2. Modernismul este un concept care se defineşte în opoziţie cu
tradiţionalismul şi, în sensul cel mai larg al termenului, “se aplică tuturor
curentelor şi tendinţelor inovatoare din istorie (religioase, filosofice,
artistice etc.), ansamblului mişcărilor de idei şi de creaţie, care convin
epocii recente, altfel spus “moderne”, în condiţii istorice date”, după cum
afirma criticul literar şi eseistul Adrian Marino, în studiul “Modern.
Modernism. Modernitate”. Orice mişcare ideologică, artistică, literară,
care, în mod spontan sau programat, se rupe de tradiţie sau chiar o
neagă, optând pentru atitudini, modalităţi de gândire şi de expresie
anticonservatoare, se situează pe direcţia modernismului.
3. Între termenii modern, modernism, modernitate exista
diferenţe de nuanţă, modern (din latinescul “modo” –
recent) având un sens mai cuprinzător, în cultură
referindu-se la tot ce este diferit de
tradiţie; modernism (un derivat de la modern, cu acelaşi
etimon latin) este o denumire generică dată, în cultura
occidentală, tendinţelor, mişcărilor, experimentelor
artistice novatoare, manifestate începând cu ultimele
decenii ale secolului al XIX-lea, până în a doua jumătate
a secolului al XX-lea, iar modernitatea este un termen
mai imprecis în cultură, vizând ansamblul trăsăturilor
care definesc spiritul modern.
4. Modernismul în cultura
occidentală
Modernismul, raportat la culturile occidentale, este o direcţie extrem de eterogenă,
subordonând curente literare dintre cele mai diverse: simbolismul, expresionismul,
futurismul, apoi curentele literare avangardiste din primele două decenii ale
secolului al XX-lea – dadaismul, suprarealismul, cubismul, abstracţionismul,
ermetismul etc., cu prelungiri şi în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. În
pofida diversităţii şi a diferenţelor majore, ceea ce au în comun toate acestea vizează
nonconformismul, negarea tradiţiei, adeseori în forme virulente, inovaţia la nivelul
limbajului şi eliberarea de orice constrângere formală, afirmarea unei subiectivităţi
accentuate, echivocul noţional etc.
5. Despre literatura începutului de secol XX,
Eugen Ionescu, celebrul scriitor de limba
franceză, de origine română, deschizător
de drumuri în teatrul absurdului, afirma
într-un “Discurs despre avangardă” că a
fost “conştientizarea şi dirijarea unei
schimbări care trebuia să se impună în cele
din urmă, o schimbare care trebuia, într-
adevăr, să schimbe totul” şi că “în timp ce
majoritatea artiştilor, a gânditorilor îşi
închipuie că sunt ai vremii lor, autorul
rebel (avangardist) e conştient că e
împotriva timpului său”.
6. Modernismul in
literatura romana
Modernismul în literatura română se defineşte în termeni
specifici, având în vedere că, în istoria şi în critica literară,
acest concept – modernismul – se foloseşte la noi cu
referire la perioada interbelică, fiind teoretizat de Eugen
Lovinescu, critic literar, conducător al revistei “Sburătorul”
(1919-1922, 1926-1927), în paginile căreia au şi fost promovate
opere moderniste.
7. ➢ În viziunea lui Eugen Lovinescu, influenţat de filosofia francezului Gabriel Tarde,
există un “saeculum”, adică un “spirit al veacului”, definit ca “o totalitate de
condiţii materiale şi morale, configuratoare ale vieţii popoarelor europene,într-o
epocă dată”. În virtuteaacestui “spirit al veacului”, există o “lege a
sincronismului”, bazată pe o primă etapă a “imitaţiei”culturilor apusene.
➢ Mai exact, Eugen Lovinescusugera adoptareanoilor formule artistice mai întâi
prin imitaţie, deoarece “orice formă de artă apărută într-un centrucultural
dezvoltat se propagă aproape instantaneupeste toatăEuropa”, ulterior
sincronizareaproducând “mutaţii” ale valorilor estetice, având în vedere că
valorile artistice nu sunt imuabile, iar frumosul nu se defineşte la fel pentru
toate timpurile şi spaţiile culturale. O teorie contestatăde tradiţionalisti, la
vremearespectivă.
➢ Gândirea critică a lui Eugen Lovinescu, precum şi literaturanouă, de factură
modernistă, au exercitat o influenţă beneficăasupra literaturii româneşti
interbelice, consideratăun moment de vârf în cultura românească, atât în poezie,
cât şi în proză.
8. Modernismul în literatura română
interbelică a dus la lărgirea fără precedent
a orizontului tematic şi de viziune, a impus
formule literare noi şi este prima
desprindere categorică de prelungirile
tradiţionalismului secolului al XIX-lea. În
poezie, expresionismul şi suprarealismul,
ermetismul, poezia chtonică (a teluricului)
sau a fiorului metafizic, din operele unor
scriitori precum Lucian Blaga, Tudor Arghezi,
Ion Barbu, au fost şi au rămas repere valorice
până astăzi.
10. Primul mare poet român“care reuşeşte să
sincronizeze în mod definitivformele
poetice româneşti cucele europene”
(MarinMincu) este Lucian Blaga, a cărui
poezie, cel puţin cea din primele volume –
“Poemele luminii” (1919) şi “Paşii profetului” (1921) – stă sub semnul
expresionismului german, implicit al modernismului. Din expresionism vin, în
lirica blagiană, sentimentul absolutului, exacerbarea eului, elanul dionisiac,
interesul pentru fondul mitic primitiv, spiritualizarea peisajului. Poetul însuşi
mărturisea, în “Filosofia stiulului”, că “De câte ori un lucru este astfel redat încât
puterea, tensiunea sa interioară îl întrece, îl transcedentează, trădând relaţiuni
cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic
expresionist”.
11. Modernismul blagian se manifestă deopotrivă la nivelul
conţinutului şi al viziunii poetice, şi la nivel formal. Temele
literare frecvente în etapa de început a creaţiei sale sunt:
misterul universal, iubirea, timpul, trăirea vitalistă etc. De
altfel, prima poezie, a primului volum, “Poemele luminii”,
aşază eul creator, prin metaforele revelatorii (care
“revelează” latura ascunsăa lucrurilor, îmbogăţind cu noi
sensuri realitatea din care se inspiră), sub semnul
misterului care trebuie “protejat” şi transformat într-un
mister şi mai mare:
"Eu nu strivesc corola de minuni
a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori
morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns
în adâncimi de întuneric,,
12. Chiar dacă în volumele următoare –
La cumpăna apelor, La curţile
dorului, Nebănuitele trepte – Lucian
Blaga se întoarce spre un univers
mai echilibrat, redescoperind
“sufletul satului”, miturile
autohtone, erosul, fragilitatea fiinţei
umane supuse trecerii, lirica sa
rămâne, în esenţă, reflexivă,
interiorizată, modernismul său
schimbând în mod esenţial drumul
poeziei româneşti, tot mai apropiat
de modernismul european.
22. Din perspectiva literaturii de astăzi, modernismul
literaturii româneşti interbelice, manifestat în poezie
şi în proză deopotrivă, efortul de sincronizare cu
literatura occidentală, asimilarea firească şi originală
a unor formule literare inovatoare, şansa ivirii unor
talente excepţionale, toate au marcat valoric evoluţia
culturii româneşti, care a trebuit să facă mereu, până
în a doua jumătate a secolului al XX-lea, cel puţin,
efortul de a recupera sau de a arde etape, pentru a nu
rămâne o cultură izolată şi inerţială.
