsură la calitatea şi imaginea generală a ofertei. Tipul şi profilul unităţilor de alimentaţie, confortul şi serviciile oferite, calitatea preparatelor, au o pondere însemnată în alegerea pe care o face turistul. În staţiunile şi localităţile balneare din ţara noastră, alimentaţia îmbracă toate formele specifice acestui sector, de la restaurante şi restaurante pensiune, la baruri, disco- baruri, autoserviri, bufete, cofetării şi patiserii. Aceste unităţi din punct de vedere al clasificării cuprind toate categoriile, predomină însă multe unităţi de categoria II, III şi IV cu dotări aflate mult sub cerinţele
  • 182. - 181 - turistice actuale şi în plus ocupă locaţii foarte bune în staţiuni, ceea ce amplifică imaginea defavorabilă pe care o creează ofertei balneoturistice. Tabelul nr.4.9 prezintă structura unităţilor de alimentaţie şi gradul de confort în principalele staţiuni balneoclimaterice de interes naţional. Tabelul nr. 4.9. Structura unităţilor de alimentaţie din principalele staţiuni balneare de interes naţional Nr crt StaţiuneaNr. loc Resta urant Bar zi Bufet Bu- fet bar Cafe nea Cofe tărie Brase- rie berărie Restau- rant pensiu- ne Snak bar Grad de confort calitate I II III IV 1 B.Hercula ne 8.418 4.881 1.168 762 60 77 180 350 880 60 3.999 2374 200 1.845 2B.Olăneşti 3.435 2.488 315 111 - - 60 - 431 - 1.198 505 812 920 3 B.Govora 4.393 2.311 85 208 - - 75 78 1636 - 825 1.292 580 1.696 4 Sovata 5.772 3.451 285 250 188 30 368 40 1160 - 1.371 1.227 652 2.522 5Călimă- neşti- Căciulata 5.732 3.237 275 258 - - 181 164 1.597 - 1772 1.560 408 1.992 6 Slănic Moldova 3.941 1.515 390 298 - - 190 100 1.288 - 1.465 300 462 1.714 7 B.Tuşnad 3.544 1.902 402 544 - - 96 - 600 - 1.124 296 812 1.312 8 B.Felix 9.352 6.431 1.094 356 64 - 288 460 500 - 4.297 1.176 1.690 2.190 9 Vatra Dornei 3.360 1.543 128 206 591 - 52 - 784 - 800 765 869 925 10 Buziaş 2.181 1.208 168 24 - - 44 137 600 - - 24 - 2.157 11 Covasna 2.619 2.157 284 178 - - - - - - 874 1.270 115 360 12 Geoagiu 2.079 900 279 206 - - 40 180 474 - 420 180 90 474 13 Amara 3.094 2.552 130 280 - - 132 - - - 930 1.450 40 679 % 100 59,8 8,8 6,4 1,7 0,2 3,0 2,8 17,2 0,1 33,0 22,6 11,6 32,8 TOTAL 57.981 34.578 5.031 3.681 903 107 1.696 1.509 9.980 60 19.075 13.119 6.730 18.997 Sursa: - Evidenţă Autoritatea Naţională pentru Turism Ministerul Turismului Datele evidenţiază predominanţa restaurantelor ( cca. 60% ) în corelaţie firească cu ponderea la fel de mare a hotelurilor în cadrul structurilor de primire din staţiunile balneare, prezentate anterior, urmate la distanţă mare de restaurantele pensiune ( fostele cantine ) cu o pondere de numai 17 %. Ponderea celorlalte tipuri de unităţi, mult mai mică, indică diversitatea redusă a unităţilor de alimentaţie, cu influenţe negative asupra calităţii ofertei balneoturistice. Diminuarea atractivităţii staţiunilor este generată şi de ponderea mare a unităţilor de categoria a IV-a, 33%, cele de categoria I, care reprezintă tot 33%, neputând contrabalansa lipsa calităţii dotării şi serviciilor celorlalte, mai ales că şi aceste unităţi se prezintă de cele mai multe ori cu dotări depăşite fizic şi moral, necorespunzătoare nivelului impus de acest grad de confort.
  • 183. - 182 - Această situaţie precum şi ponderea mare a unităţilor de categoria a II-a ( cca. 23% ) conduce la concluzia că, din punct de vedere al alimentaţiei, oferta balneoturistică actuală este necompetitivă. Pentru a stabili contribuţia pe care o au în definirea calităţii ofertei balneoturistice structurile de primire şi cele de alimentaţie, ne-am propus analiza raportului de corelare dintre acestea. Situaţia pentru aceleaşi staţiuni, prezentată în tabelul nr. 4.10, relevă că, în general, raportul între indicatorii număr de locuri la mese şi număr locuri cazare este subunitar, considerat a nu fi optim, fapt ce conduce, mai ales în perioadele de sezon la aglomeraţii şi la servirea mesei în mai multe serii. Tabelul nr. 4.10. Indici de corelare a structurilor de primire şi alimentaţie din unele staţiuni balneoclimaterice de interes naţional Nr. crt. Staţiunea Locuri de mese Locuri de cazare Coeficient de corelare % 1 Băile Herculane 5.418 5.193 0,6 2 B. Olăneşti 3.435 2.813 0,8 3 B. Govora 4.393 2.277 0,5 4 Sovata 5.772 3.862 0,7 5 Călimăneşti-Căciulata 5.732 4.238 0,7 6 Slănic Moldova 3.941 3.513 0,9 7 B.Tuşnad 3.541 2.597 0,7 8 B.Felix 9.353 6.395 0,7 9 Vatra Dornei 3.360 1.847 0,5 10 Buziaş 2.181 1.839 0,8 11 Covasna 2.619 2.101 0,8 12 Geoagiu 2.079 1.544 0,7 13 Amara 3.094 2.331 0,7 Sursa: - Evidenţă Autoritatea Naţională pentru Turism Ministerul Turismului O situaţie mai bună se înregistreză în staţiunile Vatra Dornei, Covasna, Slănic Moldova, Băile Olăneşti, Buziaş, unde acest coeficient este foarte apropiat de valoarea optimă. Disfuncţionalităţile apar în perioadele de vârf de sezon şi la sfârşit de săptămână când cresc atât gradul de ocupare a structurii de primire cât şi numărul de persoane găzduite la particulari. Un aspect pozitiv este reprezentat de faptul că personalul de servire în unităţile de alimentaţie este calificat, în staţiunile balneoturistice de interes naţional constatându-se o
  • 184. - 183 - specializare ce determină o bună calitate a serviciilor şi o bună adaptabilitate la cererea turistică. Nu acelaşi lucru se poate spune despre diversitatea meniurilor, sau oferta de meniuri dietetice, care lasă mult de dorit. 4.2.2.3. Structuri de tratament Structurile specifice tratamentului balnear reprezintă elementul de bază, definitoriu, al ofertei balneoturistice. Aceste structuri sunt unităţi complexe, în care se utilizează factori curativi naturali completaţi în mod curent cu diferite proceduri de fizioterapie, electroterapie, cultură fizică medicală, aerosolarii, ştranduri terapeutice etc19 . Pe baza proiectelor Ministerului Turismului, avizate de Ministerul Sănătăţii, staţiunile balneoturistice de interes naţional au beneficiat de construirea structurilor de tratament atât în cadrul hotelurilor balneare cât şi independent de acestea. Structurile de tratament balnear din staţiunile de interes naţional dispun de toate spaţiile care asigură circuite funcţionale ca: - spaţii de recepţie – distribuţie a pacienţilor ( hol aşteptare, programare - fişier, garderobă –vestiar ); - spaţii de asistenţă medicală şi coordonare ( cabinet medic şef, cabinet asistent şef, cabinet tratamente medicamentoase, cabinet psihiolog ). În cazul unităţilor balneare izolate, care, deseori, îndeplinesc şi funcţiile unei policlinici balneare, aceste spaţii sunt copletate cu: - spaţii destinate unităţilor de lucru cu pacienţii ( sală pentru educaţie sanitară, cabinete pentru psihoterapie de grup şi individuală, circuit de profilaxie primară şi secundară, circuit de recuperare medicală ); - spaţii anexă şi de serviciu. Dimensionarea structurilor de tratament balnear se face ţinând cont de următoarele elemente: 19 ∗∗∗ Colectiv de elaborare, Cura balneoclimaterică, indicaţii şi contraindicaţii; Ministerul Sănătăţii; Editura medicală, Bucureşti, 1986, pag. 23.
  • 185. - 184 - - număr curanţi; - metodologia de asistenţă balneară; - durata curei balneare; - timpul de funcţionare al bazei ( una sau două ture ); - suprafeţele utile necesare fiecărui tip de cură. Staţiunile balneare dispun în mai mică măsură de dotări pentru realizarea de investigaţii, analize medicale şi diagnosticări. Corespunzător modului de efectuare al tratamentului, se disting20 : - structuri de tratament complex cu tratament prioritar prin cură internă; pentru practicarea acestei forme de tratament, crenoterapia, cu tradiţie în activităţi balneare din ţara noastră, în staţiunile consacrate din acest punct de vedere, sunt amenajări speciale ca: pavilioane de cură (Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Sângeorz-Băi, Slănic Moldova, Buziaş), buvete sau captări de izvoare, realizate în sisteme constructive adecvate, cu procedee de captare şi tehonogii de funcţionare moderne, ce asigură în punctele de distribuţie apă minerală cu calităţi fizico-chimice originare; - structuri de tratament pentru cură externă sunt în număr mai mare decât primele, includ şi amenajări pentru cura internă, dar sunt organizate pe specificul substanţelor minerale, tratamente majore care se realizează la cadă sau în bazine pentru kinetoterapie, completate de tratamente asociate (secundare) de fizio-electro-hidro-terapie, gimnastică medicală ş.a. Echipamentul de tratament disponibil pentru aplicarea tratamentelor se compune din: ● Instalaţii pentru băi calde sau reci cu ape din izvoarele termale sau din lacuri ca în staţiunile: Amara, Bazna (băi saline), Borsec, Buziaş, Slănic Prahova, Sovata ; ● Instalaţii pentru aplicaţii de nămol prezente în toate staţiunile care deţin acest factor natural: Amara, Bazna, Covasna, Govora, Sărata Monteoru, Sângeorz, Slănic Prahova, Sovata, Vatra Dornei ; ● Instalaţii pentru electro şi hidro terapie prezente în toate staţiunile ; ● Instalaţii pentru inhaloterapie prezente în staţiunile: Buziaş, Covasna, Slănic Moldova, etc. ; 20 ∗∗∗ Colectiv de elaborare “Factori naturali de cură în staţiunile balneoturistice”, I.C.T.,Ministerul Turismului ,Bucureşti, 1997, pag. 23.
  • 186. - 185 - ● Instalaţii de kinetoterapie prezente în staţiunile: Buziaş, Călimăneşti, Căciulata, Govora, Băile Herculane, Pucioasa ; ● Săli de cultură fizică medicală prezente în statiunile: Bazna, Borşa, Borsec, Călimăneşti, Căciulata, Covasna, Băile Felix, Băile Herculane, Olăneşti. La aceasta se adaugă: ● Bazinele deschise cu ape minerale termale (Geoagiu Băi, Băile Felix, Băile Herculane , Sărata Monteoru) ; ● Curele subterane pentru asm în salinele şi ştrandurile unde se pot face băi reci şi aeroterapie (Tuşnad, Sovata, Sărata Monteoru, Pucioasa). Toate aceste instalaţii pot fi situate în incinta hotelurilor şi a complexelor hoteliere, dar pot exista şi centre de tratament care deservesc o staţiune întreagă. Valoarea deosebită a factorilor naturali de cură din România a putut intra în circuitul turistic internaţional datorită structurilor de tratament amenajate după 1970, caracterizate prin construcţii moderne cu dotări numeroase, aparatură medicală diversificată şi modernă la acel moment, când au fost realizate primele complexe balneare ce valorificau ideea excelentă “totul sub acelaşi acoperiş” (Băile Herculane, Băile Felix, Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Vatra Dornei, Moneasa, Mangalia, Eforie Nord, Geoagiu Băi, Sângeorz Băi), sau prin legături acoperite permiteau circulaţia de la structurile de cazare şi alimentaţie la structurile de tratament (Sovata, Covasna, Buziaş). Astfel, din baza materială creată, prin concepţia nouă de valorificare a factorilor naturali de cură, prin calitatea serviciilor şi calitatea personalului medical, s-a realizat structura turistică optimă într-o staţiune balneară şi o bună ofertă nu numai pentru turiştii români dar şi pentru cei din străinătate. Din nefericire, lipsa investiţiilor din ultimii 20 de ani a făcut ca o parte din centrele de tratament să devină necorespunzatoare. În unele staţiuni acestea sunt uzate, neîngrijite. Deteriorarea se accentuează în timpul iernii când lipsa căldurii din unele centre îşi face efectul asupra stării clădirilor, dotărilor şi instalaţiilor pentru cura balneară, reducând capacitatea de tratament , sau chiar, determinând închiderea bazei. Una din problemele importante legate de tratament a fost cea legată de raporturile dintre societatea de turism şi personalul medical care numără în prezent 400 de medici şi 6000 de alţi salariaţi asistenţi20 . Rezolvarea a fost dată de Ordonanţa de Urgenţă privind 20 *** Ministerul Turismului – site www.mturismului.ro
  • 187. - 186 - organizarea şi funcţionarea societăţilor de turism balnear şi de recuperare nr.152 din 7 nov.2002, iniţiată de Ministerul Turismului şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Textul Ordonanţei defineşte pentru prima dată societatea comercială de turism balnear şi de recuperare şi soluţionează următoarele probleme în perspectiva Programului naţional de redresare a turismului balnear românesc21 : ● Acordă dreptul societăţilor de turism balnear şi de recuperare de a-şi angaja personal medical propriu sau de a intra în relaţii de parteneriat cu toate structurile medicale legal constituite. Acest fapt realizează legarea actului medical de cel turistic cu efecte benefice asupra promovării produsului turistic integrat pe piaţă şi alinierea legislatiei noastre la cea europeană. ● Recunoaşte dreptul societăţilor de turism balnear şi de recuperare prin componenta sa medicală de a fi prestatori de servicii medicale, delimitând atribuţiile celor două ministere potrivit domeniilor de competenţă, respectiv Ministerul Turismului privind activitatea turistică, iar Ministerul Sănătăţii şi Familiei activitatea medicală. Se definesc clar rolul şi locul activităţii medicale în cadrul activităţii de turism balnear, realizându-se protecţia socială a sectorului medical. Astfel, textul prevede că activitatea medicală a societăţilor de turism balnear va fi condusă nemijlocit de către medici, ea fiind supusă coordonării şi controlului Ministerului Sănătăţii şi Familiei. ● Oferă cadrul legal societăţilor de turism balnear şi recuperare de a intra în raporturi contractuale directe cu casele de asigurări de sănătate din ţară şi străinătate ori cu alte structuri legal constituite, conducând la o promovare mai eficientă a produsului integrat pe piaţa externă a asigurărilor de sănătate. ● Se creează cadrul legal pentru investitorii din turismul balnear în vederea alocării unor sume importante pentru modernizarea bazelor de tratament. Prin stabilirea locului şi rolului structurilor medicale ca parte integrantă a societăţii de turism balnear şi de recuperare se vor încuraja investiţiile în acest domeniu. Odată creat cadrul legislativ factorii de decizie trebuie să se concentreze pe modernizarea bazelor de tratament, care este imperios necesară. 21 *** O.U.G. nr.152/07.11.2002, Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea şi funcţionarea societăţilor de turism balnear şi de recuperare, Monitorul Oficial, partea I, nr.826/15.11.2002.
  • 188. - 187 - 4.2.2.4. Structuri de agrement Chiar dacă motivaţia principală este tratamentul, agrementul este o componentă importantă a ofertei balneoturistice, care poate juca un rol esenţial în definirea mărcii unui produs turistic, în diferenţierea de alte produse similare, în mărirea forţei de atracţie a unui obiectiv, staţiune sau zonă turistică. Din păcate atât în staţiunile balneoturistice, cât şi în localităţile cu amenajări balneare, dotările de agrement-divertisment, indiferent de caracterul lor sportiv-cultural, distractiv sau terapeutic, nu sunt în marea lor majoritate corespunzătoare. Această situaţie este rezultatul faptului că dacă sumele disponibile sunt mici, nici preocuparea nu este mare, neglijându-se posibilităţile de a exploata bine cadrul natural sau dotările existente în staţiuni ( terenuri de sport neîngrijite –Băile Herculane şi Băile Tuşnad; case de cultură, cinematografe utilizate necorespunzător, unele transformate în depozite - Sovata, Covasna, Băile Felix; zone şi alei de plimbare neamenajate sau nereparate, lipsa cluburilor şi sălilor de lectură - Băile Tuşnad, Sovata, Vatra Dornei, ş.a.). Au fost amenajate: bowling-uri în staţiunile Băile Herculane, Băile Tuşnad; locuri de joacă pentru copii în Băile Felix; păstrăvărie în Slănic Moldova; patinoar natural în Băile Tuşnad; grădini de vară în Băile Govora, Băile Olăneşti; discoteci în Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata, Băile Herculane şi cazinou în Băile Herculane. O bună parte din acestea s-au degradat, sau au fost închise din cauza unui management defectuos. În divertismentul turiştilor, un loc important îl ocupă excursiile organizate în împrejurimile staţiunilor. Nu întotdeauna, însă, aceste excursii sunt interesante sau cu programe judicios întocmite, de multe ori fiind foarte încărcate sau obositoare. Dacă celelalte componente ale ofertei se pot modifica mai greu sau cunosc o evoluţie lentă, agrementul constituie partea cea mai mobilă, deoarece, fantezia poate acţiona în limite largi şi cu bani mai puţini se pot realiza lucruri frumoase. Investiţiile în structurile de agrement şi managementul acestora trebuie optimizate în regim de urgenţă pentru a înlătura lipsa actuală de competitivitate, comparativ cu oferta de acelaşi gen din ţările europene. 4.2.3. Infrastructura generală şi turistică Prin contribuţia ce o au la valorificarea resurselor şi structurilor balneare elementele de infrastructură sunt importante în definirea ofertei balneoturistice.
  • 189. - 188 - În cadrul acestora transportul aerian, reţeaua de drumuri şi căile ferate ce permit accesul în staţiune cu mijloace diferite de transport, aleile modernizate către pavilioanele cu ape minerale, structurile de tratament, cazare, alimentaţie şi zonele de promenadă, sunt în stare mai bună sau mai puţin bună în funcţie de nivelul de dezvoltare economică a zonei în care se află staţiunea şi de încadrarea staţiunii în cadrul celor de interes naţional, local sau zonal. Un element important de infrastructură , care în prezent nu mai creează probleme şi de care beneficiază în egală măsură majoritatea staţiunilor importante, dar şi cele de interes zonal şi local este reţeaua de telefonie, automată acum, completată de reţeaua de telefonie mobilă. Sunt însă probleme mai mari sau mai mici în funcţie de banii fiecărei comunităţi locale cu reţeaua de canalizare, de apă, de energie electrică şi mai ales de încălzire termică, fară care, în extrasezon nu se pot asigura servicii. Alte elemente de infrastructură generală importante în întregirea ofertei balneoturistice sunt generate de necesitatea existenţei unor parcuri balneare şi spaţii verzi care să acopere 2/3 din suprafaţa perimetrului staţiunii, existenţa unei ambianţe reconfortante şi, nu în ultimul rând, gradul de dotare al staţiunii cu unităţi comerciale şi de prestări servicii, care contribuie la „imaginea de marcă “ a staţiunii. Aceste cerinţe au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.77/1996 pentru aprobarea normelor privind atestarea staţiunilor turistice, hotărâre prin care s-a creat cadrul legal pentru valorificarea, protejarea şi conservarea potenţialului turistic, staţiunile atestate devenind zone protejate23 . Obţinerea statutului de staţiune turistică (cu efecte benefice asupra dezvoltării zonei şi a situaţiei economice a localnicilor) presupune o implicare deosebită a autorităţilor locale pentru îndeplinirea criteriilor minime pentru atestare, de la accesul în staţiune, la utilităţile absolut necesare şi până la structurile turistice. 4.3. Protecţia mediului şi turismul balnear Protecţia şi conservarea potenţialului turistic în general şi balnear, în special, se conturează ca o activitate distinctă, având probleme specifice care solicită colaborarea 23 *** H.G.R. nr.77/14.feb.1996, Hotărâre pentru aprobarea normelor privind staţiunile turistice, Monitorul Oficial nr.38/22.feb.1996
  • 190. - 189 - specialiştilor din domenii variate. Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare numai în condiţiile asigurării unui cadru juridico-administrativ de desfăşurare. Poluarea şi degradarea resurselor balneoturistice şi ambientului staţiunilor şi localităţilor balneare este consecinţa a trei grupe de factori: naturali, cei legaţi de dezvoltarea economică şi cei care intervin prin valorificarea resurselor balneoturistice. 1. Factorii naturali (procese de alunecare şi eroziune, cutremure, inundaţii etc.) au degradat sau au distrus multe surse de apă minerală, mai ales din Transilvania sau dealurile subcarpatice (Sărata Monteoru, Ideciu de Sus, Ocnele Mari, Sovata, Bălţăteşti). 2. Factorii economici diverşi, constituie importante surse de poluare şi degradare a substanţelor balneare sau mediului din staţiuni şi împrejurimile lor. Este vorba de poluarea aerului (Govora, Lipova), a lacurilor terapeutice (Techirghiol, Amara, Balta Albă, Lacul Sărat, Mangalia), a solului şi apelor freatice minerale sau potabile (Băile Boghiş), poluarea sonoră, dar şi de degradarea peisajului prin halde de steril (Băile Harghita şi Sântimbru), cariere de calcar (Băile Herculane) şi defrişarea pădurilor din apropierea staţiunilor balneare (Sovata, Slănic Moldova). 3. Turismul ca orice activitate umană, fiind un consumator de spaţiu şi resurse turistice participă implicit la degradarea şi poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic, fie prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau a altor obiective turistice pe care le pot deteriora parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a unor zone, puncte şi obiective turistice din staţiunile balneare. Circulaţia turistică necontrolată în parcurile staţiunilor balneare, în pădurile de interes social – recreativ, conduce la degradarea acestora, dispariţia unor specii floristice, distrugerea ambientului, a valorilor terapeutice a unora dintre acestea: bioclimat, aerosoli, puritatea aerului, lacuri (Băile Herculane, Sovata, Băile Felix, Olăneşti) Intensificarea circulaţiei turistice automobilistice în staţiunile balneare şi lipsa parcărilor, pe lângă poluarea fonică, alterează calitatea aerului, a factorilor de cură, influenţându-se direct şi tratamentele balneare specifice staţiunilor (în toate staţiunile). Fenomenul este accentuat în cazul în care staţiunile sunt străbătute de drumuri naţionale (Călimăneşti, Vatra Dornei, Buziaş). Ambele fenomene negative au o intensitate şi o acţiune distructivă mare la sfârşit de săptămână, „când presiunea turistică” este puternică.
  • 191. - 190 - Calitatea potenţialului turistic balnear, poate fi afectată şi printr-o concepţie greşită de valorificare a resurselor sale turistice rezultată fie din exploatarea neştiinţifică şi neraţională a acestora, fie din realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic. O situaţie specială o au substanţele minerale balneare caracterizate printr-o mare vulnerabilitate la factorii exogeni, orice intervenţie nefavorabilă asupra lor putând provoca schimbarea parametrilor fizici şi chimici, pe baza cărora au fost declarate resurse terapeutice. Fenomenele de degradare întâlnite în cazul substanţelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale şi termominerale rezultă, de cele mai multe ori, din nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare a lor care impun limitarea exploatării zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanţe minerale balneare, executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor şi proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare şi o exploatare raţională, ştiinţifică a acestora. Cu toate măsurile întreprinse în ultimul timp pentru protecţia resurselor balneare, se pot semnala totuşi unele cazuri de degradare a acestora, semnificative fiind cazul zăcămintelor hidrominerale Covasna, Lipova şi Buziaş, la care exploatarea defectuoasă a acestora a dus la apariţia de fenomene de degradare (scădere a potenţialului surselor, diminuarea cantităţii de CO2 etc.). În cazul acestor staţiuni, dacă nu ar fi fost vorba de zăcăminte puternic alimentate, fenomenele de degradare ar fi fost iremediabile. Factorii de degradare ai resurselor hidrobalneare sunt, de regulă, cei tehnici legaţi de forare şi captarea surselor, de transport şi distribuţie şi de utilizarea propriu-zisă, dar şi de nerespectarea normelor tehnice de exploatare şi întreţinere, a celor igienico-sanitare. Între aceste deficienţe tehnice amintim: • depresurizarea zăcămintelor hidrogeologice prin săparea unui număr mare de sonde şi puţuri, ceea ce conduce la reducerea conţinutului de CO2 şi pierderea calităţii apelor minerale; • o lipsă de etanşeitate la unele foraje, cimentări nereuşite, fenomene de corodare sau distrugerea unor coloane de tubaj cu degradarea zăcământului prin depresurizare; • defecţiuni la rezervoarele de stocare a apei minerale; • captări incorecte;
  • 192. - 191 - • conducte de transport defecte, sparte cu pierderi de apă minerală; • pierderi de apă la distribuţie, încălzire şi balneaţie; • nerespectarea perimetrelor de protecţie hidrogeologică şi sanitară şi permiterea activităţilor economice poluante în limitele acestora duc, de asemenea, la degradarea lacurilor terapeutice; • lucrări geologice necorespunzătoare; • necorelarea rezervelor de apă minerală cu consumul, ceea ce conduce la o exploatare intensivă a apelor până la limita de epuizare a zăcământului hidromineral; • utilizarea intensivă a lacului Ursu în balneaţia liberă (pentru agrement, conduce la amestecul şi omogenizarea apei) pierzându-se caracterul helioterm – factor terapeutic foarte important ce conferă originalitate şi atractivitate staţiunii Sovata; • evacuarea apelor minerale reziduale folosite în balneaţie, netratate chimic şi biochimic, ca şi a nămolurilor terapeutice, de altfel, prezintă pericolul poluării mediului prin compoziţia chimică, bacteoriologică şi temperatura lor. Şi în cazul nămolurilor terapeutice, exploatarea raţională, utilizarea şi tratarea corespunzătoare ca şi protejarea acestora uneori nu sunt luate în considerare, ducând la degradarea şi poluarea zăcământului (Techirgiol, lacurile Negru, Ursu şi Săcelu - Gorj). Situaţia este similară pentru turba terapeutică de la Poiana Stampei. Dar degradarea mediului şi a potenţialului pot fi determinate şi de dezvoltarea nesistematizată a localităţilor, proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, realizarea de construcţii inestetice, neadaptarea specificului arhitectural, etnografic sau natural al zonei turistice, ocuparea intensivă a unui spaţiu cu construcţii turistice, această ultimă situaţie putând afecta chiar echilibrul ecologic al teritoriului respectiv. Astfel de situaţii s-au creat, de exemplu, în unele staţiuni balneare prin realizarea unei baze materiale şi tehnice disproporţionate ca volum şi structură cu capacitatea de primire a teritoriului şi a rezervelor hidrominerale. Rezultatul a fost o supraîncărcare a teritoriului cu instalaţii turistice mergându-se până la urbanizarea staţiunii (Băile Felix şi parţial Sovata şi Băile Herculane). În lipsa unor legi de exploatare şi de protecţie a resurselor balneare, întreaga activitate se desfăşoară în baza unor acte normative cuprinse în studiul „Fundamentarea unor criterii şi norme de clasificare a staţiunilor turistice” (ICT 1992) şi OMS 1/1980.
  • 193. - 192 - Componentele obligatorii ale unei exploatări optime trebuie să asigure prezenţa nealterată a zăcământului în ecosistem, păstrându-se permanent echilibrul hidrologic, fizico-chimic şi biologic al acestuia. O latură la fel de importantă a unei exploatări de calitate, este şi corecta organizare şi construire a instalaţiilor de transport al substanţei minerale de la sursă până la punctul de utilizare. Soluţiile de optimizare a acestor instalaţii se dau de institutele de proiectare care aleg varianta adecvată tehnologic şi economic. O modulare general aplicabilă sistemelor de exploatare a apelor minerale la suprafaţă se integrează în schema: a) surse echipate pentru exploatare şi control; b) transport prin conducte de la sursă la rezervoarele centrale; c) distribuţie dirijată şi controlată, de la rezervoare la consumator. Problemele exploatării raţionale sunt multiple şi uneori dificile, fapt ce a justificat cerinţa întocmirii unei documentaţii speciale întocmită de institute de specialitate sub egida forului coordonator şi a responsabilului de zăcământ, pe baza normelor elaborate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. Documentaţiile de exploatare, care au început să fie întocmite din anul 1980, stabilesc toate condiţiile şi metodele de exploatare. Aceste documente sunt supuse de câte ori este nevoie, la completări şi îmbunătăţiri pentru că mediul, zăcământul şi staţiunea sunt entităţi evolutive. Mai pregnantă decât cea hidrogeologică, protecţia sanitară aprofundează până la detaliu partea de ecosistem supusă poluării şi nocivităţii dăunătoare nemijlocit sănătăţii omului. Sub egida Ministerului Sănătăţii au apărut reglementări de protecţie sanitară prin instituirea perimetrelor de protecţie. Perimetrul de protecţie sanitară cuprinde zona staţiunii, a zăcământului şi zone adiacente în care modificarea regimului natural poate conduce la alterarea calităţii factorilor terapeutici. Zona internă de regim sever constituie un areal restrâns în jurul sondelor sau celorlalte surse de ape minerale, suprafaţa sa fiind diferită, de la caz la caz în funcţie de natura captării. Dimensiunile ei sunt menţionate în mod expres într-o anexă la normele de întocmire a perimetrului sanitar. Stabilirea acestei zone se face în scopul asigurării, fără nici un risc din punct de vedere igienico-sanitar, a exploatării apei minerale, principalele interdicţii impuse fiind: amplasarea oricărui fel de construcţie; utilizarea, depozitarea sau transportul în apropiere de surse cu radiaţii ionizante; utilizarea sau depozitarea de materiale poluante; orice fel de escavaţii;
  • 194. - 193 - traversarea zonei de către conducte de ţiţei sau alte produse petroliere, precum şi orice fel de conducte care nu transportă apă minerală; lucrările ce produc pulberi sau alte poluări ale aerului; utilizarea îngrăşămintelor chimice sau farmaceutice nocive, orice fel de activităţi care nu sunt legate direct de exploatarea apei minerale. Zona externă de restricţie cuprinde cadrul natural al staţiunii, microclimatul. Ea are o extindere similară perimetrului hidrogeologic, dar nu este condiţionată de aceasta, putând fi mai mare sau mai mică. Pentru această zonă se prevăd următoarele interdicţii: amplasarea de obiective care evacuează noxe în atmosferă; aruncarea, deversarea, împrăştierea de deşeuri sau reziduuri solide, lichide, gazoase sau radioactive; excavaţii, lucrări miniere, depozite de carburanţi şi lubrifianţi; orice activitate antropică ce poate dăuna refacerii şi dezvoltării vegetaţiei, irigaţii; desfăşurarea unor activităţi cu grad ridicat de poluare fonică (transportul rutier greu, explozii, utilizarea de ciocane pneumatice). La menţinerea calităţii ecosistemului în care se integrează o staţiune balneară contribuie şi alte foruri, între care: Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. În perspectiva integrării europene România a făcut eforturi pentru alinierea la legislaţia UE privind protecţia mediului. Având în vedere prevederile acestei legislaţii privind evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele din domeniul public şi privat şi faptul că UE susţine financiar acţiunile legate de mediul înconjurător, comunităţile locale şi investitorii trebuie să aibă în atenţie eliminarea problemelor pe care le-ar putea crea proiectele lor de dezvoltare a turismului asupra mediului.
  • 195. - 194 - CAPITOLUL V Analiza circulaţiei turistice în staţiunile balneare din România şi previziunea cererii pentru perioada 2005-2010 Evoluţia turismului din ţara noastră în general şi a turismului balnear în special, reflectă atât dezvoltarea extensivă, baza tehnico-materială înregistrând, mai ales după 1970, o evoluţie permanent ascendentă, ce s-a racordat prin dimensiuni şi structură la dinamica cerinţelor consumatorilor144 , cât şi descreşterea ce a urmat schimbărilor economice şi sociale care au avut loc în România după 1989. Realizarea stabilităţii macroeconomice, începută în anul 2000 concretizată în anul 2001 printr-un bun ritm mediu anual de creştere economică reprezintă o premisă favorabilă pentru revigorarea cererii de produse turistice şi a investiţiilor în acest sector, iar o dinamică bună a sosirilor şi încasărilor turistice va avea ca efect creşterea aportului turismului la produsul naţional brut, crearea de noi locuri de muncă şi accentuarea efectului său multiplicator prin antrenarea ramurilor economice a căror activitate depinde de fenomenul turistic. Prin rezultatele eficiente obţinute în menţinerea şi consolidarea sănătăţii şi a refacerii potenţialului energetic, turismul balnear a devenit una din formele de turism a cărei poziţie pe piaţa turistică internă şi internaţională este în continuă creştere. Dinamica turismului balnear se află sub influenţa unei multitudini de factori, iar în analiza acesteia se vor folosi indicatorii statistici de la nivel macroeconomic ce sintetizează evoluţia în timp a acestei forme de turism. 5.1. Factori ce influenţează dinamica turismului în general şi a turismului balnear în special Turismul evoluează sub incidenţa a numeroşi factori, diferiţi ca natură şi rol, cu acţiune globală sau particularizată asupra unei forme ori componente a activităţii turistice. Datorită particularitaţilor sale, turismul balnear este influenţat nu numai de multitudinea factorilor ce acţionează asupra turismului în ansamblul său dar şi de o serie 144 C. Cristureanu, R. Zadig, P. Baron, Economia Turismului, Editura A.S.E., Bucuresti, 1982, pag. 95.
  • 196. - 195 - de factori specifici dezvoltării turismului balneo-medical. În sens general, creşterea economică, însoţită de pătrunderea progresului ştinţific în toate domeniile vieţii economice şi sociale, este condiţia esenţială a prosperităţii, care generează creşterea disponibilităţilor băneşti, a timpului liber şi implicit manifestarea cererii turistice. Diversitatea factorilor cu acţiune asupra turismului şi necesitatea cuantificarii lor, impun structurarea acestora în categorii relativ omogene, iar din numeroasele modalităţi de clasificare ne vom referi la una din cele mai importante şi cuprinzătoare cea care are drept criteriu conţinutul şi natura acestora145 : - factori economici - veniturile populaţiei şi modificările acestora, oferta turistică şi tarifele produselor turistice; - factori tehnici - performanţele mijloacelor de transport, dotările tehnice ale unităţilor hoteliere şi de alimentaţie sau agenţiilor (rezervare computerizată, internet etc.); - factori sociali - urbanizarea, timpul liber, moda; - factori demografici - evoluţia cantitativă/numerică a populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii, structura pe vârste, pe categorii socio- profesionale; - factori psihologici, educativi şi de civilizaţie - nivelul de instruire, setea de cultură, dorinţa de cunoaştere, temperamentul, caracterul individual; - factori naturali - aşezarea geografică, poziţia faţă de principalele căi de comunicaţie, relieful, clima; - factori organizatorici şi politici - formalităţi la frontiere, regimul vizelor, facilităţi sau priorităţi în turismul organizat, diversitatea tipologică a aranjamentelor, conflicte sociale, etnice, religioase. Factorii determinanţi ai turismului pot fi structuraţi şi în raport cu orientarea influenţei lor asupra celor două laturi corelative ale pieţei în factori ai cererii turistice- venituri, urbanizare, timp liber, factori ai ofertei - diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, condiţiile naturale, baza materială şi factori ai confruntării cerere-ofertă - distribuţia agenţiilor de voiaj, calitatea infrastructurii, circulaţia monetară, sistemul 145 R. Minciu, Economia turismului, Ediţia Uranus, Bucureşti 2000, pag. 38.
  • 197. - 196 - legislativ146 . Această enumerare a unor grupări de factori, din multele existente, ilustrează numărul mare al variabilelor fenomenului turistic, influenţa unei bune părţi a acestora fiind dificil de separat şi cuantificat. Pentru factorii reprezentativi există însă o metodologie bine pusă la punct, de măsurare a intensităţii şi efectului acţiunii lor asupra turismului si turismului balnear. Astfel, veniturile populaţiei sunt în opinia majorităţii specialiştilor principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice şi deci suportul material obiectiv al dezvoltării turismului. Creşterea veniturilor determină chiar deplasări absolute de la o grupă la alta de produse, sau de la un sort la altul147 . Veniturile populaţiei exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economică a unei ţări şi, indirect, posibilitatea de a aloca mai mulţi sau mai puţini bani pentru turism. Unul din indicatorii ce caracterizează elocvent nivelul de dezvoltare economică este produsul naţional brut pe locuitor. Veniturile reprezintă un factor cu acţiune complexă ce influenţează cantitativ circulaţia turistică, prin modificarea numărului turiştilor dar şi calitativ influenţând durata deplasării, distanţa pe care se efectuează călătoria, intensitatea plecărilor în vacanţă, caracterul organizat sau particular al prestaţiei, realizarea călătoriei în interiorul sau în afara ţării, opţiunea pentru un anumit mijloc de transport. Preţurile şi tarifele reprezintă un factor important în decizia consumatorului de a face turism balnear. Cererea reprezintă , de fapt, relaţia între diferitele preţuri posibile ale unui produs şi cantităţile care vor fi cumpărate la fiecare din preţurile oferite148 lor poate viza întregul produs turistic sau numai una din componentele sale, se manifestă diferit în raport cu piaţa internă sau cu cea internaţională, produce mutaţii cantitative şi/sau calitative. O bună politică a preţurilor care să reflecte calitatea prestaţiilor, însoţită de un sistem de facilităţi, pot asigura stabilitatea fluxurilor turistice, o bună utilizare a capacităţii şi eficienţa activităţii. Cuantificarea influenţei preţurilor se face tot cu ajutorul coeficientului de 146 R. Minciu, op.cit., pag. 39. 147 D. Patriche (coordonator), I. Stănescu, M. Grigorescu, R. Emilian, Nicoleta Enică, Economie comercială, Editura Economică, Bucureşti, 1998. pag. 187. 148 M. Didier, Economia: regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, pag. 70.
  • 198. - 197 - elasticitate, care are valori negative datorită reacţiei de obicei contrare a celor două fenomene (creşterea preţurilor generează reducerea cererii). Specialiştii consideră că preţurile şi veniturile trebuie să intre ca element formativ al strategiilor care ar urma să asigure crearea şi determinarea unui nivel de cerere efectivă149 . Oferta turistică - constituită din atracţii (naturale şi antropice) echipamente şi forţă de muncă, cunoscute şi sub denumirea de dotări factoriale - acţionează direct asupra consumului turistic şi fenomenului în ansamblul său. Progresul tehnic este un factor care influenţează continuu dezvoltarea turismului, fie direct, prin creşterea gradului tehnic al dotărilor hoteliere, de alimentaţie, tratament şi agrement, fie indirect, prin acţiunea sa asupra urbanizării, industrializării, perfecţionării căilor şi mijloacelor de transport, calităţii mediului. Pe de altă parte progresul tehnic, industrializarea, urbanizarea, condiţiile actuale de viaţă ale omului modern, aduc, pe lângă aspectele pozitive, unele aspecte negative cum ar fi: intensificarea stresului, dezechilibrele alimentare calitative şi cantitative, intensificarea acţiunii patogene a mediului ambiant asupra organismului uman datorită poluării fizice şi chimice care au impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei. Pentru diminuarea impactului acestor efecte negative, tot mai mulţi turişti aleg ca destinaţie de vacanţă staţiunile balneare. Un alt factor general ce influenţează dinamica turismului şi a turismului balnear este evoluţia demografică, respectiv dinamica populaţiei şi mutaţiile acesteia pe vârste, profesiuni, medii, etc. Acest factor are o semnificaţie deosebită pentru turismul balnear deoarece segmentul ‘‘pesoanelor de vârsta a treia’’ este în creştere şi reprezintă o importantă sursă pentru creşterea pieţei acestei forme de turism. Creşterea duratei medii a vieţii şi un sistem de facilităţi din partea statului, alături de nevoia de îngrijire şi refacere a stării de sănătate, transformă o bună parte din persoanele incluse în această categorie de vârstă, care beneficiază şi de un alt factor determinant pentru turism, timpul liber, în clienţi ai staţiunilor balneare. Procesul de urbanizare prin efectele sale negative asupra mediului şi prin creşterea solicitării nervoase determină creşterea numărului celor care simt nevoia refacerii într-o staţiune de odihnă sau de tratament balnear. 149 J. Kregel. E. Matzner, G. Grabher, Şocul pieţei, Editura Economică, Bucureşti, 1995, pag. 39.
  • 199. - 198 - Acţiunea acestor factori cu caracter general este completată de cea a factorilor specifici dezvoltării turismului balnear, dintre care am menţiona: - tendinţa actuală pe plan mondial de a se înlocui, în unele afecţiuni cronice, tratamentul medicamentos (domeniu în care specialiştii afirmă că s-au făcut în ultimul timp multe abuzuri), prin tratamente cu factori naturali de cură mai adecvaţi organismului suprasolicitat de ritmul vieţii moderne; - îmbinarea turismului propriu-zis cu turismul balnear care asigură turistului posibilitatea ca în timpul concediului de odihnă să-şi îngrijească sănătatea şi să se reconforteze vizitând totodată şi o localitate, respectiv o ţară străină; - dezvoltarea balneologiei sociale, care face ca numărul celor ce beneficiază de cure balneare total sau parţial plătite de casele de asigurări sociale să fie mereu în creştere; - calitatea şi eficienţa instalaţiilor şi dotărilor, de care dispun staţiunile, au rol important în alegerea acestora ca destinaţie de cură balneară şi pot fi un factor de atracţie pentru revenirea turiştilor în staţiunile respective; - dezvoltarea tehnicilor medicale, aferente procedurilor medicale pentru cura externă, realizate în staţiunile balneoclimaterice (hidro-termo-terapie, balneo-terapie); - valoarea deosebită din punct de vedere terapeutic a factorilor naturali de cură din staţiunile balneare şi climaterice din România şi multitudinea afecţiunilor ce pot fi tratate. Influenţa acestor factori specifici face din turismul balnear forma de turism cu cele mai individualizate preferinţe şi cereri, multitudinea afecţiunilor presupunând tratamente balneo-medicale diversificate şi realizarea unei oferte corespunzătoare. 5.2. Indicatorii statistici ce caracterizează activitatea de turism Analiza dinamică a circulaţiei turistice atestă că în evoluţia ei se înregistrează atât modificări calitative materializate în orientarea turiştilor spre servicii de confort ridicat, spre produse turistice speciale, cât şi modificări cantitative rezultate din dimensiunile acesteia exprimate prin diferiţi indicatori150 . Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unei determinări calitative 150 C. Cristureanu, R. Zadig, P. Baron, op.cit., pag. 67.
  • 200. - 199 - obiective, obţinută în urma efectuării unei cercetări statistice raportată la condiţii specifice de timp, spaţiu şi organizatorice şi se regăsesc cu regularitate în statistica oficială şi în publicaţiile de specialitate151 . În procesul de cercetare indicatorii îndeplinesc funcţiile de măsurare, comparare, analiză, sinteză, estimare, verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei unor indicatori statistici determinaţi pe baza unui model de calcul. Aceste funcţii le îndeplinesc şi indicatorii din turism utilizaţi în analizele din această lucrare. Se vor folosi indicatori primari ce se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor statistice ca urmare a procesului de centralizare a datelor unei observări statistice, oferiţi de Autoritatea Naţională de Turism, Centrul de calcul al Ministerului Sănătăţii, Institutul Naţional de Statistică, Anuarele statistice şi alte surse. În urma prelucrării statistice a acestor mărimi absolute, prin aplicarea metodelor şi procedeelor de calcul statistic, se vor obţine indicatorii derivaţi. Frecvent se vor obţine indicatori statistici calculaţi sub formă de mărimi relative, şi anume, mărimi relative de structură, de coordonare, ale dinamicii, ale programării sau chiar de intensitate. Având în vedere marea diversitate a serviciilor, diferitele forme de turism, categoriile de preţuri şi tarife diferenţiate pe grade de confort şi caracterul sezonier al turismului, activitatea din această ramură este caracterizată printr-un sistem de indicatori, cu un conţinut complex. Turismul, în evoluţia sa, este analizat şi urmărit prin indicatori fundamentaţi printr- o metodologie de calcul uniformizată pe plan mondial. Indicatorii turismului, în corelaţie cu factorii determinanţi ce influenţează cele două laturi corelative ale pieţei, trebuie să furnizeze informaţii cu privire la: -cererea turistică - prin măsurarea circulaţiei turistice interne şi internaţionale în cadrul teritoriului naţional; -oferta turistică sau potenţialul economic din punct de vedere al bazei materiale şi personalului; -rezultatele valorice ale activităţii turistice, prin cheltuieli, încasări şi eficienţă economică; 151 N. Petcu, Statistică în turism,teorie şi aplicaţii, Ed.Albastră, Cluj Napoca, 2000,pag. 16.
  • 201. - 200 - -calitatea activităţii turistice152 . Toţi indicatorii ce caracterizează activitatea de turism se pot determina sub formă de: indicatori absoluţi (globali), medii, de intensitate, de structură, de dinamică. Pentru a avea aplicabilitate şi eficienţă, sistemul de indicatori ai turismului poate fi grupat în două mari categorii: -indicatori la nivel macroeconomic; -indicatori la nivel microeconomic. În analiza de faţă se vor utiliza în special indicatori la nivel macroeconomic. Din această categorie, cei privind capacitatea de cazare turistică sunt indicatori care furnizează informaţii cu privire la oferta turistică. Indicatorii utilizaţi în capitolul anterior pentru analiza ofertei au fost, atât sub formă de mărimi absolute, număr de unităţi şi număr de locuri pentru capacitatea de cazare existentă, locuri-zile pentru capacitatea de cazare în funcţiune, structura pe tipuri de unităţi şi categorii de confort, cât şi sub formă de mărimi relative ale dinamicii cu bază fixă şi cu bază în lanţ. Indicatorii macroeconomici care comensurează şi caracterizează circulaţia turistică sunt indicatori ce furnizează informaţii cu privire la cererea turistică. În analiza următoare, privind fluxurile turistice, s-au utilizat indicatori sub formă de mărimi absolute-număr turişti, înnoptări, număr zile turist şi indicatori sub formă de mărimi relative ale dinamicii. Pentru pregătirea datelor în vederea previziunii s-au utilizat în algoritmul de calcul indicatori absoluţi, relativi şi medii: sporul cu bază fixă; sporul cu bază în lanţ; indicele de evoluţie cu bază fixă; indicele de evoluţie cu bază în lanţ; ritmul de evoluţie cu bază fixă şi în lanţ; media seriei; sporul mediu de evoluţie; indicele mediu de evoluţie; ritmul mediu de evoluţie. În vederea previziunii s-au utilizat următoarele procedee de ajustare a seriilor cronologice: metoda sporului mediu; metoda indicelui mediu de dinamică; metoda trendului liniar. Pentru aceasta s-au calculat indicatorii sintetici ai variaţiei - abaterea medie pătratică ca medie pătratică a abaterilor tuturor variantelor seriei de la media lor aritmetică şi coeficientul de variaţie ca raport între abaterea medie pătratică şi nivelul mediu al seriei. 152 N. Petcu, op.cit.,pag. 117.
  • 202. - 201 - 5.3. Cererea potenţială şi cererea efectivă Cererea, ca parte componentă a pieţei, este ”...dorinţa pentru un anumit produs dublată de posibilitatea şi decizia de a-l cumpăra’’153 , iar cererea de servicii reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale reale de servicii care se manifestă pe piaţă154 . Pentru turismul balnear, cererea, ca manifestare a unei nevoi sociale, este în principal, expresia unei nevoi specifice şi anume nevoia de sănătate. Cererea turistică specifică acestei forme de turism prezintă particularităţi generate de faptul că manifestarea şi dinamica acesteia sunt determinate de o serie de factori demografici, psihologici, organizatorici, care joacă un rol în modul cum diferite segmente ale populaţiei îşi exprimă nevoile absolute de consum pentru serviciile turistice şi pentru tratamentul balnear, nevoi influenţate la rîndul lor de o serie de factori obiectivi (nevoia de sănătate, de menţinere şi refacere a capacităţii de muncă). Cererea potenţială de turism balnear este în special rezultatul acţiunii a patru factori principali: starea de sănătate a populaţiei, factorul demografic, industrializarea şi urbanizarea (Anexa nr.16). Starea de sănătate a populaţiei. Realizările deosebite ale medicinei şi farmaco-terapiei au permis eradicarea unor boli altădată netratabile, sau ameliorarea altora, însă, firesc, nu puteau rezolva în mod absolut problema. De multe ori rezultate spectaculoase au venit de acolo de unde se spera mai puţin, de la tratamentul balnear. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că o cură balneară poate rezolva problemele chirurgiei, însă afecţiuni digestive, ale aparatului respirator, dermatologice, ale aparatului locomotor, ginecologice, cardiace, ale sistemului nervos şi alte afecţiuni sunt de multe ori ameliorate în staţiuni balneare. Dorinţa de însănătoşire face din bolnav un cumpărător potenţial. Factorul demografic. Datorită progresului ştiinţei, a medicinei în special, asistăm la modificări şi din punct de vedere demografic. Asistăm la o creştere a ponderii vârstei a treia, căreia i-a crescut şi speranţa de viaţă. Aceste modificari de structură vor avea influenţă asupra cererii potenţiale de turism balnear. 153 Ph. Kotler, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, pag. 36. 154 Maria Ioncică, Economia Serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, pag. 172.
  • 203. - 202 - Industrializarea şi urbanizarea contribuie la creşterea acţiunii patogene a mediului ambiant asupra organismului uman prin efectele negative ale poluării fizice şi chimice, sedentarismului, stresului psihic, dezechilibrului alimentar cantitativ şi calitativ, reducerii contactului permanent dintre om şi mediul său natural, pe care le generează, sunt factorii principali ai creşterii morbidităţii şi măririi factorilor de risc. Aceştia sunt factorii a căror evoluţie din ultimele decenii a determinat şi apariţia conceptului potrivit căruia sănătatea trebuie privită ca o stare de bunăstare. Chiar dacă nu au o boală sau o infirmitate, ritmul nou de viaţă afectează calitatea vieţii oamenilor, tonalitatea pozitivă, care pot fi recăpătate printr-o cură de refacere a echilibrului psiho-fizic într-o staţiune balneară. Transformarea cererii potenţiale în cerere efectivă se află sub influenţa altei grupe de factori. Totalul produselor turistice „cura balneo-medicală”, „cură de sănătate”, vândute, deci cererea efectivă depinde de: gradul de solvabilitate, durata timpului liber, oferta si nivelul de informare (Anexa nr.16). ♦ Gradul de solvabilitate. Turismul balnear nu are, în majoritatea cazurilor, caracterul unui act de plăcere, fiind mai pretenţios şi mai scump. Folosirea lui alături de tratamentul medicamentos este ideală. Sărăcirea populatiei după 1990, a făcut ca între cererea potenţială şi cererea efectivă să fie o diferenţă din ce în ce mai mare. Veniturile clasei medii, în formare în România, sunt încă mici comparativ cu cele ale ţărilor dezvoltate, iar preţurile, mult prea mari, faţă de aceste venituri. Situaţia este dificilă şi pentru persoanele de vârsta a treia, pensionari, ale căror pensii, în mare majoritate, abia acoperă consumul zilnic. Un ajutor important, pentru ca totuşi această categorie să aibă acces la bilete în staţiuni, este cel acordat de guvern prin sistemul de asigurări sociale (tabelul 5.1.) ♦ Durata timpului liber este un factor important în cazul celor care trebuie să repete tratamentul din şase în şase luni, pensionarii fiind avantajaţi din acest punct de vedere. Pentru cei ce efectueaza tratamentul balnear o singură dată pe an, în sejur de lungă durată, se găsesc soluţii cu angajatorul.
  • 204. - 203 - Tabel nr. 5.1. Biletele pentru tratament balnear acordate prin asigurările sociale Anii U/M 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Bilete tratament mii 210,5 143,0 162,4 192,1 210,0 239,1 338,2 330,0 334,8 345,8* Cheltuieli efectuate mld. lei 69,503 60,171 154,002 346,178 579,786 1.106,7 1609 1859,0 2200 2128,6 * Asigurări pentru agricultori Bilete tratament Mii 28,9 17,9 21,8 29,2 35,0 58,1 - - - - Cheltuieli efectuate mld. lei 7.614 6.472 17.772 - - - - - - - Sursa : - Anuarele Statistice ale Romaniei 1998 – 2003 - *Institutul Naţional de Statistică, date preliminare pt. 2004. ♦ Oferta are rol determinant în transformarea cererii potenţiale în cerere efectivă, calitatea resurselor terapeutice naturale şi dotarea tehnico-medicală pentru tratament, influenţând alegerea. În funcţie de aceste elemente, recomandarea medicului va fi un element cheie în decizia de cumpărare a unui anume produs turistic balnear, pentru o anumită afecţiune a pacientului. În cazul afecţiunilor ce pot fi tratate în mai multe staţiuni, celelalte elemente ale ofertei (structuri de primire, alimentaţie, agrement şi calitatea prestaţiilor de servicii la fiecare în parte), vor determina alegerea staţiunii balneare. ♦ Nivelul de informare este important în luarea deciziei de cumpărare a unui produs balnear, datorită tendinţei de întinerire a cererii şi de accentuare a laturii preventive a tratamentului balnear şi în funcţie de modul în care fiecare staţiune îşi promovează produsul turistic. Reorientarea ofertei spre tratament profilactic, căruia specialiştii îi acordă mare atenţie pentru viitor, printr-o reclamă corespunzătoare, va determina reorientarea turiştilor spre staţiunile balneare. Atât factorii ce influenţează formarea cererii potenţiale, cât şi cei care determină decizia de cumpărare a produsului turistic cura balneo-medicală, sunt dependenţi de creşterea economică a ţării. Indicatorii ce caracterizează elocvent nivelul de dezvoltare economică, sunt produsul naţional brut şi produsul naţional brut pe locuitor (tabelul 5.2) care începând cu anul 2000 au înregistrat ritmuri mari de creştere anuală.
  • 205. - 204 - Tabelul nr. 5.2. Dinamica PIB si PIB/locuitor in perioada 1994 – 2004 1990 = 100% 1998=100% Anii Indic. 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 PIB 83,8 89,8 93,4 87,7 83,5 98,8 101,0 106,8 112,2 118,0 127,8 PIB/loc. 85,6 91,9 95,8 90,2 86,1 99,0 101,3 107,2 115,9 122,2 132,7 Sursa: - Anuarele Statistice ale României 1995-2003 - Institutul Naţional de Statistică, date preliminare pt. 2004. Evoluţia veniturilor populaţiei, principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice, explică descreşterea înregistrată de principalii indicatori ce caracterizează circulaţia turistică în perioada analizată. Având în vedere aceste elemente, se constată că în etapa actuală, cererea pentru turismul balnear a căpătat noi dimensiuni. În staţiunile balneare vin, de regulă, cei cu venituri medii şi mici, iar curanţii, în bună parte persoane de vârsta a III-a, se caracterizează printr-o mare fidelitate, dispun de timp liber şi au o durată a sejurului prelungită155 . Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei a avut ca efect şi scăderea cererii de turism, deci şi de turism balnear şi implicit a gradului de ocupare a structurilor de primire, alimentaţie şi tratament din staţiunile balneare. Diminuarea cererii manifestate de segmentul de piaţă căruia îi este destinată oferta balneară, segment constituit în principal din persoane aflate la vîrsta a treia, are legătură directă cu reorientarea veniturilor acestei categorii, de cele mai multe ori insuficiente, spre satisfacerea nevoilor de consum zilnic. Cererea turistică internă a fost, deci, influenţată negativ după 1990, de creşterea exagerată a preţurilor, raportat la venituri. La aceasta se adaugă insuficienta diversificare şi calitatea în multe cazuri necorespunzătoare a serviciilor turistice oferite. 5.4. Evoluţia principalilor indicatori ce caracterizează circulaţia turistică Indicatorii cei mai expresivi utilizaţi pentru caracterizarea dinamicii circulaţiei turistice în staţiunile balneare sunt: număr turişti, număr înnoptări şi durata medie a sejurului. 155 R. Minciu , Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, pag. 89.
  • 206. - 205 - Numărul turiştilor (Nr.) ca cel mai reprezentativ indicator fizic, cantitativ, a avut în perioada 1990-2004 evoluţia prezentată în tabelul nr. 5.3. Tabel nr. 5.3. Evoluţia numărului de turişti cazaţi în staţiunile balneare din Romania , în perioada 1990-2004 Anii Numar Turişti (mii) Indice de dinamică I Din care Români Indice de Ponderea Străni Indecele de Ponderea (mii) dinamică turistilor rom. (mii) dinamică tusiştilor străini 1990 1056 100 1008 100 95,45 48 100 4,55 1991 887 84,0 836 82,9 94,25 51 106,3 5,75 1992 745 70,5 699 69,3 93,8 46 95,8 6,2 1993 704 66,7 665 66,0 94,46 39 81,25 5,5 1994 750 71,0 696 69,0 92,8 54 112,5 7,2 1995 718,5 68,0 680,5 67,5 94,71 38 79,2 5,29 1996 693 65,6 650 64,5 93,8 43 89,6 6,2 1997 612 58,0 572 56,75 93,46 40 83,3 6,54 1998 621,5 58,9 588,5 58,4 94,69 33 68,75 5,31 1999 665 63,0 636 63,1 95,64 29 60,4 4,36 2000 678 64,2 653 63,2 96,3 25 52,1 3,7 2001 689,5 65,3 663 65,8 96,2 26,5 55,2 3,8 2002 634,5 60,1 601,7 59,7 94,8 32,8 68,3 5,2 2003 674 63.8 637 63,2 94,5 37 77,1 5,5 2004 682.8 64,7 637,7 63,3 93,4 45,1 93,6 6,6 Ī - 96,93 - 96,78 - - 99,55 - R - - 3,07 - - 3,22 - - -0,45 - Sursa: - Anuarele Statistice ale României 1990-2001 - Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice-date 2001-2003 - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date Începând cu 1990 numărul turiştilor sosiţi în staţiunile balneare a scăzut, ajungând în 2004 să reprezinte 64,7 % din valorile înregistrate în 1990 (tabelul 5.3). Un factor important ce a determinat această evoluţie este reprezentat de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei României, datorită creşterii mici a veniturilor în raport cu saltul preţurilor. În aceste condiţii numărul turiştilor români care au sosit în staţiunile balneare (fig. 5.1.), cu o pondere în total turişti foarte mare (93-96%), a fost în scădere şi firesc a dat conturul evoluţiei numărului total de turişti cazaţi în această perioadă.
  • 207. - 206 - Fig. 5.1. Evoluţia sosirilor de turişti în spaţiile de cazare din staţiunile balneare 1056 887 745 704 750 718.5 693 612 621.5 665 678 689.5 634.5 674 682.8 1008 836 699 665 696 680.5 650 572 588.5 636 653 663 601.7 637 637.7 48 51 46 39 54 38 43 40 33 29 25 26.5 32.8 37 45.1 0 200 400 600 800 1000 1200 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total turişti Turişti români Turişti străini Astfel, dacă scăderea medie anuală la total turişti sosiţi în staţiunile balneare a fost într-un ritm de 3,07 %, pentru turiştii români înregistraţi în 2004, care au reprezentat 63,3 % din cei sosiţi în 1990, ritmul mediu anual de scădere a fost de 3,22 %. După o evoluţie sinusoidală şi un minim înregistrat în anul 2000 (52,1%), sosirile turiştilor străini în staţiunile balneare au revenit, nivelul în 2004 situându-se la 93,6 % faţă de 1990. În ceea ce priveşte preferinţele turiştilor sosiţi în staţiunile balneare acestea înregistrau în 2004 distribuţia prezentată în tabelul 5.4. După cum se poate observa din tabel şi din figura 5.2., unităţile preferate de cei mai mulţi turişti sunt hotelurile, care ocupă în preferinţele turiştilor peste 81,2 % din totalul sosirilor. Preferinţa mare a turiştilor pentru hoteluri poate fi pusă pe seama obişnuinţei turistului cu acest tip de unitate, care conferă în concepţia lui siguranţă şi confort. Pe de altă parte, se explică prin faptul că unităţile de tratament sunt incluse în incinta hotelurilor şi nu a celorlalte tipuri de unităţi, ceea ce face ca turistul să prefere această formă de cazare.
  • 208. - 207 - Tabelul nr. 5.4. Preferinţele turiştilor sosiţi în staţiunile balneare pe tipuri de unităţi de primire în 2004 Tipuri de Unităţi Sosiri din care Număr Preferinţele Români Preferinţele Pondere Străini Preferinţele Pondere Turişti turiştilor turiştilor tur. rom. turiştilor tur. străini Total 682756 100,0 637676 100,0 93,4 45080 100,0 6,6 Hoteluri 554401 81,2 516107 80,9 93,1 38294 84,95 6,9 Moteluri 9768 1,43 8730 1,34 89,4 1038 2,3 10,6 Vile Turistice 61366 8,99 58137 9,12 94,74 3229 7,16 5,26 Cabane Turistice 729 0,1 703 0,11 96,4 26 0,06 3,6 Pensiuni Turistice 13199 1,93 12360 1,94 93,64 839 1,86 6,36 Campinguri 21674 3,17 20611 3,23 95,1 1063 2,36 4,9 Tabere 17064 2,5 16961 2,66 99,40 103 0,23 0,60 Căsuţe Turistice 1767 0,26 1438 0,23 81,4 329 0,73 18,6 Pensiuni Agroturistice 382 0,06 360 0,06 94,24 22 0,05 5,76 Sursa: - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date. Următoarele unităţi preferate de turişti sunt vilele turistice care ocupă aproape 8,99 % din totalul sosirilor. Preferinţa pentru vilele turistice poate fi pusă pe seama costurilor mici la cazare, pe de o parte, iar pe de altă parte, vilele conferă intimitate şi, bineînţeles, linişte. Fig.5.2. Preferinţele turiştilor pentru spaţiile de cazare din staţiunile balneare în 2004 0 100000 200000 300000 400000 500000 600000 Hoteluri Moteluri Vile Turistice Cabane Turistice Pensiuni Turistice Campinguri Tabere Căsuţe Turistice Pensiuni Agroturistice Români Străini În privinţa categoriei de confort (tabelul 5.5) preferinţa turiştilor s-a îndreptat către categoria două stele , care a atras aproape 3/4 din sosiri.
  • 209. - 208 - Tabelul nr. 5.5. Preferinţele turiştilor sosiţi in staţiunile balneare pentru categoria de confort , în 2004 Categoria Sosiri Din care: de % confort Numar turisti % Romani % Straini Total sosiri 682756 100,00 637676 100,00 45080 100,00 4 stele 8773 1,29 6811 1,07 1962 4,35 3 stele 52665 7,71 43461 6,82 9204 20,42 2 stele 501230 73,41 470658 73,81 30572 67,82 1 stea 93411 13,68 90383 14,17 3028 6,72 Neclasificate 26677 3,91 26363 4,13 314 0,69 Sursa : - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date. Turiştii români sosiţi în spaţiile de cazare şi-au manifestat preferinţa pentru categoria de două stele (aproape 74 %), această categorie reprezentând un echilibru între preţ şi confort. Următoarea categorie solicitată este cea de o stea, această categorie atragând aproape 14,17 % din turiştii români, în concordanţă cu puterea de cumpărare. Turiştii străini sosiţi în staţiunile balneare au preferat, ca şi românii, categoria 2 stele (67,82 %), dar peste 20,42 % au ales categoria 3 stele în detrimentul celor cu o stea. Evoluţia numărului de înnoptări în staţiunile balneare a înregistrat la rândul său o reducere accentuată (tabelul 5.6 şi figura 5.3.). Ritmul de scădere a înnoptărilor a înregistrat o medie anuală de 3,04 %, foarte apropiat de ritmul de scădere înregistrat de numărul de turişti şi are ca principală explicaţie perioada dificilă suferită de economia naţională în această trecere la economia de piaţă, cu o scădere accentuată a indicatorilor macroeconomici şi implicit a puterii de cumpărare a populaţiei, ce a generat o reducere majoră a sumelor alocate turismului balnear în favoarea celor destinate necesarului de consum zilnic. Acest ritm este imprimat de evoluţia înnoptărilor la turiştii români, care reprezenta în 2004, după o scădere aproape continuă, doar 64,4 % faţă de 1990. În schimb înnoptările turiştilor străini au avut o evoluţie interesantă. După o creştere cu 41,7 % în 1991, faţă de 1990, a urmat o scădere, apoi un vârf, înregistrat în 1994 (cu 44 % mai mult decât în 1990) şi o involuţie în anii următori.
  • 210. - 209 - Tabelul nr. 5.6. Evoluţia numărului de înnoptări în staţiunile balneare din România în perioada 1990-2004 ANII Numar i Înnoptări Mii Indicele de dinamică (I) Din care Români Indicele de Ponderea Straini Indicele Ponderea (mii) dinamică innoptarilor (mii) de dinamică înnoptărilor 1990 8554 100,0 8338 100,0 97,47 216 100,0 2,53 1991 7007 81,9 6701 80,4 95,63 306 141,7 4,37 1992 5736 67,1 5470 65,6 95,36 266 123,1 4,64 1993 5436 63,5 5191 62,3 95,49 245 113,4 4,51 1994 5809 67,9 5498 65,9 94,65 311 144,0 5,35 1995 6016 70,3 5738 68,8 95,38 278 128,7 4,62 1996 4933 57,7 4659 54,8 94,45 274 126,9 5,55 1997 4874 57,0 4616 55,4 94,7 258 119,4 5,3 1998 5099 59,6 4900 58,8 96,1 199 92,1 3,9 1999 5300 62,0 5122 61,4 96,64 178 82,4 3,36 2000 5407 63,2 5266 63,2 97,4 141 65,3 2,6 2001 5860 68,5 5702 68,4 97,3 158 73,1 2,7 2002 5647 66,0 5476 65,7 96,97 171 79,2 3,03 2003 5831,2 68,2 5674,4 68,1 97,3 156,8 72,6 2,7 2004 5554,6 64,9 5370,6 64,4 96,7 184 85,2 3,3 I - 96,96 - 96,9 - - 98,86 - R - -3,04 - - 3,1 - - - 1,14 - Sursa: - Anuarele Statistice ale României 1990-2001. - Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice-date 2001-2003. - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005; - Prezentare şi prelucrare date. Fig. 5.3. Evoluţia numărului de înnoptări în staţiunile balneare din Romania 8554 7007 5736 5436 5809 6016 4933 4874 5099 5300 5407 5860 5647 5831.2 5554.6 8338 6701 5470 5191 5498 5738 4659 4616 4900 5122 5266 5702 5476 5674.4 5370.6 216 306 266 245 311 278 274 258 199 178 141 158 171 156.8 184 0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000 9000 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total înnoptări Înnoptări turişti români Înnoptări turişti străini Durata medie a sejurului (tabelul 5.7.) a înregistrat o evoluţie sensibil apropiată pentru total turişti şi pentru turişti români. După o scădere, în 1995 se depăşeşte nivelul din
  • 211. - 210 - 1990 (103,3 )%, urmează un minim în 1996, când se înregistrează 87.9 % comparativ cu 1990, pentru a se reveni la 8,1 zile în 2004. Tabelul nr. 5.7. Evoluţia duratei medii a sejurului în staţiunile balneare în perioada 1990-2004 Anii Numărul mediu (Zile/turist) Indicelede dinamică (I) Din care Indicele de Indicele de Români dinamică Străini dinamică 1990 8,10 100,0 6,27 100,0 4,50 100,0 1991 7,90 97,5 8,02 127,9 6,00 133,3 1992 7,70 95,1 7,83 124,9 5,78 128,4 1993 7,72 95,3 7,81 124,6 6,28 139,5 1994 7,74 95,5 7,90 126,0 5,76 128,0 1995 8,37 103,3 8,43 134,4 7,32 162,6 1996 7,12 87,9 7,17 114,3 6,37 141,5 1997 7,96 98,3 8,07 128,7 6,45 143,3 1998 8,20 101,2 8,32 132,7 6,03 134,0 1999 7,97 98,4 8,05 128,4 6,14 136,4 2000 7,97 98,4 8,06 128,5 5,64 125,3 2001 8,5 104,9 8,6 137,2 5,7 126,7 2002 8,9 109,9 9,1 145,1 4,9 108,9 2003 8,65 106,8 8,9 141,9 4,2 93,3 2004 8,1 100,0 8,4 134,0 4,1 91,1 I - 100,0 - 102,1 - 99,33 R - 0 - + 2,l - -0,67 Sursa: -Capacităţile de cazare şi utilizare a acestora M.T. -Anuarele Statistice ale României 1990-2001. -Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice-date 2001-2003. - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. -Prelucrare şi prelucrare date Explicaţia acestei situaţii este legată de faptul că atât înnoptările cât şi numărul de turişti au scăzut în perioada analizată cu aproape 40% , iar indicele de dinamică a avut valori sensibil apropiate pentru cei doi indicatori, motiv pentru care durata medie a sejurului în 2004 este aceeaşi ca în 1990. Cu totul alta este situaţia în ceea ce priveşte durata medie a sejurului pentru turişti străini care înregistrează un vârf în 1995 , fiind cu 62,67% mai mare, iar în 2004 cu 9% mai mică decât în 1990. Cu toate acestea, datorită ponderii foarte mici a înnoptărilor şi a numărului de turişti străini în totalul indicatorilor, această excepţie nu a afectat sejurul mediu global.
  • 212. - 211 - În staţiunile balneare durata medie a sejurului cea mai ridicată în 2004 (tabelul 5.8.) a fost înregistrată în hoteluri, aici turistul petrecând în medie 9,2 zile. Alte unităţi ce au înregistrat durată medie a sejurului ridicată sunt vilele turistice, cu 4,8 zile-turist. Turiştii români au petrecut cel mai mult timp în hoteluri (9,5 zile-turist), următoarea unitate preferată fiind, de asemenea, vila turistică, cu o durată medie de şedere pe turist de 4,9 zile. Turiştii străini au preferat să îşi petreacă cel mai mult timp în hoteluri şi pensiuni (4,3 zile turist). Tabel nr. 5.8. Durata medie a sejurului în staţiunile balneare pe tipuri de unitaţi de primire, în anul 2004 . Sursa : - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în anul 2004, Bucureşti, martie 2005. - Prezentare şi prelucrare date Evoluţia indicatorilor utilizaţi pentru caracterizarea dinamicii circulaţiei turistice în staţiunile balneare în perioada 1990-2004 este îngrijorătoare. Cu excepţia duratei medii a sejurului, care a suferit mici variaţii, numărul de turişti şi numărul de înnoptări au scăzut într-un ritm mediu anual de 3,07 %, respectiv 3,04 %. Circulaţia turistică balneară a cunoscut scăderi semnificative atât la numărul de turişti sosiţi cât şi la numărul de înnoptări. Turiştii români au înregistrat cele mai semnificative scăderi la cei doi indicatori, ca urmare situaţiei economice şi a slabelor servicii. În ceea ce priveşte structurile alese pentru sejur, se poate spune că unităţile preferate de turiştii români şi străini au fost hotelurile, urmate de vilele turistice, iar ca nivel de confort românii au preferat unităţile de o stea şi doua stele, pe când turiştii străini pe cele de doua şi trei stele. Tipuri unitati Numar mediu din care: (nr. zile) romani straini Total 8,1 8,4 4,1 Hoteluri 9,2 9,5 4,3 Moteluri 1,6 1,7 1,5 Vile turistice 4,8 4,9 3,8 Cabane turistice 1,7 1,7 1,0 Pensiuni turistice 2,3 2.1 4,3 Campinguri 1,9 1,9 2,3 Tabere 3,9 3,8 7,4 Casute turistice 2,1 2,3 1,5 Pensiuni agrotur. 3,8 3,7 6,2
  • 213. - 212 - 5.5. Previziunea cererii pentru turismul balnear în perioada 2005 – 2010 Dezvoltarea continuă a fenomenelor economice şi sociale, a căror dinamică este influenţată de un număr mare de factori, face dificilă determinarea nivelului unui fenomen într-o etapă următoare. Din acest motiv elaborarea calculelor privind nivelul de dezvoltare a fenomenelor trebuie să aibă în vedere modificările cantitative, calitative şi gradul gradul de interacţiune între factori. Un rol deosebit în interpretarea tendinţei de dezvoltare a fenomenelor îl are reprezentarea grafică care constituie unul din criteriile obiective în funcţie de care se va alege procedeul de extrapolare156 . Deoarece în calculele statistice de previziune a indicatorilor se utilizează frecvent extrapolarea pe baza metodelor sporului mediu, a indicelui mediu de dinamică şi a trendului liniar, pentru previziunea numărului de turişti am ales dintre acestea metoda cu cel mai mic coeficient de variaţie. În caracterizarea cererii balneoturistice este foarte importantă cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei. Iată de ce în acest subcapitol, am efectuat în primul rând o estimare a evoluţiei cererii de turism balnear plecând de la evoluţia morbidităţii, după care am previzionat numărul de turişti pentru staţiuni balneare în perioada 2005-2010. 5.5.1. Estimarea evoluţiei cererii de turism balnear pe baza morbidităţii Deşi în ultimul timp se manifestă tot mai puternic tendinţa dezvoltării laturii profilactice a turismului balnear prin valorificarea factorilor naturali de cură, morbiditatea rămâne în continuare unul din factorii determinanţi ai cererii balneoturistice. Structura cauzelor de morbiditate poate constitui o motivaţie puternică pentru cererea balneoturistică, cu atât mai mult cu cât pentru grupe importante de boli, ţara noastră dispune de substanţe minerale terapeutice care pot contribui la prevenirea, tratarea sau recuperarea acestor afecţiuni. 156 Nicoleta Petcu,op.cit., pag. 110.
  • 214. - 213 - Evoluţia morbidităţii în perioada 1990-2004 nu arată o îmbunătăţire a stării de sănătate a populaţiei din ţara noastră, deoarece s-a menţinut la un nivel ridicat ( tabelul 5.9.). Tabelul nr. 5.9. Morbiditatea generală în perioada 1990-2001 Anii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total cazuri mii 16120 15081 15051 14610 15713 15791 15439 16205 % 100 93,6 93,4 90,6 97,5 98,0 95,8 100,5 Sursa: Centrul de calcul, statistică sanitară şi documentare medicală al Ministerului Sănătăţii. Analiza grafică (figura 5.4.) ne conduce la concluzia că morbiditatea a avut o evoluţie uşor crescătoare. Oricum, având în vedere că numărul populaţiei a scăzut (21,673 milioane în 2004, faţă de 22,546 milioane în 1997, deci 96,1%), iar numărul bolilor Figura 5.4. Morbiditatea generală în perioada 1997-2004 16120 15081 15051 14610 15713 15791 15439 16205 13500 14000 14500 15000 15500 16000 16500 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 înregistrate, după un minim în 2000, a depăşit cu puţin în 2004 nivelul din 1997 (16,205 milioane în 2004 – 100,5 %, faţă de 16,120 milioane în 1997), rezultă o creştere a incidenţei specifice pe total şi pe grupe de boli la 100.000 de locuitori.
  • 215. - 214 - De altfel, acest aspect era susţinut şi de prognoza indicelui de prevalenţă pe unele clase de boli, pentru anul 2000, realizat de Ministerul Sănătăţii (tabelul 5.10.). Se constată că solicitările mai mari vor exista la staţiunile care tratează boli al căror indice de prevalenţă este mai mare: - afecţiunile aparatului circulator, hipertensiuna arterială; - afecţiunile ginecologice; - afecţiunile metabolice şi de nutriţie; - afecţiunile reumatismale. În consecinţă, o bună parte a cererii balneo-turistice va fi constituită în principal din grupa de vârsta a treia şi va avea structura corespunzătoare ierarhiei afecţiunilor prezentate. Tabelul nr. 5.10. Prognoza morbidităţii pe unele clase de boli în anul 2000 Clasa sau Indice de prevalenta Numar boli grupa de Anul Anul 2000 Anul Anul 2000 boli 1989 Var. I Var.II 1989 Var. I Var.II -cardiovasculare 26,49 28,5 31,4 5000 5900 6500 -boli ginecologice 42,5 42,5 42,5 3300 3600 3700 -boli de nutritie 10,6 10,8 10,8 2400 2600 2600 -boli reumatismale 10,9 12,9 14,4 2049 2279 2548 -boli ap. digestiv 8,7 10,8 11,3 1942 2172 2268 -boli pulmonare 2,6 2,7 2,9 580 664 719 -boli renale 0,8 1,01 1,05 188 209 217 Total 15459 17424 18552 Sursa: Centrul de calcul, statistică sanitară şi documentare medicală al Ministerului Sănătăţii. Am ales pentru comparaţie această estimare pentru a arăta că specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile de viaţă amintite mai sus şi cu un buget limitat pentru un sistem de sănătate în criză, au conchis că nivelul morbidităţii va atinge cote îngrijorătoare. Din fericire cifrele prognozate pentru anul 2000 au fost mult mai mici, în acest an înregistrându-se de fapt cel mai mic nivel al morbidităţii, abia în 2004 depăşindu- se valoarea din 1997. În morbiditatea generală este inclusă şi morbiditatea profesională, ce se află în atenţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Statul se implică în reducerea incidenţei
  • 216. - 215 - morbidităţii profesionale, iar efectele economice generate de costul mult mai mic al curei balneare, decât costul spitalizării, sunt recunoscute. Dintre problemele aflate în atenţia specialiştilor în acest domeniu, menţionăm: necesitatea îmbunătăţirii fluxului de informaţii internaţionale asupra standardelor în medicina muncii; găsirea unor mijloace de menţinere şi de îmbunătăţire a acestor standarde; implicarea celor responsabili de evaluarea şi managementul riscului precum şi a Directivelor UE privind Managementul Sănătăţii şi Securităţii în muncă, referitoare la participarea angajaţilor la problemele de sănătate şi securitate în muncă. În tabelul 5.11. sunt prezentate cazuri noi de îmbolnăviri profesionale. În perioada 1997-2000, asistăm la o scădere a incidenţei morbidităţii profesionale, urmată de o creştere în 2001 şi 2002 şi o scădere accentuată în 2003 - 2004 . Tabelul nr. 5.11. Cazuri noi de îmbolnăviri profesionale în perioada 1997-2004 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Total Cazuri 2.038 2.060 1.828 1.801 1.582 2.318 2.509 1392 989 Sursa: Centrul de calcul, statistică sanitară şi documentare medicală al Ministerului Sănătăţii. Evoluţia morbidităţii profesionale arată, atât preocuparea medicilor de medicina muncii privind depistarea şi declararea cazurilor noi, cât şi grave deficienţe privind condiţiile de muncă, ce afectează sănătatea salariaţilor. În perspectiva integrării europene, armonizarea legislaţiei muncii din România cu cea din Uniunea Europeană va obliga societăţile să acorde atenţia cuvenită îmbunătăţirii condiţiilor de muncă pentru salariaţi. Un alt segment important şi bine delimitat de boli, ce determină cererea balneo- turistică, îl constituie copiii. În vederea tratării afecţiunilor respiratorii (astm, rinofaringite recidivante, otite repetate) sau pentru tratarea leziunilor pielii, deoarece 40% din cei arşi sunt copiii, doctorii recomandă tratamente balneare ce pot limita evoluţia bolii şi intensitatea leziunilor, favorizând cicatrizarea şi facilitând recuperarea musculară şi funcţională. Pe baza celor evidenţiate mai sus, se poate aprecia că frecvenţa mare a afecţiunilor va avea, cu siguranţă, un impact asupra creşterii cererii turistice interne şi internaţionale, atât pentru staţiunile profilate pe tratament, cât şi pe profilaxie şi recuperare.
  • 217. - 216 - Având în vedere această situaţie şi accentuarea efectului negativ al industrializării din ţara noastră şi de la nivel mondial, efectele poluării, apariţia de boli noi (SARS, gripa aviară etc.), considerăm că morbiditatea va înregistra, până în 2010, o evoluţie crescătoare. 5.5.2. Previziunea evoluţiei numărului de turişti pentru turism balnear În vederea efectuării previziunii, pentru fiecare indicator (serie de date) se vor folosi cel puţin două metode de previziune şi se va alege cea pentru care coeficientul de variaţie (v) este mai mic de 5 %157 . Pentru previziunea numărului de turişti am folosit trei metode: a sporului mediu, a indicelui mediu de dinamică şi a trendului liniar. Algoritmul de calcul şi rezultatul calculării indicatorilor absoluţi, relativi şi medii pentru numărul total de turişti sosiţi în staţiunile balneare între anii 1997-2004 sunt prezentate în anexa 17. Deoarece metoda de previziune cu cel mai mic coeficient de variaţie (v = 3,2 %) este metoda trendului liniar am efectuat extrapolarea datelor cu această metodă. Previziunea numărului total de turişti în staţiunile balneare din România, în perioada 2005 – 2010, ar avea urmatoarea evoluţie: Tabelul nr. 5.12. Previziunea numărului de turişti în staţiunile balneare Anii tI y = a + bti 2005 5 689,5 2006 6 696 2007 7 702,5 2008 8 709 2009 9 715,5 2010 10 722 În urma previziunii rezultă o evoluţie favorabilă, dar aprecierea noastră este că nu exprimă situaţia viitoare a cererii efective din turismul balnear românesc, care va înregistra valori mult mai mari. 157 M. Ioncică, M Pădurean, A. Şchiopu, M. Ţală, Economia serviciilor-Culegere de probleme şi studii de caz, Editura Uranus, Bucureşti, 2002, pag. 96.
  • 218. - 217 - Influenţa factorilor eterogeni ce acţionează asupra cererii pentru turism balnear, unii greu cuantificabili, dar, în principal, reluarea creşterii economice cu îmbunătăţirea nivelului veniturilor populaţiei, considerăm că vor determina o evoluţie pozitivă a acestor indicatori. În ultimii ani, dezvoltarea economică din România a înregistrat ritmuri înalte de creştere, evoluţia PIB ( Tabelul 5.13.) ilustrând acest fapt. Tabelul nr. 5.13. Evoluţia PIB în perioada 1995-2004 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Produsul intern brut (PIB) - mil.lei 6480 7798 8917 9122 12322 16020 19052 22556 27619 31992* - în procente faţă de anul precedent 98,6 94,1 101,6 93,5 96,6 102,1 106,1 107,8 106,6 107,3* Sursa:- Anuarele Statistice ale României 1995-2003 -*Institutul Naţional de Statistică, date preliminare pt. 2004 Menţinerea ratelor anuale de creştere, la nivelul celor din anii 2001-2004, poate determina, pe lângă reducerea decalajului dintre România şi celelalte ţări ale UE, o situaţie economico-financiară mai bună pentru fiecare cetăţean şi implicit o creştere a cererii interne pentru turism şi turism balnear. La rândul său, statul va putea majora sumele alocate pentru bilete de tratament balnear şi odihnă subvenţionate din bugetul asigurărilor sociale. Considerăm că şi cererea internaţională pentru turismul balnear românesc va înregistra o creştere, determinând ca numărul total de turişti, în staţiunile balneare din România, să fie, în următorii ani, mai mare decât cel rezultat din previziune. Includem aici nu numai turiştii străini ce ar veni în România pentru tratament balnear, ci mai ales pe aceia ce ne vor prefera pentru curele de sănătate. Cu toate acestea, apreciem că estimarea făcută de specialiştii ICT, pentru 2006, prezentată în tabelul 5.14. şi figura 5.4, precum şi ritmurile medii anuale de creştere, sunt prea optimiste.
  • 219. - 218 - Tabelul nr. 5.14. Evoluţia estimată a circulaţiei turistice în staţiunile balneare - mii Figura 5.5. Evoluţia estimată a numărului de turişti pentru staţiuni balneare Din punctul nostru de vedere, nivelul de aproape un milion de turişti pentru staţiunile balneare va fi atins abia în anul 2010. Un nivel ridicat al morbidităţii şi menţinerea ritmului creşterii economice ce se realizează începând cu anul 2001 în România, care va avea efecte pozitive şi asupra veniturilor populaţiei, vor face ca cererea efectivă pentru turism balnear să fie în creştere aşa cum rezultă şi din aplicarea metodelor statistice de previziune. În susţinerea acestei ipoteze vine şi declaraţia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, dl Marius Crivtonencu, care, într-un interviu158 , arăta că în conformitate cu strategia de dezvoltare a turismului, ce se va finaliza în luna decembrie 2005, turismul 158 *** Ziarul Gardianul, 29 aug. 2005. Realizat 2002 Estimat 2006 Ritm mediu anual(%) 1. Nr. total de turişti 634,3 990 11,78 - turişti români 601,7 920 11,23 - turişti străini 32,6 70 18,41 2002 2006 0.0 200.0 400.0 600.0 800.0 1000.0 Străini Români
  • 220. - 219 - românesc va avea o creştere ce va determina ca participarea acestuia la PIB să reprezinte 10% pe an, faţă de numai 3,5% cât a reprezentat în 2004. 5.6. Direcţii de dezvoltare a turismului balnear românesc Dezvoltarea turismului în România trebuie să fie un obiectiv şi un mijloc al dezvoltării economico-sociale de ansamblu, în contextul politicii naţionale de dezvoltare şi de integrare în structurile europene159 . Direcţiile de dezvoltare a turismului balnear românesc sunt determinate de dezvoltarea macroeconomică a României, de mai buna reglementare, din punct de vedere legislativ, a problemelor acestei forme de turism şi de implicarea Guvernului României în susţinerea turismului şi turismului balnear românesc. În toate aceste planuri evoluţia este încurajatoare. În primul rând România a înregistrat în 2002 şi 2004 unele din cele mai bune ritmuri de creştere economică din ţările Europei de Est. În al doilea rând, Planul de acţiune al Programului de guvernare pe perioada 2001 – 2004, aprobat prin H.G.R. 495/2000, cuprindea obiective precise160 , termene scurte şi modalităţile concrete de punere în aplicare în domeniul turismului, guvernul considerând turismul domeniul prioritar al economiei naţionale. Astfel, unul din obiective – accelerarea procesului de privatizare, a fost favorizat de hotărârea de guvern prin care Ministerul Turismului prelua competenţele privind efectuarea privatizării, în defavoarea fostului Fond al Proprietăţii de Stat, cu intenţia declarată de a debirocratiza şi simplifica procedurile de privatizare în turism. Un alt obiectiv, încă valabil, este efectuarea integrală a procesului de privatizare. Privatizarea s-a desfăşurat într-un ritm susţinut şi prin finalizarea ei, „forţa schimbării” cum am denumi proprietatea privată, va putea acţiona, va creşte calitatea şi competitivitatea ofertei de turism şi turism balnear şi se va înregistra, din nou, un trend pozitiv în evoluţia indicatorilor ce caracterizează această activitate. Tabelul 5.15 prezintă capacitatea şi activitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate, în anul 2004 şi relevă poziţia dominantă a proprietăţii majoritar private, care a 159 Gabriela Stănciulescu, Managementul operaţiunilor de turism, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 29. 160 *** H.G.R. nr.495/2000, Programul de guvernare pe perioada 2001 – 2004, Monitorul Oficial nr.291 din 2000
  • 221. - 220 - atins în jur de 80 % la structuri de primire şi capacitate în funcţiune şi aproape 75 % la capacitate existentă. Marea majoritate a structurilor intrate în proprietate privată au intrat deja în planuri mai mari sau mai mici de modernizare, ceea ce reflectă interesul investitorilor de a schimba imaginea structurilor de cazare, alimentaţie, tratament sau agrement ai căror proprietari au devenit. În măsura în care vor realiza o nouă ofertă şi o mai bună calitate a serviciilor vor înregistra rezultate pe măsura efortului investiţional. Tabelul nr. 5.15. Capacitatea şi activitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate, în anul 2004 U.M. Total Forme de proprietate Majoritar de stat Majoritar privata % % % Structuri de primire tur. nr. 3.900 100 730 18,7 3170 81,3 Capacitate existenta locuri 275.941 100 71.104 25,7 204.937 74,3 Capacitatea in functiune mii loc. zile 53.989 100 11.123 20,6 42.866 79,4 Sursa: - Institutul Naţional de Statistică, Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2004, martie, 2005. - Prezentare şi prelucrare date. Un rol important în dezvoltarea turismului balnear românesc îl are politica socială a guvernului, care, pentru a veni în sprijinul pensionarilor, suportă anual de la buget, în limita unor cheltuieli efectuate prin sistemul de asigurări sociale în jur de 70% din valoarea biletului de tratament, facilitând accesul persoanelor de vârsta a III-a în staţiunile cu factori de cură, asigurând astfel şi o bună utilizare a ofertei balneoturistice. Alte obiective din programul de guvernare sunt: - armonizarea la legislaţia Uniunii Europene; - reglementarea cuprinzătoare a principiilor de dezvoltare a turismului şi strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung; - dezvoltarea şi modernizarea bazei turistice cu două acţiuni care vizează direct turismul balnear: - crearea zonelor turistice speciale, ce includ şi staţiunile balneo-climaterice;
  • 222. - 221 - - acordarea de facilităţi fiscale şi relansarea potenţialului de tratament geriatric al Institutului „Ana Aslan – Otopeni”; - promovarea potenţialului turistic; - dezvoltarea relaţiilor cu organizaţiile internaţionale de turism. În vederea recâştigării pieţelor turistice internaţionale pierdute, şi chiar a pieţei interne, prin H.G.R. nr. 296/08.03.2001, s-a aprobat „Programul de marketing şi promovare turistică pentru anul 2001”, prin care s-au alocat 77,4 miliarde lei, pentru realizarea următoarelor obiective specicifice: a) îmbunătăţirea imaginii produsului turistic românesc pe pieţele externe; b) stimularea parteneriatului între sectorul public şi privat; c) recâştigarea pieţelor turistice externe şi câştigarea altora noi; d) stimularea cererii turistice interne şi internaţionale pentru vacanţe şi călătorii în România161 . Materialele de informare şi promovare turistică tipărite sau destinate informării prin mijloace audiovizuale, acţiunile de reclamă, publicitate şi promovare a ofertei turistice, participarea la târguri internaţionale, au dat deja roade, turoperatorii de renume, revenind din acest an pe piaţa turistică a României cu perspective foarte bune în privinţa creşterii numărului de turişti în anii următori. O bună promovare însoţită de schimbarea în bine, din punct de vedere calitativ şi competitiv, a ofertei româneşti de turism balnear, cu factori naturali de cură atât de valoroşi, pot face din ţara noastră o destinaţie din ce în ce mai solicitată de turiştii străini mai ales că preţul sejurului balnear este foarte accesibil pentru aceştia. Anul 2003 a fost „Anul turismului balnear” şi împreună cu Programul naţional de relansare a turismului balnear românesc, arată preocuparea deosebită a Autorităţii Naţionale pentru Turism şi a Guvernului României pentru această formă de turism. Principalele direcţii de dezvoltare au în vedere şi următoarele acţiuni: ♦ Îmbunătăţirea ambianţei generale a staţiunilor; ♦ Folosirea cât mai largă a resurselor naturale disponibile; ♦ Diversificarea activităţilor de tratament; ♦ Creşterea competitivităţii activităţilor de primire; 161 *** H.G.R. 296/08.03.2001, Programul de marketing şi promovare turistică pentru anul 2001, Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.140 din 21.03.2001, pag. 8
  • 223. - 222 - ♦ Dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor din unităţile de alimentaţie; ♦ Diversificarea dotărilor de agrement şi a acţiunilor specifice. În ceea ce priveşte investiţiile, datorită faptului că turismul este, prin excelenţă, un domeniu al sectorului privat, din acest sector va proveni şi ponderea cea mai mare a investiţiilor. Statului îi revine, însă, rolul de coordonare prin utilizarea mecanismelor şi pârghiilor specifice economiei de piaţă pentru stimularea investiţiilor. Rolul statului este major în asigurarea infrastructurii generale de calitate prin realizarea de investiţii în scopul modernizării acesteia, în crearea cadrului legislativ stimulativ, asigurarea stabilităţii macroeconomice şi a unui mediu sănătos de afaceri. Toate aceste acţiuni ce îşi propun integrarea în standardele europene a calităţii produsului balnear, în condiţiile în care cererea internaţională pentru turism balnear este în creştere, vor da posibilitatea exploatării potenţialului balnear al României în folosul unui cât mai mare număr de turişti români şi străini.
  • 224. - 223 - CAPITOLUL VI STRATEGII DE DEZVOLTARE A TURISMULUI BALNEAR ÎN ROMÂNIA Relansarea turismului balnear din România trebuie să reprezinte pentru cei implicaţi în organizarea şi dezvoltarea acestei forme de turism un obiectiv major. O valorificare strategică a potenţialului turismului balnear românesc va permite repoziţionarea acestuia pe piaţa internă şi internaţională. Reuşita acestei acţiuni depinde de implicarea hotărâtă a factorilor de decizie de la nivel macro şi microeconomic, iar efectele economice şi sociale vor fi însemnate, nu numai pentru România, ci şi pentru celelalte state ale UE, a cărei membru sperăm că va fi România de la 01.01.2007. 6.1. Oportunităţi şi limite ale dezvoltării Definirea strategiilor adecvate turismului balnear din România, trebuie să pornească de la o bună cunoaştere a potenţialului turistic balnear, a gradului actual de valorificare, precum şi a conjucturii economice, sociale şi politice care influenţează evoluţia turismului românesc în general şi a celui balnear în particular. Managementului strategic îi este specifică analiza mediului extern, pe de o parte, pentru a anticipa sau sesiza la timp schimbările din cadrul acestuia şi a situaţiei interne, pe de altă parte, pentru a evalua capacitatea ei de a face faţă cu succes schimbărilor162 . Din acest punct de vedere, un model util de analiză, ca bază a stabilirii strategiilor de dezvoltare, îl constituie matricea S.W.O.T. Acest model reuneşte o serie de informaţii privind starea actuală a pieţei turismului balnear, permiţând identificarea strategiilor adecvate. El include practic două componente şi anume: ♦ analiza internă a pieţei, scoţând în evidenţă punctele tari şi punctele slabe ale turismului balnear românesc; ♦ analiza mediului extern al pieţei, din care vor rezulta oportunităţile şi limitele dezvoltării turismului balnear. De regulă, concluziile principale se trec într-o matrice (vezi figura nr.6.1.), de unde provine şi denumirea metodei de analiză. 162 Corneliu Russu, Management strategic, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, pag.77
  • 225. - 224 - Fig. 6.1. Metoda de analiză SWOT (după Corneliu Russu, Management strategic, Editura All Beck, 1999, pag.77) Puncte tari Puncte slabe Mediul intern Oportunităţi Limite Mediul extern Punctele forte şi slabe ale mediului intern, oportunităţile şi limitele mediului extern, vor fi analizate prin prisma următoarelor componente: 1. punctele forte şi punctele slabe ale sistemelor incluzând: • resursele turistice • infrastructura de servicii turistice • întreprinderile şi alte instituţii turistice • produsele turistice • oferta complementară • cererea turistică • politica de marketing; 2. oportunităţile şi limitele mediului extern general, din punct de vedere: politic, economic, socio-cultural, demografic, precum şi ale mediului specific pieţei turistice, în ceea ce priveşte cererea turistică globală, concurenţa pe piaţa turismului balnear etc. Analiza informaţiilor obţinute din diagnosticul turismului balnear al României într-o astfel de matrice este deosebit de oportună pentru a alege strategiile cele mai adecvate care să exploateze punctele forte şi oportunităţile sau care să corecteze punctele slabe, ţinând cont de limitele existente. O astfel de analiză va fi realizată la nivelul ofertei balneare actuale, din ea putându-se desprinde apoi strategiile atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivelul staţiunilor din turismul balnear. Prin analiza diagnostic realizată, am identificat ca puncte forte ale turismului balnear românesc următoarele: → România are avantajul major de a dispune de o mare bogăţie de factori naturali de cură (ape minerale şi termominerale, emanaţii naturale şi gaze terapeutice, nămoluri şi locuri terapeutice), răspândiţi pe aproape întreaga suprafaţă, exploatabilă în tot cursul anului şi care acoperă toată gama afecţiunilor tratabile prin cura balneară;
  • 226. - 225 - → o particularitate importantă o reprezintă faptul că pe teritorii restrânse, uneori pe arealul unei singure staţiuni, se întâlnesc mai multe tipuri de ape minerale, asociate câteodată şi cu alţi factori - bioclimat adecvat, saline, ceea ce permite tratarea pacienţilor cu boli multiple (Slănic Moldova, Olăneşti); → volumul şi cantitatea rezervelor de substanţe minerale balneare este foarte mare, putând permite realizarea de noi staţiuni; → eficacitatea de excepţie a unor tratamente cu ape minerale, în special în afecţiuni sau situaţii în care chimioterapia sau alte medicaţii nu dau rezultate (alergii – Olăneşti, sterilitate - Sovata); → puritatea factorilor de mediu şi calitatea cadrului natural, lipsit de surse majore de poluare, ca ambianţă determinantă pentru zonele şi staţiunile balneare, cu efect benefic complementar; → menţinerea, în majoritatea staţiunilor balneare de interes internaţional, a profilului tradiţional; → constituirea ofertei de cazare balneară destinată turiştilor străini din hoteluri de categorie medie, în special 2 stele; → o bună accesibilitate către staţiunule balneare, din toate direcţiile, datorită reţelelor de căi rutiere şi feroviare bine dezvoltate; → preţuri accesibile faţă de puterea de cumpărare a turiştilor străini, factor ce poate influenţa decizia acestora de a petrece concediul într-o staţiune balneară din România; → existenţa unui personal pentru asigurarea serviciilor turistice şi asistenţei medicale cu o bună pregătire profesională; → apropierea unor staţiuni balneare de zonele montane, ceea ce poate favoriza amenajarea şi dezvoltarea unor staţiuni turistice cu profil complex; → existenţa unui patrimoniu cultural şi religios de mare valoare în zonele unde se practică turism balnear, mărturie a spiritualităţii româneşti, ceea ce contribuie la originalitatea ofertei noastre, în perspectiva integrării europene; → experienţa specialiştilor în turism şi în tratament balnear în amenajarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare; → cadrul instituţional adecvat de la nivel guvernamental până la nivelul staţiunilor balneare şi societăţilor comerciale;
  • 227. - 226 - → efortul la nivel macroeconomic pentru îmbunătăţirea imaginii României în străinătate în vederea recâştigării pieţelor turistice externe; → reţea de comunicaţii de marketing deja operaţională în România şi în străinătate, incluzând agenţiile româneşti şi Oficiul pentru Promovarea Turismului, cu cele 12 filiale interne şi 19 birouri de reprezentare în străinătate (Anexa 18 ). În ciuda acestor avantaje ale turismului balnear românesc există şi numeroase puncte slabe ce au împiedicat dezvoltarea acestei forme de turism, cum ar fi: • privatizări nereuşite ce au generat neînţelegeri în cadrul fostelor întreprinderi de turism balnear; • mari întârzieri în elaborarea cadrului legislativ necesar bunei funcţionări a acestei forme de turism; • management necorespunzător ce a generat degradarea sau chiar închiderea unor structuri de primire şi baze de tratament; • lipsa resurselor financiare pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare; • lipsa condiţiilor avantajoase de acordare a creditelor pentru dezvoltarea turismului; • slabe acţiuni investiţionale în staţiunile balneare de interes internaţional; • lipsa unei infrastructuri corespunzătoare (telecomunicaţii, canalizare, alimentare cu apă şi gaze, reţeaua de încălzire); • uzura fizică şi morală a structurilor de primire, alimentaţie şi tratament; • lipsa aparaturii moderne din cadrul bazelor de tratament; • severitatea accentuată a regimurilor dietetice, ca şi uniformitatea meniurilor; • lipsa unui produs de înaltă calitate, cu accent pe tratamentul şi cazarea de lux; • inexistenţa unei specializări a ofertei balneare de interes internaţional, pentru copii şi sportivi; • asigurarea la un nivel scăzut a serviciilor de tratament, recreere şi de divertisment; • slaba dezvoltare a laturii profilactice a staţiunilor balneare destinate turismului extern; • dezvoltarea insuficientă a activităţilor de agrement şi divertisment;
  • 228. - 227 - • lipsa de preocupare pentru ameliorarea mediului ambiant prin întreţinerea în cele mai bune condiţii a parcurilor balneare, asigurarea unei curăţenii exemplare în incintă şi exterior, precum şi prin studierea şi realizarea unei estetici generale, de atracţie în staţiuni; • exploatarea intensivă, neraţională a substanţelor şi resurselor minerale din staţiunile balneare care a condus la degradarea şi reducerea calităţii curative ale acestora (Sovata, Herculane, Borsec); • utilizarea incompletă a factorilor de cură tradiţionali sau recent puşi în evidenţă, precum şi folosirea redusă a noilor produse medicale; Punctele slabe privind activitatea de turism balnear în România, evidenţiate mai sus, ne arată unde trebuie intervenit pentru a valorifica la adevărata sa capacitate potenţialul staţiunilor noastre balneare. Pentru a găsi soluţii acestor probleme, este însă necesar să ţinem seama şi de oportunităţile şi limitele mediului extern. Ca oportunităţi ale dezvoltării turismului balnear din România putem menţiona: o creştere relativă a interesului pentru ţara noastră, în ultimii ani, pe toate planurile - mai ales politic şi economic - din partea ţărilor europene, în special a celor puternic dezvoltate, în perspectiva integrării europene, ceea ce poate contribui la o atragere mai importantă a investiţiilor străine în turismul balnear românesc sau a unor finanţări din exterior; o liberalizare mai accentuată a activităţii economice - promovată şi de actuala putere din România – ce a permis finalizarea procesului de privatizare, încurajarea şi susţinerea iniţiativelor particulare şi în turism; o previzibilă creştere a nivelului de trai în ţara noastră, ca o premisă a sporirii cererii turistice potenţiale; existenţa unor afinităţi socio-culturale cu numeroase ţări ale Europei: Ungaria, Ucraina, Yugoslavia, Germania, Austria, Franţa, Spania, Italia, ceea ce ar trebui să uşureze eforturile de promovare a turismului românesc în aceste ţări. Dar, aşa cum menţionam anterior, există şi unele limite care frânează dezvoltarea turismului românesc balnear. Astfel, amintim concurenţa puternică pe piaţa europeană a turismului balnear, manifestată de ţări ca: Germania, Franţa, Italia, Spania, Austria şi chiar Slovacia, Cehia, Polonia; interesul, nu destul de mare, manifestat de fosta putere - în comparaţie cu aşteptările - în dezvoltarea turismului românesc în general şi a celui balnear în particular (având în vedere potenţialul, turismul ar putea fi considerat o ramură principală a economiei naţionale şi în consecinţă interesele şi eforturile economice ar fi
  • 229. - 228 - îndreptate cu prioritate spre turism); implementarea foarte lentă a practicilor manageriale moderne în conducerea turismului românesc, ca de altfel în toate domeniile activităţii economice din ţara noastră, aspect ce nu poate fi remediat decât într-o perioadă mai lungă de timp; slaba implicare a comunităţilor locale în dezvoltarea turistică, datorită lipsei de experienţă în acest sens, dată fiind centralizarea foarte puternică din perioada comunistă. Acestora li se adaugă faptul că, în general, oferta românească de turism balnear este puţin cunoscută de touroperatorii străini, datorită insuficientelor activităţi de promovare turistică pe pieţele vizate (Marea Britanie, Germania, Olanda, Danemarca, Norvegia, etc.); în plus, touroperatorii străini manifestă o serie de reticenţe faţă de oferta românească, din următoarele cauze: lipsa unei infrastructuri corespunzătoare, generale şi turistice; lipsa unor facilităţi obişnuite în alte staţiuni din lume; inexistenţa unor colaborări reale cu prestatorii români în vederea asigurării unui număr de locuri în hotelurile din staţiunile balneare în perioada Crăciunului şi a Anului Nou; absenţa unor investiţii care să modernizeze o structură materială în domeniul turismului depăşită fizic şi moral; lipsa de adaptabilitate a personalului din hoteluri şi restaurante la noile exiganţe ale turismului internaţional; instabilitătea continuă a preţurilor; imaginea generală de “ţară săracă“ a României, creată de mass-media europeană în ultimii ani. Rezultatele analizei prezentate vor trebui luate în considerare la stabilirea concepţiei de dezvoltare şi a strategiilor din turismul balnear la nivel macro şi microeconomic. 6.2. Concepţia de dezvoltare a turismului balnear la nivel macroeconomic Produsul turistic balnear reprezintă, aşa cum am demonstrat în capitolele precedente, o componentă foarte importantă a ofertei turistice a României, cu trăsături bine definite şi cu unele caracteristici care îl diferenţiază de produsele similare din Europa sau din lume. În ciuda existenţei a numeroase puncte slabe şi limite care ar putea încetini dezvoltarea turismului balnear, considerăm că există încă perspective de extindere a acestei forme de turism, de creştere a interesului turiştilor români şi străini pentru produsele turistice balneare româneşti, odată cu îmbunătăţirea ofertei existente, dezvoltarea staţiunilor şi creşterea eforturilor de promovare.
  • 230. - 229 - Alinierea ofertei balneare româneşti la tendinţele ofertei şi cererii manifestate pentru această formă de turism pe plan internaţional este o reală necesitate. De aceea, obiectivele, strategiile şi acţiunile concrete îndreptate spre dezvoltarea turismului balnear, atât la nivel macroeconomic, cât şi în plan teritorial, la nivelul staţiunilor, trebuie să urmărească în permanenţă aceste tendinţe. Stabilirea strategiilor de dezvoltare a staţiunilor balneare trebuie să pornească de la o viziune integrativă a turismului balnear românesc, concretizată într-o strategie globală de dezvoltare concepută la nivel naţional. Astfel, eforturile administraţiilor turistice vor fi corelate şi îndreptate spre acelaşi obiectiv major: dezvoltarea turismului balnear în România, prin valorificarea superioară a potenţialului turistic de excepţie pe care îl avem. 6.2.1. Coordonate ale dezvoltării Strategia adoptată la nivel naţional pentru domeniul turismului balnear, parte integrantă a politicii generale de dezvoltare şi restructurare a turismului românesc, va trebui să urmărească ordonarea acţiunilor, pe termen mediu şi lung, în funcţie de obiectivele şi principiile stabilite şi, în mod special, aplicarea unei politici coerente în staţiuni - cu precădere în cele deja consacrate pe piaţa externă (24 staţiuni), printr-un program la nivel naţional. Obiective Obiectivul specific al strategiei sectoriale pentru turismul balnear este dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea ofertei balneoturistice româneşti în conformitate cu mutaţiile intervenite în cererea turistică internă şi internaţională pentru tratamentul balnear. Două sunt obiectivele strategice generale ce subordonează toate acţiunile - de la ofertă până la produs şi servicii: A. Consolidarea, dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea ofertei balneoturistice româneşti, în conformitate cu amplasarea, valoarea, particularităţile potenţialului de resurse naturale şi tradiţia unanim recunoscută, pe de o parte şi cu cerinţele standardelor existente şi prefigurate în ţările cu turism dezvoltat, în special din UE, pe de altă parte.
  • 231. - 230 - B. Recâştigarea şi extinderea pieţelor externe şi organizarea şi adaptarea ofertei, a produselor şi serviciilor balneoturistice la cerinţele constante ale pieţei, dar mai ales la tendinţele cu impact ce prefigurează mutaţii importante în politicile de produs, comerciale, promoţionale . Principii Concretizarea obiectivelor strategice presupune o strânsă colaborare cu Ministerul Sănătăţii, dar mai ales transpunerea în practică a unor principii, după cum urmează: ◘ Determinarea strictă a fiecărei oferte (conţinut, specific, limite, perspective de dezvoltare) şi reintegrarea tuturor activelor care contribuie la realizarea produselor de profil balnear. ◘ Realizarea, în urma finalizării procesului de privatizare în domeniul balnear, unei legislaţii adecvate care să prevadă în mod expres menţinerea nealterată a obiectului de activitate şi obligaţia realizării în condiţii optime a produsului specific. ◘ Păstrarea produsului turistic balnear ca ,,tot unitar”, în scopul unei promovări, comercializări şi exploatări eficiente, atât pe piaţa externă cât şi internă. Pentru piaţa internă este absolut necesară iniţierea şi promovarea unor reglementări legale privind asigurările de sănătate, atât pentru stimularea fluxurilor către staţiuni, cât şi pentru rezolvarea unor imperative ale protecţiei sociale. ◘ Remodelarea complexelor balneare existente în sensul specializării şi adaptării la cerinţele specifice (inclusiv la posibilităţile financiare ale segmentelor externe) şi funcţionale generate de vechea concepţie a ,,turismului balnear de masă”. ◘ Crearea unor ,,obiective pilot” în fiecare din staţiunile de interes naţional, reprezentate de obiective complexe şi integrate (hotel, alimentaţie, tratament, animaţie - agrement), de 3, 4 şi chiar 5 stele, cu rol persuasiv şi de etalon, întărind marca şi prestigiul ofertei. Dacă pentru obiectivele de 3 stele se poate miza pe resurse şi iniţiative interne - pentru cele de 4 stele şi 5 stele trebuie întreprinse eforturi de cointeresare a investitorilor străini, sau a marilor lanţuri hoteliere. ◘ Asigurarea formaţiilor de personal cu pregătire adecvată turismului balnear şi, în mod deosebit, a unei elite manageriale pentru administrarea societăţilor comerciale de tip balnear.
  • 232. - 231 - Direcţii de acţiune Realizarea obiectivelor strategice mai sus anunţate este o acţiune deosebit de amplă şi complexă ce va angaja eforturi organizatorice, materiale şi financiare cantonate, în principiu, pe următoarele direcţii: 1. reorganizarea ofertei şi constituirea produsului în conformitate cu exigenţele şi tendinţele majore ale cererii - în special externe - şi ale standardelor internaţionale; 2. orientarea ofertei de produse şi servicii balneoturistice spre pieţele externe tradiţionale ale României şi pătrunderea pe noi pieţe; 3. eliminarea tuturor disfuncţionalităţilor şi a aspectelor negative datorate politicii generale şi specifice practicată până în 1990; 4. regândirea politicii de promovare în sensul trecerii de la promovarea „de imagine” la promovarea „de produse”, în care accentul să fie pus pe produse româneşti care au intrat în tradiţiile de consum ale turiştilor străini; 5. extinderea ofertei turistice de tratament pentru categorii defavorizate ale populaţiei; 6. reintroducerea în circuitul turistic intern a staţiunilor balneare de interes local, concomitent cu modernizarea şi dezvoltarea acestora; 7. permanentizarea programului „Turism pentru sănătate”; 8. elaborarea unor proiecte zonale de modernizare a infrastructurii generale şi turistice; 9. protecţia şi conservarea mediului în zona staţiunilor balneare. În fapt este vorba de realizarea unei ajustări structurale de proporţii a condiţiilor de dezvoltare a ofertei balneoturistice româneşti plecând de la două premise (condiţii de bază): • cererea internă şi externă privită din punctul de vedere al volumului şi plajei motivaţionale, luându-se în calcul tendinţele şi mutaţiile majore care conduc la remodelări şi restructurări ale actului curativ; • tipul de ofertă cel mai adecvat, altfel spus determinarea profilului şi specializării staţiunilor balneoturistice. Pentru aceasta, demersul obligatoriu constă în elaborarea unei concepţii moderne ştiinţifice şi flexibile de restructurare, dezvoltare şi modernizare a domeniului balneoturistic în România.
  • 233. - 232 - 6.2.2. Programe şi instituţii implicate în dezvoltarea şi promovarea turismului balnear Obiectivele prezentate determină strategiile naţionale de dezvoltare şi promovare a turismului balnear românesc care se pot constitui în programe de marketing pentru dezvoltare şi promovare. Statul, manifestându-şi activ rolul de a decide la nivel macroeconomic integrarea problemelor privind politica turistică în politica economică a ţării, s-a implicat prin instituţiile sale de la nivel central în strategiile de dezvoltare şi promovare. Instituţia principală cu atribuţii administrative, funcţionale şi de planificare strategică a turismului este Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului. Acesta are sarcina de a coordona dezvoltarea şi promovarea turismului balnear pe plan internaţional şi pe plan intern şi de a sprijini Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România şi IMM-urile implicate la nivel local în această formă de turism în aplicarea strategiilor, pentru atingerea obiectivelor propuse. După anul 1990, din punct de vedere instituţional turismul a funcţionat alături de comerţul interior (Ministerul Comerţului Interior şi al Turismului). Din anul 1993 până în anul 1998 a funcţionat cu titulatura de Ministerul Turismului, după care s-a numit Autoritatea Naţională pentru Turism. În 2001 se reînfiinţează Ministerul Turismului. Doi ani mai târziu ca urmare a reorganizării guvernului, conform H.G.R. 740/3.07.2003, se înfiinţează Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în cadrul căruia funcţiona Direcţia Generală Autorizare şi Control în Turism şi Direcţia Generală Promovare Turistică, direcţii coordonate de un ministru secretar de stat. În 2004, conform HGR 412/23.03.2004 (anexa 19), se reînfiinţează Autoritatea Naţională pentru Turism aflată de această dată în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Aceasta este structura organizatorică existentă în prezent. În 25.03.2005 prin ordinul 433 al ministrului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a fost aprobată structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Turism (anexa 20).
  • 234. - 233 - La atribuţiile prevăzute de art. 3 din H.G.R. 412/2004 primele două poziţii sunt163 : - implementează politicile de aplicare a strategiei naţionale în domeniul turismului; - aplică strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism. Deci aceasta este instituţia guvernamentală cu rol major în stabilirea viitorului turismului românesc la nivel macroeconomic pe plan intern şi internaţional. Autoritatea Naţională pentru Turism elaborează programe anuale pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, în colaborare cu consiliile judeţene, asociaţii/fundaţii cu activitate de turism, răspunde de finanţarea şi activitatea reprezentanţelor de promovare turistică, prin fondurile primite de la bugetul de stat. De asemenea, A.N.T. stabileşte strategia de dezvoltare a turismului, deci şi a turismului balnear. Într-un interviu, preşedintele A.N.T. declara164 : ,, În luna decembrie vom finaliza strategia de dezvoltare a turismului”. Programele de dezvoltare şi promovare propuse de A.N.T. în anii anteriori şi aprobate prin hotărâre de guvern stabilesc obiectivele, acţiunile ce trebuie întreprinse şi pieţele cărora le sunt destinate sursele de finanţare a acestor programe. Astfel, prin Hotărârea 296/2001, Guvernul a aprobat Programul de marketing şi promovare pentru anul 2001. Obiectivele specifice acestui program de promovare a României ca destinaţie de vacanţe şi călătorii pe piaţa turistică internă şi internaţională pentru anul 2001 au vizat implicit şi turismul balnear românesc165 : a) îmbunătăţirea imaginii produsului turistic românesc pe pieţele externe; b) stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi privat şi conştientizarea rolului şi importanţei turismului în economia naţională; c) recâştigarea pieţelor turistice externe, partenere tradiţionale înainte de 1989 şi câştigarea altora noi; d) stimularea cererii turistice interne şi internaţionale şi implicit creşterea numărului de turişti care vizitează România. Programul prevede finanţarea unei game largi de mijloace de comunicaţie care cuprind marea majoritate a instrumentelor mixului promoţional. 163 *** H.G.R. nr. 413/2004, „ Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism”, Monitorul Oficial, partea I, nr. 164 *** Ziarul Gardianul, 29.aug..2005. 165 *** Ministerul Turismului H.G.R. nr. 296 din 08 martie 2001, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 140/21.03.2001, pag. 8.
  • 235. - 234 - S-a avut în vedere finanţarea cu 32,39 mld. lei, reprezentând 41,84% din total sume alocate, a unor acţiuni de promovare pe piaţa internă şi externă: participări la manifestări interne şi internaţionale de profil (expoziţii, burse, târguri, festivaluri, conferinţe, forumuri), campanii publicitare în presă, radio, televiziune, afişaj teletext, internet, organizarea de conferinţe de presă pentru prezentarea ofertei turistice, organizarea de vizite de documentare pentru reprezentanţi ai mass-media, creatori de opinie, agenţi tour- operatori, organizarea de seri româneşti, expoziţii gastronomice, săptămâni româneşti. A fost prevăzut, ca acţiunile specifice de marketing şi promovare turistică din străinătate, să se desfăşoare pe principalele pieţe turistice din: - Uniunea Europeană; - Europa Centrală şi de Est: Federaţia Rusă, Polonia, Republica Cehă, Republica Moldova, Ungaria, Republica Federală Yugoslavia, Croaţia, Bulgaria; - Norvegia, Elveţia, Turcia, Cipru; - Asia de Vest (Israel, Iran) şi Asia de Sud-Est (Japonia, China); - America de Nord: S.U.A., Canada. S-au alocat 37 mld. lei reprezentând 47,8% din total, pentru realizarea materialelor de informare şi promovare turistică, ce cuprindeau: a) în domeniul tipăriturilor: - retipărirea de titluri de prospecte pentru promovarea turistică pe pieţele externe şi pe piaţa internă; - tipărirea de noi titluri de prospecte în sprijinul produselor turistice care urmează să fie promovate; b) în domeniul materialelor destinate promovării şi informării prin mijloace audiovizuale: - realizarea de filme pentru oferta turistică generală şi pe segmente de piaţă, în funcţie de varietatea produselor turistice româneşti; - realizarea de casete audio-video, CD-ROM, spoturi TV pe produse turistice; - seturi de diapozitive, postere şi panouri cu fotografii color; c) realizarea de obiecte de reclamă, amintiri, protocol specifice. Pentru alte acţiuni de susţinere şi promovare a ofertei turistice (cheltuieli de expediţie externă/internă, concursuri cu premii, comisioane agenţii, coparticipări la
  • 236. - 235 - evenimente specializare, actualizarea bazei de date turistice) s-au prevăzut 4 mld. lei reprezentând 5,17% din total. Tot 4 mld. lei s-au alocat şi investiţiilor pentru birourile de promovare şi informare turistică din străinătate (Ungaria, Danemarca), investiţii la birourile existente, investiţii pentru realizarea centrelor de informaţii turistice şi investiţii specifice programului. Sursa de finanţare a totalului de 77,39 mld. lei (2,64 mil USD – 1 USD = 29314 lei) a fost Fondul pentru promovarea şi dezvoltarea turismului constituit prin OUG nr. 8/1998166 şi aprobat cu modificări şi completări, prin Legea 23/2000.167 Pentru anul 2002, din totalul 167 mld. lei (5,05 mil. USD) alocate turismului prin Legea bugetului de stat nr.743 / 2001,168 pentru Programul de marketing şi promovare s-au alocat aproximativ 112 mld. lei (3,4 mil. USD – 1 USD 33094 lei). Pentru anul 2003, Legea bugetului de stat nr. 631 /2002169 a prevazut 190 mld. lei (5,65 mil. USD) pentru turism, din care aproximativ 133 mld. lei (4,0 mil. USD – 1 USD 33256 lei) au fost alocaţi pentru acţiunile de marketing şi promovare. În raportul "Plan Strategic General de Dezvoltare a Turismului în România" finanţat prin programul CE PHARE din 1993 şi întocmit pentru Ministerul Turismului în 1994 de firma Horwath Consulting, membră a Horwath International, bugetul propus de către cei ce au întocmit acest raport prevedeau pentru promovarea turismului românesc următoarele cheltuieli pe o perioadă de cinci ani. Având în vedere data întocmirii raportului putem considera că celor cinci ani previzionaţi le corespunde intervalul 1995- 1999. Constatăm că sumele alocate programelor de dezvoltare şi promovare de către stat de 2,64 mil. USD, 3,4 mil. USD şi 4,0 mil. USD, în 2001, 2002, respectiv 2003 reprezintă între 50-60% din cheltuielile considerate necesare pentru promovarea turismului românesc în perioada 1995-1999, prin Planul Strategic General de Dezvoltare a Turismului în România. După cum se observă, din tabelul 6.1. cheltuielile pentru promovarea turismului balnear urmau să înregistreze o creştere de la 0,13 mil. USD în anul 1 la 0,23 mil. USD în anul 5. 166 *** Ordonanţa Guvernului României nr. 8/1998. 167 *** Legea nr. 23/2000 , Monitorul Oficial al României,partea I, nr.135/30.03.2000. 168 *** Legea nr, 743/2001, Monitorul Oficial al României,partea I, nr.784/11.12.2001. 169 *** Legea nr. 631/2002, Monjtorul Oficial al României, partea I, nr.863/29.11.2002
  • 237. - 236 - Tabelul nr. 6.1.Cheltuieli de promovare pe teme şi tipuri de produs (în milioane USD)170 An Tema /Tip produs 1 2 3 4 5 Suma Birouri străinătate 2,3 2,3 2,3 3,4 3,4 13,7 Cercetarea pieţei 0,12 0,12 0,12 0,12 0,12 0,6 Corectarea imaginii 1,68 1,71 1,6 1,21 0,9 7,10 Staţiuni balneoturistice 0,13 0,14 0,16 0,19 0,23 0,83 Litoral 0,39 0,43 0,56 0,61 0,68 2,67 Munte 0,19 0,29 0,40 0,45 0,53 1,86 Afaceri 0,13 0,14 0,16 0,15 0,15 0,73 Altele 0,06 0,15 0,32 0,41 0,53 1,47 Total 5,00 5,28 5,62 6,54 6,54 28,96 Sursa: - Ministerul Turismului, CE PHARE, Plan Strategic General de Dezvoltare a Turismului în România, vol. 2, iulie 1994. Deoarece nivelul propus a fi investit pentru programe de dezvoltare şi promovare a turismului balnear se anticipa că va conduce, mai degrabă, la creşteri continue decât spectaculoase ale numărului de turişti şi sporuri la cheltuielile medii pe zi/turist, este imperios necesară mărirea sumelor alocate pentru această formă de turism cel puţin la nivelul celor propuse în raport. În anexa 21, ce prezintă bugetele pe 2002 ale administraţiilor naţionale de turism din Polonia, Ungaria, Turcia şi Cehia, se observă diferenţa foarte mare între România şi aceste state la acest capitol, care trebuie redimensionat dacă vrem să facem faţă concurenţei. Deşi promovarea României nu este una foarte agresivă, se încearcă obţinerea unor rezultate în limita unui buget cu mult inferior altor state vecine: Bulgaria - 10 milioane euro(2003); Ungaria 28 de milioanae (2003); Cehia 8,6 milione euro(2003). În România s-au alocat 2,6 milionane de euro în 2003, iar pentru 2005 s-au prevăzut 137 miliarde lei, adică 3,7 milionane euro, bugete mici pentru a se reuşi obţinerea de rezultate bune şi adaptarea la cerinţele de ultimă oră ale pieţelor turistice europene şi de pe alte continente. Promovarea destinaţiilor turistice româneşti pe plan internaţional s-a concretizat şi în participarea la manifestări turistice internaţionale (burse, expoziţii, târguri, saloane). Astfel, în anul 2003, România a fost prezentă la 49 de manifestări turistice internaţionale pentru care s-au alocat 1,26 milioane euro, iar în anul 2004 a fost prezentă la 32 de 170 *** Ministerul Turismului, ,,Plan Strategic General de Dezvoltare a Turismului în România”, 1994, vol. 2, pag. 40.
  • 238. - 237 - manifestări (burse, expoziţii). S-au selectat acele manifestări de profil unde s-a apreciat că se pot realiza succese şi cuceri mai mulţi turişti. O modalitate de promovare cu larg impact asupra publicului o are prezentarea de materiale prin televiziune; astfel au fost realizate scurt metraje şi filme documentare pentru a fi difuzate pe canalele internaţionale CNN, Euro-NEWS, Discovery, Euro-Sport. În plus au fost realizate materiale publicitare de scurtă durată (spoturi TV) pentru a fi difuzate pe posturile de televiziune din Franţa, Germania, Polonia, Spania. Din anul 2003 s-a trecut la derularea unor programe de marketing pe baza unor studii de piaţă, prin implicarea sectorului privat, pentru a se evidenţia care sunt cele mai solicitate şi cunoscute produse turistice româneşti. Un asemenea demers s-a realizat în 2004, prin intermediul Institutului de Cercetare Dezvoltare în Turism, pentru turiştii aflaţi pe litoral şi în principalele staţiuni montane şi balneare din ţară. Realizarea unor politici de promovare mai bune înseamnă şi perfecţionarea mecanismelor şi instrumentelor folosite, având în vedere utilizarea tot mai mare a comerţului virtual şi a site-urilor de pe internet. În acest sens se poate acţiona prin diversificarea site-urilor de pe internet pe forme de turism-balnear, de litoral, montan, cultural, acţiune demarată din anul 2004. Promovarea s-a mai realizat şi printr-o serie de invitaţii din partea ministerului de resort. Astfel între 1 iulie 2001 şi 1 iulie 2002, au fost 282 persoane din mass-media, din 15 state şi 71 de touroperatori, din ţări ca Cehia, Elveţia, Germania, Suedia, Italia, Franţa, Marea Britanie, SUA, Spania, Belgia. Apoi 1 iulie 2003-1 iulie 2004, au fost invitaţi 294 de reprezentanţi mass-media din 19 state şi 78 de touroperatori, din ţările menţionate dar şi din Federaţia Rusă, Israel, Polonia, Portugalia. Un loc aparte îl deţin materialele prezentate privind unele obiective turistice din România prin reprezentanţii unor posturi precum : BBC, RAI UNO; RAI TREE; TV5, Dallz, Telegraph, Chanel 4, Tribune de Geneve, TT6. Participarea la scurte vizite de documentare este deosebit de utilă deoarece se obţine o credibilitate reală în faţa milionanelor de telespectatori şi cititori, în ciuda unor informaţii neverificate, asociate cu imagini şi idei negative despre România. Considerăm că un rezultat excelent al acestor acţiuni este desemnarea recentă a României ca destinaţie de vacanţă a anului 2006, pentru Delta Dunării şi vinuri, de către
  • 239. - 238 - prestigioasa publicaţie Vogue. Este un prim pas din drumul lung care poate face cunoscut turismul românesc în Europa şi în lume. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este o altă instituţie a statului, care, prin alocarea unor sume importante de bani din bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru acoperirea diferenţei dintre valoarea biletului de tratament balnear sau de odihnă şi valoarea achitată de beneficiarii acestor bilete, contribuie atât la susţinerea, dezvoltarea şi promovarea turismului balnear cât şi la protecţia socială a diverselor categorii de persoane. Se suportă costul integral pentru biletele de tratament şi odihnă acordate gratuit pensionarilor I.O.V.R., veterani de război, persoanelor cu drepturi stabilite în baza Decretului lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, salariaţilor care lucrează în locuri de muncă în condiţii speciale, etc. O categorie însemnată, cea a persoanelor de vârsta a treia, pensionari, agricultori asiguraţi, cu probleme de sănătate dar cu pensii ce nu le permit să-şi îngrijească sănătatea într-o staţiune balneară, beneficiază de un ajutor însemnat, deoarece contribuţia lor pentru un bilet de tratament este de regulă de 70% din pensia de bază, diferenţa dintre valoarea biletului de tratament balnear şi contribuţia acestora, de cele mai multe ori însemnată, fiind achitată de la bugetul asigurărilor sociale. Legile privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anii 2000-2003 au stabilit ca Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale să suporte aceste diferenţe în următoarele limite: • pentru anul 2000 un număr până la 430.000 locuri şi o valoare de până la 1.051,006 mld. lei171 ; • pentru anul 2001, un număr de până la 435.000 locuri şi o valoare de până la 1.740 mld lei172 ; • pentru anul 2002, un număr de până la 445.000 locuri şi o valoare de până la 2.225 mld. lei173 ; • pentru anul 2003, un număr de până la 445.000 locuri şi o valoare de până 171 *** Guvernul României, Legea bugetului asigurărilor sociale si de stat nr.198/2000, Monitorul oficial al României, partea I, nr. 198 din 8-05-2000, p. 2 172 *** Guvernul României, Legea bugetului asigurărilor sociale şi de stat nr 191/2001, Monitorul oficial al României, partea I, nr. 194./18.04.2001. 173 *** Guvernul României, Legea bugetului asigurărilor sociale şi de stat nr.744/2002, Monitorul oficial al României, partea I, nr 785/11-12-2001, p9.
  • 240. - 239 - la 2.714,5 mld lei174 . Pentru biletele de tratament balnear şi odihnă, realizările au fost conform situaţiei din tabelul nr. 6.2. Tabel nr. 6.2. Situaţia valorificării biletelor de tratament balnear si odihnă subvenţionate din bugetul asigurărilor sociale de stat 2000 2001 2002 2003 2004Anul Indicatori Prev. Valorif. Prev. Valorif. Prev. Valorif. Prev. Valorif. Prev. Valorif. Nr. bilete mii 430 355,9 435. 390,54 445 386,7 445 339,4 460 345,8 Chelt.efect mld. lei. 1.051 1.106.5 1.740 1.609 2.225 1.859,3 2.714,5 2200 2900 2128,6 Sursa: - Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 198/2000, 191 /2001, 785/2001, 871/2002 - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale 2003-2004. Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România este o altă instituţie care a acţionat, înainte cu Ministerul Turismului, iar acum împreună cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru dezvoltarea şi promovarea turismului balnear. O.P.T.B.R. şi-a început activitatea în anul 1993. Nucleului de bază i s-au alăturat în decursul anilor tot mai multe societăţii comerciale. Astfel, în momentul de faţă, organizaţia este compusă din 34 de membri. Toţi membrii organizaţiei activează în domeniul turismului de întreţinere şi de sănătate, fiind societăţi comerciale recunoscute în ţară şi străinătate. Puterea organizaţiei constă în faptul că toţi membrii săi au interese comune în dezvoltarea şi promovarea sectorului turistic balnear din România. Scopurile organizaţiei sunt prezentate în anexa 22. Propunerile O.P.T.B.R. privind proiectele de realizare a unei noi imagini a staţiunilor balneare au fost susţinute şi uneori cofinanţate ( în proporţie de aproximativ 50%) de ministerul care coordona într-un anumit moment turismul în România175 . În anul 2000 s-a realizat un CD de prezentare a staţiunilor balneare de interes naţional. Treizeci de staţiuni au făcut obiectul editării unui catalog apărut în prima ediţie în 174 *** Guvernul României, Legea bugetului asigurărilor sociale şi de stat nr.632./2003, Monitorul oficial al României, partea I, nr 871/3-12-2002, p2. 175 Informaţiile, comentariile şi concluziile privind acţiunile acestei instituţii pentru dezvoltarea şi promovarea turismului balnear sunt bazate pe interviul acordat de dl. Sorin Bibicioiu, Director Executiv al O.P.T.B.R. la momentul discuţiei.
  • 241. - 240 - limbile română şi engleză, iar în cea de a doua în franceză, germană şi engleză cu adresabilitate pentru pieţele turistice ce folosesc limbile respective. S-a mai realizat un CD intitulat "Balneo turism" care promovează staţiuni balneare din România şi acţiunile tour operatorului Balneo Turism S.A. O.P.T.B.R. a finalizat un proiect important, o lucrare de referinţă intitulată "România balneară", care a fost conceput ca un ghid pentru medicii de familie consideraţi principali promotori ai turismului balnear în România. Sub coordonarea unor personalităţi din domeniul medical şi balneologic, această lucrare a fost realizată în vederea unei recomandări corecte, de către medicul de familie, a curelor de prevenire şi recuperare, în funcţie de nevoile pacientului şi de calităţile, indicaţiile şi contraindicaţiile ,,izvoarelor de sănătate” (factorii naturali de cură) din fiecare staţiune. O altă acţiune importantă pe linia dezvoltării şi promovării turismului balnear a fost înfiinţarea de către O.P.T.B.R., ca acţionar majoritar, a unei societăţi pe acţiuni, tour- operator, care se numeşte Balneo Turism SA. Această decizie a fost o reacţie la slaba preocupare a celorlalţi operatori pentru promovarea şi comercializarea produselor turistice balneare. Activitatea tour-operatorului Balneo Turism SA. este concentrată pe promovarea celor 30 de staţiuni balneare principale, unde sunt în exploatare 100 de locaţii în vederea comercializării lor, în primul rând pe piaţa internă şi apoi pe pieţele internaţionale. Societatea lansată în iunie 2003 are în prezent 30 de agenţii partenere. Pentru anul 2004 s-a pregătit o nouă formă de prezentare a ofertei turismului balnear pentru turismul internaţional, avându-se în vedere selectarea bazelor de tratament şi a structurilor de primire şi alimentaţie care întrunesc exigenţele de calitate pentru primirea turiştilor străini. În efortul de schimbare a imaginii turismului balnear românesc s-au înscris şi participările O.P.T.B.R. împreună cu A.N.T., ce coordonează activitatea din turism, la manifestări, târguri şi expoziţii internaţionale de turism, de exemplu Târgul de Turism de la Berlin, sau târguri specializate pe turism balnear cum a fost cel din Cehia. De asemenea, s-au organizat circuite de documentare pentru operatori specializaţi sau pentru jurnalişti. La sfârşitul anului 2003 s-a realizat un astfel de circuit prin cele mai importante staţiuni balneare cu 2 jurnalişti din Belgia, costurile fiind suportate de O.P.T.B.R.
  • 242. - 241 - Mediile publicitare utilizate constant de O.P.T.B.R. sunt televiziunea şi radioul. La Radio România Actualităţi în fiecare zi de luni a săptămânii se prezintă diverse staţiuni balneare. La postul radio Antena Bucureştiului se organizează concursuri cu premii pe tema staţiunilor balneare. La radio România Internaţional, pentru potenţialii clienţi români şi străini sunt prezentate reportaje, emisiuni în studio şi concursuri cu premii pe aceeaşi temă, turismul balnear. 6.3. Strategii aplicabile staţiunilor balneare Strategiile aplicabile staţiunilor balneare se fundamentează pe baza studiilor de marketing. Întreaga politică de marketing are ca nucleu strategia de piaţă iar ca instrument de realizare a ei mixul de marketing. Conceptul de ,,mix de marketing” a fost introdus în anul 1964 de americanul Neil Borden şi semnifică dozarea şi manipularea coerentă şi unitară a celor patru elemente variabile (produs, preţ, distribuţie şi promovare) prin care întreprinderea acţionează asupra pieţei176 . Strategiile privind evoluţia, dimensiunile şi structura fiecărui element al mixului de marketing turistic sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de politici: politica de produs turistic, politica de preţ, politica de distribuţie şi politica de promovare. Turismul balnear românesc are nevoie de adaptarea permanentă a acestor strategii la condiţiile pieţei. Strategiile de dezvoltare a staţiunilor balneare diferă în funcţie de nivelul naţional sau local de situare a staţiunii în ierarhia la nivel de ţară. Ele trebuie alese cu grijă pentru a putea reuşi atingerea obiectivelor fixate, ţinând cont atât de punctele tari şi slabe din mediul intern, cât şi de oportunităţile şi limitele mediului extern. 6.3.1. Strategii de produs Scopul politicii de produs este acela ca pe baza concluziilor desprinse din studierea cantitativă şi calitativă a cererii să se asigure adaptarea sa la mediul intern şi extern. 176 Prutianu Şt., Munteanu C., Caluschi C., Inteligenţa. Marketing Plus, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pag.62.
  • 243. - 242 - Aceasta se poate realiza prin177 : - proiectarea, selecţionarea şi introducerea pe piaţă a unui produs turistic care satisface cu succes nevoile unui segment al pieţei; - dezvoltarea produselor existente. Deşi, aşa cum am văzut, staţiunile balneare româneşti nu se află la acelaşi nivel de dezvoltare, ele au numeroase atribute comune, care fac posibilă identificarea unor tipuri de strategii care vizează oferta fiecăreia dintre ele. Aceste strategii trebuie să aibă în vedere crearea unui produs turistic bazat pe caracteristicile proprii turismului balnear din ţara noastră, a unui produs competitiv, de calitate care să satisfacă cerinţele cât mai multor segmente de turişti. Astfel, pot fi adoptate patru tipuri principale de strategii ale produsului turistic balnear: 1. o strategie de diferenţiere, comparativ cu ofertele ţărilor concurente; 2. o strategie de diversificare a prestaţiilor turistice; 3. o strategie de flexibilitate; 4. o strategie de creştere a calităţii. Strategia de diferenţiere comparativ cu ofertele ţărilor concurente trebuie să se bazeze pe crearea unui produs turistic original, atrăgător, care să valorifice superior resursele terapeutice dar şi celelalte categorii de resurse turistice existente în ţara noastră, precum şi experienţa în domeniul balneo-medical a personalului din bazele de tratament. Caracterul de originalitate, asigurat de calitatea factorilor naturali de cură, trebuie completat şi prin combinarea, în cadrul programelor turistice, cu alte oferte, în funcţie de apropierea staţiunii de puncte valoroase din punct de vedere turistic, cum ar fi: Defileul Dunării în zona Cazanelor pentru Băile Herculane; mânăstirile din Nordul Olteniei pentru Govora, Călimăneşti, Căciulata şi cele din Bucovina pentru Vatra Dornei; lacul Sfânta Ana şi mânăstirile din zonă pentru Tuşnad, Covasna şi Balvanyos etc. ca şi prin combinarea turismului balnear cu alte forme de turism (în anumite limite, bineînţeles), în cadrul aceloraşi programe turistice. Produsele originale oferite turiştilor trebuie să asigure, tot ca element de diferenţiere, servicii de calitate178 , printr-un personal competent profesional, prin implementarea managementului calităţii totale. 177 Snak O., Baron P., Neacşu N., Economia Turismului,Editura Expert, Bucureşti, 2001, pag. 21. 178 Dumitrescu L., Marketingul serviciilor, Editura IMAGO, Sibiu, 1988, pag. 101.
  • 244. - 243 - Strategia de diversificare are în vedere satisfacerea cerinţelor cât mai multor segmente de turişti, în special prin dezvoltarea ofertei pentru turismul de sănătate, de bunăstare. În plus, pentru noile segmente de turişti, fără probleme medicale, se pot valorifica variate forme şi activităţi turistice în zona staţiunilor balneare, date fiind complexitatea şi varietatea potenţialului turistic. Astfel, pot fi dezvoltate şi promovate drumeţia montană, odihna şi recreerea, practicarea sporturilor de iarnă (schi fond, schi alpin, săniuş) şi a altor sporturi şi activităţi de agrement ( alpinism, deltaplan, parapantă, cicloturism şi altele), turismul de afaceri, cultural, etc. Aceste forme acoperă o largă paletă a motivaţiilor şi preferinţelor turistice, precum şi o extindere a sezonului turistic, care poate şi trebuie să acopere cea mai mare parte a anului. De asemenea, produsul turistic balnear, prin extinderea ofertei se va adresa atât turismului de sejur, practicat în staţiunile existente sau în cele ce vor fi amenajate în viitor, cât şi turismului de circulaţie, pentru care sunt necesare completarea echipamentelor turistice existente cu noi unităţi complementare de cazare (cabane, campinguri, moteluri) şi modernizarea celor existente (în sensul îmbunătăţirii gradului de confort). Strategia de flexibilitate se caracterizează prin posibilitatea adaptării permanente a ofertei la cerinţele turiştilor şi se bazează pe o bună cunoaştere a pieţei, o previzionare a fluxurilor turistice, a motivaţiilor şi necesităţilor consumatorilor. Flexibilitatea ofertei turistice balneare poate fi asigurată prin conceperea şi promovarea unor programe turistice adecvate fiecărui segment de piaţă, prin adaptarea permanentă a acestora la schimbările cererii. Dacă oferta construită este rigidă, în schimb pachetele de servicii oferite, activităţile de animaţie, combinaţia de forme de turism, de prestaţii ş.a.m.d. pot fi adaptate şi îmbunătăţite conform exigenţelor manifestate de turişti. Un rol esenţial în acest sens revine personalului lucrător în turism, care trebuie să adopte un comportament corespunzător, o atitudine deschisă faţă de clientelă contribuind la atragerea acesteia. Strategia de creştere a calităţii este esenţială pentru competitivitatea produsului balnear românesc. Întreaga reţea de dotări turistice de la cazare la tratament trebuie să comercialize servicii de o calitate superioară celei existente, pentru a asigura competitivitatea produsului turistic balnear. De aceea sunt necesare o creştere a gradului de confort în spaţiile de cazare şi alimentaţie, o mai bună calitate a ofertei de agrement şi servicii profesioniste din partea personalului medical din bazele de tratament.
  • 245. - 244 - 6.3.2.. Strategii de preţ şi distribuţie Odată conturată oferta turistică, este necesară luarea în considerare şi a celorlalte componente ale mixului de marketing şi strategiilor aferente. Astfel, politica de preţ trebuie abordată în strânsă corelaţie cu celelalte componente ale mixului de marketing. Stabilirea preţurilor produselor turistice se va face în funcţie de nivelul calitativ şi structura serviciilor oferite, de ciclul de viaţă al produsului, de elasticitatea cererii, precum şi de obiectivele urmărite. Pentru turismul balnear românesc, considerăm că cele mai potrivite strategii de preţ pot fi următoarele: 1. o strategie a preţului scăzut, utilizată pentru pătrunderea pe pieţe externe în care clientela deţine venituri modeste (Ungaria, Ucraina, Moldova, Yugoslavia, Federaţia Rusă ş.a.) şi pentru câştigarea unor pieţe cu o concurenţă puternică; 2. o strategie a preţului ridicat, care poate fi adoptată pentru unele produse inedite sau de foarte bună calitate, cum ar fi mofetele de la Covasna, ce depăşesc calitativ pe cele din Japonia. Desigur, factorul esenţial în asigurarea competitivităţii unor asemenea produse este corelarea preţului ridicat cu calitatea înaltă a prestaţiilor turistice; 3. o strategie a preţurilor forfetare aplicabilă aranjamentelor turistice (comercializate sub formula “totul inclus”), care ar putea fi mai mult utilizate pentru sejururi active, dar mai ales pentru circuitele turistice (organizate sau semiorganizate). Turiştii din Israel, care au avut legături cu România pot fi interesaţi ca pe lângă cura balneară să viziteze locuri din România de care sunt legaţi sufleteşte; 5. o strategie de diferenţiere a preţurilor, corelată cu strategia de diferenţiere a produselor turistice, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu caracteristicile cererii- sezonalitate, segmente de consumatori, modalitate de organizare a călătoriei; 6. o strategie de flexibilitate a preţurilor, în sensul unei adoptări permanente la fluctuaţiile cererii, la modificarea condiţiilor de pe piaţa turismului balnear, la concurenţă; În stabilirea preţurilor în turismul balnear trebuie avută în vedere şi latura psihologică a acestora: un preţ prea scăzut va determina neîncrederea în calitatea serviciilor
  • 246. - 245 - oferite, pe când un preţ prea ridicat poate anihila cererea. În plus, aceste praguri sunt foarte diferite de la o piaţă la alta: un preţ ridicat pentru turiştii români poate însemna un preţ foarte scăzut pentru turiştii germani sau israelieni. De aceea, este necesară o bună cunoaştere a fiecărei pieţe pe care va fi promovat turismul balnear al României şi o aplicare corespunzătoare a fiecăreia dintre strategiile menţionate. În momentul distribuţiei produsului turistic balnear se disting mai multe variante de acţiune; fiecare înterprindere va decide asupra stategiei alese în funcţie de obiectivele stabilite, de potenţialul propriu, de segmentele de turişti vizate, de strategia concurenţei, de relaţiile anterioare cu distribuitorii, precum şi de influenţa canalelor de distribuţie asupra volumului vânzărilor pe fiecare piaţă în parte. În literatura de specialitate sunt evidenţiate trei variante ale strategiei de distribuţie, care credem că pot fi adoptate şi în cazul de faţă, evident, ţinându-se seama de factorii prezentaţi mai sus. Acestea sunt179 : 1. distribuţia selectivă , care presupune alegerea şi utilizarea acelor intermediari care sunt consideraţi a desfăşura o activitate eficientă. Astfel, pe piaţa internă, vor putea fi selectate marile agenţii de turism, care şi-au făcut deja un nume nu numai pe piaţa românească şi care prestează servicii de calitate, constituindu-se ca parteneri pe piaţa externă. Fiecare întreprindere prestatoare de servicii îşi alege partenerii în funcţie de puterea proprie de negociere, de renumele acestora şi de costurile implicate. Utilizând această strategie, prestatorul poate controla mai bine anumite segmente de piaţă, poate să se adapteze mai repede modificărilor care intervin în structura sau în preferinţele clienţilor. 2. distribuţia exclusivă, care implică utilizarea unui singur intermediar pe o anumită piaţă; aceasta este posibilă atunci când pe acea piaţă există o agenţie cu o mare putere comercială, care dezvoltă o politică de promovare activă şi care poate influenţa o clientelă numeroasă; dată fiind experienţa anterioară în domeniul distribuţiei turismului balnear românesc pe unele piaţe externe, considerăm că acestă strategie este posibilă şi poate cea mai potrivită pentru staţiunile şi întreprinderile competitive pe plan internaţional; 179 Gabriela Ţigu, Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 260-261.
  • 247. - 246 - 3. distribuţia intensivă, care reuneşte de fapt comercializarea prin intermediari diverşi a produsului turistic (forma organizată) cu vânzarea directă (turismul neorganizat); credem că această strategie ar putea fi aplicată pe piaţa internă de către toate întrepriderile prestatoare de servicii turistice balneare.. Desigur, prestatorii de servicii turistice, de la caz la caz, pot apela la oricare din aceste variante, atunci când criteriile de eficienţă sunt îndeplinite; important este ca întreg circuitul de distribuţie să asigure o calitate înaltă a produsului turistic comercializat. 6.3.3. Rolul promovării, ca element al mixului de marketing turistic, în dezvoltarea turismului balnear Strategiile de promovare a turismului balnear reprezintă acea parte din strategiile mixului de marketing turistic care are ca obiectiv principalele acţiuni promoţionale ce vizează această formă de turism, fie prin strategiile de „atragere”, orientate spre cerere, fie de „împingere” axate pe ofertă. Procesul de promovare ca element al mixului de marketing turistic începe cu analiza şi formularea clară a obiectivelor promoţionale. Acestea se referă la180 : identificarea audienţei ţintă, determinarea răspunsului căutat, selectarea şi formularea mesajelor desemnate să atingă scopul, selectarea mediului pentru transmiterea efectivă a mesajelor la audienţa ţintă, alocarea bugetului pentru realizarea şi transmiterea mesajelor, evaluarea efectelor asupra audienţei ţintă, respectiv colectarea şi analiza feed-back-ului. Obiectivele promoţionale pot fi de consolidare, creare sau schimbare a atitudinilor şi comportamentului consumatorului de produse turistice. Promovarea produsului turistic se referă la căile de informare şi de convingere prin care clientela turistică este determinată să ia decizii de cumpărare181 . Principalele mijloace de comunicaţie pentru activitatea promoţională sunt: publicitatea, promovarea vânzărilor, relaţiile publice şi vânzarea profesională, a căror combinare eficientă formează conţinutul mixului promoţional (figura nr. 6.2.) 180 Aurelia Felicia Stăncioiu, Strategii de marketing în turism, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 149. 181 Gabriela Stănciulescu, Managementul agenţiei de turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002, pag. 35.
  • 248. - 247 - Figura nr. 6.2. – Instrumentele mixului promoţional Reclame tipărite sau difuzate la televizor Cataloage Broşuri şi pliante Postere şi foi volante Materiale tipărite expediate prin poştă Panouri INTERNET Materiale audio- vizuale (CD-uri, casete, filme Marketing direct Jocuri, concursuri, tombole, loterii Cadouri Târguri, expoziţii şi manifestări turistice Excursii de familiarizare Demonstraţii Cupoane Vânzări grupate Reduceri de preţ Conferinţe de presă Discursuri Seminarii Anuare Sponsorizări Mijloace de informare proprii Revista firmei Evenimente speciale Prezentări comerciale Întâlniri comerciale Programe de stimulare Mostre Târguri şi expoziţii comerciale Sursa adaptată după: Kotler Ph. – „Managementul marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1997. Publicitatea cuprinde toate acţiunile care au scop prezentarea unui mesaj în legătură cu un serviciu, produs, marcă sau întreprindere şi implică însemnate eforturi financiare. În vederea planificării activităţii promoţionale se va ţine cont de faptul că obiectivele de publicitate pot fi în funcţie de audienţa-ţintă, de informare, de convingere sau de reamintire a imaginii produsului respectiv182 . Publicitatea informativă este utilizată în cazul lansării pe piaţă a unui produs turistic, respectiv pentru crearea cererii iniţiale. Publicitatea de convingere se foloseşte pentru învingerea concurenţei, deci pentru crearea cererii selective. Publicitatea de reamintire este utilizată pentru produsele aflate în etapa de maturitate urmărindu-se consolidarea imaginii create anterior. 182 Aurelia Felicia Stăncioiu, op. cit., pag. 153. Instrumentele mixului promoţional Publicitate Promovarea vânzărilor Relaţii publice Vânzarea profesională
  • 249. - 248 - După determinarea obiectivelor publicităţii se stabileşte bugetul de publicitate necesar fiecărui produs turistic. Nivelul acestuia depinde de mediile publicitare utilizate care sunt redate în tabelul nr. 6.2. Tabelul nr. 6.2. – Tipuri de publicitate utilizate în întreprinderile turistice Tipuri de publicitate Comentarii Televiziunea Vizualitate şi mişcare Are o largă audienţă Costuri ridicate Radioul Impact relativ scăzut Costuri scăzute Ziarele Imagini vizuale Pot fi stocate în timp Costuri nu prea mari Corelate cu evenimente speciale Periodicele Imagine vizuală Bune pentru informarea audienţei-ţintă Apariţie inconstantă Ghidurile anuale şi almanahurile Consultate frecvent de grupuri de persoane interesate Preţ ridicat Posterele şi ecranele vizuale Imagine vizuală Colorate Imagine statică Costuri ridicate Sursa: Horner S., Swarbrooke J., - „Marketing Tourism Hospitality an Leisure in Europe”, International Thomson Business Press, Londra, 1966. Promovarea vânzărilor a fost definită ca fiind o iniţiativă de încurajare a cumpărării unui produs sau serviciu. Pentru realizarea promovării vânzărilor se realizează din timp următoarele acţiuni183 : - stabilirea obiectivelor promovării; - alegerea modului de distribuţie (vânzare directă, prin tour-operator sau prin agenţie de turism); - stabilirea merchandising-ului; - realizarea pachetelor de servicii şi stabilirea preţului acestora de regulă mai scăzut decât suma preţurilor serviciilor individuale; - stabilirea discounturilor ce se acordă cumpărătorilor; - stabilirea unor bunuri de consum sau servicii complementare ce se oferă gratuit o 183 Idem, pag. 154.
  • 250. - 249 - dată cu cumpărarea pachetului de servicii turistice; - evaluarea succesului promovării vânzărilor. Relaţiile publice cuprind activităţile desfăşurate de întreprinderile turistice în scopul menţinerii şi îmbunătăţirii legăturilor cu firmelor colaboratoare sau cu cu publicul. În turism noţiunea de public include publicul intern (angajaţii şi familiile lor, acţionarii sau proprietarii) şi publicul extern (turiştii şi turiştii potenţiali, întreprinderile de turism concurente, întreprinderile colaboratoare, comunitatea locală, oficialităţile centrale şi locale, media etc). Importanţa utilizării relaţiilor publice este dată şi de caracteristicile produsului turistic (intangibilitatea, perisabilitatea, eterogenitatea, inseparabilitatea) şi fac ca decizia de cumpărare să fie mult influenţată de elemente psiho-emoţionale, informaţiile transmise de la om la om având un rol hotărâtor184 . Vânzarea profesională, deşi este considerată a fi cel mai eficient instrument al mixului promoţional pentru formarea preferinţelor cumpărătorului şi convingerea lui în luarea deciziei, în cazul produsului turistic „cură balneară” doar participarea la târguri şi expoziţii este cu adevărat eficientă. În ceea ce priveşte diferenţierea mixului promoţional pe sezoane pornindu-se, pe de o parte, de la natura produsului turistic, iar pe de altă parte, de la caracteristicile pieţei în ansamblu şi ale segmentelor de populaţie avute în vedere, elementele esenţiale de diferenţiere sunt publicitatea şi promovarea vânzărilor185 . Promovarea produsului turistic este foarte importantă în crearea imaginii despre calitatea produsului oferit. Succesul unui produs pe piaţă depinde într-o mare măsură de modul în care cel ce realizează acel produs reuşeşte să comunice eficient potenţialilor clienţi şi intermediarilor dimensiunea calitativă a ofertei lor. În cazul produselor balneare acţiunile de promovare, amintite mai sus, vor avea un mai mare impact dacă vor fi antrenaţi, în conceperea şi lansarea lor, specialişti din lumea medicală, cercetători din domeniu, specialişti din străinătate. O susţinere din partea acestora dă credibilitate şi încredere consumatorului. 184 Idem, pag. 155. 185 Gabriela Stănciulescu, op. cit., pag. 36.
  • 251. - 250 - 6.4. Propuneri de strategii de dezvoltare a staţiunilor balneare româneşti Apreciem că durata lungă de elaborare şi adoptare a unei legislaţii corespunzătoare, lipsa resurselor financiare pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor, lipsa condiţiilor avantajoase de acordare a creditelor pentru dezvoltarea turismului, scăderea puterii de cumpărare, dar şi managementul staţiunilor balneare româneşti, în multe cazuri necorespunzător, au fost cauzele principale ale stării de degradare şi criză care a afectat această formă de turism. Situaţia ar fi evoluat mai bine dacă factorii de decizie de la nivelul consiliilor locale şi de la conducerea societăţilor şi-ar fi stabilit bine obiectivele şi ar fi ales strategii corespunzătoare. 6.4.1. Staţiuni de interes naţional şi internaţional Având în vedere ierarhizarea prezentată în subcapitolele 4.1.3. şi 4.1.4. ne vom referi la staţiunile cu indice mare şi favorabil de atractivitate. O bună parte din aceste 31 de staţiuni au fost destinaţia turiştilor străini şi trebuie să-şi recâştige poziţia în circuitul internaţional. Putem încadra în această caregorie staţiunile: Băile Herculane, Călimăneşti- Căciulata, Eforie Nord, Vatra Dornei, Mangalia Sud, Covasna, Băile Olăneşti, Băile Govora, Sovata, Băile Felix – 1 Mai, Slănic Moldova. Deşi nivelul de dezvoltare a ofertei este diferit şi strategiile vor fi adaptate situaţiilor particulare din fiecare staţiune, ele au câteva obiective comune. Principalele obiective strategice ale acestor staţiuni ar putea fi: ◙ Creşterea competitivităţii ofertei balneare proprii; ◙ Consolidarea poziţiei pe piaţa internă şi externă; ◙ Creşterea gradului de ocupare şi a eficienţei economice a activităţii; Pentru atingerea acestor obiective se vor adopta următoarele strategii: • Strategia de reamenajare şi reechipare a centrelor de tratament Strategia aceasta se va axa pe modernizarea bazelor de tratament, atât prin dotarea cu tehnică medicală modernă pentru cură clasică, cât şi prin realizarea centrelor de
  • 252. - 251 - repunere în formă, antistres, sau de înfrumuseţare, specifice turismului de sănătate. Valorificarea şansei pe care acest nou concept, care înseamnă trecerea de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, o dă turismului balnear este cheia relansării acestei forme de turism. Coordonatele unei asemenea strategii sunt: - selectarea , pe baza unei zonări funcţionale, a spaţiilor din baza de tratament ce vor face obiectul modernizării şi a spaţiilor ce, prin redistribuire, ar putea fi alocate serviciilor turismului de bunăstare; - reamenajarea spaţiilor cu destinaţia tratament balnear, care în cele mai multe cazuri înregistrează un grad avansat de uzură; - achiziţionarea de aparatură modernă, cea existentă fiind depăşită fizic şi moral; - selectarea şi pregătirea personalului ce va asigura asistenţa pentru noile servicii ce vor fi oferite; - efectuarea unei analize economice, stabilirea costurilor estimative pentru modernizare şi a cuantumului ce poate fi acoperit din surse proprii; - întocmirea unui studiu de fezabilitate în vederea obţinerii creditelor necesare realizării programului. • Strategia de modernizare a echipamentelor de cazare , alimentaţie, agrement şi dezvoltare a ofertei de servicii Având în vedere că marea majoritate a structurilor de primire turistică şi de alimentaţie au fost realizate înainte de 1989, fiind proiectate pentru un turism de masă, iar în ultimii 15 ani s-au făcut puţine investiţii, este imperios necesară implementarea unor programe de modernizare şi ridicare a nivelului de confort. În ciuda efortului investiţional însemnat aceste programe trebuie puse în aplicare pentru a putea fi competitivi pe piaţa similară europeană. Nu putem reprezenta o ,,ameninţare” pentru ţările concurente din Uniunea Europeană dacă structura de primire existentă nu oferă nici un loc la categoria de clasificare cinci stele, doar 0,7% din totalul de 40894 locuri în 2004 (vezi tabelul 4.8.) sunt de patru stele şi 4,7% de trei stele. În condiţiile în care pe termen mediu dorim dezvoltarea turismului de bunăstare, de sănătate, care presupune segmente noi de turişti, ce pot fi
  • 253. - 252 - oameni de afaceri, participanţi la conferinţe, în mod necondiţionat trebuie să crească numărul de locuri la aceaste categorii de clasificare în detrimentul celor de două stele (46,9%) şi de o stea (25,3%). Apreciem că alături de turiştii străini, în viitor va creşte şi numărul turiştilor români ce vor prefera unităţi de cazare şi alimentaţie ce se înscriu la o categorie mai bună de clasificare. Situaţia se poate ameliora într-un timp mai scurt în cazul vilelor, care atât ca dimensiuni, cât şi ca proporţii (14,5 % din total unităţi de cazare din turism balnear) sunt mai mici, deci şi nivelul investiţiilor este acceptabil. În plus vilele oferă intimitatea pe care mulţi turişti şi-o doresc. Din totalul de 71 % cât reprezintă hotelurile în structurile de cazare din turismul balnear, apreciem că, într-o primă fază cel puţin 15 % ar trebui să se modernizeze şi să ofere categorii de confort superioare, care ar satisface preferinţele unei clientele mai exigente şi cu putere mai mare de cumpărare. În plus faţă de structurile de primire, cele de alimentaţie trebuie să ofere, în afara unei categorii superioare de confort, o mult mai largă şi diversificată structură de meniuri, de la cele tradiţionale româneşti, la cele specifice bucătăriei europene sau asiatice, fără a neglija importanţa meniurilor dietetice, stabilite împreună cu personal specializat. Una din problemele mari ale ofertei staţiunilor balneare este şi agrementul. Departe de exigenţele cererii şi de ceea ce se oferă în staţiunile termale din ţări cu tradiţie ale Uniunii Europene, agrementul din staţiunile noastre trebuie ,, reformulat” prin: - crearea şi dotarea unor cluburi de incintă în cadrul hotelurilor; - realizarea, acolo unde condiţiile permit, a unor complexe de agrement cu săli de proiecţie şi spectacol, saună, masaj, fitness, bowling, tenis de masă, piscină şi mici unităţi de alimentaţie (cofetărie, pizza, café-bar); - reamenajarea şi modernizarea vechilor dotări de agrement: piste de mini-golf, jocuri distractive, jocuri mecanice şi electronice etc.; - în vecinătatea unor staţiuni balneare cunoscute pe plan internaţional, aflate la o depărtare rezonabilă de un aeroport cu trafic internaţional, se pot găsi locaţii deosebite pentru înfiinţarea unor terenuri de golf, care în timp ar deveni puncte de atracţie pentru turiştii străini amatori sau profesionişti, cu avantaje economice însemnate pentru zonele respective;
  • 254. - 253 - - situate în zone colinare, sau de munte, unde conceperea unor programe de echitaţie în colaborare cu deţinătorii de cai nu ar prezenta mari dificultăţi şi ar fi eficientă, această formă de agrement poate fi atractivă pentru turiştii veniţi la odihnă şi refacere. Serviciile aferente fiecărei structuri vor trebui pregătite cu maximă exigenţă, iar personalul angajat să ofere aceste servicii va trebui să dovedească, pe lângă calificarea adecvată, amabilitate şi interes în satisfacerea exigenţelor clienţilor. • Strategia de diferenţiere, comparativ cu ofertele ţărilor concurente Turismul balnear românesc nu poate rata şansa de valorificare la maxim a substanţelor minerale terapeutice ce au caracter de unicat prin aplicarea strategiei de diferenţiere. Între substanţele minerale terapeutice care se încadrează în această categorie se detaşează gazele mofetice şi solfatariene considerate rarităţi ale naturii şi chiar unice în Europa în cazul solfatarelor. Valoarea terapeutică ridicată a gazelor mofetice determinată prin ample cercetări de specialitate, precum şi valenţele curative favorizante ale solfatarelor fac ca ele să fie considerate elemente specifice de mare interes ale balneologiei româneşti. Experienţa românească în domeniul terapiei balneare carbogazoase în general şi contribuţia originală prin utilizarea CO2 gaz în instalaţii speciale denumite mofete a atras organizarea în anul 2001 la Covasna a unei manifestări ştiinţifice internaţionale de către Asociaţia Europeană de Crenoterapie Carbogazoasă186 . În lume există puţine staţiuni în care factorii naturali (mofete asociate cu ape minerale) întrunesc calităţile necesare tratamentului unei game de afecţiuni atât de diversificate şi în mod deosebit, a maladiilor cardio-vasculare. Mofete naturale sunt amenajate în staţiunile balneo-climaterice Covasna, Băile Tuşnad, Balvanyos, Sângeorz Băi, Borsec. Dintre acestea cea mai avantajată în aplicarea strategiei de diferenţiere este staţiunea Covasna, cunoscută deja pe plan internaţional, dar frecventată mai mult de turişti din Israel, mulţi dintre ei foşti cetăţeni români. Continuarea unei promovări agresive a originalităţii produsului realizat prin valorificarea mofetelor şi de manifestări ştiinţifice de genul celei amintite, susţinute de strategii de modernizare a bazei de tratament, cazare, alimentaţie şi agrement, cu o bună strategie de preţ ( forfetare, 186 Nicolae Teleki, Laviniu Munteanu, Sorin Bibicioiu, România Balneară, Editată de O.P.T.B.R. cu sprijinul Min. Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Bucureşti, 2004, pag. 37.
  • 255. - 254 - dar şi a preţului ridicat ), pot face din Covasna un punct de referinţă în turismul balnear European. Cealaltă formă, solfatarele, care au pe lângă CO2 şi hidrogen sulfurat se găsesc la Turia şi Harghita. Denumirea de mofetă s-a extins şi la modalităţi de utilizare a gazului carbonic extras din apele minerale carbogazoase, procedeu folosit la Buziaş, ca şi la cele cu CO2 industrial – mofete artificiale. Tot în această grupă pot fi cuprinse lacurile şi peloidele terapeutice prezente în puţine locuri în Europa, dar a căror valoare curativă este cunoscută pe plan internaţional. Ţara noastră ocupă un loc privilegiat prin bogăţia şi calitatea nămolurilor terapeutice. În staţiunile balneo-climaterice din ţara noastră există numeroase tipuri şi rezerve de nămoluri terapeutice187 : - nămoluri sapropelice de liman - în lacul Techirghiol; - nămoluri sapropelice de lacuri – Amara, Lacu Sărat, Sovata, Bazna, Slănic Prahova ş.a.; - nămoluri minerale – Băile Govora (silicios iodurat), Geoagiu Băi (feruginos); - Nămoluri de turbă – Vatra Dornei, Băile Felix, Mangalia, Someşeni, Borsec. Specialiştii apreciază că nămolul sapropelic din lacul Techirghiol este unul din cele mai valoroase nu numai din ţara noastră, un motiv suficient de repunere în valoare a proprietăţilor sale terapeutice în staţiunile Eforie Nord, Eforie Sud şi chiar Techirghiol. Turiştii francezi, belgieni şi germani, care veneau înainte în Eforie Nord pentru nămol, Pell-Amar şi Gerovital, ar putea fi atraşi din nou aici, dacă alături de strategia de di