Aparatul cardio-vascular histologie semestrul 2 anul 1 Medicina Dentara UMF

1. APARATUL CARDIO-VASCULAR
alcătuit - cord - organ central cu rol de
pompă
- sistemul circulator - sistem de
vase sanghine care asigură distribuţia
oxigenului, a materialului nutritiv, a
hormonilor către ţesuturi, şi care preiau
sângele cu produsele de catabolism
pentru a le transporta spre organele
excretoare.
Sistemul circulator – format:
● sistemul circulator sanghin
● sistemul circulator limfatic
Circulaţia sanghină:
● circulaţia mare/ sistemică
● mica circulaţie /circulaţia pulmonară
- sângele pompat de cord trece succesiv
prin artere de calibru descrescător, până la
reţeaua de capilare din ţesuturi şi se
întoarce la inimă prin vene de calibru
crescător.

3. 1.Arterele
● Planul general de organizare
- Peretele - trei tunici concentrice:
● Intima - tunica internă - formată din
celule pavimentoase aşezate pe un singur
rând, orientate în lungul peretelui.
● Tunica medie – media / tunica
intermediară - formată din celule musculare
netede orientate transversal, circular faţă
de lumenul vasului;
în arterele de calibru mare media este
formată din lamele elastice.
● Adventicea - tunica externă - formată din
ţesut conjunctiv lax, cu fibre colagene
orientate în cea mai mare parte în sens
longitudinal.
- limitanta elastică internă/ LEI - la limita
dintre tunica intimă şi cea medie bine
dezvoltată în arterele de calibru mediu.
- limitanta elastică externă / LEE - între
medie şi adventice
● Clasificarea arterelor :
- artere elastice (de conducere)
- artere musculare (de distribuţie)
- arteriole

4. A. Arterele elastice - de conducere
- Sunt marile artere: aorta, pulmonara, brahiocefalica,
subclavia, carotida comună , iliaca comună.
1.Tunica intimă
●Endoteliul - epiteliu pavimentos, cu celulele situate pe
un singur rând,continuu, format din celule poligonale,
aplatizate care se joncţionează prin zonula adherens,
macula adherens şi tight junctions
Nucleul - aplatizat, lenticular, situat în centrul
citoplasmei.
-în jurul nucleului se grupează organitele comune tuturor
celulelor.
ME - în citoplasma celulelor endoteliale corpii Weibel-
Palade, = bastonaşe delimitate de o membrană proprie
= sediul de depozit al factorului von Willebrand - unul
dintre factorii coagulării, (proteină sintetizată în
endoteliul tuturor vaselor, eliberată în torentul circulator
de către celulele endoteliale).
● Endoteliul este dispus pe o MB continuă.
● Endartera - fibre elastice, fibre de reticulină, rare şi
delicate fibre colagene.
Artera aorta

5. 2.Tunica medie
în arterele de tip elastic - lamele continue, concentrice şi fenestrate de
elastină, ce alternează cu lamele subţiri de fibre musculare netede dispuse
circular şi fibre colagene delicate, situate într-o matrice de proteoglicani.
În aortă media este formata din 50 de lamele elastice. Lamelele prezintă pe
traseul lor fenestraţii de formă şi dimensiuni variabile.
Între lamele elastice există fibre elastice subţiri, de legătură, ce trec de la o
lamelă la alta.
3. Adventicea
-tunica externă, subţire, formată din ţesut conjunctiv lax ce conţine
fibroblaste, fascicule subţiri de fibre colagene şi un reticul de fibre elastice
Conţine fibre nervoase vegetative, cu rol în menţinerea tonusului vascular.
Limitantele elastice internă şi externă - alcătuite din fibre elastice subţiri sunt
puţin evidente, se confundă cu lamele elastice periferice.
Peretele arterelor mari de tip elastic este mult prea gros pentru a putea fi hrănit
prin difuziunea substanţelor din torentul circulator.
De aceea ele dispun de o microvascularizaţie -vasa vasorum, care formează o
reţea în adventice, din care pornesc capilare ce pătrund până la jumătatea
mediei.
Fenestrările lamelelor elastice asigură difuziunea substanţelor nutritive dinspre
lumenul vasului spre partea internă a peretelui, unde nu ajung capilarele din
adventice.

6. B. Arterele musculare / de distribuţie
Odată cu diminuarea progresivă a diametrului lumenului şi a grosimii peretelui,
arterele elastice dau naştere la ramificaţii care conţin mai puţină elastină şi mai
multe fibre musculare netede: arterele femurale, brahiale, radiale.
- dimensiunile din ce în ce mai mici, până ajung la un diametru minim de 0,5 mm
(500μm).
2.Tunica medie
- grosime variabilă, determinată de numărul straturilor de fibre musculare netede:
3-4 în arterele de calibru mic, până la 40 de straturi în arterele de calibru mare.
Miocitele sunt orientate concentric şi în raport intim între ele.
1.Tunica intimă
- aceeași structură descrisă la arterele elastice
Între intimă şi medie – LEI ;
fibrele elastice de la acest nivel prezintă fenestraţii la nivelul cărora celulele endoteliale se
joncţionează cu miocitele mediei, asigurând nutriţia acesteia
3.Adventicea
poate avea grosime mai mare decât media
- țesut conjunctiv lax cu adipocite, fibroblaste, fibre elastice şi colagene, orientate
longitudinal, vasa vasorum şi filete nervoase.
LEE - situată între medie şi adventice, este mai subţire decât cea internă

7. Artere musculare
Col. orceină
Col. H-E

8. C.Arteriolele
- calibrul cuprins între 200 - 40 m.
● Intima - endoteliu continuu, dispus pe MB şi
endarteră de dimensiuni reduse.
● LEI este subţire şi dispare în arteriolele de
calibru mic.
● Media în arteriolele de calibru mare este
formată din 2-3 planuri de fibre musculare netede,
iar în cele mici numai dintr-un singur plan.
● Adventicea este subţire
D. Metaarteriole
Vasele de calibru foarte mic, interpuse între arteriole şi capilare.
Media lor este formată din fibre musculare netede dispuse izolat, nemaiformând
un manşon continuu: activitate de sfincter, controlând astfel fluxul sanghin din
patul capilar.
arterele de calibru mic şi arteriolele joacă rolul cel
mai important în rezistenţa periferică la flux,
reglează presiunea arterială.

9. 2.Capilarele
Reţeaua de capilare face legătura
între circulaţia arterială şi cea
venoasă.
- lumen mic, dimensiuni aproximativ
constante
- Ø capilarelor tipice - 9 -12 m.
- se anastomozeată între ele,
formând reţele în interiorul
organelor
peretele capilar format
1- celule endoteliale, foarte
aplatizate,
2- susţinute de o MB subţire care
conţine fibre de reticulină.
3 - pericite, celule situate de-a lungul
versantului extern al celulelor
endoteliale

10. ● Celula endotelială
Lumenul vasului este delimitat în capilarele mici de o singură celulă
endotelială, în capilarele voluminoase se observă pe secţiune transversală
corpul a două sau trei celule.
- Nucleul - aplatizat, de formă elipsoidală pe secţiune, situat în partea
centrală a celulei.
-regiunea nucleară este partea cea mai voluminoasă a celulei şi ea
bombează în lumenul capilar, în timp ce părţile laterale sunt extrem de
aplatizate
- în regiunea juxtanucleară se localizează un mic complex Golgi şi câteva
mitocondrii.
- vezicule de endocitoză pe ambele versante ale plasmalemei
-celulele endoteliale vecine se joncţionează prin zonule adherens şi tight
junctions (zonule occludens).
● Pericitele
- celule ce se localizează pe versantul extern al peretelui capilar, într-o
dedublare a MB.
- prezintă prelungiri citoplasmatice groase orientate în sens longitudinal, din
care se desprind procese sau prelungiri citoplasmatice mai subţiri, care au
dispoziţie transversală faţă de traiectul capilar.
- rolul - celule contractile, implicate în controlul fluxului sanghin din capilar

11. Tipuri de capilare
ME - trei tipuri de capilare:
1.Capilarele tipice - continue sau capilare de tip muscular
În ţesutul muscular, ţesutul nervos şi ţesutul conjunctiv :
- endoteliul continu.
-MB
-constant la exterior pericite.

12. 2.Capilarele fenestrate = capilare viscerale:
pancreas, peretele tubului digestiv, în corticala renală şi în glandele endocrine
- citoplasma periferică a celulelor endoteliale prezintă mici pori
celulele endoteliale vecine se joncţionează între ele.
- MB continua
- Prezintă pericite
Capilar fenestrat

13. 3.Capilarele sinusoide
- în ficat, în unele glande endocrine, în hemomedulă, în OHLP periferice (splina)
- variaţii de calibru de-a lungul lor, pe secţiune transversală - contur neregulat
- endoteliul vascular este discontinuu, ca şi MB ;
- pericitele lipsesc.
- printre celulele endoteliale se localizează macrofage care au rol în epurarea
sângelui.
neregularităţile de calibru
şi traiectul sinuos →
încetinire marcată a
fluxului sanghin, cu
creşterea schimburilor
între sânge şi ţesut.

14. Histofiziologia endoteliului vascular
1.Schimburile transendoteliale
Celulele endoteliale reprezintă sediul principal al schimburilor de substanţe nutritive şi de gaze respiratorii dinspre sângele
capilar spre ţesuturi şi invers.
- În capilarele tipice, substanţele traversează celulele endoteliale prin intermediul unor vezicule de micropinocitoză,
fenomenul fiind denumit transcitoză. Transcitoza este influenţată de dimensiunea moleculelor, de natura lor chimică, şi de
încărcătura lor electrică.
Porii capilarelor fenestrate oferă posibilitatea unor schimburi mai rapide.
- Endoteliul capilarelor tipice din plămâni, cord, diafragm şi alte organe prezintă pe suprafaţa luminală receptori pentru
albumină. Aceşti receptori reprezintă un mecanism preferenţial pentru transportul transendotelial al albuminei şi al
substanţelor pe care ea le transportă. Albumina este principala proteină responsabilă de menţinerea presiunii
coloidosmotice din plasmă şi lichidul interstiţial. Există un permanent schimb transendotelial de albumină între sânge şi
fluidele extravasculare. Albumina îndeplineşte si funcţia de carrier-proteină pentru acizii graşi, hormonii steroizi, hormonii
tiroidieni.
- Celulele endoteliale intervin în migraţia PMN-neutrofile, menţinerea tonusului vascular şi recirculaţia limfocitelor.
Leucocitele sunt transportate de sânge dar îşi îndeplinesc funcţiile în ţesutul conjunctiv. Pentru a ajunge aici ele trebuie
mai întâi să adere la endoteliu şi să traverseze peretele capilar. Interacţiunile dintre leucocite şi endoteliul venulelor post-
capilare este o etapă precoce a inflamaţiei. Leucocitele circulante exprimă pe suprafaţa lor molecule de adeziune. Acestea
sunt capabile să se lege de receptorii specifici ai celulelor endoteliale din sediul inflamaţiei. Pe de altă parte, constituienţii
lipopolizaharidici ai peretelui bacterian, histamina şi unele citokine: TNF (tumor-necrosis-factor), Interleukina-1, activează
celulele endoteliale, care sintetizează la acest nivel molecule de adeziune intercelulară (ICAM-1, ICAM-2), factorul de
activare al trombocitelor –PAF, care stimuleaza aderarea limfocitelor.
Se realizează astfel aderarea leucocitelor la endoteliu, urmată de polarizarea lor şi traversarea peretelui spre locul
inflamaţiei.
2.Funcţia secretorie a endoteliului
Multă vreme s-a crezut că endoteliul are doar funcţia de căptuşire a lumenului vascular.
În prezent se ştie că celulele endoteliale au capacitatea de sinteză a unor componente ale ME: laminina, fibronectina şi
colagen (II, IV, V) a factorului von Wilebrand, cât şi a unor substanţe implicate în procesul de coagulare.
Multă vreme funcţia secetorie a endoteliului a rămas necunoscută deoarece celulele sale nu prezintă un aparat Golgi şi un
reticul endoplasmic dezvoltat, aşa cum este cazul altor celule cu funcţie secretorie. Produşii de sinteză ai celulei
endoteliale nu se acumulează în citoplasmă în interiorul veziculelor sau a granulelor de sinteză ci sunt eliminate continuu.
Excepţie face factorul von Willebrand, care este înmagazinat în corpii Weibel-Palade. De aici el este eliberat prin exocitoză,
ca răspuns a stimulării de către citochine (interleukina-1 şi TNF), care la rândul lor sunt eliberate în punctele de leziune ale
endoteliului. Factorul von Willebrand favorizează aderarea plachetară la endoteliu.
Arterele mici reacţionează la stress prin vasodilataţie şi creşterea fluxului sanghin. S-a demonstrat că acest fapt se
datorează sintezei de către endoteliu a oxidului de azot (NO), care activează o enzimă ce determină relaxarea musculaturii
netede vasculare.
Endoteliul răspunde la hipoxie prin eliberarea unor substanţe vasoconstrictoare (endotelina-1), care se leagă de
musculatura netedă arterială, inducând creşterea presiunii arteriale mult mai eficient decât angiotensina II.

15. 3.Venele
- transportă sângele de la reţelele capilare la inimă;
de regulă însoţesc arterele respective.
Prezintă calibrul din ce în ce mai mare şi peretele mai gros
pe măsura apropierii de cord
- peretele lor este mai subţire comparativ cu cel al arterelor
omologe, mai flexibil dar mai puţin elastic.
- pe secţiunile histologice apar ca nişte fante / butoniere.
● structura peretelui
- diferă după calibrul lor: vene mici, medii şi mari.
- trei tunici : intima, media şi adventicea, limita mult mai
ştearsă decât la artere.
a. Venulele şi venele mici
Prin confluarea capilarelor se formeaza venulele
postcapilare: Ø- 15-20 m.
Endoteliul – subţire, înconjurat de fibre de reticulină şi de
pericite.
În venulele postcapilare continuă schimburile între sânge şi ţesuturi:
-sediul de elecţie pentru traversarea peretelui vascular de către leucocite.
-peretele venulelor post-capilare şi al venelor mici este deosebit de sensibil la
acţiunea substanţelor ce cresc permeabilitatea vasculară: histamina şi
serotonina.

16. b. Venele de calibru mediu
- vase cu Ø - 200-900 m: venele cutanate, venele
profunde ale extremităţilor, venele capului şi venele
viscerale
structura peretelui
● Intima - endoteliu susţinut de membrana bazală şi
endovena, formată din fibre de reticulină.
Valvulele venoase: - împiedică refluxul sanghin
- dispuse în perechi, faţă în faţă,
de-a lungul endoteliului
- formă semilunară /cuiburi de
rândunică
- cute ale intimei, susţinute central
de un ax format din fibre colagene şi elastice;
marginea liberă a valvulei este orientată în sensul
curentului sanghin
- numeroase în venele medii din
membrele inferioare, facilitând înaintarea coloanei de
sânge în sens invers forţei gravitaţionale: lipsesc în
venele mici şi în venele de mare calibru.
● Media - lamă circulară de fibre musculare netede
cu dispoziţie mai laxă ca cea din artere, separate de
numeroase fibre de colagen şi fibroblaste
● Adventicea - grosime considerabilă, formată din
fibre colagene şi o reţea de fibre elastice.
Între medie şi adventice - câteva miocite cu
dispoziţie longitudinală.

17. c. Venele mari
- cava inferioară, vena portă, splenică,
mezenterica superioară, iliaca externă, renală şi
vena azygos
● intima are aceeaşi structură, dar endovena are
grosime mai mare decât la venele medii.
● media – aceeaşi structura, dar are dimensiuni
reduse.
- bine dezvoltată în peretele venelor superficiale
ale membrelor inferioare, pentru a se opune
distensiei datorate gravitaţie, şi la nivelul
venelor uterine, unde este bogată în fibre
musculare netede.
● adventicea – grosimea importanta
bogată în fibre elastice şi în fibre de colagen orientate în cea mai mare parte
în sens longitudinal.
Vasa vasorum pătrund în adventice, mai numeroase decât în arterele de
acelaşi calibru.

19. Sistemele port
Vasele venoase situate între două reţele de capilare
De regulă reţelele de capilare se interpun între ramificaţiile terminale ale vaselor
arteriale şi venoase.
În anumite regiuni această dispoziţie se modifică, ca o adaptare la necesităţi
funcţionale deosebite: sângele din reţeaua de capilare confluează într-un vas de calibru
mai mare, cu caracteristici histologice de venă, care la rândul său se ramifică într-o
reţea de capilare.
1. sistemul port hepatic - reţeaua de capilare din intestin şi din alte organe abdominale
confluează în vena portă, care ajunsă în ficat se ramifică într-o reţea de sinusoide
situate printre cordoanele hepatocitare. Sângele trece prin reţeaua de sinusoide spre
venele hepatice. Această dispoziţie asigură prelucrarea în ficat a substanţelor
absorbite, înainte de a intra în circulaţia generală.
2.sistemul port hipotalamo-hipofizar - capilarele din eminenţa mediană a hipofizei sunt
drenate de vasele portale hipofizare, care, după ce urmează traiectul pedunculului
hipofizar, se ramifică în sinusoide la nivelul lobului anterior al hipofizei. Astfel
releasing-factorii eliberaţi de axonii neurosecretori din hipotalamus ajung în
adenohipofiză pentru a stimula secreţia celulelor sale.
3. la nivelul rinichiului se întâlneşte singurul exemplu în care un vas de tip arterial se
interpune între două reţele de capilare. Arteriola aferentă de la nivelul corpusculului
renal se ramifică într-un ghem de capilare denumit glomerul. Aceste capilare se
reunesc pentru a forma arteriola eferentă din care ia naştere o altă reţea de capilare, în
jurul tubilor uriniferi. În acest caz, arteriola eferentă corespunde definiţiei de vas port,
fiind situată între două rețele capilare.

20. Anastomozele arterio-venoase
- dispozitive vasculare specializate în conducerea sângelui din sistemul
arterial în cel venos, fără a trece prin reţeaua capilară, ramificaţiile laterale
ale arteriolelor de calibru mic deschizându-se direct în vene mici:
- la vârful degetelor, mucoasa buzelor, a limbii, mucoasa nazala, lobul
urechii, vârful nasului, patul unghial, tegument
- alcătuite din trei segmente: segment iniţial - similar ca structură arteriolei
din care provine anastomoza, cel terminal este asemănător venulei;
segmentul intermediar, contractil, prezintă un perete gros în raport cu
calibrul vasului. Media acestui segment este prevăzută subendotelial cu o
lamă de celule epitelioide - miocite cu dispoziţie longitudinală faţă de axul
lung al vasului. Când peretele anastomozelor este în contracţie, tot sângele
este dirijat spre reţeaua de capilare, iar când peretele lor este relaxat şi
lumenul deschis, o mare cantitate de sânge trece direct în venule;
îndeplinesc rol important în reglarea fluxului sanghin într-un anumit ţesut.
La nivelul pielii acesta reprezintă unul din mecanismele cele mai importante ale termoreglării. În
cazuri de hipertermie, anastomozele arteriovenoase se deschid şi sângele din organele profunde,
având temperatura mediului intern, ajunge direct la suprafaţa corpului, determinând o pierdere
importantă de căldură.
Anastomozele arterio-venoase sunt inervate de fibre adrenergice şi cholinergice. Inervaţia lor este
independentă de cea a vaselor din care provin şi există studii care demonstrează că aceasta este
asigurată de terminaţii nervoase în legătură cu centrii termoregulatori din encefal.

21. Sistemul circulator limfatic
Limfa este formată iniţial din lichidul interstiţial drenat dinspre ţesuturi de
capilarele limfatice, ce vor conflua în vase limfatice colectoare spre
trunchiurile principale. De-a lungul acestui parcurs, limfa iniţială (lichidul
interstiţial), se îmbogăţeşte cu lipide şi proteine ca urmare a absorbţiei
intestinale, cât şi cu limfocite provenind din ganglionii limfatici ce se află pe
traiectul vaselor limfatice.
Trunchiurile principale (canalul toracic stâng şi ductul limfatic drept),
primesc limfa definitivă şi o conduc în circulaţia sanghină, prin vena
jugulară stângă.
Structura vaselor limfatice
1.Capilarele limfatice
Spre deosebire de capilarele
sanghine, prezintă variaţii importante
de calibru şi formă. Au capătul iniţial
orb, în deget de mănuşă. Lumenul
este sinuos, cu calibru neregulat.
Peretele vasului capilar limfatic este
asemănător cu cel al capilarelor
sanghine, format din celule
endoteliale, sprijinite de o membrană
bazală, de multe ori discontinuă, dar
nu au pericite.
Limfaticele tubului digestiv se
numesc chilifere.

23. 2.Vasele limfatice colectoare
- structura asemănătoare cu a venelor medii. Lumenul este însă mai mare şi grosimea
peretelui mai redusă în raport cu vasele sanghine de acelaşi calibru. Cele trei tunici sunt mai
puţin definite. Calibrul este neregulat şi prezintă numeroase valvule. Valvulele sunt esenţiale
pentru fluxul limfatic, întrucât circulaţia limfatică nu beneficiază de pompa cardiacă.
Circulaţia limfatică în membre depinde în mare măsură de mişcările active ale acestora şi de
contracţia musculară.
3.Trunchiurile limfatice
Prin confluarea vaselor limfatice în
vase cu calibru din ce în ce mai mare,
rezultă cele două trunchiuri limfatice
principale: ductul limfatic drept, care
după un scurt traiect se deschide în
vena brahiocefalică dreaptă, şi care
transportă limfa din porţiunea dreaptă
superioară a corpului, şi canalul
toracic, cu originea în cavitatea
abdominală. Acesta are un traiect
paralel cu coloana vertebrală şi se
deschide la confluenţa dintre venele
jugulare cu sublcavia.
Peretele lor se aseamănă ca structură
cu venele de acelaşi calibru. Media
conţine mai multe fibre musculare
netede şi intima mai multe valvule.
Adventicea conţine vasa vassorum.

24. Cordul
- organul central al aparatului cardio-vascular, cu rol colector, propulsor şi
distribuitor al sângelui.
- măsoară 12 cm lungime, şi peretele său are grosime de 9 cm.
- format din două cavităţi superioare, atriile şi două inferioare, ventriculele.
Comunicarea între atriul drept şi ventriculul drept de face prin valvula
tricuspidă iar cea dintre atriul şi ventriculul stâng prin valvula mitrală.
Valvulele semilunare, aortică şi pulmonară, împiedică refluarea sângelui din
vasele respective în ventriculi în timpul sistolei ventriculare.
- organ cavitar al cărui perete este alcătuit în cea mai mare parte din muşchiul
cardiac, miocardul,căptuşit la interior de endocard, echivalentul intimei din
vase, şi acoperit la exterior de pericard.

25. Endocardul
Căptuşeşte cele patru cavităţi ale cordului; mai gros în auricule decât în ventricule
şi format din trei tunici: endoteliul, stratul subendotelial şi stratul subendocardic.
Endoteliul - format dintr-un strat de celule endoteliale aplatizate, care continuă
endoteliul vascular.
Stratul subendotelial - reţea de fibre colagene subţiri şi fibre elastice, printre care
se găsesc sporadic fibroblaste şi fibre de reticulină.
Stratul subendocardic - ţesut conjunctiv lax, care se continuă cu endomisium din
miocard; bogat în mastocite şi adipocite. Stratul profund se găseşte numai la nivelul
cavităţilor, lipsind în sistemul valvular. El conţine vasele coronare şi la nivelul
ventriculilor reţeaua Purkinje.
Valvulele cardiace
-valvulele atrioventriculare, tricuspidă şi mitrală şi valvulele sigmoide sau
semilunare, situate la originea arterelor aortă şi pulmonară;
-repliuri ale endocardului, întărite axial de o lamă conjunctivă fibroasă
Scheletul fibros al cordului
Miocardul şi axul conjunctiv al valvuleleor cardiace se inseră pe o membrană
formată din ţesut conjunctiv dens, care are trei componente: trigonul fibros, septul
membranos şi inelele fibroase

27. Pericardul
seroasă ce acoperă cordul la exterior.
-format dintr-o foiţă internă, viscerală, sau
pericardul seros / epicard, şi o foiţă externă,
parietală / pericardul fibros.
Epicardul - membrană conjunctivă subţire acoperită
de mezoteliu, cu celule turtite dispuse pe un singur
rând, aşezate pe o membrană bazală.
Pericardul fibros - aceeaşi structură, dar este mai
groasă, conţinând fascicule de fibre colagene şi
celule adipoase ce formează “sacul fibros
pericardic”. Între cele două foiţe se află cavitatea
pericardică, cavitate virtuală.
- conţine ~ 50 ml. de lichid seros ce permite
expansiunea cordului.