SlideShare a Scribd company logo
1 of 4
MODALITĂŢI DE REALIZARE A COEZIUNII
GRUPULUI LA GRUPA MICĂ
Grădiniţele constituie un mediu social educativ impregnat de
probleme formative psihologice foarte numeroase.
Ca mediu, grădiniţa se deosebeşte de familie prin programul său
progresiv educativ ce cuprinde intenţionalităţi clare, prin solicitarea mai
expresă a copilului de a se exprima şi de a acţiona, de a înţelege şi de a
gândi, percepe, simţi ceea ce se impune prin activităţile şi materialele
ilustrative cu care operează educatoarele.
Totodată, grădiniţa obişnuieşte copilul cu situaţia de colectiv, de
tutelat, în care regulile de convieţuire sunt mai riguroase şi de prim- plan
decât cele din familie.
Astfel, grădiniţa creează pentru copil trecerea de la fluctuaţia
dispoziţiilor la permanenţa relativă a disponibilităţii, adică la cerinţa ca
toţi copiii să fie gata oricând la integrare în activităţi colective obligatorii.
În grădiniţa de copii formarea grupei de preşcolari este actul
fondator al socializării lui ulterioare.
Egocentrismul natural al copilului la această vârstă face acest
demers destul de dificil, de aceea procesul constituirii grupului se va face
progresiv. Educatoarea este cea care trebuie să ştie cum să conducă
activităţile, puţin câte puţin, pentru trecerea de la jocul în grup la
învăţarea de grup.
Detaşarea copilului de grupul familial şi integrarea în grupa de
preşcolari este un proces ce comportă o serie de dificultăţi.
Copilul este îndepărtat destul de brutal şi durabil de mediul lui obişnuit,
fiind obligat să se adapteze unor structuri noi, unde este instituit un ritm
unic, este nevoit să se mişte în locuri strict delimitate şi să intre în relaţii
cu adulţii şi copiii impuşi. El trebuie să trăiască cu ei şi, mai ales, să
înveţe cu şi în mijlocul lor. Din aceste motive grupa de preşcolari
exercită, mai întâi, o putere coercitivă.
Primele contacte pe care le stabileşte copilul cu egalii săi
constituie, mai degrabă, ocazii de uimire, de agresiune, indiferenţă, decât
reale prilejuri de a intra în relaţii de schimb cu ei.
Iată de ce, a reuni nişte copii în aceeaşi clasă nu e de ajuns pentru a forma
un grup. Pentru a-i aduce în situaţia de a munci în grup e necesar să
modelezi grupul, să-i dai o formă, să-i înveţi să se manifeste şi să existe
ca grup.
În constituirea grupului este nevoie, mai întâi, de cunoaşterea
manifestărilor personale ale fiecărui copil.
Primul pas, esenţial de realizat este acela de a-l ajuta pe fiecare
copil să se simtă în siguranţă. Aceasta inseamnă că fiecăruia îi trebuie
aplicat un tratament individual pe latura facilitării primelor lui contacte cu
grupa în devenire.
Printr-un dialog bine condus de educatoare, copilul este introdus în grup,
ca interlocutor. El îl va percepe pe celălalt în acelaşi timp ca asemănător
sieşi dar şi ca diferit. Apoi, treptat copilul acceptă să acţioneze într-un
grup chiar dacă sarcina pe care o rezolvă este individuală.
Trecerea de la sarcini rezolvate individual la activităţi colective se
produce în funcţie de abilităţile educatoarei ca şi conducător de grup.
Activitatea de zi cu zi duce la identificarea unor premise ce contribuie la
coeziunea grupuli de copii, şi anume:
• deşi cerinţele sunt formulate oral pentru fiecare copil, ele sunt
auzite de toţi copiii;
• îndeplinirea sarcinilor se face alături de ceilalţi copii, adică în
sânul grupei;
• copiii formulează cereri care atrag tuturor atenţia asupra
anumitor trebuinţe;
• răspunsurile se oferă oral, auzindu-le cu toţii;
• ei sunt cei care explică, comentează ceea ce fac.
Folosind aceste situaţii, educatoarea îi poate pune pe copii în situaţii de
întrajutorare. Cei mai mici şi mai timizi se vor putea simţi protejaţi
tocmai când credeau că sunt singuri şi fără ajutor. Crearea ocaziilor de
întrajutorare dezvoltă anumite sentimente de solidarizare pe care copiii nu
le conştientizează, dar pe care contează în împrejurări asemănătoare.
Aceasta înseamnă a-l face pe copil să-şi dezvolte anumite competenţe
personale atunci când se află în mijlocul celorlalţi.
Prin urmare, primul pas în realizarea coeziunii grupului este obişnuirea
copilului cu ajutorul reciproc, fără să se permită ca unii să abuzeze de
ajutorul celorlalţi.
De asemenea, educatoarea trebuie să cultive copiilor plăcerea de a
activa în colectiv şi în folosul colectivului şi de se supune conştient
cerinţelor grupului.
În grădiniţă sunt nenumărate ocaziile când copiii manifestă dorinţe
contrare (unii vor să se joace în timp ce ceilalţi sunt interesaţi de
propunerea educatoarei). În asemenea cazuri e important să se evite
constrângerea.
O importanţă deosebită pentru viaţa de colectiv o au relaţiile dintre
copii. Acestea au la bază cultivarea unor trăsături morale: politeţea,
sinceritatea, amabilitatea, delicateţea, atenţia faţă de copiii mai mici sau
timizi...etc.
În acest sens, acţiunea educatoarei în organizarea unor jocuri atractive, în
pregătirea din timp a celor mai accesibile materiale şi jucării contribuie la
apropierea copiilor unii faţă de alţii şi la stabilirea unor relaţii juste între
ei.
Jocul este un mod de reflectare a relaţiilor sociale propriu copiilor.
Viaţa socială cu legăturile ei reciproce este preluată şi reprodusă în joc la
nivelul de înţelegere al copiilor.
Valoarea mare a jocului în formarea unui colectiv unit decurge din faptul
că el dă posibilitatea antrenării unui număr mare de copii. În acest sens
este recomandabil ca antrenarea copiilor în jocuri colective să se facă în
mod treptat, iar la început numai la dorinţele copilului.
Munca în comun a copiilor constituie un prilej potrivit pentru
formarea şi exercitarea deprinderilor de viaţă în colectiv. Sortarea
jucăriilor după anumite criterii, ordinea pe etajere sau în dulapuri,
aşezarea mingilor în cutiile lor, aranjarea creioanelor colorate şi alegerea
celor fără vârf pentru a fi ascuţite...etc, sunt acţiuni realizate cu
contribuţia tuturor copiilor.
Activităţile obligatorii influenţează procesul de coeziune a
grupului prin conţinutul lor, dar şi prin modul lor de organizare.
Povestirile, memorizările, lecturile după imagini, educaţia muzicală... etc,
se pot referi la prietenie, la regulile de comportare în colectiv...etc. De
asemenea, în timpul activităţilor obligatorii copiii trebuie să se asculte
unii pe alţii, să completeze răspunsurile, să le corecteze dacă e cazul, să
acţioneze în comun şi organizat în concordanţă cu tema propusă.
Plimbările, participarea în comun la un spectacol de teatru de
păpuşi, sărbătorirea zilelor de naştere îi uneşte pe copii.
În atenţia educatoarei trebuie să stea mereu munca individualizată
dusă cu copiii care, din diferite motive, se adaptează mai greu la
condiţiile de viaţă în colectiv. Observând mereu comportamentul copiilor,
educatoarea poate constata dificultăţile unora de a se integra în
colectivitate şi poate desprinde particularităţi esenţiale ale personalităţii
tuturor copiilor. În funcţie de aceste constatări, educatoarea va şti cum să
intervină pentru dezvoltarea sentimentelor favorabile apartenenţei de
grup.
Bibliografie:
• XXX, Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa
de copii, Bucureşti, 2000;
• Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologia generală, Editura
Polirom, Iaşi, 1996;
• XXX, Laborator preşcolar, Bucureşti, 2002.

More Related Content

What's hot

Profilul psihologic al_copilului_precolar
Profilul psihologic al_copilului_precolarProfilul psihologic al_copilului_precolar
Profilul psihologic al_copilului_precolarCristina Jieanu
 
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copiluluiFamilia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copiluluiMiu Alexandru
 
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...Livia Dobrescu
 
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-aniSIRBU LUMINITA
 
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copiluluiRolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copiluluiLumi Codrescu
 
Educatia Incluziva Ppoint
Educatia Incluziva  PpointEducatia Incluziva  Ppoint
Educatia Incluziva PpointAITC
 
Metode de corectare a comportamentelor nedorite ale copilului
Metode de corectare a comportamentelor nedorite ale copiluluiMetode de corectare a comportamentelor nedorite ale copilului
Metode de corectare a comportamentelor nedorite ale copiluluiMariana Botnaru
 
Colectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolari
Colectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolariColectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolari
Colectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolariszilviavancsa
 
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)Iuliana Lia
 
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoaraprezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoarakubifox
 
Curs parenting
Curs parentingCurs parenting
Curs parentingingerila
 
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiucAlisa Russu
 
Brosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiCosnita Otilia
 
Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!econsiliere
 
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexualeSunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexualeeconsiliere
 
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_cesStrategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_cesScoala 10
 

What's hot (20)

Profilul psihologic al_copilului_precolar
Profilul psihologic al_copilului_precolarProfilul psihologic al_copilului_precolar
Profilul psihologic al_copilului_precolar
 
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copiluluiFamilia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
 
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
 
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
 
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copiluluiRolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
 
Educatia Incluziva Ppoint
Educatia Incluziva  PpointEducatia Incluziva  Ppoint
Educatia Incluziva Ppoint
 
STAN ALINA ELENA , NEAMT -,, Plan de interventie personalizat "
STAN ALINA ELENA , NEAMT  -,, Plan de interventie personalizat "STAN ALINA ELENA , NEAMT  -,, Plan de interventie personalizat "
STAN ALINA ELENA , NEAMT -,, Plan de interventie personalizat "
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Metode de corectare a comportamentelor nedorite ale copilului
Metode de corectare a comportamentelor nedorite ale copiluluiMetode de corectare a comportamentelor nedorite ale copilului
Metode de corectare a comportamentelor nedorite ale copilului
 
Colectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolari
Colectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolariColectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolari
Colectie de jocuri, tehnici, mijloace, metode creative pentru copii preșcolari
 
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
 
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoaraprezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
prezentare Gradinita cu P.P. nr 45 Timisoara
 
Curs parenting
Curs parentingCurs parenting
Curs parenting
 
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
 
Lectorat pentru parinti
  Lectorat pentru parinti  Lectorat pentru parinti
Lectorat pentru parinti
 
Brosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parinti
 
Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!
 
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexualeSunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
 
Carte logopedie sigmatism
Carte logopedie sigmatismCarte logopedie sigmatism
Carte logopedie sigmatism
 
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_cesStrategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
 

Similar to Modalitatiderealizareacoeziuniigrupuluilagrupamica.doc (2)

Modalitati- Tudose Andreea Otilia.pptx
Modalitati- Tudose Andreea Otilia.pptxModalitati- Tudose Andreea Otilia.pptx
Modalitati- Tudose Andreea Otilia.pptxOtiliaIuciuc
 
Comunicare versus conflict_in_relaia_pa
Comunicare versus conflict_in_relaia_paComunicare versus conflict_in_relaia_pa
Comunicare versus conflict_in_relaia_paMihaela Popa
 
Didactic 1 1 1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii Iv
Didactic 1  1  1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii IvDidactic 1  1  1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii Iv
Didactic 1 1 1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii Ivanamaria89
 
Scoli care invata, P Senge
Scoli care invata, P SengeScoli care invata, P Senge
Scoli care invata, P SengeTatiana Cauni
 
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfGeorgianaIlie11
 
Ghid educatie-timpurie-copii-educatori
Ghid educatie-timpurie-copii-educatoriGhid educatie-timpurie-copii-educatori
Ghid educatie-timpurie-copii-educatoriClaudiu Buza
 
Dezvoltare personala
Dezvoltare personalaDezvoltare personala
Dezvoltare personalaDudaCristina2
 
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileanaeconsiliere
 
Principii -Educaţie timpurie.pptx
Principii -Educaţie timpurie.pptxPrincipii -Educaţie timpurie.pptx
Principii -Educaţie timpurie.pptxAlinaCristinaFurdui
 
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umaneSocietatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umaneMaria ŢUCA
 
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdfElenaSandu11
 
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.pptAlis Popa
 
Set de instrumente prescolar
Set de instrumente prescolarSet de instrumente prescolar
Set de instrumente prescolarAna-Maria Aved
 
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv   ghid pentru parintiComunicarea in context incluziv   ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinticecisromania
 
PD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.pptPD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.pptCameliaEnache4
 

Similar to Modalitatiderealizareacoeziuniigrupuluilagrupamica.doc (2) (20)

Modalitati- Tudose Andreea Otilia.pptx
Modalitati- Tudose Andreea Otilia.pptxModalitati- Tudose Andreea Otilia.pptx
Modalitati- Tudose Andreea Otilia.pptx
 
Comunicare versus conflict_in_relaia_pa
Comunicare versus conflict_in_relaia_paComunicare versus conflict_in_relaia_pa
Comunicare versus conflict_in_relaia_pa
 
Cum să creștem copii fericiți!
Cum să creștem copii fericiți!Cum să creștem copii fericiți!
Cum să creștem copii fericiți!
 
Didactic 1 1 1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii Iv
Didactic 1  1  1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii IvDidactic 1  1  1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii Iv
Didactic 1 1 1 .Ro Ghidulinvatatoruluisicaietulelevuluipentruclaseleiii Iv
 
Scoli care invata, P Senge
Scoli care invata, P SengeScoli care invata, P Senge
Scoli care invata, P Senge
 
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
 
Ghid educatie-timpurie-copii-educatori
Ghid educatie-timpurie-copii-educatoriGhid educatie-timpurie-copii-educatori
Ghid educatie-timpurie-copii-educatori
 
Dezvoltare personala
Dezvoltare personalaDezvoltare personala
Dezvoltare personala
 
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
 
Principii -Educaţie timpurie.pptx
Principii -Educaţie timpurie.pptxPrincipii -Educaţie timpurie.pptx
Principii -Educaţie timpurie.pptx
 
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umaneSocietatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
 
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
 
Ioana Fulga , Carmen Sandu , Iasi Creativitate In Diversitate
Ioana Fulga , Carmen Sandu , Iasi   Creativitate In DiversitateIoana Fulga , Carmen Sandu , Iasi   Creativitate In Diversitate
Ioana Fulga , Carmen Sandu , Iasi Creativitate In Diversitate
 
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
 
Set de instrumente prescolar
Set de instrumente prescolarSet de instrumente prescolar
Set de instrumente prescolar
 
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv   ghid pentru parintiComunicarea in context incluziv   ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinti
 
ATAC
ATACATAC
ATAC
 
incluziunea_3.ppt
incluziunea_3.pptincluziunea_3.ppt
incluziunea_3.ppt
 
incluziunea_3.ppt
incluziunea_3.pptincluziunea_3.ppt
incluziunea_3.ppt
 
PD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.pptPD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.ppt
 

Recently uploaded

Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...bdngeorge11
 

Recently uploaded (8)

Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
 

Modalitatiderealizareacoeziuniigrupuluilagrupamica.doc (2)

  • 1. MODALITĂŢI DE REALIZARE A COEZIUNII GRUPULUI LA GRUPA MICĂ Grădiniţele constituie un mediu social educativ impregnat de probleme formative psihologice foarte numeroase. Ca mediu, grădiniţa se deosebeşte de familie prin programul său progresiv educativ ce cuprinde intenţionalităţi clare, prin solicitarea mai expresă a copilului de a se exprima şi de a acţiona, de a înţelege şi de a gândi, percepe, simţi ceea ce se impune prin activităţile şi materialele ilustrative cu care operează educatoarele. Totodată, grădiniţa obişnuieşte copilul cu situaţia de colectiv, de tutelat, în care regulile de convieţuire sunt mai riguroase şi de prim- plan decât cele din familie. Astfel, grădiniţa creează pentru copil trecerea de la fluctuaţia dispoziţiilor la permanenţa relativă a disponibilităţii, adică la cerinţa ca toţi copiii să fie gata oricând la integrare în activităţi colective obligatorii. În grădiniţa de copii formarea grupei de preşcolari este actul fondator al socializării lui ulterioare. Egocentrismul natural al copilului la această vârstă face acest demers destul de dificil, de aceea procesul constituirii grupului se va face progresiv. Educatoarea este cea care trebuie să ştie cum să conducă activităţile, puţin câte puţin, pentru trecerea de la jocul în grup la învăţarea de grup. Detaşarea copilului de grupul familial şi integrarea în grupa de preşcolari este un proces ce comportă o serie de dificultăţi. Copilul este îndepărtat destul de brutal şi durabil de mediul lui obişnuit, fiind obligat să se adapteze unor structuri noi, unde este instituit un ritm unic, este nevoit să se mişte în locuri strict delimitate şi să intre în relaţii cu adulţii şi copiii impuşi. El trebuie să trăiască cu ei şi, mai ales, să înveţe cu şi în mijlocul lor. Din aceste motive grupa de preşcolari exercită, mai întâi, o putere coercitivă. Primele contacte pe care le stabileşte copilul cu egalii săi constituie, mai degrabă, ocazii de uimire, de agresiune, indiferenţă, decât reale prilejuri de a intra în relaţii de schimb cu ei. Iată de ce, a reuni nişte copii în aceeaşi clasă nu e de ajuns pentru a forma un grup. Pentru a-i aduce în situaţia de a munci în grup e necesar să
  • 2. modelezi grupul, să-i dai o formă, să-i înveţi să se manifeste şi să existe ca grup. În constituirea grupului este nevoie, mai întâi, de cunoaşterea manifestărilor personale ale fiecărui copil. Primul pas, esenţial de realizat este acela de a-l ajuta pe fiecare copil să se simtă în siguranţă. Aceasta inseamnă că fiecăruia îi trebuie aplicat un tratament individual pe latura facilitării primelor lui contacte cu grupa în devenire. Printr-un dialog bine condus de educatoare, copilul este introdus în grup, ca interlocutor. El îl va percepe pe celălalt în acelaşi timp ca asemănător sieşi dar şi ca diferit. Apoi, treptat copilul acceptă să acţioneze într-un grup chiar dacă sarcina pe care o rezolvă este individuală. Trecerea de la sarcini rezolvate individual la activităţi colective se produce în funcţie de abilităţile educatoarei ca şi conducător de grup. Activitatea de zi cu zi duce la identificarea unor premise ce contribuie la coeziunea grupuli de copii, şi anume: • deşi cerinţele sunt formulate oral pentru fiecare copil, ele sunt auzite de toţi copiii; • îndeplinirea sarcinilor se face alături de ceilalţi copii, adică în sânul grupei; • copiii formulează cereri care atrag tuturor atenţia asupra anumitor trebuinţe; • răspunsurile se oferă oral, auzindu-le cu toţii; • ei sunt cei care explică, comentează ceea ce fac. Folosind aceste situaţii, educatoarea îi poate pune pe copii în situaţii de întrajutorare. Cei mai mici şi mai timizi se vor putea simţi protejaţi tocmai când credeau că sunt singuri şi fără ajutor. Crearea ocaziilor de întrajutorare dezvoltă anumite sentimente de solidarizare pe care copiii nu le conştientizează, dar pe care contează în împrejurări asemănătoare. Aceasta înseamnă a-l face pe copil să-şi dezvolte anumite competenţe personale atunci când se află în mijlocul celorlalţi. Prin urmare, primul pas în realizarea coeziunii grupului este obişnuirea copilului cu ajutorul reciproc, fără să se permită ca unii să abuzeze de ajutorul celorlalţi. De asemenea, educatoarea trebuie să cultive copiilor plăcerea de a activa în colectiv şi în folosul colectivului şi de se supune conştient cerinţelor grupului. În grădiniţă sunt nenumărate ocaziile când copiii manifestă dorinţe contrare (unii vor să se joace în timp ce ceilalţi sunt interesaţi de propunerea educatoarei). În asemenea cazuri e important să se evite constrângerea.
  • 3. O importanţă deosebită pentru viaţa de colectiv o au relaţiile dintre copii. Acestea au la bază cultivarea unor trăsături morale: politeţea, sinceritatea, amabilitatea, delicateţea, atenţia faţă de copiii mai mici sau timizi...etc. În acest sens, acţiunea educatoarei în organizarea unor jocuri atractive, în pregătirea din timp a celor mai accesibile materiale şi jucării contribuie la apropierea copiilor unii faţă de alţii şi la stabilirea unor relaţii juste între ei. Jocul este un mod de reflectare a relaţiilor sociale propriu copiilor. Viaţa socială cu legăturile ei reciproce este preluată şi reprodusă în joc la nivelul de înţelegere al copiilor. Valoarea mare a jocului în formarea unui colectiv unit decurge din faptul că el dă posibilitatea antrenării unui număr mare de copii. În acest sens este recomandabil ca antrenarea copiilor în jocuri colective să se facă în mod treptat, iar la început numai la dorinţele copilului. Munca în comun a copiilor constituie un prilej potrivit pentru formarea şi exercitarea deprinderilor de viaţă în colectiv. Sortarea jucăriilor după anumite criterii, ordinea pe etajere sau în dulapuri, aşezarea mingilor în cutiile lor, aranjarea creioanelor colorate şi alegerea celor fără vârf pentru a fi ascuţite...etc, sunt acţiuni realizate cu contribuţia tuturor copiilor. Activităţile obligatorii influenţează procesul de coeziune a grupului prin conţinutul lor, dar şi prin modul lor de organizare. Povestirile, memorizările, lecturile după imagini, educaţia muzicală... etc, se pot referi la prietenie, la regulile de comportare în colectiv...etc. De asemenea, în timpul activităţilor obligatorii copiii trebuie să se asculte unii pe alţii, să completeze răspunsurile, să le corecteze dacă e cazul, să acţioneze în comun şi organizat în concordanţă cu tema propusă. Plimbările, participarea în comun la un spectacol de teatru de păpuşi, sărbătorirea zilelor de naştere îi uneşte pe copii. În atenţia educatoarei trebuie să stea mereu munca individualizată dusă cu copiii care, din diferite motive, se adaptează mai greu la condiţiile de viaţă în colectiv. Observând mereu comportamentul copiilor, educatoarea poate constata dificultăţile unora de a se integra în colectivitate şi poate desprinde particularităţi esenţiale ale personalităţii tuturor copiilor. În funcţie de aceste constatări, educatoarea va şti cum să intervină pentru dezvoltarea sentimentelor favorabile apartenenţei de grup. Bibliografie: • XXX, Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa de copii, Bucureşti, 2000;
  • 4. • Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologia generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996; • XXX, Laborator preşcolar, Bucureşti, 2002.