3. 1. Generalităţi.
• Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós = semnificaţie,
înţeles) este o ramură a lingvisticii care studiază sensul cuvintelor şi
propoziţiilor.
• Scopul este să clarifice în ce măsură sensul şi semnificaţia noţiunilor
complexe pot fi derivate din simbolurile cele mai simple ale
limbajului, sprijinindu-se pe regulile sintaxei, fără a se identifica însă
cu aceasta.
4. Trebuie de subliniat distincția fundamentală
dintre sens şi referire.
De exemplu, în propoziția
Rectorul a participat la adunarea facultății.
cuvântul rectorul înseamnă “persoana care
conduce o instituție de învăţământ superior”,
dar se referă la o persoană concretă.
5. • Pentru teoria formală a semnificaţiei în logică şi informatică se folosesc
termenii de "Semantică formală" sau "Semantica limbajului de programare
sau Semantica Computaţională“.
• S-a dezvoltat ca ramură independentă a lingvisticii abia în secolul al XX-lea.
• Semantica formală este studiul semnificației gramaticale în limbile naturale
folosind instrumente formale din logică și informatică teoretică. Este un
domeniu interdisciplinar, uneori considerat ca un subdomeniu atât al
lingvisticii, cât și al filosofiei. Acesta oferă relatări despre ceea ce înseamnă
expresiile lingvistice și modul în care semnificațiile lor sunt derivate din
sensurile părților lor.
• Semantica computațională este studiul modului de automatizare a procesului
de construire și raționament cu reprezentări semnificative ale expresiilor
limbajului natural. În consecință, joacă un rol important în procesarea
limbajului natural și în lingvistica computaţională.
Unele subiecte tradiționale de interes sunt: construcția reprezentărilor de
semnificație, subspecificarea semantică, rezolvarea anaforei. Metodele
utilizate se bazează de obicei pe semantica formală sau semantica statistică.
Semantica computațională are puncte de contact cu domeniile semanticii
lexicale (dezambiguizarea sensului cuvântului și etichetarea rolului semantic),
semantica discursului, reprezentarea cunoștințelor și raționamentul automat
(în special, demonstrarea automatizată a teoremelor).
6. Gottlob Frege
• Friedrich Ludwig Gottlob Frege (8 noiembrie 1848,
Wismar – 26 iulie 1925, Bad Kleinen) a fost un
matematician german care a devenit logician și filozof.
Este unul din fondatorii logicii moderne, și are o
contribuție majoră în matematică.
• Ca filosof, este considerat părintele filosofiei analitice,
datorită lucrărilor sale în filosofia limbajului și
matematică.
• Cu toate că a fost în general ignorat de comunitatea
intelectuală la momentul publicării lucrărilor sale,
Giuseppe Peano (1858–1932) și mai apoi Bertrand
Russell (1872–1970) au readus lucrările în atenția
noilor generații de filosofi și logicieni.
• Sistemul logic pe care l-a creat, împreună
cu Bertrand Russell, a stat la baza filozofiei
analitice, cu componenta sa principală, filozofia
limbajului
7. Gottlob Frege face deosebirea între:
•Sens (engl.: sense), care se referă la relaţiile
între semnele, cuvintele şi propoziţiile
specifice unei limbi.
•Semnificaţie (engl.: reference), care se referă
la relaţia dintre semne şi lumea existentă.
8. Sensul cuvântului
Cuvântul are principalele sensuri:
a) sensul de bază (propriu, primar): umeri; cap, orb (lipsă de
vedere); obscur (neclar) casă (locuință);
b) sensul secundar reprezintă o extindere (de regulă pe cale de
analogie, asemănare) a sensului de bază (principal); umerii obrajilor, cap
de bară (piesă de mașină); cameră obscură (camera în care se developează
filmele foto)
c) sensul figurat (de regulă figuri de stil) apare încontext și derivă din
sensul propriu. Sensul figurat constă într-un transfer de la un obiect la altul.
• Ex.
• – Am cumparat un Vieru (am cumparat o lucrare semnata de G.
Vieru).
– Am plătit 10 Lei de caciulă (de om).
• Sensul figurat se mai numeste si sensul conotativ deoarece conferă
cuvântului înțelesuri noi, în timp ce sensul de baza se
numeste denotativ, deoarece se referă strict la sensul propriu al
cuvântului de bază.
9. Semnificația
Semnificația este exprimarea noțiunii, a acelei imagini
logice, cu ajutorul unui cuvânt. Semnificația reprezintă o
substituire, deoarece prin pronunțarea cuvântului înlocuim nevoia
de a avea în fața noastră obiectul din realitate despre care
vorbim. Spre exemplu, atunci când pronunțăm
cuvântul casă avem în minte ideea logică de „construcție folosită
ca locuință de om” și nu mai este nevoie să fim lângă acel obiect
și să-l indicăm.
Semnificația depinde de o serie de factori precum spațiul,
timpul, contextul lingvistic sau situațional, fapt care conduce la
diverse concretizări ale acesteia, denumite sensuri.
Spre exemplu, semnificația cuvântului casă se compune din mai
multe sensuri: 1. „locuință”; 2. „casa scării” 3. „gospodărie”;
4. „familie”; 5 „căsnicie”; 6. „instituție”.
Deși sunt considerați termeni aproape sinonimi, între
semnificație și sens se poate introduce o distincție.
Semnificația unui cuvânt se realizează într-un context, adică
depinde de procesul comunicării, sensul este un ansamblu de
unități de semnificație, numite seme, care există independent
de context.
10. Richard Montague
Richard Merritt Montague (20 septembrie 1930 - 7 martie
1971) a fost un matematician și filozof american.
O preocupare importantă, tradiţională a semanticii o
constituie transformarea în formule logice a exprimărilor
din limbajul natural.
El a inițiat o abordare logică a semanticii limbajului
natural, care a devenit cunoscută sub numele de gramatica
Montague. Această abordare a limbajului a fost deosebit de
influentă în rândul anumitor lingviști computaţionali.
Influența lui Montague trăiește în abordări gramaticale cum
ar fi gramatica categorială (aşa ca Gramatica categorială a
unificării, Gramatica asociată sau Categorie gramaticală
combinată), care încearcă o derivare a reprezentării
sintactice și semantice în tandem cu semantica
cuantificatorilor, domeniului și a discursului.
11. Obiectul de studiu al semanticii
•Nu are un substrat material dat.
•Este lipsită de posibilitatea unei verificări
nemijlocite a afirmaţiilor teoretice.
•O semnificaţie nu poate fi oferită direct, ea
rezultă de regulă dintr-o parafrază, la rândul
ei compusă din cuvinte, al căror sens necesită
mai departe o explicaţie, ceea ce conduce la
un cerc vicios.
13. Domeniile de cercetare a semanticii
Se pot deosebi mai multe domenii de cercetare ale semanticii:
• Semantica lexicală are ca obiect studiul semnificației cuvintelor și al structurii
interne a vocabularului în întregime.
• Semantica propozițională cercetează felul în care, din sensul fiecărui cuvânt în
parte rezultă unități sintactice mari (fraze) cu semnificație proprie.
• Semantica textelor analizează combinația propozițiilor reale sau ipotetice, din
care rezultă o descriere, o narațiune sau o argumentație coerentă.
• Semantica discursivă are ca obiect studiul exprimărilor diverselor persoane care
se găsesc angajate într-o discuție, convorbire banală sau într-o dispută științifică.
Alte domenii ale semanticei, ținând seama de relațiile între limbă și gândire,
respectiv între limbă și lumea existentă:
• Semnificație cognitivă se referă la relația dintre limbă și gândire. O exprimare
verbală poate fi înțeleasă doar în măsura în care ea reconstruiește structura
gândirii celui ce o exprimă.
• Semnificația informațională, denumită și teorie referențială, conform căreia
rolul principal îl joacă relația dintre limbaj - descompus în unități informaționale -
și persoana referentă.
• Semnificația pragmatică studiază relațiile între sensul lingvistic al unei exprimări
și un anumit context situațional.
14. Semantica modernă vs Semantica tradiţională
Semantica tradițională (secolul XIX) se ocupa cu cercetarea sensurilor
cuvintelor din perspectivă diacronică (istorică). Se urmărea doar felul în care
cuvintele își schimbă sensul în paralel cu evoluția limbii.
Semantica modernă cercetează legăturile care apar între categoriile
semantice, dar și caracterul sensului. Această abordare sincronică (statică),
identificată de unii lingviști chiar ca o disciplină distinctă, nu poate fi desprinsă în
totalitate de chestiunea evoluției sensului.
Semantica modernă este o semantică sincronică. Nu este unitară şi e reprezentată
prin mai multe curente.
Pot fi considerate reprezentative cel puţin trei direcţii:
Semantica structurală.
Semantica transformaţională .
Semantica logică.
15. VOCABULAR
•Sens - înţeles al unui cuvânt, al unei
expresii, al unei forme sau al unei construcţii
gramaticale; semnificaţie. Înţelesul unui
semn. Conţinut noţional sau logic.
•Cuvânt – unitate de bază a vocabularului,
care reprezintă asocierea unui sens sau a unui
complex de sensuri şi a unui complex sonor.
16. • Sinonim – care are aproape acelaşi sens cu alt cuvânt, expresie sau afix.
Asemănător, identic, similar, corespunzător.
• Antonim - cuvânt sau expresie, care în raport cu alt cuvânt are sens
contrar.
• Omonim – cuvânt care are aceeaşi formă şi aceeaşi pronunţare cu altul,
de care diferă ca sens şi ca origine.
• Paronim – cuvânt asemănător cu altul din punct de vedere al formei, dar
deosebit de acesta ca sens şi ca origine.
17. •Polisemie – însuşire a unor cuvinte sau unităţi
frazeologice de a avea mai multe sensuri.
Calitatea de a fi polisemantic, polisemantism.
•Incluziune – proprietate care constă în faptul,
că orice element al unei mulţimi date aparţine şi
altei mulţimi.
18. 2. Limbaj - obiect şi metalimbaj
• Prin limbaj – obiect se înţelege acel limbaj natural sau artificial care
este supus unei descrieri globale sau parţiale.
• De exemplu, o gramatică şcolară are drept limbă – obiect limba
naţională sau maternă sau una din limbile de circulaţie
internaţională.
• Un limbaj de programare ale cărui proprietăţi sunt descrise într-un
manual, devine şi el un limbaj – obiect.
19. Metalimbajul
Descrierea limbajului – obiect se face într-o altă
limbă, presupusă a fi accesibilă celui ce învaţă.
Limbajul în care se realizează descrierea unui alt
limbaj se numeşte metalimbaj.
În logică și lingvistică, un metalimbaj este un
limbaj folosit pentru a descrie o altă limbă, numită
adesea limbajul obiect. Expresiile dintr-un
metalimbaj se disting adesea de cele din limbajul
obiect prin utilizarea cursivelor, ghilimelelor sau
scrierii pe o linie separată.
Structura propozițiilor și a frazelor dintr-un
metalimbaj poate fi descrisă printr-o metasintaxă.
20. •În domeniul lingvisticii ştiinţe precum fonetica,
fonologia, morfologia, sintaxa sau lexicologia
sunt în primul rând metalimbaje.
•Cu semantica se întâmplă la fel.
•Atunci când se vorbeşte despre o semantică
structurală, transformaţională sau logică, se au
în vedere metalimbaje distincte, ale căror
numitor comun este faptul că ele sunt
metalimbaje semantice.
21. 3. Semantica structurală
Louis Trolle Hjelmslev (3 octombrie 1899 - 30 mai 1965)
a fost un lingvist danez ale cărui idei au stat la baza Școlii de
lingvistică din Copenhaga. Născut într-o familie academică
(tatăl său era matematicianul Johannes Hjelmslev), Hjelmslev
a studiat lingvistica comparativă la Copenhaga, Praga și Paris.
În 1931, a fondat Cercul de Lingvistică din Copenhaga.Într-un
articol publicat în 1958, lingvistul danez a emis pentru prima
dată ipoteza că sensurile pot fi supuse unei analize
sistematice.
Împreună cu Hans Jørgen Uldall a dezvoltat o teorie
structuralistă a limbajului pe care a numit-o glosematică
(parte a Lingvisticii Computaţionale), care a dezvoltat în
continuare teoria semiotică a lui Ferdinand de Saussure.
Glossematica ca teorie a limbajului se caracterizează printr-un
grad ridicat de formalism.
În felul acesta conceptul, adică tocmai sensul, a fost
supus unei perspective compoziţionale.
22. Hjelmslev a introdus termenii glosseme, ceneme, prosodeme și
plereme ca unități lingvistice, analoage fonemului, morfemului etc.
În cea mai faimoasă lucrare a sa, Prolegomene către o teorie a
limbajului, el se referă în principal la definirea formală a unei
terminologii pentru analiza oricărui nivel al unui sistem de semne și, ca
atare, există o terminologie exclusiv Hjelmsleviană pentru aceasta.
Gloseme - orice caracteristică dintr-o limbă (de exemplu, formă,
accent, ordine etc.) care are sens și nu poate fi analizată ...
Ceneme - O unitate fonologică de expresie care nu are un sens
moştenit.
Prosodeme - Un fonem care se întinde pe mai mult de un segment de
sunet
Plereme - O unitate de conținut care este unitatea minimă
semnificativă
23. •Semantica structurală este in mănunchi de
tendinţe.
•Prin semantica structurală şi-a făcut loc în
lingvistică un anumit metalimbaj.
•Indiferent de variantele sale, semantica
structurală expune un principiu unic de
descriere a sensului.
•Acest principiu este de natură analitică şi
constă în a considera sensul lexical drept o
entitate decompozabilă (care poate fi
descompusă).
24. Sensul lexical -
este un concept şi este
denumit semem.
•Sememul este un
ansamblu de trăsături
semantice distinctive.
•Aceste trăsături
semantice se numesc
seme.
Sememul
Sem 1
Sem 3
Sem 2
Sem 4
25. Exemplu
• Sensul , adică sememul, substantivului tigru constă în următoarea colecţie
de seme: mamifer, sălbatic, carnivor, felină.
• Sememul (tigru) = sem 1(mamifer) + sem 2 (sălbatic) + sem 3(carnivor) +
sem 4(felină).
26.
27. Semul - o unitate distinctivă
• Fiecare sem permite anumite distincţii: semul mamifer separă clasa
tigrilor de cea a animalelor ce nu sunt mamifere; semul carnivor
distinge în interiorul clasei mamiferelor pe cele carnivore de cele
necarnivore, etc.
• Dacă un sem nu are valoare distinctivă, înseamnă că el are în
descrierea semantică un rol pur decorativ, deci se poate renunţa la
el.
28. Semul - o unitate minimală
• Sememul este un întreg sau o mulţime, iar semul este o parte a
întregului sau un element al mulţimii.
• Dar sememul constituie reprezentarea structurală a unui concept.
• În aceste condiţii semul nu poate fi el însuşi un concept, ci un
fragment al acestuia.
• Însă această concluzie dedusă din principiile de analiză structurală a
sensului este falsă: semul mamifer din componenţa sememului tigru
nu este un fragment din conceptul tigru, ci este el însuşi un concept
şi poate fi analizat la rândul său ca semem.
29. Concluzie:
• Aşa dar, paradoxul semelor este următorul: semantica structurală
propune o reprezentare ansamblistă, adică în termeni de mulţimi,
sau poate mereologică, adică în termenii unei relaţiei întreg – parte,
a sensului lexical.
• Dar atât ansamblismul, cât şi mereologia, presupun respectarea
anumitor reguli, care, de fapt, sunt încălcate de către semantica
structurală.
30. Structura sememului
• Bernard Pottier (1924), ligvist francez,
academician la Universitatea Sorbonne.
• În concepţia lui, clasa semelor ce
reprezintă sememul unui cuvânt este o
reuniune a trei subclase:
31. 1. Semantemul - este compus din semele care
conferă sememului individualitate.
De exemplu, pentru sememul cuvântului om,
unul dintre semele care alcătuiesc semantemul
acestui semem este fiinţă raţională.
2. Clasemul – indică trăsăturile generice.
De exemplu, mamifer este un sem al
clasemului, deoarece proprietatea exprimată de
el nu caracterizează doar sememul
substantivului om , ci multe alte sememe.
32. 3. Virtuemul alcătuit din semele ce justifică mecanismul conotaţiei.
De exemplu, reclama firmei de carburanţi “ESSO” sună: “Puneţi un tigru
în motorul dumneavoastră!”.
•Aici cuvântul tigru apare în enunţ în locul sintagmei benzina ESSO.
•Dar pentru ca substituţia să fie posibilă, este necesar ca sememul
cuvântului şi cel al sintagmei să posede un grup comun de seme, de
exemplu, supleţe, rapiditate, vigoare.
•Grupul pe care îl formează ele nu reprezintă nici clasemul vreunuia din
sememele celor două unităţi. Semele respective fac parte din virtuem.
33.
34. Concluzie:
• Aşa dar, semantemul are funcţia de a justifica un anumit tip de combinaţii
semantice.
• De exemplu, propoziţia (1) Oamenii gândesc. se explică semantic tocmai prin
prezenţa aceluiaşi semantem în sememul substantivului şi în cel al verbului.
• Enunţul (2) Omul aleargă. se explică, însă, prin clasemul comun avut de cei
doi constituenţi propoziţionali.
• Iar expresia Trestie gânditoare se justifică prin identitatea de virtuem.
35. 4. Coerenţa semantică. Izotopia.
• Semantica structurală presupune că se poate vorbi despre coerenţă
semantică nu numai la nivel propoziţional.
• S-a pus problema fenomenului care dă seamă de coerenţa unui ansamblu de
propoziţii sau fraze, adică de coerenţa unui text.
• Cu acest scop a fost introdus conceptul de izotopie - un ansamblu
redundant (adică având caracter repetativ) de categorii semantice care fac
posibilă lectura uniformă a textului, astfel încât aceasta să rezulte din
lecturile parţiale ale enunţurilor şi din rezolvarea ambiguităţilor acestora.
36. Concluzii:
• Semantica structurală se mai numeşte analiză componenţială.
• Ea are mari realizări în ceea ce priveşte problema reprezentării
semantice.
• Metoda ei permite reprezentări ale sensului cuvântului şi ale
mulţimilor de sensuri lexicale.
• Totuşi, semantica structurală nu oferă o metodă efectivă de
reprezentare a sensului propoziţional sau frastic.
37. 5. Semantica transformaţională
• Componenta semantică a teoriei
transformaţionale a fost elaborată la
începutul anilor 60 ai sec.XX de către
Jerrold Katz, Jerry Fodor şi Paul Postal
– savanţi americani .
• Semantica transformaţională
înseamnă, în principiu, 2 lucruri: un
vocabular (sau lexicon) şi un tip de
reguli.
38. Funcţiile lexiconului şi ale regulilor:
•Prin componentele vocabularului se
urmăreşte descrierea sensului avut de fiecare
cuvânt.
•Cuvintele aparţin limbajului-obiect şi sunt
denumite formative.
•Prin reguli se arată cum se compune sensul
unei propoziţii din sensul formativelor.
40. Mărcile semantice
•Reprezintă analogul transformaţional al
semelor din semantica structurală.
•Ele sunt instrumentele prin care se dă o
descriere a sensului avut de un formativ.
•Mărcile semantice sunt utilizate în
descrierea sensului mai multor
formative.
41. Mărcile distinctive
•Sunt şi ele seme, deosebirea este în faptul, că ele
apar numai în descrierea unui anumit formativ şi
posedă individualitatea semantică a formativului
în cauză.
•Din reprezentarea de sens asociată unui formativ
poate să lipsească marca distinctivă, însă nu pot
lipsi mărcile semantice.
42. Exemplu:
• Formativul Mamifer:
• Ms = animat, deoarece nu se referă doar la mamifere, ci şi la peşte,
pasăre, insectă.
• Md = care naşte pui vii, hrăniţi cu lapte propriu., deoarece se referă
doar la mamifere.
43. Restricţiile selective
• Sunt simboluri prin care se indică posibilităţile de combinare
semantică a unui formativ cu altele.
• În acest scop se folosesc paranteze unghiulare, simboluri de categorii
sintactice (N, V, Aj, Av, Pro etc.) şi mărci semantice.
44. Exemplu:
• Pentru formativul inteligent există următoarea restricţie selectivă:
<N,Animat, --->
• care precizează că adjectivul se poate combina doar cu acele Nume,
ce sunt caracterizate semantic cu marca “Animat” (om, câine, pisică,
dar nu şi scaun sau cană).
45. Descrierea sensului unui formativ
• Descrierea de sens este ansamblul ordonat, alcătuit din mărci
semantice, mărci distinctive şi dintr-o restricţie selectivă.
• Descrierea are forma unui şir de simboluri ordonate pe verticală.
• Fie o limbă oarecare L1, al cărei vocabular este alcătuit din
formativele f1, f2, … fn.
• Fie F1 un formativ oarecare din acest vocabular.
46. •Pentru descrierea sensului
său se folosesc, de exemplu,
mărcile semantice m1, m2,
m3, marca distinctivă md8 şi
restricţia selectivă < - xms2
>.
• Reprezentarea semantică
asociată formativului f1 este
următoarea.
f1
N
ms1
ms2
ms3
md8
x ms2>
47. Lecţiunile
• Reprezentări de acest gen în semantica transformaţională poartă
denumirea de lecţiuni.
• Este posibil ca unui formativ să-i fie asociată nu o singură lecţiune, ci mai
multe.
• De exemplu, în limba română formativul lac înseamnă două lucruri.
• În aceste condiţii reprezentarea va avea tot atâtea ramificaţii, câte
sensuri are formativul.
• Numărul de lecţiuni asociate unui formativ indică gradul de ambiguitate
a lui.
48. Reguli de proiecţie, sau amalgamare
• adică de amestec a unor elemente separate.
• Se porneşte de la anumite lecţiuni şi se obţin unele noi, ce reprezintă
sensul unei combinaţii de formative.
• Noua lecţiune este o lecţiune derivată.
• Ea se prezintă ca o reuniune a mărcilor semantice şi a mărcilor distinctive ce
caracterizează sensul formativelor intrate în combinaţie.
49. Exemplu:
• Fie formativul f1 discutat anterior
cu lecţiune sa.
• Fie formativul
• f2 din acelaşi vocabular cu
următoarea lecţiune:
f2
Aj
ms2
ms7
md10
y ms2>
50. • Lecţiunea derivată, rezultată din
aplicarea operaţiei de amalgamare
între f1 şi f2 are forma următoare:
f1f2
NAj
Ms1
ms2
Ms7
Md8
md10
51. Legătura dintre semantică şi sintaxă în cadrul
teoriei transformaţionale
• În sintaxa transformaţională structura unei propoziţii şi modul cum
ea a fost generată sunt descrise într-un arbore.
• Punctele de ramificaţie din arbore se numesc noduri.
• Regulile de amalgamare se aplică întotdeauna pe o descriere
structurală dată, adică pe un arbore, şi se supun următoarelor
condiţii:
52. • 1. Amalgamările se aplică de jos în sus, adică de la constituenţii ultimi
spre constituentul iniţial care este # P #.
• 2. Amalgamările se efectuează pornindu-se de la constituenţi care
expun aceeaşi restricţie selectivă.
• 3. Amalgamările se aplică asupra constituenţilor aflaţi sub acelaşi nod.
• Ţinând cont de aceste exigenţe, amalgamările se aplică în mod repetat
până la constituenţii aflaţi sub nodul cel mai de sus, adică # P #.
53. Exemplu
• Fie formativele f3 şi f4 aparţin vocabularului limbii L1.
• Să zicem că lecţiunea fiecăruia din ele a fost deja dată.
• Amândouă formativele au aceeaşi restricţie selectivă.
• Fie acum o propoziţie oarecare în L1, şi anume: (3) f1∩ f2 ∩ f3 ∩ f4.
• Structura lui (3) şi istoria ei generativă sunt reprezentate în următorul
arbore:
55. Amalgamările:
• În acord cu condiţiile 1 –3, interpretarea propoziţiei (3) înseamnă
următoarea succesiune de amalgamări:
a. amalgamarea lecţiunii lui f1 cu cea a lui f2;
b. amalgamarea lecţiunii lui f3 cu cea a lui f4;
c. amalgamarea lecţiunii derivate a lui GN cu cea a lui GV.
56. • Esenţial este că lecţiunea lui f1 nu se poate amalgama nici cu lecţiunea lui
f3, nici cu cea a lui f4.
• Aceeaşi situaţie se constată şi în privinţa lecţiunii lui f2 faţă de f3 şi f4.
• Restricţiile de amalgamare sunt impuse de exigenţa 3.
• În acelaşi timp, permisiunea de amalgamare este precizată de exigenţa 2:
f1 s-a combinat semantic cu f2, f3 s-a combinat semantic cu f4 deoarece
restricţiile lor selective permiteau acest lucru.
57. • Prin pasul c) se obţine o ultimă lecţiune derivată, numită lecţiune
propoziţională, care constituie reprezentarea semantică a unei
propoziţii.
• Se observă cum o asemenea reprezentare demonstrează faptul, că
sensul unei propoziţii se compune din sensurile părţilor ei
componente.
58. 6. Clasificarea propoziţiilor în
semantica transformaţională
•Clasificarea semantică a propoziţiilor au
făcut-o Katz şi Fodor .
•Criteriul de clasificare utilizat este
posibilitatea de a asocia unei propoziţii o
lecţiune.
59. 1. Enunţuri semantic anormale
• Scaunele roşii mănâncă multe calorifere.
•Conform regulilor din semantica transformaţională, grupului nominal –
subiect i se acordă o lecţiune derivată.
•Amalgamarea nu mai poate fi, însă, aplicată pentru grupul verbal, deoarece
verbul şi grupul nominal – obiect nu au aceeaşi restricţie selectivă.
•Deci enunţului (1) nu i se poate asocia nici o lecţiune.
•Un enunţ căruia semantica nu îi poate da o reprezentare de sens este
semantic anormal.
60. 2. Enunţuri semantic normale
• Soarele apune.
• Pentru unele enunţuri, teoria furnizează o unică reprezentare de
sens, adică o unică lecţiune propoziţională.
• De exemplu, dacă se admite că de cuvintele soare şi a apune nu
legăm alte sensuri decât cele întrebuinţate uzual, atunci pentru
enunţul dat semantica transformaţională furnizează o unică
reprezentare de sens.
61. 3. Enunţuri semantic ambigue
• Lacul străluceşte. El poate avea 2 interpretări:
(a) Apa stătătoare străluceşte. şi
(b) Substanţa chimică străluceşte.
În mod corespunzător, există 2 lecţiuni asociate enunţului dat.
Un enunţ căruia i se pot ataşa cel puţin 2 lecţiuni se numeşte semantic
ambiguu.
62. 4. Enunţul parafrastic, sau parafraza
• Este o propoziţie care exprimă într-un alt fel conţinutul unei alte
propoziţii.
• De exemplu, majoritatea construcţiilor pasive sunt parafrazele
construcţiilor active corespunzătoare.
• O serie de construcţii cu verbul “ a fi” sunt la fel parafraze pentru
construcţii cu “ a avea”.
Maria are o rochie nouă.
Rochia nouă este a Mariei.
63. 5. Enunţuri metalingvistice
•Sunt acele propoziţii, prin care se exprimă
judecăţi asupra unor alte enunţuri.
•Afirmaţia “ O dictatură e bună dacă despotul
e luminat” mi se pare absurdă.
64. 6. Enunţuri analitice/sintetice
• Un enunţ este analitic dacă adevărul lui este perceput exclusiv pe baza
sensului pe care el îl exprimă.
Celibatarii sunt oameni necăsătoriţi.
Oculiştii sunt medici pentru ochi.
• Propoziţiile al căror adevăr sau fals este determinabil pe baza comparaţiei cu
faptele sunt enunţuri sintetice.
• De exemplu, adevărul enunţului:
Plouă. nu poate fi confirmat sau infirmat dacă nu se compară ceea ce spune
propoziţia cu starea de lucruri.
65. 7. Enunţuri contradictorii
• Geamantanele grele sunt uşoare.
• O propoziţie al cărei fals decurge chiar din sensul exprimat de ea se
numeşte enunţ contradictoriu.
• Nu este necesară o examinare a faptelor pentru a face concluzia că
este o propoziţie falsă.
• Oximoron - o figură de stil care combină doi termeni contradictorii:
piticii uriași, suferinţă dulce, luminoasă umbră, tăcere asurzitoare etc...
66. Concluzii:
• Reprezentarea sensului propoziţional este o problemă care în
semantica transformaţională primeşte o rezolvare efectivă.
• Semantica transformaţională este o teorie a coerenţei sintagmatice.
• Problema raportului dintre sensul denotativ şi sensul conotativ se
reflectă în semantica transformaţională sub forma gradului de
ambiguitate avut de un formativ sau de un enunţ.
