SlideShare a Scribd company logo
INNOVER POUR MOTIVER MONTPELLIER, iunie 2008 Cursant, profesor Anca Aparaschivei, Liceul “Bogdan Vodă”, Hălăuceşti, jud. Iaşi
Montpellier  este situat   î n  s udul Fran ţ ei, pe  ţă rmul M ă rii Medit e rane
După obţinerea bursei, am contactat pe unul dintre formatori pentru a afla dacă este nevoie să vin cu anumite materiale din ţară. De asemenea, am luat legătura cu alţi colegi care au participat la stagii de perfecţionare organizate de IMEF.
La curs au participat profesori din Rom â nia, Suedia, Irlanda, Statele Unite
Seminariile la care am participat au fost următoarele: “pratique de classe”, “autour du document authentique”, “l ' utilisation pédagogique de l ‘ internet”, “la littérature de jeunesse”.
Am  î mp ă rt ăş it  colegilor  din experien ţ a noastr ă   ş i am  î nv ăţ at metodode  ş i abord ă ri didactice noi
Î n fiecare din cele 10 zile de stagiu, seminarul obligatoriu de diminea ţă  era «pratique de classe», unde accentul a fost pus pe ateliere le  de lucru.
Am iesit  î n ora ş  pentru a aduna informa ţ ii practice din Montpellier  ş i pentru a vorbi cu localnicii. Scopul a fost  î n ţ elegerea specificului local.
ŞI IATĂ CAM CE AM GĂSIT…. CELEBRA  PLACE DE LA COM É DIE
SUPERBUL “ORAŞ VECHI”
RÂUL LEZ, CARE “RĂCOREŞTE” ORAŞUL
F ê te gargantesque de Rabelais   -   serbare c â mpeneasc ă  unde era promovat specificul culinar al regiunii . MMM…
Tot spre evocarea lui Gargantua
F ê te de la Musique
ÎN GRĂDINA BOTANICĂ
UN PIC DE CULTURĂ VIZUALĂ DE CLASĂ LA  E XPOZIŢIA TEMPORARĂ GUSTAVE COURBET
Dar să revenim la cursuri.  La seminariile «autour du document authentiqu e »  ş i “la litterature de jeunesse” am  î nv ăţ at ,  lucr â nd pe grupe ,  s ă  folosim  ş i s ă  valoriz ă m imaginile (fotografii, picturi, albume etc . )
Şi chiar ne-am exprimat în acest sens
Î n ceea ce prive ş te  cursul  “l ' utilisation   pedagogique de l ‘ i nternet”, lucrul a fost individual  ş i practic ,  pe calculator. Am fost  î nva ţ a ţ i cum s ă  cre ă m un blog.
În multe cazuri, a m lucrat av â nd ca suport jurnalele de  ş tiri TV5Monde
[object Object],[object Object],[object Object]
ŞI IATĂ-NE ŞI LA SFÂRŞIT, BUCUROŞI CĂ   ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI AM AVUT EXPERIENŢE EXTREM DE UTILE

More Related Content

Similar to Innover Pour Motiver 2

Exemple de bune practici
Exemple de bune practiciExemple de bune practici
Exemple de bune practiciEla Zorzoana
 
Artistul din sufletul_tau
Artistul din sufletul_tauArtistul din sufletul_tau
Diseminare Besancon
Diseminare BesanconDiseminare Besancon
Diseminare Besancon
Mariana Radulescu
 
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...

deleanului
 
Comunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La Mioveni
Comunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La MioveniComunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La Mioveni
Comunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La Mioveni
Mariana Radulescu
 
Proiect Educativ
Proiect EducativProiect Educativ
Proiect Educativ
castorpn
 
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdfMicrosoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf

gafar5
 
Infoline nr-8
Infoline nr-8Infoline nr-8
Infoline nr-8
Paraschiv Camelia
 
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptxPROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx

MAGDALENA BUZEA
 
Primavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouPrimavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nou
Nicole France
 
ppt-lectura.pptx
ppt-lectura.pptxppt-lectura.pptx
ppt-lectura.pptx
PolianaSimizStefanes
 
Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...
Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...

Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
Prezentare Barcelona-Grundtvig course
Prezentare Barcelona-Grundtvig coursePrezentare Barcelona-Grundtvig course
Prezentare Barcelona-Grundtvig course
gabrielamariana
 
Prezentare proiect
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiect
TundeLaudat
 
Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012Sitan Kang
 
Mn f
Mn fMn f

Similar to Innover Pour Motiver 2 (20)

Exemple de bune practici
Exemple de bune practiciExemple de bune practici
Exemple de bune practici
 
Artistul din sufletul_tau
Artistul din sufletul_tauArtistul din sufletul_tau
Artistul din sufletul_tau
 
COMENIUS HERE WE ARE ROMANIA
COMENIUS HERE WE ARE ROMANIACOMENIUS HERE WE ARE ROMANIA
COMENIUS HERE WE ARE ROMANIA
 
Diseminare besancon
Diseminare besanconDiseminare besancon
Diseminare besancon
 
Diseminare Besancon
Diseminare BesanconDiseminare Besancon
Diseminare Besancon
 
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii  - articol scris de Nicole...
Octombrie parizian sub emblema interculturalitatii - articol scris de Nicole...
 
Comunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La Mioveni
Comunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La MioveniComunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La Mioveni
Comunicat De Presa Vizita Transnationala Proiect Comenius La Mioveni
 
Proiect Educativ
Proiect EducativProiect Educativ
Proiect Educativ
 
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdfMicrosoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
Microsoft PowerPoint - PREZENTARE LICEU 2014.ppt.pptx [Doar în citire].pdf
 
Infoline nr-8
Infoline nr-8Infoline nr-8
Infoline nr-8
 
Brosurica
BrosuricaBrosurica
Brosurica
 
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptxPROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx
 
Primavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouPrimavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nou
 
ppt-lectura.pptx
ppt-lectura.pptxppt-lectura.pptx
ppt-lectura.pptx
 
Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...
Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...
Sobieski-Camerzan, Rodica, Dulschi, Silvia. Ziua Naţională de Sensibilizare î...
 
Prezentare Barcelona-Grundtvig course
Prezentare Barcelona-Grundtvig coursePrezentare Barcelona-Grundtvig course
Prezentare Barcelona-Grundtvig course
 
Cv mares crina
Cv mares crinaCv mares crina
Cv mares crina
 
Prezentare proiect
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiect
 
Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012
 
Mn f
Mn fMn f
Mn f
 
Recently uploaded

Marea Egee prezentare descriere fauna geografie
Marea Egee prezentare descriere fauna geografieMarea Egee prezentare descriere fauna geografie

charlie2016andreiste
 
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore VieruRomânismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru

inachirilov
 
Raport proiect transnațional România-Moldova
Raport proiect transnațional România-MoldovaRaport proiect transnațional România-Moldova

nadiusha12345
 
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "

AndreeaChelaru7
 
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptxRaport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx

OlgaCasareci
 
Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...

PaisCarmen
 
Elemente geometrice din portul popular,,
Elemente geometrice din portul popular,,Elemente geometrice din portul popular,,

OlgaFalca
 
Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.
Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.

mihalasolga1
 
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptxRaport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
nadiusha12345
 
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaveriiproiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii

auraortacu
 
Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”
Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”

SemenNicoleta
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptx

AlexandrinaCn
 
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin NadejdaRaport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda

NadejdaTrohin1
 
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...

CarmenAmoraritei
 
Recently uploaded (14)

Innover Pour Motiver 2

  • 1. INNOVER POUR MOTIVER MONTPELLIER, iunie 2008 Cursant, profesor Anca Aparaschivei, Liceul “Bogdan Vodă”, Hălăuceşti, jud. Iaşi
  • 2. Montpellier este situat î n s udul Fran ţ ei, pe ţă rmul M ă rii Medit e rane
  • 3. După obţinerea bursei, am contactat pe unul dintre formatori pentru a afla dacă este nevoie să vin cu anumite materiale din ţară. De asemenea, am luat legătura cu alţi colegi care au participat la stagii de perfecţionare organizate de IMEF.
  • 4. La curs au participat profesori din Rom â nia, Suedia, Irlanda, Statele Unite
  • 5. Seminariile la care am participat au fost următoarele: “pratique de classe”, “autour du document authentique”, “l ' utilisation pédagogique de l ‘ internet”, “la littérature de jeunesse”.
  • 6. Am î mp ă rt ăş it colegilor din experien ţ a noastr ă ş i am î nv ăţ at metodode ş i abord ă ri didactice noi
  • 7. Î n fiecare din cele 10 zile de stagiu, seminarul obligatoriu de diminea ţă era «pratique de classe», unde accentul a fost pus pe ateliere le de lucru.
  • 8. Am iesit î n ora ş pentru a aduna informa ţ ii practice din Montpellier ş i pentru a vorbi cu localnicii. Scopul a fost î n ţ elegerea specificului local.
  • 9. ŞI IATĂ CAM CE AM GĂSIT…. CELEBRA PLACE DE LA COM É DIE
  • 11. RÂUL LEZ, CARE “RĂCOREŞTE” ORAŞUL
  • 12. F ê te gargantesque de Rabelais - serbare c â mpeneasc ă unde era promovat specificul culinar al regiunii . MMM…
  • 13. Tot spre evocarea lui Gargantua
  • 14. F ê te de la Musique
  • 16. UN PIC DE CULTURĂ VIZUALĂ DE CLASĂ LA E XPOZIŢIA TEMPORARĂ GUSTAVE COURBET
  • 17. Dar să revenim la cursuri. La seminariile «autour du document authentiqu e » ş i “la litterature de jeunesse” am î nv ăţ at , lucr â nd pe grupe , s ă folosim ş i s ă valoriz ă m imaginile (fotografii, picturi, albume etc . )
  • 18. Şi chiar ne-am exprimat în acest sens
  • 19. Î n ceea ce prive ş te cursul “l ' utilisation pedagogique de l ‘ i nternet”, lucrul a fost individual ş i practic , pe calculator. Am fost î nva ţ a ţ i cum s ă cre ă m un blog.
  • 20. În multe cazuri, a m lucrat av â nd ca suport jurnalele de ş tiri TV5Monde
  • 21.
  • 22. ŞI IATĂ-NE ŞI LA SFÂRŞIT, BUCUROŞI CĂ ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI AM AVUT EXPERIENŢE EXTREM DE UTILE

Editor's Notes

  1. Place de la Comedie