1. FIŞA STUDIULUI DE CAZ
Componenţa grupei de elevi :
1. Coman Paul
2. Schnil Tiberiu
3. Chereches Calin
4.Fodor Claudiu
Profesor coordonator :
Cimpean Emese
2. ARGUMENT
De ce am ales acest studiu de caz…
Încă din clasele mici, am fost învăţaţi despre originile noastre ca popor şi despre
formarea limbii pe care o vorbim astăzi. ,,Suntem o combinaţie între o populaţie de
ţărani autohtoni şi nobilii cuceritori romani". Dar care dintre aceste două rădăcini
ereditare are o pondere mai mare? Există mulţi istorici, etimologi şi lingvişti care
aduc argumente pro sau contra ipotezei că suntem latini sau daci, precum şi mulţi
scriitori şi poeţi care îşi dau cu părerea sau folosesc clişee în favoarea uneia din
aceste două ipoteze.
Acesta a fost principalul motiv pentru care am ales acest studiu de caz. Ne-am
propus să elucidăm misterul originii noastre. Suntem daci? Suntem romani? Vom
afla acest lucru analizând argumente lingvistice, etimologice şi istorice, dar şi
literatura română care se referă la acest subiect.
Sperăm ca, după ce vom studia aceste argumente, să ne formăm cel puţin o opinie,
dacă nu ajungem la o concluzie sigură, lucru puţin probabil, având în vedere
complexitatea acestui subiect şi controversele actuale şi trecute cu privire la el.
4. PERIOADA DE FORMARE A LIMBII
ROMANE (ETAPE)
I Razboaiele daco-romane
- primele lupte de cucerire a dacilor: anul 88 e. n. (Tapae, împăratul Domitian )
- continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106)
- procesul de transformare a Daciei în provincie romană durează aprox. 165 de ani
- în timpul celor 165 de ani de colonizare, soldaţii şi negustorii romani care îşi încheiau stagiul, erau răsplătiţi cu acordarea de privilegii (acordarea de pământ, de drepturi
cetăţeneşti)
- în anul 212 împăratul Caracalla semnează “Constitutio Antoniana” prin care dacii devin cetăţeni romani, ca urmare a faptului că şi-au însuşit limba latină şi modul roman
de viaţă.
- între 101 şi 271 e. n. este o perioadă de bilingvism (dacă şi romană) Limba latină s-a impus fiind o limbă mai perfecţionată, ca urmare a superiorităţii culturale a acesteia.
II 271 e.n. retragerea Aureliană
-garnizoanele se retrag la sud de Dunăre iar Dacia încetează să mai fie provincie romană
-între 271 e.n. şi sec al VI -lea vorbim despre perioada de formare a limbii române. Este perioada în care cuvintele de origine latină se transformă sub acţiunea unor legi
riguroase de transformare fonetică. Acest proces este ferm şi riguros, de vreme ce termenii de origine slavă care pătrund în limbă în această perioadă nu suferă astfel de
transformări.
III Limba română comună
între secolele al VI-lea şi al IX-lea este perioada limbii române comune
- limba română comună se vorbeşte la nordul şi la sudul Dunării, pe teritoriul fostelor provincii romane: Dacia, Moesia, Iliria, Panonia, Dardania
- în această perioadă se separă grupul etnic al aromânilor, care coboară treptat spre sud, sub presiunea grupurilor slave şi maghiare din podişul Panoniei.
- tot în această perioadă limba română îşi defineşte trăsăturile care o disting de celelalte limbi romanice:
- schimbarea unor vocale (“a” “i”) din cuvinte latine, sub influenţa limbii dace, în “ă” şi “î”; ex. : manus/ mănu/ mână, fontana/ făntănă/ fântână
-modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi; ex: lat lege/ rom. veche: leage/ rom lege
- tendinţa de a închide timbrul vocalelor; ex.: dentem/ dinte, gula / gură, aqua/ apă;
- palatalizarea ocluzivelor labiale (lat petiolus/ rom chicior)
- afereza lui a : lat. aranea/ rom. râie, lat. autumnus/ rom toamnă
IV. perioada românei literare vechi se înscrie între sec. al XIII-lea şi sec. al XVIII- lea
- începe odată cu primele manuscrise şi continuă cu primele tipărituri. Este limba textelor religioase a cronicilor, a primelor pagini literare, ale scriitorilor umanişti
V.perioada limbii române moderne începe în sec. al XIX – lea cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit modelele limbii române literare moderne
5. DEFINIŢIA LIMBII ROMÂNE
Limba română este limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii
de ani în nordul şi în sudul Dunării, într-un mediu oriental (trac,
grec, slav, turc)
“Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea
orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene
romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia inferioară şi
superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste
provincii şi până în zilele noastre”
6. ORIGINEA LIMBII ROMANE
•limba română este o limbă de origine latină, iar această afirmaţie poate fi susţinută cu
argumente lexicale, morfologice şi sintactice;
•substratul limbii române este reprezentat de limba daco-geţilor, din care s-au păstrat foarte
puţini termeni, mai ales pentru că nu există documente scrise şi inscripţii din această
perioadă;
•influenţele care s-au exercitata asupra substratului se împart în două categorii principale:
influenţele vechi – din slavonă, maghiară, greacă – şi influenţele târzii – din neogreacă, turcă,
franceză, germană, italiană.
•În 1521 este datat primul text redactat în limba română, scrisoarea lui Neacşu din
Câmpulung, dar au mai fost descoperite, în sec. al XIX-lea, „textele rotacizante”, despre care se
crede că pot fi datate anterior anului 1521;
•Tipăriturile lui Coresi, traducerile cărţilor religioase şi crearea de texte cu caracter normativ
( pravilele din Moldova şi Muntenia ) contribuie semnificativ la formarea limbii române
literare unitare;
•Scrierile istoriografice ( Grigore Ureche, Miron Costin ) au o contribuţie esenţială atât în
cadrul procesului de cultivare a limbii, cât şi în procesul de creare a unor baze ale literaturii
naţionale;
•În scrierile cronicarilor apare pentru prima oară preocuparea pentru argumentarea latinităţii
limbii şi a poporului român, care va dobândi, în secolele ulterioare, o tentă politic şi socială în
cazul Transilvaniei ( Şcoala Ardeleană );
7. INFLUENTE
Influenţa slavă. Prezenţe populaţiei slave pe teritoriu începând cu secolul al VI-lea şi
oficierea cultului religios în limba slavă au determinat o influenţă a acestei limbi asupra
limbii române. S-au păstrat
- termeni de cult religios: liturghie, maslu, iad, rai, sfânt, utrenie, stareţ etc.
- termeni din agricultură: plug, ogor, brazdă, snop
- termeni de organizare socială: logofăt, vornic, vistiernic, paharnic, boier, jupân
- toponime: Bistriţa, Craiova, Lipova, Prahova
- onomastică: Ivan, Olga, Vornicu, Stoleriu, Bistriceanu
- în gramatică, vocativul în “o” al substantivelor feminine (Mario, Florico), prin
numeralul sută şi modul de formare a numeralelor de la 11 la 19
Influenţa greacă S-a realizat prin coloniile greceşti din Dobrogea, prin influenţa Bizanţului
asupra culturii noastre şi prin domniile fanariote. Termeni: alfabet, geometrie, condei,
dialog, analogie, , VAsile, Ioan, Alexandru, Constantin, Elena, Andrei, Teodor
Influenţa turcă s-a realizat ca urmare a deselor şi violentelor incursiuni ale Imperiului
otoman în principate. Termeni: paşă, vizir, iahnie, cataif, harem, hazna, rahat, cafea,
alivenci, halva, sarma, simigiu, geamgiu, ciulama, musaca.
Influenţa franceză se datorează contactelor culturale, introducerii studiului limbii franceze în
şcoli. Termeni: republică, administraţie, egalitate, librărie, parfumerie, galanterie,
constituţie, revoluţie, libertate, cavalerie. Această influenţă continuă, limba română adoptă
multe neologisme de origine franceză.
Influenţa maghiară: oraş, gând, fel, hotar, chin, întâlni, marfă, neam, seamă, vamă
9. SCRISOAREA LUI NEACSU DIN CAMPULUNG (1521)
PRIMUL TEXT IN LIMBA ROMANA
În anul 1521 la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost
redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute
până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole
(Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă,
avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a
turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul
Dunării: "Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan
Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole.
(Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş
Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n.
n.).{sharethis}
I pak (şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am
auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus
pre Dunăre. I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de
miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi
domniia ta pre Dunăre în sus.I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50
de omin să fie de ajutor în corăbii.
I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace
ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta. I pak spui domniie
tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi
de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe
io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
10. I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg,
mai vârtos de domniile voastre. I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am
înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii
domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai
bine. I bog te veselit. Amin." (Şi Dumnezeu să te bucure. Amin.)
12. Religia este credinta în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral,
practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu
această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens
număr de forme în diverse culturi sau persoane.
13. Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire,
referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio
- a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia
poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a
explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând
una sau mai multe zeitati sau alte forţe supranaturale, sau ca un
sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod
obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept
caracteristici necesitatea credintei şi un mod specific de a gândi şi
a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte.
Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi
conştientă a omului cu Dumnezeu".
14. LITERATURA RELIGIOASA
În secolul XVII literatura religioasă ia o dezvoltare foarte însemnată.
Bibliografia românească veche ne arată 83 de tipărituri în acest secol,
în ţările române. Mai toate sunt de natură religioasă. Cele româneşti
ne dau cărţile fundamentale ale bisericii creştine.
Din acest timp avem cea dintâi biblie completă: este aşa-
numita Biblie a lui Şerban din 1688. Psalmii lui David apar în
Transilvania, într-o traducere tipărită la Bălgrad (Alba-Iulia) în 1651 şi în
Moldova în cele două traduceri ale lui Dosoftei.
Noul Testament cu text simplu sau cu comentarii (cazanii) este
însă
cartea cea mai răspândită, dar din toate traducerile şi ediţiile câte se
cunosc, nici una nu e tipărită în Moldova. În schimb, în Moldova apare
cea dintâi culegere de Vieţi ale sfinţilor, în marea lucrare în 4 volume
datorită mitropolitului Dosoftei şi tipărită la Iaşi între anii 1682-1686.
Cărţile de ritual (Liturghii, Ceasloave, Molitfelnice) ocupă un loc în
semnat şi se găsesc tipărite în câteşitrele principatele.
16. Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua
curente de idei ce strabat cultura si literatura româna.
Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumatatea
secolului al XIX-lea, prin absolutizarea (mitizarea) contributiei
dacilor la formarea poporului român.
Acesta îsi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor
pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatiul traco-dac. Se
contureaza ca un curent de idei, mai mult sau mai putin unitar,
mai ales în perioada interbelica, de multe ori fiind asimilat cu
orientarea traditionalista.
17. Latinitate este un termen care denumeste actiunea de
impunere a limbii latine si a civilizatiei latine în urma
cuceririi Daciei de catre romani.
Ideea de latinitate începe sa fie afirmata la noi de
generatia cronicarilor – secolele XVI – XVIII (Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de stolnicul
Constantin Cantacuzino si de Dimitrie Cantemir.
19. „Hronicul
vechimii a
romano-moldo-
vlahilor” de
Dimitrie
Cantemir
“[…] a Dachii
adevarati
mostenitori i-au
pus si cu curat
sângele fiilor
sai, pre Dachia,
care mai
denainte
varvara iera, au
evghenisit-o.”
20. Scoala Ardeleana
care sustinea
latinitatea
prin exagerari,
deoarece nu
recunostea
originile dace
ale românilor.
21. SUSTINATORI AI DACISMULUI
Lucian Blaga prin articolul „Revolta fondului nostru
nelatin” din revista”Zamolxe”.
”Avem însa si un bogat fond slavo-trac, exuberant si
vital, care, oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori
din corola necunoscutului rasarind puternic în
constiinte.”
22. B.P.Hasdeu prin
lucrarea „Perit-au
dacii?” din 1860, în
care punea la
îndoiala latinismul
românilor si linia
trasata de Scoala
Ardeleana, catre o
directie cu totul
noua: originea geto-
daca a poporului
român.
23. Istoricul Vasile
Parvan prin opera
„Getica” –
realizata pe baza
studiilor si
descoperirilor
arheologice din
acea vreme.
24. CONCLUZIE
Limba româna provine din limba latina vorbita
în partile de est ale Imperiului Roman, dar nu
continua direct limba latina clasica, ci latina
populara. Ea face parte din familia limbilor
romanice, dintre care unele au devenit limbi
nationale, altele au ramas limbi regionale sau
chiar au disparut. În timp, limbile se modifica,
iar când se acumuleaza modificari ale limbii,
astfel încât varianta de origine nu mai e
înteleasa de vorbitori, se poate vorbi de o limba
noua. Deci limba româna vorbita azi este
rezultatul modificarii, limbii latine vulgare în
decursul anilor ce au trecut, este o limba vie ce
va suferi modificari si în anii ce vor urma, dar
originea sa va ramâne întotdeauna limba latina
populara.
