1. Virusul Ebola (Ebolavirus)
Febra hemoragică Ebola
„Frumos .... Dar mortal”:
micrografie electronică cu
scanare colorizată a
particulelor de virus Ebola
(verzi) găsite atât ca
particule extracelulare, cât
și ca particule în devenire
dintr-o celulă (albastră) de
rinichi maimuță africană
infectată cronic . Mărire de
20.000x.
2. Descriere
Boala virală Ebola sau febra hemoragică Ebola este o boală infecțioasă virală severă,
adesea fatală, provocată de virusul Ebola (Ebolavirus) care se manifestă prin acțiuni hemoragice
severe la oameni, primate și antilopele duiker, survening în focare epidemice în Africa Centrală și
de Vest. Are o rată de letalitate de până la 90% la om (cea mai mare rată de mortalitate într-o
boală infecțioasă cu excepția rabiei).
3. Descriere
Genurile Ebolavirus sunt incluse în:
• familia filoviride (Filoviridae, din latină filum = fir, filament), denumită astfel datorită
aspectului filamentos al acestor virusuri la microscopul electronic.
• ordinul Mononegavirales, un grup de virusuri care posedă un genom cu ARN monocatenar,
linear, nesegmentat și de polaritate negativă (= de sens negativ)
4. Descriere
Genul Ebolavirus este subdivizat în cinci specii diferite, din care patru circulă în mod
specific în Africa subsahariană, în timp ce ebolavirusul Reston circulă în Filipine și China.
Denumirile fiecărei specii sunt date în funcție de locul unde au fost descoperite:
• Ebolavirusul Bundibugyo (BDBV, BEBOV)
• Ebolavirusul Zair, denumit în prezent virusul Ebola (EBOV, ZEBOV)
• Ebolavirusul Reston (RESTV, REBOV)
• Ebolavirusul Sudan (SUDV, SEBOV)
• Ebolavirusul pădurii Taï (TAFV) sau Ebolavirusul Coastei de Fildeș (CIEBOV)
Genomul acestor cinci specii de ebolavirusuri diferă genetic cu 32-41% la nivel de
nucleotide. Spre deosebire de ebolavirusurile Reston și pădurii Taï, ebolavirusurile Bundibugyo,
Zaire și Sudan sunt asociate cu focare importante de febră hemoragică Ebola în Africa. Specia
Ebolavirusul Reston, găsită în Filipine și Republica Populară Chineză, poate infecta oameni, dar
nu au fost semnalate până acum cazuri de boală sau deces cauzate de acest virus.
5. Descriere
Virusurile Ebola au aproximativ 80 nm (nanometri) în diametru și o lungime variind de
la 600 nm până la 1000-1500 nm. Deși virusul Ebola este foarte pleomorf, adesea fiind întâlnite
structuri cu lungimi diferite, cu anse, ramificații și alte neregularități, există dovezi că particulele
infecțioase sunt reprezentate în principal de formele simple, lineare, cu lungime de aproximativ 1
μm. Virionii au o densitate de 1,14 g/ml în gradient de densitate de tartrat de K.
Examenul la microscopul electronic arată că virionii au la exterior un înveliș lipidic
extern, provenit din membrana celulei gazdă infectată, pe care se află niște proeminențe numite
peplomere (spiculi), de aspect globular cu diametrul de 7 nm, dispuse la intervale de 10 nm, care
sunt în totalitate formate din proteine glicozilate - glicoproteine (GP), regrupate în macromolecule
trimerice responsabile de aspectul granulat vizibil la microscopia electronică. În interior este
situată nucleocapsida (ribonucleocapsida sau ribonucleoparticula, RNP) de simetrie helicoidală,
cu diametrul de 40-50 nm și pasul helixului de 5 nm, având în interior un spațiu axial, vizualizat
ca o zonă clară de 20 nm.
6. Descriere
Proteinele VP40 și VP24 sunt considerate proteine matriceale,
datorită poziției în genom, caracterului hidrofob și faptului că nu sunt
asociate cu ribonucleoproteina, iar prin tratare cu detergenți neionici
rămân legate de membrană. Proteinele VP40 și VP24 sunt legate de
complexul RNP, pe de o parte, și pe suprafața internă a bistratului lipidic
al învelișului virionului, pe de altă parte. Aceste proteine sunt implicate în
formarea complexului RNP, asamblarea și înmugurirea virionilor pe
suprafața celulelor infectate și selectarea celulelor țintă. Proteinele VP35
și VP24 joacă un rol major în patogenitatea virusului neutralizând
răspunsurile antivirale ale celulelor infectate printr-o activitate inhibitoare
specifică a sintezei IFN (interferon uman) de tip I.
Glicoproteina GP (130-170 kDa), singura glicoproteină
structurală constitutivă a învelișului viral, este formată din două fragmente
legate printr-o punte disulfurică, una extracelulară, GP1, și alta ancorată în
membrană, GP2.
Glicoproteina GP, care se leagă preferențial de celulele
endoteliale și celulele liniei monocitare prin GP1, permite intrarea
virionului în celula țintă, și este responsabilă de disjuncția celulelor
endoteliale și de citotoxicitatea față de vasele sanguine observate in vitro;
ea are în plus o acțiune imunosupresivă prin intermediul unei secvențe
peptidice omoloagă cu o secvență imunosupresivă a retrovirusurilor.
7. De unde a apărut acest virus?
Virusul Ebola a fost descoperit în 1976 și s-a crezut inițial că provine de la gorile,
deoarece epidemia a izbucnit după ce oamenii au înghițit mâncare de gorilă. Insă oamenii de
știință au eliminat această teorie după ce au observat că maimutele care se infectează cu virusul
mor în procent mult mai mare decât oamenii.
În prezent, se crede că liliecii sunt principalii purtători ai virusului, iar oamenii și
maimuțele se infectează după ce manâncă din fructele sau legumele contaminate de fecalele
liliecilor - sau după ce vin în contact cu diverse suprafețe infectate de lilieci și ating apoi ochii sau
gura. Epidemia din 2014 se pare ca a izbucnit într-un sat de lângă Guéckédou, în Guinea, unde
vânătoarea de lilieci este o practică obișnuită, conform organizației Medici Fără Frontiere.
8. Simptome
Simptomele apar de obicei la 8 sau 10 zile după contactul cu virusul Ebola, conform
Centrului american pentru Controlul si Prevenția Bolilor. La început seamăna cu gripa: migrena,
febra și diverse dureri. În unele cazuri mai apar și iritații, urmate de diaree și vărsături.
Apoi, în jumătate dintre cazuri, Ebola se agravează, cauzând hemoragie victimelor.
Unii vomită sânge sau îl elimină prin urină, iar alții sângerează sub piele sau din ochi și gură. Însă
nu sângerările ucid pacientul, de obicei, ci mai degrabă vasele de sânge care se sparg în corpul
victimei, provocand o scădere a presiunii sângelui atât de mare, încât inima, rinichii și alte organe
nu mai pot funcționa.
9. Transmitere
Modalități de transmitere a virusului Ebola
Transmiterea virusului Ebola se face prin
contactul direct cu:
- sânge, secreții, țesuturi, organe și fluide biologice ale
persoanelor infectate, vii sau decedate;
- cadavrele persoanelor infectate;
- materialul seminal al unui pacient declarat vindecat,
timp de până la 3 luni de la recuperare;
- liliecii frugivori din familia Pteropodidae, rozătoare,
primate infectate, vii sau moarte, „în” și „din” zonele afectate.
Transmiterea prin obiecte contaminate cu fluide
biologice infectate este posibilă.
În timpul unei epidemii, transmiterea virusului
Ebola, se face în principal de la persoană la persoană, prin
contactul direct cu o persoană infectată simptomatică sau cu o
persoană infectată decedată, contactul fizic direct fiind cel mai
important factor de risc.
Probabilitatea transmiterii virusului este
considerată scăzută în faza prodromală a bolii. Riscul de
transmitere a virusului poate crește cu trecerea în stadiile
avansate ale bolii. Riscul de infectare a fost mai mare cu cât
expunerea la fluidele biologice se face în timpul stadiilor
avansate ale bolii.
În timpul perioadei acute a bolii, virusul Ebola se
găsește în diferite fluide biologice.
Transmiterea pe calea aerului nu a fost
demonstrată.
10. Tratament
Un procentaj foarte mic în rândul oamenilor prezintă imunitate la Ebola. Autoritatea
Americană pentru Alimente și Medicamente(FDA) a aprobat în anul 2019 un vaccin denumit
Ervebo și produs de compania Merck. Ervebo a fost utilizat între anii 2014 și 2016 ca vaccin
experimental de către Organizația Mondială a Sănătății. Comisia Europeana a aprobat și ea
comercializarea acestui vaccin în Europa.
O singură doză de vaccin previne transmiterea virusului (nu a fost identificată nevoia
de a se aplica o doza de atac), însă vaccinul este destinat persoanelor peste 18 ani.
