SlideShare a Scribd company logo
1 of 9
Frîncu Mihaela Hanelore

Controlul exercitat în A.P
Termenul românesc „control” îşi află originea în limba franceză, unde „contre rolle” a
fost utilizat mai întâi în activitatea contabilă ca instrument de verificare a rolului fiscal.
Ulterior semnificaţia s-a extins, în sensul de activitate de verificare a unor rezultate, a unor
activităţi, în orice domeniu, pentru a valoriza efectele manifestărilor acţiunii umane la nivelul
societăţii organizate. În sens larg, noţiunea de control evocă o activitate de verificare a
conformităţii unei anumite activităţi (pentru dreptul administrativ, activitatea administraţiei
publice) cu anumite valori, din perspectivă juridică, cele consacrate în normele de drept. Rolul
controlului este de a preveni sau, după caz, a înlătura erorile în activitate, de a asigura
îmbunătăţirea permanentă a activităţii pentru ca aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor
sociale. 1Alături de textele legii fundamentale, actele normative reglementează detaliat alte
forme de control exercitate asupra administraţiei publice.Pentru clasificarea formelor de
control ce se exercită asupra administraţiei publice doctrina utilizează în mod constant
următoarele criterii:
a) Natura autorităţii publice care exercită activitatea de control, care distinge între
controlul parlamentar, controlul administrativ şi controlul judecătoresc (aceste forme
constituie criteriul de analiză cronologică a materiei în prima parte a acestui semestru);
b) Locul pe care îl ocupă autoritatea publică de control, care distinge între controlul
intern (exercitat de autorităţi sau persoane din administraţia publică asupra activităţii
propriilor structuri sau funcţionari) şi controlul extern (exercitat de autorităţi publice din afara
sistemului administrativ);
c) Din punctul de vedere al procedurilor aplicabile distingem controlul contencios,
care se realizează în cadrul unui litigiu după o procedură jurisdicţională, şi controlul
necontencios, înfăptuit în absenţa oricărui litigiu, după o procedură nejurisdicţională.
d) După specificul şi obiectul controlului distingem patru forme, respectiv controlul de
legalitate, care vizează modul de respectare a legii, controlul de oportunitate, care are în
vederea actualitatea acţiunilor administrative, controlul de eficienţă, care vizează maximizarea
rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate, şi controlul de eficacitate, care
urmăreşte modul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare activitate prin
raportare la standardele proiectate.

1

Biblioteca Referate.ro, http://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/controlul-exercitat-asupraadministratiei-publice-78201.html (accesat pe 30/10/2013, ora 10:12)
e) După obiectivul urmărit prin activitatea de control, distingem un control general,
care priveşte întreaga activitate a administraţiei publice, şi un control specializat, focalizat pe
doar anumite aspecte ale acesteia.
f) După momentul realizării controlului, sunt determinate forme ale controlului
posterior şi forme ale controlului anterior realizării activităţii controlate. Controlul
parlamentar asupra administraţiei publice. Într-un stat de drept, principiul supremaţiei legii se
impune tuturor activităţilor ce cad sub incidenţa normelor juridice, inclusiv a celor specifice
de control, problematică care aduce în discuţie temeiurile legale ale activităţilor de control
exercitate asupra administraţiei publice, fiind vorba, pe de-o parte, de fundamente şi,
corespunzător, de izvoare constituţionale, iar, pe de altă parte, de baze şi izvoare legale. De
altfel, Constituţia României, republicată, consacră în alin. (4) al art. 1, introdus prin Legea de
primă revizuire, că Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor–legislativă, executivă şi judecătorească–în cadrul democraţiei constituţionale.
Reflectând concepţia actuală asupra acestui principiu fundamentat de Montesquieu înainte de
Revoluţia franceză din 1789, legea fundamentală consfinţeşte şi imperativul creării
mecanismelor de control reciproc între puterile statale de natură a asigura echilibrul de forţe
între acestea şi supremaţia legii. La ora actuală, accentul în raporturile dintre Parlament şi
Guvern cade tocmai de sarcinile de control ale Parlamentului, motiv pentru care sunt create
instituţii specializate de control, în subordinea sau, după caz, sub control parlamentar, în genul
avocatului public sau al curţilor de conturi. Funcţia de control parlamentar asupra
executivului, ce subsumează idealurile principiului separaţiei puterilor în stat, are o
configuraţie determinată în plan teoretic de numărul şi aria funcţiilor atribuite puterii
legiuitoare. Din acest punct de vedere, în literatura constituţională de specialitate, opiniile sunt
diferite, chiar în acelaşi sistem parlamentar , ceea ce atrage deosebiri de vederi cu privire la
amplitudinea funcţiei de control, la sfera acesteia şi la mijloacele constituţionale, legale şi
reglementare de exercitare a controlului parlamentar.
Originile controlului parlamentar sunt, şi în România, de natură constituţională. În art.
V al Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris de la 7 august 1858 se preciza că în
procesul legislativ, în Adunare, miniştrii sau membrii Consiliului de Stat vor fi ascultaţi
oricând vor cere cuvântul. Ulterior, Constituţia din 1866 instituţionalizează controlul
parlamentar asupra executivului prin intermediul dreptului de petiţionare . De asemenea
relevante sunt dispoziţiile art. 99 care impun prezenţa a cel puţin unui ministru la dezbaterile
Adunărilor. Însă cel mai evident element de control parlamentar îl reprezintă dreptul de
anchetă parlamentară, prevăzut în art. 47 din această lege fundamentală. De asemenea, pentru
prima dată în istoria constituţională românească se instituie dreptul de a adresa interpelări
miniştrilor (art. 49).2
Constituţia din 1923 aduce câteva noutăţi în legătură cu exercitarea controlului
parlamentar asupra executivului. Se instituie astfel obligaţia miniştrilor de a răspunde la
interpelările adresate de parlamentari. Apoi, în relaţie cu dreptul de petiţionare recunoscut

2

Biblioteca Referate.ro, http://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/controlul-exercitat-asupraadministratiei-publice-78201.html (accesat pe 30/10/2013, ora 10:18)

5
oricărei persoane, se instituie obligaţia miniştrilor, la solicitarea Camerei, să dea explicaţii cu
privire la cuprinsul petiţiilor pe care le-a primit spre soluţionare de la Parlament.
Constituţia din 1938 înlocuieşte interpelările cu întrebările (art. 55), pentru ca legile
fundamentale din 1948, 1952, 1965 să se abată de la principiul separaţiei puterilor în stat
pentru a institui principiul unicităţii puterii în stat. (a se vedea dispoziţiile formale cuprinse în
art. 58 şi 65 din Constituţia de la 1948, 32 şi 33 ale Constituţiei din 1952, art.52 ale celei din
1965). Funcţia de control parlamentar are o natură politică cu fundament în suveranitatea
poporului. Totuşi, în situaţia în care se stabilesc răspunderi concrete ale unor autorităţi şi
persoane care exercită funcţii ale acestor autorităţi publice, pot fi antrenate şi consecinţe de
ordin juridic. Această formă de control se materializează prin informaţii şi documente
solicitate, prin întrebări, interpelări, anchete parlamentare, moţiuni de cenzură, angajarea
răspunderii Guvernului.
Art. 111 alin. (1) , primul din capitolul ce reglementează raporturile Parlamentului cu
Guvernul, instituie controlul parlamentar asupra Guvernului şi a celorlalte organe ale
administraţiei publice, care sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele solicitate de
Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor
acestora. S-a remarcat că în această modalitate de control parlamentar, obligaţia de a prezenta
informaţii priveşte atât Guvernul, cât şi orice organ al administraţiei publice, atât de la nivel
central, cât şi de la nivel local, însă numai în măsura în care autorul solicitării are calitatea de
preşedinte al Camerei sau al comisiei parlamentare. Este vorba de un control eminamente
politic iar solicitările făcute de către Camere sau comisii nu pot depăşi sfera activităţii
guvernamentale sau a administraţiei publice şi pot avea ca obiect numai informaţii şi
documente ce pot fi făcute publice. Solicitarea informaţiilor şi documentelor trebuie să vizeze
situaţii ce ţin obiectiv de natura controlului parlamentar şi nu de interese personale ale
parlamentarilor. Nu se consacră privilegii pentru parlamentari mai ales că obligaţia generală
de informare ce incumbă autorităţilor publice în temeiul art. 31 din Constituţie, priveşte numai
problemele aflate în competenţa acestora şi de interes public, sub condiţia de a nu se periclita
realizarea atributelor legale ale autorităţilor.
Pentru stiinta administratiei activitatea de control este privita ca o activitate de
constatare a rezultatelor aplicarii actului decizional si nu doar a descrie abateri de la normele
prescrise.
Functia de control se caracterize 414h72e aza printr-o serie de trasaturi specifice dintre
care cea mai importanta este aceea ca activitatea de control nu este o activitate primara de sine
statatoare. Scopul principal al controlului il reprezinta imbunatatirea unei activitati si
inlaturarea unor erori sau prevenirea lor.
Controlul vizeaza pe langa elementele cantitative privind realizarea atributiilor,
competentelor si sarcinilor administratiei publice si un control asupra mijloacelor prin
intermediul carora se indeplinesc aceste atributii, inclusiv respectarea legalitatii.

6
Notinea de control presupune observarea, constatarea sau stabilirea situatiei de fapt,
confruntarea acesteia cu obiectivele propuse, combaterea si inlaturarea fenomenelor
nefavorabile si sesizarea organelor competente a dispune eventualele masuri.
Activitatea de control prin natura sa urmareste surprinderea cauzelor care genereaza
incalcari ale legii si propune totodata masuri de imbunatatire a activitatii controlate.
In general prin activitatea de control sunt depistate ilegalitatile si deficientele in
activitatea controlata fapt care permite organelor competente sa adopte masurile necesare
pentru eliminarea respectivelor deficiente si ilegalitati, masuri care duc la imbunatatirea
activitatii controlate.
In activitatea de control sunt angrenati functionari publici, fiind infaptuita de acestia,
si este exercitata implicit asupra functionarilor publici care sunt o componenta esentiala a
organelor administratiei publice alaturi de mijloacele materiale, banesti si de competent.
Ca modalitati de control pot fi amintite: controlul politic asupra executivului exercitat
de catre Parlament, controlul administrativ, controlul jurisdictional al legalitatii actelor
administrative, controlul constitutionalitati legilor. Din sistemul de reglare mai fac parte,
alaturi de diferitele modalitati de control, si procedura de conciliere, caile de atac fata de
hotararile judecatoresti nelegale si netemeinice.
Pentru a intelege metodologia controlului in administratia publica, precum si
importanta acesteia in asigurarea unei bune functionari a autoritatilor administratiei publice
trebuie precizata natura activitatii de control.
Se pot intalni diverse forme de control. Atunci cand organul de control apartine
serviciului controlat tipul de control poate fi denumit autocontrol. In cazul acesta fie
functionarul insusi exercita controlul, fie seful ierarhic exercita aceasta operatiune facand uz
de puterea ierarhica.
Controlul jurisdictional este un control prin care activitatea administrativa este
examinata de un organ investit cu puterea de a judeca. Caracterul administrativ al jurisdictiei
este uneori mult mai putin pronuntat sau chiar lipseste cu totul, putand fi pus in aceeasi
categorie cu controalele exercitate de jurisdictii neadministrative in cazul cand acestea trebuie
sa aprecieze activitatea administratiei sau anumite elemente ale acesteia.3
Acest control asa cum arata literatura de specialitate prezinta cateva dimensiuni
specifice:
1)
este un control mai restrans pentru ca are ca obiect numai legalitatea actului
administrativ, nu si oportunitatea lui;
2)
presupune intotdeauna un act de sesizare din partea celui prejudiciat in drepturi
prin emiterea actului administrativ considerat ilegal;
3

Controlul în administratia publică, http://www.scritube.com/administratie/CONTROLUL-INADMINISTRATIA-PUB21475.php, (accesat pe 30/10/2013, ora 10:19)

7
3)
este mai concret si mai profund decat celelalte forme pentru ca esentializeaza
conformitatea actului cu legea;
4)
se realizeaza in cadrul unei proceduri prestabilite si existente, procedura ce se
bazeaza pe urmatoarele principii: contradictorialitate, obligatia moivarii solutiei si autoritatea
lucrului judecat, a hotararii pronuntate;
5)
nu poate conduce la reformarea actului administrativ, ci doar la anularea sau
inlaturarea lui din solutia procesului.
6)
Conform acestei proceduri instanta, neutra si independenta in raport cu partile
procesului, solutioneaza litigiul prin pronuntarea unei hotarari susceptibila de executare silita.
Controlul politic se realizeaza de catre Parlament. Acest control are prin excelenta un
caracter politic care se manifesta prin verificarea activitatii executive, nu numai pe baza unor
considerente juridice, ci si pe motivatii politice. Ca urmare, controlul parlamentar vizeaza atat
legalitatea, cat si oportunitatea actelor administrative, dar prin aceasta forma de control nu se
poate sanctiona ilegalitatea actelor administrative, decat tot prin mijioace politice.
Controlul administrativ este cel care se desfasoara in interiorul organelor
administrative din proprie initiativa sau din initiativa cetatenilor. Controlul administrativ din
initiativa organelor administrative se prezinta sub doua forme:
a - Controlul ierarhic nu este prevazut expres de lege si nici nu este legat de vreun
termen de efectuare. El este o consecinta a principiului subordonarii ierarhice a organelor
administratiei de stat si are un caracter general, vizand intreaga activitate desfasurata de catre
autoritatea controlata atat sub aspectui legalitatii, cat si a oportunitatii. Controlul ierarhic se
declanseaza din oficiu sau la cererea oricarei persoane fizice sau juridice interesate, in
apararea intereselor lor legitime.
b - Controlul de tutela, care se exercita asupra autoritatilor descentralizate, fiind un
control coditionat si numai un control de legimitate.
Controlul exercitat din initiativa cetatenilor vatamati in drepturile lor prin acte
administrative mai poate exista si sub forma recursului gratios.
Controlul constitutionalitatii legilor consta in ansamblul dispozitiilor normative prin
care se organizeaza verificarea conformitatii cu Constitutia, atat a fiecarei legi cat si a fiecarei
prevederi dintr-o anumita lege, a caror neconformitate cu Constitutia a fost invocata.
Controlul constitutionalitatii legilor reprezinta o garantie juridica a respectarii
Constitutiei, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace de asigurare a aplicarii legii
fundamentale a statului.
Controlul concretizat in activitatea de verificare a conformitatii actiunii organelor
administratiei publice cu reglementarile juridice in vigoare permite sa fie verificate: a)
legalitatea actelor administrative, b) oportunitatea actelor administrative si c) eficienta
masurilor adoptate de organele controlate.
8
In literatura de specialitate, s-au propus drept criterii de clasificare a controlului asupra
activitatii organelor administratiei publice urmatoarele:
1)

Dupa natura autoritatii care il exercita;

Conform acestui criteriu avem:
-

controlul exercitat de Parlament;

-

controlul exercitat de autoritati ale administratiei publice;

-

controlul exercitat de autoritati judecatoresti.

2)
Dupa regimul procedural aplicabil avem un control contencios realizat de
instantele judecatoresti, de Curtea Constitutionala, in cazul ordonantelor Guvernului, de
organele administrative cu caracter jurisdictional si uneori de comisiile parlamentare de
ancheta si un control necontencios care cuprinde controlul parlamentar, controlul
administrativ ierarhic, unele forme ale controlului administrativ specializat, controlul
Avocatului Poporului.
3)

Dupa efectele care le determina controlul avem:

controlul care atrage atentionari si sanctionari ale organelor administrative si
functionarilor acestora, insotite de anularea actelor;
-

controlul care atrage numai atentionari si sanctionari disciplinare.

Pornind de la faptul ca se realizeaza controlul asupra activitatii organelor
administratiei publice in formele:
-

controlul infaptuit de organele legislative;

-

controlul infaptuit de organele administratiei publice;

-

controlul infaptuit de Ministerul Public;

-

controlul infaptuit de Curtea Constitutionala;

-

controlul infaptui de Curtea de Conturi;

-

controlul infaptuit de instantele judecatoresti;

controlul infaptuit de catre cetateni, s-a exprimat parerea ca asupra activitati
administratiei publice se pot exercita doua tipuri de control: controlul de stat, infaptuit de
organe de stat si controlul nestatal.
4) Dupa sfera de cuprindere controlul poate fi:
1) specializat, tematic, de resort, intelegand prin aceasta, controlul
efectuat pentru un anumit compartiment de activitate.
9
2) control complex sau general, care priveste mai multe sectoare de
activitate, ori toate atributiile organului controlat.4
Dat fiind diversitatea activitatii controlate si a metodelor folosite in aceasta activitate
se pot distinge mai multe criteri in functie de care putem clasifica controlul:
a)

dupa natura organului pe care il exercita:

-

controlul exercitat de autoritatea legislativa;

-

controlul exercitat de organele autoritatii executive;

-

controlul exercitat de organele autoritatii judecatoresti

b) dupa pozitia organelor de control fata de organul controlat
- controlul intern exercitat de functionarii publici din interiorul organului
asupra celor din subordine sau din anumite compartimente ale acestui organ;
- controlul extern exercitat de un organ situat in afara sistemului administratiei
publice.
c) dupa regimul juridic al controlului intalnim:
- controlul jurisdictional sau contencios exercitat de instantele
judecatoresti
- controlul nejurisdictional sau necontencios exercitat de organele
administratiei cu atributii de control.
d) dupa sfera de cuprindere avem:
- controlul tematic care vizeaza un anume domeniu determinat din
activitatea domeniului controlat;
- controlul general sau complex care vizeaza mai multe domenii sau
intreaga activitate a organului controlat;
e) dupa efectele pe care le determina:
- controlul care atrage sanctionarea sau atentionarea organului
administratiei publice si a functionarilor acestora cat si anularea actelor;
- controlul care atrage numai atentionarea si sanctionarea organelor
administratiei publice si a functionarilor acestora.
1. Controlul exercitat de autoritatea legislativa. Conform acestuicontrol organele
legislative exercita controlul asupra activitatii organelor administratiei publice in calitatea
4

Tipuri de control în administraţie, http://www.scritube.com/administratie/CONTROLUL-INADMINISTRATIA-PUB21475.php (accesat pe 30/10/2013, ora 10:20)

10
acestora de organe executive a caror misiune este tocmai punerea in aplicare a actelor juridice
adoptate de catre Parlament. Modalitatile de realizare a controlului exercitat de organele
legislative sunt:
a)

controlul prin intermediul comisiilor permanente si temporare;

b) controlul prin intrebari si interpelari adresate conducatorilor organelor
administratiei de stat de catre deputati si senatori;
c) controlul prin rapoarte si informari prezentate in fata Camerelor Parlamentului de
catre conducatorii organelor administratiei publice.
2.

Controlul exercitat de organe ale administratiei publice.

Controlul infaptuit de catre administratia publica asupra ei insasi se numeste
control administrativ. Pentru acest tip de control avem:
a) Controlul intern: Potrivit legii controlul intern reprezinta ansamblul formelor de
control exercitate la nivelul entitatii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere in
concordanta cu obiectivele acesteia si cu reglementarile legale, in vederea asigurarii
administrarii fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Totodata controlul intern include
structurile organizatorice, metodele si procedurile de control.
Controlul intern poate fi general sau specializat
Controlul intern general se infaptuieste in baza raportului de subordonare dintre
persoanele ce formeaza colectivul unui organ al administratiei.
Controlul intern specializat se realizeaza sub forma controlului financiar
preventiv sau a controlului financiar de gestiune. Controlul financiar preventiv este activitatea
prin care se verifica legalitatea si regularitatea operatiunilor efectuate pe seama fondurilor
publice sau a patrimoniului public, inainte de aprobarea acestora.
b) Controlul administrativ extern este efectuat de organisme specializate si
exercita o deosebita influenta asupra controlului intern, contribuind la perfectionarea acestuia
si la eficientizarea actului decizional. El poate imbraca forma controlului ierarhic, a
controlului specializat si a controlului de tutela administrativa, fiind exercitat de catre
functionari sau organe din afara celor controlate. 5 Acest control se clasifica in:
- control ierarhic;
- control de supraveghere generala;
- control de tutela administrativa;
- control specializat exercitat de organe administrative cu atributii speciale de control.

5

Tipuri de control în administraţie, http://www.scritube.com/administratie/CONTROLUL-INADMINISTRATIA-PUB21475.php (accesat pe 10/30/2013, ora 10:22)

11
3. Controlul individual asupra organelor administratiei publice
Conform Constitutiei Romaniei cetatenilor romani li se garanteaza dreptul de
petitionare, iar organele de stat au obligatia sa raspunda la petitiile cetatenilor in termenele si
conditiile prevazute de lege.

12

More Related Content

What's hot

E drejta administrative fatmir berisha
E drejta administrative                  fatmir berishaE drejta administrative                  fatmir berisha
E drejta administrative fatmir berishafatmir berisha
 
48811746 criminologie
48811746 criminologie 48811746 criminologie
48811746 criminologie exodumuser
 
Teoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiTeoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiIlie Nicu
 
E drejta e pronësisë intelektuale Pjesa II
E drejta e pronësisë intelektuale Pjesa IIE drejta e pronësisë intelektuale Pjesa II
E drejta e pronësisë intelektuale Pjesa IIVerlona Pireci
 
Pergjigje per provim Edrejta Kushtetuese
Pergjigje per provim Edrejta KushtetuesePergjigje per provim Edrejta Kushtetuese
Pergjigje per provim Edrejta KushtetueseLavdrimi91
 
Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...
Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...
Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...Viết thuê trọn gói ZALO 0934573149
 
Procedura administrative si garanci per mbrojtjen e lirive dhe te drejtave ...
Procedura administrative  si garanci per mbrojtjen  e lirive dhe te drejtave ...Procedura administrative  si garanci per mbrojtjen  e lirive dhe te drejtave ...
Procedura administrative si garanci per mbrojtjen e lirive dhe te drejtave ...endritrrustemi9
 
Criminologie vol1-122d46
Criminologie vol1-122d46Criminologie vol1-122d46
Criminologie vol1-122d46exodumuser
 
Pyetjet Nga E Drejta Kushtetuese -Shamicevi Kumanov
Pyetjet Nga  E Drejta Kushtetuese -Shamicevi KumanovPyetjet Nga  E Drejta Kushtetuese -Shamicevi Kumanov
Pyetjet Nga E Drejta Kushtetuese -Shamicevi KumanovRamadan Ademi
 
Vetëqeverisja lokale
Vetëqeverisja lokaleVetëqeverisja lokale
Vetëqeverisja lokalekulla 2010
 
Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...
Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...
Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...nataliej4
 
Робочий час
Робочий часРобочий час
Робочий часantonuk
 
Introducere in criminologie
Introducere  in  criminologie Introducere  in  criminologie
Introducere in criminologie exodumuser
 
Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...
Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...
Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...nataliej4
 
Răspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativRăspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativFisticanMariana
 
Ce este economia
Ce este economiaCe este economia
Ce este economiaRodica B
 
Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...
Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...
Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...Dịch vụ viết bài trọn gói ZALO: 0909232620
 

What's hot (20)

E drejta administrative fatmir berisha
E drejta administrative                  fatmir berishaE drejta administrative                  fatmir berisha
E drejta administrative fatmir berisha
 
48811746 criminologie
48811746 criminologie 48811746 criminologie
48811746 criminologie
 
Teoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiTeoria generală a Dreptului
Teoria generală a Dreptului
 
E drejta e pronësisë intelektuale Pjesa II
E drejta e pronësisë intelektuale Pjesa IIE drejta e pronësisë intelektuale Pjesa II
E drejta e pronësisë intelektuale Pjesa II
 
Pergjigje per provim Edrejta Kushtetuese
Pergjigje per provim Edrejta KushtetuesePergjigje per provim Edrejta Kushtetuese
Pergjigje per provim Edrejta Kushtetuese
 
Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...
Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...
Luận án: Nghiên cứu một số nhân tố ảnh hưởng đến phát triển du lịch cộng đồng...
 
Procedura administrative si garanci per mbrojtjen e lirive dhe te drejtave ...
Procedura administrative  si garanci per mbrojtjen  e lirive dhe te drejtave ...Procedura administrative  si garanci per mbrojtjen  e lirive dhe te drejtave ...
Procedura administrative si garanci per mbrojtjen e lirive dhe te drejtave ...
 
Criminologie vol1-122d46
Criminologie vol1-122d46Criminologie vol1-122d46
Criminologie vol1-122d46
 
Pyetjet Nga E Drejta Kushtetuese -Shamicevi Kumanov
Pyetjet Nga  E Drejta Kushtetuese -Shamicevi KumanovPyetjet Nga  E Drejta Kushtetuese -Shamicevi Kumanov
Pyetjet Nga E Drejta Kushtetuese -Shamicevi Kumanov
 
Vetëqeverisja lokale
Vetëqeverisja lokaleVetëqeverisja lokale
Vetëqeverisja lokale
 
Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...
Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...
Hoàn Thiện Công Tác Đánh Giá Thực Hiện Công Việc Tại Công Ty Cổ Phần Đầu Tư Q...
 
Luận văn: Quản lý nhà nước đối với kinh tế du lịch tại Hà Nội
Luận văn: Quản lý nhà nước đối với kinh tế du lịch tại Hà NộiLuận văn: Quản lý nhà nước đối với kinh tế du lịch tại Hà Nội
Luận văn: Quản lý nhà nước đối với kinh tế du lịch tại Hà Nội
 
Робочий час
Робочий часРобочий час
Робочий час
 
Luận văn: Phát triển Du lịch sinh thái ở các huyện miền núi tỉnh Quảng Ngãi
Luận văn: Phát triển Du lịch sinh thái ở các huyện miền núi tỉnh Quảng NgãiLuận văn: Phát triển Du lịch sinh thái ở các huyện miền núi tỉnh Quảng Ngãi
Luận văn: Phát triển Du lịch sinh thái ở các huyện miền núi tỉnh Quảng Ngãi
 
Introducere in criminologie
Introducere  in  criminologie Introducere  in  criminologie
Introducere in criminologie
 
Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...
Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...
Nghiên cứu sự tham gia của cộng đồng vào hoạt động du lịch tại huyện bắc hà, ...
 
Răspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativRăspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativ
 
Luận văn:Quản lý nhà nước về kết cấu hạ tầng giao thông đường bộ
Luận văn:Quản lý nhà nước về kết cấu hạ tầng giao thông đường bộLuận văn:Quản lý nhà nước về kết cấu hạ tầng giao thông đường bộ
Luận văn:Quản lý nhà nước về kết cấu hạ tầng giao thông đường bộ
 
Ce este economia
Ce este economiaCe este economia
Ce este economia
 
Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...
Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...
Luận án: Dư luận xã hội về bảo vệ môi trường tại Hà Tĩnh, HAY - Gửi miễn phí ...
 

Similar to Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore

controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativThmota18
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc exodumuser
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional exodumuser
 
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmprobleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmDavidDarii
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfMafteiElvira1
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiDrept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iibc82gad
 
Drept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptxDrept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptxVancicaIoana
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieexodumuser
 
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.mdCopiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.mdNicole Damaschin
 
Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiibc82gad
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional exodumuser
 
Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]
Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]
Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]Vasile Dancu
 
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...The Facultatieve Group
 
Teoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivTeoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivbc82gad
 
Drept administrativ suport de curs
Drept administrativ suport de cursDrept administrativ suport de curs
Drept administrativ suport de cursCatalina Pager
 
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţificăDreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţificărodionturcanu
 

Similar to Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore (20)

controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativ
 
Dreptul administrativ
Dreptul administrativDreptul administrativ
Dreptul administrativ
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional
 
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmprobleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiDrept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
 
Tgd gclement
Tgd gclementTgd gclement
Tgd gclement
 
Toma teza
Toma tezaToma teza
Toma teza
 
Actul administrativ
Actul administrativActul administrativ
Actul administrativ
 
Drept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptxDrept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptx
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
 
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.mdCopiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md
 
Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iii
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional
 
Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]
Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]
Prezentare reforma administratiei publice draft 3[1]
 
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
 
Teoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivTeoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea iv
 
Drept administrativ suport de curs
Drept administrativ suport de cursDrept administrativ suport de curs
Drept administrativ suport de curs
 
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţificăDreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
 

More from Marketing Communication Health &Medicine

Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...
Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...
Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...Marketing Communication Health &Medicine
 
Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor
Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor
Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor Marketing Communication Health &Medicine
 
Analiza statistica la nivelul regiunii sud est by Patrascu Mihaela Hanelore
Analiza statistica la nivelul regiunii sud est  by Patrascu Mihaela HaneloreAnaliza statistica la nivelul regiunii sud est  by Patrascu Mihaela Hanelore
Analiza statistica la nivelul regiunii sud est by Patrascu Mihaela HaneloreMarketing Communication Health &Medicine
 
Patrascu Mihaela Hanelore Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...
Patrascu Mihaela Hanelore  Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...Patrascu Mihaela Hanelore  Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...
Patrascu Mihaela Hanelore Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...Marketing Communication Health &Medicine
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...Marketing Communication Health &Medicine
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...Marketing Communication Health &Medicine
 

More from Marketing Communication Health &Medicine (20)

Patrascu Mihaela Hanelore Concept Baze de date
Patrascu Mihaela Hanelore Concept Baze de date Patrascu Mihaela Hanelore Concept Baze de date
Patrascu Mihaela Hanelore Concept Baze de date
 
Patrascu Mihaela Hanelore Afaceri electronice
Patrascu Mihaela Hanelore Afaceri electronice Patrascu Mihaela Hanelore Afaceri electronice
Patrascu Mihaela Hanelore Afaceri electronice
 
Patrascu Mihaela Hanelore Conceptul World Wide Web
Patrascu Mihaela Hanelore Conceptul World Wide Web Patrascu Mihaela Hanelore Conceptul World Wide Web
Patrascu Mihaela Hanelore Conceptul World Wide Web
 
Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...
Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...
Patrascu Mihaela Hanelore Usenet si transferul de fisiere. Sisteme informatio...
 
Patrascu Mihaela Hanelore Serviciul e-mail. Securitatea informatiilor
Patrascu Mihaela Hanelore Serviciul e-mail. Securitatea informatiilor Patrascu Mihaela Hanelore Serviciul e-mail. Securitatea informatiilor
Patrascu Mihaela Hanelore Serviciul e-mail. Securitatea informatiilor
 
Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor
Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor
Patrascu Mihaela Hanelore Securitatea si internetul. Securitatea informatiilor
 
Patrascu Mihaela Hanelore Gestiunea arhivelor definitive
Patrascu Mihaela Hanelore Gestiunea arhivelor definitive Patrascu Mihaela Hanelore Gestiunea arhivelor definitive
Patrascu Mihaela Hanelore Gestiunea arhivelor definitive
 
Patrascu Mihaela Hanelore Arhiva Intermediara si Istorica
Patrascu Mihaela Hanelore Arhiva Intermediara si Istorica Patrascu Mihaela Hanelore Arhiva Intermediara si Istorica
Patrascu Mihaela Hanelore Arhiva Intermediara si Istorica
 
Patrascu Mihaela Hanelore Administrarea Informatiei
Patrascu Mihaela Hanelore Administrarea Informatiei Patrascu Mihaela Hanelore Administrarea Informatiei
Patrascu Mihaela Hanelore Administrarea Informatiei
 
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela HaneloreInformatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
 
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela HaneloreInformatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
 
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela HaneloreInformatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
 
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela HaneloreInformatica manageriala  Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
Informatica manageriala Afaceri Electronice Patrascu Mihaela Hanelore
 
Analiza statistica la nivelul regiunii sud est by Patrascu Mihaela Hanelore
Analiza statistica la nivelul regiunii sud est  by Patrascu Mihaela HaneloreAnaliza statistica la nivelul regiunii sud est  by Patrascu Mihaela Hanelore
Analiza statistica la nivelul regiunii sud est by Patrascu Mihaela Hanelore
 
Patrascu Mihaela Hanelore Rolul mediatorului european
Patrascu Mihaela Hanelore Rolul mediatorului europeanPatrascu Mihaela Hanelore Rolul mediatorului european
Patrascu Mihaela Hanelore Rolul mediatorului european
 
Patrascu Mihaela Hanelore Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...
Patrascu Mihaela Hanelore  Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...Patrascu Mihaela Hanelore  Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...
Patrascu Mihaela Hanelore Principiul subsidiaritatii. Principiul de drept na...
 
Patrascu Mihaela Hanelore - Proiect in franceza Orasul Marseille
Patrascu Mihaela Hanelore - Proiect in franceza Orasul MarseillePatrascu Mihaela Hanelore - Proiect in franceza Orasul Marseille
Patrascu Mihaela Hanelore - Proiect in franceza Orasul Marseille
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Prezentare Master Moralitatea publică şi Mor...
 
Gandire si mentalitate lumea antica - Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Gandire si mentalitate lumea antica - Patrascu Frincu Mihaela HaneloreGandire si mentalitate lumea antica - Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Gandire si mentalitate lumea antica - Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
 

Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore

  • 1. Frîncu Mihaela Hanelore Controlul exercitat în A.P Termenul românesc „control” îşi află originea în limba franceză, unde „contre rolle” a fost utilizat mai întâi în activitatea contabilă ca instrument de verificare a rolului fiscal. Ulterior semnificaţia s-a extins, în sensul de activitate de verificare a unor rezultate, a unor activităţi, în orice domeniu, pentru a valoriza efectele manifestărilor acţiunii umane la nivelul societăţii organizate. În sens larg, noţiunea de control evocă o activitate de verificare a conformităţii unei anumite activităţi (pentru dreptul administrativ, activitatea administraţiei publice) cu anumite valori, din perspectivă juridică, cele consacrate în normele de drept. Rolul controlului este de a preveni sau, după caz, a înlătura erorile în activitate, de a asigura îmbunătăţirea permanentă a activităţii pentru ca aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor sociale. 1Alături de textele legii fundamentale, actele normative reglementează detaliat alte forme de control exercitate asupra administraţiei publice.Pentru clasificarea formelor de control ce se exercită asupra administraţiei publice doctrina utilizează în mod constant următoarele criterii: a) Natura autorităţii publice care exercită activitatea de control, care distinge între controlul parlamentar, controlul administrativ şi controlul judecătoresc (aceste forme constituie criteriul de analiză cronologică a materiei în prima parte a acestui semestru); b) Locul pe care îl ocupă autoritatea publică de control, care distinge între controlul intern (exercitat de autorităţi sau persoane din administraţia publică asupra activităţii propriilor structuri sau funcţionari) şi controlul extern (exercitat de autorităţi publice din afara sistemului administrativ); c) Din punctul de vedere al procedurilor aplicabile distingem controlul contencios, care se realizează în cadrul unui litigiu după o procedură jurisdicţională, şi controlul necontencios, înfăptuit în absenţa oricărui litigiu, după o procedură nejurisdicţională. d) După specificul şi obiectul controlului distingem patru forme, respectiv controlul de legalitate, care vizează modul de respectare a legii, controlul de oportunitate, care are în vederea actualitatea acţiunilor administrative, controlul de eficienţă, care vizează maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate, şi controlul de eficacitate, care urmăreşte modul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare activitate prin raportare la standardele proiectate. 1 Biblioteca Referate.ro, http://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/controlul-exercitat-asupraadministratiei-publice-78201.html (accesat pe 30/10/2013, ora 10:12)
  • 2. e) După obiectivul urmărit prin activitatea de control, distingem un control general, care priveşte întreaga activitate a administraţiei publice, şi un control specializat, focalizat pe doar anumite aspecte ale acesteia. f) După momentul realizării controlului, sunt determinate forme ale controlului posterior şi forme ale controlului anterior realizării activităţii controlate. Controlul parlamentar asupra administraţiei publice. Într-un stat de drept, principiul supremaţiei legii se impune tuturor activităţilor ce cad sub incidenţa normelor juridice, inclusiv a celor specifice de control, problematică care aduce în discuţie temeiurile legale ale activităţilor de control exercitate asupra administraţiei publice, fiind vorba, pe de-o parte, de fundamente şi, corespunzător, de izvoare constituţionale, iar, pe de altă parte, de baze şi izvoare legale. De altfel, Constituţia României, republicată, consacră în alin. (4) al art. 1, introdus prin Legea de primă revizuire, că Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor–legislativă, executivă şi judecătorească–în cadrul democraţiei constituţionale. Reflectând concepţia actuală asupra acestui principiu fundamentat de Montesquieu înainte de Revoluţia franceză din 1789, legea fundamentală consfinţeşte şi imperativul creării mecanismelor de control reciproc între puterile statale de natură a asigura echilibrul de forţe între acestea şi supremaţia legii. La ora actuală, accentul în raporturile dintre Parlament şi Guvern cade tocmai de sarcinile de control ale Parlamentului, motiv pentru care sunt create instituţii specializate de control, în subordinea sau, după caz, sub control parlamentar, în genul avocatului public sau al curţilor de conturi. Funcţia de control parlamentar asupra executivului, ce subsumează idealurile principiului separaţiei puterilor în stat, are o configuraţie determinată în plan teoretic de numărul şi aria funcţiilor atribuite puterii legiuitoare. Din acest punct de vedere, în literatura constituţională de specialitate, opiniile sunt diferite, chiar în acelaşi sistem parlamentar , ceea ce atrage deosebiri de vederi cu privire la amplitudinea funcţiei de control, la sfera acesteia şi la mijloacele constituţionale, legale şi reglementare de exercitare a controlului parlamentar. Originile controlului parlamentar sunt, şi în România, de natură constituţională. În art. V al Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris de la 7 august 1858 se preciza că în procesul legislativ, în Adunare, miniştrii sau membrii Consiliului de Stat vor fi ascultaţi oricând vor cere cuvântul. Ulterior, Constituţia din 1866 instituţionalizează controlul parlamentar asupra executivului prin intermediul dreptului de petiţionare . De asemenea relevante sunt dispoziţiile art. 99 care impun prezenţa a cel puţin unui ministru la dezbaterile Adunărilor. Însă cel mai evident element de control parlamentar îl reprezintă dreptul de anchetă parlamentară, prevăzut în art. 47 din această lege fundamentală. De asemenea, pentru prima dată în istoria constituţională românească se instituie dreptul de a adresa interpelări miniştrilor (art. 49).2 Constituţia din 1923 aduce câteva noutăţi în legătură cu exercitarea controlului parlamentar asupra executivului. Se instituie astfel obligaţia miniştrilor de a răspunde la interpelările adresate de parlamentari. Apoi, în relaţie cu dreptul de petiţionare recunoscut 2 Biblioteca Referate.ro, http://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/controlul-exercitat-asupraadministratiei-publice-78201.html (accesat pe 30/10/2013, ora 10:18) 5
  • 3. oricărei persoane, se instituie obligaţia miniştrilor, la solicitarea Camerei, să dea explicaţii cu privire la cuprinsul petiţiilor pe care le-a primit spre soluţionare de la Parlament. Constituţia din 1938 înlocuieşte interpelările cu întrebările (art. 55), pentru ca legile fundamentale din 1948, 1952, 1965 să se abată de la principiul separaţiei puterilor în stat pentru a institui principiul unicităţii puterii în stat. (a se vedea dispoziţiile formale cuprinse în art. 58 şi 65 din Constituţia de la 1948, 32 şi 33 ale Constituţiei din 1952, art.52 ale celei din 1965). Funcţia de control parlamentar are o natură politică cu fundament în suveranitatea poporului. Totuşi, în situaţia în care se stabilesc răspunderi concrete ale unor autorităţi şi persoane care exercită funcţii ale acestor autorităţi publice, pot fi antrenate şi consecinţe de ordin juridic. Această formă de control se materializează prin informaţii şi documente solicitate, prin întrebări, interpelări, anchete parlamentare, moţiuni de cenzură, angajarea răspunderii Guvernului. Art. 111 alin. (1) , primul din capitolul ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul, instituie controlul parlamentar asupra Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice, care sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele solicitate de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. S-a remarcat că în această modalitate de control parlamentar, obligaţia de a prezenta informaţii priveşte atât Guvernul, cât şi orice organ al administraţiei publice, atât de la nivel central, cât şi de la nivel local, însă numai în măsura în care autorul solicitării are calitatea de preşedinte al Camerei sau al comisiei parlamentare. Este vorba de un control eminamente politic iar solicitările făcute de către Camere sau comisii nu pot depăşi sfera activităţii guvernamentale sau a administraţiei publice şi pot avea ca obiect numai informaţii şi documente ce pot fi făcute publice. Solicitarea informaţiilor şi documentelor trebuie să vizeze situaţii ce ţin obiectiv de natura controlului parlamentar şi nu de interese personale ale parlamentarilor. Nu se consacră privilegii pentru parlamentari mai ales că obligaţia generală de informare ce incumbă autorităţilor publice în temeiul art. 31 din Constituţie, priveşte numai problemele aflate în competenţa acestora şi de interes public, sub condiţia de a nu se periclita realizarea atributelor legale ale autorităţilor. Pentru stiinta administratiei activitatea de control este privita ca o activitate de constatare a rezultatelor aplicarii actului decizional si nu doar a descrie abateri de la normele prescrise. Functia de control se caracterize 414h72e aza printr-o serie de trasaturi specifice dintre care cea mai importanta este aceea ca activitatea de control nu este o activitate primara de sine statatoare. Scopul principal al controlului il reprezinta imbunatatirea unei activitati si inlaturarea unor erori sau prevenirea lor. Controlul vizeaza pe langa elementele cantitative privind realizarea atributiilor, competentelor si sarcinilor administratiei publice si un control asupra mijloacelor prin intermediul carora se indeplinesc aceste atributii, inclusiv respectarea legalitatii. 6
  • 4. Notinea de control presupune observarea, constatarea sau stabilirea situatiei de fapt, confruntarea acesteia cu obiectivele propuse, combaterea si inlaturarea fenomenelor nefavorabile si sesizarea organelor competente a dispune eventualele masuri. Activitatea de control prin natura sa urmareste surprinderea cauzelor care genereaza incalcari ale legii si propune totodata masuri de imbunatatire a activitatii controlate. In general prin activitatea de control sunt depistate ilegalitatile si deficientele in activitatea controlata fapt care permite organelor competente sa adopte masurile necesare pentru eliminarea respectivelor deficiente si ilegalitati, masuri care duc la imbunatatirea activitatii controlate. In activitatea de control sunt angrenati functionari publici, fiind infaptuita de acestia, si este exercitata implicit asupra functionarilor publici care sunt o componenta esentiala a organelor administratiei publice alaturi de mijloacele materiale, banesti si de competent. Ca modalitati de control pot fi amintite: controlul politic asupra executivului exercitat de catre Parlament, controlul administrativ, controlul jurisdictional al legalitatii actelor administrative, controlul constitutionalitati legilor. Din sistemul de reglare mai fac parte, alaturi de diferitele modalitati de control, si procedura de conciliere, caile de atac fata de hotararile judecatoresti nelegale si netemeinice. Pentru a intelege metodologia controlului in administratia publica, precum si importanta acesteia in asigurarea unei bune functionari a autoritatilor administratiei publice trebuie precizata natura activitatii de control. Se pot intalni diverse forme de control. Atunci cand organul de control apartine serviciului controlat tipul de control poate fi denumit autocontrol. In cazul acesta fie functionarul insusi exercita controlul, fie seful ierarhic exercita aceasta operatiune facand uz de puterea ierarhica. Controlul jurisdictional este un control prin care activitatea administrativa este examinata de un organ investit cu puterea de a judeca. Caracterul administrativ al jurisdictiei este uneori mult mai putin pronuntat sau chiar lipseste cu totul, putand fi pus in aceeasi categorie cu controalele exercitate de jurisdictii neadministrative in cazul cand acestea trebuie sa aprecieze activitatea administratiei sau anumite elemente ale acesteia.3 Acest control asa cum arata literatura de specialitate prezinta cateva dimensiuni specifice: 1) este un control mai restrans pentru ca are ca obiect numai legalitatea actului administrativ, nu si oportunitatea lui; 2) presupune intotdeauna un act de sesizare din partea celui prejudiciat in drepturi prin emiterea actului administrativ considerat ilegal; 3 Controlul în administratia publică, http://www.scritube.com/administratie/CONTROLUL-INADMINISTRATIA-PUB21475.php, (accesat pe 30/10/2013, ora 10:19) 7
  • 5. 3) este mai concret si mai profund decat celelalte forme pentru ca esentializeaza conformitatea actului cu legea; 4) se realizeaza in cadrul unei proceduri prestabilite si existente, procedura ce se bazeaza pe urmatoarele principii: contradictorialitate, obligatia moivarii solutiei si autoritatea lucrului judecat, a hotararii pronuntate; 5) nu poate conduce la reformarea actului administrativ, ci doar la anularea sau inlaturarea lui din solutia procesului. 6) Conform acestei proceduri instanta, neutra si independenta in raport cu partile procesului, solutioneaza litigiul prin pronuntarea unei hotarari susceptibila de executare silita. Controlul politic se realizeaza de catre Parlament. Acest control are prin excelenta un caracter politic care se manifesta prin verificarea activitatii executive, nu numai pe baza unor considerente juridice, ci si pe motivatii politice. Ca urmare, controlul parlamentar vizeaza atat legalitatea, cat si oportunitatea actelor administrative, dar prin aceasta forma de control nu se poate sanctiona ilegalitatea actelor administrative, decat tot prin mijioace politice. Controlul administrativ este cel care se desfasoara in interiorul organelor administrative din proprie initiativa sau din initiativa cetatenilor. Controlul administrativ din initiativa organelor administrative se prezinta sub doua forme: a - Controlul ierarhic nu este prevazut expres de lege si nici nu este legat de vreun termen de efectuare. El este o consecinta a principiului subordonarii ierarhice a organelor administratiei de stat si are un caracter general, vizand intreaga activitate desfasurata de catre autoritatea controlata atat sub aspectui legalitatii, cat si a oportunitatii. Controlul ierarhic se declanseaza din oficiu sau la cererea oricarei persoane fizice sau juridice interesate, in apararea intereselor lor legitime. b - Controlul de tutela, care se exercita asupra autoritatilor descentralizate, fiind un control coditionat si numai un control de legimitate. Controlul exercitat din initiativa cetatenilor vatamati in drepturile lor prin acte administrative mai poate exista si sub forma recursului gratios. Controlul constitutionalitatii legilor consta in ansamblul dispozitiilor normative prin care se organizeaza verificarea conformitatii cu Constitutia, atat a fiecarei legi cat si a fiecarei prevederi dintr-o anumita lege, a caror neconformitate cu Constitutia a fost invocata. Controlul constitutionalitatii legilor reprezinta o garantie juridica a respectarii Constitutiei, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace de asigurare a aplicarii legii fundamentale a statului. Controlul concretizat in activitatea de verificare a conformitatii actiunii organelor administratiei publice cu reglementarile juridice in vigoare permite sa fie verificate: a) legalitatea actelor administrative, b) oportunitatea actelor administrative si c) eficienta masurilor adoptate de organele controlate. 8
  • 6. In literatura de specialitate, s-au propus drept criterii de clasificare a controlului asupra activitatii organelor administratiei publice urmatoarele: 1) Dupa natura autoritatii care il exercita; Conform acestui criteriu avem: - controlul exercitat de Parlament; - controlul exercitat de autoritati ale administratiei publice; - controlul exercitat de autoritati judecatoresti. 2) Dupa regimul procedural aplicabil avem un control contencios realizat de instantele judecatoresti, de Curtea Constitutionala, in cazul ordonantelor Guvernului, de organele administrative cu caracter jurisdictional si uneori de comisiile parlamentare de ancheta si un control necontencios care cuprinde controlul parlamentar, controlul administrativ ierarhic, unele forme ale controlului administrativ specializat, controlul Avocatului Poporului. 3) Dupa efectele care le determina controlul avem: controlul care atrage atentionari si sanctionari ale organelor administrative si functionarilor acestora, insotite de anularea actelor; - controlul care atrage numai atentionari si sanctionari disciplinare. Pornind de la faptul ca se realizeaza controlul asupra activitatii organelor administratiei publice in formele: - controlul infaptuit de organele legislative; - controlul infaptuit de organele administratiei publice; - controlul infaptuit de Ministerul Public; - controlul infaptuit de Curtea Constitutionala; - controlul infaptui de Curtea de Conturi; - controlul infaptuit de instantele judecatoresti; controlul infaptuit de catre cetateni, s-a exprimat parerea ca asupra activitati administratiei publice se pot exercita doua tipuri de control: controlul de stat, infaptuit de organe de stat si controlul nestatal. 4) Dupa sfera de cuprindere controlul poate fi: 1) specializat, tematic, de resort, intelegand prin aceasta, controlul efectuat pentru un anumit compartiment de activitate. 9
  • 7. 2) control complex sau general, care priveste mai multe sectoare de activitate, ori toate atributiile organului controlat.4 Dat fiind diversitatea activitatii controlate si a metodelor folosite in aceasta activitate se pot distinge mai multe criteri in functie de care putem clasifica controlul: a) dupa natura organului pe care il exercita: - controlul exercitat de autoritatea legislativa; - controlul exercitat de organele autoritatii executive; - controlul exercitat de organele autoritatii judecatoresti b) dupa pozitia organelor de control fata de organul controlat - controlul intern exercitat de functionarii publici din interiorul organului asupra celor din subordine sau din anumite compartimente ale acestui organ; - controlul extern exercitat de un organ situat in afara sistemului administratiei publice. c) dupa regimul juridic al controlului intalnim: - controlul jurisdictional sau contencios exercitat de instantele judecatoresti - controlul nejurisdictional sau necontencios exercitat de organele administratiei cu atributii de control. d) dupa sfera de cuprindere avem: - controlul tematic care vizeaza un anume domeniu determinat din activitatea domeniului controlat; - controlul general sau complex care vizeaza mai multe domenii sau intreaga activitate a organului controlat; e) dupa efectele pe care le determina: - controlul care atrage sanctionarea sau atentionarea organului administratiei publice si a functionarilor acestora cat si anularea actelor; - controlul care atrage numai atentionarea si sanctionarea organelor administratiei publice si a functionarilor acestora. 1. Controlul exercitat de autoritatea legislativa. Conform acestuicontrol organele legislative exercita controlul asupra activitatii organelor administratiei publice in calitatea 4 Tipuri de control în administraţie, http://www.scritube.com/administratie/CONTROLUL-INADMINISTRATIA-PUB21475.php (accesat pe 30/10/2013, ora 10:20) 10
  • 8. acestora de organe executive a caror misiune este tocmai punerea in aplicare a actelor juridice adoptate de catre Parlament. Modalitatile de realizare a controlului exercitat de organele legislative sunt: a) controlul prin intermediul comisiilor permanente si temporare; b) controlul prin intrebari si interpelari adresate conducatorilor organelor administratiei de stat de catre deputati si senatori; c) controlul prin rapoarte si informari prezentate in fata Camerelor Parlamentului de catre conducatorii organelor administratiei publice. 2. Controlul exercitat de organe ale administratiei publice. Controlul infaptuit de catre administratia publica asupra ei insasi se numeste control administrativ. Pentru acest tip de control avem: a) Controlul intern: Potrivit legii controlul intern reprezinta ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitatii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere in concordanta cu obiectivele acesteia si cu reglementarile legale, in vederea asigurarii administrarii fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Totodata controlul intern include structurile organizatorice, metodele si procedurile de control. Controlul intern poate fi general sau specializat Controlul intern general se infaptuieste in baza raportului de subordonare dintre persoanele ce formeaza colectivul unui organ al administratiei. Controlul intern specializat se realizeaza sub forma controlului financiar preventiv sau a controlului financiar de gestiune. Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verifica legalitatea si regularitatea operatiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, inainte de aprobarea acestora. b) Controlul administrativ extern este efectuat de organisme specializate si exercita o deosebita influenta asupra controlului intern, contribuind la perfectionarea acestuia si la eficientizarea actului decizional. El poate imbraca forma controlului ierarhic, a controlului specializat si a controlului de tutela administrativa, fiind exercitat de catre functionari sau organe din afara celor controlate. 5 Acest control se clasifica in: - control ierarhic; - control de supraveghere generala; - control de tutela administrativa; - control specializat exercitat de organe administrative cu atributii speciale de control. 5 Tipuri de control în administraţie, http://www.scritube.com/administratie/CONTROLUL-INADMINISTRATIA-PUB21475.php (accesat pe 10/30/2013, ora 10:22) 11
  • 9. 3. Controlul individual asupra organelor administratiei publice Conform Constitutiei Romaniei cetatenilor romani li se garanteaza dreptul de petitionare, iar organele de stat au obligatia sa raspunda la petitiile cetatenilor in termenele si conditiile prevazute de lege. 12