Yoga e la moda. Exercitiul, bazand pe imitare si repetitie, e autoapararea mediocrilor. Nu e drumul eroului, care e aventura, pe care nu poti imita. Drumul lui se poate indica numai, prin niste arhetipuri ale inconstientului.
Eroul se porneste pe acest drum, datorita chemarii, fiind ales. Care e universal si proprie. Chemarea pentru yoga poate sa se porneasca de un afis publicitar, pe fondul complexului inferioritatii.
O presiune uriasa a adancimii pamantului a creat muntile. In asa fel, o presiune uriasa a adancimii omului sta la fondul urcusului si nu vointa in sine.
Esenta corectitudini etice fara suflet are scopul, a realiza indiferenta sufleteasca. Adica fi mort in interior si frumos vopsit in exterior, ca mormintele. E vorba de un fariseism postmodern!
Poate cineva sa-mi explice, cum va fi cu orasele de 15 minute, pe care secui il numesc "autonomie de 15 minute", in cazul migrantilor?!
Ei au deja "orase de 15 minute", getouri. Ei sunt foarte bine organizati pe fond instinctual, tribal, care functioneaza mult mai bine de cat institutiile Europei. Aicea o sa piarda Europa razboiul cu migranti! Buna dimineata noua Europa!
Sustin in continuare ca, nationalisti cei care au condamnat pe oameni din Ditrau pentru refuzul fata de migranti, sunt nationalisti falsi, care sunt manipulati de interese straine.
Uni au crezut ca manipularea lor este asa de subtila ca nici nu observ. Chiar era usor de observat.
Natiunea ca totalitate spirituala are sens si nu ca niste isme, conservatorism, nationalism. Ca ism, va fi dominat de siesi, de hybris.
Din pacate totalitatea spirituala lumii, comunitatiilor, omului, e in destramare. Lumea devine tot mai dominat de haos. Dar, orice haos, are niste sambure a reanoirii. Cine nu accepta reanoirea, incremeneste impotrivind haosului, construieste dictatura, ca o reactie adversa impotriva haosului.
Reanoirea e mereu lenta, ca trebuie sa vine din profunzime! Reactiile adverse sunt rapide, din cauza asta nu poate sa-si reprezinte reanoire.
O presiune uriasa a adancimii pamantului a creat muntile. In asa fel, o presiune uriasa a adancimii omului sta la fondul urcusului si nu vointa in sine.
Esenta corectitudini etice fara suflet are scopul, a realiza indiferenta sufleteasca. Adica fi mort in interior si frumos vopsit in exterior, ca mormintele. E vorba de un fariseism postmodern!
Poate cineva sa-mi explice, cum va fi cu orasele de 15 minute, pe care secui il numesc "autonomie de 15 minute", in cazul migrantilor?!
Ei au deja "orase de 15 minute", getouri. Ei sunt foarte bine organizati pe fond instinctual, tribal, care functioneaza mult mai bine de cat institutiile Europei. Aicea o sa piarda Europa razboiul cu migranti! Buna dimineata noua Europa!
Sustin in continuare ca, nationalisti cei care au condamnat pe oameni din Ditrau pentru refuzul fata de migranti, sunt nationalisti falsi, care sunt manipulati de interese straine.
Uni au crezut ca manipularea lor este asa de subtila ca nici nu observ. Chiar era usor de observat.
Natiunea ca totalitate spirituala are sens si nu ca niste isme, conservatorism, nationalism. Ca ism, va fi dominat de siesi, de hybris.
Din pacate totalitatea spirituala lumii, comunitatiilor, omului, e in destramare. Lumea devine tot mai dominat de haos. Dar, orice haos, are niste sambure a reanoirii. Cine nu accepta reanoirea, incremeneste impotrivind haosului, construieste dictatura, ca o reactie adversa impotriva haosului.
Reanoirea e mereu lenta, ca trebuie sa vine din profunzime! Reactiile adverse sunt rapide, din cauza asta nu poate sa-si reprezinte reanoire.
Miturile uitate, netraite, inseamna uitate, cei care o sa reantorc in realitatea epidemiilor si razboaielor. Si vei fi obligat ca sa traiest partea distructiva ale fiintei, pe care ai vrut sa te uiti.
Prin mit traiesti bipolaritatea fiintei, creatie si distrugere. Fara distrugere nu exista creatie. Lipsa distrugerii inseamna lipsa creatiei. Lipsa creatiei e moarte, ca inseamna lipsa reanoirii!
Pomul ranit se vindeca de la sine! Mai greu cu padurile defrisate, adica cand e vorba de distrugerea naturi! Dar, parca natura are constiinta, cel care e constient de distrugere si pedepseste omul mod constient!
Comunismul si capitalismul sunt cele doua fete ale diabolicului! Disputa intre Est si Vest, NATO si Putin, e disputa diabolicilor!
Daca cineva ma intreaba pe ce parte stau, eu zic, ma asez pe rău!
Criminalitatea provine din libertatea pierduta datorita institutionalizarii in exces. Din cauza acesta, ce este cauzat de pierderea libertati, poti invinge prin libertate.
Acest fapt arata consumul drogurilor, cel care produc iluzia libertatii pierduta. In asa fel, consumul drogurilor este o goana dupa libertatea pierduta. Tot ce s-a pierdut, e o pierdere ontologica.
Jung zicea ca boala omului modern e infantilismul. Infantismul are nevoie de siguranta la nivelul sau infantil, mamar. Asa ajunge mereu inapoi in dictatura care asigura "siguranta", omul modern, infantil! Asta e criza modernitatii pe plan psihic, care explica "reantoarcerea eterna" ale dictaturilor, care a devenit o regula ale istoriei moderne ale omului vestic.
Cand consideram ca o natie adversa nici nu exista, in realitate noi exprimam propriul nostru egoism, dreptul nostru exclusiva la existenta, revocand dreptul la existenta a adversarului! In realitate e egal cu uciderea a celuilalt!
A trece la tableta in invatamant ar fi foarte daunator pe plan sentimental. Sentimentele sunt legate la natura noastra adevarata, interioara, fiind expresia a acestuia. Dar nu numai, planul sentimental are rol in cunoastere la fel de important ca intelectul rational. Tableta dauneaza evolutiei sentimentala a copilului. Tableta pur si simplu arde viata sentimentala a copilului, rezultand un adult instabil sentimental, nervos.
De ce trebuie judecam dupa eficienta si nu dupa instincte? E adevarat ca dupa instincte pierdute nu putem judeca. Dar e posibil ca africani traiesc dupa instincte, judeca dupa instincte si nu dupa eficienta.
Ma intreb, de ce este impus lumii eficienta?! Sigur cu scop economic. Dar eficienta reprima, refuleaza, instinctele, fortele vitale. Cel mai periculoasa dictatura care refuleaza fortele vitale ale omului! Asta face liberalismul!
Trebuie sa devii filozof din tine insuti si devii intelept. Dar trebuie stii un lucru! Fara urcusurile si coborasurile vieti nu poti, pe care nu gasesti in carti. O astfel de intelepciune nu se preda. Il gasesti la marginea raurilor, culegand crengi uscate pentru foc. Intelepciunea il cunosc cei care supravietuiesc.
La varful muntelui te urci singur, ca Moise, ca tu esti Moise, daca e sortit. Sisif reprezinta urcarea nesortita pe munte. Din cauza asta esuaza.
Daca e sortit, nu ai nevoie de tehnici la urcare. Tehnica de urcare e o consecinta a pedepsei, ca ai incercat urcare fara ca sa fie sortit tie.
Az ember egységélmény nélkül képtelen élni. Ha elveszíti belül, akkor kivül keresi. Ma kivül keresi. Ez a globalizáció. Ami be fog zuhanni abba a belső űrbe, amit a belső élmény hiánya hagyott maga után.
Ecologismul, verzii, adancesc contrariile in lume. Natura le uneste! Cam departe sunt verzii de natura. Ca si interesele politice, economice, la spatele acestuia.
More Related Content
Similar to Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 22 - 2022 iuni 29.pdf
Miturile uitate, netraite, inseamna uitate, cei care o sa reantorc in realitatea epidemiilor si razboaielor. Si vei fi obligat ca sa traiest partea distructiva ale fiintei, pe care ai vrut sa te uiti.
Prin mit traiesti bipolaritatea fiintei, creatie si distrugere. Fara distrugere nu exista creatie. Lipsa distrugerii inseamna lipsa creatiei. Lipsa creatiei e moarte, ca inseamna lipsa reanoirii!
Pomul ranit se vindeca de la sine! Mai greu cu padurile defrisate, adica cand e vorba de distrugerea naturi! Dar, parca natura are constiinta, cel care e constient de distrugere si pedepseste omul mod constient!
Comunismul si capitalismul sunt cele doua fete ale diabolicului! Disputa intre Est si Vest, NATO si Putin, e disputa diabolicilor!
Daca cineva ma intreaba pe ce parte stau, eu zic, ma asez pe rău!
Criminalitatea provine din libertatea pierduta datorita institutionalizarii in exces. Din cauza acesta, ce este cauzat de pierderea libertati, poti invinge prin libertate.
Acest fapt arata consumul drogurilor, cel care produc iluzia libertatii pierduta. In asa fel, consumul drogurilor este o goana dupa libertatea pierduta. Tot ce s-a pierdut, e o pierdere ontologica.
Jung zicea ca boala omului modern e infantilismul. Infantismul are nevoie de siguranta la nivelul sau infantil, mamar. Asa ajunge mereu inapoi in dictatura care asigura "siguranta", omul modern, infantil! Asta e criza modernitatii pe plan psihic, care explica "reantoarcerea eterna" ale dictaturilor, care a devenit o regula ale istoriei moderne ale omului vestic.
Cand consideram ca o natie adversa nici nu exista, in realitate noi exprimam propriul nostru egoism, dreptul nostru exclusiva la existenta, revocand dreptul la existenta a adversarului! In realitate e egal cu uciderea a celuilalt!
A trece la tableta in invatamant ar fi foarte daunator pe plan sentimental. Sentimentele sunt legate la natura noastra adevarata, interioara, fiind expresia a acestuia. Dar nu numai, planul sentimental are rol in cunoastere la fel de important ca intelectul rational. Tableta dauneaza evolutiei sentimentala a copilului. Tableta pur si simplu arde viata sentimentala a copilului, rezultand un adult instabil sentimental, nervos.
De ce trebuie judecam dupa eficienta si nu dupa instincte? E adevarat ca dupa instincte pierdute nu putem judeca. Dar e posibil ca africani traiesc dupa instincte, judeca dupa instincte si nu dupa eficienta.
Ma intreb, de ce este impus lumii eficienta?! Sigur cu scop economic. Dar eficienta reprima, refuleaza, instinctele, fortele vitale. Cel mai periculoasa dictatura care refuleaza fortele vitale ale omului! Asta face liberalismul!
Trebuie sa devii filozof din tine insuti si devii intelept. Dar trebuie stii un lucru! Fara urcusurile si coborasurile vieti nu poti, pe care nu gasesti in carti. O astfel de intelepciune nu se preda. Il gasesti la marginea raurilor, culegand crengi uscate pentru foc. Intelepciunea il cunosc cei care supravietuiesc.
La varful muntelui te urci singur, ca Moise, ca tu esti Moise, daca e sortit. Sisif reprezinta urcarea nesortita pe munte. Din cauza asta esuaza.
Daca e sortit, nu ai nevoie de tehnici la urcare. Tehnica de urcare e o consecinta a pedepsei, ca ai incercat urcare fara ca sa fie sortit tie.
Similar to Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 22 - 2022 iuni 29.pdf (20)
Az ember egységélmény nélkül képtelen élni. Ha elveszíti belül, akkor kivül keresi. Ma kivül keresi. Ez a globalizáció. Ami be fog zuhanni abba a belső űrbe, amit a belső élmény hiánya hagyott maga után.
Ecologismul, verzii, adancesc contrariile in lume. Natura le uneste! Cam departe sunt verzii de natura. Ca si interesele politice, economice, la spatele acestuia.
Okos emberektől ne várd, hogy felismerjék életed mítoszát, azt csak te ismerheted fel, mert ők túl okosak ahhoz.
Csak vigyázz, nehogy te is okos légy, őket majmolva, mert elméssz az életed mítosza, értelme mellett, s ez tönkre tesz.
Scoala, stiintele, au ceva fariseic in ele, fiind puse ca povara pe umerii copilul. E povara, ca sunt puse din exterior. Tot ce este purtat in Duh in interior, e fara greutate. Fiind fara greutate, Duhul e ca si vantul bate unde vrea. Ce ii lipseste elevului in cazul stiintelor, lipsa libertatii in Duh.
Putem continua idea. Si daca castigi lumea prin greutati pe umeri, cu acesta daunezi libertatii sufletului. O scoala, o stiinta, impotriva libertatii sufletului. "Ucizi" divinul in copil prin scoala si stiinta. Rezultatul e o lume secularizata, fara speranta.
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdfNagy Attila (Mihai)
De ce sunt asa de salbatice rusii?! Incerc sa-l dau explicatie care nu trebuie inteles ca si justificare, adica de acord cu ei! Eu numai cu interesul lor strategic sunt de acord, ca Putin incearca sa opuna lumii unipolare ale Americi! Scriu acesta ca sa fiu inteles in intentiile mele de a explica fenomenul rusesc! Fiecare natie cum se afirma trebuie privit incepand de la abisalul sau inconstient! Din aceasta perspectiva natiunile de loc nu sunt la fel. Jung a inceput sa explice, pornind din starea in care se afla inconstientul germanilor, chiar putin inainte de al Doilea Razboi Mondial, dupa ce Hitler a ajuns la putere, ce se pregateste in Germania, prevazand cum zicea el, escaladarea animalului din inconstientul germanilor!
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...Nagy Attila (Mihai)
A magyar asszimilációs politika tagadhatatlan! De mi valahogy a Trianon előtti viselt dolgaink fölött a románokkal szemben úgy síklunk el, mint amikor Amerika nagyvonalúan elsiklik a fölött, a demokrácia bajnokaként jelenve meg a nagyvilágban, hogy mit tett Vijetnámban.
Szóval a jelenért nyavalyogni úgy, hogy a múltat figyelmen kívül hagyjuk, nagyon egyoldalú látás, ami nem fog a traumák kölcsönös feldolgozásához vezetni, s egy állandó potenciális veszélyt fog jelenteni.
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...Nagy Attila (Mihai)
Noi credem ca i-am depasit pe omul primitiv. Omul primitiv traieste in noi. Noi i-am refulat numai in inconstientul colectiv cu intelectul nostru mai dezvoltat. Azi platim pretul pentru acesta. Omul primitiv avea sentimentul unitatii cu natura. Se simtea prieten si cu animalele salbatice. Din cauza acesta avea sentimentul vinovatiei dupa ce omora. Pe care compensase psihologic cu mituri, ritualuri. Noi credem acesta o supestitie pe care omul modern a depasit. Omul modern a refulat acest sentiment a vonovatiei fata de natura, fata de natura, neavand compensatii psihologice naturale, mituri, ritualuri. Tot ce este refulat in psihicul inconstient reantoarce cu niste energii mult mai mare si distructive ale inconstientului colectiv. Cel mai mare problema este neintegrarea strafundurile animalice ale inconstientului in constient.
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...Nagy Attila (Mihai)
Trebuie să reflectăm într-un mod general fondul ideatic, pe baza carora apreciem perioada lui Ceaușescu, că „aveam„. Această idee este a avea, care este generală și e independentă de realizările lui Ceaușescu. A avea și a fi este problema culturii și civilizației noastre Europene cum scrie Erik Fromm. Civilizația vestică se bazează pe a avea, în sensul acesta este diabolică. Acest a avea îi rezultă pe dictatori. Dictatorii provin dintr-o idee mult mai generală de a avea. A avea putere și pentru aceasta se construiesc.
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdfNagy Attila (Mihai)
A diktatúrák, de úgy néz ki ezt követeli a balliberális ideológia is, jólneveltséget követelnek, mint a szellemileg befuccsolt egyházak is a híveiktől, ami az ember életében az első 18 év. Ezek nem engedik meg a felnőttkort, mert akkor nem vagy irányítható. Az első 18 évben engedelmességet követelnek az ifjútól. Mint a balliberálisok: bekötött szemmel fogadd a migránst; légy toleráns, nyitott! A nyitottság, egy teljesen passzív elfogadás, ami a gyerekkor jólneveltségével rokon, csak még rosszabb, amikor ideológiai alapokon minden korosztályra rákényszerítik. Így lesz a fiatalokból "megváltó" generáció.
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdfNagy Attila (Mihai)
Az egyik szociológus szerint, Erdély Magyarország utánfutója lett. Az erdélyi magyar identításra, Magyarország majmolása jelenti a veszélyt! Nemlehet egy normális kisebbségi létet élni úgy, hogy nincsen több szintű kommunikáció a többséggel. Az orbáni- nacionalizmus, egy fajta neohorthyzmus, elszigetel. Pedig, aki csak Constatantin Noicaba kóstól bele, román filozófus, csodálatos szellemi mélységekkel találkozik, ami a román lélek, szellem tulajdona. Az etikai problémákat, ami a két nép konfliktusát illeti, nem lehet csak az intellektus szintjén megoldani. A köztünk lévő történelmi szakadékot csak a szellem hidalhatja át. De ahhoz, hogy szellemben közeledjünk, nekünk magyaroknak végre fel kelle dolgoznunk Trianont. Amit nem lehet másként, csak úgy, hogy szembesülünk történelmi árnyékunkkal. Ebből értenénk meg igazán Trianon valós okait.
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdfNagy Attila (Mihai)
Ominoritate poate sa-si pastreze identitatea si prin asimilarea culturii majoritare. Ce ai asimilat, nu te asimileaza. Stiu, ca e mai greu, decat refuzul prin reactii pavloviene pe fondul reflexelor istorice. E vorba de un nivel mai inalt pe plan spiritual si cultural, a constiintei nationale minoritare. Minoritatea e tentat ca sa izoleze in natiune, si mai tare decat nationalismul mod general, care se afla in propria tara. E nevoie sa iesi din acest izolare, inchidere, in natiune in directia unitatii, universalitati culturii in sens clasic.
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdfNagy Attila (Mihai)
Szilágyi N. Sándor, prof. UBB Cluj scria că e o mare greșeală acoperirea cu saci de gunoi negri a crucilor din Valea Uzului, că am atins cel mai sensibil punct al românilor. Cine nu cunoaște ortodoxia, nu cunoaște psihicul românului. Udemereul după ’89 cerea sensibilitate față de problemele ungurilor. Că ne deranjează 1 Decembrie, că ne deranjează Imnul României, că ne deranjează cultul lui Avram Iancu, dar udemereul, era mereu insensibil față de sensibilitățile românilor. Românii dupa ’89 au suportat jignirile unui partid la guvernare, care era udemereul. Un deputat de Satu Mare avea dreptate când zicea că, noi trebuie să suportăm disprețul cu care vorbesc udemeriștii despre români. Noi vorbim despre trauma Trianonului, dar nu recunoaștem traumele românilor înainte de Trianon și în vremea lui Horthy.
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdfNagy Attila (Mihai)
Az úzvölgyi katonai temetőből az éj leple alatt eltávolították a románok állította beton kereszteket. Szerintem ki kellett volna eggyezni, mert kizárólagosságunk, elszigetelődésünk miatt, aminek ez része, nem tudunk kiegyezni a románokkal. El lehetet volna fogadni a Trianon utáni, aminek a román állam nyilvánította, a nemzetközi katonai temető státust. Hogy a jelenben a román államot magát ez miért nem érdekelte, arra csak egy magyarázatot látok. Kellett egy ilyen cirkusz az AUR politikai párt megalapításához. Most meg teljesen okafogyottá váltak a beton keresztek. Ez a politikai pragmatizmus. Ne lelkesedj semmiért, mert holnap okafogyottá válik minden.
Én nem azoktól tartok, akik úgy mond "gyűlölködnek", mert elutasítók, a liberálisok szerint a nacionalisták, mivel elútasítják a migránsokat, hanem azoktól, akik ezt a "gyűlölködést" utasítják el, lélek nélküli rögeszméjük okán.
Én azoktól az ideológiai rögeszmésektől tartok, akiknek már nincs lelkük, már csak valami diabólikus erő mozgatja őket. Ez már nem emberi. A gyűlölet még emberi! Aki gyűlöl, az nem veszítette el a lelkét. A gyűlöletből van vissza út, van "megtérés"!
De kik kényszerítik ki a "gyűlölködést"?! A diabólikus erők, akiknek még lelkük sincs! Az elutasító "gyűlölet", csak egy ellenreakció a lélektelen rögeszmével szemben, amit kényszeresen alkalmaznak.
Az igazán diabólikus, lélektelen az egészben a morális máza az egész rögeszmés kényszernek, hogy légy pozitív, nyitott, befogadó, toleráns! Ezek morális mázba öltöztetett, lélek nélküli, rögeszmék. Gogolnak egy sokkal kifinomultabb világa, mely sokkal veszélyesebb.
Ez Gogol a balliberális mában! Lehet, hogy a nemzetiek a "senkik", de a balliberális ideológia már a "holt lelkek" világa.
Idea moderna ale revolutiei considera Miorita ca o balada ale resemnarii romanului. Nimic mai fals. Asta e modernitatea, ca sa judeci pe fondul ideilor straine ideilor religoase, sau ale traditiei.
In Miorita moldoveanul reprezinta omul autentic. Omul autentic, care dupa Iisus, "nu opune raului"! Cred ca aceste cuvinte lui Iisus sunt cel mai neantelese omului desacralizat, revolutionar, agresiv. Iisus a aratat in pustie cand era ispitit de diavol cum se face fara a se opune raului, confruntarea cu raul. Iisus nu a opus raului mod revolutionar, violent, ci a deconspirat diavolul, raul, aratand natura sa adevarata in lumina divinului. A opus intunericului, facand lumina.
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdfNagy Attila (Mihai)
Academicianul Ilie Badescu pune intrebarea intr-un interviu, cum a putut naste comunismul chiar in Rusia, intr-un stat ortodox?!
Eu pun o intrebare asemanatoare, ca problema e inacelasi, cum poate sa nasca dictatura care ne ameninta, neoliberala, ale elitelor globale, chiar intr-un stat democratic, care nu a cunoscut dictatura, ca Europa?!
Ki a farizeus?! Aki nem a maga életét éli, hanem az erkölcsösét, aki nem ő maga.
A farizeusság igazi lényege abban áll, hogy ezt várja el másoktól is, hogy ne lehessenek önmaguk. Ez által terhet rakván az emberek vállára, mert ami nem önmagad, azt teherként cipeled. És segíteni sem tud a farizeus, mert ő is a nem önmaga terhét cipeli. Vak vezet világtalant. Az, ami önmagad vagy, az a szem benned, az Önvalód.
Ha civilizáció súlya igen nagy, a kollektív tudattalan disztruktivítással válaszol, hogy a világ, az ember megújulhasson. Ez a természetes fenntarthatóság!
1. Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 22 - 2022 iuni 29
Daca te trezesti dupa un vis de noapte si te gandesti la ceva cotidian, poti sa-l uiti visul. Erau
mistici, cei care dupa o experienta mistica, totusi erau captati de lume. Adancimea experientei
nu garanteaza nimic. De la o clipa la alta, lumescul te fura atentia data ontologicului. De ce e
asa de usor uitarea?! Datorita libertati, pe care in acest caz il numim negativa.
Datorita mijloacelor pe care le fabricam, indepartam constiinta de inconstient cu rapiditatea cu
care ne evoluam. Rezultatul, cresterea tensiunii intre constient si inconstient. Datorita tensiunii
intre poluri, cresterea tensiunii in inconstientul colectiv devine alarmant. Pe care le arata
cresterea numarul razboaielor in lume.
Omul devine tot mai evoluat prin mijloacele sale tehnice, care ascunde faptul ca, din inconstient
primeste niste impulsuri tot mai primitive. Care ne arata ca evolutia tehnica, rezulta un regres in
inconstientul colectiv ale omenirii. Si din acest animal iese in lume, dictatorul maselor.
Civilizatia devine o masca a omului primitiv in adancurile sale. Spunem ca nu traim in Evul
Mediu, care e adevarat, ca in adancurile noastre traim in Epoca Pietrei, asa de disociate sunt
adancurile noastre arhetipale.
Cultura poate sa se reanoiasca prin asociatii intuitive, fara profunzime arhetipala ale
inconstientului colectiv, fara care se va seca, devenind aglomeratia idolilor culturale, fara viata.
Yoga e la moda. Exercitiul, bazand pe imitare si repetitie, e autoapararea mediocrilor. Nu e
drumul eroului, care e aventura, pe care nu poti imita. Drumul lui se poate indica numai, prin
niste arhetipuri ale inconstientului.
Eroul se porneste pe acest drum, datorita chemarii, fiind ales. Care e universal si proprie.
Chemarea pentru yoga poate sa se porneasca de un afis publicitar, pe fondul complexului
inferioritatii.
Istoria omenirii se ruleaza intre doua contrarii, constiinta si inconstientul colectiv. Soarele, focul,
ratiunea si inconstientul, apa.
Omenirea era prima data pedepsit cu apa, potopul. Sensul imanent a acestuia e, constiinta sa
fie inundat, coplesit, dominat, de apele inconstientului colectiv, de catre inconstient. In loc de
echilibrarea contrariilor constient inconstient, omul era atras de un singur pol, de catre
inconstint. Acesta se explica cu evolutia slaba a constiintei la inceputul istoriei.
Cunoastem niste mituri, cand eroul trebuie sa treaca intre Soare si Pamant, avand grija ca sa
nu fie atras de careva. Eroi se pierd, fiind atrasi unilateral de catre Soare, dupa care ei se cad in
mare, pe pamant, inapoi in nediferentiat.
Domnul a zis dupa potop ca nu mai pedepseste lumea cu apa, ci cu foc. Viitorul omenirii pe
care ne arata Biblia, ne indreapta privirea de catre atractia unilaterala ale Soarelui, ca in cazul
eroilor, pe care nu poate evita omenirea. Focul acesta este ale ratiunii unidimensionala,
unilaterala, arzatoara. Prin care tot se va ajunge omenirea sub dominatia apei inconstientului
colectiv, inapoi la nediferentiat, la primitivismul inceputurilor. Cam asa stam cu evolutia, pe urma
miturilor.
Szerintem valakik be fogják látni, hogy legkésőbb őszig az ukrajnai háborút be kell fejezni, mert
ha nem, a tél kurvára be fogja nyújtani a számláját Európának. És az istenadta nép szimpátiája
az ukránok iránt, átcsap lázadásba. Szerintem a csapos legényt kell inkább figyelni, nem a
fegyvereket.
2. A globalizmus egyik gyengélye mútatkozott ki az ukrajnai háborúval, az ellátási láncok
szakadozása, a saját ipar hiánya a kisebb országoknál. Az önellátást nem helyetesíti a
globalizmus, bárhogy erőltetik a multik. Annak ellenére, hogy ez nyilvánvaló, a múltik tovább
fogják erőltetni, annak ellenére, hogy a háború következtében visszaáll a kétpólusú világ. Ez
érett, már régtől, de azért mondhatjuk, hogy Putyin a világ rendjét változtatta meg.
A világ rendjének az alapja, az archetipális ellentétek egyensúlya. Az egypólusú világ csak a
rend illuziója, mely káoszhoz vezet.
Combaterea violentei, acest activism, este o violenta subtila, care vrea sa-l refuleze violenta. Un
singur lucru combate violenta, desavarsirea omului, care integreaza, transfigurand, in totalitatea
unificata ale omului, fortele sale inconstiente distructive.
Activistul este la fel de inconstient de radacinile inconstiente ale violentei, ca si violentul. Din
cauza acesta violenta activistului este violenta refulari celor inconstiente, fortele distructive a
acestuia.
Totul se porneste din propria refulari, la care vrea sa ii oblige pe altii. Acest obligativitate
reprezinta violenta sa subtila. In acest caz, orbul conduce nevazatorul, amandoua fiind
inconstienti de originele inconstiente ale violentei.
Montecuccoli tábornok azt mondta, "a háborúhoz három dolog kell, pénz, pénz, s harmadjára is
pénz"! Még akkir is ha meg kukkoltok. Hogy milye van e háromból Ukrajnának, nem nehéz
megmondani.
Civilizat, pe urma inseamna ceva costisitor. Dar pe urma acestuia sunt cei care castiga. Castigul
are nevoie de resurse si pe urma acestuia incep razboaiele si impartirea lumii. Acest interes
prozaic desparte civilizatiile si incepe razboiul economic ale civilizatiilor. Adica "razboiul
civilizatiilor" pe fondul arhetipal ale inconstientului colectiv.
Szerintem Zelensky egy pszichopata. Amerikának épp egy ilyen kellett.
A természet nem szereti a hagyományt, amit nem ő ápol. Ezért hagyja megkövülni, s
elpusztulni. Mondhatni, hogy átadja a hagyományáplóknak.
Ne am primit darul posibilitatii libertatii numai. Frica de libertate inseamna, frica de posibilitatea
libertati, ca poti si esua. Libertatea e un risc mare si din cauza asta fug multi de libertate.
Libertatea nu exista fara energiile contrariilor arhetipale ale inconstientului colectiv. Intre
contrarii simte omul ca poate sa esueze. Ca sa scapa de sentimentul fricii, se lipeste la un
singur pol, pierzand libertatea.
A haszonelvűség, a hatékonyságra alapozott társadalomnak nincsen szükség az élet
befeleforduló második felére. Ezzel magyarázható a fiatalok világmegváltó szerepe. Ezzel
szemben az idősebbek vezető szerepe már maradiságnak számít.
Kínát már maradinak tartja a liberalizmus. Ők még egy ősi hagyományon állnak. Amely azt
tartja, hogy csak az élet második felére, idősebb korra, gyűlik össze az az élettapasztalat,
melyre, hát mondjuk, a "bölcs vezetőnek" szüksége van. Vagyis ki kell állnod az élet próbáját,
hogy megszerezd azt az élettapasztalatot, melyet az ösztönös, néma tudásnak nevezhetünk,
mely a bölcs politikai vezetés elengedhetetlen feltétele. Amikor a törvény betűje nem nyújt
eligazítást, ez nyújt segítséget. Valamikor, az archaikus időkben, jó részben, ebből születtek az
3. íratlan szokásjogok. Ennek egy tipikus példája a Bölcs Salamon döntése, hogy kié legyen a
gyerek.
Itt két világ ütközik. Az ösztönök megtapasztalásából származó bölcsességé, mely letünt, és
helyét átveszi a fiatalos hatékonyság, hasznosság. Az ösztönök helyét átveszik a fiatal
észlények, akik már programok szerint cselekednek, mert maguk is programozottak.
Mítoszaink az ösztöneinkbe írott "programokról" szólnak! Phathón atyja Phoibosz szekerét
kérte, s hogy egy napig ő hajthassa a szárnyas lovakat. De mivel még fiatal volt nem volt súlya,
s a lovak elkaptak. Őrülten száguldott csillagoknak ütközve. Majd őrült zuhanásba kezdett.
Phaetón lángoló hajjal zuhant alá, mint egy hullócsillag. Égő testét a Pó folyó fogadta magába.
Amikor a fiatal még nem ura ösztöneinek, fékevesztett lelkesedése kozmikus katasztrófához
vezet. Az ösztönöknek a kozmikus törvényekre kell hangolódnia, mert a kettő egy és ugyan az.
Joseph Cambell írja, "ha a nem kellőképpen beavatott kap valamilyen szerepet az életben,
akkor úrrá lesz rajtunk a káosz".
Petőfi írja, hogy "Anyám, az álmok nem hazudnak". A mítoszok még annyira sem. A fiatalok
vezette világ nehogy katasztrófába vezessen.
"Societatea deschisa" a lui Popper se naste pe fondul realitati fluenta, destructurata, si mereu
reinventata, ale postmodernului.
Kafka Kastélya a jövő, mely már kezdetét vette. Minden átcsap az ellentétébe, mondta
Heraklétosz. A ráció viszonylag olajosan működő alkotásai átcsapnak abszurdba.
Ez a jövő kastélya. A civilizáció, melyből nincs kiút. Mert egy olyan ész alkotása, melyből nincs
kiút, mert nem nyitott a végtelenre.
Sokan, a seggnyalást összetévesztik a vallásossággal. A lelkész plasztikájáról van szó. Amikor
lelkész voltam, sokaknál ezt éreztem.
Az erkölcsös soha nem fog megtérni belső Önmagához. Erre csak a bűn katasztrófája képes.
Ezt mútatják be Jézus parabólái, a kívül tiszta, de belül elhanyagolt edénnyel, meg a meszelt
sírral, mely belül rothadás.
Csak a szabaság biztosíthatja a magabiztosságot a gondolkodásnak. Mert a gondolkodás a
szabadság révén válik lehetőséggé. A lehetőség meg az önbizalom forrása.
A tudomány embere tanulmányaiban nagyon magabiztosnak látszik. A magabiztosság által
ahogy idéz. Vajon, ez a magabiztosság hova lesz idézetek nélkül?! Mert nincs gondolata mi
megtartsa maga magát.
A drukkeroptimizmus látja legkevésbé a háború realításait. Mindkét oldalon, a manipuláció ezt
nyergeli meg.
Libertate nu exista fara energiile contrariilor arhetipale ale inconstientului colectiv. Pe care
transfiguram in iubire, prin caracterul lor transcendent.
A farizeus az, mely tiszteletet követel, szeretet helyett, mert képtelen a szeretetre. A bűnös
ezért lehet több, mint a farizeus, mert épp a szeretetéhségnek köszönheti bűneit.
Az ember azt hiszi, hogy értelmi, akarati úton megoldhatók a jelen, s jövő problémái. Az
4. akaratra, s értelemre való alapozottság, csak egy irányt vehet, a hatékonyságét. Ez pedig
beszűkíti az ember tudatát a kollektív tudattalan szellemi és biológiai vitális alapjaival szemben.
Egy egyszerű képpel élve, kiszáradunk, mint egy fa.
Ha szellemi életformád lesz a túlélésre való életberendezkedés, akkor könnyebben viseled a
gazdasági kríziseket. Szakítanod kell a fogyasztói társadalom szellemével, hogy lelkileg
megőrízd magad.
A drágulások szorongást idéznek elő. Ez azzal arányos, ahogyan mesterségesen felfokoztuk
elengedhetetlen életfeltételeinket, igényeinket.
Amit a legnehezebb tudatosítani, hogy a szorongás forrása a mesterséges létmód. Az, hogy
életünknek egyre több feltétele van, egyre több feltételnek kell megfelelni.
A létfeltételek révén azt hisszük, hogy újra építjük az elveszett paradicsomot. De közben egyre
inkább kiűzük a Földnek nevezett természetes paradicsomból, a természet adta létfeltételek
közül. Szorongásunk alapja egzisztenciális, mert a hiány ontológiai. A természet maga
ontológiai utalás, ezért paradicsom, de mi egyre messzebb űzzük magunkat belőle, s ezzel
növekszik szorongásunk.
Idea eficientei transforma omul in regele Midas, totul transformand in bani. Rezultatul va fi, omul
bogat, cativa, dar se va muri prin foamete.
Prin sanctiuni impotriva Rusiei, nu cumva sa ajungem inapoi in epoca de aur a lui Ceausescu,
largit in toate Europa.
Csak egy erős országot lehet a háború menete közben felfegyverezni. Ukrajna esetében
kétlem, hogy ez összejönne.
Szerintem túlzott az ellenállasuk az ukránoknak, mert nem fogja a kellő eredményeket
meghozni. Az eddigieknél könnyebb harcokkal kellett volna hátrálni, s feladni, a városokból nem
csinálván hadiszinteret, ami teljesen értelmetlen.
Folyamatos visszavonulás eredményeként kellett volna békét kötni, s az után fegyverkezni. De
így is sok kérdőjel maradt volna. Szegény ország fegyverkezése kérdéses. A másik kérdéses,
hogy az oroszt ki lehet e szorítani, ahova befészkelte magát. De maradok a végső konklúziónál,
egy szegény országnak, mint Ukrajna, őrültség volt kikezdeni az orosszal.
Sokak számára lehullt a lepel a demokráciáról. De mégtöbben elhiszik még, hogy az angyalka
hozza a demokráciát.
Sunt doua tipuri de nationalisti. Simpli guralivii si si cei confiscati. Confiscatii manipuleaza pe
guralivii simpli, cu un scop strain de nationalism. Si sunt cativa autentici. Dar natia e scufundat
in intuneric!
Amikor a természet a rajongás tárgya, akkor a természet már nem természet, hanem a
sznobbok kultikus tárgya.
A "civilizáltakat" csak úgy lehet ráuntatni a háborúra, ha éhhezni, fagyoskodni fognak. Így
untunk rá mi is a kommunizmusra.
Pityu megfingatja Európát! A télen, gáz helyett, csak a fingjuk marad.
5. Azi e la moda ca sa zici ca natia adversa nici nu exista, ca genetic nu exista. Asta e o idee a
omului unidimensional, unilateral. Acest "disparitie" a genelor materiale dovedeste ca natia
supravietuieste prin spirit, chiar prin partea opusa celor materiale.
Kérdés marad, hogy a vallásosság miért olyan más, mint a Biblia?! Amiből következik, hogy
miért csak a Bibliában vannak farizeusok, s a papok között "nincsenek"!
Democratia nu s-a creat printro noua nastere spirituala re-totalizatoare, ci printrun consens pur
reparatoriu, prin nivelare.
A szégyen azért olyan hatékony, mert önmagad előtt is szégyenkezel.
A belső metanoia, újjászületés, nincs belső titokfeltárások, a tudattalan tartalmak tudatosítása
nélkül.
A változtatniakarás, mely nem önmagunk belső megváltozásával kezdődik, az diktatúrához
vezet.
Omul cand ia o carte in mana, nu intreaba inainte, care e mai important, a fi, sau a citi. In asa fel
poti sa decizi, de care carte vrei. A citi carte revela, inseamna a fi. Experienta dinamicii a fi.
Isten elég nagy ahhoz, hogy ne tudjuk megsérteni. Mert végül is csak azt tudjuk megsérteni, aki
kisebb, mint Ő, vagyis magunkat. Mikor sértjük magunkat? Ha nem adjuk meg Istennek a
lehetőséget magunkban.
Daca folosesc cuvantul "primitiv" la cei care injura pe romani pentru Ardeal, sunt restrictionat pe
fb. Cei care fabrica arme ca sa omoara oameni intre ei, sunt legali.
Unii maghiari injura pe romanii pentru Ardeal, ca ar fi fost luat gratis de catre romani! Szilágyi N.
Sándor profesor UBB Cluj, intrun articol, chiar apreciaza conducatori romanilor cei care au
luptat pentru drepturile romanilor si pentru unire, cat de pregatiti, inteligenti erau. Apreciaza si
modul cum au luptat. Nu cadea gratuit de loc Ardealul in mana romanilor. Trebuie sa
recunoastem.
Acesta e o frustrare. Sentimentul pierderi a traumatizat pe unguri si rezulta frustrare si
compensari.
Ar trebui sa fie constientizat ca Trianonul a inseamnat o lovitura de gratie, a unui iluzie care
provenea din Evul Mediu, Ungaria Mare, dar care era depasit de un proces democratic in
Europa care dadea drept majoritati reale. Dar, chiar din cauza acesta, ca lovitura era primit de o
iluzie imperiala, s-a creat o trauma asa de cumplita. Suntem o natie mereu lipsit de real, care a
costat si costa. Au inceput sa recunoasca si unii istoricii maghiari, ca pe urma si fara Trianon ar
ajungea aicea.
Magyarországon visszaállítanak bizonyos történelmi adminisztratív, megnevezéseket, mint
főispán, vármegye. A nemzeti dolgokkal az a gond, hogy ha politikai programként,
szemfényvesztésként, a hajánál fogva rángatják vissza a múltból, olyan, mint egy maskara.
Mit akarunk eltakarni?! Egzisztenciális ürességünket?! Hogy a keresztény nemzet már nem egy
igazi alkotó szellem, mivel nem képes megújulni, mely épp ezért teret ad a materializmus, az
6. ideológiák, negative teremtő diabólizmusának?!
Pentru rusii nu conteaza pierderile, dar pentru ucraineni da.
Armele occidentale nu garanteaza victoria pentru ucraineni. Eventual succese trecatoare si
pierderi mari pentru rusii. Dar, masina ruseasca de tocat si daca incet, se inainteaza. Normal,
nimic nu este exclus. Asa s-a pornit razboiul.
Zelensky azt mondja, viszaszereznek mindent. Egy ilyen kísérletnek, Európa összeomlása lesz
az ára.
Greta, acuma nu tipi ca se polueaza?! Sau stapani banilor privati, pe care ii servesti, te a pus in
naftalina, ca nu e momentul ca sa tipi?!
"Munca in echipa" inseamna, a te pierde mod voluntar intro masa informa.
Gondolom, hogy föld még van a talpunk alatt import nélkül is. Még akkor is, ha elménk realítása
totál import az is.
Manipularea le foloseste frica de a deveni ridicol! Ca sa fie frica de a sustine niste idei, contrariu
intereselor neoliberale. Frica acestuia e o "frica de supraeu" (Eugen Drewermann).
Vad undeva ca suntem otraviti din avioane. Sa fiu sincer eu nu ocup cu astfel de tampenii.
Dar, totusi ma intreb, presupunand ca e adevarat, care este semnificatia existentiala acestui
stire. Nu exista.
Răul are un sens, semnificatie, spirituala, negativa. Si numai prin sensuri spirituale poti invinge
răul, cum ne arata miturile, lupta eroilor acestuia.
Distrubuirea acestui stiri fara sens si semnificatie existentiala, rezulta niste automatisme ale
reflexelor identificari si distribuirii impersonale, prin care te uiti de sensurile si semnificatiile tale
adanci.
Numai sensurile existentiale te salveaza, de care lumea e golita. Nu otravirea e problema, ci
lipsa sensurilor si semnificatiilor, fara care suntem lipsiti de autoaparare. Ca astfel de
avertismente adresate minti exclusiv, rezulta iluzia ca mintea, intelectul, e capabil ca sa se
salveze pe sine. Mintea, numai cu ajutorul sensurilor si semnificatiilor arhetipale ale
inconstientului colectiv poate salva pe sine si birui raul, diabolicul, cel care tot din inacelasi
inconstient se naste. Nu poti birui continuturile diabolice ale inconstientului colectiv cu mintea,
care poate sa armonizeze cu inconstientul, dar nu face parte din inconstient. Continuturil
distructive ale inconstientului poti invinge, birui, numai cu ajutorul continuturilor opuse ale
diabolicului din inacelasi domeniu ale inconstientului colectiv. Asta ne invata povestile, miturile.
Comportamentul mehanic, stereotip ale distribuirii acestor stiri, prin iluzia autosalvari cu ajutorul
mintii exclusiv, rupe mintea de acest inconstient mitic, care ar trebuie sa vine in ajutorul minti, si
ramana mintea singur in fata răului diabolic, cu iluzia ca prin distribuire ne salvam.
Prin astfel de stiri esti informat numai dar nu si salvat. Iluzia omului modern e ca prin informare
poti autosalva. Aicea intalneste nationalistul cu neoliberalul, in iluzia autosalvarii. Cu diferenta
ca la liberali functioneaza, ce nu functioneaza la natonalisti. In asa fel devine batut de catre
liberali bine informat, nationalistul tot bine informat.
Pentru acest diferenta se face vinovat o alta diferenta intre liberalism si natiune. Natiunea,
neamul, este creatia inconstientului colectiv, apartinand acestuia. Liberalismul apartine polului
opus inconstientului, apartinand constiintei rupt de inconstient. Intro civilizatie creat de acest
7. constiinta rupta de inconstient, normal ca liberalismul se afla la el acasa, fiind avantajat fata de
natiune, care apartine polului opus. Terenul de lupta nu apartine natiuni, ci a liberalilor. In
realitate acest lupta se duce intre constiinta colectiva a omenirii si intre inconstientul colectiv a
omenirii.
Lumea acesta fiind dominat de ratiune, care rupt de inconstient, nu lasa fara efect nici pe
constiinta colectiva ale natiunilor, nationalistilor, indepartand de mijloacele lor inconstinete ale
autoapararii, pe care cultivau prin traditie si care s-a pierdut datorita modernitati. Natiunile sunt
total dezarmate fata manipulari neoliberale care creaza o noua lume, ca ei apartin la o alte lume
ale inconstientului, pe care civilizatia neoliberala refuleaza. Refuleaza, dar nu ramana fara
influenta lumii arhetipale ale inconstientului colectiv. Refularea rezulta ca constiinta va fi dominat
de catre niste arhetipuri eshatologice, niste idei ideologice ale raiului pe pamant.