Drept civil. unitatea iii

3. ACTUL JURIDIC CIVIL
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să identifici şi să exemplifici categoriile de acte juridice,
raportându-te la criteriile prezentate;
• să explici conţinutul fiecărei condiţii de validitate a actului juridic
civil
• să compari modalităţile juridice ale actului juridic;
• să delimitezi nulitatea de alte sancţiuni de drept.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore
3.1. Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile 52
3.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil 59
3.3. Modalităţile actului juridic civil 75
3.4. Nulitatea actului juridic 81
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 88
Teste de autoevaluare 89
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 89
Bibliografie minimală 89

Andy Puşcă Actul juridic civil
Drept civil. Partea generală 52
3.1. Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile
Prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica, transmite sau stinge un
raport juridic civil concret (Beleiu, 2003, p. 118).
Din această definiţie rezultă că actul juridic prezintă următoarele elemente
caracteristice:
a) actul juridic este, înainte de toate, o manifestare de voinţă a uneia sau mai
multor persoane fizice sau juridice;
b) manifestarea de voinţă este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice,
respectiv, de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice civile
concrete.
În literatura de specialitate, practica judecătorească şi chiar în legislaţia civilă
termenul de act juridic este folosit în două sensuri (accepţiuni). Într-un prim
sens, actul juridic desemnează însăşi manifestarea de voinţă în scopul de a
produce efecte juridice, adică însăşi operaţia juridică ce se încheie (negotium).
În cel de al doilea sens, actul juridic desemnează înscrisul constatator al
operaţiunii juridice (instrumentum) făcute de părţi în vederea procurării unui
mijloc de probă într-un eventual litigiu.
Pentru evitarea oricărei confuzii cu privire la cele două accepţiuni este indicat
ca termenul de act juridic să fie folosit pentru desemnarea operaţiei juridice
(negotium), iar pentru desemnarea înscrisului constatator al acestei operaţii
juridice (instrumentum) să fie utilizat termenul de înscris. Există şi cazuri în
care în cuprinsul aceleiaşi dispoziţii legale, legiuitorul utilizează termenul de
act juridic în ambele sale accepţiuni (Boroi, 2008, p. 186).
Conceptul de act juridic civil este rezultatul unui proces de generalizare a
trăsăturilor comune tuturor actelor juridice civile care se întâlnesc în circuitul
civil. Datorită regimului juridic diferit pe care îl au diferitele categorii de acte
juridice civile, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judecătorească
s-a considerat necesar şi util să se facă clasificarea actelor juridice civile. La
baza clasificării actelor juridice stau criterii variate cum ar fi, numărul părţilor
între care se încheie actul, conţinutul, cauza, modul de executare, efectele
actelor etc. Principalele categorii de acte juridice civile sunt:
1) Acte juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale
Această clasificare are la bază criteriul numărului părţilor participante la actul
juridic.
Actele juridice unilaterale sunt produsul manifestării de voinţă al unei singure
părţi. Actul juridic bilateral reprezintă voinţa concordantă a două părţi, iar cel
multilateral este rezultatul acordului de voinţă a trei sau mai multe părţi.
Actele juridice unilaterale fiind rezultatul voinţei unei singure părţi sunt mai
rare. Intră în această categorie, testamentul, promisiunea publică de
recompensă, acceptarea unei moşteniri, renunţarea la moştenire, confirmarea
unui act juridic anulabil etc.
Actele bilaterale se mai numesc convenţii sau contracte, termeni echivalenţi,
potrivit art. 942 C. civ. şi folosiţi unul pentru altul în limbajul juridic curent.

Sunt acte bilaterale, spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, contractul
de schimb, contractul de donaţie, contractul de împrumut etc. Exemplu tipic de
contract multilateral este contractul de societate civilă. Clasificarea actelor
juridice în unilaterale şi bilaterale nu trebuie confundată cu clasificarea
contractelor în unilaterale şi bilaterale. Astfel, contractul unilateral care este un
act juridic bilateral, fiind rodul voinţei a două părţi, dă naştere la obligaţii
numai pentru una din părţi, cum este spre exemplu, contractul de donaţie,
împrumutul de folosinţă, pe când contractele bilaterale sau sinalagmatice dau
naştere la obligaţii pentru ambele părţi, precum ar fi, contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de schimb etc. Rezultă, aşadar, că în timp ce toate
contractele, inclusiv, cele unilaterale fac parte din categoria actelor juridice
bilaterale sau multilaterale, în schimb actele juridice unilaterale nu sunt
contracte, ele fiind rezultatul manifestării unilaterale de voinţă (Boroi, 2008, p.
189).
Clasificarea actelor juridice în unilaterale, bilaterale şi multilaterale prezintă
importanţă sub aspectul aprecierii valabilităţii lor din punct de vedere al
voinţei. Astfel, actele unilaterale sunt valabile prin manifestarea voinţei unei
singure părţi, în timp ce pentru valabilitatea actelor bilaterale şi multilaterale
trebuie să existe două sau mai multe voinţe juridice.
Regimul juridic al viciilor de consimţământ este diferit, în funcţie de cele două
categorii de acte. Într-adevăr, eroarea ca viciu de consimţământ se poate întâlni
atât la actele unilaterale, cât şi la cele bilaterale şi multilaterale, pe când dolul şi
violenţa se întâlnesc, de regulă, numai la actele bilaterale şi multilaterale.
2) Acte juridice cu titlu gratuit şi acte juridice cu titlu oneros
La baza acestei clasificări stă scopul urmărit de părţi la încheierea actului
juridic civil.
Actele cu titlu gratuit sunt actele prin care se procură uneia din părţi un folos
patrimonial fără ca aceasta din urmă să fie obligată, la rândul ei, la un
echivalent. Sunt acte cu titlu gratuit, testamentul, donaţia, comodatul, mandatul
gratuit etc.
La rândul lor, actele cu titlu gratuit se împart în liberalităţi şi acte dezinteresate.
Liberalităţile sunt acte cu titlu gratuit prin care o persoană îşi micşorează
propriul său patrimoniu fără a primi în schimb un echivalent, cum este de pildă,
donaţia. Actele dezinteresate sunt acele acte prin care o persoană face alteia un
serviciu fără a micşora propriul său patrimoniu, cum ar fi, spre exemplu,
mandatul neremunerat, împrumutul fără dobândă, depozitul gratuit etc.
Actele cu titlu oneros sunt acele acte prin care o persoană procură alteia un
folos patrimonial în schimbul unui echivalent, fiecare din părţi urmărind un
avantaj economic1
. Sunt contracte cu titlu oneros, contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de antrepriză, contractul de locaţiune etc.
Împărţirea actelor juridice în gratuite şi oneroase prezintă interes juridic din
mai multe puncte de vedere. Astfel, atât sub aspectul capacităţii de a încheia
actele cu titlu gratuit, cât şi al exigenţelor de formă ale aceloraşi acte, legea
prevede condiţii mult mai severe în raport de actele cu titlu oneros. De
1
În legătură cu definiţia contractului oneros, în art. 945 C. civ. se arată: „Contractul oneros este acela în care fiecare parte
voieşte a-şi procura un avantaj.”

asemenea, pentru actele cu titlu oneros, prin lege sunt stabilite condiţii mult
mai severe sub aspectul răspunderii părţilor, iar obligaţiile părţilor sunt mai
amănunţit şi mai exigent reglementate, faţă de actele cu titlu gratuit.
3) Acte între vii şi acte pentru cauză de moarte
Criteriul care stă la baza acestei clasificări este momentul în care urmează un
act juridic civil să-şi producă efectele,
Actele care se încheie pentru a-şi produce efectele în timpul vieţii celor de la
care emană se numesc acte între vii (inter vivos). Ele sunt majoritatea actelor
juridice.
Dimpotrivă, actele care se încheie pentru a-şi produce efectele numai după
moarte, se numesc acte pentru cauză de moarte (mortis causa). Exemplul tipic
de act pentru cauză de moarte este testamentul prin care testatorul dispune de
bunurile ce le va lăsa la deces1
.
Clasificarea actelor juridice între vii şi pentru cauză de moarte prezintă interes
din punct de vedere juridic sub aspectul formei în care se încheie. Astfel, actele
pentru cauză de moarte sunt acte solemne, în timp ce actele între vii sunt
solemne numai ca excepţie. De asemenea, actele pentru cauză de moarte sunt
supuse unor reglementări mai restrictive în ceea ce priveşte capacitatea de a
dispune şi uneori, chiar şi cu privire la capacitatea de a primi.
4) Acte constitutive, translative şi declarative
La baza acestei clasificări se află criteriul efectului produs de actul juridic.
Actul constitutiv este acel act juridic civil care dă naştere la un drept subiectiv
civil ce n-a existat anterior. Sunt acte juridice civile constitutive, actul de
constituire a unui uzufruct, a unei ipoteci etc.
Actele translative sunt actele ce au ca efect strămutarea unui drept subiectiv
civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Majoritatea actelor juridice civile
sunt translative, cum ar fi spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare,
donaţia, cesiunea de creanţă etc.
Acte declarative sunt cele care au ca efect recunoaşterea, definitivarea ori
consolidarea unui drept subiectiv civil preexistent. Ele definitivează drepturi şi
obligaţii ale părţilor ce au existat anterior încheierii actului. Fac parte din
această categorie partajul (împărţeala), actul confirmativ prin care o persoană
renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Interesul juridic al acestei clasificări constă în aceea că actele constitutive şi
translative produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), în timp ce actele
declarative produc efecte şi pentru trecut (ex tunc). În conformitate cu
prevederile art. 1897 alin.1 C. civ., numai actele translative pot constitui just
titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani. De asemenea, în principiu, numai actele
constitutive şi translative sunt supuse publicităţii imobiliare.
5) Acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie
În funcţie de importanţa lor, actele juridice civile se împart în acte de
conservare, de administrare şi de dispoziţie.
1
Testamentul este numit şi act de ultimă voinţă, fiindcă, până la moarte, poate fi oricând modificat sau revocat.

Actele de conservare sunt actele prin care se urmăreşte preîntâmpinarea
pierderii unui drept subiectiv civil. Intră în această categorie actele prin care se
întrerupe prescripţia, înscrierea unei ipoteci, somaţia etc. Prin astfel de acte, în
schimbul unor cheltuieli minime se păstrează sau se salvează un drept de o
valoare mai mare.
Actele de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere
în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Sunt acte de administrare încasarea
veniturilor, perceperea fructelor, asigurarea unui bun, reparaţiile de întreţinere
a unui bun etc.
Actele de dispoziţie sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri, se
constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renunţă
la drepturi. Fac parte din această categorie contractul de vânzare-cumpărare, de
schimb, de donaţie, constituirea unui drept de uzufruct, a unei ipoteci,
remiterea de datorie etc.
Această clasificare prezintă importanţă în materie de reprezentare şi capacitate.
Întinderea puterilor de reprezentare ale părinţilor şi tutorilor depind de
categoria de acte luate în considerare. Astfel, actele de conservare pot fi
încheiate valabil chiar de persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu. Actele de
administrare se încheie în numele şi pe seama celui lipsit de capacitatea de
exerciţiu de reprezentantul său legal - părinţi ori tutori - fără a fi nevoie pentru
validitatea lor de încuviinţare din partea autorităţii tutelare. Actele de dispoziţie
vor putea fi însă încheiate numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii
tutelare.
Clasificarea prezintă interes şi în ceea ce priveşte întinderea împuternicirilor
mandatarului. Mandatul general este valabil numai pentru actele de conservare
şi administrare, iar pentru actele de dispoziţie trebuie să existe un mandat
special.
6) Acte consensuale, solemne (formale) şi reale
Criteriul de clasificare îl reprezintă modul de încheiere al respectivelor acte.
Actele consensuale sunt acele acte care iau naştere în mod valabil prin simpla
manifestare de voinţă a părţilor, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei
formalităţi. În dreptul nostru civil funcţionează regula consensualităţii actelor
juridice civile, în sensul că ele sunt valabile prin simpla manifestare de voinţă.
Majoritatea actelor juridice civile sunt consensuale.
Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea cărora legea cere expres
încheierea lor într-o anumită formă. Intră în această categorie, testamentul,
donaţia, contractul de ipotecă etc.
Actele reale sunt acele acte în care manifestarea de voinţă este însoţită de
remiterea (predarea) bunului. Intră în această categorie, contractul de
împrumut, de depozit, gajul etc.
Utilitatea distincţiei dintre actele consensuale, solemne şi reale se manifestă în
aceea că nerespectarea formei la actele solemne (formale) este sancţionată cu
nulitatea absolută, în vreme ce actele consensuale sunt valabile indiferent de
forma în care au fost încheiate. Încheierea actelor juridice solemne prin
mandatar presupune ca şi procura să fie făcută în formă solemnă, ceea ce nu se

cere în cazul actelor consensuale. De asemenea, regimul probator este diferit
pentru toate cele trei categorii de acte.
7) Acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale
Clasificarea actelor juridice civile în acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale se
face în funcţie de conţinutul lor.
Actul juridic patrimonial este actul al cărui conţinut este susceptibil de a fi
evaluat în bani. Intră în această categorie actele juridice civile care privesc
drepturi reale şi drepturi de creanţă. Actul juridic nepatrimonial este acela al
cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani. Ele privesc drepturi nepatrimoniale.
Această clasificare prezintă interes din punct de vedere juridic în materia
nulităţii şi a ocrotirii persoanelor incapabile.
Sarcina de lucru 1
Care dintre următoarele acte juridice civile sunt formale: donaţia,
contractul de vânzare-cumpărare, revocarea expresă a unui legat,
mandatul, renunţarea expresă la moştenire, asigurarea unui bun,
somaţia, donaţia, contractul de schimb, testamentul, darul manual,
împrumutul?
8) Acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi
După cum au sau nu legătură cu modalităţile actului juridic civil (termen,
condiţie, sarcină) distingem acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi.
Actul juridic pur şi simplu este actul care nu este afectat de modalităţi. Intră în
această categorie căsătoria, adopţia, recunoaşterea filiaţiei, opţiunea
succesorală etc.
Actul afectat de modalităţi este actul care cuprinde o modalitate, adică un
termen, o condiţie sau o sarcină în funcţie de care începe sau încetează să-şi
producă efectele. Sunt acte juridice civile afectate de modalităţi, contractul de
împrumut, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere, contractul de
asigurare, contractul de donaţie cu sarcină etc.
Importanţa acestei clasificări se manifestă sub aspectul valabilităţii, în sensul
că în cazul actelor juridice civile de a căror esenţă este existenţa unei
modalităţi, lipsa acesteia atrage după sine ineficienţa actului.
De asemenea, sub aspectul efectelor, la actele pure şi simple efectele se produc
imediat, definitiv şi irevocabil, în timp ce la actele afectate de modalităţi,
producerea sau încetarea efectelor depinde de un eveniment viitor care este
termenul sau condiţia.

9) Acte juridice principale şi acte juridice accesorii
La baza acestei clasificări se află raportul ce există între ele.
Actele juridice principale sunt acele acte care au o existenţă de sine stătătoare
independentă de vreo legătură cu alte acte. Majoritatea actelor juridice de drept
civil sunt acte principale în sensul că regimul lor juridic nu este dependent de al
altor acte juridice.
Actele juridice accesorii sunt acele acte care nu au o existenţă de sine
stătătoare, soarta lor juridică depinzând de soarta unui act juridic principal.
Aşa, spre exemplu, contractele prin care se constituie garanţii, cum ar fi
fidejusiunea, amanetul, ipoteca sunt acte accesorii în raport cu actul generator
al obligaţiei garantate.
Importanţa acestei clasificări se manifestă pe planul examinării validităţii şi
eficacităţii acestor acte, soarta juridică a actelor accesorii depinzând întrutotul
de soarta juridică a actelor principale (accesorium sequitur principale).
10) Acte cauzale şi acte abstracte
În raport cu cauza sau scopul lor actele juridice civile pot fi împărţite în acte
cauzale şi acte abstracte.
Actul cauzal este acela a cărui valabilitate depinde de existenţa cauzei
(scopului) care trebuie să existe, să fie reală, licită şi corespunzătoare regulilor
de convieţuire socială. Lipsa cauzei ori caracterul ilicit sau imoral al acesteia
face ca actul juridic să fie sancţionat cu nulitatea.
Actul abstract este acela pentru a cărui valabilitate nu este necesară examinarea
cauzei. Sunt acte abstracte titlurile de valoare, adică înscrisurile în care sunt
încorporate drepturi de creanţă, cum ar fi spre exemplu, obligaţiunile bancare,
cambiile, conosamentele etc.
Importanţa acestei clasificări constă în aceea că la actele cauzale, cauza fiind
un element esenţial pentru valabilitatea lor, lipsa, falsitatea, ilicitatea ori
imoralitatea cauzei sunt sancţionate cu nulitatea actelor respective, în timp ce
actele abstracte fiind detaşate de cauza lor, absenţa, ilicitatea, imoralitatea
cauzei nu au nici o înrâurire asupra valabilităţii lor.
11) Acte strict personale şi acte încheiate prin reprezentant
În funcţie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile se mai împart în
acte strict personale şi acte încheiate prin reprezentare.
Actele juridice strict personale sunt acele acte care nu pot fi încheiate decât
personal, nefiind susceptibile a fi încheiate printr-un reprezentant. Astfel de
acte sunt testamentul, căsătoria, recunoaşterea filiaţiei etc.
Actele juridice încheiate printr-un reprezentant sunt actele juridice ce se
încheie de o altă persoană în calitate de reprezentant.
Importanţa acestei clasificări constă în aceea că actele strict personale
constituind excepţia sunt guvernate de norme juridice ce cuprind unele reguli
speciale ce sunt de strictă interpretare şi aplicare. De asemenea, în timp ce
valabilitatea actului juridic strict personal se apreciază numai în raport de

persoana sau persoanele ce le încheie, la actele încheiate prin reprezentant se
apreciază şi prin persoana reprezentantului.
12) Acte numite (tipice) şi acte nenumite (atipice)
După reglementarea şi denumirea lor legală actele juridice civile se clasifică în
acte numite (tipice) şi acte nenumite (atipice).
Sunt acte juridice numite sau tipice cele care au o denumire stabilită de
legislaţia civilă, precum şi o reglementare proprie. Majoritatea actelor juridice
civile sunt numite, cum ar fi spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare,
mandat, locaţie, depozit etc.
Prin acte juridice nenumite se înţeleg acele acte care nu sunt nominalizate şi nu
au o reglementare proprie în legislaţia civilă. Un asemenea act juridic civil este
contractul de vânzare cu clauză de întreţinere.
Clasificarea actelor numite şi nenumite prezintă importanţă juridică sub
aspectul regulilor aplicabile celor două categorii de acte. Astfel, actelor juridice
civile nenumite li se aplică regulile generale ce reglementează actul juridic sau
ale celui cu care are mai multă asemănare.
13) Acte cu executare imediată şi acte cu executare succesivă
După modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte cu
executare imediată (dintr-o dată) şi acte cu executare succesivă.
Actele cu executare imediată (dintr-odată) sunt acele acte a căror executare se
produce o singură dată, printr-o singură prestaţie din partea debitorului. Fac
parte din această categorie, darul manual, vânzarea-cumpărarea unui bun, când
pe loc se plăteşte preţul şi se predă bunul.
Actele juridice cu executare succesivă sunt acele acte a căror executare se
realizează prin multe prestaţii succesive. Intră în această categorie, contractul
de rentă viageră, donaţia cu sarcina întreţinerii, vânzarea-cumpărarea în rate
etc.
Această clasificare prezintă interes din punct de vedere juridic sub aspectul
sancţiunilor ce se aplică în caz de neexecutare. Astfel, în timp ce contractelor
sinalagmatice cu executare imediată li se aplică rezoluţiunea pentru
neexecutarea culpabilă sau necorespunzătoare, contractelor sinalagmatice cu
executare succesivă li se va aplica rezilierea. De asemenea, în cazul actelor
juridice cu executare succesivă, pentru fiecare prestaţie curge o prescripţie
extinctivă distinctă.
14) Acte subiective şi acte condiţie
În funcţie de rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului actului juridic civil,
distingem acte subiective şi acte condiţie.
Actele juridice subiective se caracterizează prin aceea că întreg conţinutul lor
este stabilit prin voinţa părţilor care l-au încheiat. Acestea sunt marea
majoritate a actelor de drept civil.
Actele juridice condiţie sunt acele acte al căror conţinut este predeterminat de
norme imperative, părţile actului juridic exprimându-şi voinţa numai în privinţa
naşterii lor. Exemplu de act juridic condiţie este căsătoria.

Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
Această clasificare prezint
condiţiilor de validitate ale celor dou
condiţie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor s
apreciază în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea
valabilităţii actelor subiective al c
limite mai largi. Pe de alt
decât cele stabilite
numai la cele expres reglementate de lege.
Identifică şi caracterizeaz
răspunderea pă
părinteşti.(5-10 rânduri).
3.2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil
Prin condiţiile de validitate ale actului juridic trebuie s
cerinţele sau elementele prev
validitatea actului juridic civil.
Potrivit Codului civil,
juridic sunt1
:
1) ”capacitatea de a contracta;
2) consimţământul valabil al p
3) un obiect determinat;
4) o cauză licită.”
Deşi textul de lege se refer
obligă”, totuşi toate p
exprime un consim
numai când obiectul este determinat, ci
determinabil, iar în ceea ce prive
licită, ci în plus să fie real
În afara condiţiilo
validitatea actului juridic o constituie
Pe lângă condiţiile esen
sau întâmplătoare, a c
cum ar fi spre exemplu modalit
1
În conformitate cu prevederile art. 948 C. civ.
Actul juridic civil
clasificare prezintă importanţă din punct de vedere al aprecierii
iilor de validitate ale celor două acte. Astfel, conţinutul actelor juridice
ie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor s
în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea
ii actelor subiective al căror conţinut este stabilit de pă
Pe de altă parte, în timp ce actele juridice condi
ele stabilite şi reglementate de lege, actele subiective nu se limiteaz
numai la cele expres reglementate de lege.
Sarcina de lucru 2
şi caracterizează cel puţin două cazuri în care poate fi atras
rea părinţilor în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor
10 rânduri).
iile de validitate ale actului juridic civil
iile de validitate ale actului juridic trebuie să se înţ
ele sau elementele prevăzute de lege sau stabilite de p
validitatea actului juridic civil.
Potrivit Codului civil, condiţiile de fond esenţiale pentru validitatea actului
1) ”capacitatea de a contracta;
mântul valabil al părţii care se obligă;
determinat;
ă.”
i textul de lege se referă la „consimţământul valabil al pă
şi toate părţile actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie s
exprime un consimţământ valabil. De asemenea, actul juridic este val
numai când obiectul este determinat, ci şi atunci când acest obiect este doar
determinabil, iar în ceea ce priveşte cauza nu este suficient ca ea s
, ci în plus să fie reală şi corespunzătoare regulilor de morală.
ţiilor prevăzute de art. 948 C. civ., o condiţie esen
validitatea actului juridic o constituie forma pentru actele formale sau solemne.
ţiile esenţiale, actul juridic poate cuprinde şi condiţ
toare, a căror lipsă nu poate influenţa valabilitatea actului juridic,
cum ar fi spre exemplu modalităţile actului juridic (termenul şi condi
În conformitate cu prevederile art. 948 C. civ.
Actul juridic civil
59
din punct de vedere al aprecierii
inutul actelor juridice
ie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatea lor se
în limitele acestor norme juridice imperative, în vreme ce aprecierea
inut este stabilit de părţi se face în
parte, în timp ce actele juridice condiţie nu pot fi
i reglementate de lege, actele subiective nu se limitează
cazuri în care poate fi atrasă
neîndeplinirea îndatoririlor
se înţeleagă toate
stabilite de părţi pentru
iale pentru validitatea actului
mântul valabil al părţii care se
ile actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie să
De asemenea, actul juridic este valid nu
i atunci când acest obiect este doar
te cauza nu este suficient ca ea să fie numai
toare regulilor de morală.
ie esenţială pentru
pentru actele formale sau solemne.
i condiţii neesenţiale
a valabilitatea actului juridic,
şi condiţia).

Condiţiile de validitate ale actului juridic civil se clasifică după mai multe
criterii. Astfel, în funcţie de aspectele la care se referă deosebim condiţii de
fond şi condiţii de formă. Condiţiile de fond sunt cele care privesc conţinutul
actului juridic, iar cele de formă privesc forma de exteriorizare a voinţei, adică
forma pe care o îmbracă acest conţinut. În funcţie de obligativitatea lor
condiţiile actului juridic civil se împart în esenţiale şi neesenţiale. Condiţiile
esenţiale sunt acele condiţii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru
însăşi validitatea actului juridic. Dimpotrivă, condiţiile neesenţiale pot fi sau nu
prezente în structura actului juridic civil, fără consecinţe asupra valabilităţii
acestuia.
3.2.1. Capacitatea de a încheia actul juridic. Noţiune
Capacitatea de a încheia actul juridic civil este una din condiţiile de fond,
esenţială pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege aptitudinea
subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile, prin
încheierea de acte de drept civil. (Beleiu, 2003, p. 128)
Capacitatea de a încheia acte juridice civile se înfăţişează ca o parte a
capacităţii de folosinţă a persoanei fizice şi juridice în sensul posibilităţii
(aptitudinii) de a avea drepturi şi obligaţii civile, precum şi ca o premisă a
capacităţii de exerciţiu, alături de discernământ, de a dobândi drepturi
subiective civile şi de a îndeplini obligaţii prin încheierea de acte juridice
civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte juridice civile se
întemeiază atât pe ideea de a avea drepturi şi obligaţii, cât şi pe ideea de a le
dobândi prin încheierea de acte juridice civile.
Sub aspectul reglementării legale, în art. 948 C. civ., enumerându-se condiţiile
esenţiale pentru validitatea unui act juridic la pct.1 se prevede expres
„capacitatea de a contracta”. În afara acestui text de lege, capacitatea de a
încheia acte juridice civile mai este reglementată de art. 949 C. civ., potrivit
căruia:
„poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”
şi art. 950 C. civ. care enumeră persoanele incapabile de a contracta şi anume,
minorii, interzişii, precum şi:
„toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte”.
Unele reglementări privind capacitatea de a încheia acte juridice civile au ca
obiect diferitele categorii de acte juridice civile. Astfel, potrivit dispoziţiilor
art. 807 C. civ., minorul de 16 ani poate dispune prin testament de jumătate din
bunurile de care poate dispune, potrivit legii, persoana majoră, iar în art. 865 C.
civ. se consacră principiul potrivit căruia:
„orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este oprită de lege”.
De asemenea, în materia contractului de vânzare-cumpărare, potrivit art. 1306
C. civ., „pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege”.

Reglementări legale privind capacitatea de a încheia acte juridice civile sunt
cuprinse şi în Decretul nr. 31/1954, Codul familiei şi alte izvoare ale dreptului
civil.
Principiul capacităţii şi excepţia de la acest principiu
Regula în această materie, consacrată în doctrină şi stabilită şi de practica
judecătorească este că orice persoană are capacitatea de a încheia acte juridice
civile, incapacităţile constituind excepţii de la această regulă.
În legătură cu această regulă în art. 6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954 se prevede
expres că:
„Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit, în tot sau în parte, de
capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege”.
În ceea ce priveşte persoanele juridice regula capacităţii de a încheia acte
juridice este subordonată principiului specialităţii capacităţii de folosinţă
consacrat prin art. 34 din Decretul nr. 31/1954 potrivit căruia:
„Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit
prin lege, actul de înfiinţare sau statut”.
Toate actele juridice care nu sunt încheiate în vederea realizării scopului
persoanei juridice sunt sancţionate cu nulitatea.
Incapacitatea de a încheia acte juridice (excepţia) trebuie să fie expres
prevăzută de lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel de
excepţii sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Faţă de noţiunea şi reglementările legale privitoare la capacitatea de a încheia
acte juridice civile se poate concluziona că această capacitate este o stare de
drept în comparaţie cu discernământul care este o stare de fapt care se
apreciază de la persoană la persoană în funcţie de aptitudinea şi puterea psiho-
intelectivă a acesteia de a aprecia între bine şi rău, licit şi ilicit, moral şi imoral
etc.
Sarcina de lucru 3
Completează spaţiile punctate:
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este o condiţie de ….. ,
fiind o parte a …………………. . Regula în materia capacităţii o
reprezintă …………, iar excepţia ………………… . De la principiul
capacităţii de a încheia acte juridice sunt admise următoarele excepţii:
………………………………….. . Minorul de 17 ani are capacitate
……………….. Incapacitatea de a încheia acte juridice trebuie să fie
…………… prevăzuta de lege.

3.2.2. Consimţământul. Noţiune
Consimţământul este o condiţie esenţială, de fond, prevăzută de lege, pentru
valabilitatea actului juridic civil. Prin consimţământ se înţelege hotărârea unei
persoane de a se obliga juridiceşte şi manifestarea în exterior a acestei
hotărâri1
.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească, cumulativ,
următoarele condiţii:
a) Hotărârea de a încheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată
Atâta timp cât consimţământul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnificaţie
juridică. Formele declaraţiei de voinţă pot fi alese liber de către cei ce încheie
actul juridic cu excepţia cazurilor prevăzute de lege când manifestarea de
voinţă trebuie să îmbrace o formă specială. Modurile de exteriorizare a
consimţământului sunt variate. Vorbele şi înscrisurile sunt cele mai frecvente.
Dar, în afară de declaraţia expresă, făcută verbal, în scris sau chiar printr-un
gest, spre exemplu chemarea unui taxi, consimţământul se mai poate manifesta
şi prin săvârşirea unei acţiuni, cum ar fi spre exemplu, începerea executării
unui mandat din care rezultă în mod concludent acceptarea mandatului ori
chiar prin adoptarea unei anumite atitudini (staţionarea taxiurilor în anumite
locuri ce le sunt rezervate)2
.
b) Consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământ
Actul juridic civil fiind un act de voinţă, autorii manifestării de voinţă trebuie
să aibă puterea de a discerne şi a aprecia consecinţele actelor juridice pe care le
încheie.
Persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu sunt prezumate că au
discernământ. Minorii până la vârsta de 14 ani, alienaţii mintali şi debilii
mintali puşi sub interdicţie judecătorească sunt prezumaţi că nu au
discernământul necesar să încheie acte juridice civile, fie datorită vârstei lor
fragede, fie datorită stării lor de sănătate mintală.
Între 14 şi 18 ani, minorii au capacitate de exerciţiu restrânsă şi în această
perioadă discernământul lor juridic este în curs de formare. Ei au discernământ,
însă le lipseşte experienţa vieţii juridice, motiv pentru care actele lor juridice
sunt încuviinţate prealabil de ocrotitorii lor legali.
c) Consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice
De aici consecinţa că obligaţiile de ordin moral, cele de politeţe sau pur
amicale, precum şi cele încheiate sub o condiţie pur potestativă, a cărei
realizare depinde exclusiv de voinţa celui ce se obligă, nu sunt obligaţii
1
În acest sens este folosit termenul de consimţământ de către prevederile art. 948 C. civ., consimţământul fiind în această
accepţiune un element fundamental şi necesar al oricărui act juridic civil. Într-un alt sens, mai apropiat de semnificaţia
etimologică a cuvântului (cum sentire) prin consimţământul se desemnează acordul de voinţă al părţilor în actele juridice
bilaterale şi multilaterale (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 93).
2
În literatura de specialitate ca şi în practica judecătorească s-a pus problema valorii juridice a tăcerii. În principiu, tăcerea
prin ea însăşi nu poate valora consimţământ. Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în care tăcerea valorează
consimţământ. Astfel, potrivit art. 1437 C. civ., dacă după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, locatarul
rămâne şi este lăsat în posesia bunului, locaţiunea se consideră reînnoită, reînnoire care se numeşte tacită relocaţiune. Tăcerea
mai poate valora consimţământ atunci când părţile atribuie tăcerii semnificaţie juridică de consimţământ sau o astfel de
semnificaţie rezultă din obicei.

juridice. În aceste cazuri, declaraţia de voinţă nu are valoare juridică, fiindcă
lipseşte intenţia de a se obliga juridiceşte.
d) Consimţământul să nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ
Caracterul conştient şi liber al consimţământului poate fi alterat de anumite
împrejurări denumite vicii de consimţământ.1
Viciile care alterează caracterul
conştient şi liber al consimţământului sunt: eroarea, dolul violenţa şi leziunea.
Viciile de consimţământ
EROAREA
Eroarea este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic.
În funcţie de consecinţele pe care le produce eroarea poate distruge voinţa
juridică, poate vicia consimţământul sau poate să nu aibă nici o influenţă
asupra voinţei, fiind indiferentă din punct de vedere juridic. Rezultă, aşadar, că
în funcţie de efectele la care dă naştere, eroarea este de trei feluri: eroare
obstacol, denumită şi distructivă de voinţă, eroare - viciu de consimţământ şi
eroare indiferentă.
Eroarea obstacol este cea mai gravă formă de eroare, ea împiedică formarea
actului juridic. Acest fel de eroare se întâlneşte în cazul în care ea cade asupra
naturii actului juridic, adică o parte crede că încheie un act juridic de vânzare-
cumpărare, iar cealaltă parte că încheie un act juridic de donaţie, precum şi în
cazul în care eroarea cade asupra identităţii obiectului, respectiv, o parte crede
că obiectul actului juridic este un apartament, iar cealaltă parte că obiectul
actului îl constituie o garsonieră. Eroarea obstacol, împiedicând formarea
actului juridic, echivalează cu lipsa consimţământului, ceea ce atrage după sine
nulitatea actului juridic civil încheiat sub imperiul acestei erori.
Eroarea - viciu de consimţământ viciază consimţământul în două cazuri şi
anume:
- când eroarea cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului, adică asupra
acelor calităţi care au fost determinante la încheierea actului juridic şi fără de
care - dacă n-ar fi intervenit eroarea - actul nu s-ar fi încheiat (de exemplu, se
crede că se cumpără un tablou original al unui pictor renumit şi în realitate este
o copie);
- când eroarea cade asupra identităţii sau asupra calităţilor speciale ale
persoanei celui cu care s-a încheiat contractul, în acele contracte în care
consideraţia persoanei cocontractantului şi a calităţilor sale speciale (aptitudini
deosebite, talent, reputaţie etc.) sunt hotărâtoare la încheierea contractului (acte
cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajare de specialişti sau artişti etc.).
Prin urmare, ceea ce viciază consimţământul şi antrenează anularea actului
juridic este eroarea asupra motivului determinant, dacă acest motiv a fost o
calitate substanţială a obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale
persoanei cocontractantului.2
Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii
1
Potrivit dispoziţiilor art. 953 C. civ. „Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau
surprins prin dol”.
2
Într-adevăr, art. 954 C. civ., reglementând cazurile şi consecinţele pe care le produce eroarea prevede că „Eroarea nu
produce nulitatea decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra

sunt sancţionate cu nulitatea relativă. În toate celelalte cazuri, eroarea este
considerată ca indiferentă. Ea nu viciază consimţământul şi ca atare nu are nici
o influenţă asupra valabilităţii actului juridic (de exemplu, eroarea asupra
calităţilor nesubstanţiale, erori de calcul etc.).
În funcţie de natura realităţii fals reprezentate eroarea poate fi: eroare de fapt,
adică o falsă reprezentare a realităţii faptelor şi eroare de drept care constă în
falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei legi.
Problema admisibilităţii erorii de drept ca viciu de consimţământ este
controversată. Unii autori invocând argumentul rezultând din obligaţia
cunoaşterii legii întemeiată pe prezumţia de cunoaştere a legii consideră că
eroarea de drept nu poate fi invocată ca viciu de consimţământ. Considerăm,
alături de majoritatea autorilor, precum şi de practica judecătorească1
că
eroarea de drept poate fi invocată ca viciu de consimţământ.2
Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil să fie
viciu de consimţământ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:
- elementul asupra căruia cade eroarea trebuie să fie hotărâtor, determinant
pentru încheierea actului juridic, în sensul că dacă ar fi fost cunoscută realitatea
actul nu se încheia;
- celălalt contractant a cunoscut sau trebuia să cunoască că motivul determinant
asupra căruia a purtat eroarea a fost hotărâtor pentru încheierea actului juridic.
Conform principiilor probaţiunii judiciare, dovada erorii trebuie să fie făcută
de cel ce invocă eroarea ca viciu de consimţământ. Fiind un fapt juridic eroarea
poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de lege, inclusiv prin martori
şi prezumţii. Potrivit dispoziţiilor art. 961 C. civ., actele juridice civile
încheiate prin intermediul erorii sunt sancţionate cu nulitatea relativă.
Sarcina de lucru 4
Prezintă un exemplu de eroare asupra substanţei obiectului actului
juridic. Analizează dispoziţiile cuprinse în Noul Cod civil referitoare la
acest viciu de consimţământ.
persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut
convenţia”.
1
Tribunalul jud. Bihor, dec. civ. nr. 449/1981 în R.R.D. nr. 8/1982, p. 38.
2
Eroarea de drept în măsura în care produce aceleaşi efecte ca şi eroarea de fapt nu poate fi respinsă ca viciu de
consimţământ, deoarece cel ce invocă eroarea de drept nu caută să se sustragă de la aplicarea legii civile, ci se mărgineşte să
arate că a avut o falsă reprezentare a realităţii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anularea actului juridic (Dumitru
Lupulescu, op. cit., p. 95).

Andy Puşcă
DOLUL (viclenia sau eroarea provocat
Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace
viclene în scopul de a o determina s
Dolul nu viciază consim
provoacă. Ceea ce viciaz
dol. Victima dolului nu se în
altă persoană prin mijloace viclene.
Dolul ca viciu de consim
- un element subiectiv, inten
persoană în eroare, pentru a o determina s
- un element obiectiv, material care const
viclene (acte combinate de
înşelăciune), prin intermediul c
eroare.1
Din punct de vedere al reglement
prevede:
„Consimţământul nu este valabil când este … surprins prin dol
Codul nostru civil consacr
„Dolul este o cauză de nulitate a conven
părţi sunt astfel, încât este evident c
Dolul nu se presupune”.
Din aceste prevederi legale rezult
trebuie să îndeplineasc
- eroarea provocat
încheierea actului juridic
apreciază ca şi la eroare dup
experienţa de viaţă
victima dolului.
- dolul să emane de la cel
această condiţie este îndeplinit
cealaltă parte are cuno
mijloacele viclene provin de la reprezentantul celeilalte p
Când eroarea provocat
consimţământul, dolul se nume
actului. Când eroarea provocat
consimţământului, dolul se nume
obţinerea de despă
cumpărat prea scump din cauza dolului).
1
Elementul material al dolului poate consta n
prin denumirea de dol prin reticenţă şi constă
actului.
2
„Maşinaţia dolosivă trebuie să-şi producă efectele în a
Actul juridic civil
(viclenia sau eroarea provocată)
viclene în scopul de a o determina să încheie un act juridic.
ă consimţământul direct, ci prin mijlocirea erorii pe care o
. Ceea ce viciază consimţământul este, aşadar, eroarea provocat
dol. Victima dolului nu se înşeală, ci este înşelată, fiind indusă în eroare de o
prin mijloace viclene.
Dolul ca viciu de consimţământ presupune două elemente:
un element subiectiv, intenţional, constând în intenţia de a induce o
în eroare, pentru a o determina să încheie un act juridic;
un element obiectiv, material care constă în întrebuinţarea de mijloace
combinate de şiretenie, abilităţi sau maşinaţiuni cu caracter de
ciune), prin intermediul cărora se realizează intenţia de inducere în
Din punct de vedere al reglementării legale, în afara art. 953 C. civ. care
este valabil când este … surprins prin dol”,
Codul nostru civil consacră reglementării dolului art. 960 potrivit că
de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din
i sunt astfel, încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.
Din aceste prevederi legale rezultă că pentru a fi viciu de consimţă
îndeplinească, cumulativ, următoarele două condiţii:
eroarea provocată de dol trebuie să fie determinantă, hotărâtoare pentru
încheierea actului juridic2
; caracterul determinant, hotărâtor al dolului se
şi la eroare după criterii subiective de la caz la caz, în func
a de viaţă şi alte împrejurări care îl privesc pe cel ce se pretinde
emane de la celălalt cocontractant; în literatura juridică
ţie este îndeplinită şi atunci când provine de la un ter
parte are cunoştinţă de această împrejurare, precum şi atunci când
mijloacele viclene provin de la reprezentantul celeilalte părţi.
Când eroarea provocată de dol a fost elementul hotărâtor care a determinat
mântul, dolul se numeşte principal şi conduce la nulitatea relativ
Când eroarea provocată de dol nu a fost elementul hot
mântului, dolul se numeşte incidental şi poate conduce numai la
inerea de despăgubiri (de exemplu se poate cere reducere de pre
rat prea scump din cauza dolului).
Elementul material al dolului poate consta nu numai dintr-o acţiune, ci şi dintr-o omisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz
i constă în necomunicarea celeilalte părţi a unor împrejurări esenţiale pentru încheier
producă efectele în aşa fel încât, fără existenţa ei, actul nu s-ar fi încheiat”
Actul juridic civil
65
prin mijlocirea erorii pe care o
adar, eroarea provocată de
ă în eroare de o
ţia de a induce o
încheie un act juridic;
ţarea de mijloace
iuni cu caracter de
ţia de inducere în
rii legale, în afara art. 953 C. civ. care
rii dolului art. 960 potrivit căruia:
iei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din
ar fi contractat.
pentru a fi viciu de consimţământ dolul
, hotărâtoare pentru
râtor al dolului se
criterii subiective de la caz la caz, în funcţie de
privesc pe cel ce se pretinde
lalt cocontractant; în literatura juridică s-a admis că
i atunci când provine de la un terţ dacă
re, precum şi atunci când
râtor care a determinat
i conduce la nulitatea relativă a
de dol nu a fost elementul hotărâtor al
i poate conduce numai la
gubiri (de exemplu se poate cere reducere de preţ dacă s-a
o omisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz
ţiale pentru încheierea
ar fi încheiat”

Pentru a putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit, căci, potrivit
art. 960 C. civ. dolul nu se presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi
dovedit prin orice mijloc de probă.
Deşi dolul nu este decât o eroare provocată, el prezintă totuşi o utilitate proprie
căci – spre deosebire de eroarea propriu-zisă – dolul viciază consimţământul şi
atunci când poartă asupra altor elemente decât calităţile substanţiale ale
obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale persoanei cocontractantului
în acele contracte în care consideraţia persoanei este determinantă. Apoi, dolul
este mult mai uşor de dovedit decât eroarea, căci pe când la dol obiectul probei
îl constituie elemente de fapt (mijloace viclene exteriorizate) uşor de dovedit,
dimpotrivă, la eroare obiectul probei este un element psihologic (falsa
reprezentare a realităţii) mai greu de dovedit.
În conformitate cu prevederile art. 961 C. civ., actele juridice încheiate sub
imperiul dolului vor fi sancţionate cu nulitatea relativă.
VIOLENŢA
Violenţa este ameninţarea unei persoane cu un rău în aşa fel încât îi insuflă
acesteia o temere care o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-
ar fi încheiat.1
Violenţa sau constrângerea poate fi de două feluri: fizică şi psihică (morală).
Violenţa fizică există atunci când ameninţarea cu un rău priveşte integritatea
fizică a persoanei ori a bunurilor sale. Violenţa psihică (morală) se referă la
ameninţarea cu un rău a cinstei, a onoarei, a reputaţiei persoanei etc.
Sub aspectul structurii sale violenţa presupune două elemente şi anume:
- ameninţarea cu un rău (element obiectiv) care poate fi de natură fizică (omor,
lovituri etc.), de natură patrimonială (distrugerea unor bunuri, sistarea unor
plăţi etc.), sau de natură morală (ameninţări de atingere a onoarei, ameninţări
de părăsire etc.) şi
- insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care să constrângă victima
violenţei să încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Temerea
provocată de ameninţare se va aprecia în funcţie de criterii subiective, vârstă,
sex, vigoare, experienţa vieţii etc.2
.
Ceea ce viciază consimţământul este mai degrabă teama insuflată de violenţă,
decât însăşi violenţa care rămâne, faptul exterior ce provoacă temerea. Starea
psihologică de teamă în care o persoană se transpune sub influenţa violenţei dă
naştere motivului (evitarea răului) care o determină să încheie actul, motiv
determinant care n-ar fi existat dacă voinţa sa ar fi fost liberă.
Pentru ca violenţa să vicieze consimţământul şi să poată conduce la anularea
actului se cere ca ameninţarea să fie injustă (nelegitimă). Dacă ameninţarea se
1
În legătură cu noţiunea de violenţă ca viciu de consimţământ în art. 956 C. civ. se prevede că „Este violenţă totdeauna când,
spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa
unui rău considerabil şi prezent. Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor”.
2
În legătură cu aceasta în art. 957 C. civ. se prevede că „Violenţa este cauză de nulitate şi când se exercită asupra soţului
sau soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor”. În literatura de specialitate s-a considerat că această enumerare nu este
limitativă, textul de lege trebuind să fie interpretat extensiv, fiind asimilate acestor persoane şi cele faţă de care victima
violenţei are o afecţiune deosebită.

Andy Puşcă
referă la un rău în a c
care cel care amenin
nu poate justifica atacarea actului s
nulitatea.
De asemenea, pentru a vicia consim
injustă (nelegitimă
violenţei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al
temerii produse de violen
violenţei cum ar fi, vârsta,
violenţa etc.
Spre deosebire de dol nu se cere ca violen
cocontractant. Codul civil precizeaz
provine de la o terţă
apreciază că violen
de la persoane, ci
exterioare, obiective ce constituie stare de necesitate.
Actele juridice încheiate sub imperiul violen
relativă.
LEZIUNEA
Prin leziune se înţ
contractante din cauza dispropor
existente în chiar momentul încheierii contractului.
Deşi Codul civil se refer
reglementat leziunea ca viciu de consim
Elementele leziunii difer
ei. Astfel, potrivit concep
elemente şi anume, dispropor
unei stări de nevoie în care se afl
cealaltă parte.
În concepţia obiectiv
paguba ce rezultă din dispropor
nostru civil şi Decretul nr. 32
cel ce invocă leziunea ca
paguba materială suferit
Faţă de prevederile art. 25 din Decretul nr. 32/1954, în dreptul nostru, leziunea
are un domeniu restrâns de aplicare
sancţionate cu nulitatea, cât
de consimţământ.
1
Dispoziţiile Codului civil privitoare la leziune trebuie raportate la prevederile cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 32
potrivit cărora „Aplicarea dispoziţiilor referitoare la ac
vârsta de patrusprezece ani împliniţi, încheie singuri, f
căror valabilitate nu se cere şi încuviinţarea prealabil
Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de patrusprezece ani sunt anulabile pentru incapacitate,
chiar dacă nu este leziune”.
Actul juridic civil
ău în a cărui producere nu se vede nimic ilicit sau la o fa
care cel care ameninţă era îndreptăţit să o săvârşească, o asemenea amenin
nu poate justifica atacarea actului săvârşit sub imperiul amenin
De asemenea, pentru a vicia consimţământul, violenţa nu trebuie s
(nelegitimă), ci trebuie să fie determinantă, hotărâtoare pentru victima
ei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al
temerii produse de violenţă se face după criterii subiective privind victima
ei cum ar fi, vârsta, gradul de cultură al acesteia, locul unde s
Spre deosebire de dol nu se cere ca violenţa să provină de la cel
cocontractant. Codul civil precizează că ea este o cauză de nulitate, chiar dac
provine de la o terţă persoană (art. 955 C. civ.). În literatura de specialitate se
violenţa viciază consimţământul nu numai când violen
de la persoane, ci şi atunci când temerea este insuflată de împrejur
exterioare, obiective ce constituie stare de necesitate.
ctele juridice încheiate sub imperiul violenţei vor fi sancţionate
Prin leziune se înţelege paguba materială pe care o suferă una din p
contractante din cauza disproporţiei de valoare dintre cele dou
existente în chiar momentul încheierii contractului.
i Codul civil se referă la leziune în mai multe articole, totu
reglementat leziunea ca viciu de consimţământ.1
leziunii diferă în funcţie de concepţia ce a stat la baza reglement
ei. Astfel, potrivit concepţiei subiective leziunea implică structural dou
i anume, disproporţia de valoare între contraprestaţii
ri de nevoie în care se află una din părţile contractante de care profit
ia obiectivă leziunea se rezumă la un singur element
paguba ce rezultă din disproporţia de valoare dintre cele două presta
i Decretul nr. 32/1954 consacră concepţia obiectivă, în sensul c
leziunea ca viciu de consimţământ trebuie să dovedeasc
ă suferită ca urmare a disproporţiei de valoare dintre presta
de prevederile art. 25 din Decretul nr. 32/1954, în dreptul nostru, leziunea
domeniu restrâns de aplicare, atât sub aspectul actelor care sunt
ionate cu nulitatea, cât şi cel al persoanelor ce pot invoca leziunea ca viciu
iile Codului civil privitoare la leziune trebuie raportate la prevederile cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 32
iilor referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având
i, încheie singuri, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a
area prealabilă a autorităţii tutelare, dacă aceste acte le pricinuiesc vreo v
Actul juridic civil
67
rui producere nu se vede nimic ilicit sau la o faptă pe
, o asemenea ameninţare
it sub imperiul ameninţării cu
a nu trebuie să fie numai
râtoare pentru victima
ei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant al
criterii subiective privind victima
al acesteia, locul unde s-a exercitat
ă de la celălalt
de nulitate, chiar dacă
În literatura de specialitate se
mântul nu numai când violenţa provine
ă de împrejurări
ionate cu nulitatea
ă una din părţile
iei de valoare dintre cele două prestaţii,
la leziune în mai multe articole, totuşi n-a
ia ce a stat la baza reglementării
ă structural două
ia de valoare între contraprestaţii şi existenţa
ile contractante de care profită
la un singur element şi anume la
ă prestaţii. Codul
ia obiectivă, în sensul că
dovedească numai
iei de valoare dintre prestaţii.
de prevederile art. 25 din Decretul nr. 32/1954, în dreptul nostru, leziunea
sub aspectul actelor care sunt
i cel al persoanelor ce pot invoca leziunea ca viciu
iile Codului civil privitoare la leziune trebuie raportate la prevederile cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 32/1954
iunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având
ilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a
aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare.

Într-adevăr, pot fi anulate pentru leziune numai actele juridice civile ce
îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- sunt acte juridice civile de administrare, cu titlu oneros;
- sunt acte juridice comutative şi sunt încheiate de minorii cu capacitate
de exerciţiu restrânsă fără încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, acte
păgubitoare pentru minor.
Persoanele ce pot invoca leziunea ca viciu de consimţământ sunt minorii cu
capacitate de exerciţiu restrânsă. Sancţiunea actului juridic încheiat sub
imperiul leziunii este nulitatea relativă prevăzută de art. 1157 C. civ. potrivit
căruia „Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în
contra oricărei convenţii”.
Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer întrunite, cumulativ,
următoarele condiţii: leziunea să fie consecinţa directă şi nemijlocită a
încheierii actului juridic respectiv; leziunea să existe în raport cu momentul
încheierii actului şi disproporţia de valoare între prestaţii să fie vădită.
Sarcina de lucru 5
Pornind de la prevederile Codului civil precizează pentru fiecare viciu de
consimţământ: condiţiile de existenţă, elementele structurale, dovada şi
sancţiunea aferentă.
3.2.3. Cauza actului juridic civil. Noţiune
Cauza este prevăzută în art. 948 C. civ. ca o condiţie esenţială de validitate a
actului juridic civil.1
Prin cauză se înţelege scopul concret în vederea căruia se
încheie un act juridic.
Privită din punct de vedere juridic, cauza precede efectul actului juridic civil,
ea fiind prefigurarea mentală a scopului urmărit ce se realizează înainte şi în
vederea încheierii actului juridic civil. Tocmai în vederea realizării acestui scop
părţile încheie actul juridic. Cauza este un element specific fiecărei manifestări
de voinţă în parte. Aceasta înseamnă că la contracte care sunt rezultatul
manifestării de voinţă a două sau mai multe părţi, obligaţia fiecărei părţi are o
cauză proprie, fără a exista o cauză comună a contractului. Ea există nu numai
la contracte, dar şi la actele de voinţă unilaterală.
Elementele cauzei
Cauza cuprinde două elemente şi anume scopul imediat şi mediat al
consimţământului
1
De asemenea, în art. 966 C. civ. se prevede că „obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea
nici un efect”.

a) Scopul imediat al consimţământului constă în reprezentarea - în contractele
bilaterale oneroase - contraprestaţiei celeilalte părţi, în contractele reale
remiterea bunului, iar în actele juridice gratuite, intenţia de liberalitate. Acest
prim element al cauzei este abstract, obiectiv şi invariabil acelaşi, în aceeaşi
categorie de acte juridice.
b) Scopul mediat al consimţământului constituie cel de al doilea element al
cauzei, reprezentând mobilul principal ce a determinat încheierea actului
juridic. Scopul mediat, este elementul concret, subiectiv şi variabil de la un act
juridic la altul.
Aşa, spre exemplu, în contractele de vânzare-cumpărare scopul imediat este
pentru toţi cumpărătorii dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului
cumpărat, fără nici o deosebire de la un contract la altul, iar scopul mediat
diferă de la contract la contract, în funcţie de destinaţia concretă în vederea
căreia, lucrul a fost cumpărat.1
Condiţiile de validitate ale cauzei
În conformitate cu prevederile art. 966 C. civ.:
„Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicitată, nu poate avea nici un
efect”.
Din aceste prevederi legale rezultă că pentru a fi valabilă, cauza trebuie să
îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie
licită.
Existenţa cauzei este impusă de dispoziţiile art. 966 C. civ., potrivit cărora:
„Obligaţia fără cauză nu poate avea nici un efect”.
În actele juridice civile cauza lipseşte atunci când una din părţi nu are
discernământ, fiindcă formarea voinţei juridice cu cele două elemente ale sale -
consimţământul şi cauza - presupune existenţa discernământului. În acest caz
lipsa cauzei va atrage nulitatea relativă a actului juridic. Cauza este inexistentă
şi atunci când lipseşte scopul imediat al actului juridic, respectiv, consideraţia
contraprestaţiei celeilalte părţi la contractele cu titlu oneros, lipsa predării
bunului în actele juridice reale şi lipsa intenţiei de liberalitate în actele juridice
cu titlu gratuit. În astfel de situaţii, actul juridic va fi sancţionat cu nulitatea
absolută.
Condiţia cauzei de a fi reală rezultă din prevederile art. 966 C. civ. care prevăd
că „obligaţia fondată pe o cauză falsă nu poate avea nici un efect”. Cauza nu
este reală atunci când există eroare asupra motivului determinant, adică asupra
scopului mediat al cauzei. Falsitatea cauzei atrage după sine nulitatea relativă a
actului juridic.
Caracterul licit al cauzei rezultă nu numai din prevederile art.966 C. civ. dar, şi
din cele ale art. 968 C. civ., potrivit cărora „cauza este nelicită când este
prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.
1
Această concepţie care include printre elementele cauzei şi scopul mediat, element concret, subiectiv şi variabil, îşi are
suportul legal în art. 954 alin. 2 din Codul civil care prevede că eroarea asupra persoanei celui cu care se încheie un contract
nu atrage anularea contractului decât atunci „când consideraţia persoanei este cauza principală pentru care s-a făcut
convenţia”.

Sancţiunea actelor juridice civile în care cauza are caracter ilicit este nulitatea
absolută.
3.2.4. Obiectul actului juridic. Noţiune
În literatura de specialitate, problema noţiunii obiectului actului juridic civil
este controversată. În legătură cu aceasta, în principal, au fost formulate trei
opinii. Astfel, într-o primă opinie se consideră că obiectul actului juridic constă
în crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic. Acestei
opinii i se reproşează că face confuzie între obiectul şi efectele generale ale
actului juridic.
Într-o altă opinie se consideră că obiectul actului juridic civil constă în
interesele reglementate de părţi prin mijlocirea actului juridic, în temeiul şi în
limitele legii. Şi acestei opinii i s-a reproşat că leagă în mod artificial obiectul
actului juridic civil de noţiunea de interes, noţiune care are valenţe apropiate
mai degrabă cauzei decât obiectului juridic civil.
În sfârşit, o a treia opinie consideră că obiectul actului juridic este însuşi
obiectul raportului juridic civil născut din acel act juridic. Cu alte cuvinte,
obiectul actului juridic îl constituie conduita părţilor, adică acţiunile sau
inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile actului juridic.
Această opinie este susţinută de marea majoritate a autorilor care s-au referit la
obiectul actului juridic.
În sprijinul acestei opinii, cu care suntem şi noi de acord, invocăm dispoziţiile
art. 962 C. civ., potrivit cărora „Obiectul convenţiilor este acela la care părţile
sau numai una din părţi se obligă”. La ceea ce se obligă părţile constituie
obiectul obligaţiei sau al obligaţiilor care constă dintr-o prestaţie pozitivă (a da,
a face) sau negativă (a nu face).
Faţă de cele arătate, considerăm că prin obiect al actului juridic se înţelege
conduita părţilor stabilite prin actul juridic, adică acţiunile sau inacţiunile de
care sunt ţinute părţile sau de la care trebuie să se abţină.
Condiţiile de validitate ale obiectului actului juridic civil
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească
condiţiile prevăzute în art. 948 pct. 3 şi art. 963 - 965 din Codul civil. Aceste
condiţii sunt următoarele:
a) Obiectul actului juridic civil trebuie să existe
Această primă condiţie este şi cea mai importantă, deoarece dacă obiectul nu
există nu se mai pune problema observării celorlalte condiţii ale sale.
Necesitatea existenţei obiectului se apreciază în momentul încheierii actului
juridic. Într-adevăr, făcând aplicaţia acestui principiu în materia actului de
vânzare-cumpărare, în art. 1311 C. civ. se prevede că dacă în momentul
vânzării bunul vândut era pierit în tot, actul juridic este nul. Dacă bunul a pierit
numai în parte cumpărătorul are un drept de opţiune, între a cere desfacerea
contractului ori a cere o reducere de preţ. Pot alcătui obiectul actului juridic
civil şi bunurile viitoare, cu excepţia succesiunilor nedeschise încă.

Andy Puşcă
b) Obiectul actului juridic civil trebuie s
Această cerinţă de validitate a obiectului actului juridic civil este prev
expres în art. 963 C. civ. potrivit c
fi obiectul unui cont
şi în circuitul civil.
c) Obiectul actului juridic civil trebuie s
Obiectul este determinat
şi este determinabil
ajutorul cărora el va putea fi determinat în viitor.
Raţiunea acestei condi
prestaţiei la care s
obiectul actului juridic se refer
indicarea caracterelor lui particulare. Dac
determinarea lor se face prin indicarea precis
prin stabilirea unor criterii de determinare viitoare a acestora.
d) Obiectul actului juridic civil trebuie s
Această condiţie este determinat
se poate obliga la imposibil. Este
şi de neînvins şi nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului
sau din cauze relative (subiective).
În cazul obligaţiei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât
din cauza pieirii bunului respectiv, intervenit
cazul obligaţiei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza
când nu mai este cu putin
momentană neconstituind
Obligaţia de a da se poate referi
posibile şi determinate sau determinabile (art. 965 alin. 1 C. civ.).
e) Obiectul actului juridic civil trebuie s
morală
Această condiţie rezult
prin convenţii sau dispozi
publică şi bunele moravuri
juridic civil trebuie s
Actele juridice încheiate cu nesocotirea acestei condi
nulitatea absolută.
f) Obiectul actului juridic civil trebuie s
obligă
Nimeni nu poate fi obligat prin voin
act juridic faptul altuia, ci numai faptul s
această promisiune se face în calitate de mandatar. Conven
se obligă să determine pe un ter
1
În legătură cu această cerinţă, după ce în art. 948 pct. 3 C. civ. se prevede c
condiţie esenţială a acestuia este să aibă „un obiect determinat”, în art. 964 C. civ. se dispune c
obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi incert
Actul juridic civil
Obiectul actului juridic civil trebuie să se afle în circuitul civil
ţă de validitate a obiectului actului juridic civil este prev
expres în art. 963 C. civ. potrivit căruia „Numai lucrurile ce sunt în comer
fi obiectul unui contract”. Se consideră că un bun care se află în comer
i în circuitul civil.
Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil
determinat când se precizează elementele care îl individualizeaz
determinabil când se prevăd în actul juridic suficiente elemente cu
rora el va putea fi determinat în viitor.1
iunea acestei condiţii este impusă de nevoia asigurării execută
iei la care s-au angajat părţile actului juridic, potrivit cu voin
obiectul actului juridic se referă la bunuri certe condiţia este îndeplinit
indicarea caracterelor lui particulare. Dacă este vorba de bunuri generice
determinarea lor se face prin indicarea precisă a cantităţii, a calităţ
prin stabilirea unor criterii de determinare viitoare a acestora.
d) Obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil
ţie este determinată de regula de drept potrivit căreia nimeni nu
se poate obliga la imposibil. Este vorba aici numai de imposibilitatea absolut
şi nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului
sau din cauze relative (subiective).
ţiei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât
irii bunului respectiv, intervenită anterior, încheierii actului, iar în
iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza
când nu mai este cu putinţă să se producă bunurile respective, inexisten
neconstituind propriu-zis o imposibilitate absolută de executare.
ia de a da se poate referi şi la bunuri viitoare, cu condiţia ca ele s
i determinate sau determinabile (art. 965 alin. 1 C. civ.).
Obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit şi corespunzător regulilor de
ţie rezultă din art. 5 C. civ., potrivit căruia „Nu se poate deroga
ii sau dispoziţii particulare de la legile care intereseaz
i bunele moravuri”. Pe cale de consecinţă, conduita pă
juridic civil trebuie să fie conformă atât cu legea cât şi cu regulile de moral
Actele juridice încheiate cu nesocotirea acestei condiţii sunt sanc
nulitatea absolută.
Obiectul actului juridic civil trebuie să fie un fapt personal al celui ce se
Nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia. Nu se poate deci promite într
act juridic faptul altuia, ci numai faptul său personal, afară de cazul când
promisiune se face în calitate de mandatar. Convenţia prin care o parte
determine pe un terţ să consimtă la încheierea unui act juridic este
ce în art. 948 pct. 3 C. civ. se prevede că pentru validitatea actului juridic civil o
un obiect determinat”, în art. 964 C. civ. se dispune că „Obligaţia trebuie s
in în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi incertă, de este posibilă determinarea sa
Actul juridic civil
71
de validitate a obiectului actului juridic civil este prevăzută
Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot
ă în comerţ se află
fie determinat sau determinabil
elementele care îl individualizează
d în actul juridic suficiente elemente cu
rii executării exacte a
c, potrivit cu voinţa lor. Dacă
ia este îndeplinită prin
este vorba de bunuri generice
ităţii, valorii sau
ăreia nimeni nu
vorba aici numai de imposibilitatea absolută
i nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului
iei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât
anterior, încheierii actului, iar în
iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza
bunurile respective, inexistenţa lor
ă de executare.
i la bunuri viitoare, cu condiţia ca ele să fie
ător regulilor de
Nu se poate deroga
ii particulare de la legile care interesează ordinea
conduita părţilor actului
i cu regulile de morală.
ii sunt sancţionate cu
n fapt personal al celui ce se
a altuia. Nu se poate deci promite într-un
ă de cazul când
prin care o parte
la încheierea unui act juridic este
pentru validitatea actului juridic civil o
ţia trebuie să aibă ca
determinarea sa”.

valabilă, deoarece nu se promite faptul terţului, ci faptul propriu de a depune
toate diligenţele pentru a convinge pe terţ să încheie actul juridic.
g) Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului
În actele juridice civile constitutive sau translative de drepturi este necesar ca
cel ce se obligă să fie titularul dreptului pentru care s-a obligat. Această
condiţie este consecinţa principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate
obliga în mod valabil la ceva ce nu are sau să transmită altuia mai multe
drepturi decât are el însuşi.
Sarcina de lucru 6
Identifică în prevederile Noului Cod civil definiţia obiectului contractului
şi realizează o comparaţie.
3.2.5. Forma actului juridic civil. Principiul consensualismului
În principiu, actele juridice civile nu reclamă necesitatea observării vreunor
forme pentru validitatea lor. Voinţa juridică manifestată oricum, prin vorbe,
prin înscrisuri, prin semne etc., este suficientă pentru încheierea unui act
juridic, iar contractele se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Voinţa juridică este deci independentă de forma pe care o îmbracă pentru a se
exterioriza. Ea produce efecte juridice, fără a fi nevoie pentru aceasta de a se
manifesta în anumite forme. Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt
consensuale în înţelesul că ele se încheie valabil prin simpla manifestare de
voinţă a celor de la care emană. Deşi nu există o consacrare legală expresă a
principiului consensualismului existenţa lui este neîndoielnică.1
Noţiune şi clasificare
Prin formă a actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a
manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau a stinge un
raport juridic civil concret (Beleiu, 2003, p. 149).
Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în
funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării formei se disting trei condiţii
de formă şi anume:
a) forma cerută ad validitatem, adică pentru însăşi validitatea actului juridic
civil;
b) forma cerută ad probationem, adică pentru a se face dovada actului juridic
civil;
1
Într-adevăr, pe de o parte, pentru unele acte juridice, cum ar fi spre exemplu contractul de vânzare-cumpărare se consacră
acest principiu în art. 1295 alin.1 C. civ., iar pe de altă parte, legea civilă prevede în mod expres excepţiile de la principiul
consensualismului, respectiv, cazurile în care actul juridic trebuie să fie încheiat într-o formă anumită.

c) forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.
a) Forma - cerinţă de validitate a actului juridic civil
Actele juridice pentru validitatea cărora se cer îndeplinite, sub sancţiunea
nulităţii absolute, anumite condiţii de formă se numesc acte formale sau
solemne. La actele formale sau solemne, forma constituie o condiţie de
validitate alături de celelalte condiţii de validitate prevăzute de art. 948 C. civ.
Forma, ca o condiţie de validitate a actelor juridice civile, constă în necesitatea
îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege ori de părţi privind exteriorizarea
voinţei cu ocazia încheierii actului juridic. Raţiunea formei ca o condiţie
esenţială de validitate a actelor juridice civile este determinată, în primul rând
de nevoia asigurării deplinei libertăţi şi certitudinii manifestării
consimţământului, în al doilea rând, de a atenţiona părţile cu privire la
importanţa deosebită pe care o au actele ce necesită încheierea lor într-o
anumită formă şi, în al treilea rând, de a asigura un control din partea statului
cu privire la respectarea condiţiilor de validitate a unor acte juridice civile care
depăşesc prin conţinutul lor interesele strict personale ale părţilor.
Forma cerută pentru validitatea actului juridic civil se caracterizează printr-o
serie de trăsături specifice ce ţin de esenţa formei şi anume:
- este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind
sancţionată cu nulitatea absolută a actului;
- presupune manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude
manifestarea tacită a voinţei părţilor şi este, în principiu, exclusivă, în sensul
că, de regulă, actul se încheie în formă autentică, şi nu permite părţilor
posibilitatea unei opţiuni, cu excepţia testamentului.
Actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu actele formale sau
solemne, chiar dacă ele, privite separat, nu trebuie să îndeplinească această
condiţie, trebuie totuşi să fie acte formale sau solemne, cum ar fi spre exemplu,
mandatul pentru încheierea unui act formal trebuie să îmbrace forma autentică.
Tot astfel, actul juridic care determină ineficacitatea unui act formal sau
solemn trebuie să fie şi el formal sau solemn.
În dreptul nostru civil sunt acte formale: donaţia testamentul, revocarea expresă
a legatelor, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, renunţarea
expresă la succesiune, subrogarea în drepturile creditorului consimţite de
debitor, ipoteca, înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor situate în
intravilanul sau extravilanul localităţilor, contractul de societate comercială. De
asemenea, în dreptul familiei sunt acte solemne: căsătoria, recunoaşterea unui
copil etc.
b) Forma - condiţie de probaţiune a actului juridic civil
Forma cerută actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de probă constă în
cerinţa întocmirii în scris a actului juridic civil, fără ca lipsa acestei forme să
afecteze validitatea actului juridic. Forma cerută ca o condiţie de probaţiune a
actului juridic, deşi nu are nici o influenţă asupra valabilităţii acestuia, are
totuşi caracter obligatoriu, deoarece, în principiu, este inadmisibilă dovedirea
actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.

Forma ad probationem a fost considerată în literatura de specialitate ca
reprezentând, fie o excepţie de la principiul consensualismului, deoarece
manifestarea de voinţă trebuie făcută în formă scrisă (Beleiu, 2003, p. 152), fie
ca o limitare adusă aceluiaşi principiu în sensul că nedovedirea raportului
juridic născut din actul juridic are drept consecinţă însăşi ineficacitatea acestui
raport juridic.
Legislaţia noastră civilă şi, în special, Codul civil, cuprinde două categorii de
norme juridice privind forma ca o condiţie de probaţiune. Astfel, într-o
prevedere cu caracter general cuprinsă în art. 1191 alin. 1 C. civ. se arată că
dovada tuturor actelor juridice civile al căror obiect are o valoare mai mare de
250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic,
sau prin act sub semnătură privată. Cu alte cuvinte, părţile sunt obligate ca
actele juridice a căror valoare depăşeşte suma de 250 lei să le încheie în formă
scrisă sub sancţiunea inadmisibilităţii probei cu martori şi prezumţii.
În afara acestei norme juridice de aplicaţie generală la toate actele juridice,
Codul civil cuprinde şi prevederi ce se referă la anumite categorii de acte
juridice, cum ar fi spre exemplu, depozitul voluntar care, potrivit art. 1597 C.
civ., trebuie făcut prin înscris; tranzacţia care, în conformitate cu dispoziţiile
art.1705 C. civ., trebuie făcută prin act scris; contractul de asigurare, contractul
de închiriere a locuinţelor, etc., care trebuie încheiate în formă scrisă.
c) Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil
Această formă se referă la formalităţile prevăzute de lege pentru a face actul
juridic civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui.
Formalităţile prevăzute de lege se referă, în primul rând, la publicitatea actelor
juridice civile prin care se constituie sau se transmit drepturi reale care, fiind
drepturi absolute sunt opozabile erga omnes.
Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil este
obligatorie. Nerespectarea acestei cerinţe de formă nu va fi sancţionată cu
nulitatea absolută sau imposibilitatea dovedirii actului juridic civil prin alte
mijloace de probă, ci cu inopozabilitatea actului faţă de terţele persoane, adică
cu posibilitatea acestor din urmă persoane de a ignora actul juridic ce li se
opune de părţile care l-au încheiat. Actul încheiat este valabil şi va produce
efecte între părţi, însă el nu este opozabil terţelor persoane faţă de care actul
este ineficace. În ţara noastră publicitatea imobiliară se realizează în
conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea cadastrului şi publicităţii
imobiliare.1
1
Codul civil şi alte acte normative, prevăd, de asemenea şi alte forme de publicitate cum ar fi spre exemplu, publicitatea
constituirii gajului prevăzută de art. 1686 C. civ., notificarea cesiunii de creanţă, prevăzută de art. 1393 C. civ., înregistrările
şi publicitatea prevăzute de Legea nr. 31/1991 privind societăţile comerciale etc.

Sarcina de lucru 7
Forma actului juridic este guvernată, de regulă, de principiul forţei
obligatorii, pricipiul irevocabilităţii sau de principiul consensualismului?
3.3. Modalităţile actului juridic civil
3.3.1. Consideraţii generale
Actele juridice pot fi pure şi simple sau afectate de modalităţi, adică de anumite
împrejurări viitoare, numite termen şi condiţie, de care depinde executarea sau
existenţa drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din acele acte. Actele juridice
pure şi simple, aşa cum deja s-a arătat, sunt acele acte care nu sunt afectate de
modalităţi, ale căror efecte se produc de îndată şi, în principiu, cu certitudine.
Prin modalitate a actului juridic civil, se înţelege o împrejurare viitoare stabilită
de părţi prin voinţa lor, de lege ori de instanţa judecătorească ce are influenţă
asupra efectelor pe care le produce sau trebuie să le producă un asemenea act.
Această împrejurare poate consta dintr-un eveniment sau dintr-o acţiune
omenească. Dacă împrejurarea constă din scurgerea timpului, modalitatea se
numeşte termen. Când împrejurarea constă dintr-un eveniment viitor sau dintr-
o acţiune, modalitatea se numeşte condiţie. În sfârşit, dacă împrejurarea constă
dintr-o acţiune umană, modalitatea se numeşte sarcină. Toate aceste
împrejurări trebuie să influenţeze sau să afecteze efectele actului juridic civil.
Prin urmare, modalităţile actului juridic civil sunt termenul, condiţia şi sarcina.
Unele acte juridice, cum sunt, în special, actele referitoare la starea civilă a
persoanei, nu sunt susceptibile de modalităţi. Astfel, căsătoria, recunoaşterea
unui copil, adopţia, nu se pot face cu termen sau condiţie. Sunt şi unele acte
patrimoniale care nu pot fi afectate de termen sau condiţie, cum este cazul
acceptării sau renunţării la succesiune.
Alte acte, prin însăşi natura lor, sunt dependente de realizarea unor evenimente
viitoare în ce priveşte efectele lor. Modalităţile le sunt inerente, constituind
situaţia lor juridică normală. Astfel, testamentul nu-şi produce efectele decât la
împlinirea unui termen: moartea testatorului. De asemenea, contractele de
furnizare, de locaţiune, de antrepriză, de împrumut, sunt totdeauna cu termen.
3.3.2. Termenul
Termenul este o dată calendaristică sau o împrejurare viitoare a cărei realizare
este sigură şi la împlinirea căreia începe sau încetează să-şi producă efectele
un act juridic.

Andy Puşcă
Termenul poate fi o dat
eveniment viitor cert, cum ar fi spre exemplu moartea unei persoane, începerea
secerişului etc.
În funcţie de criteriul cunoa
termenul este cert
(o dată calendaristic
împlini, deşi realizarea sa este sigur
În funcţie de efectele pe care le produce termenul este suspensiv
Termenul suspensiv
dreptului subiectiv civil
până la împlinirea termenului exercitarea drepturilor
corelative sunt suspendate.
Termenul extinctiv
exerciţiului dreptului subiectiv civil
astfel, fiindcă la împlinirea termenului drepturile
În raport de persoana care beneficiaz
termene şi anume:
- termen în favoarea debitorului
prevederile art. 1042 C. civ.;
- termen în favoarea creditorului
art. 1616 C. civ;
- termen în favoarea ambelor p
de asigurare.
Această clasificare prezint
cel în favoarea căruia a fost stip
stipulat în favoarea ambelor p
ambelor părţi.
În funcţie de izvorul lor termenele pot fi
stabilesc de părţile actului jurid
normativ (termenul de 5 ani, prev
contractelor de închiriere)
(termene de graţie).
În privinţa efectelor termenului
numai executarea drepturilor
art. 1022 C. civ. se prevede c
amână executarea.
suspensiv sau extinctiv.
Într-adevăr, termenul suspensiv
subiectiv şi executarea obliga
de natură a produce anumite conse
următoarele: dacă debitorul execut
plata este valabilă
suspensiv nu amână
prevăzut altfel în cuprinsul acestor acte; înainte de împlinirea termenului
Actul juridic civil
Termenul poate fi o dată calendaristică, scurgerea unei perioade de timp, un
ie de criteriul cunoaşterii sale, la data încheierii actului juridic civil,
cert (precis) când momentul împlinirii lui este cunoscut dinainte
calendaristică) şi incert (neprecis) când nu se poate şti exact când se va
i realizarea sa este sigură (moartea unei persoane).
ie de efectele pe care le produce termenul este suspensiv şi extincti
Termenul suspensiv este acela care amână, până la împlinirea lui exerci
dreptului subiectiv civil şi executarea obligaţiei. El se numeşte astfel, fiindc
la împlinirea termenului exercitarea drepturilor şi executarea obliga
nt suspendate.
Termenul extinctiv este acela care amână până la împlinirea lui stingerea
iului dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative. El se nume
la împlinirea termenului drepturile şi obligaţiile părţ
În raport de persoana care beneficiază de termen se deosebesc trei feluri de
i anume:
termen în favoarea debitorului care constituie regula, aşa cum rezult
prevederile art. 1042 C. civ.;
termen în favoarea creditorului, cum este spre exemplu termenul stabilit în
termen în favoarea ambelor părţi, cum este termenul stipulat într
clasificare prezintă interes din punct de vedere juridic deoarece numai
cel în favoarea căruia a fost stipulat termenul poate să renunţe la el, iar la cel
stipulat în favoarea ambelor părţi, renunţarea poate fi făcută numai prin acordul
ie de izvorul lor termenele pot fi voluntare (convenţionale) ce se
ărţile actului juridic, termene legale stabilite printr
normativ (termenul de 5 ani, prevăzut de Legea nr. 17/1994 pentru prorogarea
contractelor de închiriere) şi termene judiciare stabilite de instanţ
ţie).
a efectelor termenului trebuie să observăm că termenul afecteaz
numai executarea drepturilor şi obligaţiilor, nu şi existenţa lor. În acest sens, în
art. 1022 C. civ. se prevede că termenul nu suspendă angajamentul, ci numai îi
executarea. Efectele termenului sunt diferite după cum termenul este
suspensiv sau extinctiv.
termenul suspensiv are ca efect întârzierea exercită
i executarea obligaţiei, ambele având o existenţă certă
a produce anumite consecinţe, dintre care mai importante sunt
toarele: dacă debitorul execută obligaţia înainte de împlinirea termenului
plata este valabilă; în actele juridice translative de drepturi reale, termenul
suspensiv nu amână transferul acestor drepturi, cu excepţia cazurilor în care s
zut altfel în cuprinsul acestor acte; înainte de împlinirea termenului
Actul juridic civil
76
unei perioade de timp, un
terii sale, la data încheierii actului juridic civil,
rii lui este cunoscut dinainte
ti exact când se va
ie de efectele pe care le produce termenul este suspensiv şi extinctiv.
la împlinirea lui exerciţiul
şte astfel, fiindcă
i executarea obligaţiilor
la împlinirea lui stingerea
iei corelative. El se numeşte
ărţilor se sting.
de termen se deosebesc trei feluri de
a cum rezultă, din
exemplu termenul stabilit în
, cum este termenul stipulat într-un contract
interes din punct de vedere juridic deoarece numai
ţe la el, iar la cel
numai prin acordul
(convenţionale) ce se
stabilite printr-un act
zut de Legea nr. 17/1994 pentru prorogarea
stabilite de instanţa de judecată
termenul afectează
a lor. În acest sens, în
angajamentul, ci numai îi
cum termenul este
are ca efect întârzierea exercitării dreptului
certă, împrejurare
e, dintre care mai importante sunt
ia înainte de împlinirea termenului
; în actele juridice translative de drepturi reale, termenul
a cazurilor în care s-a
zut altfel în cuprinsul acestor acte; înainte de împlinirea termenului

creditorul nu poate cere plata şi nici nu poate opune debitorului compensaţia;
până la împlinirea termenului suspensiv nu începe să curgă prescripţia
extinctivă.
Termenul extinctiv are ca efect stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei
corelative, cum este de exemplu, încetarea dreptului de folosire a bunului de
către locatar, precum şi a obligaţiilor locatorului.
Sarcina de lucru 8
Defineşte termenul suspensiv. Care sunt efectele termenului suspensiv?
Procedează asemănător şi în cazul termenului extinctiv.
3.3.3. Condiţia
Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde
existenţa, adică naşterea ori desfiinţarea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei
corespunzătoare.
Spre deosebire de termen care este un eveniment viitor şi sigur ce afectează
numai executarea drepturilor şi obligaţiilor, condiţia este un eveniment viitor şi
nesigur care afectează însăşi existenţa drepturilor şi obligaţiilor actului juridic
civil. Condiţia se clasifică după mai multe criterii.
Astfel, în funcţie de posibilităţile de realizare distingem, condiţii cazuale, mixte
şi potestative.
Condiţia este cazuală când realizarea ei depinde de hazard, fiind independentă
de voinţa părţilor.1
Condiţia este mixtă când realizarea ei depinde de voinţa
uneia din părţile actului juridic şi de voinţa unei alte persoane determinate.2
Condiţia este potestativă când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi
sau cum se exprimă art.1006 C. civ.:
„Condiţia potestativă este aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un eveniment
pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se întâmpla sau poate să-l
împiedice”.
Condiţia potestativă este la rândul ei de două feluri: potestativă simplă şi
potestativă pură.
Condiţia potestativă simplă constă dintr-un eveniment a cărei realizare depinde
în acelaşi timp de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei
persoane nedeterminate (îţi vând apartamentul meu dacă mă voi căsători).
1
De exemplu: „îţi voi împrumuta suma solicitată dacă voi câştiga la loto”.
2
De exemplu: „îţi vând apartamentul meu dacă bunica îmi va dona apartamentul său”.

Andy Puşcă
Condiţia potestativ
voinţa uneia din p
debitorului duce la nulitatea actului juridic civil încheiat sub aceast
deoarece ea echivaleaz
juridic a debitorului. Condi
schimb, valabilă.
După efectele pe care le produce, condi
Condiţia suspensivă
actului juridic civil. În leg
„Obligaţia, sub condiţie suspensiv
Obligaţia condiţională nu se perfecteaz
Condiţia rezolutorie
retroactivă a efectelor actului juridic civil.
Sub aspectul valabilit
ilicite, morale şi imorale.
În legătură cu aceast
„Condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibit
desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa
Condiţia este imposibil
încheierii actului juridic civil este absolut irealizabil. Aceast
poate fi de natură fizic
planeta Venus, ori de natur
exerciţiu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Condiţia este ilicită
de drept şi este imoral
Efectele condiţiei
principii şi anume, în primul rând, condi
juridic civil, adică
afectează numai executarea actului juridic
regulă, produce efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic civil
sub condiţie şi nu acela al realiz
În ceea ce priveşte efectele produse de condi
face distincţie între perioada anterioar
(pendente conditione
conditione).
Înainte de realizarea condi
suspendate în existen
- creditorul nu poate cere executarea obliga
face o plată valabil
- obligaţia nu se poate stinge prin compensa
nu începe să curgă
1
În legătură cu cel de al doilea principiu, în art. 1015 C. civ. se prevede:
angajamentul s-a contractat”.
Actul juridic civil
ia potestativă pură este atunci când realizarea ei depinde exclusiv de
a uneia din părţi (dacă voi dori). Condiţia pur potestativă
debitorului duce la nulitatea actului juridic civil încheiat sub aceast
deoarece ea echivalează practic cu lipsa de a se angaja din punct de ve
juridic a debitorului. Condiţia pur potestativă din partea creditorului este, în
efectele pe care le produce, condiţia poate fi suspensivă şi rezolutorie.
ia suspensivă este aceea de a cărei realizare depinde naşterea efec
actului juridic civil. În legătură cu aceasta art. 1017 C. civ. prevede c
ie suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor incert.
nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului”.
ia rezolutorie este aceea de a cărei realizare depinde desfiin
a efectelor actului juridic civil.
Sub aspectul valabilităţii lor condiţiile pot fi posibile şi imposibile, licite
şi imorale.
cu această clasificare în art. 1008 C. civ. se prevede:
sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nul
ia ce depinde de dânsa”.
imposibilă când evenimentul avut în vedere de părţi la momentu
încheierii actului juridic civil este absolut irealizabil. Această imposibilitate
poate fi de natură fizică, cum ar fi asigurarea unei călătorii de ordin turistic pe
planeta Venus, ori de natură juridică, dobândirea capacităţii depline de
te de împlinirea vârstei de 18 ani.
ilicită când este potrivnică dispoziţiilor imperative ale normelor
i este imorală când contravine regulilor de morală.
ţiei, ca modalitate a actului juridic, sunt guvernate de dou
i anume, în primul rând, condiţia afectează însăşi existen
juridic civil, adică naşterea sau desfiinţarea lui, spre deosebire de termen care
numai executarea actului juridic şi, în al doilea rând, condi
efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic civil
i nu acela al realizării sau nerealizării condiţiei.1
În ceea ce priveşte efectele produse de condiţia suspensivă şi rezolutorie se
ie între perioada anterioară îndeplinirii sau neîndeplinirii condi
pendente conditione) şi perioada ulterioară acestui moment (
Înainte de realizarea condiţiei suspensive drepturile şi obligaţiile p
suspendate în existenţa lor şi drept urmare:
creditorul nu poate cere executarea obligaţiei, iar debitorul nu poate
valabilă;
ţia nu se poate stinge prin compensaţie, iar prescripţ
curgă;
cu cel de al doilea principiu, în art. 1015 C. civ. se prevede: „Condiţia îndeplinită are ca efect din ziua în are
Actul juridic civil
78
ea ei depinde exclusiv de
ia pur potestativă din partea
debitorului duce la nulitatea actului juridic civil încheiat sub această condiţie,
practic cu lipsa de a se angaja din punct de vedere
din partea creditorului este, în
şi rezolutorie.
şterea efectelor
cu aceasta art. 1017 C. civ. prevede că:
, este aceea care depinde de un eveniment viitor incert.
”.
rei realizare depinde desfiinţarea
i imposibile, licite şi
de lege, este nulă şi
ărţi la momentul
ă imposibilitate
torii de ordin turistic pe
ăţii depline de
iilor imperative ale normelor
, ca modalitate a actului juridic, sunt guvernate de două
i existenţa actului
area lui, spre deosebire de termen care
i, în al doilea rând, condiţia, de
efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic civil
ă şi rezolutorie se
îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei
acestui moment (eveniente
ţiile părţilor sunt
iei, iar debitorul nu poate
ie, iar prescripţia extinctivă
are ca efect din ziua în are

- în actele translative de drepturi reale nu se produce efectul translativ,
riscul pieirii fortuite a bunului fiind suportat de debitorul obligaţiei de a da.
Dacă condiţia suspensivă s-a realizat se consideră că actul juridic a fost pur şi
simplu de la data încheierii lui şi nu de la cea la care s-a realizat condiţia. Acest
efect retroactiv pe care îl poate produce realizarea condiţiei suspensive face ca
plata efectuată de debitor să fie valabilă şi să se consolideze transmisiunile de
drepturi reale.
De la retroactivitatea efectelor condiţiei suspensive sunt şi următoarele
excepţii: prescripţia extinctivă începe să curgă de la împlinirea condiţiei;
fructele culese de cel ce a înstrăinat bunul rămân în proprietatea sa; actele de
administrare făcute de cel ce a înstrăinat bunul rămân valabile; riscurile sunt în
sarcina înstrăinătorului.
Dacă condiţia suspensivă nu s-a îndeplinit, părţile actului juridic sunt
considerate a fi în situaţia în care nu ar fi încheiat actul juridic civil şi drept
consecinţă ele vor trebui să-şi restituie prestaţiile pe care le-au executat,
garanţiile constituite se desfiinţează şi toate drepturile constituite de debitor se
consolidează.
Înainte de împlinirea condiţiei rezolutorii, actul juridic este un act pur şi
simplu, neafectat de modalităţi şi pe cale de consecinţă: creditorul poate cere
debitorului îndeplinirea obligaţiei, debitorul, sub condiţie rezolutorie, suportă
riscul pieirii bunului, iar dreptul se transmite, deoarece actul juridic se
înfăţişează ca un act pur şi simplu.
Dacă condiţia rezolutorie s-a realizat, principalul efect este că actul juridic se
desfiinţează în mod retroactiv, părţile fiind obligate să-şi restituie reciproc
prestaţiile efectuate.1
Dacă condiţia rezolutorie nu s-a realizat, actul juridic
civil se consolidează în mod retroactiv.
Sarcina de lucru 9
Care sunt efectele condiţiei rezolutorii?
3.3.4. Sarcina
Ca modalitate a actului juridic civil sarcina constă în obligaţia de a da, a face,
sau a nu face, obligaţie impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu
gratuit2
. Deşi Codul civil nu cuprinde o reglementare cu caracter general cu
privire la sarcină, totuşi în unele din textele sale face referire la sarcină în
materia donaţiilor şi cea a legatelor.
1
În legătură cu aceasta, art. 1019 alin. 2 C. civ. prevede: „Condiţia rezolutorie nu suspendă executarea obligaţiei, ci numai
obligă pe creditor a restitui ceea ce a primit în caz de îndeplinire a evenimentului prevăzut prin condiţie”.
2
Prin natura ei juridică, sarcina nu poate fi considerată o modalitate a actului juridic.

Drept civil. unitatea iii

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Drept civil. unitatea iii

Similar to Drept civil. unitatea iii (20)

More from bc82gad

More from bc82gad (20)

Drept civil. unitatea iii