1. SUBIECTE EXAMEN
KINETOTERAPIA IN AFECTIUNILE CARDIOVASCULARE
1. Principalele entitati in patologia cardiovasculara
În mod didactic, clasificam aceste entitati în :
• Ateroscleroza (ASC) – Notiunea de ateroscleroza este sugerata de aspectul
leziunilor vasculare.
• boala coronariana (boala cardiaca ischemica, cardiopatia ischemica dureroasa si
nedureroasa), angor pectoris (de efort, stabil, agravat), infarctul miocardic acut
(IMA)
• Bolile vaselor periferice (arteriopatiile periferice si bolile venelor periferice)
2. Ateroscleroza sistemica:definitie,istorie naturala,complicatii frecvente
1 Ateroscleroza (ASC)
Notiunea de ateroscleroza este sugerata de aspectul leziunilor vasculare.
În esenta se produc :
a) alterarea elasticitatii peretilor vasculari.
b) scaderea lumenului vascular pâna la infundarea totala a vasului prin ateroame sau
prin fenomene de tromboza.
a) indurarea (cartonarea) peretilor vasculari.
b) „osificarea” unor artere de mare importanta în economia organismului”.
Important este faptul ca ateroscleroza (ASC) este boala si de continut si de continator!
- ASC debuteaza la 20-30 ani si se agraveaza progresiv Este practic constanta la 50 ani ;
dupa 70 ani, la necropsie, toti oamenii au leziuni arteriale avansate.
- ASC este un “flagel social” care atinge subiecti din ce în ce mai tineri.
- Înseamna acumulare locala de lipide; gliceride complexe; sânge; alte elemente (fibre
neelastice, depozite calciu).
- Nu se stie daca ASC este o boala autonoma sau un mod de reactie ale peretului vascular
la diferite agresiuni.
- Din istoria naturala a ASC cercetata la nivelul aortei coronare se pot identifica trei
perioade :
1) Alterari de structura ale peretilor arteriali care exista în viata intrauterina si continua în
copilarie.
2) O lunga perioada de latenta (ani-decenii) în care se evidentiaza leziunile de tip ASC la
“sanatosi” (leziuni mergând pâna la scaderea calibrului cu 50%).
3) Perioada simptomatica – în care apar manifestari majore sau minore ale bolii
coronariene.
„ASC este o problema a medicului pediatru” se spune – profilaxia ar trebui sa inceapa la vârsta
copilariei !
Complicatiile frecvente ale ASC sunt :
• boala coronariana
1

2. • accidentul vascular cerebral(acestea fiind si primele doua cauze de morbiditate ale
populatiei date de cresterea sperantei de viata a oamenilor dar si de acumularea factorilor
de risc)
• artrita aterosclerotica a membrelor inferioare cu risc de gangrena si amputate
3. Factorii de risc ai aterosclerozei (factori modificabili si factori nemodificabili)
– acumularea lor înseamna cresterea în progresie geometrica a riscului de boala :
o Boli de inima si vase ale ascendentilor (genetica)
o Alimentatia excesiva
o Consumul excesiv de glucide
o Consumul excesiv de acizi grasi saturati
o Hipercolesterolemia
o Diabetul zaharat
o Obezitatea
o Acidul uric crescut in sânge
o Lipoproteinele serice crescute în sânge
o Consumul total de grasime
o Consumul excesiv de energie
o Grupul sanguin
o Hematocritul crescut (vâscozitate mare a sângelui)
o Toleranta la glucide
o Anomalii EKG
o Ritmul cardiac crescut în repaus (tahicardia)
o Tulburari de coagulare
o Carenta de crom
o Carenta de magneziu
o Carenta de vanadiu
o Climatul (schimbari bruste de climat, diferente mari de temperatura, vânt,
umiditate, presiune atmosferica)
o Educatia (nivelul educational)
o Profesiunea stresanta (responsabilitatea)
o Stressul, suprasolicitarea psihoemotionala
o Personalitatea (tipul cortical)
o Sexul
o Tutunul – obiceiul fumatului
ASC este un fenomen sociobiologic complex, cu etiologie plurifactoriala care reprezinta o stare
patologica si nu o consecinta inevitabila a îmbatrânirii. ASC este diferita de îmbatrânire – chiar
daca sunt logic asociate.
Îmbatrânirea este un fenomen complex la nivelul tuturor tesuturilor, o pierdere de program intern
si o dereglare a factorilor ce tin de informatii externe (educatie, cultura, comportament igienic,
actiunea. noxelor fizice, chimice, informationale).
2

3. 4. Cardiopatia ischemica
– definitie, manifestari anatomice, modificari fiziopatologice, factori de risc, forme clinice
BCI( INSUFICIENTA CORONARIANA)= ansamblu de tulburari acute sau cronice datorate
stenozarii progresive a lumenului arterial prin ASC (ateroscleroza) avand drept consecinta
incapacitatea inimii care primeste sange insuficient, RESPECTIV APORT SCAZUT DE
OXIGEN
Micsorarea lumenului poate fi:
- Organica
- Functionala(vasospasm)
BCI. face victime din ce în ce mai multe si din ce în ce mai tinere. Este cea mai gigantica
epidemica ; MORTALITATEA CARDIOVASCULARA ESTE PRIMA CAUZA DE
MORTALITATE , fiind responsabila de 40% din decese;
• Este demonstrata existenta unui debut precoce al acestei afectiuni, nu mai este considerata
consecinta inevitabila a îmbatrânirii .
• Afecteaza grupe de vârsta din ce în ce mai tinere.
• Exista o strânsa legatura între cardiopatia ischemica si gradul de dezvoltare economica a unei
tari
• Echilibrul dintre “excese si restrictii” poate da un viitor optimist
Entitati clinice:
 Stopul cardiac primar
 Angina de efort si angina spontana
 IMA
 Insuficienta cardiac
 Aritmiile
 Moartea subita
Factorii de risc in cardiopatia ischemica
o Tensiunea arteriala (T. A. ) crescuta . TA crescuta ramâne un factor de risc foarte
important. Se va urmari mentinerea unei TA la valori normale prin regim desodat
si medicatie.
o Fumatul. Înaintea oricarui atac coronarian, fumatul tripleaza riscul bolii
coronariene.
o Dieta si obiceiurile alimentare.
o Stressul.
o Sedentarismul.
o Diabetul zaharat. De regula tulburari ale metabolismului hidratilor de carbon se
asociaza cu cele ale lipidelor, implicate cu rol activ in aterogeneza.
o Antecedentele familiale - includ factorul ereditar, genetic
o Vârsta si sexul; pana la 45 ani mai rar la femei
5. Angina pectorala (angor pectoris): definitie, modificari fiziopatologice,descrierea
unei crize de angor
Definitie: o durere toracica violenta cu character constrictive, dand bolnavului senzatia de
strangulare, sfasiere stare de anxietate si senzatia mortii.
Modificari fiziopatologice:
Solicitarea inimii prin sist. nervos simpatic ca
3

4. Descrieti cateva forme clinice aparte ale angorului pectoris
o AP CRONICA STABILA:
o AP DE NOVO- este o AP de effort sau de repaus, cu debut sub o luna, dar cel mai
frecvent sub 2 sapt; precede cel mai adesea un IMA
o A. AGRAVATA:este forma de AP care si-a modificat in ultimele zile sau sapt
caracterele; accesele dureroase sunt mai frecvente sau /si mai intense, apar si in
repaus mai greu la nitrati
o A. NOCTURNA: apare predominant sua exclusive noaptea
o A. DE REPAUS este angina care apare in repaus
o A. PRECOCE POSTINFARCT-este angina cu aparitie in primele 14 zile de la
debutul IMA; semnificatia este relativ severa, -poate sa fie expresia unei ischemii
la distanta, prin compromiterea circulatiei colaterale sau a unei vsc pe placa de
aterom fisurata.
o A. PRINZMETAL (A. varianta) apare de obicei in repaus, este mai intense si mai
prelungita si se insoteste de supradenivelarea segm ST. Semnifica o ischemie
transmurala data de spasmul unei a coronare epicardice.
o A. INSTABILA ; se refera la o angina cronica cu acccese dureroase nelegate de
conditii speciale de aparitie si care raspund greu la tratament
o A. ATIPICA: defineste posibile forme de angina, ale caror crt principale difera de
angina tipica, mai ales in ceea ce priveste localizarea, caracterulsenzatiei
dureroase, etc
o A. INSTABILA: apare o ischemie miocardica severa, ca urmare a unei placi de
aterom fisurate si incomplete trombozate si care poate evolua in timp scurt (zile)
spre IMA.
6. Infarctul acut de miocard (accidentul coronarian acut)- definitie, forme
clinice,manifestari, evolutie
Infarctul acut de miocard reprezintă necroza circumscrisă de cauză ischemică a unei zone de
miocard, apărută ca urmare a unei căderi bruşte a fluxului sangvin coronarian sau a unei creşteri
peste posibilităţile de aport ale necesarului miocardic de oxigen, urmată de
forma rea unei cicatrici fibroase în cazurile cu evoluţie favorabilă.
forme clinice:
• transmural – care interesează toată grosimea peretelui inimii;
• intramural – interesează o anumită zonă în grosimea peretelui inimii;
• subendocardic – apare sub foiţa care tapetează intern inima;
• subepicardic – apare sub invelişul extern care îmbracă muşchiul
Clinic:
• insuficienţa miocardică – cu afectarea funcţiei de pompă a inimii;
• durere anginoasă mare, transfixiantă, nitrorezistenta.
Manifestari
• manifestări hemodinamice – scăderea constantă a funcţiei de pompă şi, implicit, a debitului
sangvin.
• manifestări psiho-neuro-emoţionale – durere violentă, anxietate, senzaţia de moarte iminentă.
EVOLUTIE:
4

5.  IMEDIATA: de la primele minute-ore la primele 3-5 zile
 SECUNDARA: din zilele 5-7 pana in sapt.3-6
 “LA DISTANTA”: se refera la viitor
7. Prognosticul in infarctul acut de miocard:indexul de pronostic coronarian
Prognosticul (diagnosticul viitorului): al bolii şi al bolnavului.
Previziunea stării de sănătate a unui om, necesită o mare experienţă clinică din partea medicului,
cunoştiinţe teoretice de tip statistic, populaţional, o judecată clară, mult bun simţ (intuiţie).
 Prognostic imediat: in primele ore pana la 3-5 zile pot apare complicatii;pacientul este
supravegheat in unitatea spitaliceasca
 Prognosticul indepartat si cel pentru restul vietii este favorabil doar daca se respecta cu
strictete regulile de igiena a vietii si alimentatiei, precum si controlul periodic si politica de
influentare a factorilor de risc
 Prognosticul de reinsertie profesionala depinde de varsta pacientului
Indexul de prognostic coronarian depinde de următorii factori:
• ereditatea cardiovasculară: la un părinte sau la ambii părinţi;
• hipertensiunea arterială;
• dislipidemia;
• diabetul zaharat;
• obezitatea;
• poliglobulia;
• fumatul;
• scorul stimulării psihologice excesive.
Patru din zece bolnavi mor: doi, înainte de spitalizare; doi, datorită complicaţiilor şi extensiunii
infarctului.
8. Portretul robot al omului cu mare risc de infarct miocardic
• este un om în plină maturitate;
• hipertensiv (TA mai mare de 160/90mmHg);
• diabetic (sau cu diabet chimic);
• mare fumător;
• valori crescute în sânge de: colesterol, trigliceride, betalipoproteine;
• se supraalimentează sistemic;
• bea sistematic alcool (mai mult de 10 g/zi);
• în familia acestuia se întâlnesc cazuri de boli de inimă şi vasculare la vârste medii, care au
condus la deces;
• realizează o reacţie inadecvată sau disproporţionată în condiţii stresante cotidiene, reacţie
exprimată prin comportament prin:
• logoree;
• gestică excesivă;
• grabă excesivă;
• verulenţă;
• nemulţumire generalizată;
• activitate dezordonată;
5

6. • au insactisfacţii profesionale reale, fiind frânaţi în dezvoltarea şi plasarea socioprofesională;
• au insatisfacţii deseori imaginare;
• ocupă poziţie superioară pregătirii sau posibilităţii lor de decizie;
• au stimulare psihologică excesivă;
• duc orice activitate banală la paroxism, inducând o stare de agitaţie anxiogenă, nevrozantă lor şi
celor din jur.
9. Atitudinea in fata unui infarct miocardic
Cardiopatia ischemica are deasupra ei riscul de infarct miocardic pentru ca în evolutia sa un
anginos poate face oricând un infarct de miocard.
Un coronarian, când apare o durere toracica intensa are de parcurs urmatorii pasi :
I. Întrerupe efortul care a provocat durerea – se aseaza sau se se culca.
Pune sub limba un comprimat de nitroglicerina sau aplica un puf de Nitromint spray –
durerea trebuie sa dispara în 1-5 minute. Pacientii trebuie sa stie ca Nitroglicerina si medicatia
asemanatoare Nitroglicerinei dilata toate arterele din corp, inclusiv ale capului si de aceea
poate apare:
1. Senzatia de caldura la nivelul capului.
2. Ameteala trecatoare.
3. Greutate a capului.
4. Senzatie de caldura.
• Daca durerea dispare, bolnavul poate începe sa-si reia activitatea.
• Daca durerea nu a disparut mai ia o tableta de Nitroglicerina si sta asezat sau culcat
înca 10 minute.
• Daca durerea nu dispare nici acum : se suna la Salvare – trebuie înregistrat neaparat
EKG – iar în timpul drumului catre spital se ia Nitroglicerina din cinci în cinci
minute.
5. Apare si anxietate mare si senzatia mortii iminente – de aceea pacientul trebuie sedat.
În spital :
• Repausul la pat – este obligatoriu în primele.
Se pot realiza în aceste zile numai :
• mobilizarea membrelor inferioare.
• masaj usor.
• toaleta la pat - pentru evitarea escarelor, evitarea constipatiei.
• Oxigenoterapia - obligatorie initial.
• analgezice si sedative
• alimentatie lichida primele 2-5 zile, fara sare,hipocalorica,hipolipidica,nefermentescibila
• mobilizare precoce
10. Recuperarea (reabilitarea)cardiacilor: definitie,metode de recuperare, rezultate
6

7. 7

8. 11. Metodologia generala de recuperare in patologia cardiovasculara
Recuperarea sau reabilitarea cardiacilor a fost definită de către OMS drept un ansamblu de
măsuri ce au ca obiectiv să redea sau să amelioreze capacitatea fizică şi mentală anterioară a
pacienţilor, permiţându-le să ocupe prin mijloace proprii un loc cât mai normal posibil în
societate.
8

9.  Pe de o parte, inactivitatea fizică şi intelectuală poate duce la degradarea stării fizice şi
intelectuale, indiferent de natura şi severitatea bolii cardiace.
 Pe de altă parte, activitatea fizică este benefică dacă este:
• controlată, progresivă;
• supravegheată;
• diferenţiată, în funcţie de gradul severităţii bolii cardiace.
Restantul funcţional cardiac trebuie „exploatat” la maximum, lucru care se poate realiza prin
programe de recuperare fizică.
Cel mai frecvent, această metodologie s-a aplicat la cardiopatia ischemică cronică şi infarctul
miocardic acut.
Sunt necesare câteva precizări importante:
– în afară de recuperarea fizică se face şi recuperare psihologică;
– starea psihică a bolnavului este aceea care face diferenţa între bolnavi
– sunt necesare şi măsuri educaţionale:
• pentru creşterea complianţei la tratament;
• pentru profilaxia secundară a bolilor cardiovasculare.
- tehnicile de revascularizare miocardică (bypassul aortocoronarian şi angioplastia transluminală
percutană) sunt măsuri importante de recuperare.
- Astăzi, chiar boli ca insuficienţa cardiacă şi cardiomiopatia dilatativă sunt indicate pentru
recuperarea fizică.
• Recuperarea fizica poate incepe in primele 24-48 ore de la debutul bolii si imediat dupa
externare
• Exista mai multe tipuri de recuperare fizica:
1. Program informativ: cu sfaturi medicale si prescrierea antrenamentului fara
supraveghere acasa
2. Program informativ: cu sfaturi ale recuperatorului pentru antrenamentul
nesupravegheat acasa
3. Program formal: cu sfaturi medicale si de recuperare, si program de antrenament
supravegheat fara monitorizare EKG
4. Program formal cu monitorizare EKG
Durata programului e de 8-12 saptamani
12. Indicatiile recuperarii fizice in bolile cardiovasculare
I. cardiopatia ischemica cronica:
1. infarctul miocardic acut.
2. by passul aorto-coronarian.
3. angioplastia coronariana.
4. angina pectorala stabila de efort.
5. ischemia miocardica silentioasa.
II. Starea post chirurgie valvulara pentru cardiopatia congenitala.
III. Cardiopatia hipertensiva.
IV. Indicatie speciala – vârstnicul cu boala cardiaca – la care se considera ca recuperarea fizica
poate fi cea mai ieftina cale de a evita internare în centre medicale.
V. Arteriopatii periferice – în asociere cu fizioterapia
VI. Bolnavi cu tulburari ale circulatii venoase.
9

10. • începerea recuperarii fizice în primele 24-48 ore de la debutul unui eveniment cardiac
acut este indicata !
• tot din primele zile dupa faza acuta – se indica începerea programului educational
pentru preventia secundara si aderenta la tratament (inclusiv la antrenamentul fizic).
• programul de recuperare se începe imediat dupa începutul perioadei de convalescenta
(externarea din spital) – la maxim o saptamâna de la externare.
Echipa de recuperare are un rol esential pentru viitorul pacientului ; sunt necesare însa
in plus :
1 loc pentru antrenament
2 echipament pentru recuperare fizica
3 echipament medical minim pentru asigurarea asistentei de urgenta – în cazul
aparitiei unor incidente sau accidente.
Exista mai multe feluri de programe de recuperare fizica :
1. Program informativ – sfaturi acordate pacientului de catre medic si prescriere antrenamentului-
fara supravegherea acasa sau pe terenuri de sport si în cluburi.
2. Program informativ: sfaturi ale recuperatorului,antrenamentul nesupravegheat, acasa, sau într-
un serviciu de recuperare.
3. Program formal: Sfaturi ale medicului cardiolog si de recuperare, program supravegheat de
antrenament fizic fara monitorizarea EKG. Se aplica în cazul infarctului miocardic acut cu risc
scazut si cu stare de deconditionare fizica in special prin lipsa de antrenament.
4. Program formal cu monitorizare EKG.
Durata programului este de 8-12 saptamâni.
Bolnavul iese din recuperare când se ating obiectivele – adica atingerea capacitatii de
efort maxim în raport cu deficitul functional cardiac.
De o mare importanta în alegerea unuia dintre programe se bucura testarea de efort a
cardiacului
13. Adaptarea la efort a coronarianului
La bolnavul cardiac intervin aceleasi mecanisme de adaptare la efort ca si la individul sanatos
– însa cu imposibilitatea cresterii debitului coronarian peste un anumit nivel numit PRAG
ANGINOS cae e cu atât mai redus cu cât severitatea bolii e mai mare.
 De multe ori nivelul efortului care poate fi “prestat” de coronarieni este sub limita
pragului anginos real (prin durere sau alte manifestari) ca urmare a lipsei de antrenament fizic.
 La pacientul coronarian – exista obstructie sau stenoza intr-un teritoriu sau în mai
multe teritorii.(chiar si în repaus) si de aceea apare ischemia miocardiaca
 În situatia în care debitul coronarian de repaus în teritoriile stenozate nu reuseste sa fie
compensat – apar dureri anginoase de repaus, tulburari de ritm cardiac, fenomene de
insuficienta cardiaca..
Exista mari diferente la efort ale coronarianului în functie de mai multi factori.
1) Circulatia colaterala coronariana.
a) e importanta în obstructiile cronice, inclusiv dupa infarctul miocardic acut.
b) în ocluziile acute circulatia coronariana nu e dezvoltata ! (acest lucru duce la o
simptomatologie si o evolutie grava)
c) poate compensa o mare parte din rezerva coronariana de debit.
10

11. 2) Maldistributia debitului coronarian – ,, fenomenul de furt coronarian”.
Normal – straturile subepicardice sunt mai bine irigate decât cele subendocardiace –
exista deci o maldistributie fiziologica sanguina.
• în efort – maldistributia se accentueaza datorita cresterii presiunii miocardiace, predominent
subendocardiac si de aceea apare subdenivelarea ST.
• la coronarieni : în cursul cresterii debitului cardiac, o mare parte a debitului
coronarian este deviat catre teritoriile fara stenoza .
3) Spasmul coronarian
• înainte de efort , spasmul poate sa fie declansat de catre:
a) frig
b)emotii
c)stress mental.
Rezerva coronariana de debit si asa scazuta prin stenoza e si mai scazuta prin spasm deci
pragul anginos va fi atins rapid, iar nivelul efortului scazut
Efortul produce spasm coronarian ; de aceea, orice angor de efort cu prag variabil trebuie sa
conduca la suspectarea vasospasmului ca element patogenic adaugat.
14. Efectul repausului prelungit la pat
 scaderea capacitatii de efort cu 20 -25% dupa trei saptamâni.
 studiile au aratat ca sunt necesare înca trei saptamâni pentru atingerea unei
performante egale cu cea initiala.
Mecanismele scaderii capacitatii de efort :
1) hipovolemia _ scade volumul sanguin cu 600-800 ml _ scade presarcina _– scade debitul
cardiac.
2) scad reflexele vasomotorii _ pierderea tonusului venos al membrelor inferioare determina
sechestrarea la acest nivel în pozitie ortostatica a aproximativ 500 ml sânge, deci scade
semnificativ debitul sistolic în ortostatism.
3) scad reflexele arteriale baroceptoare _ ramâne vasodilatatie în ortosatism _ se întârzie
vasoconstrictia arteriala ortostatica _ se produce hipotensiunea arteriala, scade tonusul muscular.
4) reducerea masei musculare determina scaderea fortei contractile în urma repausului la pat.
La nivelul cordului – pentru a mentine debitul cardiac de repaus se va recurge la tahicardie.
Astfel,consumul maxim de oxigen (VO2 max) va fi atins la valori mai mici de efort.
• hipotensiunea arteriala ortostatica –
• reducerea volumului sanguin e pe seama plasmei -
• scade debitul cardiac
• se produce decalcifierea osoasa –
• apare constipatie ceea ce este este similar cu manevra Valsalva (expir cu glota închisa) .
• psihologic – apar sentimente de anxietate si deprimare.
Miscarile în clinostatism
• miscarile active si pasive ale musculaturii – sunt foarte utile pentru tromboze , decalcifiere,
tonus psihic.Evita atrofia musculara si creste circulatia la acest nivel, dar capacitatea de efort
ramâne redusa.
Miscarile în ortostatism – prezerva capacitatea de efort -mai mult ortostatismul decât
miscarile musculare active – prin prezervarea reflexelor vasomotorii si al tonusului venos.
• daca pacientii au fost tinuti în picioare zilnic – de 2 ori de câte 30 minute – capacitatea de
efort a fost scazuta numai cu 7% (fata de 20-25%).
11

12. • chiar la infarctele miocardiace grave este recomandat ca pacientii sa fie tinuti în fotoliu
lânga pat de doua ori/zi (aceasta manevra simpla poate înlatura din deconditionarea fizica).
15. Efectul antrenamentului fizic asupra capacitatii de efort si asupra functiei cardiace
 cresterea capacitatii de efort si cresterea consumul maxim de oxigen (VO2 max).
 cu cât bolnavii erau mai sedentari înainte de producerea accidentului coronarian
acut - cu atât beneficiul antrenamentului fizic este mai mare.
 exista cazuri în care capacitatea de efort postantrenament o depaseste pe cea avuta
înaintea declansarii bolii!
 eforturile permise sunt izotonice si izometrice (eforturile izometrice sunt acceptate
dovedindu-se ca de fapt influenteaza functia ventricului stâng si mai putin circulatia coronariana
- deci nu sunt riscante).
 efortul, pentru a fi eficient, trebuie sa aiba o anume intensitate, durata, frecventa.
 efectul principal al antrenamentului se exercita prin intermediul mecanismelor
periferice de adaptare.
 se dezvolta circulatia coronariana
 stimulul ischemic determina o vasodilatatie coronariana maxima care nu mai poate fi
influentata prin antrenament.
 pacientul nu poate fi supus unui efort care ar precipita fenomenele de ischemie
acuta., insuficienta de pompa a ventricului stâng sau tulburarile de ritm care pot fi
fatale
 alte efecte - care au actiune asupra factorilor de risc ai cardiopatiei ischemice.: asupra
greutatii, asupra lipidelor – scade cu 10-15% lipidemia totala, scad mai mult
trigliceridele, dar si colesterolul total (creste HDL colesterolul.care este
protector) , asupra hipertensiunii arteriale, asupra coagularii sanguine- asupra psihicului –
asupra respiratiei – scade travaliul respirator si contribuie la scaderea dispneei – scade
mortalitatea generala a coronarianului cu 20-25%.
• Efectul de antrenament – apare la 8-12 saptamâni.
• Mentinerea efectului – se relizeaza prin continuarea antrenamentului pe perioada
nedeterminata – la nivelul de trei antrenamente/saptamâna.
• Efectul benefic al antrenamentului dispare dupa 3-10 saptamâni – de aceea trebuie
continuat ca un mod de viata (promovarea exercitiilor fizice a sportului).
16. Testarea de stress in orientarea recuperarii cardiacilor
Cresterea capacitatii de efort se traduce prin scaderea deficitului aerobic functional.
(DAF)
- un efort aditional al antrenamentului fizic este influentarea sistemului nervos
vegetativ, realizând o predominenta parasimpatica (PS), vagala ceea ce:
• scade frecventa cardiaca repaus.
• scade consumul maxim de oxigen (VO2 max) pentru fiecare nivel al efortului.
DAF # DAM ( deficitul anaerobic miocardiac.)
1 ca urmare a antrenamentului fizic, apare tendinta de egalizare a DAM si DAF – dar
niciodata nu scade DAF sub DAM pentru ca aceasta reprezinta limita eficientei efortului fizic.
2 când DAF e mult mai mare DAM – sunt necesare :
12

13. • antrenamentul fizic.
• droguri antiischemice.
• mijloace de revascularizare miocardiaca.
3 cu cât ischemia miocardiaca e mai severa cu atât pacientii au tendinta sa îsi restrânga
activitatea mai mult decât impune boala – de frica! acest lucru e valabil si la insuficienta cardiaca.
17. Recuperarea in infarctul acut de miocard (accidentul coronarian acut) –
generalitati, fazele recuperarii
 Intensitatea antrenamentului depinde şi de severitatea bolii coronoraniene.
Se ţine cont de:
• scăderea performanţelor ventricului stâng sunt în funcţie de masa miocardică necrozată;
• ischemia miocardiacă restantă;
• tulburările de ritm secundare.
Antrenamentul este corespunzător pragului anginos, care reprezintă limita maximă, peste care
capacitatea fizică nu poate fi crescută.
• Contează şi performanţele ventricului drept – în cazul infarctelor inferioare, în care se asociază
frecvent şi infarctul ventricului drept.
• Tulburări de ritm sever în cursul efortului
• Monitorizarea EKG
• Medicaţia cardiologică din clasa beta blocantelor (propranolol, metoprolol, atenolol) poate
scădea capacitatea de efort.
• Blocanţii de calciu (nifedipina) cresc frecvenţa cardiacă de repaus şi reduc rezerva de frecvenţă
cardiacă, deci limitează capacitatea de efort.
Există 3 faze ale recuperare ale infarctului miocardic acut:
1) faza I – recuperarea intraspitalicească
- scop –autoîngrijire, deplasarea în spitale fără ajutor.
2) faza a-II-a – recuperarea propriu-zisă
- de la 3-12 săptămâni.
- scop: să asigure bolnavului capacitatea maximă de efort
3) faza a-III-a – durează toată viaţa.
- scop: să prezerve capacitatea de efort obţinută în faza a II-a şi, eventual, în
continuare.
18. Recuperarea in faza I a infarctului miocardic acut – treptele 1-4
 Spitalizarea medie este de 8-14 zile, pînă la 21 de zile. Unele externări se pot face la 5-8
zile doar la pacienţii cu coronarografie efectuată.
 Pentru formarea cicatricei de infarct sunt necesare 4-6 săptămâni.
Obiective ale fazei I:
- limitarea efectelor generale ale decubitului;
- combaterea repercusiunilor psihice;
- pregătirea funcţională a aparatului cardiovascular pentru următoarea etapă constă în reluarea de
către bolnavul asistat de medic, kinetoterapeut, cadrele medii a măsurilor de autoîngrijire, a unor
eforturi mici, în ortostatism, de mers pe scări;
Recuperarea în faza I cuprinde şapte trepte – câte trei zile pentru fiecare treaptă.
13

14.  frecvenţei cardiaca de repaus ( nu trebuie să depăşească 120 bătăi/ minut) şi ale
tensiunea arteriala sistolica (să fie peste 90 mm Hg).
Treapta I – ziua 1
• mişcări pasive ale extremităţilor în pat – pedalare, rotaţii în articulaţia tibiotarsiană (de câteva
ori pe zi);
• ridicare la 45 grade cu patul;
• pacientul stă în şezut în pat (ajutat la ridicare), cu picioarele atârnând 10-15 minute;
• se alimentează singur de două ori pe zi;
• la aceste mişcări, frecvenţa cardiacă trebuie să nu depaşească cu 10 frecvenţa cardiacă iniţială;
• mişcările de pedalare şi rotaţie în articulaţia gleznei – să fie efectuate din oră în oră, cât este
treaz;
• pentru începători şederea în fotoliu, lângă pat, o dată sau de două ori pe zi.
Treapta II – zilele 3-4
• este permis să facă tot ce a făcut în treapta anterioară, plus alte „activităţi” caracteristice acestei
etape;
• pacientul culcat sau şezând execută mişcări active ale extremităţilor,repetîndu-le de 10–15 ori/zi
• stă în fotoliu, lângă pat, de 2-3 ori pe zi, timp de 15 – 30 min.;
• îşi face singur toaleta în pat.
• La sfârşitul treptei a II-a bolnavul este ridicat în ortostatism, urmărindu-se:
• să nu apară scăderea tensiunii arteriale;
• frecvenţa cardiacă să nu depăşească cu mai mult de 20 bătăi frecvenţa cardiacă bazală.
- pacientul va fi transferat de la unitatea de terapie intensivă coronariană, în salon.
Treapta III (zilele 5-6)
- continuă exerciţiile fizice din treapta anterioară;
- stă în fotoliu cât vrea;
- se deplasează în salon, în scaunul cu rotile.
Momentul important este: începutul mersului – în pas de plimbare, timp de 30 – 40 min. şi
înapoi.
Treapta IV (zilele 7 – 8)
- activităţile treptei a III-a, în plus:
- merge la baie, unde îşi efectuează singur o toaletă parţială;
- se deplasează singur în salon, de 2 ori pe zi (şi îşi ia singur pulsul);
- merge singur pe coridor 60 m, sub supraveghere, de 2 ori pe zi.
19. Recuperarea in faza I a infarctului miocardic acut – treptele 5-7
Treapta V
– începe din ziua a 9-a;
- exerciţiile le efectuează de 3 ori pe zi, până la intensitatea de 3 MET;
- merge singur în salon şi pe holul spitalului;
- distanţa de mers creşte la 200 – 250 metri, de 2 ori pe zi, supravegheat;
- la sfârşitul treptei îi este permis să facă duş.
Treapta VI
- realizează toate activităţile anterioare şi, în plus, îi este permis să coboare singur un etaj (urcă cu
liftul şi coboară singur un etaj compus din 10-12 trepte);
- distanţa de mers creşte la 400 m, supravegheat;
- parcurge această distanţă de 2 ori pe zi;
- este instruit asupra activităţii fizice pe care urmează să o desfăşoare la domiciliu.
14

15. Treapta VII
- desfăşoară toate activităţile din treptele anterioare şi, în plus, urcă şi coboară singur 1-2 etaje;
- parcurge 500 m, de 2 ori pe zi;
- la sfârşitul treptei este supus unui test de efort „low level” preexternare – pentru a vedea dacă
pacientul va fi încadrat în clasa cu risc crescut sau scăzut.
 Testul se va efectua pe cicloergometru sau pe covor rulant.Va fi de nivel scăzut – nu se
va depăşi 70% din frecvenţa maximal cardiacă teoretică.
 Frecvenţa maximală nu trebuie să depăşească 140 bătăi/min., ceea ce corespunde unui
nivel al efortului de 75 W – maxim 100 W, la care consumul de oxigen maxim este de 5
MET.
- testul este limitat de apariţia durerii, dispneei, tulburărilor de ritm;
20. Particularitati ale recuperarii in infarctul miocardic acut peste 65 ani
Recuperarea e specială din trei motive:
– capacitatea de efort e scăzută din cauza bolii cardiace de fond;
– boala coronariană este mai severă, infarctul miocardic acut are mai frecvente complicaţii;
– efectele negative ale repausului sunt mai bine exprimate la vârstnici.
1)Scăderea capacităţii de efort:
• este fiziologică;
• VO2 maxim scade cu 0,5 ml O2/kg;
• din cauza scăderii debitului cardiac şi a scăderii frecvenţei cardiace maximale scade
contractilitatea miocardică, scade forţa de contracţie a inimii datorită fibrozei miocardiace şi
creşte rezistenţa periferică şi postsarcină.
2)Aceşti bolnavi, de obicei, nu se află la primul accident coronarian, de aceea, fenomenele de
insuficienţă ventriculară stângă (IVS) sunt frecvente – inclusiv edemul pulmonar acut.
• tulburările de ritm sunt frecvente;
• blocurile (tulburări de conducere intracardiacă);
• ischemia miocardică restantă e mai severă;
• mortalitatea prin infarctul miocardic acut la peste 70 ani este dublă faţă de pacientul sub 60 ani.
3) Repausul prelungit la pat are consecinţe mai severe:
• scade mai mult capacitatea de efort;
• apare rapid demineralizarea osoasă;
• scăderea mobilităţii articulare e mai accentuată;
• creşte riscul complicaţiilor;
• constipaţia este constant întâlnită;
• depresia e mai severă.
Aspectul recuperării postinfarct miocardic acut apare astfel contradictoriu:
• riscurile efortului sunt mai mari, putând pune în pericol viaţa bolnavului;
• vârstnicii necesită reabilitatea fizică mai mult decât bolnavii tineri.
Recuperarea propriu-zisa
-recuperarea din faza I va cuprinde toate treptele, dar acestea vor fi parcurse mai lent în 14 – 21
zile.
- faza a II-a – se bazează pe mers, care permite obţinerea unui efect de antrenament.
• mersul pe covorul rulant – cu controlul pulsului;
• mers în pas de plimbare, supravegheat sau nu;
• se pune accent pe exerciţii fizice de flexibilitate;
15

16. • perioadele de antrenamente vor fi mai scurte – de numai 2-3 minute;
• pauzele mai lungi – de 3-4 minute;
• încălzirea şi revenirea vor fi mai lente – 10-15 minute;
• aceste recomandări permit antrenamentul fără apariţia senzaţiei de oboseală şi alte complicaţii;
21. Recuperarea pacientului cu IMA in faza de postexternare (tranzitia intre faza I si
II)
Pacientul este externat după aproximativ două săptămâni de la debutul infarctului miocardic acut,
dacă aceasta nu este complicat;
- urmează o săptămână în care bolnavul este la domiciliu, dar nu a fost încă inclus într-un
program organizat de reabilitare;
- este perioada în care ceea ce s-a obţinut în faza intraspitalicească este consolidat din punctul de
vedere al nivelului de efort; de aceea, această perioadă aparţine tot fazei I a reabilitării.
- faza este totuşi este diferită, întrucât:
• bolnavul nu este supravegheat;
• necesită autocontrol şi control din partea familiei care trebuie instruită.
În această perioadă se efectuează 3 tipuri de activităţi:
1. Continuarea exerciţiilor fizice pe care bolnavul le-a efectuat în spital – de 2 ori/zi, câte 15-
20 minute.
- important este să se urmărească ca frecvenţa cardiacă să nu depăşească 20 peste frecvenţa
cardiacă de repaus.
2. Prestaţii casnice, gospodăreşti:
• să nu depăşească consumul energetic de 2-4 MET;
• un bolnav care a avut test de efort negativ la externare poate desfăşura activităţi casnice fără
probleme;
• sunt utile pentru psihicul bolnavului, dar şi pentru menţinerea efectului de antrenament fizic
obţinut în timpul spitalizării;
• nu este permisă ridicarea de greutăţi, efortul izometric fiind contraindicat în această fază
recuperatorie; este permisă numai ridicarea şi transportarea a 1-2 kg (cumpărături);
• sunt permise următoarele activităţi:
- curăţenia cu aspiratorul este permisă;
- activitatea la bucătărie este permisă;
- spălat cu maşina de spălat este permisă;
• între activităţi, este indicat ca pacientul să se odihnească în fotoliu.
• somnul de noapte este obligatoriu, să dureze 8 ore – această durată se poate obţine chiar cu
somnifere!
• odihnă diurnă la pat – cel puţin 10 ore/zi;
• în plus, pentru această perioadă este permis mersul nesupravegheat în afara locuinţei, dar cu
condiţia să nu existe intemperii atmosferice sau o temperatură sub 00C.
• mersul este permis de 2 ori/zi – 15-30 minute în pas de plimbare – sub controlul frecvenţei
cardiace şi al scalei autoperceperii efortului.
reluării activităţii
sexuale decât pacientul însuşi.
22. Programul individualizat de antrenament al pacientului cu IMA in faza a II-a de
recuperare
16

17. Reprezintă recuperarea propriu-zisă sau faza de convalescenţă.
• se desfăşoară între săptămâna 4 – 12 post infarct miocardic acut sau între momentul externării şi
cel al reluării activităţii obişnuite, inclusiv profesionale.
• prima săptămână de la întoarcerea la domiciliu este considerată aparţinând fazei I sau tranziţiei
la faza a II-a.
• faza a II-a de recuperare este perioada cea mai importantă; scopul său este să redea pacientului
maximum posibil din capacitatea sa fizică
Programul de antrenament • încălzirea;
• antrenamentul propriu-zis;
• răcirea (revenirea).
Pe parcursul antrenamentului, doi parametri sunt studiaţi în mod deosebit:
1) frecvenţa cardiacă de antrenament să nu depăşească, dar nici să fie mult inferioară frecvenţei
cardiace prestabilite.
2) scala de autopercepere a intensităţii efortului (scala este împărţită în 20 de grade de percepere
a efortului).
Intensitatea antrenamentului
• clasic – se consideră că este necesar să se presteze un effort fizic de 70% din capacitatea
maximă de efort a individului (VO2), valoare care corespunde aproximativ pragului anaerob
(care nu trebuie să fie depăşit în cursul antrenametului fizic).
• intensitatea se apreciază practic prin frecvenţa cardiacă a efortului.
Durata antrenamentului iniţial este de 5-10 minute, se creşte progresiv – în funcţie de toleranţa
bolnavului – până la 30 minute.
La pacienţii care sunt bine antrenaţi, după terminarea antrenamentului propriu-zis, se pot adăuga
jocuri recreative, la o frecvenţă cardiacă sub cea atinsă în timpul antrenamentului.
Frecvenţa antrenamentului
• antrenamentul trebuie să fie repetat de câteva ori/săptămână (3-4 şedinţe/săptămână, despărţite
de o zi liberă.)
• creşterea numărului de antrenamente peste această valoare nu este benefic, dar creşterea
disconfortului muscular al pacientului este o regulă;
• în ziua liberă este bine, totuşi, ca pacientul să facă exerciţii uşoare de gimnastică, activităţi
gospodăreşti, să meargă pe jos;
23. Parametrii de urmarire al antrenamentului pacientului cu IMA in faza a II-a de
recuperare
17

18. 24. Caracteristicile antrenamentului fizic al pacientului cu IMA in faza a II-a de
recuperare
18

19. 25. Metodologia antrenamentului fizic al pacientului cu IMA in faza a II-a de
recuperare
26. Tipuri de efort in antrenamentul fizic al pacientului cu IMA in faza a II-a de
recuperare
Moduri de realizare a efortului fizic in faza a II-a de recuperare a IMA
Moduri de realizare a efortului
- Bicicleta ergometrică
- Aparatul de vâslit
- Covorul rulant
- Cicloergometrul de braţe.
- Exerciţiile de gimnastica
- Mersul rapid şi joggingul
- Efortul fizic efectuat în apă şi înotul
19

20. - Efortul izometric
- Săritul corzi
27. Descrieti metodologia de realizare a efortului la bicicleta ergometrica si aparatul de
vaslit
Bicicleta ergometrica
Este tipul clasic de antrenament si ea aduce avantajul interesarii unui mare numar de grupe
musculare. Aceste grupe musculare apartin însa,aproape în totalitate membrelor inferioare desi
intr-o mai mica masura, este interesata musculatura torsului sau chiar musculatura membrelor
superioare( deoarece bolnavul în timpul antrenamentului,”strânge” ghidonul bicicletei). Trebuie
avut grija însa ca aceasta “strangere” a ghidonului sa nu fie excesiva deoarece în acest caz se
adauga un efort izometric.
Frecventa cardiaca, tensiunea arteriala se controleaza în timpul lucrului la cicloergometru
si este de multe ori necesara si înregistrarea electrocardiogramei.
 Intensitatea antrenamentului
• poate fi usor reglata, prin variatia “încarcaturii” , aceasta putând fi adaptata prin paliere
mici de efort(din 5 în 5 W).
• Viteza de pedalare variaza, dar de obicei ea va fi de minimum 45 turatii sau, mai bine, de
60 de turatii/min.
Dezavantaje:
 In afectiuni osteo-articulare, destul de frecvente întâlnite, mai ales la vârstnici (cu
precadere gonartroze).
 In ateroscleroza periferica concomitenta, ceea ce poate duce la aparitia precoce a
claudicatiei intermitente, înainte de atingerea frecventei tinta
 monotonia antrenamentului
pe parcursul unui program de antrenament de 30-45 min., sunt incluse 2 sau 3 reprize a 4 min.
pe cicloergometru, restul antrenamentului fiind efectuat prin alte mijloace.
Aparatul de vâslit.
Are avantajul fata de alte moduri de antrenament de a interesa în efort întreaga musculatura a
corpului, inclusiv musculatura membrelor superioare. În conditiile în care rezistenta la “vâslit” nu
este prea mare, efortul izometric este neglijabil, aproape intreg efortul prestat fiind de tip izotonic
(cel de care avem nevoie!).
 Frecventa cardiaca e greu de supravegheat, monitorizarea EKG e imposibila, de aceea
introducerea acestui tip de antrenament se face mai târziu – dupa 1 -2 saptamâni de la
introducerea fazei a II-a.
 Se include ,de regula, o perioada de 4 minute de antrenament cu acest aparat,restul
antrenamentului fiind rezervat altor tipuri de efort.
 Importanta acestui aparat creste spre sfârsitul fazei a II-a sau in faza a III-a, atunci când
bolnavul continua sa presteze efort, în cadru institutionalizat sau în cadrul unui club al
coronarienilor. (este bine si daca poate sa-si achizitioneze aparatul acasa) .
28. Descrieti metodologia de realizare a efortului cu ajutorul covorului rulant si a
cicloergometrului de brate
Covorul rulant.
 Reprezinta nu numai un mijloc de testare de efort, ci si un bun mijloc de antrenament,
fiind echivalentul mersului cu viteza variabila.
20

21. Avantaje:
• nu necesita nici o pregatire speciala, indiferent de vârsta si de pregatirea fizica anterioara.
• antreneaza, practic majoritateagrupelor musculare (mai putin a membrelor superioare) în
efortul fizic.
• Intensitatea efortului este reglata in functe de viteza de mers si de înclinarea covorului
rulant incât, ca si in cazul bicicletei ergometrice, efortul poate fi crescut progresiv si în
trepte mici.
• creeaza conditii similare cu cele ale bolnavului care umbla nesupravegheat, în afara
institutiei de recuperare
 se folosesc una sau 2 perioade de 4 minute de efort prestat pe covorul rulant
 . Ca un echivalent al covorului rulant reamintim mersul, ca forma de antrenament, cu
viteza si pe distante progresiv crescânde. Poate fiutilizat în zilele in care bolnavul nu
participa la antrenament institutionalizat.
Mersul poate fi “programatic”, în sensul ca bolnavul merge special pentru a se
antrena, sau poate constitui o alternativa de utilizat in cursul activitatilor zilnice prestate
de bolnavi. Importanta lui a crescut, desi, si în cursul mersului, chiar în pas alert,
frecventa cardiaca nu atinge decât intre 60-70% din frecventa maximala realizata la testul
de efort.
Cicloergometrul de brate.
• Cicloergometrul de brate poate fi construit special în acest scop sau poate fi adaptat dintr-
un cicloergometru pentru membrele inferioare.
• Principiile de functionare si de antrenament sunt aceleasi cu ale cicloergometrului pentru
membrele inferioare.
• Trebuie tinut cont de faptul ca, pentru fiecare nivel de efort, frecventa cardiaca va fi mai
ridicata decât în cazul efortului depus cu membrele
inferioare. De aceea, antrenamentul se va desfasura la un wattaj redus fata de
cicloergometrul clasic. Se va avea în vedere obtinerea aceleiasi frecvente cardiace tinta
(de antrenament), stabilita în urma testului de efort maximal limitat de simptome. Se
utilizeaza pentru realizarea unui antrenament complet, dar devine indispensabil pentru
subiectii la care, în cursul activitatii profesionale, domina efortul cu membrele superioare.
În cursul unei sedinte de antrenament se va efectua o singura perioada de 4 minute de
efort cu membrele superioare, în rest folosindu-se celelalte mijloace de antrenament
anterior expuse.
29. Descrieti metodologia de realizare a efortului cu ajutorul exercitiilor de gimnastica
si a mersului rapid si joggingului
Exercitiile de gimnastica
• Sunt de mult folosite în faza I-a a reabilitarii ca si în faza a II-a, în perioada de
“încalzire” si de “racire”.
• Exercitiile fizice pot fi folosite si pentru antrenamentul propriuzis, desi frecventa cardiaca
în cursul acestora nu depaseste, de regula, 120/min.( corespunzînd la 60% din frecventa
cardiaca maximala teoretica) dar totusi se obtine efectul de antrenament – mai ales la
indivizii peste 50 ani.
În acest caz,exercitiile sunt de durata mai lunga si mai usor viguroase.
Clasificarea tipurilor de exercitii de gimnastica :
21

22. 1 exercitii de respiratie,
2 exercitii pentru forta si rezistenta musculara,
3 exercitii pentru dezvoltarea mobilitatii articulare si a supletei musculare,
4 exercitii de relaxare,
5exerc. izometrice
Mersul rapid si joggingul.
Sunt dovedite ca utile în cresterea capacitatii de efort .
• Mersul rapid si joggingul sunt folosite numai în faza a III-a a recuperarii
deoarece solicitarea aparatului cardiovascular este relativ mare si posibilitatile de
supraveghere, în cursul acestora, reduse.
• Totusi, în cazul antrenamentului desfasurat în centre de recuperare, exista posibilitatea
aplicarii acestui tip de antrenament înspre sfârsitul acesteia.
• În cursul alergarii frecventa cardiaca este urmarita de catre bolnav, care se
autocontroleaza pentru a nu depasi frecventa de antrenament sau prin telemetrie (la
distanta).
• Sunt mai putin indicate la subiectii în vârsta, deoarece pot precipita crize de dispnee,
solicita intens musculatura si sunt dificil de completat pentru bolnavii cu probleme osteo-
musculare asa cum este frecvent cazul subiectilor vârstnici.
30. Descrieti metodologia de realizare a efortului prin efort fizic in apa si prin inot
Efortul fizic efectuat în apa si înotul.
• Înotul necesita, îndeosebi la persoanele neexperimentate, un mare consum de energie,
care depaseste 7 METs.
• Se înregistreaza, de asemenea, frecvente cardiace apropiat maximale, sau care depasesc
semnificativ frecventa tinta de antrenament.
• În schimb, efectuarea unor exercitii simple în apa, sau mersul prin apa poate avea
avantajele asupra altor exercitii fizice, deoarece, în cursul acestora, este favorizata
întoarcerea venoasa, iar consumul de energie nu depaseste pe cel permis bolnavilor
coronarieni.
• În plus, pentru bolnavii cu probleme osteo-musculare, deplasarea prin apa este mult mai
facila fata de celelalte tipuri de efort utilizate.
Cum sa urmarim frecventa cardiaca a pacientului aflat în apa? Tot prin metode
telemetrice.
31. Descrieti metodologia de realizare a efortului prin exercitii izometrice
Efortul izometric. Este ultimul dintre tipurile de efort utilizate în antrenamentul fizic si
este relativ recent introdus în programele de reabilitare.
• se realizeaza în principal, si cvasiexclusiv, prin ridicarea de greutati sau exercitii fizice
efectuate cu greutati.
• Greutatile vor fi initial de 1-2 kg., iar ulterior de 3-4 kg..
• Utilizarea lor este nepericuloasa mai ales daca se aplica în a doua parte a fazei a II-a a
recuperarii post infarct miocardic. Frecventa cardiaca nu creste excesiv în cursul folosirii
greutatilor, iar pragul ischemic nu este de regula atins deoarece, prin cresterea
22

23. rezistentelor periferice creste si debitul coronarian, secundar cresterii presiunii
intraaortice.
În general când sunt disponibile mai multe posibilitati de antrenament:
6 perioade de antrenament de câte 4 minute fiecare = 24 minute
între ele câte 2 minute pauza: 5*2 =10 minute
exemplu :
un covor rulant
un cicloergometru
un aparat de vâslit
un cicloergometru de brate
un covor rulant
un cicloergometru
• varianta de efort izometric combinat cu efort izotonic o reprezinta mersul purtând
greutati de 2-4 kg, în fiecare dintre mâini. În acest caz, purtarea de greutati antreneaza pe
de o parte bolnavii pentru efortul izometric ulterior, iar pe de alta parte face ca frecventa
cardiaca în timpul mersului sa fie mai ridicata încât si un mers în pas vioi sau rapid
permite atingerea frecventei cardiace de antrenament.
Mersul rapid, cu sau fara purtare de greutati, eventual joggingul, va fi efectuat separat
si suplimentar, într-o alta perioada a zilei.
La sfârsitul fazei a-II-a a recuperarii pot fi introduse jocuri recreative. Jocurile se pot desfasura,
ca succesiune, imediat dupa antrenamentul propriu-zis, dupa o pauza.
mersul rapid + purtarea de greutati – va fi efectuat separat si suplimentar într-o
alta perioada a zilei.
32. Intocmiti un program de antrenament practic pentru un pacient post IMA aflat in
faza aII-a de recuperare
Sedinta va avea 30-60min, din care 10 min incalzire, 3 min antrenament dozat la efort, revenire-
relaxare streatching 10min
Program de gimnastica la sala care cuprinde:
Incalzirea : efort minim
Gimnastica terapeutica: efort intens
Descresterea activitatii: efort in scadere
Relaxare: efort minim
1. Incalzirea
 Exercitii de gimnastica respiratorie.
-Din pozitia sezand:
 se inspira pe nas 3 sec. si se expira pe gura 5-6 sec ;
-Din pozitia sezind:
 Flexia trunchiului cu membrele superioare incrucisate pe abdomen, inspiratie, revenirea
din flexie concomitent cu abductia membrele superioare, expiratie (5 repetări);
 Cu mainile sprijinite pe genunchi, expiratie impusa, apoi inspiratie concomitent cu flexia
membrului superior stang, expiratie concomitent cu extensia membrului superior stang;
acelaşi exercitiu cu membrul superior drept (5 repetari pentru fiecare membru);
 jocuri de emitere a unor sunete onomatopeice insotite de miscari ca imitarea fasaitului
frunzelor (sss) sau a vantului.
23

24. 2. Gimnastica terapeutica
Numarul de repetari va creste treptat in functie de toleranta;
-Din ortostatism cu picioarele departate:
 Mainile pe umeri, rotatia bratelor inainte si inapoi; [4-6 repetari]
 Membrele superioare in flexie maxima, extensii ale bratelor; [4-6 repetari]
 Mainile prinse la spate, aplecarea trunchiului la orizontala, privirea inainte.[3-5 repetari]
-Din sezand pe ‘gymball’:
 Mainile pe solduri, inclinari laterale si rotatii ale trunchiului;[ 4-10 repetari]
 Extensia gambei cu rezistenta.[4-6 repetari]
-Din decubit dorsal:
 Inclinarea capului spre stanga si spre dreapta pana cand urechea atinge umarul; [3-5
repetari]
 Ducerea barbiei in piept, revenire; [3-5 repetari]
 Flexia gambelor pe coapse si a coapselor pe bazin[4- 6 repetari]
 Membrele superioare abduse, ridicarea ambelor membre inferioare la verticala cu
genunchii in extensie[4-6 repetari]
 Mainile la ceafa, picioarele fixate, ridicarea trunchiului la verticala (abdomene ) [3-5
repetari]
-Din decubit lateral:
 Flexia şi extensia ambilor genunchi [4-10 repetari]
 Abductia si adductia membrului inferior liber (controlateral), repetarea exercitiului cu
celalalt membru. [3-5 repetari]
-Din patrupedie:
 Flexia si extensia coatelor[4-6 repetari]
3. Efort in scadere
Bicicleta ergonomica: pedalare 5 – 10 minute;
4. Relaxare:Timp de 10 minute
1. Scuturarea membrelor;
2. Plimbare lenta cu balansarea membrelor superioare, pe inspir si expir.
33. Descrieti metodologia de antrenament in faza a IIa de recuperare post IMA prin
efort fizic moderat
Există două variante metodologice de antrenament:
• antrenamentul continuu;
• antrenamentul cu intervale.
Antrenamentul continuu este mai eficient:
• odatăatinsă, starea de steady-state, aceasta trebuie menţinută pe parcursul întregului
antrenament.
• oprirea antrenamentului face ca, la reluarea lui, mecanismele
periferice de adaptare la efort sănu mai fie puse rapid în funcţie, ceea ce reprezintăo solicitare
suplimentarăa cordului, care duce la creşterea riscu-lui de apariţie a complicaţiilor: angor,
dispnee, tulburări de ritm cardiac.
• intervalul de odihnăde 1-2 minute nu face sădisparămecanis-mele periferice de adaptare la efort,
care pot săfie repuse rapid în
funcţiune.
24

25. • la 3 minute, se produc cele de mai sus, dar scade oboseala musculară, creşte aderenţa bolnavului
la antrenament, scade teama bolnavului de complicaţii.
• antrenamentul continuu oboseşte bolnavul, atât muscular, cât şi psihic, prin monotonie.
Toţi bolnavii post infarct miocardic acut(IMA) necomplicat trebuie introduşi în programe de
recuperare. La bolnavii cu IMA complicat indicaţiile şi momentul începerii recuperării vor fi
făcute de la caz la caz.
34. Probleme speciale ale recuperarii cardiace in faza a II-a post IMA (postaccident
coronarian acut):bolnavii varstnici
Recuperarea e specială din trei motive:
– capacitatea de efort e scăzută din cauza bolii cardiace de fond;
– boala coronariană este mai severă, infarctul miocardic acut are mai frecvente complicaţii;
– efectele negative ale repausului sunt mai bine exprimate la vârstnici.
1)Scăderea capacităţii de efort:
• este fiziologică;
• VO2 maxim scade cu 0,5 ml O2/kg;
• scade contractilitatea miocardică, scade forţa de contracţie a inimii datorită fibrozei
miocardiace şi creşte rezistenţa periferică şi postsarcină.
2)Aceşti bolnavi, de obicei, nu se află la primul accident coronarian, de aceea, fenomenele de
insuficienţă ventriculară stângă (IVS) sunt frecvente – inclusiv edemul pulmonar acut.
• tulburările de ritm sunt frecvente;
• blocurile (tulburări de conducere intracardiacă);
• ischemia miocardică restantă e mai severă;
• mortalitatea prin infarctul miocardic acut la peste 70 ani este dublă faţă de pacientul sub 60 ani.
3) Repausul prelungit la pat are consecinţe mai severe:
• scade mai mult capacitatea de efort;
• apare rapid demineralizarea osoasă;
• scăderea mobilităţii articulare e mai accentuată;
• creşte riscul complicaţiilor;
• constipaţia este constant întâlnită;
• depresia e mai severă.
Aspectul recuperării postinfarct miocardic acut apare astfel contradictoriu:
• riscurile efortului sunt mai mari, putând pune în pericol viaţa bolnavului;
• vârstnicii necesită reabilitatea fizică mai mult decât bolnavii tineri.
Recuperarea propriu-zisa
-recuperarea din faza I va cuprinde toate treptele, dar acestea vor fi parcurse mai lent în 14 – 21
zile.
- faza a II-a – se bazează pe mers, care permite obţinerea unui efect de antrenament.
• mersul pe covorul rulant – cu controlul pulsului;
• mers în pas de plimbare, supravegheat sau nu;
• se pune accent pe exerciţii fizice de flexibilitate;
• perioadele de antrenamente vor fi mai scurte – de numai 2-3 minute;
• pauzele mai lungi – de 3-4 minute;
• încălzirea şi revenirea vor fi mai lente – 10-15 minute;
25

26. • aceste recomandări permit antrenamentul fără apariţia senzaţiei de oboseală şi alte complicaţii;
• se evită la bolnavii cu tensiune arterială scăzută, bradicardie, ischemie cerebrală la încetarea
efortului;
• toată faza a II-a este mai lungă – durează 10-12 săptămâni.
35. Aspecte ale recuperarii recuperarii cardiace in faza a II-a post IMA (postaccident
coronarian acut) la bolnavii cu diabet zaharat
• încălzirea – să dureze 2 până la 10 minute;
• intensitatea efortului trebuie să să fie la nivelul de 50 – 60% din valoarea efortului fizic
maximal la cicloergometru (ghidat de puls);
• după terminarea efortului – se scade progresiv intensitatea acestuia timp de 10 minute, pentru a
facilita o recuperare treptată;
• antrenamentul se efectuează zilnic timp de 20 – 40 minute, de 5 – 6 ori/săptămână;
• este bine ca şedinţa de antrenament fizic să se desfăşoare la aceeaşi oră, pentru a crea un nou
nivel al reglării vasomotorii şi metabolice;
• rezultatele se obţin în 16 – 21 săptămâni de antrenament.
Antrenamentul fizic, în general:
• nu se face pe durata afecţiunilor acute – de altă natură decât cardiacă
• când afecţiunea s-a rezolvat, antrenamentul va fi reluat de la un nivel al efortului mai redus
decât cel notat în timpul întreruperii antrenamentului;
• în cazul şedinţelor de antrenament în aer liber trebuie să ţină cont de factorii climatici – când
temperatura este sub 00C sau când este vânt nu se fac antrenamente;
• când temperatura aerului este peste 240C, creşte frecvenţa cardiacă în mod fiziologic şi de aceea
se impune scăderea intensităţii antrenamentului
• înaintea antrenamentului nu se consumă coca-cola, cafea, alcool;
• la sfârşitul antrenamentului nu se fac duşuri sau băi fierbinţi, ci un duş călduţ, dar nu imediat
după oprirea antrenamentului, ci la 15– 30 minute;
• intensitatea efortului se menţine aceeaşi pe parcursul a 2–3 şedinţe; ulterior, creşterea efortului
se va face în trepte mici
In faza a II -a a recuperării, dacă totul a decurs fără evenimente, nu mai este necesară o nouă
testare de efort.
• la sfârşitul fazei – se face testul maximal limitat de simptome: în funcţie de rezultatele
obţinute se stabileşte capacitătea de efort a bolnavului, se face inclusiv expertizarea capacităţii de
muncă.
• pentru acei bolnavi care fac recuperare la domiciliu – este important să se prezinte o dată pe
lună într-un centru de recuperare, pentru cel puţin o şedinţă.
• este utilă şi obligatorie testarea de efort periodică.
36. Criteriile de terminare ale fazei a II-a de recuperare post IMA
1. Nivelul absolut al capacităţii de efort obţinut în perioada recuperării se obţine atunci când
pacientul este capabil să depună un efort de 7METs – faza poate fi considerată încheiată, iar
bolnavul necesită doar un antrenament fizic de menţinere a capacităţii de efort.
2. Nivelul activităţii fizice pe care bolnavul urmează să o desfăşoare în activitatea cotidiană.
- urmează să meargă la slujbă sau să se pensioneze? (e o mare diferenţă!)
- recuperarea poate dura mai puţin la bolnavii cu profesiuni sedentare, dar durează 8 – 12
săptămâni la bolnavii cu muncă fizică grea.
3. Diferenţa deficitul aerobic funcţional – deficitul aerobic miocardic
26

27. - se urmăreşte ca această diferenţă să fie cât mai mică – deficitul aerobic funcţional e întotdeauna
mai mare decât deficitul aerobic miocardic;
- când deficitul aerobic funcţional = deficitul aerobic miocardic faza e considerată terminată;
- deficitul aerobic funcţional se determină printr-un test de effort maximal, limitat de simptome!
- capacitatea de efort în faza a II-a a recuperării poate fi crescută cu 20 – 30% (limite maxime: 10
– 40%), dar depinde de nivelul activităţii fizice anterioare
- la pacientul cu insuficienţă ventriculară stângă patentă – creşterea capacităţii de efort e posibilă
cu aproximativ 10%.
- la vârsta de peste 60 ani – capacitatea de efort creşte cu aproximativ 10%.
- beneficiul creşterii capacităţii de efort: – creşte calitatea vieţii,
– beneficiu psihologice:
• posibilitatea de reintegrare în viaţa socială şi profesională;
• dispariţia fricii bolnavului; de fapt, acesta este cel mai important rezultat al antrenamentului
fizic.
37. Faza a III-a de recuperare postIMA
NR.1 Faza a III- de recuperare in IMA
Este faza de menţinere a recuperării fizice.
• Faza a III-a urmează imediat fazei a II-a şi începe la 8-12 săptămâni de la debutul
infarctului miocardic acut.
• Este un moment în care capacitatea de efort a atins 7 METs, iar consumul energetic este
suficient de mare pentru a asigura bolnavului o viaţă activă.
Pacientul se poate reintegra profesional acum (numai cei care au atins 7 METs).
Există pacienţi la care capacitatea de efort nu poate fi crescută la 7 MET, din cauze obiective.
• La aceşti pacienţi creşterea capacităţii de efort se face lent şi progresiv în 6-12 luni.
Recomadări practice:
- pentru încă 4-6 săptămâni se practică recuperea din faza a II-a (chiar dacă au fost depăşite cele 8
– 12 săptămâni).
- recuperarea se desfăşoară în centre de recuperare, la un nivel de 2-3 şedinţe/săptămână sau la
domiciliu, unde efortul va fi nestandardizat şi nesupravegheat;
 antrenamentul trebuie să se desfăşoare minim de două, chiar de trei ori pe săptămână;
• durata şedinţei de antrenament este de o oră şi, cu jocurile recreative de la sfârşitul şedinţei, se
ajunge la 1,5 – 2 ore;
• în perioada de încălzire se fac exerciţii de gimnastică, cicloergometru de încălzire, iar
frecvenţa cardiacă trebuie să fie de 100 – 110 bătăi/minut;
• antrenamentul propriu-zis se face la fel cu cel din faza a II-a;
• la terminarea antrenamentului – se acordă 5 minute de revenire şi 5-10 minute de odihnă;
- pacientul trebuie să facă gimnastică zilnic, timp de 10–15 minute
- pacientul trebuie să meargă la slujbă şi să vină pe jos sau cu bicicleta, iar dacă starea atmosferei
permite, să parcurgă zilnic 6 -7 km cu bicicleta sau 5-6 km pe jos sau măcar să parcheze maşina
la o distanţă de câţiva km de locul de interes, distanţă pe care trebuie să o parcurgă pe jos;
- o altă variantă după masă, este plimbarea într-un ritm de 5–6 km/oră pentru menţinerea
efectului de antrenament;
- faza a III-a de recuperare postinfarct miocardic acut se prelungeşte pe perioadă nedefinită,
practic, toată viaţa!
- sporturile de agrement sunt indicate, fără atitudini excesive însă!
27

28. • nataţia;• ciclismul;• patinajul;• schiul nordic;• mersul • vâslit.
Sporturi contraindicate:• alpinism;• atletism;• pilotaj;• baschet;• fotbal;• judo – are contracţii
izometrice!• sărituri;• rugby;• yahting.
Sporturi indiferente:• ski alpin;• tenis de câmp, tir sportiv;• tenis de masă;• volei.
Aderenţa la tratament în faza a III-a atinge procentul de 50%; supravegherea bolnavului este în
continuare necesară – această supraveghere înseamnă refacerea TE maximal limitat de simptome
pentru infarctul miocardic acut, la intervale de 3 luni.
38. Recuperarea fizica a pacientului postrevascularizare cardiaca (post by pass aorto-
coronarian) – faza I
Postoperator:
• ziua 1 – pacientul este intubat orotraheal apoi detubat;
– se mobilizează membrele inferioare şi superioare şi centura scapulară;
• ziua 2 – kinetoterapie respiratorie;
– pacientul este ţinut şezând la marginea patului sau şezând în fotoliu;
– i se permite mersul prin cameră;
• ziua 3 – pacientul va fi însoţit la mersul pe culoar;
• ziua 4 – mers pe culoar, neînsoţit;
• ziua 5 – începerea mişcărilor de gimnastică;
• ziua 6 – urcarea unui palier cu trepte;
– antrenament pe bicicletă;
• ziua 7 – urcarea unui etaj;
• ziua 8-10 – se efectuează un test de efort precoce (dacă sunt întrunite condiţiile);
• ziua 12-14 – se face pregătirea pentru externare.
La sfârşitul internării se realizeazăun test de efort limitat de simptome, util pentru cunoaşterea
capacităţii funcţionale şi a nivelului de activitate fizicăpermisăîn continuare.
39. Recuperarea fizica a pacientului postrevascularizare cardiaca (post by pass aorto-
coronarian) – faza a II-a
După externarea din clinica de chirurgie cardiacă pacientul trebuie să facă o perioadă de
antrenament de 3-4 săptămâni, care conţine:
• gimnastică respiratorie;
• exerciţii fizice uşoare (iniţial supervizate de kinetoterapeut);
• plimbări scurte, de 10-20 minute, de 2-3 ori/zi. În funcţie de: – starea subiectivă – starea de
oboseală;
– respiraţia şi frecvenţa cardiac se poate creşte progresiv durata mersului la 30 minute.
În general, faza a II-a este constituită din 20 şedinţe de antrenament în 3 săptămâni.
50% dintre pacienţi necesită 10-20 şedinţe suplimentare.
• Primele şedinţe sunt de tatonare şi recomandarea este să nu se depăşească 60-80% din nivelul
efortului atins la testul de efort.
• Prima şedinţă se realizează sub monitorizarea EKG.
• La următoarele şedinţe este suficientă monitorizarea frecvenţei cardiace
• Controlul sistematic al TA este indicat în primele şedinţe, fiind facultativ la celelalte.
• Pacientul va respecta indicaţiile de creştere sau diminuare a efortului, fiind instruit să-şi
urmărească singur frecvenţa, simptomele:- angor;- dispnee;- oboseală;- durere în
gambă;ameţeală;- disconfort precordial sau respirator;- palpitaţii.
28

29. Programul de antrenament propriu-zis cuprinde:
1. Câteva minute (5-10 minute) de încălzire şi exerciţii respiratorii.
2. Bicicleta ergonomică:
– 2 minute încălzire, cu încărcare progresivă la 50-60% din efortul maxim tolerat, determinat la
TE (frecvenţa cardiac atinsă);
– 4 perioade de 2 minute la 80-90% din efortul maxim tolerat;
– 3 minute la 50-60% din efortul maxim tolerat;
– 5 minute recuperare la 30-60% din încărcarea maximă.
3. Exerciţii relaxare.
Durata medie a şedinţei de antrenament este de 45-60 minute.
40. Bilantul functional cardiorespirator al coronarianului operat
Bilantul functional cardiorespirator al coronarianului la externare
1. Funcţia respiratorie
Spirograma efectuată înainte de operaţie şi la o săptămână după operaţie pune în evidenţă o
evoluţie restrictivă a volumelor pulmonare şi o scădere a capacităţii de transfer a monoxidului de
carbon.
Testul de efort precoce
• este indicat la toţi pacienţii ce nu prezintă complicaţii postoperatorii;
• testul de efort se efectuează cu cicloergometrul, la 1 h după micul dejun, fără a modifica
tratamentul medicamentos zilnic;
• se începe cu încărcarea iniţială a zero W, se creşte cu 10W/minut sau în trepte de 25 W/3
minute;
• se monitorizează: - frecvenţa cardiacă;
- EKG (în 12 derivaţii);
- tensiunea arterială;
- parametrii respiratori;
- parametrii metabolici
Testul poate fi: – limitat la simptome;
– submaximal (atingerea unei frecvenţe cardiacede 80% din frecvenţa cardiacă
maximă).
Rezultatele obţinute la acest TE vor fi interpretate ţinând cont de:
1. decondiţionarea fizică dată de evoluţia BCI (bolii cardiac ischemice)
– această decondiţionare este şi mai crescută în perioada postoperatorie imediată prin:
– statul la pat;
– perioada de catabolism intens;
– scăderea apetitului.
2. anemia consecutivă intervenţiei chirurgicale
3. motivaţia pacientului coronarian, pentru care efortul pe bicicletă este sinonim cu angina
pectorală, cu apariţia simptomului neplăcut, numit dispnee şi frica de apariţie a unui IMA.
41. Recuperarea fizica a pacientului postrevascularizare cardiaca (post by pass aorto-
coronarian) – faza a III-a
• Scopul este menţinerea de lungă durată a beneficiilor obţinute în faza a II-a.
Pacientul are în această fază o capacitate aerobă suficientă pentru desfăşurarea unei vieţi normale
din punct de vedere profesional, dar şi social.
29

30. După antrenamentul din faza a II-a nu mai este posibilă creşterea capacităţii de efort.
Cei care doresc creşterea capacităţii de efort trebuie să investească mai mult timp şi să efectueze
exerciţii de mai mare intensitate pentru atingerea acestui scop.
Programele de antrenament sunt cu o mai mare autonomie, dar trebuie să fie verificate periodic
de către specialişti.
Tipuri de exercitii:
1.Stând depărtat, rotarea laterală a membrelor superioare (20 ori).
2.Decubit dorsal, cu un săculeţ de nisip pe abdomen, se execută inspir cu împingerea
abdomenului, expiraţie cu coborârea şi relaxarea abdomenului (20 ori).
3.Decubit dorsal, ducerea genunchiului la piept cu apropierea capului de genunchiul flectat cu
expir, revenire cu inspir şi extensia genunchilor (20 ori).
4. Aparat de vâslit (5-10 min.) – pauză (2 min.).
5. Cicloergometru (5-10 min.) – pauză (2 min.).
6. Ţinerea unei greutăţi de 3-5 kg cu membrele superioare întinse la orizontală, în faţa pieptului,
10-20 sec. (5 ori).
7.Exerciţii de relaxare: căscat, surâs, streching, poziţie de relaxare stând, sezând, rezemat.
8. Metoda „Schultz”:
• Jocurile sportive sunt permise.
• Jocurile sportive care trebuie evitate sunt:
- cele care presupun eforturi izometrice intense;
- cu ritm de joc foarte rapid;
- cele care nu permit o adaptare cardiorespiratorie: judo, lupte, fotbal, baschet, rugby.
• Mersul pe jos rămâne recomandat zilnic, timp de 30-60 minute, la viteza 5 km/h.
• Este permis chiar şi joggingul, dar progresiv şi, iniţial, alternat cu perioade de mers.
• Viteza de alergare trebuie să se facă în funcţie de confortul respiraţiei (poate să susţină o
conversaţie) şi de frecvenţa cardiacă.
• Alte sporturi permise: ciclismul, nataţia, ski fond.
42. Recuperarea fizica a pacientului postangioplastie transluminala percutana
Angioplastia este o tehnica operatorie ce consta in introducerea prin vena safena a unui cateter
cu balonas care destenozeaza coronarele si ulterior implantarea unui stent.
Prin angioplastie se disloca si se fragmenteaza placa aterosclerotica. În evaluarea succesului de
lungă durată al angioplastiei, trebuie luate în considerare recidivele, acestea apar, de regulă, în
primele 6 luni, fapt ce a condus la efectuarea celei de-a doua angioplastii.
La 14 zile, 3, 6 şi 9 luni după PTCA se efectuează:
• testarea ECG la efort;
• evaluarea perfuziei miocardice în efort cu TI201.
Cei suspecţi de stenoza recidivantă vor fi pregătiţi pentru o nouă angioplastie.
Conduita postangioplastie:
Pacientul e mentinut sub terapie antiplachetara timp de 1-6 luni.
La 3-5 zile se face TE. Maximal limitat de simptome. Exista pacienti deconditionati fizic cu
DAF> DAM si pacienti cu DAF=DAM. Pacientii deconditionati fizic sunt cei care trebuie sa faca
in primul rand recuperare fizica.
Recuperarea dureaza 6-12 saptamani si este identica cu cea din faza a-2-a a IMA. Pentru
pacientii cu angor restant timp de 1-2 saptamani se face in spital, pentru cei asimptomatici se
poate ambulator direct. Dar in toate cazurile se face institutionalizat.
30

31. Faza a II-a de recuperare post-PTCA
Costul energetic al etapei este intre 5-7 METs; cand a atins aceasta limita faza a -2-a este
terminata.
Orice şedinţă de antrenament fizic se incepe cu testul de effort limitat de simptome, si este
alcătuită din trei părţi distincte:
1. Încălzirea respectiv exercitii pregatitoare care sa nu determine o FC care sa depaseasca
cu peste 20 bataimin FC de baza iar FC in timpul incalzirii sa nu depaseasca 100-110
b.min; dureaza 5-10 min.
2. Antrenamentul propriu-zis cu effort de anduranta; este faza propriu-zisa a recuperarii;
dureaza pana la 30 min.
3. Perioada de „răcire” (revenire); dureaza 5-10 min.
Intensitatea antrenamentului - Frecvenţa trebuie să fie de aproximativ 120-130/min. pentru
indivizii peste 40 ani şi 135-140/min. pentru sub 40 ani
Durata antrenamentului - iniţial de 5-10 minute, crescând apoi progresiv, în funcţie de toleranţa
bolnavului, până la 30 minute, limită care, în general, nu va fi depaşită.
Frecvenţa antrenamentului - sunt necesare cel puţin 3-4 antrenamente pe săptămână, despărţite,
dacă este posibil, prin câte o zi liberă. Creşterea frecvenţei de antrenament peste acest număr nu
este benefică. Poate fi introdus efortul izometric progresiv sub forma ridicarii unor greutati in a
-2-a parte a feazei.
Faza a III-a de recuperare post-PTCA
Este faza de menţinere a recuperării fizice.
Antrenamentele fizice : de 3 ori pe săptămână (minimum de două ori pe săptămână) . Durata
şedinţelor de antrenament : minimum o oră, dar poate să crească până la 1,5-2 ore;. se vor
practica sporturi recreative, jogging, jocuri cu mingea, în funcţie de
capacitatea de efort şi preferinţele individului.
43. Recuperarea in arteriopatiile periferice:metode pasive de recuperare
A. Metode pasive
Metodele pasive sunt măsuri de protecţie cutanată, cu scopul de a preveni agresiunile cutanate,
mecanice, fenomenele de maceraţie, infecţiile de la nivelul piciorului, deci, în ultimă instanţă –
ischemia.
Metodele pasive constau în:
• purtarea de pantofi din piele suplă, care să nu strângă degetele de la picioare;
• menţinerea caldă a picioarelor (şosete de lână moale);
• spălatul zilnic apoi uscarea foarte atentă a picoarelor (inclusive cu föehn);
• îngrijirea foarte riguroasă şi tăierea cu mare atenţie a unghiilor, cu atât mai mult dacă
există diabet zaharat.
Masaje – în sensul circulaţiei arteriale şi venoase.
- eficacitatea este limitată
- este de preferat efleurajul superficial, dar şi petrisajul şi presiuni profunde alunecătoare.
Exerciţiile de postură
Cea mai eficientă este gimnastica Bürger, descrisă încă din 1924. Aceste exerciţii caută să
crească debitul sanguin al unui membru prin „golire” şi apoi „umplere”!
- pacientul stă în decubit dorsal cu membrele în poziţie la 50 grade un minut;
31

32. - se produce apoi „umplerea”, în poziţie aşezată şi gambele atârnate un minut;
- se efectuează alternativ golire-umplere, apoi decubit dorsal în timp dublu
- se repetă de cinci-şase ori/zi, consecutiv;
- se pot asocia mişcări circulare ale picioarelor.
Metode fizice
Termoterapia – pentru afecţiuni mai puţin evoluate:
- băi calde zilnice – 25-280C; durată: 30-45 minute;
- lampă de infraroşii;
- unde scurte;
- parafină.
Nu se aplică pe zonele ischemice, ci numai pe zonele reflexe: - plex lombar;
- plex tipogastric.
Mecanoterapia
Se folosesc aparate pneumatice care cresc forţa undei sistolice arteriale sau facilitează returul
venos (sistem de presiune – depresiune ritmică – tip vasculator).
Hidroterapia
• la 300C – solicită global membrul prin mişcări de contrarezistenţă, în condiţii de echilibru
termic.
• oxigenarea are avantajul de a creşte rapid perimetrul de mers.
44. Recuperarea in arteriopatiile periferice: metode active de recuperare
Metode active
• stau la baza tratamentului de recuperare fizică;
• scopul: declanşare unui răspuns circulator maximal, fărăa
produce manifestări ischemice şi la nivelul musculaturii supra şi
subiacente obliterării.
Mersul
Singurul „drog” care produce, în mod cert, creşterea fluxului
sanguin în musculatura scheleticăeste exerciţiul fizic. Are avantajul
de a fi cel mai ieftin.
• mersul poate fi: în etape sau codificat.
• mersul poate fi efectuat ca probăfuncţionalăpe teren gradat
sau pe covor rulant.
• este important săse corijeze tulburările de mers (atitudine
antalgică, obiceiul „prost”) care solicităprea puţin muşchii subiacenţi
obstrucţiei şi, din contră, solicitămai mult muşchii sănătoşii, supraiacenţi.
• arteriopatul trebuie să„atace” pasul cu călcâiul (talonul) şi să-l
termine cu vârful piciorului pentru a solicita muşchii distali obstrucţiei.
• mersul trebuie sănu fie prea solicitant, ci aproximativ la 70%
din perimetrul de mers determinat săptămânal.
Gimnastica specifică
• scopul: ameliorarea oxigenării locale.
• exerciţiile sunt alese în funcţie de nivelul la care sunt locali-zate obliterările.
– se realizeazăîncălzire timp de 10 minute, apoi următoarele
32

33. exerciţii de douăori pe zi:
– mişcări de triplăflexie – pentru obliterări înalte, cu solicitarea
muşchilor bazinului şi ai coapsei;
– mişcări care solicităgamba în obliterări mijlocii, prin ridicări
pe vârful picioarelor (obliterări pe artera femurală şi artera poplitee);
– în obliterări distale – solicitarea muschilor scurţi ai piciorului:
deplasări pe degetele picioarelor (salt lateral) şi mişcări de rulare a
unei ţevi (tub) sub picioare.
Ergoterapia
• se realizeazăantrenamente progresive la efort pe bicicleta
ergometrică:
• încărcarea se realizeazăcu:
– 25 w timp de cinci minute, zece minute apoi 15 minute/zi.
– 50 w timp de cinci minute, zece minute, 15 minute în următoa-rele zile.
• aceste antrenamente sunt eficiente mai ales în leziunile
obstructive înalte.
• unele mişcări de ergoterapie – spre exemplu, tâmplărie sau
olărit – permit atingerea aceloraşi obiective în mod diferit.
Exerciţii musculare globale:
1) Kineziterapia respiratorie – faciliteazămişcările abdominale
diafragmatice care săfaciliteze întoarcerea venoasă.
2) Gimnastica generală– trebuie săfie nedureroasă;
– săfacăapel la tot felul de exerciţii mergând pânăla diverse
jocuri cu mingea.
3) Activităţi sportive: bicicleta, bachet, ping-pong.
45. Metodologia recuperarii in functie de stadiul arteriopatiei periferice
Stadiul 1. Se realizeazămăsuri de prevenţie primară şi secun-darăa factorilor de risc:
• suprimarea fumatului;
• formarea unor obiceiuri dietetice corecte, reducând aportul de
glucide şi lipide;
• evitarea sedentarismului;
• program ocupaţional de evitare a sedentarismului – stabilirea
unui program de mers, câte de o oră/zi şi activităţi sportive (bicicleta).
Stadiul 2.Indicaţia de elecţie a recuperării.
• se începe cu un sejur de 2-3 săptămâni în spital pentru bilanţul
medical şi funcţional, necesar pentru alcătuirea unui program de re-
educare.
™ învăţarea de exerciţii de gimnastică;
™ educaţia dietetică, terapeutică, practică.
• bolnavul este supravegheat apoi lunar;
Exemplu de program zilnic de recuperare în stadiul 2:
• Ora 9 – educaţia dietetică şi controlul medical;
• Ora 10 – mers;
33

34. • Ora 11 – gimnasticăspecifică;
• Ora 13 – tratament de kineziterapie în grup şi individual;
• Ora 15 – mers;
• Ora 16 – gimnasticănespecifică.
Stadiul 3. Mijloacele terrapeutice sunt deja limitate şi conţin:
• masaj şi tehnici de vasodilataţie prudentă;
• contracţii izotonice cu contrarezistenţăpentru favorizarea
vasodilataţiei şi evitarea atrofiei musculare;
• kineziterapia membrului opus, kineziterapia aparatului respirator.
46. Recuperarea in tromboflebite.
Definiţie:
Prin tromboflebită se inţelege stanjenirea circulaţiei prin vene determinată de inflamarea peretelui
venos. Semne: - durere pe traiectul venei, accentuată in punct fix şi la palparea venei;
- venă varicoasă cu eritem inflamator pe traiect, vizibil pe piele, edem şi căldură locală.
Obiective:
1. aplicarea măsurilor profilactice in scopul activării circulaţiei periferice
2. prevenirea edemului
3. activarea circulaţiei venoase
4. tonifierea musculaturii extremităţilor inferioare
Mijloace: - mobilizărilor passive analitice a membrelor inferioare, mobilizări pasivo-active
analitice,
a mambrelor inferioare, poziţionarea membrului inferior in plan procliv, mobilizări active ale
membrelor
inferioare, exerciţii respiratori, masaj cu scop hiperemiant la nivelul circulaţiei superficiale a
extremităţii
bolnave, mers
În convalescenţă:
- masaj uşor, progresiv, iniţial superficial apoi profund sub formă de glisări cu presiune şi periaj
de activare a
stazei şi edemului veno-limfatic;
- contracţii statice şi mobilizări pasive ca in stadiul anterior, mobilizări active cu rezistenţă in
decubit dorsal
şi ventral sau in poziţia aşezat, pentru extensia gambei pe coapsă, prin aplicarea de greutăţi;
- exerciţii respiratorii;
- aplicarea bandajului elastic, instituindu-se mersul ca mijloc terapeutic de stimulare a circulaţiei
de
intoarcere, prin punerea in funcţiune a pompelor musculare.
47. Recuperarea in sindromul posttrombotic
Kinetoterapia este indicatăîn stadiul acut:
• membrele inferioare se situeazăpe plan procliv pentru a
preveni edemul;
34

35. • pacientul stăîn repaus la pat, cu piciorul la 15– 20 grade
deasupra patului;
• mobilizarea membrului inferior este permisăla 3-4 zile de la
debut, la început în pat, numai pentru:
¾ a nu se produce traumatisme;
¾ a scădea edemul;
¾ a scădea durerea;
¾ prevenirea emboliei pulmonare.
- în continuare, când tromboflebita s-a constituit, iar cheagul
este solid legat de perete, pericolul tromboemboliei reducându-se
considerabil, sub tratamentul medicalse poate institui kinetoterapia
activă:
• masaj iniţial uşor, cu scop hiperemiant la nivelul circulaţiei
superficiale a extremităţii bolnave;
• evitarea manevrelor ce vizează ţesuturile profunde şi traiectele
venoase (pentru a nu mobiliza cheagurile sanguine afectate);
• mobilizări pasive pentru toate articulaţiile şi ridicarea extremi-tăţilor afectate în vederea activării
circulaţiei venoase;
• mobilizări active;
• exerciţii respiratorii;
• ridicarea bolnavului din pat începând cu ziua 5-6, cu ciorap
elastic pe membrul inferior şi parcurgerea primilor paşi în jurul patului.
În convalescenţă– a treia săptămână
Kinetoterapiaare drept scop combaterea edemului şi tonifierea
musculaturii membrelor inferioare prin:
• masaj uşor, iniţial superficial apoi profund cu glisări cu pre-siune şi periaj de activare a stazei şi
edemului venolimfatic;
• contracţii statice şi mobilizări pasive ca în stadiul anterior;
• mobilizări active cu rezistenţăîn decubit dorsal şi ventral sau
în poziţie aşezat;
• extensia gambei pe coapsăcu aplicare de greutăţi pe picior;
• exerciţii respiratorii;
• aplicarea bandajului elastic este o condiţie sine qua non, cu
atât mai mult cu cât în aceastăperioadăse instituie mersul, ca factor
terapeutic de stimulare a circulaţiei de întoarcere prin punerea în
funcţie a pompelor musculare;
• nu existăo tehnicăde mers ca în arteriopatiile cronice; mersul
se face pe măsura posibilităţilor bolnavului;
• ritmul şi durata mersului trebuie săcreascăprogresiv, pânăla
refacerea completăa circulaţiei venolimfatice în extremitatea bolnavă.
48. Recuperarea posttransplant cardiac (pre si postoperator)
Particularităţi ale pacientului cu transplant cardiac:
- FC de repaus la cordul denervat este, in general, mai crescută decat la cordul sănătos;
- FC se adaptează mai lent la efort, ea nu mai reflectă la fel de fidel intensitatea efortului fizic iar
revenirea la
- FC de repaus este mai lentă (pană la 20 de minute),
35

36. - la sfarşitul efortului maximal, transplantul are o FC inferioară celei maximale teoretice;
- instalarea metabolismului anaerob este mai precoce;
- randamentul ventilator este scăzut;
- rejetul moderat impune reducerea intensităţii antrenamentului iar rejetul sever implică oprirea
antrenamentului.
FAZA I A. Preoperator. Obiective:
- furnizarea de informaţii privind intervenţia chirurgicală
- reducerea anxietăţii.
B. Postoperator:
După intervenţie, pacientul este internat in secţia de terapie intensivă, pentru o perioadă de cateva
zile, in funcţie de evoluţia parametrilor hemodinamici. Pacienţii cu transplant cardiac au o
hemodinamică
intens perturbată, cu creşterea rezistenţelor vasculare sistemice şi pulmonare, prezintă deseori
insuficienţă
renală, ficat de stază, ascită şi deseori caşexie.
Semnele de insuficienţă cardiacă nu sunt rare in primele zile postoperator. După transplantul
cardiac poate
surveni o insuficienţă respiratorie majoră, in cadrul unui edem pulmonar, ducand la hipoxie şi
necesitatea
ventilaţiei asistate. Un rejet precoce sau o infecţie pulmonară pot prelungi şederea in terapia
intensivă.
Obiective:
1. limitarea la maxim a efectelor nefaste unui decubit prelungit
2. realizarea unei toalete bronşice satisfăcătoare
3. inceperea treptată a antrenamentului fizic
Mijloace: - mobilizări pasive, mobilizări active, exerciţii de respiraţie, tusea eficientă, bicicleta
ergometrică, mers prin salon, pe coridor
Indicaţii metodice:
- durata antrenamentului va fi de 12 – 18 minute, cu incărcarea de 15 – 30 W (monitorizarea
EKG).
- şedinţele următoare, tot de intensitate scăzută, vor fi din ce in ce mai prelungite
- programul de recuperare se va adopta in funcţie de particularităţilor fiecărui pacient.
- inainte de externare, pacientului i se va efectua un bilanţ funcţional cardiorespirator printr-un
test de efort
limitat de simptome, măsurand parametrii respiratori şi metabolici
49. Recuperarea in hipertensiunea arteriala (HTA) – testul de efort:conturarea profilelor
tensionale
Testul de efort în hipertensiunea arterială
Valoarea tensiunii arteriale se corelează frecvent cu frecvenţa cardiacă şi mai puţin cu intensitatea
efortului.
Proba de efort în hipertensiunea arterială este o practică mai recentă. Dintre concluziile desprinse
până în prezent, cu caracter de aplicabilitate clinică, reţinem:
1) proba de efort în hipertensiunea arterială permite cunoaşterea reactivităţii aparatului
cardiovascular;
36

37. 2) suprimă factorul emoţional („hipertensiunea de halat alb”) la măsurarea tensiunii arteriale şi
datele care se obţin sunt reale şi reproductibile;
3) proba de efort este urmărită prin frecvenţa cardiacă;
4) proba de efort se va întrerupe dacă tensiunea arterială creşte mai mult de 230/120 mmHg.
Protocolul probei de efort în hipertensiunea arterială cuprinde paliere de 25W, timp de trei
minute, luând tensiunea arterială la sfârşitul fiecărui palier.
Nu se trece la următorul palier decât dacă există o stare stabilă pentru tensiunea arterială şi
frecvenţa cardiacă.
Se conturează câteva profile tensionale:
1) Hiperkineticul – prezintă chiar la începutul probei o frecvenţă cardiacă crescută, 130/minut –
inexplicabilă prin emotivitate; la al doilea palier frecvenţa creşte la 150/minut.
– va necesita adaptare la efort prin antrenament fizic: dacă nu este posibil un medicament beta
blocant (propranolol, metoprolol etc.)
2) Emotivul – în primul palier are frecvenţa cardiacă înaltă, dar nu creşte prea mult în
următoarele două – trei stadii.
3) Bolnavul cu capacitate a miocardului limitată – poate realiza un efort de 150-180 W fără a
creşte valoarea tensiunii arteriale; este evident patologic.
4) Etilicul – la primul palier, la cel mai mic efort, prezintă o frecvenţă rapidă şi o creştere tot atât
de rapidă a valorii tensiunii arteriale.
50. Antrenamentul fizic in hipertensiunea arteriala (HTA)
Persoanele cu activitate fizicăfac în mod repetat hipertensiune arterială.
– cei cu hipertensiune arterialăpot săreducăhipertensiunea arterialăprin efort de rezistenţă.
– sunt necesare trei şedinţe/săptămână, câte 20 minute – la o frecvenţăcardiacăeficace, la valoare de 60
–80% din frecvenţa cardiacăatinsăîn timpul probei de efort.
– peste aceastăvaloare organismul este în anaerobioză şi nu se mai produc scăderi ale tensiunii
arteriale.
Mecanismele care genereazăadaptarea la efortul de rezistenţă sunt:
• creşterea debitului cardiac – este liniar cu frecvenţa cardiacă;
• sporirea volumului de ejecţie sistolică– nu este liniară decât pânăla 50%.Vo2 max;
• declanşarea activităţii simpatice;
• creştere volumetricăcu sporirea întoarcerii venoase secundară stimulării receptorilor alfa;
• redistribuire perifericăcu vasoconstricţie renală şi splahnică şi vasodilataţie
muscularădatorităunor mecanisme locale la care participăPG (prostaglandinele) şi adenozina;
• o adaptare umoralăpuţin cunoscută.
Toleranţa la efort este principala măsurăpentru aprecierea capacităţii de muncăa unui bolnav
Mersul – cel mai recomandat exerciţiu pentru începerea antrena-mentului la efort.
Alergarea (joggingul) - Metoda se introduce imediat ce s-a ajuns la o anumităcapacitate
de efort.
Urcatul scărilor şi pantelor: se face în mod progresiv, ca număr de trepte şi durată
Bicicleta ergometrică şi covorul rulant
• au avantajul posibilităţii dozării cu multăprecizie şi de urmă-rire a pacientului în timpul efortului.
• şedinţe de antrenament: – timp de 3 săptămâni
– durata de 20 minute
– la o frecvenţăcardiacă60-80% din frecvenţa maximăatinsăîn timpul probei de efort.
37

38. – peste acest nivel organismul se aflăîn anae
51. Exercitiile respiratorii terapeutice in HTA si efectele acestora
• Tehnica „Rebirth” – gimnasticărespiratorie de hiperoxigenare descrisăde Leonard în 1970 în SUA,
extinsăulterior şi în alte ţări.
• Un alt autor, Tirala, descrie o tehnicăasemănătoare – care este preluată şi în România.
• Aceastătehnicăreduce în trei săptămâni tensiunea arterialăla un nivel constant.
Tehnica: – se efectueazăinspiraţii profunde ce antreneazărespi-raţiile costală şi diafragmatică.
– urmeazăexpiraţii prelungite şuierând, „uuuu”, ca un geamăt sau ca un oftat.
– se pot descrie patru variante:
– culcat (poziţie greu toleratăde către cardiaci);
– şezând;
– ortostantism;
– în timpul mersului.
– inspiraţia – durează5-10 secunde; expiraţia – 45 secunde.
– se efectueazăde trei ori/zi câte 15 minute;
– durata tratamentului: 3-4 săptămâni cu repetări, orice întreru-pere a tratamentului duce la recidiva
hipertensiunii arteriale,
– Se recomandăpacienţilor săfie în repaus digestiv
52. Mijloace de terapie in HTA din domeniul medicinei fizicale si a balneoclimatologice
Mijloacele de medicină fizică
. Electroterapia
1) Ionizări transorbitare – cu sulfat de Mg 2%.
• electrozi speciali de tip oculari sunt aplicaţi printr-un strat hidrofil (tifon) pe pleoape (ochiul
închis
• durata şedinţei: 30 minute.
• serii şedinţe: 15-25 – repetate la intervale mari.
• serii scurte: 6-10 – la intervale mici.
• Perioada de tratament este de luni sau ani.
2)Băi galvanice celulare – temperatura apei este de 37-380C
• durata: 20-30 minute;
• zilnic sau la două zile.
3)Băile galvanice generale:
• temperatura apei este: 36-370C;
• durata procedurii: 15-20 minute;
• ritmul şedinţelor: de la una la trei zile;
• se repetă luni sau ani de zile.
4) Magnetodiafluxul în aplicaţii cervicale şi lombare:
• durata şedinţei: 20 minute;
• 18-20 şedinţe repetate la două – patru sapt.
Hidrotermoterapia
Implică mecanismul de reglare a aparatului cardiovascular, prin jocul vascular periferic şi central,
apărut în mecanismul de termoreglare.
38

39. – o baie caldă la picioare duce la decongestionarea circulaţiei cerebrale, pentru că există un
mecanism vicariant între circulaţia corpului şi membrele inferioare.
– aplicaţiile calde generale – băi generale;
– băi de lumină;
– saună.
6.4. Cura balneoclimaterică în hipertensiunea arterială
Staţiunile balneare utilizate sunt complexe de tratament, unde, alături de factorii naturali de cură,
specifici fiecărei staţiuni, în cadrul curelor balneare de 18-20 zile, mai pot fi folosite:
- medicina fizică;
- dietoterapia;
- terapia medicamentoasă;
- ritmicitatea somnului şi a alimentaţiei;
- reducerea consumului de alcool, tutun, cafea;
- activităţi recreative pentru relaxarea psihică;
- antrenamentul la efort.
Este un mijloc important de luptă antistres
53. Recuperarea fizica a pacientilor cu valvulopatii neoperate
Experienta in acest domeniu este restransa; totusi sedentarismul prelungit care produce
deconditionare fizica poate indica antrenament fizic in anumite conditii:
Indicarea antrenamentului fizic pe termen scurt se poate face la:
• Valvulopatia compensata
• Insuficienta cardiaca, clasa 1 si 2,NYHA.
Este necesara individualizarea stricta si TE Submaximal( 80% din FC MAX. TEORETICA, iar
TA sistolica max. 200mmHg).
Pacientului I se va face deasemenea un bilant riguros:
• Examen clinic
• EKG
• Rx. Toracic
• Ecografie cardiac
• Cateterism cardiac daca se poate realiza
Metodologia recuperării:
- se lucrează în echipă: medic, kinetoterapeut, maseur.
- modalităţi: kinetoterapia respiratorie, antrenamentul fizic.
Kinetoterapia respiratorie
- este bună pentru toţi pacienţii cu valvulopatie, inclusiv pentru cei la care măsurile de recuperare
fizică sunt contraindicate.
- duce în timp la ameliorarea CPT şi a VEMS-ului (capacitatea pulmonară totală şi volumul
expirator maxim pe secundă)
- este capabilă să antreneze toată musculatura respiratorie, cu participarea preponderentă a
diafragmului şi a musculaturii abdominale.
Antrenamentul fizic
Se desfăşoară în şedinţe cu intensitate, ritmicitate, durată – asemănătoare cu cea a coronarianului.
Intensitatea – apreciată prin testul efort iniţial, pe baza toleranţei şi a bilanţului respirator.
Se indică drept limite:
39

40. • 70% din capacitatea funcţiilor apreciată prin testul efort la valvulopatiile uşoare.
• 50-55% la formele cu răsunet funcţional marcat.
- Durata antrenamentului: 45 minute.
- Mişcările propriu-zise: (exerciţii) trebuie să fie alternate cu mişcările respiratorii.
- La sfârşit se practică tehnici de relaxare şi de masaj.
Dacă apar dispnee, tahicardie/aritmii, ritm de galop (în trei timpi), se întrerupe antrenamentul
fizic.
– se practică serii de 10-20 şedinţe maximum.
– exerciţiile fizice trebuie să fie repetate chiar dacă sunt limitate, pentru că ameliorează în timp
randamentul şi ajută pacienţii cu dezadaptare cardiovasculară indusă de o inactivitate prelungită
54. Contraindicatiile recuperarii pacientilor cu valvulopatii neoperate
- valvulopatii cu hipertensiune pulmonarăseveră;
- cardiomegalie importantă;
- alterarea funcţiei ventricului stâng (se vede din ecografia car-diacăDoppler);
- aritmii ventriculare maligne;
- stenozăpulmonarăstrânsă;
- stenozăaorticăsimptomatică, calcificată– cu risc sincopal;
- cardiomiopatie hipertroficăobstructivă;
- coarctaţia de aortă
55. Obiectivele recuperarii pacientilor cu valvulopatii operate
Obiectivele recuperării:
♦ În primele zile postoperatorii, măsurile de recuperare vor fi centrate pe kineziterapie
respiratorie, pentru o corectă ventilare şi pentru a preveni complicaţiile decubitului.
♦ După 4-8 săptămâni, se constată o ameliorare hemodinamică – este etapa în care recuperarea va
realiza obiectivele sale generale:
• adaptarea progresivă la efort
• ajută pacientul să depăşească faza de anxietate –
• permite reconsiderarea tratamentului medicamentos prin aprecierea
comportamentului hemodinamic la efort: tahicardie şi ritm cardiac
de galop, aritmii (absente în repaus);
• sfaturi ergonomice în funcţie de gradul readaptării la efort.
56. Metodologia recuperarii fizice a pacientilor cu valvulopatii operate
Pregătirea preoperatorie. Obiective:
1. Elementul „recuperator” esenţial in această etapă il reprezintă kinetoterapia respiratorie,
2. sigurarea nu numai a unui drenaj bronşic eficient ci şi „invăţarea” respiraţiei diafragmatice,
3. corectarea respiraţiei prin exerciţii respiratorii,
4. furnizarea de informaţii generale privind intervenţia chirurgicală şi modalităţile de recuperare
postoperatorie.
Mijloace: - gimnastică respiratorie,
Postoperator. Obiective:
1. asigurarea unei ventilaţii corecte
40

41. 2. prevenirea complicaţiilor decubitului
3. readaptarea progresivă la efort
4. obţinerea rapidă a autonomiei funcţionale
Mijloace: - exerciţiile fizice de mobilizare a centurilor şi a membrelor, exerciţii pentru
mobilizarea
musculaturii respiratorii.
Faza I – intraspitalicească
Obiective:
1. profilaxia complicaţiilor de decubit
2. asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii.
Mijloace: - mobilizare pasivă a membrelor inferioare; mobilizare activă a membrelor inferioare;
exerciţii respiratorii; mobilizări active ale centurilor scapulare si pelvine
- la cei care au o evoluţie favorabilă – se începe mersul în a treia zi;
- din ziua şase – se începe programul de recuperare precoce.
- după ziua a şasea (între 6-10) – se poate începe plimbarea prin salon, şi pe holuri;
- programul antrenamentului cuprinde:
– bicicleta ergometrică – 50-60 w, timp de zece minute.
- ameliorarea capacităţii de efort după şase luni este relative modestă şi este mai bună la proteza
aortică decât la cea mitrală.
Faza a 2-a – convalescenţa:
- marchează trecerea de la perioada acută (postoperator) la revenirea la viaţa socioprofesională.
Obiective:
- precizarea programului antrenamentului: frecvenţa, durata, tipul efortului muscular, în funcţie
de particularităţile evolutive şi modalităţile de răspuns la recuperarea iniţială.
- trebuie acordată o mare atenţie riscului bolilor reumatice evolutive!
- deprinderea tehnicilor de relaxare.
- programul de antrenament în faza a 2-a este precedat de un test de efort maximal limitat de
simptome.
- în funcţie de acest test programul recuperator va fi astfel:
a) program uşor – exerciţii de respiraţie şi plimbări scurte;
b)program mediu – exerciţii de respiraţie, gimnastică uşoară, mers normal, bicicleta: 50-60w;
c) program normal – dacă VS (ventriculul stâng) e normal şi nu există complicaţii postoperatorii.
- după luna a doua postoperator, se poate aplica acest program, dar numai sub supravegherea
medicală a tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace.
În ce constă programul de antrenament:
• câteva minute de încălzire, gimnastică respiratorie, mobilizarea centurii scapulare, exerciţii
fizice globale.
• 30 minute de efort: 2 minute cicloergometru, cu creşterea progresivă a sarcinii
• 4 x 2 minute la 80-90% VO2 maxim;
• 3 minute la 50-60% VO2 maxim;
• 5 minute la 50-30% VO2 maxim.
• exerciţii fizice de intensitate medie uşoară, în revenire –5 minute.
- Se practică 3 şedinţe pe săptămână la cicloergometru, timp de opt săptămâni, la nivelul de 70%
din frecvenţa cardiacă maximă teoretică şi încă 2 săptămâni – la 80% din frecvenţa cardiacă
maximă.
41

42. - În insuficienţa cardiacă antrenamentul este lent progresiv, intervalul de timp în care se atinge
efectul de antrenament este de peste şase luni şi se efectuează numai în centre medicale
specializate.
Faza a 3-a – de întreţinere
- utilă pacientului valvular ce urmează să-şi reia activitatea profesională.
- el trebuie să depăşească faza activităţilor fizice minime.
- intensitatea antrenamentului optimă este de 50-70% din frecvenţa cardiacă calculată potrivit
răspunsului la efort.
- utilă este prescrierea unui medicament antiartmic, care să se ia ca tratament de întreţinere în
timp ce face antrenament fizic.
- exerciţiile fizice sunt cele din recuperarea coronarianului.
- se va continua cu gimnastica respiratorie şi se va insista asupra grupelor musculare ce urmează
a fi solicitate cu predilecţie în profesia pacientului
57. Recuperarea in insuficienta cardiaca: metodologie practica, indicatii,contraindicatii,
rezultate
• în insuficienţa cardiac obiectivul principal este împiedicarea decondiţionării fizice a
bolnavului peste limita impusă de suferinţa miocardică.
 este necesară aprecierea prealabilă a capacităţii de efort a bolnavului. Aceasta va fi făcută
prin testarea de efort, obligatorie pentru orice bolnav cu insuficienţă cardiacă.
Metodologiei testării de efort
 Aceasta se va efectua fie pe covorul rulant, fie pe cicloergometru, în funcţie de
posibilităţile bolnavului. Metodologia testării de efort poate fi cea clasică, în trepte de 25
W şi trei minute.
Se urmăresc în cursul testării de efort aceiaşi parametri ca şi în cursul testării de efort la bolnavii
cu cardiopatie ischemică dureroasă.Se pune însă un accent deosebit pe VO2 maxim şi pe
comportarea tensiunii.
În urma testării de efort se va stabili programul concret de antrenament.
În ceea ce priveşte frecvenţa antrenamentului, având în vedere intensitatea mică a efortului care
se depune, se indică:
 antrenamentul zilnic, cel puţin pentru antrenamentului efectuat la domiciliu;
 de cel puţin 3-4 ori pe săptămână, în cadrul instituţionalizat, dacă bolnavul este
ambulator, sau zilnic, dacă bolnavul este spitalizat.
Intensitatea efortului va fi redusă, urmărindu-se obţinerea unei frecvenţe cardiace de 70-85% din
frecvenţa cardiacă maximă atinsă în cursul testării de efort.
 Aceasta FC. nu trebuie sa depaseasca 135-140 bataimin si trebuie sa fie inferioara cu 10
b.min FC .la care apar simptomele de insuficienta cardiaca, respective dispneea.
 durata antrenamentului propriu-zis pentru inceput va fi de 5- 10 min. crescand pana la 30
de minute.Se desfasoara cu pauze
 fiecare perioadă de antrenament va fi precedată de o perioadă de încălzire, de 5-10
minute, efectuată prin exerciţii respiratorii şi de stretching.
 antrenamentul va fi terminat tot printr-o perioadă de 5-10 minute „de răcire”, prin
aceleaşi exerciţii respiratorii şi de stretching.
Există trei tipuri de activităţi care se practică în scopul antrenării bolnavilor cu insuficienţă
cardiacă.
– cel mai utilizat dintre ele este mersul pe jos cu o viteza de 4-5 km/oră.
42