Documentul prezintă subiecte esențiale pentru examenul de psihologie a emoțiilor, abordând conceptul de cultură emoțională și importanța dezvoltării afective în formarea personalității. Se evidențiază rolul emoțiilor în influențarea gândirii și comportamentului, precum și nevoia de a gestiona corect trăirile emoționale pentru sănătatea mentală. De asemenea, se discută despre competențele emoționale necesare educatorilor și impactul acestora asupra calității educației.

1. Subiecte pentru examenul la disciplina Psihologia emo iilorț
1. Determinări psihopedagogice ale formării culturii emoţionale
2. Comentaţi importanţa dezvoltării afective a personalităţii
3. Prezentaţi argumente pentru a demonstra că : (a) emoţiile perturbează procesul gândirii
sau (b) emoţiile facilitează procesul gândirii
4. Definiţi conceptul de cultură emoţională
5. Identificaţi problemele afective care pot apărea în situaţii pedagogice concrete.
6. Comentaţi valorile culturii emoţionale: empatie, echilibru emoţional, libertate afectivă şi
responsabilitate socială, flexibilitate, toleranţă la stres, optimism pedagogic, încredere în
sine, adaptabilitate, dăruire, iniţiativă, diversitate şi expresivitate emoţională, comunicare
nonviolentă, managementul conflictului, conştiinţă emoţională activă şi autorealizare
profesională.
7. Descrieţi profilul psihoemoţional al profesorului echilibrat
8. Propuneţi traseul individual de dezvoltare emoţională
9. Comentaţi diferenţele de gen în comunicarea emoţiilor
10.Explicaţi semnificaţia conceptului de disciplinare emoţională.
11.Apreciaţi caracterul relaţiilor afective în comunicare.
12.Numi i i descrie i teoriile sociologice.ț ș ț
13.Prezenta i cum se manifestă emo ia la nivelul creerului.ț ț
14.Eplica i cum se manifestă emo ia la nivel neuroanatomic, neuropsihologic.ț ț
15.Demonstraţi necesitatea învăţării strategiilor de monitorizare a emoţiilor în menţinerea
sănătăţii mentale şi prevenirea bolilor psihice
16.Numi i componentele emo iilor.ț ț
17.Propune i un model de manifestare a emo iei pozitive.ț ț
18.Argumentaţi că există un specific al comunicării emoţiilor la diferite etape de vârstă.
19.Numi i i exemplifica i emo iile de bază.ț ș ț ț
20.Propuneţi 5 criterii de apreciere a nivelului de dezvoltare a emoţiilor.
21.Descrieţi metode de dezvoltare afectivă la vârsta adolescenţei

2. 22.Comentaţi ideile ştiinţifice din afirmaţia: Exprimarea emoţiilor constituie o necesitate
umană. (Додонов Б.)
23.Comentaţi afirmaţiile: Disciplinarea comportamentului afectiv asigură succesul (Charles
Manz)
24.Comentaţi afirmaţiile:
(a) Cultura emoţională are valoare de componentă afectivă a culturii profesionale a cadrelor
didactice (Шарычева М.);
(b) Nivelul de cultură emoţională a profesorului influenţează calitatea serviciilor
educaţionale (Gendron B.)
1. Determinări psihopedagogice ale formării culturii emoţionale
Emotiile ne calauzesc în înfruntarea situatiilor dificile.
Fiecare emotie ne da impulsul de a actiona într-o directie distincta, fiecare ne indica
directia cea buna în rezolvarea situatiilor problematice si cum aceste situatii s-au repetat
mereu în decursul istoriei evolutiei noastre s-a format un repertoriu emotional imprimat în
structura nervoasa ca niste tendinte automate, înnascute ale sufletului omenesc.De multe ori,
la bine si la rau, inteligenta poate sa nu mai aiba nici o importanta, atunci când sentimentele
îi iau locul.Aceste reactii emotionale sunt gravate în sistemul nostru nervos, deoarece pentru
o lunga si cruciala perioada din preistoria umana au asigurat supravietuirea. Totusi, în zilele
noastre, ca urmare a realitatilor sociale aparute cu repeziciune, evolutia nu mai tine pasul cu
ceea ce se întâmpla în jur. A aparut o inadecvare a reactiilor emotionale la situatiile concrete.
Ca urmare societatea a trebuit sa emita si sa întareasca anumite legi pentru a putea stapâni
excesele emotionale, care altfel ar fi fost mult prea nesabuite, caci nu rareori ne confruntam
cu un repertoriu emotional modelat de nevoile imediate.În esenta emotiile sunt impulsuri
care ne determina sa actionam, sunt planuri imediate de abordare a vietii, planuri pe care le
avem înnascute. Fiecare emotie joaca un rol unic, fiecare pregatind corpul pentru o reactie
diferita.Înclinatiile biologice de a actiona sunt modelate si de experienta de viata si de cultura
a noastra.
Conceptul de cultură emoţională integrează calităţi şi capacităţi emoţionale,
comunicative, reglatorii personale ce asigură conştientizarea, acceptarea şi reglarea stărilor şi
sentimentelor proprii şi ale altora şi determină gradul de productivitate a activităţii, succesul
interacţiunilor interpersonale şi dezvoltarea personală. Într-o lume complexă, echilibrul
afectiv, capacitatea de a relaţiona, cooperarea, autoafirmarea devin competenţe din ce în ce
mai importante, deoarece emoţiile necontrolate, negative generează blocaje, disconfort, în
timp ce o manageriere pozitivă a vieţii emoţionale, cu empatizare conduce la creşterea
fluxului comunicării, a motivaţiei sociale, dezvăluind strânse legături între cultura
emoţională şi performanţa individuală în adaptarea la schimbări. Investigaţiile asupra

3. dimensiunilor culturii emoţionale au ilustrat aptitudini sociale, competenţe interpersonale,
maturitate psihologică şi conştiinţă emoţională. O atenţie sporită se alocă competenţelor
emoţionale, abordate ca metacompetenţe, care determină şi explică mecanismul de acţionare
a persoanelor în situaţii diverse, modul în care-şi foloseşte propriile capacităţi pentru a-i
înţelege pe cei din jur şi pentru autocontrol afectiv.
Literatura de specialitate analizează cultura emoţională sub toate aspectele,
convergând spre strânsa legătură dintre potenţialul afectiv şi orientarea emoţională a unei
persoane şi gradul de dezvoltare a culturii emoţionale a unei personalităţi. Aceasta este un
construct de achiziţii intelectuale reflectate în cunoştinţe despre emoţionalitate, ce
condiţionează fericirea socială a individului, contribuind la adaptare socio-afectivă optimă.
Cultura emoţională este condiţia de bază pentru ca o persoană să funcţioneze eficient şi
eficace din punct de vedere social. Cu maturitate şi creativitate emoţionala, o personalitate
poate să conştientizeze, să decodifice şi să-şi dezvolte informaţiile emoţionale şi să elaboreze
strategii de adaptare la situaţii noi.
Prin urmare, se pot delimita următoarele componente ale culturii emoţionale:
 componenta cognitivă, ce vizează cunoştinţe despre esenţa şi legităţile dezvoltării vieţii
umane, despre factorii care determină nivelul emoţionalităţii, cunoaşterea modalităţilor de
acumulare şi autoreglare a experienţelor emoţionale;
 componenta empatică, care presupune capacitatea de transpunere afectivă în situaţia
interlocutorului, de recunoaştere a emoţiilor, de înţelegere a cauzelor anumitor stări
emoţionale, sensibilitate emoţională şi atitudini de respect în raport cu trăirile afective,
tendinţa spre frumos, dorinţa de a bucura pe alţii şi, în general, percepţia pozitivă a lumii;
 componenta reflexivă, ce include capacitatea de a înţelege emoţiile proprii, de a explica
propriile atitudini, stările emoţionale şi cauzele apariţiei acestora, capacitatea de a analiza
expresiile emoţionale în funcţie de cunoştinţele, experienţele şi particularităţile vieţii sale
emoţionale;
 componenta motivaţională, exprimată în actualizarea trebuinţei de autoorganizare a
trăirilor emoţionale, tendinţa spre stabilitate şi expresivitate emoţională, definind conţinutul
idealului personalităţii;
 componenta reglatorie, concretizată în capacitatea de a monitoriza propriile emoţii, de a
determina cauzele dificultăţilor în unele situaţii existenţiale, ce provoacă emoţii negative,
capacitate de a elabora strategii de schimbare a conduitei, de a provoca emoţii pozitive, de a
determina strategia acţiunilor proprii, ce asigură integritate emoţională.
„Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin
studii, acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe pedagogice
specifice.”- susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă trebuie să
contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate şi
psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe competenţe, formaţia culturală a
unui cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a culturii profesionale, subscriem
şi cultura emoţională, ca şi componentă psihopedagogică a profesionalismului pedagogic,
ca element cu rol de activare a funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.
2. Comentaţi importanţa dezvoltării afective a personalităţii
Afectivitatea influenteaza personalitatea, cunoasterea si intreaga evolutie a omului.

4. Ea se manifesta prin trairi afective si genereaza emotii si sentimente pozitive (placere,
multumire, entuziasm etc) sau negative (tristete, nemultumire, frustrare etc.). Organizeaza
conduita si sustine energetic activitatea.
Copiii parcurg o perioada lunga de maturizare a afectivitatii. Instabilitatea este destul de
evidenta ca si “crizele” de afectivitate. Pentru a ajuta copilul in formarea sa, parintele
trebuie sa dea dovada de calm, intelegere, sa pastreze un echilibru corect intre ferm si
flexibil, sa fie atent la nevoile emotionale ale copilului.
Tulburarile de afectivitate pot crea efecte nedorite pe termen scurt si necontrolabile pe
termen lung. Se pot dezvolta frustrari, anxietate, fobii, depresii, care pot perturba
dezvoltarea normala atat din punct de vedere fizic si psihic, cat si social si comportamental.
Armonia familiei, principiile sanatoase, relatiile bazate pe incredere, respect, dragoste
sunt elemente care pot face un copil fericit, care pot contribui la formarea lui ca om, care ii
permit sa-si atinga potentialul.
Pentru dezvoltarea normală a copilului, tonusul pozitiv afectiv are un rol favorabil. Sugarul
lipsit de afectivitate se dezvoltă precar. Frustările lui, lipsa alimentaţiei naturale şi apoi
înţărcarea bruscă sau contactul brutal cu o colectivitate au repercusiuni de ordin
comportamental în perioada sa de şcolar. Din cauza unor traumatisme afective pot să apară
unele stări febrile prelungite sau unele sindroame de obezitate.
Dezvoltarea pozitivă a trăsăturilor fundamentale ale personalităţii psihice cunoaşte o foarte
bună influenţă a educaţiei şi instrucţiei, condiţionate numai de către un climat afectiv
echilibrat şi o bună dezvoltare afectivă a copilului.
Factorii de care depinde, în cea mai mare măsură, dezvoltarea afectivă sunt dragostea şi
autoritatea.
Încă de la naştere, copilul intră în relaţii cu mediul uman, social şi din natură, care au o
puternică componentă afectivă, exprimată prin emoţii şi sentimente foarte variate, cu întreg
ansamblul lor de reacţii plăcute sau neplăcute.
Primele reacţii afective ale copilului apar foarte devreme, legate de satisfacerea nevoilor
sale vitale, apoi, pe măsură ce sugarul creşte, în raport cu primele relaţii stabilite cu
persoanele din familie, de cele mai multe ori cu mama, se nasc punţi afective din ce în ce
mai puternice.
Dragostea răsfrântă asupra copilului se exteriorizează prin manifestări diferite, de la cele
mai discrete, până la cele mai excesive, în funcţie de temperamentul părinţilor, atitudinea
protectoare, cunoştinţele despre educaţie, ambianţa şi numărul adulţilor din familie, dar şi de
locul pe care-l ocupă copilul în familie (primul copil, dorit, băiat/fată).
De obicei, rolul predominant în autoritate îl are tata, iar în afectivitate mama. Autoritatea
va fi impusă cu multă justeţe şi discernământ.
Odată cu intrarea copilului în colectivitate, se schimbă şi se îmbogăţesc relaţiile lui cu cei
din jur. Modul de dezvoltare a afectivităţii din cursul copilăriei este hotărâtor pentru viaţa
psihică a adultului de mai târziu.
În decursul perioadei şcolare, formele afective (emoţii şi sentimente) se dezvoltă paralel cu
dezvoltarea psihică a copilului. Concomitent cu însuşirea şi dezvoltarea limbajului scade
modul de reacţie prin plâns şi cresc emoţiile şi sentimentele pe care le trăieşte copilul. În
etapa de şcolar mic, dar şi după aceea, formele afective elementare suferă mult mai multe
influenţe, dar şi o continuă transformare în conţinutul şi modul lor de exteriorizare. Vârsta
pubertăţii este dominată de variate şi intense trăiri afective, pe fondul dezvoltării conştiinţei
de sine şi în dezvoltarea spiritului critic şi de independenţă. La adolescenţă are loc

5. intensificarea vieţii afective, care capătă profunzime şi orizonturi largi, fiind nuanţată de
mediu, preocupări şi interese.
3. Prezentaţi argumente pentru a demonstra că : (a) emoţiile perturbează procesul
gândirii sau (b) emoţiile facilitează procesul gândirii
Modul in care simtim influenteaza modul in care gandim. Daca va simtiti trist, puteti vedea
lumea intr-un anume fel, in timp ce daca va simtiti vesel, interpretati aceleasi evenimente
intr-un mod diferit. Persoanele aflate intr-o dispozitie trista, negativa au tendinta de a se
concentra pe detalii si de a cauta erori. Cei aflati intr-o dispozitie pozitiva sunt mai buni in
generarea unor idei noi si in abordarea unor solutii inovatoare in rezolvarea problemelor. A
intelege care este cea mai potrivita dispozitie pentru o anumita situatie si transpunerea in
acea dispozitie constituie cu adevarat o aptitudine. Utilizarea acestei aptitudini. Daca sunteti
constient de propriile dumneavoastra emotii, care contin informatii valoroase, si le utilizati
pentru a rezolva problemele, rezultatul va fi mai mult ca sigur pozitiv.
4. Definiţi conceptul de cultură emoţională
Cultura emotionala-constituie o subcompetenta a culturii profesionale de natura psihopedagogica,
formatiune dinamica a personalitatii, reflectata in unitatea dimensiunilor intrapersonala cu componentele
structurale subordonate : imaginea de sine(consideratia de sine si de altii, arsertivitatea),motivational-
normativa(principii, reguli, functii ale expresiilor emotionale didactice), cognitiva(cunoasterea si experiente
emotionale), conotativa(semnificatii atribuite conduitelor emotionale) si dimensiunea comunicativ-
relationala cu componentele : discursiva (vizind functionalitatea strategiilor discursive aplicate),
manageriala (arta gestionarii emotiilor), integratoare (ingineria emotionala declansind premise ale
intelegentei sociale-aptitudini sociale de autorealizare, autonomie si insertie maxima), axiologica (valori
emotionale pedagogice reflectate in comportamentul deontic) reprezentate intrun sistem de variabile
afective, elaborate/adoptate de profesori pentru maximizarea eficientei profesionale/sociale, integrate intrun
stil charismatic de comunicare pedagogica, catalizator de comfort profesional si valori emotionale.
Conceptul de cultură emoţională integrează calităţi şi capacităţi emoţionale, comunicative, reglatorii
personale ce asigură conştientizarea, acceptarea şi reglarea stărilor şi sentimentelor proprii şi ale altora şi
determină gradul de productivitate a activităţii, succesul interacţiunilor interpersonale şi dezvoltarea
personală. Într-o lume complexă, echilibrul afectiv, capacitatea de a relaţiona, cooperarea, autoafirmarea
devin competenţe din ce în ce mai importante, deoarece emoţiile necontrolate, negative generează blocaje,
disconfort, în timp ce o manageriere pozitivă a vieţii emoţionale, cu empatizare conduce la creşterea fluxului
comunicării, a motivaţiei sociale, dezvăluind strânse legături între cultura emoţională şi performanţa
individuală în adaptarea la schimbări. Investigaţiile asupra dimensiunilor culturii emoţionale au ilustrat
aptitudini sociale, competenţe interpersonale, maturitate psihologică şi conştiinţă emoţională. O atenţie
sporită se alocă competenţelor emoţionale, abordate ca metacompetenţe, care determină şi explică
mecanismul de acţionare a persoanelor în situaţii diverse, modul în care-şi foloseşte propriile capacităţi
pentru a-i înţelege pe cei din jur şi pentru autocontrol afectiv.

6. Literatura de specialitate analizează cultura emoţională sub toate aspectele, convergând spre strânsa legătură
dintre potenţialul afectiv şi orientarea emoţională a unei persoane şi gradul de dezvoltare a culturii
emoţionale a unei personalităţi. Aceasta este un construct de achiziţii intelectuale reflectate în cunoştinţe
despre emoţionalitate, ce condiţionează fericirea socială a individului, contribuind la adaptare socio-afectivă
optimă. Cultura emoţională este condiţia de bază pentru ca o persoană să funcţioneze eficient şi eficace din
punct de vedere social. Cu maturitate şi creativitate emoţionale, o personalitate poate să conştientizeze, să
decodifice şi să-şi dezvolte informaţiile emoţionale şi să elaboreze strategii de adaptare la situaţii noi.
Prin urmare, se pot delimita următoarele componente ale culturii emoţionale:
− • componenta cognitivă, ce vizează cunoştinţe despre esenţa şi legităţile dezvoltării vieţii
umane, despre factorii care determină nivelul emoţionalităţii, cunoaşterea modalităţilor de
acumulare şi autoreglare a experienţelor emoţionale;
− • componenta empatică, care presupune capacitatea de transpunere afectivă în situaţia
interlocutorului, de recunoaştere a emoţiilor, de înţelegere a cauzelor anumitor stări emoţionale,
sensibilitate emoţională şi atitudini de respect în raport cu trăirile afective, tendinţa spre frumos,
dorinţa de a bucura pe alţii şi, în general, percepţia pozitivă a lumii;
− • componenta reflexivă, ce include capacitatea de a înţelege emoţiile proprii, de a explica
propriile atitudini, stările emoţionale şi cauzele apariţiei acestora, capacitatea de a analiza
expresiile emoţionale în funcţie de cunoştinţele, experienţele şi particularităţile vieţii sale
emoţionale;
− • componenta motivaţională, exprimată în actualizarea trebuinţei de autoorganizare a
trăirilor emoţionale, tendinţa spre stabilitate şi expresivitate emoţională, definind conţinutul
idealului personalităţii;
− • componenta reglatorie, concretizată în capacitatea de a monitoriza propriile emoţii, de
a determina cauzele dificultăţilor în unele situaţii existenţiale, ce provoacă emoţii negative,
capacitate de a elabora strategii de schimbare a conduitei, de a provoca emoţii pozitive, de a
determina strategia acţiunilor proprii, ce asigură integritate emoţională.
5. Identificaţi problemele afective care pot apărea în situaţii pedagogice concrete.
Analizând dificultă ile profesionale ale cadrelor didactice cauzate de nedezvoltareaț
emo ională se eviden iază problematica afectiva aten ionând asupra unor aspecte distinctive:ț ț ț
deficitul de energie emo ională, sensibilitate si maturitate afectiva, Nedezvoltareaț
competentelor sociale si comunicative, Extenuarea psihică si epuizarea emo ională,ț
Rezisten a scăzută la comunicarea didactica, la învă area si studiul individual, Stresț ț
ocupa ional si instabilitate emo ională , Alternată neargumentată a dispozi iei si incoerentăț ț ț
ac ională,lipsa de expresivitate si originalitate emo ională , Analfabetismul emo ionalț ț ț
exprimat in dificultatea de a- i descrie propriile sentimente, nivel scăzut al inteligenteiș
emo ionale reflectata in dezechilibru emo ional, conflicte interpersonale, Evaluareț ț
subiectiva si aser iune, rigidizarea vie ii emo ionale, Capacita i minime de disciplinare siț ț ț ț
management emo ional, intoleranta si lipsa de cooperare, Dificultă i in asumareaț ț
responsabilită ilor,...ț
Acestea fiind rezultatul carnetelor sistemului de formare profesională.
Problematica afectiva in mediul educa ional se amplifica odată cu nepregătită cadrelorț
didactice pentru gestionarea energiei afective in munca emotionala, pentru organizarea
rela iilor interpersonale constructive si pentru crearea confortului psihologic in ambiantaț
educa ională. Adaptarea cu succes la domeniul profesional solicita proiectarea dezvoltăriiț

7. unor competente emo ionale ce asigura la nivelul standardelor profesionale care permitț
pastrarea sănătă ii mentale si a rezistentei la stresul ocupa ional. Desemnează practicaț ț
demonstrează necesitatea cunoa terii universului afectiv al educa ilor prin consolidareaș ț
contactelor emo ionale, prin expresivitatea si impar ialitatea profesorului in interac iune cuț ț ț
elevii. Caracterul accentuat al stresului ocupa ional al cadrelor didactice pune in pericolț
sănătatea mintala a agen ilor educa iei. Sindromul epuizării emo ionale diminueazăț ț ț
rezultatele personale si profesionale devenind un impediment serios in construirea carierei
didactice.
Nivelul de cultura emo ională a cadrelor didactice, este indicatorul calită ii serviciilorț ț
educa ionale, factor de stabilitate si progres social.ț
6. Comentaţi valorile culturii emoţionale: empatie, echilibru emoţional, libertate
afectivă şi responsabilitate socială, flexibilitate, toleranţă la stres, optimism pedagogic,
încredere în sine, adaptabilitate, dăruire, iniţiativă, diversitate şi expresivitate
emoţională, comunicare nonviolentă, managementul conflictului, conştiinţă
emoţională activă şi autorealizare profesională.
Empatia constituie una dintre dimensiunile semnificative ale inteligentei emotionale. S.
Marcus (1997) o defineste ca fiind " un fenomen psihic de retraire a starilor, gândurilor si
actiunilor celuilalt, dobândit prin transpunerea psihologica a eului într-un model obiectiv de
comportament uman, permitând întelegerea modului în care celalalt interpreteaza lumea".
Empatia se construieste pe deschiderea spre sentimentele celorlalti, pe abilitatea de a
citi informatiile primite pe cale nonverbala.S. Marcus apreciaza ca punct nodal al
conceptului empatic - conduita retrairii starilor, gândurilor, actiunilor celuilalt de catre
propria persoana prin intermediul unui proces de transpunere substitutiva în psihologia
partenerului.
Empatia ca dimensiune a inteligentei emotionale se manifesta în special sub forma
unei trasaturi de personalitate. Trasaturile definitorii ale stilului empatic de personalitate
constau în capacitatea de transpunere sau de proiectie atitudinal-afectiva îmbinata cu
perceperea realitatii din perspectiva acestui model extern, ca si cum ar fi cealalta persoana.
Persoanele cu un înalt nivel al empatiei îmbina experienta afectiva cu flexibilitatea în planul
cognitiv.
Persoanele înalt empatice sunt altruiste, generoase, tind sa acorde ajutor persoanelor
care le înconjoara, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social si
în general putin anxioase. Empatia este caracteristica oamenilor capabili sa se gandeasca si
la altcineva in afara de ei insisi. Oamenii empatici, in general, sunt capabili sa simta ceea ce
simt ceilalti, sa le identifice emotiile si sa mearga pana la stadiul in care sa se simta la fel ca
persoana pentru care simt empatie.
Oamenii care depasesc granitele empatiei, tind sa absoarba problemele celorlalti si sa si le
insuseasca, zbatandu-se sa gaseasca solutii sau rezolvari. Uneori adopta problemele celorlalti
ca fiind ale lor si pierd timp si energie incercand sa le rezolve pentru a alina suferinta
celorlalti. Acesta poate fi unul dintre dezavantajele de a fi empatic. Simtind empatie mai
mult decat ar fi indicat si identificandu-te cu problemele celorlalti, nu faci altceva decat sa iti
faci rau tie insuti. Detasarea de problema nu este tocmai caracteristica empaticului, insa este

8. recomandata atunci cand vrem sa ii ajutam pe ceilalti sa nu mai sufere insa nu vrem sa ne
cauzam noua rau.
Oricum am privi empatia, este o calitate a oamenilor incapabili sa simta egoism. Fiind
empatic, ii putem ajuta pe ceilalti in problemele lor, insa ne ajutam si pe noi insine, invatand
si imbunatatindu-ne constant.
S-a constatat că 90% dintre mijloacele de exprimare a stărilor afective sunt nonverbale. De
exemplu, o persoană stresată are un ton al vocii oscilant şi redus ca intensitate, gesturi
precipitate, care dovedesc iritare şi nelinişte. Ca lider, prin mijlocirea empatiei avem putinţa
de a înţelege mai bine subordonaţii, de a le intui gândurile şi trăirile afective, de a le anticipa
comportamentul şi chiar de a acţiona corespunzător asupra acestuia. Empatia este văzută ca o
capacitate de transpunere imaginativ-ideativă, dar şi emoţională, cu funcţii de cunoaştere,
anticipare, comunicare, contagiune afectivă şi performanţială.
Echilibrul emotional.
Echilibrul este necesar deoarece acesta afecteaza insasi homeostazia, starea de normalitate a
organismului chiar la baza nivelului fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de
mobil. Pe parcursul vietii, o persoana trebuie sa faca fata, sa raspunda unei suite de
amenintari, printre care boli, vatamari fizice, stres. Organismul este capabil sa se lupte si sa
se adapteze la multe dintre aceste amenintari indreptate asupra propriei identitati si astfel sa
revina la starea de normalitate.
Emotiile accentuate sau pe termen lung si incapacitatea solutionarii adecvate, afecteaza
sistemul endocrin, in special glanda tiroida.
Cum recunosti un scolar echilibrat emotional?
• stie sa se bucure de fiecare succes pe care il obtine si este optimist in privinta
reusitelor sale
• cere ajutor atunci cand isi da seama ca nu se descurca singur
• este recunoscator persoanelor care il ajuta si care ii sunt aproape atunci cand are
nevoie
• interactioneaza adecvat cu persoane pe care le intalneste pentru prima data, fara a le
evita
• trece destul de usor peste conflictele cu prietenii si nu se manifesta violent in relatiile
cu ei
• foloseste negocierea si persuasiunea atunci cand isi doreste ceva, nu amenintarile sau
reprosurile
• stie sa isi exprime emotiile
• nu doreste neaparat sa se impuna in fata prietenilor sau in relatia cu familia.
Cum inveti scolarul sa dobandeasca echilibrul emotional?
Invata-l cum sa isi exprime emotiile in modalitati diferite: desen, modelaj, pictura, dans,
fotografie, eseuri sau poezii etc. Incurajeaza-l sa isi imagineze cum se simt alti oameni
in diverse situatii si cum au nevoie ca cei din jur sa se comporte cu ei, dezvoltandu-i
astfel empatia.; Sfatuieste-l sa spuna de fiecare data ceea ce simte astfel incat cei din jur
sa-l poata intelege mai bine; Exprima-ti si tu emotiile pe care le ai de fata cu copilul tau,
acordand atentie specialaemotiilor negative (precum furia sau tristetea) si tinand minte
ca de la tine va invata modul de exprimare a acestora; Invata-l sa traiasca emotiile
succesului si sa accepte faptul ca uneori e nevoie si de esecuri pentru a putea invata din
ele; Priveste greselile copilului cu mult calm si ajuta-l sa le repare- astfel, il vei invata

9. sa reactioneze calm atunci cand ceva nu merge cum trebuie si sa incerce sa gaseasca o
solutie. Invata-l sa fie optimist, ajutandu-l sa vada de fiecare data partile pozitive ale
unei situatii; Invata-l ce inseamna cooperarea, munca in echipa, si ce avantaje aduc
relatiile echilibrate cu ceilalti.
Libertatea emotionala se instaleaza mai intai in sufletul nostru ca mai apoi sa fie emanata
spre fiecare persoana cu care interactionam. Eliberandu-ne de emotiile negative vom realiza
care este adevarata noastra valoare, ne vom conecta cu spiritualitatea eului nostru interior si
vom crea o comuniune stransa cu marea familie de pe acest pamant. Dobandirea libertatii
emotionale ne va pune in legatura cu centrul nostru interior de putere in vremuri fericite, dar
si mai grele...
Libertatea emotionala este capacitatea fiecarei fiinte de pe planeta de a da si a primi cat mai
multa dragoste. pentru a capata libertatea emotionala este nevoie sa ne manifestam emotiile
intr-un mod pozitiv si sa invatam sa ne descarcam de cele negative in mod
constructiv. Libertatea emotionala include atat evolutia personala, cat si cea spirituala.
Invatand sa ne controlam emotiile negative vom creste spiritual si vom reusi sa ne depasim
propria conditie. A deveni liber din punct de vedere emotional inseamna sa dam deoparte
emotiile ce nu sunt productive si sa ne privim propria persoana dar si pe ceilalti' cu sufletul
deschis.
Avem nevoie de libertatea emotionala pentru a scapa din virtejul emotiilor negative
deoarece acumularea acestora ne poate distruge relatiile cu semenii, ne poate face imuni la
bunatate si nu in ultimul rand ne poate impiedica sa ne bucuram de minunatiile lumii in care
traim.
Experimentarea emotiilor si a trairilor interioare ne deschid calea spre propria constiinta si
ne invata veritabile lectii de viata. putem atinge libertatea emotionala daca suprapunem
emotii pozitive peste cele negative. De exemplu, putem sa ne construim rabdarea pentru a
contracara supararile sau sa dezvoltam sentimentul de empatie in scopul de a face invidia sa
dispara. Daca reusim sa experimentam pe deplin libertatea emotionala vom deveni persoane
mai fericite, mai flexibile si mai pline de viata. Mai mult, nu numai ca vom avea grija de
propria persoana, insa vom trata altfel, mai empatic, familia si prietenii. "abdarea noastra va
deveni din ce in ce mai dezvoltata si vom gestiona extrem de bine conflictele aparute pe
nepregatite. Experimentand libertatea emotionala deplina ne vom simti protejati si ingrijiti
de-o forta spirituala superioara ce nu ne va lasa niciodata sa ne simtim singuri pe pamant.
Responsabilitatea sociala. Responsabilitatea sociala este o ideologie sau teorie conform
careia o organizatie sau persoana are obligatia de a actiona in beneficiul societatii.
Responsabilitatea sociala poate fi pasiva, de genul evitarii angajarii in acte negative sau
daunatoare, sau activa, de tipul activitatilor realizate in beneficiul social.
Responsabilitatea socială si stima de sine. Cu cat stima de sine a persoanei este mai crescuta,
cu atat cresc sansele ca ea sa se implice in mod direct in acte care denota responsabilitate
sociala. Persoanele cu stima de sine scazuta sunt prinse de obicei in doua tipuri de capcane: -
confuzia responsabilitatii sociale cu asumarea responsabilitatii in orice situatie, si in mod
special in situatii care in mod normal nu ar trebui sa fie responsabilitatea persoanei in cauza.
De obicei in aceste situatii avem de-a face cu fenomenul victimizarii. - neimplicare completa
in viata sociala, ca urmare a neajutorarii invatate.

10. Flexibilitatea este o trasatura de personalitate, reflectand gradul in care persoana poate
gestiona schimbarea in diverse circumstante si in care se poate gandi la probleme intr-un
mod nou si creativ. Flexibilitatea si reactia la schimbare . Reactia la schimbare este cu atat
mai buna cu cat flexibilitatea persoanei este mai crescuta. Persoanele putin flexibile au
dificultati de gestionare a schimbarilor. Flexibilitatea implica de asemenea capacitatea de
gandire pozitiva si un management eficient al stresului si timpului. Rigiditatea este in multe
situatii o forma de aparare psihologica, ca urmare a faptului ca schimbarea este perceputa ca
un potential pericol.
Toleranta la stres. Definitia stresului. Stresul psihologic se refera la incapacitatea unei
persoane de a raspunde adecvat la amenintarile emotionale sau fizice, reale sau imaginare.
Semnele stresului sunt cognitive, emotionale, fizice sau comportamentale, incluzand:
gandirea defectuoasa, o privire de ansamblu negative, griji excesive, instabilitate
dispozitionala, iritabilitate, agitatie, incapacitatea de a se relaxa, sentimentul singuratatii,
izolare, depresie, dureri somatice, diaree sau constipatie, ameteli, greturi, dureri toracice,
palpitatii, mancatul in exces sau pierderea apetitului, neglijarea responsabilitatilor, cresterea
consumului de alcool, nicotina sau droguri.
Toleranţa la stress include un repertoriu de răspunsuri adecvate la situaţii stressante. Oamenii
cu toleranţă bună la stress tind să facă faţă crizelor şi problemelor în loc să cedeze .
TOLERANTA LA. Anxietatea care apare atunci când toleranţa la stress nu funcţionează în
mod adecvat are un efect supărător asupra performanţelor generale pentru că duce la slăbirea
puterii de concentrare, crează dificultăţi în luarea deciziilor şi duce la probleme de ordin
somatic, cum sunt tulburările de somn.
Increderea in sine este senzatia interioara de putere pentru indeplinirea propriilor dorinte.
Aceasta senzatie ne permite sa actionam. A avea asa ceva este o chestiune de supravietuire,
spune psihologul american Nathaniel Branden, autorul multor studii pe aceasta tema.Din
toate caracteristicile oamenilor care au incredere in sine aceste doua puncte apar mereu:
Incredere in sine > Rezultate . Rezultate > Incredere in sine
Un tabel intre oamenii care au incredere in sine si cei care nu au arata cateva deosebiri
uimitoare:
Oameni care au incredere in
sine
Oameni care nu au incredere
in sine
Fac ceea ce ei cred ca este bine,
fara sa ii intereseze prea mult
parerea celorlalti
Isi schimba comportamentul des
in functie de ce cred ceilalti
despre ei
Isi asuma riscuri si depun efort
ca sa isi atinga scopurile
Raman in zona de confort, se
tem de esec si evita riscurile
Isi recunosc greselile, invata din
ele si trec mai departe
Muncesc din greu sa isi ascunda
greselile de ceilalti sperand ca
pot sa rezolve problema inainte
ca cineva sa observe
Nu se lauda singuri si nu Se afiseaza mereu cu ceea ce au

11. asteapta laude de la ceilalti facut la cat mai multi oameni cu
putinta
Accepta complimentele si isi
asuma “efortul” depus.
Refuza complimentele: Ah,
oricine putea sa faca acel lucru,
nu-i mare chestie!
Dupa cum observi, lipsa de incredere in sine duce la teama de esec, negativism, este un
cancer care te distruge din interior si nu te lasa sa iti asumi riscuri sau sa ajungi sa ai o viata
mai buna.Sunt foarte multi oameni pe care i-am intalnit si care considera ca evitarea
riscurilor este o calitate.Din pacate, cu cat eviti mai mult riscurile cu atat iti sacrifici
capacitatea de a-ti dezvolta increderea in sine.Sunt doua mari elemente care contribuie la
dezvoltarea AUTENTICA a increderii in sine:
1. Rezultate si eficienta
2. Respect de sine.
Increderea in sine nu este altceva decat suma unor mici succese repetate.
Ca sa ajungi la acest sentiment de incredere in tine acolo unde intr-adevar conteaza (nu doar
cand tai paine) trebuie sa fii dispus sa te pui in situatii dificile, sa iti asumi riscuri si sa o dai
in bara. Vei avea esecuri, lovituri, dar datorita practicii si repetitiei rezultatele vor veni si ele.
Odata cu rezultatele, increderea creste.
Managementul conflictului.
Conflictul este rezultatul manifestării diferenţelor. Ca urmare, recunoaşterea unei stări
conflictuale şi intervenţia în soluţionarea sa implică acceptarea diferenţelor.
Clasificări ale conflictului
Din punct de vedere al nivelului de apariţie:
- Conflict individual interior – apare atunci când individului nu îi este clară direcţia în care
trebuie să se îndrepte, primeşte sarcini contradictorii sau atunci când ceea ce trebuie să facă
contravine posibilităţilor, intereselor sau valorilor sale. În general o astfel de stare
conflictuală interioară potenţează cu timpul toate celelalte tipuri de conflict.
-Conflictul dintre indivizi (aparţinând aceluiaşi grup, la grupuri diferite sau chiar
organizaţii diferite) – acestea apar, de regulă, din cauza diferenţelor de personalitate.
-Conflictul dintre indivizi şi grupuri – poate fi un efect al presiunii pe care grupul îl
exercită asupra individului. Uneori individul este pus în situaţia să suporte consecinţele unor
acţiuni ale grupului de care el se delimitează.
-Conflictul inter-grupuri – este principalul tip de conflict inclus în categoria conflictelor
organizaţionale. “Stingerea” acestui tip de conflict intră deja în competenţa managerilor
superiori. Adeseori asemenea conflicte apar între compartimente, sectoare cu profiluri foarte
diferite.
-Conflictul între organizaţii – în mod frecvent acest tip de conflict se manifestă sub forma
competiţiei pentru lansarea unui produs, serviciu etc. Un asemenea tip de conflict se poate
naşte în urma competiţiei pentru surse de finanţare.

12. Din punct de vedere al efectelor pe care le generează:
• Conflicte distructive – este conflictul în care resursele personale şi organizaţionale se
consumă în condiţii de ostilitate, fără beneficii mari, existând o permanentă stare de
nemulţumire. Asemenea conflicte se pot solda cu destrămarea organizaţiilor, pierderea unor
membri, acte de violenţă etc.
• Conflictul benefic – atunci când conflictele sunt recunoscute de timpuriu şi corect
abordate, ele pot face ca indivizii, grupurile, organizaţiile să câştige în creativitate şi
eficienţă.
Din punct de vedere al esenţei lor:
• Conflictele esenţiale / de substanţă – determinate de existenţa unor obiective diferite
Acest tip de conflicte se manifestă cel mai puternic în cazul în care indivizii tind să îşi
satisfacă nevoile individuale folosindu-se de grup. Cu cât obiectivele sunt mai clar definite,
cu atât şansele soluţionării unui asemenea conflict cresc. O situaţie fericită este aceea în care
realizarea obiectivelor presupune competiţie bazată pe standarde de performanţă – caz în
care conflictul este o sursă de progres.
• Conflictele afective – sunt cele generate de stări emoţionale şi apar în cadrul relaţiilor
interindividuale.
• Conflictele de manipulare (pseudoconflictele) sunt în general efectul
comportamentelor duplicitare şi lipsei de comunicare şi transparenţă.
Studierea managementului conflictelor este tot mai mult abordata în managementul
resurselor umane deoarece contribuie la o mai buna cunoastere a comportamentelor
individuale si de grup în cadrul unei organizatii. În general, conflictul apare ca o forma a
interactiunii umane prin care doi sau mai multi membri ai unei colectivitati intra în dezacord
total sau partial asupra unor probleme. Cu alte cuvinte, conflictul este amestecul intentionat
al unui individ sau al unui grup în eforturile de realizare a scopurilor unui alt grup. Deoarece
scopurile celor doua parti sunt de cele mai multe ori incompatibile, realizarea scopului de
catre una din parti face imposibila realizarea acestuia de catre cealalta parte.
În consecinta, conflictul trebuie privit ca un element al vietii organizationale, tocmai datorita
divergentelor existente între atitudini, scopuri, modalitati de actiune sau fata de o situatie din
procesul de conducere. Practicarea managementului de succes impune de la bun început
identificarea surselor conflictuale precum si factorii care favorizeaza orientarea acestora în
sensul diminuarii performantelor manageriale. În ceea ce priveste rolul pe care îl au
conflictele în viata organizationala, exista mai multe puncte de vedere. Pe de o parte,
conflictele sunt stari anormale în activitate, avînd un profund caracter disfunctional. Pe de
alta parte, conflictele sunt aspecte firesti de existenta si evolutie a afacerilor, functional avînd
un rezultat pozitiv.
De-a lungul timpului practica manageriala a dezvoltat doua viziuni asupra conflictelor (J. A.
Stoner, R. Freeman, 1989). Conform conceptelor promovate în viziunea veche: conflictul
poate fi evitat; conflictul e cauzat de erori manageriale în proiectarea si conducerea
organizatiei; conflictele dezbina organizatia si împiedica obtinerea performantei optime;

13. obiectivul managementului este de a elimina conflictul; performanta optima necesita
îndepartarea conflictului.
În prezent, lumea specialistilor prezinta o viziune noua asupra conflictelor, care poate fi
rezumata astfel: conflictul este inevitabil; conflictul este cauzat de: structura organizatorica,
diferente în scopuri, în perceptii, evaluarea resurselor umane, etc.; conflictele contribuie la
defaimarea performantei organizatiilor în diferite grade; obiectivul managementului este de a
conduce nivelul conflictului spre obtinerea performantelor optime în organizatie;
performanta optima necesita reducerea nivelului conflictului. Astfel, managementul va avea
ca sarcina identificarea exacta a nivelului conflictului care afecteaza obtinerea
performantelor, respectiv momentul în care stimularea conflictului poate avea efecte
benefice asupra organizatiei. De altfel, adeptii acestui curent insista asupra aspectului pozitiv
al confruntarii si dezacordului, mai ales în ceea ce priveste posibilitatea introducerii pe
aceasta cale a inovatiei si a schimbarii. Sustinatorii acestui punct de vedere arata ca între
performantele manageriale si conflict exista o legatura directa - pîna la un anumit nivel
"optim" al conflictului performanta manageriala înregistreaza o crestere continua; dupa ce
starea conflictuala depaseste punctul optim, performantele scad o data cu amplificarea starii
conflictuale. În concluzie, aceasta conceptie subliniaza caracterul pozitiv care poate fi
atribuit situatiei conflictuale în perspectiva obtinerii unor performante ridicate.
Comunicarea nonviolenta (CNV) este un mod de interactiune care faciliteaza schimburile
intre oameni si rezolvarea conflictelor in mod pasnic. Ea se concentreaza asupra nevoilor si
valorilor impartasite de noi toti si incurajeaza folosirea unui limbaj care ne accentueaza
compasiunea. Mai mult decat o metoda, CNV este o stare de spirit, o atitudine ce are la
baza intentia ca atat nevoile mele, cat si ale tale sa fie la fel de importante si ca, impreuna,
sa ajungem la acele strategii care pot duce la implinirea lor in aceeasi masura.
Cel care a pus bazele CNV in anii ’60 este doctorul in psihologie Marshall B. Rosenberg.
Dorinta lui a fost aceea de a gasi si oferi lumii o alternativa la agresivitatea si violenta cu
care ne confruntam adesea – si pe care el insusi le-a experimentat in copilarie.
Aceasta dorinta l-a determinat sa studieze indeaproape oamenii si comunicarea lor.
Descoperirea pe care a facut-o in urma acestui proces a fost pe cat de simpla, pe atat de
transformatoare: anumite moduri de gandire si exprimare tind sa ne deconecteze de forta
vitala care se afla in interiorul nostru si al celorlalti, pe cand altele, dimpotriva, intaresc
aceasta legatura.
Principiile CNV
Principiul de baza este acela ca orice actiune umana are ca scop implinirea unei nevoi.
Un alt principiu important al CNV este cel al asumarii responsabilitatii sentimentelor
proprii. Asta inseamna constientizarea faptului ca trairile mele negative nu se datoreaza
niciodata actiunilor celorlalti (ei sunt doar stimuli), insa adevarata lor cauza este ca una
sau mai multe dintre nevoile mele esentiale nu sunt implinite. Cand ajungem sa ne situam
la nivelul nevoilor, ne dam seama ca aici nu exista conflicte.
Unde se poate aplica CNV ?
In toate relatiile pe care le avem: cu partenerul, cu parintii, cu copiii, cu colegii de lucru, cu
subalternii sau sefii. Nu in ultimul rand, cu noi insine! Un accent special s-a pus in ultima
vreme pe latura de „schimbare sociala“ posibila prin CNV. Cum? Prin aplicarea ei in
invatamant – pentru aplanarea conflictelor si imbunatatirea comunicarii intre elevi, profesori

14. si parinti –, in institutii publice, in sistemul medical si in crearea de organizatii bazate pe
respectul fata de fiinta umana.
7. Descrieţi profilul psihoemoţional al profesorului echilibrat
Pentru a reuşi să conduci cu clase voluminoase de studenţi trebuie să ai aptitudini
manageriale. Aceste aptitudini manageriale pot fi preluate pe parcursul vieţii şi uşurează
procesul didactic prin faptul că profesorul are capacitatea de a cuceri publicul, de a atrage
atenţia, de a manipula în sensul bun al cuvîntului şi influenţa studenţii.
Un cadru didactic ideal trebuie să nu abuzeze de această calitate, să înţeleagă că printre
studenţi la fel sunt lideri care trebuiesc încurajaţi pentru a-şi dezvolta cele mai bune
caracteristici ale capacităţilor lor.
Inevitabil profesorul trebuie să aibă Aptitudini didactice, cum am reflectat mai sus
trebuie să iubeşti pedagogia. Această aptitudine cred că e mai bine să fie înnăscută, cu toate
că poate fi învăţată şi necesită o continuă autoformare.
 Empatie
 Tact
 Dinamism
 Intuiţie
O altă latură necesară pentru a fi analizată este Autoperfecţionarea continuă, pentru o
„funcţionare” eficientă atît fizică cît şi psiho-emoţională.
Procesul didactic implică o mulţime de situaţii stresante, emoţii pozitive şi negative,
energie din partea studenţilor, care trebuiesc reglate şi echilibrate. Starea psihică a
pedagogului poate foarte repede să se înnrăutăţească, de aceea util este de a adopta tehnici de
relaxare potrivite pentru a depăşi stările emoţionale dificile şi pentru a relaxa sistemul
nervos.
8. Propuneţi traseul individual de dezvoltare emoţională
Dimensiunea interpersonală are următoarele componente structural subordonate:
Imaginea de sine( încrederea in sine) consideratia de sine si de al ii, asertivitatea,ț
Motiva ional- normativa, principii, reguli, func ii ale expresiilor emo ionale,ț ț ț
Cognitivă, cuno tin e si experien e emo ionale.ș ț ț ț
Si dimensiunea comunicativ- rela ionala, având următoarele componente:ț
Discursiva, vizând func ionalitatea strategiilor discursive aplicate,ț

15. Managerială, arta gestionarii emo iilor,ț
Integratoare, ingineria emo ională declasificat premise ale inteligentei sociale- aptitudiniț
sociale de autoreglare, autonomie si inser ie maxima,ț
Axiologică, valori axiologice.
Aceste componente reprezentate intrun sistem de variabile afective, integrate intrun stil
charismatic reprezintă traseul in evolu ia sferei emo ionale a personalită ii.ț ț ț
Personalitatea ca fiin a greu socială reprezintă un sistem complexț
,deschis,neechilibrat,evolutiv si include totalitatea subsistemelor ,subcompetentelor si
conexiunea lor stabilă care se perfec ioneaza pe parcursul vie ii in procesulț ț
educa iei.D.Goleman sus ine ca spre deosebire de gradul de inteligenta care ramine acela iț ț ș
dea lungul vie ii,competentele emo ionale sint abilita i învă ate.Reesind din principiul ,alț ț ț ț
culturii emo ionale,si activită ii am eviden iat acele componente ,prin dezvoltarea cărora seț ț ț
observa mai accentuat procesul si rezultatul formarii culturii emo ionale, si anume: imagineaț
de sine, motiva ional- normativa, cognitivă, managerială, discursiva, integratoare,ț
axiologică, dezvoltate pe dimensiunea interpersonală si comunicativ- rela ionala.ț
9. Comentaţi diferenţele de gen în comunicarea emoţiilor
Fata poate comunica diverse informatii personale incluzind emotiile subiective, intentiile
comunicationale sau evaluarea cognitiva. O interpretare precisa de catre observator depinde
de atentia la proprietatile dinamice ale expresiilor, de context si cunostintele despre ce este si
ce nu este normal pentru un anumit individ.
Prin măsurările empirice efectuate comportamentului facial în comunicare s-a ajuns la
concluzia că acesta depinde într-o măsură mai mică sau mai mare de factori precum : sexul,
vîrsta i provenien a culturală.ș ț
Nu exista diferente semnificative intre barbati si femei in identificarea proceselor neurofizice
ce stau la baza formarii emotiilor. Emotiile sunt considerate a fi un lucru legat de
componentele interioare:
Feedbackul oferit de contractarea muschilor faciali dezvaluie experienta imediata a emotiei.
Cercetarile psihologilor moderni, indica faptul ca barbatii si femeile poseda capacitati
diferite in ce priveste primirea si transmiterea emotiilor. In general, femeile sunt mult mai
expresive din punct de vedere emotional in timp ce barbatii incearca sa ascunda sau sa
controleze manifestarile lor emotionale. Pe linga faptul ca au abilitati excelente de
codificare, femeile au si tendinta sa isi exprime mai intens emotiile prin expresiile faciale si
comunicarea interpersonala, in timp ce barbatii isi exprima emotiile prin actiuni concerte.
Zimbetul
Difern a de sex în expresiile faciale, este mai mult vizibilă prin zîmbet, considerîndu-se căț
femeile sunt cele care zimbesc mai mult comparativ cu sexul opus. LaFrance iș Hecht
sus in că femeile nu se simt în largul lor dacă nu zîmbesc. S-a dovedit deasemena, că femeileț
au mu chii zigomatici majori mai gro i, de i încă nu s-a demonstrat că anume aceasta ar fiș ș ș
cauza cre terii frecven ei zimbetului la femei. Diferen a sexuală nu este vizibilă doar prinș ț ț
frecven ă. Sunt eviden e în faptul că femeile sunt mai specializate în exprimarea fericirii peț ț
cînd bărba ii sunt mai expresivi în exprimarea expresiilor deț furie.

16. Legatura dintre zimbet, atractivitate si manifestarea sexuala a fost sustinuta de citeva
cercetari comportamentale si neurobiologice.
Cashdan E. sustine ca in situatii tensionate, barbatii zimbesc mai putin iar femeile tind sa
zimbeasca mai mult. Deasemena, barbatii zimbesc mai putin atunci cind ocupa un rol
dominant, fie in societate, familie sau intr-un grup de lucru. Chiar si in interviurile simulate,
daca rolul barbatului este unul dominant el are tendinta sa zimbeasca cit mai putin posibil.
Acest lucru, nu sugereaza nimic altceva decit faptul ca zimbetul apare a fi mai benefic pentru
femei decit pentru sexul opus.
10.Explicaţi semnificaţia conceptului de disciplinare emoţională.
Disciplinare emotionala- presupune puterea de a alege felul in care sa te simti, fiecare avind
datoria sociala de a-si crea si declansa propriul process de autodisciplinare.
Se stie ca emotiile negative, mai ales traite in mod exacerat, inhiba functiile cognitive de
nivel superior, asa incat reactiile noastre devin ilogice, mult exagerate, adesea nedrepte si,
prin urmare, ne fac mult rau. O posibila solutie pentru a indrepta lucrurile este procesul
de disciplinare emotionala. Pentru a fi eficienti pe aceasta directie, avem mai intai nevoie
sa respectam patru angajamente :
• sa ne asumam responsabilitatea pentru propriile sentimente
• sa facem lucruri in prezent care ne pregatesc pentru viitor
• sa reactionam intr-o maniera mai echilibrata, mai sanatoasa la situatii dificile din punct
de vedere emotional
• sa alegem si sa aplicam anumite strategii pentru a aborda mai eficient dificultatile.
Multi considera ca sentimentele noastre sunt principalul limbaj al spiritului. Informatiile
despre ce este cu adevarat benefic pentru viata noastra reprezinta o forma de intelepciune
interioara, comunicata prin intuitie si sentimente, proces foarte diferit de gandirea constienta
si analitica. Procesul de disciplinare emotionala consta in cinci etape :
1. CAUZA – identifici cauza imediata a emotiilor
2. TRUP – stabilesti locatia si intensitatea senzatiilor/reactiilor fizice
3. MINTE – identifici gandurile, convingerile si imaginile ce insotesc reactiile fizice
4. SPIRIT – observi ce parte a ta este scoasa la lumina de felul in care reactionezi la
situatia curenta
5. ALEGERE – faci o alegere de disciplina emotionala si o pui in aplicare pentru a
aborda constructiv problema aparuta.
Tendinta naturala a individului este de a isi reprima trairile din teama de a nu le scapa de sub
control. Disciplina emotionala ne ajuta sa traim toata gama de emotii intr-un mod chibzuit si
plin de inteles. Ne ajuta sa fim onesti, sa ne confruntam cu sentimentele noastre, fara sa
insistam asupra lor si fara sa le suprimam, caci suprimarea le distorsioneaza si le amplifica
puterea.
11.Apreciaţi caracterul relaţiilor afective în comunicare.
Afectivitatea reprezintă unul dintre principalii lianţi ai vieţii sociale, iar în plan individual
constituie elementul de fond al tuturor proceselor şi activităţilor psihice. Nevoia de afecţiune

17. reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori motivaţionali, de care depinde în mare
măsură dinamica activităţii individuale şi de grup, datorita funcţiei sociogenetice pe care o
îndeplineşte.
Afectivitatea reflectă rela iile dintre subiect i obiect sub formă de trăiri afective.ț ș
Afectivitatea reflectă raportul de concordan ă sau discordan ă dintre dinamica stărilorț ț
interne de necesitate i dinamica evenimentelor, a situa iilor obiective externe.ș ț
Între stimulii interni i realitatea înconjurătoare au loc confruntări i ciocniri ale căror efecteș ș
sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea cerin elor interneț
generează plăcere, mul umireț , entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerin e genereazăț
stări de neplăcere, nemul umireț , frustrare, triste eț . Astfel, în cadrul proceselor afective pe
primul plan se situează valoarea i semnifica ia obiectului pentru subiect.ș ț
Nu obiectul în sine este important, ci rela ia dintre el i subiect, întrucât numai într-oț ș
asemenea rela ie obiectul capătă semnifica ii, în func ie de gradul i durata satisfaceriiț ț ț ș
trebuin elor.ț
12.Numi i i descrie i teoriile sociologice.ț ș ț
Teorii sociologice ale emo ilorț
1.Teoria muncii emo ionaleț (Arlie Russell Hochschild)
Arlie Russell Hochschild a formulat pentru prima dată conceptul de “muncă
emo ionalăț ” în articolul “Emotion work, feeling rules, and social structure”, publicat în
1979. Potrivit autoarei, efortul pe care un individ îl depune atît pentru a- i adecva emo iile laș ț
contextul social,cît i pentru a induce sau inhiba sentimentele celorlal i poartă numele deș ț
muncă emo ională. Regulile emo ionale pot fi defirite,ț ț în func ie de apartenen a la grupurileț ț
sociale. Astfel, în societate, femeile sunt stimulate social să se centreze pe exprimarea
emo iilor într-o mai mare măsură decît bărba ii.ț ț
Sintetizînd trasăturile „muncii emo ionale”, Sharon Bolton indentifică patruț
caracteristici ale acesteia : 1) implică o rela ie directă între persoane, 2ț ) implică influen areaț
stării emo ionale a unei persoane de către persoana care o pune în aplicare, 3) permiteț
angaja ilor să gestioneze rela iile cu ceilal i angaja i, 4ț ț ț ț ) poate reprezenta i un factor deș
produc ie. În cazul acestei teorii, este evidentă îmbinarea dintre emo ie i cogni ie. Emo iaț ț ș ț ț
implică o condi ionare biologică,însă nevoia de a gestiona rela iile cu ceilal i a condus laț ț ț
dezvoltarea, în cazul omului, a unor competen e de a o controla, ceia ce implică eforturiț
cognitive.
2.Teoria energiilor emo ionaleț (Randall Collins)
Specifică pentru fondatorii sociologiei este centrarea pe analiza principalelor institu iiț
sociale – familia, statul i organizarea politică, economică, religia - în rela ia cu modul înș ț
care structura acestora influen ează societatea ca întreg.ț
În opinia lui Collins emo iile joacă în mod ponten ial oț ț ” pozi ie crucială” în cadrulț
teoriei sociologice.
În concep ia lui Randall Collins, stratificarea socială este un process cu douăț
dimensiuni:1.dimensiunea puterii, 2.dimensiunea statusurilor . Din acest punct de vedere iș
prin raportare la crearea i men inerea ordinii sociale, actorii sociali sunt de două tipuri :ș ț

18. generatorii de ordine socială i executan ii. Actorii sociali din ambele categorii se implică înș ț
interac iune avînd scopuri i interese proprii,însă raporturile de putere dintre ei suntț ș
dezechilibrate. Generatorii de ordine ob in energie emo ională, deoarece pozi ia lor deț ț ț
domina ie le permite să- i satisfacă interesele, iar executan ii se caracterizează prin deficitț ș ț
de energie emo ională, deoarece interesele lor sunt plasate pe un loc secund. În societă iileț ț
actuale, acest tip de rela ii de putere sunt foarte des întîlnite la nivelul organiza iilor pe careț ț
Collins le nume te arena sistemelor moderne de stratificare.ș
3.Teoria maximizării afective (Michael Hammond)
Prin această teorie, autorul î i propune să demonstreze rolul pe care capacitateaș
oamenilor de a trăi emo ii îl are pentru procesele de diferen iere i stratificare socială.ț ț ș
Machael Hammond î i rezumă teoria în felul următorș : nevoia de a ob ine recompenseț
afective îl determină pe actorii sociali să ini ieze, să adopte sau să dezvolte strategii care săț
conducă la maximizarea afectivă. Această nevoe resim ită de fiecare individ în parteț
determină felul în care se va structura organizarea socială. Sursele de maximizare afectivă
pot fi diverse persoane, situa ii, obiecte, experien e, individul optînd pentru una sau altaț ț
dintre aceste surse pe baza unui anumit grad de cunoa tere în raport cu ele, pe care individulș
i-l dezvoltă în timp.Această acumulare în sfera cognitivă îi permite individului săș
diferen ieze sursele în func ie de poten ialul lor afectiv pozitiv. Consider că această teorieț ț ț
poate fi utilizată pentru a explica modul în care se formează i se destramă rela iile de cupluș ț
în societate, modul în care se cofigurează rela iile interpersonale într-o organiza ie. Deț ț
asemenea, teoria maximizării afective poate avea implica ii i în privin a studieriiț ș ț
fenomenului de fraudă universitară în rîndul studen ilor. În spiritul acestei teorii, studen iiț ț
pot ob ine recompense afective atît în rela ie cu ceilal i studen i, cît i în rela ie cuț ț ț ț ș ț
profesorii sau cu cerin ele statusului de student.ț
4.Teoria ru iniiș (Thomas J.Scheff)
Thomas J.Scheff a observat că abordările privind rolul emo iilor în via a socială seț ț
caracterizau printr-o mare diversitate. De asemenea, el a indentificat cîteva tendin eț
antagonice între cei care considerau emo iile fapte ce in de specificul cultural i cei care leț ț ș
considerau fapte universal, între cei care abordau emo iile într-o manieră pozitivistă, caț
fenomene obiective, i cei care le priveau ca fapte subiective.El dezvoltă o teorie sociologicăș
a emo iilor prin combinarea unor elemente specifice orientării interac ionist- simbolice dinț ț
sociologie cu elemente specific psihanalizei, cu scopul de a stabili o legătură între nivelurile
microsocial i macrosocial a emo iilor. Există două contribu ii ale lui Thomas J.Scheff laș ț ț
formularea unei teorii a ru inii:ș
1) a pus în eviden ă importan a ru inii,pe care o consideră o emo ie anticipativă înț ț ș ț
procesul de conformare socială, 2) a descries i a analizat rolul sentimentului ru inei înș ș
men inerea legăturilor sociale. În ceia ce prive te pprima contribu ie, autorul î i bazeazăț ș ț ș
ra ionamentul pe ideia durkheimiană conform căreia societatea exercită asupra individului oț
presiune exterioară cu un character constrîngător asupra comportamentului individual i peș
concep ia goffmaniană asupra caracterului anticipativ al sentimentului de jenă, conformț
căreia, în interac iunile sociale directe sau în situa iile sociale concrete în careț ț
interac ionează , oamenii anticipează apari ia sentimentului de jenă i încearcă să îl evite.ț ț ș
Cea de-a doua contribu ie pe care o are emo ia ru inii în ini ierea, dezvoltarea iț ț ș ț ș
men inerea legăturilor sociale, prin analiza lucrărilor unor sociologi clasici care au abordatț
problema rolului emo iei ru inii în societate.ț ș
5.Teoria putere/status (Theodore D.Kemper)

19. Ideia centrală a teoriei constă în faptul că multe emo ii î i au originea în rela iileț ș ț
sociale care sunt reglementate prin raporturile de putere i status.Prin ideia de putere autorulș
în elege capacitatea individului de a le impune celorlal i propriile dorin e i scopuri, iarț ț ț ș
statusul are legatura cu capacitatea sa de a se face respectat de ceilal i. În timp ce rela iile deț ț
putere au la baza ideea de impunere, rela iile de status au la baza ideeia de aderare voluntară.ț
În cadrul acestei teorii,autorul clasifică emo iile în trei categorii ce reflectă împletireaț
nivelului macrosocial cu cel microsocial de analiză a emo iilor:ț
1”emo iile structturale”, în această categorie intrînd acele stări afective ale indivizilorț
determinate structural prin apartenen a la anumite categorii de statusuri sau de putere.ț
2.’’emo iile situa ionale” sau stările afective determinate la nivelul interac iunilorț ț ț
directe dintre indivizi, prin modificări ale raporturilor de putere i status survvenite peș
parcursul desfă urării interac iunilor.ș ț
3.’”emo ile anticipatorii”ț sau acele stări afective determinate de anticiparea unor rela iiț
de putere sau status, adică de a teptările indivizilor.ș
A adar sentimentele de ru ine i jenă sunt determinate de lipsa de respect,de valorizareș ș ș
socială din partea celorlal i, în condi iile în care individul î i asumă cauza acesteiț ț ș
devalorizări sociale.
13.Prezenta i cum se manifestă emo ia la nivelul creerului.ț ț
Cu timpul, amenintirile care au creat reactiile noastre emotionale atât de pretioase
pentru supravietuire au început sa fie stapânite. Cunoasterea felului în care a evoluat creierul
ne ajuta sa întelegem puterea pe care o au emotiile asupra gândirii. De-a lungul evolutiei
creierul a crescut de la baza spre vârf, centrii superiori dezvoltându-se mai târziu ca o
prelucrare a celor de jos, mult mai vechi. Creierul primitiv nu ajuta la gândire sau la învatare,
el este programat dinainte sa regleze functionarea corpului ca atare si sa reactioneze pentru a
asigura supravietuirea. Din forma cea mai veche primitiva, trunchiul creierului, au aparut
centrii emotionali, deci a existat un creier emotional cu mult înainte sa existe cel
rational.
Datorita faptului ca zonele emotionale sunt radacina de la care s-a dezvoltat noul creier,
acest lucru da o putere enorma centrilor emotionali, putând astfel sa influenteze restul
creierului- inclusiv a centrilor nervosi.În unele situatii, un anumit centru din creierul limbic
declara ca este vorba de o urgenta, concentrând tot restul creierului asupra acestei realitati
care nu sufera amânare. Apare astfel un blocaj, declansând o reactie dramatica (o explozie
emotionala) înainte ca neocortexul, creierul care gândeste, sa reuseasca în acel timp scurt sa
analizeze ce se întâmpla si sa hotarasca ce e de facut.
În creier exista doua sisteme de memorie, unul pentru faptele oarecare si unul pentru
cele cu încarcatura emotionala.
Reactiile care apar ca raspuns la o situatie prezenta ce seamana cu ceva din trecut poate sa
nu fie adecvata, deoarece apare înaintea unei confirmari complete.
Drumul direct pe care se transmite mesajul senzorial de la talamus la nucleul amigdalian
permite reactii rapide si optiuni care economisesc câteva fractiuni de secunda cruciale în
reactia fata de pericol.Formatiunea corticala cu rol în temperarea reactiilor emotionale prea
puternice este cea a lobilor prefrontali: cel stâng este comutatorul care " stinge" emotiile

20. tulburatoare, iar cei drepti sunt locul unde se gasesc sentimentele negative precum frica si
agresivitatea.
Emotiile conteaza într-un rationament, capacitatea emotionala ne calauzeste hotarârile de
moment asa cum si creierul gândirii joaca un rol conducator la nivelul emotiilor, mai putin în
momentele când acestea scapa de sub control.Intr-un fel avem doua creiere, doua minti si
doua feluri de inteligenta: cea rationala si cea emotionala, iar felul cum reusim în viata este
determinat de ambele.
Emoţiile sunt organizări complexe ale aspectelor fiziologice, emoţional-experienţiale,
cognitive şi conştiente ale vieţii mentale. Emoţiile pătrund în sistemul cognitiv atît ca
sentimente cunoscute, cum se întîmplă cînd cineva gîndeşte: ,,Acum sunt trist,, dar şi sub
forma unor cogniţii modificate, ca atunci cînd o persoană optimistă gîndeşte: ,,Nu sunt bun
de nimic,, . Aceste schimbări fortează sistemul cognitiv să privească lucrurile din punct de
vedere diferite, de exemplu alternînd între pucte de vedere sceptice şi optimiste. Avantajele
acestor modificări ale gîndirii sunt destul de evidente. Un astfel de efect poate conduce
persoanele cu schimbări de dispoziţie spre o creativitate mai mare decit cele cu dispozitie
mai stabilă(Goodwin şi Jamieson, 1990).
14.Eplica i cum se manifestă emo ia la nivel neuroanatomic, neuropsihologic.ț ț
Emoţiile puternice te pot îmbolnăvi
Trăite cu intensitate şi timp îndelungat, neliniştea, furia, supărarea, tristeţea te pot îmbolnăvi.
Îţi otrăvesc corpul lent, dar sigur. Şi aşa apar bolile psihosomatice: afecţiuni care au la
origine probleme emoţionale sau sunt întreţinute de acestea. Ulcerul, diabetul, hemoroizii,
hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva dintre afecţiunile psihosomatice. În fond, orice boală
fizică poate fi menţinută şi agravată de stres şi emoţii negative. Dacă vrei să îi descoperi
originea psihologică, trebuie să scormoneşti în viaţa familială, profesională, afectivă… şi să
înveţi cum să potoleşti vârtejul emoţional cu ajutorul psihoterapiei, sunetului sau
acupuncturii. Omul este o unitate între psihic şi fizic.
Înseamnă că aceste două laturi se influenţează reciproc: o problemă fizică poate produce
suferinţă psihică şi invers. Emoţiile sunt cauze posibile de îmbolnăvire şi au o localizare
„preferenţială“ în organism. Tristeţea îşi găseşte „cuibul“ în plămâni, în timp ce îngrijorarea
(grijile de zi cu zi) afectează stomacul. Furia, sentimentele reprimate „lovesc“ ficatul. Iar o
bucurie excesiv de intensă afectează şi slăbeşte inima. Când te enervezi brusc, ţi se
împăienjenesc ochii (de unde expresia: „Am văzut negru înaintea ochilor de supărare.“). Ai
senzaţia că ţi-a urcat tot sângele în cap. Reacţia este atribuită ficatului, prin expresia
„temperament coleric“, adică „bilios“. Uneori, aceste crize pot ajunge până la voma bilioasă.
Când îţi este frică sau eşti îngrozit, trăirile copleşitoare îţi afectează rinichii. În medicina
tradiţională chineză, energia rinichiului hrăneşte părul. Dacă este secătuită brusc din cauza
fricii, părul albeşte. Astfel, devine posibil ca un om să albească în doar câteva ore în urma
trăirii unei spaime bruşte.
Emoţiile negative, prea intense şi trăite timp îndelungat, pot produce blocaje ale circulaţiei
energiei şi sângelui. De-a lungul coloanei vertebrale, de-o parte şi de cealaltă, se află câte

21. două şiruri paralele de puncte corespunzătoare organelor situate la acelaşi nivel. „Durerea la
palparea acestor puncte indică suferinţa fizică sau psihică a organului în cauză, este de părere
dr. Răzvan Ionescu, specialist în acupunctură. De exemplu, durerea în punctele
corespunzătoare plămânilor arată fie o suferinţă fizică (astm, bronşită, cancer), fie una
psihică (tristeţe, melancolie). Manevrele de deblocare (prin acupunctură, presopunctură,
masaj) pot înlătura efectele, dar nu şi cauzele. Pacientul se va simţi eliberat, dar dacă îşi
alimentează permanent un sentiment negativ puternic (ură, mânie), tensiunea va reveni.
Suferinţa psihică poate fi un răspuns la influenţa mediului. Cei care lucrează cu publicul îşi
reprimă sentimentele şi trăiesc stări de frustrare. Cei care utilizează mult calculatorul îşi
solicită în exces ochii (care sunt «hrăniţi» de către ficat). Ficatul ajunge şi el în suferinţă şi
produce nervozitate. În astfel de cazuri, este mai uşor de acţionat şi efectele sunt de mai
lungă durată“. Tristeţea, furia, vinovăţia, groaza sunt emoţii fireşti. Doar trăirea lor excesivă
îţi otrăveşte corpul. Însă, odată ce preiei controlul emoţiilor tale, această armonie se va
oglindi subtil şi în corp.
15.Demonstraţi necesitatea învăţării strategiilor de monitorizare a emoţiilor în
menţinerea sănătăţii mentale şi prevenirea bolilor psihice
Exista anumite afecte pe care oriceindivid încearcă sa le evite sau sa le controleze, fără însă
adu i: este vorba despre rateurile vie ii emo ionale. E ecul sau insuficienta a mecanismelorș ț ț ș
de apărare sau adaptare generează anxietate. Dacă aceste strai au o intensitate prea mare sau
dacă se cronicizează, se ajunge la o stare proasta, care este numita stres. In mod paradoxal, si
unele moduri de func ionare mintala care ignora sau îndepărtează afectele, cum ar fiț
gândirea operatorie si alexetimia pot la rindul lor sa constituie semnalul unei stări proaste.
Emotiile nu pot fi definite foarte exact in cuvinte. Ele se simt.
Emotiile sunt strans legate de ganduri. Ambele apar practic aproximativ in acelasi
moment. De unde apar ? Se pare ca din structura chimica a corpului, din miliardele de celule
ce contin o memorie mental-emotionala genetica a tuturor stramosilor nostri, precum si
memoria influentelor mediului in care traiesti. Astfel ca, pana in momentul in care preiei
controlul asupra propriului corp, aceste ganduri si emotii incrustate genetic sau preluate ne
conduc viata, creand practic destinul nostru. Si nu e prea convenabil sa nu te conduci tu
insuti, ci stramosii tai sau persoanele din mediul tau inconjurator ce au cea mai mare
influenta asupra ta (familie, prieteni, profesori s.a.) ! Cel mai bine e sa fii tu insuti !
Putem imparti emotiile in emotii pozitive (curaj, dreptate, blandete, generozitate, sinceritate,
creativitate, bunatate, iubire, rabdare, onoare, deschidere, cinste, compasiune, incredere s.a.)
si emotii negative (tristete, suparare, frica, furie, agresiune, nerabdare, aroganta, violenta,
ingrijorare, lene, egoism, neajutorare, disconfort, nerabdare, apatie, tensiune, confuzie,
plictiseala, vinovatie, invidie, rusine, neincredere s.a). Primele sunt constructive pentru fiinta
noastra, putand duce chiar la insanatosirea corpului (fiind emise pe un fundal de calm si
luciditate, nu de agitatie). Ultimele insa sunt profund destructive. Emotiile negative pe
termen lung duc pe langa auto-imbolnavire si la comportamente necugetate si dezechilibrate,
care ne provoaca prejudicii. Din pacate aceasta ultima situatie este cel mai des intalnita.
Starea obisnuita in care traiesc oamenii este cea de ‚lipsa de constienta’, adica de identificare

22. cu gandurile, emotiile, dorintele, reactiile proprii. Si de multe ori se ajunge la o
‚inconstienta’ profunda, ce se traduce prin stari acute de suferinta, nefericire, frica, depresie,
uneori chiar agresiune. Hai sa vedem putin ce e cu aceste stari acute, specifice majoritatii
oamenilor. Suferinta – cauza ei o constituie intotdeauna lipsa cunoasterii.
Suferinta nu are nici o legatura cu evenimentele, ci cu reactia omului fata de ele. Ea nu este
provocata de ceea ce se intampla, ci de reactia subiectiva provocata de ceea ce se intampla.
Modul interior in care reactionam la o situatie este cel care ne indica ce inseamna acea
situatie pentru noi. Putem reactiona prin suferinta la un eveniment (moartea cuiva apropiat,
sa spunem) la care un strain nu simte nimic. Si ne putem transforma suferinta, chiar in avans
(constientizam ca doar corpul sau fizic a disparut, nu el insusi ; celelalte parti ale fiintei sale
inca exista, doar ca noi nu suntem ‘antrenati’ sa le vedem sau simtim). Astfel, modificam
intelesul mortii sale si deci propria noastra stare interioara. Cunoasterea indeparteaza
suferinta.
Se spune ca nimeni nu este o victima decat daca alege ca este, refuzand cunoasterea. Iar
fiecare om ar trebui sa invete sa vada modul in care isi creaza suferinta personala prin faptul
ca adopta, fara a-si da seama, o atitudine negativa fata de evenimentele vietii.
Cu frica este acelasi lucru. Cand ceva merge prost, reactiile noastre vor fi automate si
alimentate de unica emotie fundamentala aflata la baza starii de ‚lipsa de constienta’ : frica.
Ea paralizeaza vointa si propria forta, duce la pierderea constientei si atrage exact lucrul de
care ne este frica printr-o vibratie specifica. Si ea este generata de necunoastere – cu exceptia
momentelor in care frica, spaima apar ca rezultat al unor agresiuni (fizice indeosebi)
neasteptate. In acest caz e oarecum normala si naturala, dand corpului comanda “infrunta
pericolul sau fugi”. Dar oricum de cele mai multe ori duce la paralizarea fortei si agitatie
interioara. Cand iti este frica, orice decizie ai lua fiind in aceasta stare este una contra-
productiva. Cel mai bun lucru pe care-l putem face atunci este sa o observam, sa intram in
contact cu ea si sa o simtim. Apoi ne vom imagina ceva pozitiv (cum ar fi rezolvarea
benefica a situatiei), vom simti, vom intra in aceasta stare. Incet, asteptam pana ce frica trece
si increderea apare - si in starea de calm, cu mintea limpede, vom lua decizia. Si cea mai
buna decizie pe care o putem lua este sa invatam cum sa echilibram frica si chiar cum sa o
evitam de la inceput. Adica sa acumulam cunoastere.
Acelasi lucru e valabil cand avem orice fel de emotie negativa. Nu are rost sa ne acuzam pe
noi insine ca reactionam negativ – asta e situatia, nu suntem inca suficient de constienti si de
puternici pentru a ne echilibra. Dar putem invata asta. Emotiile negative se afla in noi, deci
schimband emotia modificam practic reactia la evenimentul exterior si insemnatatea lui
pentru noi. Iar in viitor putem decide dinainte cum sa ‘simtim’ (autocontrol emotional), si
prin reactia noastra diferita se modifica insusi evenimentul. Aceasta inseamna, in mod
practic ‘actioneaza in interior si efectul se va vedea in exterior’. Invers nu prea functioneaza.
Emotiile pozitive, pe de alta parte, nu pot fi separate de starea de conectare interioara cu
propriul suflet. Ele sunt constructive, in sensul ca ne sprijina in realizarea propriilor vise – ne
ofera o stare energetica inalta care este baza materializarii succesului. Calmul, recunostinta,
increderea in sine, bucuria, toate emotiile pozitive in general creaza premisele echilibrului si
armoniei interioare care se transpune in realizari exterioare. Dar acest echilibru interior nu
este ceva dat – trebuie sa muncim pentru el. Constienta-emotii pozitive-echilibru : acesta este
traseul de urmat. Spuneam ca emotiile pozitive insanatosesc corpul fizic. Celulele sale
contin pe langa partea fizica si inregistrari de memorie (ganduri si emotii stocate ‘genetic’,

23. provenind de la stramosi sau preluate automat din mediu). S-a descoperit ca celulele emit si
capteaza energie sub forma unor particule corespunzatoare gandurilor si emotiilor (un alt fel
de a spune ca ni le transmitem unii altora, deci ca nu suntem separati in mod absolut).
Emotiile afecteaza reactiile hormonale, modificarile de respiratie si oxigenare a sangelui,
schimbari ale componentelor sale chimice. Exprimarea emotiei prin sunet poate influenta
procesele fizice din corp, prin vibratia rezonanta a sunetului cu emotia specifica unui organ.
Acest lucru a fost bine cunoscut in vechime de egipteni si chinezi. In prezent, taoistii chinezi
folosesc ‘Tehnica celor 6 sunete vindecatoare’ pentru echilibrarea energetica a organelor
principale cu ajutorul emotiilor aferente lor. (vezi cartea “Transformarea stresului in
vitalitate” de Mantak Chia).
Exista o stransa legatura intre emotie (care inseamna de fapt energie in miscare) si
corpul fizic. Cand ai o emotie pozitiva de ‘blandete’, se simt furnicaturi de un anumit fel in
zona rinichilor, ca un curent sau ca o caldura (de fapt ‘energia’ rinichilor se misca si daca
esti atent o poti simti). Cand ai un sentiment negativ de ‘frica’ se simt furnicaturi de un alt
fel, tot in rinichi. Fiecare sentiment pozitiv (si negativ) e legat de cate o zona sau organ al
corpului, si atunci cand manifesti un sentiment pozitiv (sau unul negativ), energia se misca
rapid prin acele zone (organe), producand rezultate diferite ca ‘semn matematic’- la ficat, de
exemplu, e vorba de bunatate, sinceritate si furie, agresiune ; la inima – iubire, rabdare,
onoare si aroganta, violenta, graba s.a. Cand veti fi destul de atenti veti simti ‘energia’,
curentul de caldura.
16.Numi i componentele emo iilor.ț ț
Emotia- Reac ie afectivă de intensitate mijlocie i de durată relativ scurtă. Răspunsurile laț ș
anumite situa ii(espresia fe ei, tonul vocal, pregătire sistemului endocrin pentru anumiteț ț
urmări). Oglinde te atitudinea individului fa ă de realitate.ș ț
Elementele componente ale inteligentei emotionale Conform lui Goleman se evidenţiază 4
componente ale Inteligenţei Emoţionale: 1. Autocunoaşterea. Autocunoaşterea
Emoţională; Autocunoaşterea Realistă şi Corectă; Încrederea în sine 2. Autocontrolul
Autocontrol emoţional; Transparenţa & menţinerea integrităţii; Adaptabilitate &
adaptabilitate la schimbare; Orientarea spre rezultate; Iniţiativa; Optimism & perseverenţă
3.Social “Awareness” (conştiinţa socială, de grup) Empatie (simţirea sentimentelor şi
perspectivei celorlalti, interes real faţă de grijile celorlalti) “Awareness” la nivelul
organizaţiei Orientarea spre sarcină 4. Managementul relaţiilor interpersonale
Dezvoltarea altora, a abilităţilor acestora, coaching Leadership inspiraţional Catalist al
schimbării (iniţierea şi managementul schimbării); Influenţa (un rol important îl joacă
persuasiunea); Managementul conflictelor (legat de negocierea şi rezolvarea disputelor;)
Lucrul în echipă şi colaborarea (crearea de sinergie de grup în urmărirea scopurilor
grupului).

24. Primele două componente sunt privite ca şi componente personale ale Inteligenţei
Emoţionale, în timp ce celelalte 2 sunt privite ca şi componente sociale ale Inteligenţei
Emoţionale.
Componentele emotiilor pe care oamenii de stiinta la numesc sentimente subiective se refera
la modul in care fiecare persoana experimenteaza sentimentele; aceasta componenta este cea
mai dificil de descris si masurat. Ea nu pot fi observate; persoana care
experimenteaza emotiile le poate descrie celorlalti, iar descrierea fiecarei persoane si
interpretarea fiecarui sentiment poate fi diferita. De exemplu, doi oameni care se
indragostesc nu vor experimenta sau descrie sentimentele lor in acelasi fel.
Raspunsurile fiziologice sunt cele mai usor de masurat pentru ca oamenii de stiinta au
dezvoltat instrumente speciale pentru a le masura. Inima care bate, transpiratia sau eliberarea
de adrenalina ca raspuns la o situatie ce creeaza emotii intense pot fi masurate cu acuratete
stiintifica. Oamenii au raspunsuri interne similare la aceeasi emotie. De exemplu, indiferent
de varsta, rasa sau gen, atunci cand oamenii sunt expusi stresului, corpul elibereaza
adrenalina; acest hormon pregateste corpul pentru reactia lupta sau fugi. Desi partea
psihologica a emotiilor poate fi diferita pentru fiecare sentiment in parte, exista cateva emotii
diferite care produc aceeasi reactie fizica.
Comportamentul expresiv este un semn exterior al unei emotii experimentate. Semne
exterioare ale emotiilor pot include lesinul, tensiune musculara, expresii faciale, ton al vocii,
respiratie rapida, neliniste sau alte semne de limbaj al corpului. Expresiile exterioare ale
emotiilor dau celorlalti indicii referitoare la ceea ce experimenteaza si ajuta la reglarea
interactiunilor sociale.
17.Propune i un model de manifestare a emo iei pozitive.ț ț
Dragostea ca emotie ne apare ca o relatie afectiva pozitiva, deosebit de intensa, in raport cu
un partener de sex opus ce se exteriorizeaza prin diferite modalitati. Astfel, putem intalni
persoane la care emotia de indragostire e dominanta. Ei nu mai pot lucra, nu mai pot gandi,
nu mai pot dormi. Au un comportament paradoxal, neinteles de cei din jur. Ceea ce este
considerat frumos, urat, bine, rau poate capata valori exacerbate, intr-un sens sau intr-altul.
Alte persoane indragostite sunt impulsionate de aceasta stare prin activitati performante,
cantitativ si calitativ, prin comunicare si relationare in grupul social din care face parte. Un
asemenea individ devine mai cooperant, mai altruist, mai ingaduitor si tolerant si are o pofta
de viata teribila: doarme si mananca mai bine, se simte mai sanatos, mai in putere si e gata
oricand sa ajute pe cineva din jur la nevoie.
O alta formula comportamentala a indragostitului se poate exprima prin detasare euforica,
o anume stare de beatitudine, care le creaza persoanelor din jur impresia ca cel in cauza ar fi
“cu capul in nori”; el reactioneaza paradoxal de slab la stimulii negativi, manifesta lipsa de
concentrare a atentiei si prezentei in mediul social, este nesigur si imprecis in gesturi si

25. miscari. Exista, asadar, diferite modalitati de exteriorizare in plan comportamental a
emotiei de indragostire. Este greu de apreciat si cat “dureaza” starile afective legate de
indragostire. Cine nu-si aminteste de acele momente unice din viata cand a simtit primii fiori
ai iubirii? Cine poate sa uite momentele sublime, de mare incarcatura emotional-afectiva, de
impartasire a dragostei fiintei iubite?
18. Argumentaţi că există un specific al comunicării emoţiilor la diferite etape de
vârstă.
Dezvoltarea competentelor emotionale:
Competentele emotionale presupun achizitionarea unor deprinderi si comportamente
specifice in urmatoarele directii: intelegerea emotiilor, expresivitate emotionala, capacitatea
de a reactiona adecvat fata de manifestarile emotionale ale celorlalti.
Exprimarea si intelegerea propriilor emotii si a emotiilor celorlalti, de la emotiile primare
(bucurie, frica, manie,tristete) la cele mai complexe (mindrie, rusine, vina), constituie
competente specifice domeniului emotional. Copilul invata sa le simta, invata sa le exprime
si sa le recunoasca.
Dezvoltarea competentelor emotionale in functie de etapele de varsta:
Perioada 0 – 2 ani
Copiii exprima inca de la nastere emotii, de exemplu, un zambet spontan care la 3-6
saptamani se transforma in zambet social. In aceasta perioada exprimarea emotionala se
realizeaza cel mai frecvent prin plans.
Principala achizitie din punct de vedere emotional in primele 6 luni de viata este sentimentul
de frica; aceasta se manifesta prin frica de persoane straine. La 5-6 luni, copilul este capabil
sa distinga persoanele cunoscute de cele necunoscute si pe acestea din urma le respinge
intorcand privirea sau refuzand sa fie luat in brate.
In primele 24 de luni, reglarea emotionala se realizeaza prin comportamente de genul suptul
degetului sau cautarea suportului din partea adultului (ex. privire, suport fizic).
Perioada 2 – 4 ani
Intre 2 si 4 ani, copiii incep sa vorbeasca despre propriile emotii.
La aceasta varsta identifica si diferentiaza expresiile faciale ale emotiilor de baza (furie,
tristete, frica si bucurie). Tot acum copiii manifesta frecvent accese de furie si teama de
separare.
Copiii de la 2-4 ani se angajeaza in lupte pentru putere, ceea ce duce, de cele mai multe ori,
la aparitia acceselor violente de furie.
In aceasta perioada, copiii incep sa inteleaga cauzele emotiilor de baza.
La varsta de 2-4 ani, copiii nu reusesc sa inteleaga ca ceea ce cauzeaza o emotie este
interpretarea si evaluarea unui eveniment sau situatii de catre o persoana si nu situatia in
sine. Ei pot intelege doar ca evenimentele sunt cele care cauzeaza emotii. Tot in aceasta
perioada, copiii apeleaza si la strategii comportamentale de autoreglaj emotional precum
cautarea suportului adultilor si cautarea proximitatii (aproprierii) fizice ale adultilor.
Perioada 4 – 5 ani
Identifica si diferentiaza expresiile faciale ale mai multor emotii, precum furie, tristete,
bucurie, rusine, mandrie, vina.
Identifica si diferentiaza emotiile si pe baza altor indici decat expresiile faciale, ex. tonul

26. vocii. In aceasta perioada pot categoriza emotiile in pozitive („bune”) sau negative („rele”).
Intre 4 si 5 ani, copiii manifesta interes in exploatarea emotiilor celorlalti („mami, de ce
plangi?” sau „de ce esti trist, tati?”). Copiii utilizeaza etichete verbale pentru diverse trairi
emotionale care se diferentiaza mai greu intre ele. (ex. „nu sunt suparat, sunt ingrijorat”).
Evalueaza corect majoritatea emotiilor, insa atribuie cauza emotiilor unor factori externi mai
degraba decat unor factori interni; nu inteleg inca faptul ca emotiile sunt cauzate nu de
situatiile de viata, ci de interpretarea cognitiva a situatiilor de viata. La aceasta varsta nu pot
intelege faptul ca o persoana poate simti doua emotii in acelasi timp (de exemplu, o persoana
poate fi trista si furioasa). Intre 4 si 5 ani, copiii incep sa inteleaga impactul pozitiv si/sau
negativ al exprimarii diverselor emotii.
Acum incep sa inteleaga si ca acelasi eveniment poate fi o sursa de emotii diferite pentru
persoane diferite (de exemplu, castigatorul concursului e fericit, iar cel care a pierdut e trist).
Sunt capabili sa amane o recompensa imediata, dar mica, pentru o recompensa ulterioara
unei activitati, dar mai substantiala (de exemplu, „decat o bomboana acum, mai bine o felie
de tort dupa ce aranjez toate jucariile la locul lor”).
Copiii de 4-5 ani tolereaza trairile de frustare care nu au o solutie imediata (de exemplu, daca
sunt in autobuz si le este foame pot astepta fara sa se enerveze pana la oprirea
autobuzului). E perioada in care interiorizeaza regulile (regulile de comportament in
diverse situatii socilale sau pe cele legate de ritualuri de familie) si se supun cu usurinta lor,
ceea ce inseamna ca reglarea emotionala se realizeaza mai usor. Copiii incep sa aplice
singuri strategii eficiente de reglere emotionala precum: identificerea de solutii adecvate la
problemele cu care se confrunta, rationalizarea sau minimanizarea.
De la 5 la 7 ani
Datorita dezvoltarii intense a limbajului, in jurul varstei de 5-7 ani, copiii pot identifica si
denumi majoritea emotiilor.
Copiiilor de 5-7 ani nu le plac esecurile si devin critici cu ei insisi; este recomandata
stimularea competitivitatii cu ei insisi si nu cu alti copii.
Copiii de aceasta varsta pot manifesta teama de separare cand nu sunt alaturi de persoanele
semnificative din viata lor in situatii critice (de exemplu, cand schimba gradinita sau cand
dorm in alta parte decat acasa). Cea mai importanta achizitie in aceasta perioada este
dezvoltarea empatiei, adica a abilitatii de a fi interesat si de a intelege emotiile celorlalti.
Copiii de 5-7 ani incep sa isi formeze simtul moralitatii si inteleg termeni abstracti ca:
onestitate, corectitudine, moralitate. In acesta perioada inteleg ca emotiile sunt cauzate NU
de evenimentele externe sau de situatii in sine, ci de interpretarea cognitiva a acestora, adica
de ceea ce gandim noi despre ele. Copiii de 5-7 ani sunt capabili sa isi elaboreze propriile
reguli de reglaj emotional in diverse situatii de joc, de interactiuni sociale si uneori aceste
reguli sunt complexe. Desi la aceasta varsta copiii apreciaza prietenii de aceeasi varsta,
continua sa apeleze la adulti (mai ales la parinti) pentru ajutor si ghidaj emotiona
2. Dezvoltarea competentelor sociale
Relatiile pe care le stabileste copilul cu ceilalti copii necesita siguranta, receptivitate,
disponibilitate si confort emotional. Incetul cu incetul copiii dezvolta abilitati de cooperare,
de negociere, de a conduce si a fi condusi, de a lega prietenii, de a-si exprima sentimentele
intr-o maniera acceptata social. Relatiile sociale ale copilului cu adultii vizeaza capacitatea
copilului de a avea incredere si a interactiona cu usurinta cu acestia, precum si capacitatea
lor de a recunoaste diferitele roluri sociale ale acestora.
3. Identificarea nevoilor de dezvoltare a competentelor emotionale si sociale la copil
Inca de le cele mai fragede varste se pot observa diferenete intre copii privind nivelul de

27. dezvoltare a acestor competente. Este foarte important ca parintii si educatorii sa identifice
aceste diferente si sa urmeze programe de dezvoltare personala, pentru a reduce aceste
diferente.
Evaluarea nivelului de dezvoltare emotional a copilului in functie de varsta, se face
avand in vedere urmatoarele aspecte:
Dezvoltarea conceptului de sine
(copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze cunoasterea insusirilor proprii si sa manifeste
satisfactie pentru propriile reusite si incredere in sine)
Dezvoltarea auto-controlului
(copilul ar trebui sa demonstreze responsabilitate personala si sa manifeste independenta in
actiunile sale)
Dezvoltarea expresivitatii emotionale
(copilul ar trebui sa fie capabil sa recunoasca si sa isi exprime corespunzator emotiile)
Evaluarea nivelului de dezvoltare social al copilului se face avand in vedere
urmatoarele aspecte:
Interactiunile cu copiii de varsta apropiata
(copilul trebui sa fie capabil sa stabileasca relatii pozitive si de respect cu copiii de aceeasi
varsta sau de varsta apropiata; copilul ar trebui sa poata manifesta empatie fata de copiii cu
care interactioneaza)
Interactiunile cu adultii
(copilul ar trebui sa fie capabil sa stabileasca relatii pozitive cu adultii. copilul ar trebui sa fie
capabil sa manifeste incredere si respect incomunicarea cu adultii din anturajul sau)
Interactiune in grup
(copilul ar trebui sa demonstreze abilitati de cooperare in interactiunile de grup. Copilul ar
trebui sa fie capabil sa recunoasca asemanarile si deosebirile dintre oameni. Copilul ar trebui
sa fie capabil sa manifeste respect fata de deosebirile dintre oameni)
19.Numi i i exemplifica i emo iile de bază.ț ș ț ț
Conceptul de "emoţie" este asemănător celui de "timp": dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce
este, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele... Problema este atât de obscură, încât
nu există definiţii şi clasificări definitive, deşi atât filozofii, cât şi psihologii s-au aplecat
asupra acestui subiect dintotdeauna.
Conceptul de "emoţie" este asemănător celui de "timp", dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce
este emoţia, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele pentru a formula un răspuns.
Problema este atât de obscură, încât încă nu există definiţii şi clasificări definitive pentru
"emoţie", deşi atât filozofii (ca Aristotel, de pildă), cât şi psihologii s-au aplecat asupra
acestui subiect dintotdeauna.
Probabil că principala dificultate a definirii şi înţelegerii emoţiilor ţine de faptul că acest
concept nu este la origine un termen ştiinţific, cu o definiţie precisă, ci un construct popular.
Cercetătorii au sarcina dificilă de a descoperi ce vor să spună oamenii atunci când fac apel la
aceste experienţe subiective numite emoţii şi care sunt mecanismele de funcţionare ale
acestora.

28. O altă dificultate în calea unei ştiinţe precise a emoţiei o reprezintă limbajul în sine. Nu toate
limbile au acelaşi set de termeni pentru a identifica emoţiile. În cazul limbii române este
cunoscut cazul cuvântului "dor", care, după analiza unui mare gânditor cum a fost Constantin
Noica, are trăsături unice şi este de netradus în alte limbi. Cum cuvintele sunt vehiculele prin
care exprimăm emoţiile, putem vorbi de "emoţii româneşti", "emoţii americane", "emoţii
franţuzeşti" etc. Emoţiile, fiind parte specifică a naturii umane, sunt prezente în limbaj în
construcţii diverse, unele extrem de complicate ca mesaj şi sub aspectul analizei sensului, ca
"mă doare sufletul", "îmi plânge inima" etc. Obişnuiţi cu ele, înţelegem sensul lor, dar
trebuie să recunoaştem că este foarte greu să ştim care sunt simţămintele unei persoane care
ni se plânge că "o doare sufletul". Emoţia este o experienţă strict personală, greu de
cuantificat în vreun fel.
Dacă o să încercaţi să citiţi dicţionarul (îl puteţi încerca pe cel afişat pe coloana din dreapta a
site-ului) pentru a vedea cum este definită emoţia în diversele dicţionare ale limbii române,
veţi observa, credem, pe de o parte că definiţiile diferă de la dicţionar la dicţionar, iar pe de
altă parte că acestea nu sunt lămuritoare. Dacă dorim totuşi să identificăm acel ceva care
pare a fi numitorul comun al definiţiilor, cred că am putea spune că emoţia este e reacţie
mentală conştientă însoţită de modificări fiziologice şi de comportament. Nu lămuritor
definitiv, dar suficient cât să ne facem o idee.
Cum nu ne-am propus să lămurim noi problema definirii emoţiilor, vom continua prin a oferi
diverse clasificări ale acestora, pentru a ne face o idee asupra modului în care psihologii se
raportează la emoţii.
Poate stiti deja ca actulamente exista mai multe variante in privinta emotiilor de baza.
Diferiti autori care au facut studii in aceast domeniu au promovat diverse emotii ca fiind de
baza. Da click aici (Variante Emotii de Baza ), sau Aici daca doresti sa vezi diferitele
variante propuse pentru emotiile de baza. Este adevarat ca unele dintre emotii se gasesc pe
lista mai multor altor autori in timp ce altele nu. Care lista este mai buna? Buna intrebare.
Mi-o pun si eu! Daca ai un raspuns zi-mi si mie.
Lista emotiilor pe care v-o propun mai jos este inspirata dupa lucrarile lui Robert Plutchik.El
propune 8 emotii de baza si 8 avansate, respectiv emotii compuse din cate 2 emotii de baza.
Emotie de Baza Emotia de Baza Opusa
Bucurie Tristete
Incredere(Acceptare) Dezgust
Frica Furie
Surpriza Anticipare
Tristete Bucurie
Dezgust Incredere(Acceptare)
Furie Frica
Anticipare Surpriza

29. 20.Propuneţi 5 criterii de apreciere a nivelului de dezvoltare a emoţiilor.
• Minia-furia, resentimentul,exasperarea, indignarea, exarea, irascibilitatea, otilitatea,
ura.
• Tristetea- supararea, mihnirea, imbufnarea, melancolia, mila de sine, singuratatea,
disperarea, deprimarea.
• Frica- anxietate, nervozitatea, preocuparea, consternarea, neintelegerea, ingrijorarea,
teama, spaima, groaza, panica.
• Bucuria- fericirea, usurarea, mltumirea, binecuvintarea, incintarea, amuzamentul,
mindria, placerea senzuala, rasplata, satisfactia.
• Iubirea- acceptarea, prietenia, increderea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul,
adoratia, dragostea, mila.
• Surpriza- socul, mirarea
• Dezgustul- dispretul, detestarea, repulsia
• Rusinea- vinovatia, lenea, upararea, remuscarea, milinta, regretul.
21. Descrieţi metode de dezvoltare afectivă la vârsta adolescenţei
Adolescenta este o etapa mai linistita decât perioada anterioara, tânarul adoptând o pozitie
mai constienta fata de mediul social. Copilul se orienteaza mai mult catre lumea externa, dar
îsi îndreapta atentia si catre propria-i viata psihica.
Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:
1. dezvoltarea constiintei de sine;
2. afirmarea propriei personalitati;
3. integrarea treptata în valorile vietii.
1. Dezvoltarea constiintei de sine
Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se
deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentând o valoare care trebuie pretuita si
respectata.
Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în raport cu
realizarile sale si ale altora. El se întreaba adeseori, 'cine sunt eu?', iar raspunsurile ce si le da

30. se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte evidenta pentru unii adolescenti, chiar
de la 16 ani, iar pentru altii la 18 ani.
1. Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea
subiectului la sine însusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea acestora,
compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel al constiintei de sine
este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al
colectivului. Un factor de seama al constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si
natura relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului.
O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei
preocupari este interesul pentru profesia pe care o va îmbratisa, determinându-l la reflectie
asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoana nu înseamna
însa fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls catre
actiune. Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea ia forme
constiente.
2. Afirmarea propriei personalitati
Descrierea, oricât de schematica, a "portretului" adolescentei nu poate ignora problema
originalitatii ca atribut predilect al indivizilor care o traverseaza. Dorinta de originalitate
reprezinta, din punct de vedere psihologic, o caracteristica esentiala a adolescentei, numita
tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a propriei personalitati.
Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul caruia
trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de
ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. Acesta
doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult.
Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând sa se
evidentieze prin fizicul bine conformat, îmbracamintea care diferentiaza, care scoate în relief
propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a tentatiei originalitatii în adolescenta -
limbajul "colorat", presarat cu expresii "cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul
îsi alege cu grija cuvintele, utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si
cugetari savante despre care insinueaza ca i-ar apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi
este proprie si tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri "cifrate", si anume,
a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulatia acestui fel de limbaj are loc
în cadre restrânse, în grupuri spontan constituite si combaterea acestui fenomen necesita
eforturi educative prelungite.
În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în corespondenta
adolescentilor, caracterizata prin aceeasi "ploaie" de citate, prezenta în limbajul lor.
Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului de
contradictie. În special discutiile dintre adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung repede
sa fie monopolizate de întrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de afirmarea spiritului
lor de contradictie. Nu de putine ori, adolescentul se contrapune în discutie chiar când e
constient de faptul ca nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica tentatie de a
atrage atentia asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seama.

31. Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup: vor sa
activeze, sa se distreze împreuna. Ei sunt atrasi si de viata politica; în politica adolescentul
vede o înalta activitate sociala.
3.Integrarea sociala
Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la
grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta,
cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de criteriile
sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta
riguros si tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la
formarea conceptiei despre lume si viata.
Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta,
adolescentii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze
idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul constiintei si al
conduitei morale.
22.Comentaţi ideile ştiinţifice din afirmaţia: Exprimarea emoţiilor constituie o
necesitate umană. (Додонов Б.)
• " Scopul dezvoltarii unei culturi emotionale este obtinerea abilitatii de identificare si
comunicare precisa a sentimentelor noatre. Este necesar sa stim ce simtim pentru a ne
putea satisface nevoile emotionale. Si este necesar sa comunicam propriile sentimente
pentru a obtine suport emotional si intelegere din partea celorlalti, cat si pentru a arata
propriul suport emotional si propria intelegere catre ceilalti.
Bennet-Goleman 2002, propune formula alchimiei emo ionale,metoda medica ieiț ț
contemplative cu scopul învă ării administrării reac iilor emo ionale, careț ț ț
incomodează pe măsura ce învă am a renun a la vechile obiceiuri distructive,ț ț
trecem de la emo ii perturbatoare la emo ii pozitive dea lungul vie ii. Eforturile deț ț ț
autoeduca ie asigura transformarea emo iilor distructive in constructive. Prinț ț
urmare este necesară folosirea min ii pentru a controla emo iile.ț ț
Mai mult, Goleman D. In dialogurile cu Dalai Lama despre ra iune, emo ii siț ț
sănătate subliniază ca, emo iile perturbatoare reflecta o stare negativă:minia,ț
supărarea, ura, ce subminează echilibrul interior, cu efect dăunător asupra
sănătă ii psihoemotionale, asupra sănătă ii fizice, provocând tulburări ce devinț ț
cauza a mai multor afec iuni organice. Emo iile perturbatoare sint sursa esen ială aț ț ț
comportamentului imoral si constrângerilor obiceiurilor mintale si
emotionale.eliberarea min ii de aceste obiceiuri conduce la starea de echilibru siț
fericire.
23.Comentaţi afirmaţiile: Disciplinarea comportamentului afectiv asigură succesul
(Charles Manz)

32. Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în
comportamentul i activitatea noastră cotidiană ca i cogni ia. Nu întâmplător, analizaș ș ț
psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul rela iei ra iune-emo ie, cu exagerările cunoscute –ț ț ț
în direc ia supraestimării ra iunii i subestimării afectivită ii sau în direc ia supraestimăriiț ț ș ț ț
rolului trăirilor emo ionale i subestimării rolului ra iunii.ț ș ț
Fiecare dintre noi, adult sau copil, traieste intr-un sistem de ganduri, emotii si comportamente, in
sensul ca ne gandim la noi si la cei din jurul nostru, simtim lucruri legate de ceea ce facem si
facem lucruri care ne multumesc sau nu, lucruri care, in functie de rezultatul activitatilor pe care
le facem, ne mentin si ne modifica gandurile despre sine si felul in care simtim in legatura cu tot
ce se intampla in jurul nostru.
Omul actioneaza diferit in functie de starile emotionale pe care le are in mod cert
comportamentul nostru afectiv actioneaza asupra tuturor activitatilor, deoarece afectivitatea este
necesarul energetic pentru atingerea performantelor in raport cu capacitatile potentiale si cu
nivel de aspiratie al individului.
Disciplinarea comportamentului afectiv intrun mod semnifica aducerea starii noastre la un optim
afectiv adica la starea de fericire de emmotie pozitiva stenica si revigoranta care permite
individului finalizarea cu succes a unei activitati. In mod cert starea individului emotionala
negativa nu permite punerea in actiune a tuturor capacitatilor si posibilitatilor intrru dobindirea
cu succes a activitatii
Comportamentul afectiv pozitiv si optimist dezvolta increderea in sine, in fortele proprii De
aceea comportamentul nostru afectiv este sursa energetica fundamentala a dobindirii
performantei.
24.Comentaţi afirmaţiile: (a) Cultura emoţională are valoare de componentă
afectivă a culturii profesionale a cadrelor didactice (Шарычева М.);
• Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin
studii, acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe
pedagogice specifice.”- susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă
trebuie să contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi
de specialitate şi psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe
competenţe, formaţia culturală a unui cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a
culturii profesionale, subscriem şi cultura emoţională, ca şi componentă
psihopedagogică a profesionalismului pedagogic, ca element cu rol de activare a
funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.
• Nivelul de pregătire profesională a cadrelor didactice este unul ridicat şi orientat spre
formarea culturii emoţionale, fapt reflectat de particularităţile identificate în urma
prelucrării informaţiilor din chestionare. Profesorii îşi cunosc destul de bine rolurile şi
competenţele necesare pentru munca emoţional-pedagogică, influenţând calitatea
propriei prestaţii didactice, cât şi calitatea formării tinerei generaţii.

33. • Sporirea nivelului de formare a culturii emoţionale a profesorilor ar putea fi asigurată
prin implementarea unui program de formare a cadrelor didactice. O astfel de formare
s-ar impune la toate ciclurile de învăţământ, indiferent de vechime ori nivel de
pregătire, în perioada formării inţiale ori continue. O bună pregătire emoţională a
dascălului va conduce la o mai bună gestionare a realităţii şcolare, la o mai bună
dezvoltare emoţională a copiilor, şi, de ce nu, a societăţii româneşti de mâine.
(b) Nivelul de cultură emoţională a profesorului influenţează calitatea
serviciilor educaţionale (Gendron B.)
Nivelul culturii emoţionale a cadrelor didactice este desemnat de calitatea competenţelor
emoţionale. Astfel, competenţa emoţională este o rezultanta sporirii inteligenţei emoţionale,
un sistem de convingeri/atitudini privind importanţa disciplinării comportamentului afectiv,
spectrul variat al cunoştinţelor despre viaţa afectivă a individului, ansamblul de capacităţi ce
permit gestionarea/analizarea adecvată a energiei emoţionale, integrarea de succes în orice
mediu social şi crearea unei cariere de rezonanţă. Competenţele emoţionale specifice
profesiunii de cadru didactic integrează: implicarea emoţională, mobilitatea emoţională,
orientarea emoţională pozitivă, compasiunea emoţională, activismul emoţional,
expresivitatea emoţională, rezistenţa emoţională la stres, profunzimea percepţiei
emoţionale, flexibilitatea emoţională, creativitatea emoţională. Competenţa emoţională este
o însuşire dobândită, întemeiată pe inteligenţa emoţională a cărei finalităţi este o performanţă
profesională ieşită din comun. D. Goleman conturează două direcţii fundamentale în
structura competenţelor emoţionale care duc la dezvoltarea cu succes a inteligenţei
emoţionale: I. competenţe personale – modul cum ne conducem/comportăm în diverse
circumstanţe; II. competenţe sociale – modul cum utilizăm bunele relaţii cu cei din jur
Nivelul culturii emoţionale a cadrelor didactice este desemnat de calitatea competenţelor
emoţionale. Astfel, competenţa emoţională este o rezultanta sporirii inteligenţei emoţionale, un
sistem de convingeri/atitudini privind importanţa disciplinării comportamentului afectiv,
spectrul variat al cunoştinţelor despre viaţa afectivă a individului, ansamblul de capacităţi ce
permit gestionarea/analizarea adecvată a energiei emoţionale, integrarea de succes în orice
mediu social şi crearea unei cariere de rezonanţă. Competenţele emoţionale specifice profesiunii
de cadru didactic integrează: implicarea emoţională, mobilitatea emoţională, orientarea
emoţională pozitivă, compasiunea emoţională, activismul emoţional, expresivitatea emoţională,
rezistenţa emoţională la stres, profunzimea percepţiei emoţionale, flexibilitatea emoţională,
creativitatea emoţională. Competenţa emoţională este o însuşire dobândită, întemeiată pe
inteligenţa emoţională a cărei finalităţi este o performanţă profesională ieşită din comun.
D. Goleman conturează două direcţii fundamentale în structura competenţelor emoţionale care
duc la dezvoltarea cu succes a inteligenţei emoţionale:
*** competenţe personale – modul cum ne conducem/comportăm în diverse circumstanţe;
*** competenţe sociale – modul cum utilizăm bunele relaţii cu cei din jur.

34. Determinantă în profesionalizarea didactică este şi cultura emoţională a profesorului, structurată
şi pe competenţe emoţionale, fundamente pentru derularea unor curricule eficiente şi eficace. O
cultură emoţională insuficient dezvoltată poate aduce profesorului o mulţime de probleme
suprasolicitante (extenuare psihică, epuizare emoţională, agitaţie, apatie, etc.), cu efecte negative
asupra dimensiunilor de interrelaţionare şi comunicare, manifestând incoerenţă acţională,
rezistenţă scăzută la stres, intoleranţă, dezechilibru emoţional, lipsă de cooperare, insensibilitate,
stări conflictuale, inexpresivitate şi lipsa originalităţii, carenţe în realizarea funcţiilor educaţiei,
etc.
„Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin studii,
acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe pedagogice specifice.”-
susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă trebuie să contribuie la
desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate şi
psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe competenţe, formaţia culturală a unui
cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a culturii profesionale, subscriem şi cultura
emoţională, ca şi componentă psihopedagogică a profesionalismului pedagogic, ca element cu
rol de activare a funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.
Cultura profesională are un vast câmp de manifestare şi redefineşte dimensiunile
profesionalismului la nivelul competenţelor psihopedagogice, care determină eficienţa şi
dezvoltarea continuă a profesorilor, remodelarea profesională şi socială.