Consilierea parintilor lucrare

1. EDUCAREA PĂRINŢILOR-
în vederea formării unor abilităţi de cunoaştere şi acceptare a
propriului copil
inst. Luminiţa Hurgoiu-Şcoala” Andrei Şaguna” Deva
ed. Daniela Munteanu Şcoala” Andrei Şaguna” Deva
I. Importanţa mediului socio-familial în dezvoltarea copilului
Studiile actuale de specialitate pun în evidenţă importanţa covârşitoare
a mediului familial asupra dezvoltării copilului în special la vârstele mici.
Sunt recunoscute numeroase variabile care acţionează asupra dezvoltării
intelectuale a copilului mic. Aceste variabile puse azi în evidenţă sunt:
-QI al mamei;
-atitudinile educative ;
-trăsăturile de personalitate;
-comportamentele educative ;
-construcţia imaginii de sine în familie;
Într-o societate care îşi propune acordarea de şanse egale la educaţie
pentru toţi se constată o agravare a discrepanţelor între copiii proveniţi din
medii sociale şi culturale diferite.
Condiţiile favorabile de dezvoltare psihică şi fizică, climatul spiritual
şi nivelul aspiraţiilor familiei şi al mediului social lărgit, conlucrarea familiei
cu şcoala, constituie premise temeinice pentru educarea capacităţii de

2. învăţare a copiilor. Experienţa arată că influenţa acestor factori, deşi se face
simţită la orice vârstă, are un rol mai mare pe primele trepte ale şcolarităţii,
în învăţământul primar şi gimnazial. Recunoaşterea contribuţiei mediului
familial la formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor au generat multiple
forme şi modalităţi de colaborare a şcolii cu familia, privind participarea
copiilor la gestiunea instituţiilor de învăţământ, realizarea în comun a unor
acţiuni educative pe probleme concrete, interesul manifestat de educatori
pentru o mai bună cunoaştere a mediului familial.
Munca pedagogică cu părinţii pentru a crea elevului condiţii cât mai
bune de studiu, îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de
muncă şi a-i supraveghea timpul liber, organizarea condiţiilor de pregătire a
lecţiilor la şcoală pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din cunoştinţele
anterioare ale acestora prin muncă suplimentară cu ei, folosirea unor
procedee adecvate prin care să se înlăture consecinţele unor particularităţi
individuale sunt măsuri prin care se poate asigura progresul la învăţătură al
elevilor prin grija învăţătorilor, profesorilor sau asistenţilor sociali. Cu cât
ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt mici, cu atât el este mai
eficace, oferind perspectiva aducerii elevului la nivelul celor buni din clasă.
II.Necesitatea educării părinţilor
Este un lucru recunoscut că educaţia şi creşterea copiilor revine în
principal părinţilor. Îndeplinirea funcţiei educative ţine de esenţa familiei şi
desăvârşeşte existenţa acestui nucleu fundamental al societăţii omeneşti.
Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului apare atunci când el
beneficiază de dragoste şi securitate, de experienţe noi, de apreciere şi de
stimă, de responsabilitate şi autonomie consideră Mia Kellmer Pringle .
Autoarea amintită recomandă 10 comandamente legate de educarea
unui copil, (citată de J. P.Deschamps):

3. 1. Oferiţi copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea
ce este de o importanţă fundamentală pentru sănătatea spiritului, la
fel cum alimentaţia corectă este esenţială pentru sănătatea corpului.
2. Oferiţi copilului o mare din timpul şi din înţelegerea
dumneavoastră – jocul cu copilul, lectura sunt mult mai importante
decât un menaj bine făcut.
3. Copilul are nevoie de experienţe noi şi de comunicare
permanentă, ceea ce îi asigură dezvoltarea spirituală.
4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alţi copii, ceea
ce permite explorarea, imitaţia, construcţia şi creaţia.
5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el
trebuie felicitat, apreciat.
6. Părinţii trebuie să-i dea copilului responsabilităţi din ce în ce
mai mari, deoarece simţul responsabilităţii se dezvoltă doar prin
activităţi practice.
7. Fiecare copil este unic în felul lui, astfel că părinţii trebuie să-şi
adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia.
8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului,
manifestarea dezaprobării trebuie să ţină cont de temperament,
vârsta şi capacitatea de înţelegere a copilului.
9. Copilul nu trebuie ameninţat cu pierderea dragostei sau cu
abandonul; părinţii pot respinge comportamentul copilului, dar nu-
şi pot respinge propriul copil.
10. Părinţii nu trebuie să aştepte recunoştinţă, deoarece copilul nu
şi-a solicitat naşterea (Deschamps et al., 1981).
Schimbările de natură socio-economică din societate au consecinţe
negative asupra situaţiei copiilor în familie. Părinţii, mult prea preocupaţi de
satisfacerea nevoilor materiale ale vieţii nu mai oferă suficientă afectivitate
şi sprijin copilului- elemente atât de necesare dezvoltării armonioase.

4. Una din modalităţile de ameliorare a acestor efecte este educarea
părinţilor.
Educarea părinţilor are în vedere acţiuni îndreptate spre exersarea
funcţiei educative şi spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare
şi interacţionare în familie.
Aceste acţiuni vor conduce la:
-cunoaşterea şi acceptarea propriului copil ;
-abordarea pozitivă a trăsăturilor personalităţii copilului;
-înţelegera comportamentului copilului;
-influenţe pozitive în dezvoltarea competenţelor sociale ale copiilor;
-cunoaşterea etapelor dezvoltării în timp a copilului ;
-procesul de educaţie a copilului ;
-crearea unui echilibru între factorii familiali de educaţie a copilului-rolul
egal al ambilor părinţi ;
-modalităţi non-violente de rezolvare a conflictelor în familie.
Educând părinţii se va realiza şi o schimbare în mentalitatea părinţilor
despre copil. Părinţii trebuie să fie informaţi şi să accepte că orice copil :
-este o persoană cu anumite caracteristici, speciale, diferite, în concordanţă
cu gradul de dezvoltare ;
-are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate şi în special de
către părinţi ;
-copilul are o personalitate individualizată.
Atunci când vorbim de asistenţa psihopedagogică a elevilor trebuie să
facem referire la dimensiunile componentei profesionale a educatorilor.
Astfel competenţa psihopedagogică este rezultanta următoarelor cinci
capacităţi:
 capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare
particularităţile lor de vârstă şi individuale la proiectarea şi
realizarea activităţilor instructiv-educative;

5.  capacitatea de a comunica uşor cu elevii, de a-i influenţa şi
motiva pentru activitatea de învăţare, în general, şi pentru
învăţarea unei anumite discipline de studiu, în particular;
 capacitatea de a proiecta şi de a realiza optim activităţi
instructiv-educative (precizarea obiectivelor didactice,
selecţionarea conţinuturilor esenţiale, elaborarea strategiilor
de instruire, crearea unor situaţii de învăţare adecvate,
stabilirea corespunzătoare a formelor, metodelor şi
instrumentelor de evaluare etc.);
 capacitatea de a evalua obiectiv programe şi activităţi de
instruire, pregătirea elevilor, precum şi a şanselor lor de
reuşită;
 capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire şi
autoeducaţie.
a) Atitudinea emoţională negativă a copilului faţă de şcoală poate să
depindă de: informaţiile inexacte şi nepotrivite pe care copilul le-a dobândit
pe tema şcolii, de atitudini şi înclinaţii incorecte preluate de la cei din jur sau
de experienţe negative pe care le-a trăit în timpul unui antrenament de
învăţare prematur şi defectuos.
Atitudinea emoţională negativă poate apărea şi faţă de anumite
disipline şcolare, de care se leagă experienţe mai puţin plăcute.O materie la
care au apărut dificultăţi de învăţare poate genera aversiune, teamă.
Atitudinea neînţelegătoare a profesorului, refuzul de a-l sprijini şi îndruma
pentru a depăşi obstacolele, îl vor îndepărta pe elev. „Atitudinea negativă
faţă de şcoală poate fi simptomul unor tulburări afectiv-emoţionale mai
profunde şi mai generalizate.” (H.Spionek)

6. b) Părinţii dovedesc şi ei, uneori, atitudini nepotrivite faţă de situaţia
la învăţătură a copiilor. Cercetările psihopedagogice au diferenţiat trei
atitudini greşite ale părinţilor:
-atitudinea de teamă- părinţi care îşi manifestă teama în legătură cu cariera
şcolară a copilului şi astfel îi transmit aceeaşi atitudine, determinând
nelinişte, lipsă de încredere în forţele proprii, sentimente de vulnerabilitate;
-atitudinea agresivă- părinţii îşi manifestă agresivitatea asupra şcolii,
diminuează autoritatea şcolii şi a cadrelor didactice sau îşi indreaptă
agresiunea împotriva copilului care este adeseori victima unor abuzuri fizice
şi psihice iniţiate de părinţi;
-atitudinea de indiferenţă a părinţilor prin bagatelizarea şcolii- care se leagă
fie de lipsa de responsabilitate manifesată în familie, la locul de muncă, fie
de o slabă consideraţie faţă de şcoală, minimalizând eficienţa învăţăturii
pentru perspectivele de viaţă.
Cele mai grave consecinte ale atitudinii greşite a părinţilor sunt:
rămânerea în urmă la învăţătură şi eşecul şcolar.
Rămânerea în urmă la învăţătură este o problemă socială a timpului
nostru. Ea produce efecte dezastruoase atât elevilor în această situaţie,
familiilor acestora cât şi şcolilor. Efectele sunt: educaţionale, economice şi
psihologice.
Rămânerea în urmă la învăţătură este un proces care cuprinde
mai multe faze:
 faza iniţială- apar primele goluri, primele nemulţumiri ale copilului în
legătură cu şcoala”;
 faza a doua-se caracterizează prin defecte grave , iar elevul chiar dacă
se străduieşte nu mai poate participa şi profita normal de activitatea
şcolară;
 faza a treia -se caracterizează prin apariţia rezultatelor nesatisfătoare;

7.  faza a patra –nepromovarea-care este o afirmare formală a eşecului
tuturor încercărilor de a înlătura rămânerea în urmă.
Descoperirea eşecului de la început este absolut necesară. Cunoaşterea
fazei în care se află procesul de rămânere în urmă al copilului în orice
moment trebuie să faciliteze acţiunea de remediere.
Cauzele care duc la eşec şcolar se diferenţiază după natura factorii
care la determină astfel:
-de natură subiectivă: starea psihofiziologică a elevuilui, respectiv
nivelul de dezvoltare intelectuală şi fizică, starea sănătăţii şi gradul de
pregătire pentru începerea şcolii, nivelul motivaţiei (aspiraţii, idealuri) şi al
voinţei;
-de natură instituţională: nivelul de pregătire al cadrelor didactice,
cunoaşterea şi aplicarea unor principii didactice şi metodice adecvate,
organizarea activităţii şi a regimului şcolii, baza didactico-materială, precum
şi personal de sprijin calificat (psihopedagog, asistent social, consilier);
-de natură socio- economică: nivelul intelectual al părinţilor, starea
materială a familiei, relaţiile din familie, mediul ambiant nemijlocit în care
trăieşte, normele, valorile şi credinţele comunităţii din care face parte;
Factorii enumeraţi se impletesc între ei, din acest motiv acţiunea lor
este de cele mai multe ori complexă şi poate duce la dereglări în viaţa
emoţională şi volitivă, la deformări de caracter, la afecţiuni neuro sau la
psihopatii.(D.M.Jovanovic)

8. III.Activităţi socio-educative cu părinţii
Orice actor adult al sistemului educativ ar putea, tocmai în perspectiva
ameliorării respectului faţă de sine al elevilor, să-şi îndrepte eforturile către
obiectivele următoare:
* să favorizeze conştientizarea competenţelor şi calităţilor prin
intermediul unor realizări obiective; să conducă la descoperirea domeniilor
de împlinire de sine pe care le valorizează şi la conştientizarea largului
evantai de caracteristici posibile ale valorii în specia umană;
* să sprijine copilul în formarea unor idealuri congruente cu
competenţele şi interesele sale;
* să-l ajute să se insereze în contexte sociale mai valorizante pentru el;
* să-i împărtăşească strategii adecvate pentru a face faţă situaţiilor
dificile, în care apare teama de eşec sau de respingere socială; să-i atragă
atenţia asupra caracterului controlabil al situaţiilor (de exemplu, invitând
tinerii să discute în grup despre modurile lor diferite de răspuns în situaţii
dificile);
* să lupte împotriva suprageneralizării eşecului, recentrând eşecul
asupra sarcinii şi oferind metode pentru o reuşită ulterioară şi la nivelul
instituţiei şcolare, unde sunt uneori enunţate judecăţi negative care, dincolo
cu mult de performanţe, aduc atingere persoanei;
* să se situeze el însuşi ca dătător de valoare pentru copil, care are
nevoie să fie tratat ca persoană şi nu numai ca elev.
Activităţile derulate cu grupurile de părinţi au urmărit :
- realizarea unei bune relaţii părinte-copil;
- prevenirea unor probleme grave de educaţie;

9. - prevenirea unor atitudini şi reacţii negative în comportamentul
părinţilor faţă de copil;
- însuşirea unor abilităţi de bază de care părinţii au nevoie pentru a
influenţa pozitiv comportamentul copiilor.
În decursul acestor întâlniri s-au discutat teme şi s-au exersat abilităţi
care au vizat :
 nevoile copiilor mici ;
 dezvoltarea psiho-socială pe vârste;
 acordarea atenţiei în manieră pozitivă în vederea stimulării
unui comportament dorit;
 aprecierea (convingerea părinţilor că laudele îi pot determina
pe copii săse comporte într-un mod dorit);
 stabilirea limitelor- diferenţierea între a respinge copilul sau a
respinge un comportament;
 fixarea unor limite verbale ( NU este NU!) ;
 ignorarea unor comportamente nedorite ;
 discriminarea situaţiilor când copiii trebuie izolaţi pentru
anumite comportamente;
 stabilirea situaţiilor când trebuie folosită pedeapsa sau
recompensa şi pentru care comportamente.
Modalităţile de realizare au fost variate şi s-au concretizat în:
 vizionări de filme educative ;
 dezbateri;
 jocuri şi exerciţii practic-aplicative cum ar fi “Ce îmi
place/ nu-mi place la copilul meu”, exerciţiul « fierbinte-
rece », jocul « Semaforul », jocul « Scaunul pozitiv şi
scaunul negativ », etc.

10. IV.Evaluarea activităţii
La finalul şedintelor s-a procedat la evaluarea cunoştinţelor dodândite
şi a abilităţilor formate prin chestionare aplicate, prin jocuri de rol şi
dezbateri.
Acestea au condus la concluzia că întâlnirile au fost eficiente şi bine
venite, părinţii participanţi le-au recunoscut importanţa în schimbarea
comportamentului propriu faţa de copii şi contribuţia în îmbunătăţirea
atmosferei familiale în perioada participării la cursuri.
1.AGABRIAN, Mircea -Cercetarea calitativă a socialului –Teorie, metoda
şi practica
Seria DIDACTICA, Alba Iulia, 2002
2.DAVITZ, Joel - Psihologia procesului educaţional-
BALL, Samuel E. D. P., Bucureşti, 1978
3. NICOLA, Ioan - Tratat de pedagogie şcolară
E.D.P., Bucureşti,1996
4. RADULIAN, Virgiliu -Lichidarea şi combaterea repetenţiei
E.D.P., Bucureşti, 1978
5. *** - Dicţionar de pedagogie
E.D.P., Bucureşti