3. 1.1. Ideea de uniune europeana....................................................
1.2. Etapele realizarii Uniunii Europene......................................
1.3. Semnificatia si sensul evolutiei comunitare..........................
1.4. Semnificatia si perspectivele Tratatului de reforma..............
1.5. Uniunea Europei Occidentale (UEO)....................................
1.6. Aderarea României la Uniunea Europeana...........................
1.7. Conceptul de „acquis comunitar”.........................................
1.8. Constructia europeana. Repere cronologice………………..
Capitolul 2
2.1. Evolutie institutionala...........................................................
2.2. Consiliul European. Precizari terminologice si institutionale.............................
2.3. Consiliul de Ministri al Uniunii Europene (Consiliul)..........
2.3.1. Precizari terminologice..................................................
2.3.2. Consiliul Ministrilor U.E...............................................
2.3.3. Procedura de vot în cadrul Consiliului Ministrilor........
2.3.4. Consiliul în reglementarea dupa Tratatul de la Lisabona………
2.4. Comisia Europeana................................................................
2.4.1. Istoricul Comisiei..........................................................
2.4.2. Numirea Comisiei Europene.........................................
2.4.3. Statutul membrilor Comisiei Europene.........................
2.4.4. Structurile functionale ale Comisiei..............................
2.4.5. Atributiile (functiile) Comisiei......................................
2.5. Parlamentul European............................................................
2.5.1. Aparitia si evolutia Parlamentului European.................
2.5.2. Statutul membrilor Parlamentului European.................
2.5.3. Organizarea Parlamentului European............................
2.5.4. Atributiile Parlamentului European...............................
2.5.5. Procedura bugetului la Parlamentul European..............
2.5.6. Sesiunile si sedintele Parlamentului European..............
2.6.Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (Curtea Europeana de Justitie)
2.6.1. Istoric.............................................................................
2.6.2. Curtea de Justitie...........................................................
2.6.2.1. Compunere.........................................................
2.6.2.2. Organizarea Curtii de Justitie.............................
2.6.2.3. Competenta Curtii de Justitie............................
2.6.2.3. Tipurile de actiuni de competenta Curtii Europene de Justitie...........................
2.6.2.4. Procedura în fata Curtii Europene de Justitie....
2.6.3. Tribunalul de Prima Instanta.........................................
2.6.3.1. Compunerea Tribunalului si statutul judecatorilor........................
2.6.3.2. Competenta Tribunalului de Prima Instanta…..
2.6.3.3. Procedura în fata Tribunalului de Prima Instanta................................
2.6.3.4. Regimul lingvistic.............................................
2.6.4. Tribunalul Functiei Publice…………………………...
2.6.4.1. Compunere…………………………………….
2.6.4.2. Competenta........................................................
2.6.5. Hotarârile………………………….…………………..
2.6.6. Cheltuielile de judecata………………………………..
2.6.7. Asistenta judiciara.........................................................
2.6.8. Desistarea......................................................................
2.6.9. Incidentele de procedura...............................................
4. 3
2.6.10. Caile extraordinare de atac………………………….
2.6.11. Întreruperea hotarârilor................................................
2.7. Curtea de Conturi..............................................................
2.8. Comitetul Economic si Social (CES)...............................
2.9. Comitetul Regiunilor........................................................
2.10. Sediile institutiilor si organismelor Uniunii Europene...
2.11. Alte organisme comunitare............................................
Capitolul 3
5. 3.1. Enumerare.............................................................................
3.2. Regulamente..........................................................................
3.3. Directive................................................................................
3.4. Decizii....................................................................................
3.5. Recomandari si avize.............................................................
3.6. Declaratii si rezolutii.............................................................
3.7. Principii generale ale dreptului comunitar............................
3.8. Aplicarea tratatelor comunitare ............................................
3.9. Aplicabilitatea dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre….......................................
3.10. Actele juridice comunitare în reglementarea Constitutiei pentru Europa…...................................
3.11. Competentele Uniunii Europene.........................................
Capitolul 4
6. 4.1. Necesitatea unei Uniuni Economice si Monetare Europene................
4.2. Realizarea Uniunii Economice si Monetare..........................
4.3. Criterii de convergenta..........................................................
Capitolul 5
5.1. Formele de integrare vamala si cooperare economica...........
5.2. Realizarea Uniunii vamale a UE............................................
5.3. Rolul Comisiei Europene în politica vamala.........................
Capitolul 6
7. 6.1. Libera circulatie a marfurilor.................................................
6.1.1. Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind libera circulatie a marfurilor....................
6.2. Libera circulatie a serviciilor................................................
6.2.1 Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind libera circulatie a serviciilor.............
6.3. Libera circulatie a capitalurilor.............................................
6.3.1 Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind libera circulatie a capitalurilor
6.4. Libera circulatie a persoanelor..............................................
6.4.1. Libertatea de stabilire....................................................
6.4.2 Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind libera circulatie a persoanelor................
Capitolul 7
8. 7.1. Concepte de baza..................................................................
7.2. Reglementarea comunitara a concurentei..............................
7.3. Ajutorul de stat......................................................................
7.4 Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind concurenta
7.5 Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie privind ajutorul de stat.
Capitolul 8
11. :
1.1. Ideea de uniune europeana
Ideea este foarte veche.
(n. 29 mai 1265, Florenta, d. 14 septembrie 1321, Ravena, poet si
filosof italian, om politic florentin, primul mare poet de limba italiana), în „Divina comedia” îsi imagina o
Europa unificata, aflata sub conducerea unui suveran aflat deasupra celorlalti suverani. Limba comuna urma sa
fie latina, iar moneda comuna florinul care avea o circulatie larga în Europa ca urmare a activitatii negustorilor
din Florenta.
Conceptia lui Alighieri merita mentionata pentru ca a intuit necesitatea pastrarii suveranitatii statelor
membre, a monedei unice, pe care Uniunea Europeana a realizat-o partial începând cu anul 2002, la peste 50 de
ani de la începuturile constructiei comunitare, dar si a limbii unice despre care înca nu se discuta.
În secolul al XVII-lea,
12. S
(numit în 1597 seful administratiei financiare din timpul regelui
Henric al IV-lea al Frantei, si care apartinea gruparii religioase a hughenotilor), în „Grand Dessin” a lansat ideea
unui „
13. ” care sa poata produce între membrii sai o pace inalterabila si un
comert perpetuu.
, în 1795, a elaborat un „Proiect de pace eterna” bazat pe o
15. , în discursul rostit la al treilea Congres International de Pace de la Paris din 1849, spunea ca
„va veni o zi când vom vedea aceste doua grupuri imense, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale
Europei, unul în fata celuilalt, întinzându-si mâinile unul celuilalt peste mari, schimbând produse, comert,
industrie, arte, genii…”.
O Europa unita a existat efectiv pe vremea Imperiului roman care însa cuprindea si coasta de nord a
Africii, Asia Mica, incluzând Turcia, aspiranta la statutul de membru U.E., dar si Israelul, timp în care Marea
Mediterana ajunsese un lac interior al Imperiului.
a încercat unificarea Europei sub autoritatea Frantei, dar împotriva vointei popoarelor, ceea ce a
provocat explozia nationalismelor europene.
SS (1760-1825) în 1814 prevedea constructia Europei în jurul unei aliante Franta-Anglia,
condusa de un monarh „lider stiintific si politic”1. Acestei aliante i se puteau alatura si alte state care se eliberau
si îsi creau institutii reprezentative.
Si alti vizionari au formulat proiecte de unificare a Europei. Dupa Primul Razboi Mondial,
în 1929, în Adunarea Generala a Societatilor Natiunilor, a propus sa se constituie „
16. ” între natiunile europene.
În 1944, reprezentantii miscarilor europene de rezistenta europene, reuniti în Elvetia, au elaborat un
program european care statua ca realizarea unei Europe prospere, democratice si pacifice, sub forma unei
reuniuni de state suverane, separate prin frontiere politice si vamale este imposibila, afirmând ca doar o
18. , la Universitatea din Zürich, a sustinut ideea unor „
S ”, construite în jurul Frantei si Germaniei, sub auspiciile Marii Britanii si ale SUA.
În 1947, mai multe miscari care militau pentru unitate europeana au format „
19.
20. ”. Primul Congres European tinut la Haga în 1948, care a
reunit peste 800 de delegati din 19 tari, a formulat ideea unei
21. si a necesitatii de
1 Adrian Nastase, Europa quo vadis?, „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 2003, p. 21-29
22. creare a unor
– un Parlament European si o Curte de Justitie. Richard Caudenhove-Kalergi a
5
creat miscarea „Pan Europa”2 .
1.2. Etapele realizarii Uniunii Europene
Este unanim recunoscut ca la baza înfaptuirii Uniunii Europene se afla
care a creat
conditiile unui sistem de cooperare economica care a permis primele proiecte de integrare europeana.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cele doua superputeri, Uniunea Sovietica si SUA, si-au disputat
puternic zonele de influenta, în special în Europa. Marea Britanie, asociat al Statelor Unite, se angajase sa
sustina linia de rezistenta formata de Grecia si Turcia. La 21 februarie 1947, Ambasada Marii Britanii din SUA
a anuntat Secretariatul de stat din Washington ca, din cauza gravelor dificultati cu care se confrunta economia
britanica, Regatul Unit al Marii Britanii nu mai avea forta economica si militara pentru a suporta imensele
cheltuieli cu bazele militare din Marea Mediterana.
În acelasi timp, în Europa prindeau si câstigau teren miscarile socialiste si comuniste prosovietice,
ajungându-se chiar la desemnarea unor ministri comunisti în guvernele Italiei si Frantei. În acest context,
Truman, presedintele american care i-a succedat lui Roosevelt, la 12 martie 1947 s-a adresat sesiunii comune a
Congresului SUA si a solicitat autorizatia pentru alocarea a 400 milioane dolari în ajutorul Greciei si Turciei.
Congresul SUA a aprobat ajutorul si a stabilit obiectivul de a „manifesta o atitudine ferma a Washingtonului
fata de Moscova”.
La 5 iulie 1947, la Universitatea Harvard, secretarul de stat al SUA,
, cu ocazia
discursului tinut la acordarea titlului de doctor honoris causa, a atacat dur pretentiile de superputere ale URSS
care urmarea fie numai o adeziune sau chiar o încorporare fortata a Germaniei la cauza socialismului pentru a
realiza revolutia mondiala.
Interesul SUA de a sprijini economic Europa occidentala, viza si relansarea propriei economii, aflata în
recesiune, relansare posibila prin cererea mare de marfuri dar si stoparea avansurilor socialiste si comuniste din
Italia si Franta care, împreuna cu nationalizarea laburista din Marea Britanie, ar fi periclitat mentinerea
economiei de piata în aceasta parte a lumii.
La 12 iunie 1947, la initiativa Marii Britanii si Frantei a avut loc la Paris o conferinta care s-a finalizat cu
constituirea unui
23. ce a avut menirea de a realiza un
studiu privind necesitatile europene de import din zona dolarului. Studiul a fost aprobat în Conferinta din 22
septembrie 1947 si a fost transmis în SUA.
La 3 aprilie 1948, presedintele SUA a semnat
(
25. . În acest fel a demarat oficial
. A fost
creata
26. , agentie federala pentru organizarea ajutorului,
aceasta functionând pâna la 30 septembrie 1951.
La 16 aprilie 1948 s-a semnat la Paris conventia constitutiva a
27. (), ca agentie europeana a Planului Marshall, având ca membri fondatori 16 state europene:
Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea
Britanie, Suedia, Turcia, R.F. Germania si Spania. SUA si Canada au fost admise ca membri asociati, iar
Iugoslavia a primit statut de observator3. Ajutorul dat de SUA Europei, între 1949 si 1961 a fost de peste 30
miliarde dolari.
OECE nu s-a concentrat numai pe distribuirea ajutorului american, actionând si în directia unei cooperari
intraeuropene.
Startul constructiei europene a fost dat de ministrul de externe francez
S
28. care, la 9 mai
1950, într-un discurs, la aniversarea a 5 ani de la victoria asupra fascismului, a propus crearea unei
supranationale, care sa dirijeze productia si desfacerea otelului si carbunelui în Europa. La baza
propunerii lui Schuman se afla planul elaborat de Jean Monnet. Ideea era mai veche si fusese lansata de
, cancelarul demo-crestin care a reconstruit Germania dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Acesta, în 1949 a propus o „asociere de drept international pe baza de cooperare” în care „Germania ar participa
cu regiunea Ruhr, Franta cu minereul din Lorena, Franta, Germania, Saarland, Luxemburg, Belgia cu industriile
lor grele”4.
2 Ion Ignat, Uniunea Europeana – de la Piata Comuna la moneda unica, Ed. Economica, Bucuresti, 2002, p. 13-14.
3 Ion Ignat, op. cit., p. 14-19.
4 Adrian Nastase, op. cit., p. 28.
53. (,(.
La 18 aprilie 1951, la Paris, Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat
(), intrat în vigoare la 23 iulie 1953.
Tratatul viza „plasarea productiei franco-germane de carbune si otel organism deschis participarii celorlalte tari ale Europei” (Robert Schuman, sub o Înalta autoritate comuna,
într-un
Declaratia de la 9 mai 1950).
Dorinta de colaborare viza si alte domenii, între altele si cel al apararii. S-a încercat crearea unei armate
exclusiv europene a statelor membre CECO având ca punct de plecare Planul Pleven.
La 26 mai 1952, aceleasi 6 state fondatoare CECO au semnat
(), sub forma unei organizatii supranationale cuprinzând un
, un
, o
@
si o
. O autoritate militara comuna la nivel
european avea în subordine trupele europene. Acest Tratat CEA nu a mai fost pus niciodata în aplicare urmare a
faptului ca, în 1954, Adunarea Nationala Franceza nu l-a ratificat.
În 1953 Adunarea Parlamentara a CECO a elaborat un proiect de tratat privind o
54. .
Comunitatea Europeana astfel înfiintata avea competenta generala în domeniile politicii economice, al
securitatii si politicii externe, urmând ca în doi ani sa absoarba CECO si Comunitatea Europeana de Aparare5.
55. (Italia) din 1955 a decis ca viitorul cooperarii europene sa se
bazeze pe integrarea economica si, în special, pe realizarea unei piete comune între statele membre. În acest
scop a fost constituit un comitet interguvernamental, condus de ministrul de externe al Belgiei, SA . Raportul întocmit de acest comitet a stat la baza proiectului de Tratat pentru înfiintarea Comunitatii
Economice Europene (CEE).
5 Idem, op. cit., p. 35
58. () sau .
Tratatul CECO a creat patru institutii: o Înalta Autoritate, o Adunare responsabila cu controlul politic, un
Consiliu al Ministrilor, constituit din reprezentanti ai statelor membre, si o Curte de Justitie. Acestea aveau
competente în domeniul pentru care s-a convenit Tratatul.
7
,3)4*0+-2.,6-1+0.20652.-7/1*01+-+*-321+0280/801 #%
60. /1*B91CGB.-0
=;/
!9'82
-2*:25=%$'$
$*14,/!00E26
8#/(=*6+@%1,4'(3.(#3/*
-0/,.,E H
.0-2+?2J.6-1:12E#I'
Si Tratatul de la Roma prevedea constituirea unor institutii – o (echivalentul Înaltei Autoritati),
aceasta fiind executivul independent al Comunitatii,
, ca organ interguvernamental si
autoritate legislativa,
@
– autoritate judiciara si o adunare parlamentara cu rol consultativ.
Prin
din 8 aprilie 1965, cunoscut sub numele de
61. , s-a
realizat unificarea executivelor celor 3 comunitati (cele 3 Consilii de Ministri ale CEE si CEEA) si a Înaltei
Autoritati (CECO), acestea fiind înlocuinte cu un Consiliu de Ministri si o Comisie6.
Urmare a summit-ului de la Paris, din decembrie 1974, începând cu anul 1975, sefii de state sau de
guverne s-au reunit de trei ori pe an, în cadrul
(acesta este un alt organism decât
), pentru definirea liniilor politice generale ale Comunitatii.
În 1976 a avut loc prima extindere prin aderarea Regatului Unit al Marii Britanii, Irlandei si
Danemarcei, iar, mai apoi, în 1981, a Greciei si, în 1986, a Portugaliei.
La 20 septembrie 1976, „Consiliul” a aprobat conditiile pentru alegeri direct în Parlamentul European, si
s-a semnat
62. . Primele alegeri
au avut loc în iunie 1979.
În 1985, Lordul Cockfield, comisarul european pentru Piata Interna, a dat publicitatii
,
document care a pus bazele unui program legislativ în vederea realizarii pietei interne, obiectiv propus sa se
realizeze pâna la 31 decembrie 1992.
În anul 1986, prin
63. () care a incorporat Carta Alba, s-a facut prima mare
reforma a Tratatelor Comunitatilor. a avut ca obiectiv finalizarea asa-numitei piete interne, definita ca „o
zona fara frontiere interne în care este asigurata libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si
capitalului”. Tratatul a intrat în vigoare în 1987.
K
64. sunt:
• Adaugarea la competentele Comunitatii Europene a sase noi domenii de strategie: piata unica,
cooperarea monetara, politicile sociale, coeziunea (între regiunile mai înstarite si cele mai sarace), cercetarea si
dezvoltarea, standardele de mediu.
• Extinderea competentelor Parlamentului European: - Consiliul de Ministri putea trece peste un veto al
P.E. în majoritatea domeniilor de strategie legate de piata unica numai printr-un vot în unanimitate.
• Introducerea în Consiliu a votului prin majoritate calificata (VMC), punându-se capat veto-ului national
în cele mai multe domenii apartinând pietei unice.
6 Idem, op. cit., p. 35
65. 8
• Acordarea unui statut oficial Consiliului European, în care sefii de stat sau de guvern ai statelor membre
se întrunesc pentru a stabili politici.
• Declaratia ca piata interna a CE urma sa fie completa pâna la 31 decembrie 1992 si ca toate barierele
care mai existau în calea comertului intracomunitar urmau sa fie înlaturate7.
La 7 februarie 1992 s-a semnat
66. , convenit în decembrie 1991 când s-a stabilit
cadrul realizarii Uniunii Economice si Monetare, si care a intrat în vigoare în noiembrie 1993, cunoscut ca
(). Acesta si-a definit ca obiective:
1. trecerea de la piata unica la o
67. , comportând si trecerea la o moneda
unica;
2. afirmarea identitatii pe scena internationala printr-o
68. inclusiv
o politica de aparare comuna;
3. întarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei
72. ;
5. mentinerea integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea lui în vederea asigurarii eficacitatii
mecanismelor si institutiilor comunitare.
Formele de cooperare instituite prin TUE sunt structurate pe :
–
, are caracter supranational si este constituit din ansamblul dispozitiilor privind
comunitatile europene, care nu se mai limiteaza la competentele strict economice ale Comunitatii Economice
Europene. Competenta U.E. a devenit una generalizata, incluzând educatia, pregatirea profesionala, tineretul,
cultura, sanatatea publica, protectia consumatorilor, infrastructura pentru transport, telecomunicatii si energie,
precum si politicile industriale;
– îl constituie
73. (S). Consiliul European
defineste orientarile generale ale PESC pe baza carora Consiliul de Afaceri Externe hotaraste, în unanimitate,
domeniile ce pot face obiectul unei actiuni comune. Uniunea este reprezentata de Presedintie;
–
îl constituie @
76. . Dreptul de initiativa apartine statelor membre si Comisiei.
Consiliul Ministrilor poate sa adopte, în unanimitate, pozitii comune, decizii cadru în scopul armonizarii legilor
si regulamentelor în statele membre, decizii obligatorii în orice alt domeniu apartinând de acest pilon, precum si
conventii pe care le recomanda statelor membre spre adoptare. Exista un
, compus din
înalti functionari care formuleaza avize destinate Consiliului si care pregateste lucrarile acestuia9.
# -$+
79. /
I!*%% '%( -#) *,%1#2
7 Steven p. Mc. Giffen, Uniunea Europeana, Ghid critic, „Monitorul Oficial”, 2007, p. 8.
8 Marin Voicu, Drept comunitar – teorie si jurisprudenta, Editura Ex Ponto, Constanta, 2002, p. 9-10.
9 Adrian Nastase, op. cit., p. 40-41.
103. !
semnat în decembrie 1991 sunt:
• Înfiintarea Uniunii Europene (U.E.) într-o structura cu trei piloni:
1. Comunitatea Europeana (CE)
2. Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)
3. Cooperarea în Justitie si Afaceri Interne (JAI).
– PESC si JAI sunt „interguvernamentale”:
– nu pot fi folosite ca baza pentru Directive si Regulamente (legi ale CE);
– sunt realizate de catre guvernele nationale prin Consiliul de Ministri si Consiliul European;
– nu atribuie competente formale institutiilor supranationale - Comisia, PE si Curtea
Europeana de Justitie (CEJ).
• Crearea unui program si a conditiilor pentru Uniunea Economica si Monetara (UEM), inclusiv pentru o
moneda unica.
• Crearea cetateniei Uniunii Europene.
• Extinderea în continuare a competentei CE la: educatie, cultura, „retele transeuropene”; extinderea
competentelor existente în materie de politici de mediu; extinderea politicii industriale si a politicii cercetarii si
dezvoltarii.
• Acordul a 11 state membre (fara Marea Britanie) privind capitolul social.
• Extinderea în continuare a puterilor PE.
• Crearea Fondului de Coeziune.
• Atribuirea competentei Curtii Europene de Justitie de a aplica amenzi statelor membre.
• Includerea subsidiaritatii în textul Tratatului.
• Introducerea unei Politici Externe si de Securitate Comune (PESC, cel de-al doilea Pilon) cu prevedere
limitata pentru votul cu majoritate calificata (VMC) si o declaratie de intentie de a construi o aparare comuna.
• Introducerea competentelor legate de Justitie si Afaceri Interne (JAI, cel de-al Treilea Pilon) si
abordarea unor aspecte precum politica de azil si de supraveghere.
În 1995 a avut loc o noua extindere – Austria, Finlanda si Suedia. Aceasta extindere s-a desfasurat
conform practicilor anterioare, prin schimbarea aritmetica a aranjamentelor institutionale. Pregatirea extinderii
prin includerea tarilor din centrul si estul Europei a fost încredintata unei noi
104. (), sub presedintia italiana. CIG a avut ca obiectiv revizuirea Tratatului de la Maastricht. Finalizarea a avut
loc prin
, semnat în octombrie 1997, si a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de
la Amsterdam avea trei parti: 1. Modificari aduse tratatelor; 2. Simplificare; 3. Prevederi generale si finale. Au
fost reformulate obiectivele Uniunii.
107. 10
#!!'!)( ! ! ! # !$ %!'( @25HF4/!/83'!94(68 @148(9I198$A/3%..!13:6.6'1!9- 68;,A'.3.8J/6!6(!21*B7/-E+68!-6.=C,!C.1/$46$4'%606.6!68=B.1A11;4K3(2.66A/5911I4B33/.$//!4/I53444A//56I3'6 551,/1! !.46673134'16167?=62!417(6A/6931$6.84!469113GAD R= 91/!IL.%8B!3-6!1'.AIH5.A'8!8ICH.1.11!4 8-36!/9.#/6/I=5.,11!43*4C 1661!A((6C=66.218-91!). 6!9/.'7!M66N!4-O/1P96. 163216Q 8!9468;9K1(69K;6 .13AI8/.C64AI61$7C%8.66/6=8D921'91 953 -6!670#1I.36.6'%88A@ !5.4C166C-681I/796-/ S.1.6?.2128T,-/68C.81136'14.?116412$19%4/!D6%/.8.6!'6EBE61,I6/39J44./96A556G$61Q4 ,87U64262=J6'016!E!.?AH'C/.6!96696/81..IB136!83/!8593K66 *A4 C6(!6I8,65.1 8133W8(V46$26'2%Q!(5!91#96%,/!3J./'7564I(6 8.I
În afara reformularii obiectivelor a fost introdus
108. , în sensul acceptarii unei
„cooperari mai strânse” a unui grup de state hotarâte sa atinga un nivel mai ridicat de integrare fara ca progresul
în aceasta directie sa mai fie conditionat de asteptarea celorlalte state membre. În ce priveste
109. într-un numar tot mai mare de noi domenii10.
Prevederile majore ale Tratatului de la Amsterdam (1997):
Extinderea Votului ptin Majoritate Calificata (VMC)
110. • Extinde VMC la urmatoarele domenii: linii directoare pentru ocuparea fortei de munca si masuri
de stimulare; excludere sociala; libera circulatie a persoanelor (dupa cinci ani).
• Tratament special pentru cetatenii straini; sanatate publica; sanse egale si tratament egal pentru
barbati si femei; cercetare si dezvoltare; lupta împotriva fraudei; cooperare vamala; statistica; protectia datelor;
regiuni periferice.
Schimbari institutionale
• Limiteaza numarul membrilor Parlamentului European la 700, indiferent de nivelul extinderii UE.
• Nominalizarea presedintelui Comisiei de catre statele membre trebuie aprobata de Parlament;
membrii Comisiei trebuie nominalizati de comun acord între guverne si presedinte; presedintele traseaza
orientarile politice generale pentru Comisie.
• CEJ primeste responsabilitate directa pentru garantarea respectarii drepturilor omului, iar
jurisdictia ei este extinsa la domeniile imigratiei, azilului, vizelor si trecerii frontierelor si al cooperarii cu
politia, în materie judiciara si penala.
• Curtea de Conturi a UE primeste noi competente de investigare.
Dezvoltarea PESC
10 Idem, p. 44-45.
111. • Asigura o cooperare mai aprofundata între statele membre în vederea unei Politici Externe si de
11
Securitate Comune.
• Acorda Uniunii puterea de a îndeplini sarcini de ajutor umanitar si de mentinere a pacii
(cunoscute ca
112. ), de a elabora strategii comune, principii generale de politica externa, actiuni
si pozitii comune.
• UE urmeaza a fi reprezentata de un grup (numit troica) format din Presedintia Consiliului,
Comisie si Secretarul General al Consiliului, care va actiona în calitate de „Înalt Reprezentant al Uniunii pentru
politica externa si de securitate comuna” (un nou post).
Probleme sociale si drepturi civile
• Acorda Consiliului puterea de a adopta masurile adecvate pentru a combate discriminarea pe baza
de sex, rasa sau origine etnica, religie sau credinte, dizabilitati, vârsta sau orientare sexuala si ofera masuri de
combatere a discriminarii din motive de dizabilitate. Face din încurajarea egalitatii între sexe o sarcina a
Comunitatii.
• Creeaza conditiile colaborarii permanente si regulate, în cadrul Comunitatii, pentru ocuparea
fortei de munca si somaj.
• Protejeaza indivizii împotriva prelucrarii datelor personale si libera circulatie a acestor informatii
prin intermediul institutiilor si administratiilor care le folosesc.
Securitatea interna
• Creeaza conditiile pentru o cooperare mai strânsa între fortele de politie si autoritatile vamale si
direct cu Europol, reteaua de politie europeana.
• Initiaza o masra legala în vederea mai strânsei cooperari între politiile si autoritatile judiciare ale
statelor membre pentru a combate si preveni rasismul, xenofobia, terorismul, crima organizata, traficul de
persoane si infractiunile îndreptate împotriva copiilor, traficul de droguri, coruptia si frauda.
• Stabileste în principiu un standard minim comun pentru reguli si sanctiuni pentru crima
organizata, terorism si trafic de droguri.
Migratia catre interior
• Încorporeaza în Tratat acordul Schengen (un acord interguvernamental care stabileste o zona fara
restrictii impuse circulatiei libere în scop de calatorie între 13 dintre cele 15 state membre – exclusiv Marea
Britanie si Danemarca). Prevede, de asemenea, înlaturarea tuturor controalelor asupra persoanelor care trec
granitele interne – fie ele cetateni ai U.E. sau cetateni ai unor state nemembre; în privinta controalelor la toate
granitele externe ale Uniunii Europene, stabileste standarde si proceduri comune pentru verificarea persoanelor,
reguli comune pentru vize pentru sederi programate de maximum trei luni, o lista comuna cu tarile nemembre ai
caror cetateni au nevoie de viza la trecerea frontierelor externe si o lista cu tarile nemembre ai caror cetateni
sunt scutiti de aceasta prevedere. Initiaza proceduri si conditii comue pentru emiterea de vize de catre statele
membre si o definire a conditiilor în care cetateni ai tarilor nemembre vor fi, în principiu, liberi sa calatoreasca
în UE timp de trei luni.
• Defineste standardele minime pentru primirea solicitantilor de azil în statele membre si pentru
clasificarea cetatenilor tarilor nemembre ca refugiati.
• Formuleaza termenii pentru accesul si sederea imigrantilor în Uniunea Europeana si standardele
pentru procedurile de emitere a vizelor pe perioada îndelungata si a permiselor de sedere de catre statele
membre, standardele pentru solutionarea imigratiei ilegale si sederii ilegale, repatrierea rezidentilor ilegali,
drepturile cetatenilor din statele nemembre ce locuiesc legal într-un stat membru si conditiile în care acestia pot
locui în alte state membre.
Mediul, sanatatea si protectia consumatorului
• Stipuleaza ca, în definirea si implementarea politicilor si actiunilor Comunitatii, trebuie sa se
asigure un nivel înalte de protectie a sanatatii umane.
• Prevede un nivel înalt al protectiei consumatorului.
În toate politicile Comunitatii trebuie sa se tina seama de mediu. Pentru propriile propuneri, Comisia este
obligata sa efectueze o evaluare a consecintelor asupra mediului. Legislatia pentru mediu, sanatate publica si
113. protectia consumatorului este acum marcata (cu rare exceptii) de procedura codeciziei, acordându-se si
Parlamentului European o anumita competenta în aceste domenii11.
12
Dupa adoptarea acestui tratat au formulat cereri de aderare si alte state printre care si România (Cehia,
Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania). Cu privire la aceste cereri Comisia a
adoptat, la 16 iulie 1997, .
O noua modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor care instituie Comunitatile
europene si unele acte asociate a avut loc prin
din 7-11 decembrie 2000, intrat în vigoare în
ianuarie 2003 si care a avut ca scop crearea unui sistem functional pentru un numar mai mare de membri si
gestionarea unei extinderi fara precedent.
K
Se adopta Noul Protocol asupra extinderii. VMC se extinde la noi domenii, în special:
– anumite întruniri la nivel înalt, inclusiv ale Presedintelui Comisiei si ale Înaltului Reprezentant
pentru Politica Externa si de Securitate Comuna;
– anumite aspecte ale elaborarii acordurilor internationale;
– actiuni vizând sprijinirea masurilor anti-discriminare adoptate de statele membre;
– anumite actiuni pentru a le permite cetatenilor sa se bucure de libertatea de miscare;
– majoritatea masurilor referitoare la vize, azil si imigratie;
– acordarea de sprijin financiar de urgenta statelor membre;
– majoritatea masurilor de politica industriala;
– din 2007 sau de la data adoptarii perspectivelor financiare pentru 2007-2013 daca nu se ajunge la
un acord îaninte de 2007, masuri aferente Fondurilor structurale;
– acorduri de cooperare financiara si tehnica cu tari terte (nu se aplica acordurilor de asociere sau
masurilor de preaderare).
Oficializarea „Cooperarii Consolidate” – grupuri de cel putin opt state membre pot încheia între ele
acorduri care sa le permita sa avanseze, în special în anumite domenii de interes, mai mult decât sunt pregatite
sa o faca celelalte state, fiind necesar ca aceste acorduri sa îndeplineasca urmatoarea conditii:
• sa promoveze obiectivele UE si sa consolideze integrarea;
• sa respecte tratatele si cadrul institutional unic al Uniunii;
• sa respecte legislatia existenta a UE;
• sa respecte competentele exisente;
• sa nu submineze piata interna sau coeziunea economica si sociala;
• sa respecte competentele, drepturile si obligatiile statelor membre neparticipante;
• sa fie, în principiu, deschise tuturor statelor membre;
• sa fie folosite numai ca ultima solutie.
Stabilirea unui nou organism de cooperare judiciara,
K
.
Procedura clara pentru modificarea telurilor de baza ale Uniunii, prin consultare cu BCE si cu vot unanim
al Consiliului.
Presedintelui Comisiei i se acorda mai multa putere pentru a conduce Comisia si pentru a forta demisia
unui comisar. Din 2005, Comisia va fi alcatuita din câte un membru pentru fiecare stat membru pâna în
momentul în care numarul membrilor UE ajunge la 27. dupa acest moment, numarul membrilor va fi unul fix si
va exista un sistem de rotatie al tarilor, care va fi stabilit prin vot unanim în Consiliu.
Numarul maxim de membri ai Parlamentului European fixat la 732 (ulterior, revizuit la 750).
Crearea unui Comitet consultativ pentru Protectie sociala.
Definirea procedurii prin crearea de „partide politice la nivel european”.
Anumite reuniuni ale Consiliului European (care au fost întotdeauna organizate în tara ce detinea
Presedintia) vor avea loc la Bruxelles. Dupa aderarea celui de-al 18-lea stat membru, toate reuniunile
Consiliului European vor avea loc la Bruxelles12 – se arata în Tratatul de la Nisa.
Deoarece nici Tratatul de la Nisa nu a putut rezolva problemele cu care se confrunta constructia
comunitara, prin
114. A din 2001, a fost instituita
care a avut ca
scop redactarea unui text constitutional care sa raspunda în mod real nevoilor comunitatii europene.
La 28 februarie 2002, în hemiciclul Parlamentului European de la Bruxelles, Conventia Europeana,
conceputa ca un forum mai larg de dezbatere, a reunit reprezentantii tarilor membre, dar si ai celor candidate, 28
la numar, incluzând si Turcia, ai Comisiei europene si Parlamentului European. Lucrarile au durat pâna la 10
11 Steven P. Mc Giffen, op. cit., p. 9-12.
12 Steven P. Mc Giffen, op. cit., p. 12-13.
115. iulie 2003. Au fost 26 reuniuni plenare si numeroase întâlniri ale celor 11 grupuri de lucru. Presedintia
Conventiei a fost exercitata de seful statului francez, Valery Giscard d'Estaing, ajutat de doi vicepresedinti, fosti
prim-ministri, belgianul Jean Luc Dehaene si italianul Giulliano Amato. A fost adoptat proiectul noului Tratat
constitutional.
Consiliul European din 19-20 iunie 2003 a decis convocarea unei conferinte interguvernamentale (CIG)
13
pentru adoptarea noului tratat fundamental al UE.
La 29 septembrie 2003, Consiliul de Afaceri Generale si Relatii Externe, alcatuit din ministri de externe ai
statelor membre, a decis convocarea CIG la data de 4 octombrie 2003. România, Bulgaria si Turcia au participat
cu statut de observator. Datorita divergentelor aparute între participanti proiectul nu a putut fi adoptat.
Consiliul European, reunit la Bruxelles la 12-13 decembrie 2003, a luat nota ca nu a fost posibil pentru
CIG sa gaseasca un acord global privind Tratatul constitutional si s-a cerut presedintiei, detinuta de Irlanda, ca,
pe baza consultarilor, sa faca o evaluare a perspectivelor de progres si sa pregateasca un raport pentru Consiliul
European din martie 2004.
Urmare a unor formule de compromis, acceptate de toti participantii, a fost posibila încheierea CIG la
Consiliul European din 18 iunie 2004, prin adoptarea proiectului de Tratat constitutional, care, din motive
istorice, a fost semnat la Roma, la 29 octombrie 2004. Denumirea completa a Tratatului este
. În lucrare vom folosi pentru acesta si termenul .
Schimbarile de esenta aduse de Tratatul constitutional vor fi analizate la fiecare capitol Anticipam, precizând sintetic, aceste schimbari:
– introducerea sistemului de vot cu dubla majoritate în Consiliul UE. Deciziile cu majoritate
calificate
în parte.
vor
necesita sprijinul a 55% din statele membre, reprezentând 65% din populatia Uniunii. O decizie care se ia cu
majoritate calificata poate fi blocata doar daca i se opun minimum 4 state, iar daca pragul de blocaj este aproape
sa fie atins, statele membre vor face eforturi pentru gasirea unei solutii de consens;
– a fost inclusa în Tratat si Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, fiind astfel deschisa calea aderarii
ulterioare a UE la Conventia Europeana a Drepturilor Omului;
– UE a primit explicit personalitate juridica. Facem mentiunea ca personalitate juridica au avut
Comunitatile;
– a fost creata functia de presedinte al Consiliului European, ales prin vot de sefii de stat sau de guvern ai
statelor membre;
– s-a renuntat la sistemul „pilonilor UE” introdus în 1993 prin Tratatul de la Maastricht;
– s-a prevazut posibilitatea dezvoltarii unei aparari europene si s-a introdus o clauza de solidaritate a
statelor UE în fata unui atac extern asupra uneia dintre ele;
– Parlamentul European va avea cel mult 750 membri, fata de 736 în prezent, pragul minim fiind de 6
eurodeputati pentru un stat membru (fata de 4 în prezent), iar cel maxim de 96 (fata de 99, astazi);
– a fost recunoscuta dimensiunea sociala a Uniunii, între obiectivele acesteia fiind si dezvoltarea unei
economii sociale de piata si progresul social;
– în domeniul justitiei si afacerilor interne s-a prevazut un Parchet european cu competenta în lupta contra
fraudelor comunitare, precum si împotriva criminalitatii grave, cu dimensiune transfrontaliera. Va fi creat un
Comitet permanent pentru cooperare în domeniul interne.
Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa urma sa intre în vigoare dupa aprobarea sa de catre
toate statele membre. S-a prevazut o data, ca ipoteza de lucru, pentru finalizarea aprobarii de catre statele
membre - 1 noiembrie 2006.
Supusa ratificarii, Constitutia pentru Europa nu a trecut acest test. A fost respinsa la vot mai întâi de
Franta si apoi de Olanda. Încrederea în succesul acesteia a fost atât de mare încât nu a fost prevazuta si o solutie
de avarie. Ce se întâmpla daca unul sau mai multe state o resping? Când acest fapt s-a petrecut, Uniunea
Europeana a fost total nepregatita.
Solutia a venit mai târziu din partea Germaniei care a detinut presedintia Consiliului de Ministri al Uniunii
Europene în semestrul I al anului 2007 si a constat în adoptarea, la Lisabona, a unui
116. al
(„Tratat de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului de instituire a
Comunitatii Europene”). Asupra acestui tratat revenim în sectiunea J.4.
1.3. Semnificatia si sensul evolutiei comunitare
La sfârsitul primului razboi mondial, în ciuda ideilor exprimate în timp, asa cum am aratat, despre unirea
statelor Europei, o astfel de realizare parea imposibila. Marele sociolog român
, într-un studiu
13 Dimitrie Gusti, Sociologie juridica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.
117. consacrat natiunii si statului national în raporturile juridice si politice internationale, referitor la Conferinta de
pace de la Versailles, aprecia ca omenirea asista la un însemnat capitol istoric: la o înmormântare si la o înviere.
A murit statul vechi, vesnic agresiv si cuceritor, bazat, înauntru si în afara, pe simpla putere, brutala, si i-a luat
locul statul nou întemeiat pe ideea nationala si democratica. „Victoria finala a principiului national înseamna
începutul unei noi ere de legislatie internationala; de astazi titlul juridic al întemeierii de viitoare state va trebui
sa fie dreptul natiunilor de a dispune de ele însesi (…). Întregul program politic al pacii, care s-a încheiat la
Versailles, este cuprins aici. Singurul criteriu pentru reconstituirea hartii politice a Europei va trebui sa fie harta
natiunilor, iar congresul pacii ar fi avut de facut numai o opera de înregistrare, aceea de a stabili coincidentele
dintre frontierele politice si cele nationale. Astfel s-a nascut o Europa noua. Iar pentru a ne da seama de puterea
creatoare a vietii politice noi, pe care a avut-o ideea nationala, este de ajuns sa amintim ca, înainte de pacea de la
Versailles, în Europa erau 28 state si 62 natiuni (numai Austro-Ungaria continea 10 natiuni); asadar, majoritatea
natiunilor erau asuprite, caci din 28 state numai 7 erau alcatuite din câte o natiune, prin urmare, din 62 natiuni
numai 7 erau propriu-zis independente, având organizatia lor politica proprie (…). Astazi, popoarele au devenit
natiuni, iar statele dinastice, state nationale.”
14
Realitatea cruda a celui de-al doilea razboi mondial a dovedit nerealismul acestei sperante de pace bazate
pe state nationale, atât de frumos exprimata de Gusti.
Si speranta s-a ivit din nou, plecând de la doua state europene, etern rivale, si care întotdeauna au avut
ceva de disputat – Franta si Germania.
Europa postbelica a fost caracterizata de euforie federalista. Statele europene însa au manifestat prudenta
fata de ideea de
118. în special din cauza temerii pierderii suveranitatii.
@ care a realizat experimentul planificarii economice în perioada imediat urmatoare, credea
ca singura posibilitate de a evita un razboi în Europa era
123. în anumite sectoare economice. Cooperarea dintre state în cadrul Organizatiei
pentru Cooperare Europeana, constituita pentru derularea Planului Marshal, a fost în esenta o
125. . În acest sens, Robert Schuman a propus înfiintarea unei organizatii
independente de guvernele statelor care o compun, careia sa i se dea competente pentru doua dintre
componentele-cheie ale economiilor lor - carbunele si otelul.
În privinta directiilor de evolutie a constructiei europene, se disting mai multe curente de gândire:
–
126. al lui Monnet, inspirat de institutionalismul juridic francez (integrarea
functionala). A stat la baza realizarii CECO si Euratom, care au avut o abordare sectoriala a cooperarii. Tratatul
CEE a vizat guvernarea tuturor sectoarelor economice;
–
- care se pronunta pentru cooperarea interguvernamentala. Acest curent a
fost reprezentat si de fostul presedinte francez Charles de Gaulle care s-a exprimat în sensul ca trebuie reorientat
procesul de constructie europeana de la un caracter supranational la unul interguvernamental. Era raspunsul la
127. (1961-1962) care avea ca obiectiv crearea unei Uniuni a Statelor care sa aiba o politica externa
si de aparare comuna prin centralizarea institutiilor comunitare. Ulterior, în 1965, în relatia Frantei cu ceilalti
parteneri europeni s-a produs criza numita a „scaunului gol”. Charles de Gaulle a respins propunerile institutiilor
comunitare vizând extinderea votului majoritar în Consiliu, cresterea atributiilor bugetare ale Parlamentului
European si a propus ca majorarea cheltuielilor Comunitatii sa se faca din resurse proprii. Ca urmare, Franta nu
si-a mai ocupat locul în Consiliu. Criza a încetat în 1966, în urma „
128. ” prin
care s-a decis ca, în cazul în care sunt în joc interese foarte importante ale unui stat membru, Consiliul va
prelungi discutiile pâna la ajungerea la un compromis care poate fi adoptat în unanimitate;
–
129. având ca întemeiere teoretica conceptul „spillover process”. Este vorba de
revarsarea competentelor comunitare de la un domeniu la altul;
–
130. ca metoda a constructiei europene în opozitie cu metoda
interguvernamentala si într-o anumita continuitate cu functionalismul sectorial. Are la baza propunerea lui
Joschka Fischer, ministru german de externe, inspirata din experienta germana a federalismului corporatist.
Printr-un discurs tinut în mai 2000, la Universitatea Humboldt din Berlin, acesta a lansat o dezbatere europeana
privind trecerea de la UE la Statele Unite ale Europei. Viza Tratatul institutional si Constitutia Europeana,
instituirea unui guvern unional si a unei presedintii europene. „Europa statelor natiune” urma sa fie conciliata cu
„Europa popoarelor” prin urmatoarele masuri:
– realizarea unui parlament bicameral prin crearea a doua camere care sa reprezinte natiunile, actualul
Parlament European fiind un reprezentant al popoarelor;
– distribuirea competentelor între cele trei nivele ale administratiei (europeana, nationala, regionala), în
lipsa careia nu putea exista o corecta aplicare a principiului subsidiaritatii;
131. – adoptarea unei Constitutii Europene care sa includa si un Catalog al drepturilor fundamentale ale
15
cetatenilor europeni14.
Raspunsul francez la propunerea lui Fischer a fost dat prin Hubert Vedrine care a apreciat propunerea ca
fiind precipitata, aratând, totodata, ca Franta nu a abandonat teza apararii identitatii nationale în constructia
europeana si în procesul de integrare europeana. Franta continua sa aiba o viziune suveranista a statului, iar
modelul de Uniune dorit de Franta era al unei „uniuni de state” fata de „federatia europeana” a lui Fischer15.
În acest context, presedintele francez Chirac, în anul 2000, aflat în fata Parlamentului german, pastrând
unele dintre ideile unanim acceptate de francezi, respectiv identitatea nationala, refuzul realizarii unui suprastat
european, repartizarea mai clara a competentelor, participarea Parlamentelor nationale la activitatea comuna,
specificitatea institutiilor europene, a trebuit sa accepte si unele dintre ideile lui Fischer, fapt ce a permis
deblocarea „crizei de proiect comunitar si apropierea extremelor federaliste si interguvernamentale”. În
discursul rostit cu aceasta ocazie, desi a respins termenul de „federal”, a fost de acord cu Fischer în doua directii
importante:
– crearea unui „grup pionier” de state în jurul axei franco-germane, care, ajutat de o institutie noua,
Secretariatul General al Cooperarii Întarite”, trebuia sa duca la capat, începând cu 2001, o accelerare a integrarii
în domeniile politicilor economice, politicii externe si de securitate comuna, apararii comune, securitatii interne;
– elaborarea unei Constitutii Europene care sa includa Carta drepturilor fundamentale ale UE, sa faca o
mai clara distributie a functiilor în UE si sa stabileasca limitele geografice ale acesteia16.
Acceptarea ideii necesitatii adoptarii unei Constitutii este în favoarea federalismului pentru ca, în mod
firesc, o constitutie presupune a avea si un stat.
Putem aprecia, deci, ca evolutia Uniunii Europene s-a facut în doua directii:
– de la economic la politic, constând în evolutia de la cele 3 comunitati economice initiale (CECO, CEE si
Euratom) spre o uniune cu competente largite;
– de la national la federal, constând în crearea unor institutii supranationale si în adoptarea unei constitutii.
Totodata, evolutia a avut loc si în planul extinderii europene, de la cele 6 state fondatoare la cei 27 membri
în prezent, România si Bulgaria devenind membri ai UE de la 1 ianuarie 2007.
1.4. Semnificatia si perspectivele Tratatului de reforma
Evolutia comunitara în directia adoptarii unei Constitutii parea sa dea câstig de cauza federalismului,
directia fiind de la interguvernamental spre integrat. Uniunea Europeana tindea spre un nou statut depasind
formal categoria organizatiilor internationale în directia primirii unor competente care tin mai degraba de esenta
statului federal.
Respingerea Tratatului constitutional impunea gasirea unei solutii pentru continuarea constructiei
comunitare.
Cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la Tratatul de la Roma, în Declaratia adoptata la 25 martie 2007 la
Berlin s-a subliniat ca Uniunea Europeana este raspunsul la provocarile majore care depasesc granitele
nationale, ca „acest model european îmbina succesul economic cu responsabilitatea sociala. Piata unica si
moneda unica ne fac puternici. Astfel putem modela în functie de valorile noastre interdependenta tot mai
accentuata a economiei globale si concurenta tot mai mare de pe pietele internationale. Bogatia Europei sta în
cunostintele si capacitatea cetatenilor sai. Acestea reprezinta cheia cresterii economice, a ocuparii fortei de
munca si a coeziunii sociale (…) Odata cu unificarea europeana, un vis al generatiilor trecute a devenit realitate.
Istoria noastra ne aminteste ca trebuie sa protejam aceasta unificare pentru binele generatiilor viitoare. În acest
sens trebuie sa reînnoim mereu forma politica a Europei pentru a tine pasul cu vremurile. De aceea, astazi, la 50
de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, suntem uniti în scopul nostru de a aseza Uniunea Europeana pe noi
baze comune înainte de alegerile parlamentare europene din 2009”.
Parlamentul European a adoptat la 11 iulie 2007 o Rezolutie de convocare a Conferintei
interguvernamentale (CIG) cu un mandat menit sa transforme majoritatea înnoirilor cuprinse în Tratatul
constitutional în amendamente la tratatele în vigoare.
Consiliul European a stabilit mandatul Conferintei interguvernamentale (CIG) de redactare a unui tratat,
denumit
132. , de modificare a tratatelor existente în vederea consolidarii eficientei si legitimitatii
democratice a Uniunii extinse, precum si coerentei actiunii sale externe. Se renunta astfel la conceptul
constitutional care presupunea abrogarea tuturor tratatelor existente, acestea fiind înlocuite cu un text unic
intitulat
.
14 Iordan Gheorghe Barbulescu, UE de la national la federal, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005, p. 20.
15 Vedrine, Reponses a Joschka Fischer, „Le Monde”, 11.06.2000, apud Iordan Gheorghe Barbulescu, op. cit., p. 22.
16 Iordan Gheorghe Barbulescu, op. cit., p. 22-23.
133. 16
Mandatul CIG prevedea:
– Tratatul de reforma amendeaza TUE, care îsi pastreaza titulatura, si Tratatul de instituire a Comunitatii
Europene (TCE), care se va numi
134. ;
– Uniunea înlocuieste Comunitatea si îi succede acesteia;
– cele doua tratate nu vor avea caracter constitutional;
– „ministrul afacerilor externe al Uniunii” se va numi „Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri
Externe si Politica de Securitate”;
– se va renunta la denumirile de „lege” si „lege-cadru”, pastrându-se cele de „directive”, „regulamente” si
„decizii”;
– nu va mai exista în tratatele modificate niciun articol care sa faca referire la simbolurile UE precum
steagul, imnul sau deviza;
– vor fi pastrate elementele de noutate de la CIG 2004 privitoare la delimitarea competentelor care revin
UE si, respectiv, statelor membre, natura specifica a politicii externe si de securitate comuna, rolul consolidat al
parlamentelor nationale, caracterul atribuit Cartei drepturilor fundamentale si crearea unui mecanism în
domeniul cooperarii judiciare si politienesti în materie penala, care sa permita statelor membre sa avanseze în
directia unui act specific, permitând în acelasi timp celorlalte sa nu participe la aceasta;
– extinderea codeciziei la 50 de domenii incluzând domenii cheie de politica, printre care libertatea,
securitatea si justitia;
– participarea parlamentelor nationale la activitatea Uniunii, fara a aduce atingere competentelor stabilite
Uniunii;
– deschiderea pentru public a dezbaterilor legislative care au loc în cadrul Consiliului de Ministri;
– posibilitatea ca un milion de cetateni din statele membre ale Uniunii sa ceara Comisiei sa prezinte o
noua propunere legislativa;
– prevederea ca decizia de a ramâne în Uniune este optiunea statelor membre si recunoasterea dreptului de
retragere;
– extinderea votului cu majoritate calificata la mai mult de 40 de domenii noi;
– simplificarea modului de calcul cu majoritate calificata;
– cooperarea simplificata;
– dubla majoritate (55% din populatie sau 55% din numarul de state pentru minoritatea de blocaj);
– clauza de solidaritate, care va da forta obligatorie statelor membre de a se sustine reciproc în
eventualitatea unui atac terorist, calamitate naturala sau provocata de om;
– conceptul de minoritate de blocare, alcatuita din membrii Consiliului reprezentând cel putin 75% din
populatie sau cel putin 75% din numarul statelor membre;
– instituirea functiei de Presedinte permanent al Consiliului European.
135. Tratatul de la Lisabona a fost respins de Irlanda, fapt care a pus sub semnul întrebarii adoptarea sa.
Referendumul a fost reluat si, la data de 3 octombrie 2009, 67,3% dintre irlandezi de la Lisabona.
Dupa acest moment, liderii europeni au cerut Poloniei si Republicii Cehe sa
136. -
a votat în favoarea Tratatului
artifice Tratatul. Pe parcursul
negocierilor Tratatului de la Lisabona Polonia, ca si Regatul Unit, a solicitat unele derogari de la prevederile
Tratatului, derogari care au fost acceptate. Solicitarea poloneza era în sensul includerii în Tratat a unei clause
care sa permita unor state în minoritate sa blocheze temporar decizii inacceptabile.
Dupa aprobarea Tratatului de la Lisabona de catre irlandezi, Vaclav Klaus, presedintele ceh, a refuzat sa
semneze legea de ratificare a Tratatului, deja aprobata de Parlamentul ceh. Solicitarea presedintelui ceh era de a
se introduce, ca nota de subsol, o derogare care sa împiedice orice restituire a bunurilor germanilor confiscate
dupa cel de-al doilea razboi mondial. Slovacia, care si ea se poate confrunta cu astfel de cereri de restituire, desi
a ratificat Tratatul, ar fi dorit aceeasi derogare.
Dupa sedinta Consiliului European de la Bruxelles din octombrie 2009, presedintele ceh a anuntat ca
semneaza Tratatul de la Lisabona deoarece a primit suficiente asigurari.
În cursul lunii noiembrie 2009 urmeaza sa fie desemnat presedintele Consiliului European si Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si politica de securitate.
1.5. Uniunea Europei Occidentale (U.E.O.)
Uniunea Europei Occidentale (U.E.O.) este o structura de securitate, în exclusivitate europeana, care a luat
fiinta prin Tratatul de la , din 17 martie 1948, semnat de Franta, Marea Britanie, Belgia, Olanda si Luxemburg.
137. Scopul tratatului, formulat în preambul, era acela „al garantarii reciproce a securitatii statelor semnatare si
angajamentul ferm al acestora de a lua masurile necesare în cazul revenirii Germaniei la o politica de
agresiune”.
Ulterior, ca urmare a schimbarilor petrecute în lume, a „razboiului rece” si esuarii Tratatului privind
Comunitatea Europeana de Aparare, s-a procedat la revizuirea Tratatului. Au fost invitate Germania si Italia sa
adere la acest tratat si noul tratat s-a transformat în Uniunea Europei Occidentale.
Germaniei i-au fost impuse restrictii militare: o armata de cel mult 12 divizii; nu va avea un stat major
general propriu; nu va produce sau achizitiona armament nuclear, chimic si bacteriologic (N.B.C.) si nu va
dezvolta anumite tipuri de tehnica militara terestra, de aviatie si maritima cu potential ofensiv. Aceste restrictii
au fost în vigoare pâna în anul 1986, când ele au fost ridicate la insistentele Germaniei, cu exceptia interdictiei
posedarii armelor de nimicire în masa (N.B.C. sau A.N.M.).
Dupa admiterea Germaniei în NATO, aceasta alianta occidentala (UEO) s-a transformat dintr-o institutie
17
cu caracter militar într-o organizatie de securitate cu caracter politic.
În 1984, urmare a Memorandumului Frantei cu privire la UEO, prin care s-a afirmat ca „UEO este singura
instanta europeana competenta în materie de aparare”, a fost reactivat Consiliul de Ministri al UEO, alcatuit din
ministrii apararii ai statelor membre.
În anul 1986 a avut loc o întâlnire între presedintele american, Ronald Reagan, si secretarul general al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), Mihail Gorbaciov, care, în discutiile purtate, au fost pe
punctul de a lua hotarâri care vizau soarta Europei si a întregii lumi, fara a consulta si statele europene.
Franta a propus semnarea unei Carte de Securitate a Europei ca o contrapondere la o întelegere între SUA
si URSS.
În 1987 s-a semnat „Platforma asupra intereselor europene în materie de securitate”.
Spania si Portugalia au devenit si ele membre ale UEO în anul 1987 ca urmare a aderarii la Comunitatea
Europeana.
În 1990 s-a pus problema unei noi abordari a relatiilor cu fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste
(URSS) în domeniul controlului armamentului, problema care sa faca obiectul unei CIG care sa analizeze si
modul în care UEO poate fi integrata organic în Uniunea Europeana.
În Tratatul de la Maastricht, la art. J4, se prevede: „Uniunea Europeana cere UEO, care este parte a
dezvoltarii Uniunii, sa elaboreze si sa aduca la îndeplinire deciziile si actiunile Uniunii, cu implicatii în
domeniul apararii”.
Ulterior, compunerea UEO a fost largita cu membrii Uniunii. În 1997 erau
: Belgia,
Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Marea Britanie;
138. : Islanda, Norvegia, Turcia;
: Irlanda, Austria, Finlanda, Suedia; parteneri asociati: Bulgaria,
Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia.
Tratatul de la Lisabona a introdus în Tratatul privind Uniunea Europeana o sectiune intitulata „Dispozitii
privind politica de securitate si aparare comuna”. Potrivit sectiunii nou introduse, politica de securitate si
aparare comuna face parte din politica externa si de securitate comuna si asigura Uniunii o capacitate
operationala bazata pe mijloace civile si militare. Uniunea poate recurge la aceste mijloace pentru a asigura
mentinerea pacii, prevenirea conflictelor si întarirea securitatii internationale, în conformitate cu principiile
Cartei O.N.U. Capacitatile vor fi furnizate de statele membre, individual, dar si de statele membre care
constituie în comun forte multinationale.
Deciziile referitoare la politica de securitate si aparare comuna (P.S.A.C.) se adopta cu unanimitate de
Consiliu.
Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacitati militare si care subscriu unor angajamente mai
stricte în materia P.S.A.C. stabilesc o
139. în cadrul Uniunii.
Misiunile în cadrul carora Uniunea poate recurge la mijloace civile si militare pot fi:
– actiuni comune de dezarmare;
– umanitare si de evacuare;
– de consiliere si asistenta în probleme militare;
– de prevenire a conflictelor si de mentinere a pacii;
– de gestionare a crizelor, inclusiv de restabilire a pacii si de stabilizare dupa încetarea conflictelor.
Statele membre care doresc sa participe la
140. (C.S.P.) îsi notifica
intentia Consiliului si Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate.
Agentia din domeniul dezvoltarii capacitatilor de aparare, cercetare, achizitii si armament, denumita
, identifica necesitatile operationale, promoveaza masurile pentru satisfacerea
acestora, propune proiecte multilaterale în materie de capacitati militare si sustine cercetarea în materie de
tehnologie a apararii. Consiliul, cu majoritate calificata, adopta o decizie care defineste statutul, sediul si
regulamentul de functionare a agentiei.
141. 18
Cooperarea structurala permanenta (C.S.P.) cere statelor care se angajeaza în acest system sa dispuna,
pâna în 2010, fie cu titlu national, fie ca o componenta a grupurilor multinationale de forte, de unitati de lupta
pentru misiunile preconizate, ca o grupare tactica, cu elemente de sustinere în ceea ce priveste transportul si
logistica, capabile sa îndeplineasca misiuni, în special pentru a raspunde la solicitarile O.N.U., în termen de 5
pâna la 30 de zile. Misiunile la care pot lua parte aceste unitati pot sa fie mentinute pentru o perioada initiala de
30 de zile, cu posibilitatea prelungirii pâna la cel putin 120 de zile.
1.6. Aderarea României la Uniunea Europeana
România a avut legaturi cu Uniunea Europeana înainte de Revolutia din decembrie 1989. În anul 1980 s-a
semnat un Acord pentru crearea comisiei mixte România - UE.
142. , care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, pentru
o perioada de 5 ani, fiind prelungit ulterior cu înca 5 ani.
Obiectivele acestei asocieri erau urmatoarele:
– asigurarea unui „cadru adecvat pentru dialogul politic între parti”, care sa permita aprofundarea si
extinderea acestei componente a raporturilor bilaterale;
– promovarea dezvoltarii comertului, precum si a unor „relatii economice armonioase” între parti;
– asigurarea unui „fundament solid pentru cooperarea economica, sociala, financiara si culturala” între
România si Comunitatile Europene;
– sprijinirea eforturilor României de dezvoltare a unei economii de piata si de consolidare a democratiei;
– crearea de institutii adecvate pentru a face efectiv demersul de asociere a României la UE;
– asigurarea unui cadru corespunzator privind „integrarea graduala” a României în Comunitatile
Europene, tara noastra urmând sa actioneze în acest sens pentru îndeplinirea tuturor conditiilor necesare.
143. :
– angajamentul partilor de a se abtine de la introducerea, pâna la intrarea efectiva în vigoare a Acordului, a
unor reglementari care s-ar afla în contradictie cu prevederile deja negociate (clauza „stand-still” sau „status-quo”);
– „asimetria în acordarea reciproca de concesii comerciale”, concretizata în faptul ca ansamblul
Comunitatilor Europene îsi vor îndeplini angajamentele cu precadere în prima parte a perioadei de tranzitie, în
timp ce concesiile la care a convenit România vor fi puse în aplicare, în cea mai mare parte a lor, în a doua parte
a perioadei de tranzitie;
– disponibilitatea partilor ca, dupa intrarea în vigoare a Acordului, pe parcursul perioadei de tranzitie, sa
procedeze de comun acord, functie de conjunctura existenta în sectoarele vizate, la „revederea perioadei si
ameliorarea concesiilor reciproce”, inclusiv la accelerarea calendarului de aplicare a acestora (clauza de
accelerare);
– stabilirea, pentru realizarea asocierii, a unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, împartite în doua
etape egale.
Prin semnarea Tratatului din 25 aprilie 2005, România a trecut de la statutul de „stat candidat” la statutul
de „stat în curs de aderare”.
În vederea aderarii pâna la 1 ianuarie 2007, România a fost supusa unui proces de monitorizare. Primul
raport de monitorizare a fost publicat de Comisie în data de 25 octombrie 2005. În 2006 au mai fost doua
rapoarte. Raportul Moscovici, prezentat Parlamentului European la 29 noiembrie 2006, a recomandat primirea
României în UE, care a avut loc, asa cum s-a preconizat, la 1 ianuarie 2007.
1.7. Conceptul de acquis comunitar
Termenul de
144. provine din limba franceza si înseamna „ceea ce s-a dobândit”.
Acest concept nu a fost folosit în tratatele institutive.
Curtea Europeana de Justitie (fosta CJCE) nu a folosit o perioada îndelungata conceptul, în locul caruia a
folosit pe cel de „
K
145. ” (v. cauza 6/64 Costa c. E.N.E.L.).
Conceptul este utilizat, pentru prima data, într-un document oficial al UE, în Tratatul de la Maastricht
(TUE), semnat în 1992 (în Titlul I, Dispozitii comune, în Titlul VII, Dispozitii privind cooperarea întarita si în
anumite Protocoale). TUE nu contine dispozitii de interpretare a conceptului de
146. .
Si Curtea Europeana de Justitie a introdus gradual conceptul fara însa sa dea o definire expresa a
continutului si utilitatii.
147. La începutul anilor '80, Spinelli, în proiectul TUE, aprecia ca termenul este unul mai mult politico-sociologic
decât unul juridic. Unii autori sunt de parere ca el este o „notiune fara un sens permanent” sau o
19
„notiune fara un continut tangibil” datorita constantei sale politizari.
Jeno Czuczai distinge urmatoarele
ale acquis-ului:
– este un
148. , în continutul sau fiind posibil sa se regaseasca elemente de natura
juridica, sociologica, politica, institutionala si chiar psihologica, nefind, asadar, pur juridic, politic sau
sociologic;
–
149. . Ceea ce a reprezentat „ acquis-ul”, în trecut sau în prezent, nu
va avea aceeasi semnificatie în viitor;
–
150. , putând fi privit într-o dubla dimensiune, pe verticala sau pe orizontala;
– dimensiunea verticala este ceea ce numim „acquis-ul constitutional al extinderii UE”. Autorul spune ca
este verticala în privinta a ceea ce se afla în ierarhia sa si nu este negociabila în contextul de extindere a U.E.;
– dimensiunea orizontala este ceea ce numim „acquis institutional” si anume cadrul institutional unic
comunitar, adoptat si partial implementat la nivel supranational;
– este
152. , putând fi descris în termeni stiintifici într-o
dimensiune trihotomica:
(i) sub aspectul acquis-ului de transpus si/sau direct aplicabil (la nivel de legiferare);
(ii) sub aspectul constructiei institutionale si al implementarii (atât la nivel comunitar, cât si national);
(iii) din perspectiva intrarii în vigoare si dimensiunii experientelor dobândite.
În mod impropriu, atât în doctrina, cât si în documente oficiale, dat fiind faptul ca România a fost
conditionata sectorial, în procesul de negociere, de atingerea anumitor performante în 34 capitole (domenii),
conceptul este perceput prin identificarea cu aceste domenii.
Conceptul de acquis nu poate fi rezumat nici la cel de
153. - . Notiunea este specifica doar primului pilon (ansamblul dispozitiilor privind comunitatile, fara a se mai
limita la competentele lor strict economice ci la cele generalizate ale U.E. - n.n.). Pilonii II (PESC) si III
(cooperare judiciara si politieneasca în materie penala) se supun principiilor cooperarii interguvernamentale.
1.8. Constructia europeana. Repere cronologice
19 septembrie 1946 - Winston Churchill, într-un discurs la Universitatea din Zurich, cere crearea unui „fel
de State Unite ale Europei”
17 decembrie 1946 - este fondata, la Paris, Uniunea Federalista Europeana
1 ianuarie 1948 - intra în vigoare Conventia pentru vamile dintre Belgia, Olanda si Luxemburg
17 martie 1948 - Tratatul Uniunii Occidentale (Tratatul de la Bruxelles) este semnat de catre Belgia,
Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie
16 aprilie 1948 - este creata, pentru coordonarea Planului Marshall, Organizatia pentru Cooperarea
Economica Europeana (OEEC)
28 ianuarie 1949 - tarile Benelux, Marea Britanie si Franta decid crearea Consiliului Europei si cer
Danemarcei, Irlandei, Italiei, Norvegiei si Elvetiei sa ajute la pregatirea statutului
acestui Consiliu
4 aprilie 1949 - semnarea la Washington a Tratatului NATO
5 mai 1949 - statutul Consiliului Europei este semnat la Londra (Marea Britanie)
3 august 1949 - intra în vigoare Consiliul Europei
8 -10 august 1949 - prima sesiune a Adunarii Consultative a Consiliului Europei este tinuta la Strassbourg
(Franta). Membrii federalisti ai parlamentului cer constituirea unei autoritati politice
europene
9 mai 1950 - într-un discurs inspirat de Jean Monet, Robert Schumann, ministrul de externe
francez, propune, Frantei si Germaniei, si oricarei alte tari europene care vor sa li se
alature, punerea împreuna a resurselor de carbune si otel („Declaratia Schumann”)
3 iunie 1950 - Belgia, Franta, Luxemburg, Italia, Olanda si Germania subscriu la Declaratia
Schumann
26-28 august 1950 - Adunarea Consiliului Europei aproba Planul Schumann
18 aprilie 1951 - la Paris cei 6 (Franta, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda) semneaza
Jeno Czuczai, Notiunea de „acquis comunitar” în procesul de extindere catre Est a Uniunii Europene, „Revista
Româna de Drept Comunitar” nr. 3/2004, p. 111.
Idem, p. 113.
154. 10 decembrie 1951 - Paul-Henri Spaak paraseste presedintia Adunarii Consultative a Consiliului Europei
20
ca protest fata de atitudinea Marii Britanii fata de Europa
27 mai 1952 - cei 6 (Franta, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda) semneaza la Paris
Tratatul Comunitatii Europene a Apararii
23 iulie 1952 - Jean Monnet este numit Presedinte al Înaltei Autoritati, iar Paul-Henri Spaak este
numit presedinte al Adunarii
30 august 1954 - Adunarea Nationala Franceza respinge Tratatul Comunitatii Europene a Apararii
20 octombrie 1954 - urmând Conferintei de la Londra, se semneaza acorduri privind modificarea
Tratatului de la Bruxelles si ia viata Uniunea Europei Occidentale
10 noiembrie 1954 - Jean Monnet, Presedintele Înaltei Autoritati, demisioneaza ca urmare a esecului
Comunitatii Europene a Apararii
21 decembrie 1954 - Curtea Europeana de Justitie da prima sa hotarâre
23 octombrie 1955 - conform rezultatelor referendumului, S
decide sa renunte la statutul ei
autonom si se alipeste Germaniei
25 martie 1957 - Tratatele de la Roma privind constituirea
156. care au
intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958
1 ianuarie 1958 - intra în vigoare Tratatele de la Roma. Sediul Comunitatilor noi create este stabilit la
Bruxelles. Adunarea Parlamentara are sediul la Luxembourg, iar Curtea de Justitie este
comuna pentru toate cele 3 comunitati
26 ianuarie 1958 - cei 6 decid crearea unui Comitet al Reprezentantilor Permanenti ai Tarilor Membre
(COREPER) care sa pregateasca Consiliile
13 mai 1958 - deputatii din Adunarea Parlamentara se grupeaza pentru prima oara conform
afinitatilor politice, si nu conform nationalitatii
7 octombrie 1958 - este stabilita în Luxemburg Curtea Europeana de Justitie care înlocuieste Curtea de
Justitie CECO
4 ianuarie 1960 - este semnata la Stockholm (Suedia) Conventia Asociatiei Europene a Liberului
Comert (EFTA), care cuprinde Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia,
Elvetia si Marea Britanie
1962 - elaborarea primului plan pentru crearea uniunii monetare, de catre Comisia CE
14 ianuarie 1962 - Consiliul adopta primele norme privind Politica agricola comuna (PAC)
30 iulie 1962 - intra în vigoare normele care creeaza Politica agricola comuna (PAC)
1 noiembrie 1962 - intra în vigoare acordul de asociere dintre Grecia si Comunitate
14 ianuarie 1963 - Generalul de Gaulle, Presedintele Frantei, îsi exprima îndoiala cu privire la vointa politica
a Marii Britanii, în legatura cu aderarea la Comunitati. Câteva zile mai târziu, negocierile
cu toate tarile candidate sunt suspendate
8 aprilie 1965 -
157. realizeaza unificarea executivelor
celor trei comunitati (CECO, CEE si CEEA)
1 ianuarie 1966 - CEE intra în cea de-a treia si ultima faza de tranzitie catre Piata Comuna. Aceasta
implica trecerea de la votul cu unanimitate la cel cu majoritate pentru majoritatea
deciziilor luate de Consiliu
28 - 29 ianuarie
1966
- Compromisul Luxemburg . Franta, dupa 7 luni de aplicare a politicii „scaunului gol”,
îsi reia locul în Consiliu în schimbul pastrarii necesitatii votului în unanimitate atunci
când deciziile ce se iau prezinta un interes major
9 februarie 1967 - Consiliul de Ministri al CEE decide sa armonizeze taxele indirecte în Comunitate, sa
adopte principiul sistemului taxei pe valoarea adaugata, sa aprobe primul program
economic pe termen mediu prin care se defineste si se fixeaza scopurile politicii
economice a Comunitatii pentru anii ce urmeaza
30 iunie 1967 - Comisia semneaza Actul final al negocierilor multilaterale GATT (Runda Kennedy)
1 iulie 1967 - intra în vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu si a unei singure
Comisii a Comunitatilor Europene
12 noiembrie 1969 - cazul Stauder. Curtea Europeana de Justitie arata ca în principiile generale ale
dreptului comunitar este inclusa si respectarea drepturilor fundamentale ale individului
1-2 decembrie 1969 - are loc la Haga conferinta CE si se reliefeaza necesitatea elaborarii unui raport
privind posibilitatile de dezvoltare ale CE într-o Uniune Economica si Monetara
(UEM)
4 martie 1970 - Comisia înmâneaza Consiliului un memorandum cu privire la un plan de stabilire a
unei Uniuni Economice si Monetare
158. 1970 - se prezinta si este aprobat Planul Werner privind crearea UEM în perioada 1971-1980
22 aprilie 1970 - se semneaza
. Consiliul decide introducerea graduala a
unui sistem de resurse proprii, prin care Comunitatea va primi toate taxele vamale
asupra produselor importate din tarile nemembre, toate impunerile asupra importurilor
din domeniul agriculturii, precum si resursele care au ca baza taxa pe valoarea
adaugata. Se decide si extinderea puterilor bugetare ale Parlamentului European
22 martie 1971 - Consiliul adopta planul Werner privind întarirea coordonarii politicilor economice. Tarile
membre trebuie sa ia masuri pentru a armoniza politicile lor bugetare si pentru a reduce
marginile fluctuatiei dintre monedele lor
31 martie 1971 - cazul Acordului European privind Transportul Rutier. Curtea Europeana de Justitie dezvolta
- are loc un Summit în Paris. Sefii comunitari de stat sau de guvern decid sa se
întâlneasca de trei ori pe an în Consiliul European, îsi dau acordul asupra alegerii
directe a Parlamentului European, asupra crearii Fondului European Regional de
Dezvoltare si hotarasc sa stabileasca o Uniune Economica si Monetara. Ei cer primului
ministru belgian, Tindemans, sa întocmeasca un raport asupra Uniunii Europene pâna
la sfârsitul lui 1975
-
159. 21
principiile care fac separatia între componentele Comunitatilor si cele ale tarilor membre
12 mai 1971 - Consiliul introduce un sistem de compensare monetara pentru comertul cu produse
alimentare între tarile membre, pentru a se mentine unitatea pietei comune agricole
24 aprilie 1972 - este creat sistemul monetar tip „sarpe”. Cei 6 cad de acord sa limiteze marginile
fluctuatiei între monedele lor la 2,25%
19-21 octombrie
1972
- are loc un Summit la Paris. Sefii de stat si de guvern definesc noi domenii ale actiunii
comunitare si reafirma ca 1980 este data limita pâna la care se va ajunge la Uniunea
Economica si Monetara
1971-1973 - are loc socul petrolier si se întrerupe aplicarea Planului Werner
1973 - prima extindere – Danemarca, Irlanda si Marea Britanie adera la CECO, CEE si
EURATOM
11-12 februarie
1974
- Consiliul recunoaste oficial dreptul Comitetului Economic si Social de a trimite
opinii din proprie initiativa. S-a cazut de acord si ca acest Comitet sa-si publice
opiniile
21 iunie 1974 - cazul Reyners. Curtea Europeana de Justitie statueaza ca în cazul când un cetatean al
unei tari membre doreste sa creeze o afacere în alta tara membra, aceasta din urma tara
nu are dreptul sa apeleze la niciun text de lege sau prevedere administrativa sau din
practica judiciara care sa discrimineze persoana respectiva în raport cu cetatenii proprii
30 noiembrie 1974 - sunt ratificate, de catre Comunitate si tarile membre, Acordurile dintre CECO,
Norvegia si Finlanda. Acestea vor intra în vigoare la 1 ianuarie 1975
3 decembrie 1974 - Consiliul ajunge la un acord cu privire la continutul unui proiect de Tratat asupra
puterilor bugetare ale Parlamentului si asupra crearii unei Curti de Conturi
9-10 decembrie
1974
1975 - din acest an se reunesc în cadrul Consiliului European (alt organism decât Consiliul
Europei) sefii de stat sau de guvern ai membrilor UE
18 martie 1975 - Consiliul creeaza un Fond European Regional de Dezvoltare si un Comitet pentru
Politici Regionale. Consiliul adopta o unitate europeana de cont bazata pe un cos
compozit al monedelor din spatiul comunitar. Va fi utilizata initial pentru Conventia
Lomé si pentru operatiunile Bancii Europene de Investitii. Va fi mai târziu introdusa
gradual si în alte sectoare ale activitatilor comunitare
1-2 decembrie 1975 - Consiliul European se întruneste la Roma. Se ia decizia asupra alegerii Parlamentului
European prin sufragiu universal
8 aprilie 1976 - cazul Defrenne. Curtea Europeana de Justitie arata, în decizia sa, ca principiul
egalitatii platii femeilor cu barbatii este direct aplicabil
12-13 iulie 1976 - Consiliul European are loc în Bruxelles. Se cade de acord asupra numarului si
distributiei locurilor pentru Parlamentul ce se va alege în 1979 prin sufragiu direct si
universal. Consiliul îl desemneaza pe Roy Jenkins drept presedinte al Comisiei
20 septembrie 1976 - adoptarea
160. – primele alegeri directe în 7 iunie 1979
3 noiembrie 1976 - Consiliul decide ca tarile membre vor extinde, de la 1 ianuarie 1977, limitele
pescuitului la 200 mile de coastele Marii Nordului si Atlanticului Nordic. Aceasta
decizie marcheaza începutul politicii comune în domeniul pescuitului
161. 9 martie 1978 - prin decizia Simmenthal, Curtea Europeana de Justitie consolideaza principiul
22
proeminentei legii comunitare
4-5 decembrie 1978 - are loc un Consiliu European la Bruxelles. Este stabilit Sistemul Monetar European
(SME), care se bazeaza pe o unitate valutara europeana (ECU)
13 martie 1979 - intra în vigoare Sistemul Monetar European (SME) cu scopul de a asigura stabilirea
cursurilor de schimb între monedele nationale ale statelor membre CE
1981 - a doua extindere – Grecia adera la CECO, CEE si EURATOM
3-4 decembrie 1984 - are loc un Consiliu European la Dublin (Irlanda). Se decide întarirea Sistemului
Monetar European (SME) si acordarea pentru ECU a unui rol mult mai important
13 februarie 1985 - cazul Gravier. Curtea Europeana de Justitie a decis ca, potrivit principiului
nediscriminarii în functie de cetatenie, un student francez (în acest caz) care dorea sa
studieze în Belgia nu va trebui sa plateasca taxe mai mari decât colegii sai belgieni
1986 - a treia extindere – Spania si Portugalia adera la CECO, CEE si EURATOM
1 iulie 1987 Intra în vigoare Actul Unic European (AUE) care stabileste ca obiectiv pâna la finele
anului 1992 realizarea pietei interne unice; se adauga, astfel, la cooperarea economica si
cooperarea politica. Danemarca preia Presedintia Consiliului Comunitatilor Europene
12 aprilie 1988 - Comitetul Delors prezinta raportul cu privire la uniunea economica si monetara.
Parlamentul adopta Declaratia asupra Drepturilor si Libertatilor Fundamentale
1989 - Consiliul European de la Madrid aproba Raportul Delors care identifica conditiile si
etapele pentru realizarea UEM
20 iunie 1990 - CEE si EFTA pornesc negocieri oficiale pentru crearea Spatiului Economic European
4 decembrie 1990 - Consiliul European adopta masuri tranzitorii cu privire la cadrul reunificarii
Germaniei
14-15 decembrie
1990
- are loc un Consiliu European la Roma. Sunt lansate cele doua Conferinte
Interguvernamentale cu privire la Uniunea Monetara si Uniunea Politica
26 noiembrie 1991 - Comunitatea adera la Organizatia Agriculturii si Alimentatiei (FAO), devenind prima
organizatie de integrare economica membra cu drepturi si obligatii depline la o agentia
specializata ONU
9-10 decembrie
1991
- la Maastricht, Consiliul European stabileste cadrul realizarii UEM
7 februarie 1992 -
162. - Se
semneaza tratatul cu privire la realizarea UEM si UP. Acesta si-a definit ca obiective:
1) trecerea de la piata unica la o uniune economica si monetara, comportând trecerea la
o moneda unica;
2) afirmarea identitatii U.E. pe scena internationala printr-o politica externa si de
securitate comuna, inclusiv o politica de aparare comuna;
3) întarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin
instituirea unei cetatenii a Uniunii;
4) dezvoltarea unei cooperari mai strânse în domeniul justitiei si al afacerilor interne,
garantându-se siguranta si securitatea popoarelor în conditiile unei libere circulatii a
persoanelor
1 noiembrie 1993 - intra în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene
6 decembrie 1993 - Consiliul si Comisia ajung la un acord asupra codului de conduita ce guverneaza
accesul public la documentele oficiale
25 mai 1994 - Biroul Guvernatorilor Bancii de Investitii Europene creeaza Fondul de Investitii Europene
27 iulie 1994 - Comisia adopta o „Carte Alba” cu privire la politica sociala europeana
6 decembrie 1994 - Consiliul adopta programul vocational „Leonardo da Vinci”
17 decembrie 1994 - este semnat, la Lisabona, Tratatul asupra Cartei Europene a Energiei
1994 - se înfiinteaza Institutul Monetar European (IME), precursorul Bancii Centrale
Europene (BCE)
1995 – 14 martie - Consiliul si Parlamentul semneaza „Programul Socrate” în domeniul educatiei
1995 - a patra extindere – Austria, Finlanda si Suedia adera la UE
29 martie 1996 - se deschide, la Torino (Italia), Conferinta Interguvernamentala de revizuire a
Tratatului de la Maastricht.
16 iulie 1997 - este adoptata „Agenda 2000 – pentru o Europa mai puternica si mai extinsa” – privind
reforma institutionala a Uniunii Europene
2 octombrie 1997 -
, intrat în vigoare la 1 mai 1999, cuprinde prevederi în
163. domeniile protectiei drepturilor fundamentale ale cetatenilor, cooperarea în domeniul
securitatii si al justitiei si dezvoltarea durabila a mediului înconjurator
1998 - se definesc cele 11 tari ce urmeaza sa formeze UEM, începând cu anul 1999
1 iunie 1998 - crearea Bancii Centrale Europene
1998 - se desemneaza conducerea Bancii Centrale Europene
1 ianuarie 1999 - se introduce moneda unica – euro în 11 state europene care au îndeplinit criteriile de
convergenta (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria, Spania,
Portugalia, Finlanda si Irlanda)
1 mai 1999 - intra în vigoare Tratatul de la Amsterdam
15 ianuarie 2000 - la Bruxelles încep negocierile de aderare cu statele candidate: Malta, România,
23
Bulgaria, Slovacia, Lituania si Letonia
9 mai 2000 - se celebreaza a 50-a aniversare a „Declaratiei Schuman”
7-11 decembrie
2000
-
- accelerarea negocierilor de aderare si reforma institutionala -
este semnat de catre ministrii afacerilor externe ai statelor membre ale UE la 26
februarie 2001
2 ianuarie 2001 - Grecia devine cel de-al 12-lea stat membru ai zonei euro
15-16 iunie 2001 - Consiliul European de la Göteborg ia decizii cu privire la extinderea UE si procesul de
aderare; se prevede, printre altele, ca „eforturi speciale sa fie dedicate asistentei acordate
Bulgariei si României”
1 ianuarie 2002 - intra în circulatie moneda euro în cele 12 state care au îndeplinit criteriile de
convergenta
28 februarie 2002 - se sfârseste perioada de circulatie monetara duala, euro devine moneda unica în
spatiul celor 12 state participante la zona euro
1 februarie 2003 - intra în vigoare Tratatul de la Nisa
1 aprilie 2003 - semnarea Tratatului de aderare de catre cele 10 state ce urmeaza sa intre în UE la 1 mai
2004
19-20 iunie 2003 - Consiliul European de la Salonic adopta proiectul noii Constitutii Europene
1 mai 2004 - Ziua Extinderii (a cincea extindere): 10 noi tari adera la UE: Malta, Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria
1 ianuarie 2007 Aderarea Bulgariei si României la UE
164.
165. 1. De catre cine vedea Dante Aligheri condusa Europa unificata?
2. Care sunt cele trei comunitati care au precedat Uniunea Europeana?
3. Care erau institutiile politice ale CECO?
