Manifestarile procesului emotional
Studiul proceselor afective se face luand ca fenomen tipic emotia.Adesea se prefera termenul
emotie pentru a desemna toata gama trairilor afective.
Modificările fiziologice. Emoţiile implică declanşarea unor reacţii organice,
vegetative, datorită participării sistemului nervos vegetativ, cu cele două ramuri ale sale:
simpatic şi parasimpatic. Mai specific, apar o serie de modificări ale parametrilor bazali de
funcţionare ai organismului, puse în slujba adaptării acestuia la situaţia nou creată. Gama
acestora este una foarte complexă, principalele aspecte fiind următoarele:
- la nivelul activităţii electrice a creierului, apar modificări în funcţionarea
diferitelor structuri ale acestuia. metoda clasică prin care pot fi evidenţiate paternurile de
activare cerebrală aferente este cea electroencefalografică (eeg), prin aplicarea unor electrozi
la nivelul scalpului. metodele alternative moderne, cum sunt tomografia cu emisie de
pozitroni şi rezonanţa magnetică oferă însă rezultate mult mai clare asupra specificităţii
circuitelor neuronale subiacente manifestărilor emoţionale.(damasio şi colab., 2000)
- la nivelul activităţii cardiace şi a sistemului circulator, au loc modificări ale
pulsului şi tensiunii arteriale, reacţii de vasoconstricţie şi vasodilataţie ce duc la schimbarea
coloritului epidermic (în speţă facial).
- la nivelul aparatului respirator pot interveni modificări de ritm, amplitudine,
întreruperi ale funcţionării normale, putându-se ajunge până la senzaţia de sufocare.
- la nivelul musculaturii netede şi striate. cel mai evident aspect este tremurul (cum
este cazul fricii), care apare datorită funcţionării nesincronizate a muşchilor antagonişti
ducând astfel la dezorganizarea răspunsului motor, deşi modificări importante, dar mai greu
sesizabile din exterior, au loc la nivelul mobilităţii gastrointestinale, care se inhibă în caz de
teamă, iritare, dezgust, amplificându-se în stări de bucurie, surpriză (radu, 1991). de departe
însă, cel mai inteligibil marker al emoţiilor este musculatura facială, ce va fi analizată în
subcapitolul următor.
- activitatea sistemului endocrin, dată de calitatea şi cantitatea de hormoni secretată
în sânge, este o altă faţetă a proceselor afective. apariţia bruscă şi neaşteptată a unei persoane
lângă noi atunci când stăm relaxaţi lăsându-ne gândurile să vagabondeze, va duce la o
adevărată „injecţie” naturală cu adrenalină (hormon secretat de glandele suprarenale), ceea ce
atrage automat întregul tablou fiziologic specific fricii. prin acţiunea sa specifică asupra
sistemului cardiac, dincolo de senzaţia neplăcută, rolul adrenalinei este de a pune organismul
„în gardă” în vederea declanşării rapide a reacţiilor de apărare.
- reacţiile emoţionale pot fi înregistrate şi la nivelul glandelor cu secreţie externă.
plânsul (dat de secreţia glandelor lacrimale) însoţeşte emoţiile profunde cum sunt tristeţea dar
şi bucuria; secreţia salivară descreşte în caz de frică sau mânie. o atenţie deosebită a fost
acordată reacţiei electrodermale (conductanţa electrică a pielii), funcţie a glandelor
sudoripare. acesta s-a dovedit un parametru foarte util în distincţia dintre emoţii şi starea de
relaxare, fiind folosit în detectarea comportamentului simulat (nesincer) în practica
psihologică judiciară prin tehnica poligraf.
Modificările fiziologice prezentate în rândurile de mai sus într-o manieră preponderent
didacticistă, în realitate nu sunt simple elemente juxtapuse. Ele funcţionează interdependent,
în cadrul sistemului organism. Astfel, descărcările hormonale descrise imprimă modificări
activităţii inimii şi sistemului circulator; consecutiv, ritmul şi amplitudinea respiraţiei se
adaptează, pentru a face faţă arderilor din organism, necesare pentru a susţine activitatea
musculară. Toate acestea au rolul conjugat de adaptare a organismului pentru a face faţă
provocărilor cu care se confruntă, şi nu doar de a genera o anumită trăire, stare afectivă.
 Manifestările comportamentale. Un alt element al proceselor afective sunt
manifestările în plan comportamental. Ele se grupează în conglomeraţii specifice numite
expresii emoţionale. Daca modificările fiziologice descrise mai sus se desfăşoară în plan
lăuntric, interior, manifestările comportamentale sunt expresia externă a funcţionării
conjugate a acestora. Dincolo de eterogenitatea expresiilor emoţionale, se impun câteva
categorii de manifestări, cum sunt mimica, pantomimica şi modificări ale vorbirii.
- mimica reprezintă ansamblul modificărilor la care participă elementele mobile ale
feţei, dată de contracţiile succesive ale musculaturii faciale, în funcţie de starea emoţională a
unei persoane. concret, ea se traduce prin poziţia comisurilor bucale, deschiderea gurii,
direcţia privirii, gradul de deschidere a ochilor, dilatarea/contracţia pupilei, încruntări,
grimase. expresia facială este cel mai accesibil indice al emoţiei în viaţa cotidiană, studiile
arătând modificări sensibile ale acesteia în diferite stări emoţionale; deşi mai puţin ample, ele
se manifestă chiar şi la simpla amintire ori imaginare a unei situaţii cu potenţial emoţional
(parrot şi hertel, 1999).
- pantomimica include manifestări mai ample ce implică întregul corp. starea emoţională
se traduce astfel prin mers, ţinuta corporală, gesturi, tremur etc. de exemplu, muşcatul
buzelor, rosul unghiilor, culegerea de scame imaginare, frecatul mâinilor, evitarea privirii sunt
pentru un observator avizat purtătoare de semnificaţii. tot în această categorie se încadrează
paternurile reacţionale la stimulii ameninţători de tipul fugă sau luptă (mijloace adaptative
moştenite filogenetic). un caz particular manifestare defensivă este reacţia de îngheţ; ea apare
cu deosebire în regnul animal, atunci când victima este surprinsă în imediata apropiere a
prădătorului, şi constă în imobilizarea organismului. în virtutea mimetismului (însuşirea de a
avea ori a lua culoarea sau forma unor elemente din mediul înconjurător) specific multor
animale, confundarea cu ambianţa creşte şansele de supravieţuire. cu toate că omul nu dispune
de mimetism, recurgem adesea la reacţia de îngheţ în mod automat, expresie a moştenirii
genetice a mijloacelor de adaptare.
- exprimarea orală este un alt indice al emoţiilor ce ne animă. includem aici modificări în
materie de timbru vocal, intonaţie, accent, intensitate sau chiar ritm al vorbirii. este cunoscută
de pildă tendinţa de a vorbi mai tare, răstit, în caz de furie; ritmul accelerat de pronunţie poate
fi un indice al fobiei sociale/ruşine de a vorbi în public (accelerând vorbirea, momentul
perceput ca stânjenitor va trece mai repede); accentuarea nespecifică a unui cuvânt poate fin
un semn de ironie; frica se traduce prin senzaţia de „nod în gât”, tremur vocal etc. influenţa
stării emoţionale asupra vorbirii a fost evidenţiată şi cu mijloace obiective. astfel, ciofu (1974,
apud radu, 1991) a înregistrat fragmente ale discursului oral în diferite stări afective şi le-a
analizat spectral, concluzionând diferenţe semnificative între situaţiile de frică şi respectiv
relaxare.

Manifestarile procesului emotional

  • 1.
    Manifestarile procesului emotional Studiulproceselor afective se face luand ca fenomen tipic emotia.Adesea se prefera termenul emotie pentru a desemna toata gama trairilor afective. Modificările fiziologice. Emoţiile implică declanşarea unor reacţii organice, vegetative, datorită participării sistemului nervos vegetativ, cu cele două ramuri ale sale: simpatic şi parasimpatic. Mai specific, apar o serie de modificări ale parametrilor bazali de funcţionare ai organismului, puse în slujba adaptării acestuia la situaţia nou creată. Gama acestora este una foarte complexă, principalele aspecte fiind următoarele: - la nivelul activităţii electrice a creierului, apar modificări în funcţionarea diferitelor structuri ale acestuia. metoda clasică prin care pot fi evidenţiate paternurile de activare cerebrală aferente este cea electroencefalografică (eeg), prin aplicarea unor electrozi la nivelul scalpului. metodele alternative moderne, cum sunt tomografia cu emisie de pozitroni şi rezonanţa magnetică oferă însă rezultate mult mai clare asupra specificităţii circuitelor neuronale subiacente manifestărilor emoţionale.(damasio şi colab., 2000) - la nivelul activităţii cardiace şi a sistemului circulator, au loc modificări ale pulsului şi tensiunii arteriale, reacţii de vasoconstricţie şi vasodilataţie ce duc la schimbarea coloritului epidermic (în speţă facial). - la nivelul aparatului respirator pot interveni modificări de ritm, amplitudine, întreruperi ale funcţionării normale, putându-se ajunge până la senzaţia de sufocare. - la nivelul musculaturii netede şi striate. cel mai evident aspect este tremurul (cum este cazul fricii), care apare datorită funcţionării nesincronizate a muşchilor antagonişti ducând astfel la dezorganizarea răspunsului motor, deşi modificări importante, dar mai greu sesizabile din exterior, au loc la nivelul mobilităţii gastrointestinale, care se inhibă în caz de teamă, iritare, dezgust, amplificându-se în stări de bucurie, surpriză (radu, 1991). de departe însă, cel mai inteligibil marker al emoţiilor este musculatura facială, ce va fi analizată în subcapitolul următor. - activitatea sistemului endocrin, dată de calitatea şi cantitatea de hormoni secretată în sânge, este o altă faţetă a proceselor afective. apariţia bruscă şi neaşteptată a unei persoane lângă noi atunci când stăm relaxaţi lăsându-ne gândurile să vagabondeze, va duce la o adevărată „injecţie” naturală cu adrenalină (hormon secretat de glandele suprarenale), ceea ce atrage automat întregul tablou fiziologic specific fricii. prin acţiunea sa specifică asupra sistemului cardiac, dincolo de senzaţia neplăcută, rolul adrenalinei este de a pune organismul „în gardă” în vederea declanşării rapide a reacţiilor de apărare.
  • 2.
    - reacţiile emoţionalepot fi înregistrate şi la nivelul glandelor cu secreţie externă. plânsul (dat de secreţia glandelor lacrimale) însoţeşte emoţiile profunde cum sunt tristeţea dar şi bucuria; secreţia salivară descreşte în caz de frică sau mânie. o atenţie deosebită a fost acordată reacţiei electrodermale (conductanţa electrică a pielii), funcţie a glandelor sudoripare. acesta s-a dovedit un parametru foarte util în distincţia dintre emoţii şi starea de relaxare, fiind folosit în detectarea comportamentului simulat (nesincer) în practica psihologică judiciară prin tehnica poligraf. Modificările fiziologice prezentate în rândurile de mai sus într-o manieră preponderent didacticistă, în realitate nu sunt simple elemente juxtapuse. Ele funcţionează interdependent, în cadrul sistemului organism. Astfel, descărcările hormonale descrise imprimă modificări activităţii inimii şi sistemului circulator; consecutiv, ritmul şi amplitudinea respiraţiei se adaptează, pentru a face faţă arderilor din organism, necesare pentru a susţine activitatea musculară. Toate acestea au rolul conjugat de adaptare a organismului pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă, şi nu doar de a genera o anumită trăire, stare afectivă.  Manifestările comportamentale. Un alt element al proceselor afective sunt manifestările în plan comportamental. Ele se grupează în conglomeraţii specifice numite expresii emoţionale. Daca modificările fiziologice descrise mai sus se desfăşoară în plan lăuntric, interior, manifestările comportamentale sunt expresia externă a funcţionării conjugate a acestora. Dincolo de eterogenitatea expresiilor emoţionale, se impun câteva categorii de manifestări, cum sunt mimica, pantomimica şi modificări ale vorbirii. - mimica reprezintă ansamblul modificărilor la care participă elementele mobile ale feţei, dată de contracţiile succesive ale musculaturii faciale, în funcţie de starea emoţională a unei persoane. concret, ea se traduce prin poziţia comisurilor bucale, deschiderea gurii, direcţia privirii, gradul de deschidere a ochilor, dilatarea/contracţia pupilei, încruntări, grimase. expresia facială este cel mai accesibil indice al emoţiei în viaţa cotidiană, studiile arătând modificări sensibile ale acesteia în diferite stări emoţionale; deşi mai puţin ample, ele se manifestă chiar şi la simpla amintire ori imaginare a unei situaţii cu potenţial emoţional (parrot şi hertel, 1999). - pantomimica include manifestări mai ample ce implică întregul corp. starea emoţională se traduce astfel prin mers, ţinuta corporală, gesturi, tremur etc. de exemplu, muşcatul buzelor, rosul unghiilor, culegerea de scame imaginare, frecatul mâinilor, evitarea privirii sunt pentru un observator avizat purtătoare de semnificaţii. tot în această categorie se încadrează paternurile reacţionale la stimulii ameninţători de tipul fugă sau luptă (mijloace adaptative moştenite filogenetic). un caz particular manifestare defensivă este reacţia de îngheţ; ea apare
  • 3.
    cu deosebire înregnul animal, atunci când victima este surprinsă în imediata apropiere a prădătorului, şi constă în imobilizarea organismului. în virtutea mimetismului (însuşirea de a avea ori a lua culoarea sau forma unor elemente din mediul înconjurător) specific multor animale, confundarea cu ambianţa creşte şansele de supravieţuire. cu toate că omul nu dispune de mimetism, recurgem adesea la reacţia de îngheţ în mod automat, expresie a moştenirii genetice a mijloacelor de adaptare. - exprimarea orală este un alt indice al emoţiilor ce ne animă. includem aici modificări în materie de timbru vocal, intonaţie, accent, intensitate sau chiar ritm al vorbirii. este cunoscută de pildă tendinţa de a vorbi mai tare, răstit, în caz de furie; ritmul accelerat de pronunţie poate fi un indice al fobiei sociale/ruşine de a vorbi în public (accelerând vorbirea, momentul perceput ca stânjenitor va trece mai repede); accentuarea nespecifică a unui cuvânt poate fin un semn de ironie; frica se traduce prin senzaţia de „nod în gât”, tremur vocal etc. influenţa stării emoţionale asupra vorbirii a fost evidenţiată şi cu mijloace obiective. astfel, ciofu (1974, apud radu, 1991) a înregistrat fragmente ale discursului oral în diferite stări afective şi le-a analizat spectral, concluzionând diferenţe semnificative între situaţiile de frică şi respectiv relaxare.