1. PAGINA 1
Dreptul la
respectarea vieţii
private şi de familie
Manuale privind drepturile omului, nr. 1
Ghid privind
punerea în aplicare
a articolului 8
al Convenţiei europene
pentru Drepturile Omului
Ursula Kilkelly
3. 3
PAGINA 3
2.1 S-a constatat oare vreo ingerinţă
în dreptul protejat de articolul 8?............24
2.2 În caz de constatare
a unei ingerinţe, aceasta: .......................26
2.2.1 este oare
prevăzută de lege? ..................................... 26
2.2.2 urmăreşte oare ingerinţa
un scop legitim? .......................................... 31
2.2.3 Ingerinţa, este oare necesară într-o
societate democratică? ................................ 32
Partea II: Dreptul pozitiv ....................36
Viaţa privată...........................................36
Tipurile de informaţii care pot fi colectate
şi stocate de către poliţie ............................ 36
Dosare cu privire la cazuri penale vechi...... 37
Informaţii cu privire la activităţile
teroriste ..................................................... 37
Colectarea datelor cu caracter personal
în scopul protecţiei securităţii naţionale ..... 38
Garanţiile procedurale cerute ..................... 39
Accesul la datele cu caracter
personal păstrate de Stat............................ 40
Divulgarea datelor cu caracter personal
unei terţe părţi sau publicului.................... 41
Divulgarea în cadrul anchetei
şi cercetării unui caz penal......................... 41
Divulgarea făcută de către
poliţie presei............................................... 42
Divulgarea datelor medicale şi încălcarea
caracterului lor confidenţial........................ 42
Nume ...................................................43
Schimbarea prenumelui ............................. 44
Înregistrarea prenumelor............................ 44
Integritatea fizică şi morală.....................44
Cuprins
Prefaţă..................................................5
Partea I: Introducere la articolul 8 şi
criteriul lui de aplicare ........................6
Articolul 8.................................................6
Introducere ..............................................6
Marja de apreciere ....................................6
Articolul 8 – criterii aplicate ......................8
Faza I a examinării aplicabilităţii
articolului 8 .......................................10
1.1 Ajunge oare plângerea în câmpul
de acţiune a unui drept protejat
de articolul 8 (1)?....................................10
Cine va identifica interesul pertinent
în baza articolului 8 (1) ?............................ 10
Care este abordarea Curţii în materie
de aplicabilitate a articolului 8 (1) ?............ 10
1.1.1. Viaţa privată..................................... 11
1.1.2 Viaţa de familie.................................. 16
1.1.3 Domiciliul.......................................... 20
1.1.4 Corespondenţa .................................. 20
1.2 Îşi asumă oare Statul obligaţiunea
pozitivă în ceea ce priveşte respectarea
drepturilor garantate de articolul 8
şi le respectă oare? .................................21
Faza a II-a a examinării aplicabilităţii
articolului 8 .......................................24
4. 4
PAGINA 4
Viaţa privată şi corespondenţa................48
Garanţiile necesare .................................... 51
Viaţa de familie.......................................52
Are oare importanţă durata
procedurii familiale
conform articolului 8? ............................... 59
Încalcă oare articolul 8 adopţia
unui copil fără consimţământul
părinţilor? ................................................. 60
Încalcă oare articolul 8 faptul
organizării adopţiei unui copil
fără ştirea unuia dintre părinţi? ................. 61
Protecţia contra daunelor deliberate ........... 64
Protecţia contra daunelor ........................... 64
Protecţia contra daunelor mediului
înconjurător ............................................... 65
Reglementarea dreptului
de proprietate............................................. 66
Include oare articolul 8
dreptul oricărei persoane de
a locui în domiciliul său?............................ 66
Percheziţia şi sechestrarea
bunurilor ................................................... 68
Este oare esenţială o autorizaţie
judiciară prealabilă în sensul
articolului 8?.............................................. 70
Este oare suficient un mandat
judecătoresc în conformitate cu
articolul 8? ................................................ 71
Percheziţii şi sechestrări petrecute
în cadrul anchetelor antiteroriste ............... 71
Percheziţii şi sechestrări
în cadrul anchetelor pentru
fraude fiscale ............................................. 72
5. 5
PAGINA 5
Prefaţă
Judecătorii din Statele membre ale Con-
siliului Europei cunosc faptul că aplicarea
Convenţiei în legislaţia naţională înseamnă
că ei, în calitate de judecători, vor fi sesizaţi
de persoane particulare care vor invoca drep-
turile garantate de articolele Convenţiei. În
prezent, în această situaţie judecătorii sunt
preocupaţi de două întrebări importante.
Prima întrebare: care legislaţie trebuie
aplicată ca lege supremă în cazul în care
dreptul vizat este în contradicţie cu preve-
derile legislaţiei naţionale şi cele ale Conven-
ţiei? Răspunsul la această întrebare este clar
– în general, drepturile garantate de Conven-
ţie sunt superioare legislaţiei naţionale. Res-
pectiv, dacă prevederile legislaţiei naţionale
şi cele ale Convenţiei sunt în contradicţie,
trebuie aplicate prevederile Convenţiei. În
unele State, drepturile consacrate în Con-
venţie, conform legislaţiei naţionale au o
poziţie mai inferioară decât drepturile con-
sacrate în Constituţie. Prin urmare, orice
conflict între prevederile Constituţiei şi cele
ale Convenţiei europene trebuie soluţionat în
favoarea Constituţiei.
Cea de-a doua întrebare: cum trebuie
aplicate articolele Conveţiei, precum şi drep-
turile garantate de aceste articole, dat fiind
caracterul sumar şi laconic al acestor preve-
deri? Răspunsul este următorul: judecătorii
trebuie să examineze plângerea înaintată
aplicând principiile jurisprudenţei Curţii
europene pentru Drepturile Omului, iar în
lipsa unor principii relevante, principiile
fostei Comisii europene şi a fostei Curţi pen-
tru Drepturile Omului (în noiembrie 1998
acestea au fost dizolvate odată cu intrarea în
vigoare a Protocolului nr.11 din Convenţie).
Care este utilitatea acestei jurispruden-
ţe? Ea prevede criterii exacte care trebuie
aplicate de către judecători pentru a deter-
mina dacă plângerea înaintată în baza unui
articol din Convenţie este valabilă. Aceste
criterii pot varia în dependenţă de un articol
concret din Convenţie. În acest scop, acest
manual evidenţiază criteriile aplicate de
Curtea europeană pentru Drepturile Omului
unei plângeri individuale conform Articolului
8, care trebuie aplicate de către un judecă-
tor, dacă este sesizat de o plângere conform
Articolului 8 din Convenţie.
6. 6
PAGINA 6
Partea I: Introducere la
articolul 8 şi criteriul lui
de aplicare
Articolul 8
1. Orice persoană are dreptul la respecta-
rea vieţii sale private şi de familie, a do-
miciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi
publice în executarea acestui drept decât
în măsura în care acest amestec este pre-
văzut de lege şi dacă constituie o măsură
care, într-o societate democratică, este
necesară pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, bunăstarea economi-
că a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea
faptelor penale, protejarea sănătăţii sau
a moralei, ori protejarea drepturilor şi
libertăţilor altora.
Introducere
Este evident că articolul 8 cuprinde
două părţi fiecare dintre ele având câte
un paragraf. Prima parte enumeră în mod
exact drepturile pe care Statul trebuie să
le garanteze oricărei persoane: respectarea
vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a
corespondenţei sale. Cea de-a doua parte li-
mitează puterea acestor drepturi permiţând,
în anumite circumstanţe, ingerinţa autorită-
ţilor publice în exercitarea lor. Articolul 8 (2)
precizează de altfel aceste circumstanţe: in-
gerinţele prevăzute de lege sunt considerate
ca fiind derogări acceptabile de la protecţia
garantată de Articolul 8 (1), doar într-o socie-
tate democratică şi doar având unul sau mai
multe scopuri legitime enumerate.
Marja de apreciere
Pentru a determina dacă măsurile
pe care le ia sunt compatibile cu articolul
8, Statul dispune de o anumită marjă de
apreciere, în virtutea unui principiu stabilit
pentru prima oară în cazul Handyside1
cu
privire la articolul 10 dar care este valabil şi
pentru articolul 8:
Datorită contactelor lor directe şi con-
stante cu forţele ţării lor, autorităţile Sta-
tului se află într-o situaţie mai favorabilă
decât judecătorul internaţional pentru a
se pronunţa asupra conţinutului exact al
acestor exigenţe precum şi asupra “ne-
cesităţii” unei “restricţii” sau “sancţiuni”
menite să răspundă acestor necesităţi
[...] Cu atât mai mult autorităţilor naţio-
1 Handyside v/Regatului
Unit, hotărâre din 7
decembrie 1976, parag-
rafele 48 şi 49.
7. 7
PAGINA 7
nale nu le aparţine de a judeca, în primul
rând, asupra realităţii necesităţii sociale
imperioase care implică în această cir-
cumstanţă conceptul de “necesitate”.
Prin urmare, Articolul 10 (2) lasă Statelor
contractante o marjă de apreciere de
care se pot folosi atât legislatorul na-
ţional precum şi organele, în special cele
judiciare, chemate să interpreteze şi să
aplice legile în vigoare.
Totuşi, Judecătorii de la Strasbourg au
ţinut să declare că nu doresc să atribuie
Statelor contractante o putere de aprecie-
re nelimitată şi au insistat ca ea, Curtea,
să fie responsabilă de respectarea de către
fiecare Stat a obligaţiunilor care reies din
aderarea lor la Convenţie. În ceea ce priveşte
articolul 8, decizia definitivă cu privire la
caracterul, justificat sau nejustificat al in-
gerinţelor la fel ca în paragraful 2, îi revine
Curţii: prin urmare marja de apreciere
naţională se dublează printr-un control
european.
Curtea trebuie deci să exercite acest
control în două serii de circumstanţe:
1. când trebuie să determine dacă o in-
gerinţă în exercitarea unui drept ga-
rantat de articolul 8 este justificabilă
pentru unul din motivele de interes pu-
blic enumerate în paragraful 2;
2. când ea trebuie să determine dacă un
Stat a depus suficiente eforturi pentru
a-şi achita obligaţiunile pozitive pe
care această dispoziţie le pune în res-
ponsabilitatea sa.
Marja de apreciere acordată autorităţi-
lor naţionale competente variază conform
circumstanţelor, domeniilor şi contex-
tului. Factorii pertinenţi în determinarea
anvergurii sale includ:
Prezenţa sau absenţa unui numitor
comun pentru sistemele juridice ale
Statelor contractante2
: constatarea
unei practici identice evidente reduce
marja de apreciere şi redă orice deviere
dificil de justificat. În caz contrar, dacă
ea nu oferă nici o abordare comună larg
răspândită, Curtea acordă o putere di-
screţionară sporită Statelor pârâte3
.
Anvergura marjei variază conform
contextului, Judecătorii de la Stras-
bourg sunt de exemplu, în special,
înţelegători în domeniile cu privire
la protecţia copiilor. În această pri-
vinţă Curtea recunoaşte diversitatea
abordărilor şi formelor de intervenţie
a puterilor publice în viaţa familială în
cadrul Statelor contractante şi ţine cont
de aceasta la examinarea cazurilor de
acest tip acordând o anumită marjă de
apreciere autorităţilor publice. În afară
de aceasta, Curtea recunoaşte că din
cauza contactului lor direct şi con-
stant cu realităţile presante ale mo-
mentului, autorităţile naţionale sunt
2 Rasmussen v/
Danemarca, hotărâ-
re din 28 noiembrie
1984, paragraful 40
3 Vezi secţiunea 1.2 con-
sacrată obligaţiunilor
pozitive
8. 8
PAGINA 8
în principiu mai bine plasate decât ju-
decătorul internaţional pentru a eva-
lua circumstanţele fiecărei cauze şi
comportamentul adecvat care trebuie
respectat. În cazurile cu privire la în-
credinţarea copiilor, de exemplu, auto-
rităţile naţionale sunt în contact direct
cu persoanele în cauză din momentul în
care măsurile de protecţie sunt luate în
considerare exact după punerea lor în
acţiune4
. Statul se bucură de o anumită
competenţă discreţionară cu privire la
modul în care intenţionează să respecte
viaţa privată şi de familie conform arti-
colului 8: o deplină libertate de acţiune
care se reflectă în modul în care Jude-
cătorii de la Strasbourg evaluează pro-
porţionalitatea dintre ingerinţă şi scopul
urmărit.
Diversitatea considerabilă a cutumelor,
politicilor şi practicilor de la un Stat
contractant la altul este uneori invocată
pentru a justifica o marjă de apreciere.
În cazul Handyside, Curtea a relevat că
nu era posibilă manifestarea unei no-
ţiuni europeane uniforme a “moralei”
legislaţiilor interne respective a diferite
State părţi la Convenţie, înainte de a
adăuga:
Ideea că legile respective [a diverselor
State contractante] elaborează exigenţe
care decurg din aceasta din urmă variază
în timp şi spaţiu în special în prezent când
o evoluţie rapidă şi profundă a opiniilor
este caracteristică pentru materia dată.
Totuşi în cazurile Dudgeon5
şi Norris6
,
Judecătorii de la Strasbourg au conside-
rat că marja de apreciere nu era suficient
de vastă pentru a permite Regatului Unit
şi respectiv Irlandei de a interzice anumite
practici homosexuale cu ajutorul unei legi-
slaţii penale. În domeniul protecţiei morale,
Curtea refuză să confere sistematic Statelor
o marjă extinsă.
Articolul 8 – criterii
aplicate
Evaluarea unei plângeri depuse de un
individ în baza articolului 8 din Convenţie
implică în mod obligatoriu utilizarea succe-
sivă a celor două criterii. Primul vizează apli-
cabilitatea acestei dispoziţii: în alţi termeni,
dreptul care se pretinde a fi fost încălcat
din spusele reclamantului este într-adevăr
garantat de articolul 8 (1)? Deseori pentru a
răspunde la această întrebare, este necesar
să se studieze semnificaţia anumitor noţiuni
- precum ar fi viaţa privată sau domiciliul
– în cadrul acestei dispoziţii. Dacă judecăto-
rul naţional consideră, în baza jurispruden-
ţei de la Strasbourg, că dreptul invocat de o
persoană (de exemplu dreptul la o locuinţă
gratuită) nu este sub acoperirea garanţiilor
4 Olsson (n° 2) v/Suedia,
hotărâre din 30 octom-
brie 1992
5 Dudgeon v/Regatul
Unit, hotărâre din 22
octombrie 1981.
6 Norris v/Irlanda, hotă-
râre din 26 octombrie
1988
9. 9
PAGINA 9
enunţate în articolul 8 (1), articolul 8 este
inaplicabil şi cererea este inadmisibilă.
Dacă, din contra, articolul 8 este consi-
derat aplicabil în speţă, Curtea este în măsu-
ră să treacă la cea de-a doua fază a evaluării.
Cazul cel mai curent se referă la un reclamant
care denunţa acţiunea unui Stat că a adus
atingere unuia sau mai multor drepturi ale
sale în baza articolului 8. În aceste circum-
stanţe, Judecătorii de la Strasbourg verifică
dacă ingerinţa denunţată poate fi justificată
de unul din motivele enumerate în articolul
8 (2). Se întâmplă, de asemenea, cu toate că
mai rar, ca reclamantul să se plângă de in-
activitatea Statului, care conform opiniei sale
este vinovat că nu a luat măsurile necesare
pentru «respectarea» drepturilor sale proteja-
te de articolul 8. În acest caz, Curtea trebuie
să se întrebe dacă, în circumstanţele cazului,
o astfel de acţiune pozitivă îi revine în mod
efectiv Statului. Următoarele paragrafe exa-
minează mai detaliat aceste două abordări a
celei de-a doua faze ale analizei articolului 8.
Faza I – Articolul 8 (1):
1.1 Ajunge oare plângerea în câmpul de ac-
ţiune a unui drept protejat de articolul 8
(1)?
1.2 Dacă este cazul, o obligaţiune pozitivă
va face Statul să respecte dreptul invo-
cat şi în cazul afirmativ şi-a achitat el
responsabilităţile?
Faza 2 – Articolul 8(2):
2.1 S-a constatat oare o ingerinţă în exerci-
tarea dreptului protejat de articolul 8?
2.2 Dacă este cazul, această ingerinţă:
2.2.1 este oare ea prevăzută de lege?
2.2.2 urmăreşte ea oare un scop legi-
tim?
2.2.3 este ea oare necesară într-o so-
cietate democratică?
Curtea a recurs la aceste criterii de fie-
care dată când aplică articolul 8. Desigur, în
numeroase instanţe este necesar să se dis-
cute fiecare punct în detaliu: ar fi bine ca Ju-
decătorii să aplice succesiv fiecare din aceste
criterii înainte de a-şi formula concluzia.
Următoarele două capitole ale prezentului
dosar cuprind întrebările provocate de cele
două faze ale acestei examinări. În ceea ce
priveşte capitolul final el se referă la proble-
mele de fond care au legătură cu conformita-
tea lor cu articolul 8.
10. 10
PAGINA 10
Faza I a examinării
aplicabilităţii articolului 8
1.1 Ajunge oare plângerea în
câmpul de acţiune a unui drept
protejat de articolul 8 (1)?
Pentru a merita garanţia articolului 8,
cererea trebuie să se afle în câmpul de apli-
care al acestei dispoziţii, adică să se refere la
unul sau la mai multe din interesele perso-
nale protejate de paragraful 1: viaţa privată
şi de familie, domiciliu sau corespondenţă.
Cine va identifica interesul pertinent
în baza articolului 8(1)?
Reclamantul trebuie să stabilească
interesul pe care el caută să-l protejeze
şi să-l prezinte Curţii ca decurgând din
articolul 8 (1). De exemplu, în cazul Gas-
kin v/Regatul Unit, reclamantul a convins
majoritatea Judecătorilor de la Strasbourg
că interesul său de a obţine informaţii (de
la serviciile sociale ale unei municipalităţi şi
care vizau perioada când era plasat la pă-
rinţi adoptivi) se referea la viaţa sa privată şi
de familie şi nu făcea parte dintr-un simplu
drept general de acces la datele personale:
un domeniu care se situează în afara câm-
pului de aplicare a articolului 87
. În afară de
aceasta, dacă o persoană invocă în plângerea
sa mai mult de un drept protejat de articolul
8 şi dacă ele toate sunt aplicabile, Judecăto-
rii din Strasbourg uneori omit să precizeze
dreptul specific implicat. De exemplu, în
cazul Klass v/ Germania8
, ei au estimat că
o plângere care se referea la interceptarea
comunicărilor (poşta şi telefonul) constituia
o ingerinţă în viaţa privată, viaţa de familie
şi corespondenţă.
Care este abordarea Curţii în materie
de aplicabilitate a articolului 8(1)?
Semnificaţia celor patru concepte prote-
jate de Articolul 8 (1) nu este în mod perfect
explicită, iar Curtea a evitat să definească re-
gulile precise cu privire la interpretarea lor.
În special, abordarea sa constă în valoarea
aplicabilităţii articolului 8 – şi deci dacă o
cerere individuală este în sfera de acţiune a
unuia din drepturile protejate – de la caz la
caz, conferind conceptelor o semnificaţie au-
tonomă la nivelul Convenţiei. Dacă această
abordare suplă permite Curţii să ţină cont de
evoluţia socială, juridică şi tehnologică a dife-
ritor ţări membre ale Consiliului Europei, ea
complică astfel categorizarea vieţii private şi
7 Gaskin v/Regatul Unit,
hotărâre din 7 iulie
1989, seria A n° 160.
8 Klass v/Germania,
hotărâre din 22 sep-
tembrie 1993, seria A
n° 269, paragraful 41.
11. 11
PAGINA 11
de familie, a domiciliului sau a coresponden-
ţei. Următoarele secţii ale prezentului dosar
expun anumite orientări generale cu privire
la conţinutul acestor patru interese. Nu tre-
buie, totuşi, să pierdem din vedere caracterul
dinamic al conceptelor: semnificaţia lor poate
evolua şi ele pot cuprinde în mod potenţial o
întreagă serie de subiecte dintre care unele se
completează, iar altele se regrupează.
1.1.1 Viaţa privată
Semnificaţia conceptului de viaţă
privată
Pentru Judecătorii de la Strasbourg,
viaţa privată este un concept vast care nu
are o definiţie exhaustivă9
. Acest concept
este în special mai larg decât cel al dreptului
la intimitate [privacy] şi se referă la o sferă în
cadrul căreia orice persoană poate liber să-şi
dezvolte personalitatea şi să se destindă. În
1992, Curtea a declarat asftel:
Ar fi totuşi foarte restrictiv de a o limita
la un «cerc intim» unde fiecare poate să-şi
ducă viaţa personală după plac şi de a
îndepărta lumea exterioară de acest cerc.
Respectarea vieţii private trebuie, de ase-
menea, să cuprindă, într-o anumită mă-
sură, dreptul pentru individ de a stabili şi
dezvolta relaţii cu semenii săi10
.
În aşa fel, viaţa privată include neapărat
dreptul de a dezvolta relaţii cu alte persoa-
ne şi cu lumea exterioară.
Relaţiile constitutive ale vieţii private
Relaţiile care nu fac parte din viaţa
privată
Relaţiile aflate dincolo de câmpul vieţii
de familie în sensul articolului 8 pot, totuşi,
merita protecţia conferită de această dispo-
ziţie, doar pentru că ele constituie elemente
ale vieţii private: o categorie care cuprinde
mai multe tipuri de relaţii.
Relaţii între părinţi adoptivi şi copiii
pe care i-au crescut11
.
Relaţii între părţile care nu sunt încă
căsătorite12
.
Relaţiile între homosexuali şi partene-
rii lor cu sau fără copii13
.
Conceptul de viaţă privată nu se extin-
de asupra relaţiilor unui animal domestic şi
stăpânul său14
.
Măsura în care activităţile sexuale fac
parte din viaţa privată
Viaţa sexuală a unei persoane face parte
din viaţa sa privată şi constituie un aspect
important. Respectarea vieţii private garan-
tează, prin urmare, un cerc în care o per-
soană poate stabili diferite tipuri de relaţii
9 Costello-Roberts v/
Regatul Unit, hotărâre
din 25 martie 1993,
paragraful 36.
10 Niemetz v/Germania,
hotărâre din 16 de-
cembrie 1992
11 Cererea n° 8257/78,
10 iulie 1978, 13 DR
248.
12 Cererea n° 15817/89,
1 octombrie 1990, 66
DR 251.
13 Cererea n° 15666/89,
Kerkhoven v/Olanda,
19 mai 1992, hotărâre
nepublicată.
14 Cererea n° 6825/75, 3
martie 1976, 5 DR 86.
12. 12
PAGINA 12
inclusiv sexuale, în aşa fel încât alegerea şi
afirmarea identităţii sale sexuale să cadă sub
protecţia articolului 8. În cazul Dudgeon v/
Regatul Unit15
, Curtea a estimat că fiind dată
personalitatea reclamantului, chiar existenţa
dispoziţiilor legislative care instituiau anumite
practici homosexuale ca infracţiuni, afectau
direct şi permanent viaţa sa personală. Ea a
confirmat, din acel moment, în repetate rân-
duri, că orientarea şi activitatea sexuală sunt
un aspect intim al vieţii private. Totuşi, nu ori-
ce practică sexuală dusă cu uşile închise,
ţine neapărat de articolul 8. În cazul Laskey,
Jaggard & Brown v/Regatul Unit16
, reclamanţii
s-au dedat din proprie dorinţă actelor sado-
masochiste pentru plăcere sexuală. Cu toate
că nu erau oficial obligaţi să determine dacă
comportamentul reclamanţilor se raporta la
viaţa personală, Judecătorii de la Strasbourg
au exprimat unele rezerve în ceea ce priveşte
extinderea protecţiei articolului 8 asupra ac-
tivităţilor care implicau un număr considera-
bil de persoane; punerea la dispoziţie a mai
multor odăi special echipate, recrutarea unor
membri noi şi înregistrarea a numeroase case-
te video distribuite printre membrii în cauză.
Măsura în care activităţile sociale
depind de viaţa privată
Jurisprudenţa de la Strasbourg conţine
câţiva indici care lasă să se presupună o sfe-
ră de relaţii personale care depăşesc «cercul
intim», dar care sunt protejate indiferent de
conceptul de viaţă privată.
În cazul McFeely v/Regatul Unit17
, Comi-
sia sugera că relaţiile cu alţii erau la fel de
importante pentru deţinuţi şi că respec-
tarea vieţii intime solicita posibilitatea de
a avea anumite contacte cu colectivul
penitenciarului. Libertatea de a se asocia
altor persoane constituia, în consecinţă,
un aspect social al vieţii private.
Conform unor Judecători de la Curte,
viaţa privată ar cuprinde, de fapt, posi-
bilitatea de a duce o viaţă socială, adi-
că facultatea de a se asocia persoanelor
cu care au aceleaşi afinităţi culturale şi
lingvistice: un factor deosebit de impor-
tant în cazurile de imigrare18
.
Măsura în care relaţiile profesionale
depind de viaţa privată
În cazul Niemietz v/Germania19
, Curtea
a admis că unele relaţii personale stabilite
în cadrul profesional puteau să reiasă din
noţiunea de viaţă privată.
Activităţi sau măsuri care fac
parte din viaţa privată
Este oare interceptarea discuţiilor
telefonice întotdeauna identificată cu
ingerenţa în viaţa privată?
15 Dudgeon v/Regatul
Unit, hotărâre din 22
octombrie 1981
16 Laskey, Jaggard &
Brown v/Regatul Unit,
hotărâre din 19 fe-
bruarie 1997.
17 Cererea n° 8317/78,
McFeeley & Ors v/
Regatul Unit, 15 mai
1980, 20 DR 44.
18 A se vedea, de aseme-
nea, secţiunea consa-
crată imigraţiei.
19 Niemetz v/Germania,
hotărâre in 16 decem-
brie 1992
13. 13
PAGINA 13
Recurgerea la aparatele de urmărire
electronică cu scopul de a intercepta con-
vorbirile private a fost considerată ca depin-
zând de domeniul vieţii private, oricare ar fi
câteodată conţinutul conversaţiei în cauză.
În cazul A. v/Franţa,20
guvernul pârât a
susţinut că conversaţia interceptată ţi-
nea exclusiv de un omor şi nu deriva din
viaţa privată. Comisia a respins această
teză pe motivul că o conversaţie tele-
fonică nu pierde caracterul său privat
din simplul fapt că conţinutul său
vizează sau poate să vizeze interesul
public.
În cazul Halford v/Regatul Unit21
, con-
versaţiile telefonice, care erau totodată
de ordin personal şi privat, au fost as-
cultate, la fel şi telefoanele care se aflau
în birourile reclamantului.
Din contra, în cazul în care o persoană
utilizează o bandă de frecvenţă radio
rezervată aviaţiei civile, interceperea
acestor mesaje nu constituie un amestec
ilegal în viaţa privată, conversaţia fiind
dusă pe o lungime de undă accesibilă şi
altor persoane şi neputând în conse-
cinţă să fie calificată drept o discuţie
privată22
.
Este oare colectarea de către Stat
a informaţiilor cu caracter personal
întotdeauna asociată cu o ingerinţă în
viaţa personală?
Colectarea informaţiilor cu privire la
individ de către funcţionarii Statului fără
consimţământul lui afectează viaţa sa pri-
vată şi decurge din prevederile articolului 8
(1). În această categorie de activităţi intră în
special:
Un recensământ oficial23
ce conţine în-
trebări obligatorii cu privire la sex, sta-
tutul matrimonial, locul naşterii şi alte
detalii personale.
Luarea amprentelor digitale şi efec-
tuarea unei fotografii de identitate,
cât şi colectarea altor date personale
de către poliţie24
, fie şi într-un registru
ţinut secret25
.
Colectarea datelor medicale şi perfec-
tarea unor dosare medicale26
.
Tendinţa serviciilor fiscale de a afla
detalii despre cheltuielile personale
ale contribuabililor (şi despre detaliile
intime din viaţa lor privată)27
.
Un sistem de identificare precum cel
folosit în domeniul administrativ şi civil
(domeniul sănătăţii, serviciilor sociale,
fiscale, etc.).
Accesul la datele cu caracter personal
Imposibilitatea de a avea acces la
dosarele Statului poate uneori să fie ana-
lizată ca fiind o ingerinţă în viaţa privată,
în funcţie de tipul informaţiilor deţinute. În
cazul Gaskin v/Regatul Unit28
Judecătorii de
20 A. v/Franţa, hotărâ-
re din 23 noiembrie
1993.
21 Halford v/Regatul Unit,
caz din 25 iunie 1997.
22 Cererea n° 21353/93,
27 februarie 1985.
23 Cererea n° 9072/82,
X. v/Regatul Unit, 6
octombrie 1982, 30 DR
229
24 Murray v/Regatul Unit,
hotărâre din 28 octom-
brie 1994, seria A n°
300-A
25 Leander v/Suedia,
hotărâre din 26 martie
1987, seria A n° 116.
26 Cererea n° 14661/81,
9 iulie 1991, 71 DR
141.
27 Cererea n° 9804/82,
7 decembrie 1982, 31
DR 231.
28 Gaskin v/Regatul Unit,
hotărâre din 7 iulie
1989, paragraful 89.
14. 14
PAGINA 14
la Strasbourg au estimat că dosarul recla-
mantului conţinea precizări asupra unor
aspecte cât se poate de personale cu privire
la copilărie, educaţie şi antecedentele sale.
Acestea reprezentau «principala sa sursă
de informaţie» în ceea ce priveşte trecutul
şi formarea sa. Aşadar, imposibilitatea de a
le consulta dădea prilejul unei discuţii sub
unghiul articolului 8.
Poate fi reglementarea utilizării numelor
echivalată cu o ingerinţă în viaţa
privată?
Cu toate că articolul 8 nu conţine nici o
referinţă explicită la nume, patronimicul unei
persoane ţine de viaţa privată şi de familie, în
măsura în care acesta constituie un mod de
identificare. Faptul că Statul are interesul de
a reglementa uzul nu este suficient pentru a
exclude problema numelui unei persoane din
domeniul vieţii private şi de familie29
. Acelaşi
raţionament este valabil pentru prenumele
care ţin de viaţa privată şi de familie, în mă-
sura în care ele constituie un mijloc de iden-
tificare în familie şi societate30
.
Poate fi oare intruziunea presei asimilată
cu o ingerinţă în viaţa privată?
Lipsa unei protecţii contra intruziunii
presei sau divulgarea în medie a detaliilor
foarte intime ale vieţii private, care nu sunt
însă defăimatoare nu au fost niciodată exa-
minate asupra fondului de către organele de
la Strasbourg. Unele cereri – precum cazul
irlandez, în care reclamanta se plângea de
faptul că compania sa de asigurări a fotogra-
fiat-o în afara casei sale, fapt ce constituia
o ingerinţă în viaţa sa privată31
sau cererea
înaintată de contele şi contesa Spencer care
viza afişarea vieţii lor private în presă32
– au
fost declarate inadmisibile din lipsa epuizării
căilor interne de recurs. Probabil că pentru
a rezolva mai repede o astfel de problemă,
Judecătorii ţineau cont de măsura în care
reclamantul a anunţat media, de natura şi
de gradul de intruziune în sfera privată şi
de capacitatea diverselor remedii prevăzute
de dreptul intern pentru a obţine o reparaţie
efectivă şi adecvată.
Determinarea legăturilor juridice
Instanţele de contestare a paternităţii
Determinarea legăturilor juridice între
un tată şi un fiu a fost estimată ca făcând
parte din viaţa privată. Aceasta s-a întâm-
plat chiar dacă interesatul îşi propunea să
introducă o instanţă de constatare a paterni-
tăţii pentru a obţine dizolvarea legăturilor de
rudenie existente33
. În majoritatea cazurilor,
aceste legături juridice constituie părţi com-
ponente importante ale vieţii de familie.
Transsexualii
29 Stjerna v/Finlanda,
hotărâre din 25 noiem-
brie 1994, seria A n°
299-B.
30 Guillot v/Franţa, hotă-
râre din 24 octombrie
1996, RJD 1996-V, n°
19.
31 Cererea n° 18760/91,
E.N. v/Irlanda, 1 de-
cembrie 1993.
32 Cererile n° 28851/95
& 28852/95, Spencer
v/Regatul Unit, 16
ianuarie 1998.
33 Rasmussen v/
Danemarca, hotărâ-
re din 25 noiembrie
1984, seria A n° 87.
15. 15
PAGINA 15
Cazurile cu privire la refuzul autorităţilor
publice de a autoriza un transsexual să-şi
schimbe prenumele şi piesele de identitate
pentru a-i reflecta mai bine aparenţele sale
fizice au fost analizate ca fiind o încălcare a
dreptului de respectare a vieţii private recu-
noscute de articolul 8 (1)34
.
Integritatea fizică şi morală
În cazul X & Y v/Olanda35
, Curtea a es-
timat că viaţa privată este un concept care
cuprinde integritatea fizică şi morală a per-
soanei şi include viaţa sexuală. În acest caz
imposibilitatea pentru un handicapat mintal
de şaisprezece ani să urmărească în justiţie
o persoană care a votat-o a fost analizat din
punctul de vedere al articolului 8 (1). Acuza-
ţia inoportună a unei persoane contra alteia
poate constitui o ingerinţă în viaţa privată a
celei din urmă.
Pot oare fi considerate ingerinţe
în viaţa privată atingerile aduse
integrităţii fizice?
Cu toate că anumite prejudicii aduse
integrităţii unei persoane pot afecta viaţa sa
privată, ingerinţa nu este sistematică. Cazul
Costello-Roberts v/Regatul Unit36
se referea la
faptul dacă pedeapsa corporală a unui băie-
ţel era compatibilă cu articolul 8. Judecătorii
de la Strasbourg au estimat că:
Măsurile adoptate în domeniul învăţă-
mântului pot cauza atingere la dreptul la
respectarea vieţii private [...], însă actele
sau deciziile care pot fi calificate ca fiind
dăunătoare pentru integritatea fizică sau
morală a unei persoane, nu antrenează în
mod inevitabil un astfel de prejudiciu37
.
înainte de a face, totuşi, concluzia că:
[...] luând în consideraţie scopul şi obiec-
tul Convenţiei luate în ansamblul său şi
circumstanţa cum ar fi frecventarea unei
şcoli de către un copil implică în mod
inevitabil o ingerinţă în viaţa privată a
acestuia, că tratamentul incriminat nu a
dăunat integrităţii fizice sau morale ale
reclamantului în măsura în care să fie
interzis conform articolului 8.38
în această împrejurare, lejeritatea pe-
depsei şi faptul că aceasta a fost aplicată în
cadrul formal al unei şcoli a contat mult în
luarea deciziei de către Curte.
Un tratament medical obligatoriu poate
fi considerat o ingerinţă în viaţa privată?
Un tratament medical obligatoriu, chiar
dacă este neînsemnat, reiese din prevederile
articolului 8 (1) şi poate presupune:
analize de sânge şi de urină impuse deţi-
nuţilor pentru a-i depista pe toxicomani,
analize impuse şoferilor pentru a veri-
fica dacă nu sunt în stare de ebrietate
34 B. v/Franţa, hotărâre
din 26 martie 1992,
seria A n° 232-C
35 X & Y v/Olanda, ho-
tărâre din 26 martie
1985, paragraful 22.
36 Costello-Roberts v/
Regatul Unit, hotărâre
din 25 martie 1993.
37 Ibidem, paragraful 36.
38 Ibidem, paragraful 36
16. 16
PAGINA 16
sau părţilor pentru efectuarea proce-
durilor de paternitate pentru a stabili
legăturile de sânge39
;
vaccinarea, îngrijirea dentară, teste
pentru stabilirea tuberculozei sau ra-
diografii obligatorii pentru copii40
;
alimentarea forţată a unei persoane
care a declarat greva foamei41
.
Pot fi oare considerate măsurile de
securitate o ingerinţă în viaţa privată?
Multiple măsuri adoptate de către Stat
pentru protejarea publicului contra diverse-
lor pericole, precum purtarea centurii de
siguranţă sau utilizarea echipamentului
de protecţie în industrie, nu sunt niciodată
examinate din punctul de vedere al articolu-
lui 8 (1), chiar dacă ele vor fi aproape sigur
considerate justificabile, în baza celui de al
doilea paragraf.
1.1.2 Viaţa de familie
Conceptul de viaţă de familie a evoluat
în mod constant începând cu redactarea
Convenţiei sub influenţa schimbărilor ju-
ridice şi sociale. În consecinţă, Curtea a
adoptat o abordare docilă, în ceea ce priveşte
interpretarea sa (cum ar fi cea a conceptului
de viaţă privată), ţinând cont de diversitatea
formelor de viaţă de familie, precum şi impli-
caţiile divorţului şi progresele medicale în lu-
mea modernă. Formularea articolului 8 pla-
sează familia în centrul sferei private unde
se presupune că ea se exercită liber, sub tu-
tela ingerinţelor Statului. Cu toate acestea,
articolul în cauză nu prevede dreptul explicit
de fondare a unei familii spre exemplu prin
căsătorie sau având copii42
.
Semnificaţia conceptului de viaţă de
familie
În mod general, Curtea decide existenţa
unei vieţi de familie bazându-se pe faptele
fiecărui caz şi criteriul pertinent în materia
dată este existenţa legăturilor personale
strânse între părţi. Deşi abordarea de la caz
la caz adoptată de Judecătorii de la Stras-
bourg împiedică uneori clasificarea sistema-
tică a relaţiilor distingând cele care fac parte
dintr-o viaţă de familie a altora, un număr
crescând de relaţii se bucură, în prezent, de
protecţia automată a articolului 8.
Familia fondată prin căsătorie
Protecţia articolului 8 se extinde în-
totdeauna asupra căsătoriilor, dacă
acestea din urmă se dovedesc a fi legale
şi nefictive. Căsătoriile care nu sunt
permanente sau care sunt pur formale,
precum căsătoriile albe contractate doar
pentru a evita legislaţia cu privire la imi-
grare sau pentru a obţine naţionalitatea,
39 Cererea n° 8278/78,
13 decembrie 1979, 18
DR 154 (analiza sânge-
lui); cererea n° 21132/
93, Peters v/Olanda, 6
aprilie 1994, 77-A DR
75 (analiza urinei).
40 Cererea n° 10435/83,
12 iulie 1978, 14 DR
31.
41 Herczegfalvy v/
Austria, hotărâre din
24 septembrie 1992.
42 Articolul 12 al Conven-
ţiei garantează dreptul
de a se căsători şi de a
fonda o familie.
17. 17
PAGINA 17
riscă să fie plasate în afara câmpului de
aplicare a articolului 8.
Un copil născut de părinţii căsătoriţi
legal şi nefictiv se inserează cu drep-
turi depline în această relaţie, prin
simplul fapt al naşterii sale43
. Pentru
că relaţiile dintre părinţii căsătoriţi şi
copiii lor se află mereu în câmpul de
acţiune al articolului 8 (1).
Este oare căsătoria indispensabilă
pentru a avea o viaţă de familie?
Articolul 8 se aplică în mod automat re-
laţiei între o mamă şi copilul său, oricare
ar fi situaţia matrimonială a interesatei44
. O
astfel de relaţie beneficiază deci întotdeauna
de protecţia articolului 8.
Cuplurile care nu sunt căsătorite şi
trăiesc împreună cu copiii lor sunt în mod
normal considerate ca formând o familie. Acest
principiu a fost enunţat în cazul Johnston45
a
căror concluzii precizează că Judecătorii de
la Strasbourg au fost influenţaţi de natura
stabilă a relaţiilor între reclamanţi şi de faptul
că relaţiile în cauză nu diferă în practică de o
viaţă familială formată prin căsătorie.
Este oare coabitarea indispensabilă
pentru a se bucura de viaţa de familie?
Coabitarea nu este o condiţie sine qua
non a vieţii de familie, oricare ar fi statutul
matrimonial al părinţilor46
. Astfel, membrii
unei familii care nu mai trăiesc împreună – în
urma unui divorţ, a unei separări sau a unui
aranjament – pot, în pofida oricărui fapt, să
beneficieze de protecţia articolului 8.
Poate oare o viaţă de familie să existe
în afara coabitării sau căsătoriei?
În cazul Boughanemi v/Franţa47
Curtea
a estimat că:
[...] noţiunea de familie, pe care se ba-
zează articolul 8, include, chiar şi în lipsa
coabitării, legătura între un individ şi co-
pilul său, fie că cel din urmă este legitim
[...] sau natural. Dacă această legătură
poate fi distrusă de către evenimentele
ulterioare, aceasta se întâmplă doar în
circumstanţe excepţionale48
.
În virtutea acestui principiu, relaţia re-
clamantului cu feciorul său, născut în afara
căsătoriei şi cu care avea puţine contacte, a
fost apreciată ca parte constitutivă a vieţii de
familie în ceea ce priveşte această dispoziţie.
Din acest punct de vedere, nici întârzierea cu
care tatăl îşi recunoaşte copilul, nici refuzul
de a-l ajuta financiar, nici chiar decizia sa
de a-l încredinţa rudelor înainte de a emigra
într-un Stat parte la Convenţie, nu au fost
echivalate cu circumstanţele excepţionale din
acest punct de vedere49
. Prezumţia aplicării
automate a articolului 8 relaţiei (oricare ar fi
natura ei) între un părinte şi copilul său a fost,
de asemenea, reţinută în cazul Söderbäck care
43 Berrehab v/Olanda,
hotărâre din 21 iunie
1988.
Boughanemi v/Franţa,
hotărâre din 24 aprilie
1996.
44 Marckx v/Belgia, hotă-
râre din 13 iunie 1979.
45 Johnston v/Irlanda,
hotărâre din 18 de-
cembrie 1986.
46 Spre exemplu, a se
vedea Berrehab v/
Olanda, hotărâre din
21 iunie 1988 (tată di-
vorţat) şi Kroon & Ors,
hotărâre din 27 octom-
brie 1994 (celibatar).
47 Boughanemi v/Franţa,
hotărâre din 24 aprilie
1996.
48 Boughanemi v/Franţa,
hotărâre din 24 aprilie
1996, paragraful 35.
49 A se vedea C. v/Belgia,
hotărâre din 7 august
1996 şi Ahmut v/
Olanda, caz din 28
noiembrie 1996.
18. 18
PAGINA 18
s-a referit la un caz de adopţie50
. În această
împrejurare Judecătorii de la Strasbourg au
estimat că existau legături familiale de facto
între un tată natural şi fiica sa, cu toate că
n-au trăit niciodată împreună iar contactele
lor au fost episodice.
Se aplică oare articolul 8 atunci când
temelia vieţii de familie este lipsită de
rezultat?
Chiar dacă un părinte a împiedicat dez-
voltarea legăturilor familiale cu un copil,
potenţialul vieţii familiale poate fi suficient
pentru a merita protecţia oferită de articolul
8. Acest punct de vedere a fost adoptat de
Curte în cazul Keegan v/Irlanda51
care se
referea la un caz în care fiica reclamantu-
lui a fost încredinţată fără consimţământul
acestuia, de către mama sa unui serviciu de
adopţie, privând astfel interesatul de posibili-
tatea de a stabili relaţii personale strânse cu
ea. Cu toate acestea, luând în consideraţie
natura relaţiilor între părinţii copilului – ei
au coabitat, au planificat sarcina şi au avut
intenţia de a se căsători – Curtea a estimat
că, ţinându-se cont de potenţiala viaţă între
tată şi copil, relaţia lor se plasa sub sigiliul
vieţii de familie în scopul articolului 8, chiar
dacă ei s-au întâlnit doar o singură dată.
Poate oare o viaţă de familie să existe
în afara unei legături de sânge?
Deşi Judecătorii de la Strasbourg mai
degrabă pun accentul pe realitatea socială
a situaţiei, decât pe cea biologică pentru a
determina existenţa unei vieţi de familie, ei
au estimat într-o singură instanţă că această
existenţă poate fi constatată fără o legă-
tură de sânge. În cazul X, Y & Z v/Regatul
Unit52
ei au ajuns la concluzia că relaţia dintre
un transsexual convertit din sex feminin în
sex masculin şi copilul său născut prin in-
seminare artificială de la un donator («IAD»)
echivala cu o viaţă de familie. Iniţial ei au
fondat această concluzie pe faptul că relaţia
era conform tuturor celorlalte puncte asemă-
nătoare celor din familiile tradiţionale şi în al
doilea rând datorită faptului că transsexualul
a participat la procesul IAD în calitate de tată
al copilului.
Curtea încă nu a avut ocazia să se
pronunţe asupra chestiunii de a şti dacă re-
laţiile între doi indivizi de acelaşi sex con-
stituie o viaţă de familie. În cazul Kerkhoven
v/Olanda53
, Comisia a refuzat să echivaleze o
relaţie stabilă între două femei şi copilul adus
pe lume de una dintre acestea în urma unei
IAD, cu o viaţă de familie. Judecătorii de la
Strasbourg au estimat că, într-adevăr, recla-
manţii, în pofida coabitării lor de tip familial
şi a divizării sarcinilor parentale, nu puteau
revendica o recunoaştere juridică decât pe
planul vieţii private. Se presupune că dacă
Curtea ar trebui să se pronunţe asupra unui
caz asemănător, ea ar putea să decidă confor-
50 A se vedea Söderbäck
v/Suedia, hotărâre din
28 noiembrie 1998.
51 Keegan v/Irlanda,
hotărâre din 26 mai
1994.
52 X, Y & Z v/Regatul
Unit, hotărâre din 22
aprilie 1997.
53 Cererea n° 15666/89,
Kerkhoven Hinke &
Hinke v/ Olanda, 19
mai 1992, decizie ne-
publicată.
19. 19
PAGINA 19
marea la unul din cazurile sale precedente X,
Y & Z şi să echivaleze relaţiile între persoane
de acelaşi sex cu o viaţă de familie în pofida
faptului că lipsesc legăturile de sânge.
Este oare suficientă doar o legătură de
sânge?
Chiar dacă lipsa unei legături biologice
nu împiedică o relaţie să constituie o viaţă
de familie, o simplă legătură de sânge sau
legătură genetică pare a fi insuficientă în
această privinţă. Astfel, relaţia dintre un
donator de spermă şi un copil născut din
sămânţa sa nu este în general considerată
viaţă de familie în sensul articolului 8, în
afara cazurilor când există dovezi suficiente
care atestă pe lângă legăturile de sânge şi
legături personale strânse54
.
Care alte relaţii constituie o viaţă de
familie?
În ceea ce priveşte alte relaţii Curtea de-
termină existenţa unei vieţi familiale exami-
nând faptele fiecărei cauze. Numeroasa juri-
sprudenţă cu privire la familie şi alte aranja-
mente pot fi analizate precum urmează:
O viaţă de familie poate exista între
copii şi buneii lor, aceştia din urmă
jucând «un rol considerabil»55
.
Fraţii şi surorile, ca copii56
şi ca adul-
ţi57
, intră în mod egal în conceptul de
viaţă de familie
Relaţia între un unchi sau o matuşă
şi nepotul sau nepoata sa intră în mod
egal în conceptul de viaţă de familie
dacă sunt dovezi detaliate referitoare la
legături personale strânse. Astfel, în ca-
zul Boyle v/Regatul Unit58
Judecătorii de
la Strasbourg au estimat că legăturile
dintre un unchi şi nepotul său consti-
tuiau o viaţă de familie, în măsura în
care copilul petrecea week-end-urile la
unchiul său şi acesta din urmă întru-
chipa în ochii săi «imaginea» tatălui.
O viaţă de familie poate să existe între
părinţi şi copiii adulterini, mai ales
în cazul când paternitatea lor a fost re-
cunoscută şi când părţile se bucură de
relaţii personale strânse59
.
Relaţia dintre părinţii adoptivi şi co-
piii lor se află în principiu sub protecţia
articolului 860
.
Problema de a şti dacă legăturile dintre
un copil şi părinţii lui adoptivi consti-
tuie o viaţă de familie depinde de faptele
cauzei, în particular de existenţa relaţiilor
personale strânse între copil şi părinţii
săi naturali şi de timpul pe care l-a petre-
cut deja în familia sa adoptivă61
. Cu cât
aflarea în familia adoptivă se prelungeşte,
cu atât sunt mai mari şansele unor relaţii
echivalate cu viaţa de familie.
Poate oare lua sfârşit viaţa de familie?
Odată ce sunt stabilite, legăturile de
54 Cererea n° 16944/90,
G. v/Olanda, 8 februa-
rie 1993, 16 EHRR 38.
55 Marckx v/Belgia, hotă-
râre din 13 iunie 1979,
paragraful 45.
56 Olsson v/Suedia, ho-
tărâre din 24 martie
1988.
57 Boughanemi v/Franţa,
hotărâre din 24 aprilie
1996.
58 Cererea n° 16580/90,
Boyle v/Regatul Unit,
raport al Comisiei, 9
noiembrie 1993.
59 Cererea n° 11418/85,
Jolie & Lebrun v/
Belgia, 14 mai 1986,
DR 47, p.243.
60 Cererea n° 9993/82, X.
v/Franţa, 5 octombrie
1982, DR 31, p.241, 5
EHRR 302; Söderbäck
v/Suedia, hotărâre din
28 noiembrie 1998.
61 Cererea n° 8257/78 X.
v/Suedia 10.7.78, DR
13, p.248.
Niemetz v/Germania,
hotărâre din 16 de-
cembrie 1992
20. 20
PAGINA 20
rudenie nu i-au sfârşit odată cu divorţul62
sau dacă părţile decid să nu mai trăiască îm-
preună63
. Ele nu se termină nici prin decizia
de a plasa un copil într-o familie adoptivă64
.
Deşi legătura în cauză poate fi întreruptă de
unele evenimente ulterioare, precum adop-
tarea65
sau expulzarea66
, Curtea a stabilit că
aceasta nu se întâmplă decât în circumstan-
ţe excepţionale67
.
1.1.3 Domiciliul
Semnificaţia conceptului de domiciliu
În general, domiciliul, în sensul artico-
lului 8, este locul unde o persoană trăieşte
pe o bază stabilă astfel încât orice cadru
de viaţă poate constitui un domiciliu în
conformitate cu articolul 8 (1), cu excepţia
eventuală a caselor de vacanţă şi a cămine-
lor-ateliere sau alte locuinţe temporare de
lungă durată.
Este oare suficientă posesia unei
locuinţe pentru a constitui un domiciliu?
În cazul Gillow v/Regatul Unit68
, Curtea
a estimat că reclamanţii, care aveau casa lor,
dar care nu au locuit în această casă mai
mult de 19 ani, puteau să o considere efectiv
conform articolului 8 drept domiciliul lor.
Aceasta s-a întâmplat, deoarece în pofida
absenţei lor de lungă durată ei au avut in-
tenţia de a reveni şi au păstrat cu ea destule
legături.
Pot oare localurile profesionale constitui
un domiciliu?
În 1992, Curtea a extins noţiunea de
domiciliu, în sensul articolului 8, asupra
localurilor de uz profesional în contextul jus-
tificării percheziţiei lor. În cazul Niemetz v/
Germania69
, Spre exemplu, Judecătorii de la
Strasbourg au decis că biroul unui liber pro-
fesionist poate fi echivalat unui domiciliu.
Datorită faptului că putem desfăşura acasă
activităţi având legături cu o profesie sau
cu un comerţ iar în birou sau într-un local
comercial, activităţi de ordin personal, poate
fi dificil de stabilit distincţii exacte. În acest
context, Judecătorii au estimat că localurile
profesionale ale reclamantului meritau pro-
tecţia oferită de articolul 8.
1.1.4 Corespondenţa
Dreptul la respectarea corespondenţei
este definit ca facultatea de a comunica
cu terţe persoane fără a fi întrerupt, fără
cenzură.
Semnificaţia conceptului de
corespondenţă
Dacă conceptul de corespondenţă in-
62 Cererea n° 8427/78,
Hendricks v/Olanda,
raportul Comisiei, 8
martie 1982, DR 29,
p.5, 5 EHRR 223.
63 Berrehab v/Olanda,
hotărâre din 21 iunie
1988.
64 Andersson v/Suedia,
hotărâre din 25 febru-
arie 1992, paragraful
72.
65 Cererea n° 7626/76,
X. v/Regatul Unit,11
iulie 1977, DR 11,
p.160.
66 Cererea n° 14830/89
Yousef v/Regatul Unit,
raport al Comisiei, 30
iunie 1992, paragraful
43.
67 Boughanemi v/Franţa,
hotărâre din 24 aprilie
1996.
68 Gillow v/Regatul Unit,
hotărâre din 24 noiem-
brie 1986, paragraful
46.
69 Niemetz v/Germania,
hotărâre din 16 de-
cembrie 1992
21. 21
PAGINA 21
serează în mod clar obiectele distribuite prin
poştă, Curtea estimează că el se extinde, de
asemenea, asupra comunicaţiilor telefonice70
şi telexului71
. La fel precum sensul noţiunii
de domiciliu a fost extins, probabil că cel de
corespondenţă va continua să fie interpretat
într-un mod extensiv cu scopul de a confe-
ri noilor metode de comunicaţie precum
este poşta electronică, protecţia oferită de
articolul 8. Nivelul corespunzător de protec-
ţie poate totuşi varia conform metodelor de
comunicaţie care sunt utilizate.
Are oare importanţă conţinutul
comunicaţiei?
Protecţia oferită de articolul 8 se referă
mai degrabă la căile sau mijloacele de comu-
nicaţie decât la conţinutul său, astfel încât
Statul să nu poată obiecta, spre exemplu,
doar conversaţiile telefonice cu privire la
activităţile criminale care nu sunt în com-
petenţa articolului 8 (1)72
. În cazul Halford
v/Regatul Unit73
, în special, Judecătorii de
la Strasbourg au estimat că conversaţiile
telefonice de ordin privat sau profesional,
la fel ca şi utilizarea telefonului de la birou,
sunt protejate de această dispoziţie.
Este oare determinantă identitatea
expeditorului sau a destinatarului?
Acest aspect al corespondenţei joacă un
anumit rol în stabilirea exigenţelor articolu-
lui 8. Spre exemplu, Curtea a indicat în mod
clar că protecţia acordată scrisorilor şi altor
mijloace de comunicaţie între un avocat şi
clientul său, mai ales dacă este vorba de un
deţinut, este considerabilă.
1.2 Îşi asumă oare Statul
obligaţiunea pozitivă în ceea
ce priveşte respectarea
drepturilor garantate de
articolul 8 şi le respectă oare?
Dacă scopul principal al articolului 8
este de «a feri individul de ingerinţele ilegale
ale puterilor publice», Curtea estimează că
dispoziţia poate să producă, pe lângă aceas-
ta, obligaţiuni pozitive inerente cu privire la
respectarea efectivă a valorilor pe care ea le
protejează74
. Astfel, la fel cum are obligaţiu-
nea negativa de a nu interveni în mod ilegal
în viaţa de familie şi privată, domiciliul şi
corespondenţa unei persoane, Statul poate
deopotrivă să fie impus să acţioneze con-
cret pentru a asigura respectarea oricărei
serii de interese personale enunţate de
această dispoziţie. Baza acestei interpre-
tări a articolului 8 o constituie referirea la
dreptul individului la respectarea vieţii sale
private şi de familie etc., ceea ce a permis
Judecătorilor de la Strasbourg să extindă
70 Klass v/Germania,
hotărâre din 6 septem-
brie 1978, paragraful
41.
71 Cererea n° 21482/93,
Campbell Christie v/
Regatul Unit, 27 iunie
1994, DR 78A, p.119.
72 A. v/Franţa, hotărâ-
re din 23 noiembrie
1993.
73 Halford v/Regatul Unit,
hotărâre din 25 iunie
1997.
74 Kroon v/Olanda, caz
din 27 octombrie
1994, paragraful 31.
22. 22
PAGINA 22
obligaţiunile Statului dincolo de o simplă
noningerinţă. În cazul X & Y v/Olanda75
ei
au declarat:
[Articolul 8] nu se limitează în a ordona
Statului să se abţină de la asemenea in-
gerinţe: la acest angajament mai degra-
bă negativ se pot adăuga obligaţiunile
pozitive inerente cu privire la respectarea
efectivă a vieţii private sau de familie
[...]. Ele pot implica adoptarea măsurilor
ce vizează respectarea vieţii private ajun-
gând până la relaţiile indivizilor.
În consecinţă, în anumite circumstan-
ţe, Convenţia cere Statului să întreprindă
măsuri active pentru a permite indivizilor să
exercite drepturile care le sunt acordate de
articolul 8. Această obligaţiune pozitivă poate
uneori include protejarea intereselor contra
acţiunilor altor persoane particulare privân-
du-le de folosirea efectivă a drepturilor lor.
În care circumstanţe Statul trebuie să-şi
achite obligaţiunile pozitive?
Este dificil de a identifica circumstanţele
în care respectarea articolului 8 impune o ac-
ţiune pozitivă. Curtea estimează că fiind date
contururile inexacte ale noţiunii de «respect»
şi diversitatea condiţiilor şi circumstanţelor
prevalente în Statele contractante, măsurile
necesare pentru asigurarea respectării vieţii
familiale pot varia considerabil de la un caz
la altul. În consecinţă, autorităţilor naţionale
li se acordă o vastă marjă de apreciere pen-
tru a decide ceea ce ordonă acest «respect»
în funcţie de circumstanţe. Potrivit Judecă-
torilor de la Strasbourg, pentru a determina
existenţa eventuală a unei obligaţiuni poziti-
ve, Statul trebuie să-şi pună întrebarea dacă
nu a putut fi stabilit un echilibru just
între interesul general al colectivităţii şi
interesele individului. Pentru a determina
conţinutul dreptului protejat, Judecătorii au
estimat că scopurile menţionate în al doilea
paragraf al articolului 8 pot fi pertinente în
măsura în care examinarea criteriilor de
aplicabilitate să difere de practica în care
este vorba de verificarea echilibrului între
un drept deja stabilit şi interesele concuren-
ţilor pe care Statul caută să-i protejeze. Cu
numeroase ocazii diferenţa între adoptarea
abordării se bazează pe obligaţiunile pozitive
şi analiza obişnuită a instanţei în termenii
articolului 8 (2) va rezulta din expunerea mo-
tivelor hotărârelor Curţii şi nu din conclu-
zii76
. La nivel practic, interesele comunităţii,
în totalitatea lor, posibil contează mai mult
şi obligă într-o anumită măsură individul să
invoce prevederea conform căreia interesele
personale trebuie în mod clar să predomine.
Spre exemplu, conform jurisprudenţei de la
Strasbourg, din momentul în care un drept
individual important este atins iar reclaman-
tul a fost supus unui prejudiciu major apare
riscul unei obligaţiuni pozitive. Din contra,
dacă prejudiciul este minim sau când miza
75 X & Y v/Olanda, ho-
tărâre din 26 martie
1985, paragraful 23.
76 Vezi, de exemplu,
Gaskin v/Regatul Unit,
hotărâre din 7 iulie
1989, paragraful 42.
23. 23
PAGINA 23
se referă la un interes important al Statului,
Judecătorii sunt mai puţin dispuşi să adopte
această abordare.
Spre exemplu, în cazul Marckx v/Belgia,
Curtea a estimat că respectarea vieţii de fa-
milie între o mamă celibatară şi copilul său
impunea Statului obligaţiunea pozitivă de
a adopta măsuri destinate să asigure integ-
rarea acestuia din urmă în familia sa după
naştere77
. În această împrejurare, prejudiciul
suferit de mamă şi de fiica sa era important
în raport cu interesul mai puţin important
al Statului de a proteja familia fondată prin
căsătorie. În plus, această marjă de aprecie-
re acordată Statului era justă în măsura în
care condiţiile juridice şi sociale ale Statelor
contractante reflectau o tendinţă de elimi-
nare a oricărui tratament discriminant al
mamelor celibatare şi al copiilor lor: tendinţă
confirmată de adoptarea Convenţiei euro-
pene asupra statutului juridic al copiilor
născuţi în afara căsătoriei.78
Judecătorii de
la Strasbourg au estimat, în consecinţă, că
obligaţiunea pozitivă de respectare a vieţii de
familie necesită adoptarea măsurilor ce asi-
gură integrarea copilului în familia sa.
Curtea a ajuns totuşi la o concluzie di-
ferită în cazul X, Y & Z v/Regatul Unit. Pen-
tru început, ea a relevat că lipsa abordării
comune între Statele contractante confereau
Statului o marjă de apreciere vastă cu privire
la modul de a asigura respectarea vieţii de
familie a părţilor în cauză: o fetiţă născută
prin IAD (înseminţare artificială de la dona-
tor) şi tatăl său transsexual. În consecinţă,
conţinutul obligaţiunii pozitive de a respecta
viaţa de familie era diferit de cel enunţat în
cazul Marckx şi acţiunea cerută de Stat pen-
tru a se conforma din plin articolului 8 avea
o importanţă mai mică. În mod special, Ju-
decătorii de la Strasbourg au respins cererea
reclamantului de a-şi vedea numele figurând
în rubrica «tatăl», în actul de naştere al co-
pilului79
. Pentru ei, el nu a demonstrat că
recunoaşterea filiaţiei unui copil născut prin
IAD era contrară intereselor societăţii sau in-
dispensabilă bunăstării copilului.
77 Marckx v/Belgia, hotă-
râre din 13 iunie 1979.
78 STE n° 85.
79 X., Y. & Z v/Regatul
Unit, hotărâre din 26
martie 1985.
24. 24
PAGINA 24
Faza a II-a a examinării
aplicabilităţii articolului 8
2.1 S-a constatat oare vreo
ingerinţă în dreptul protejat
de articolul 8?
Fiind stabilit faptul că litigiul se referea
la viaţa privată sau de familie, la domiciliul
sau la corespondenţă, Curtea începe exami-
narea conţinutului plângerilor invocate cu
privire la articolul 8 (2) care este următorul:
Nu este admis amestecul unei autorităţi
publice în exercitarea acestui drept decât
în măsura în care acest amestec este pre-
văzut de lege şi dacă constituie o măsură
care, într-o societate democratică, este
necesară pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, bunăstarea economi-
că a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea
faptelor penale, protejarea sănătăţii sau
a moralei, ori protejarea drepturilor şi
libertăţilor altora.
Care sunt elementele constitutive ale
unei ingerinţe?
Din moment ce a fost stabilit faptul că
litigiul presupune un drept protejat de ar-
ticolul 8, faza următoare examinării constă
în întrebarea dacă măsura contestată inter-
ferează cu exercitarea acestui drept. Printre
exemplele de ingerintă sunt citate următoa-
rele acţiuni:
luarea copiilor de la părinţii lor şi încre-
dinţarea lor asistenţei publice80
.
întreruperea corespondenţei deţinuţi-
lor81
,
percheziţionarea unui domiciliu82
,
colectarea şi consemnarea informaţiilor
într-un dosar secret al poliţiei83
.
Ce trebuie reclamantul să stabilească?
Reclamantului îi revine rolul de a stabili
veridicitatea ingerinţei. Spre exemplu, în
cazul Campbell v/Regatul Unit84
, guvernul a
considerat că reclamantul, un deţinut, nu a
susţinut alegaţia unei ingerinţe în respecta-
rea corespondenţei sale, fiind imposibil de
a demonstra că una dintre scrisorile sale
a fost vreodată deschisă. Judecătorii de la
Strasbourg s-au declarat totuşi convinşi de
existenţa unei ingerinţe, în măsura în care
regimul de carceră în vigoare autoriza des-
chiderea şi citirea scrisorilor: o condiţie care
a fost adusă în mod explicit la cunoştinţa re-
clamantului şi avocatului său. În aceste cir-
cumstante, reclamantul putea să pretindă a
fi victima unei ingerinţe în dreptul de respec-
tare a corespondenţei sale în conformitate cu
articolul 8. În consecinţă, dacă reclamantul
este incapabil să stabilească cu certitudine
80 Olsson v/Suedia, ho-
tărâre din 24 martie
1988
81 Campbell & Feel v/
Regatul Unit, hotărâre
din 28 iunie 1984.
82 Chappell v/Regatul
Unit, hotărâre din 30
martie 1989.
83 Leander v/Suedia,
hotărâre din 26 martie
1987.
84 Campbell v/Regatul
Unit, hotărâre din 25
martie 1992.
25. 25
PAGINA 25
pagubele materiale constitutive ale ingerin-
ţei, este suficient ca el să demonstreze că
această ingerinţă a fost probabil comisă.
Este oare sufucientă doar existenţa unei
legislaţii pentru a crea o ingerinţă?
În cazul Dudgeon v/Regatul Unit85
, re-
clamantul a tras concluzia că legislaţia con-
siderând relaţiile homosexuale între bărbaţii
adulţi ce consimt aceasta, un delict penal
individual, constituia un atentat nejustificat
la dreptul său de respectare a vieţii private,
protejat de articolul 8. Guvernul a contestat
faptul că existenţa chiar a dispoziţiilor legi-
slative în cauză ar fi putut aduce atingere
dreptului reclamantului la viaţa sa privată,
nefiind intentată de ceva timp nici o urmări-
re contra bărbaţilor adulţi ce consimt, în vir-
tutea acestei legislaţii, şi reclamantul însuşi
nefiind condamnat sau urmărit în justiţie.
Cu toate acestea, Curtea a estimat că frica
resimţită de reclamant, din cauza înclinaţii-
lor sale, nu era nici iluzorie, nici teoretică,
însăşi existenţa acestor dispoziţii legisla-
tive în cauză au afectat în mod direct şi
permanent viaţa sa privată.
În ce măsură existenţa unei legislaţii
ce autorizează o urmărire secretă
constituie o ingerinţă în viaţa privată?
În virtutea faptelor, majoritatea persoa-
nelor care constituie obiectul unei urmăriri
secrete ignoră ingerinţa. Alţii o bănuiesc,
totuşi fără a avea dovezi suficiente. Difi-
cultatea reclamantului de a demonstra că
comunicările sale au fost interceptate îl pro-
voacă uneori să susţină că însăşi existenţa
legislaţiei aduce atingere dreptului său la
respectarea vieţii private şi a corespondenţei
sale în sensul articolului 8. O argumentare
similară este reţinută de către Curte doar în
anumite circumstanţe.
În cazul Klass v/Germania86
, Curtea a
acceptat că un individ a putut, în anu-
mite condiţii, să pretindă a fi victima
unei încălcări provocate de simpla
existenţă a măsurilor secrete sau a
unei legislaţii ce permite astfel de mă-
suri, fără a avea nevoie de a înainta
afirmaţia că i-au fost într-adevăr apli-
cate. Cu toate acestea, Judecătorii de la
Strasbourg au precizat că o argumenta-
re de acest fel nu poate fi reţinută decât
în anumite condiţii. Acestea din urmă
trebuie să fie definite în fiecare cauză
conform dreptului sau drepturilor Con-
venţiei în care se invocă violarea, carac-
terul secret al măsurilor incriminate şi
relaţia între interesat şi aceste măsuri.
În cazul Malone v/Regatul Unit87
, litigiul
supus Curţii se referea la chestiunea
de a şti dacă telefonul reclamantului a
fost într-adevăr ascultat. Independent
de permisiunea din partea poliţiei de
85 Dudgeon v/Regatul
Unit, hotărâre din 22
octombrie 1981.
86 Klass v/Germania,
hotărâre din 6 septem-
brie 1978, paragraful
34.
87 Malone v/Regatul Unit,
hotărâre din 2 august
1984.
26. 26
PAGINA 26
a intercepta o singură conversaţie, gu-
vernul a refuzat cu obstinaţie să divulge
dacă, şi, în ce măsură apelurile şi co-
respondenţa interesatului au constituit
obiectul unei urmăriri, limitându-se la
conchiderea că:
[...] deoarece era bănuit de tăinuirea
bunurilor furate, [reclamantul] aparţinea
unei categorii de persoane care sunt ex-
puse acestor feluri de măsuri.88
Judecătorii de la Strasbourg se bazează
pe această mărturisire pentru a conchide că
existenţa legilor şi a practicilor ce autorizează
şi instaurează un sistem de urmărire secretă
a comunicaţiilor constituie în sine o ingerin-
ţă în exercitarea drepturilor pe care articolul
8 care recunoaşte pentru interesat «chiar şi
în lipsa aplicării efective a acestuia».
2.2 În caz de constatare a unei
ingerinţe, aceasta:
2.2.1 – este oare prevăzută de lege?
2.2.2 – urmăreşte oare un scop legitim?
2.2.3 – este oare necesară într-o societate
democratică?
Pentru a fi admisă de Convenţie, orice
ingerinţă în drepturile protejate de articolul
8 (1) trebuie să satisfacă ansamblul crite-
riilor înscrise în paragraful 2 al aceluiaşi
articol. În mod special, ingerinţa trebuie să
fie prevăzută de lege, să urmărească unul
din scopurile legitime enumerate şi să fie
necesară într-o societate democratică sau
proporţională unui scop legitim urmărit.
2.2.1 Ingerinta, este ea oare
prevăzută de lege?
O măsură ce constituie o ingerinţă în
exercitarea unui drept protejat de articolul
8 va fi recunoscută ca fiind compatibilă cu
acesta din urmă, doar dacă este prevăzută
de lege. Dacă măsura contestată nu în-
deplineşte acest criteriu de legalitate, ea
este echivalată unei încălcări fără a mai fi
necesară examinarea cazului în fond. Anu-
mite domenii ale dreptului par în mod deo-
sebit vulnerabile din acest punct de vedere.
Acesta este, în special, cazul legislaţiilor şi
reglementărilor ce vizează urmărirea secretă,
protecţia copiilor şi interceptarea corespon-
denţei deţinuţilor.
Semnificaţia expresiei «prevăzută de
lege»
Pentru a fi considerată ca «prevăzută de
lege», ingerinţa contestată trebuie să aibă o
bază legală. În plus, legea în cauză trebuie
să fie suficient de exactă şi să conţină mă-
suri de protecţie contra acţiunilor arbitra-
re ale autorităţilor publice. 88 Ibidem, paragraful 64.
27. 27
PAGINA 27
Ingerinţa trebuie să aibă o bază legală
Măsurile adoptate riscă să fie proble-
matice din acest punct de vedere dacă nu
sunt în mod explicit autorizate de o lege
şi rezultă pur şi simplu din observarea unei
practici administrative sau din alte indicaţii
neobligatorii. În consecinţă, o practică admi-
nistrativă, fie ea chiar scrupulos respectată,
nu răspunde condiţiilor cerute de legalitate.
În cazul Malone v/Regatul Unit89
, Curtea
s-a întrebat dacă autoritatea de a inter-
cepta conversaţii telefonice avea o bază
legală. La acel moment, interceptarea era
reglementată de o practică administrati-
vă detaliile căreia nu au fost niciodată
publicate şi care nu se bazau pe nici o
obligaţie legislativă precisă. Judecătorii
de la Strasbourg au declarat că dreptul
aplicabil nu indica cu destulă claritate
extinderea şi modalităţile de exercita-
re a puterii de apreciere a autorităţi-
lor în domeniul în cauză: ascultarea
secretă a conversaţiilor telefonice ce se
bazează pe o practică administrativă,
modalităţile sale pot fi modificate la orice
moment constituind în consecinţă o în-
călcare a articolului 8.
Mai recent, în cazul Khan v/Regatul
Unit90
, Curtea a estimat că recurgerea la
o asemenea intercepţie a conversaţiilor
telefonice de către autorităţile britanice
nu era prevăzută de lege în sensul arti-
colului 8. Şi aceasta se întâmpla pe mo-
tivul lipsei sistemului legal ce admini-
stra utilizarea aparatelor de ascultat:
modalităţile de utilizare a acestui ma-
terial depindea, de fapt, de indicaţiile
ministerului de Interne care nu putea fi
constrâns din punct de vedere juridic,
nici accesibil publicului larg.
Exigenţa previzibilităţii
Pentru a satisface exigenţa egalităţii ar-
ticolului 8, legea în cauză trebuie să fie acce-
sibilă persoanelor la care se referă şi for-
mulată cu exactitate pentru a le permite
– fiind însoţită, dacă este necesar, de sfa-
turi clare – să prevadă, la un grad rezona-
bil în circumstanţele cauzei, consecinţele
care ar rezulta dintr-un act determinat.91
Această condiţie este cunoscută sub numele
de exigenţă de previzibilitate. Ea semnifică
că o lege care conferă o facultate de apreciere
autorităţilor publice nu este în sine incom-
patibilă cu articolul 8 astfel încât extinderea
acestei puteri discreţionare şi modalităţile
exercitării sale sunt fixate suficient de clar
pentru a acorda individului o protecţie adec-
vată contra ingerinţelor arbitrare92
. În plus,
exercitarea acestei puteri discreţionare are
şanse să răspundă condiţiilor articolului 8
de când este supus unui control juridic.
Anumite domenii juridice ale dreptului
acordă în mod inevitabil o competenţă dis-
89 Ibidem.
90 Khan v/ Regatul Unit,
hotărâre din 12 mai
2000.
91 Andersson v/Suedia,
hotărâre din 25 febru-
arie 1992, paragraful
75.
92 Olsson v/Suedia, ho-
tărâre din 24 martie
1988, paragraful 62.
28. 28
PAGINA 28
creţionară mai mare autorităţilor publice şi
Curtea a trebuit să se pronunţe asupra com-
patibilităţii măsurilor legislative în cauză cu
articolul 8.
Legislaţia în materie de protecţie a
copilului
În cazul Olsson v/Suedia93
, reclaman-
ţii au înaintat ideea că legislaţia suedeză
aplicată în speţă se exprima în termeni
prea generali pentru ca efectele sale să fie
previzibile şi conferea o putere de apreciere
excesivă serviciilor sociale, în special pentru
punerea în acţiune a deciziilor în materie de
încredinţare a copiilor. Recunoscând formu-
larea foarte generală a legislaţiei, Judecătorii
de la Strasbourg au estimat că ea îndeplinea
condiţiile juridice puse de articolul 8 (2). Ei
au subliniat în special că circumstanţele ce
pot duce la încredinţarea unui copil, sau
executarea unei decizii asemănătoare,
sunt atât de diverse şi sunt prezente în
calitate de elemente active încât devi-
ne practic imposibil să redacteze o lege
capabilă să prevadă orice eventualitate.
În plus, limitarea puterii de intervenţie a
autorităţilor în cazul în care copilul a sufe-
rit deja o daună, ar risca mult să reducă pe
nedrept protecţia de care are nevoie. Este
foarte important faptul că Judecătorii de la
Strasbourg au relevat competenţa discre-
ţionară exersată în virtutea acestei legislaţii,
care prevedea garanţii contra ingerinţelor
ilegale: de fapt utilizarea tuturor puterilor
legale sunt în competenţa sau sub controlul
jurisdicţiilor administrative, la mai multe
niveluri.
Legislaţia în materie de urmărire secretă
Din motive evidente, această legislaţie
pune probleme din punct de vedere al previzi-
bilităţii. În consecinţă, problema este de a şti
cum trebuie aplicat acest criteriu în speţă.
În cazul Malone v/ Regatul Unit, Curtea
a recunoscut că:
[...] prescripţiile Convenţiei, în special în
ceea ce priveşte previzibilitatea, nu pot fi
aceleaşi în contextul special al intercep-
tării comunicaţiilor pentru necesităţile an-
chetei poliţiei decât atunci când legea în
cauză are drept scop armonizarea restric-
ţiilor de conduită ale indivizilor. Exigenţa
previzibilităţii, în special, nu semnifică că
eşuează în a permite cuiva să prevadă
dacă şi când comunicaţiile sale riscă să
fie interceptate de către autorităţi, cu
scopul de a regla comportamentul său în
consecinţă.
La fel, în cazul Leander v/Suedia94
, Ju-
decătorii de la Strasbourg au estimat că un
individ nu poate pretinde a fi în măsură să
prevadă cu precizie verificările la care poliţia
specială suedeză va începe acţiunile. Cu toa-
te acestea, într-un sistem aplicabil tuturor
cetăţenilor...
93 Ibidem. A se vedea, de
asemenea, Andersson
v/Suedia, hotărâre
din 25 februarie 1992,
paragraful 62.
94 Leander v/Suedia,
hotărâre din 26 martie
1987.
29. 29
PAGINA 29
[...] legea trebuie să folosească termeni
destul de clari pentru a le indica [ce-
tăţenilor], într-un mod adecvat, în care
circumstanţe şi conform căror condiţii ea
conferă dreptul autorităţii publice să se
angajeze la o astfel de ingerinţă secretă,
şi periculoasă în acelaşi timp, în viaţa lor
privată şi în corespondenţa lor.
Legislaţia în materie de interceptare
telefonică
În două cauze care au vizat Franţa
– cazul Kruslin95
şi cazul Huving96
– Curtea a
trebuit să se pronunţe asupra conformităţii
legislaţiei franceze care prevedea intercepta-
rea convorbirilor telefonice de către poliţie la
exigenţa de previzibilitate a articolului 8 (2).
Judecătorii de la Strasbourg au estimat că:
Ascultările şi alte forme de interceptare a
convorbirilor telefonice reprezintă o atin-
gere gravă la respectarea vieţii private şi
a corespondenţei. Deci, ele trebuie să se
fondeze pe o «lege» de o precizie specială.
Existenţa regulilor clare şi detaliate în
materie este indispensabilă,cu atât mai
mult că procedeele tehnice utilizabile nu
încetează să se perfecţioneze.
Din acest punct de vedere, ei au ex-
primat opinia că dreptul francez (scris sau
nescris):
[...] nu indică cu destulă claritate înţele-
gerea şi modurile de exercitare a puterii
de apreciere a autorităţilor în domeniul
considerat. Acesta era încă un avantaj în
perioada faptelor cauzei, astfel încât Dl
Kruslin nu s-a bucurat de nivelul minim
de protecţie dorit de supremaţia dreptu-
lui într-o societate democratică.
În cazul Rotaru v/România97
, reclaman-
tul se plângea de detenţie şi de utilizarea de
către serviciul român de informaţii (SRI) a
unui fişier ce conţinea date personale din-
tre care unele erau false şi defăimătoare.
Problema fundamentală era de a cunoaşte
dacă legea care a autorizat ingerinţa era ac-
cesibilă reclamantului şi previzibilă în ceea
ce priveşte rezultatele sale. Curtea a relevat
dintr-o dată că pericolul de arbitrar apărea
cu o claritate specifică acolo unde pute-
rea executivului este exercitată în secret
înainte de a preciza:
Deoarece aplicarea măsurilor de ur-
mărire secretă a comunicaţiilor nu mai
este controlată de cei interesaţi precum
şi de public, «legea» va merge împotriva
supremaţiei dreptului dacă puterea de
apreciere acordată executivului nu cu-
noştea limite. În consecinţă, ea trebuie
să definească extinderea modalităţilor
de exercitare a unei asemenea autorităţi
cu o claritate suficientă – ţinându-se cont
de scopul legitim urmărit – pentru a furni-
za individului o protecţie adecvată contra
arbitrarului. 98
95 Kruslin v/Franţa, ho-
tărâre din 24 aprilie
1990.
96 Huvig v/Franţa, ho-
tărâre din 24 aprilie
1990.
97 Rotaru v/România, ho-
tărâre din 4 mai 2000.
98 Malone v/Regatul Unit,
hotărâre din 2 august
1984, paragraful 67 şi
Rotaru v/România, caz
din 4 mai 2000, para-
graful 55.
30. 30
PAGINA 30
Trebuia deci de determinat dacă drep-
tul intern descrie cu suficientă precizie,
circumstanţele în care SRI poate deţine şi
utiliza informaţii relative la viaţa privată a
reclamantului. După ce au notat că legea
în cauză prevede posibilitatea de a colecta,
de a consemna şi de a arhiva informaţiile
care privesc securitatea naţională în dosare
secrete, Judecătorii de la Strasbourg au rele-
vat că nici o dispozitie privind dreptul intern
nu fixează limitele care trebuie respectate în
exercitarea acestor prerogative şi, nu preci-
zează în particular:
genul de informaţii care pot fi consem-
nate;
categoriile de persoane susceptibile de a
constitui obiectul măsurilor de urmărire
precum este colectarea şi păstrarea da-
telor;
circumstanţele în care aceste măsuri
pot fi luate; sau
procedura care trebuie urmată.
Cu atât mai mult dreptul intern nu fi-
xează limite în ceea ce priveşte vechimea in-
formaţiilor deţinute şi durata păstrării aces-
tora99
. În plus, referitor la garanţiile necesare
pentru evitarea utilizării ilegale a prerogati-
velor în materie de colectare şi de arhivare a
informaţiilor Curtea a relevat, că dreptul ro-
mân nu prevede nici o procedură de control,
fie că măsura ordonată este în vigoare sau
după aceea. În consecinţă, Judecătorii de la
Strasbourg au estimat că acest drept nu in-
dica cu destulă claritate extinderea şi moda-
lităţile de exercitare ale puterii de apreciere a
autorităţilor din domeniul în cauză, înainte
de a face concluzia că detenţia şi utilizarea
informaţiilor de către SRI referitoare la viaţa
privată a reclamantului nu erau «prevăzute
de lege», ceea ce este suficient pentru a con-
stitui o încălcare a articolului 8.
Drepturile deţinuţilor
În cazul Herczegfalvy v/Austria100
, exi-
genţa previzibilităţii a fost considerată ca ne-
fiind completată de deciziile luate în cadrul
unei legi austriece care autoriza curatorul
unui bolnav mintal să decidă dacă cores-
pondenţa acestuia din urmă trebuie să-i fie
adresată. Judecătorii de la Strasbourg au
început prin a releva că prerogativele cura-
torului erau definite în termeni foarte vagi,
înainte de a dresa următorul proces-verbal
de constatare:
Totuşi în lipsa celei mai mici precizări în
ceea ce priveşte tipul restricţiilor auto-
ritare, controlului lor, articolele citate nu
oferă, împotriva arbitrarului, gradul mi-
nim de protecţie cerut de preeminenţa
dreptului într-o societate democratică.101
În consecinţă, chiar dacă se poate ad-
mite că textele reglementare, şi nu o lege,
satisfac detaliile relative la puterea legală,
foarte extinsă a interceptării comunicaţiilor
99 Rotaru v/România, ho-
tărâre din 4 mai 2000,
paragraful 57
100
Herczegfalvy v/
Austria, hotărâre din
24 septembrie 1992.
101 Ibidem, caz din 24
septembrie 1992,
paragraful 91.
31. 31
PAGINA 31
personale şi private, această practică nu este
tolerabilă decât în măsura în care textele în
cauză sunt accesibile persoanelor plasate
în detenţie. Astfel, în cazul Silver v/Regatul
Unit102
, întreruperea corespondenţei recla-
mantului a fost decisă conform instrucţiu-
nilor stricte ale directorilor închisorii. Aceste
instrucţiuni stricte neavând împuternicire
legală şi fiind imposibile de a fi consultate
de către reclamant, ingerinţa în dreptul celui
din urmă cu privire la respectarea corespon-
denţei sale a fost considerată ca nefiind pe-
văzută de lege şi contrară articolului 8(2).
Judecătorii de la Strasbourg au ajuns de
curând la o concluzie similară în cazul Nied-
bala v/Polonia103
. Reclamantul, un deţinut,
se plângea de faptul că scrisoarea sa adre-
sată unui Ombudsman a fost interceptată şi
blocată pentru o perioadă de timp, încălcând
articolul 8. În ceea ce priveşte punctul de
cunoaştere dacă această ingerinţă era pre-
văzută de lege, după cum cere articolul 8 (2),
Judecătorii au relevat un anumit număr de
probleme inerente legii poloneze pertinente:
Lipsa dispoziţiilor legale care pot servi
drept bază juridică pentru depunerea
efectivă a unei reclamaţii contra cenzu-
rii corespondenţei persoanelor plasate
în detenţia preventivă.
Lipsa automată a cenzurii corespon-
denţei deţinuţilor de către autorităţile
menite să conducă procedurile penale.
Drept rezultat lipsa de distincţie între
diferitele categorii de persoane cu care
un deţinut poate coresponda şi, prin ur-
mare, cenzurarea tuturor scrisorilor lui
inclusiv cele adresate Omudsmanului.
Lipsa în dispoziţiile pertinente a enun-
ţării principiilor care impun exercitarea
acestei cenzuri şi, în special, faptul
că aceste dispoziţii nu precizează nici
modalităţile, nici durata interceptării
corespondenţei.
Faptul că autorităţile nu sunt constrân-
se să releveze motivele interceptării co-
respondenţei, puterea de cenzură este
conferită automat104
.
Ţinându-se cont de cele precedente,
Curtea a conchis că legea poloneză nu in-
dica cu claritate rezonabilă extinderea mo-
dalităţilor de exercitare a puterii de apreciere
acordată autorităţilor publice în materie de
control al corespondenţei deţinuţilor şi a
constatat, în consecinţă, o încălcare a arti-
colului 8 (2).
2.2.2 Urmăreşte oare ingerinţa
un scop legitim?
Din momentul în care s-a stabilit că
o ingerinţă este prevăzută de lege, Curtea
continuă examinarea doar în cazul când ea
urmăreşte un scop legitim în sensul artico-
lului 8 (2). Acesta din urmă enumeră de fapt
102 Silver v/Regatul Unit,
hotărâre din 25 mar-
tie 1983.
103 Niedbala v/Polonia,
hotărâre din 12 iulie
2000.
104 Ibidem, paragraful
81.
32. 32
PAGINA 32
o listă de obiective pe care Statul poate în-
cerca să le invoce pentru a se justifica. Spre
exemplu, Statul poate să argumenteze prin
faptul că:
colectarea şi arhivarea informaţiilor cu
privire la persoane este «necesară pen-
tru securitatea naţională»;
interceptarea corespondenţei deţinuţilor
urmăreşte «apărarea ordinii şi preveni-
rea infracţiunilor penale»;
retragerea copilului dintr-o casă unde
predomină violenţa sau refuzul de a
acorda încredinţarea sau dreptul de
vizită unui părinte se înscrie în cadrul
«protecţiei sănătăţii sau moralului» sau
în «protecţia drepturilor şi libertăţilor
altei persoane»;
expulzarea sau deportarea unei persoa-
ne «este necesară pentru bunăstarea
economică a ţării».
Statului pârât îi revine obligaţia de a
identifica scopul sau scopurile ingerinţei şi
este în general în măsură să invoce un mo-
tiv plauzibil, deorece justificările potenţiale
enumerate în paragraful 2 sunt formulate
în termeni foarte vagi (necesităţile securităţii
naţionale, spre exemplu). Reclamantul pre-
tinde adeseori de altfel, că motivul invocat
de Stat nu este «adevăratul motiv» al ingerin-
ţei, chiar dacă Judecătorii de la Strasbourg
nu acceptă uşor acest tip de argumente. De
fapt, aceşti Judecători acordă în general pu-
ţină atenţie motivelor invocate de către Stat
pentru a justifica acţiunile sale şi deseori
regrupează scopurile pretinse – precum
protecţia sănătăţii sau moralei sau protecţia
drepturilor şi libertăţilor altei persoane – în
unul singur105
. Astfel, în majoritatea cazuri-
lor, Curtea acceptă ideea că Statul a acţio-
nat având un scop legitim şi rareori respinge
scopul sau scopurile legitime identificate,
chiar dacă acestea sunt contestate de către
reclamant.
2.2.3 Ingerinţa, este oare necesară
într-o societate democratică?
Faza finală a examinării conform arti-
colului 8 se referă la determinarea caracte-
rului «necesar» al ingerinţei într-o «societate
democratică».
Semnificaţia noţunii de «necesar»
În mod sigur nu este suficient ca Statul
să aibă un motiv pentru a întreprinde mă-
surile constitutive ale ingerinţei. În ceea ce
priveşte semnificaţia cuvântului «necesar»,
Judecătorii de la Strasbourg au explicat, în
cazul Handyside v/Regatul Unit106
, că acest
adjectiv:
[...] nu este sinonimul cuvântului «indis-
pensabil», însă cu atât mai mult nu are
supleţea termenului de «admisibil», «nor-
mal», «util», «rezonabil» sau «oportun».
105 A se vedea Open
Door Counselling v/
Irlanda, hotărâre din
29 octombrie 1992.
106 Handyside v/Regatul
Unit, hotărâre din 7
decembrie 1976.
33. 33
PAGINA 33
De altfel, Curtea a avut ocazia să pre-
cizeze interpretarea sa în cazul Olsen v/
Suedia107
:
[...] noţiunea de necesitate implică o in-
gerinţă fondată pe o necesitate socială
imperioasă şi mai ales proporţională
scopului legitim scontat.
Orice interpretare excesiv de îngustă
sau vastă a termenului «necesar» este prin
urmare respinsă de către Curte, care aplică
mai degrabă o politică de proporţionalitate.
Caracterul unei societăţi democratice
Poate să pară surprinzător faptul că Ju-
decătorii de la Strasbourg nu au descris încă
în detaliu ceea ce constituie în concepţia lor
o societate democratică. În cazul Dudgeon
v/Regatul Unit108
, totuşi, în această privinţă a
fost evocată toleranţa şi spiritul de sinceritate.
În contextul articolului 8, ei subliniază impor-
tanţa supremaţiei dreptului într-o societate
democratică şi necesitatea de a se opune in-
gerinţelor arbitrare în drepturile recunoscute
de către Convenţie. În plus, conform Judecă-
torilor, Convenţia a fost concepută pentru a
ocroti şi promova idealurile şi valorile unei
societăţi democratice109
. În ansamblu, totuşi,
acţiunea necesară într-o societate democra-
tică se determină, în contextul articolului 8,
în raport cu echilibrul atins între drepturile
individului şi interesul public, aplicat fiind
principiul proporţionalităţii.
Principiul proporţionalităţii
În ansamblu, principiul proporţionalită-
ţii recunoaşte că drepturile omului nu sunt
absolute şi că exercitarea drepturilor unui
individ trebuie întotdeauna să fie aprecia-
tă în raport cu interesul public mai larg.
Aceasta este metoda de a ajunge la acest
echilibru şi utilizarea sa este de acum îna-
inte curentă în aplicarea Convenţiei de către
Judecătorii de la Strasbourg. În special,
aceştia au amintit în repetate rânduri că:
[...] preocuparea de a asigura un echi-
libru just între exigenţele interesului
general al comunităţii şi imperativele
protecţiei drepturilor fundamentale ale
individului este inerent în ansamblul
Convenţiei.110
Aplicarea principiului proporţionalităţii
articolului 8
În examinarea compatibilităţii deciziilor
naţionale cu articolul 8, Curtea aplică crite-
riul de proporţionalitate care poate fi rezu-
mat la verificarea echilibrului între drep-
turile individului şi interesele Statului.
Totuşi nu Curtea hotărăşte asupra fondului
deciziilor luate de tribunalele naţionale. Ro-
lul său constă mai curând în examinarea
ansamblului cazului pentru a determina
dacă autorităţile au avut motive «perti-
nente» şi motive «suficiente» pentru a lua
măsurile litigioase111
.
107 Olsson v/Suedia, ho-
tărâre din 24 martie
1988.
108 Dudgeon v/Regatul
Unit, hotărâre din 22
octombrie 1981, pa-
ragraful 53.
109 Soering v/Regatul
Unit, hotărâre din 7
iulie 1989, paragra-
ful 87.
110 Soering v/Regatul
Unit, hotărâre din 7
iulie 1989.
111 Olsson v/Suedia, ho-
tărâre din 24 martie
1988.
34. 34
PAGINA 34
Evaluarea proporţionalităţii ingerinţei
în scopul urmărit este un proces complex
frecvent care implică luarea în consideraţie
a mai multor factori, precum: interesul care
trebuie protejat de ingerinţă, gravitatea in-
gerinţei şi necesitatea socială imperativă pe
care Statul caută să o satisfacă.
În ceea ce priveşte interesul care tre-
buie protejat de ingerinţă, spre exem-
plu, Curtea a precizat, în cazul Dudgeon
v/Regatul Unit112
, că trebuie să existe
motive deosebit de grave pentru a consi-
dera legitimă o ingerinţă în dreptul de a
avea individual relaţii sexuale. Anumite
drepturi sunt prin urmare în mod ine-
vitabil reconuscute ca fiind superioare
altora, fapt ce complică justificarea ori-
cărei ingerinţe care provoacă pagube în
exercitarea lor.
Cât priveşte caracterul ingerinţei, este
clar că cu cât este mai mare forţa şi
gravitatea sa cu atât motivele invocate
pentru a o justifica trebuie să fie impe-
rative. De asemenea, motivele pentru a
interzice orice contact între un părinte
şi un copil plasat trebuie să fie mai im-
perative în a limita acest contact.
Necesitatea socială imperioasă la care
ingerinţa trebuie considerată necesară
cere o evaluare serioasă iar măsurile
de protecţie a securităţii naţionale sunt
uneori mai uşor de justificat decât cele
care vizează, spre exemplu, apărarea
moralei. În plus trebuie notat că caracte-
rul societăţii democratice influenţează în
mod egal asupra acestei examinări, după
cum demonstrează apelurile constante
ale Curţii cu privire la necesitatea ga-
ranţiilor care protejează individul contra
utilizării arbitrare a puterii publice.
Marja de apreciere
Este clar, că Curtea conferă unui Stat
o anumită marjă pentru a aprecia dacă o
ingerinţă este justificată sub unghiul artico-
lului 8 în virtutea paragrafului 2 al acestei
dispoziţii. Marja astfel acordată autorităţilor
naţionale competente variază în funcţie de
circumstanţe, de subiectul în cauză şi de
context. Am văzut deja că factorii luaţi în
consideraţie pentru a determina extinderea
acestei marje includ: existenţa eventuală a
unei convergenţe între sistemele de drept
respective ale Statelor contractante, diver-
sitatea tradiţiilor lor politice şi practice în
materie şi caracterul mai mult sau mai puţin
«sensibil» al întrebărilor abordate113
.
Drept consecinţă, în regula generală,
extinderea marjei de apreciere diferă în
funcţie de context. Ea este în special amplă,
spre exemplu, în ceea ce priveşte domenii
precum ar fi protecţia minorilor: Curtea
a relevat de fapt o diversitate a abordărilor
adoptate de către Statele contractante în
materie de custodie a copiilor şi de interven-
112 Dudgeon v/Regatul
Unit, hotărâre din 22
octombrie 1981.
113 A se vedea mai sus.
35. 35
PAGINA 35
ţie a autorităţilor publice în viaţa de familie,
diversitate care le instigă la conferirea unui
Stat a unei anumite competenţe discreţiona-
re în acest domeniu. În plus, Judecătorii de
la Strasbourg sunt conştienţi de faptul că,
graţie contactelor lor directe şi constante
cu probleme complexe la nivel naţional,
autorităţile Statului sunt în principiu mai
bine plasate pentru a evalua circumstan-
ţele fiecărui caz pentru a determina cea
mai adecvată direcţie de acţiune. În cazu-
rile de plasare a copilului, în special, autori-
tăţile naţionale beneficiază de un contact di-
rect cu persoanele în cauză, de la momentul
în care măsurile de protecţie sunt reprezen-
tate sau îndată după ce au fost puse în ac-
ţiune114
. Statul se bucură astfel de o anumită
competenţă discreţionară în ceea ce priveşte
modul în care el înţelege respectarea vieţii
private şi de familie în sensul articolului 8:
o libertate de a acţiona care se reflectă în
modul în care Judecătorii de la Strasbourg
evaluează proporţionalitatea între ingerinţă
şi scopul urmărit.
114 Olsson (n° 2) v/
Suedia, hotărâre din
30 octombrie 1992.
36. 36
PAGINA 36
Partea II: Dreptul pozitiv
Cea de-a doua parte a acestui manual
descrie detaliat dreptul pozitiv ce rezultă din
jurisprudenţa organelor de la Strasbourg cu
privire la cele patru drepturi protejate de
articolul 8: respectarea vieţii private şi de fa-
milie, a domiciliului şi a corespondenţei. Mai
multe situaţii ipotetice nefiind încă examina-
te de către aceste organe, partea a doua nu
pretinde la exhaustivitate şi se limitează la
determinarea faptului dacă anumite măsuri
şi activităţi sunt compatibile cu articolul 8.
Regulile generale elaborate de Curte în juris-
prudenţa sa, precum cele care sunt comen-
tate în continuare, trebuie aplicate în funcţie
de convenienţe.
Viaţa privată
Jurisprudenţa privind dreptul la res-
pectarea vieţii private cuprinde o serie de
subiecte care variază de la culegerea şi
memorizarea informaţiei, accesul la infor-
maţiile cu caracter personal, reglementarea
utilizării numelor patronimice şi protejarea
integrităţii fizice şi morale. Întrebările cu pri-
vire la corespondenţa în care unele aspecte
specifice se referă la viaţa privată, reprezintă
obiectul unei secţiuni separate de la finalul
acestei părţi.
Gruparea şi stocarea informaţiei cu
caracter personal
Măsurile în care Statul poate să grupe-
ze, să stocheze şi să utilizeze informaţia de
ordin personal cu privire la un individ fără
consimţământul acestuia, depinde de com-
patibilitatea acţiunilor cu articolul 8. Aceste
acţiuni se repartizează în mod general în
două categorii: gruparea şi stocarea infor-
maţiei de către poliţie în cadrul prevenirii
şi reprimarea criminalităţii şi constituirea
dosarelor de către serviciile de securitate cu
scopul protejării securităţii Statului.
Tipurile de informaţii care pot fi
colectate şi stocate de către poliţie
Fotografii
Pentru a şti dacă fotografiile indivizilor
făcute de către poliţie constituie o intruziune
în viaţa lor privată sau nu, aceştea trebuie
să determine dacă ele conţin scene din viaţa
privată sau incidente publice şi dacă servici-
ul în cauză intenţiona să le folosească limitat
sau, din contra să le facă accesibile publi-
cului larg115
. Cazul Friedl v/Austria116
trata
problema fotografiilor făcute de poliţie în
Viena în timpul şi la finalul unei manifestaţii
la care a participat şi reclamantul. Aceste
fotografii au permis în consecinţă poliţiei să
115 Cererea n° 5877/72,
12 octombrie 1972.
116 Friedl v/Austria,
raport al Comisiei,
19 mai 1994, p.20.
37. 37
PAGINA 37
stabilească identitatea reclamantului şi să
arhiveze datele cu caracter personal într-un
dosar administrativ cu privire la acele eveni-
mente. Comisia, bazându-se pe trei motive,
a refuzat totuşi să considere aceste acte ca
aducând atingere la dreptul reclamantului la
respectarea vieţii sale private:
Autorităţile nu au pătruns în domiciliul
reclamantului pentru a face acolo foto-
grafii, astfel nu a existat o intruziune în
«cercul intim» al vieţii sale private.
Fotografiile aveau legătură cu un inci-
dent public, o manifestaţie a mai mul-
tor persoane într-un loc public la care
reclamantul a participat voluntar.
Fotografiile au fost făcute doar în scopul
înregistrării caracterului manifestaţiei
şi al comportamentului participanţilor
pentru a putea lansa mai târziu pro-
ceduri de anchetare cu privire la in-
fracţiunile comise de către aceştea.
Cu toate acestea, în concluzia sa finală,
Comisia a atribuit în mod egal o anumită
importanţă asigurării guvernului conform
căruia:
[...] poliţia nu a identificat manifestanţii
fotografiaţi. Mai mult decât atât, informa-
ţiile cu caracter personal înregistrate în
fotografii nu au fost introduse în nici un
sistem de informaţii.
Dosare cu privire la cazuri penale vechi
Comisia a estimat că ingerinţa în
viaţa privată a unui individ provocată
de păstrarea cazurilor penale mai vechi
este relativ lejeră şi poate fi considerată,
în consecinţă, ca fiind necesară într-o so-
cietate democratică modernă pentru a putea
lupta contra criminalităţii117
. În cazul Friedl
v/Austria, autorităţile au stabilit identitatea
reclamantului cu scopul de a începe împo-
triva lui urmăriri în justiţie pentru încălca-
rea Codului rutier, în pofida abandonării
urmăririlor din cauza caracterului redus
al infracţiunilor comise. Comisia a relevat
faptul că informaţiile obţinute au fost doar
plasate într-un dosar administrativ gene-
ral care consemna evenimentele în cauză şi
nu au fost introduse într-un sistem de in-
formaţii. În caz contrar, ar fi fost din nou
pusă în discuţie compatibilitatea ingerinţei
cu articolul 8.
Informaţiile cu privire
la activităţile teroriste
Informaţiile pe care poliţia poate în mod
legal să le deţină în dosarele sale se referă
uneori la infracţiunile comise în trecut şi la
informaţiile obţinute în urma investigaţiilor,
care nu au lăsat loc unei urmăriri, nu au
117 Cererea n° 1307/61,
4 octombrie 1962,
culegerea 9, p.53.