Abuzul asupra copilului consilierea copilului abuzat

1. ABUZUL ASUPRA COPILULUI - CONSILIEREA CELUI ABUZAT
Problematica copiilor abuzati poate fi tratata si din perspectiva abordarii
sustinute de Vigotsky cu privire la dezvoltarea lor afectiva. Cadrul sau teoretic
poate sprijini atat conceptualizarea metodelor folosite de acesti copii in a compensa
dimensiunile afectate ale vietii lor, cat si dezvoltarea unor noi instrumente de
interventie care sa ajute la asigurarea unor metode de compensare adecvate.
impreuna cu teoriile constructivismului social, abordarea lui Vigotsky devine o
alternativa viabila fata de terapia cognitiva si psihanalitica, dupa cum specifica
Miltenburg si Singer,1997(apud Miltenburg si Singer,l999), in articolul lor.
Ce se reproseaza acestor ultime abordari de catre sustinatorii perspectivei lui
Vigotsky, ar fi ca prima se centreaza excesiv asupra cauzei, iar cea de a doua
asupra retrairii acelor experiente afective. in consecinta, ele sunt considerate
insuficiente pentru solutionarea problemelor infruntate de copiii abuzati in varii
forme (Briere,1992; Courtois,198S; Salter, 1995 apud Miltenburg si Singer, 1999).
Mai precis, unii dintre copii potfolosi disocierea si auto-hipnoza ca strategii de
coping in astfel de situatii. Asumptia de la care pleaca cele doua paradigme e ca cel
abuzat se va indeparta de trecut sau de personalitatea sa dezvoltata in legatura cu
trecutul si ca se va adapta la un mediu lipsit de violenta. De cele mai multe ori se
uita insa ca strategiile de coping, desi dezadaptative, ii ajuta sa supravietuiasca si
ca ei nu potsa renunte la ele daca nu li se ofera alternative (Miltenburg & Singer,
1997 apud Miltenburg & Singer,1999).
Perspectiva de fata scoatein evidenta tocmai aceasta problema. Cei abuzati
traiesc intr-o lume care nu ofera o compatibilitate intre ea si strategiile de
supravietuire dezvoltate de copii si mai mult, nu le ofera instrumentele necesare
pentru trecerea peste aceste evenimente traumatizante. Drept urmare, se dezvolta
aplicatii terapeutice ale teoriilor neovigotskiene privind invatarea mediata cultural
si dezvoltarea autoreglarii afective la copiii abuzati sau neglijati. Pentru a intelege
si mai bine desprece este vorba, vom prezenta succint cateva dintre principiile lui
Vigotsky, urmand ca apoi sa enumeram aplicatiile ce potfi evidentiate de aceasta
abordare.
Exista cateva principii ale lui Vigotsky care, puse in legatura cu unele teorii
curente din literatura de specialitate, (vezi constructivismul social) participa la
dezvoltarea efectiva a unor metode specifice de consiliere.
Un prim principiu se refera la plasticitatea oamenilor si functionalitatea
comportamentelor lor deviante si specifica faptul ca persoanele au o inclinatie
innascuta spre a compensadeficitele, iar aceasta compensare e vazuta ca o
trasatura pozitiva ce potenteaza dezvoltarea unor strategii de supravietuire.

2. Un al doilea principiu ar fi acela ca miezul problemei si al solutiei ar fi
tocmai dimensiunea socio-culturala. El porneste de la asumptia ca atat dezvoltarea
copiilor normali, cat si a celor anormali e guvernata de aceleasi legi si principii
socio-culturale. Avand in vedere acest aspect, ar fi nevoie de realizarea unor
instrumente psihologice noi care sa asigure accesulcopiilor abuzati la lumea
sociala intr-o maniera optima, care sa tolereze strategiile de coping pe care acesti
copii le aplica pentru a face fata traumei la care au fost supusi.
Al treilea principiu considera ca procesele psihologice mai avansate (elice)
sunt influentate mai mult de procesulde invatare decat de procesele biologice
(naturale). Vigotsky porneste de la asumptia ca procesele intelectuale si cele
afective sunt interconectate, numai ca in cursul dezvoltarii, relatia dintre cele doua
se modifica. Altfel spus, tranzitia de la natural la etic e legata in mod direct de
modificarea relatiei dintre intelect si afect.
Un al patrulea principiu se refera la importanta crearii unor noi instrumente
care sa se lege de strategiile de supravietuire create spontan de copii si sa faciliteze
realizarea obiectivelor personale in situatii noi. Asumptiile lui Vigotsky conectate
cu teoriile constructivismului, ofera cadrul teoretic pentru o abordare terapeutica
care pune accentul pe:
1. intarirea organismului pentru a face fata situatiei confruntate;
2. dezvoltarea unor functii psihologice superioare, mai precis dezvoltarea
abilitatilor metacognitivc de control si monitorizare a reactiilor emotionale la
diferiti stimuli adversi;
3. intarirea metodelor spontane de a reactiona ale copiilor.
Completand abordarea lui Vigotsky, constructivismul afirma ca
emotiile influenteaza functionarea individului (Fisher et al, 1990; Frijda, 1986
apud Miltcnburg & Singer,1999) si ca e important sa se puna accentul pe
dezvoltarea metacognitiei la copiii abuzati, aceasta fiind de fapt un suport pentru
dezvoltarea unor strategii de coping spontane.
O posibila explicatie ar fi ca acestia se bazeaza pe abilitatile lor de invatare
si ca isi dezolta capacitatea de control in mod diferit in functie de situatia specifica.
Atesta idee e sustinuta de Fisher si Ayoub (1990), care, contrar lui Vigotky pune
accent pe generalizare si integrare, considera ca de fapt disocierea si detasarea
afectiva sunt mecanismele folosite de copiii abuzati pentru a face fata situatiei.
Pornind de la modelul propus de cei doi cercetatori, se poate extrage ideea ca
problema copiilor abuzati deriva din lipsa de coordonare. Mai precis, persoanele a

3. caror scheme cognitive sunt disociate, este foarte probabil sa functioneze la nivele
diferite de dezvoltare.
Este extrem de dificil sa controlezi reactiile automate emotionale care se afla
la un anumit nivel al dezoltarii, care sunt incompatibile cu alte parti cognitive ale
persoanei. In consecinta, acesti autori sugereaza crearea unor instrumente care sa ii
ajute pe copii sa isi rezolve problema coordonarii.
Aici intervine si teoria sustinuta de Vigotsky, lucrarea lui Mitelburg si Singer
oferind cateva exemple practice de aplicatii terapeutice ale diferitelor concepte
vehiculate de abordarea vigotskiana. Printre ele se poate aminti:
-crearea unei atitudini terapeutice de baza, prin care zona proximei dezvoltari sa
ajute la invatarea unor noi deprinderi de realizare a propriilor scopuri;
-terapia analitica cognitiva si dezvoltarea de noi instrumente care sa asiste la
autoreglarea afectiva si la reprezentarea procedurilor ce afecteaza negativ
persoana; •/ realizarea de noi metode de interactiune si de coordonaresi
control a proceselorintrapsihice; S folosirea ritualului ca mijloc de comunicare si
de rezolvare a contradictiilor personale si dezvoltarea unor abilitati de controla
propriei functionari cognitive.
Rezumand, ideea ce ramane e ca dezvoltarea unor stategii metacognitive ajuta
individul traumatizat sa devina stapan pe propria-i viata.
Consiliere si terapie in cazul copiilor abuzati
Relatarile pacientilor potfi interpretate prin prisma a patru nivele:
• copiii in general vor vorbi in termeni de senzatii, perceptii, comportament -
stadiul senzorio-motor;
• copiii de gimnaziu vor relata problemele din perspectiva lor, dar si a celorlati -
stadiul formal,
• relativ putine persoane se vor raporta la un nivel complex de incadrare a
experientei dacanu sunt ajutati de consilier.
• foarte multi pacienti isi vor expune problemele la doua sau mai multe dintre
stadiile amintite mai sus.
Sarcina consilierului este de a evalua nivelul de dezvoltare cognitiva si de a institui
o interventie potrivita, in functie de modul in care pacientul vorbeste despresine si
ceilalti.

4. Propunem mai jos, cateva elemente cheie pentru evaluare nivelului de dezvoltare
cognitiva si strategii de intervievare pentru a lucra cu pacientii in cadrul fiecarui
stadiu:
Stadiul senzorio-motor
(Care sunt elementele experientei?)
Evaluare: Copilul prezinta ingrijorari, exprimandu-se intr-un mod aleatoriu si
poate demonstra exemple de gandire magica ori irationala. Comportamentul
copilului va tinde sa urmareasca acelasi paltern, cu o perioada de atentie scurta si
miscari frecvente ale corpului. Importanta este experienta senzoriala - ceea ce se
vede, aude, simte.
Tratament: Consilierul trebuie sa puna la dispozitie o structura ferma pentru
explorare, dar in acelasi timp trebuie sa fie atent la elemente aleatorii ale
conversatiei. Pe parcurs, aceasta va permite o structurare mai clara a problemei.
Cand vine vorba de tehnici de intervievare, abilitatile de a asculta, intrebarile
inchise care sa structureze, parafrazarile frecvente si rezumatele, sunt foarte utile.
Exemple de tratament potimplica: „joaca de-a terapia", folosirea unei camere de
exercitiu si a unor instructiuni de respiratie sau programe de management
comportamental.
Stadiul operatiilorconcrete
(Cercetari pentru descriptii situationale)
Evaluare: Majoritatea copiilor vorbesc folosind termeni foarte concreti. Acestia
raspund la intrebari cu cuvinte putine (stadiul precoceal operatiilor concrete) sau
pot vorbi la nesfarsit despreexperienta lor (stadiul de tranzitie). Stadiul final al
operatiilor concrete are loc atunci cand copiii potperforma o gandire de genul
„dacaatunci", adica o gandire cauzala.
Tratament: Cu copilul linistit, sunt necesare intrebari inchise, bine gandite si
plasate, astfel incat sa scoata la suprafata informatiile concrete. Cu copilul mai
vorbaret, formula clasica si concreta de inceput este cea de genul: „Ai putea sa-mi
dai un exemplu mai concret?" Consilierul actioneaza mai mult ca un antrenor,
alternand actiunea directa, structurarea (organizarea) si ascultarea atenta. Copilul
are nevoie de ajutor pentru a putea organiza viitoarele pattern-uri de gandire si
comportament. Tehnicile comportamentale si terapia „Realitatea lui Glasser" sunt
in mod special de ajutor. Cand este vorba de probleme ce tin de gandirea cauzala,
foarte utile se dovedesc a fi „Consecintele logice ale lui Alderian".
Stadiul operatiilorformale
(Examinarea naturii sinelui ti repetarea pattern-urilor de actiune si gandire)

5. Evaluare: in mod special, prin clasa a cincea sau a sasea, copii incep sa discute
despregrijile lor intr-un cadru al operatiilor formale. Acestia pot sa vorbeasca
despresine, despresentimentele lor si uneori chiar din perspectiva celorlalti.
Copilul care observa obisnuinte in propriile ganduri sau comportamente, face pasul
spre modul formal de gandire.
Tratament: Pentru a ajuta copilul sa se descrie pe sine sau situatia, putem intreba:
„S-a mai intamplat asta si in alte situatii?" sau „Reprezinta asta o obisnuinta?" Cu
copiii care se regasesc la acest nivel, trebuie sa actionam mai degraba in calitate de
consultanti si sa plasam mai multa putere in mainile copilului.
Prea multi profesorisi consilieri raman in discutia cu copiii la un nivel concret.
insa, pentru a-si forma pattern-uri mai complexe de gandire formala, ei necesita
incurajare si provocare si trebuie impinsi sa se autoexamineze permanent. Tipuri
de programe ce polfi adoptate in aceststadiu: workshop-uri de dezvoltare a stimei
de sine, programe care sa faciliteze examinarea pattern-urilor de consistenta a
sinelui.
Stadiul dialectic/sistemic (stadiul operatiilor post-formale)
(Cum se integreaza toate acestea? sau Cum se integreaza toate aceste lucruri intr-
un sistem?)
Evaluare: Majoritatea copiilor sau adultilor nu privesc realitatea de la acest nivel,
insa il putem observa inca de la unii adolescenti care incep sa se problematizeze in
legatura cu teme cum ar fi: rasism, feminism, conflictul minoritatilor etc. - practic,
ei incadreaza discutia intr-un sistem de cunostinte si observa cum ii afecteaza
personal. Apare o schimbare a locus-ului de control.
Tratament: Gandirea in cadrul unui sistem complex poate fi observata in
consilierea familiei si in cadrul consultatiilor la clasa. Practic, noi utilizam acest
cadru, al operatiilor post-formale atunci cand ii intrebam pe copii cum isi
integreaza experientele explicate de ei in limbajul stadiilor senzorio-motor, concret
si fonnal. intrebarile pe care consilierul le pune in cadrul interviului sunt utile
pentru:
a. a evalua nivelul de dezvoltare cognitiva a copilului,
b. a extinde gradul de intelegere al acestuia prin elaborarea conceptelor de la
nivelul la care se gaseste,
c. a determina copilul sa progreseze spre un alt nivel de gandire prin schimbarea
stilului de intervievare.
Evaluare preliminara a nivelului de dezvoltare cognitiva
Scop:sa aflam „povestea" copilului cu un minim de 50 de cuvinte. Exemple de
intrebari: „Poti sa-mi spui ce s-a intamplat pe terenul de
joaca/ in clasa?" sau „Despre ce ai vrea sa vorbim?". in cel mai scurt timp

6. putem obtine o prima informatie despre nivelul la care este relatata problema.
Tabelul XII.2 va ilustra stadiul nivelului de dezvoltare cognitiva
ale copilului abuzat.
Ce trebuie facut? Planul de interventie in cazul copiilor
abuzati
Interventia persupune o abordare pe un continuum de la general la specific.
Majoritatea interventiilor propusese situeaza pe acest continuum si includ variate
combinatii si aplicatii unice ale celor trei tipuri: interventie primara, secundara si
tertiara. (Browne, Hanks, Stratton, & Hamilton, 2002; Hoefhagels & Mudde, 2000;
Willis, Holden, & Rosenberg, 1992). Ceea ce avem in vedere pentru inceputul
interventiei reprezinta:
• modul in care se prezinta problema, impactul multinivelar al acesteia asupra
copilului (sunt vizate nivelurile comportamental, cognitiv, subiectiv si fiziologic);
• modul si masura in care problema afecteaza functionarea zilnica a individului.
Pornind de la modelul lui DePanfilis, (2006), interventia noastra este orientata spre
preventia factorilor de risc si promovarea factorilor protectivi. in acest sens,
obiectivul de lunga durata pe care dorim sa-1 atingem ar fi adaptarea copilului
neglijat la diverse situatii sociale, referindu-ne aici si la dezvoltarea starii de bine a
acestuia.
Grupul nostru tinta vizeaza copiii cu varsta cuprinsa intre 8-11 ani, din mediul
urban, ce fac parte din familii cu statut socio-economic mediu si frecventeaza scoli
de masa.
Pentru a ne asigura succesulinterventiei, aceasta trebuie sa fie multidisciplinara,
proactiva si bine organizata, un factor cheie reprezentandu-1 parteneriatele
colaborative intre diverse institutii.
Intervenim la nivelul proxim al copilului, incluzand familia si scoala pe de o parte,
si la nivelul dezvoltarii individuale a acestuia, pe de alta parte. Luand in
considerare aceste aspecte, ne-am propus urmatoarele obiective specifice:
1. Analizand situatia delicata a abuzului, am concluzionat ca un prim obiectiv
specific, necesar, ar fi sa intervenim si la nivelul institutiei de invatamant in care

7. copilul este incadrat, deoarece e important sa identificam si sa solutionam
problemele emotionale, comportamentale si psihosociale datorate neglijentei si
care potsa apara ca si consecinte negative in acest context. Drept urmare, vom
incerca sa asiguram facilitarea insertiei copilului neglijat in mediul scolar.
2. Suntem constienti de faptul ca unele caracteristici ale familiei potsa participe la
aparitia fenomenului de neglijenta. Parintii singuri, problemele de violenta
familiala, somajul, problemele financiare, toate potsa creascaprobabilitatea de
manifestare a neglijentei. Drept urmare, vom incerca sa reducem aceasta sansa si
vom propune un al doilea obiectiv specific al interventiei, si anume imbunatatirea
pattern-urilor de relationare intre membrii familiei, prin implementarea unor
activitati tintite.
3. In majoritatea cazurilor de neglijenta, se impune adesea necesitatea antrenarii
copilului intr-un repertoriu al abilitatilor acceptate social. Am ales in acest sens ca
obiectiv al interventiei noastre, dezvoltarea abilitatilor de comunicare asertiva.
Temele includ imbunatatirea observatiei, dezvoltarea unei judecati acurate, abilitati
de comunicare verbala si nonverbala si tehnici asertive de comportament.
4. Absenta unor strategii, a unor abilitati de coping eficiente poate agrava starea
copilului, cu atat mai mult cu cat acestea reprezinta unul dintre factorii protectori
persistenti care joaca un rol vital in mentinerea sau agravarea situatiei acestuia. Ne-
am propus ca obiectiv formarea unor strategii eficiente de coping, care sa ajute
copilul sa isi gestioneze resursele emotionale in directia potrivita dezvoltarii
personalitatii sale, sa ia initiativa unor actiuni constructive, sa rezolve probleme, sa
se foloseasca de suportul social drept sprijin emotional in situatii stresante. in lipsa
acestor abilitati, copilul poate adoptadoua strategii fie: „ lupta" cu ceilalti prin
blamarea lor, poate deveni agresiv sau impunator sau „fuge" prin faptul ca isi
neaga trairile si situatia, evita interactiunile sociale, se izoleaza nestiind cum sa
faca fata situatiilor din ce in ce mai diverse. 5. Stima de sine influenteaza evaluarea
stimulilor, a resurselor de coping si modereaza efectele confruntarii cu
circumstantele stresante. Prin intarirea stimei de sine a copilului, vizam in primul
rand corectarea gandurilor irationale, inadecvate si crearea unei imagini pozitive

8. despresine.
Strategiide interventie
a. Primul obiectiv specific, insertia copilului in mediul scolar, nu
poate fi realizat decat in masura in care cadrele didactice din scoala vor fi implicate
in programul de reabilitare a copilului neglijat. Pentru a putea realiza o interventie
eficienta trebuie sa tinem cont de problemele specifice, care pot sa apara la clasa,
dintre care amintim: imposibilitatea controlului emotional, provocarea de batai,
afisarea neajutoratii in situatii de stres, imposibilitatea invatarii in clasa, obtinerea
de rezultate scolare nesatisfacatoare si multe altele. Pentru a contracara aceste
probleme, dar nu numai, propunem aplicarea urmatoarelor activitati:
- conducerea scolii va trebui sa creeze oportunitatea de a comunica despreaceste
probleme in cadrul unui forum, care sa asigure informarea- diferitilor membri ai
sistemului educational despre factorii de risc in cazul neglijentei;
> realizarea de training-uri cu profesorii de la clasa, care sa ofere acestora
posibilitatea achizitionarii unor tehnici de interactiune cu elevii neglijati, trebuind
sa ii incurajeze pe copii sa vorbeasca si sa caute ajutor atunci cand acestia au
nevoie, sa poata sa controleze clasa in situatii tensionate, sa stimuleze dezvoltarea
personala a elevilor si sa organizeze diferite serbari sau mici excursii in care sa ii
implice pe elevii cu probleme legale de neglijenta;
> desfasurarea de prelegeri in cadrul scolii avand drept tema de discutie problema
copiilor abuzati, prelegeri care sa sensibilizeze intreaga comunitate scolara cu
privire la neglijenta ca forma de abuz, evidentiind consecintele negative pe care le
poate avea aceasta, nu numai la nivel de individ, dar si la nivelul intregului sistem
interrelational, pe de o parte, precum si a masurilor de prevenire si de interventie
eficiente, pe de alta parte. Activitatile amintite mai sus pot fi incluse in cadrul unui
program
mai amplu, care sa vizeze suportul social pe care scoala o poate oferi copiilor
neglijati. Prin suportul social se incearca (DePanfilis, 2006):
• facilitarea accesului la informatie, la asistenta de specialitate, la resurse materiale;
de exemplu haine si mancare pentru copiii neglijati;
• oferirea de suport emotional, evidentiat prin empatie si compasiune;
• asigurarea feedback-ului si a ghidarii in situatii de stres;
• crearea de planuri financiare care sa includa retele sociale informale, precum

9. vecinii sau colegii;
• asistarea in procesulde achizitionare de noi competente si a abilitatilor de
adaptare la situatii limita.
Tinand seama de cele specificate mai sus, putem admite ca scoala poate oferi un
suportsocial esential in procesulde interventie, mentinand activat un factor
protectorpersistent. in consecinta, ea va putea asigura cadrul de desfasurare a unor
activitati ce vizeaza si familia elevului neglijat, ce trebuie implicata in solutionarea
problemelor ce au ca nod central propriul copil.
b. in continuare, vom trece in revista strategiile de interventie pe care le
propunem pentru a realiza celde-al doilea obiectiv specific, sianume
imbunatatirea pattern-urilor de relationare intre membrii familiei. Activitatile
ce urmeaza sa le realizam ar fi urmatoarele:
• inainte de a aplica o terapie propriu-zisa, trebuie sa avem in minte foarte clar
delimitata problema specifica a fiecarui copil, de aceea e absolut necesar sa facem
o evaluare initiala a cazului, de unde trebuie sa aflam urmatoarele lucruri: sanatatea
fizica si mentala a copilului, nivelul sau de dezvoltare, explicatia pe care el o da
evenimentelor, atitudinea parintelui fata de situatie si explicatia sa asupra faptelor,
capacitatea de controla familiei, interactiunile dintre membrii ei, calitatea
relatiilor, abilitatea de rezolvare a posibilelor conflicte, starea actuala a familiei si
situatia financiara de moment. Toate aceste informatii vor fi descoperite prin
intermediul unor interviuri cu fiecare membru al familiei si cu familia reunita,
informatii care sa ajute la creionarea unui plan de interventie, avand la indemana
cunostinte cu privire la starea de fapt a situatiei familiale si identificand nevoile ei.
• inainte de a pune in aplicare diferite strategii, trebuie sa avem in vedere si relatia
ce se stabileste intre noi si familie, deoarece o interactiune buna poate asigura
colaborarea din partea acestorasi castigarea increderii lor in reusita interventiei.
Cand membrii familiei au sentimentul ca sunt ascultati cresc sansele ca acestia sa
se implice in modificarea comportamentelor si a conditiilor care contribuie la
fenomenul de neglijenta.
• strategie ce si-a dovedit utilitatea in interventia in cazul copiilor neglijati este
terapia de familie. Aceasta ii implica pe toti membrii familiei si are drept scop
dezvoltarea abilitatilor de crestere a copiilor si de solutionare a problemei,
vizandu-se in special abilitatile sociale, de interactiune in cadrul familiei si
comportamentale. in continuare, propunem aplicarea terapiei care include activitati

10. atat in cadrul serviciului de consiliere, desfasurate la scoala, abordare initiata de
Alexander & Parsons, 1982 (apud Slesnick, Bartle-Haring & Gangamma, 2006) si
alte activitati ce se vor realiza acasa, demers propus de Slesnick & Prestopnik,
2005 (Slesnick, Bartle-Haring & Gangamma, 2006).
• Un alt obiectiv ar fi ca parintii si copiii sa devina mai increzatorisi mai
competenti in a-si exprima parerile, nevoile si expectantele in cadrul familiei.
Membrii vor fi ghidati de la interpretarea proprie la o perspectiva diferita, cea a
familiei, a problemelor, prin folosirea de intrebari si resemnificari ale acestora ce
au la baza interactiunea interpersonala. Consilierul creeaza o atmosfera interactiva
si deschisa comunicarii de-a lungul tuturor sedintelor. Alte tehnici ce pot fi folosite
aici, ar fi terapia cognitiv-comportamentala, care sa ajule la invatarea si aplicarea
unor noi deprinderi de interactiune, in afara orelor de terapie. Pe langa training-
urile privind competentele de comunicare, se mai pot organiza si intalniri cu
profesorii de la scoala si cu persoane specializate in problematica abuzului,
intalniri care sa ofere informatii despre posibilii factori de risc, ce potproduce
recidiva abuzului, in functie de situatia familiei. in consecinta, obiectivul vizat e
acela de a imbunatati comunicarea intre membrii familiei si de a-i ajuta sa invete
diferite tehnici care sa ii ajute sa faca fata situatiilor de stres.
c. Pentru dezvoltarea abilitatilor de comunicare asertiva putem folosi
modelul- DCT - DevelopmentalCounselling and Therapy. Astfel, dupa ce vom
stabili nivelul de dezvoltare al copilului, vom decide daca ar fi mai potrivit sa
extindem dezvoltarea copilului pe plan orizontal - pentru a ajuta copilul sa aiba o
descriere mai concreta si detaliata a experientei sau pe plan vertical - pentru a-1
ajuta sa surprinda relatii de tip cauza - efect. Astfel, copilul poate fi invatat efectiv
tehnici de comunicare asertiva, pe care le poate exersa chiar in cadrul consilierii.
Tot in acest sens consideram absolut necesara formarea unui grup de suport -
peer grup sau crearea cel putin a unui grup de studiu la initiativa profesorului, care
ar putea sa ofere copilului oportunitatea sa:
-isi sporeascaabilitatile de intelegere si exprimare a sentimentelor si dorintelor;
observe cum interactioneaza ceilalti copii, ce simt si cum se comportain legatura
cu anumite probleme;
achizitioneze abilitati de rezolvare de probleme, prin incercare si eroare, testare si
observatie;

11. -isi imbunatateasca convingerile de auto-eficacitate;
-isi inlature teama de a fi respins.
Urmarim in acestsens facilitareadezvoltarii unor relatii pozitive cu ceilalti
copii de varsta sa:manifestarea increderii, nevoia de a primi si de a da afectiune,
o atitudine empatica, deschisa si calda, precum si autonomie personala (evaluarea
pe sine dupa standarde personale, independenta, o preocupare moderata privind
expectantele si evaluarile celorlalti).
d. Deoarecetotce tine de dezvoltarea copilului nu poate fi abordat
fragmentat, o buna interventie include strategii interdependente, in sensul ca,
abordand problema dezvoltarii unor abilitati de comunicare asertiva, nu o putem
separa de necesitatea existentei unei bune imagini despresine, a unui sentiment de
auto-eficacitate, a unei relationali adecvate cu ceilalti si a capacitatii de a face fata
problemelor specifice varstei.
Pentru a ajuta copilul sa-si dezvolte strategii de coping eficiente, vom interveni
pentru ajustarea acestuia la situatii pe care le considera amenintatoare sau in care
se simte nesigur. Propunem in acest sens jocul de rol, ca metoda eficienta pentru
invatarea unor noi abilitati ce presupune simularea unui rol pe o situatie-problema
cu copilul (un eveniment care ii provoacafrica sau care il inhiba, o confruntare
provocativa). Copilul va executa un pattern de comportament, un rol egociat (fixat,
specific). Aceasta metoda ii ajuta in special pe copiii cu tima de sine scazuta, pe
copiii persecutati sau izolati social. Kelly (1992), orbestede aceasta metoda ca
fiind o forma cognitiv-comportamentala ofisticata de repetare a comportamentului
(Garfield, 1994). Astfel, un opil timid poale acoperi acest deficit prin training
asertiv. O alta aplicatie oate fi invatarea relationarii cu persoane de celalalt sex, cu
profesori, arinti, autoritati (Clarkson, 1992).
e. Crestereastimeide sine o vom aborda prin prisma modificarii
cognitiv - comportamentale.
Ronen a propus in 1995 un model de interventie cognitiv-comportamentala cu
elemente terapeutice educative pentru a consolida autocontrolulcopiilor cu
tulburari de externalizare sau de internalizare demersul pe care-1 consideram

12. adecvatcuprinde urmatoarele faze:
I. Modificarea conceptiilordezadaptative: Obiectivul primei faze este de a-1
invata pe copil ca problema lui este un comportament care depinde de el si care
poate fi schimbat daca copilul invata acest lucru. Modificarea conceptiilor gresite
se face prin redefinire si prin restructurare cognitiva. Se folosesc intrebari
sugestive in concordantacu nivelul de dezvoltare si personalitatea copilului pentru
a-1 ajuta sa inteleaga ca problema lui nu este o chestiune de nesansa sau ca nu
reprezinta o pedeapsade care el trebuie sa se invinovateasca si ca orice lucru se
poale schimba in functie de motivatia si de puterea vointei sale.
II. Cresterea perceptieistimulilor interni. A doua faza este focalizata pe
dezvoltarea sensibilitatii in general si a stimulilor interni care se refera la problema
particulara. Acest lucru se poate indeplini prin „ascultarea propriului corp",
incercarea de a se concentra pe ce si pe cum simte in cazul sensizivitalii generale si
asupra parametrilor interni in ceea ce priveste problema specifica a copilului. Se
pot utiliza modelele de relaxare, concentrare a atentiei si monitorizare.
III. Dezvoltarea autocontroluluise poate face invatandu-1 pe copil tehnicile de
modificare a comportamentelorsale automate cu unele mediate. Copilul este
antrenat prin exercitii fizice (de exemplu, sa continue sa fuga in ciuda oboselii) sau
prin exercitii emotionale (de exemplu, sa-si amane gratificatia). Tehnicile includ
auto-monitorizarea, auto-evaluarea, auto-intarirea, rezolvarea problemei si
imaginatia.
IV. Eliminarea problemei. Problema se atenueaza si apoi dispare prin cresterea
increderii in sine, monitorizare, evaluare, mentinere si generalizare.
Fiecare dintre faze reprezinta o combinatie a trei componente: invatare, practicare
si aplicatie.
invatarea constain atentionarea copilului asupra conceptiilor sale gresite, a
gandurilor sale mediate si nemediate (automate) si in deprinderea unor tehnici de
modificare a conduitei.
Practicarea include exercitiile care sunt demarate in cadrul interventiei la care se
adauga si temele de casa de indeplinit. Practica este directionata pe ajutorarea
copilului sa foloseasca tehnicile de autocontrol in diferitele sfere ale vietii sale,
cum ar fi invatarea de a identifica gandurile si starile sale emotionale, de a
monitoriza, inregistra, evalua dimensiunile irationale si inhibitorii si il vom ajuta sa
formuleze noi ganduri mult mai juste si productive, care-i vor facilita reducerea

13. anxietatii sociale.
Principii de terapie posttraumatică prin prisma unor mecanisme de
recuperare
Ca prerechizită în toate terapiile de recuperare o constituie asigurarea unui
mediu de securitate atât în cadrul terapeutic cît şi în viaţa clienţilor (apud
Lieberman & van Horn, 2005). De aceea se consideră că terapia de recuperare
traumatică poate avea efecte pozitive, la adult şi copii, numai dupăasigurarea unui
cadru liber de violenţă fizică pentru cel puţin câteva luni. Când violenţa este
copleşitoare, impactul este covârşitor la toate nivelele şi uneori impredictibil.
Femeile agresate potsă nu identifice acurat semnalele de pericol la care sunt
expuse ele sau copiii, lăsându-i pe aceştia într-o stare de vulnerabilitate; de aceea
terapeutul este nevoie să cunoascăcum anume să capaciteze victimele pentru
asigurarea protecţiei. Recunoaşterea impactului pe care violenţa o are asupra
copiilor este deasemenea pre-rechizită în procesulde recuperare. Părinţii să fie
conştienţi de impactul pe care îl are violenţa asupra copiilor, nu doar în atacurile
directe cît şi în condiţia de martori la violenţă. Terapia părinte-copil (TPC) permite
depăşirea tabuurilor în a vorbi despreviolenţă, astfel terapeutul asigurând un
mediu permisiv exprimării.
Diferite abordări de terapie a traumei pentru copii şi adulţi abordează
comune unele principii:
1. Încurajarea reîntoarcerii la dezvoltarea normală, copingul adaptativ,
angajarea în activităţi prezente şi scopuride viitor. Se centrează pe menţinerea
activităţilor zilnice şi adaptarea unor modalităţi noi de funcţionare cotidiană.
2. Asistarea în creşterea capacităţii de a răspunde în mod realist la
ameninţări.
3. Menţinerea unor nivele de arousal afectiv. Evenimentele traumatice
afectează abilitatea de reglare emoţională. Evitarea, hiperarousalul, confuzia pot
interfera cu stingerea spontană a condiţionării la frică, încrederea în ceilalţi şi

14. restaurarea unui sens al securităţii. Copiii în mod special sunt expuşi la tulburări de
somn, nelinişte motorie, ceea ce-i poate duce la reactivitate crescută şi agresivitate.
4. Restabilirea încrederii în senzaţiile corporale. Corpul menţine în el o
“memorie a traumei” (van der Kolk). Unii copii care au fostagresaţi evită
atingerile sau reacţioneză negativ la atingeri “bune”. Reînvăţarea atingerilor bune
se poate face în context de joc sau alte activităţi.
5. Restaurarea reciprocităţii în relaţiile apropiate. Pierderea sensului
securităţii este unul dintre cele mai dramatice efecte psihologice ale traumei.
Ataşamentul securizant este construit pe abilitatea adultului de a răspunde adecvat
semnalelor şi nevoilor copilului. Femeile bătute pot să piardă această abilitate de a
răspunde adecvat nevoilor copiilor ca o consecinţă a traumei, uneori prin ignorare
alteori prin exagerare a reacţiei. Copilul la rândul lui poate declanşa simptome
externalizate sau internalizate care perpetuează răspunsurile maladaptative ale
mamei. Terapia trebuie sa se centreze asupra acelor erori în fluxul reciprocităţii,
complicat uneori prin sentimentele ambivalente pe care ei le potavea despre
părintele agresor.
6. Normalizarea răspunsului traumatic. Adeseori cei traumatizaţi se tem că
înnebunesc sau ca ceva nu e în regulă cu ei, că sunt răi ori că nu merită să fie iubiţi.
Alţi copii potavea dorinţe de răzbunare. Terapia ajută clienţii să găsească un
cadrul de semnificaţii şi să valideze răspunsurile universale la traumă.
7. Încurajarea discriminării dintre retrăire şi reamintire. Terapia ajută clienţii
să facă diferenţa între evenimentele, sentimentele din trecut legate de traumă şi
conexiune cu prezentul, detectarea semnalelor de securitate în mediu. 8. Plasarea
experienţei traumatice în perspectivă. Terapia ajută clienţii să regăsească controlul
asupra propriilor emoţii care evocă trauma trecută.