SlideShare a Scribd company logo
04/06/16
dr., conf.univ., director general LIDIA
KULIKOVSKI
kulikovski.hasdeu@gmail.com
1
STEJARUL
LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI
SFÂNT
DIN SATUL COBÂLEA
RAIONUL ŞOLDĂNEŞTI
PREZENTARE ELABORATĂ
DE ANGELA ZELINSCHI,
Şef oficiu copii
Stejarul cu
vârsta de peste
700 de ani se
află în satul
Cobâlea, raionul
Șoldănești şi
este numit
“Stejarul lui
Ştefan cel Mare
şi Sfânt”.
De o frumusețe și
o măreție
extraordinară,
monument al
naturii, menționat
pentru prima dată
în cronicile anului
1456, “Stejarul lui
Ștefan cel Mare şi
Sfânt” este cel mai
longeviv arbore
din Republica
Moldova, dar și cel
mai longeviv stejar
din sud-estul
Europei.
Are o
înălțime de
peste 17
metri,
diametrul
tulpinii-244
cm,
circumferința
trunchiului-
766 cm,
diametrul
coroanei-31
m, iar pentru
a-i cuprinde
tulpina este
nevoie de opt
sau zece
oameni.
Legenda
spune că în
apropierea
satului
Cobâlea,
domnitorul
Moldovei
Ştefan cel
Mare a avut o
luptă grea cu
tătarii, pe
care i-a biruit
i i-a alungatș
din ară, apoiț
s-a odihnit
cu o tenii săiș
la umbra
acestui
stejar.
Şi după cum
Ștefan cel Mare
avea tradiţia de
a ridica o
biserică sau
mănăstire după
fiecare bătălie
câştigată, lângă
acest stejar ar
fi ridicat o
bisericuţă din
lemn, care mai
apoi a fost
arsă, iar
icoanele au
fost ascunse în
scorbura
stejarului. Mai
târziu în acest
loc a fost
ridicată o
biserică de
piatră.
Într-un an, copacul
secular a fost străpuns
de un fulger, care i-a
retezat o bună parte din
ramuri. Ruptura i-ar fi
putut fi fatală, mai ales
din cauza umezelii care
pătrundea până-n
miezul tulpinii i-i secaș
puterea de cre tere.ș
Pentru a-l salva, sătenii
au scos rumegu ul dinș
interior, iar locul
acestuia a fost
cimentat, pentru ca
scoar a stejarului să seț
păstreze i să seș
întărească. În timp,
„rana” copacului s-a
vindecat, iar
stejarul a prins
din nou via ă.ț
În scorbură au fost
găsite mai multe icoane
ascunse, care astăzi se
păstrează în biserică.
Din cauza
unei
chiciure
multe
crengi s-au
rupt
Cu o coroană
fascinantă,
stejarul este o
adevărată
mândrie
pentru sătenii
din Cobâlea,
mai ales că,
de mai bine
de 15 ani,
lângă stejar
este amplasat
i bustulș
domnitorului.
Stejarul se
află sub
protecţia
statului din
8 ianuarie 1975.
Comunitatea
locală sprijină
obiectivele de
protecţie a
arborelui,
făcând lucrări
de tratament
al tulpinii.
Prezintă ca
sursă de material
genetic;
constituie un
obiect de o
valoare
europeană
însemnată
pentru educaţie,
cercetări
ştiinţifice, turism
şi recreaţie.
A fost clasat la
categoria de
arbori longevivi
şi ornamentali cu
valoare
conservativă
foarte mare.
O dată la
doi ani, pe
data de 2
iulie, în ziua
morţii lui
Ștefan cel
Mare şi
Sfânt se
organizează
festivalul
folcloric
“La umbra
stejarului”
lui Ștefan
cel Mare și
Sfânt
La Festival
participă
colective
folclorice,
atât din
Republica
Moldova, cât
de peste
hotare.
Stejarul a întâmpinat și a
petrecut multe oștiri. Şi azi stă falnic
la margine de sat, el întîmpină şi
petrece sătenii, oaspeţii. A fost
martorul multor evenimente din
viaţa sătenilor, iar locuitorii din
Cobâlea consideră că stejarul este
unic în lume, deosebit și
binecuvântat.
Referinţe bibliografice:
1. Postolache, Gheorghe. Ariile naturale
protejate din Moldova. Arbori seculari /
Gheorghe Postolache ; Academia de Ştiinţe a
Moldovei. – Chişinău : Ştiinţa, 2015. – Vol. 2. –
180 p. – ISBN 978-9975-67-966-4.
2. Hadei, Daniela. Copacul cu vârsta de peste
700 de ani din Republica Moldova / Daniela
Hadei // Ziarul Naţional. - 2015. – 22 noiemb. –
Accesat:
http://ziarulnational.md/copacul-cu-varsta-de-peste
. [Accesat la 01. 04. 2016].
Adresa Filialei “Liviu Rebreanu”
Str. Socoleni nr. 9
0 22 464944
email: bibliorebreanu@hasdeu.md
bibliorebreanu @gmail.com
Program de activitate:
Luni-Joi 09:00-19:00
Vineri, Duminica 10:00-18:00
Sâmbătă- zi fără program pentru public
Deplasare cu troleibuzul nr.: 25, 26, 27;
Cu microbuzul nr.: 126, 134, 189

More Related Content

What's hot

Atelierul de comunicare
Atelierul de comunicareAtelierul de comunicare
Atelierul de comunicare
DanielaMuncaAftenev
 
Optional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecata
Optional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecataOptional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecata
Optional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecataClaudia Draghici
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didactic
Marinescu Anamaria
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalastefanmoraru
 
Metode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorieMetode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorieSima Sorin
 
Ipostaze ale curriculumului
Ipostaze ale curriculumuluiIpostaze ale curriculumului
Ipostaze ale curriculumului
Raluca Chirvase
 
Fundamentele pedagogiei
Fundamentele pedagogieiFundamentele pedagogiei
Fundamentele pedagogieiGalaczi Monika
 
Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1
Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1
Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1Lau Laura
 
Suport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didactice
Suport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didacticeSuport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didactice
Suport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didactice
Gheorghe Banu
 
Respiratia la plante
Respiratia la planteRespiratia la plante
Respiratia la plante
Nicol Statescu
 
Evaluarea in educatia_timpurie
Evaluarea in educatia_timpurieEvaluarea in educatia_timpurie
Evaluarea in educatia_timpurie
Cazan Andreea
 
Importanta educatie fizice in dezvoltarea copilului
Importanta educatie fizice in dezvoltarea copiluluiImportanta educatie fizice in dezvoltarea copilului
Importanta educatie fizice in dezvoltarea copilului
vio ami
 
Stefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinte
Stefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinteStefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinte
Stefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinte
dinu rodnitchi
 
Comportamentele prosociale si antisociale
Comportamentele prosociale si antisocialeComportamentele prosociale si antisociale
Comportamentele prosociale si antisocialeAna Andra
 
Proiect speciala 2013
Proiect speciala 2013Proiect speciala 2013
Proiect speciala 2013
Elena Luminita Sandu
 
Calciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii luiCalciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii lui
alexcurbet
 
ioncreanga-powerpoint
 ioncreanga-powerpoint ioncreanga-powerpoint
ioncreanga-powerpoint
Alexandra Ally
 
Energia Eoliana
Energia EolianaEnergia Eoliana
Energia Eoliana
L M
 
Cultura organizationala
Cultura organizationalaCultura organizationala
Cultura organizationala
danaalexandrescu
 
What's hot (20)

Atelierul de comunicare
Atelierul de comunicareAtelierul de comunicare
Atelierul de comunicare
 
Optional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecata
Optional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecataOptional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecata
Optional literatura-pentru-copii-traistuta-fermecata
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didactic
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finala
 
Metode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorieMetode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorie
 
Ipostaze ale curriculumului
Ipostaze ale curriculumuluiIpostaze ale curriculumului
Ipostaze ale curriculumului
 
Fundamentele pedagogiei
Fundamentele pedagogieiFundamentele pedagogiei
Fundamentele pedagogiei
 
Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1
Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1
Observarea sistematic ___a_comportamentului__elevului_1
 
Suport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didactice
Suport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didacticeSuport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didactice
Suport curs pedagogie clasa a ix a ,a x a, grade didactice
 
Respiratia la plante
Respiratia la planteRespiratia la plante
Respiratia la plante
 
Evaluarea in educatia_timpurie
Evaluarea in educatia_timpurieEvaluarea in educatia_timpurie
Evaluarea in educatia_timpurie
 
Importanta educatie fizice in dezvoltarea copilului
Importanta educatie fizice in dezvoltarea copiluluiImportanta educatie fizice in dezvoltarea copilului
Importanta educatie fizice in dezvoltarea copilului
 
Stefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinte
Stefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinteStefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinte
Stefan cel mare, ctitor de lacasuri sfinte
 
Comportamentele prosociale si antisociale
Comportamentele prosociale si antisocialeComportamentele prosociale si antisociale
Comportamentele prosociale si antisociale
 
Proiect speciala 2013
Proiect speciala 2013Proiect speciala 2013
Proiect speciala 2013
 
Calciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii luiCalciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii lui
 
Sangele
SangeleSangele
Sangele
 
ioncreanga-powerpoint
 ioncreanga-powerpoint ioncreanga-powerpoint
ioncreanga-powerpoint
 
Energia Eoliana
Energia EolianaEnergia Eoliana
Energia Eoliana
 
Cultura organizationala
Cultura organizationalaCultura organizationala
Cultura organizationala
 
Similar to Stejarul lui Stefan cel Mare

Bucovina - Mănăstirile din Bucovina
Bucovina - Mănăstirile din BucovinaBucovina - Mănăstirile din Bucovina
Bucovina - Mănăstirile din Bucovina
AuVi - eBooks & Photos
 
Tara Hategului
Tara HateguluiTara Hategului
Tara Hategului
Vlad Botca
 
romania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsxromania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsx
RamonaMarcu4
 
Cartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, Calarasi
Cartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, CalarasiCartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, Calarasi
Cartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, Calarasi
Ghenadie Sontu
 
Meleaguri moldave
Meleaguri moldaveMeleaguri moldave
Meleaguri moldave
Paraschiv Sorin
 
Revista NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdf
Revista  NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdfRevista  NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdf
Revista NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdf
ssuser5555b81
 
Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice
Chircu Elena
 
Ne vorbesc-parintii-athoniti
Ne vorbesc-parintii-athonitiNe vorbesc-parintii-athoniti
Ne vorbesc-parintii-athonitiAlin Cazacu
 
Potentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al JudPotentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al Judguestc3bede
 
Vesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-a
Vesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-aVesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-a
Vesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-a
Silvia Sofineti
 
Obiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romaniObiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romaniPalat Copii
 
Obiective turistice Oltenia
Obiective turistice OlteniaObiective turistice Oltenia
Obiective turistice Oltenia
Alexandru Marian Avanu
 
Obiective turistice Oltenia
Obiective turistice  OlteniaObiective turistice  Oltenia
Obiective turistice Oltenia
Alexandru Marian Avanu
 
Patronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian maria
Patronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian mariaPatronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian maria
Patronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian mariaystribiteli
 
Portretdedascal paultaralunga
Portretdedascal paultaralungaPortretdedascal paultaralunga
Portretdedascal paultaralunga
Antica Claudia
 
Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...
Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...
Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...
Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
Orașul sighișoara
Orașul sighișoaraOrașul sighișoara
Orașul sighișoara
Alexandra Donisa
 
Ecoturism in Laos (nx power lite)
Ecoturism in Laos (nx power lite)Ecoturism in Laos (nx power lite)
Ecoturism in Laos (nx power lite)Matilda Matilda
 
Similar to Stejarul lui Stefan cel Mare (20)

Bucovina - Mănăstirile din Bucovina
Bucovina - Mănăstirile din BucovinaBucovina - Mănăstirile din Bucovina
Bucovina - Mănăstirile din Bucovina
 
Tara Hategului
Tara HateguluiTara Hategului
Tara Hategului
 
Proiect cultural
Proiect culturalProiect cultural
Proiect cultural
 
romania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsxromania_noastra.ppsx
romania_noastra.ppsx
 
Cartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, Calarasi
Cartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, CalarasiCartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, Calarasi
Cartografia Resurselor Culturale a sat. Palanca, Calarasi
 
Meleaguri moldave
Meleaguri moldaveMeleaguri moldave
Meleaguri moldave
 
Revista NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdf
Revista  NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdfRevista  NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdf
Revista NR 3 Radacini, Oglinzi...,,,.pdf
 
Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice
 
Ne vorbesc-parintii-athoniti
Ne vorbesc-parintii-athonitiNe vorbesc-parintii-athoniti
Ne vorbesc-parintii-athoniti
 
Potentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al JudPotentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al Jud
 
Vesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-a
Vesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-aVesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-a
Vesnicia s a nascut la sat 2017 editia a VIII-a
 
Obiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romaniObiceiuri de iarna la romani
Obiceiuri de iarna la romani
 
Obiective turistice Oltenia
Obiective turistice OlteniaObiective turistice Oltenia
Obiective turistice Oltenia
 
Obiective turistice Oltenia
Obiective turistice  OlteniaObiective turistice  Oltenia
Obiective turistice Oltenia
 
Patronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian maria
Patronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian mariaPatronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian maria
Patronatul femeilor de afaceri din imm regiunea sud munte-nia stoian maria
 
Portretdedascal paultaralunga
Portretdedascal paultaralungaPortretdedascal paultaralunga
Portretdedascal paultaralunga
 
Intrări de specialitate 2014
Intrări de specialitate 2014Intrări de specialitate 2014
Intrări de specialitate 2014
 
Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...
Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...
Prezervarea şi promovarea valorilor bibliofile în biblioteca universitară din...
 
Orașul sighișoara
Orașul sighișoaraOrașul sighișoara
Orașul sighișoara
 
Ecoturism in Laos (nx power lite)
Ecoturism in Laos (nx power lite)Ecoturism in Laos (nx power lite)
Ecoturism in Laos (nx power lite)
 
More from dalex4c

ADRESE BIBLIOTECI PUBLICE TERITORIALE RAIONALE/MUNICIPALE/ORĂȘENEȘTI
ADRESE  BIBLIOTECI PUBLICE TERITORIALE RAIONALE/MUNICIPALE/ORĂȘENEȘTIADRESE  BIBLIOTECI PUBLICE TERITORIALE RAIONALE/MUNICIPALE/ORĂȘENEȘTI
ADRESE BIBLIOTECI PUBLICE TERITORIALE RAIONALE/MUNICIPALE/ORĂȘENEȘTI
dalex4c
 
Revista Bilete de papagal condusă de Tudor Arghezi
Revista Bilete de papagal condusă de Tudor ArgheziRevista Bilete de papagal condusă de Tudor Arghezi
Revista Bilete de papagal condusă de Tudor Arghezi
dalex4c
 
Simpozion
SimpozionSimpozion
Simpozion
dalex4c
 
Bisericile din Chișinău
Bisericile din ChișinăuBisericile din Chișinău
Bisericile din Chișinău
dalex4c
 
Miroslava mitleaeva
Miroslava mitleaevaMiroslava mitleaeva
Miroslava mitleaeva
dalex4c
 
Siguranta pe intenret
Siguranta pe intenretSiguranta pe intenret
Siguranta pe intenret
dalex4c
 
Jocurile pe internet
Jocurile pe internetJocurile pe internet
Jocurile pe internet
dalex4c
 
Alexandru Donici
Alexandru DoniciAlexandru Donici
Alexandru Donici
dalex4c
 
Eminescu
EminescuEminescu
Eminescu
dalex4c
 
Algeria 1 noiembrie
Algeria 1 noiembrieAlgeria 1 noiembrie
Algeria 1 noiembrie
dalex4c
 
Antigua si Barbuda 1 noiembrie
Antigua si Barbuda 1 noiembrieAntigua si Barbuda 1 noiembrie
Antigua si Barbuda 1 noiembrie
dalex4c
 
Activităţi culturale Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015
Activităţi culturale Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015Activităţi culturale Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015
Activităţi culturale Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015
dalex4c
 
Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015
Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015
Săptămâna Ușilor Deschise 21-27 septembrie 2015
dalex4c
 
Canada
CanadaCanada
Canada
dalex4c
 
Franta
FrantaFranta
Franta
dalex4c
 
Expoziție de carte
Expoziție de carteExpoziție de carte
Expoziție de carte
dalex4c
 
AchiziŢii Recente
AchiziŢii RecenteAchiziŢii Recente
AchiziŢii Recente
dalex4c
 
Burundi
BurundiBurundi
Burundi
dalex4c
 
Italia 2 iunie
Italia 2 iunieItalia 2 iunie
Italia 2 iunie
dalex4c
 
Filipine
Filipine Filipine
Filipine
dalex4c
 
More from dalex4c (20)

Stejarul lui Stefan cel Mare

  • 1. 04/06/16 dr., conf.univ., director general LIDIA KULIKOVSKI kulikovski.hasdeu@gmail.com 1 STEJARUL LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT DIN SATUL COBÂLEA RAIONUL ŞOLDĂNEŞTI PREZENTARE ELABORATĂ DE ANGELA ZELINSCHI, Şef oficiu copii
  • 2. Stejarul cu vârsta de peste 700 de ani se află în satul Cobâlea, raionul Șoldănești şi este numit “Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
  • 3. De o frumusețe și o măreție extraordinară, monument al naturii, menționat pentru prima dată în cronicile anului 1456, “Stejarul lui Ștefan cel Mare şi Sfânt” este cel mai longeviv arbore din Republica Moldova, dar și cel mai longeviv stejar din sud-estul Europei.
  • 4. Are o înălțime de peste 17 metri, diametrul tulpinii-244 cm, circumferința trunchiului- 766 cm, diametrul coroanei-31 m, iar pentru a-i cuprinde tulpina este nevoie de opt sau zece oameni.
  • 5. Legenda spune că în apropierea satului Cobâlea, domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare a avut o luptă grea cu tătarii, pe care i-a biruit i i-a alungatș din ară, apoiț s-a odihnit cu o tenii săiș la umbra acestui stejar.
  • 6. Şi după cum Ștefan cel Mare avea tradiţia de a ridica o biserică sau mănăstire după fiecare bătălie câştigată, lângă acest stejar ar fi ridicat o bisericuţă din lemn, care mai apoi a fost arsă, iar icoanele au fost ascunse în scorbura stejarului. Mai târziu în acest loc a fost ridicată o biserică de piatră.
  • 7. Într-un an, copacul secular a fost străpuns de un fulger, care i-a retezat o bună parte din ramuri. Ruptura i-ar fi putut fi fatală, mai ales din cauza umezelii care pătrundea până-n miezul tulpinii i-i secaș puterea de cre tere.ș Pentru a-l salva, sătenii au scos rumegu ul dinș interior, iar locul acestuia a fost cimentat, pentru ca scoar a stejarului să seț păstreze i să seș întărească. În timp, „rana” copacului s-a vindecat, iar stejarul a prins din nou via ă.ț În scorbură au fost găsite mai multe icoane ascunse, care astăzi se păstrează în biserică.
  • 9. Cu o coroană fascinantă, stejarul este o adevărată mândrie pentru sătenii din Cobâlea, mai ales că, de mai bine de 15 ani, lângă stejar este amplasat i bustulș domnitorului.
  • 10. Stejarul se află sub protecţia statului din 8 ianuarie 1975. Comunitatea locală sprijină obiectivele de protecţie a arborelui, făcând lucrări de tratament al tulpinii.
  • 11. Prezintă ca sursă de material genetic; constituie un obiect de o valoare europeană însemnată pentru educaţie, cercetări ştiinţifice, turism şi recreaţie. A fost clasat la categoria de arbori longevivi şi ornamentali cu valoare conservativă foarte mare.
  • 12. O dată la doi ani, pe data de 2 iulie, în ziua morţii lui Ștefan cel Mare şi Sfânt se organizează festivalul folcloric “La umbra stejarului” lui Ștefan cel Mare și Sfânt
  • 14. Stejarul a întâmpinat și a petrecut multe oștiri. Şi azi stă falnic la margine de sat, el întîmpină şi petrece sătenii, oaspeţii. A fost martorul multor evenimente din viaţa sătenilor, iar locuitorii din Cobâlea consideră că stejarul este unic în lume, deosebit și binecuvântat.
  • 15. Referinţe bibliografice: 1. Postolache, Gheorghe. Ariile naturale protejate din Moldova. Arbori seculari / Gheorghe Postolache ; Academia de Ştiinţe a Moldovei. – Chişinău : Ştiinţa, 2015. – Vol. 2. – 180 p. – ISBN 978-9975-67-966-4. 2. Hadei, Daniela. Copacul cu vârsta de peste 700 de ani din Republica Moldova / Daniela Hadei // Ziarul Naţional. - 2015. – 22 noiemb. – Accesat: http://ziarulnational.md/copacul-cu-varsta-de-peste . [Accesat la 01. 04. 2016].
  • 16.
  • 17.
  • 18. Adresa Filialei “Liviu Rebreanu” Str. Socoleni nr. 9 0 22 464944 email: bibliorebreanu@hasdeu.md bibliorebreanu @gmail.com Program de activitate: Luni-Joi 09:00-19:00 Vineri, Duminica 10:00-18:00 Sâmbătă- zi fără program pentru public Deplasare cu troleibuzul nr.: 25, 26, 27; Cu microbuzul nr.: 126, 134, 189