SlideShare a Scribd company logo
1 of 5
Strategii didactice, jocuri și activități pentru creșterea competențelor de comunicare în limba maternă
Profesor învățământ preșcolar, Ciulei Florentina,
Grădinița cu P.P, „Rază de Soare” Târgoviște, Dâmbovița
Strategiile didactice, jocurile și activitățile propuse sunt rezultatul unui schimb de bune practici cu privirela
competențele de comunicare în limba maternă în cadrul parteneriatul strategic TRACES OF EUROPE al cărui scop vizează în
sens larg, dobândirea și aplicarea cât mai eficientă de metode inovatoare și active de învățare în sprijinirea asimilării celor 8
competenţelor cheie din Europa anului 2020. În exemplele prezentate competențele de comunicare sunt abordate sub toate
aspectele:
ASCULTARE- Activități propuse:
Ascultarea în întuneric: Profesorul citește clar, coerent și expresiv textul, animând povestea prin folosirea într-un mod adecvat a
tonului, întonației, onomatopeelor, imitând vocea personajelor pentru a exprima stările emoționale implicate în poveste. În acest
timp copiii așezați pe jos sau într-un spațiu neutru al clasei/grupe, covor, pernițe, fotolii/ canapele, ascultă cu ochii închiși. Poate fi
ultilizat locul „Întâlnirii de dimineață”. De asemenea acest tip de activitate poate fi desfășurată și în spațiu liber (curtea/ parcul
școlii) sau în ludotecă.
Citește pentru mine!: Această activitate se poate baza pe relația de prietenie dintre două clase: cei mai mari copii citesc pentru
cei mai mici, chiar și pentru grupe de grădiniță, folosind un ton adecvat și după pregătirea potrivită și exersarea textului cu
profesorul. Evident, cu cât nivelul de vârstă al celui implicat în ascultarea textului este mai mic, este indicat să fie deschisă cartea
către ascultători oferind un cerc deschis al lecturii, o asociere a textului citit de cei mari cu imaginile. Tot în această etapă se poate
realiza de către copiii mai mari o citire pe roluri dar și în lanț.
Aceasta activitate se mai poate organiza și împreună cu părinții („Clubul de lectură al tăticilor/ bunicilor, etc., ) sau un alt invitat,
de preferat un personaj/ o pesoană îndrăgită de copii sau foarte cunoscută de aceștia (director școală sau grădiniță, primar, medic,
etc. ). Evident locația acestui tip de activitate poate fi sala de clasă/ grupă dar și afară (curte, biblioteca din comunitate, poeniță,
etc.)
Ascultare activă sau focusată: se dau unul sau mai multe cuvinte cheie copiilor, sarcina didactică fiind să numere pe parcursul
textului ascultat de câte ori se repetă cuvântul dat sau pentru cei mai mici să bată din palme/ picioare ori de câte ori aud cuvântul
cheie.
Citirea animată : profesorul citește o carte și se oprește la câteva pagini, apoi le cere copiilor să mimeze ceea ce a citit după care
va relua pasajul. Copiii mimează totul nu numai personajele ci și mobilierul, obiectele, condițiile meteorologice, sunetele în timp
ce profesorul citește.
VORBIRE- Activități propuse:
Întoarce-te și oprește-te : În timpul activităților de înviorare și de spargere a gheții, dimineața, copiii așezați într-un cerc,
ținându-se de mână , încep se vă întoarcă cu pași mici, în timp ce unul dintre ei strigă STOP, acest copil are câteva minute să
spună ce vrea clasei și apoi toți copiii încep să se întoarcă din nou în sens invers, până când altcineva spune STOP și începe să
vorbească din nou. Copiii pot fi încurajați să împărtășească din experiența personală, evenimente cotidiene deosebite, elemente de
noutate, curiozități, cu accentul pus pe o vorbire în enunțuri logice și corecte gramatical.
Recenzie publică: copiii susțin un discurs/ o prezentare în față clasei, pe baza unui desen sau simbol ce prezintă o carte pe care
au citit-o.
Colaborator al povestitorului: copiii sunt așezați într-un cerc, profesorul dă o propoziție/frază de început a poveștii, apoi copiii
pe rând creeză restul povestirii. Tot acest șir epic imaginat de copii este înregistrat cu ajutorul reportofonului. Acest exercițiu se
poate desfășura liber sau pe baza unor cuvinte cheie date/ o misiune dată. Pentru cei mici poate fi susținut de câteva flashcard-
uri.
Conversație rotativă: copiii în 2 cercuri (unul interior – cercul celor care ascultă și unul exterior- cercul celor care vorbesc ). Se
dă o problemă familiară, copilul din cercul exterior trebuie să vorbească cu partenerul din fața lui timp de cel puțin un minut după
care se inversează rolurile (vorbitor / ascultător). După inversarea de roluri se schimbă partenerii prin mișcarea cercurilor spre
stânga.
Monstrul: copiii realizează un poster cu un monstru care are o burtă mare, asezat pe un perete al clasei / tablă. De fiecare dată
când găsesc un cuvânt nou, după explicație, îl scriu pe un post-it și îl lipesc în burta monstrului. În zilele următoare se verifică
dacă respectivul cuvântul este cunoscut. Când toată clasa știe cuvântul, înseamnă că monstrul „l-a digerat", prin urmare, îl pot
plasa în caseta cu „cuvinte învățate”.
CITIRE - Activități propuse:
Biblioteca din clasă: o bibliotecă în fiecare clasă, compusă din cărțile aduse de profesor și de copii. Fiecare poate să ia o carte și
să o citească oricând dorește, în timpul liber la școală, să o ia acasă. Trebuie să o returneze după 15-20 de zile. Dacă nu le place, o
pot schimba.
„Reading Top Ten”: un afiș cu cele mai citite cărți cu clasament de stele.
Cititul de plăcere: în colțul „moale” al clasei (pernițe, canapea, fotolii, saltele), în natură, în fața râului, în biblioteca municipală
... în locuri liniștite.
„Cafeneaua literară": într-un loc plăcut, citind și ... având ceai, buiscuiți, dulciuri ...
Provocarea celor 5 cărți ! : o competiție la nivelul unei clase. Toți copii care termină să citească 5 cărți înainte de o dată de
comun acord stabilită pot obține premiul cel mare.
Cărțile citite trebuie să îndeplinească niște condiții pentru a putea fi luate în considerare în competiție:
 O carte scrisă de un autor român;
 O carte în baza căreia să fi fost turnat un film;
 O carte scrisă de un autor străin;
 O carte pe care o aveai în bibliotecă dar nu o citiseși încă;
 O carte despre un fapt real.
După citirea cărții, elevii completează un formular și îl afișează la vedere în clasă.
 Titlul cărții
 Autorul
 Persoane principale
 Unde se petrece povestea / mediul
 Impresii
Cercuri de literatură: Elevii vor fi împărțiți în grupuri, într-un interval de timp prestabilit fiecare grup citește o carte. După
citire, ei primesc câteva întrebări pentru a discuta.
Exemple de discuții:
 Doriți să citiți altceva scris de acest autor? De ce da sau de ce nu?
 Care credeți că a fost cea mai bună parte a povestirii? De ce?
 Care a fost mesajul temei sau al autorilor?
 A fost un personaj care nu ți-a plăcut? De ce nu ți-a plăcut acest personaj?
SCRIERE- Activități propuse:
Scrie-o corect!: Întrecere în perechi sau pe grupuri mici despre despre ortografie.
La tablă, copiii sunt așezați pe două rânduri, profesorul dictează un cuvânt sau o propoziție cu dificultăți în ortografie. Ambii
copii îl notează, cei doi copii care îi urmează îl vor corecta Se acordă 10 puncte dacă totul este corect, profesorul scade 1 punct
pentru fiecare greșeală. Grupul câștigător este cel care, la sfârșitul rândului, a obținut cel mai mare scor. Puteți, de asemenea,
efectua acest joc organizând copiii în grupuri de 3 și lăsați-i să scrie pe o bucată de hârtie. În acest caz, ei se rotesc cu rolurile:
„cel ce scrie, cel ce corectează, consultantul”.
Răspunde și fugi: Pe coridor sau într-un spațiu larg, profesorul le cere copiilor să analizeze un cuvânt (analiză morfologică)
Primul care răspunde corect colectează un carton colorat și poate fugi rapid la sfârșitul spațiului și se poate întoarce alegând
următorul copil care să spună un cuvânt. Câștigătorul este cel care colectează mai multe cartonașe într-un timp dat.
Povestea cooperativă: pentru a extinde lexicul și pentru a exersa diferite tipuri de texte, copiii sunt împărțiți în grupuri, li se cere
să inventeze o poveste cu câteva personaje și să utilizeze în mod corect câteva cuvinte cheie noi. De asemenea, profesorul poate
decide să atribuie fiecărui grup un tip diferit de text (narativ, descriptiv, dialogat, comic, tragic, misterios, informativ ...)
Benzi desenate/ povești: crearea de benzi desenate/ cărți on-line folosind instrumente web. http://phraseit.net/blog/free-comic-
strip-maker/ , https://www.storyjumper.com/ .
Bloggerul: publicarea pe blogul claselor a celor mai originale povești scrise, realizate de copii.
Citirea textelor proprii: Copiii sunt antrenați în citirea cu voce tare a textelor create de colegii lor de clasă și pe care le-au găsit
remarcabile.
Lapbooking: un instrument de învățare interactiv și experiențial care dezvoltă un subiect/ problemă prin împărășire de idei/
informații.
În presă: scrierea în grup a unei povestiri folosind https: // www.newspaperclub.com
Resurse informaționale:
1. http://www.tracesofeurope.net/
2. http://phraseit.net/blog/free-comic-strip-maker/
3. https://www.storyjumper.com/
4. https: // www.newspaperclub.com
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu
este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

More Related Content

Similar to Strategii didactice, jocuri și activități pentru creșterea competențelor de comunicare în limba maternă.doc

STEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptxSTEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptxRamonM7
 
Noul normal in educatie
Noul normal in educatie Noul normal in educatie
Noul normal in educatie beatricep31
 
Activitate integrata pe o zi povesti
Activitate integrata pe o zi  povestiActivitate integrata pe o zi  povesti
Activitate integrata pe o zi povestiMan Luc
 
Visible learning 2014
Visible learning 2014Visible learning 2014
Visible learning 2014Maria ŢUCA
 
ed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docx
ed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docxed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docx
ed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docxMaria241022
 
Proiect toamna - Pârvu Eugenia Dana
Proiect toamna - Pârvu Eugenia DanaProiect toamna - Pârvu Eugenia Dana
Proiect toamna - Pârvu Eugenia DanaEugeniaDanaPrvu
 
дидактичні ігри для 1 класу
дидактичні ігри для 1 класудидактичні ігри для 1 класу
дидактичні ігри для 1 класуOlesea_Moldovan
 
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.pptPRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.pptmihaelacosma8
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Mary Dulits
 
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docxLilianaIvasc
 
A învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d ocA învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d ocAlina Iliev
 
Activitati proiect 2
Activitati proiect 2Activitati proiect 2
Activitati proiect 2nedeleao
 
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolareAsociatia Bibliotecarilor RM
 

Similar to Strategii didactice, jocuri și activități pentru creșterea competențelor de comunicare în limba maternă.doc (20)

STEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptxSTEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptx
 
Chisinau toamna proiect
Chisinau toamna proiectChisinau toamna proiect
Chisinau toamna proiect
 
Noul normal in educatie
Noul normal in educatie Noul normal in educatie
Noul normal in educatie
 
Activitate integrata pe o zi povesti
Activitate integrata pe o zi  povestiActivitate integrata pe o zi  povesti
Activitate integrata pe o zi povesti
 
Joc joc joc.docx
Joc joc joc.docxJoc joc joc.docx
Joc joc joc.docx
 
Visible learning 2014
Visible learning 2014Visible learning 2014
Visible learning 2014
 
ed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docx
ed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docxed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docx
ed_limbajului_mijl_a_joc_didactic2.docx
 
Proiect toamna - Pârvu Eugenia Dana
Proiect toamna - Pârvu Eugenia DanaProiect toamna - Pârvu Eugenia Dana
Proiect toamna - Pârvu Eugenia Dana
 
Proiect didactic
Proiect didactic Proiect didactic
Proiect didactic
 
Eu citesc
Eu citescEu citesc
Eu citesc
 
Formare in literatie
Formare in literatieFormare in literatie
Formare in literatie
 
дидактичні ігри для 1 класу
дидактичні ігри для 1 класудидактичні ігри для 1 класу
дидактичні ігри для 1 класу
 
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.pptPRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.ppt
 
Proiect didactic
Proiect  didacticProiect  didactic
Proiect didactic
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
 
Gabor Ela
Gabor ElaGabor Ela
Gabor Ela
 
A învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d ocA învăța să înveți.d oc
A învăța să înveți.d oc
 
Activitati proiect 2
Activitati proiect 2Activitati proiect 2
Activitati proiect 2
 
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare-	Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
- Biblioteca şcolară – centrul comunităţii şcolare
 

More from ciuleiflorentina3

TINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINA
TINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINATINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINA
TINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINAciuleiflorentina3
 
METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...
METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...
METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...ciuleiflorentina3
 
ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023
ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023
ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023ciuleiflorentina3
 
Erasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final product
Erasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final productErasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final product
Erasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final productciuleiflorentina3
 
Erasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practices
Erasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practicesErasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practices
Erasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practicesciuleiflorentina3
 

More from ciuleiflorentina3 (6)

TINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINA
TINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINATINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINA
TINKERING PRESENTATION -CIULEI FLORENTINA
 
METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...
METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...
METHODOLOGICAL GUIDE OF GOOD PRACTICES : ACTIVE STRATEGIES FOR INCLUSION AND ...
 
ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023
ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023
ASIDEC_ERASMUS+ Local Activity May 2023
 
Joc familia
Joc familiaJoc familia
Joc familia
 
Erasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final product
Erasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final productErasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final product
Erasmus+ book_Bridges for social inclusion_Final product
 
Erasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practices
Erasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practicesErasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practices
Erasmus+ Bridges for social inclusion_Guide of good practices
 

Strategii didactice, jocuri și activități pentru creșterea competențelor de comunicare în limba maternă.doc

  • 1. Strategii didactice, jocuri și activități pentru creșterea competențelor de comunicare în limba maternă Profesor învățământ preșcolar, Ciulei Florentina, Grădinița cu P.P, „Rază de Soare” Târgoviște, Dâmbovița Strategiile didactice, jocurile și activitățile propuse sunt rezultatul unui schimb de bune practici cu privirela competențele de comunicare în limba maternă în cadrul parteneriatul strategic TRACES OF EUROPE al cărui scop vizează în sens larg, dobândirea și aplicarea cât mai eficientă de metode inovatoare și active de învățare în sprijinirea asimilării celor 8 competenţelor cheie din Europa anului 2020. În exemplele prezentate competențele de comunicare sunt abordate sub toate aspectele: ASCULTARE- Activități propuse: Ascultarea în întuneric: Profesorul citește clar, coerent și expresiv textul, animând povestea prin folosirea într-un mod adecvat a tonului, întonației, onomatopeelor, imitând vocea personajelor pentru a exprima stările emoționale implicate în poveste. În acest timp copiii așezați pe jos sau într-un spațiu neutru al clasei/grupe, covor, pernițe, fotolii/ canapele, ascultă cu ochii închiși. Poate fi ultilizat locul „Întâlnirii de dimineață”. De asemenea acest tip de activitate poate fi desfășurată și în spațiu liber (curtea/ parcul școlii) sau în ludotecă.
  • 2. Citește pentru mine!: Această activitate se poate baza pe relația de prietenie dintre două clase: cei mai mari copii citesc pentru cei mai mici, chiar și pentru grupe de grădiniță, folosind un ton adecvat și după pregătirea potrivită și exersarea textului cu profesorul. Evident, cu cât nivelul de vârstă al celui implicat în ascultarea textului este mai mic, este indicat să fie deschisă cartea către ascultători oferind un cerc deschis al lecturii, o asociere a textului citit de cei mari cu imaginile. Tot în această etapă se poate realiza de către copiii mai mari o citire pe roluri dar și în lanț. Aceasta activitate se mai poate organiza și împreună cu părinții („Clubul de lectură al tăticilor/ bunicilor, etc., ) sau un alt invitat, de preferat un personaj/ o pesoană îndrăgită de copii sau foarte cunoscută de aceștia (director școală sau grădiniță, primar, medic, etc. ). Evident locația acestui tip de activitate poate fi sala de clasă/ grupă dar și afară (curte, biblioteca din comunitate, poeniță, etc.) Ascultare activă sau focusată: se dau unul sau mai multe cuvinte cheie copiilor, sarcina didactică fiind să numere pe parcursul textului ascultat de câte ori se repetă cuvântul dat sau pentru cei mai mici să bată din palme/ picioare ori de câte ori aud cuvântul cheie. Citirea animată : profesorul citește o carte și se oprește la câteva pagini, apoi le cere copiilor să mimeze ceea ce a citit după care va relua pasajul. Copiii mimează totul nu numai personajele ci și mobilierul, obiectele, condițiile meteorologice, sunetele în timp ce profesorul citește. VORBIRE- Activități propuse: Întoarce-te și oprește-te : În timpul activităților de înviorare și de spargere a gheții, dimineața, copiii așezați într-un cerc, ținându-se de mână , încep se vă întoarcă cu pași mici, în timp ce unul dintre ei strigă STOP, acest copil are câteva minute să spună ce vrea clasei și apoi toți copiii încep să se întoarcă din nou în sens invers, până când altcineva spune STOP și începe să vorbească din nou. Copiii pot fi încurajați să împărtășească din experiența personală, evenimente cotidiene deosebite, elemente de noutate, curiozități, cu accentul pus pe o vorbire în enunțuri logice și corecte gramatical. Recenzie publică: copiii susțin un discurs/ o prezentare în față clasei, pe baza unui desen sau simbol ce prezintă o carte pe care au citit-o. Colaborator al povestitorului: copiii sunt așezați într-un cerc, profesorul dă o propoziție/frază de început a poveștii, apoi copiii pe rând creeză restul povestirii. Tot acest șir epic imaginat de copii este înregistrat cu ajutorul reportofonului. Acest exercițiu se poate desfășura liber sau pe baza unor cuvinte cheie date/ o misiune dată. Pentru cei mici poate fi susținut de câteva flashcard- uri. Conversație rotativă: copiii în 2 cercuri (unul interior – cercul celor care ascultă și unul exterior- cercul celor care vorbesc ). Se dă o problemă familiară, copilul din cercul exterior trebuie să vorbească cu partenerul din fața lui timp de cel puțin un minut după care se inversează rolurile (vorbitor / ascultător). După inversarea de roluri se schimbă partenerii prin mișcarea cercurilor spre stânga.
  • 3. Monstrul: copiii realizează un poster cu un monstru care are o burtă mare, asezat pe un perete al clasei / tablă. De fiecare dată când găsesc un cuvânt nou, după explicație, îl scriu pe un post-it și îl lipesc în burta monstrului. În zilele următoare se verifică dacă respectivul cuvântul este cunoscut. Când toată clasa știe cuvântul, înseamnă că monstrul „l-a digerat", prin urmare, îl pot plasa în caseta cu „cuvinte învățate”. CITIRE - Activități propuse: Biblioteca din clasă: o bibliotecă în fiecare clasă, compusă din cărțile aduse de profesor și de copii. Fiecare poate să ia o carte și să o citească oricând dorește, în timpul liber la școală, să o ia acasă. Trebuie să o returneze după 15-20 de zile. Dacă nu le place, o pot schimba. „Reading Top Ten”: un afiș cu cele mai citite cărți cu clasament de stele. Cititul de plăcere: în colțul „moale” al clasei (pernițe, canapea, fotolii, saltele), în natură, în fața râului, în biblioteca municipală ... în locuri liniștite. „Cafeneaua literară": într-un loc plăcut, citind și ... având ceai, buiscuiți, dulciuri ... Provocarea celor 5 cărți ! : o competiție la nivelul unei clase. Toți copii care termină să citească 5 cărți înainte de o dată de comun acord stabilită pot obține premiul cel mare. Cărțile citite trebuie să îndeplinească niște condiții pentru a putea fi luate în considerare în competiție:  O carte scrisă de un autor român;  O carte în baza căreia să fi fost turnat un film;  O carte scrisă de un autor străin;  O carte pe care o aveai în bibliotecă dar nu o citiseși încă;  O carte despre un fapt real. După citirea cărții, elevii completează un formular și îl afișează la vedere în clasă.  Titlul cărții  Autorul  Persoane principale  Unde se petrece povestea / mediul  Impresii Cercuri de literatură: Elevii vor fi împărțiți în grupuri, într-un interval de timp prestabilit fiecare grup citește o carte. După citire, ei primesc câteva întrebări pentru a discuta. Exemple de discuții:  Doriți să citiți altceva scris de acest autor? De ce da sau de ce nu?  Care credeți că a fost cea mai bună parte a povestirii? De ce?  Care a fost mesajul temei sau al autorilor?
  • 4.  A fost un personaj care nu ți-a plăcut? De ce nu ți-a plăcut acest personaj? SCRIERE- Activități propuse: Scrie-o corect!: Întrecere în perechi sau pe grupuri mici despre despre ortografie. La tablă, copiii sunt așezați pe două rânduri, profesorul dictează un cuvânt sau o propoziție cu dificultăți în ortografie. Ambii copii îl notează, cei doi copii care îi urmează îl vor corecta Se acordă 10 puncte dacă totul este corect, profesorul scade 1 punct pentru fiecare greșeală. Grupul câștigător este cel care, la sfârșitul rândului, a obținut cel mai mare scor. Puteți, de asemenea, efectua acest joc organizând copiii în grupuri de 3 și lăsați-i să scrie pe o bucată de hârtie. În acest caz, ei se rotesc cu rolurile: „cel ce scrie, cel ce corectează, consultantul”. Răspunde și fugi: Pe coridor sau într-un spațiu larg, profesorul le cere copiilor să analizeze un cuvânt (analiză morfologică) Primul care răspunde corect colectează un carton colorat și poate fugi rapid la sfârșitul spațiului și se poate întoarce alegând următorul copil care să spună un cuvânt. Câștigătorul este cel care colectează mai multe cartonașe într-un timp dat. Povestea cooperativă: pentru a extinde lexicul și pentru a exersa diferite tipuri de texte, copiii sunt împărțiți în grupuri, li se cere să inventeze o poveste cu câteva personaje și să utilizeze în mod corect câteva cuvinte cheie noi. De asemenea, profesorul poate decide să atribuie fiecărui grup un tip diferit de text (narativ, descriptiv, dialogat, comic, tragic, misterios, informativ ...) Benzi desenate/ povești: crearea de benzi desenate/ cărți on-line folosind instrumente web. http://phraseit.net/blog/free-comic- strip-maker/ , https://www.storyjumper.com/ . Bloggerul: publicarea pe blogul claselor a celor mai originale povești scrise, realizate de copii. Citirea textelor proprii: Copiii sunt antrenați în citirea cu voce tare a textelor create de colegii lor de clasă și pe care le-au găsit remarcabile. Lapbooking: un instrument de învățare interactiv și experiențial care dezvoltă un subiect/ problemă prin împărășire de idei/ informații. În presă: scrierea în grup a unei povestiri folosind https: // www.newspaperclub.com Resurse informaționale: 1. http://www.tracesofeurope.net/ 2. http://phraseit.net/blog/free-comic-strip-maker/ 3. https://www.storyjumper.com/
  • 5. 4. https: // www.newspaperclub.com Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.