265639767 a-vasile-exceptii-procesuale-in-ncpc

Andreea Vasile
Excepţiile procesuale
în noul Cod de procedură civilă
Excepţiile de procedură
Excepţiile de fond
Procedura de invocare si soluţionare/ /
Ordinea de soluţionare
h t t p : / / b î b l î o t e c a h a m a n g î u . r o 1 8 —D e c —2 0 1 3

C opyright ® 2013
Editura H am angiu SRL
Editura acreditata CNCS 'C o n siliu l N aţional al Cercetării Ş tiinţifice
Toate d re p tu rile rezervate E d itu rii Ham angiu
Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată
farâ acordul scris al E d itu rii Ham angiu
Descrierea CIPa B iblio te cii N aţionale a Rom âniei
VASILE, ANDREEA
Excepţiile procesuale în noul Cod de procedură civilă / Andreea
Vasile, - B u cu re şti: Editura Ham angiu, 2013
Index
ISBN 978-606-522-463-6
347.91/.95(498)
E ditura H am angiu:
Bucureşti, Str. Col. Popeia
nr. 36, sector 5
0 .R 5 , CP. 91
Vânzări:
021.336.01.25
031.425.42.24
0788-673.209
Tel./Fax:
021.336.04.43
031.805.80.20
031.805.80.21
E^mail:
reddctie@ hdm dngiu.ro
distributîe@ fia m angiu.ro

Andreea Vasile
Judecător la Curtea de Apel Bucureşti

Cuvânt-înainte
Prezenta lucrare a fost iniţial concepută ca un compendiu al celor
mai importante teorii despre excepţiile procesuale exprimate sub imperiul
vechiului Cod de procedură civilă, dorindu-se a fi un instrument util atât în
folosul practicienilor aflaţi la început de carieră, cât şi în folosul celor mai
experimentaţi, în căutare de noi argumentări.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă la
15 februarie 2013, demersul teoretic a fost deturnat în mod inevitabil spre
dispoziţiile noii codificări, din necesitatea de a ilustra asemănările şi dife
renţele în raport de vechea reglementare. Lucrarea a păstrat însă în mare
parte caracterul de compendiu, urmărind a centraliza, spre folosul tuturor
celor angrenaţi în procesul de desluşire a noii reglementări, opiniile deja
exprimate de cei mai importanţi teoreticieni de la acest moment. Au fost
urmărite atât un scop sintetic, cât şi unul analitic, de identificare a even
tualelor disensiuni de interpretare şi aplicare a prevederilor noului Cod de
procedură civilă şi de încercare de unificare a acestora.
Lucrarea cuprinde o analiză generală cu privire la excepţiile proce
suale. detaliind apoi aspecte concrete, teoretice şi practice, referitoare
la toate categoriile de excepţii, de fond sau de procedură, ce ar putea fi
invocate în cadrul procesului civil, precum şi cu privire la incidente pro
cesuale asupra cărora planează încă dubiul calificării ca excepţii. Fără
a se pretinde exhaustiv, comentariul doreşte să satisfacă atât interesul
teoretic, de însuşire a noilor reglementări, cât şi pe cel practic, de corectă
interpretare şi aplicare a acestora.
A ndreea Vasile

Abrevieri
A.U.B.
alin.
art.
B. Of.
B.J.
6.J. baza de date
C .civ. 1864
C. muncii
C.A.
C.D.
C.E.D.O.
C.J.
C.J.C.E.
C.P.C.
C.P.P
C.S.J.
Convenţiat
ed.
Ed.
I.C .C J.
J.O.C.E./U.E.
Jud.
M. Of.
NCC
Analele Universităţii din Bucureşti
alineatul
articolul
Buletinul Oficial
Buletinul jurisprudenţei pe anul...
Baza de date, Ed. AII Beck
Codul civil din 1864
Codul muncii
Curtea de Apel
Culegere de decizii
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
revista Curierul Judiciar
Curtea de Justitie a Comunităţilor} I
Europene
Codul de procedură civilă din 1865
Codul de procedură penală (Legea
nr. 29/1968)
Curtea Supremă de Justiţie
Convenţia europeană a drepturilor omului
ediţia
Editura
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Jurnalul Oficial al Comunitătii/Uniunii
Europene
Judecătoria
Monitorul Oficial al României, Partea I
noul Cod civil (Legea nr. 287/2009)

VIII Excepţiile procesuale în noul Cod de procedură civilă
NCPC noul Cod de procedură civilă
(Legea nr. 134/2010)
NCPP noul Cod de procedură penală
(Legea nr. 135/2010)
nr. numărul
O.G. Ordonanţa Guvernului
O.U.G. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
op. cit. - opera citată
P- pagina
P-R. revista Pandectele Române
R.R.D. Revista română de drept
R.R.D.P. Revista română de drept privat
s. secţia
s. civ. şi de propr.
inî.
secţia civilă şi de proprietate intelectuală
s, civ., min. şi fam. secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi
de familie
S .C J. Studii şi cercetări juridice
Trib. Tribunalul
urm. următoarele
voi. volumul

Cuprins
C a p ito lu l I. C o n sid e ra ţii generale p riv in d e xce p ţiile
p ro c e s u a le __________________________________________________ 1
Secţiunea 1. Noţiunea de excepţie procesuală_________________ 1
§1. Apărarea ca mod de exercitare a dreptului la acţiune_______ 1
§2. Definiţia excepţiei p ro ce su a le _________________________ 11
Secţiunea a 2-a. Clasificarea excepţiilor procesuale_________ 13
§1. Excepţii de procedură şi excepţii de fond________________ 13
§2. Excepţii dilatorli şi excepţii peremptorii (d irim ante)_______14
§3, Excepţii absolute şi excepţii relative_____________________15
Secţiunea a 3^a. Regim ul juridic general al excepţiilor
p ro cesu ale_____________________________________________ 17
§1. Reglementarea din Codul de procedură civilă din 1866 __17
§2. Reglementarea din noul Cod de procedură c iv ilă ________19
2.1. Principiul contradictorialităţii_______________________ 20
2.2. Instanţa competentă să soluţioneze excepţiile
p ro ce su a le _______________________________________ 20
2.3. Reguli de procedură referitoare la soluţionarea
excepţiilor procesuale______________________________ 21
2.3.1. Invocarea excepţiilor p ro ce su a le ______________21
2.3.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor
procesuale_____________________________________ 27
Secţiunea a 4-a. Ordinea de soluţionare a excepţiilor________35
C a p ito lu l al ll-lea. E xcepţiile de p ro c e d u ră ______________________ 56
Secţiunea 1. Excepţia de necom petenţă_____________________56
§1. Noţiuni generale______________________________________ 56
§2. Probleme de aplicare în timp a legii procesuale civile ____ 58
2.1. Aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 202/2010____________ 58
2.2. Aplicarea dispoziţiilor noului Cod de procedură
c iv ilă _____________________________________________ 59
§3. Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti________60
3.1. Competenţa materială a judecătoriei _______________ 61
3.2. Competenţa materială a tribunalului________________ 70
3.3. Competenţa materială a curţii de apel_______________73

3.4. Competenţa materială a înaltei Curţi de Casaţie şi
Justitie 76,
3.5. Reguli speciale privind determinarea competenţei
după vâloarea obiectului cererii introductive
de in s ta n ţă _______________________________________ 77
3.5.1. Reguli generale _____________________________78
3.5.2. Formularea mai multor capete de ce re re _______84
3.5.3. Cerere formulată de mai multl reclamanţi 87
3.5.4. Cererile privind constatarea nulităţii absolute,
anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic,
precum şi cele privind constatarea existenţei sau
inexistenţei unui drept____________________________88
3.5.5. Cererea de plată p a rţia lă _____________________91
3.5.6. Cererea privind prestaţiile su cce sive __________ 92
3.5.7. Cererile în materie im obilia ră_________________ 93
3.5.8. Cererile în materie de moştenire_______________ 93
3.6. Contestatia la executare 94
§4. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti________95
4.1. Competenţa teritorială de drept com un_______________ 96
4.2. Competenţa teritorială alternativă (facultativă)________ 98
4.3. Competenţa teritorială exclusivă (excepţională)____ 107
§5. Dispoziţii speciale____________________________________ 118
§6. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei de
necompetenţă ______________________________________ 122
Secţiunea a 2^a. Excepţia nelegaîei com puneri sau
constituiri a instantei 137
§1. Compunerea şi constituireainstanţei __________________137
§2. Incidente procedurale privind compunerea sau
constituirea instantei__________________________________139
2.1. Incompatibilitatea. Noţiune şi c a z u ri_______________ 139
2.2. Invocarea şi soluţionarea incidentului
incompatibilităţii___________________________________150
2.3. Abţinerea şi recuzarea____________________________154
2.4. Procedura de soluţionare a incidentelor abţinerii şi
recuzării. Admisibilitatea cereriide re c u z a re ________159
Secţiunea a 3-a^ Excepţia nutităţii actelorde procedură_____ 171
§1. Noţiunea de act de procedură. Clasificarea nulităţilor
actelor de procedură_________________________________ 171
X________________ Excepţiile procesuale în noul Cod de procedură civilă

Cuprins XI
§2. Cazurile de nulitate a actelor de procedură _____________ 172
2.1. Nulitatea condiţionată 172,
2.2. Nulitatea necondiţionată 176
2.3. Nulitatea unor acte de p ro ce d u ră __________________ 179
§3. Procedura de soluţionare a excepţiei nulităţii____________ 212
3.1. Invocarea nulităţii__________________________________ 212
3.2. Soluţionarea excepţiei nulităţii _____________________ 218
3.3. îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.
Acoperirea nulităţii 218
§4. Efectele n u lită ţii_______________________________________219
Secţiunea a 4-a. Excepţia iipsei dovezii calităţii de
reprezentant____________________________________________ 222
§1. Reprezentarea părţilor în judecată _____________________222
1.1. Formele reprezentării _____________________________222
1.2. Reprezentarea convenţională a persoanelor
fiz ic e _____________________________________________ 224
1.2.1. Reprezentarea prin mandatar neavocat _______224
1.2.2. Mandatul judiciar. Formă şl conţinut___________ 226
1.2.3. Reprezentarea convenţională prin a v o c a t____ 227
1.2.4. încetarea mandatului ju d ic ia r_________________ 229
1.3. Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice
şi a entităţilor fără personalitate juridică______________230
§2, Dovada calităţii de reprezentant________________________ 231
§3, Invocarea lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
S ancţiune____________________________________________ 232
Secţiunea a 5-a. Excepţia tardivităţii_________________________235
§1. Termenele procedurale_______________________________ 235
1.1. Noţiune şi clasificare______________________________ 235
1.2. Calculul termenelor procedurale. Cazurile de
echipolentă_______________________________________ 236
1.3. Sancţiuni incidente în cazul nerespectării termenelor
procedurale_______________________________________ 237
§2. Decăderea. Invocare, condiţiile şl cazurile în care
intervine. E fecte ______________________________________ 238
§3. Repunerea în term en__________________________________241
§4. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei
tardivitătii 244
§5. Principalele cazuri de aplicare a sancţiunii decăderii____ 245

Secţiunea a 6-a. Excepţia n etim b rării_______________________ 248
§1. Sediul materiei. Aspecte de aplicare a legii în tim p _______248
§2. Taxele judiciare de tim b ru _____________________________ 253
2.1. Calculul taxelor judiciare de tim b ru _________________ 253
2.2. Plata taxelor judiciare de timbru. Sancţiunea
neîndeplinirii obligaţiei de plată _____________________ 261
netimbrării sau a insuficientei tim b ră ri__________________ 266
Secţiunea a 7-a. Excepţia p erim ării_________________________ 269
§1. Perimarea. Noţiune şi natură juridică____________________269
§2. Obiectul şi condiţiile perimării. Termenul de perimare __269
§3. Procedura de soluţionare a incidentului p e rim ă rii________ 275
§4. Perimarea in sta n ţe i___________________________________ 280
§5. Perimarea executării s ilite _____________________________ 281
Secţiunea a d-a. Excepţia litispendenţei_____________________282
§1. LItispendenţa. Reglementare şl condiţii ________________ 282
§2. Regimul juridic al invocării şl soluţionării excepţiei
litispendenţei__________________________________________ 286
Secţiunea a $-a. Excepţia conexităţii ş i excepţia d isju n g erii_ 290
§1. C onexitatea__________________________________________ 290
1.1. Reglementare şi c o n d iţii___________________________290
1.2. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei
co nexitătii_________________________________________293
§2. Disjungerea cauzelor con e xa te ________________________ 296
2.1. Condiţii 296
2.2. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei
disjungerii_________________________________________297
C apitolul al lll-lea. E xcepţiile de f o n d ___________________________300
Secţiunea 1. Excepţia de ne/ndepiinire a procedurii
prealabile ş i excepţia prem aturităţii _____________________300
§1. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei de
neîndeplinire a procedurii prealabile ____________________300
§2. Procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 _ 307
§3. Informarea părţilor cu privire la avantajele medierii ______ 311
§4. Somaţia în procedura ordonanţei de plată_______________ 313
§5. Procedura prealabilă în materia publicităţii Im obiliare____ 314
XII_______________ Excepţiile procesuale în noul Cod de procedură civilă

Cuprins XIII
prematurităţii _______________________________________ 315
Secţiunea a 2-a. Excepţia Hpsei capacităţii procesuafe
de folosinţă ş i excepţia iipsei capacităţii procesuaie
de exerciţiu____________________________________________ 321
§1. Capacitatea procesuală - condiţie de exercitare a
acţiunii civile_________________________________________321
§2. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor
fizice şi juridice______________________________________ 322
§3. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei lipsei
capacităţii procesuale de folosinţă_____________________330
§4. Capacitatea procesuală de exerciţiu a persoanelor
fizice şi juridice _____________________________________ 336
lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu _______________349
Secţiunea a 3^a. Excepţia lipsei interesuiui_________________354
§1. Interesul - condiţie de exercitare a acţiunii civile________354
lipsei de interes______________________________________ 360
Secţiunea a 4-a. Excepţia lipsei calităţii procesuale
active ş i p a s iv e _______________________________________ 362
§1. Calitatea procesuală - condiţie de exercitare a
acţiunii civile_________________________________________362
§2. Justificarea calităţii p ro ce su a le _______________________ 363
§3. Transm iterea calităţii procesuale _____________________377
lipsei calităţii procesuale _____________________________ 385
Secţiunea a 5-a. Excepţia lipsei obiectului c e re rii__________ 388
Secţiunea a 6-a. Excepţia autorităţii de lucru ju d e c a t_______393
§1. Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat _ 393
§2. Elementele autorităţii lucrului judecat__________________ 398
§3. Condiţiile pentru ca o hotărâre să aibă autoritate
de lucru ju d e c a t_____________________________________ 408
§4. Excepţia autorităţii de lucru judecat___________________ 414
Secţiunea a 7-a^ Excepţia prescripţiei dreptului m aterial la
acţiune_________________________________________________418
§1. D e fin iţie ____________________________________________ 418

§2. Funcţiile prescripţiei_________________________________ 419
§3. Dileme teoretice privind legitimitateae x c e p ţie i_________ 419
§4. Sediul m ateriei______________________________________ 422
§5. Caracterul normelor care reglementează prescripţia
extinctivă_____________________________________________423
5.1. Sub imperiul Codului civil din 1 864_________________423
5.2. Sub imperiul noului Cod c iv il______________________ 423
§6. Natura juridică a prescripţiei dreptului material la
a cţiu n e ______________________________________________ 424
§7. Regimul juridic al excepţiei prescripţiei dreptului
material la acţiune 427
7.1. Potrivit reglementărilor Codului civildin 1 864 ________427
7.2. Potrivit reglementărilor noului Cod c iv il_____________ 429
7.3. Procedura de soluţionare a excepţiei prescripţiei
dreptului material la a c ţiu n e ________________________440
§8. Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea
s ilită ________________________________________________ 441
Secţiunea a 6^a. Excepţia caracterului subsidiar a i acţiunii
în constatare fată de acţiunea înrealizare 444I * -----------------------------
§1. Noţiunea, reglementarea şi trăsăturile acţiunii în
constatare___________________________________________ 444
§2. Condiţiile de exercitare a acţiunii în constatare_________ 445
§3. Clasificarea acţiunilor în constatare____________________ 450
§4. Timbrajul şi competenţa în acţiunile în constatare________452
§5. Regimul juridic al invocării şi soluţionării excepţiei ______ 453
Secţiunea a Există sau nu o excepţie a
inadm isibiiitătii? 455
Index 461
XIV______________ Excepţiile procesuale în noul Cod de procedură civilă

Capitolul I. Consideraţii generale
privind excepţiile procesuale
Secţiunea 1. N oţiunea de excepţie procesuala
§1. Apărarea ca mod de exercitare a dreptului la acţiune
1. Excepţiile procesuale reprezintă o instituţie fundamentală a dreptului
procesual civil, un important mijloc de asigurare a respectării legii în proce
sul civil, având funcţii bine definite în ansamblul mecanismului procesual.
în general, pentru definirea e x c e p ţiilo r procesuale se porneşte de
la noţiunea de „apărare", care este una dintre form ele în care se poate
exercita dreptul la acţiune. Acesta poate fi privit ca un drept complex, de
natură procesuală, al cărui conţinut este form at dintr-o pluralitate de pre
rogative, dintre care amintim sesizarea instanţei, administrarea probelor,
apărările şi excepţiile, căile de atac etc.
în se n s larg, apărarea cuprinde toate mijloacele folosite de pârât pen
tru înlăturarea temporară sau definitivă a pretenţiilor formulate de recla
mant, fie prin întârzierea judecăţii, fie prin respingerea acţiunii în fond.
Aşadar, lato sensu, acest concept se referă atât la combaterea în fond a
pretenţiilor reclamantului, cât şi la apărări care privesc încălcarea dispo
ziţiilor legale de organizare judecătorească, de com petenţă sau de pro
cedură.
însă, în sens m ai restrâns, noţiunea de „apărare” se referă exclusiv la
mijloacele folosite de pârât pentru a se opune pretenţiilor reclamantului ce
vizează fondul dreptului dedus judecăţii, invocând fie inexistenţa raportului
juridic, fie stingerea lui dintr-o cauză ulterioară sau combătând direct, pe
bază de probe, pretenţiile din acţiune. Aceasta este considerată a fi apă
rarea proprlu-zisă sau apărarea de fon d, spre deosebire de mijloacele
care privesc condiţiile formale de exercitare a acţiunii, ce poartă denu*
mirea de „apărare procedurală*’ sau „apărare pe cale de exce p ţie '’.
în acelaşi sens, potrivit ari. 31 NCPC, intitulat ,.Apărări”. apărările for
mulate în justiţie pot fi de fond sau procedurale. Sunt apărări de fond. de
exemplu: excepţia de neexecutare a contractului sinalagmatic opusă de
pârât; uzucapiunea, în sistemul Codului civil din 1864, în situaţia în care,
într-o acţiune în revendicare imobiliară, pârâtul invocă efectele uzucapiunii
prin intermediul întâmpinării şi nu formulează îm potriva reclamantului o
cerere reconvenţională având ca obiect constatarea dreptului său de pro
prietate asupra imobilului prin efectul uzucapiunii; excepţia nulităţii actului
juridic pe care se întemeiază pretenţia reclamantului.

în legătură cu regimul juridic al apărărilor de fond, în literatura juridi-
s-a reţinut că apărările de lond pot fi cuprinse în întâmpinare sau în
notele de şedinţă, existând şl posibilitatea invocării lor verbal oricând în
faţa instanţei, fiind consemnate de către grefier in încheierea de şedinţă.
Apărarea de fond nu este supusă timbrării (de aceea nici întâmpinarea
nu este supusă timbrării), întrucât nu reprezintă o pretenţie proprie a celui
care o invocă, ci numai un mijloc de respingere a pretenţiilor formulate îm
potriva sa. De asemenea, apărarea de fond nu poate fi disjunsă de restul
pretenţiilor, întrucât nu face obiectul unei cereri al cărei mod de soluţionare
trebuie să se regăsească în dispozitiv şi nici al unei judecăţi separate de
cererile form ulate în cauză; totodată, analiza sa este strâns legată de cea
a cererii în raport de care a fost invocată.
2. Dacă apărarea de fond combate, în tot cursul procesului, temeiu*
rile de fapt şi de drept ale pretenţiei reclamantului, apărarea procedurală
sau pe cale de excepţie nu pune în discuţie tem einicia dreptului subiectiv
dedus judecăţii, dar nici nu îl recunoaşte, urmărind doar paralizarea acţi
unii reclamantului.
Principalele deosebiri'^’ dintre apărările de fond şi excepţiile pro
cesuale sunt:
a) potrivit scopului urmărit, printr*o apărare de fond se urmăreşte
respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece se discută însuşi fondul
dreptului dedus judecăţii; printr-o excepţie se urmăreşte împiedicarea
instanţei să intre în cercetarea fondului. Astfel, admiterea excepţiei îm
piedică reclamantul să îşi valorifice dreptul până nu înlătură neajunsul
procedural care a constituit obiectul excepţiei ridicate;
b) sub aspectul efectelor produse, hotărârea dată asupra unei apă
rări de fond dobândeşte autoritate de lucru judecat, pe când hotărârea
asupra unei excepţii (de regulă, încheierea de şedinţă) are autoritate de
lucru judecat numai în ceea ce priveşte modul de rezolvare a excepţiei,
adică numai în faţa acelei instanţe. Cu alte cuvinte, excepţiile lasă neatins
fondul cauzei, judecata putând continua în anumite condiţii. Iar partea
având posibilitatea să realizeze dreptul său. De la această regulă există
o derogare importantă, în cazul excepţiilor de fond, care au de regulă un
caracter peremptoriu, în cazul admiterii lor;
c) în ceea ce priveşte tratamentul juridic, apărările de fond pot fi
efectuate de părţi în tot cursul judecăţii, pe când excepţiile pot fi Invocate
numai în anumite condiţii, iar unele dintre ele numai in lim ine litis.
S-au mai retinut următoarele deosebirile^:
2 Consideraţii generale privind excepţiile procesuale
D.N. Theohari, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe
articole, voi. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 87.
Al. Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil. Ed. Dacia, Cluj Napoca,
1983, p. 10.
V. Dănăilă, în G. Boroi (coord.). Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe
articole, vo). I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 547-548.

I. Noţiunea de excepţie procesuală
a) apărarea este un mijloc procesual pus exclusiv la îndemâna pâ
râtului, în tim p ce excepţia poate fi invocată, în condiţiile legii, şi de alţi
participanţi la proces, inclusiv de către instanţă sau de către procuror;
b) excepţiile procesuale preced apărărilor în ceea ce priveşte momen
tul soluţionării lor;
c) excepţiile opresc sau dilată procesul fără a permite finalizarea lui,
în timp ce apărarea în sens strict permite şi chiar impune încheierea pro
cesului şl anihilarea cererii reclamantului prin demonstrarea inexistenţei
dreptului afirmat;
d) rezolvarea excepţiilor presupune fie pronunţarea unei hotărâri prin
care se finalizează procesul, fără antamarea fondului, fie pronunţarea unei
încheieri interlocutorii, în timp ce asupra apărărilor propriu-zise instanţa
fie se pronunţă prin încheieri preparatorii (cum este cazul probelor), fie
dă răspuns acestora în procesul de deliberare, dezvoltat ulterior în suita
considerentelor-
Mai adăugăm că, în opinia noastră, apărările de fond pot fi făcute
oricând, fără a se putea opune reclamantul, dar singura diferenţă dedusă
din nerespectarea termenului de depunere a întâmpinării este aceea că
pârâtul care a form ulat apărarea de fond peste termenul de depunere a
întâmpinării va fi decăzut din dreptul de a invoca excepţii relative şi de a
propune probe [art. 208 alin. (2) NCPC] raportat la acea apărare de fond,
ceea ce ar putea face ca, în final, această apărare să fie ineficientă prin
neputinţa dovedirii ei (din culpa pârâtului).
Există şi o categorie distinctă de mijloace de apărare, şi anume excep
ţiile in vo ca te în căile de atac, în special de către apelant sau recurent.
De exemplu, apelantul/recurentul se foloseşte de excepţii, denumite ca
atare, invocând în realitate critici îm potriva hotărârii primei instanţe, cum
ar fi excepţia necompetenţei primei instanţe, excepţia lipsei calităţii proce
suale, a lipsei interesului acţiunii etc., cărora prima Instanţă le-ar fi dat o
rezolvare greşită în litigiul soluţionat ori care nu au fost invocate în prima
fază procesuală şi pe care doreşte să le repună în discuţie în apel/recurs.
într-o asemenea situaţie, instanţa de apel/recurs nu va aprecia aceste
mijloace ca excepţii procesuale, potrivit art. 248 NCPC (chiar dacă denu
mirea lor este proprie excepţiilor procesuale), ci le va considera ca motive
de apel/de recurs, analizând tem einicia lor în procesul de deliberare
asupra apelului/recursului.
Prin e xce p ţii procesuale în apel se înţeleg acele apărări procedurale
care vizează neregularităţi ale cererii de apel (de exemplu, lipsa calităţii
procesuale se poate referi la faptul că apelantul nu a fost parte in judecata
în primă instanţă, lipsa interesului va viza inexistenţa folosului practic al
apelantului, ţinând seama de faptul că procesul a fost câştigat de el în
primă instanţă etc.) şi numai acestea vor constitui excepţiile propriu-zise
ale apelului'^'.
Idem, p. 548.

O consecinţă suplimentară a acestei corecte observaţii este că, în
prima siluâiie. instanţa învestită cu calea de atac nu se pronunţă prin
dispozitiv decât asupra apelului sau a recursului prin admitere sau respin
gere, în timp ce, în a doua situaţie, instanţa se va pronunţa pe excepţie şi
apoi asupra apelului sau recursului.
3. Sub aspectul co n sa cră rii legislative, legiuitorul a folosit noţiunea
de „excepţie” în am bele sensuri. Astfel, atât Codul civil din 1864, cât şi
Codul civil din 2009 (în continuare, denum it noul Cod civil) au în vedere
apărarea în sens larg, iar, de regulă, Codul de procedură civilă are în ve
dere noţiunea de ^.excepţie procesuală*' în sens restrâns.
Aşa cum se arală în doctrină^'J, în prezent, „există încă neconcordanlă
între legislaţia civilă şi cea procesuală civilă cu privire la accepţiunea pe
care o conferă noţiunii de excepţie. Pentru procedurişti, noţiunea de ex*
cepţie are un sens foarte precis; ea este o obiecţie, care, fără să angajeze
fondul pricinii de care este străină, are tocm ai rolul de a evita sau de a
întârzia cercetarea acestuia. Legile materiale depăşesc aceste limite şi
folosesc termenul într-un sens mai larg, în care sunt cuprinse toate posi
bilităţile de apărare ale pârâtului’'.
Situaţii în care noţiunea de „excepţie” este folosită pentru a desemna
apărări de fond întâlnim în următoarele texte legale:
- a r i. 1047C . civ, 1864: dreptul codebitorului solidar de a opune credi
torului toate e xce p ţiile care îi sunt personale; în prezent, potrivii art. 1448
NCC, debitorul solidar poate să opună creditorului toate m ijloacele de
apărare care îl sunt personale; noua prevedere confirmă sensul term e
nului de „excepţie"’ folosit de reglementarea anterioară;
- art. 1653 alin. (2) C. civ. 1864: anularea unei obligaţii în temeiul unei
e xce p ţii personale a debitorului; în prezent, art. 2288 NCC prevede că se
pot garanta obligaţiile de care debitorul principal se poate libera invocând
incapacitatea sa;
-b e n e ficiu l de discuţiune şi de diviziune; potrivit art. 1447 NCC, credi
torul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi
poată opune beneficiul de diviziune; art. 2294 alin. (1) NCC, cu denumirea
marginală „Beneficiul de discuţiune”, prevede că: „Fideiusorul convenţio-
nai sau legal are facultatea de a cere creditorului să urmărească m ai întâi
bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la acest beneficiu m m od
e xp re ^ iar ari. 2296 NCC: „E xce p ţiile in vo ca te de fid e lu so r. Fldeiuso-
rul, chiar solidar, poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe
care ie putea opune debitorul principal, afară de cele care îl sunt strict
personale acestuia din urmă sau care sunt excluse prin angajamentul
asum at de fideiusor’] art. 2298 alin. (1), intitulat „Beneficiul de diviziune",
dispune că: „Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate
Tăbârcă. Excepţiile procesuale în procesul civil, ed. a 2-a revăzută şi adăugită,
Ed. Universul Juridic. Bucureşti, 2006, p. 47.
h t t p : / / b î b l î o t e c a h a m a r i g î u . r o 1 8 —D e c —2 0 1 3

cere creditorului să îşi dividă m al întâi acţiunea ş i să o reducă la partea
fiecăruia";
- invocarea nulităţii unui act juridic pe cale de excepţie, conform ari. 2
din Decretul nr. 167/1958; potrivit art. 1247 alin. (2) NCC, nulitatea ab
solută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune
sau de excepţie;
- excepţiile cambiale, conform art. 19 din Legea asupra cambiei şi
biletului la ordin nr. 58/1934;
- exceptio piurium concubentium, din acţiunea în stabilirea paternităţii;
- excepţia de neexecutare a contractului sinalagmatic; în prezent, ex
cepţia este reglementată de art. 1556 NCC.
- art. 1095 alin. (3) NCC: „Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă
extinctiV'-,
- art. 1319 NCC, cu titlul marginal „Excepţiile contractantului cedat”:
„Contractantul cedat poate opune cesionarului toate excepţiile ce rezultă
din contract. Contractantul cedat nu poate invoca însă faţă de cesionar
vicii de consimţământ, precum ş i orice apărări sau excepţii născute din
raporturile sale cu cedentul decât dacă şi^a rezervat acest drept atunci
când a consim ţit ia substituiri'-,
- art. 1448 NCC: „Excepţii ş i apărări contra creditoruiui comun.
(1) Debitorul solidar poate să opună creditorului toate mijloacele de apă
rare care îi sunt personale, precum şi pe cele care sunt com une tuturor
codebitoriior. El nu poate însă folosi mijloacele de apărare care sunt pur
personale altui codebitor. (2) Debitorul solidar care, prin fapta creditorului,
este lipsit de o garanţie sau de un drept pe care a r fi putut să îl valorifice
prin subrogaţie este liberat de datorie până la concurenţa valorii acelor
garanţii sau drepturi')
4. în ceea ce priveşte asemănările dintre cele două noţiuni, în doctrină
au fost consacrate următoarele puncte comune^^^:
a) ambele sunt o form ă de manifestare a acţiunii civile, trebuind să
îndeplinească toate condiţiile de exerciţiu ale acesteia;
b) ambele sunt mijloace de apărare şi deci pot fi invocate prin întâm
pinare;
c) uneori, în cazul admiterii, pot îm piedica o nouă sesizare a instanţei,
pentru că s-ar opune autoritatea de lucru judecat;
d) ambele se invocă în raport cu toate părţile „fireşti” ale unui proces.
5. în acest context, este necesar să analizăm succint şi următoarele
noţiuni:»
A) Chestiunea prejudicială vizează un aspect ce trebuie să form e
ze obiectul unei judecăţi prealabile şi distincte, soluţia pronunţată asupra
acestuia având efect de lucru judecat în raport de toate litigiile ulterioare
Idem, p. 54.

în care se va invoca aceeaşi problemă^^l Chestiunile prejudiciale sunt
problem e de fa p t sau de d rept, ch ia r de procedură, prealabile abor
dării fo n d u lu i şi care, p o triv it legii, s u n t de com petenţa exclusivă a
unei alte instanţe'^l In doctrină s-a alirm at că o chestiune prejudicială
este reperabilă sub următoarele două aspecte: a) intră în com petenţa de
soluţionare a unei alte jurisdicţii sau a unei alte autorităţi; b) rezolvarea ce
a fost dată chestiunii prejudiciale este obligatorie pentru instanţa în fata
căreia ea a fost invocată^^L
Sunt chestiuni prejudiciale: cazurile expres prevăzute de art. 413
NCPC (când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa
sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, când s*a
început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire ho
tărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede
altfel) sau cazul prevăzut de art. 412 alin. (1) pct. 7 NCPC (atunci când
instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare
adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor trata-
telor pe care se întemeiază Uniunea Europeană^^*), solicitarea adresată
înaltei Curţi de a pronunţa o hotărâre prin care să se dea rezolvare de
principiu unei chestiuni de drept (art. 519 şi urm. NCPC), cazul prevăzut
de art. 19 alin. (2) CPP. O altă situaţie cunoscută de chestiune prejudicială
(în doctrină se afirm ă că intră în această categorie prin asimilare) este ex
cepţia de neconstituţionalltate, asupra căreia se pronunţă exclusiv Curtea
Constituţională, în cazurile şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992,
republicată'^'.
Cazul de suspendare legală de drept prevăzut de art. 19 alin. (2) CPP
(judecarea în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă
a cauzei penale, situaţia fiind întâlnită atunci când instanţa civilă a fost
sesizată cu judecarea unei acţiuni în repararea pagubei pricinuite prin
infracţiune) este distinct de cel prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 2 NCPC.
care priveşte o ipoteză de suspendare legală facultativă a judecăţii, infrac
ţiunea, în ipoteza suspendării facultative a judecăţii, fiind doar un element
ce are legătură cu situaţia de fapt examinată de instanţa civilă, neconsti-
D.N. Theohari, op. cit., p. 88.
G.C. Frenţiu, D.-L Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013. p. 238.
/. Deleanu, Tratat de procedura civilă, voi. I, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010,
p, 5S4. apudG.C. Frenţiu. O .'L Bâldean. Noul Cod ..., p. 238.
1^] Pentru opinia că procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile
este o procedură suhgeneris, iar nu o chestiune prejudicială, a se vedea /. Deleanu,
Proceduri prefigurate pentnj asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către
instanţele judecătoreşti. în R.R.D.P. nr. 1/2010, p. 94. In sensul că procedura este o
„veritabilă chestiune prejudicială", a se vedea /. Leş. Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole. VoL I. Articolele 1-449, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011» p. 208.
f®' A. Constanda, în G. Boro/(coord.). Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe
articole, vo). I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 332.

tuind însăşi fapta ilicită a cărei existenţă este analizată drept condiţie a
răspunderii civile delictuale ce constituie fundamentul pretenţiei deduse
spre soluţionare instanţei civile.
Un alt caz de chestiune prejudicială, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004
a contenciosului administrativ, l-a reprezentat excepţia de nelegalitate, ce
revenea în competenţa instanţei de contencios administrativ; an. 4 din
Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, astfel încât,
odată cu Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, această
excepţie se va soluţiona de către instanţa învestită cu fondul litigiului şi
în faţa căreia a fost invocată excepţia, atunci când constată că de actul
administrativ cu caracter Individual depinde soluţionarea litigiului pe fond,
pronunţându-se asupra excepţiei fie printr-o încheiere interlocutorie, fie
prin hotărârea pe care o va pronunţa in cauză. In situaţia in care instanţa
se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocuîo-
rle, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. în cazul în care a constatat
nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa
căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără
a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a tost constatată. Rezultă că,
în prezent, excepţia de nelegalitate reprezintă o chestiune prealabilă
so lu ţio n ă rii fo n d u lu i, în com petenţa aceleiaşi instanţe.
Se mai observă că, sub aspectul aplicării legii în timp, instanţele au
interpretat în sensul că noua formă a ari. 4 din Legea contenciosului admi
nistrativ se aplică numai proceselor începute după data intrării în vigoare
a noului Cod de procedură civilă; astfel, unei excepţii de nelegalitate in
vocate după data de 15 februarie 2013, dar în cadrul unui proces început
anterior acestei date, i se va aplica regimul juridic din Legea nr. 554/2004
în forma anterioară modificării prin Legea nr. 76/2012.
De reţinut că această procedură este aplicabilă doar în privinţa acte
lor administrative cu caracter individual. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea
nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma
obiect al excepţiei de nelegalitate, controlul judecătoresc exercitându-se
exclusiv de către instanta de contencios administrativ, în cadrul acţiunii
în anulare.
B) C hestiunile prealabile reprezintă apărările invocate de părţi şi care
vor fi soluţionate, spre deosebire de chestiunile prejudiciale, de instanţa
sesizată cu soluţionarea ce re rii principale.
Spre exemplu, judecătoria în a cărei circumscripţie este situat un teren,
fiind sesizată cu o cerere având ca obiect partajul acestuia, va examina
şi apărarea pârâtului, invocată prin întâmpinare, cu privire la nulitatea de
drept a actului juridic de care se prevalează reclamantul în susţinerea
coproprietăţii asupra bunului respectiv, fără a mai trimite problema nulităţii
instanţei competente, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 NCPC^’^.
D.N. Theohari, op. cit,, p. 88-89.

Un alt exemplu ar fl următorul: pârâtul Invocă un aspect considerat de
el ca excepţie procesuală (de exemplu, excepţia de neexecutare a con
tractului); Instanţa va trebui să pună în discuţie calificarea acestei excepţii
ca apărare de fond, pentru a explica astfel de ce nu se va pronunţa în mod
distinct pe ea, ci odată cu soluţionarea fondului; or, incidentul procedural
creat (calificarea excepţiei ca apărare de fond) reprezintă o chestiune
prealabilă ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei sesizate cu
soluţionarea cauzei.
C) Prin .Jncidente procedurale'* se înţeleg atât excepţiile procesuale,
cât şi alte Incidente de natură să amâne sau să îm piedice desfăşurarea
procesului, cum ar fi cererea de suspendare; cererea de amânare a jude-
cării cauzei; cererea de trim itere a dosarului către o altă secţie a aceleiaşi
instanţe pentru necompetenţă funcţională etc.
Referitor la com petenţa de so lu ţio n a re a incidentelor procedurale,
ari- 124 alin. (2) NCPC prevede expres că incidentele procedurale sunt
soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară de cazurile în
care legea prevede în mod expres altfel. Cu toate că în Codul anterior nu
exista un astfel de text general, ci numai dispoziţii privitoare la cererea
reconvenţională sau cererile de atragere a terţilor în proces, regula solu
ţionării acestora de către instanţa învestită cu cererea principală se aplica
în temeiul principiului continuităţii completului de judecată.
Capacitatea Instanţei de a rezolva Incidentele procedurale dă expresie
„competenţei sale funcţionale'’, nu competenţei sale de atribuţiune sau
teritoriale.
Cu titlu de exemplu, s-ar încadra în categoria „incidentelor procedu
rale”: incidentele cu privire la judecată, suspendarea, întreruperea sau
stingerea acesteia; Incidentele cu privire la diferitele măsuri ordonate de
instanţă şi cele care pot apărea cu ocazia executării lor (de exemplu,
ordonarea expertizei, numirea experţilor, recuzarea acestora); Incidente
le cu privire la probe (refuzul înfăţişării înscrisului, verificarea înscrisului,
interdicţia sau scutirea de a fi martor etc.); incidentele cu privire la nulitatea
actelor de procedură; incidentele cu privire la alcătuirea instanţei sau a
completului de judecată (incompatibilitatea, recuzarea etc.)^’l
Prin excepţie de la regula menţionată mai sus, aşa cum s-a reţinut în
doctrină^^^ există şi incidente procedurale care se soluţionează de alte
Instanţe [cum ar fi cererea de recuzare privind pe toţi judecătorii de la o
instanţă judecătorească, cererile de strămutare a procesului civil, dele
garea instanţei (art, 147 NCPC)]; în acest caz este vorba tocmai despre
excepţiile enunţate de legiuitor în partea finală a art. 124 alin. (2) NCPC.
Drept excepţii, alin. (1) al art. 124 NCPC prevede că instanţa compe
tentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şl
I. Defeanu. T ra la t..., voi. 1.2010, p. 583.
f. Leş, Noul Cod de procedură civilă ..., voi. I. p. 209.

excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiclaie şi care.
potrivii legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe.
Prezentăm în continuare un incident procedural întâlnit în practica ju
diciară a ultimilor ani, şi anume excepţia de neconvenţionaiitate, care
în mod cert nu este o excepţie în sensul procedural. Prin invocarea unei
excepţii de neconvenţionalitate înţelegem situaţia în care o parte invocă
prevalenţa unor texte din Convenţia europeană a drepturilor omului,
drept raţiune pentru înlăturarea aplicării, în totalitate sau parţială, a
unor texte din legislaţia românească, considerate a intra în conflict
cu norma din Convenţie.
Potrivit prevederilor art. 20 din Constituţie, intitulat y,Tratatele interna'
ţionale privind drepturile om ului”, „(1) Dispoziţiile constituţionale privind
drepturile ş i libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate ş i aplicate în concor
danţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele ş i cu ce
lelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe
între pactele ş i tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului,
la care România este parte, ş i legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne
conţin dispoziţii m ai favorabil^'.
Ca urmare a acestei prevederi constituţionale, instanţa este îndreptă
ţită să facă aplicarea directă a normei convenţionale, înlăturând aplicarea
normei interne contrare.
Următoarele precizări sunt necesare:
- forma procedurală prin care se poate face o astfel de invocare este
clar aceea a apărării de fond, deci prin întâmpinare sau la primul termen
de judecată la care părţile sunt legal citate, când întâmpinarea nu este
obligatorie; întrucât în sine neconvenţionalitatea unei norme interne pre
supune de fapt o interpretare a unei reguli de drept intern, considerăm că
poate fi invocată şi direct în calea de atac, nereprezentând un aspect nou
dedus judecăţii, în măsura în care norma de drept intern a fost deja invoca-
tă până la acel moment; nefiind excepţie procesuală în sine, nu determină
amânarea judecăţii cauzei şi nici împiedicarea judecării cauzei pe fond;
- instanţa se va pronunţa asupra ei ca şi asupra unei apărări, odată
cu analizarea fondului cauzei;
- dacă o consideră întemeiată, se va pronunţa pe fond în sensul
avut în vedere de Convenţie;
- dacă o consideră neîntemeiată, se va arăta în considerente de ce
norma internă nu e contrară Convenţiei;
- considerăm că aprecierea instanţei interne cu privire la neconven
ţionalitatea unei norme interne trebuie să fie făcută cu stricteţe, având în
vedere strict practica deja consacrată cu Curţii, fără a se crea raţiona
mente noi ce nu au fost dezvoltate de Curte; admitem doar că în acele
situaţii în care practica Curţii este suficient de dezvoltată şi clară, pentru
ca instanţa internă să poată aprecia că norma internă este contrară normei
convenţionale, se poate face o asemenea prevalenţă a normei convenţi

onale; acolo unde instanţa internă este confruntată cu situaţii de fapt noi,
nu se poate „imagina” ce ar putea statua Curtea. Aducem ca argument,
în acest sens, faptul concret că instanţa trebuie să îşi motiveze hotărârea
prin invocarea acelor cazuri din practica instanţei europene care, corobo
rate cu prevederea din Convenţie, determină înlăturarea aplicării normei
interne; or, faptul că e plauzibil ca o anumită interpretare să fie dată de
Curte, cât timp nu există nicio cauză deja soluţionată ce poate fi invocată
în acest sens. pentru susţinerea motivării hotărârii interne, nu poate fi
acceptat, în opinia noastră.
în practica anterioară n o u lu i Cod, s-a reţinut următoarea soluţie cu
privire la neconvenţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. (4) CPCi’>: „Prin
cererea form ulată la data de 31.07.2009, petenta SC M.T. SRL a solicitat
instanţei, în temeiul ari. 403 alin. (4) CPC, suspendarea provizorie a exe
cutării silite pornite împotriva sa în dosarul nr. 186/2009 al BEJ N.A.G.,
până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.
Se arată în motivare, în esenţă, că prin sentinţa comercială nr. 535/
28.05.2009 a Tribunalului Comercial Argeş, s-a admis acţiunea creditoarei
SC T.l. SRL şi a fost somată să plătească acesteia suma de 1.814.791,97
lei, deşi (a termenul când s-a judecat cauza procedura de citare cu debi
toarea s-a realizat cu încălcarea art. 92^ CPC şi art. 4 alin. (3) din O.G.
nr. 5/2001. împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare cu
următorul termen de judecată la 12.08.2009. Cu toate acestea, intimata
a procedat la executarea silită, dispunându-se înfiinţarea popririi asupra
tuturor conturilor societăţii, avăndu-se la bază un titlu care nu are caracter
executoriu, tocm ai pentru că sentinţa respectivă a fost atacată cu acţiu-
ne în anulare. Mai arată petenta că sunt îndeplinite condiţiile impuse de
art. 403 alin. (4) CPC. deoarece pe rolul instanţei exista form ulată con
testaţie la executare în cadrul căreia a solicitat şi suspendarea executării
în temeiul art. 403 alin. (1) CPC, se justifică luarea măsurii provizorii,
deoarece poprirea s-a înfiinţat în baza unei sentinţe care nu are caracter
de titlu executoriu şi deci nu poate avea nici putere executorie prin prisma
dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 5/2001. în ceea ce priveşte cauţiunea, pe
tenta a arătat că existând înfiinţată poprirea pe conturile sale, se află în
imposibilitate de a dispune cu privire la orice sumă existentă în vreun cont
al său. Mai mult, în temeiul art. 6 din Convenţia europeană, are garantat
un drept efectiv şi real de acces la o instanţă pentru stabilirea drepturilor
sale, iar impunerea unei cauţiuni într-un cuantum excesiv ar fi de natură
să-i îngrădească accesul la instanţă. în sensul că, deşi există, el devine
teoretic şi iluzoriu.
La termenul de judecată, petenta, prin apărător, a formulat o cerere de
ajutor public judiciar în ceea ce priveşte stabilirea cauţiunii, a Invocat apoi
excepţia de neconvenţionalitate a art. 403 alin. (4) CPC raportat la art. 6
Jud. Piteşti, s. civ., înch. din şedintâ camerei de consiliu din 4 august 2009, irevo
cabilă. www.junspnjdenta.com.

din Convenţia europeană. în ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, iar pe
lond, a solicitat admiterea cererii de suspendare provizorie a executării.
Analizând înscrisurile cauzei, instanţa a constatat că cererea de ajutor
public judiciar este inadmisibilă prin prisma dispoziţiilor exprese ale O.U.G.
nr. 51/2008, care nu include în sfera sa de aplicare şi cauţiunile datorate
şi al căror scop este altul, respectiv acela de a asigura celui îndreptăţit o
eventuală despăgubire.
In ceea ce priveşte excepţia de neconvenţionalitate a art. 403 alin. (4)
CPC, instanţa a apreciat că este întemeiată. Astfel, acest text instituie
mai mult decât o condiţie de admisibilitate prin plata cauţiunii, pentru că el
condiţionează posibilitatea de suspendare provizorie a executării, numai
dacă s-a plătit cauţiunea în cuantumul determ inat de text.
în speţa de faţă. cuantumul cauţiunii este exorbitant, iar dacă nu este
achitat nu există posibilitatea nici pentru instanţă de a se pronunţa pe cere
rea de suspendare, deci textul instituie în mod clar o îngrădire a accesului
la instanţă, în sensul art. 6 din Convenţia europeană, dreptul de acces
la un tribunal fiind îngrădit prin impunerea unei obligaţii de plată a unei
sume de bani care depăşeşte cu mult posibilităţile de plată ale petentei,
în condiţiile în care deja măsura popririi a fost înfiinţată pe conturile sale
(cauza W eissm anc. României).
De aceea, în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, instanţa
urmează să facă direct aplicabile în cauză dispoziţiile Convenţiei şl ale
jurisprudenţei dezvoltate în aplicarea sa, în ceea ce priveşte obligaţia de
plată a cauţiunii, şi să treacă la soluţionarea cererii fără a mai avea în
vedere acest aspect.
în ceea ce priveşte fondul cererii petentei, instanţa pipăind fondul,
a apreciat că. faţă de neregularităţile titlului executoriu ce a fost pus în
executare, respectiv existenţa unei cereri în anulare formulate împotriva
acestuia, neregularităţi ce vor fi analizate în detaliu cu ocazia soluţionării
contestaţiei la executare, se impune suspendarea provizorie a executării
silite până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare"*.
§2. D efiniţia excepţiei procesuale
6. Strict procedural, excepţia poate fi considerată, aşa cum s-a sublini
at în literatura de specialitate, un refuz al p â râ tu lu i de a d iscu ta în fo n d
pretenţia reclam antului.
în doctrina juridică, au fost conturate mai multe încercări de definire
a excepţiei procesuale, cea mai completă fiind următoarea^^i; „Unul dintre
mijloacele prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau
instanţa, din oficiu, invocă, fără a pune în discuţie fondul dreptului, neregu
larităţi procedurale privitoare la compunerea instanţei, competenţa aces
teia ori la actele de procedură sau lipsuri referitoare la dreptul material la
I. Noţiunea de excepţie procesuală 11
M. Tâbârcă, Excepţiile procesuale .... p. 99.

acţiune, urmărind, după caz. declinarea competenţei, amânarea judecăţii,
refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii".
7. în prezent» avem şi o d e fin iţie legală a excepţiei procesuale, con-
sacrată de dispoziţiile art. 245 NCPC, potrivit cărora excepţia procesuală
este m ijlocul prin care, în condiţiile legii, partea Interesată, procurorul sau
instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitâţi pro
cedurale privitoare la compunerea com pletului sau constituirea instanţei,
competenţa instanţei ori fa procedura de judecată sau lipsuri referitoare la
dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea
judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea
cererii.
Sunt evidenţiate astfel anumite elemente care ţin de structura şi funcţia
excepţiei:
a) excepţia procesuală este un mijloc tehnic prin care se pun în discu
ţie anum ite neregularităţi;
b) excepţia procesuală nu pune în discuţie fondul dreptului;
c) excepţia procesuală urmăreşte, după caz, declinarea competenţei,
amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, perimarea sau res-
pingerea cererii (însă nu ca nefondată)^^l
Definiţia sintetizează ideile principale exprimate în doctrină cu privire
la noţiunea de excepţie procesuală, fiind „cuprinzătoare şi semnificativă
pentru determinarea conceptului”^^l
I') V'. Dănăilâ, op. Cit. p. 546.
f. Leş, Noul Cod de procedură civilă ..., voi. I. p. 379.

Secţiunea a 2-o. Clasificarea excepţiilor
procesuale
§1. Excepţii de procedură şt excepţii de fond
8. Criteriul acestei clasificări îl reprezintă obiectul excepţiilor, iar
sediul acestei clasificări se află, în prezent, In prevederile art. 248 alin. (1)
NCPC [corespondent art. 137 alin. (1) CPC], potrivit căruia „instanţa se
va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra
celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe
ori. după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Excepţiile de procedură sunt cele prin care se invocă neregulile pro
cedurale, fiind avută în vedere în acest sens şi clasificarea norm elor pro-
cedurale în norme de organizare judecătorească, norme de competenţă
şi norme de procedură propriu-zise.
9. In doctrină s-a apreciat şi că> după obiectul lor, excepţiile care pot fi
ridicate în cursul procesului civil ar forma trei grupări distincte: excepţii de
procedură, excepţii bazate pe lipsa condiţiilor cerute pentru exerciţiul
acţiunii şl excepţii de tond'^l
Din prima categorie fac parte acele excepţii care vizează nerespecta-
rea regulilor referitoare la compunerea sau constituirea instanţei (excepţia
privind nelegala compunere sau constituire a instanţei, excepţia de incom*
patibilitate, excepţia de recuzare), excepţiile care vizează nerespectarea
regulilor referitoare la com petenţa instanţei, precum şl excepţiile care vi
zează nerespectarea regulilor referitoare la procedura de judecată (litis-
pendenţa, conexitatea, lipsa dovezii calităţii de reprezentant, perimarea,
excepţia exercitării abuzive a drepturilor procedurale).
în cea de-a doua categorie sunt incluse situaţiile când pârâtul invocă
inexistenţa teoretică a dreptului reclamat, adică atunci când, fără a con*
testa faptele şi datele cuprinse în cererea reclamantului, el susţine că
pretenţia dedusă din existenţa lor nu pune în evidenţă un interes ocrotit
de lege, adică un drept subiectivaşi
In sfârşit, excepţiile de fond sunt cele bazate pe tranzacţie, pe com
promis, pe lucru judecat, pe achiesare, pe compensaţie, pe novaţie etc.
10. într-o altă opinie, se apreciază că excepţiile de fond sunt doar trei
(excepţia lipsei calităţii, excepţia autorităţii lucrului judecat şi excepţia pre
scripţiei extinctive a dreptului la acţiune), în timp ce unele instituţii juridice
(cum ar fi tranzacţia, compensaţia legală) nu sunt excepţii de procedură,
ci apărări de fond. legislaţia noastră civilă numindu-le astfel deoarece
E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, voi. 1, Institutul de Arte Grafice „Lupta”
N. Strcilă, Bucureşti, 1932, p. 218-223.
® Idem, p. 220.

apar în mod Incidental într-un proces pendinte. întocmai unor excepţii de
procedură^^l
11. Opinia la care achiesăm este aceea care înţelege prin excepţii
de fond acele m ijloace prin care se invocă neîndepllnirea condiţiilor
privitoare la punerea în funcţiune a dreptului la acţiune, respectiv in
vocarea unor lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune:
- excepţiile care sancţionează lipsa condiţiilor de exerciţiu al acţiunii
civile (lipsa capacităţii, lipsa interesului şi a calităţii);
- excepţiile strâns legate de exercitarea dreptului la acţiune sau acelea
ce cuprind condiţii prescrise de lege, prin care dreptul la acţiune este
îngrădit, limitat în ceea ce priveşte exercitarea unor drepturi componente
ale sale.
De regulă, excepţiile de procedură au un efect eterogen, în timp ce
excepţiile de fond au un caracter omogen, ducând la anularea cererii,
respingerea cererii ca prescrisă, inadmisibilă, prematură etc.
Trăsătura com ună a excepţiilor de fond este aceea că sunt în strânsă
legătură cu dreptul subiectiv dedus judecăţii; ele nu pun în discuţie
însuşi fondul dreptului subiectiv, ci privesc acel element al dreptului
subiectiv care îl constituie posibilitatea de a se recurge, în caz de nevoie,
la forţa de constrângere a statului.
12. Doctrina anterioară noului Cod a statuat în mod unanim că excep
ţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este o excepţie de fond,
atât timp cât capacitatea procesuală reprezintă o condiţie de exerciţiu al
acţiunii, iar faptul că această excepţie este tratată de legiuitor în art. 161
CPC împreună cu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, sub titlul
„Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru ju d e c a f. nu este de
natură să atragă o altă concluzie. S>a arătat că regimul juridic al acestei
excepţii nu se află numai în art. 161 CPC, ci şi în art. 43 CPC, unirea lor
în cadrul aceluiaşi capitol justificăndu-se prin alte considerente, legate
de efectul imediat dilatoriu, urmat de efectul peremptoriu. Noul Cod de
procedură civilă menţine acest caracter, potrivit art. 57 NCPC.
§2. Excepţîi dilatorli şi excepţii peremptorii (dirimante)
13. Această clasificare are drept criteriu efectul pe care excepţiile
tind să îl realizeze.
Excepţiile dilatorii sunt acele excepţii care tind să ducă (a amânarea
judecăţii, declinarea competenţei sau refacerea unor acte (excepţia nele-
galei citări, excepţia de recuzare, excepţia de incompatibilitate, excepţia
de conexitate, litispendenţa etc.).
Excepţiile peremptorii tind la respingerea cererii sau la stingerea
procesului (prescripţia, autoritatea de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii
/. Leş, Principii şi instituţii de drspt procesual civil, voi. I, Ed. Lumina Lex, Bucu
reşti, 1998, p. 230.

sau capacităţii procesuale, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant,
perimarea).
Există şi o categorie intermediară de excepţii, care debutează prin a
avea un efect dilatoriu şi sfârşesc prin a avea un efect peremptoriu^^
în această categorie încadrându-se:
- excepţia de netimbrare a cererii;
- excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu;
- excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant;
- excepţia lipsei semnăturii de pe cererea de chemare în judecată.
14. Este posibil ca aceeaşi excepţie să producă efecte diferite. Astfel,
excepţia de necompetenţă poate determina declinarea judecării cauzei,
dacă este vorba de o altă instanţă competentă sau despre competenţa
unui organ cu activitate jurisdicţională; respingerea cererii ca inadmisi
bilă. dacă este vorba despre competenţa unui organ fără activitate juris
dicţională; respingerea cererii ca nefiind de com petenţa instanţelor
române, dacă se invocă com petenţa unei instanţe d intr-o altă ţară, care
nu este membră a Uniunii Europene. în raport de dispoziţiile art. 1070
NCPC (corespondent art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la regle
mentarea raporturilor de drept internaţional privat, abrogată prin Legea
nr. 76/2012).
Dacă se invocă competenţa exclusivă a unei instanţe dintr-un stat
membru al Uniunii Europene, faţă de dispoziţiile art. 25 al Regulamentului
(CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competen
ţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi
comercială, instanţa română se declară, din oficiu, necompetentă şi va
respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române,
§3. Excepţii absolute şi excepţii relative
15. Criteriul acestei clasificări îl reprezintă caracterul imperativ sau
dispozitiv al normei procedurale încălcate.
Excepţiile absolute privesc încălcarea unor norme imperative şi pot
fi Invocate de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în
orice fază a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Excepţiile relative privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi
invocate numai de partea interesată la primul termen ce a urmat încălcării.
16. In prezent, aceste categorii sunt reglementate expres de dispozi
ţiile art. 246 NCPC: J 1 ) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă
încălcarea unor norm e de ordine publică. (2) Excepţiile relative sunt cele
II. Clasificarea excepţiilor procesuale_______________________________
Astfel, după invocarea excepţiei, partea împotriva căreia excepţia este invocată
poate complini neregularitatea sesizată prin excepţie, în acest mod beneficiind de o
amânare a cauzei, producându-se efectul dilatoriu al excepţiei. în cazul complinirii nere-
gulantăţii, excepţia se va respinge, fiind produs doar efectul său dilatoriu. Dacă neregu-
laritatea rămâne neacoperită, atunci excepţia se va admite, iar efectul său peremptoriu
se va produce pe deplin, instanţa finalizând procesul {V. Dânâifă, op. cit., p. 549).

prin care se invocă încălcarea unor norm e care ocrotesc cu precădere
interesele p ă rtilo f
Se reţine că această subsecţiune a Codului legiferează aspecte teo
retice ce erau consacrate în doctrină şi îm părtăşite unanim şi de practica
judiciară, cum ar fi cla sifica re a e x c e p ţiilo r în a b so lu te şi relative (după
interesul ocrotit prin norma încălcată, respectiv ordinea publică sau inte-
resele părţilor). Observăm că, în definirea noţiunii de e xce p ţii relative,
se are în vedere faptul că prin ele se Invocă încălcarea unor norme care
ocrotesc cu precădere interesele părţilor; deducem, pe cale de interpre-
tare, că ar putea exista excepţii care să pună în discuţie atât un interes de
ordine publică, cât şi un interes privat; dacă este prioritar interesul privat,
atunci calificarea excepţiei este ca fiind una relativă.

Secţiunea a 3-a. Regim uljuridic general
a l excepţiilor procesuale
§1. Reglementarea din Codul de procedură civilă din 1865
17. Articolele din Codul de procedură civilă din 1865 incidente în ma
terie au fost următoarele:
- art, 115 CPC, care prevede că întâmpinarea trebuie să cuprindă
excepţiile de procedură pe care pârâtul le opune reclamantului; prin Legea
n r 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării procese-
art. 115 CPC a fost modificat. în sensul că întâmpinarea va cuprinde
excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea recla
mantului, modificarea fiind numai de natură gramaticală, fără implicaţii
procedurale;
- art. 136 CPC, potrivit căruia excepţiile de procedură care nu au
fost propuse în condiţiile art. 115 (prin întâmpinare) şi art. 132 (la prima
zi de înfăţişare) nu vor mat putea fi invocate în cursul judecăţii, în afară
de cele de ordine publică; prin Legea n r 202/2010, art. 136 CPC a fost
modificat cu următorul conţinut: „Excepţiile de procedură care nu au fost
propuse în condiţiite art. 115 ş i art. 132 nu vor m ai putea fi invocate în
cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în
cursul procesului, în cazurile ş i condiţiile legir. Modificarea a constat în
introducerea sintagmei finale „care pot fi invocate în cursul procesului, în
cazurile ş i condiţiile le g ii ca urmare a faptului că, prin introducerea unui
nou articol - art. 159^ CPC a fost modificat regimul juridic de invocare
a excepţiei de necompetenţă;
- art. 137 alin. (1) CPC, care prevede că instanţa se va pronunţa
înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepţiilor de procedură
şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea
fondului pricinii;
- art. 137 alin. (2) CPC, care permite unirea excepţiilor cu fondul,
dacă pentru dovedirea temeiniciei excepţiei este necesară administrarea
de probe com une cu cele privitoare la dovada fondului cererii.
18. Referitor la posibilitatea unirii excepţiilor cu fondul, unii autori^^^
„au interpretat regula din art. 137 alin. (2) CPC în sensul că excepţiile nu
vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să
se administreze dovezi sau ele sunt în strânsă legătură cu fondul pricinii'".
M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010.
D. Radu. G. Popescu, Aspecte juridice şi practice ale excepţiei de inadmisibilitate
in procesul civil, în R.R.D. nr. 9/1987, p, 154.

Aşa cum se arată într-o altă lucrare^^^ ca aderare la opinia exprimată
de âlţi juriştii^^, forma negativă realirmă regula din primul alineat, potrivit
căreia excepţia se soluţionează înaintea fondului. Excepţia poate fi unită
cu fondul când pentru soluţionarea acesteia urmează să se administre-
ze dovezi care. totodată, sunt în legătură cu soluţionarea fondului; nu
este vorba de probe necesare pentru soluţionarea excepţiei sau pentru
soluţionarea fondului, ci de probe necesare soluţionării excepţiei şi
soluţionării fondului.I
Se mai arată că, chiar şi în ipoteza unor probe comune, unirea ex
cepţiei cu fondul este o posibilitate pentru instanţă, iar nu o obligaţie.
Dacă instanţa respinge excepţia, probele în baza cărora a fost soluţionată
excepţia rămân câştigate cauzei, instanţa unnând a administra numai do
vezile care nu au fost necesare şi pentru rezolvarea excepţiei.
Exemplul devenit clasic în doctrină^^^ este invocarea excepţiei lipsei
calităţii procesuale active într^o acţiune reală. A stabili că lipseşte ca-
litatea procesuală activă într-o acţiune reală înseamnă a stabili că recla
mantul nu este titularul dreptului real şi că acţiunea nu este întemeiată.
Prin urmare, trebuie administrate aceleaşi probe atât pentru soluţionarea
excepţiei, cât şi pentru soluţionarea fondului. Dacă din probe rezultă că
excepţia este întemeiată, cererea va fi respinsă ca fiind Introdusă de o
persoană fără calitate procesuală, iar nu ca nefondată. însă respingerea
excepţiei nu duce automat la admiterea acţiunii, soluţia depinzând şl de
alte apărări.
19. Căile prin care poate ti invocată excepţia (depinde şi de carac-
terul absolut sau relativ, evident) sunt: întâmpinarea; intervenţia scrisă sau
orală la prima zi de înfăţişare; pe parcursul dezbaterilor; apelul; recursul;
contestaţia în anulare de drept comun; contestaţia în anulare specială;
revizuirea.
20. Dacă instanţa găseşte excepţia întem eiată, aceasta este admisă
prin încheiere, când se continuă judecata (de exemplu, în vederea refa
cerii procedurii de citare) sau hotărâre prin care se dezînvesteşte de
soluţionarea cauzei, când admiterea excepţiei impune declinarea com
petenţei, respingerea acţiunii sau anularea acesteia.
în ipoteza în care găseşte întemeiate una sau mai multe excepţii, a
căror admitere nu pune însă capăt litigiului în întregul său, instanţa se
pronunţă prin încheiere interlocutorie asupra respectivelor excepţii şi con-
Th. Mrejeru, Excepţii procesuale privind instanţa şi procedura de judecată, ed.
a 2-a, Ed. RAI. Bucureşti, p. 30.
V.M. Ciobânu, G. Boroi, Probleme privind excepţiile procesuale, în Dreptul nr. 9-12/
1990, p. 154.
1®^ fbidem.

tinuă judecata pe aspectele rămase nesoluţionate, pronunţând în final o
hotărâre^^l
In practica judiciară, s-a încetăţenit metoda de a dispune scoaterea
din citat!V a copârâtului faţă de care a fost admisă excepţia lipsei cali
tăţii procesuale pasive prin încheiere, urmând a se continua judecarea
cauzei fără citarea acestui pârât scos din cauză; prin sentinţa finală, se
face şi menţiunea respingerii acţiunii faţă de acesta ca fiind introdusă faţă
de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, pentru a permite părţii
interesate (un alt pârât sau reclamantul) să atace soluţia de admitere a
excepţiei. Deşi nu are un suport procedural expres, această măsură apre
ciem că este utilă, deoarece, pe de o parte, evită tehnica disjungerii (care
duce la îmbucătăţirea inutilă a dosarului şl la complicaţii ulterioare, mai ales
dacă în calea de atac se va aprecia că excepţia trebuia respinsă), iar. pe
de altă parte, evită discutarea excepţiei abia după administrarea probelor,
deşi nu este o excepţie care în sine să necesite administrarea de probe.
20. Dacă instanţa consideră că excepţia este neîntemeiată, o res
pinge prin încheiere cu caracter interlocutorlu, dispunând continuarea
judecăţii, încheierea putând fi atacată doar odată cu fondul.
în practică s-a reţinut că încheierile prin care instanţa se pronunţă
asupra excepţiilor sunt, în orice caz, susceptibile de a fi atacate cu apel
numai odată cu hotărârea, câtă vrem e sunt încheieri care nu întrerup
cursul judecăţii, conform art. 282 alin. (2) CPC. Nu este posibil din punct
de vedere procedural ca, în cazul fiecărei excepţii admise, instanţa să
pronunţe o hotărâre - supusă căilor de atac - şi să disjungă restul cauzei,
fragmentând în mod nejustificat judecata, prin pronunţarea mai multor
hotărâri succesive, fiecare supusă căilor de atac prevăzute de lege‘^1
§2. Reglementarea din noul Cod de procedură civilă
21. Noul Cod de procedură civilă reuneşte. în prezent, în Subsecţiunea
a 2-a - Excepţiile procesuale, din Secţiunea a 2-a - Cercetarea proce
sului, Capitolul II - Judecata, Titlul I - Procedura în faţa primei instanţe.
Cartea a ll-a - Procedura contencioasă, într-un singur fascicul, instituţia
procesuală a excepţiilor, prin organizarea unor reglementări pe care ante
rior legislaţia le prevedea în secţiuni separate ori care reprezentau studii
doctrinare asimilate în jurisprudenţă în mod statorniciei
22. Sub aspectul aplicării în tim p a dispoziţiilor noului Cod de pro
cedură civilă, reţinem următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „(1) Dispoziţiile Codului
de procedură civilă $e aplică num ai proceselor ş i executărilor silite mce-
III. Regimul juridic general dl excepţiilor procesuale 19
C.A. Bucureşti, s. a IV-a clv., dec. nr. 502/2004, în G. Boroi, O. Spineanu^Matei,
Codul de procedură civilâ adnotat, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu. Bucureşti, 2011. p. 280.
Ibidem.
^ V. Dânâflâ. op. cil., p. 546.

pute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri
depuse, în condiţiile iegii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere /na-
inte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse
legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această datâ
Prin urmare, dispoziţiile din noul Cod se aplică numai cererilor de che
mare în judecată formulate după data de 15 februarie 2013 inclusiv, având
în vedere depunerea la poştă după 15 februarie 2013.
2.1. Principiul contradictorialltdţîî
23. Noul Cod de procedură civilă reglementează într*un capitol sepa-
rat, respectiv Capitolul II din Titlul preliminar, principiile fundamentale ale
procesului civil.
Aceste principii erau reglementate fie parţial în Codul anterior, fie în
Legea de organizare Judecătorească sau în Regulamentul de organizare
şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti. Noul Cod le sistematizează, re-
glementându-Ie într-un capitol special,
Din perspectiva excepţiilor procesuale, este importantă prevederea din
art. 14 alin. (5) NCPC. referitoare la principiul conîradictorialităţii, care dis
pune că Jnstanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor
toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocat^'.
Această prevedere nu face decât să legifereze ceea ce oricum repre
zenta un principiu recunoscut de doctrină şi practica judiciară şi a cărui
aplicaţie practică se face în toate dispoziţiile procedurale cuprinse în Cod.
2.2. Instanţa competentă sa soluţioneze excepţiile procesuale
24. Articolul 1 2 4 din Capitolul IM, intitulat.,Dispoziţii speciale'', din Titlul
III al Cărţii I, reglementează instanţa competentă să se pronunţe asu
pra apărărilor şi incidentelor procedurale: „(1) Instanţa com petentă să
ju d e c e cererea p rin c ip a lă se va pronunţa ş i asupra apărărilor ş i excepţii
lor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale ş i care, potrivit legii,
sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe. (2) Incidentele procedurale
sunt solutionate de instanta în fata căreia se invocă, în afară de cazurileI f ’ ’
în care legea prevede în m od expre^'.
Aceasta este consacrarea regulii „judecătorul acţiunii este şi judecăto
rul excepţiei’' sau am putea spune .Judecătorul acţiunii este şi judecătorul
incidentelor procedurale”.
Astfel, competenţa instanţei sesizate de reclamant se întinde, ca regu
lă, asupra întregii pricini, sub toate aspectele ei, pronunţându-se şi asupra
tuturor mijloacelor de apărare ale pârâtului, asupra excepţiilor invocate şi
incidentelor procedurale ivite în cursul judecăţii pentru asigurarea unei
judecăţi unitare. Nu este vorba despre extinderea competenţei, ca în situa
ţiile mentionate în ari. 123 NCPC referitoare la cererile accesorii, adltio-
nale şi incidentale, întrucât formularea apărărilor în legătură cu cererea
principală, în sens larg, nu echivalează cu o lărgire a cadrului procesual.

astfel încât examinarea lor revine în mod firesc instantei învestite cu so-I
Iuţionarea cererii phncipale^^^
2.3. Reguli de procedură referitoare la soluţionarea excepţiilor proce
suale
2.3.1. Invocarea excepţiilor procesuale
25. în ceea ce priveşte actul procedural prin care se pot invoca
excepţiile procesuale (în funcţie şi de caracterul absolut sau relativ al
acestora), este vorba despre:
- întâm pinare depusă de pârât. Potrivit prevederilor art. 205 alin. (2)
lit. b) NCPC, întâmpinarea va cuprinde excepţiile procesuale pe care pâ
râtul le invocă faţă de cererea reclamantului. Neinvocarea acestora prin în
tâmpinare în termenul prevăzut de lege atrage sancţiunea decăderii pâ*
râtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara
celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel (an. 208 NCPC);
- întâmpinare depusă de reclamant la cererea reconvenţională formu
lată de pârât (ari. 209 NCPC);
- cererea de inten/enţie principală sau forţată;
- întâmpinarea depusă în cazul formulării unei cereri de intervenţie
voluntară principală [art. 65 alin. (3) NCPC];
- întâm pinare depusă de cel chem at în judecată îm potriva cererii de
intervenţie forţată^^^;
- întâmpinare depusă de cel chem at în garanţie (art. 74 NCPC);
- întâmpinare depusă după admiterea în principiu a cererii de arătare
a titularului dreptului de către terţul indicat, prin raportare la art. 77 alin. (2)
cu trim itere la ari. 65 alin. (3) NCPC;
- note similare întâmpinării^^^, prin care cel introdus forţat în cauză, din
oficiu, trebuie să indice excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare
de care înţelege să se folosească (art. 79 NCPC);
- intervenţia scrisă sau orală la primul termen de judecată, de către
pârât, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, sau pe parcursul dezbateri
lor, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond,
la primul termen după săvârşirea neregularităţii procedurale, de către părţi,
dacă excepţia relativă se iveşte după depunerea întâmpinării, respectiv în
tot cursul procesului, dacă este vorba de o excepţie absolută; intervenţia
orală este consemnată în încheierea de şedinţă;
- întâmpinarea intimatului la cererea de apel/recurs/contestaţie în anu
lare/revizuire etc.; cu privire la invocarea excepţiilor procesuale în căile de
atac s-a exprimat opinia (pe care o susţinem), în sensul că neregularităţile
procedurale invocate prin cererea de apel/recurs/contestaţie în anulare/
revizuire reprezintă tot atâtea motive de apel/recurs/contestaţie în anulare/
Constanda, op. cil., p. 330.
D.N. Theohari, op. cil., p. 207.
^ Idem, p. 231.

revizuire, iar nu excepţii procesuale, asupra cărora instania trebuie să se
pronunţe cu prioritate, conform art. 248 NCPC. Instanţa de control judiciar
va admite sau va respinge cererea de apel/recurs/contestaţie în anulare/
revizuire, iar nu „excepţia procesuală” din cererea respecţivăi’l
2 6 .0 discuţie mai amplă necesită problematica pe rso a n e lo r care pot
invoca excepţiile procesuale şi a m om entului până la care pot fi invocate
excepţiile.
26.1. în ceea ce priveşte e xce p ţiile absolute, potrivit prevederilor
ari. 247 alin. (1) NCPC, excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de
instanţă in orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele
p o t fi ridicate înaintea instanţei de recurs num ai dacă, pentru soluţionare,
nu este necesară administrarea altor dovezi fn afara înscrisurilor noi.
Se obsen/ă că art. 247 NCPC păstrează, în principiu, regimul juridic al
excepţiilor absolute stabilit de vechea reglementare în art. 136 CPC, care
prevedea, în form a modificată prin Legea nr. 202/2010, că excepţiile de
procedură care nu au fost propuse în condiţiile ari. 115 şi ari, 132 nu vor
mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică,
care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile şi condiţiile legii.
Au un regim juridic derogatoriu:
- excepţia de necom petenţă m aterială ş i excepţia de necom pe-
ten ta te rito ria lă exclusivă; sunt excepţii de ordine publică care nu pot fi
invocate însă decât în condiţiile art. 130 alin. (2) NCPC, adică de instanţă
din oficiu sau de părţi la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de terminarea cercetării
judecătoreşti.
în legătură cu acest aspect s-a arătat că, potrivit art. 390 NCPC, înain
te de a se trece la dezbaterea fondului, după epuizarea cercetării judecă-
toreşti, anumite chestiuni procesuale pot fi puse în discuţie din oficiu sau la
cererea părţilor, dacă nu au fost soluţionate în cursul cercetării procesului,
precum şi cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului.
Dacă acestea vizează chiar lămurirea naturii litigiului, ceea ce poate să
implice o necompetenţă de ordine publică din categoria celor arătate, ar
fi excesiv totuşi ca respectiva necompetenţă să nu poată fi invocată din
cauza stadiului procesului, de vrem e ce acesta este momentul procesual
în care invocarea sa apare ca posibilă'^l
în sens contrar s-a reţinut că îm prejurarea că art. 390 NCPC îngăduie
ca excepţii procesuale să fie puse în discuţia părţilor şi după term ina
rea cercetării procesului nu înseamnă că textul se abate de la art. 130
alin. (2) NCPC referitor la invocarea necompetenţei materiale şi teritoria
le de ordine publică, pentru că art. 390 NCPC are în vedere excepţiile
M. Tăbârcă, Drept procesual cIvIL Voi. II - Procedura contencioasâ în faţa primei
instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Ed. UniversulJuridic,
Bucureşti. 2013, p. 249. A se vedea şi supra, paragraful 2.
•2) K Dănâilâ, op. cit., p. 550-551.

procesuale care nu au fo s t s o lu ţio n a te In cursul cercetării procesului.
Aşadar, excepţiile procesuale nu pot să fie invocate, ci pot doar să lie
soluţionate după acest moment procesual. In egală măsură, nici instanţa
de control judiciar nu ar mai putea invoca, din oliciu, nesocotirea de către
instanţele inferioare a normelor imperative de competenţă materială sau
teritorială^^*.
Cu privire la această dezbatere în contradictoriu, opinăm că, în princi
piu, noul Cod nu este la fel de relaxat ca şi vechiul Cod în ceea ce priveşte
momentul procesual până la care se poate invoca excepţia de necom-
petenţă de ordine publică; câtă vreme textul stabileşte un termen-limită,
acela al primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa
primei instanţe, dar nu mai târziu de terminarea cercetării judecătoreşti,
apreciem că nicio interpretare care permite invocarea acestei excepţii
după acest moment nu poate fi acceptată; în exemplul dat de prima au
toare, considerăm că de fapt problema care se pune în asemenea situaţie
reprezintă o problemă de stabilire a cadrului procesual concret (obiect şi
cauză), aspect care nu poate reieşi din dezbateri sau din cercetarea jude
cătorească, ci trebuie lămurit şi stabilit în mod clar de la început; orice alte
nelămuriri apărute pe acest aspect, după terminarea cercetării judecăto
reşti, nu pot fi rezolvate prin schimbarea a ceea ce s-a considerat iniţial a
fi obiectul cererii introductive, ci reprezintă un aspect imputabil reclaman
tului care nu a stabilit în mod corect cadrul procesual; simplul fapt că s-a
produs o confuzie cu privire la natura litigiului nu este de natură să ducă
la naşterea posibilităţii de depăşire a termenului procesual de invocare a
excepţiei de necompetenţă de ordine publică. Suntem de acord însă că
astfel de situaţii precum cea enunţată de reputata autoare pot apărea, dar
că redresarea situaţiei trebuie făcută prin alte mijloace procesuale decât
admiterea excepţiei de necompetenţă de ordine publică cu depăşirea ter
menului procesual (eventual, partea interesată şi vătămată poate formula
o nouă acţiune cu indicarea corectă a naturii litigiului).
Aşa cum s-a observat în doctrină^^', textul omite să prevadă dacă
excepţiile absolute pot fi invocate şi de către p ro cu ro r, omisiune care
s-a menţinut şi în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă absolută.
Aşa cum a apreciat autorul citat^^^, se pune întrebarea dacă omisiunea
legiuitorului este întâmplătoare, iar răspunsul la întrebare nu este atât de
simplu pe cât ar sugera art. 245 NCPC, care defineşte excepţiile proce
suale şi menţionează că pot fi invocate de partea interesată, p ro cu ro r
sau instantă.
M. Tăbârcâ, Drept procesual civil. Voi. I - Teoria generală, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, p. 685.
/, Leş, Noul Cod de procedură civilă .... voi. I, p. 383; L Deleânu, Consideraţii cu
privire la excepţiile procesuale în contextul prevederilor Proiectului noului Cod de proce
dură civilă, în R.R.D.P. nr. 4/2009, p. 37.
^ I. Leş. Noul Cod de procedură civilă voi. I, p. 379.

Ambii autori citaţi susţin teza că procurorul poate invoca excepţiile
absolute, deoarece, în caz contrar, ar fi golit de consistenţă rolul Ministe-
rului Public, conform art. 92 alin. (2) şi {4) NCPC; la fel ca instanţa, procu
rorul trebuie să poată invoca necompetenţa instanţei, dacă aceasta este
de ordine publică;
- excepţia perimării; deşi această instituţie este reglementată prin
norme de ordine publică, potrivit art. 420 alin. (3) NCPC, perimarea cererii
de chemare In judecată nu poate fi ridicată pentru prima dată în apel; în
aceste condiţii, cu atât mai mult, perimarea nu ar putea fi invocată pentru
prima oară în recurs^^^.
în toate situaţiile, orice excepţie procesuală invocată din oficiu de către
instanţă trebuie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, în prealabil
soluţionării sale^^l3
26.2. Excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un
interes, cel m ai târziu ia prim ul termen de judecată după săvârşirea ne*
regularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului ş i înainte de a se
pune concluzii în fond[ar. 247 alin. (2) NCPC).
Textul instituie două condiţii cumulative, ce trebuie respectate:
- primul term en de judecată după săvârşirea neregularităţii pro*
cedurale;
- înainte de a se pune concluzii în fond, moment^^’ ce semnifică în-
chiderea pentru părţi în mod absolut a posibilităţii de invocare a excepţiei.
Rezultă că excepţiile relative vor putea fi invocate prin întâmpinare de
către pârât, în cazul in care încălcarea normelor legale relative preexistă
momentului depunerii sale sau. dacă încălcarea normei legale relative a
intervenit în cursul procesului, de oricare parte interesată, la primul termen
de judecată după săvârşirea neregularităţii procedurale şi înainte de a
se pune concluzii în fond, sub sancţiunea decăderii. S-a apreciativi că
sancţiunea decăderii operează imperativ, şi anume invocarea tardivă
a excepţiei poate fi opusă şi de instanţă din oficiu, nu doar de cel în
avantajul căruia intervine decăderea, aducându-se ca argument decizii ale
Curţii Constituţionale, în care s-a reţinut că „excepţia relativă este doar o
modalitate de organizare a apărării şi că regimul său procesual nu suprimă
acest drept al părţii, cu atât mai mult cu cât legea procesuală consacra şi
instituţia repunerii în termen ca modalitate de evitare a unui absolutism al
legii procesuale care ar putea să vatăme drepturile litiganţilor”(^l
1^1 V.Dănăilă. op. c it. p. 551.
D,N. Theohari. M. Eftimie, în G. Boroi (coord.). Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole, voi. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 62.
1^' V. Dănăilă, op. cit., p. 552.
fbidem.
f®' C.C., Dec. nr. 128/2002. în acelaşi sens: Dec. nr. 353/2002, Dec. nr. 314/2002;
Dec. nr, 17/2003, apud V. Dănăilă, op, cil., p. 552.

In literatura de specialitate s-a arătat că. deşi excepţia relativă nu va
putea fl pusă în d is c u ţie de instanţă, to tu ş i, în baza ro lu lu i său activ,
aceasta poate să atragă atenţia p ă rţii în drept să o invoce, dacă nu
este asistată de avocat ori de mandatari licenţiaţi în drept, asupra drep
tului său de a invoca excepţia; dacă instanţa nu a procedat în acest fel,
iar partea interesată nu a invocat excepţia relativă, nu se va putea obţine
desfiinţarea hotărârii pe motiv că s-a încălcat principiul rolului activ al ju-
decătorului'^l
In legătură cu această opinie s-au adus drept contraargumente ur
mătoarele:
- rolul activ al judecătorului, argumentat în baza fostului art. 129
alin. (2) CPC, nu trebuie, în niciun caz, să rupă garanţia de echidistanţă
pe care instanţa trebuie să o menţină faţă de părţi, în acord cu obligaţia
sa de imparţialitate, ca garant al aplicării tuturor principiilor procesuale pe
care codul le prescrie. De altfel, o obligaţie a judecătorului de a atrage
atenţia părţilor asupra drepturilor pe care le au în calitatea lor procesuală,
cum ar putea fi dreptul invocării unei excepţii relative, nu mai subzistă în
noua reglementare;
- argumentul că partea neasistată ar putea beneficia de astfel de aten
ţionări din partea instanţei nu mai este justificat de nicio dispoziţie proce
suală [art. 118 alin. (3) CPC impunea pentru instanţă anumite obligaţii
faţă de pârâtul neasistat. în dezavantajul reclamantului, care nu putea
opune anum ite decăderi celeilalte părţi], cu atât mai mult cu cât s-ar crea
părţii un avantaj prin comparaţie cu cealaltă parte, care nu ar mai avea
beneficiul decăderii^^l
In acelaşi sens contrar, s-a mai reţinut*^^ că principiul rolului activ al
judecătorului trebuie rezumat la obligaţia instanţei de a pune în vedere
părţii că poate invoca excepţii relative, fără însă a indica care excepţii
anume. Numai în acest mod nu s-ar aduce atingere prin rolul activ celor
lalte principii de bază ale procesului civil: cel al egalităţii de şanse şi cel
al disponibilităţii. In noua reglementare, potrivit art. 22 alin. (2) teza a ll-a
NCPC, instanţa poate să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări
de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în
întâmpinare. Prin îm prejurare de drept se poate înţelege şi evidenţierea
posibilităţii de invocare a excepţiilor relative. Această interpretare vine
însă în contradicţie cu art. 8 NCPC. care garantează egalitatea de şanse
a părţilor. Pentru egalitate de şanse, ar trebui ca instanţa să indice şi
celeilalte părţi cum ar trebui să se apere îm potriva excepţiei, ceea ce ar
V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste
grilă, ed. â 5-a, Ed. C.H. Beck. Bucureşti, 2011, p. 242; M, Tăbârcă, Drept procesual
civil. voi. I, ed. a 2*a, Ed. Universul Juridic. Bucureşti. 2008. p. 511.
•21 V. Dănăilă, op. cit., p. 551-552.
Al. Suciu, Excepţiile de procedură în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012. p. 37-38.

duce lâ destabilizarea întregului sistem de judecată. De asemenea, soluţia
instanţei asupra excepţiei va fi de admitere, din moment ce instanţa este
cea care a semnalat-o. Nu în ultimul rând, interesul urmărit de o excepţie
relativă este particular, al pârtii, motiv pentru care instanţa nu are dreptul
de a-i „susţine interesele”.
Cu privire la această dezbatere în contradictoriu, reţinem următoarele
aspecte cu care suntem de acord:
- de plano şl strict formal, ari. 22 alin. (2) teza a ll-a NCPC nu inter
zice instanţei să aducă la cunoştinţă părţii interesate că poate invoca o
excepţie relativă;
- pe de altă parte, dacă instanţa a semnalat o asemenea excepţie,
acest lucru nu înseamnă că de plano excepţia va fi admisă; instanţa sesi
zează ceea ce consideră a fi un dubiu, urmând ca, în funcţie de susţinerile
părţilor, să procedeze la admiterea sau la respingerea excepţiei;
- instanţa trebuie să albă în vedere, într-adevăr, respectarea egalităţii
de şanse şi păstrarea echilibrului între interesele private ale părţilor aflate
în opoziţie. Or, informarea uneia dintre părţi că poate invoca o excepţie
relativă la care aceasta nu se gândise şi care, probabil, nu ar fi fost invo*
cată altfel reprezintă o încălcare a celor două principii enunţate anterior,
încălcare ce nu poate fi justificată nicicum prin lipsa de pregătire juridică a
părţii; astfel, se ajunge ca lipsa de pregătire juridică să fie suplinită, pentru
o parte nediligentă, de pregătirea juridică a instanţei, în timp ce partea dili
gentă, care are un apărător, nu beneficiază de acelaşi tratament.
Prin urmare, considerăm că nu putem identifica, la acest moment,
nicio situaţie în care instanţa ar fi îndreptăţită să aducă la cunoştinţa unei
părţi faptul că poate invoca o excepţie relativă, fără a se putea susţine
încălcarea principiului egalităţii de arme dintre părţi.
26.3. Alin. (3) al art. 247 NCPC aduce un p lu s de lim itare p o sib ilită ţii
de invo ca re a e xce p ţiilo r: „C u toate acestea, părţile sunt obligate să in
voce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată
ce le sunt cunoscute, fn caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele
pricinuite părţii adverse, dispoziţiile art. 184-186 fiind aplicabil^'.
Limitarea devine utilă mai ales în cazul excepţiilor absolute; aşa cum
se arată în doctrină^^^, „formularea este de o exigenţă deosebită; aceasta
înseamnă că neregularitatea procedurală trebuie invocată chiar în şedinţa
în care s-a ivit, dacă partea interesată In a o ridica a fost prezentă^. Cu
toate acestea, nerespectarea acestui termen nu atrage sancţiunea decă-
derii, care nu este prevăzută expres de lege, ci sancţiunea aplicabilă este
acordarea de d espăgubiri; nu se poate reţine astfel modificarea limitelor
invocării excepţiilor absolute şi relative prin alin. (3) al art, 247 NCPC.
26.4. în ceea ce priveşte invocarea e x c e p ţiilo r procesuale în caile
de atac, aceasta se realizează în două moduri:
i. Leş, Noul Cod de procedură civilă ..., voi. I, p. 384.

- de reclamant/pârât, care promovează o cale de atac. prin cererea
de sesizare a inslanlei competente cu soluţionarea căii de atac sau prin
întâm pinarea intimatului;
- in cursul judecăţii căilor de atac, pentru excepţiile absolute sau ex-
cepţiile relative privind neregularităţi care au intervenit după sesizarea
instantei cu calea de atac.* >
In apel. excepţiile absolute pot fi invocate în orice stare a procesu
lui, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar excepţiile relative Intervenite
după pronunţarea sentinţei primei instanţe, în aceleaşi condiţii ca în faţa
primei instanţe. Cu privire la neregularităţile existente în cursul procesu
lui în primă instanţă şi care nu au fost invocate de partea interesată în
condiţiile ari. 247 alin. (2) NCPC a intervenit decăderea. De asemenea,
excepţiile invocate şi respinse de instanţa de fond pot fi invocate doar ca
m otiv de apel sau de recurs.
Noua reglementare aduce o lim itare în invocarea e x c e p ţiilo r a b so
lute în recurs, în sensul că acestea pot fi ridicate înaintea instanţei de
recurs numai dacă. pentru soluţionare, nu este necesară adm inistrarea
a lto r dovezi în afara în s c ris u rilo r noi, spre deosebire de condiţia pre*
văzută de art. 162 CPC - să nu fie nevoie de verificarea îm p re ju ră rilo r
de fa p t d in afara dosarului.
Cu privire la vechea reglementare, în literatura de specialitate s-a re
ţinut că, întrucât art. 305 CPC îngăduie ca în etapa recursului să se ad
ministreze numai proba cu înscrisuri, a face „o verificare a împrejurărilor
de fapt în afara dosarului"' înseamnă a administra în etapa recursului alte
probe decât înscrisurile^'l într*o altă opinie, ori de câte ori depunerea de
înscrisuri noi în recurs implică o verificare a îm prejurărilor de fapt în afara
actelor şl lucrărilor deja existente, excepţia de ordine publică nu poate fi
ridicată înaintea instanţei de recurs^^L
S-a apreciat, totodată, că, în cazul în care excepţia nu va putea fi
dovedită prin înscrisurile noi, deşi reglementarea art. 247 alin. (1) NCPC
sugerează inadmisibilitatea sa în recurs, soluţia corectă este respingerea
sa ca neîntemeiată^^!. Astfel, nu se poate susţine că excepţia, ca apărare
procedurală, poate fi vreodată inadmisibilă; în funcţie de condiţiile pro
cedurale, poate deveni însă nefondată, şl pentru circumstanţe care au
legătură cu termenele şi condiţiile de invocare.
2.3.2. P roce dura d e s o lu ţio n a re o e xce p ţiilo r procesuale
27. Ca Incident procedural, excepţia se va soluţiona cu prioritate faţă
de actele de cercetare a cauzei în fond. Mai mult, excepţia, prin neregu
larităţile pe care le aduce în discuţie şi a căror soluţionare o impune, are
M, Tăbârcă. Gh, Buta, Codul de procedură civilă comentai şi adnotat, Ed. Uni
versul Juridic, Bucureşti, 2008.
G.C. Frenfiu, D .-L Băldean, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 500.
^ Ibidem.

265639767 a-vasile-exceptii-procesuale-in-ncpc

265639767 a-vasile-exceptii-procesuale-in-ncpc

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

More from exodumuser

More from exodumuser (20)

265639767 a-vasile-exceptii-procesuale-in-ncpc