ok

1. 1
ANUL IV Medicină Dentară
semestrul II
PEDODONȚIE
CURS 2
Particularitățile morfologice şi de structură ale DT.
Rezorbția fiziologică a rădăcinii dinților temporari.
Particularitățile morfologice şi de structură ale dinților temporari
Dinţii temporari se deosebesc de dinţii permanenţi prin număr, dimensiune, formă, culoare şi
structură.
Dentiţia temporară cuprinde un număr de dinţi mai mic decât cel al dentiţiei permanente, 20
de dinţi temporari, câte 10 pe fiecare arcadă. Seria dentară este formată din 4 dinţi incisivi, 2
canini şi 2 molari pe fieacare arcadă.
 Dimensiune - dinţii temporari sunt mai mici, talia lor este cu o treime mai redusă
decât talia dinţilor permanenţi.
 Forma - Dinţii temporari sunt mai scurţi şi globuloşi. Forma coroanelor este mai
rotunjită prezentând o strangulaţie la nivelul coletului datorită terminării smalţului în
mod brusc, coroana este mai îngustă, acest fapt contribuie la punerea diagnosticului
de dinte temporar. Forma molarilor este globuloasă, cu o proeminenţă mezio –
vestibulară cervicală; această proeminenţă este mai accentuată la primul molar
inferior - tuberculul Zukerkandel.
 Culoare - Culoarea dinţilor temporari este alb - albăstruie, datorită smalţului foarte
subţire şi opac.
 Structura –
Rezistenţa ţesuturilor dentare este mai scăzută, stratul de smalţ şi de dentină este mult mai
subţire decât la dinţii permanenţi. Smalţul are o grosime uniformă pe toată suprafaţa dintelui
(1 - 1, 5 - 2 mm); camerele pulpare ale dinţilor temporari par mai voluminoase decât la dinţii
permanenţi, iar canaliculele dentinare mai largi; coarnele pulpare sunt mai proeminente şi
mai ascuţite decât forma cuspizilor dinţilor temporari; cornul pulpar mezio - vestibular este
cel mai apropiat de o suprafaţă.
Rădăcinile dinţilor temporari au o culoare mai albicioasă şi sunt mai delicate; ele sunt astfel
orientate încât să existe loc şi pentru dinţi permanenţi de înlocuire. Rădăcina frontalilor
prezintă o uşoară curbură către vestibular astfel încât in concavitatea orală a rădăcinii este

2. 2
găzduit mugurele frontalului de înlocuire; la pluriradiculari rădăcinile sunt mult mai
divergente şi intre ele se află mugurele premolarului permanent de înlocuire şi există
pericolul că în caz de extracţie precoce să se lezeze mugurele dintelui permanent; divergenţa
rădăcinilor este foarte pronunţată astfel încât perimetrul rădăcinilor este mai mare decât cel al
coroanei; către zona apicală rădăcinile se adună.
Smalţul dentar, subţire şi cu grosime uniformă, prezintă un strat superficial de smalţ
aprismatic (care nu a avut timp suficient să se matureze); prezenţa acestui strat are implicaţie
directă clinică atunci când se foloseşte tehnica de demineralizare acidă in cazul obturaţiilor
fizionomice (se face demineralizare timp de 2 minute).
Dentina dinţilor temporari prezintă canicule dentinare mai numeroase, cu un diametru mai
mare către joncţiunea smalţ - dentină; sunt mai puţin numeroase şi au un diametru mai mic
către contactul cu camera pulpară şi ca urmare progresiunea cariei se face mai repede.
Cercetările făcute de francezi arată că după iceperea resorbţiei radiculare apar modificări in
structura minerală a dentinei.
Cementul radicular este subţire, stratul de celule este redus. Grosimea cementului radicular
este mai mică decât la dinţii permanenţi.
Legătura dintre smalţul coronar şi cementul radicular se face astfel:
- in 60% din cazuri cementul radicular acoperă smalţul coronar;
- in 10% din cazuri smalţul coronar acoperă cementul radicular;
- in 30% din cazuri dentina este dezgolită (intre smalţul coronar şi cementul radicular şi
cementul radicular există un spaţiu).
Mineralizarea acestor dinţi este deficitară postnatal, evidenţiindu-se linia neonatală care trece
prin punctele de contact ale molarilor şi zona coletului la nivelul incisivilor. Această linie
neonatală face separaţia dintre mineralizarea prenatală şi cea postnatală. Datorită
mineralizarii mai reduse, şi a volumului mare a camerei pulpare capacitatea de apărare
pulpară este foarte redusă.

3. 3
Sursa: Enamel Defects of Human Primary Dentition as Virtual Memory of Early Developmental Events
Asl Aminabadi N, Ghertasi Oskouei S, Pouralibaba F, Jamali Z, Pakdel F - J Dent Res Dent Clin Dent Prospects (2009)
Pulpa dinţilor temporari Când dinţii temporari şi-au închis apexul şi devin funcţionali
structura pulpei este asemănătoare cu a dinţilor permanenţi. Pe măsură ce dintele temporar
îmbătrâneşte in pulpa se instalează modificări regresive, cu atât mai intense cu cât resorbţia
radiculară este mai avansată.
Caracterele individuale ale dinţilor temporari
Primele aspecte ale dezvoltării morfologice ale dinților temporari au loc în
aproximativ a 11 săptămână de viață intrauterină odată cu apariția incisivilor centrali.
Incisivii laterali încep să dezvolte caracteristici morfologice în săptămânile 13 - 14 de viață
intrauterină iar caninii în săptămânile 14 -16. Mineralizarea acestora se realizează astfel:
incisivul central săptămâna 14, incisivul lateral în săptămâna 16 iar caninii în săptămâna 17.
Molarii temporari pot fi observați macroscopic la 12 săptămâni și jumătate de viață
intrauterine iar mineralizarea coronară a acestora începe la aproximativ 15 săptămâni și se
finalizează la 34 de săptămâni. Molarul al doilea se conturează în aceeași perioadă cu primul
molar (Ash MM, 1993).
A. INCISIVII TEMPORARI
1. Trăsături de grup:
- Sunt în număr de 8 (4 superiori și 4 inferiori), poziții: 1 sau 2 de la linia mediană;
- Forma coronară asemănătoare celor permanenți,dar dimensiuni mult mai reduse;
forma coronară este mult mai constantă, iar variațiile de dimensiuni ale lateralilor sunt
extrem de rare.
- Pe fața orală: - cingulum mai puțin accentuat;
- Fața vestibulară este ușor convexă, iar cea palatinală este concavă;
- Marginea incizală este netedă, unghiul mezial este mai ascuțit iar cel distal mai
rotunjit;
- Centralii inferiori au unghiuri inegale;
- Incisivii temporari nu prezinta lobi de crestere;
- Camera pulpara : voluminoasa in raport cu dintele, are forma de evantai cand este
privita dinspre vestibular, zona de pulpa mezio-vestibulara este foarte aproape de
suprafata;
- Radacini : monoradiculari, in zona apicala, radacina prezinta o inclinare spre V si D in
concordanta cu deplasarea intraosoasa a succesionalilor, exista un singur canal
radicular larg, ovalar , care se termina cu foramenul apical larg.

4. 4
2. Caractere individuale:
Incisivul central superior
- diametrul mezio - distal al coroanei este mai mare sau egal cu înălţimea cervico-
incizală a coroanei
- muchia incizală este aproape dreaptă chiar înainte ca abrazia sa devină evidentă dar
are şi o uşoară ascendenţă spre distal, prezintă creste cervicale vestibulare şi
palatinale, unghiul mezio-incizal este drept iar cel disto-incizal este rotunjit
- liniile de dezvoltare nu sunt de obicei evidente pe coroană; astfel suprafața vestibulară
este netedă
- pe suprafața linguală sunt creste marginale bine definite și un cingulum distinct, ce se
extinde până aproape de muchia incizală
- rădăcina este conică, înclinată cu apexul către distal şi convexitatea către vestibular
- zona apicala se termină cu numeroase canale accesorii.
Incisivul central inferior:
- cei mai mici dinti din dentiția temporară;
- coroana are mai puține angulații și un aspect simetric;
- zona mezială a camerei pulpare este cea mai superficială unde se deschide cp precoce
de carie sau terapeutic
- creste marginale şi cingulum atenuate coroana lor clinică este mai lungă în sens
incizo-cervical faţă de mezio-distal
- unghiuri incizale simetrice;
- Rădăcina este mai rotunjită decât a omologului permanent și este înclinată distal și
este de aproximativ doua ori mai lunga decat coroana.
Incisivul lateral superior
- forma incisivului maxilar lateral este similară celui central, dar coroana este mai mică
pe toate dimensiunile.

5. 5
- marginea incizala este netedă, cu unghiul disto-incizal mai rotunjit decât la incisivii
centrali
- lungimea cervico-incizală a coroanei este mai mare decat diametrul mezio – distal
- cingulum-ul este mai puțin proieminent și nu prezintăniciodată foramen coecum
- rădacina are aceeasi forma cu a centralului, dar este mai lunga comparativ cu coroana.
Incisivul lateral inferior
- Forma incisivului lateral mandibular este similara celui central mandibular dar este
mai mare in toate dimensiunile cu exceptia dimensiunii vestibulo-linguale.
- Fata linguala poate prezenta o concavitate mai pronuntata intre crestele marginale.
Cingulum mai proieminent decât IC inferior.
- Marginea incizală este ușor înclinată spre distal.
- Rădăcina mai lungă decât IC inferior.
B. CANINII TEMPORARI
1. Trăsături de grup:
- Sunt în număr de 4, 2 superiori si 2 inferiori; pozitie 3 pe arcadă;
- Au forma clasică de canin cu coroane mai mici și mai globuloase și un cuspid agresiv
până la 4-5 ani când apare abraziunea fiziologică;
- Dupa 4-5 ani, caninul devine globulos, scurt, fără cuspid;
- Prezintă un cuspid ascuțit ce se abrazează în timp, cu 2 pante cuspidiene de obicei
inegale; La caninul superior este mai afectata de abraziune panta M, iar la caninul
inferior este mai afectata panta D;
- Prezintă creastă longitudinală pe fețele vestibulară și orală;

6. 6
- Fata orala: - cingulum, ce se continua spre incizal cu o creasta de smalt ce imparte
suprafata orala in 2 suprafete concave;
- Camera pulpară este voluminoasa, are forma romboidala și prezintă un singur corn
pulpar, care se continuă treptat, fără nici o constricție cu canalul radicular.
- Caninii sunt dinti monoradiculari, au radacina de 2 ori mai lunga decat coroana, iar in
zona apicala aceasta este inclinata spre distal.
2. Caractere individuale:
Caninul superior/maxilar
- are o formă mai mult sau mai puțin simetrică care se termină cu un cuspid ascuțit și
este mai mare decat caninul inferior;
- prezintă o proeminenţă cervicală vestibulară pronunţată, urmată de o constricție a
marginii cervicale
- fața orală, foarte convexă, prezintă un cingulum bine dezvoltat și două creste, una
mezială și una distală. De la cingulum pornește o creastă longitudinală spre vârful
cuspidului.
- Pe fața vestibulară este o creastă similară, care unește vârful cuspidului cu
proieminența de la colet.
- Existența acestor două creste longitudinale împarte coroana conică a caninului în
patru suprafețe netede, astfel încât, privită dinspre incizal, coroana are forma unui
romb cu unghiurile rotunjite.
- prezintă pante cuspidiene destul de evidente - panta mezială a cuspidului este de
obicei mai mare decât panta distală; pe măsură ce copilul creşte se abrazează astfel
încât mezial apare o faţeta de uzură.
- varful cuspidului se abrazeaza frecvent și permite o diferentiere între canin
temporar/canin permanent;
- rădăcina, înclinată spre distal, este de două ori mai lungă decât coroana iar pe secțiune
are formă triunghiulară ale cărei suprafețe sunt: vestibulară, vestibulo-palatinală și
disto-palatinală.
În literatura de specialitate au fost descrise câteva cazuri de canini superiori cu două
rădăcini. De obicei, interesarea este bilaterală și în aceeași măsură la ambele sexe și nu se
asociază cu alte anomalii dentare. (Rodica Luca, Pedodonție vol. I, Ed. Cerma București,
2003, pg. 127)
A. vestibular
B. lingual
C. marginea incizală
D. mezial
E. distal
Camera pulpară

7. 7
Caninul inferior/mandibular:
- forma caninului mandibular este similarĂ celui maxilar, dar cu cÂteva excepții;
- mult mai mic și mai puțin voluminos decât caninul superior, deoarece crestele
cervicale, vestibulară și orală sunt mai puțin pronunțate;
- mai înalt și mai îngust;
- creasta longitudinală linguală este foarte puțin pronunțată sau chiar absentă astfel
încât suprafața orală este concavă, singura sa convexitate fiind dată de cingulum;
- marginea incizală prezintă doi versanți cu pante inegale, panta distală a cuspidului
este mai mare decât cea mezială iar pe măsură ce copilul creşte se abrazează astfel
încât distal apare o faţetă de uzură.
- rădăcina, pe secțiune, are același aspect triunghiular rotunjit, ca și caninul superior, și
este înclinată spre distal și ușor vestibular.
În cazuri foarte rare s-au descris canini cu două rădăcini, frecvența fiind mai scăzută decât la
caninii superiori.
C. MOLARII TEMPORARI
1. Trăsături de grup:
- sunt mai mici decât cei permanenti;
- diametrul M-D mai mare decât al premolarilor care îi înlocuiesc;
- au între 3 si 5 cuspizi cu șanțuri intercuspidiene care se prelungesc pe fața vestibulară
și orală printr-un șant scurt și puțin adânc și se termină cu o gropiță (M2);
- suprafețele vestibulare și orale coronare sunt convergente spre ocluzal, începând de
deasupra curburii cervicale, astfel perimetrul suprafeței ocluzale fiind mai mic. În
general suprafața vestibulară este mai convergentă decât cea orală, aspect mai evident
la primul molar inferior;

8. 8
- prezintă numeroase canalicule accesorii în podeaua camerei pulpare;
- rădăcinile sunt divergente și pornesc direct de sub coroană;
- sunt pluriradiculari, având 2 și 3 rădăcini cu 3-4 canale;
- între rădăcini se găsesc mugurii dinților succesionali;
- rădăcinile sunt lungi și subțiri cu pereții radiculari subțiri;
- canalele radiculare sunt înguste și sinuoase, adesea sub formă de panglică;
- orificiile de pătrundere în canalele radiculare sunt dispuse în mod constant la periferia
podelei camerei pulpare;
2. Caractere individuale:
Primul molar superior/maxilar
- poate avea aspect de molar sau de premolar
- proeminenţa mezio - vestibulara la colet este mai puţin pronunţata decât la molarul 1
inferior.
- faţa mezială este mai lata decât faţa distală
- camera pulpară va avea atâtea coarne caţi cuspizi exista
- prezintă 3 rădăcini - 2 rădăcini orientate vestibular şi una orientata palatinal;
- cele 2 rădăcini vestibulare pot fi sudate, alteori poate exista o sudura intre rădăcinile
- disto - vestibulara şi palatinală
- rădăcina mezio - vestibulara poate prezenta 2 canale
Camera pulpară molarul unu superior: secțiune longitudinală și ocluzală
Molarul unu superior
A. vestibular
B. lingual
C. suprafața ocluzală
D. mezial
E. distal

9. 9
Molarul 2 superior/maxilar
- este identic cu molarul de 6 ani superior.
- prezintă 4 cuspizi = 2 vestibulari + 2 palatinali
- prezintă o creasta transversala de smalţ care uneşte cuspidul mezio – palatinal cu cel disto
vestibular.
- prezintă o mica proeminenţa cervicala mezio - vestibulara.
- prezintă o gâtuitura la colet.
- foarte frecvent prezintă tuberculul Carabelli pe faţa mezio - palatinală.
- prezintă 3 rădăcini, 2 vestibulare şi una palatinală; cele 2 rădăcini vestibulare pot fi sudate.
Primul molar inferior/mandibular
- diametrul coronar mezio - distal este mult mai mare decât diametrul vestibulo - oral
- suprafaţa ocluzală este mai mică, astfel încât se poate înscrie in perimetrul coronar la
colet; acest fapt se datorează convergenţei către ocluzal a feţei vestibulare a molarului
- faţa vestibulara prezintă in jumătatea mezială cervicala tuberculul Zukerkandel;
corespunzător acestei proeminenţe camera pulpară primite o prelungire care continua
traiectul acestei proeminenţe
- faţa mezială are un diametru vestibulo - oral mai mare decât diametrul vestibulo oral
al feţei distale
- suprafaţa ocluzală prezintă 4 cuspizi: 2 linguali mai mari (mezio - lingual şi disto -
lingual) şi 2 vestibulari mai mici (mezio - vestibular şi disto - vestibular)
- poate prezenta o creasta transversala de smalţ; ea este mai importanta la prepararea
cavitaţiilor; şcoala romaneasca recomanda, in cazul cavitaţiilor proximale, sacrificarea
sistemului de şanţuri şi fosete pentru a mari retenţia; americanii recomanda, in cazul
in care procesul carios este numai mezial, păstrarea crestei.
- cornul pulpar mezio - vestibular este mai aproape de suprafaţa deci cavitatea se face
mai adânca in regiunea orala.
- prezintă 2 rădăcini (mezială şi distală) şi 4 canale (mezio - vestibular, mezio - lingual,
disto - vestibular, disto - lingual).

10. 10
Molarul 2 inferior/mandibular
- seamănă foarte bine cu molarul de 6 ani inferior (este mai mic şi are alta nuanţa)
- prezintă 5 cuspizi, 3 vestibulari egali ca mărime şi 2 linguali
- prezintă o convergenta a feţei vestibulare mai puţin pronunţata ca la molarul 1 inferior.
- camera pulpară prezintă 5 coarne pulpare, cele meziale sunt mai proeminente.
- prezintă 2 rădăcini cu 4 canale; rădăcina mezial este mai lunga decât cea distala.
Rădăcinile molarilor temporari se desprind de obicei din coroana dintelui, astfel la extracţie
se fracturează foarte repede şi se poate perfora foarte repede podeaua camerei pulpare.
Perturbările de forma apar numai la molarii 1.
Aranjarea dinţilor temporari pe arcade formează un semicerc aproape perfect. Rapoartele
dentare interarcadice pot prezenta însa forme normale sau patologice.
Importantă pentru noi este cunoaşterea planului post-lacteal, plan care se obţine unind feţele
distale ale molarior secunzi temporari. Când feţele meziale sunt situate pe acelaşi plan acesta
este considerat normal sau poate fi în treaptă mezială, când şi această situaţie poate fi
considerată normală.
Camera pulpară molarul doi inferior: secțiune
longitudinală și ocluzală

11. 11
Rezorbția fiziologică a rădăcinii dinților temporari.
Rezorbţia radiculară = RIZALIZĂ, este un fenomen fiziologic, dictat genetic, care consta in
scurtarea treptata a rădăcinii dinţilor temporari pana la dispariţia completa sau aproape
completa, când dinţii temporari vor fi înlocuiţi.
Rizaliza începe la 3 - 4 ani înainte de înlocuire, la 1 - 2 ani după terminarea formării rădăcinii
dintelui temporar.
Rizaliza este realizata de nişte celule care seamănă cu cele care produc resorbţia osului;
aceste celule se numesc odontoclaste, ele nu se găsesc in mod normal ci numai atunci când
apar condiţii pentru resorbţia radiculara. Odontoclastul este o celula mare, multinucleata, cu
numeroase organite celulare (mitocondrii, vacuole, vezicule, lizozomii; lizozomii transporta
fosfataza acida către spaţiul extracelular). Când odontoclastul este activ, membrana celulara
are un aspect plicaturat, dantelat = aspect in perie. Odontoclastul provine din monocitele
sangvine prin fuziunea mai multor monocite la locul unde trebuie sa se producă resorbţia
radiculara. In diferenţierea monocitelor in odontoclaşti un rol important îl are parthormonul
(PTH).
Rolul principal in resorbţia radiculara îl are presiunea exercitata de dintele permanent care se
angajează in erupţie in jurul dintelui temporar.
Dintele permanent care vrea sa erupă exercita presiune la nivelul apexului dintelui temporar,
unde începe resorbţia; apoi presiunea nu mai este aşa de mare şi pentru moment liza
radiculara se opreşte; rădăcina se reface prin apoziţie de cement nou format dar in cantitate
mai mica decât a lizat odontoclastul; când apar iar condiţii, se exercita presiune şi se produce
resorbţie radiculara.
Rizaliza radiculara se desfăşoară cu perioada de activitate şi perioade de repaus. Un
odontoclast poate liza de 2 ori mai mult decât volumul sau.
Mecanismul de resorbţie consta in:
- dizolvarea componentei minerale a rădăcinii
- disocierea matricei organice care este preluata in celule şi fenomenul continua intracelular.
Argumentele clinice care susţin ca presiunea dintelui permanent are rol in rizaliza sunt:
- lipsa mugurelui dintelui permanent scade foarte mult ritmul de resorbţie sau chiar opreşte
resorbţia rădăcinii dintelui temporar.
- existenţa unui mugure permanent de dimensiuni mai mari decât normal poate determina
resorbţia rădăcinilor a doi dinţi temporari.
- poziţia anormala a mugurelui dintelui permanent poate determina rizaliza altui dinte
temporar decât cel pe care îl înlocuieşte in mod normal.
La resorbţia rădăcinii contribuie şi forţa musculara exercitata de musculatura masticatorie; pe
măsura ce copilul se dezvolta forţa musculara creşte astfel încât aceleaşi suprafeţe dentare
sunt solicitate mai mult.
Pulpa poate influenţa rizaliza când este in stare patologica.
La dinţii frontali rizaliza se face porţiune cu porţiune, după un tipar orizontal. Când rădăcina
rărmâne o colereta mica dintele este menţinut de ligamentele dentogingivale.
La pluriradiculari, datorita poziţiei mugurilor premolarilor intre rădăcinile molarilor
temporari, se produce o resorbţie mai mare a versantelor interne ale rădăcinilor, când pulpa

12. 12
este inflamata resorbţia se poate produce astfel încât apare rizaliza in podeaua camerei
pulpare, cu menţinerea versantelor interne integre.
Uneori, când exista un proces patologic, rizaliza poate duce la desprinderea unei rădăcini de
restul coroanei, care rămâne înglobata intre rădăcinile dinţilor permanenţi, influentand astfel
pozitia acestora pe arcada.
Tiparul fizilogic al procesului de rizaliza:
 Simetric stânga - dreapta pentru dinții omologi
 Mai intai dintii inferiori
 La arcada inferioară se exfoliază ultimul M2
 La arcada superioară se exfoliază ultimul C sau M2
 La fete rezorbtia are loc mai repede decat la baieti
Rezorbtii patologice apar in afectiunile puplare : interradicular pe suprafata radiculara , in
interiorul camerei pulpare (rezorbtii patologice).
Stadiile evolutive ale dintilor temporari pe arcada
I Dinte temporar imatur
 De la aparitia pe arcadă până la închiderea apexului (1-1 ½ ani)
 Dintele are pulpă tanară, capacitate crescută de apărare, putere reparativă crescută
 Anumite metode terapeutice conservatoare au mai mare succes decat in celelalte etape
 Patologie traumatica (fracturi + luxatii) sau carioasa (caria de biberon)
 Toate metodele de tratament sunt posibile, dau rezultate bune cu condiția unei bune
colaborări cu pacientul copil
 Reactia pulpei la procesul patologic: depuneri de dentina ce uneori oblitereaza camera
pulpara + camera radiculara
 Complicatiile proceselor patologice : mortificarea + infectarea pulpei , anchiloze
II Dinte temporar matur
 Faza de stabilitate dentara
 Din momentul in care apexul s-a inchis pana la debutul resorbtiei radiculare: 3 ani +/-
6 luni
 Dintele temporar se manifesta ca un dinte permanent
 Orice patologie, afectiune pulpara acuta / totala nu imbraca forme clinice atat de
dramatice
 Aparare buna la inceput, scade pe masura ce ne apropiem de a III-a etapa
 Se incearca toate etapele de tratament , cu rezerve pentru cele ce implica a aparare
foarte buna la sfarsitul etapei : coafaje directe.
III Dinte temporar imbatranit
 Stadiu de instabilitate dentara
 Stadiu de dinte temporar in curs de resorbtie
 Pe toata durata resorbtiei, pana la exfolierea dintelui - 3 ani
 Resorbtia impreuna cu fenomenele regresive pulpare : scad potentialul de aparare a
pulpei - patologie pulpara : pulpite purulente sau pulpite cronice mai frecvent
 Nu toate tratamentele dau rezultate : coafajul direct nu are succes
 In tratamentul endodontic, prin radacina larga sa nu se lezeze sacul folicular al
dintelui permanent

13. 13
Diferente morfologice intre dintii temporari si cei permanenti
* Coroanele dintilor temporari sunt mai mari in sens mezio-distal in comparatie cu
lungimea coroanei decat la dintii permanenti.
* Radacinile dintilor temporari anteriori sunt mai subtiri si mai lungi in comparatie cu
latimea si lungimea coroanei .
* Radacinile molarilor temporari sunt relativ mai lungi si mai suntiri decat radacinile
dintilor permanenti. De asemenea se gaseste o mai mare prelungire mezio-distala a
radacinilor dintilor temporari. Aceasta evazare permite o spatiere mai mare intre
radacini pentru dezvoltarea coroanelor premolarilor.
* Creasta cervicala de smalt din treimea cervicala a coroanelor dintilor anteriori este
mult mai proieminenta vestibular si oral la dintii temporari decat la cei permanenti.
* Coroanele si radacinile molarilor temporari sunt mai subtiri mezio-distal in treimea
ceervicala decat cele ale molarilor permanenti.
* Coroanele dintilor temporari sunt mai mari in sens mezio-distal in comparatie cu
lungimea coroanei decat la dintii permanenti.
* Radacinile dintilor temporari anteriori sunt mai subtiri si mai lungi in comparatie cu
latimea si lungimea coroanei .
* Radacinile molarilor temporari sunt relativ mai lungi si mai suntiri decat radacinile
dintilor permanenti. De asemenea se gaseste o mai mare prelungire mezio-distala a
radacinilor dintilor temporari. Aceasta evazare permite o spatiere mai mare intre
radacini pentru dezvoltarea coroanelor premolarilor.
* Creasta cervicala de smalt din treimea cervicala a coroanelor dintilor anteriori este
mult mai proieminenta vestibular si oral la dintii temporari decat la cei permanenti.
* Coroanele si radacinile molarilor temporari sunt mai subtiri mezio-distal in treimea
ceervicala decat cele ale molarilor permanenti.
Marimea si morfologia camerei pulpare a dintilor temporari
* Exista variatii individuale ale marimii camerelor pulpare si canalelor radiculare la
dintii temporari. Imediat dupa eruptie, camera pulpara este voluminoasa, si in general
respecta forma coroanei.
* Camera pulpara va descreste in marime odata cu inaintarea in varsta si sub influenta
functiei si abraziei fetelor ocluzale si marginilor incizale ale dintilor.
* Examinarea radiografiilor inainte de a se incepe tratamentul. Radiografia nu va arata
complet extinderea cornului pulpar in regiunea cuspizilor. Daca principiile prepararii
cavitatilor sunt urmate, expunerea mecanica a pulpei nu va fi o problema.
* Asa cum sunt diferente individuale in timpul de calcificare al dintilor si in perioada de
eruptie, asa exista si diferente individuale in morfologia coroanelor si marimea
camerelor pulpare.
Bibliografie curs 2:
1. Ash MM. Development and Eruption of the Teeth. In: Ash MM (ed). Wheeler's
Dental Anatomy, Physiology and Occlusion, 7th Ed. 1993, Philadelphia: W.B.
Saunders Company, pp. 24-45.
2. Bratu Elisabeta, Glăvan Florica- Practica pedodontică. Ed Orizonturi Universitare-
Timişoara, 2005.
3. Luca Rodica Dinţii temporari Vol I, Ed Cerma Bucureşti, 2003
4. Irina Totolici, Dinţii temporari, Ed ExPonto, Constanţa 2006.