SlideShare a Scribd company logo
1 of 7
ETAPELE ÎNTOCMIRII
BALANŢEI DE VERIFICARE
Conform legislaţiei în vigoare (Ordonanţa
nr.70/2004 pentru modificarea şi completarea
Legii contabilităţii nr. 82/1991), balanţa de
verificare se întocmeşte obligatoriu la sfârşitul
exerciţiului financiar (anual) şi ori de câte ori este
necesar, în scopul centralizării şi verificării
exactităţii datelor înregistrate în conturi.
Etapele întocmirii unei balanţe de
verificare
1. se trec din bilanţ – în luna ianuarie sau din
bananţa precedentă – restul anului soldurile
iniţiale în conturi
2. înregistrarea pe bază de documente a
operaţiilor economice şi financiare în ordine
cronologică în Registrul Jurnal prin formule
contabile
Etapele întocmirii unei balanţe de
verificare
3. înregistrarea operaţiilor din Registrul Jurnal
sau din Jurnale, după caz, în Registrul Cartea
Mare până la data când urmează să se
întocmească balanţa de verificare. În acest fel
se realizează înregistrarea sistematică în
conturi
4. totalizarea sumelor din debitul şi creditul
fiecărui cont deschis, stabilindu-se soldul
acestora
Etapele întocmirii unei balanţe de
verificare
5. trecerea datelor din registrul Cartea Mare (Si, R, TS
şi Sf) în balanţa de verificare
6. totalizarea sumelor pe coloanele balanţei de
verificare, iar totalurile stabilite în cadrul fiecărei
coloane – perechi, debitoare şi creditoare, trebuie să
fie egale între ele. În acelaşi timp trebuie verificată
următoarea corelaţie:
TR balanţa de verificare = T Registrul Jurnal
Caracteristica de bază a balanţelor de
verificare este aceea că sumele se
cumulează de la începutul exerciţiului
financiar şi până la data respectivă (când
se întocmeşte balanţa).
Schemă – etape de întocmire
Bilanţul iniţial –Se preiau soldurile iniţiale
în conturi
Înregistrare cronologică- Registrul
jurnal
Înregistrare sistematică-
Cartea mare
Balanţa de verificare
Totalul sumelor din registrul –jurnal
=Totalul rulajelor din balanţa de verificare

More Related Content

What's hot

Etalarea marfurilor.pptx
Etalarea marfurilor.pptxEtalarea marfurilor.pptx
Etalarea marfurilor.pptxRodica B
 
Contabilitatea capitalurilor
Contabilitatea capitalurilorContabilitatea capitalurilor
Contabilitatea capitalurilorRodica B
 
Codificarea marfurilor
Codificarea marfurilorCodificarea marfurilor
Codificarea marfurilorRodica B
 
Agenda electronica
Agenda electronicaAgenda electronica
Agenda electronicaRodica B
 
Registre contabile
Registre contabileRegistre contabile
Registre contabileRodica B
 
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselor
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselorMarcarea, etichetarea, ambalarea produselor
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselorRodica B
 
Fluxurile de circulatie in unitatea economica
Fluxurile de circulatie in unitatea economicaFluxurile de circulatie in unitatea economica
Fluxurile de circulatie in unitatea economicaRodica B
 
Incursiuni in istoria contabilitatii - etape
Incursiuni in istoria contabilitatii - etapeIncursiuni in istoria contabilitatii - etape
Incursiuni in istoria contabilitatii - etapeRodica B
 
Clasificarea marfurilor alimentare
 Clasificarea marfurilor  alimentare Clasificarea marfurilor  alimentare
Clasificarea marfurilor alimentareRodica B
 
Boli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la omBoli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la omatiafodor
 
Patrimoniul ca obiect al contabilitatii
Patrimoniul ca obiect al contabilitatiiPatrimoniul ca obiect al contabilitatii
Patrimoniul ca obiect al contabilitatiicristiandragomir7
 
Incursiune in evolutia contabilitatii
Incursiune in evolutia contabilitatiiIncursiune in evolutia contabilitatii
Incursiune in evolutia contabilitatiiRodica B
 
Procesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderiiProcesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderiiRodica B
 
Analiza pietei suport de curs
Analiza pietei suport de cursAnaliza pietei suport de curs
Analiza pietei suport de cursOfelia Nazare
 
Venituri publice - Impozite si taxe
Venituri publice  - Impozite si taxeVenituri publice  - Impozite si taxe
Venituri publice - Impozite si taxeRodica B
 
Structuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activStructuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activRodica B
 

What's hot (20)

Etalarea marfurilor.pptx
Etalarea marfurilor.pptxEtalarea marfurilor.pptx
Etalarea marfurilor.pptx
 
Contabilitatea capitalurilor
Contabilitatea capitalurilorContabilitatea capitalurilor
Contabilitatea capitalurilor
 
Codificarea marfurilor
Codificarea marfurilorCodificarea marfurilor
Codificarea marfurilor
 
Agenda electronica
Agenda electronicaAgenda electronica
Agenda electronica
 
Probleme rezolvate finante_an_ii
Probleme rezolvate finante_an_iiProbleme rezolvate finante_an_ii
Probleme rezolvate finante_an_ii
 
Registre contabile
Registre contabileRegistre contabile
Registre contabile
 
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselor
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselorMarcarea, etichetarea, ambalarea produselor
Marcarea, etichetarea, ambalarea produselor
 
Fluxurile de circulatie in unitatea economica
Fluxurile de circulatie in unitatea economicaFluxurile de circulatie in unitatea economica
Fluxurile de circulatie in unitatea economica
 
Incursiuni in istoria contabilitatii - etape
Incursiuni in istoria contabilitatii - etapeIncursiuni in istoria contabilitatii - etape
Incursiuni in istoria contabilitatii - etape
 
Clasificarea marfurilor alimentare
 Clasificarea marfurilor  alimentare Clasificarea marfurilor  alimentare
Clasificarea marfurilor alimentare
 
Boli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la omBoli ale sistemlui circulator la om
Boli ale sistemlui circulator la om
 
Patrimoniul ca obiect al contabilitatii
Patrimoniul ca obiect al contabilitatiiPatrimoniul ca obiect al contabilitatii
Patrimoniul ca obiect al contabilitatii
 
Incursiune in evolutia contabilitatii
Incursiune in evolutia contabilitatiiIncursiune in evolutia contabilitatii
Incursiune in evolutia contabilitatii
 
Procesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderiiProcesele economice ale intreprinderii
Procesele economice ale intreprinderii
 
Economisire
EconomisireEconomisire
Economisire
 
Analiza pietei suport de curs
Analiza pietei suport de cursAnaliza pietei suport de curs
Analiza pietei suport de curs
 
Venituri publice - Impozite si taxe
Venituri publice  - Impozite si taxeVenituri publice  - Impozite si taxe
Venituri publice - Impozite si taxe
 
Australia
 Australia Australia
Australia
 
Prezentare ppt
Prezentare pptPrezentare ppt
Prezentare ppt
 
Structuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activStructuri patrimoniale de activ
Structuri patrimoniale de activ
 

Similar to Balanta de verificare - etapele intocmirii balantei

Similar to Balanta de verificare - etapele intocmirii balantei (20)

Balanta de verificare
Balanta de verificare Balanta de verificare
Balanta de verificare
 
Bilanturi
BilanturiBilanturi
Bilanturi
 
Omef 3512 2008
Omef 3512 2008Omef 3512 2008
Omef 3512 2008
 
Omef 3512 2008
Omef 3512 2008Omef 3512 2008
Omef 3512 2008
 
Material bil.
Material bil.Material bil.
Material bil.
 
Manual politici-si-proceduri-contabile-sc-srl-schita
Manual politici-si-proceduri-contabile-sc-srl-schitaManual politici-si-proceduri-contabile-sc-srl-schita
Manual politici-si-proceduri-contabile-sc-srl-schita
 
Raport de audit intern
Raport de audit internRaport de audit intern
Raport de audit intern
 
Profit
ProfitProfit
Profit
 
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simplaProiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
 
Bilanturi 2017 - ANAF
Bilanturi 2017 - ANAFBilanturi 2017 - ANAF
Bilanturi 2017 - ANAF
 
Material sit fin
Material sit finMaterial sit fin
Material sit fin
 
Raportari 31.12.2015
Raportari 31.12.2015Raportari 31.12.2015
Raportari 31.12.2015
 
Prevederi 170/2015
Prevederi 170/2015Prevederi 170/2015
Prevederi 170/2015
 
Ordin bilant
Ordin bilantOrdin bilant
Ordin bilant
 
Bilantomf52015
Bilantomf52015Bilantomf52015
Bilantomf52015
 
Contabilitate
ContabilitateContabilitate
Contabilitate
 
6.Necesitatea şi conţinutul economic al contului.pdf
6.Necesitatea şi conţinutul economic al contului.pdf6.Necesitatea şi conţinutul economic al contului.pdf
6.Necesitatea şi conţinutul economic al contului.pdf
 
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bisOmfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
 
Material impozit
Material impozitMaterial impozit
Material impozit
 
Inreg.
Inreg.Inreg.
Inreg.
 

More from Rodica B

Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos Rodica B
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeRodica B
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorRodica B
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiRodica B
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorRodica B
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiRodica B
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Rodica B
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală Rodica B
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturiRodica B
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capitalRodica B
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturiRodica B
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plasticRodica B
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologicăRodica B
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorRodica B
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareRodica B
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraRodica B
 
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliNevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliRodica B
 
Starea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorStarea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorRodica B
 
Leul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaLeul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaRodica B
 

More from Rodica B (20)

Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organoleptice
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilor
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilor
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturi
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală
 
Datorii
DatoriiDatorii
Datorii
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturi
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capital
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturi
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologică
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelor
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentare
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
 
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliNevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
 
Starea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorStarea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilor
 
Leul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaLeul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de siguranta
 

Balanta de verificare - etapele intocmirii balantei

  • 2. Conform legislaţiei în vigoare (Ordonanţa nr.70/2004 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991), balanţa de verificare se întocmeşte obligatoriu la sfârşitul exerciţiului financiar (anual) şi ori de câte ori este necesar, în scopul centralizării şi verificării exactităţii datelor înregistrate în conturi.
  • 3. Etapele întocmirii unei balanţe de verificare 1. se trec din bilanţ – în luna ianuarie sau din bananţa precedentă – restul anului soldurile iniţiale în conturi 2. înregistrarea pe bază de documente a operaţiilor economice şi financiare în ordine cronologică în Registrul Jurnal prin formule contabile
  • 4. Etapele întocmirii unei balanţe de verificare 3. înregistrarea operaţiilor din Registrul Jurnal sau din Jurnale, după caz, în Registrul Cartea Mare până la data când urmează să se întocmească balanţa de verificare. În acest fel se realizează înregistrarea sistematică în conturi 4. totalizarea sumelor din debitul şi creditul fiecărui cont deschis, stabilindu-se soldul acestora
  • 5. Etapele întocmirii unei balanţe de verificare 5. trecerea datelor din registrul Cartea Mare (Si, R, TS şi Sf) în balanţa de verificare 6. totalizarea sumelor pe coloanele balanţei de verificare, iar totalurile stabilite în cadrul fiecărei coloane – perechi, debitoare şi creditoare, trebuie să fie egale între ele. În acelaşi timp trebuie verificată următoarea corelaţie: TR balanţa de verificare = T Registrul Jurnal
  • 6. Caracteristica de bază a balanţelor de verificare este aceea că sumele se cumulează de la începutul exerciţiului financiar şi până la data respectivă (când se întocmeşte balanţa).
  • 7. Schemă – etape de întocmire Bilanţul iniţial –Se preiau soldurile iniţiale în conturi Înregistrare cronologică- Registrul jurnal Înregistrare sistematică- Cartea mare Balanţa de verificare Totalul sumelor din registrul –jurnal =Totalul rulajelor din balanţa de verificare