ghjbkhv .kjnbjbkj jkbuj khkjl lkhjlk

1. 1
UNITATEA DE CURS NR. 5
LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Lecția de educație fizică este principala formă de practicare a exerciţiilor fizice în mod organizat,
cu arie de cuprindere lărgită, care începe de la grădiniţă şi se termină odată cu finalizarea studiilor superioare.
Ca formă de bază a organizării şi practicării educaţiei fizice şcolare, lecţia:
 asigură realizarea sistematică şi în mod unitar a obiectivelor educaţiei fizice şi conţinutului programelor;
 prevede prezenţa obligatorie a elevilor;
 presupune o activitate condusă de un cadru didactic specializat, într-un cadru organizat.
Lecţia de educaţie fizică şi sport reprezintă „creaţia cadrului didactic” ce trebuie să reflecte cunoştinţele,
competenţele, capacităţile profesionale ale profesorului şi posibilităţile de asimilare ale elevului.
În literatura de specialitate există mai multe criterii de stabilire a tipurilor de lecţii, după cum urmează:
a. După componenta tematică abordată:
 lecţii cu teme din deprinderile şi/sau priceperile motrice;
 lecţii cu teme din aptitudinile psihomotrice, numite şi lecţii de „pregătire fizică generală”, puţin
răspândite în educaţia fizică şi sportivă şcolară;
 lecţii mixte, cu teme atât din deprinderile şi/sau priceperile motrice, cât şi din aptitudinile
psihomotrice.
b. După felul deprinderilor şi/sau priceperilor motrice abordate tematic:
 lecţii monosport;
 lecţii bisport;
 lecţii polisport (frecvente - mai ales - în alte ţări, care dispun de „complexe de educaţie fizică şi
sportive” la unităţile de învăţământ, atât în aer liber, cât şi în interior).
c. După etapele învăţării deprinderilor şi/ sau priceperilor motrice abordate tematic:
 lecţii de însuşire/iniţiere primară;
 lecţii de consolidare;
 lecţii de perfecţionare;
 lecţii de verificare;
 lecţii mixte/combinate (care rezultă din combinarea celor patru etape ale învăţării, luate - cel puţin -
câte două: consolidare cu perfecţionare, consolidare cu verificare etc.).
d. După plasamentul în structura anului de învăţământ:
 lecţii de organizare/ introductive (la început de an şi semestre, în care se susţin de către elevi şi unele
probe de control, constituindu-se, pe baza rezultatelor, grupele de nivel valoric);
 lecţii curente, săptămânale;
 lecţie bilanţ (de regulă, ultimele din fiecare semestru; un tip special de lecţie bilanţ poate fi considerată
şi cea „demonstrativă” sau „deschisă”, desfăşurată în scop metodic pentru a prezenta colegilor de
specialitate nivelul care poate fi atins cu un colectiv de subiecţi, dacă se lucrează conform unei
planificări realiste).
e. După locul şi condiţiile de desfăşurare:
 lecţii în aer liber, condiţii atmosferice şi climaterice normale;
 lecţii în aer liber pe timp friguros;
 lecţii în interior, condiţii normale (sală de educaţie fizică şi anexele sau materialele corespunzătoare);
 lecţii în interior pe spaţii improvizate (culoar, coridor, hol, sală de clasă cu bănci etc.) şi pe timp
friguros.
f. După numărul de teme abordate:
 lecţii cu o temă;
 lecţie cu două teme;
 lecţii cu trei teme;
 lecţii cu patru sau mai multe teme (cele de tip „demonstrativ”).

2. 2
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Măsurile organizatorice luate în lecţia de educaţie fizică, constituie părţi componente ale tehnologiei
didactice, cu rol hotărâtor în îndeplinirea obiectivelor propuse. Aceste măsuri oferă posibilitatea realizării în mod
eficient a obiectivelor, atât a celor instructiv-educative, cât şi a celor operaţionale, în raport direct cu condiţiile
materiale, clima, nivelul efortului, vârsta, nivel de pregătire şi efectivul de elevi.
Metodele şi procedeele de organizare se diferenţiază în:
a. organizare materială, se referă la măsurile care trebuie luate înainte, în timpul şi după desfăşurarea
lecţiei pentru:
- asigurarea spaţiului de lucru necesar;
- asigurarea materialelor necesare atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ;
- amplasarea lor la începutul lecţiei în imediata apropiere de locul de desfăşurare;
- depozitarea lor la sfârşitul activităţii în mod organizat, în spaţiile special amenajate.
Manevrările de materiale şi mijloace utilizate pentru desfăşurarea eficientă a lecţiei, se fac de către elevi
sub îndrumarea cadrului didactic, asigurându-se astfel valenţele educative ale activităţii.
b. organizarea colectivului de elevi, presupune dispunerea acestuia în spaţiul de lucru, în funcţie de
necesităţile procesului didactic la un moment dat;
Colectivul de elevi (clasa) poate fi organizat pe: grupe, perechi, echipe, individual.
Grupele pot fi:
- grupa simplă, organizată la întâmplare, prin numărătoare sau pe altă cale; în cadrul acestui tip de grupă
se lucrează nediferenţiat;
- grupa omogenă, organizată pe baza testării elevilor; acest tip de grupă poate cuprinde, fie elevii aflaţi
ca nivel de pregătire sub cerinţele curriculei, fie elevii dotaţi, fie elevii cu nivel de pregătire mediu, la
cerinţele curriculei; pentru fiecare tip de subgrupă se fixează obiectivele operaţionale proprii, se
folosesc conţinuturi diferenţiate, strategii didactice diferenţiate, sisteme de acţionare diferenţiate,
cerinţe diferenţiate; grupele sunt deschise;
- grupa temporară (variabilă), organizată temporar, în scopul îndeplinirii în condiţii bune a unor sarcini
didactice.
Echipele, se formează în scopul organizării unor jocuri, fie de mişcare, fie sportive, sau în cadrul unor
întreceri; pot fi constituite liber de către elevi (sub îndrumarea profesorului); echipele vor fi egale, numeric, la fel
de puternice/același nivel de pregătire.
CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA LECŢIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ
Din punct de vedere al conţinutului, lecţia de educaţie fizică se deosebeşte de lecţiile de la celelalte
discipline de învăţământ întrucât are în principal caracter practic. Conţinutul lecţiei este format din totalitatea
sistemelor de acţionare concretizate în mijloace practice (exerciţii fizice, ca reprezentări parţiale sau totale ale
deprinderilor motrice) şi mijloace verbale (cuvântul, ca modalităţi de transmitere a cunoştinţelor şi noţiunilor
teoretice) ca modalităţi de execuţie şi transmitere a deprinderilor şi priceperilor motrice. Fiecărei lecţii îi este
specific un anumit conţinut care depinde de temele şi obiectivele operaţionale.
Conform Dicţionarului descriptiv şi explicativ de noţiuni şi termeni, (2002, p. 360), structura lecţiei
reprezintă „forma şi modul de organizare a conţinutului lecţiei, grupat pe părţi (verigi) care se corelează cauzal
în vederea asigurării unităţii ei didactice (scop, metodă, timp, spaţiu)”.
Structura lecţiei de educaţie fizică este puţin variabilă în comparaţie cu partea de conţinut. Totuşi între
structură şi conţinut există un raport de interdependenţă. Structura reprezintă demersul de organizare a acţiunilor,
iar conţinutul reprezintă substanţa prin care se realizează procesul instructiv-educativ.
Din punct de vedere structural, lecţia de educaţie fizică a cunoscut de-a lungul timpului mai multe
modalităţi de abordare, printre care:
 lecţia pe părţi, care a fost structurată fie pe patru părţi: organizatorică, pregătitoare, fundamentală şi de
încheiere, fie pe trei părţi: pregătitoare, fundamentală şi de încheiere. Cele patru sau trei părţi desemnează
elaborarea şi desfăşurarea lecţiei în interiorul căreia se disting momentele (verigile) ei. Într-o lecţie, în
funcţie de tipul de lecţie, pot fi prezente toate verigile sau un număr mai mic;

3. 3
 lecţia pe verigi conţine:
Denumire actuală Altă denumire
veriga I „organizarea colectivului de elevi”
veriga a II-a „pregătirea organismului pentru efort”
veriga a III-a „influenţarea selectivă a aparatului locomotor”
veriga a IV-a „educarea vitezei şi coordonării”
veriga a V-a „învăţarea/consolidarea/perfecţionarea/evaluarea deprinderilor şi priceperilor motrice”
veriga a VI-a „dezvoltarea forţei şi rezistenţei”
veriga a VII-a „revenirea organismului după efort”
veriga a VIII-a „aprecierea şi concluziile”
„Verigile lecţiei” denumite în literatura de specialitate şi: „momentele lecţiei”, „evenimentele
instrucţionale”, „etapele instruirii”, „secvenţele lecţiei” sau „situaţiile de instruire” formează unitatea
structurală de bază a lecţiei de educaţie fizică, instituindu-se într-un sistem.
Considerăm că pentru lecţia de educaţie fizică cel mai potrivit este termenul de „verigă” care cuprinde şi
sugestia legăturii şi continuităţii acţiunilor într-o anumită ordine, impusă de însuşi specificul şi caracteristicile
efortului depus.
În cadrul lecţiei, verigile formează un sistem, între ele existând o strânsă legătură determinată de
subordonarea lor faţă de rezolvarea temei generale şi a obiectivelor operaţionale urmărite. Deşi fiecărei verigi îi
sunt specifice anumite sarcini didactice, conţinutul este ales în funcţie de temele propuse şi obiectivele
operaţionale stabilite. Numărul verigilor dintr-o lecţie este stabilit de către profesor, în funcţie de gradul de
complexitate sau de dificultatea temei sau temelor planificate. Sistemul verigilor, privit de pe poziţiile teoriei
sistemice, reproduce la scară redusă, ca şi sistemul lecţiilor, structura întregului sistem instructiv-educativ,
considerat ca sistem integrativ unitar.
Verigile a IV-a, a V-a, şi a VI-a sunt destinate realizării temelor lecţiei şi sunt denumite verigi tematice,
celelalte sunt verigi netematice. Prezenţa tuturor verigilor într-o lecţie nu este obligatorie. Indiferent de tipul
lecţiei, sunt prezente permanent veriga I, a II/a, şi a III/a, veriga/verigile corespunzătoare temelor de lecţie şi
veriga a VII/a şi a VIII/a. În lecţiile ce se desfăşoară iarna, în aer liber, în condiţiile de temperatură scăzută, veriga
a II-a se comasează cu a III-a, iar prima, a VII-a şi a VIII-a sunt foarte scurte. Veriga a V-a, în care se învaţă,
consolidează, perfecţionează şi se evaluează deprinderile motrice poate să lipsească dintr-o lecţie, atunci când
baza materială este precară, dar nu este indicat să se prelungească această lipsă. Prezenţa verigilor în lecţie
depinde de temele, obiectivele operaţionale şi locul unde se desfăşoară lecţia. Între verigile lecţiei există o
strânsă interdependenţă.
Fiecare verigă are obiective specifice, ce se bazează unele pe altele şi care se realizează prin sisteme de
acţionare, ce durează un anumit timp, formaţii de lucru specifice şi metode de realizare diferite.
Veriga I - Organizarea colectivului de elevi
Durată = 30" până la 5 minute
Obiectivele verigii:
 începerea organizată a lecţiei;
 captarea atenţiei, asigurarea disciplinei şi ordinii;
 ridicarea stării emoţionale;
 conştientizarea elevilor asupra a ceea ce vor face în lecţie;
 cunoaşterea efectivului de elevi, verificarea echipamentului şi stării de sănătate;
 stimularea elevilor pentru efectuarea orei şi temelor.
Sisteme de acţionare:
 adunarea, alinierea, raportul şi salutul;
 verificarea stării de sănătate şi a ţinutei vestimentare;
 comunicarea temelor lecţiei şi obiectivelor majore;
 exerciţii de front şi formaţii;
 exerciţii şi jocuri scurte de atenţie, întoarceri la comandă, ruperi şi grupări de formaţii, etc.

4. 4
Strategii didactice:
 formaţii de adunare: în linie pe un rând, în linie pe două rânduri, careu etc;
 metode: conversaţia, explicaţia, exersarea, aprecierea, încurajarea.
Această verigă poate să dureze de la 30 de secunde, când se lucrează cu un colectiv deja format, cu un
număr mic de elevi, obişnuit cu practicarea exerciţiilor fizice, cu un nivel ridicat de cunoştinţe şi deprinderi
motrice, şi în condiţii atmosferice neprielnice (vânt, ploaie, zăpadă, căldură excesivă) sau poate să dureze mai
mult, până la 5 minute, când se lucrează cu un colectiv numeros, la început de semestru sau ciclu de învăţământ
(grădiniţă, primar etc.) şi când se impun rezolvarea anumitor probleme organizatorice, de pregătire a bazei
sportive.
Veriga a II-a - Pregătirea organismului pentru efort
Durată = 4-6 minute
Obiectivele verigii:
 stimularea treptată a marilor funcţiuni ale organismului (circulaţie, respiraţie);
 realizarea unei excitabilităţii optime a sistemului nervos central pentru activitatea ce urmează să se
desfăşoare;
 educarea percepţiilor spaţio-temporale;
 ridicarea stării emoţionale;
 educarea interesului pentru activitatea ce urmează să se desfăşoare;
 creşterea capacităţii de efort.
Sisteme de acţionare:
 exerciţii de front şi formaţii;
 variante de mers şi alergare;
 săltări şi sărituri;
 paşi specifici (de dans) din gimnastica ritmică;
 exerciţii pentru educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice (jocuri şi teme ritmice) etc;
 deplasare cu mişcări diferite ale membrelor superioare şi inferioare;
 jocuri dinamice;
 parcursuri aplicative simple cu elemente cunoscute de elevi.
Strategii didactice:
 formaţii de lucru: în coloană câte unul, în coloană câte doi, în cerc, pe grupe etc;
 deplasări cu schimbarea direcţiei şi a formaţiilor;
 metode: conversaţia, demonstraţia, exersarea, explicaţia, observarea curentă, problematizarea, aprecierea
etc.
Veriga a doua durează mai mult atunci când sunt condiţii neprielnice (frig afară, echipament neadecvat),
când se susţin probe de control, când se participă la concursuri, ceea ce necesită o încălzire mai bună (pentru a
evita eventualele întinderi ori rupturi musculare), sau poate dura mai puţin, când este foarte cald afară şi efortul
din verigile tematice nu este de intensitate mare (crescută). În această verigă se folosesc de obicei exerciţii în
tempo moderat, care să permită creşterea frecvenţei cardiace până la 120-140 bătăi pe minut.
Această verigă este prevăzută cu o durată care să rezolve o creştere şi stabilizare a frecvenţei cardiace în
jurul cifrei de 120-140 bătăi/minut, frecvenţă ce poate asigura o funcţionalitate bună de lucru, dar şi o creştere a
temperaturii corpului care determină o intensificare a circulaţiei şi deci o mai bună alimentare a fibrei musculare
cu oxigen şi substanţe hrănitoare.
Veriga a III-a - Influenţarea selectivă a aparatului locomotor, denumită şi prelucrarea analitică a
aparatului locomotor
Durată = 5-8 minute
Obiectivele verigii:
 educarea atitudinii corporale corecte;
 prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficienţe fizice;

5. 5
 educarea percepţiilor spaţio-temporale şi a ritmului;
 educarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare;
 educarea coordonării musculare;
 întărirea tonusului muscular;
 educarea capacităţii de control şi adaptare a actului respirator;
 formarea obişnuinţei de practicare independentă a exerciţiilor de dezvoltare fizică generală;
 pregătirea organismului pentru realizarea temelor lecţiei.
Sisteme de acţionare:
 exerciţii de dezvoltare fizică generală, libere, cu partener, cu obiecte, cu şi la aparate, grupate în complexe
care cuprind 4-6 exerciţii la învăţământul primar, 6-8 exerciţii la învăţământul gimnazial şi 8-10 exerciţii
la ciclul liceal. Aceste exerciţii se execută sub formă de complex, la comandă sau liber, cu ritm dictat prin
comandă sau imprimat prin muzică, pe loc sau din deplasare. Este indicat să se adopte următoarea
succesiune a acestor exerciţii: pentru cap şi gât, pentru membrele superioare, pentru trunchi, pentru
membrele inferioare şi în final sărituri;
 exerciţii de inspiraţie şi expiraţie profundă şi exerciţii de relaxare. De obicei, complexul de exerciţii se
termină cu exerciţii de sărituri, dinamice, variate şi plăcute.
Strategii didactice:
 formaţii de lucru: coloană de gimnastică în trepte, în cocor, şah, cerc etc;
 metode: demonstraţia, explicaţia, exersarea, problematizarea, modelarea, observarea curentă, aprecierea
verbală etc.
Veriga a III-a ca şi primele două verigi are o durată mai mare atunci când se lucrează (datorită timpului
nefavorabil) în spaţii mici (în clasă, pe culoar) şi când se urmăreşte solicitarea mai mare a grupelor mari
musculare.
În principal primele trei verigi au drept sarcină de a pregăti organismul, din toate punctele de vedere,
pentru a fi capabil să realizeze efortul necesar susţinerii temelor şi îndeplinirii obiectivelor operaţionale ale lecţiei.
Veriga a IV-a - Educarea vitezei sau coordonării
Durată = 6-8 minute
Obiectivele verigii:
 creşterea indicilor diferitelor forme de manifestare a aptitudinii psihomotrice de viteză (reacţie,
execuţie, repetiţie, deplasare, accelerare);
 educarea formelor de manifestare a aptitudinii psihomotrice de coordonare (generală şi specifică).
Sisteme de acţionare:
 exerciţii pentru educarea vitezei sub formă de:
- execuţii a diferitelor acţiuni motrice, pornite la semnale (auditive ori vizuale);
- execuţii rapide a diferitelor tehnici de execuţie (acţiuni aciclice); alergări pe distanţe scurte (10-
20 m, 40-60 m etc); alergări accelerate pe distanţe de 20-30 m;
- alergări în viteză maximă pe 10-20 m;
- ştafete şi parcursuri aplicative.
 exerciţii pentru educarea coordonării sub formă de:
- execuţii complexe;
- jocuri dinamice;
- parcursuri aplicative;
- întreceri de tipul „cine execută mai corect”.
Strategii didactice:
- formaţii de lucru: în linie pe un rând sau pe mai multe rânduri, pe grupe/echipe valorice, individual
etc.
- metode: explicaţia, conversaţia, demonstraţia, problematizarea, exersarea, întrecerea, observarea
curentă, aprecierea verbală, recompensa etc.
Întrucât atât exerciţiile pentru viteză, cât şi cele pentru educarea coordonării, solicită foarte mult sistemul

6. 6
nervos, ele nu se execută de multe ori şi nici pe o durată prelungită de timp. Deci, în această verigă se folosesc
exerciţii ce se execută cu viteză mare şi exerciţii ce presupun o complexitate deosebită.
Veriga a V-a - învăţarea /consolidarea /perfecţionarea /evaluarea deprinderilor sau/şi priceperilor
motrice
Durată = 10-25 minute.
Obiectivele verigii sunt diferite în funcţie de etapa de formare a deprinderilor motrice:
 învăţarea acţiunilor motrice noi presupune:
- formarea unei reprezentări corecte şi clare;
- însuşirea mecanismului de bază.
 consolidarea acţiunilor motrice noi învăţate presupune:
- formarea stereotipului dinamic;
- automatizarea parţială sau totală a deprinderilor motrice.
 perfecţionarea deprinderilor şi formarea priceperilor presupune:
- formarea capacităţii de aplicare a deprinderilor motrice în condiţii variate (capacitate de
generalizare);
- formarea priceperilor motrice complexe.
 evaluarea nivelului de însuşire a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor motrice noi învăţate
presupune:
- verificarea acţiunilor noi însuşite;
- aprecierea acţiunilor noi însuşite.
Sisteme de acţionare:
 exerciţii pregătitoare / ajutătoare;
 structuri de exerciţii;
 deprinderile motrice în condiţii standard şi în condiţii variate;
 exerciţii, elemente, părţi ori faze ale deprinderilor motrice, procedee tehnice în condiţii de întrecere,
concurs;
 parcursuri aplicative;
 ştafete;
 jocuri dinamice;
 jocuri sportive bilaterale;
 teste şi probe de control.
Strategii didactice:
 formații de lucru: frontal, pe perechi, pe ateliere, pe grupe, individual;
 metode: explicaţia, demonstraţia, material intuitiv, observarea curentă, problematizarea, exersarea,
învăţarea prin descoperire, modelarea, instruirea programată, verificarea orală, verificarea practică etc.
Durata acestei verigi este mai mare în comparaţie cu verigile tematice IV şi VI. Timpul se împarte în
funcţie de dificultatea/complexitatea fiecărei teme în parte, dar şi de numărul temelor.
Veriga a VI-a Dezvoltarea forţei sau rezistenţei
Durată = 8-10 minute
Obiectivele verigii:
 creşterea indicilor formelor de manifestare a forţei (dinamică, statică, generală, locală);
 creşterea indicilor formelor de manifestare a rezistenţei (generală, specifică).
Sisteme de acţionare:
 exerciţii de dezvoltare a forţei generale şi segmentare, executate analitic şi global;
 exerciţii cu îngreuieri (exemplu - mingi medicinale) şi în condiţii îngreunate (exemplu - alergare în pantă);
 parcursuri aplicative;
 execuţii ale diferitelor acţiuni motrice, cu efort moderat, prelungit;
 alergări în tempou uşor şi moderat pe distanţe cuprinse între 300 - 1000 m.

7. 7
Strategii didactice;
 formaţii de lucru: pe grupe, şiruri, pe perechi etc;
 metode: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exersarea, circuitul, modelarea, observarea permanentă etc.
Întrucât atât exerciţiile pentru dezvoltarea forţei, cât şi cele pentru dezvoltarea rezistenţei solicită foarte
mult sistemul muscular, ele se execută cu intensitate mai mică, dar cu o durată prelungită. În această verigă se
folosesc exerciţii ce se execută cu viteză mică şi moderată şi exerciţii ce presupun o îngreuiere suplimentară.
În aceeaşi lecţie, de obicei, nu se prevăd teme pentru dezvoltarea a două aptitudini psihomotrice şi anume
forţă şi rezistenţă sau viteză şi coordonare.
Veriga a VII-a - Revenirea organismului după efort
Durată = 3-4 minute
Obiectivele verigii:
 revenire parţială şi treptată a marilor funcţiuni ale organismului;
 relaxarea musculară şi nervoasă;
 întărirea reflexului de postură.
Sisteme de acţionare:
 variante de mers şi alergare cu caracter liniştitor;
 exerciţii de relaxare musculară;
 exerciţii de respiraţie profundă;
 exerciţii de postură;
 acţiuni cu caracter distractiv.
Strategii didactice:
 formaţii de lucru: în coloană câte unul, câte doi, cerc, semicerc, deplasare liberă etc;
 metode: conversaţia, demonstraţia, exersarea etc. Se execută cu tot colectivul odată.
Veriga a VIII-a - Aprecierii şi concluziile
Durată = 1-2 minute
Obiectivele verigii:
 evaluarea globală a lecţiei;
 evidenţierea realizării obiectivelor operaţionale;
 conştientizarea elevilor asupra modului de participare la lecţie;
 formarea capacităţii de autoapreciere;
 orientarea activităţii independente;
 încheierea organizată a lecţiei.
Sisteme de acţionare:
 adunarea şi alinierea în diferite formaţii de lucru;
 aprecieri verbale pozitive şi negative ale activităţii desfăşurate de elevi;
 conversaţie privind impresiile formate şi simţite;
 recomandări pentru activitatea din timpul liber;
 salutul.
Strategii didactice:
 formaţii; în linie pe un rând sau în linie pe două rânduri etc;
 metode: conversaţia, exersarea, evaluarea.
După cum se observă, obiectivele fiecărei verigi în parte se realizează cu ajutorul anumitor sisteme de
acţionare folosind anumite strategii didactice. Însă acestea pot fi modificate pe parcursul desfăşurării lecţiei ca o
consecinţă a feed-back-ului primit, rezultat al acţiunii de exersare a elevilor şi de analiză şi apreciere a
profesorului.

8. 8
EFORTUL ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Nivelul efortului în lecţiile de educaţie fizică se apreciază în mod simplist pe baza înregistrării frecvenţei
cardiace (FC) şi a frecvenţei respiratorii (FR), întrucât aceşti indici sunt cei mai accesibili de măsurat la clasele
cu un număr mare de elevi şi prin observarea reacţiei elevilor. Frecvenţa cardiacă se înregistrează la începutul,
în diferite momente şi la sfârşitul lecţiei.
Ea constituie un indicator pentru aprecierea intensităţii efortului. O frecvenţă cardiacă (un puls) între 120
-140 bătăi/ minut, reprezintă un efort cu intensitate mică, între 140 - 160 bătăi/ minut reprezintă un efort cu
intensitate medie, între 160 - 180 bătăi/ minut reprezintă un efort cu intensitate maximă şi peste 180 bătăi/ minut
reprezintă un efort cu intensitate supramaximală.
Frecvenţa cardiacă înregistrează valori mai ridicate de 160-180 bătăi/ minut în veriga a IV-a şi a VI-a, în
care sunt abordate teme de educare şi dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice (viteză, coordonare, rezistenţă şi
forţă), dar şi în veriga de a V-a, când se vizează consolidarea, perfecţionarea şi verificarea deprinderilor şi
priceperilor motrice.
Se apreciază că în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, dinamica efortului înregistrează o curbă ascendentă
în primele trei verigi, în care frecvenţa cardiacă creşte spre valoarea de 120-150 bătăi/ minut, se menţine pe un
platou cu oscilaţii între 140-180 bătăi/ minut în veriga a IV-a, a V-a, a VI-a şi o curbă uşor descrescătoare, în
veriga a VII-a şi a VIII-a, în care frecvenţa cardiacă scade sub 120 bătăi/ minut şi tinde să revină la valorile
dinaintea începerii efortului.
Tabelul 1. Dinamica efortului în lecţia de educaţie fizică
Veriga I – II – III IV – V – VI VII – VIII
FC 120 - 150 140 - 180 ‹120
METODOLOGIA (CERINŢELE DIDACTICE) LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Buna desfăşurare a lecţiei de educaţie fizică şi sport depinde de respectarea unor cerinţe didactice generale
sau fundamentale, care direcţionează şi eficientizează procesul instructiv-educativ. Aceste cerinţe constau în:
 precizarea clară a temelor şi obiectivelor operaţionale;
 alegerea judicioasă a exerciţiilor în conformitate cu temele şi obiectivele operaţionale;
 realizarea unei legături între sarcinile instructive şi cele educative;
 alegerea metodelor şi procedeelor metodice;
 folosirea eficientă a timpului afectat lecţiei.
PRECIZAREA CLARĂ A TEMELOR, SARCINILOR DIDACTICE ŞI OBIECTIVELOR OPERAŢIONALE
Temele se stabilesc la începutul semestrului şi sunt prevăzute în planul calendaristic semestrial. Nu
trebuie confundate cu sistemele de acţionare. Ele reprezintă unităţi fundamentale ale procesului instructiv
educativ. Raportate la conţinutul programei, temele vizează componentele instructiv-educative şi reprezintă
cunoştinţe, deprinderi, priceperi motrice (de bază, cu caracter utilitar-aplicative sau specifice unor ramuri
de sport) şi aptitudini psihomotrice.
Temele trebuie să fie formulate cât mai exact şi cât mai clar. Tema nu reprezintă o disciplină sportivă
(gimnastică, handbal, atletism etc.), ci un element (stând pe mâini), un procedeu tehnic (aruncare la poartă din
săritură), o probă atletică sau o fază a acesteia (aterizarea la săritura în înălţime cu răsturnare dorsală) o
deprindere motrică de bază şi utilitar aplicativă, însoţită de sarcina didactică urmărită (învăţare, consolidare,
perfecţionare, evaluare) sau o aptitudine psihomotrică, este însoţită de asemenea de sarcina didactică care poate
fi pentru viteză, coordonare, suplețe/mobilitate - educare şi pentru forţă şi rezistenţă - dezvoltare. O temă poate
fi realizată pe parcursul mai multor lecţii în care obiectivul operaţional poate să fie acelaşi sau diferit. În cadrul
unei lecţii pot fi prevăzute 1-2-3 teme cu sarcini didactice (obiective fundamentale) diferite.
Sarcina didactică / Scopul didactic reprezintă stadiul de abordare al procesului instructiv care poate
fi: învăţare, consolidare, perfecţionare, evaluare când este vorba de deprinderi motrice, formare când este vorba
de priceperi motrice şi educare, dezvoltare când este vorba de aptitudini psihomotrice.
De obicei, în cadrul lecţiilor, temele se cuplează câte două, trei, dar cu scopuri didactice diferite astfel:

9. 9
 temă de învăţare cu una de dezvoltare a unei aptitudini psihomotrice;
 temă de învăţare cu una de consolidare;
 temă de învăţare cu una de perfecţionare; temă de consolidare cu una de perfecţionare;
 temă de consolidare cu una de dezvoltarea a unei aptitudini psihomotrice; temă de consolidare cu una de
verificare; temă de perfecţionare cu una de verificare etc.
Este contraindicată cuplarea într-o lecţie a două teme de învăţare sau a temelor de învăţare cu cele de
verificare.
Obiectivele operaţionale reprezintă ceea ce trebuie să cunoască, să execute, să discearnă, să simtă, să
perceapă, să prezinte, să enumere, să facă etc, elevul la sfârşitul lecţiei. Obiectivele operaţionale pot fi: motrice,
cognitive, afective, sociale, morale, estetice etc.
În literatura pedagogică sunt folosite mai multe taxonomii a acestor obiective. Dintre acestea cele mai des
folosite sunt cele propuse de Bloom, Krathwohl şi respectiv Harow.
Obiectivele psihomotorii sunt concretizate în răspunsul de execuţie corectă a mişcării învăţate (exemplu:
rostogolirea ghemuită, podul de jos, prinderea şi pasarea mingii, alergarea cu joc de glezne etc). După Krathwohl
(1970), obiectivele psihomotorii sunt reprezentate de:
 mişcările reflexe (nu se învaţă);
 aptitudinile perceptive;
 coordonările motorii;
 comunicarea nonverbală.
Obiectivele cognitive reprezintă ce trebuie să cunoască din punct de vedere teoretic, privind specificul
temei (exemplu: succesiunea fazelor săriturii – elan, bătaie-desprindere, zbor şi aterizare, regula de 3” la baschet,
sau aşezarea palmelor şi frunţii sub formă de triunghi echilateral la stând pe cap etc). Bloom (1968), consideră că
obiectivele cognitive presupun următoarele categorii de activităţi: cunoaşterea, comprehensiunea, aplicarea,
analiza, sinteza, evaluarea. În mod obişnuit, acest tip de obiective sunt uşor de formulat, operaţionalizat şi chiar
evaluat.
Obiectivele afective sunt concretizate în ceea ce simte elevul: bucurie, plăcere, satisfacţie, nemulţumire,
insatisfacţie, ciudă, dar şi prin perceperea frumuseţii şi armoniei mişcărilor. Specific lecţiei de educaţie fizică este
activitatea ce se desfăşoară în grup, în care copiii/elevii/sportivii se ajută între ei, se intersectează, se deplasează,
se sprijină, îşi transmit obiectele, materialele, depind unii de alţii fără să se ţină cont de sentimentele lor, de
afectivitatea lor, de preferinţa sau plăcerea de a lucra cu cineva.
Obiectivele sociale mai puţin evidenţiate de literatura de specialitate, se concretizează în capacitatea de
întrajutorare şi cooperare cu colegii, de respect, de fair-play, de colaborare. La ora de educaţie fizică elevii învaţă
să colaboreze, să conlucreze, fapt ce-i ajută în viaţa de zi cu zi.
Câteva exemple de formulare a obiectivelor operaţionale, promovate în proiectul didactic al lecţiei de
educaţie fizică, exprimate în termenii capacităţii manifestate de elevi, pot crea o înţelegere uşoară şi corectă a
acestora:
Psihomotorii:
 elevul să amelioreze coordonarea ochi-mână prin exersare prelungită a aruncărilor la un punct fix;
 elevul să execute cursiv un exerciţiu acrobatic cu o durată de 1 minut în care va folosi diferite mişcări
locomotorii;
 elevul să combine elementele tehnice însușite;
 să execute săriturile în adâncime amortizând la aterizare;
 elevul să realizeze patru exerciţii menite să crească mobilitatea coxofemurală;
 elevul să răspundă într-un timp cât mai scurt la diferiți stimuli.
Cognitive:
 elevul să explice modul de manipulare a mingii;
 elevul să imagineze (creeze) o linie acrobatică;
 elevul să evalueze, la un coleg, tehnica execuţiei la podul de sus;
 elevul să evidenţieze modalităţile de corectare a mişcărilor;
 elevul să spună greşelile personale sau ale colegilor.
Afective:
 elevul să simtă plăcere pentru execuţiile apreciate pozitiv;
 elevul să fie interesat să realizeze alergarea într-un timp cât mai scurt;
 elevul să depăşească emoţiile în momentul evaluării;

10. 10
 elevul să se bucure pentru reuşita unui adversar, într-o întrecere importantă;
 elevul să simtă ciudă pentru nereuşita unui element tehnic sau a unui joc;
 elevul să fie supărat când execuţiile sunt nereuşite;
 elevul să prezinte interes pentru practicarea anumitor exerciţii fizice;
 elevul să-şi stăpânească emoţiile în timpul execuției;
 elevul să fie mulţumit/nemulţumit de evoluţia sa motrică;
 elevul să manifeste satisfacţie pentru realizarea unei mişcări armonioase.
Sociale
 elevul să ajute coechipierii sau adversarii;
 elevul să conlucreze cu partenerii de joc;
 elevul să respecte regulile specifice activităţilor, dar şi adversarii;
 elevul să colaboreze cu ceilalţi colegi;
 elevul să sprijine colegii;
 elevul să coopereze cu partenerul de joc;
 elevul dea dovadă de fair-play;
 elevul să comunice cu partenerii;
 elevul să fie disciplinat;
 elevul să accepte sfaturile etc.
BIBLIOGRAFIE:
Materialul de faţă reprezintă o culegere şi adaptare de informaţii preluate după:
1. Raţă, G., Raţă, Gh., (2008), Educaţia fizică şi metodica predării ei, Editura Pim, Iaşi.
2. Raţă, G., (2008), Didactica educaţiei fizice şi sportului, Editura Pim, Iaşi.
3. ***. (2002). Enciclopedia educației fizice și sportului din România. Vol. IV : Dicționar descriptiv și
explicativ de noțiuni și termeni, Editura Aramis, București .
TERMENI DE BAZĂ SPECIFICI EXERCIŢIITOR DE FRONT ŞI ORDINE
EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII
ACŢIUNI PE ŞI
DE PE LOC
ACŢIUNI DIN DEPLASARE
ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI
DE FORMAŢII
- Stând;
- Repaus;
- Alinierea
- Numărătoarea;
- Raportul;
- Întoarceri pe loc;
- Ruperi de rânduri;
- Deplasarea formaţiei pe distanţe scurte;
- Acţiuni complexe.
- Pornire, oprire;
- Oprire cu schimbarea frontului;
- Trecere de la mers la alergare şi invers;
- Întoarceri din deplasare;
- Ocoliri;
- Desfaceri şi contopiri;
- Deplasări în figuri;
- Treceri dintr-o coloană în mai multe
coloane şi invers.
De pe loc:
- Trecere din linie pe un rând în linie pe 2
şi 3 rânduri;
- Formarea coloanei de gimnastică „câte
n în arc de cerc, trepte, cocor”.
Din deplasare:
- „Câte n pe mijloc”, „şah”, şi contopire.
Formaţie - modalitate de dispunere a executanţilor în vederea efectuării mişcărilor în grup.
Formaţie de adunare - formă de organizare pentru raport sau pentru dialog cu colectivul, transmitere de
informaţii, explicaţie, demonstraţie
Formaţie în ordine strânsă, rărită - forme de organizare ce se referă la spaţiile dintre executanţi, mici sau mari.
Formaţie de deplasare - formă de organizare a colectivului necesară manevrării acestuia.
Formație de lucru - formă de organizare a colectivului necesară efectuării exerciţiilor de gimnastică.
a. Particularităţile formaţiei
Frontul - partea spre care executanţii stau cu faţa.
Flancul - extremitatea dreaptă sau stângă a unei formaţii.

11. 11
Linia sau rândul - formaţia în care executanţii sunt dispuşi umăr lângă umăr având acelaşi front.
Coloana sau şirul - formaţie în care executanţii sunt dispuşi unul în spatele celuilalt având acelaşi front.
Intervalul - spaţiul dintre executanţi pe linia frontului sau spaţiul dintre executanţi dispuşi în linie.
Distanta - spaţiul dintre executanţi în adâncime sau spaţiul dintre executanţi dispuşi în coloană.
Lăţimea frontului - depărtarea dintre flancuri sau suma intervalelor şi depinde de numărul de executanţi, de felul
formaţiei, adunare, deplasare, lucru sau de modalitatea de aliniere în formaţie strânsă sau rărită.
Capul şi coada - desemnează pe primul, respectiv ultimul dintr-o coloană.
Adâncimea - este depărtarea dintre cap şi coadă la o coloană sau dintre prima linie şi ultima a unei formaţii şi
este dată de suma distanţelor şi depinde de felul formaţiei: adunare, deplasare, lucru, de numărul de executanţi şi
de modalitatea de aliniere în formaţie strânsă sau rărită.
b. Unitatea de lucru - este o noţiune concepută din considerente didactice şi desemnează un grup de
executanţi 2, 3, 4, 5 .... ce reprezintă baza de calcul în alcătuirea formaţiilor de pe loc. Pe baza unităţii de
lucru se face proiectarea traseelor de parcurs şi a sarcinii de executat, a numărului de paşi de efectuat de
către fiecare în alcătuirea formaţiilor de lucru şi a schimbărilor de formaţii.
Din punct de vedere al numărului de unităţi o formaţie poate fi:
- perfectă, când numărul de executanţi se împarte exact în unităţi;
- imperfectă, când numărul de executanţi nu se împarte exact în unităţi şi rămân executanţi liberi.
Mărimea unităţii este dată de felul formaţiei de realizat câte 2, câte 3, câte 4, câte 5 etc., iar unităţile de
lucru rezultă în urma numărătorii câte 2, 3, 4, 5, membrii ei primesc pentru simplificare numere: nr. l, nr. 2, nr.
3, nr.4, fiecare având un rol precis, diferit, stabilit prin comandă.
Pentru a putea acţiona eficient în direcţia asigurării evoluţiei armonioase a dezvoltării fizice a copiilor se
impune o familiarizare cu poziţiile fundamentale ale corpului din care se pot realiza exerciţiile de dezvoltare
fizică, cu poziţiile şi mişcările caracteristice fiecărui segment a acestuia, cât şi cu denumirea lor corectă
(terminologică).
Poziţii fundamentale:
- stând (pe toată talpa, pe vârfuri, ghemuit).
- pe genunchi (pe ambii genunchi, pe un genunchi).

12. 12
- aşezat (cu picioarele întinse/îndoite, apropiate/depărtate).
- culcat (facial cu faţa, pieptul, şi bazinul în jos; dorsal cu faţa şi pieptul în sus; costal, pe una din părţile
laterale ale corpului).
- sprijinit (pe ambele mâini sau pe o mână, din poziţiile „culcat”. Variante: sprijin ghemuit, sprijin pe
genunchi, sprijin culcat).
- atârnat (la aparate).
Poziţii ale braţelor. Poziţiile braţelor pot fi întinse sau îndoite, pe direcţii principale, intermediare sau
oblice. Poziţiile cu braţele întinse sunt: braţele înainte (a); braţele sus (b); braţele lateral (c); braţele jos (d) (Figura
1).
Pe direcţii intermediare, braţele pot adopta următoarele poziţii: braţele lateral jos (a); braţele lateral sus
(b); braţele înainte sus (c); braţele înainte jos (d); braţele jos înapoi (e) (Figura 2).
a b c d
Figura 1
a b c d e
Figura 2

13. 13
- cu braţele îndoite pot fi: mâini pe creştet (a), mâini pe ceafă (b), mâini pe umeri (c); mâini pe şolduri (d);
mâini la piept (e) (Figura 3).
Poziţii ale trunchiului. După direcţiile în care se realizează mişcările trunchiului, poziţiile sunt: trunchi
îndoit înainte (a); trunchi îndoit lateral spre dreapta sau spre stânga (b, c); trunchi extins (d), trunchi înclinat
înainte (e) trunchi aplecat (f); trunchi răsucit spre dreapta sau stânga (g, h) (Figura 4).
Poziţii ale capului: cap aplecat înainte (a); aplecat/îndoit lateral stânga sau dreapta (b); înapoi (c); cap
răsucit spre stânga sau spre dreapta (d, e) (Figura 5).
a b c d e
a b c d e f g h
Figura 3
Figura 4
a b c d e
Figura 5

14. 14
REPERE ALE REDACTĂRII UNUI PROIECT DIDACTIC
VERIGI ŞI
DURATĂ
CONŢINUTUL LECŢIEI
(sisteme de acţionare)
DOZARE
STRATEGII DIDACTICE
FORMAŢII
DE LUCRU
METODE DE
LUCRU
INDICAŢII METODICE
1.
Organizarea
colectivului de
elevi
30”-5’
- adunarea, alinierea, salutul şi raportul;
- verificarea stării de sănătate şi a ţinutei
vestimentare;
- comunicarea temelor lecţiei şi obiectivelor
majore;
- exerciţii de front şi formaţii;
- exerciţii şi jocuri scurte de atenţie, întoarceri la
comandă, ruperi şi grupări de formaţii, etc.
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- formaţii de adunare: în
linie pe un rând, în linie pe
două rânduri, careu etc.
- metode:
conversaţia,
explicaţia, exersarea,
aprecierea,
încurajarea.
Această verigă poate să dureze:
 de la 30 de secunde, când se lucrează:
- cu un colectiv deja format;
- cu un număr mic de elevi, obişnuit cu practicarea
exerciţiilor fizice;
- cu un nivel ridicat de cunoştinţe şi deprinderi
motrice;
- în condiţii atmosferice neprielnice (vânt, ploaie,
zăpadă, căldură excesivă).
 până la 5 minute, când:
- se lucrează cu un colectiv numeros, la început de
semestru sau ciclu de învăţământ (grădiniţă, primar
etc.);
- se impune rezolvarea anumitor probleme
organizatorice, de pregătire a bazei sportive.
2.
Pregătirea
organismului
pentru efort
4’-6’
- exerciţii de front şi formaţii;
- variante de mers şi alergare;
- săltări şi sărituri;
- paşi specifici (de dans) din gimnastica ritmică;
- exerciţii pentru educarea ritmicităţii şi
muzicalităţii motrice (jocuri şi teme ritmice) etc;
- deplasare cu mişcări diferite ale membrelor
superioare şi inferioare;
- jocuri dinamice;
- parcursuri aplicative simple cu elemente
cunoscute de elevi.
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- formaţii de lucru: în
coloană câte unul, în
coloană câte doi, în cerc,
pe grupe etc;
- deplasări cu schimbarea
direcţiei şi a formaţiilor.
- metode:
conversaţia,
demonstraţia,
exersarea, explicaţia,
observarea curentă,
problematizarea,
aprecierea etc.
Veriga a doua durează:
 mai mult atunci când:
- sunt condiţii neprielnice (frig afară, echipament
neadecvat);
- se susţin probe de control, când se participă la
concursuri, ceea ce necesită o încălzire mai bună
(pentru a evita eventualele întinderi ori rupturi
musculare).
 mai puţin, când:
- este foarte cald afară;
- efortul din verigile tematice nu este de intensitate
mare (crescută).
În această verigă se folosesc de obicei exerciţii în
tempo moderat, care să permită creşterea frecvenţei
cardiace până la 120-140 bătăi pe minut.
3.
Influenţarea
selectivă a
aparatului
locomotor
5’-8’
- exerciţii de dezvoltare fizică generală, libere, cu
partener, cu obiecte, cu şi la aparate, grupate în
complexe care cuprind:
 4-6 exerciţii la învăţământul primar;
 6-8 exerciţii la învăţământul gimnazial;
 8-10 exerciţii la ciclul liceal.
Aceste exerciţii se execută sub formă de complex,
la comandă sau liber, cu ritm dictat prin comandă
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- formaţii de lucru: coloană
de gimnastică în trepte, în
cocor, şah, cerc etc.
- metode:
demonstraţia,
explicaţia, exersarea,
problematizarea,
modelarea,
observarea curentă,
aprecierea verbală
etc.
Veriga a III-a, ca şi primele două verigi, are o durată
mai mare atunci când:
 se lucrează în spaţii mici;
 se urmăreşte solicitarea mai mare a grupelor
musculare mari.
În principal primele trei verigi au drept sarcină de a
pregăti organismul, din toate punctele de vedere,
pentru a fi capabil să realizeze efortul necesar

15. 15
sau imprimat prin muzică, pe loc sau din
deplasare.
Succesiunea realizării exerciţiilor este
următoarea:
 pentru cap şi gât;
 pentru membrele superioare;
 pentru trunchi;
 pentru membrele inferioare;
 sărituri.
- exerciţii de inspiraţie şi expiraţie profundă şi
exerciţii de relaxare. De obicei complexul de
exerciţii se termină cu exerciţii de sărituri,
dinamice, variate şi plăcute
susţinerii temelor şi îndeplinirii obiectivelor
operaţionale ale lecţiei.
4.
Educarea
aptitudinilor
psihomotrice
6’-8’
- exerciţii pentru educarea vitezei sub formă de:
 execuţii a diferitelor acţiuni motrice,
pornite la semnale (auditive ori vizuale);
 execuţii rapide a diferitelor tehnici de
execuţie (acţiuni aciclice);
 alergări pe distanţe scurte (10-20 m, 40-
60 m etc);
 alergări accelerate pe distanţe de 20-30 m;
 alergări în viteză maximă pe 10-20 m;
 ştafete şi parcursuri aplicative.
- exerciţii pentru dezvoltarea coordonării sub
formă de:
 execuţii complexe;
 jocuri dinamice;
 parcursuri aplicative;
 întreceri de tipul „cine execută mai
corect”.
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- formaţii de lucru: în linie
pe un rând sau pe mai
multe rânduri, pe
grupe/echipe valorice,
individual etc.
- metode: explicaţia,
conversaţia,
demonstraţia,
problematizarea,
exersarea, întrecerea,
observarea curentă,
aprecierea verbală,
recompensa etc.
Deoarece atât exerciţiile pentru viteză, cât şi cele
pentru educarea coordonării solicită foarte mult
sistemul nervos, ele nu se execută de multe ori şi nici
pe o durată prelungită de timp. Deci, în această verigă
se folosesc exerciţii ce se execută cu viteză mare şi
exerciţii ce presupun o complexitate deosebită.
5.
Învățarea,
consolidarea,
perfecționarea,
verificarea
deprinderilor
și priceperilor
motrice /
deprinderilor
specifice
jocurilor
sportive
- exerciţii pregătitoare / ajutătoare;
- structuri de exerciţii;
- deprinderile motrice în condiţii standard şi în
condiţii variate;
- exerciţii, elemente, părţi ori faze ale
deprinderilor motrice, procedee tehnice în condiţii
de întrecere, concurs;
- parcursuri aplicative;
- ştafete;
- jocuri dinamice;
- jocuri sportive bilaterale;
- teste şi probe de control.
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- procedee de exersare:
frontal, pe perechi, pe
ateliere, pe grupe,
individual.
- metode: explicaţia,
demonstraţia,
material intuitiv,
observarea curentă,
problematizarea,
exersarea, învăţarea
prin descoperire,
modelarea, instruirea
programată,
verificarea orală,
verificarea practică
etc.
Durata acestei verigi este mai mare în comparaţie cu
verigile tematice IV şi VI. Timpul se împarte în
funcţie de dificultatea/complexitatea fiecărei teme în
parte, dar şi de numărul temelor.

16. 16
10’-25’
6.
Dezvoltarea
aptitudinilor
psihomotrice
8’-10’
- exerciţii de dezvoltare forţei generale şi
segmentare, executate analitic şi global;
- exerciţii cu îngreuieri (exemplu - mingi
medicinale) şi în condiţii îngreuiate (exemplu -
alergare în pantă);
- parcursuri aplicative;
- execuţii ale diferitelor acţiuni motrice, cu efort
moderat, prelungit;
- alergări în tempo uşor şi moderat pe distanţe
cuprinse între 300 - 1000 m.
- formaţii de lucru: pe
grupe, şiruri, pe perechi
etc.
- metode:
conversaţia,
explicaţia,
demonstraţia,
exersarea, circuitul,
modelarea,
observarea
permanentă etc.
Întrucât, atât exerciţiile pentru dezvoltarea forţei cât
şi cele pentru dezvoltarea rezistenţei solicită foarte
mult sistemul muscular, ele se execută cu intensitate
mai mică, dar cu o durată prelungită. În această
verigă se folosesc exerciţii ce se execută cu viteză
mică şi moderată şi exerciţii ce presupun o îngreuiere
suplimentară.
În aceeaşi lecţie, de obicei, nu se prevăd teme pentru
educarea/dezvoltarea a două aptitudini psihomotrice
şi anume forţă şi rezistenţă sau viteză şi coordonare.
7.
Reducerea
marilor
funcţiuni ale
organismului
3’-4’
- variante de mers şi alergare cu caracter liniştitor;
- exerciţii de relaxare musculară;
- exerciţii de respiraţie profundă;
- exerciţii de postură;
- acţiuni cu caracter distractiv.
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- formaţii de lucru: în
coloană câte unul, câte doi,
cerc, semicerc, deplasare
liberă etc.
- metode:
conversaţia,
demonstraţia,
exersarea etc.
Se execută cu tot colectivul odată.
8.
Aprecieri şi
indicaţii
1’-2’
- adunarea şi alinierea în diferite formaţii de lucru;
- aprecieri verbale pozitive şi negative ale
activităţii desfăşurate de elevi;
- conversaţie privind impresiile formate şi simţite;
- recomandări pentru activitatea din timpul liber;
- salutul.
- se
cuantifică
mijloacele
folosite
- formaţii de lucru: în linie
pe un rând sau în linie pe
două rânduri etc;
- metode:
conversaţia,
exersarea, evaluarea.
Se execută cu tot colectivul odată.

17. 17
PROIECT DIDACTIC NR. _____
Şcoala: ____________________________________
Cadru didactic: ______________________________
Data: _______________
Clasa: _________
Efectivul: T ____ ; B ____ ; F ____ ; S ____
Locul de desfăşurare: ____________________________
Materiale folosite: _______________________________________
_______________________________________
_______________________________________
Temele lecţiei:
1. __________________________________________________________________________
2. __________________________________________________________________________
Obiective:
1. psihomotrice: ____________________________________________________________
2. psihomotrice: ____________________________________________________________
1. cognitive: _______________________________________________________________
2. cognitive: _______________________________________________________________
1. afective: ________________________________________________________________
2. afective: ________________________________________________________________
1. sociale: _________________________________________________________________
2. sociale: _________________________________________________________________

18. 18
VERIGI ŞI DURATĂ CONŢINUTUL LECŢIEI DOZARE
FORMAŢII
DE LUCRU
INDICAŢII
METODICE
1. Organizarea
colectivului de elevi
2. Pregătirea
organismului pentru
efort
3. Influenţarea selectivă
a aparatului locomotor
4. Educarea
aptitudinilor
psihomotrice
5. Învăţarea
/consolidarea
/perfecţionarea
/evaluarea
deprinderilor sau/şi
priceperilor
motrice
6. Dezvoltarea
aptitudinilor
psihomotrice
7. Reducerea marilor
funcţiuni ale
organismului
8. Aprecieri şi indicaţii