Proiect la limba și literatura română despre dimensiunea religioasă a existenței. Reprezentanți de seamă în promovarea limbii naționale și a credinței creștine sunt: mitropolitul Varlaam, mitropolitul Dosoftei și Antim Ivireanul.
Proiect la limba și literatura română despre dimensiunea religioasă a existenței. Reprezentanți de seamă în promovarea limbii naționale și a credinței creștine sunt: mitropolitul Varlaam, mitropolitul Dosoftei și Antim Ivireanul.
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
Studiu De Caz -Limba si Literatura Romana - Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista.
Daca nu il puteti downloada,contactati-ma pe email: just_rebel_soul@yahoo.com
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
Studiu De Caz -Limba si Literatura Romana - Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista.
Daca nu il puteti downloada,contactati-ma pe email: just_rebel_soul@yahoo.com
Înţeleasă ca vârstă a maximelor aspiraţii şi a formării, adolescenţa s-a definit ca temă literară din cele mai vechi timpuri şi ca urmare a necontenitelor încercări ale fiinţei umane de a se lămuri cu sine şi cu lumea. Încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea lui Ghilgameş, cel mai vechi text sumero-babilonian, oferă modelul unor eroi care descoperă în trecerea de la adolescenţă la maturitate, eterne valori umane: prietenia, devotamentul, speranţa. Raportată la individ, adolescenţa generează o întreagă literatură în care stau alături poezia, romanul şi scrierea confesivă. Ionel Teodoreanu surprinde în La Medeleni vârsta-metaforă, legată de spaţiile sufleteşti ale dezvoltării.Articulându-se pe imaginea individului în formare, romanul Fraţii Jderi urmăreşte eroul în proiecţii epopeice, condiţionându-l social şi mitic. Acelaşi specific îl identificăm în Amintiri din copilărie, cu deosebirea că dimensiunea eroică este substituită aici de modelul idilic al unei lumi în petrecere, în care satul real se transfigurează în spaţiu ideal. Simţită prin trăire directă, adolescenţa devine imagine de jurnal, confesiune autentică, precum în Jurnalul de copilărie şi adolescenţă a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublată în intenţia unei măşti exemplare, ca în jurnalul lui Titu Maiorescu. Dincolo de individ, adolescenţa se raportează la planurile sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu actuală, tema adolescenţei rămâne un punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relaţionează cu dramele existenţiale ale eroilor contemporani, aşa cum se întâmplă cu personajele lui Mircea Cărtărescu din Travesti.
Două opere literare în care este reflectată tema adolescenţei sunt Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade şi Juventus – Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine de Simona Popescu.
Mircea Eliade este fără îndoială una dintre cele mai fascinante personalităţi ale literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere care îl înscrie în seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria patrimoniului nostru naţional.
Simona Popescu se înscrie în generatia deceniului nouă, este o prezenţă activă în peisajul artistic actual, autoarea fiind identificată cu un reper incontestabil de valoare.
Proiectat în câteva versiuni, sub titlul iniţial Romanul unui om sucit, Romanul adolescentului miop începe să fie scris în 1921. Tema care va deveni esenţa romanelor atât de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a şaptea, de M. Drumeş, şi Cişmigiu et comp., de Gr. Bejenaru, beneficiază în romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme, de o tratare superioară prin autenticitate, dar şi prin imaginea unei adolescenţe marcate de preocupări enciclopedice şi în egală măsură de atmosfera cotidiană a şcolii, de oscilaţiile sufleteşti ale vârstei şi de ineditul experienţelor erotice.
Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine face parte din volumul Juvetus, acumulând în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenţă narativă, ideea fundamentală în definirea adolescenţei: pluritatea eurilor care tulbură drumul către sine, formulată astfel de Ioana Pârvulescu: “Egotismul versurilor se estompează fiindcă eu nu se poate înţelege pe sine decât când e înconjurat de nenumăraţi tu pe care să-i poată respinge”. Titlul prefigurează, de atfel, tema şi maniera tratării ei. Două verbe tranzitive – aş fi vrut şi să scriu – se constitue în poli ai comunicării cu sinele, exprimând opţiunea şi posibiliatea acesteia. Eu şi tu sunt calificative ale fiinţei, aflate în raporturi contradictorii şi, în acelaşi timp, consecutive în plan temporal, căci eul devine esenţă a propriei fiinţe, proiectată într-un alt timp, într-o altă vârstă. Dacă pronumele “eu” închide universal său sem
Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz de Oszyk, născut la 5 mai, 1846, a fost un romancier și nuvelist polonez, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905.
6. Romanul “ION” Primul în ordine cronologică este romanul Ion , apărut în 1920, care schimbă cursul istoriei romanului românesc, scoţându-l din criza îndelungii sale aşezări. Ion este un roman al structurilor sociale ţărăneşti: intelectualitatea satului, în disputa pentru autoritate, este reprezentată de preotul Belciug, şi împovărata familie a învăţătorului Herdelea; ţărănimea înstărită, prin Vasile Baciu şi George, cea săracă, prin familia Glanetaşului. Romanul, conceput astfel, extinde viziunea epică în toate straturile societăţii româneşti, prin diversitatea cotidianului, prin acumulare de întâmplări îndreptate spre firescul vieţii. În acest firesc, al vieţii, se constituie o întreagă lume, o multitudine de personaje, puternic individualizate. Determinarea lor este socială; conduita însă, particulară, diferenţiază structuri social-umane, potrivit cu rosturile intime ale fiecărui personaj. Procesul creator al romanului a fost îndelung şi constă în sudarea într-o viziune unitară a trei experienţe de viaţă trăită (sărutatul pământului întâlnită şi la eroul Buteau din romanul La terre al lui E. Zola; păţania fetei bogate de la ţară Rodovica - Ruşinea; convorbirea cu un fecior de la ţară deznădăjduit că n-are pământ).
7. Eroul principal este Ion care-şi sacrifică iubirea pentru a intra prin căsătorie î n posesia pământului dar acesta nu-i aduce fericire. Cele două volume Glasul pământului şi Glasul iubirii reunesc î ntr-o structură arhitectonică specifică lui L. Rebreanu vasta frescă a societăţii româneşti de la î nceputul secolului al XX-lea. George Călinescu afirma că: “Ion e opera unui poet epic care cântă cu solemnitate condiţiile generale ale vieţii, naşterea, nunta, moartea. Romanul e făcut din cânturi, vădit cadenţate în stilul marilor epopei”. “Hora în sat, bătaia între flăcăi, tocmeala pentru zestre, nunta ţărănească şi nunta învăţătorească, naşterea la câmp a copilului Anei, moartea bătrânului Dumitru Moarcăş, spânzurarea cârciumarului şi a Anei, sunt momente din calendarul sempitern al satului, mişcătoare prin calitatea lor elementară. Ion e un poem epic, solemn ca un fluviu american, o capodoperă de măreţie liniştită” .
10. Tema iubirii : cu accent pe radiografia unui sentiment – gelozia Tema războiului : cu accent pe experienţa contactului nemijlocit cu moartea Roman subiectiv modern prin: Esen ţ a concret ă a vie ţ ii Esen ţ a concret ă a vie ţ ii autenticitate s tilul anticalofil iubire introspec ţ ie gelozie boal ă substan ţ ialitate d iscurs analitic m emorie involuntar ă r ă zboi m onolog interior moarte