![Letopisetul anonim brancovenesc
Cea mai obiectiva ca tinuta si cea mai frumoasa ca factura literara este insa o
cronica pe care unii au atribuit-o lui Radu Popescu, dar care este considerata de
N. Cartojan anonima.
Cronica este alcatuita, dupa cum a aratat regretatul Giurescu, din doua parti
inegale. Prima este alcatuita din”cinci sasimi din intinderea totala a operei” si
istoriseste mersul ascendent al domniei lui Brancoveanu, care culmineaza in
1703,cand, in vremuri de aparenta liniste, domnul, rupand toate firele intrigilor
tesute de dusmanii sai , se intoarce in Adrianopol in tara, cu hatiserif din partea
sultanului garantandu-I domnia pana la sfarsitul vietii.
In a doua parte sunt descrise evenimentele externe din al caror angrenaj s-a
dezlantuit razboiul dintre Petru cel Mare si turci, razboi care, in valtoarea lui, a
pregatit prabusirea lui Brancoveanu.
N. Cartojan declara ca ” noi, istoricii literari, care cautam in slova stramoseasca,
dincolo de adevarul istoric, eternul omenesc prins in formele artei, trebuie sa
recunoastem aci ca, aceasta repede expunere a faptelor[…]este de un real efect
dramatic, pe care cronicarul stie sa-l speculeze din punct de vedere literar “.](https://image.slidesharecdn.com/formareaconstiinteiistoriceromana-101102140629-phpapp02/75/Formarea-constiintei-istorice-romana-20-2048.jpg)
Formarea constiintei istorice romana
- 1.
- 2. Inceputurile literaturii .Primele documente scrise in limba romana Mari cronicari moldoveni: Grigore Ureche Miron Costin Ion Neculce Cronicile anonime muntene Letopisetul cantacuzinesc (se presupune a fi intocmit de Stoica Ludescu) Letopisetul anonim al Balenilor( ii este atribuit , fara argumente convingatoare,lui Radu Popescu) Letopisetul anonim brancovenesc ( “cea mai valoroasa artistic dintre cronicile muntene) • III.Cronicarii munteni • A.Radu Popescu • b.Radu Greceanu • c.Constantin Cantacuzino • 5.Dimitrie Cantemir- exponentul umanismului romanesc • Particularitatea studiului de caz: Stefan cel Mare in literatura romana • Scoala ardeleana
- 3. • 1.Inceputurile literaturii.Primeledocumente1.Inceputurile literaturii.Primele documente scrise in limba romanascrise in limba romana Inceputul scrierii in limba romana nu este cunoscut cu precizie. Primele consemnari scrise sunt datate dintr-o perioada cand limba era de mult inchegata. Intaiul document intocmit in limba nationala este scrisoarea campulungeanului Neacsu catre judele Hanas Bengner al Brasovului(1521)formulele de introducere si incheiere ale scrisorii fiind in limba slavona. Din acest moment textele se inmultesc, scrisori aparand si in Muntenia, Moldova si chiar Maramures. Limba romana va patrunde si in cancelarii de abia in timpul domniei lui Mihai Viteazul, in Muntenia, si Petru Schiopu, in Moldova. Cele mai importante documente au fost reunite sub formula de texte rotacizante(datorita particularitatii rotacismului care le caracterizeaza). Vom incepe enumerarea acestora in ordinea descoperirii lor.
- 4. Codicele voronetean A fostdescoperit de Grigore Cretu in podul manastirii Voronet, in 1871, in timpul uneia din calatoriile profesorului prin plaiurile bucovinene. Din acest codice s-au pastrat inceputul si sfarsitul si cateva pagini de mijloc. In forma in care se afla azi, textul cuprinde partea de la sfarsitul Evangheliei: Faptele Apostolilor. A fost publicat in 1885 de G. Sbiera. Manuscrisul a fost daruit apoi Academiei romane unde se pastreaza si astazi. Psaltirea Scheiana Acest document a fost proprietatea lui G. Asachi, trecand apoi in posesia lui Sturdza Scheianu, un mare bibliofil, care si-a daruit intreaga colectie Academiei Romane. Textul cuprinde Psalmii lui David si cantarile adaugate de oicei in urma Psalmilor, incheindu-se cu simbolul atanasian. Psaltirea voroneteana A fost gasita de Simion Florea Marian in 1882 in manastirea Voronet, fiind cumparata apoi de Dimitrie Sturdza si daruita Academiei Romane. Acest text ocupa in familia psaltirilor rotacizante un loc important, fiindca ne-a conservat impreuna cu traducerea romaneasca, si textul slavonesc.
- 5. Inceputurile literaturii romanestiisi au originea in manastirile raspandite de-a lungul intregului teritoriu al tarii. Acestea erau adevarate focare de cultura unde “pisari” sau “diaci” copiau cu o frumoasa caligrafie texte bisericesti. Tiparul a fost adus in Tarile Romane deoarece vechile manuscrise create in manastiri fusesera distruse sau nimicite in timpul invaziilor otomane. Romania se numara astfel printre primele tari in care a fost introdus tiparul imediat dupa 1500. Ieromonahul Macarie, care a învatat mestesugul tiparului la Venetia, a început aceasta activitate la Târgoviste, capitala tarii Românesti, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare. Prima carte tiparita a fost în 1508, Liturghierul lui Macarie. I-a urmat Octoih slavon, 1510 si Tetraevanghel slavon, 1512. Cele trei scrieri tiparite de Macarie s-au raspândit atât în tarile române, cât si în manastiri din Balcani si biblioteci din Europa. Au continuat acest frumos mestesug Dimitrie Liubavici si Moise, tiparind între 1545-1551 alte cinci carti cu subiect religios: Molitvenic, Apostol - 2 editii, Minei, Evangheliar. În Transilvania, Filip Moldoveanu, în aceeasi perioada, a tiparit la Sibiu Catehism românesc, Tetraevanghel slavon si un alt Tetraevanghel slavo-român.
- 6. In Tara Romaneascatiparul va cunoaste o raspandire larga in timpul lui Matei Basarab. Matei Basarab dorea sa realizeze un adevarat centru tipografic, astfel incat cartile tiparite de el sa fie accesibile tuturor “fie Moldovlahi si Ungrovlahi, Rusi, Sarbi si Bulgari”.Astfel el va trimite un calugar la Kiev, cu o scrisoare pentru mitropolitul Petru Movila, in care- l ruga pe acesta sa cumpere tiparnita necesara. Situatia din Tara Romanesca privind literatura religioasa trebuia tratata in mod delicat deoarece, desi multi dintre preotii care predicau la biserica nu cunosteau aproape deloc limba slavona, acestia erau siliti de o traditie puternic inradacinata sa continue oficializarea serviciului divin in acel fel. Nationalizarea nu era posibila in acel moment, cu toate reclamatiile facute de starea preotimii. Pentru inceput cartile tiparite vor fi doar in limba slavona deoarece ar fi parut o indrazneala prea mare ca un domn aflat la inceputul domniei sale sa produca o schimbare atat de radicala , mai ales o schimbare ce implica si modificarea drastica a traditiei. Vasile Lupu in Moldova , nu mai putin ambitios, intemeiase tot cu ajutorul lui Petru Movila o tipografie in manastirea Trei Ierarhi. Intaia opera tiparita, de care se stie in mod indirect( deoarece a fost pierduta), este Decretul Sinodal al Patriarhului Parteni.
- 7.
- 8. GRIGORE URECHEGRIGORE URECHE GrigoreUreche, nascut aproximativ in anul 1590 (data nu etse cunoscuta cu precizie), este primul cronicar moldovean de seama a carui opera a infruntat timpurile ajungand pana in zilele noastre. Provine dintr-o familie boiereasca veche (un stramos al sau aparea in hrisoavelelui Alexandru cel Bun, iar unul dintre bunici, Maxim,boiernas obscur,a fost traitor sub Stefan cel Mare) in care pretuirea pentru carte si pentrul actul de cultura (NIstor Ureche,tatal sau, a ctitorit manastirea Secu) fusese statornica. Era fiul lui Nestor Ureche, boier instruit detinind functii politice importante la sfirsitul veacului al XVI-lea, in repetate randuri purtator de solii la Poarta Otomana,mare vornic al Tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila.
- 9. Cronicarul si-a petrecutpriam parte a vietii mai mult intre lesi, in scolile Liovului. Opiniile cercetatorilor in legtaura cu scoala pe care a frecventat-o sunt difierite. A fost evocat adesea un colegiu iezuit. Dar, avand in vdere a Ureche batranul (care primise indigenatul polonez si era nobil all Coroanei ) a fost membru marcant al Fratiei Ortodoxe din Liov (instituite preponderant laica, care urmarea protejarea spiritualitatii si al finite antionale al ucrainienilor pravoslavnici), este verosimila przenta lui Grigore Ureche intre elevii scolii ce functiona, cu sprijinul comunitatii pomenite, pe langa “Biserica moldoveneasca” din oras (ctitorie lioveanu a unuio sir de voievozi ai Moldovei). Aici si-a slefuit achizitiile anterioare, datorate profesorilor cu care invatase in casa aprinteasca (deprinsese, cu siguranta, slovana si greaca), studiind – spune Miron Costin – “artele liberale”. Intr-o asemenea scoala iau fost la indemana disciplinele triviumului- gramatica, retorica, dalectica predate in latineste, limba polona si probabil slavona ucrainiana. Itors in Moldova, Grigore Ureche era un carturar in intelesul deplin al cuvantului, cu lecturi de bun nivel, capabil - datorita profunzimii acumularilor si caracteruli lor sistematic – putea sa discearna si a citeasca izvoarele istorice. In scurta domnie a lui Miron Barnovski (1628) ajunge logofat al treilea, apoi spatar sub domnia lui Alexandru Ilias. Vasile Lupu il ridca la rangul de mare spatar intre anii 1634-1642 si apoi de mare vornic al Tarii-de-Jos, mentinandu-l intre sfetnicii de taina, chiar daca opiniile voievodului si ale consilierului nu erau mereu coincidente. Grigore Ureche a murit in anul 1647.
- 10. Grigore Ureche estecunoscut in istoria literaturii si a culturii romanesti printr-o singura opera “Letopisetul Tarii Moldovei, de cand sa descalecat tara si de cursul anilor si de vita domnilor care scrie de la Dragos voda pana la Aron voda” – prima cronica in limba romana a Moldovei, care prezinta istoria tarii de la 1359 pana la anul 1594. Opera sa “a slujit de urzeala tuturor cronicarilor urmatori” (M. Kogalniceanu, 1976), n-a avut in ce-l priveste, o traditie pe care sa se sprijine cu nadejde, in schimb au fost mult mai rar observate motivele acestei situatii si natura speciala a efortului pe care a trbuit sa-l faca Grigore Ureche pentru a crea istoriografia in limba romana. Manuscrisul original al lui Grigore Ureche nu s-a pastrat, cronica fiind transmisa in forma prelucrata, cu o seama de interpolari, a lui Simion Dascalu – nici aceasta pastarata original – varianta care a suferit si ea adaosurle altor interpolatori ca Misail Calugarul si Axinte Uricariul. Textul, asa cum il avem astazi, este precedat atat de “predoslovia” lui Grigore Ureche (redata in parte in stil indirect de Simion Dascalul), cat si de cea a lui Simion Dascalul, destul de confuza si contradictorie, permitand multiple si variate interpretari.
- 11. Miron Costin Grigore Urechea deschis un nou drum in literatura istorica romana, care avea sa contribuie la elaborarea unor opere dintre cele mai importante in literatura romaneasca veche. Acest drum a fost continuat in primul rand de Miron Costin, care are cuvinte de lauda pentru predecesor, pentru dragostea lui de tara, nelasandu-si patria “sa ramaie intru intunerecul nestiintei”. Miron Costin nascut in anul 1633, avea aproape 5 ani in 1638 cand devine nobil polon. Era al doilea fiu, intre cei 11 copii, al hatmanului Iancu (Ion) Costin si al Saftei Scoartes, nepoata a lui voda Miron Barnovski (o Movileasca). Costinii faceau parte dintr-o familie care se ridicase recent din punct de vedere politic, si-si adunase o avere insemnata in mosii si sate.
- 12. Tatal sau, IancuCostin, a fost silit sa fuga in Polonia, cu familia ; acolo a capatat o cetatenie polona si si-a dat copiii la scoala. El apare pentru intaia oara in documentele istorice, care a ajuns postelnic al doilea (1626), mare postelnic (1630-1632) sub Moise Movila si mai pe urma hatman (1633). Ioan sau Iancu Costin a facut parte dintre boierii filopoloni. Familia Costin se stabileste in Polonia langa Bar si capata in arenda mosia Novosilca Nova. Astfel, Miron Costin intra in randurile nobilimiii polone de la varsta de cinci ani si se bucura de privilegiile acordate acesteia. Marele cronicar moldovean a invatat in conditii apropiate de acelea in care s-a pregatit Ureche. Tatal lui Miron Costin nu invatase carte, nu stia nici macar sa se iscaleasca, dupa cum spun unele documente, dar in Polonia si-a dat copii la invatatura. Intre ei s-a distins Miron Costin, care si-a inceput studiile la colegiul iezuit de la Bar, infiintat in 1636. Ca sa-si ascunda adevaratele intentii, iezuitii adoptasera programul umanist al scolilor laice cu studiul limbii latine, istoriei antice, geografiei etc. Om al secolului sau , el apare azi ca precursor in multe domenii. A contribuit din plin la formarea unei traditii romanesti, careia abia acum ii putem observa trasaturile caracteristice : numai in acest sens are rost raportarea la scriitorii ulteriori. Spre deosebire de scriitorii mai noi, Miron Costin trebuie privit cu atentie nu numai drept creator de atmosfera si de personaje viabile , ci si ca om ce comunica ceva strict obiectiv, a carui opera pretuieste si prin valoarea sa de document istoric . Costin a manuit limba romana intr-un stadium al evolutiei ei ce apare cititorului de azi drept stare metaforica a aceleiasi limbi. Nimeni pana la el nu s-a manifestat, pe pamant romanesc, atat de variat si in atatea domenii. A fost un om plin de virtualitati artistice, care a “urdzit incepatura” in cateva sectoare importante ale literaturii romanesti.
- 13. Desi mare boier,privind realitatea sociala prin prisma clasei sale, Miron relateaza si mizeria poporului, de-a dreptul halucinanta uneori : “tara intr-aceia foamete era intr-acela anu, cat si minca omenirii papura uscata in loc de paine, macinand-o uscata”. Sunt lucruri pe care nu le consemneaza nici un alt document al vremiii si fara de care ne-ar fi imposibil azi sa intelegem acea epoca. Aceeasi valoare de unic document o au si relatarile luptelor la care Miron insusi a participat. La fel de importante pentru intelegerea evenimentelor epocii sunt replicile inserate in cronica. Redarea lor in stil direct sporeste verosimilitatea relatarii, contribuind la mai buna sugerare a atmosferei epocii. Cu Miron Costin suntem pentru ultima oara intr-o stare de relativ echilibru intre istorie si literatura. Pentru el poetii mai erau “dascali”, “vestiti istorici” si adevaratele istorii mai erau citite ca literatura beletristica. Dupa el caile se vor diversifica net : la Neculce cronica va deveni povestire, intrand in domeniul artei literare propriu-zise, pe cand stolnicul Cantacuzino va respinge fictiunea si traditia orala, mergand in directia unei pozitivari a cercetarii istorice. “Climatul ramane cel al cronicii, dar se simte mijind gandirea stiintifica, se schiteaza critica izvoarelor”. Miron Costin i-a oferit literatului de mai tarziu pretexte epice si un model stiintific, istoricului i-a oferit urzeala sintetica si detalii informative. Pe primul l-a scos din istoriografie, pe al doilea din enciclopedism.
- 14. ION NECULCE Cronicarul s-anascut la 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat pâna la rangul de spatar si, dupa ce a stat retras câtava vreme, a fost facut mare hatman de catre Dumitru Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare si a luat parte la razboiul rusilor cu turcii. Pierzând rusii razboiul, Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia si a stat acolo câtiva ani, pâna la 1719 si întorcându-se a trait la mosia sa, ocupând numai o data, sub Constantin Mavrocordat, functiunea de vornic. Lucrarea de capetenie a lui Neculce - în afara de compilarea cronicilor anterioare –este Letopisetul tarii Moldovei de la Dabija Voda. Pâna la domnia lui Ion Mavrocordat VV. Cuprinde evenimentele din 1662 pâna la 1743, la care a fost mai totdeauna partas sau le-a cunoscut de aproape.
- 15. Neculce nu eraprea învatat, dar era om cu bun simt, cu pricepere de a judeca lucrurile, câstigata prin amestecul direct în afacerile statului si cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice ca el e cel mai literat din toti cronicarii Moldovei. El stie foarte adesea sa gaseasca cuvântul just pentru a zugravi o situatie sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analistilor ce scriau slavoneste, ci dimpotriva simplu si, prin aceasta, foarte atragator. Epitetul bine gasit are câteodata valoare artistica. Cine vrea sa afle modele de stil din cronicarii moldoveni, trebuie sa caute în primul rând în Neculce, apoi în Miron Costin si Grigore Ureche. Aproape toti domnii, despre care vorbeste în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristica. De la el aflam ca Dumitrascu Cantacuzino (1684-85), era "om nestatator la voroava (vorba), amagitor, geambas de cai de la Fanar din Ţarigrad", Constantin Cantemir (1685- 1693), "carte nu stia, ci numai iscalitura învatase de o facea; practica buna avea: mânca bine si bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, ruman la fata, buzat, barba îi era alba ca zapada". Fiul acestuia, Antioh Voda (1695-1700) era om mare la trup, chipes, la minte asezat, judecator drept; nu prea era carturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era si credincios la juramânt. Mânie avea strasnica; de multe ori racnea tare, cam cu graba". E interesant sa observam impartialitatea cu care vorbeste despre Dumitru Cantemir, pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din tara. Când ajunge la domnia acestuia, aminteste purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflam de la Neculce ca "era de stat cam mic si subtire, uscat, numai era cu toane; la unele se arata prea harnic, bun si vrednic, milostiv si rabdator, dar era si cam grabnic la mânie, dar apoi curând se întorcea".
- 16. Despre tatari nespune ca sunt lupi apucatori, iar despre greci are un faimos pasagiu, din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec mila, sau omenie, sau dreptate, sau neviclesug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai când nu poate sa faca rau se arata cu blândete, iar inima si firea tot cât ar putea este sa faca rautate». Ceea ce conteaza în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinara a autorului, care da o anumita familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând aparitia lui Creanga.
- 17.
- 18. Letopisetul cantacuzinesc Scurtele noteanalistice despre inceputuri, o prescurtare a biografiei lui Nifon, istoria lui Mihai Viteazul,epoca tratata de Matei Basarab pana la Mihnea III Radul, toate acestea au fost adunate laolalta de un cronicar de la sfarsitul secolului XVII, de Stoica Ludescu ( se presupune)care a implinit din partea sa letopisetul pana la sfrasitul domniei lui Serban Cantacuzino. Cum aceasta implinire are caracterul unei cronici de familie, ostile altei parti, s-a dat acestei portiuni(1654-1688) numele de cronica Cantacuzinilor. Stoica Ludescu a inceput prin a copia la rand, in ordine cronologica cronicile scrise inaintea lui. In forma in care avem compilatia, este greu de definit aceste izvoare. Dar desigur cel mai vechi, incepand de la descalecat si trecand repede peste primii voievozi, avea ca sambure viata patriarhului Nifon, impletita cu domnia lui Radu cel Mare, a urmasilor sai si mai ales a lui Neagoe Basarab.Primul izvor intrat in compilatia lui Stoica Ludescu este deci acest corp de anale pamantene,astazi pierdut in forma lui primitiva. Trecand peste legenda lui Radu Negru(aflata la inceputul compilatiei logofatului), putem observa, ca si in vechile anale moldovne, o lista a domnitorilor pana la Radu cel Mare cu anii de domnie si uneori cu ctitoriile si razboaiele lor(Ludescu copiaza desigur din vechiul letopiset).De la Radu cel Mare inainte compilatia lui Stoica Ludescu reproduce, daca nu Cumva aceasta parte era deja cuprinsa in vechile anale pamantene, un fragment din viata patriarhului Nifon, scrisa de Gavril,preotul Muntelui Athos in care viata sfantului se impleteste cu istoria Tarii Romanesti sub domniile lui Radu cel Mare , Mihnea cel Rau, Vlad Voda cel Tanar si Neagoe Basarab. Dupa Neagoe Basarab compilatia trece in revista domniile urmatoare concentrand expunerea, asupra luptelor fratricide dintre factiunile boieresti in jurul scaunelor boieresti.
- 19. Letopisetul anonim alBalenilor Raspunsul partidei Balenilor a venit prin pana foarte fin ascutita a lui Radu Popescu, daca e sa credem parerea destul de raspandita astazi, care-I atribuie, fara totusi argumente convingatoare, nu doar cronica, semnata, de dupa 1700, ci si pe aceea, nonima, care apuca lucrurile de la descalecat, la fel ca letopisetul cantacuzinesc.Spre deosebire de Ludescu, cu spaimele si superstitiile lui de om batran, crescut in spirit crestin si vorbitor numai al limbii scripturilor, Radu Popescu are tonul uui om de lume, scolit in strainatate, s-ar zice, unde a invatat istorie si trei, patru limbi, si el este un curtean si un diplomat incercat in slujba domnilor succesivi. Alegerea lui de catre baleni, daca asa s-a pus problema, ca sa scrie versiunea cea buna a istoriei s-a dovedit norocoasa. Letopisetul Balenilor infatiseaza intr-un mod mult mai verosimil ticalosiile Cantacuzinilor decat o face letopisetul acestora cu ale Balenilor. Ura lui Radu Popescu este mai putin deliranta decat a lui Ludescu si, exceptand pasajul referitor la inscaunarea lui Serban Cantacuzino ( care, in fond, I-a ucis tatal) celelalte sunt mai degraba viclene, cu bune aduceri din condei, tesand batjocura cu firul subtire al indiferentei. Dincolo de asta, ceea ce atrage atentia la Radu Popescu, intr-o masura mai mare decat la toti cronicarii nostri, este ceea ce s-ar putea numi o arta a spectacolului. Radu Popescu este un scriitor cursiv, antrenant si muscator. Partea de cronica referitoare la Brancoveanu ridica si o problema de originalitate a informatiei. Despre respectiva domnie avem trei cronici: in afara celei a lui radu Popescu, avem panegiricul neinterest literar, al lui Radu Greceanu si asa numitul Anonim Brancovenesc.
- 20. Letopisetul anonim brancovenesc Ceamai obiectiva ca tinuta si cea mai frumoasa ca factura literara este insa o cronica pe care unii au atribuit-o lui Radu Popescu, dar care este considerata de N. Cartojan anonima. Cronica este alcatuita, dupa cum a aratat regretatul Giurescu, din doua parti inegale. Prima este alcatuita din”cinci sasimi din intinderea totala a operei” si istoriseste mersul ascendent al domniei lui Brancoveanu, care culmineaza in 1703,cand, in vremuri de aparenta liniste, domnul, rupand toate firele intrigilor tesute de dusmanii sai , se intoarce in Adrianopol in tara, cu hatiserif din partea sultanului garantandu-I domnia pana la sfarsitul vietii. In a doua parte sunt descrise evenimentele externe din al caror angrenaj s-a dezlantuit razboiul dintre Petru cel Mare si turci, razboi care, in valtoarea lui, a pregatit prabusirea lui Brancoveanu. N. Cartojan declara ca ” noi, istoricii literari, care cautam in slova stramoseasca, dincolo de adevarul istoric, eternul omenesc prins in formele artei, trebuie sa recunoastem aci ca, aceasta repede expunere a faptelor[…]este de un real efect dramatic, pe care cronicarul stie sa-l speculeze din punct de vedere literar “.