alchimie

1. …Inaintam multumitor si in privinta experientelor si studiilor mele individuale.
Ma ocupam de animarea simbolurilor. La fel ca alchimistii, si misticii orientali au
scrieri magice care in scopul intelegerii si trairii procesului creatiei, predau stiinta
crearii unor fiinte simbolice. Acest mister consta in imitarea Marii Creatii si, spre
deosebire de aservirea oarba a omului in procreere si concepere, constituie
imaculata conceptie spirituala. Lucrarea gandului care creaza Karma cu ajutorul
spiritului si a vointei, densificand materie in jurul unui nucleu. Misticii orientali nu
executa aceasta operatie prin proiectie si transmutatie, ci creeaza prin fortele
gandului, cu ajutorul unor puncte de sprijin, diagrame, icoane, figuri de demoni.
Aceasta este Prima Materia de care se folosesc ei. O astfel de diagrama este si ceea
ce tibetanii numesc Kyilkhor.
Ca sa-mi cunosc puterile si pe acest taram, eliberandu-le si biruindu-le, Saint-
Germain imi daduse ca sarcina animarea unui asemenea Kyilkhor.
La Kyilkhor avea importanta fiecare nuanta coloristica, fiecare forma si intreaga
organizare a spatiului. In mijlocul diagramei sta in picioare sau sezand ideea
creaturii mistice, incojurata de simbolurile care ii exprima individualitatea. Repet:
aceasta este Prima Materia tibetana. Continuand analogia alchimistica: animarea
diagramei corespunde operatiilor chimice, iar apoi, punerea la incercare a
Kyilkhorului este egala cu a treia faza, transmutatia. Caci misticii tibetani ii
incredinteaza Kyilkhorului o anumita sarcina mistica si controleaza prin
indeplinirea sarcinii, prin cantitatea si calitatea prestatiei, daca ideea plantata in
Kyilkhor a prins viata si in ce masura. Ca urmare a operatiunii corect executate,
spiritul sau, demonul Kyilkhorului se trezeste la o viata reala si executa fara gres
sarcinile care i se incredinteaza.
Kyilkhorul meu era o statuie de lut pictata, modelata de contele St.-Germain
dupa un vrajitor tibetan…
Primul lucru pe care trebuia sa-l fac era sa-mi inving repulsia simtita fata de
statuie….
Statea fata in fata cu mine pe rogojina, in pozitie de meditatie.Trupul ii era
incalzit de radiatia caldurii trupului meu, in vene ii pulsau puterile mele, dar
continua sa stea tot nemiscat si mut….
Trecura doi ani pana cand ochii Kyilkhorului se umplura de lumina si de
constienta, dar trupul, bratele si picioarele incepura sa i se miste numai la sfarsitul
celui de-al treilea an….
Cu fiecare zi care trecea devenea mai mobil si mai puternic…
Intr-o noapte…mi se parea ca cineva ma cheama pe nume..
In luminiscenta lunii pline, langa patul meu statea Kyilkhorul, aplecandu-se spre
mine cu o expresie ciudata straina.
Nu permisei ca teama si nelinistea-cele mai teribile piedici si pericole ale
praxisului sa ma biruiasca…

2. Nu incepui sa ma lupt cu el cu efortul panicat al instinctului vital. Nu chemai
ajutoare. L-am privit in ochi….Degetele reci incepura sa ma stranguleze…
– Elibereaza-ma, spuse el atunci apropiindu-se mult de fata mea.
Nu-i raspunsei. Stransoarea degetelor ceda putin iar vocea repeta cu o nuanta
abia simtita de ruga:
-Elibereaza-ma…In gradina…In lumina lunii, unde se imperecheaza animalele
si se vaita in chinul voluptatii, unde scoarta groasa a ramurilor este patrunsa de
muguri ascutiti…Da-mi drumul pe poarta, sa strabat drumul…trecand prin
sate…in oras…printre case si oameni, printre trupuri calde, mirosuri si
culori…Taie cordonul ombilical! Lasa-ma sa gust, sa incerc, sa ma cufund
singur…Voi disparea din calea ta, nu vei mai auzi de mine…Elibereaza-ma si vei
trai si tu.
Nu-i raspunsei. Stransoarea degetelor slabi. Mana ii aluneca de pe mine. Se
indrepta.
Incepeam sa simt mila pentru propriile forte ale gandului meu, fixate de mine in
fictiunea unei fiinte, care, devenind individualitate, incepuse sa se revolte
impotriva mea si visa sa stabata cai proprii…Compatimeam partea proiectata in
afara a fiintei mele care, prin aceasta slabiciune era gata acum sa ma biruie. In
clipa in care fermitatea mea launtrica incepu sa cedeze, iar indoiala si remuscarea
ma strabatura, Kyilkhorul se opri si se intoarse catre mine…
-Da-mi…da-mi totul mie!…curge sangele, curge viata si caldura si lumina…in
mine!…Pleaca de la tine si vine aici…Puterea! Biruinta!-cuvinte turmentate, lipsite
de legatura izbucneau din el.Brusc , ridica de pe noptiera mea lampa grea de
marmura si o inalta deasupra capului….
In interiorul meu il strigai pe Magul St.-Germain care ma pusese in fata unei
incercari ce ar fi putut sa-mi depaseasca puterile…
Deschisei scrisoarea:
,,Ucide-l, Cornelius!…A trezi la viata un demon fara a fi in stare sa-l descompui
din nou, inseamna o primejdie mai complicata, mai adanca decat moartea!
Kyilkhorul pe care l-ai umplut de viata si caruia i-ai dat un nume, este o kamee
care inchide in sine forte intunecate. Ai animat mumia unui cult negru dinaintea
memoriei tale, pe care tu l-ai hranit candva. El este adevaratul pazitor al pragului
care te duce in sanctuar, el este cel mai vechi legamant. Trebuie sa-l desfaci.
Kyilkhorul trebuie ucis intotdeauna, altfel devine un tiran. Intelesul profund al
acestui proces de cladire si demolare este Adevarul Divin: lumea este creatia ta. Tu
i-ai dat viata. Invata s-o demolezi, s-o dizolvi, pentru ca sa scapi de dominatia ei!
Kyilkhorul trebuie distrus si ucis chiar si daca ai dat viata unui sfant, unui Mesia,
unui Dumnezeu! Pentru ca l-ai silit sa se imbrace in lut. Pentru ca ai tesut pentru el
un trup din miraje si moarte.

3. Intreaga lume, cu toata intunecimea ei, cu haosul formelor sale, nu este altceva
decat un Kyilkhor, construit inconstient. Fiintele nu-i mai afla cheia, de aceea ele
au avut de pierdut. Kyilkhorul a devenit mai puternic decat ele si acum le
tortureaza. Lascivitatea si jinduirile fiintelor produc imagini josnice si aceste
imagini, prin puterea imaginatiei lor lipsita de control se umplu de elixirul vietii.
Demonul incepe sa traiasca, devine independent si il arunca in sclavie pe creatorul
sau. Kyilkhorul trebuie slujit pana la degradarea totala a trupului si trebuie slujit si
dupa traversarea prin morti, in alte si alte trupuri noi, caci acest moloch al pasiunii
este insatiabil. Slabiciunea si nestiinta creeaza Kyilkhorii fricii, ai bolilor si mortii,
care absorb materia lasata fara paza a celor mai valoroase forte creative, pe care le
intorc ca pe niste arme impotriva omului cazut in capcana.
Daca dobandesti cheia crearii si distrugerii Kyilkhorului, ai dobandit, odata cu
ea, si cheia eliberarii tale proprii si a biruirii lumii.
Acum te las din nou singur. Vei fi numai tu. Ai cotit singur pe un drum separat.
Ai creat singur. Trebuie sa revii tot singur. Toate crizele si toate solutiile finale il
gasesc singur pe invatacel.
Ai grija. Fii puternic si curajos. Fii statornic. Gandeste-te ca nu mai poti face
cale intoarsa. Te afli in mijlocul oceanului misterelor. Trebuie sa ajungi la celalalt
mal.
Depinde de tine daca strabati aceasta etapa a drumului in secole, in ani sau in
luni. Dar nu cumva sa iei sangele Kyilkhorului! Demonul va deveni cu adevarat
terifiant atunci cand va fi invizibil. Trebuie sa-i stingi existenta cu un stilet care sa-
i strapunga toate cele trei trupuri. Trebuie sa-l arzi intr-un foc care sa-l distruga in
toate cele trei lumi.
Dupa ce l-ai anihilat, la tine se vor intoarce forte mult mai puternice decat cele
de care ai dispus vreodata pe calea ta terestra si aceste forte iti vor fi slugi
ascultatoare…’’
Urmara saptamani grave, inspaimantatoare. In zadar incercam sa-l desprind de
la sursa puterii mele, nu reuseam sa fac aceasta operatie. Tot ce distrugeam in
fiinta lui cu mari eforturi, timp de zile intregi, se refacea in cateva ore din fortele
mele absorbite de el. Daca incepeam sa sper vazandu-i decaderea, acest lucru il
revigora, daca imi pierdeam increderea cand il vedeam mai vioi el devenea si mai
puternic. A fost o munca de Sisif. Trecura mai multe luni pana cand reusii sa
raman indiferent fata de schimarile starii sale. Atunci am ramas multa vreme la
acelasi nivel. Nu decadea si nu castiga. Traia ca o imagine oglindita, mecanica, se
misca alaturi de mine, iar poruncile mele concentrate nu-i diminuau forta vitala.
Rezistenta lui ma arunca in disperare si astfel fui nevoit sa lupt pe doua fronturi,
impotriva pesimismului meu si impotriva creaturii dusmanoase si reticente. Stiam
ca daca raman mai prejos fata de oricare dintre acesti inamici, sunt pierdut.

4. Chiar si sanatatea a inceput sa ma paraseasca. Tensiunea neincetata in care
traiam imi zdruncina nervii. Imi pierdui pofta de mancare si somnul. Slabii. Lumea
exterioara inceta sa existe pentru mine. In focusul constientului meu se mutase
Kyilkhorul, ca o idee fixa tot mai poruncitoare, tot mai detestata si mai vie. Nimic
nu mai era realitate in afara de el. (…)
Cate n-am incercat ca sa zavorasc poarta dintre mine si Kyilkhor, sa incetez a
mai fi donatorul in aceasta transfuzie de sange spiritual continuu si fortat! Nimic
nu era de folos, iar echilibrul greu stabilit, echilibrul indiferentei, amentinta sa se
destrame. In mine, limitele erau asaltate de iritare si de o furie mognita,
periculoasa. Simteam ca nu-i mai pot tine piept prea multa vreme, si ca ura ucigasa
ma va coplesi, iar eu il voi ucide. Voi infige un pumnal in trupul sau cald, plin de
viata, ii voi scurge sangele, chiar daca acest lucru va insemna propria mea moarte.
In trupul meu slabit, prin reteaua vuiinda, tremuratoare a nervilor, indemnul
descreierat, jinduitor irupea ca o dorinta de nebiruit: sa termin odata cu el! Sa-l
strang de gat sau sa-l sfasii cu mainile goale. Ma amenintau panica si prabusirea
totala si aceasta stare mizera a mea il hranea pe el, il facea mai increzator, mai
puternic, mai plin de superioritate. Imi dadeam seama ca trebuie sa incetez lupta.
Nu reuseam sa gasesc cheia cu care sa il separ de mine. Orice zagaz ridicam intre
mine si el, legatura tainica prin care forta vitala circula intre noi nu se obtura.
Stiam prea bine ce anume am de pierdut. (…) Kyilkhorul ma biruia. Dorinta lui
de a porni pe propira cale, pornirile sale ucigase se implineau. Ma va ucide ca sa
traisca el, iar eu, odata cu acest trup, voi pierde conditiile fructuase din castelul
Grotte, ii voi pierde pe parintii mei, iar memoria mea nu va mai pastra etapele caii
parcurse. Voi incepe totul de la inceput, tatonand orbeste, cu neliniste arzatoare, iar
faptele Kyilkhorului vor cadea in raspunderea mea. Am evocat un monstru si
eliberez il lume. Am dat materie, personalitate si nume, unui complex orb de forte,
care dincoace de orice experienta, urmareste doar trairile fruste, caci inteligenta lui
a ramas la mine. Nu are decat trup, o populatie de elementali, o comunitate
demonica, burdusita de sange, densificate in materie, cu o vointa centrala avida
catre posibilitatile planului senzual – pulsional. Dar daca nu-i dau timp sa ma ucida
el, ci o fac eu, situatia mea va fi si mai rea, caci el se va instala in mine. Ma va
forta sa fac tot ce vrea el, sau ma va impinge in dementa, fara ca acest lucru sa
slabeasca macar putin legatura dintre noi. (…)
– Cum ar putea ucide cineva care nu exista?! Auzi-i cu claritate, vocea distincta
a celui ce medita in camera oglindita si care era alter-egolul meu. De ce afirmi si
crezi ca el exista? De ce te cramponezi de o idee eronata? Ai uitat ca ceea ce-l face
invincibil e credinta ta?! Credinta ta este elixirul lui… Retrage-ti-o si el va fi din
noi materie moarta. Neaga-l !
Se revarsa in mine o noua putere, o senzatie de eliberare si o recunostiinta
nemarginita.

5. Respiratia mi se elibera. Imi atintii privirea asupra Kyilkhorului intre degetele
nemiloase ale caruia se zbatea trupul meu aservit.
– Ce himera ridicola ma sugruma? Ce monstru ma ameninta, ce umbra ma face
sa fug? Imi napustii eu gandurile asupra lui. Viata ta nu e decat un fum, abur si nor,
din care doar imaginatia mea a alcatuit o formatiune de sine statatoare. Dar acum
voi inceta aceasta joaca a umbrelor pe care o faceam cu mine insumi. Paraziti
elementali, imprastiati-va! Retrag forta, caldura si materialul liant cu care v-am
modelat. Revoc orice miscare din afara mea. Retrag firele cu care v-am legat. Tu
nu ai nici o independenta! Nu ai sange, caci sangele meu iti da viata. Nu ai
respiratie, caci in tine pulseaza respiratia mea. Nu ai nici atata vointa cat sa-ti ridici
mainile, pentru ca singura vointa mea actioneaza in tine. Toate acestea ti el retrag.
Ce mai ramane din tine? Materia moarta. Te-am imprumutat si acum te dau inapoi.
Du-te la postamentul tau si incremeneste in pozitia pe care ti-a poruncit-o cel ce te-
a creat!
(M.Szepes - Leul Rosu)