Documentul abordează natura, clasificarea și reacțiile acizilor și bazelor, subliniind importanța lor în chimie. Acizii sunt definiți și clasificați în funcție de compoziție, tărie și reacțiile pe care le realizează, iar teoria acido-bazică este explicată prin diferite perspective, inclusiv cea a lui Brönsted-Lowry. De asemenea, se discută utilizările practice ale acizilor în industrie și laborator.

1. 2016
ACIZI SI BAZE

2. 1 | P a g e
De la cele mai mici particule pana la cele mai complexe combinatii, natura din jurul
nostru poate fi ”descompusa” si inteleasa cu ajutorul chimiei. Acizii si bazele sunt doua clase de
compusi extrem de importante in intreaga chimie.
Reactii acido-bazice intalnim in viata de toate
zilele, in industrie sau in laborator, in procesele
biochimice, etc. Acesti compusi au fost identificati
inca din cele mai vechi timpuri. Teorii, definitii ale
acestor compusi au fost date de catre S. Arrhenius, de
J. Bronsted si T.M. Lowry.
Acizii sunt substante compuse in a caror
compozitie intra, pe langa atomi ai nemetalelor, unul sau mai multi atomi de hidrogen, care pot fi
substituiti cu atomi de metal, dand nastere la saruri. Conform definitiei, substantele chimice care
au forma HBr, HI, HCl.
Clasificarea acizilor
Dupa compozitie, acizii se clasifica in:
 hidracizi - contin in molecula lor doar atomi de
hidrogen si de nemetal;
 oxiacizi - contin in molecula lor, pe langa atomi de
hidrogen si nemetal, si atomi de oxigen.

3. 2 | P a g e
Dupa numarul atomilor de hidrogen, care pot fi inlocuiti cu metale, acizii se impart in 3
grupe:
 acizi monobazici: HCl;
 Acizi dibazici: H2SO4;
 acizi tribazici: H3PO4.
1. ACIZI APROTICI – nu conţin atomi de hidrogen în moleculă.
2. ACIZI PROTICI - cedează ioni de hidrogen în soluţie după numărul de atomi hidrogen
ionizabili, adică numărul de trepte de disociere:
• acizi monoprotici: HCl, HNO3, CH3COOH, etc.
• acizi diprotici: H2S, H2SO4, etc.
• acizi triprotici: H3PO4, etc.
• acizi poliprotici: H4SiO4, etc.
După conţinutul sau nu în atomi de oxigen:
⇒ HIDRACIZI – conţin numai atomi de hidrogen ionizabili şi atomi ai elementului
electronegativ: HCl, H2S, etc.
⇒ OXOACIZI – conţin atomii de hidrogen ionizabili legaţi de atomul central prin
intermediul atomilor de oxigen.
o Oxoacizi simpli: HNO3, H2SO4, H3BO3, etc.
o Poliacizi: H2B4O7 (acid tetraboric), H4S2O7 (acid disulfuric), H7[P(Mo2O7)6] (acid
fosfomolibdenic), etc.
o Peroxoacizi: H2SO5 (acid peroxosulfuric), H2Cr2O12 (acid peroxocromic), etc.
o Aquacizi: [Al(H2O)6] 3+, [Fe(OH)(H2O)5] 2+, etc.
Denumirea acizilor
Denumirea hidracizilor se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la
care se adauga sufixul HIDRIC. Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta inferioara,
se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la care se adauga sufixul OS.
Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta maxima, se formeaza din termenul
acid urmat de numele nemetalului la care se adauga sufixul IC.

4. 3 | P a g e
Radicalul acid
Din reactiile chimice la care participa acizii, se observa ca in moleculele acestora, pe
langa atomi de hidrogen, se gasesc si atomi sau grupe de atomi, care in timpul reactiilor se
pastreaza neschimbate.
Definitia radicalului acid
Atomul sau grupul de atomi care intra in compozitia moleculelor acizilor si care in
reactiile chimice raman neschimbati, se numesc radicali acizi. Radicalul acid provine prin
eliminarea totala sau partiala a atomilor de hidrogen din molecula acidului si se noteaza cu A.
Valenta radicalului acid este determinata de numarul atomilor de hidrogen, care sunt
substituiti sau eliminati din molecula acidului.Formula generala a acizilor.Formula generala a
acizilor este HmA. Daca inlocuim pe A cu radicalii cunoscuti si pe m cu valenta acestora, se pot
obtine formulele acizilor.
Ex.: Pentru A = Cl(I), avem HCl
Metode generale de obtinere a acizilor
Hidracizii se pot obtine prin sinteza.
Oxiacizii se pot obtine din oxizii acizi prin
reactie cu apa.
Cea mai frecventa metoda de laborator, utilizata si pentru hidracizi si pentru oxiacizi,
consta in tratarea sarurilor cu acizi mai puternici.
Acizii sunt substante gazoase, lichide sau solide. Se dizolva in apa, formand solutii cu
gust acrisor si sunt bune conducatoare de electricitate.
Actiunea acizilor asupra indicatorilor
Acizii inrosesc solutia de turnesol, iar fenolftaleina ramane incolora in mediul acid.
Proprietati chimice
Reactia acizilor cu metalele
Acizii reactioneaza cu unele metale, formand saruri si eliberand hidrogenul.
Zn + HCl = ZnCl2 + H?

5. 4 | P a g e
Reactia acizilor cu oxizii metalelor
Acizii reactioneaza cu oxizii bazici, formand saruri si apa.
CuO + 2HCl = CuCl2 + H?
Reactia de neutralizare
Acizii reactioneaza cu bazele, formand saruri si apa, conform reactiei generale:
acid + baza = sare + apa.
HCl + NaOH = NaCl + H2O
Reactia acizilor cu sarurile
Din reactiile acizilor cu sarurile se obtin acizi si saruri noi.
HCl + AgNO3 = AgCl? + HNO3
Importanta si utilizarile acizilor
Importanta acizilor este atat de mare incat prezentarea utilizarilor nu pote fi usor epuizata.
Acidul clorhidric se foloseste la obtinerea in laborator a hidrogenului, clorului, a clorurilor si
acizilor mai slabi. De asemenea, se foloseste si in industriile colorantilor, medicamentelor,
pielariei, textilelor si maselor plastice.
Acidul sulfuric (vitriol) este considerat sangele industriei. Se foloseste la
obtinerea sulfatilor, a ingrasamintelor chimice, a hidracizilor si a oxiacizilor, in
industria farmaceutica etc.
Acidul azotic are largi utilizări în industria îngrăşămintelor chimice, a
explozivilor, a colorantilor, a firelor şi fibrelor sintetice.
Acizii tari sunt acizii total sau
aproape total ionizați în soluție apoasă.
Acizii slabi sunt acizii parțial sau
puțin ionizați în soluție apoasă.
Potrivit teoriei Brönsted-Lowry,
tăria unui acid este determinată de capacitatea de a ceda protoni. Cu cât acidul cedează mai
uşor protonul, acesta este considerat un acid mai tare.

6. 5 | P a g e
Acizi tari: HCl, HBr, HI, H2SO4 , HNO3
Acizi slabi: H2CO3, HF, HCN, CH3COOH
De-a lungul timpului, notiunile de acid si baza s-au modificat.
Teoria disociatiei electrolitice a lui Arrhenius defineste:
 Acizii sunt substante care, in solutii apoase pun in libertate ioni de hidrogen H+ .
 Bazele sunt substante care, in solutii apoase pun in libertate ioni hidroxid HO─.
In stare pura (in absenta apei), acizii si bazele nu sunt substante disociate si nu conduc
curentul electric, sau il conduc foarte slab. In solutie apoasa sunt bune conducatoare de
electricitate. Aceasta teorie a fost completata de W. Ostwald.
Teoria protolitica a acizilor si bazelor elaborata de J.N. Brönsted si T.M. Lowry defineste:
 Acizii sunt substante capabile de a ceda protoni H+.
 Bazele sunt substante capabile de a accepta protoni H+.
Cele doua reactii se implica reciproc - acidul cedand un proton se transforma in baza
conjugate, baza acceptand un proton de la acid se transforma in acid conjugat:
HA + H2O → A─ + H3O+
Acid + apa baza + ion conjugata hidroniu
B + H2O → BH+ + HO─
Baza + apa acid + ion conjugat hidroxid

7. 6 | P a g e
Conform teoriei protolitice pot fi acizi:
a. molecule neutre: HCl, HBr, H2SO4, H3PO4 H2O
b. ioni pozitivi: H3O+ NH4
+
c. ioni negativi: HSO4
− H2PO4
− HPO4
2−
Caracterul acido-bazic al unor solutii se determina cu substante care isi schimba culoarea
in mediu acid sau bazic, numite indicatori acido-bazici. Schimbarea culorii indicatorilor este
determinata de schimbarea structurii lor.
Caracteristicile unor indicatori de pH
Indicatorul Culoarea in mediu acid Culoarea in mediu bazic
fenolftaleina incoloră roşu -carmin
turnesolul roşu albastru
pH-ul – este logaritmul zecimal cu semn schimbat din concentraţia ionilor hidroniu
pH= -lg [H3O+] sau pH= -lg [H+]
pOH= -lg [HO] pH + pOH = 14 ( la 250C şi 1 atm )
[H3O+] 1 10-1 10-2 10-3 10-4 10-5 10-6 10-7 10-8 10-9 10-
10
10-
11
10-
12
10-
13
10-
14
pH 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
mediu acid neutru bazic
[HO] 1 10-1 10-2 10-3 10-4 10-5 10-6 10-7 10-8 10-9 10-10
10-11
10-12
10-13
10-14
pOH 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
mediu bazic neutru acid
pH 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
[H3O+] 1 10-1 10-2 10-3 10-4 10-5 10-6 10-7 10-8 10-9 10-10
10-11
10-12
10-13
10-14
[HO] 10-14
10-13
10-12
10-11
10-10
10-9 10-8 10-7 10-6 10-5 10-4 10-3 10-2 10-1 1
pOH 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0

8. 7 | P a g e
Indicatorii acido-bazici sunt acizi slabi sau baze slabe la care culoarea formei nedisociate
diferă de culoarea formei ionice deci a căror culoare în mediu acid este diferită faţă de culoarea
lor în mediul bazic. Ei se utilizează în cantităţi foarte mici pentru a nu altera caracterul acid sau
bazic al soluţiei investigate de aceea ei trebui să aibă putere mare de colorare.
Valoarea pH-ul la care are loc modificarea culorii indicatorului se numeşte pH de viraj.
Măsurarea pH-ului unei soluţii - se face cu:
hârtie indicator: o hârtie impregnată cu substanţe a căror culoare se modifică în funcţie de
concentraţia în ioni de H3O+ a mediului - este suficient să impregnăm hârtia indicator cu 1-2
picături din soluţia cu pH necunoscut şi apoi să comparăm culoarea hârtiei cu scala de pH (cu
care fiecare tip de hârtie indicator este prevăzută);
cu soluţii de indicatori acido – bazici de culoare: substanţe organice care pot exista în două
forme, acid – bază conjugată, forme deosebite prin culoare (substanţele îşi schimbă culoarea
în funcţie de pH-ul soluţiei).
Substanţele care pot avea, funcţie de partenerul de reacţie, atât caracter de acid cât şi
caracter de bază, prezintă caracter amfiprotic şi se numesc amfoliţi sau substanţe amfotere.
Astfel, aceste substanţe, amfoliţii, se comportă ca acizi faţă de baze, respectivi ca baze
faţă de acizi: H2O, HSO4 - , H2PO4 2-, HPO4 -, Be(OH)2, Al(OH)3, Zn(OH)2, Cr(OH)3, etc.
Acizii, bazele şi amfoliţii se numesc protoliţi. Reacţiile cu schimb de protoni se numesc
protolitice.

9. 8 | P a g e
ELECTROLIT – substanţă care disociază în ioni în soluţie sau topitură, realizând prin
aceşti ioni mobili transportul de sarcini electrice. Conductibilitatea electrică a soluţiilor de
electroliţi este condiţionată de deplasarea ionilor în câmp electric.
Majoritatea solvenţilor sunt protici incluzând apa, alcooli, acizi carboxilici, amoniac.
Solvenţii care nu participă la reacţii protolitice sunt de obicei inerţi din punct de vedere chimic:
benzen, clorbenzen, cloroform, tetraclorură de carbon şi se numesc solvenţi aprotici şi au
conductivivtăţi foarte scăzute. Excepţie fac câţiva solvenţi aprotici ca dimetilsulfoxidul (DMSO),
dimetilforamida (DMFA), acetonitrilul, care sunt utilizaţi, datorită conductivităţii lor mai
ridicate, în sursele chimice de curent, în reacţiile organice care au mecanisme ionice etc.
Cu cât o soluţia alcalină este mai concentrată sau baza este mai tare, valorile pH-ului sunt
mai mari dar, indiferent de tăria lor, soluţiile apoase ale bazelor au 7< pH <14.
Reacţiile care implică formare sau disociere parţială de săruri sunt tot reacţii protolitice.
La dizolvarea unei sări în apă are loc reacţia de reformare de acid şi bază din care a provenit
sarea. Funcţie de tăria lor, acidul şi baza rezultate pot fi total sau parţial disociate în soluţie.
Reacţia unei sări cu apa prin care se obţine cel puţin un compus puţin ionizat se
numeşte reacţie de hidroliză.
Soluţiile sărurilor ce provin din neutralizarea unui acid tare cu o bază slabă au caracter
acid şi reciproc, soluţiile sărurilor ce provin din neutralizarea unei baze tari cu un acid slab au
caracter bazic. Soluţia unei sări ce provine de la un acid slab şi o baza slabă are pH-ul situat în
preajma lui 7, funcţie de raportul Ka/Kb (pentru valori supraunitare ale acestuia pH-ul este sub 7).
Sărurile provenind din reacţia unui acid tare cu o bază tare nu hidrolizează iar soluţiile lor
au pH-ul constant, 7.
Soluţiile formate din incompleta neutralizare a unui acid slab cu o bază tare sau a unei
baze slabe cu un acid tare se numesc soluţii tampon; ele se pot simboliza schematic:
a) HAs / AsBt ex. CH3COOH / CH3COONa, pH de tamponare < 7
b) BsOH / AtBs ex. NH4OH / NH4Cl, pH de tamponare > 7
Soluţiile tamponate se obţin prin adăugarea de sisteme tampon la soluţiile obişnuite şi au
proprietatea de a-şi menţine constant pH-ul la adăugare de cantităţi mici de acizi şi baze.
Nu numai reacţiile chimice dar mai ales cele biochimice se desfăşoară la valori bine
determinate ale pH-urilor, necesitând de aceea sisteme tampon. Astfel, multe medicamente sunt
“tamponate” adică conţin un adaos de sistem tampon care permite menţinerea pH-ului stomacal.

10. 9 | P a g e
TĂRIA ACIZILOR ŞI BAZELOR FOARTE TARI ESTE REDUSĂ ÎN SOLUŢIILE
LOR APOASE LA TĂRIA IONILOR DE HIDRONIU (PENTRU ACIZI), RESPECTIV LA
TĂRIA IONILOR DE HIDROXID (PENTRU BAZE).
Principii generale de reacţie ale acizilor
Reacţia acizilor cu metalele depinde de natura şi concentraţia acidului şi de reactivitatea
metalului (potenţialul standard de reducere, respectiv poziţia metalului în seria activităţii
chimice).
Un acid tare scoate din sărurile sale un acid mai slab.
Un acid slab scoate din sărurile sale un acid mai tare decât el dacă reacţia devine totală
(se formează un gaz sau se formează un compus greu solubil în mediul de reacţie).
Prin condensarea intermoleculară a unor oxoacizi se pot forma heteropoliacizi.

11. 10 | P a g e
ECHILIBRE ÎN SOLUŢII DE ACIZI ™
Echilibrul reacţiei de ionizare a unui acid tare (AT) în soluţie apoasă
(reacţia de disociere a HCl) este practic complet deplasat spre dreapta: H2O +
HCl → H3O+ + Cl –
Reacţia de ionizare a unui acid slab (As) în soluţie apoasă este
reversibilă, echilibrul fiind deplasat spre stânga: CH3COOH + H2O ' CH3COO - + H3O+
Definitie: Bazele sunt substante compuse in compozitia carora intra un atom de metal si una sau
mai multe grupari hidroxid, in functie de valenta metalului.
Formula generala: M(OH)n

12. 11 | P a g e
Baze care conţin ionul OH- sau gruparea OH = HIDROXIZI:
 Hidroxizi bazici: KOH, Ca(OH)2, etc.
 Hidroxizi amfoteri: Zn(OH)2, Al(OH)3, etc.
 Oxihidroxizi: AlO(OH), FeO(OH), etc.
 Săruri bazice: PbCO3·Pb(OH)2 – carbonat bazic de plumb, (BiO)NO3 – azotat de
bismutil, etc.
BAZE AMINATE sau alte baze care nu conţin ionul OH- sau gruparea OH.
Denumire: hidroxid de ….
In cazul metalelor care au valenta variabila bazele se denumesc astfel: la sfarsitul
denumirii se precizeaza valenta metalului.
Exemplu: Fe(OH)2 – hidroxid de fer(II) sau divalent; Fe(OH)3 – hidroxid de fer (III) sau
trivalent.
Pentru metalele cu valenta variabila, in unele tratate de chimie, denumirea bazelor se
formeaza spunand cuvantul „hidroxid” urmat de numele metalului cu sufixul „-os”, cand are
valenta inferioara si sufixul „-ic” cand are valenta superioara.
Exemplu: Fe(OH)2 – hidroxid feros; Fe(OH)3 – hidroxid feric.
Clasificare:
Dupa solubilitatea in apa bazele se clasifica in 2 mari categorii:
Baze solubile: NaOH(soda caustica), KOH etc.
Baze insolubile, sau mai exact greu solubile: Cu(OH)2, Al(OH)3, Fe(OH)2,
Fe(OH)3 etc.
Obtinere:
I. Bazele solubile se obtin prin:
1) Reactia metalelor puternic electropozitive cu apa:
2Na + 2H2O → 2NaOH + H2↑
2) Reactia oxizilor metalelor alcaline si alcalino-pamantoase cu apa:
Na2O + H2O → 2NaOH
II. Bazele greu solubile se obtin prin reactia intre o sare solubila si o baza alcalina:
CuSO4 + 2NaOH → Cu(OH)2↓ + Na2SO4
Reactia dintre o sare solubila si o baza puternica conduce la formarea unei alte baze si o
alta sare.

13. 12 | P a g e
Proprietati fizice:
Bazele solubile si greu solubile sunt substante solide, albe: NaOH, KOH, Ca(OH)2,
Al(OH)3 sau colorate: Cu(OH)2 albastru, Fe(OH)3 brun roscat.
- Ca(OH)2
- Al(OH)3
- Fe(OH)3
Solutiile bazelor sunt lesioase si lunecoase la pipait, provocand arsuri.
- arsura provocata de NaOH
Proprietati chimice:
1) Actiunea bazelor asupra indicatorilor:
Indicatorii sunt substante care isi modifica culoarea in mediu acid sau bazic.
pH-ul este o marime in functie de care se apreciaza natura
mediului:
pH < 7 indica mediu acid
pH = 7 indica mediu neutru
pH > 7 indica mediu bazic.

14. 13 | P a g e
Bazele albastresc turnesolul si inrosesc fenolftaleina.
Metil-oranj-ul se coloreaza in galben in prezenta unei baze. Au pH > 7.
2) Reactia de neutralizare ( este reactia dintre un acid si o baza):
NaOH + HCl → NaCl + H2O
Concluzie: Baza + acid = sare + apa
3) Reactia bazelor cu oxizii acizi:
Ca(OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O
Concluzie: baza + oxid acid = sare + apa
4) Reactia bazelor solubile cu sarurile solubile:
CuSO4 + 2NaOH → Cu(OH)2↓ + Na2SO4
Concluzie: baza solubila + sare1 = baza insolubila + sare2
5) Bazele insolubile, prin incalzire se descompun in oxizi si apa:
Fe(OH)2 → FeO + H2O
Cu(OH)2 → CuO + H2O
2Al(OH)3 → Al2O3 + 3H2O
2Mn(OH)7 → Mn2O7 + 7H2O
Concluzie: hidroxid insolubil → oxid metalic + apă
Importanta si utilizari:
reactivi de laborator:
soda caustica si potasa caustica sunt folosite la fabricarea sapunului:
NaOH se foloseste la obtinerea fibrelor artificiale, la mercerizarea
bumbacului, la fabricarea sodei de rufe(Na2CO3) :

15. 14 | P a g e
laptele de var, solutie de Ca(OH)2, este folosit in constructii, la varuirea
peretilor, la obtinerea mortarului, in pomicultura, la varuirea tulpinilor
pomilor, in viticultura la prepararea zemii bordeleze cu care se stropeste
via, contra manei vitei de vie:
apa de var, solutie filtrata de Ca(OH)2, este folosita la obtinerea
zaharului(pentru purificare), in medicina (ca neutralizant in intoxicatiile cu
solutii acide), in laborator pentru recunoasterea CO2:
Bazele substantelor alcaline NaOH si KOH, constituie reactivi folositi frecvent in
laboratoare. In industrie, hidroxidul de sodiu este utilizat la fabricarea sapunului, la obtinerea
fibrelor artificiale, la mercerizarea bumbacului, la fabricarea sodei de rufe. Hidroxidul de calciu
este o substanta de prima importanta in industrie si in constructii. Laptele de var, solutie care se
obtine prin dizolvarea hidroxidului de calciu in apa, se foloseste la varuirea cladirilor, la
obtinerea mortarului etc. Apa de var se foloseste in industria zaharului, in medicina si pentru
recunoasterea dioxidului de carbon in laborator.

16. 15 | P a g e