Rolul familei in procesul educational.

1. ROLUL FAMILIEI ÎN PROCESUL
EDUCAȚIONAL
„Implicarea părinților, în aproape orice formă, produce
câștiguri măsurabile în ceea ce privește rezultatele elevilor"-
Armendia Dixon (1992)

2. Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală
– comunitate locală. Familia este un factor de educație
informală dar are obligații şi drepturi care decurg din statutul
de elevi ai copiilor în sistemul formal de educație.
Printre fenomenele sociale care influențează evoluția familiei şi
a parteneriatului şcoală – familie se regăsesc:
1. Natalitatea- toate țările civilizate se confruntă cu scăderea
natalității. Acest lucru este acut resimțit şi în România
ultimilor ani.

3. 2. Divorțialitatea – divorțul părinților este o experiendă traumatizantă
în cele mai multe dintre cazuri pentru copii iar efectele acestuia se
resimt şi în performanțele şcolare, în comportamentul şi atitudinile
copiilor. Efectele divorțului sunt resimțite de către copii care
au tendința de a le exterioriza în acte de violență, nesupunere, putere
scăzută de concentrare la lecții, performanțe şcolare scăzute,
frecventarea unor grupuri delincvente etc.
3. Migrația forței de muncă este un fenomen social care a luat
amploare în România mai ales în ultimii 10 ani. Considerăm că
parteneriatul dintre şcoală şi comunitate este absolut necesar în cazul
copiilor ai căror părinți au migrat la muncă în străinătate.

4. Teorii privind relația şcoală-familie
-Teoria profesionalismului care consideră ca un element
esențial serviciul făcut altora, fără a gândi la avantaje
personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea
clienților, un cod de etică profesională;
- Teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție
de un câştig personal; se consideră privilegii tradiționale ale
profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat, o
competiție restrânsa.

5. Din această perspectivă câştigurile profesorului din parteneriatul
şcoală – familie sunt:
• un statut valorizator în ochii societății;
• cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi
considerată ca facând parte din datoria profesională a profesorului
(părinții sunt clienți ai şcolii);
• eficacitatea învătământului poate fi ameliorată prin cooperarea
între şcoală şi familie;
• părinții sunt responsabili legali de educația copiilor lor şi pot avea
exigente de a evalua rezultatele activității şcolare.

6. Forme de organizare ale relației şcoală – familie
- ședințele cu părinții;
- discuții individuale între cadrele didactice şi părinți;
- organizarea unor întâlniri cu părinții;
- implicarea părinților în manifestări culturale ale şcolii şi
activități recreative;
- voluntariatul;
- asociațiile de părinți.

7. MOTIVE CA SĂ ÎI IMPLICĂM PE PĂRINȚI ÎN
ACTIVITATEA ȘCOLII SAU GRĂDINIȚEI

8. 1. Rezultate mai bune la învățătură
Cu cât este mai puternică relația dintre părinți și profesori, cu atât
este mai probabil ca elevii să obțină rezultate mai bune la evaluare.
În cadrul unui studiu efectuat în 200 de școli primare publice din
Chicago a fost demonstrat faptul că școlile cu o implicare puternică a
familiilor au șanse de 10 ori mai mari de a îmbunătăți progresul școlar
al elevilor.

9. 2. Reducerea absenteismului
Părinți nu înțeleg consecințele lipsei de la școală a copilului și tind să
subestimeze valoarea numărului de zile de școală pe care copilul lor
le-a pierdut. Deoarece absenteismul poate afecta performanța
școlară imediată și viitoare a copiilor, este important ca părinții să fie
implicați și conștienți de cât de mult lipsesc copiii lor de la școală.
Cercetătorii în domeniul politicilor educațional din USA au condus un
studiu cu 10.900 de familii în care școlile au trimis prin poștă șase
mesaje de atenționare privind importanța prezenței la cursuri pe
parcursul anului. Rezultatele au arătat că elevii din cele 6.500 de
familii care au primit memento-uri au lipsit cu 8% mai puține zile de
școală. În mod uimitor, informările poștale către familiile cu cea mai
scăzută prezență la cursuri au corespuns cu o reducere de 15% a
absenteismului.

10. 3. Îmbunătățirea abilităților sociale și a
adaptabilității copiilor
Părinții reprezintă modelul principal de comportament și știm deja că
de la cele mai mici vârste, ei imită tot ce văd la persoanele apropiate.
Astfel, dacă părinții prezintă interes și proactivitate în relația cu școala,
acest lucru se va vedea și în implicarea copiilor.
Studiile arată cu sărbătorirea micilor reușite aduce beneficii majore.
Același impact ar putea să apară și la nivelul școlii, iar sărbătorirea
reușitelor alături de familii ar putea crește gradul de implicare și
proactivitate al tuturor membrilor. Atunci când familiile petrec timp
distrându-se împreună, creează legături puternice și construiesc un
fundament bazat pe încredere reciprocă.

11. 4. Absolvirea ciclului de învățământ și
continuitate în procesul educațional
Cercetările au arătat în mod constant că implicarea părinților în educație
contribuie la creșterea ratei de absolvire - indiferent de venit, rasă sau
etnie. Dovezile arată că atunci când părinții sunt implicați în educația
copiilor lor, ratele de succes școlar cresc. Succesul școlar, în acest caz,
include mai puțini elevi care repetă clasele inferioare, rate mai mici de
abandon școlar, rate mai mari de absolvire a liceului la timp și o mai mare
participare la activităților școlare.
Evidențele ne demonstrează că riscul de abandon școlar este mult mai
ridicat în perioadele de tranziție între ciclurile de învățământ. Acest lucru
poate fi diminuat prin intervenția eficientă a parteneriatului școală- familie
și prin atenția sporită pe care părinții o acordă copiilor în aceste etape de
adaptare și acomodare

12. 5. Rolurile și sarcinile bine definite conduc către
stare de bine
Prin implicarea eficientă a tuturor membrilor unei comunități, prin
stabilirea rolurilor, sarcinilor și obiectivelor comune, impactul
individual și apoi cel al întregului grup, poate spori dezvoltarea unei
atmosfere care să aducă stare de bine și motivație celor antrenați în
acest parteneriat, fie că vorbim de profesori, manageri, părinți sau
elevi.

13. 6. Diminuarea comportamentelor de risc în
rândul elevilor
Odată ce simt că fac parte dintr-o comunitate strânsă, tinerii se
angajează în mai puține comportamente cu risc ridicat, cu atât mai
mult când părinții lor sunt implicați activ în viața lor. Aceste
comportamente cu risc pentru sănătate fumatul, consumul de alcool,
drogurile.
Pe lângă evitarea comportamentelor de risc pentru sănătate,
implicarea familiei poate crește participarea la comportamente
pozitive pentru sănătate copiilor, cum ar fi activitatea fizică constantă
și chiar îmbunătățirea rezultatelor educaționale.

14. 7. Conectare la nivelul tuturor actorilor
educaționali
• Copii conectați. Implicarea familiei îi ajută pe copii să se simtă conectați
cu profesorii, propriile famili, comunitățile lor de prieteni și colegi. Copiii
care sunt conectați se simt în siguranță, susținuți și sunt pregătiți să
învețe.
• Părinți conectați. Implicarea familiei îi ajută chiar și pe părinți să se simtă
angajați și conectați la viața și activitatea propriilor copii. Atunci când
adulții sunt implicați și se simt susținuți de școli și de alte instituții, ei se
simt mult mai pregătiți să sprijine școala și întreg proces al copilului.
• Școli și instituții conectate. Atunci când școlile sau alte instituții se
conectează și se implică alături de părinți și copii, acestea obțin informații
și date valoroase despre ce au nevoie familiile și cum funcționează
programele și politicile lor în favoarea acestora, dar și în beneficiul
întregii comunități locale.

15. 8. Conectarea conținuturilor din lecții la
cunoștințele, interesele și cultura elevilor
Atunci când apar conexiuni între subiectul unei lecții și experiențele elevilor
din viața de zi cu zi, interesul acestora crește, iar informațiile noi pot fi mult
mai ușor înțelese.
Există numeroase cercetări despre creier care explică de ce se întâmplă
acest lucru. Când elevii se gândesc la ceva ce știu deja, neuronii din creierul
lor devin activi. Acești neuroni fac mai ușor pentru alți neuroni să
declanșeze și să formeze noi căi neuronale. Căile conectează informațiile
noi cu cele vechi din creier. Cu alte cuvinte, „neuroni care se declanșează
împreună, se conectează împreună”. Prin corelarea învățării noi cu
învățarea veche, este mai ușor pentru elevi să învețe și să rețină noile
informații. Astfel, implicarea familiilor în educația copiilor poate spori
cunoașterea pasiunilor, experiențelor relevante, dar și a bagajului de
cunoștințe deja existent, fapt ce ar sprijini învățarea noilor concepte
abordate în sala de clasă

16. 9. Parteneriatul școală-familie
sprijină intervenții personalizate fiecărei familii
Colaborarea între școală și părinți permite - la nivel de comunitate -
asistență și intervenții personalizate conform nevoilor fiecărei familii.
Astfel, lucrul în colaborare sporește probabilitatea de a identifica
nevoile unice ale unei familii și de a dezvolta planuri și servicii
relevante și adecvate din punct de vedere socio-cultural, care să
răspundă nevoilor, să se bazeze pe punctele forte ale familiei, să se
bazeze pe sprijinul comunității și să utilizeze resursele mult mai
eficiente, în mod constant Cât timp există o comunicare deschisă între
toți cei implicați, problemele reale pot fi identificate mult mai ușor, se
pot găsi metode de depășire ale unor situații de criză, instrumente de
sprijin, iar eventualele evenimente neprevăzute din viitor pot fi într-o
oarecare măsură anticipate și prevenite.

17. 10. Părinții care se implică în activitatea școlară
au impact asupra rezultatelor profesionale
viitoare ale copiilor
Există o legătură directă între gradul de implicare a părinților în
educația unui copil și motivația, succesul academic și comportamentul
față de educație. Deși trăim într-o lume care se învârte atât de repede
și timpul nu mai este răbdător, cu puțină planificare, obiective comune
și management eficient, vom găsi într-adevăr ocazia de a le oferi
copiilor noștri sprijinul adecvat în parcursul lor educațional.
Părinții și profesorii pot face lucruri uimitoare împreună și ar fi bine să
comunice și să colaboreze pentru a crea un viitor prosper pentru copil.
Nimeni nu este mai interesat de bunăstarea și succesul copiilor decât
părinții lor și, bineînțeles, profesorii, care sunt întotdeauna mândri să
audă despre succesul unui elev sau fost elev.

18. ROLUL FAMILEI ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

19. Părinții, și în general familia, reprezentând „sâmburele” societății
noastre, are sarcina de a asigura dezvoltarea morală și fizică a
copilului. De părinți nu depinde doar maturizarea psihică a copilului,
ci și felul în care îl educă pe copil, cum îi dirijează viața afectivă și cum
va evolua copilul pe viitor. Educația copilului admite uneori influența
ereditară.
Pe scurt, acest lucru ar putea fi înțeles prin exemplul pe care îl oferă
Cajal Marco, și anume că un copil crescut în lipsuri și nevoi, într-un
mediu de teroare, nu poate ajunge o persoană plină de curaj,
încredere și inițiativă.
La fel se întâmplă și cu un copil crescut „din plin”, căruia i se
îndeplinesc toate dorințele, acesta nu poate intra pe viitor într-un
mediu social dependent normelor sociale elementare.

20. În copilărie, cea mai importantă este relația dintre dezvoltarea
limbajului și mediul familial, prin care copilului i se dezvoltă gândirea.
Pe lângă ceea ce îi oferă școala, televizorul, cinematograful, biblioteca,
strada, grupul de joacă, etc., se adaugă și ceea ce primește de la
familie, de la părinți și anume, socializarea sau comunicarea care este
un element foarte important.
Cea mai importantă problemă de educație care realizează formarea
personalității copilului la vârsta copilăriei este cea a autorității. Un
copil este tentat să-și încerce părintele, să-l supună la o mulțime de
teste, pentru a putea vedea dacă i se acordă libertate totală sau o
libertate cu anumite limite.

21. Pentru a primi o educație bună, un copil are nevoie de ceva nou, de
o schimbare, mai ales din partea adulților ce-l înconjoară. Un studiu
din 2006 arată că majoritatea părinților aplică aceleași metode de
pedepse și anume:
-pedepse verbale, prin ridicarea tonului, ironii sau injurii, ceea ce
pentru copilul zilelor noastre ori contează, ori nu contează,
-pedepse fizice, prin bătăi, trasul de păr sau de alte componente ale
corpului uman, care, după părerea mea mai funcționează doar la
copilul cu vârsta între 3-5 ani. Ori un copil are nevoie de un limbaj de
iubire, de răbdare, are nevoie de încurajări și cuvinte de mângâiere,
de timpul acordat lui, de daruri, în locul acestor
lucruri.

22. PĂRINȚI VILENȚI
Violenţa în educaţia copilului. Subiectul acesta dureros a revenit în
actualitate după mediatizarea cazului familei Bodnariu, care trăieşte în
Norvegia: autorităţile au decis luarea în plasament a copiilor, pe motiv
că acasă părinţii îi băteau. Din păcate, în România educarea prin
pedepse corporale nu este chiar o excepţie, datele adunate de
organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2018 arată că 38% din părinţi
recunosc că îşi agresează fizic copiii, iar 63% din copii susţin că uneori
sunt bătuţi acasă.

23. Un copil bătut va deveni violent
„Anxietatea, ruşinea, furia pot să acţioneze la nivel profund şi să aibă
consecinţe nedorite. Pot să apară gânduri legate de agresiune, care
să-i perturbe atenţia, sau tristeţe şi retragere, ce pot să aibă ca
rezultat scăderea implicării şi comunicării, încredere în sine scăzută,
se sperie foarte uşor, este irascibil sau agitat. Nu poate face faţă unor
situaţii aparent facile. Devine fie submisiv, fie la rândul lui iritabil,
agresiv şi violent. Convingerile pe care el le extrage din violenţă: că nu
este bun , că nu este iubit - se pot instala atât de profund încât rămân
pastrate toată viaţa şi pot influenţa stima de sine să scadă accentuat.

24. Un copil speriat şi umilit ajunge să mintă
„Se întâmplă destul de frecvent să trecem lângă mame care îi fac
educaţie copilului pe stradă: ele ţipă, vorbesc urât cu copilul, îl
agresează (chiar dacă „uşor”), îl umilesc, iar noi privim acel copil cu
compasiune şi observăm că el rămâne împietrit sau plânge, lipsit de
puterea de a se apăra, nu de lovituri ci de a-şi apăra demnitatea, fie
încearcă să răspundă cu violenţă. Copleşiţi de furie, părinţii uită rolul
lor şi lasă ca această tensiune să se descarce haotic. Este de fapt doar
o demonstraţie de putere, bazată pe durere psihică şi/sau fizică şi fără
consistenţă educaţională.”

25. Părinţii violenţi au fost copii abuzaţi
Din păcate, de cele mai multe ori părinţii care recurg la aceste
metode de pedepsire a copilului au fost la rândul lor copii bătuţi,
abuzaţi. Ei aşa au crescut şi acum aplică metodele pe care le-au
învăţat, formând astfel un cerc vicios care cu greu poate fi rupt, spune
Keren Rosner. Singura soluţie este ca părinţii care consideră că au
probleme cu copiii, care nu ştiu cum să se descurce cu ei, să apeleze la
ajutorul specialiştilor. Astfel, ei vor învăţa cum trebuie să comunice cu
un copil mai dificil, cum îl pot educa prin metode corecte şi eficiente.
Şi în primul rând, vor învăţa să se înţeleagă pe ei, să-şi asume traumele
din trecut şi să conştientizeze că violenţa nu este o soluţie.

26. Educația oferită acasă se cunoaște foarte bine în societate. Aici, ne referim
cu precădere la cei șapte ani de acasă. Această expresie depinde foarte
mult de părinți, dar și de copii. Se referă la normele de comportare în
familie și în societate. Sintagma „cei șapte ani de acasă” exprimă educația
pe care copilul o primește de la părinți, se referă la copilul acela bine-
crescut, deci la asimilarea unor bune deprinderi. Principalele deprinderi pe
care un copil le poate dobândi sunt:
• deprinderi de ordine
• deprinderi de curățenie
• deprinderi de politețe
• deprinderi de comportare civilizată
• deprinderi igienico-sanitare care se referă la cele de autoservire,
• deprinderi de disciplină, etc.

27. METODE EFICIENTE PENTRU EDUCAREA
COPILULUI
1. Încearcă să fii constant în preajma lui
La început, este ideal să fii cât mai mult aproape de copilul tău,
indiferent că acesta merge să se joace sau se pregătește să plimbe
câinele. Este recomandat să faci acest lucru pentru a analiza toate
atitudinile și gesturile celui mic, în mai multe ipostaze. Asta te-ar
putea ajuta să-ți dai seama care sunt minusurile comportamentale la
care trebuie să lucrezi cu cel mic.

28. 2. Oferă-i un model de urmat
Copii învață de la mama și de la tata cum trebuie să se comporte cu
cei din jurul lor. De aceea, este stringent ca părinții să fie adevărate
exemple de urmat pentru cei mici. Astfel, de fiecare dată când te afli
în postura de a interacționa cu cineva de față cu copilul, zâmbește, fii
amabil și diplomat, astfel încât acesta să preia aceeași atitudine.
3. Comunică deschis cu acesta
De fiecare dată când copilul face o greșeală sau se comportă inadecvat
în diferite circumstanțe, este bine să discuți cât mai deschis cu el.
Explică-i care sunt efectele și consecințele pe care le poate avea un
anumit lucru și încearcă să-l faci să înțeleagă cu vorba bună. Poartă un
dialog, pune multe întrebări și află care este motivul care a condus la o
atitudine incorectă.

29. 4. Gândește câteva recompense și pedepse
Este nevoie să gândești o serie de recompense și de pedepse în
educație, astfel încât copilul să conștientizeze cât mai bine ceea ce
este bine și ce este rău. Este bine să-i arăți cu o recompensă de
fiecare dată când face ceva bun și să-l pedepsești, atunci când se
comportă urât. De exemplu, îi poți cumpăra o jucărie pe care și-o
dorește, dacă dă dovadă de bune maniere și de empatie.
5. Învață-l prin exemple practice
Dacă copilul tău își dorește să petreacă mult timp la calculator,
explică-i care sunt efectele negative ale acestui tip de activitate. Îi poți
spune că, din această cauză, oamenii poartă ochelari, iar aici poți da
un exemplu concret din familie, un nume. Aceasta este o altă metodă
prin care cei mici pot învăța să diferențieze lucrurile bune de cele rele

30. 6. Folosește doar pedepsele potrivite
Este normal ca micuțul să mai trebuiască să fie pedepsit din când în când,
mai ales atunci când nu ține cont de părerea părinților. Cu toate acestea, nu
trebuie să exagerezi și nici să folosești metode mult prea aspre. În plus, este
indicat ca acestea să fie potrivite contextului. De exemplu, dacă cel mic nu
vrea să-și strângă jucăriile de pe jos, ia-le pe toate și ține-le departe de el
pentru o zi sau două. Acest lucru îl va face să înțeleagă că data viitoare
trebuie să-și facă ordine în cameră pentru a se putea bucura în continuare
de mașinuțe sau de seturile de construcții preferate.
7. Îndrumă-l spre diferite activități comunitare
Strângerea de gunoaie din diferite colțuri ale orașului îl poate face pe micuț
să perceapă faptul că este bine să arunce la coș orice ambalaj pe care îl are.
Aceasta este o modalitate de educare foarte bună, care are șanse mari de
succes. În felul acesta, copilul poate deprinde de la vârste fragede faptul că
planeta are nevoie de ajutorul oamenilor pentru a fi frumoasă și sănătoasă.
Bineînțeles că această activitate educativă este potrivită pentru copiii care
au trecut pragul vârstei de 6-7 ani.

31. 8. Ține legătura cu profesorii
Este important să afli cum se comportă copilul tău atunci când este departe
de tine. De aceea, este stringent să ții legătura cu profesorii, pentru a afla
dacă acesta are un comportament inadecvat. În cazul în care descoperi
nereguli, ia măsuri, însă ai grijă ca acestea să fie cele potrivite.
În cele din urmă, trebuie să reții că educația copiilor poate fi diferită de la
caz la caz, însă, în ciuda acestui fapt, este important să ții cont de
informațiile prezentate mai sus. Acestea te pot ajuta să-ți educi micuțul ca
la carte, fără violență sau momente de disperare, ci doar cu vorba bună și
cu înțelepciune. Așadar, pune în practică metodele de educare menționate
și evită greșelile pe care le poți face din cauza unor anumiți factori. Ai grijă
ca micuțul tău să fie un adult cu multă încredere în sine și cu respect față de
cei din jur.