SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Download to read offline
Iapa lui Vodă, de Mihail Sadoveanu (comentariu
literar, rezumat literar)
Apartenenţa operei la genul epic, specia literară povestirea în ramă
Povestirea în ramă (povestirea în povestire sau povestire cu cadru) este o specie a genului
epic, în care se narează întâmplări neobişnuite. Timpul narativ se situează într-un plan al
trecutului, iar principala modalitate de expunere este evocarea. Spaţiul desfăşurării acţiunii
este unul privilegiat şi ocrotitor (un topos), în care mai mulţi povestitori relatează întâmplări
pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit şi desfăşurând o artă a discursului
memorabil.
În volumul Hanu Ancuţei, Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în
poveste sau povestire în ramă, sau naraţiune în naraţiune, deoarece în cadrul firului epic al
volumului intervin istorisiri relatate de fiecare dată de alt oaspete, adică un alt narator, venit la
hanul Ancuţei, acesta particularizându-se printr-un stil propriu în arta povestirii.
Personajele-naratori sunt fie participanţi direct, fie martori ai întâmplărilor istorisite cu
plăcere şi cu ambiţia că povestirea fiecăruia va fi mai impresionantă decât cele anterioare.
Iapa lui Vodă este o snoavă şi se află în deschiderea volumului de nouă povestiri, Hanu
Ancuţei, scris de Mihail Sadoveanu.
Primul plan narativ
Un prim plan narativ plasează întâmplările în vremuri străvechi, în timp mitic românesc, un
timp trecut neprecizat al obiceiurilor şi credinţelor strămoşeşti, în care naratorul, un alter ego
al autorului, povesteşte fapte memorabile, ce se înscriu în tradiţia spirituală ancestrală
(străveche)a ţăranului sadovenian.
Povestirea începe prin descrierea de către narator (vocea auctorială) a împrejurărilor, prin care
se fixează timpul, „într-o toamnă aurie” şi locul, „la Hanul Ancuţei”, unde a auzit multe
poveşti. Naratorul precizează că întâmplările ce urmează a fi povestite s-au petrecut „într-o
îndepărtată vreme, demult”, într-un trecut neprecizat, începutul fiind de basm, pe când
oamenii au văzut „un balaur negru în nouri” şi nişte păsări mari, venite „din ostroavele de la
marginea lumii”, care vesteau război şi belşug la viţa de vie.
• Mihail Sadoveanu
Atâta vin se făcuse în Ţara-de-Jos, că nu mai aveau oamenii „unde să puie mustul” şi-au
pornit s-aducă vin spre munte, „ş-atuncea a fost la hanul Ancuţei vremea petrecerilor şi a
poveştilor”. Naratorul remarcă, de asemenea, faptul că Ancuţa cea tânără este „tot ca mă-sa de
sprâncenată şi de vicleană […] rumenă la obraji, cu catrinţa-n brâu şi cu mânicile suflecate:
împărţea vin şi mâncări, râsete şi vorbe bune”.
Naratorul poposise la hanul Ancuţei, care „nu era han, era cetate”, cu ziduri groase, unde
veneau să se adăpostească peste noapte oameni, vite şi căruţe, în drumul lor către ori dinspre
Roman.
Al doilea plan narativ
Al doilea plan narativ cuprinde istorisirea comisului Ioniţă, care este narator-personaj în
povestire. El narează în timpul prezent o întâmplare din trecut, ce avusese loc tot aici, la hanul
Ancuţei şi la care el participase în mod direct pe când era tânăr. Naratorul îi face un portret
fizic sugestiv pentru firea aprigă a comisului: „un om înalt, cărunt, cu faţa uscată şi adânc
brăzdată” şi cu o mustaţă „tuşinată” (tunsă scurt).
Moş Leonte, un alt oaspete al hanului, este uimit că Ioniţă comisul venise călare „pe un cal
vrednic de mirare. Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea şi
ciolanele […] cal roib, pintenog de trei picioare”. Însă calul acesta este demn de respect,
pentru că se trage „dintr-o viţă aleasă”. Această primă povestire a volumului este integrată în
cadrul descrierii precedente, de aceea este o povestire în ramă, având un alt narator şi un
subiect de sine stătător, diferit de celelalte nouă povestiri.
Istorisirea ce urmează a fi relatată are legătură cu iapa din care se trăgea calul ce stârnise
uimirea lui moş Leonte. Întâmplarea se petrecuse pe vremea domnitorului Mihai Vodă Sturza
şi-l are ca protagonist (personaj principal) pe comisul Ioniţă, care povesteşte la persoana I,
perspectiva narativă fiind aceea de narator-personaj. Pe vremea când era tânăr şi când hangiţă
era „Ancuţa cealaltă, mama acesteia”, poposise la han.
După ce se odihnise, tocmai când era gata de plecare, comisul Ioniţă închină oala cu vin şi
urează sănătate unui boier care tocmai se oprise la han şi care îl întreabă de unde este şi
încotro se duce. Ioniţă îi relatează că este răzeş din Drăgăneşti, de lângă Suceava şi are de
gând să meargă la vodă, ca să-i rezolve un necaz moştenit de generaţii, încă din timpul
domniei lui Vodă Calimah.
Procesul pe care-l avea de mulţi ani cu un „corb mare boieresc” era pricinuit de faptul că acest
vrăjmaş lacom îi luase o bucată din pământul moştenit din moşi-strămoşi, iar acum mergea la
Vodă să-i facă dreptate, ducând cu el toate documentele doveditoare. Iar dacă nici Vodă nu-i
va face dreptate, „atunci să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!…”. Ancuţa
cea tânără s-a ruşinat de vorbele comisului şi ş-a prefăcut că se uită cu atenţie în lungul
drumului, gestul ei fiind aidoma cu al celeilalte Ancuţe, de atunci, când el spusese aceste
vorbe fără înconjur. Boierul care ascultase pricina a început să râdă, apoi s-a suit în droşca lui
cu arcuri şi a plecat în treburile lui.
Ajuns la Curtea Domnească, Ioniţă constată că boierul cu care vorbise la hanul Ancuţei era
însuşi Vodă. Acesta cercetează actele comisului, îi face dreptate şi-l întreabă ce s-ar fi
întâmplat dacă nu i-ar fi rezolvat necazul. Atunci, comisul Ioniţă îi răspunde râzând: „Eu
vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!”. De aceea, susţine Ioniţă acum, toţi trebuie să se
uite „ca la un lucru rar la calul meu cel roib, pintenog de trei picioare”, pentru că el se trage
din iapa lui Vodă. Terminând de spus întâmplarea, comisul Ioniţă mai cere vin în ulcele şi se
pregăteşte să spună o altă poveste, mai interesantă şi mai incitantă decât cea precedentă.
Limbajul artistic
Naraţiunea la persoana I este principala modalitate epică de relatare a faptelor şi întâmplărilor,
iar povestitorul este participant direct la acţiune. Arta de povestitor a lui Mihail Sadoveanu
constă în îmbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul său poetic. Aşa cum afirma
George Călinescu, Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă şi pură, în care se
împleteşte graiul popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici, o limbă capabilă să redea
poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei
acelor vremuri vechi.
Arhaismele şi regionalismele
Arhaismele şi regionalismele sunt folosite cu naturaleţe de către personajele povestirilor
pentru a contura atmosfera vremurilor de demult şi a ilustra dulcele grai românesc: „chimir”,
„vrăjmaş”, „odinioară”, „răzăş”, „droşcă”, „grumaz”.
Oralitatea stilului
De remarcat în mod deosebit este oralitatea stilului, dată de cuvinte şi expresii populare
specifice limbii vorbite: „mi-a năvălit sângele în ochi”, „să găsesc eu milă”, „am băgat de
seamă”. Comparaţia – „însetat după dreptate ca cerbul după apa de izvor” este asemănătoare
unui proverb popular. Sadoveanu rămâne fidel declaraţiei sale din discursul rostit la
Academie, aceea că „ţăranul român a fost principalul meu erou”.
Figurile de stil
Figurile de stil apar cu moderaţie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseşte aproape de
tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizând trăsături ale personajelor. Astfel, despre
mustăţile comisului Ioniţă, Sadoveanu spune că sunt „tuşinate”, epitet care revine de câteva
ori pentru a reliefa preocuparea personajului pentru această podoabă de care este foarte
mândru.
De remarcat în mod deosebit în volumul Hanu Ancuţei este muzicalitatea frazelor, prin care
Sadoveanu creează trăiri tulburătoare în sufletele personajelor.
„Eroii nu povestesc spre a-şi uşura sufletul, ori spre a reda viaţa: ci pentru a se sustrage vieţii
şi morţii.” (Nicolae Manolescu – Imaginarul sadovenian)

More Related Content

What's hot

Teatrul în Grecia antică
Teatrul în Grecia anticăTeatrul în Grecia antică
Teatrul în Grecia anticăIstoria Altfel
 
Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare Nistor Mirela
 
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...Haldan Alexandra
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalastefanmoraru
 
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdfGhicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdfIonelaIana
 
Lectura de placere
Lectura de placereLectura de placere
Lectura de placereMaria
 
Libertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptari
Libertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptariLibertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptari
Libertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptariRodica B
 
Prezentare padurea
Prezentare padureaPrezentare padurea
Prezentare padureagramai
 
Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...
Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...
Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...AlexandraGorea1
 

What's hot (20)

Pasoptismul
PasoptismulPasoptismul
Pasoptismul
 
Mihaieminescu Proiect
Mihaieminescu ProiectMihaieminescu Proiect
Mihaieminescu Proiect
 
Scenariu -balul bobocilor
Scenariu -balul bobocilorScenariu -balul bobocilor
Scenariu -balul bobocilor
 
Structura calculatorului
Structura calculatoruluiStructura calculatorului
Structura calculatorului
 
Teatrul în Grecia antică
Teatrul în Grecia anticăTeatrul în Grecia antică
Teatrul în Grecia antică
 
Iulian filip. școala de întrebări m,anuscris operant
Iulian filip.  școala de întrebări m,anuscris operantIulian filip.  școala de întrebări m,anuscris operant
Iulian filip. școala de întrebări m,anuscris operant
 
0 padurea
0 padurea0 padurea
0 padurea
 
Mihai eminescu
Mihai eminescuMihai eminescu
Mihai eminescu
 
Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare Arhitectura romana - scurta prezentare
Arhitectura romana - scurta prezentare
 
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
 
Asepsia si antisepsia
Asepsia si antisepsiaAsepsia si antisepsia
Asepsia si antisepsia
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finala
 
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdfGhicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
 
Balul bobocilor, 2019
Balul bobocilor, 2019Balul bobocilor, 2019
Balul bobocilor, 2019
 
Lectura de placere
Lectura de placereLectura de placere
Lectura de placere
 
Grigore Vieru
Grigore  VieruGrigore  Vieru
Grigore Vieru
 
Libertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptari
Libertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptariLibertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptari
Libertatea personala intre necesitati, dorinte, asteptari
 
Prezentare padurea
Prezentare padureaPrezentare padurea
Prezentare padurea
 
Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...
Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...
Matematica cl. 1, zu+zu, zu zu ...
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
 

Similar to Iapa lui voda hanul ancutei

Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriIonescu Ion
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriIonescu Ion
 
Mihail sadoveanu hanu-ancutei
Mihail sadoveanu hanu-ancuteiMihail sadoveanu hanu-ancutei
Mihail sadoveanu hanu-ancuteigirllorena
 
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceubaltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceuCoziniaCristinaRadut
 
Fantana dintre plopi
Fantana dintre plopiFantana dintre plopi
Fantana dintre plopiPelvo
 
Alexandru mitru legendele olimpului (vol. 1) - zeii
Alexandru mitru   legendele olimpului (vol. 1) - zeiiAlexandru mitru   legendele olimpului (vol. 1) - zeii
Alexandru mitru legendele olimpului (vol. 1) - zeiiSTATYANA
 
Cărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciiCărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciishanur2006
 
1 legendele olimpului volumul 1 - zeii - alexandru mitru
1 legendele olimpului   volumul 1 - zeii - alexandru mitru1 legendele olimpului   volumul 1 - zeii - alexandru mitru
1 legendele olimpului volumul 1 - zeii - alexandru mitruIvanciu Ionut Gabriel
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărIonescu Ion
 
Recapitulare cl viii literatura
Recapitulare cl viii literaturaRecapitulare cl viii literatura
Recapitulare cl viii literaturaGherghescu Gabriel
 
Polonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străiniPolonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străiniBibliotecaMickiewicz
 
Eugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilorEugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilorRobin Cruise Jr.
 
Eugen simion dimineata poetilor
Eugen simion   dimineata poetilorEugen simion   dimineata poetilor
Eugen simion dimineata poetilorRobin Cruise Jr.
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărIonescu Ion
 
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeScriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeBibliotecaMickiewicz
 

Similar to Iapa lui voda hanul ancutei (20)

Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitori
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitori
 
Mihail sadoveanu hanu-ancutei
Mihail sadoveanu hanu-ancuteiMihail sadoveanu hanu-ancutei
Mihail sadoveanu hanu-ancutei
 
Caracterizare
CaracterizareCaracterizare
Caracterizare
 
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceubaltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
 
Fantana dintre plopi
Fantana dintre plopiFantana dintre plopi
Fantana dintre plopi
 
Alexandru mitru legendele olimpului (vol. 1) - zeii
Alexandru mitru   legendele olimpului (vol. 1) - zeiiAlexandru mitru   legendele olimpului (vol. 1) - zeii
Alexandru mitru legendele olimpului (vol. 1) - zeii
 
Album Eminescu
Album EminescuAlbum Eminescu
Album Eminescu
 
ion_creanga.pptx
ion_creanga.pptxion_creanga.pptx
ion_creanga.pptx
 
Cărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciiCărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția bibliotecii
 
Miron costin
Miron costinMiron costin
Miron costin
 
1 legendele olimpului volumul 1 - zeii - alexandru mitru
1 legendele olimpului   volumul 1 - zeii - alexandru mitru1 legendele olimpului   volumul 1 - zeii - alexandru mitru
1 legendele olimpului volumul 1 - zeii - alexandru mitru
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
 
Recapitulare cl viii literatura
Recapitulare cl viii literaturaRecapitulare cl viii literatura
Recapitulare cl viii literatura
 
Polonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străiniPolonezii din cărți, eroii autorilor străini
Polonezii din cărți, eroii autorilor străini
 
Eugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilorEugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilor
 
Eugen simion dimineata poetilor
Eugen simion   dimineata poetilorEugen simion   dimineata poetilor
Eugen simion dimineata poetilor
 
Romane poloneze celebre
Romane poloneze celebreRomane poloneze celebre
Romane poloneze celebre
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
 
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeScriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
 

Recently uploaded

ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 

Recently uploaded (6)

ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 

Iapa lui voda hanul ancutei

  • 1. Iapa lui Vodă, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar, rezumat literar) Apartenenţa operei la genul epic, specia literară povestirea în ramă Povestirea în ramă (povestirea în povestire sau povestire cu cadru) este o specie a genului epic, în care se narează întâmplări neobişnuite. Timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, iar principala modalitate de expunere este evocarea. Spaţiul desfăşurării acţiunii este unul privilegiat şi ocrotitor (un topos), în care mai mulţi povestitori relatează întâmplări pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit şi desfăşurând o artă a discursului memorabil. În volumul Hanu Ancuţei, Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în poveste sau povestire în ramă, sau naraţiune în naraţiune, deoarece în cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare dată de alt oaspete, adică un alt narator, venit la hanul Ancuţei, acesta particularizându-se printr-un stil propriu în arta povestirii. Personajele-naratori sunt fie participanţi direct, fie martori ai întâmplărilor istorisite cu plăcere şi cu ambiţia că povestirea fiecăruia va fi mai impresionantă decât cele anterioare. Iapa lui Vodă este o snoavă şi se află în deschiderea volumului de nouă povestiri, Hanu Ancuţei, scris de Mihail Sadoveanu. Primul plan narativ Un prim plan narativ plasează întâmplările în vremuri străvechi, în timp mitic românesc, un timp trecut neprecizat al obiceiurilor şi credinţelor strămoşeşti, în care naratorul, un alter ego al autorului, povesteşte fapte memorabile, ce se înscriu în tradiţia spirituală ancestrală (străveche)a ţăranului sadovenian. Povestirea începe prin descrierea de către narator (vocea auctorială) a împrejurărilor, prin care se fixează timpul, „într-o toamnă aurie” şi locul, „la Hanul Ancuţei”, unde a auzit multe poveşti. Naratorul precizează că întâmplările ce urmează a fi povestite s-au petrecut „într-o îndepărtată vreme, demult”, într-un trecut neprecizat, începutul fiind de basm, pe când oamenii au văzut „un balaur negru în nouri” şi nişte păsări mari, venite „din ostroavele de la marginea lumii”, care vesteau război şi belşug la viţa de vie. • Mihail Sadoveanu Atâta vin se făcuse în Ţara-de-Jos, că nu mai aveau oamenii „unde să puie mustul” şi-au pornit s-aducă vin spre munte, „ş-atuncea a fost la hanul Ancuţei vremea petrecerilor şi a poveştilor”. Naratorul remarcă, de asemenea, faptul că Ancuţa cea tânără este „tot ca mă-sa de
  • 2. sprâncenată şi de vicleană […] rumenă la obraji, cu catrinţa-n brâu şi cu mânicile suflecate: împărţea vin şi mâncări, râsete şi vorbe bune”. Naratorul poposise la hanul Ancuţei, care „nu era han, era cetate”, cu ziduri groase, unde veneau să se adăpostească peste noapte oameni, vite şi căruţe, în drumul lor către ori dinspre Roman. Al doilea plan narativ Al doilea plan narativ cuprinde istorisirea comisului Ioniţă, care este narator-personaj în povestire. El narează în timpul prezent o întâmplare din trecut, ce avusese loc tot aici, la hanul Ancuţei şi la care el participase în mod direct pe când era tânăr. Naratorul îi face un portret fizic sugestiv pentru firea aprigă a comisului: „un om înalt, cărunt, cu faţa uscată şi adânc brăzdată” şi cu o mustaţă „tuşinată” (tunsă scurt). Moş Leonte, un alt oaspete al hanului, este uimit că Ioniţă comisul venise călare „pe un cal vrednic de mirare. Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea şi ciolanele […] cal roib, pintenog de trei picioare”. Însă calul acesta este demn de respect, pentru că se trage „dintr-o viţă aleasă”. Această primă povestire a volumului este integrată în cadrul descrierii precedente, de aceea este o povestire în ramă, având un alt narator şi un subiect de sine stătător, diferit de celelalte nouă povestiri. Istorisirea ce urmează a fi relatată are legătură cu iapa din care se trăgea calul ce stârnise uimirea lui moş Leonte. Întâmplarea se petrecuse pe vremea domnitorului Mihai Vodă Sturza şi-l are ca protagonist (personaj principal) pe comisul Ioniţă, care povesteşte la persoana I, perspectiva narativă fiind aceea de narator-personaj. Pe vremea când era tânăr şi când hangiţă era „Ancuţa cealaltă, mama acesteia”, poposise la han. După ce se odihnise, tocmai când era gata de plecare, comisul Ioniţă închină oala cu vin şi urează sănătate unui boier care tocmai se oprise la han şi care îl întreabă de unde este şi încotro se duce. Ioniţă îi relatează că este răzeş din Drăgăneşti, de lângă Suceava şi are de gând să meargă la vodă, ca să-i rezolve un necaz moştenit de generaţii, încă din timpul domniei lui Vodă Calimah. Procesul pe care-l avea de mulţi ani cu un „corb mare boieresc” era pricinuit de faptul că acest vrăjmaş lacom îi luase o bucată din pământul moştenit din moşi-strămoşi, iar acum mergea la Vodă să-i facă dreptate, ducând cu el toate documentele doveditoare. Iar dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „atunci să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!…”. Ancuţa cea tânără s-a ruşinat de vorbele comisului şi ş-a prefăcut că se uită cu atenţie în lungul drumului, gestul ei fiind aidoma cu al celeilalte Ancuţe, de atunci, când el spusese aceste vorbe fără înconjur. Boierul care ascultase pricina a început să râdă, apoi s-a suit în droşca lui cu arcuri şi a plecat în treburile lui. Ajuns la Curtea Domnească, Ioniţă constată că boierul cu care vorbise la hanul Ancuţei era însuşi Vodă. Acesta cercetează actele comisului, îi face dreptate şi-l întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu i-ar fi rezolvat necazul. Atunci, comisul Ioniţă îi răspunde râzând: „Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!”. De aceea, susţine Ioniţă acum, toţi trebuie să se uite „ca la un lucru rar la calul meu cel roib, pintenog de trei picioare”, pentru că el se trage din iapa lui Vodă. Terminând de spus întâmplarea, comisul Ioniţă mai cere vin în ulcele şi se pregăteşte să spună o altă poveste, mai interesantă şi mai incitantă decât cea precedentă.
  • 3. Limbajul artistic Naraţiunea la persoana I este principala modalitate epică de relatare a faptelor şi întâmplărilor, iar povestitorul este participant direct la acţiune. Arta de povestitor a lui Mihail Sadoveanu constă în îmbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul său poetic. Aşa cum afirma George Călinescu, Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă şi pură, în care se împleteşte graiul popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici, o limbă capabilă să redea poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei acelor vremuri vechi. Arhaismele şi regionalismele Arhaismele şi regionalismele sunt folosite cu naturaleţe de către personajele povestirilor pentru a contura atmosfera vremurilor de demult şi a ilustra dulcele grai românesc: „chimir”, „vrăjmaş”, „odinioară”, „răzăş”, „droşcă”, „grumaz”. Oralitatea stilului De remarcat în mod deosebit este oralitatea stilului, dată de cuvinte şi expresii populare specifice limbii vorbite: „mi-a năvălit sângele în ochi”, „să găsesc eu milă”, „am băgat de seamă”. Comparaţia – „însetat după dreptate ca cerbul după apa de izvor” este asemănătoare unui proverb popular. Sadoveanu rămâne fidel declaraţiei sale din discursul rostit la Academie, aceea că „ţăranul român a fost principalul meu erou”. Figurile de stil Figurile de stil apar cu moderaţie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseşte aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizând trăsături ale personajelor. Astfel, despre mustăţile comisului Ioniţă, Sadoveanu spune că sunt „tuşinate”, epitet care revine de câteva ori pentru a reliefa preocuparea personajului pentru această podoabă de care este foarte mândru. De remarcat în mod deosebit în volumul Hanu Ancuţei este muzicalitatea frazelor, prin care Sadoveanu creează trăiri tulburătoare în sufletele personajelor. „Eroii nu povestesc spre a-şi uşura sufletul, ori spre a reda viaţa: ci pentru a se sustrage vieţii şi morţii.” (Nicolae Manolescu – Imaginarul sadovenian)