Proiect Educaţional
CENTRU DE EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ
            ÎN ŞCOALĂ




    Dumitraşcu Mihaela Daniela
Argument
   Prin acest proiect dorim să dezvoltăm
    capacităţi de comunicare şi interrelaţionare
    între elevi, să arătăm copiilor că ei toţi,
    indiferent de religie sau rasă, doresc să se
    joace, să înveţe, să se bucure de tot ce-i
    înconjoară şi o pot face într-o relaţie de
    prietenie, de respect şi întrajutorare
    reciprocă, într-un climat de stabilitate şi de
    bună înţelegere.
Durata
   Septembrie 2010 - iunie 2011
Grup ţintă
   Elevi,
   Părinţi,
   Cadre didactice,
   Membrii comunităţii locale.
Scopul proiectului
   Crearea în şcoală a unui Centru de
    educaţie interculturală, care să permită
    mai buna cunoaştere a celor care
    trăiesc în acelaşi spaţiu, şi care au
    obiceiuri, tradiţii, moduri de viaţă
    diferite,
   Promovarea comunicării între copiii de
    etnie diferită.
Obiectivele proiectului
   să permită elevilor cunoaşterea modului de
    viaţă al fiecărei comunităţi etnice care
    locuieşte pe teritoriul localităţii (ocupaţii,
    tradiţii, obiceiuri),
   să cunoască şi să evalueze pozitiv propria
    cultură, dar şi culturile celorlalţi,
   să înţeleagă că la baza unui anumit mod de
    viaţă se află o istorie multiseculară sau
    multimilenară,
Obiectivele proiectului
   să îşi formeze capacitatea de a accepta şi valorifica
    diferenţele, de a accepta relativismul valoric cultural
    (valorile propriei culturi nu sunt unicele valabile),
   să conştientizeze propriile stereotipuri şi prejudecăţi
    şi să le poată identifica atunci când acestea se
    manifestă,
   să îşi dezvolte abilitatea de comunicare şi relaţionare
    cu cei care aparţin unor culturi diferite,
   să respecte diversitatea culturală şi să nu accepte
    discriminarea.
Activităţi
   Identificarea spaţiului disponibil în cadrul
    şcolii şi schiţarea proiectului de realizare a
    Centrului,
   Prezentarea proiectului şi obţinerea acordului
    conducerii şcolii,
   Constituirea echipelor de lucru şi stabilirea
    precisă a sarcinilor,
   Identificarea eventualilor colaboratori
    (autorităţile locale, asociaţii, lideri ai
    comunităţilor etnice),
Activităţi
   Identificarea eventualilor sponsori (agenţi
    economici, persoane fizice),
   Prezentarea proiectului în comunitatea locală
    în vederea obţinerii sprijinului acesteia
    (sponsorizări, disponibilitatea membrilor
    acesteia de a dona fotografii, îmbrăcăminte
    care să exemplifice portul tradiţional, obiecte,
    unelte tradiţionale; popularizarea proiectului
    prin afişe realizate de elevi, prezentarea în
    mass-media locală).
Resurse umane
   un profesor coordonator al proiectului,
   cadre didactice interesate de implicarea
    în proiect,
   elevi,
   părinţi,
   reprezentanţi ai comunităţii.
Resurse materiale
   un spaţiu disponibil în incinta şcolii,
   mobilier adecvat,
   cărţi de specialitate,
   calculator, CD-uri, DVD-uri, televizor,
    alte mijloace tehnice.
Resurse financiare
   Proiectul va include resursele financiare
    necesare, pe capitole de cheltuieli şi va
    indica sursele de finanţare.
Rezultate aşteptate
   Realizarea Centrului în perioada de timp proiectată,
   Reprezentarea în cadrul spaţiului Centrului a fiecărui
    grup etnic din localitate prin:
       fotografii,
       articole de îmbrăcăminte specifice,
       unelte caracteristice modului de viaţă tradiţional,
       creaţii literare specifice,
       portofolii ale elevilor care includ prezentarea unor obiceiuri,
        sărbători,
       filme documentare, muzică,
       alte materiale referitoare la educaţie, relaţii de familie,
        aspecte culinare, specifice fiecărei comunităţi.
Evaluarea proiectului
   jurnalul proiectului,
   observarea sistematică a activităţii şi a
    comportamentului elevilor,
   portofoliul,
   autoevaluarea.

Proiect educational

  • 1.
    Proiect Educaţional CENTRU DEEDUCAŢIE INTERCULTURALĂ ÎN ŞCOALĂ Dumitraşcu Mihaela Daniela
  • 2.
    Argument  Prin acest proiect dorim să dezvoltăm capacităţi de comunicare şi interrelaţionare între elevi, să arătăm copiilor că ei toţi, indiferent de religie sau rasă, doresc să se joace, să înveţe, să se bucure de tot ce-i înconjoară şi o pot face într-o relaţie de prietenie, de respect şi întrajutorare reciprocă, într-un climat de stabilitate şi de bună înţelegere.
  • 3.
    Durata  Septembrie 2010 - iunie 2011
  • 4.
    Grup ţintă  Elevi,  Părinţi,  Cadre didactice,  Membrii comunităţii locale.
  • 5.
    Scopul proiectului  Crearea în şcoală a unui Centru de educaţie interculturală, care să permită mai buna cunoaştere a celor care trăiesc în acelaşi spaţiu, şi care au obiceiuri, tradiţii, moduri de viaţă diferite,  Promovarea comunicării între copiii de etnie diferită.
  • 6.
    Obiectivele proiectului  să permită elevilor cunoaşterea modului de viaţă al fiecărei comunităţi etnice care locuieşte pe teritoriul localităţii (ocupaţii, tradiţii, obiceiuri),  să cunoască şi să evalueze pozitiv propria cultură, dar şi culturile celorlalţi,  să înţeleagă că la baza unui anumit mod de viaţă se află o istorie multiseculară sau multimilenară,
  • 7.
    Obiectivele proiectului  să îşi formeze capacitatea de a accepta şi valorifica diferenţele, de a accepta relativismul valoric cultural (valorile propriei culturi nu sunt unicele valabile),  să conştientizeze propriile stereotipuri şi prejudecăţi şi să le poată identifica atunci când acestea se manifestă,  să îşi dezvolte abilitatea de comunicare şi relaţionare cu cei care aparţin unor culturi diferite,  să respecte diversitatea culturală şi să nu accepte discriminarea.
  • 8.
    Activităţi  Identificarea spaţiului disponibil în cadrul şcolii şi schiţarea proiectului de realizare a Centrului,  Prezentarea proiectului şi obţinerea acordului conducerii şcolii,  Constituirea echipelor de lucru şi stabilirea precisă a sarcinilor,  Identificarea eventualilor colaboratori (autorităţile locale, asociaţii, lideri ai comunităţilor etnice),
  • 9.
    Activităţi  Identificarea eventualilor sponsori (agenţi economici, persoane fizice),  Prezentarea proiectului în comunitatea locală în vederea obţinerii sprijinului acesteia (sponsorizări, disponibilitatea membrilor acesteia de a dona fotografii, îmbrăcăminte care să exemplifice portul tradiţional, obiecte, unelte tradiţionale; popularizarea proiectului prin afişe realizate de elevi, prezentarea în mass-media locală).
  • 10.
    Resurse umane  un profesor coordonator al proiectului,  cadre didactice interesate de implicarea în proiect,  elevi,  părinţi,  reprezentanţi ai comunităţii.
  • 11.
    Resurse materiale  un spaţiu disponibil în incinta şcolii,  mobilier adecvat,  cărţi de specialitate,  calculator, CD-uri, DVD-uri, televizor, alte mijloace tehnice.
  • 12.
    Resurse financiare  Proiectul va include resursele financiare necesare, pe capitole de cheltuieli şi va indica sursele de finanţare.
  • 13.
    Rezultate aşteptate  Realizarea Centrului în perioada de timp proiectată,  Reprezentarea în cadrul spaţiului Centrului a fiecărui grup etnic din localitate prin:  fotografii,  articole de îmbrăcăminte specifice,  unelte caracteristice modului de viaţă tradiţional,  creaţii literare specifice,  portofolii ale elevilor care includ prezentarea unor obiceiuri, sărbători,  filme documentare, muzică,  alte materiale referitoare la educaţie, relaţii de familie, aspecte culinare, specifice fiecărei comunităţi.
  • 14.
    Evaluarea proiectului  jurnalul proiectului,  observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor,  portofoliul,  autoevaluarea.