1. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE Dornescu G.T., Necrasov, O.C.Anatomia comparată a vertebratelor E.D.P. Bucureşti 1968. Mişcalencu D., Mailat Florica Anatomie comparată. E.D.P. Bucureşti 1982. Mişcalencu D. Mailat Florica, Anatomie comparată. Manual de lucrări practice, E.U.Bucureşti 1986.
2.
3. Camper (1722-1769) -> a introdus metoda cantitativă în studiul anatomiei C. Wolff (1733-1794 -> întemeietorul concepţiei epigeniste în embriologie D. Daubenton (1718-1800) -> descrie scheletul, organe la păsări şi mamifere, comparându-le între ele şi cu cele ale omului. M.F. Bichat (1771-1802) -> a formulat conceptul de ţesut şi a sesizat că structurile vii sunt într-o permanentă interacţiune cu mediul înconjurător. Georges Cuvier (1769-1832) -> întemeietorul anatomiei comparate şi a paleontologiei -> a formulat principiul corelaţiei dintre organe -> funcţia determină structura organului Geoffroy Saint Hilaire (1772-1844) a formulat -> principiul conexiunii organelor -> ideea unităţii planului de organizare a tuturor vertebratelor Darwin (1809-1882) -> Teoria evoluţionistă oferă o bază teoretică solidă anatomiei comparate. Th Huxley (1825-1895) -> cercetări asupra craniului vertebratelor E. Haeckel (1834-1919) dezvoltă legea biogenetică fundamentală, foloseşte anatomia comparată pentru a demonstra legăturile genetice dintre anumite grupe de animale şi schiţează arborele filogenetic al lumii animale.
4. Aristotel (384-322) Animale cu şi fără sânge Cu sânge: 1 patrupede ; 2) păsări; 3) patrupede care depun ouă reptile şi amfibieni;4)balene ; 5) peşti Fără sânge: 1) cefalopode; 2) animale cu cochilie moale(crustacee); 3) insecte şi rudele (păianjeni, miriapode); 4) animale cu cochilie dură (melci, scoici); 5) animale marine ca stele_de mare, arici de mare George Cuvier (1769-1832) Vertebrata, Articulata (Arthropoda, viermi segmentaţi), Mollusca (nevertebrate cu corp moale şi simetrie bilaterală), Radiata (cnidari, echinoderme)
5.
6. Ernst Haekel 1834-1919 A considerat că evoluţia duce la perfecţiune progresivă, culminând cu dezvoltarea speciilor mai “înalte”. Aproape de bază sunt cele mai puţin evoluate sau inferioare. Acest aspect este fals: evoluţia permite adaptarea la situaţiile locale; nu există o tendinţă de progres continuu